La Mizil

Ieri, am fost la Mizil, unde a avut loc conferinta oraseneasca a organizatiei PSD. Probabil inceputul unei noi etape, datorita faptului ca presedinte al organizatiei a fost ales primarul orasului, Emil Proscan. Alaturi de el, au venit in echipa numerosi consilieri locali. A fost prezent si Mircea Cosma, presedintele organizatiei judetene Prahova. S-a discutat despre proiectele in derulare, despre nevoia de finantare, despre problemele dificile cu care se confrunta comunitatea locala. Intre proiectele pornite, mentionez parcul industrial, crearea muzeului dar si programul “Scoala dupa scoala” pentru copiii romi.

Am mers si la stadion. Gazonul este excelent. A inceput montatul scaunelor si vopsitul tribunelor. De luni, incepe sa vina si zgura pentru pista de alergare.

Desenele lui Edi Rama si posibile sugestii pentru brandul de tara

Am observat ca se cauta sugestii pentru brandul de tara. De aceea, m-am hotarat sa va prezint o carte a liderului Partidului Socialist Albanez, Edi Rama, o carte de desene neconventionale. Sunt desenele pe care Edi Rama, un cunoscut pictor dar si primarul in functiune al capitalei, le-a realizat pe foile din agenda zilnica, in timpul intalnirilor pe care le avea. Probabil ca temele discutiilor sau evenimentele cotidiene determinau iesirea din subconstient a acestor forme. Poate ca daca cineva ar discuta cu el despre brandul de tara pentru Romania, s-ar putea obtine un rezultat spectaculos…

Precedentul Kosovo ?

In urma cu doi ani, la 26 august 2008, scriam pe blog un articol intitulat   Precedentul Kosovo .

Vi-l reamintesc si va invit sa evaluam impreuna evolutiile ce au avut loc intre timp:

„Atunci cand un anumit tip de rezolvare politica este preluat si in alt caz, el devine precedent. Daca nu, nu!
„Rezolvarile” din Caucazul de sud au transformat Kosovo intr-un precedent. Ne place sau nu…
Inainte de a face o analiza mai larga a evolutiilor din Georgia si din imprejurimi, mai ales dupa ultimile decizii de la Moscova, as dori sa va prezint cateva fragmente din conferinta pe care am prezentat-o, in luna mai, la Universitatea din Cambridge.
Aspectele teoretice capata, uneori, din pacate, consecinte practice…

Sper sa aveti rabdare sa cititi intregul text al acestei conferinte, tinuta IN URMA CU 3 LUNI !

Kosovo şi implicaţiile sale, la nivel internaţional, pentru stabilitatea in vecinătatea UE şi a NATO. O perspectivă românească.

- Centrul de Studii Internaţionale, Universitatea Cambridge, 23 mai 2008 -

” Dragi colegi,

Dragi profesori şi studenţi,

Doamnelor şi domnilor,

Este o adevărată onoare pentru mine să mă aflu astăzi aici la Centrul de Studii Internaţionale al Universităţii Cambridge şi îi mulţumesc călduros Profesorului Christopher Hill pentru generoasa sa invitaţie precum şi pentru cuvintele de introducere. Doresc să salut prezenţa aici a unora dintre studenţii români de la Cambridge. Ştiu că au o puternică Asociaţie de Studenţi aici şi sunt sigur că realizările lor intelectuale vor contribui în continuare la promovarea faimei de care se bucură învăţământul academic tradiţional românesc.

Distinsă audienţă,

Bronislaw Geremek, fostul Ministru polonez al Afacerilor Externe obişnuia să spună că Balcanii creează de obicei mult mai multă istorie decât vom fi noi vreodată capabili să “consumăm”. Acest „noi” din cuvintele sale reprezintă Europa, chiar dacă regiunea Balcanilor ca întreg este unul dintre vechile leagăne ale culturii Europene. Cred că afirmaţia sa este încă valabilă dacă privim cu atenţie la evoluţiile şi consecinţele faimoasei chestiuni Kosovo.

Întrebarea este – ce fel de istorie?

Îmi este teamă că privind cu atenţie la  mersul evenimentelor – sensul peiorativ al cuvintelor lui Bronislaw este încă valabil. În minutele următoare, voi încerca să vă prezint o viziune a implicaţiilor chestiunii Kosovo pentru stabilitatea – nu numai în Balcani dar şi în vecinătatea lărgită a UE şi NATO dintr-o perspectivă românească.

Precum bine ştiţi, poziţia României cu privire la Kosovo a fost diferită de cea exprimată de Marea Britanie, spre exemplu. Nu voi pretinde că avem în general o mai bună cunoaştere a lucrurilor decât alţii. Dar istoria – din nou ne face să trăim foarte aproape de această complexă regiune Balcanică, unde Serbia, inclusiv Kosovo, este în directa şi imediata noastră vecinătate. Avem o tradiţie de veacuri de relaţii reciproce şi înţelegem  foarte bine problemele sale şi rădăcinile lor.

Una dintre principalele probleme ale regiunii este intrinsec legată de ecuaţia „protecţia minorităţii – stabilitate”. Stabilitatea regiunii este direct dependentă de protecţia persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale în concordanţă deplină cu standardele recunoscute în acest domeniu. România cunoaşte foarte bine această lecţie dacă ne gândim numai la lungul şi dificilul drum parcurs de  la începutul anilor ’90  – cu conflicte inter-etnice la Târgu- Mureş, la garantarea celor mai înalte standarde privind protecţia minorităţilor, inclusiv reprezentarea lor parlamentară, folosirea limbii materne în administraţie şi justiţie şi multe altele. Acesta a fost un subcriteriu realizat în întregime, în cadrul criteriilor politice pentru aderarea la UE. A trecut mai mult de un deceniu de când Uniunea Democrată a Maghiarilor din România  participa, într-o formă sau alta, la procesul de luare a deciziilor la nivel guvernamental. Până recent, Uniunea a fost reprezentată în Guvern de un vice-premier. Şi relaţiile României cu Ungaria – se organizeaza în fiecare an şedinţe de guvern comune -, sunt poate cele mai bune pe care le avem cu vreo ţară vecină.

Dragi colegi,

Sper că aţi remarcat nuanţa din cuvintele mele – „protejarea persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale” şi de asemenea contextul lor – „în deplină concordanţă cu standardele recunoscute în domeniu”. Acest context este elementul cheie în asigurarea stabilităţii unei ţări şi a unei regiuni. Nimeni nu poate construi stabilitatea în afara dreptului internaţional.

Ceea ce s-a întâmplat cu Kosovo, recent, este de fapt opusul său: încurajându-i-se „independenţa”, folosesc acest cuvânt între ghilimele a fost şi încă este greşit din perspectiva dreptului internaţional. Este greşit şi din perspectiva posibilelor sale consecinţe în vecinătatea lărgită a UE şi NATO.

Permiteţi-mi să vă explic de ce.

În primul rând – o negare: nu consider Kosovo un posibil precedent. Situaţia regiunii Kosovo este unică per se. În al doilea rând – adevărata problemă constă în modul în care dreptul internaţional şi legile sale de bază au fost încălcate prin crearea unui stat care nu poate fi legal constituit.

Una dintre aceste legi de bază, acceptata unanim de catre specialistii internaţionali, este aceea că minorităţile naţionale nu pot să-şi exercite autodeterminarea pe plan extern, acest drept fiind rezervat numai popoarelor. Altă norma unanim recunoscută de majoritatea covârşitoare a experţilor în drept internaţional este următoarea: conceptul de drepturi ale minorităţilor trebuie înţeles ca referindu-se la drepturi individuale şi nu la „drepturi colective”. „Soluţia” Kosovo conţine ambele probleme.

Motivul principal pentru care dreptul internaţional contemporan nu recunoaşte dreptul la auto-determinare pentru minorităţi este acela că minorităţile nu sunt recunoscute ca subiecţi de drept internaţional. Citez un expert britanic recunoscut în domeniul dreptului internaţional pe care îl stimez foarte mult: „Minorităţile ca atare nu au dreptul la autodeterminare. Aceasta înseamnă că de fapt ele nu au dreptul la secesiune, independenţă, sau la asocierea cu grupuri asemănătoare din alte state” (Rosalyn Higgins, Problems and Process. International Law and How We Use It, Clarendon Press, Oxford, 1996, p. 124).

Într-adevăr, cu foarte puţine excepţii, nu există state în lume cu o compoziţie etnică perfect pură. În zona în care trăieşte o minoritate, sunt şi alte grupuri etnice – grupuri minoritare în comparaţie cu primul. În cazul în care şi ele vor dori să-şi exercite-determinarea, acest lucru poate conduce la o „atomizare” a tuturor înţelegerilor teritoriale, deoarece acest proces poate continua la nesfarsit.

Este ceea ce se întâmplă acum în nordul Kosovo-ului unde etnicii sârbi ar dori să imite ceea ce Kosovo “a făcut” Serbiei: o propunere recentă a Belgradului a fost o administrare a nordului provinciei Kosovo împreună cu UNMIK, de asemenea recentele alegeri parlamentare anticipate din Serbia au dat posibilitatea organizării alegerilor în această parte a provinciei Kosovo. Statele care au recunoscut Kosovo ca stat dar şi altele au declarat că o divizare a Kosovo-ului după independenţă este inacceptabilă. Este o afirmaţie corectă, dar de ce nu s-a aplicat acest raţionament şi în privinţa Kosovo-ului în relaţia sa cu Serbia? Stabilitatea regiunii nu poate fi securizată prin standarde duble, mai ales când vorbim de regulile de bază ale dreptului internaţional, precum cele care privesc construcţia statală.

Aşa cum Rosalyn Higgins scrie (citez din nou din excelentul său volum), „ Putem recunoaşte această situaţie în unele dintre statele secesioniste din Iugoslavia. De fapt, fiecare minoritate are propria sa minoritate şi frica de opresiune dărâmă şi mai mult piramida” (Rosalyn Higgins, Problems and Process. International Law and How We Use It, Clarendon Press, Oxford, 1996, p. 125).

De fapt, auto-determinarea reprezintă pentru minorităţile naţionale cea mai de sus ţintă a conceptului de „drepturi colective”. Acest concept înseamnă că un anume drept aparţine nu unei persoane ci unui număr de persoane, un grup care nu este un subiect de drept, nu are personalitate juridică, dreptul acesta putand fi invocat numai de acel grup sau de “reprezentanţii săi legali”. Pasul următor este transformarea grupului într-un subiect de drept, cu personalitate juridică. Consecinţa acestei transformări este aceea că – logic -, acel drept devine un drept ce aparţine numai unui singur subiect. Dreptul „colectiv” este astfel transformat într-unul individual! În consecinţă, finalitatea conceptului de drepturi „colective” este contrară conceptului însuşi.

Drepturile colective nu sunt acceptate dintr-o serie de motive: ca substanţă, sunt vagi şi dificil de exercitat procedural, dificil de protejat deoarece pentru ca un drept să fie protejat, proprietarul lui trebuie să fie uşor de identificat, ceea ce nu este cazul pentru asa zisele drepturi colective.

Dacă aceste drepturi nu sunt acceptate de cvasi-majoritatea experţilor în drept internaţional, este insa acceptat faptul ca drepturile unei anumite minorităţi să poate fi exercitate nu numai individual dar şi „împreună cu alţii.”

Această formulă este folosită în majoritatea documentele internaţionale cu privire la minorităţi precum Convenţia civilă pentru drepturi civile şi politice( art 27), Documentul CSCE din 1990 de la Copenhaga, Declaraţia ONU din 1992 privind drepturile persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, etnice, religioase sau lingvistice, Convenţia Cadru a Consiliului Europei privind protecţia minorităţilor naţionale din 1994.

Capotorti, fostul Raportor special al ONU pentru minorităţi, celebru pentru o definiţie pe care a propus-o în 1978 pentru minoritatea naţională care, conform cunoştinţelor mele, este valabilă şi astăzi, a arătat că prevederile articolului 27 nu se „ referă la grupurile minoritare ca titulare de drept ale drepturilor înscrise în ea, ci – mai degrabă – accentuează necesitatea unei exercitări colective a acestor drepturi. Mi se pare justificat să concluzionăm că o corectă construcţie a acestei norme trebuie să aibă la bază ideea dublului său efect – protejarea grupului şi a membrilor individuali”.

Raportul explicativ al Convenţiei Cadru asigură, la rândul său, că acest document juridic „ nu implică recunoaşterea drepturilor colective. Accentul se pune pe protejarea persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, care pot să-şi exercite individual drepturile sau împreună cu alţii..”.(Indent 13)

Comentariul la articolul 1 al aceluiaşi raport explicativ arată că „Articolul 1 se referă la protecţia minorităţilor naţionale ca atare şi a drepturilor şi libertăţilor persoanelor aparţinând acestor minorităţi. Această distincţie şi diferenţa în formulare arată clar că nu sunt luate în calcul nici un fel de drepturi colective ale minorităţilor naţionale. Părţile recunosc totuşi că protejarea unei minorităţi naţionale se poate realiza prin protejarea drepturilor indivizilor aparţinând unei astfel de minorităţi (Indent 31)

În final, comentariul la articolul 3, paragraf 2 explică faptul că „ paragraful 2 asigură obiectivul ca drepturile şi libertăţile derivând din principiile convenţiei cadru sa poata  fi exercitate individual sau împreună cu alţii. Recunoaşte astfel posibilitatea unei exercitări comune a acelor drepturi şi libertăţi, ceea ce este diferit de noţiunea drepturilor colective. Termenul de „alţii” va fi înţeles în sensul cel mai cuprinzător şi va include persoane aparţinând aceleiaşi minorităţi naţionale sau majorităţii. (Indent 37).

Nu intenţionez să plictisesc această distinsă audienţă cu lungi citate din texte de drept. Ideea de bază este aceea că drepturile colective se situează în afara standardelor internaţionale curente şi că „statalitatea” Kosovo-ului este construită la cel puţin două niveluri pe nerespectarea acestor standarde juridice care exclud drepturile colective din regulile şi principiile acceptate: întâi, faptul că statutul Kosovo este construit pe exercitarea autodeterminării unei minorităţi naţionale şi în al doilea rând, faptul că drepturile colective sunt folosite explicit în Planul Ahtisaari pentru a crea garanţii pentru minoritatea sârbă care încă locuieşte în provincie. De fapt, poţi găsi menţionarea explicită a drepturilor colective în proiectul de „Constituţie” a Kosovo, inspirată de acelaşi Plan Ahtisaari. Într-adevăr, capitolul III al acestui document este intitulat „ Drepturi ale comunităţilor şi ale membrilor săi”.

Trebuie să vă mai spun că aceste manifestari ale “drepturilor colective”, atât de uşor acceptate de unele state membre ale UE care au recunoscut declaraţia de independenţă a Kosovo sunt incompatibile cu valorile centrale ale Uniunii. Dacă cineva citeşte Tratatul de Reformă al UE adoptat în noiembrie anul trecut de statele membre UE, mai ales articolul 1 privitor la drepturile Uniunii, va constata că „ Uniunea se bazează pe valorile respectului pentru demnitatea umană, libertate, democraţie, egalitate, domnia legii, respectul drepturilor omului, inclusiv drepturile persoanelor apartinand minorităţilor”.

Această formulă are propria sa istorie care priveşte şi România. A fost iniţial inclusă în proiectul Constituţiei UE din 2004, ca urmare a unei propuneri comune româno – ungare. Textul iniţial propus de Ungaria menţiona cuvintele „drepturile minorităţilor” care  puteau fi înţelese ca implicând drepturi colective. Ca rezultat al negocierilor bilaterale şi datorită insistenţei României (si a unei discutii pe care am purtat-o cu fostul premier al Ungariei, Peter Medgyesy), partenerii noştri maghiari au acceptat ca propunerea comună – trimisă printr-o scrisoare comună a miniştrilor de externe – să fie redactată  ca referindu-se la „drepturile persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale. Formularea finală a fost cea inclusă în Tratatul Constituţional (fără „ naţional” pentru a include şi alte tipuri de minorităţi) şi preluată ca atare în Tratatul de la Lisabona.

Nu este nici o îndoială că ceea ce este acceptat de UE ca o valoare comună este conceptul de drepturi minoritare individuale şi nu colective. Este clar că baza pe care este construit Kosovo ca stat nu respectă vizibil valorile UE.

Cum poate fi acesta un experiment valabil? Sunt sigur că veţi găsi dvs. înşivă răspunsul potrivit.

Dragi colegi,

Acesta este motivul pentru care liderii politici din România nu agreează această evoluţie. Nu se pune problema câte ţări recunosc Kosovo ca stat. Recunoaşterea, precum ştiţi, nu are  un efect constitutiv asupra statalităţii. Sunt oricum mai puţin de 40 de state care l- au recunoscut, ceea ce este chiar departe de optimista prognoză de dinaintea declaraţiei de independenţă (se prevedea recunoaşterea din partea a cel puţin 100 state) Problema este că principalele reguli internaţionale care guvernează construcţia statală corectă sunt ignorate de dragul unei stabilităţi iluzorii care este de departe de a fi realizată.

Un prim simptom al acesteia l-au reprezentat evenimentele violente din martie din Kosovo care au fost cu dificultate abordate de prezenţa internaţională de acolo.

Ca urmare a acestei „soluţii” pentru Kosovo, situaţia internă din Serbia este mai volatilă acum ca niciodată după dispariţia regimului lui Milosevici, în urmă cu 8 ani. Recentele alegeri din Serbia au confirmat acest lucru: victoria forţelor pro – europene conduse de preşedintele Tadici este numai relativă până la formarea noului guvern. Se pare că nu va fi format în curând. În Macedonia vecină (are graniţă directă cu Kosovo) care a nu a fost invitată să adere la NATO la summitul de la Bucureşti din cauza disputei cu Grecia pe seama numelui şi unde, nota bene, traieste o importantă minoritate albaneză  - situaţia politică este complexă.

Concomitent, consecinţele acestei situaţii pentru UE şi vecinătatea estică a NATO nu sunt de neglijat.  Dacă aceeaşi „ reţetă” ar fi folosită pentru Transnistria, Crimeea,  sau pentru Abhazia şi Osetia de Sud sau chiar pentru Cecenia?

Toate aceste nume “exotice” sunt regiuni în directa vecinătate a UE şi NATO, unde atât UE şi NATO au interese strategice. Aceste interese sunt legate de necesitatea promovării stabilităţii şi prosperităţii pentru ca spaţiul UE şi NATO să fie mai sigur. Pentru a beneficia de stabilitate şi prosperitate în aceste zone strategice, este necesar să exportăm acolo valorile noastre comune care sunt reunite în formula „democraţie, domnia legii şi drepturile omului” care conţine şi „drepturile persoanelor aparţinând minorităţilor”. Acestea sunt valorile Europei, care au făcut ca bariera Cortinei de Fier să se dizolve în partea întunecată a abisului istoriei. Acum trebuie să le aducem şi în zona Mării Negre, care este importantă pentru resursele sale ce „hrănesc” Democraţia Europeană. Aceasta este adevărata miză a respectării adevăratelor standarde şi a dreptului internaţional. Dacă nu le respectăm, nu le putem cere altora să le respecte.

Dragi colegi,

Sunt sigur că prestigiosul dvs centru a analizat deja rezultatele recentului Summit NATO de la Bucuresti. În timpului mandatului meu ca premier, România a aderat la NATO şi sunt mândru că România a găzduit cel mai mare Summit NATO din istoria Alianţei.

Sunteţi la curent cu dezbaterile din interiorul Consiliului NATO – Rusia unde pentru prima dată în istoria acestui organism, a participat şi preşedintele rus. În timpul carierei mele politice, am învăţat un lucru: nu există coincidenţe în politică şi acest lucru este valabil, de asemenea, şi pentru politica externă .

Summit-ul NATO nu a putut să ia o decizie cu privire la acordarea MAP-ului Ucrainei şi Georgiei, permiţându-le să avanseze pe drumul aderării la NATO. De ce? Un răspuns simplu ar fi că Aliaţii nu au ajuns la un consens asupra acestui lucru, aceasta bazându-se pe neîndeplinirea criteriile NATO de către cele două ţări, ceea ce ar putea fi adevărat. Sprijinul popular al Ucrainei pentru aderarea la NATO este de maximum 30% în cel mai optimist scenariu iar realizarea standardelor sale democratice este departe de profilul idealist al supraestimatei Revoluţii portocalii, deja uitate. Georgia nu este departe de acelaşi profil.

Un răspuns alternativ poate fi găsit în deja menţionatele dezbateri din cadrul Consiliului NATO – Rusia şi în evoluţiile ulterioare şi aş putea spune că nu sunt decât simptome ale unei construcţii politice menite să sprijine o ţintă strategică sigură şi să arate că vecinătatea Democraţiei europene nu a fost deocamdata câştigată pentru stabilitate şi prosperitate.

În cadrul NRC, fostul preşedinte rus şi actualul premier a susţinut că statalitatea Ucrainei este o structură fragilă, uşor de fărâmiţat pe baze culturale diferite, într- o parte vestică şi una estică şi sudică (pentru dvs, partea sudică a Ucrainei, mai precis Regiunea Autonomă a Crimeei găzduieşte faimoasa flotă rusească a Mării Negre). Aproape imediat, după Summit, între Georgia şi Abhazia, de fapt Rusia, a izbucnit o nouă fază a aşa numitului conflict îngheţat – vă amintiţi acuzaţiile cu privire la doborârea avioanelor georgiene plus decizia Rusiei de a îmbunătăţi relaţiile cu separatiştii iar această fază continuă. Sper ca Georgia şi Rusia să acţioneze responsabil şi evenimentele să nu degenereze într-o dispută puternică. Vinerea trecută, când pregăteam acest discurs, cotidianul rusesc Kommersant conţinea un interesant articol referitor la eforturile Moscovei privitoare la soluţionarea conflictului transnistrean, bazându-se pe angajamentul reînnoit al Moldovei de neutralitate vis- a- vis de NATO. Ziarul sublinia de asemenea „cheia” morală a acestei poveşti: ne-aderarea la NATO (a Moldovei în acest caz) poate conduce la reunificarea ţării şi la mentinerea integritatii sale teritoriale. Săptămâna trecută, primarul Moscovei îşi exprima anumite vederi referitor la unele drepturi ale Rusiei asupra Crimeei Ucrainene şi asupra Sevastopolului, mai alesacolo unde este prezentă flota rusească din Marea Neagra.

România este o ţară care are o relaţie specială cu ambele regiuni pe care le-am menţionat deja. România nu este numai un vecin direct al Balcanilor dar şi al Vecinătăţii Estice, incluzând regiunea Mării Negre. Cunoştinţele României cu privire la regiunea lărgita a Mării Negre este la fel de profundă ca şi înţelegerea ei a asupra Europei Estice. De fapt, România realizează geografic o punte între Balcani şi Vecinătatea Estică. România este acum frontiera externă estică a NATO şi UE şi, în această calitate, are o responsabilitate specială în răspândirea mai departe a valorilor Europei Democratice şi în „avertizarea timpurie” împotriva riscurilor şi ameninţărilor venind dinspre această zonă, inclusiv atunci când anumite poziţii europene pot crea complicaţii în viitor la deja existentele probleme ale acestei vecinătăţi. Aceasta explică de ce poziţia României privind Kosovo a luat în considerare implicaţiile unei soluţii construite pe omiterea standardelor dreptului internaţional. Construcţia democraţiei şi prosperităţii se poate face numai pe baza solidă a respectării depline a acestor standarde.

Această viziune cheamă la o  regândire a celei mai bune căi de abordare a acestor riscuri şi ameninţări, înainte ca lecţiile învăţate din propriile noastre greşeli să ne oblige la acest lucru , de asemenea la o abordare mai responsabilă a ambelor regiuni şi la o solidaritate sporită a statelor UE şi NATO în vederea protejării intereselor comune ale comunităţii de valori europene democratice. România este pregătită să contribuie la acest efort.

Vă mulţumesc pentru atenţie.”

România, pe urmele Ungariei în relaţia cu FMI?

Va prezint, astazi, o analiza realizata de Departamentul economic al PSD, referitoare la evolutiile economice din Romania si la relatia cu FMI, prin comparatie cu evolutiile din Ungaria :

• În prezent, România şi Ungaria sunt percepute de către investitorii străini ca având un risc de ţară apropiat (prima de risc fiind de aproximativ 370 de puncte);

• Principalul factor de risc se referă atât la situaţia finanţelor publice din anii 2009 şi 2010, precum şi la serviciul datoriei publice în următorii 4-5 ani.

	România	Ungaria	Comentarii
1.Deficitul bugetar	S-a majorat de la 5,5% din PIB în 2008 la 8,3% din PIB în 2009.	S-a majorat de la 3,8% din PIB în 2008 la 4% din PIB în 2009	România a întârziat un an adoptarea măsurilor de austeritate bugetară. Ajustarea bugetară este mult mai dificilă în România.
2. Veniturile bugetare	S-au menţinut la aproximativ 32% din PIB în perioada 2000-2009.	S-a majorat de la 42% din PIB în 2002 la aproximativ 46% din PIB în anul 2009.	Anii de expansiune economică anteriori crizei au generat stagnarea veniturilor bugetare în România şi creşterea veniturilor bugetare în Ungaria. In Ungaria impozitele indirecte au o pondere de 16,3% din PIB faţă de 11% din PIB în România (2009).
3. Cheltuieli bugetare	S-au majorat de la 33,5% din PIB în anul 2005 la 40,4% din PIB în anul 2009.	S-au redus de la 51,6% din PIB în anul 2006 la 50% din PIB în anul 2009, nivel foarte apropiat de media europeană.	România înregistrează dificultăţi în reducerea cheltuielilor publice. Pentru anul 2010, se estimează cheltuieli publice de 48,8% din PIB pentru Ungaria şi de 40% din PIB pentru România.
4. Datoria publică	S-a majorat de la 13% în anul 2007 la 35% în mai 2010. Nivelul este încă redus, dar ritmul de creştere al acesteia este extrem de periculos.	Se va apropia de 80% din PIB în anul 2010	Datorită unor deficite bugetare mai mici în perioada 2002-2006 şi a unor rate superioare de creştere economică, România a înregistrat o dinamică mai redusă a datoriei publice relativ la Ungaria. Totuşi, recesiunea din România şi nivelurile mari ale deficitului pot determina inversarea afirmaţiei anterioare.
5. Serviciul şi structura datoriei publice	- România are o datorie publică în proporţie de 52% în valută;- 40% din datoria publică este scadentă pe termen scurt (1 an) şi numai 40% pe termen lung (peste 5 ani) - are un serviciu al datoriei publice de aproximativ 9% din PIB în 2010 şi de 12% din PIB în anul 2011; - 55% din datoria publică rostogolită este tot pe termen scurt	- 19% din datoria publică a Ungariei este scadentă pe termen scurt;- 80% din datoria publică este în valută; - are un serviciu al datoriei publice de 14% din PIB în anul 2010	Ambele economii manifestă o vulnerabilitate ridicată în privinţa finanţării serviciului datoriei publice pentru următorii ani. Ele trebuie să rostogolească o datorie de aproximativ 12% din PIB în anul 2011, la care se adaugă deficite bugetare de cel puţin 4,8% în România şi 3% în Ungaria. In România 90% din serviciul datoriei publice este intern, în timp ce în Ungaria aproximativ 80% este extern. Riscul valutar va influenţa de asemenea capacitatea de rambursare a datoriei publice în cazul ambelor ţări.
6. Cheltuielile cu dobânzile	- reprezintă componenta cheltuielilor bugetare care a înregistrat cea mai mare dinamică în 2009 – creştere de 66% la 1,2% din PIB;- în 2010 vor depăşi 1,5% din PIB	- este una din cele mai vulnerabile ţări, alături de Italia şi Grecia, având cheltuieli cu dobânzile de 4,3% din PIB în anul 2009;- pentru 2010 se anticipează un nivel apropiat de 4% din PIB.	Dacă am fi exclus cheltuielile cu dobânzile din calculul deficitului bugetar, Ungaria ar fi avut surplus bugetar de 0,5% din PIB în anul 2008 şi de 0,3% din PIB în anul 2009!Costul de oportunitate al rostogolirii permanente a datoriilor constă în creşterea cheltuielilor cu dobânzile.
7. Scadenţa împrumutului de la FMI	- 2012: 1,4 mld euro;- 2013: 4,6 mld euro; - 2014: 4,6 mld euro; - 2015: 1,5 mld euro; - 2016: 0,2 mld euro. 2012-2016: aproximativ 11% din PIB 2010	- 2012: 3,8 mld euro;- 2013: 5,2 mld euro; - 2014: 2,2 mld euro; - 2015: 0,7 mld euro 2012-2016: aproximativ 14% din PIB 2010	Rambursarea împrumutului de la FMI va mări serviciul datoriei publice pe termen mediu 2010-2015, în condiţiile în care tot împrumutul trebuie rambursat până la sfârşitul lui 2015.Cele două ţări vor apela cu siguranţă la un nou împrumut cu FMI şi pentru a rambursa împrumutul luat tot de la FMI!

*  INCERTITUDINI MAJORE ALE RELAŢIEI ROMÂNIEI CU FMI

Chiar dacă România va primi tranşa a şasea de la FMI în luna august (900 mil.euro), FMI va juca din ce în ce mai tare în relaţia cu autorităţile române.

Prima incertitudine majoră: Dacă România va finaliza sau nu acordul cu FMI (15 martie 2011)

-         România trebuie să promoveze măsuri suplimentare de austeritate şi în 2011 pentru a se putea încadra într-un deficit bugetar de 4,4 % din PIB;

-         România va trebui să reducă deficitul până la 3 la sută din PIB în 2012 şi 2,5 la sută din PIB în 2013. Este o ajustare fiscală largă, greu de făcut

-         România trebuie să convingă FMI că este capabilă să promoveze aceste măsuri;

-         FMI nu mai pare dispus să facă încă o concesie României; în 2010, FMI a acceptat un deficit bugetar de 6,8% din PIB, după ce fixase iniţial un deficit bugetar de 5,9% din PIB;

-         În 2011, România ar trebui să facă un efort bugetar de 3 ori mai mare decât cel „refuzat” de autorităţile din Ungaria

-         foarte probabil România va trece la impozitarea pensiilor, cresterea cotei unice la 22 la suta sau la introducerea sistemului progresiv de impozitare la venituri (inclusiv la pensii)

A doua incertitudine majoră: Cum îşi va finanţa România serviciul datoriei publice şi deficitul bugetar în următorii ani

-         România are nevoie de cel puţin 10 miliarde de euro în fiecare din următorii doi ani pentru a finanţa serviul datoriei publice şi deficitul bugetar;

-         Singura soluţie a României o constituie „rostogolirea datoriei” pe termen lung; România câştigă astfel timp, sperând în relansarea economiei, dar pierde prin creşterea cheltuielilor bugetare cu dobânzile, precum în Italia, Ungaria şi Grecia;

-         Pentru a putea rostogoli datoria România are nevoie de un nou împrumut de la FMI;

-         Dacă România încalcă acordul cu FMI intră cu siguranţă în cercul vicios al îndatorării. Agentiile de rating reduc calificativele acordate Ro, scade încrederea în economie, ne împrumutăm mai scump, creşte costul datoriei, creşte deficitul bugetar, creşte datoria ……

Băsescu şi poporul său

Este titlul editorialului meu de miercuri din Jurnalul National. Editorialul poate fi citit aici.

Noul sediu al Institutului „Sincai”

Ieri, am mers, impreuna cu Anne Juganaru sa vizitam noul sediu al Institutului Social-Democrat „Ovidiu Sincai”. Este vorba de o cladire de aproximativ 800 de metri patrati, aflata pe str. Negustori, nr 3., langa Piata Rosetti si  de Piata Universitatii. Acolo a fost sediul organizatiei de partid -Ilfov. A fost nevoie de un efort financiar considerabil.

Vreau insa sa va multumesc pentru ofertele generoase si sugestiile pe care ni le-ati facut.

Pozitia comuna UE – Masuri Prioritare 2004

 In ultima vreme, Traian Basescu a evocat de mai multe ori  angajamentele Romaniei luate fata de Uniunea Europeana, cu ocazia finalizaruii negocierilor de aderare. M-am gandit, de aceea, pentru a evita miciunile pe care le tot spun Basescu si fosti ministrei ai justitiei, sa public documentul care cuprinde angajamentele convenite de guvernul pe care l-am condus cu Uniunea Europeana. Este un document foarte amplu si foarte judicios.

Materialul poate fi citit aici.

ANI si Registrul de interese britanic

Astazi, am transmis colegilor din Biroul permanent al Camerei Deputatilor copia documentarului  pe care l-am inaintat colegilor din Biroul Permanent in 2005, in calitate de  presedinte al Camerei. Credeam si cred si acum ca, in materie de transparenta a declaratiilor de avere nu trebuie sa inventam “roata”. Putem sa ne inspiram dintr-un sistem care este validat in timp. Cel britanic – mie mi s-a parut foarte interesant. Poate ca ministrul justitiei, fara sa accepte, de data asta, formule neconstitutionale, in noul text de lege referitor la ANI, s-ar putea inspira din experienta britanica…

Materialul pe care l-am transmis, in 2005, membrilor Biroului Permanent poate fi citit aici.

Antena 3 – ora 21.00

Adrian Nastase este astazi invitatul lui Razvan Dumitrescu la prima editie a emisiunii Subiectiv- Antena 3, ora 21.00.

Emisiunea poate fi urmarita live aici.

Echipa AN

Update>> Transcrierea emisiunii poate fi citita aici.

Raspunsuri

Mirela, stiu de problema legata de inscrierea prin site si sper ca ea sa fie remediata cat mai curand posibil. Altfel, ai pus o intrebare foarte interesanta, despre stimularea electorala si natura ei. Din foarte multe puncte de vedere, participarea electorala este principalul motor de actiune al politicii reprezentative. Te implici, lansezi idei, ceri politicianului care te reprezinta sa tina cont de ele, ai parte de o un mecanism politic functional si eficient. Totul pleaca de la aceasta participare politica in schimb. In mod cert acest principiu politic este considerat optional in unele strategii electorale. Iti pot da exemplul Traian Basescu 2009, cand candidatul Traian Basescu a dorit mai mult decat orice altceva o prezenta mica la vot, care i-ar fi avantajat teribil pe contracandidatii sai. Aceasta a fost o alegere tactica extrem de cinica, insa exista exemple similare si in alte tari. Singurul remediu pentru acest gen de actiune este, din punctul meu de vedere, participarea politica chiar si in ciuda semnalelor venite din partea guvernului. Pe scurt, nu cred ca stimularea electorala sau politica trebuie sa vina numai de la guvernare. Ea trebuie sa vina in primul rand de la comunitati si nevoile acestora.

Transildania, ti-am citit cateva articole de pe blog si sunt de acord cu tine. Pe langa asta, vreau sa te si felicit pentru faptul ca te interesezi de astfel de lucruri si incerci sa informezi si pe altii. Pentru ca sunt sigur ca tu si multi altii de aici atrageti multi oameni care nu participa la discutiile de pe acest blog, va felicit. Incet-incet, avem sansa de a comunica problemele cu care ne confruntam si oamenilor care, in mod normal, stramba din nas si schimba subiectul cand se discuta despre politica. Altfel, scopul analizelor de acest tip, fie ca sunt semnate de mine, de tine sau de altcineva, este de a face sistemul electoral mai clar si mai echitabil, nu de a ne impune propriile preferinte. In alta ordine de idei, am considerat dintotdeauna sistemul electoral german mai usor de adaptat la situatia Romaniei. Exista si destule declaratii si postari pe acest blog care stau drept marturie la acest fapt. Aceasta este si parerea mai multor oameni din partid cu care am discutat, insa simt nevoia sa ma repet. Nu am oferit o antidot sau o solutie universala la problema electorala a Romaniei. Inainte de orice, trebuie sa intelegem ca avem o astfel de problema si ca ea trebuie rezolvata. Apoi, vom putea discuta si despre ceea ce poate fi pus in loc.

Tania Galanici, sunt total de acord cu tine. Nu avem nevoie sa importam minti capabile, avem destule astfel de minti in tara pe care guvernantii ultimilor 6 ani le-au ignorat. Desi este o amintire trista, cred ca stiti despre sistemul de burse pe care l-am pus la punct in timpul mandatului meu de premier, ulterior ignorat si demontat dupa 2004. Problema cu acesti oameni este ca ei trebuie sa fie atrasi catre politica si administratie. Nu numai prin ideea datoriei lor fata de tara, chiar daca si aceasta este necesara. Mai necesara este schimbarea perceptiei acestora despre politica in care competenta este mult mai neimportanta decat talentul la mintit sau manipulat. Din pacate, suntem intr-o situatie din care numai noi ne putem salva. Romania are nevoie de o alta majoritate parlamentara si, implicit, un alt guvern, iar partidele care vor conduce Romania in viitorii ani au nevoie de mai multi oameni bine instruiti si capabili. Pentru ambele obiective, avem nevoie de un efort important de incredere. Nu numai PSD, nu numai Opozitia din Parlament, ci toti oamenii nemultumiti de felul in care s-a facut politica in ultimii 6 ani au nevoie sa ceara mai mult, sa se implice mai mult si sa ofere incredere.

Florin, nu vreau sa vorbesc despre cazuri particulare. La fel cum orice grup social contine oameni nu tocmai bine intentionati, este posibil ca si clerul din localitatea din care provii sa respecte aceasta regula. Altfel, vorbesti despre un principiu care are o explicatie. In cazul in care statul ofera sprijin pentru un cult religios, probabil ca esti de acord ca trebuie sa ofere pentru toate cultele. Sprijinul de la stat de care cultele (toate cultele) se bucura in Romania si autonomia acestora fata de acelasi stat sunt prevazute in articolul 29 (5) din Constitutie. Deci, este necesar legal ca aceste culte sa fie respectate. Sigur, putem discuta despre discriminare, despre proportii, despre faptul ca intotdeauna unii vor fi mai egali decat altii. Da, este posibil sa discutam lucruri de acest tip, pentru ca sunt nuante ce tin de aplicarea unei legi. Totusi, principiul legal este inatacabil. Toti cetatenii Romaniei au dreptul la libertatea religioasa, iar garantarea acestui drept va fi datoria statului, atat legal cat si financiar. Ideea respecta, in fond, principiul social-democratiei de egalitate intre oameni si, implicit, intre culte.

ELMMAR, Traian Basescu a promulgat legile austeritatii (varianta pusa de Parlament in acord cu decizia Curtii Constitutionale referitoare la neconstitutionalitatea reducerii cu 15% a pensiilor) la sfarsitul lunii iunie. Reducerea salariilor bugetarilor cu un sfert are loc atat unde ai spus tu, in judetul Teleorman, cat si in judetul Prahova si in celelalte judete ale Romaniei. Pe langa scaderile drastice ale veniturilor unor angajati in sistemul bugetar, cei din PDL au inceput si reducerile masive si ilogice de personal din sistemul public. Problema este ca realitatea din teren demonstreaza ca taierile sunt realizate in zone vitale pentru restul societatii. Aproape jumatate (700 dintr-un total de 1800 de oameni) din angajatii Spitalului Judetean Constanta vor fi concediati. Iata un exemplul concret pentru care am spus dintotdeauna ca guvernul Boc dauneaza grav sanatatii. Ma intreb cum vor reusi ceilalti 1100 de “norocosi” ramasi cu o slujba sa mentina activitatea spitalului la un nivel acceptabil si sa nu isi incalce juramantul lui Hipocrate? Foarte probabil, Traian Basescu nu va stii niciodata, pentru ca dumnealui si apropiatii sai vor avea oricand posibilitatea sa se interneze la Viena sau in alte orase din vestul Europei. In Constanta si alte spitale din Romania se vor interna cei care probabil ca acum regreta ca l-au votat.

Garcia Muerte, Vasile, regret, dar nu sesizez, e drept, din interior, vreo stare de inertie in PSD. In ultimele luni, Departamentele PSD au scos la iveala numeroase propuneri de solutii pentru iesirea din criza pe care i le-am propus lui Emil Boc. Bineinteles, nimic nu a fost preluat de Boc pentru ca, in mod evident, nu este in interesul PDL de a recunoaste ca nu are niciun fel de solutie si e nevoit sa imprumute de la Opozitie. PSD a incercat sa darame acest guvern in urma cu o luna si ne-au lipsit doar 8 voturi pentru a implini acest deziderat. Vorbind la modul cat se poate de realist, mai mult nu putem face. Orice propunere economica venita din partea PSD este respinsa, probabil fara a fi macar citita, de catre un premier care inca mai spera sa convinga pe cineva ca are solutii. Altfel, solutiile PSD nu au sanse de a ajunge nici in presa, pentru ca guvernantii fac destule tampenii pentru a acoperi mai multe news-flow-uri singuri-singurei. Sper ca in toamna sa existe cel putin 8 reprezentanti ai actualei majoritati care sa ii ofere lui Emil Boc, alaturi de voturile opozitiei, suficiente voturi negative pentru ca acesta sa plece in concediu.

Dlnimeni, nu inteleg argumentul conform caruia, prin votul obligatoriu, partidele “stramtoreaza cetatenii”. Din contra, as spune, prezenta masiva la urne obliga partidele sa gaseasca oameni din ce in ce mai buni, din ce in ce mai demni de incredere, din ce in ce mai bine educati si convingatori. Din nou, nu vreau sa iei prezentarea votului obligatoriu ca o solutie pe care doresc sa o impun eu sau doreste sa o impuna PSD. Nici vorba. Discutam despre o posibila solutie pentru cresterea imunitatii la „galeti electorale”, orice ar intra in aceasta categorie. Discutam despre posibilitatea de a avea oameni de stat legitimitati cu adevarat de o majoritate democratica. Am vazut recent, odata cu deciziile guvernului Boc, faptul ca politica afecteaza vietile tuturor cetatenilor, si a celor care voteaza si a celor care nu voteaza. Pentru ca aceste decizii politice majore sa fie legitime, nu ar fi normal ca majoritatile alegatoare sa fie la randul lor legitime?

Altfel, despre natura si competenta candidatilor, avem intr-adevar o discutie. Eu imi mentin punctul de vedere. O carte foarte interesanta scrisa de James Surowiecki, despre care v-am mai vorbit, afirma ca in multe cazuri numarul decidentilor este direct proportional cu calitatea deciziei. Cred ca si in politica functioneaza aceasta regula. Multi  colegi de blog par  bine pregatiti pentru o cariera politica, insa ea nu va fi oferita nimanui pentru cat de bine comenteaza pe blog sau cat de multe diplome a obtinut in timpul vietii. Este nevoie de activitati prin care sa-ti demonstrezi calitatile. Nu vreau sa vorbesc in numele celorlalti, care nu s-au angajat direct la o cariera politica, spre deosebire de tine. Daca crezi ca poti face diferenta, este foarte posibil sa ai dreptate. Fa-o. Te astept in PSD.

Draghi Puterity, dupa cum te-ai obisnuit, discutiile pe acest blog sunt deschise, iar sugestiile tale sunt bine primite. Votul obligatoriu este, daca vrei, doar un instrument pentru reformarea sistemului politic din Romania. Ca in cazul oricarei reforme, ea prezinta atat argumentele favorabile cat si hibe. Una dintre ele tine de situatia romanilor din afara granitelor. Ideea de stimulare pozitiva pentru prezenta la vot este frumoasa, dar destul de idilica in felul sau. Ca in orice proces legislativ de acest tip, bineinteles ca trebuie sa exista atat un morcov cat si un bat, dupa expresia anglofona.

Bogdan, multumesc pentru apreciere, dar nu pot sa fiu de acord cu tine in paralela facuta intre grupul europarlamentarilor din PDL si orice fel de grup de jurnalisti declarati anti-Basescu. In primul rand, discutam despre rasplata fiecaruia. In timp ce posturile de europarlamentari sunt sinecuri evidente, platite de statul roman, jurnalistii sunt angajati de mediul privat conform unui set de criterii asupra caruia statul nu are si nu trebuie sa aiba vreun control. De altfel, una dintre lectiile pe care le-am primit in timp de la democratia europeana este ca, in numele echilibrului politic dintr-o societate, jurnalistii si intelectualii trebuie intotdeauna sa fie mai degraba de partea opozitiei decat de partea puterii. Daca exista motive pentru care puterea merita criticata, acestia trebuie sa o critice si sa oblige guvernantii sa fie din ce in ce mai buni.

Florin Manole, am notat observatia ta despre UDMR si invitatia lor catre Jobbik la scoala de vara de la Tusnad. Apelul la astfel de gesturi si declaratii, impreuna cu contextul economic foarte dificil, nu face decat sa incurajeze cresterea partidelor extremiste autohtone.