In interviul acordat Ziarului financiar de luni, Sebastian Vladescu executa dansul cu care ne-a obisnuit deja puterea actuala: baletul pe sarma. Si care are doua functii: sa ia ochii privitorilor, si sa nu incline decisiv autorul in nicio directie. Daca e bine executat, desigur.
Poate ca unii ar fi tentati sa creada ca guvernantilor le-a venit mintea la cap, admitand ca PSD are dreptate in privinta impozitului progresiv. Stati linistiti, nu e niciun pericol. Ei pur si simplu oscileaza haotic, fara logica si fara strategie, printre toate ideile din cartea de economie – ba pe unele dintre ele le mai si adopta/aplica azi, pentru ca maine sa reflecteze la eliminarea lor. Asta pana poimaine, desigur, cand e o alta zi, cu alte reguli si cu alte prioritati electorale.
Vladescu anunta ca MFP lucreaza la un proiect de reforma fiscala, in baza caruia va fi construit si bugetul pe 2011 si care va avea urmatoarele principii:
Ce a propus PSD:
- impozitarea diferentiata a veniturilor, cu trei cote, de 15, 25 si 35%, aplicate in raport cu nivelul salariului mediu si structura salariatilor pe transe de venit
- introducerea sistemului de deduceri pentru asigurari private de sanatate, educatie, gradinita, asigurarea locuintei, reabilitare termica etc.
- reducerea cotei privind impozitul pe profit la 15%
- diferentierea cotelor TVA in scopul reduceri rezonabile la produsele de baza si cresterea acesteia la produsele de lux.
Asemanarile dintre listele de mai sus sunt, desigur, pur intamplatoare.
Nu va faceti iluzii. N-au avut o revelatie, nu vor aplica incepand de maine sau de anul viitor exact solutiile de care Romania are nevoie acum. Fiindca nu le cunosc si nici nu le pasa care sunt acestea. Tot ceea ce conteaza pentru ei este cum pot ramane inca putin la putere, eventual cu niste costuri electorale suficient de controlabile astfel incat sa nu fie nevoie sa se mute pe Marte dupa pierderea alegerilor.
Nu stiu de cate catastrofe, crize sau calamitati (precum guvernarea actuala) mai e nevoie pentru ca toata clasa politica sa inteleaga de ce cota unica este o solutie gresita pentru Romania. Una care ne-a facut sa pierdem in cateva luni ceea ce s-a obtinut in patru ani, si apoi sa adanceasca in saracie categorii largi de populatie – exact acea populatie care ar fi trebuit protejata prioritar de efectele crizei.
Basescu sfatuia, zilele trecute, o batrana dintr-un stat inundat sa-si faca singura paine acasa. Mai ramane sa sfatuiasca electricienii sa-si produca singuri curentul electric si profesorii sa-si scrie singuri cartile, daca n-au bani sa le cumpere. E ca si cand ne-am imagina ca singurul rost pe lume al unui marinar este sa faca valuri. Daca nu cumva, in cazul de fata, chiar e adevarat…
Piinea facuta acasa costa mai mult decit piinea cumparata. Altfel, am gasit dimineata un pic de timp pentru a scrie citeva cuvinte pe propriul blog:
Vlădescu îi spune lui Băsescu să plece.
România are nevoie de impozitare progresivă, a declarat ministrul de finanţe dl Vlădescu. Adică, jos cu cota unică. Cum dl Băsescu a declarat public mai demult că va pleca în situaţia în care cota unică va dispare, declaraţia ministrului este echivalentă cu a cere plecarea preşedintelui. Desigur, dacă dl Băsescu nu o va întoarce spunând că, de fapt, plecarea la care se referea este una peste hotare, într-o scurtă vizită de lucru de câteva zile.
Propunerile PSD sunt logice, echitabil structurate si ar trebui aplicate cu celeritate.
Nici nu vreau să mă gândesc la cel care a avut ideea să scoată ursul din bârlog şi să-l plimbe prin toată Moldova cea chinuită de inundaţii, ca să nu ruginească lanţul. Greşeala a fost că l-a lăsat prea liber şi animalul şi-a adus aminte de începuturi: vâna ce voia, mânca ce vâna, urla cât voia, speria oameni şi animale şi mai ales făcea victime.
Preşedintele Băsescu a ţinut cu tot dinadinsul să demonstreze că între Om şi Animal singura diferenţă este caracterul. Acesta îl poţi avea, sau nu. A repezit pe toţi cei care înjura guvernul sau critica preşedintele, tocmai când oamenii erau mai nefericiţi, loviţi de calamităţi. Ne aşteptam la o vorbă bună, la o încurajare, o vorbă de duh că nu sunt singuri, la un îndemn la muncă organizată, să trecem peste necaz. Ţi-ai găsit: o femeie a fost acuzată de “ţăţisme”, alta a fost trimisă la guvernul Italiei să-i dea ajutoare, pe altul l-a porcăit că nu şi-a tencuit casa, primarii acuzaţi de iresponsabilitate şi necunoaştere, etc. până când a rostit indicaţii preţioase peste capul specialiştilor, având ca rezultat agravarea unor situaţii de viaţă şi moarte.
Doamne, Maica Domnului? Ce fel de Constituţie mai e şi asta românească care ne obligă să conveţuim cu un preşedinte care are apucături de om nebun şi nimeni nu poate face nimic să-l aducă la tăcere, sau să ne scape de El?! Medicii care îl asistă au obligaţia faţă de poporul român să facă public diagnosticul preşedintelui, să încerce să-L repare, sau să-l interneze într-un stabiliment după caz, să scape ţara de El.
Este o datorie patriotică, zău aşa!
Cred ca PDL gindeste la revenirea la stinga, dupa ce virajul brusc la dreapta a bagat Romania-n pom. Incercarea moarte n-are.
dl. nastase, constat de cateva luni ( mai precis de la alegerile prezidentiale) faptul ca antena 3 prin moderatorii sai si asa zisi invitati permanenti desfasoara o campanie pro antonescu ( crin pe numele sau ) si pnl. iar de catva timp chiar acest antonescu cat si restul pnl-istilor ataca sub centura psd-ul si conducerea sa in special pe nastase a. alaturi de pdl-isti, incearca sa acrediteze ideea ca in cei 20 de ani trecuti de la revolutie toate conducerile tarii au vina de a fi dus tara in dezastrul actual. sunt surprins de lipsa de reactie a psd-ului in fata acestor atacuri fie ele prietenisti sau nu. chiar daca solutia evidenta de altfel a unei aliante cu pnl-ul este mai mult decat evidenta, parca lipsa asta de reactie arata a slabiciune. iar mr. voiculescu nu are nimic de spus fata de pupincurismul evident al angajatilor sai fata de antonescu c. mai ales in conditiile in care totusi este evident ca nu ar mai fi ajuns el si partidul sai ( zis alfel micro partid) in parlament? ultimele alegeri au aratat ca geaba au lucrat a3+a1+ realitatea ( asta mai mult mascat ) contra lui base ca tot el a iesit! aratati totusi ca aveti sange in instalatii si dovediti asta zilnic!
Propunere 1: stimulati munca!
Problema: daca Pali (sper sa nu se supere pe mine, ca-mi sunt dragi ardelenii, mai putin unii parasutati de la Cluj) vrea sa angajeze pentru un sant 5 oameni, cum ii plateste legal? Le face contract de munca pentru doua zile? Nu, le face instructaj SSM, copie dupa buletin, tine evidenta lucrarii si ii pune sa semneze cand ridica banii de la casierie! Retine niste contributii simbolice si le vireaza el dupa aia…Hai sa aruncam o privire la americani, ca pe aia nu-i intrece nimeni la ceea ce inseamna cadrul pentru a munci. Si nici la control fiscal si nici la sindicate! Pentru ca aia s-au ridicat pe justitie si munca. Nu mai retin titlul unei carti imprumutata de la o prietena, unde un profesor in economie de la Banca Mondiala (parca), face o comparatie intre Argentina si US, tari care au luat startul in acelasi timp dar unii au mers pe initiativa privata, munca si justitie iar altii pe sclavagism si favoritism de tip spaniol. Unde au ajuns unii si unde au ajuns ceilalti, nu mai e cazul sa pomenim.
Scutiti de la impozitare veniturile mici! Dati posibilitatea firmelor sa scoata legal bani din firma pentru munca cu caracter ocazional (foarte putin dar de la multi), extinzand posibilitatile legale de colaborare intre cel care ofera de munca si cel care doreste sa munceasca (orice: distributie de ziare, traducere documente, introducere de date, dat la lopata, cules de cirese, incarcare-descarcare mobila, etc).
Reduceti impozitele si taxele aferente muncii. Este mult prea mult in prezent, ca nu toti construim patinoare sau realizam marcaje rutiere pentru stat!
Stiu, vor aparea discutii despre protectia drepturilor angajatilor, bla, bla…Povesti, nu avem spiritul, organizarea si justitia din Suedia ca sa cocosam totul cu taxe pentru ca aia si ofera inapoi protectie sociala + servicii publice pentru ca nu fura dar ne plangem ca in acte sunt vreo 4 mil. de romani care muncesc iar restul asteapta cate ceva de la stat (ajutor de somaj, ajutor social, alocatii, pensii, etc).
Propunere 2: reduceti impozitul pe profit pentru afacerile foarte mari.
16% ori 15% este enorm pentru afacerile unde profiturile sunt de zeci de milioane. Si cu asta am spus tot. Cum creste cate unul, cum hop, pleaca-n Cipru. Sa-mi spuna si mie cineva ce a castigat statul roman la afacerea asta. Sa vad si eu niste statistici, cate companii cu profit > 5 mil. euro/an au rezidenta fiscala in Romania si cate in offshore.
Ii dau dreptate lui Varujan Pambuccian ca va urma (nu peste mult timp) o competitie pe rezidenta fiscala a companiilor.
Si as mai avea o intrebare stupida: de ce se plateste atat de mult CAS si se primeste atat de putin?
Gluma’i gluma ,…dar cred ca, se apropie dezastrul ! Cam prin septembrie,…Betivu”National face valuri dar din pacate el e pe val ( inca ) iar noi sub el !!!
Tocmai cand eram cu totii in sfere inalte, printre zâne, vine gazda noastra si toarna pe noi galeata cu apa rece a impozitelor.
Americanii zic ca doua lucruri sunt inevitabile: moartea si impozitele. Se pare ca au dreptate.
“Basescu sfatuia, zilele trecute, o batrana dintr-un stat inundat sa-si faca singura paine acasa.”
Astia nu au habar nici de teoria economica (chiar comunista) – specializarea productiei (adica sa faca unul un singur lucru, dar ca lumea, cum se spune, pentru a fi competitiv), nici de capitalism – in capitalism, banul este “sangele” economiei, piata “mecanismul care-l pompeaza”, nu munca aiurea asa cum sugereaza cel mai inalt reprezentant al poporului (sic!).
Adica, in cazul dat, batrana ar trebui sa faca paine si sa si vanda ceva, altfel, la nivel social, este munca neperformanta, fara perspectiva de a contrbui la vreun progres, nici al ei, nici al societatii (de fapt, progresul societatii fara progresul oamenilor este o aberatie).
Pai, daca astia nu stiu nici ABC-ul economiei, ce sa intelega ei din fineturile pietei de capital, investitii in viitor (educatie, sanatate, de exemplu) s.a. Primitivism pe toate planurile – gandire, actiune, strategie (au asa ceva?) etc. etc. etc.
Shuu va fura “dreapta” politicile….:))
L-am vazut ieri pe Crin la Sinteza Zilei si am realizat un lucru ( m-a ajutat si faptul ca am citit: http://www.tariceanu.ro/Blog/CalinPopescuTariceanu/art/244/Pericolul-bipartidismului-.html ), ca singurul motiv pentru care s-au aliat cu voi a fost pentru a se proteja pe sine. Dar ceea ce ati castigat in acest proces trebuie valorificat. Legatura creata cu ajutorul urii comune fata de Basescu este destul de puternica si pot castiga ambele partide in urma acesteia, daca o pastrati in umbra. Pana la urma, o mare parte din alesii locali sunt politici, nu? Puteti sa aveti intelegeri la nivelul asta. Asa negociaza americanii. Ti-l sustin pe x in statul respectiv pentru ca avem nevoie de o anumita politica iar tu mi-l sustii pe y in celalalt stat, dar politiciile la nivel ideologic sunt diferite si conflictul in sensul sau cel mai productiv (de competivitate), exista. Respect intelegenta lui CPT dar de data asta nu sunt de acrod cu el. Pericolul bipartidismului? Relly? Ok, o sa reproduc cateva parti din lucrarea mea de licenta. M-am gandit ca poate nu trebuia sa ti-o trimit tie personal, tocmai pentru a le face publice, si daca nu e destin il fac eu destin, pe principiul,”Nimic nu se pierde, totul se transforma” sau, versiunea mea, “Nimic nu se pierde, totul se valorifica”. S-ar putea sa apara si parti fara diacritice, deoarece am conceput textul intial astfel si e destul de greu de corectat perfect ulterior, daca nu imposibil.
“Cineva ar putea să se întrebe, de ce confund dinamica politicii internaţionale cu cea a dreptului internaţional? Pentru că sunt una şi acelaşi lucru. Amândouă presupun un proces de sistematizare. În acest proces prima a născut-o pe a doua şi cea de-a a doua nu înseamna nimic fără prima, aşa cum viaţa nu înseamna nimic fără ideal. Prima este trecutul, a doua este viitorul şi merg ţinându-se de mană, pe aceeaşi cale.
În fine, ceea ce se poate constata din cele prezentate până aici, este existenţa unei dinamici în spirală, sau în buclă, a politicii internaţionale. Chiar şi situaţia ruso-americană, polarizarea puterilor şi repartizarea complementară a rolurilor, este paralela politicii de partid americane. În SUA există două mari partide: cel democrat liberal (de stânga) şi cel conservator (de dreapta). Cel democrat, socialist, e orientat spre politica internă, iar cel conservator, capitalist, spre politica externă.
Ceea ce s-a întamplat dupa război a fost orientarea zonei de est spre o politică interna şi socialistă, iar vestul a inceput sa fie din ce în ce mai preocupat de politica externă şi de expansiunea capitalismului, pentru a dobandi noi pieţe de desfacere.
Prima a aparut ca necesitate a formarii individualităţilor statale în est şi o evoluţie accelerată a acestora, iar cea de-a doua pentru ca vestul sa-şi mentină civilizaţia şi statutul socio-economic dobândite. Pare a fi un algoritm de funcţionare a lucrurilor, e posibil ca descoperirea acestui mecanism să fi permis Statelor Unite să câstige supremaţia lumii. Ori au conceput sistemul partidic aşa cum s-au raportat la politica externă, ori invers, sau ambele au avut aceeaşi logică functională. Deobicei SUA alternează ideologiile de partid în funcţie de politica sa externa, gandită cu mult inainte de a se concretiza. Cum eu percep Romania ca pe o SUA inerţială, cred că ne-ar folosi acest sistem bipartidic mai mult ca oricând şi chiar mai mult decât Statelor Unite de astăzi, nu cred însă că ar putea fi implementat fără ca ţara să fie revendicată de nişte oameni ceva mai intelepţi dar totuşi cinici.
De asemenea. remarc că această dinamică este dată de războiul constant între a realiza un echilibru şi a câstiga o poziţie dominantă. De fiecare dată când un stat incearcă să-şi impună voinţa asupra celorlalte popoare, apar conflicte de o natură sau alta. Pentru se a putea atinge un echilibru, este esenţial să nu existe nicio putere atuosuficientă. Acest lucru presupune şi ca nici un stat să nu ajungă să deţină monopolul unor resurse limitate. Dacă se ajunge la necesităţi şi singurul în masură a distribui ceea ce e necesar este o singură parte a unui mecanism, tendinţa va fi de a abuza de acea poziţie. Practic, toate celelalte state nu au ce negocia. Se poate ca tu să fii interesat în anumite lucruri pe care ţi le-ar putea oferi un stat sau altul, dar în final, poti să te lipsesti de acele lucruri, şi dacă statul respectiv nu se poate lipsi de ceea ce oferi tu, libertatea sa decizionala nu mai există. Cheia echilibrului este interdependenţa. Aşa funcţioneaza şi organismul uman şi orce altă lege a naturii. Interdependenţa este fundamentul libertăţii. Raportul sclav-stăpân înseamnă sclavagismul ambelor părţi. Pentru a evita o poziţie dominantă, e necesar a fi anticipate concentrările de acţiuni, care formează tendinţe greu de stopat odată formate. Cum ar spune americanii: ” Don’t let them gain weight”. Acest proces este necesar personalităţilor instinctive, raţionalitatea nu are nevoie de el. Nici un om raţional nu vrea sa subjuge animalele, e de preferat să le ajuţi să evolueze. Echilibrul aduce flexibilitate. Flexibilitatea este dezideratul oricărei fiinţe inteligente. Flexibilitatea e inteligenţă. Nu se poate realiza dacă trebuie să fii lovit dur de realitate pentru a o inţelege (realitatea). Cum am dori să învăţăm, prin conflicte sau prin armonie? Probabil că aceasta este întrebarea noii ere.”
– Continuare cu argumentare si citate, daca astazi nu va lamuresc…ata ete…:P
De vreo doua saptamani tot spun ca, pana la urma, pdl va veni cu un program ce tinde asimptotic la cel al PSD, numai ca ei vizeaza doar zona fiscala care insa se impleteste cu restul masurilor din programul economic. Nu merge zonal, dar devine amuzant.
Oricum, pe logica topicului batrana isi face painea, electricianul curentul, marinarul valurile, deci Boc ar trebui sa-si faca guvernul, Vladescu banii si Nutzi silueta.
Problema e ca toti vrem painea, curentul, guvernul, banii si silueta, dar nimeni nu are ce face cu valurile!
Intaiul jucaus se pare ca de la o vreme le produce valurile asa, pe stoc. Boc insasi le ignora, a invatat sa inoate bine crede el, dar un val predestinat il va lua, intr-un final…
Cu Marte insa, Dle Presedinte, n-ati nimerit-o, nu e apa, nu-s valuri…si cam pe nicaieri in coltul nostru din Galaxie. Uranus parca are oceane, cu valuri, insa din metan lichid, nu se poate naviga iar fumatul banuiesc ca este interzis, probabil tot de catre UE.
Ma tem ca cei trei R reprezinta solutia in cazul pdl-ului.
Ar mai fi o nuanta, Dle Presedinte, clasa politica nu intelege usor, insa “simte”, fara legetura cu numarul de crize, ci cu sensul lor.
Oricum, vrem sa-l vedem pe Intaiul Jucaus laudand binefacerile cotei progresive in varianta ei diferentiata, apoi si balamucul aferent. Orice noua experienta nu strica, mai ales cand se lucreaza asupra unui popor de asistati, caci si firmele alea de succes sunt tot asa, asistate de la buget.
Ceea ce este,pe lângă multe altele,foarte grav,din ce este în stare să facă această adunătură care are,din nefericire,acum puterea,este faptul că în curând,dacă nu va fi oprită,va face niste cersetori,sau,în cel mai bun caz,niste asistati si din oamenii care au avut si au o pregătire de exceptie si o prestatie profesională pe măsură.Si mă refer aici la profesori,la ingineri si la alte categorii care,active fiind au un salariu nedrept de mic,din care acum se taie,dar si la cei din această categorie care,fiind pensionari,fără a fi răsfătati ai soartei,au obtinut în anii din urmă(printr-o frumoasă colaborare PSD-PNL)o pensie care le conferă un oarecare echilibru si care este acum atacată cu ură.Este ura celor care nu pot să fure din aceste venituri si nu pot accepta acest lucru;este ura celor care se sperie de perspectiva de a nu-si mai putea hrăni clientela care i-a ajutat să vină la putere si pe care nu se vor sfii să o folosească din nou,cu prima ocazie.Deja am văzut licentiati care abia îsi duc zilele;îi vom vedea si pe listele celor care primesc(dacă stăpânirea se va milostivi)ajutoare pentru plata căldurii,si dece nu?pierzându-si casele pentru acoperirea restantelor la facturi.Nici nu mă pot gândi la soarta celor care nu au avut sansa unei instruiri sau a unor ocupatii care să-i pună cât de cât la adăpost.Cum spuneam cu altă ocazie,barca marinarului este în valuri înspumate,departe de maluri.
Basescu se comporta ca un vechil pe propria mosie.Nu ati vazut cum l-a tratat pe Flutur”Tu ramai aici!”Cred ca a venit timpul ca Psd sa insiste pe numarul mare de morti de la inundatii de care se face responsabil Traian Basescu.In privinta lui Vladescu personajul este jenantdin toate punctele de vedere!
Vei constata ca m-am raportat foarte des la ideea de echilibru, dar teza lucrarii este dinamica dreptului international si nu cred ca poti discuta despre aceasta fara sa o raportezi la legea tutoror lucrurilor: echilibrul.
Echilibrul inseamna previzibilitate, stabilitate, felxibilitate si toate presupun FEEDBACK, sau o cauzalitate clara. Noua ne lipseste acest feedback si practic suntem ca si un schizofrenic. De aceea nu putem sa oferim o foarte mare marja de actiune politicii monetare, pentru ca nu putem raporta cauzalitatea la aceasta politica, fara sa omoram flexibilitatea pietei si dezvoltarea financiara. De aceea avem nevoie de politici clare, un control asupra acestor politicii (sau parghii) si volatilitate foarte mica. Pentru ca sa nu deplasam politica economica spre zona monetara, este necesar ca acest control sa se exercite la nivelul marjelor procentuale si nu a deducerilor, privilegiilor si alte porcarii. Politica monetara trebuie sincronizata cu cea economica, si asta la nivel global. Pentru a realiza aceasta, trebuie incurajata solidaritatea si competivitatea. Practic politica monetara are un ritm de centralizare infinit mai accelerat decat cea economica. Acest lucru poate fi constatat relativ usor privind la UE. Moneda europeana nu poate rezista fara intarirea celor nationale, atata timp cat statele au o cat de mica individualitate. Noi cand dorim sa realizam un lucru trebuie sa profitam de ceea ce avem nu sa fortam lucrurile pentru realizarea unor imbecilitati nenaturale. Stii de ce? Pentru ca asta ne face mereu reactionari. Daca analizezi partea tehnica in fotbal, vei constata ca o echipa care joaca mereu in atac va putea castiga meciul chiar impotriva unei echipe mult mai bune care joaca in devensiva. De ce? Pentru ca va consuma mult mai putina energie si dupa un timp cei in defensiva vor ajunge la paroxismul epuizarii si vor fi pusi in incapacitatea de a lua decizii neimpulsive. Asta se intampla si cu Romania. Asta s-a intamplat si cu voi in jocul cu Basescu. Mai tii minte cand ti-am spus sa nu mai fiti mereu reactionari ca nu aveti cum sa nu pierdeti? Ete…:P. Discutia este foarte complexa. As putea face o lucrare de doctorat pe tema asta. Si chiar m-ar interesa o tema de genul: Consumismul. Cum afecteaza productivitatea si consecintele sale asupra politicii monetare. Sa vezi aici teorii interesante…:) Am scris in lucrarea mea de licenta si despre viitorul rol FMI, si voi continua arrgumentarea numai dupa ce voi reproduce partea respectiva. Deocamdata am un alt citat interesant ( te rog nu te crampona de diacritice):
“Armonia are nevoie de reguli şi de un mecanism represiv-protector care să garanteze respectarea lor. Echilibrul nu se bazează niciodată pe bună credinţă şi speranţă. Fără existenţa unor reguli guvernatoare, legea junglei şi apariţia nedreptăţilor este inevitabilă. Orice sistem trebuie gândit în aşa fel încât să încerce să răspundă la toate aspiraţiile noastre, deci să respecte realitatea naturii umane. Există o esenţă a lucrurilor, care se regăseşte şi în fiinţa umană şi care nu e negociabilă. Orice sistem represiv care ar desconsidera această esenţă, va eşua. Dacă analizăm puţin istoria, vom constata că a eşuat. Unii ar putea gândi că o eventuală detaşare treptată, de natură, ar fi capabilă să permită o asemenea alienare încât să putem desconsidera această esenţă. Atâta timp cât există Dumnezeu acest lucru nu se va întâmpla, şi cum ştim cu toţii, “Nihil sine Deo”. Civilizaţia viitorului va presupune împăcarea cu natura. Când nu vom mai fugi de ea, vom trăi fericiţi şi ne vom realiza toate idealurile. Cum ar putea fi un lucru inteligent şi folositor a nega o chestiune, în loc să o accepţi şi să o foloseşti în favoarea ta? Dacă poţi să o percepi, există, nu are niciun sens să fugi de ea.
În timpul mandatului său, Bill Clinton, dezvoltând tema “lărgirii democraţiei” a spus următoarele: “Într-o nouă era a pericolului şi a oportunităţii, obiectivul nostru prioritar trebuie să fie lărgirea şi întărirea comunităţii internaţionale a democraţiilor bazate pe economia de piaţă. În timpul Războiului rece, am căutat să îngrădim o ameninţare pentru supravieţurirea instituţiilor libere, pentru că noi visăm la o zi în care opiniilor şi energiilor fiecărei persoane din lume li se va da expresie deplină într-o lume a democraţiilor prospere care cooperează şi trăiesc în pace.” Bill Clinton era democrat şi susţinea capitalismul? Aşa se pare. Capitalismul identificat cu partidul conservator este mai degrabă o politică non-intervenţionistă şi de susţinere a marilor corporaţii. Capitalismul în sensul de piaţă liberă şi susţinut de patura mijlocie este promovat de ambele partide. Egalitarismul socialist al partidului democrat nu presupune în niciun fel absenţa capitalismului, cum nu s-ar putea concepe un stat modern care să nu fie bazat pe proprietatea privată şi încurajarea spiritului întreprinzător.
Egalitarismul american de stânga este unul de reechilibrare a discrepanţelor create de o politică de dreapta, extremă, care duce la concentrarea capitalului în mâna unor oameni care în acest fel devin foarte puternici şi chiar periculoşi. Spiritul întreprinzător devine sub acest halou, o asumare de riscuri absurde. Capitalul trebuie redistribuit. Câteodată acest proces este foarte dureros.
Până acum SUA s-a dezvoltat economic cu ajutorul exportării externe a problemelor sale. Astăzi stabilitatea sa e bazată pe reminiscenţele puterii dolarului şi o politică monetară inteligentă. Întotdeauna şi-a menţinut hegemonia cu ajutorul tacticii “creezi o problemă după care vii cu soluţia salvatoare”. În cazul în care nu au creat ei problema, au exploatat-o din plin. Tiparul a fost mereu acelaşi: zone slab dezvoltate sau distruse financiar, ajutorarea acestora, crearea unor pieţe de desfacere pentru capitaliştii SUA. Modelul menţionat a dus şi la o anumită dependenţă a Statelor Unite de importurile externe, zone în care producţia putea fi realizată mult mai ieftin. Nu cred că acest lucru reprezintă o problemă pentru SUA, aceasta devenind cel mai important consumator mondial şi economiile statelor exportatoare devenind dependente de capacitatea Statelor Unite de asimilare a produselor fabricate în statele respective (exemplul cel mai bun ar fi China). Spre deosebire de România, SUA îşi permite să fie piaţa de desfacere fără să devină dependentă de exporturi, pentru că productivitatea e foarte ridicată şi practic nu are prea multe de pierdut.
Odată cu crearea UE şi apariţia schimbului liber la nivel european, această zonă a intrat într-un proces de câştigare a independenţei economice. Probabil că Europa depinde cel mai puţin de facto de economia internaţională. Din păcate sau din fericire, sistemul financiar este ceva mai bine sistematizat şi mai dependent de SUA. Indirect, asta face Europa dependentă de Statele Unite. Această dependenţă se bazează strict pe statutul pe care încă îl mai are dolarul. În timp, dacă nu s-ar întreprinde nimic la nivel global, nu ar mai exista nici această formă de dependenţă. O Europă atât de puternică nu e un lucru pe care un om înţelept l-ar dori şi/sau încuraja. Consider că soluţia cea mai înţeleaptă ar fi susţinerea chiar şi artificială a dolarului, o perioadă de timp, supravhegerea dinamicii euro şi promovarea yen-ului, urmând ca FMI să joace un rol important în centralizarea monetară globală, idee pe care o voi dezvolta în cadrul subcapitolului: Rolul FMI.
Din cele mai vechi timpuri a existat mereu câte o nouă ordine mondială. Acest termen cred că surprinde în esenţa sa, prima parte a acestei lucrări, dinamica politicii internaţionale/ a dreptului internaţional. Mereu s-a încercat o schimbare de sistem, pentru că la un moment dat cel creat se destabiliza. Orice este menit denaturării, pentru că altfel nu ar evolua. Ceea ce putem face noi este să prevedem cum ar putea denatura lucrurile şi să pregatim din timp schimbările de sistem. Să nu fim mereu reacţionari şi surprinşi de “inedita” turnură a evenimentelor şi să învinuim pe oricine altcineva în afară de noi înşine pentru cele întâmplate. A prevedea şi a determina schimbarea e primul semn de inteligenţă şi ţine de capaciatea de interpretare a datelor mediului interior şi exterior.
În dinamica sa, noua ordine mondială a ajuns să se încimenteze în mentalul colectiv ca o pace globală. E drept că în mintea unora e un sistem global sclavagist şi de control, dar cum ai putea să răpeşti libertatea celui care doreşte din toţi rărunchii să fie victimă? Dacă nu vrem sa ajungem în antichitate (măcar ne-am îndeplini visul de a călatori în timp!?) trebuie să încetăm în a ne iluziona şi a imagina o pace de tip hippiot. E necesar să înţelegem că noul sistem trebuie să fie centralizat, să fie guvernat de reguli clare şi să deţină mecanisme capabile de a impune aceste reguli şi a garanta respectarea lor.
Niciodată un asemenea sistem nu ar putea fi realizat şi întreţinut fără ca aceia aleşi a-l guverna să fie bine intenţionaţi, foarte inteligenţi, cu înţelegere profundă a naturii realităţii şi poate inspiraţi divin…”
–Continuare
Of! La acest post chiar am ras! Un ras trist, desigur, insa, ca romani, suntem obisnuiti cu acest gen de umor, pentru ca nu stiu daca blestemul e cel care ne urmareste, sau Destinul isi bate joc de noi, sau, pur si simplu, este un ultim strigat al neputintei noastre, un semn al resemnarii, al acceptarii mersului pe sarma si legat la ochi, probabil si beat pe deasupra, al unui profan intr-ale acrobatiei, dar pe umerii caruia se afla intreaga Romanie.
Mda… probabil ca singurul rost pe lume al respectivului matelot e sa faca valuri, crezand ca va reusi sa ne convinga pe noi ca stie sa si inoate in oceanul de prapad pe care l-a creat…Iar daca nu poate, atunci da cel putin lectii de inot poporului: “Eu am creat oceanul, voi trebuie sa invatati sa inotati! Scapa cine poate!” Dar oare…cine (mai) poate???
@ AN : “a propus PSD : introducerea sistemului de deduceri pentru asigurãri private de sãnãtate, educaţie, gradiniţa, asigurarea locuinţei, reabilitare termicã etc.”
• * * Aceste minunãţii cu aparenţã de stânga sunt, prin efect, de dreapta : au a profita doar unora, şi nu celor mai nevoiaşi – care vor trebui sã cotizeze mai mult la sistemul public (AUZIT-AŢI DE COPLATÃ !), sau vor avea mai puţin ca învãţãmânt, sãnãtate, pensii.
• * * Dar, se face un business plãtit de stat pentru firmele de asigurãri, de “reabilitãri” ş.a. – TREABÃ EXCLUSIV PRIVATÃ – la care statul a ajuns sã le aducã şi clienţii, prin obligativitãţi (precum şi, prin noul Cod de Procedurã Civilã, gãseniţele de reprezentare obligatorie prin avocat la recurs şi ELIMINAREA dreptului de reprezentare prin rude nejurişti dar cu titlu ştiinţific).
M-a amuzat stirea asta:
“Transportatorii: Impozitarea progresivă a veniturilor va încuraja munca la negru”
http://www.mediafax.ro/economic/transportatorii-impozitarea-progresiva-a-veniturilor-va-incuraja-munca-la-negru-6549614/
Asta e ca si treaba aia cu “nu suntem in stare sa percepem taxele”, desi bagam nenumarate. Ca la loto, poate or fi taxe care vor fi platite totusi.
Nu impozitarea progresiva incurajeaza munca la negru, ci incapacitatea Guvernului de a reglementa piata muncii in asa fel incit sa nu fie incurajata munca la negru. Si va depinde evident si de transportatori sa asigure venituri corespunzatoare angajatilor ca acestia sa nu faca evaziune.
Dupa comportamentul marinarului frica mea este sa nu ramana doar o calsa politica in Romania.Sper sa nu fie asa…traim cu speranta ca ceva se va schimba curand…dar cel mai rau imi pare de faptul ca si daca guvernul se va schimba tot voi trebuie sa luati tot greul pe umerii vostrii si sa incercati ca si data trecuta cu disperare sa aduceti tara pe linia de plutire(luand in considerare ca debilii astia au facut atatea imprumuturi ca ma intreb daca pantalonii pe care romanii ii poarta mai sunt ai lor sau de imprumut).De prostiile debitate de marinar..suntem satui…genul “si daca va e frig mai puneti o haina in plus ca iarna nu e ca vara”.asa imi aduce aminte de raposatul cismar care gandea la fel .
Dragii mei prieteni – voua, ma adresez, in primul rand! -,
domnilor Crin Antonescu, Adrian Nastase, Victor Ponta si alti lideri, care credeti ca da bine sa repetati ce spune seful, stimati comentatori tv, mai mult sau mai putin neaveniti,
incercati sa ascultati, timp de 7 zile, cum se aude … tacerea si veti fi surprinsi sa vedeti ce alianta puternica, durabila si eficienta, mortala pentru criptofascismul portocaliu, vor face PNL, PSD si PC. Daca asta vreti, cu adevarat?!
In multe imprejurari, tacerea nu este doar inteleapta, este si odihnitoare. Si, este o realitate, multi dintre noi sunt foarte obositi
Fiti siguri ca avem aceleasi interese. Diferenta este ca eu cunosc mult mai bine dusmanul.
Catalin Predoiu: “Sunt mandru ca fac parte din Guvernul Romaniei”.
Inconstienta, dispret, cinism, lichelism, pupat unde trebuie…
Mai conteaza?
Ori el nu e normal, ori noi. Si el si noi, imposibil.
Nitel in fata lu suhbjectu despre abjectu cotidian
cica tanara pilot miltar avea suma “uriasa” de 1400 /luna. Sa tot fi pilot . Asta imi aduce aminte de Capitalism love story .. und4e mai apreau cestii din astea… Intyr-o buna zi cu glumite din astea emenatate din scrisele mu Mises citt de tot soiul de talibani ai libetarismului societatea se va duce dracului … Findca nu poate exista o societate formata doar din camatari , zarafi si altii ca ei scornitori de derivate .
Oricum intricandu-ne la mioarele noastre la o adica nu udrele , ritizele si harabulele vor apara tara .. ci mai degraba vor plati lectii de sa zicem eventual rusa ….
Basescu sfatuia, zilele trecute, o batrana dintr-un stat inundat sa-si faca singura paine acasa.
basescu ca si boc este mai putin decat un troglodit este un babuin.
Intr-o societate dominata de regulile economiei de piata unica solutie a babuinilor conducatori si adoratorilor lor dezonor-teleptuali in frunte cu mandru GDS (literari filosofi si alti handicapati) unica solutie propusa este iesirea din piata . Pesemne in numele capitalismului, progresului , occidentalismului si modernismului. A era sa uit al crestin democratiei.
Sa te miri de “perofrmantele” economice ale Romaniei cand babuini ca astia sunt ori polis p’tits chiens poeminenti ori mari ganditori publici …
“FMI a avut intiţial un rol pregnant monetar. A fost înfiinţat în scopul supravegherii sistemului monetar internaţional şi a ratei de schimb din ţările membre. La momentul constituirii sale, membrii fondatori au decis ca valoarea monedelor fiecărui stat să fie raportată la dolar. Moneda americană urma să fie susţinută de etalonul aur. Sistemul „par value” instituit avea ca principiu uniformitatea de tratament a statelor membre. Acestea erau finanţate în aceleaşi condiţii, indiferent de nivelul de dezvoltare. Sistemul a funcţionat foarte bine în faza sa iniţială şi multe state au apelat la el. Exista şi un anumit grad de uniformizare a sărăciei în perioada respectivă şi discrepanţele economico-sociale între state nu erau foarte mari. După ce ţările din Vestul Europei au început să intre pe o pantă ascendentă, nu au mai avut nevoie de FMI pentru finanţare iar capacitatea sa de a controla a devenit practic inexistentă. În anul 1971, SUA a refuzat cererile de convertire în aur făcute de Marea Britanie, ceea ce a permis statelor să-şi fixeze propria rata de schimb.FMI a câştigat în felul acesta rolul de finanţare a ţărilor cu probleme (cele din partea carora încă mai aveau cerere). Acest lucru a dus la stabilirea unui mecanism de contribuţie diferenţiată care a făcut ca pe parcurs statele dezvoltate să exercite o influenţă tot mai puternică asupra deciziilor Fondului (Fiecare stat semnatar are stabilită o cotă de contribuţie. Cota se plăteşte în proporţie de 25% în dolari, euro, yeni, lire sterline sau în DST, în proporţie de 75% în moneda naţională) şi se manifestă prin dreptul de vot (în cazul ONU, dreptul de vot nu este condiţionat de gradul de contributivitate, dar membrii permanenţi au drept de veto). Regula e valabilă pentru majoritatea organismelor internaţionale: statele finanţatoare guvernează. Fondul nu întreprinde activităţi comerciale care să-i permită să funcţioneze independent. Pentru a putea fi creditor, acesta are nevoie de lichidităţile cotizate de către state. Astfel statele membre dezvoltate au putut cere FMI-ului în schimbul finanţării, impunerea unor condiţii foarte dure, statelor împrumutate.
Consecinţa firească a fost ingerinţa politică a unei organizaţii teoretic obiective şi detaşate în deciziile guvernamentale.
În mod hilar şi ciudat, implicarea FMI în administrarea statului este considerată de bun augur de către agenţiile de rating deşi trecutul a arătat că măsurile impuse de Fond au dus ţările într-un situaţie mult mai proastă decât cea în care se aflau anterior. În vederea rolului pe care va fi necesar să-l exercite instituţia în viitor, consider că atitudinea acesteia ar trebui reconsiderată.
Înţeleg că deocamdată nu se pot stabili condiţii foarte favorabile deoarece Fondul nu ar fi în stare să finanţeze un eventual boom al cererii dar nici pierderea totală a încrederii în el nu reprezintă o soluţie. FMI-ul, în momentul actual, creditează state aflate într-o situaţie disperată cu o suma relativ nesemnificativă de bani şi stabileşte liniile de dezvoltare pentru anii următori, fară să aibă nicio responsabilitate legală pentru deciziile luate. Această portiţă de abuz este inacceptabilă şi nu are cum să funcţioneze pe termen lung. La începutul crizei financiare mondiale, FMI s-a văzut pus în situaţia de a vinde din rezervele de aur, pentru a-şi acoperi deficitul monetar şi pentru a fi capabil de a alimenta economiile cu probleme. A început să se dezbata la nivel internaţional, ideea unei eventuale emisiuni monetare în DST. În martie 2009, în cadrul întâlnirii G-20 s-a discutat şi acest subiect. Concluziile reuniunii nu au fost făcute publice dar la data de 6 iunie 2009, directorul adjunct al FMI, John Lipsky susţinea public că DST ar putea deveni moneda globală pentru rezervele valutare. Evident, Rusia şi China s-au arătat ofensate de idee, ele fiind statele cu cele mai mari rezerve în dolari.
Pentru a rezolva aceste nemulţumiri soluţia mea ar fi: DST-ul să nu se detaşeze deocamdată de coşul valutar ci să se condiţioneze accesul la monedă în funcţie de contribuţia statelor la Fond. Contribuţia să fie diversificată (să ofere posibilitatea de a se plăti şi într-o monedă străină care nu face parte din coşul valutar, să ofere posibilitatea plăţii în petrol, metale preţioase etc. şi să se creeze un fel de piaţă bursieră mondială, centralizată). Cheia ar fi urmatoarea: trezoreria americană poate aproba o emisiune monetară de 250 de milarde dolari în DST fără aprobarea Congresului, ceea ce ar permite împrumuturi în DST statelor sărace care ar urma să le ramburseze în moneda naţională. Moneda statului respectiv din rezerva FMI ar putea fi tranzacţionată ca orice alt bun (de exemplu, statul x poate achiziţiona lei româneşti în schimbul oricăruia dintre bunurile menţionate mai sus). Astfel DST-ul ar fi pus în circulaţie şi s-ar putea face încă un pas în centralizarea economico-financiară.
Pentru că am conceput acest mecanism înainte să citesc despre împrumutul în DST către România, tind sa cred că la aceste lucruri s-au gândit şi mai marile minţi ale planetei în cadrul adunării G-20.
La data de 31 august 2009 „Wall-Street” România publică următorul articol: „FMI alocă României Drepturi Speciale de Tragere (DST) în valoare de 1,19 mld. dolari, urmând ca pe 9 septembrie să pună la dispoziţie alte 227 mil. dolari printr-o alocare specială, în cadrul unui program care vizează toate statele membre, menit să furnizeze lichidităţile pentru rezervele valutare”
Înainte ca FMI-ul să devină o organizaţie de un asemenea calibru, ar fi necesar ca acesta să fie reorganizat structural şi la nivel de politică instituţională şi să fie asigurat un cadru de operare transparent. Orice recomandare facută guvernelor împrumutate să fie susţinută de date concrete şi de un plan de dezvoltare pe termen mediu şi lung a economiilor statelor respective, iar în cazul nerespectării lor, posibilitatea răspunderii FMI pentru deciziile luate, prin finanţarea deficitului la care se ajunge în urma implementării măsurilor stabilite şi lărgirea marginală a acestuia. Politica de genul: noi recomandăm, voi decideţi, este o ipocrizie şi e absolut grotescă.
Cu ocazia crizei mondiale actuale, FMI şi-a asumat rolul de creditor al statelor lipsite de credibilitate pe piaţa financiară. Consecinţa imediată a fost creşterea ratingului de ţară şi stabilizarea financiară. Consecinţele pe termen lung nu sunt cunoscute astăzi, sau cel puţin nu de partea românească. Acordul cu Romania e unul de tip Stand-By, aprobat pe 24 de luni, în valoare de 11,443 miliarde DST (12,95 miliarde euro, 17,97 miliarde dolari SUA). Ceea ce va reprezenta acest acord pentru România, rămâne de citit în viitoarele manuale de istorie.”
Nu as fi postat acest text ( legat de FMI) daca nu as fi fost convinsa ca lucrurile puse in miscare nu mai pot fi afectate substantial. Orice speculatie este irelevanta oricum. Ce s-ar putea intampla? Sa inceapa niste insi sa inveseasca exclusiv in petrol si metale pretioase? Si ce? Ca sa le vanda dup-aia pentru DST ?:))))) Era un clip super funny, ” Is Our Wealth Hurting Africa’s Feelings?”:)), in care se spunea ceva de genul, “Nobody’s gonna trade oil for sticks”:P si nu pot decat sa zambesc aprobator (iar daca stick-urile incep sa devina stalp al civilizatiei, necesitatea se relativizeaza, hihih). Oricum resursele trebuie centralizate la nivel de piata. Daca ar exista o piata centralizata a acestor materii prime, distrubutia lor globala s-ar putea realiza fara presiuni politice, coruptie, santaj si alte scarbosenii neconstructive. Fiecare stat de pe harta actuala a lumii trebuie sa ramana / devina puternic si competitiv. Cum sa aruncam la gunoi ceea ce am castigat in tot acest timp? Daca va functiona globalizarea, individualitatea statala nu va putea consitui o piedica pentru intarirea solidaritatii. Individualitatea statelor nu trebuie subrezita pentru ca se risca destramarea intregului sistem. Aceste lucruri vor evolua de la sine…de aceea daca UE nu devine ceva mai flexibila, bye bye:). Raspunsul la intrebarea: “Ce importanta joaca in acest peisaj consumismul”… il las in sarcina inteligentei si creativitatii tale.
Un sfat: Incercati sa nu mai mintiti! Este o regula de guvernare, nu de bun simt. Tot ceea ce ai ascuns constiintei publice se va intoarce impotriva ta. Daca nu te intereseaza si nu ai planuri pe termen lung…o sa platesti oricum pentru ca suntem intr-un context socio-economic global. Pana acum a functionat, de-acum incolo, nicio sansa!Una dintre regulile care-mi guverneaza constiinta e: Nu ascunde informatii decat daca este absolut necesar si in cel mai scurt timp incearca sa le integrezi. Este o regula sfanta. Spuneam candva pe blogul lui Ciutacu, ceva de genul: Daca tratezi oamenii ca pe niste oi, sa nu te mire daca incep sa pasca. I rest my case.
–Continuare- maine, ca mi-e lene acum.:):P. Ok, poate dupa Badea, daca mai am chef si inspiratie.
Parlamentarul PDL Urban a spus la Antena 3 ca romanii sunt puturosi,spune asta fara pic de rusine in conditiile in care guvernul portocaliu prin politicile sale oamenii isi pierd locurile de munca pe banda rulanta atat la stat cat si la privat,pe intreg cuprinsul tarii si in strainatate nu se gasesc locuri de munca,foarte multe familii sunt in situatii dificile si supravietuiesc cu mare greutate.Sunt patroni care platesc salariile la 2-3 luni,altii folosesc pe salariul minim munca la negru,sunt si firme abonate la lucrari pe banii publici care folosesc forta de munca neinregistrata,cu toate ca institutiile statului pot verifica volumul lucrarilor si forta de munca folosita,dar aceste verificari nu se fac pentru a nu deranja firmele clientelar politice.In acest stat clientelar portocaliu,romanii nu pot,nu stiu si uneori nu vor sa-si apere drepturile legale,in primul rand ca nu au bani pentru procese cu toate ca se spune ca litigiile de munca se judeca teoretic fara bani,dar in aceste procese angajatorii au bani si influenta si nu sunt multe cazurile in care salariatul isi gaseste dreptatea,sunt destui oameni nemultumiti pentru faptul ca guvernantii la masurile proaste luate,se ascund in umbra FMI si UE prin minciuni,dar nu inteleg ca nu ne pot prosti la nesfarsit cu tupeu,minciuna si smecherie politica,saracia cumplita care va cuprinde mare parte a populatiei va produce nu peste multa vreme un val urias de nemultumire si nu stiu daca portocalii vor avea destule avioane sa fuga din calea nemultumitilor.
Sa zicem ca PSD-ul vine cu niste lucruri noi in privinta fiscalitatii, cu posibile efecte pozitive in zona cresterii incasarilor la buget. Asta poate ajuta la cresterea veniturilor statului.
Intrebarea e: vine PSD-ul cu lucruri noi si in zona cheltuirii banului public sau asta e un subiect sensibil?
D-ale fiscalitatii:
http://www.gandul.info/news/cum-au-scos-1-000-de-italieni-din-romania-200-milioane-de-euro-bani-negri-6550524?p=1
Intrebare: daca italienii au scos vreo 200 mil. euro peste noapte, cate miliarde euro zac sau invart arabetii din Romania? Dar “oamenii de afaceri” de alte nationalitati?
Atentie, este lucru stiut ca arabii apreciaza mediile de afaceri unde coruptia este bine dezvoltata.
Nu ar merge si la noi o amnistie fiscala (ideea lui Patriciu)? Sau ne temem ca ar fi posibil sa fie repatriate sume care ar da pe spate toate organizatiile internationale
?
Domnule Nastase,sunt membra a PSD din 1994 si am fost alaturi de acest partid si la bine si la greu.Dar ce se intampla in ultimul timp ma face sa cred ca din calcule pur politice si din dorinta de a castiga puncte electorale acest partid ne determina sa ne simtim lasati in voia sortii si asta ne ingrijoreaza si ne nemultumeste pe toti cei care speram ca acest partid va face tot ceea ce-i sta in putere sa ne scape de caracatita portocalie.Din pacate pentru PSD conteaza mai mult cresterea in sondaje decat soarta a milioane de oameni.M-ati dezamagit .
@ Blizzard spune: +Intrebarea e: vine PSD-ul cu lucruri noi si in zona cheltuirii banului public sau asta e un subiect sensibil?+
Foarte bună întrebare.
@Orasan Ioan:
Romanii nu sunt puturosi, ci doar fricosi, blazati, individualisti, adepti ai “las-o ba ca merge si-asa”! Pentru lucruri mai putin grave decat cele intamplate la noi, in alte tari au iesit in strada milioane de oamnei cerand demisia guvernului / presedintelui. La noi pina si greva a fost tratata cu sictir. Asta si pentru ca, daca se gaseste unul sa ridice capul din mocirla, sunt alti 10 care il trag inapoi la fund. De asta am ajuns sa fim condusi de niste lepre.
Ministrul Vladescu sa puna mana pe carte ! Ne-am saturat de incompetentul asta . Am inteles ca nu stie nici sa deschida un computer. Cum este posibil sa ajunga ministru daca nu stie macar sa deschida computerul? Practic trece o “lume” intreaga pe langa el!
@blogideologic
Multumesc.
In alta ordine de idei, intrebarea mea cu privire la cheltuirea banului public se completeaza in felul urmator: e usor sa platesti taxe si impozite cand faci marcaje rutiere de 6 mp cu mii de euro, cand plantezi panselute, decopertezi o strada in regula doar ca sa consumi bugetul disponibil la primaria unde ai tu pila, etc dar as vrea sa aud si eu din partea PSD-ului ca se gandeste la masuri care sa blocheze praduirea banului public.
Din pacate, niciun partid nu cred ca-si doreste cu adevarat asta pentru ca toti au clientela lor politica, ce baga bani in partide si evident trebuie sa vina si rasplata.
Altfel spus, pe mine nu ma incanta cu nimic ca unii vor sa creasca incasarile la buget doar ca sa aiba de unde fura.
@Maria
Imi pare rau sa aud ca abia acum v-ati dat seama cat de importante sunt sondajele pentru politicieni…Vedeti dvs, ei din asta traiesc si se imbogatesc. Emisiunile cu manelisti, siliconate, scandaluri si alte subiecte care scarbesc orice individ care si-a luat BAC-ul pe bune, sunt facute pentru rating, care la randul lui aduce banuti, deci nu trebuie sa va surprinda gargara lor, ci trebuie sa o sanctionati, civilizat dar trebuie sa o sanctionati.
Imi este greu sa cred, Domnule Profesor, ca sprijiniti din nou, oamenii care sunt lipsiti de cel mai elementar capitol din gramatica limbii romane..” Dragos Titea, sprijinit de Adrian Nastase, pentru a candida la un loc de deputat, pe eventualul loc lasat liber de Catalin Chereches”…(copy-paste…de pe ziarele locale)..mi ati fost profesor, in Facultate…va admir, in sinea mea..pentru prestanta de care da ti dovada..insa…nu mai sustineti oameni fara a avea un dialog cu ei…fara a sti cine sunt, si ce sunt..in primul rand…oameni care va pot “vinde”precum Brutus…sunte ti un om patit…in ambele sensuri ale cuvantului, si cunoaste ti, fara a va mai spune eu, ca tradarea, si delatorii, sunt la tot pasul…as vrea sa admir in continuare, acelasi om, Adrian N…nu un om, care sustine non-valori
@Maria
Esti convinsa ca acum e momentul oportun pentru a scapa de Basescu? (PDL-ul nu exista fara Basescu)
Am vazut azi niste sondaje care m-au naucit. Chiar si in acest moment PDL-ul mai are peste 18% sustinatori! In mod normal, intr-o societate normala, ar fi trebuit sa se afle sub marja de eroare statistica.
Esti sigura ca societatea romaneasca si-a invatzat lectia? Iti reamintesc ca acu cateva luni aceeasi societate l-a reales pe Traian Basescu de succesurile lui erau binecunoscute. Ce te face sa crezi ca cei care acu cateva luni cantau maneaua cu “Basescu e jucator dar e aproape de popor” sau “pe Basescu il vom vota / cu toata familia / si-l vom pune presedinte / ca Basescu nu ne minte” s-au desteptat din somnul cel de moarte si, in eventualitatea unor alegeri anticipate sau a unui referendum, vor stii cum sa voteze?
Ce parere ai despre structura parlamentului? Crezi ca “independentzii” trecutzi in tabara lui Basescu au vazut dintr-o data lumina si s-au sucit? Ca li s-au volatilizat peste noapte dosarele sau interesele? AN vorbea despre 8 voturi lipsa. In opinia mea, de observator a mentalitatii romanesti, nici cu 20 in plus nu as fi sigur, mai ales intr-un regim samavolnic cum e cel controlat de Basescu.
Nu vreau sa reiau tot discursul lui Mircea Badea de la Sinteza Zilei de alaltaieri, minutul 23. Merita sa il asculti, ca si toate interventiile sale din acea emisiune. Mi se pare, ca de obicei, prea cinic. Insa nu pot nici sa nu recunosc ca nu e lipsit de o anumita logica care ar putea functziona in practica. Trebuie intr-un fel sau altul sa invetze si societatea romaneasca sa distinga graul de neghina, si binele de rau. Daca nu avem o elita intelectuala care sa o invetze aceste lucruri “cu frumosul”, atunci ce alta solutie mai exista?
Il inteleg pana la un punct si pe Crin Antonescu care simte ca in marasmul produs de guvernarea portocalie PSD-ul creste mai repede decat PDL-ul si incearca sa fortzeze ACUM o aventura politica pentru a consolida un anumit status-quo. Ce nu inteleg insa e cum un om carea a studiat sistoria e atat de lipsit de un anumit instinct care sa ii indice oportunitatea unor anumite masuri. Semnalele pe care le da sunt extrem de neavenite pentru coaltia anti-basesciana. Suporterii liberali deja nu prea mai stiu cine e dusmanul. Basescu? Sau totusi PSD-ul?
Poate acum e unul dintre acele momente in care trebuie, cum spunea Churchill, sa avem curajul de a avea rabdare.
@Manuela
Observ ca am pus cam multe linkuri in postarea precedenta. Sper sa nu ajunga din acest motiv la spam.
@A.N.
Si mai am o curiozitate.
De ce nu copiem ce-i bun pe la altii, adaptand la conditiile specifice tarii noastre, domnule Nastase? Nu as zice ca politicienii romani sunt cu atat bun simt incat se rusineaza sa copieze (ca o paranteza, mi-as dori sa copiem in primul rand, justitia din US + pedepsele din China sau Singapore
).
Pana acum vad ca inghitim ca pelicanii cam tot ce ni se transmite de la Bruxelles dar rezultatul e ca la absorbtia fondurilor europene stam jalnic iar Spania e plina de panouri care anunta ca respectiva chestie a fost facuta din fonduri europene, de ex.
Pentru ce tinem pe bani grei o multime de ambasade si consulate, SIE-isti si alti plimbareti pe bani publici, de zici ca suntem USA? Nu ca sa fim la curent cu ce culoare au chilotii vecinilor pusi pe sarma la uscat?
Strangem informatiile astea, le structuram pe domenii si vedem cum putem sa obtinem ceva bun acasa la noi, mai prindem o barfa din zbor si mai agatam un contract pe ici, pe colo pentru o companie romaneasca, mai chemam un investitor strain sa recicleze gunoaiele de pe la noi si sa creasca PIB-ul din ce arunca romanul la cos, si tot asa, nu?
Intreb si eu ca omu’ ca de 2 sapt. a crescut TVA-ul, dar acum doua zile vorbeau astia de la putere ca ar vrea sa-l reduca, si pe cuvantul meu ca nu mai inteleg nimic…
@ Blizzard spune: +as vrea sa aud si eu din partea PSD-ului ca se gandeste la masuri care sa blocheze praduirea banului public.+
Şi eu aş vrea să aud.
@Ciofanul
Va dau perfecta dreptate si am speranta ca atitudinea romanilor se va schimba pentru faptul ca sunt sigur ca foamea si saracia dor mai rau decat bataia,oamenii care s-au ridicat prin forte proprii spre clasa de mijloc nu cred ca accepta cu usurinta sa se intoarca in zona lipsurilor de tot felul si de aici am banuiala ca se va ridica furtuna schimbarilor necesare si mai cred ca tot de aici se vor ridica liderii de opinie si de conducere a maselor nemultumite,fapt ce va duce la zdruncinarea clasei politice,indiferent ca este la putere s-au in opozitie.
@Maria
Ar fi o prostie ca un partid s-au altul sa rateze ocazia sa creasca in sondaje,s-au sa realizeze un castig maximal in alegeri,dar totusi partidele ca si sindicatele sunt credibile atunci cand numarul sustinatorilor este mare si mai ales predispus la actiune,punctul meu de vedere este ca in general salariatii ar trebui sa aiba stanga ca optiune politica,dar am vazut si vad destui care nu au dupa ce bea apa,dar sustin cu tarie ca sustin politicile de dreapta,dar sa trecem peste asta pentru ca nu vrem sa traim in alta “democratie” decat in aia a lui “sa traiti sefu”.Nu sta in mintea mea sa iau apararea PSD,pentru ca banuiesc ca reusesc sa se apere singuri,dar nu-i inteleg pe toti acei salariati si pensionari simpatizanti PSD care nu ies in strada la chemarea sindicatelor si partidului sa se mitingeasca impotriva guvernului si presedintelui care le restrange metodic tot felul de drepturi si-i impinge spre o saracie cumplita,atata vreme cat o sa ne plangem unul altuia cat de rau o ducem si ca dupa o spovedanie mergem linistiti la culcare,dimineata cand ne sculam din pat constatam ca avem cel putin aceleasi probleme,daca nu cumva altele si mai grele,cu regret spun ca nu astea sunt metodele prin care ne castigam drepturile,s-au reusim sa avem o viata mai buna,nu putem cere altora sa lupte pentru noi si mai ales in locul nostru,cineva a pus problema intr-o vreme,ce fac americanii pentru America lor,nu stiu daca este tarziu sa te intrebi ce faci pentru tara ta si zic eu implicit si pentru tine,nu dau citatul exact ca sa nu mai fiu acuzat ca dorm cu capul pe documentatie.
Dle Nastase, va admir pentru :inteligenta si efortul continu de-a mentine un anumit echilibru pentru acest partid , tulburat de criza actuala.
As avea foarte multe de scris si de transmis, dar parca nu-mi gasesc resursa fizica .
Cei care inca avem serviciu (eu sunt la o companie privata de asigurari) ne putem considera norocosi ca mai functioneaza, dar pot sa va spun ca eforturile de-a ne mentinere serviciul sunt MARI, nu mai pun ca jumatate din salariu dau la stat -de unde nu mai am beneficii ….
Nu am incredere in viziunile PSD-ului de reconfigurare si n-o spun gratuit, deoarece din punctul meu de vedere inca avem baroni locali si cred ca NOUL nu va fi in curand in partid pentru a schimba lucrurile , mai cred ca sunt membrii ca mine si nu sunt importanti pentru valoarea lor ci doar daca ei ai resursa financiara sa sustina cauza …….
GRESIT GANDITA acesta politica, pentru ca valoarea produce valoare si sincera sa fiu sunt pregatita sa-mi parasesc tara pentru a oferii valoare altora ,
Este gRAv daca am ajuns la a nu mai avea speranta in tara ta .
Ce sfat imi dati , din experienta dv spre ce m-ati indruma sa plec sau sa raman in acesta tara in care imi este frica sa mai fiu si membru PSD .
Multumesc .
@ORASAN IOAN
Ai dedus gresit.Nu sunt nici pensionara nici salariata .Cu toate astea insa as iesi in strada alaturi de acestia.
Felicia,
este o perioada de incercari pentru toti. Eu cred ca trebuie sa ramanem aici si sa ne batem in continuare pentru a reveni la o viata normala. Probabil insa ca pentru cei mai tineri decat mine, solutiile pot fi diferite. Din pacate,…
Maria,
Au trecut doar 6 luni de la realegerea lui Basescu de peste 5 milioane de romani, in timp ce 8 milioane au preferat sa ramana acasa. In urma acestui vot, Basescu a putut sa-si numeasca din nou guvernul si sa-si formeze, prin santaj si cumparare, o majoritate mai confortabila in Parlament. Partidul, dupa experimentul Geoana, trebuie sa se reorganizeze. Au trecut 4 luni de la Congres. Au loc conferinte judetene – dupa parerea mea, prea in graba. O schimbare (democratica) nu se va putea produce decat atunci cand o noua majoritate o va cere si o va impune. Dezamagirea nu este doar a ta.
Dragi colegi,
Nu mai agitati ideea cu romanul este puturos, lenes, blazat, etc, ca nu-i asa. Dar puneti voi niste nemti sau japonezi sa treaca prin ce a trecut poporul asta si apoi discutam.
Mintiti, furati si saraciti voi niste francezi, italieni, englezi si vedeti ce mai ramane din ei. Luati-le si cartile si bagati-le pe gat toate fufele de la tv, treceti-i la cartofi si pepeni strict, apoi aspectati-i.
Este ca incep sa semene cu romanii?
Sunt cazuti moral, asta-i tot, nu vad iesirea…
si atunci pleaca, pleaca undeva unde cred ei ca este mai bine, si daca judeci dupa cat costa cartoful iti iese, dar cand te uiti la cotlete, e cam dublu.
Stim toti ca binele nu inseamna numai potol ieftin, dar ei nu pleaca din dileme de doctrina, ci dupa o viata normala, accesibila, ori asta se poate face aici lejer daca am avea un Basescu competent, sau macar tacut…
Toate bune, dar poate ne spune domnul Adrian Nastase si sursele necesare pentru aceste decizii financiare. Nu de alta, dar nu sunt bani iar ca sa iei de la cei care muncesc si sa dai la cei care voteaza ar putea avea o consecinta de genul o noua Revolutie. Nu mai suntem in 1990 si nici in 2000. Multa atentie, domnule Nastase, sunt multi care va vor in puscarie…