De ziua Drapelului National, la Bucov, cu Mihai Viteazu si Constantin Stere

Astazi am sarbatorit ziua Drapelului National la Bucov. Va reamintesc ca, prin Decretul nr. 1 al Guvernului Provizoriu al Ţării Româneşti, la 26 iunie 1848,  Tricolorul roşu-galben-albastru a devenit Drapel Naţional, iar ziua de  26 iunie a fost proclamată drept Ziua drapelului naţional al României, prin legea nr.96/1998.

Sarbatoarea din Prahova  a inceput prin dezvelirea bustului lui Mihai Viteazu, in fata  primariei din Bucov. Dupa aceea, am participat la inaugurarea muzeului Constantin Stere, aflat in parcul Bucov.

M-am bucurat, alaturi de Mircea Cosma,  de academicianul Eugen Simion si  de Mircea Ionescu Quintus, de prezenta fratilor nostri de peste Prut, vice-prim-ministrul Republicii Moldova, Ioan Negrei, academicianul Mihai Cimpoi,  Nicolae Dabija si Valeriu Matei, vechi prieteni – care au lansat, cu aceasta ocazie, si ultimele lor volume in Romania.

Puteti asculta aici interventia mea, rostita cu aceasta ocazie.

25 Răspunsuri to “De ziua Drapelului National, la Bucov, cu Mihai Viteazu si Constantin Stere”


  1. 1 Alex iunie 26, 2010 la 7:46 pm

    Draga Domnule Adrian Nastase, Romania e intr-o situatie grea acum si deci trebuie sa faceti ceva drastic. Propun sa trecem peste diferentele de etnie, si sa ne unim in Romania prospera. Eu sunt roman nu ungur si sunt un om oarecare nu ma pricep la politica dar cred ca UDMR e cheia succesului acum, si a dovedit-o la CCR. PROPUN SA PROPUNETI SI PSD CU PNL SI PC, UN GUVERN DE TEHNOCRATI AI OPOZITIEI CU UN PRIM MINISTRU MAGHIAR, IN ASA FEL INCAT UDMR SA FIE DE ACORD SA PARASEASCA PDL SI SA VINA LA OPOZITIE DE URGENTA. ALTFEL IN TOAMNA POATE FI PREA TARZIU.

  2. 2 Romeo iunie 26, 2010 la 9:34 pm

    D-le Nastase am observat ca sunteti activ ceea ce dealtfel vi se potriveste. Perceptia mea fata de dvs, este aceea a unui om care a invatat din greselile trecutului iar incercarile la care sunteti supus in permanenta nu fac decat sa va intareasca(si trag nadejde sa va inalte si in constiinta). Aveti cativa colaboratori in prezent in partid curajosi si care sunt convins ca au inteles ce se petrece in tara asta si ce e mai important, ce se petrece in lume cu adevarat.
    Sunt multe adevaruri care trebuie spuse. Acestea trebuie aratate treptat tuturor si cel mai simplu ar fi ca acestea sa vina de la mai multe voci cam in acelasi timp. S-ar asigura o oarecare protectie individuala. E clar ca traim vremuri fara precedent. Timpul este foarte scurt, deja se pare ca se fac pregatiri de restrictionare la mijloacele de comunicare existente. Incercarile care s-au facut in acest sens pana acum pe plan intern le consider palide in comparatie cu ce se poate petrece in continuare. Dupa cum vedem orice directiva care vine din afara, inteligent construita dealtfel dar malefica este pusa in aplicare intocmai si la timp. Asa ca n-ar fi gresita o incercare de constientizare a celor care pot face ceva in sensul acesta si mobilizarea acestora pentru trezirea maselor. Nu va pleca nimeni de buna voie de la putere cel putin in viitorul apropiat. Vor pleca sau cel putin asa au de gand sa faca, cu o alta ,,barca” decat noi toti si intr-o alta directie decat ne inchipuim. Si se pare ca intr-o companie asa zis selecta(felul in care s-a imbratisat Basescu dupa castigarea celui de-al doilea mandat cu Merkel, Berlusconi si cu Sarkozy m-a socat dar m-a facut sa inteleg imediat ca acestia fac parte dintr-o banda). Sunt voci puternice in tara aceasta( ma gandesc ca este necesara o conciliere pentru abordarea si trezirea unora dintre ei). Si cred ca cel mai sigur si mai eficient in conditiile actuale ar fi ca acestea sa se constituie intr-o voce comuna. Acst lucru ar constitui un semnal bun pentru o solidarizare generala care nu se produce in prezent tocmai din cauza pierderii increderii totale in clasa politica. Mai mult cred ca folosirea in continuare a acelorasi sabloane(gen programe politice, guvernare de stanga, de dreapta etc) suna chiar fals de-acum si nici nu-si mai au locul. Populatia a inteles prea bine de acum ca toate acestea sunt putregaiuri si chiar are alergie la asa ceva. Toti isi doresc cu totul altceva. Si pe buna dreptate dupa cum spunea si domnul Ponta nu se vede in momentul acesta o altfel de directie decat cum am fost invatati pana acum. Dar ea va aparea cu siguranta pe masura ce noi vom face pasii necesari. De regula haosul este urmat de ordine. Numai ca aceasta ordine nu mai are cum sa fie identica cu ce a fost pana acum. Probabil ca noi toti impreuna vom gasi noua cale si daca vom fi increzatori vom fi cu siguranta si ajutati. Am vazut deja vreo doua persoane foarte curajoase care in mod inteligent reusesc sa rosteasca adevaruri grele in cadrul unor emisiuni. Sa va vedea la un moment dat si rezultatul si chiar trebuie sa va spun ca se simte o oarecare trezire a celor din jurul nostru. Nu mai puneti mare baza pe ridicarea populatiei
    in urma pauperizarii pentru ca din pacate acest lucru nu mai functioneaza ca in trecut(nu mai sunt nici structurile de alta data, ramuri industriale, etc). Si din pacate asistam si la o degradare morala si de educatie grava. Dar totusi trebuie facut ceva pentru ca pe ansamblu cetatenii isi doresc o schimbare adevarata si nu ne putem permite sa stam ca vitele la taiere.

  3. 3 Serban Nichifor iunie 26, 2010 la 10:19 pm

    GOD BLESS ROMANIA !

  4. 4 Pali iunie 26, 2010 la 10:44 pm

    @ alex

    Sunt un ungur si propun sa-i mazilim pe udmr-isti definitiv inclusiv din Parlament !!! Sa nu te lasi dus de val prin prizma faptului ca, Puskas V Zoltan a votat cica dupa “constiinta” ! Cu proxima ocazie UDMR oricum o sa sara in barca invingatorilor,…sper ca, PSD-ul sa nu-i mai primeasca;au votat la patru maini taierile !!!Sunt niste oameni de nimic ( aici nu ma refer la cei de etnie maghiara ) ,…mars…. la tomberon cu ei ! Te rog sa ma crezi,…ii cunosc foarte bine pe acesti limacsiiiiiiiiii !

    P.S. Ai mai vazut vreun ungur ( lovit de criza ) din Romania proprietar de avion in afara de taietorul Verestoy Attila ???

  5. 5 Pali iunie 26, 2010 la 10:45 pm

    ,…iar Domnului Nastase mult succes in continuoare !

  6. 6 Sibilla iunie 27, 2010 la 12:09 am

    @Alex,
    Fără supărare, deşi te-ai adresat d-lui AN, CEL MAI BUN PRIM MINISTRU… aista ţine minte ( !!! ), ai făcut-o într-un spaţiu care, îi aparţine AN-ului, dar, e unul public, cel mai vizitat şi… monitorizat ( Cotroceniul e * boss * la faza asta… ), spaţiu în care cei ce poposim pe blogul acesta, o facem ŞI pentrucă ne simţim : la noi acasă…
    Prin urmare, vrei, nu vrei auzi ce am de spus ţie : * Maghiarul e un adversar comic * – Eminescu !… cu aista zisăi TOT.
    Însă, cum eu furnică daie liberă din moşi strămoşi, NICIODATĂ nu am să mă ruşinez că-s patrioată d-aia, de treci peste cadavrul meu ca să mai piui * mărgăritare * de jenu de le zisăşi dija, mai ia fo două :
    - ÎNCETAŢI CU PRETENŢIILE şi aşa s-a sărit calu, malu ŞI orice limită a bunului simţ, că e incalificabilă şi inpardonabilă decizia cea cu studierea Istoriei României în limba maghiară.
    - ŞANTAJUL în adevăr e una din trăsăturile unora din liderii iudemerei, NU şi a etnicilor maghiari, oameni simpli şi care n-au clin mânecă…
    - PNL prin Crin a spus răspicat că atunci când va fi să fie la guvernare, va fi FĂRĂ UDMR iar PSD va ţine seama şi de dorinţele electoratului, vrea au ba, să crezi ce zic…
    - la CCR UDMR NU a dovedit nimic !, magistraţii şi-au urmărit şi propriile interese iar PD-L majkă, ŞTIA dinainte că de se va ajunge şa CCR pierde o luptă, NU îi subestimăm pe nemernici..
    - EXISTĂ SOLUŢII şi fără cacialmale de genul chipurile înfrăţirii cu UDMR care-s a mai mare curvă a politichiei în sensul că mere cu orişicine, numa să hie…şi să iese cu * ioi *…
    - matale te pricepi la politică ba eşti ŞI un purtător de mesaje p-acilea, mesaje d-alea cu bătaie muuult mai lungă decât ar părea, că de-aia o făcuşi în acest spaţiu PUBLIC…
    - tentativă EŞUATĂ tinere talent al serviciilor de te folosesc şi mi se fix rupe de bălăcăreli ce mi se aruncă acu, că aruncai vorbele!
    - NU MURIRĂ ROMÂNII DESTOINICI DIN ŢARĂ, AVEM ŞI OAMENI CAPABILI, MĂ REPET, AN – PM, va să zică ştim exact ce se ascunde sub acest chipurile-i musai cu PM maghiar… nici la negocieri nu vă dezminţiţi de şerpi, cameleoni, etc
    Păi bine măi * Alex* viteazule puicuşor, ia-n fii antenă : în 2010 vice maghiar şi se exprimă cam aşe , citez * Guvernul de la Budapesta *…. îţi dai seama să fie PM maghiarul ce va urma…
    Vrei să ştii ceva ? Spun: DOARE palma ta, recunosc, doare ca dracu şi ca mine mulţi români ce-ţivor ceti zicerile…. Arză-te Focul Iadului, Băsescule, că TU ne vânduşi, SATAN !!!
    Aşeee… va să zică, mai întâi insişti CU BUNĂ ŞTIINŢĂ cum că n-ai fi ungur… ţi-ar studiile să-ţi hie de puşlama… aşeee…. apoi, tot VOIT, scri cu majuscule: mesajul subliminal… cum zisăi, cu bătaie lungă…
    Dacă-ţi sudui Stăpânii în sârbă, nu-i bun, că mi-aş dori să priceapă toată suflarea, dacă transmit sudulamele în cea mai curgătoare limbă română, nu le pricep ai tăi, din … să zicem culise…, ia d-acilea să fie cu… aaa… folos :
    Poporul nostru a crezut că dracul, fiind bărbat, nu poate fi destul de rău. Şi atunci a creat pe mama dracului! – IORGA
    De * traducere * te ocupi, că te văz viteaz p-acilea ! Şi data viitoare te mai îndeamnă Aghiuţă cu… traducerile, apăi vorovim în limba ceea, dinainte de sumeriană, aia de NU convine la* zulufi * numa pentru că se iegzistă-n ISTORIA NEAMULUI MEU carele din DACI LIBERI SE TRAGE, va să zică NU din Traian şi nici din Atila, ighen, majstore ? BUN.
    No meri sănătos că nu-i baiu că cercaşi da-i BAIU MARE pt fraţii mei români că ne e dat să trăim şi palme d-aistea… trăsnească-l pe Băsescuşi pe Volodea Tismăneanu , ştiu Iudele de ce!
    Măicuţa me, Doamneeeee… d-apoi să fie bine primiţi ăia lideri udemerişti care NU au pretenţii, nu şantajează şi care se simt bine cu noi şi ca noi, adicătelea şi subliniez OAMENI mai întâi de toate şi orice!
    Tiiii…. premier maghiar… chiar că e Apocalipsa, Doamne NU-mi da să trăiesc ŞI asta ! Ar însemna că actuala Opoziţie e…, degeaba !
    Sibilla

  7. 7 Sibilla iunie 27, 2010 la 1:46 am

    http://sfinx777.wordpress.com/2010/06/26/drapelul-national-26-iunie/
    Am pus la rându-mi un scurt Istoric al Drapelului Patriei spre luare aminte celor ce chipurile nu ne-ar cunoaşte vechimea şi continuitatea pe ăste meleaguri!

  8. 8 octaaa iunie 27, 2010 la 2:15 am

    Apropos de Mihai Viteazu – stiati ca este un Cantacuzin?
    Chestia asta am auzit-o si eu recent.

    Dupa caderea Constantinopolului in 1453, foarte multi greci au fost macelariti. Dar, dupa un timp au reaparut in Constantinopol. Unul dintre ei, un Cantacuzin, poreclit de catre turci Seitanoglu(fiul Satanei) s-a imbogatit foarte mult din comert. Ei bine, cica sora acestui Seitanoglu ar fi fost mama lui Mihai Viteazu.

  9. 9 octaaa iunie 27, 2010 la 2:17 am

    Si apropos de Mihai Viteazu, inca un lucru mai putin cunoscut e ca a fost ajutat de maghiarii din secuime.
    De fapt acestia l-au omorat pe cardinalul Bathory.
    Motivul fiind ca maghiarii din secuime aveau un alt rit bisericisesc.

  10. 10 blogideologic iunie 27, 2010 la 2:33 am

    La noi sintagma „cu trup şi suflet” a fost în folosinţă, s-a bucurat de egală apreciere şi în capitalism şi în socialism. Temeiul ei vine din cugetul ortodox românesc. Născut din spiritul mediteranean : De la Sais la Atena şi de la Ierusalim la Constantinopol. Dacă Noica ne învăţa să căutăm filosofia profundă în termenii limbii române, atunci sintagma „trup şi suflet” are corespondent sintagma „body and mind”, la mare preţ în „filosofia analitică”. Aşa se cheamă filosofia anglo-saxonă din spiritul modern al Atlanticului de Nord pe care îl punem în balanţă cu spiritul mediteranean antic ce ne modelează de milenii. Scriitorul Camil Petrescu, despre care se spune că era un cripto-comunist, impune gestaltismul în cultura română. Deşi gestalt e termen german, în esenţă gestaltismul este o teorie despre „body and mind”. Era o linie în cultura noastră, vorbesc despre linia trasată de Camil Petrescu, anti-paralelă cu linia structuralistă adusă la noi de Constantin Rădulescu-Motru şi Dimitrie Gusti în urma lecţiilor primite de la Wilhelm Wundt. Pentru că, la origine, structuralismul se naşte din psihologia lui Wilhelm Wundt. Personal sînt dispus să cred că domnii Rădulescu-Motru şi Gusti priveau cu destulă circumspecţie lecţiile profesorului Wundt despre structura experienţei conştiente. Motivul bănuit de mine al neîncrederii lor ? Constantin Rădulescu-Motru şi Dimitrie Gusti erau români ortodocşi, credeau în sintagma „cu trup şi suflet”.

  11. 11 Doru Coarna iunie 27, 2010 la 6:51 am

    Ciudat, drapelul national nu atrage politicienii…

    Oficialii romani nu cinstesc Drapelul National?
    Cand au jurat ei acolo, la Secu, nu era si drapelul prin jur?

    Parca era unul care plangea, il impaturea si-l lua in pat…

    Inteleg, e austeritate, nu mai sunt nici lacrimi…

  12. 12 Criticos iunie 27, 2010 la 6:54 am

    @Alex
    Straşnică soluţie! Cum or fi acei tehnocraţi ai opoziţiei, fiindcă una din două: sau sunt tehnocraţi, adică sunt, politic vorbind, neutri, sau au opţiuni politice, şi atunci nu mai pot fi numiţi tehnocraţi. Sunt specialişti eventual. Şi mai şi este numirea unui premier ungur! Fiindcă, între altele, nu romţnii trebuie să treacă peste diferenţele de enie, cum zici, ci ungurii ar trebui să accepte în sfârşit că sunt cetăţeni români. Nu români, cetăţeni români. În viitorul previzibil asta nu se va întâmpla. N-a defilat un sctual ministru udemerist în fruntea unei demonstraţii având ca slogan “Ţinutul secuiesc nu este România”?!

  13. 13 Harabula iunie 27, 2010 la 6:59 am

    Adrian Nastase impreuna cu “Mihai Viteazu (sic!) si Constantin Stere”. Frumoasa companie! Sa inceapa domnia sa sa-si construiasca posteritatea?
    Si totusi eu cred ca se scrie “Viteazul”.

  14. 14 Sagitarius iunie 27, 2010 la 7:43 am

    A fost o zi importanta si semnificativa pentru exprimarea mandriei de a fi roman. Primim lectii de la romanii de peste Prut.
    Basescu unde a fost? Dar televiziunile ce au facut? Ne-au intoxicat cu comentarii inducatoare de panica in randul populatiei, cu aprecieri care mai de care mai nocive (educativ vorbind), cu acuze nedrepte asupra pensionarilor care, dupa unii “analisti” au devenit principalii vinovati pentru haosul economico-financiar si dezastrul spre care ne indreptam. Din “capusele” bugetului, pensionarii au devenit, peste noapte, “paria” societatii. OMORATI-NE! Atat v-a mai ramas. Halal respect pentru parintii vostri!!! A reusit si de aceasta data diversiunea lui Basescu. Cat va mai dezbina populatia acest “om” fara inima?

  15. 15 Doru Coarna iunie 27, 2010 la 8:21 am

    @ Alex:

    E prea putin, hai sa punem un ungur presedinte, data viitoare, nu zici?

    Nu-i poti extrage de la guvernare, ies ei singuri cand se scufunda titanicul si vor sti, ca intotdeauna, sa ajunga iar pe bancile puterii. Nu le duce grija…

    Problema este ca un ungur a repectat Constitutia Romaniei, jurisprudenta si mesajul popular, iar niste romani naimiti, nu. Vinovat este cel ce naimeste!

  16. 16 blogideologic iunie 27, 2010 la 8:23 am

    @ octaaa spune: “Mihai Viteazu [...] a fost ajutat de maghiarii din secuime.”
    @octaaa, secuii nu sunt maghiari. Vechile cronici maghiare nu îi menţionează pe secui ca fiind una dintre săgeţile ungureşti. Dar am citit şi eu că ultima gardă care l-a apărat pe Mihai Viteazu era formată din secui. Şi au murit toţi, până la unul.

  17. 17 nastase iunie 27, 2010 la 8:50 am

    Harabula,
    Iar eu cred – poate gresesc – ca daca as fi scris „Viteazul” ati fi observat ca este mai corect „Viteazu”. Din cate stiu, cele doua variante au fost folosite cu mai mare frecventa in diferite perioade. Eu am folosit aici forma orala. Sigur, strict gramatical, cealalta formula este cea corecta.

  18. 18 blogideologic iunie 27, 2010 la 8:55 am

    “Revoluţiile” anului 1989 au servit pentru camuflarea (şi calmarea) celei mai mari crize bancare din USA de după 1929 ? Citind un text de Richard Koo, –economist la Nomura Research Institute–, am dat peste o taxonomie a crizelor economice. Tipul numărul 1 de criză (după Richard Koo) ar fi criza S&L (Savings and loan crisis), localizată în 1989 doar în sistemul bancar şi de credite ipotecare din USA şi UK. Se pare că a fost extrem, extrem de gravă. Noi nu am ştiut nimic. Nicolae Ceauşescu ştia ? Pentru mine rămâne o mare enigmă de ce a plecat Nicolae Ceauşescu în Iran atunci când în România exista o foarte gravă criză internă. A fost rugat de americani? (Bănuiesc că prin Richard Nixon, Nicolae Ceauşescu avea încredere absolută în Richard Nixon.)

  19. 19 SEREA SOFITA iunie 27, 2010 la 9:16 am

    DOMNULE ADRIAN NASTASE ,faceti tot ce va sta in putere sa candidati la presedinte ,SINTETI SINGURUL OM CAPABIL DE PRESEDENTIA ROMANIEI, in meseria mea aud voci in stinga si in dreapta aud glasurile mamelor cu copii in brate, aud glasurile parintilor nostri , glasul poporului inglodat de datorii,necajtii ROMANIEI de astazi .Dvoastra sinteti singurul care poate salva ROMANIA ,copii nostri trebuie sa aiba DREPTUL LA A INVATA, nu trebuiesc suprimate scolile, profesori, anumite discipline, trebuie sa nu suprimam nimic din cea ce insemna PROGRES PENTRU ROMANIA. GINDITI VA,ANALIZATI cele spuse de mine si considerati ca am dreptate selectati oameni care vor trebui sa va stea alaturi din timp, sa nu fiti nevoit sa faceti alegeri gresite, aveti toate atuurile pentru a fi PRESEDINTE, TARA noastra trebuie sa fie PROSPERA , sa avem o agricultura a noastra , proprie ,avem paminturi fertile, bune de agricultura, tarani trebuesc sustinuti in toate punctele de vadere,ei sint BAZA SOCIETATII TEMELIA TARII. Zootehnia la fel, daca poporul are ce minca poate fi bine dar din produsul produs de noi ROMANI, nu sa stam la mina altora.DV oastra stiti ce i bine si ce i rau stiti ce este greul trbuie aplicata regula :Numai si numai prin munca si seriozitate putem face ceva, cresterea exporturilor, dar acum ce sa mai exportam ..? daca nu producem nimic, am vindut totul la strainii. PAMINTUL ROMANESC este al nostru al Romanilor, la straini poate fi concesionat o perioada nu mai mare de 20 de ani cu drept de prelungire,IN toate trebuie sa fim nationalisti . ROMANUL primul si strainul dupa ca sa putem fi respecteti in tara noastra, ROMANI nostri au luat drumul strainatati,nu: trbuie sa le asiguram un trai demn de noi tuturor si sa vina inapoi.
    Agricultura dezvoltata si Zootehnia moderna va asaigura o pozitie excelenta ROMANIEI pe toate planurile,atit in tara cit si peste hotare. Analizati, ginditi va si puneti bazele unei ROMANI NOI daca dvoastra ve ti respecta cit de cit din toate cele expuse si le stiti si dv oastra la fel de bine ca si mine si multi alti Romani Ve ti fi cel maI BINECUVINTAT PRESEDINTE AL TUTUROR TIMPURILOR . ANALIZATI SI TREBUIE SA CREDETI CA ROMANIA ARE NEVOIE DE DV OASTRA CA: PRESEDINTE.

  20. 20 Ghita Bizonu' iunie 27, 2010 la 10:01 am

    blogideologic
    “Revoluţiile” anului 1989 au servit pentru camuflarea (şi calmarea) celei mai mari crize bancare din USA de după 1929 ? [...] Noi nu am ştiut nimic. Nicolae Ceauşescu ştia ?
    Cred ca sir Nae stia … Ca io stiam ca in V este asa un pic de criza (pe vremea aia citeam presa franceza .. azi nu!). De fapt V s-a scos din criza prin expansiunea asigurata de caderea sistemului socialist ….
    Si sa ne intelegm criza aia era perfect normala …
    Noi am vazut decat masinile stralucitoare si am zis ca daca traies mai bine decat noi la ei nu e criza !!

  21. 21 Ghita Bizonu' iunie 27, 2010 la 10:24 am

    blogideologic
    Asa din placere proprie (sunt cam palavragiu , recunosc):
    “Marea revolutie conservatoare” zisa si Reageconomic’s a constat in general prin preluarea ostila a unor firme conservatoare si dezmebrarea lor in scopul vanzarii activleor . Nu este vorba de firme in incapacitate de plata ! Ci de firme care aveau un profit autolimitat DAR<, CARE aveau un viitor sigur ptr inca 30-40 de ani. Firme care eveau mari active administrate "gospodareste" , rezerve bancare, fonduri solide de pensii dar care plateau dividente modice ( cazul unei firme ce se ocupa de cherestea si mobila . Avea si mari fonduri forestiere pe care le folosea parcimonios , avand materia prima asigurata daca nu ptr totdeauna cel putin ptr un secol ! Piate exista..A fost preluata, dezmembrata ,…). Firmele acestea ua fost “vanate” , dezmenbrate pe active , activele vandute cui ofera mai mult . Activele bancare (fonduri) au fost trecute la dividende si praduite. Fondurile de pensii s-au transformat in beneficii .Productia a cam incetat , iar daca a continuat fost restransa si a trebuit sa se bazeze pe credit bancar .
    Pe termen scurt o “investitie” ( de multe ori credit ) in astfel de preluari asigura profituri spectaculoase pentru initiatori si niste dividente crescute ptr actionari . A asigurat si o profitabilitate sporita a bancilor …Adica niste profituri satbile pe termen lung au fost trasformate in profituri mari imediate , dar fara viitor .
    Lipsa de productie a fost acoperita prin delocalizari in China ….
    Insa asta a mai dus la faptul ca firmele au fost silite sa se concentreze asupra luptei impotriva preluarii ….. cumpararea propriilor actiuni , “lupte bursiere” care au secatuit fondurile proprii si mi se pare o anumita scaderea a nivelului de calitate a productiei, interesul mutandu-se de la dezvolatre la supravietuire ( va rog cautati caracteristicile automobilelor americane din anii 80 si comparati cu cele ale rivalilor europeni ! Penibile – sa ai un Cadillac si sa te vezi depasit de o Honda ?! Ca , dorind sa micsoreze consumul au “taiat” un sfert de motor V8 obtinand un V6 , fara sa mai aduca cam nici o modificare ….Pai sa nu iti iei un Mercedes? Sau si mai bine noul- pe atunci – BMW seria 7 ? Aia au fost anii cand a explodat BMW ul in Americhia ).
    Se ziceape atunci ca fiema cea mai indragita de speculatori era cea care se autolichida ca sa dea beneficii mari …
    Bine-ntels ca toata cestia trebuia pana la urma sa se blocheze .. si s-a blocat (si dupa cateva scandaluri de rasunet pe Wall Street).
    Ceva in genul "vinde-ti casa si traieste clipa" ! Insa cand termini banii …

  22. 22 blogideologic iunie 27, 2010 la 11:01 am

    @ Ghita Bizonu’
    Cred că erau primele manifestări ale maladiei Alzheimer. Oricum, îţi mulţumesc pentru comentariu. Interesant şi plin de învăţăminte.

  23. 23 blogideologic iunie 27, 2010 la 12:17 pm

    @ Harabula spune: +Adrian Nastase impreuna cu “Mihai Viteazu (sic!) si Constantin Stere”. Frumoasa companie! Sa inceapa domnia sa sa-si construiasca posteritatea?+
    Proprietăţile bunicilor mei, răzeşi soroceni, se învecinau cu moşia lui Constantin Stere din judeţul Soroca. În copilăria mea de refugiat basarabean în Câmpia Română, auzeam mereu vorbindu-se în casă despre “doctrinarul Constantin Stere”. Pentru mine este o mare onoare că domnul Adian Năstase îl aminteşte pe Constantin Stere.

  24. 24 Ghita Bizonu' iunie 27, 2010 la 3:25 pm

    blogideologic

    doamne feri si pazeste de Al…
    Sa zicem decat ca eu urmaresc alte date decat tine (si majoritatea). Nu m-au pasionat atat ce au scris X si Y cat “datele primare” …. iar o criza se inscrie in ctgria datelor primare ….

  25. 25 gabriela iunie 28, 2010 la 7:08 am

    Va implicati in actiuni interesante si putin cunoscute de romani.
    Ce ar fii ca ziua nationala a tarii sa se schimbe pe 26 iunie-nu am celebra aceasta zi intr-o zi rece, de ger in suflet. O zi de vara ar fi mai pozitiva pentru noi!


Lasă un răspuns

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s






Arhiva


Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 4,371 other followers