ANI si Registrul de interese britanic

Astazi, am transmis colegilor din Biroul permanent al Camerei Deputatilor copia documentarului  pe care l-am inaintat colegilor din Biroul Permanent in 2005, in calitate de  presedinte al Camerei. Credeam si cred si acum ca, in materie de transparenta a declaratiilor de avere nu trebuie sa inventam “roata”. Putem sa ne inspiram dintr-un sistem care este validat in timp. Cel britanic – mie mi s-a parut foarte interesant. Poate ca ministrul justitiei, fara sa accepte, de data asta, formule neconstitutionale, in noul text de lege referitor la ANI, s-ar putea inspira din experienta britanica…

Materialul pe care l-am transmis, in 2005, membrilor Biroului Permanent poate fi citit aici.

36 Răspunsuri to “ANI si Registrul de interese britanic”


  1. 2 Ghita Bizonu' iulie 26, 2010 la 7:46 pm

    Obsesii comunistoide

    Am mai zis … ai nostri dreptaci au o groaza de ticuri comuniste . Incepand de la confiscarea averii nejustificate care are asa un iz de nostalgie dupa legea 18 a ilicitului (nu ca nu era buna sireaca …) si chiar mai rau aratand conceptia ca orice avere este un furt (asta zice despre cum s-au imbogatit si cum se imbogatesc ei !!) si terminad cu nouz perla de azi : impozitarea averilor.
    Scumpilor in primu rand nu am greturi pudibonde si crez ca este normal ca ala mai grs sa contribuie dupa masura grasimii sale .. si as fi si ptr impozit progresiv. Nu crez ca iste normal ca un viloi d nspe camere sa fie impozitat ca un apartament cu 3 camere din Militari ( destule cazuri!!).. insa asa propune impozitul pe averea afisata , Pe lux. Adica pe domnie. Care ca si prostia este un viciu costisitor !!
    Fiindca sa fim cinstiti sunt unele averi pe care le-as trata mai gingas – adica sa presupunem ca un Tz are 30 de milioame in titluri de stat ale Romaniei , pardon scuzati bonsoar pe partea asta null ating nici cu o floare (ca floarea ma costa bani!) Fiindca asta de fapt imprumuta statu pe seceta asta nu este cazu sa-l sucar …. Il mangai pe cap si-i zic mersi nenea !! (da ptr mertanu nou nout i-as trage o taxa sa se simta bine cand se plange ce lacom sant – adica e un fel de a se lauda cu cati bani are !! ) . Lasa ca la maturarea titlurilor sau cand vinde tilurile am grija sa il impozitez da deocamdat …
    Daca isi face viloi il arz. Daca restaureaza casa veche de oaresce valoare –arhitecturala, patrimoniu – ii deduc din impozit (ca tot nu am bani sa restaurez eu casa , cu conditia sa nu puna termopane !! am zis restaurare!).
    Fiindca sunt averi si averi. Averi risipte pe lux – apai il ard . Averi care sunt intr-un fel de folos societatii cat de cat trebuiesc tratate cu tandrete …
    Insa la noi comunismu bantuie mintile .. mai ales ale “dreptei”

  2. 3 Ghita Bizonu' iulie 26, 2010 la 7:50 pm

    Si pe cine credeti ca intereseaza ?!
    PeDeLeprele au stabilit – nu aveti alternative ! Si in mar\terie de ANI sunti contra fiindca , scuze, sunteti corupt (dovezile sunt articole din zaire !! Destule).
    Si lasati ca inventam din nou roata .. ba si descoprim apa calda ca sunte, conduis de cei mai inteligenti, cei mai creativi samd

  3. 4 Viseuan iulie 27, 2010 la 2:44 am

    http://ziarero.realitatea.net/1265412649-Victor_Ponta_Sunt_mai_apropiat_de_Cristi_Diaconescu
    “Fă bine şi aşteaptă rău!” (Tomoiaga Gh HLO) 07/02/2010 08:02 O spun cu toata convingerea: PSD, obligatoriu trebuie să-l aibă pe Adrian Năstase preşedinte. E singura şansă ca dupa următoarele alegeri, PSD-ul sa acceada la guvernare. Cristian Diaconescu, un tanar adus in Partid de Adrian Nastase, tanar care, prin prestatia sa, a confirmat atat valoarea
    personala cat si …„ochiu’”, …„mana”,…inspiratia, intr-un cuvant STIINTA Presedintelui Adrian Nastase. Asa se explica de ce Adrian Nastase este puternic; nicicand nu a promovat nulitatile, nici macar mediocritatile! Adrian Nastase, a promovat valorile! Da… si pe Victor Ponta, tot Adrian Nastase l-a adus, dar …., si aici trebuie apreciat „ochiu’” si apoi „mana” profesorului, care, … nu l-a dus in diplomatie, pe procuror l-a „facut” seful corpului de control al prim-ministrului! Deci: Adrian Nastase a promovat tinerele valori, Cristian Diaconescu si Victor Ponta; acestia au confirmat increderea care le-a fost acordata de catre prim-ministrul de atunci Adrian Nastase. Partidul le-a recunoscut valoarea, i-a investit cu incredere
    si de atunci se asteapta ca aceste valori sa munceasca pentru Partidul Social Democrat! Un mesaj pentru participanţii la congres: NU UITAŢI, PE NĂSTASE SĂ-L VOTATI!

  4. 5 blogideologic iulie 27, 2010 la 5:07 am

    Mesaj împotriva sinuciderii : Doamnă Angela Furtună, vă rog sincer să renunţaţi la această grevă a foamei (http://angela2008furtuna.wordpress.com/2010/07/26/angela-furtuna-greva-foamei-26-iulie-ora-10-comunicat-de-presa/ ). Cunoscându-vă intransingenţa morală, sînt sigur că nu veţi mima o grevă a foamei, ci va fi una reală care inevitabil vă va conduce la epuizarea fizică şi la un final de viaţă non-ortodox. Ştiţi că ortodoxia românească, unde tradiţional laicii simpli sunt la fel de importanţi ca şi ierarhii, slăveşte înţelepciunea postului negru dar condamnă în modul cel mai expres sinuciderea. De altminteri chiar dumneavoastră declaraţi că principala voastră sursă de tărie este discursul. De ce renunţaţi atunci, ca act volitiv, la discurs? Apoi, rămânând pe terenul acestui tip de comunicare, de ce renunţaţi în lupta dumneavoastră la un “leverage” prin discurs ? Văd că nu îl folosiţi. Există nenumărate alte pârghii prin care vă puteţi impune intelectualist voinţa. “Cearc-a da fierului aspru forma cugetării reci”, spunea Mihai Eminescu. “O luptă-i viaţa; deci te luptă/Cu dragoste de ea, cu dor.” scria sămănătoristul George Coşbuc.
    Titus Filipas

  5. 6 Doru Coarna iulie 27, 2010 la 6:06 am

    Dle Nastase, constat ca sunt tare britanic:

    La pct. 4 se amintesc Asociatiile de Circumscriptie -eu le denumisem la alt topic Comitete Cetatenesti- si ele reprezinta in fapt grupuri de sustinere si de orientare pentru parlamentarul respectiv. La noi, tinand cont de specificul national, acestea ar trebui sa poata cautiona parlamentarul, mergand chiar pana la retragerea sprijinului in teritoriu si organizarea de alegeri, in cazul in care acesta nu-si tine promisiunile electorale ori defecteaza. Asta pentru ca sa nu-si piarda toti cetatenii din circumscriptie 4-5 ani din viata asteptand vreo minune. Cum pierdem acum cu Basescu. Ai mintit, pleci. O iei razna, pleci. Nu vrem sa asteptam ca sa vedem cat poti sa minti.

    Si mai interesanta mi se pare Nota nr. 2 din final ce precizeaza exact sensul si spiritul Registrului de Interese al Parlamentului britanic, dar cat timp credeti ca trebuie sa ne mai acomodam cu democratia ca si ai nostri sa accepte aceasta abordare?

    Cred ca noi, romanii, suntem mai simpluti la minte intr-ale democratiei, astfel ca o anumita coercitie graduala, dupa fapta, din partea Comitetului Cetatenesc asupra parlamentarului ar fi si necesara, si de ajuns. Macar o generatie.
    In fond, daca semnarea unui agreement intre Comitet si candidati ar fi stipulata prin vreo lege, lucrurile s-ar aranja automat. Mai mult, Comitetul din Circumscriptie nu ar putea fi influentat de vreun partid ori de catre Putere, deoarece oamenii ar fi acolo in calitate de cetateni, putand fi, in acelasi timp, membri ai unor partide politice, astfel ca “scorul” defectarii ar fi prohibitiv pt cei eventual interesati.

  6. 7 nimrod iulie 27, 2010 la 7:37 am

    Recunosc, pentru ca nu-mi place Relu Fenechiu (da’ nici inceputul emisiunii nu m-a dat pe spate),aseara am preferat-o pe ea… Am aflat astfel, evident ca de la moderator, ca poate fi mai simplu decat orice ANI, citez din memorie, “sa-i aresteze, sa le confiste, sa le interzica”, astea. La mine in targ un tigan caldarar semianalfabet, si-a cumparat zilele trecute un Hummer. Orasul e in extaz, presa locala i-a prezentat etnicului masina intr-un pictorial. Din doua una: ori casta politicienilor e orbita de puterea la care vrea accesul cu orice pret si se agita neproductiv si periculos pentru ea si pentru tara, ori cineva se ocupa sa tina institutiile statului ocupate cu ce nu trebuie. Altfel nu-mi explic faza cu Hummer-ul. Ca cum si-a vopsit Tony Blair tabla pe casa din bani publici (parca asta a fost)s-a aflat imediat din presa si cred ca fix asta l-a costat capul… Militia, cand prindea pe cate unul (ca nu se lucra cu liste, ca acuma) cu prea multi bani pentru fata lui il lua pe departe: de unde ai avut, ma, bani de ceas Atlantic? Si era punctual si eficient… ceva nu-i in regula.

  7. 8 Pali iulie 27, 2010 la 7:48 am

    @ Ghita Bizonu’

    Confiscarea averii ??? Oare vor sa inceapa cu Udrea,Videanu,Berceanu,Blaga,EBA&Surioara-Vinzari anterioare?

  8. 9 Odin iulie 27, 2010 la 8:45 am

    @Doru Coarna

    Ceea ce propuneti dvs este dreptul de revocare al circumscriptiei – spaima sustinatorilor sistemului de vot pe liste si a celui uninominal “atenuat”. Va avertizez ca dl. Nastase nu are ce sa va raspunda.
    Ca sa evitam ANI ar trebui sa “acutizam” sistemul de vot in logica propunerii dumneavoastra. Si eu consider ANI o entitate care ar putea functiona doar in cazul unui sistem politic matur.

    Ceea ce propune dl. Nastase cu acest registru este o alta forma a declaratiei de avere – declaratia de interese. Daca ea nu este insotita de o forma sanctionatorie alta decat cea politica in actualul sistem de vot, devine inutila. Va fi utila abia atunci cand demisia de onoare ar deveni o practica inevitabila fara de care parlamentatul ar fi blamat chiar si la cand se duce sa-si cumpere sampon.

  9. 10 Fragmentarium Politic iulie 27, 2010 la 9:43 am

    Pastrati munitia grea pentru tinta ANI pentru perioada cand aceasta va fi rediscutata in parlament…

  10. 11 Fragmentarium Politic iulie 27, 2010 la 9:56 am

    Nu cred in fezabilitatea masurii de confiscare a averilor nejustificate pentru ca, pe de o parte, seifurile bancilor occidentale sunt tainite perfecte, iar, pe de alta parte, efectul ar fi unul de decapitalizare a societatii romanesti. Cred ca sistemul progresiv de impozitare ar fi o solutie mult mai buna si in acest caz.

  11. 12 Marcus iulie 27, 2010 la 10:33 am

    Iaca Unde Ne-a Adus Traian!

    Pana ieri, daca ai fi facut un inventar al realizarilor Basescului din momentul preluarii Puterii in Romania, ai fi avut surpriza sa constati ca in cinci ani si mai bine de dublu mandat, in afara de circ, dezbinare totala, nationala si socio-profesionala, vendete politice personale, jaf national cat cuprinde etc., altceva nu se poate contabiliza ca “realizare” in dreptul numelui sau.
    Iata insa ca ieri a aparut un sondaj de opinie care schimba radical datele ecuatiei si ni-l prezinta pe Traienel in pozitia de mare arhitect al Restauratiei comuniste pe plaiurile romanesti.
    Daca acest sondaj este real, si nu vad de ce n-ar fi, un ingrijorator procent din romanime l-ar vota pe Ceausescu cu tot ce a insemnat acesta pentru neamul nostru, intelegandu-se din aceasta dorinta masochista, faptul ca acestia considera ca pe vremea comunismului se traia mai bine in tara, meritul total pentru aceasta situatie putand sa-i fie atribuit, fara niciun fel de ezitare, prea iubitului nostru presedinte, care pana acum s-a dovedit un executor testamentar de toata nadejdea in ceea ce priveste ultimele dorinte ale predecesorului si mentorului sau, Nicolae Ceausescu.
    Si pe undeva aceasta intentie a romanilor poate fi considerata justa. Din tot ce s-a sperat si mai ales realizat, cat de cat in planul democratiei si al standardului de viata al romanilor, sub Basescu voda s-a ales praful, tara putand fi considerata o ruina din toate punctele de vedere: economic, social, politic si mai ales moral. In plan international suntem la fel de izolati ca in ultima perioada a Ceausescului, in apartamente la iarna ne vom putea amenaja partii de saniute, galantarele, desi nu sunt goale ca pe vremea ciuruitului, sunt prohibitive din punct de vedere al preturilor raportate la puterea de cumparare a romanului de rand, medicamentele, desi se gasesc, sunt exponate de muzeu, Serviciile sunt mai active decat defuncta Securitate, vigilente pana la absurd in ceea ce-i priveste pe opozantii Basescului, DNA-ul lucraza de zor la dosare, nepotismul este practicat la un nivel mult superior celui comunist, pupincuristii si osanalistii sunt neobositi si mult mai prolifici in opera lor de glorificare tembela a Alesului, unele televiziuni au devenit scarbos de asemanatoare cu TVR-ul anilor optzeci, in prezentarea minciunilor si realizarilor prezidentiale, si cate si mai cate, toate aducand a doua picaturi de apa in ceea ce priveste rolul lor in umilirea si batjocorirea acestui neam.
    Singurul lucru care face diferenta dintre cele doua epoci este jaful national pe fata, pe care il practica portocaliii, bine cocolositi sub pulpana prezidentiala, operatiune imposibila pe vremea comunismului si adusa la perfectiunea nesimtirii (sic!) de oamenii actualului presedinte.
    Ne fura astia si zaharul din ceai, la o adica, numai asa demonstrativ, in asa hal a ajuns “Sa traiti bine-le” basescian.
    Si ar mai fi doua lucruri. Cum, necum dupa Ceausescu au ramas o gramada de romani cu un acoperis deasupra capului, in timp ce sub Basescu s-a inmultit populatia canalelor si a celor fara adapost, iar uriasa baza materiala realizata de romanime in anii comunismului, astazi este doar amintire pentru cei care au trait acele vremuri.
    In al doilea rand, un Tokes nu si-ar fi permis in rupt de cap sa se traga de bracinari cu seful statului, cerandu-i prin intermediul unui traducator independenta secuilor.
    L-ar fi mancat Ceausescu cu fulgi cu tot, Basescu insa s-a hlizit si hahait cu el, dupa ce in prealabil ii decernase cea mai inalta distinctie a statului roman.
    Asa ca, iubiti compatrioti, daca unii dintre voi au ajuns sa considere cosmarul comunist drept alternativa la haosul si dementa basescianista, pentru acest lucru trebuie sa-i multumim din suflet conducatorului iubit.

  12. 13 Fragmentarium Politic iulie 27, 2010 la 10:35 am

    Desi sistemul electoral german aste tentant, nu cred ca “samanta” votului obligatoriu va incolti in “solul” electoral romanesc asa curand… (diferentele de educatie civica si electorala dintre cele doua medii sunt majore). Probabil ca acest lucru se va intampla dupa ce ariditatea post-comunista (si post-clientelara) va fi mult ameliorata prin cresterea culturii politice. Dupa parerea mea, datoria votului va trebui sa vina din valoare, nu din norma (numai ca cine poate sa constranga nu se va obosi niciodata sa convinga). Trebuie gasite mecanisme noi, moderne de educare a responsabilitatii cetatenesti (si, apropo, intre responsabilitatea clasei politice, de care ne plangem toata ziua, si cea cetateneasca este o legatura atat de mare incat ma si mira faptul ca partidele, media, scoala, societatea civila etc. nu o observa !).

  13. 14 florin m. iulie 27, 2010 la 10:40 am

    Ghita Bizonu

    interesant punct de vedere: de ce ai trata plasamentul in titluri de stat altfel decat orice alt plasament, cum ar fi in vile? sau masini? Deci il pedepsesti pe cel care cumpara o masina sau construieste o casa, si care prin achizitial lui asigura paine in alte case, si il recompensezi pe cel care da bani statului pentru ca acesta sa-i risipeasca dupa bunul plac, indatorand pe toata lumea si cerand ulterior taxe crescute de la toata lumea pentru a plati imprumutul. Pai nu meritam noi toate cate ni se intampla, in aceste conditii?
    Apoi, iarasi nu inteleg de unde firescul impozitarii marite a celui “gras”. In general, intr-o economie libera, cel “gras” este un antreprenor de succes. Nu are ce afaceri face cu statul, pentru ca statul nu are ce sa-i cumpere. Nici Rockfeller si nici Gates, atat de des numiti cu hotarare monopolisti de unii si de altii, in mod incorect spun eu, nu s-au imbogatit din afaceri cu statul. Influenta benefica pe care amandoi au avut-o asupra societatii nu a constat nici un moment in taxele platite, ci in uriasa contributie directa asupra dezvoltarii economice a tarii si a lumii. Pe acestia, Ghita Bizonu ar vrea sa-i deposedeze legal de o mare parte din averea lor, pe simplul motiv ca ei o au, si altii nu. Cu alte cuvinte, sa-i pedepsim pentru capacitatile lor. Daca nu ma insel, acesti oameni au consumat si consuma inca mare parte din banii lor in opere filantropice si sponsorizari, adica ii atribuie direct unor scopuri umanitare sau de alta natura si foarte bine fac, intrucat cu siguranta acesti bani sunt mai bine plasati decat atunci cand sunt dati statului sub forma de taxe, pentru utilizari arbitrare si in primul rand pentru hrana propriei “obezitati” de data asta nemeritat castigate.

  14. 15 Jr. iulie 27, 2010 la 10:46 am

    Merită spus că moderatorul Dumitrescu nu a rupt gura târgului cu emisiunea “Subiectiv”! Crede dl Dumitrescu că mai interesează pe cineva slănina lui Boc? Mai doreşte cineva să se uite la Boc o oră de emisiune? A înpins invitaţi într-o zonă a trecutului despre care nici nu le mai face plăcere să comenteze. Cică diseară continuă antologia Boc; Dar cine mai are răbdare să-şi reamintească de toate tâmpeniile lui Boc? Dă-l dracului de scamator care nu a reuşit în politică decât să se facă de râs şi prin ricoşeu partidul, familia, ţara în final.
    Eu cred că dl. Dumitrescu nu se simte bine la antena3 şi nu cred că rămâne prea mult. Emisiune “Subiectiv” este un bebeluş care s-a născut mort. Noi, privitorii, suntem interesaţi pentru ce se întâmplă azi şi ce perspective are politica românească; Trecutul trebue lăsat istoriei; Politicienii vor refuza invitaţiile la emisiune, sătui să tot reia teze şi principii arhicunoscute şi spuse de mai multe ori la radio şi televiziune. Păcat de banii cheltuiţi pentru mobilarea studioului.

  15. 16 plano10 iulie 27, 2010 la 11:44 am

    Fug portocaliii de Registrul de Interese ca dracu` de tamaie.
    Vor sta la guvernare pana ne vor rationaliza totul.
    Mai nou se vorbeste despre pensii si salarii pe Cartela BOC. :)

  16. 17 Fragmentarium Politic iulie 27, 2010 la 11:45 am

    @Jr:
    Din pacate, observ ca dezamagirea privind emisiunea “Subiectiv” i-a bantuit si pe altii (credeam ca eu sunt prea subiectiv sau prea critic…). Intr-adevar, nu s-a pliat pe urgentele prezentului (si, mai ales, ale viitorului). Mai ales cu invitati de o asemenea talie. Am inteles ca titlul emisiunii, de “Subiectiv”, invita la a recepta mesajele pe care le transmite cu o anumita rezerva… Cred ca, din acest punct de vedere, a reusit perfect…

  17. 18 contele iulie 27, 2010 la 12:02 pm

    @ florin m.

    Tot timpul aud că sistemul progresiv de impozitare se foloseşte în TOATE ţările CIVILIZATE . Asta sună ca un reproş la adresa statului român , stat care se încăpăţânează să nu intre în rând cu lumea . Pe urmă se dau exemple de state cu cotă unică şi , mai mult , cu cote unice mici . Ca nivel de dezvoltare sunt state undeva pe la coada Europei . Asta mie îmi spune următorul lucru : acele state bogate îşi permit pur şi simplu să impună cotele progresive şi în cuantum destul de mare TOCMAI pentru că sunt atât de eficiente în privinţa colectării taxelor şi impozitelor , TOCMAI pentru că mediul de afaceri este performant , că utilităţile pe care le pun în sprijinul investiţiilor există şi sunt de bună calitate , că economiile autohtone sunt destinaţii atrăgătoare pentru capitaluri etc . Observ că toate aceste lucruri pe care le-am enumerat scad în performanţă proporţional cu cotele de impozitare pe care le-a ales fiecare ţară . Noi am rămas , ca şi în anii 90 , la borna numită atragerea disperată a banilor străini prin impozite mici şi muncă ieftină . Când nu ai alte argumente , când nu ai alte pârghii să mişti economia , le foloseşti pe cele care există la acel moment . Pur şi simplu cota unică scăzută nu este o alegere , este o concluzie a nivelului economic pe care îl avem . Noi nu avem în acest moment o economie naţională funcţională , solidă , în stare să suporte cote diferite de impozitare .
    Bineînţeles , nu consider dezbaterea încheiată mai ales că nu am vorbit de cifre ,deci impozite în valoare absolută , am vorbit doar de principii şi de concluziile la care poţi ajunge studiind modurile de impozitare din diferite ţări .

    P.S. Guvernul anunţă că vrea să scadă cota unică la 10% . Dacă mă iau după logica pe care-am expus-o mai sus înseamnă că …Ăsta-i nivelul nostru , domnilor …Încă puţin şi ajungem un paradis fiscal .

  18. 19 florin m. iulie 27, 2010 la 12:09 pm

    Ghita Bizonu

    asta nu inseamna ca nu am apreciat prima parte a postarii tale.

  19. 20 Vladimir Ionas iulie 27, 2010 la 12:22 pm

    Mi se pare foarte ok actul. Nu inteleg de ce nu ar aproba asa ceva! In fine, la noi totul trebuie sa fie marca inregistrata PD-L

  20. 21 florin m. iulie 27, 2010 la 12:29 pm

    Declaratia de avere este, cred, necesara in cazul functionarului public ori a Parlamentarulu, pentru a evita banuiala de rostuire a averii prin intermediul pozitiei ocupate in sistem. Ea ar trebui sa fie perfect transparenta si sa nu cunoasca exceptii. Dar ceea ce este indoielnic, este ANI. In primul rand, crearea ANI este o marturie despre ineficienta sistemului juridic existent. De ce nu e mai simplu sa se adreseze aceasta problema, in loc sa se ocoleasca? De ce ar functiona ANI mai bine decat justitia? Putin probabil, dar este cert ca ar putea functiona mai bine din punctul de vedere sau interesul unora. Intrucat este mult mai susceptibila la dirijare decat amorfa justitie, proasta cam pentru toti.
    Conceptul este prea incarcat de contradictii, discutabil, interpretabil si susceptibil de partizanat. Mai mult rau decat bine. Solutia este in alta parte.

  21. 22 contele iulie 27, 2010 la 12:30 pm

    @ Vasilică

    Tu eşti ? Măi , măi …dar pe unde te-ai preumblat , colega ? Toată lumea bârfeşte că ai mai apărut pe-aici , incognito , ba ca Mary cea cu vino-ncoace , ba ca Găbiţa , toate astea doar pentru că ” nu puteai să te abţii “…Vorbe , vorbe …Aşa apar legendele , miturile . Bine , tu ai avut marele noroc să mă ai adversar , din acest motiv te-au băgat în seamă menestrelii şi cronicarii vremii . Te-am ajutat să-ţi faci un nume . Nu zic că nu meritai dar intrai mai greu în galeria Monştrilor Sacri .
    Ce să-ţi spun Vasile … ” de eşti tu acela, nu-ţi sunt mumă eu! ” dar îţi urez toate cele bune . Tot aşa căpos ai rămas ?

    Să ştii că mi-a plăcut nuanţa dintre televiziunea poporului şi televiziunea plătită de popor . Dar eu nu frecventez , cu atât mai puţin B 1 . Eu , după cum mă ştii , concerte , cărţi , reverii , exerciţii cu floreta , aristocraţie desuetă …

  22. 23 Doru Coarna iulie 27, 2010 la 2:22 pm

    @ Odin,

    Evident. Totusi, formele de constrangere pt alesi si de coercitie pt alegatori sunt obligatorii, cel putin in cazul poporului nostru.

    Nenorocirea face ca noi am ramas cu o poezie adanc insurubata in cap, insa: constiinta! Trebuie sa recunoastem ca nimeni n-a vazut-o trecand strada, ea nu exista, ea trebuie suplinita prin legi clare, aplicate drastic. Orice fisura face ca pe acolo sa se strecoare un Basescu ori vreun avocat, care interpreteaza favorabil actul repectiv si umple trotuarul de delicventi in stare de libertate ori de “legi” neconstitutionale.

    Spaima aceea ar exista in masura in care alesul minte electoratul. Aceeasi spaima apare cand isi mascheaza declaratia de avere. Ori, trebuie eliberati de spaime.

    Sigur ca niciun parlamentar n-ar vota astfel de initiative, dar in curand niciun candidat nu va mai fi ales, eletoratul se va dezgusta tot mai mult. Probabil vor opta pt un sistem cu eletori intr-un final, desigur, inainte de urmatoarea Revolutie.

  23. 24 florin m. iulie 27, 2010 la 3:02 pm

    Contele

    La noi, mai mult ca la altii, impozitul devine un scop economic in sine. De altfel, toata discutia ultimilor ani/ultimelor luni, se concentreaza pe buget, pe impozite, demonstrand foarte limpede ca politicienii nostri de stanga sau de dreapta identifica aceasta ca fiind principala problema, si nu mersul economiei in general. Mai grav este ca nu numai politicienii fac asta, ci mai toata lumea. Atunci cand jumatate din populatie a ajuns sa depinda de acest buget intr-un fel sau altul, este oarecum firesc, dar nimeni nu-si pune in mod serios problema schimbarii acestei realitati si mutarea dezbaterii unde-i este locul : de ce este sau nu este business in Romania ?
    Foarte adevarat, 10% impozit pe profit suna atragator pentru a investi in Romania. Dar stii ceva? Datorita instabilitatii notorii a reglementarilor romanesti, vor fi atrase in acest fel in special investitiile speculative pe termen scurt, sau vor fi mutate anumite operatiuni care pot fi relocate cu usurinta in caz de nevoie. Nimeni nu mai crede cu seriozitate in …seriozitatea afirmatiilor ori chiar a legilor in functiune. Cum sa crezi in asa ceva, cand TVA ul, cel mai important impozit indirect, este schimbat printr-o pocnitura din degete si o ordonanta scrisa pe genunchi? Si este doar cel mai recent exemplu.
    Romania are argumente, dar nu are maturitatea de a le folosi inteligent in folosul sau, ci doar viclenia de a le flutura pentru atingerea unor teluri de moment. Momeli ieftine, in locul unor politici discutate si dezbatute indelung, care odata asezate sa nu se mai schimbe cu fiecare vant electoral. Un nivel de impozitare acceptat de toata lumea, nu in sensul procentului nominal, ci in sensul mai larg a partii din avut pe care esti dispus sa o platesti statului pentru indeplinirea unor business uri comunitare, cum ar fi justitia, politia, armata, cat e nevoie de ea… Daca vrem ca statul sa faca si strazi si spitale si scoli, ok, poate fi o optiune in situatia in care aceasta solutie ne pare noua mai buna decat rezolvarea privata. Dar acestea trebuiesc lamurite inainte de a legifera. Si adoptate de oameni in mentalitatea lor si in practica lor. Atunci este si stabilitate. Atunci avem crema investitorilor, intrucat devenim inteligibili, previzibili, solizi. Din pacate, pana ne vom prinde, se va fi schimbat intreg climatul economic pentru toti.
    In lumea asta este o competitie pe care statele europene si America incep sa o piarda. Motivul : nu mai pot tine pasul cu preturile mici, cu competitia asiatica in speta. Inca detin know how important si inca sunt un centru de excelenta in cercetare si in domenii de frontiera ale tehnologiei. Dar daca nu vor intelege ca reglementarea excesiva nu poate fi compensata de subventii, (mai ales ca deja acestea se cam finanteaza pe datorie), bunastarea generala va fi in curand de domeniul trecutului. Ori, impozitele sunt un cost care greveaza performanta economica a capitalului, alaturi de celelalte. Cand chinezii lucreaza pe un dolar acolo unde un european lucreaza pe 10 si un american pe 8, iar peste asta se adauga taxe de tot felul si impozite, este de inteles de ce fuge capitalul. Investitorii nu fac politica sociala, de la cel mai mic la cel mai mare. De acolo apare deterioarea clasei mijlocii de care vorbea si Ghita Bizonu deunazi. Lipsa de competitivitate a locatiei economice duce la mutarea operatiunilor acolo unde pot fi profitabile. Grevele si cererile sindicale nu aranjeaza nimic in aceasta privinta. Orice victorie sindicala care creste costurile antreprenorului reprezinta un cui in cosciugul acelei economii. Cand va apare alternativa reala, acesta o va utiliza imediat.
    Dar discutia este lunga iar eu o sa ma opresc aici.
    As mai spune ca Romania are urgenta nevoie sa-si reduca dimensiunle statului, sa taie apa de la moara politicienilor care ne costa cat nu putem plati, din toate punctele de vedere, sa se hotarasca pentru un regim antreprenorial si nu unul de asistati, care ne va duce pe toti la blidul cu supa saracului. Dar mai adaug ca nu cred ca Romania va face vreodata asta. La cat l-am iubit pe Iliescu, este limpede ca nu suntem copti pentru asa ceva.

  24. 25 Ghita Bizonu' iulie 27, 2010 la 3:22 pm

    florin m

    Daca ai renunta la idei anahiste ai putea sa intelegi ca societatile sunt sisteme . Si sistemele au regului ale lor . Gates si-a facut averea intr-uns sistem in care averile sunt puse la munca sociala utila (hm .. cum crezi ca s-a ajuns la muzeul Mellon? Apai domnul Mellon avea de ales sa plateasca impozite – mari ! – si sa doneze. A donat si a donat in plus … si astfel si-a asigurat si deduceri si recunostinta si celebritatea ).
    Tu pui semnul egalitatii intre lux si afacere. Apai dragule asta este diferenta intre tarile protestante si celelalte. Neintamplator tarile protestante au cel mai mare nivel de coeziune sociala , nivel de trai sdi liniste in strada … partial din cauza ca marile averi aduc prestigiu prin modul de folosire si nu prin luxul etalat ( un Rockefeller declara ca nu isi poate permite un iacht luxos fiindca vezi doame nu era un Vanderbilt. Avea averea mai mare decat Vanderbiltii .. da poa ai aflat ca copilul razgaiat al Rockefelerilor este fundatia). Fiindca in tarile protestante daca vrei sa faci pe nebunu’ faci un spit5al , o faculatate… in altele iti iei un palat.
    Apoi sistemul ce l-am descris este decat o idee preluata din sistemele in functie in anii 70 in UE .
    Apoi se pare ca nu intelegi ca etalarea luxului este o demostratie a puterii, a potentei . Daca il taxez il ajut pe gaiu sa-si etaleze potenta .. da mai castiga ceva si societatea.
    In final observ ca in mod anarhist tu presupui ca Statu intotdeauna va jefui cetatenii . Adica mai clar tu consideri ca incuria actuala este normala . Insa iti atrag atentia ca Statu risipitor se compune din alesi corupti, din functionari idem , din “afaceri protejate” si daca tu care pl;atesti consideri ca este normal sa fi furat atunci ce pretentii sa ai de la beneficarii directi ?! Imi dai exemple din zona protestanta insa conceptiile tale sunt dion Africa Neagra.. Oricum te rog ce mari spinsorizari socialmente utile fac marii nostri imbogatiti ?! Cluburi de fotbal si biserici .. cam atat .

  25. 26 eficientaenerg iulie 27, 2010 la 5:16 pm

    Yes-sa ne adaptam la initiativele altora!

  26. 27 Ghita Bizonu' iulie 27, 2010 la 6:55 pm

    florin m

    la mica barfa despre cum pot fi folosite serviciiole sociale …ma rog simplificare a e se petrece in alte parti.
    Pentru ca copii sa fie sanatosi Statu le asigura lap[te. lapte praf. Niste insi sunt platiti de Stat sa il distribuie (nu numai ptr asta da sa ne pastram aici).
    De fapt functionarul de asistenta sociala este distribuitorul produsului care se face in tara respectiva … pe undeva toata lumea are un ce profit din aceasta cheltuiala sociala ….Ma rog daca impotti laptele … nu ai profit prea mare

  27. 28 florin m. iulie 27, 2010 la 9:32 pm

    Eu pot sa renunt la orice idee atunci cand se DOVEDESTE gresita. Intre noi fie vorba, tu ai folosit de cateva ori eticheta de anarhist, (probabil pentru ca iti plac etichetele), dar eu nu ma consider asa. Ii admir foarte tare pe cei care au creat Statele Unite, pe cei care au fondat si ridicat Hong Kongul, in egala masura in care admir comunitatile amish, antreprenorii de geniu sau pe cei care slujesc o idee, sau o comunitate, nu o persoana. Consider ca legea trebuie sa fie singura sursa de norma cu caracter de obligativitate ori referinta, dar doar atunci cand este izvorata din consimtamatul comunitar. Detest orice forma de administratie impusa, consider nationalismul o forma de complex de inferioritate si extremismul ori intoleranta, boli. Sunt neincrezator in guverne si asa zisii alesi care ajung sa detina puterea facand promisiuni din ce in ce mai desantate unui public din ce in ce mai neavizat si interesat doar de avantaje imediate. Daca asta numesti un sistem, ei bine, nu accept un astfel de sistem, pe care il consider o amenintare la adresa libertatii si umanitatii.
    Ramane, probabil, sa gasesti o eticheta mai potrivita…

  28. 29 florin m. iulie 27, 2010 la 9:32 pm

    scuze, comentariul precedent era pentru Ghita Bizonu, am uitat sa-i pun eticheta…:)

  29. 30 blogideologic iulie 28, 2010 la 3:57 am

    @ florin m.
    Să ştii că Ghita Bizonu’ te-a identificat perfect prin termenul „anarhist”. Sunt diferenţe minime între neoliberalismul radical în care crezi tu, şi anarhism. Din păcate nu este genul de ‚anarhism constructiv’ bazat pe comunităţi epistemice.

  30. 31 Vasile, iulie 28, 2010 la 6:45 am

    Ilustrisime …conte,
    Sa nu crezi in prosti si in prostii. Sunt acelasi Vasile care nu se poate abtine , fara insa schimbare de “sex” sau nick.
    Pe la Cristian Preda sunt aceiasi trambitati ca si pe acest blog , si bineinteles ca acelasi tip de moderator.
    Chiar as fi curios ce mesaj ai avea acolo.De fapt un loc care la a mai incercat un superdotat al acestui forum, dar observ ca a fost rapus!

    PS.
    La noi la cei cu sange rosu mai avem si alte “hobbiuri” obligati de singura bucurie a varstei inaintate,calatoriile de placere , pescuitul cu sau fara nepoti!

  31. 32 Ghita Bizonu' iulie 28, 2010 la 8:19 am

    florin m

    nu-ti place eticheta de anarhism? Ei bine mie nu-mi place anarhismul…
    si nici stagismul (fata de cei mai multi detest profund huliganii care in 68 incediau masini pe Champs Elysses).
    Intamplator am apucat sa citesc cteva productii ale huliganilor stangisti, anarho maoisti , ghevaristi, castristi samd (varsta si citeam presa franceza). Ba chiar ma cam zapacisera pe la 20 de ani … (pe la 30 mi-am revenit). Si observ ca acelasi gen de argumente sunt folosite azi de “lubertarieni” si cu tot atata buna credinta (punica). Deh nu intamplator huliganul Gluksman si-a imbunatatit satutul social in anii 80-90. Pe sleau au fost preluati si folositi .
    Si unele dintre cerintele tale sunt in contradictie cu preferintele afisate.
    Si cum zic cu consideri ca aprioric conducere politica este corupta si bazata pe inselaciune , ei bine asta este deja anarhism , Cand ceri legea trebuie sa fie singura sursa de norma cu caracter de obligativitate ori referinta, dar doar atunci cand este izvorata din consimtamatul comunitar. deja mergi spre anathism – consimtamantul comunitar nu este obtinut decat rar si in gnl este consimtamantul unei parti si este impus altei parti …
    Si mai scrii admir comunitatile amish, antreprenorii de geniu sau pe cei care slujesc o idee, . Insa si Lenin, trotzky, Hitler , Djerjinky , Heydrich , Beria slujeau o idee. Ii admiri si pe ei ?! Se pare ca uiti implicitele ….

  32. 33 Odin iulie 28, 2010 la 8:27 am

    @Doru Coarna

    Constiinta este scoasa la iveala de educatie. Constiinta fara educatie nu are sistem de referinta si se manifesta ca un grad de comparatie al instinctului.
    De asemenea, constiinta nu are sistem de referinta in lipsa sanctiunii. Sistemul de vot cu dreptul circumscriptiei de a revoca exercitat periodic aduce sanctiunea si incepe educatia necesara. Orice altceva, lasa constiinta sa dezvolte haluciantii si cosmaruri.
    Nici Basescu, nici Nastase n-ar fi interesati de un asemenea sistem pentru ca fiecare dintre ei doreste sa domine prin parghii imediate nu prin credibilitate si argument. N-ar suporta efortul continuu si parintesc de a incerca sa convinga. Este mai simplu sa poti da o dispozitie.

  33. 34 ELMMAR iulie 28, 2010 la 11:38 pm

    @ Odin

    Dupa ce ai batut campii, cand l ai asezat pe betivanu national langa AN u ai luat o pe aratura.

  34. 35 Odin iulie 29, 2010 la 8:58 am

    @Elmmar

    Multumesc.
    Orice asemenea aprecieri venind de la tine sunt un compliment.
    Sa nu te miri de aratura. Sunt nepot de taran. Pana acum cativa ani mergeam la munca cu bunicii mei. Acum imi dau ifose intelectuala prin Bucuresti impreuna cu tine. Eu am involuat. Tu probabil ca ai evoluat.

  35. 36 ELMMAR august 2, 2010 la 1:58 am

    @ Odin

    Ca ti dai ifose, se vede de la o poshta.
    Ca ifosele alea sunt intelectuale, e discutabil.
    Ca ti le dai impreuna cu mine, vise, taica, vise!


Lasă un răspuns

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s






Arhiva


Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 4,371 other followers