2004: Raspunsul Guvernului la motiunea “Nu, subordonării media de către Guvernul Năstase, Da, libertăţii de exprimare”

In ultimile zile, reprezentantii sistemului mafiot-clientelar Basescu-Boc, in incercarea de a justifica tentativele de a pune pumnul in gura ziarelor si televiziunilor din Romania, reiau, pentru “comparatie”, minciuni referitoare la atitudinea guvernului pe care l-am condus fata de presa. Asumandu-mi  unele excese si unele greseli, cred insa ca trebuie sa repunem adevarul “in drepturile sale istorice”, cum ar spune Sorin Oprescu. In octombrie 2004, Mona Musca, starul Aliantei DA, citea in Parlament o motiune, intitulata   “Nu, subordonării media de către Guvernul Năstase, Da, libertăţii de exprimare”. Ati realizat. Era campania electorala pentru “Sa traiti bine”.

Am regasit raspunsul pe care l-am prezentat in Parlament la adresa acestei motiuni. Este un text amplu. Sper sa aveti rabdare sa-l cititi. El clarifica, in mare masura, pentru cei de buna credinta (nu il includ aici pe sotul independent al Ralucai Turcan – cel care lucreaza la presedintele-jucator si nici pe cei care vor sa-si panseze constinta vinovata dand vina pe Raul cel Mare) problemele si dilemele presei in perioada 2001-2004  si unele incercari de a gasi solutii in conditiile de atunci.

“Guvernul Romaniei

Data: 18.10.2004

Motto: „Mulţumim pentru ultima oară presei, înainte de a o lua la bătaie”. (Traian Băsescu – NAŢIONAL, 6 octombrie 2004, pagina 4)

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Înainte de a răspunde la problemele ridicate de textul moţiunii, permiteţi-mi să fac un mic comentariu în privinţa gestului colegilor noştri din Opoziţie. Impresia noastră, a membrilor guvernului şi a colegilor mei din PSD este că avem de a face cu o provocare demagogică şi populistă ce nu reuşeşte să camufleze intenţiile pur electorale ale semnatarilor moţiunii.

Vă rog să îmi permiteţi să comentez puţin afirmaţia lui Traian Băsescu – cel care îi inspiră atât de mult pe semnatarii moţiunii. „Mulţumim pentru ultima oară presei, înainte de a o lua la bătaie” – spune liderul Alianţei PNL minus PD, citat de cotidianul NAŢIONAL din data de 6 octombrie 2004. Dacă ar fi să-l luăm în serios pe dl. Băsescu, care este şeful unora dintre semnatarii moţiunii, este mai mult decât evident că avem de-a face aici cu o intenţie explicită de a pune pumnul în gura presei şi de a limita libertatea de expresie atât de greu câştigată în decembrie 1989. Nu există nici un dubiu că această intenţie trădează gândirea autoritaristă şi apucăturile totalitare ale celui care îi reprezintă pe colegii noştri din Opoziţie. Şi nu este singurul!

Să ne referim la motto-ul acestei moţiuni: „Dacă un simplu articol ar fi motiv de bătaie, eu ar trebui sa bat în fiecare zi un ziarist”. Semnatarii moţiunii nu au priceput nimic din acest mesaj, care nu îl acuză, ci îl disculpă pe Primul Ministru de orice ingerinţă sau încercare de limitare a libertăţii presei. Ca să înţelegeţi mai bine la ceea ce se referea exact Primul Ministru al României, voi cita acum un pasaj dintr-un articol scris la acea vreme de cotidianul „România liberă”:

„În opinia lui Năstase, simplul fapt că „ai fost subiect al unui articol de presă” nu conferă dreptul la folosirea bastonului”. „În fiecare săptămână ar fi trebuit să bat un ziarist?” s-a întrebat Năstase, condamnând cu fermitate aceste practici”.

Aşadar, doamnelor şi domnilor deputaţi, e o problemă de semantică! Avem în faţă un raţionament ipotetic sau o formulare care stă sub semnul condiţionalităţii : DACĂ …. AR FI …, EU AR TREBUI…… Ceea ce înseamnă că NU ESTE şi deci NU TREBUIE. Într-o interpretare păstrată în limitele bunului simţ, mesajul este foarte clar: articolele din presă nu reprezintă un motiv de agresiune la adresa ziariştilor şi chiar dacă presa ne critică este dreptul ei să o facă. Mi se pare evident că un astfel de mesaj nu este altceva decât poziţia unui om care respectă şi apără libertatea presei.

Vrem să vă amintim că intenţia demagogică şi caracterul electoral al moţiunii nu au fost sesizate doar de noi, ci şi de reprezentanţii societăţii civile. Menţionăm în acest sens un fragment din declaraţiile pe care doamna Renate Weber, preşedintele Fundaţiei pentru o Societate Deschisă, le-a acordat într-o emisiune în limba română a postului de radio BBC, în data de 11 octombrie a.c. Referindu-se la aşa numita problemă a „libertăţii presei”, d-na Renate Weber consideră că: „vocile care acuză acum acest aspect trebuiau să fie continue, şi nu în momente în care se vânează capital electoral”.

Este clar că în lipsa unor programe electorale consistente şi în plină criză de resurse umane, colegii noştri din Opoziţie inventează ameninţări şi încearcă aproape obsesiv să capteze atenţia publică. Nu este oare ciudat că în această presă despre care se spune că ar fi controlată de PSD, partidul de guvernământ este mult mai criticat decât erau colegii noştri din Opoziţie în perioada 1996-2000, atunci când se aflau la guvernare? Despre ce control putem vorbi atunci când presa românească este plină de critici la adresa Guvernului şi a PSD? În fond, este normal ca într-o societate democratică astfel de critici să existe şi chiar acest fapt este o dovadă vie că presa din România anului 2004 este liberă!

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

În timp ce pregăteam răspunsul la această moţiune, am răsfoit puţin presa din ultimii ani ai guvernării CDR (PNL-PD) şi am rememorat cazuri absolut cutremurătoare de intimidare a presei. Este de-a dreptul cinic ca oameni care au încercat explicit să intimideze jurnaliştii, să vină astăzi aici şi să se erijeze în mari apărători ai libertăţii presei! Ce credibilitate şi ce autoritate morală mai au semnatarii acestei moţiuni?

Să ne reamintim cu toţii, oameni politici, jurnalişti şi simpli cetăţeni, câteva fapte care se petreceau în România anilor 1997-2000. Şi pentru aceasta, vă dau doar câteva exemple:

- În februarie 2000, invocând constatările unui control al Gărzii Financiare, Direcţia Generală a Vămilor, condusă la acea dată de dl. Nini Săpunaru, actual parlamentar PNL, semnatar al moţiunii, încearcă să confişte două maşini de tipărit offset aparţinând SC TIPOREX SA. Drept urmare, pentru câteva zile, apariţia publicaţiei “Cotidianul” a fost pusă în pericol.

- În octombrie 1999, Ministerul de Interne a anunţat, printr-unul dintre consilieri, că intenţionează să propună Parlamentului “un regim sancţionator mai aspru” împotriva ziariştilor, odată cu adoptarea proiectului de lege pentru modificarea şi completarea Codului Penal. Aşadar, în contradicţie cu Rezoluţia 1123 adoptată de Adunarea Parlamentară a Consiliul Europei în aprilie 1997, care stipulează că “anumite dispoziţii ale Codului Penal în vigoare sunt inacceptabile şi afectează în mod grav exercitarea unor drepturi fundamentale, în special articolele 205, 206, 238 şi 239, referitoare la insultă şi calomnie, care interferează cu libertatea presei”, propunerile guvernului CDR-PD prevedeau creşterea pedepselor cu închisoarea pentru calomnie şi insultă.

- ADEVĂRUL din 9 februarie 2000 atrăgea atenţia asupra faptului că „Puterea atacă iresponsabil libertatea presei.” Este vorba despre puterea PNŢCD-PNL-PD. În acel articol, ziariştii ADEVĂRULUI reclamau faptul că ministrul justiţiei Valeriu Stoica a susţinut adoptarea unei ordonanţe de urgenţă prin care toţi cei care intentau procese ziariştilor erau scutiţi de plata taxei de timbru. Această pârghie legislativă a amplificat valul de procese prin care demnitarii fostei puteri cereau despăgubiri foarte mari jurnaliştilor şi instituţiilor de presă care publicau articole critice la adresa lor.

- Să nu uităm nici gestul fostului ministru al apărării, Victor Babiuc, care a chemat în instanţă unul din angajaţii ziarului ADEVĂRUL, prevalându-se de legea comunistă a presei din 1974.

- La începutul anului 1999, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Taropa, membru al PNŢCD, partid aflat atunci la putere, a acţionat în instanţă întreaga casetă redacţională a “Monitorului de Braşov”, de la director până la secretarul de redacţie, cu toate că acesta din urmă nu se ocupa decât de partea de tehnoredactare a ziarului.

- Poate vă mai amintiţi, stimaţi deputaţi, de un caz care ne-a cutremurat pe toţi la acea dată. În luna septembrie 1999, Marian Tudor, şef al Secţiei de Anchete speciale din cadrul publicaţiei “Jurnalul de Constanţa” (care între timp şi-a suspendat apariţia), a fost atacat de doi indivizi necunoscuţi şi aruncat din trenul rapid 636 Constanţa – Bucureşti. Ziaristul mergea către o tipografie din Bucureşti, unde urma să predea printurile unei investigaţii pentru noul număr al ziarului. Deşi Marian Tudor avea asupra sa şi alte valori, agresorii nu i-au furat decât plicul ce conţinea printurile.

- Nu peste mult timp, pe 12 mai 2000, la Constanţa, un ziarist local aflat pe teren a fost bătut de poliţişti şi internat în spital cu piciorul rupt pentru că a încercat să înregistreze câteva instantanee fotografice de la o petrecere organizată de proaspătul general Ion Cîrlig, şeful Inspectoratului Judeţean de Poliţie Constanţa, care îşi sărbătorea, alături de colegi în civil şi şefi de servicii din poliţie, recenta înaintare în grad.

- Un operator al PRO TV – Buzău a fost agresat, în data de 5 august 2000, în timp ce filma la locul unui accident provocat de fiica deputatului PNŢCD Pavelescu, pe raza comunei Greceanca. Agresorul este chiar unul dintre cei care o însoţeau pe autoarea accidentului. Poliţiştii din Greceanca care erau de faţă au avut o atitudine bizară, considerând că nu este necesar să intervină.

- În anul 2000, Ralu Filip, pe atunci redactor-şef la Curierul Naţional, a fost condamnat într-un proces intentat de Gheorghe Mocuţa, adjunctul dl. Valeriu Stoica, în cadrul Ministerului Justiţiei.

- Jurnalul Naţional din 8 august 2000 a publicat un material în care trăgea un semnal de alarmă asupra faptului că decizia proaspătului primar, Traian Băsescu, de a elimina chioşcurile de pe străzile capitalei a lovit în reţelele de distribuţie a presei. Cităm: „Băsescu a lovit puternic în presă, ridicând toate tarabele de comercializare a ziarelor. Băsescu neagă practic dreptul bucureşteanului de a fi informat.”

Aceste întâmplări au fost suficiente pentru ca, în mai 2000, cu ocazia Zilei Internaţionale a Presei, regretatul Dumitru Tinu, să declare în cadrul unui simpozion organizat de Clubul Român de Presă: “există, la această oră, mii de procese intentate ziariştilor sub pretextul apărării demnităţii. (…) Ca urmare, multora dintre noi şi în solidar instituţiilor de presă la care lucrăm ni se solicită sume exorbitante sub formă de despăgubiri, având de ales între acceptarea falimentului sau renunţarea la articolele critice”. (Adevărul – 3 mai 2000)

Să ne reamintim că în cadrul colocviului „Condiţiile libertăţii de expresie în România anului 2000”, organizat de Agenţia de Monitorizare a Presei – Academia Caţavencu, se menţiona faptul că presiunile economice şi corupţia îngrădesc libertatea de exprimare a jurnaliştilor. Tot cu această ocazie, se atrăgea atenţia încă o dată asupra faptului că atât timp cât Codul Penal va incrimina insulta şi calomnia, ziariştii vor avea un motiv în plus de nesiguranţă.

Aflăm aşadar, în 2004 că agresiunile împotriva ziariştilor nu sunt o creaţie a guvernării PSD, aşa cum vor semnatarii moţiunii să lase impresia.

Pe lângă cazurile foarte grave de agresare şi intimidare a ziariştilor iniţiate de persoane cu funcţii importante în cadrul fostei puteri sau care doar tolerau acţiunile dure ale subalternilor lor, au existat şi măsuri administrativ-legale care vizau îngrădirea libertăţii presei. Ameninţărilor cu procese în care urmau să li să ceară despăgubiri exorbitante li s-a adăugat şi decizia de majorare a TVA pentru presă, introdusă de Ministerul Finanţelor în toamna anului 1998. Strangularea economică a instituţiilor de presă a fost doar una dintre măsurile prin care acuzatorii noştri de azi, liberalii şi democraţii, alături de colegii lor ţărănişti, încercau să “cuminţească” vocile contestatare din media.

Aceste atitudini ostile nu au luat însă sfârşit odată cu pierderea puterii, fapt ce dovedeşte că năravurile adânc înrădăcinate în mentalitatea celor care au condus România între 1997 şi 2000 nu pot fi camuflate uşor. Conform ziarului ADEVĂRUL din 16.10.2002, „fotografiat într-un bar de striptease, deputatul Crin Antonescu este acuzat că şi-a pus haidamacii pe fotoreporteri”. Iată că după doi ani de la acest incident, acelaşi Crin Antonescu a semnat moţiunea pe care o dezbatem azi, în care atrage atenţia asupra pericolelor care pândesc mass-media. Demagogie, ipocrizie şi cinism sunt cuvintele cele mai potrivite pentru a descrie acest gest.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Având în vedere problemele structurale foarte numeroase cu care se confrunta mass media în momentul preluării guvernării în 2000, PSD a încercat pe parcursul acestor ani să îmbunătăţească cadrul legislativ, să relaxeze chingile fiscale, să descurajeze ferm atitudinile violente împotriva ziariştilor, per ansamblu să instituie o altfel de relaţie între autorităţile publice şi presă, mult mai transparentă şi mai deschisă. Am avut un dialog permanent cu organizaţiile de media şi am încercat împreună să găsim soluţiile pentru crearea unui cadru favorabil dezvoltării instituţiilor de media din România.

Atitudinea Guvernului faţă de presă nu se măsoară în presupoziţii şi interpretări demagogice şi nefiabile argumentativ şi nici în posibilele nemulţumiri ale unor miniştri faţă de modul în care li se construieşte o anumită imagine în presă. În fond, într-o ţară liberă şi miniştrii au dreptul la libertatea cuvântului. Însă toate aceste considerente ţin de ordinul individual, nu instituţional. Atitudinea Guvernului, ca instituţie care acţionează unitar, în relaţia cu presa se măsoară în fapte!

Dacă se analizează iniţiativele guvernării PSD privind aprofundarea democratică în tot ceea ce ţine de domeniul libertăţii de exprimare şi al dreptului la informare, atunci se poate vorbi mai degrabă de o politică a actualului Cabinet ce vizează instituirea unei relaţii de parteneriat cu presa şi nu de conflict permanent, aşa cum a fost în cazul guvernărilor liberal-democrate.

Din această perspectivă, mi se pare oportun să amintesc cele mai importante măsuri luate de guvernarea PSD pentru a sprijini şi consolida libertatea de expresie şi transparenţa în societatea românească:

- au fost iniţiate şi adoptate: Legea privind liberul acces la informaţiile de interes public şi Legea transparenţei decizionale în administraţia publică centrală şi locală;

- au fost cooptaţi doi membri ai Clubului Român de Presă în administraţia RODIPET, organism care a fost mai apoi privatizat;

- a fost emisă o hotărâre de guvern care prevede posibilitatea cumpărării sediilor de către societăţile care îşi desfăşoară activitatea în spaţiile RA-APPS;

- s-a aprobat, prin trei hotărâri de Guvern, scoaterea hârtiei de la rezerva de stat, atunci când au existat situaţii de criză cauzate de problemele apărute la fabrica Letea;

- a fost aprobată reducerea de la 19% la 9% a taxei pe valoarea adăugată la distribuţia presei;

- a fost eliminată taxa locală de 3% pentru publicitatea în presa scrisă;

- retururile din presa scrisă au devenit deductibile (până la 15% din tiraj);

- au fost operate modificări de substanţă în Codul Penal, prin care au fost excluse infracţiunile de ultraj prin calomnie şi insultă;

- în ultimii doi ani, Guvernul a înfiinţat Comitete de Transparenţă pentru monitorizarea utilizării fondurilor publice în acţiuni de importanţă majoră pentru societatea românească – Referendumul naţional pentru votarea noii Constituţii, alegerile locale etc.

- Guvernul a manifestat deschidere faţă de criticile formulate în rapoartele şi evaluările organizaţiilor non-guvernamentale din România cu privire la libertatea de expresie şi a luat măsuri pentru a corecta deficienţele semnalate.

Insistăm asupra faptului că acest guvern şi majoritatea parlamentară care l-a susţinut au dezincriminat insulta şi diminuat drastic regimul sancţionator al calomniei, unul din principalele mecanisme legislative folosite frecvent de foştii guvernanţi aparţinând PNL-PD pentru intimidarea ziariştilor şi implicarea lor în procese foarte costisitoare. Şi ne întrebăm unde se afla doamna deputat Mona Muscă, cea care se revendică acum, în pragul alegerilor, drept apărător al libertăţii de expresie, când ziariştii cereau insistent guvernării CDR, din care şi partidul domniei sale făcea parte, să dezincrimineze insulta şi calomnia?

Toate aceste aspecte infirmă ipoteza potrivit căreia ar exista atitudini ostile faţă de presă în cadrul guvernului. Etichetarea anumitor tensiuni şi polemici, absolut fireşti într-un spaţiu democratic, drept îngrădiri ale drepturilor omului este o mistificare păguboasă. Presa este o contraputere în stat, mai influentă decât grupurile de interese, de lobby sau chiar decât opoziţia politică. Presa creează şi demolează imaginea; în schimb, propriul său prestigiu nu poate fi atacat şi alterat de ingerinţele puterii politice. Este normal să existe nemulţumiri şi tensiuni, este normal să se producă polemici. Aceasta este cea mai sigură dovadă a existenţei dialogului şi a unui flux comunicaţional regulat între instituţii şi liderii de opinie.

În orice societate democratică, presa îşi asumă rolul de contraputere în stat, de generatoare a unor mesaje şi idei alternative la cele propuse de mediul politic. În România, acest rol a fost nu doar asumat, ci aproape monopolizat de presă, care s-a constituit, în lipsa unei opoziţii politice serioase, în adevărata opoziţie din ultimii ani, jucându-şi cu succes acest rol. Fragilitatea opoziţiei politice a determinat această extindere a presei spre domeniul politic şi, prin urmare, a accentuat conflictul cu instituţiile de stat. Unul din efectele pozitive ale acestei stări de fapt este că instituţiile statului şi politicienii puterii în general şi-au îmbunătăţit mecanismele de auto-cenzură şi auto-corecţie în actul guvernării. În consecinţă, daţi-mi voie să mulţumesc presei pentru criticile aduse şi pentru sprijinul real în optimizarea actului de guvernare.

Fără îndoială, nu putem pretinde că toate măsurile amintite au atins limita suficienţei în consolidarea libertăţii presei în România. Mai avem încă multe lucruri de făcut în acest sens. Ceea ce se observă însă fără echivoc este buna credinţă, deschiderea şi solicitudinea Guvernului faţă de mass-media.

Am fost conştienţi că instituţiile media nu necesită reglementări speciale pentru a-şi desfăşura activitatea. De aceea, afirmaţia potrivit căreia Guvernul României ar fi iniţiat sau promovat iniţiative legislative care ar fi limitat libertatea presei este mai mult decât un fals grosolan. Guvernul Năstase s-a împotrivit de la bun început oricărei încercări de reglementare a activităţii presei şi a susţinut principiul autoreglementării. Vă reamintesc că atât în cazul iniţiativei privind dreptul la replică, cât şi în cel privind protecţia vieţii private, avizul Guvernului a fost negativ.

NU am fost şi nu suntem de acord cu o lege a presei, am înţeles şi am lăsat breslei jurnaliştilor posibilitatea de a-şi identifica formele de autoreglementare. Este în primul rând problema presei că nu s-a ajuns la un mecanism de autoreglementare unitar care să asigure de pildă, protecţia jurnaliştilor în faţa potenţialelor abuzuri ale patronatului din presă. Ceea ce nu mi se pare însă corect este ca pe fondul unui vid de autoreglementare, să i se impute Guvernului şi PSD-ului politizarea unor conflicte de muncă existente în cadrul unor publicaţii.

Adevărata politizare şi limitare a libertăţii presei o faceţi dumneavoastră domnilor, semnatarii acestei moţiuni, prin faptul că încercaţi să prezentaţi un simplu conflict de muncă, drept o ingerinţă a politicului, încercând în acest fel să câştigaţi probabil bunăvoinţa jurnaliştilor şi să impuneţi în percepţia publică o temă falsă: limitarea libertăţii presei. În aceste condiţii, nu credeţi că ar fi fost mult mai normal să discutăm serios despre vulnerabilitatea jurnaliştilor în faţa patronatului şi să găsim soluţii raţionale la această problemă, în loc să politizăm inutil o problemă ce ţine exclusiv de relaţia dintre angajaţi şi angajatori?

Opţiunea noastră este foarte clară: dorim consolidarea libertăţii presei în România şi suntem deschişi la toate propunerile care pot asigura o mai bună informare a cetăţeanului despre treburile publice!

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Vă rog să îmi permiteţi să răspund punctual la problemele ridicate în textul moţiunii.

Se afirmă că „actualul Guvern a adus România în situaţia de a nu mai îndeplini criteriul politic de aderare.” Cel mai bun răspuns îl dă ultimul raport de ţară al Comisiei Europene, în care se afirmă foarte clar că România îndeplineşte criteriul politic de aderare, citez: „? şi-a consolidat şi aprofundat stabilitatea instituţiilor sale, garantând astfel democraţia, domnia legii, drepturile omului şi respectul şi protecţia minorităţilor. Această tendinţă a crescut în ultimul an. România continuă să îndeplinească criteriile politice.” (Raport de ţară 2004, pag. 30, Cap. 1.3. – Evaluare generală).

Aşadar, este deasupra oricărei îndoieli că cei care au formulat teza neîndeplinirii criteriului politic de către România au făcut-o fie din ignoranţă, fie din rea voinţă.

De asemenea, în moţiune este folosit ca argument un articol publicat în ziarul „Financial Times”, mizându-se probabil pe prestigiul acestuia ca mijloc de convingere. În extrasul din respectivul articol nu se precizează însă nimic despre intruziunea politicului în actul redacţional al unor ziare, vorbindu-se în fapt despre neînţelegerile dintre echipele redacţionale şi patronatul a două ziare româneşti.

În ceea ce priveşte afirmaţia cuprinsă în prima parte a raportului de ţară, potrivit căreia „acumularea datoriilor marilor trusturi de presă, inclusiv a celor mai importante televiziuni private, speculate în mod interesat de Guvern, influenţează independenţa editorială şi duce la autocenzură.”, statisticile oficiale privind situaţia financiară a trusturilor de presă şi a celor mai importante televiziuni dovedesc contrariul, aşa cum reiese foarte clar din datele oferite publicităţii de Ministerul Finanţelor Publice. Afirmaţia conform căreia Guvernul ar profita de situaţia de pe piaţa media este o pură speculaţie! Vă reamintim că actualul Guvern a moştenit această situaţie de la guvernarea liberal-democrată din 1996-2000, că acumularea masivă a datoriilor de către trusturile de presă din România a avut loc până în anul 2001. În acest caz, soluţia optimă a fost cea a transparenţei şi a reeşalonării datoriilor.

Dumneavoastră ştiţi foarte bine că aceasta este singura soluţie, iar dacă actualul Guvern ar fi executat silit trusturile de media cu datorii, atunci probabil că „aţi fi bătut tobele” cu mult mai multă vlagă pe această temă falsă legată de limitarea libertăţii presei.

Din 2001 şi până în prezent, instituţiile de media au încercat să îşi achite obligaţiile la bugetul de stat împreună cu penalităţile care le-au fost impuse, unele dintre ele aflându-se acum în situaţia de a nu mai avea nici o datorie faţă de stat. La data de 30 septembrie 2004, posturile de televiziune PRO TV şi ANTENA 1 nu mai aveau obligaţii restante faţă de stat. Pentru recuperarea sumelor datorate de către posturile de televiziune B1TV şi PRIMA TV, Ministerul Finanţelor a dispus măsuri de executare silită.

Aşadar, este evident faptul că adevărata ingerinţă în libertatea de expresie a presei o faceţi dumneavoastră prin faptul că forţaţi o „anulare a datoriilor trusturilor de presă” ceea ce ar fi nedrept faţă de cetăţeni şi faţă de firmele care îşi plătesc în mod onest taxele şi impozitele. Reeşalonarea datoriilor este în acest moment cea mai bună soluţie!

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

În moţiune se face referire la Ministerul Informaţiilor Publice şi la transformarea lui într-un aşa numit „Departament al Propagandei”. Susţineţi că Ministerul Informaţiilor Publice este acum un „aşa-zis Departament al Informaţiilor Publice”. Afirmaţia este mai mult decât aberantă şi dovedeşte că semnatarii moţiunii se lansează în supoziţii fără să aibă o informare minimală cu privire la subiectele pe care le abordează. Dacă nu aţi aflat până acum, vreau să vă anunţ că fostul Minister al Informaţiilor Publice (cel care a iniţiat de altfel Legea accesului la informaţiile de interes public şi Legea transparenţei decizionale) a fost desfiinţat, iar trei dintre departamentele care îl compuneau (cel al Purtătorului de Cuvânt, cel pentru Relaţii Interetnice şi Departamentul Relaţiei cu Românii de Pretutindeni) au devenit structuri cu competenţe distincte.

Să fi uitat semnatarii acestei moţiuni atât de repede faptul că un Departament al Informaţiilor Publice a existat doar în timpul Guvernelor Ciorbea şi Vasile, din 1996 până în martie 2000? Nu ştim dacă este vorba despre un lapsus, despre o insuficientă documentare sau despre rea credinţă. Ştim însă că parlamentarii PNL-PD nu cunosc instituţiile guvernamentale, ceea ce este o dovadă în plus a lipsei lor de responsabilitate.

Dumneavoastră domnilor autori ai moţiunii, vorbiţi despre sacrificiul Rompres ca urmare a acţiunii guvernamentale. Nu ştim despre ce sacrificiu este vorba, atât timp cât Rompres funcţionează şi se menţine actualmente drept una din cele mai mari şi serioase instituţii de presă din România. Cum puteţi susţine că Guvernul PSD ar fi utilizat Rompres ca pe o maşină de propagandă când tocmai Guvernul a susţinut această iniţiativă, iar trecerea în subordinea Parlamentului nu ar fi fost posibilă fără votul parlamentarilor PSD ?

În ce priveşte propunerea legislativă privind dreptul la replică, aducem la cunoştinţa colegilor din opoziţie faptul că orice parlamentar are dreptul de a avea iniţiativă legislativă. A lansa o propunere nu este o infracţiune domnilor deputaţi din opoziţie. Dreptul de a avea iniţiativă legislativă nu presupune implicit şi adoptarea ei, ci supunerea acesteia dezbaterilor comisiilor de specialitate şi Plenului fiecărei Camere a Parlamentului. O dovadă a faptului că procesul legislativ este profund democratic este faptul că propunerea respectivă a fost adoptată în formule diferite în cele două Camere. Menţionez faptul că într-o democraţie autentică, dreptul la liberă exprimare şi dreptul la viaţa privată – prevăzute de Constituţie – trebuie să coexiste şi nu să se excludă.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Autorii moţiunii au construit un capitol întreg despre aşa-numita „intervenţie guvernamentală în activitatea CNA”. Reprezentanţii Consiliului Naţional al Audiovizualului au infirmat în mod public aceste acuzaţii apreciind relaţia cu Guvernul României ca fiind „una de parteneriat” şi bună cooperare. CNA precizează faptul că „Guvernul a sprijinit iniţiativa Consiliului de a creşte durata mandatelor de la patru la şase ani, fapt remarcat de Uniunea Europeană în Raportul de ţară pe 2004, ca măsură prin care se consolidează independenţa politică a membrilor CNA. Dacă nu s-ar fi modificat în acest sens Legea audiovizualului, astăzi CNA ar fi avut mai puţin cu 5 membri propuşi de fosta putere!

Prin afirmaţiile hazardate şi chiar iresponsabile din textul moţiunii, cele două partide semnatare dovedesc inconsecvenţă după ce au apreciat în termeni favorabili rapoartele de activitate ale CNA pentru anii 2002 şi 2003.

Vă reamintesc acum că, după câştigarea alegerilor, PSD a moştenit de la guvernarea CDR un sistem audiovizual “în genunchi”. Două erau cauzele principale ale acestei stări de fapt: sistemul de măsurare a audienţei televiziunilor şi suprataxarea fiscală.

Introducerea people metrelor în perioada 1997-1998 a condus la înjumătăţirea veniturilor din publicitate, simultan cu creşterea cheltuielilor. Consecinţa la nivelul radiodifuzorilor privaţi a fost creşterea datoriilor.

În ceea ce priveşte taxele, la sfârşitul anului 2000, radiodifuzorii plăteau 7 taxe:

- taxa de înscriere la concurs pentru licenţă

- taxă de licenţă iniţială

- taxă de autorizare (decizie de autorizare sau reautorizare)

- taxă anuală de licenţă

- taxă pentru modificarea licenţei

- taxă pentru modificarea deciziei de autorizare

- taxă pentru modificarea grilei de program.

Toate acestea însemnau sute de milioane de lei plătite anual de radiodifuzori, mai ales de către cei locali. Pe lângă taxele mai sus prezentate, guvernarea din care au făcut parte semnatarii moţiunii şi pe care o dezbatem azi, a introdus şi taxa de 3% pentru publicitate, ceea ce a diminuat volumul încasărilor posturilor de radio şi televiziune.

C.N.A. a propus în noua lege a audiovizualului ca taxele mai sus menţionate să fie eliminate. Deşi PNL şi PD s-au opus acestei măsuri, prin vocea d-nei Mona Muscă sau a domnului Adriean Videanu de exemplu, majoritatea parlamentară a PSD a susţinut această iniţiativă.

În mod firesc se pune întrebarea: Cine a limitat cu adevărat libertatea presei?

Acum, în România anului 2004, radiodifuzorii nu plătesc absolut nimic pentru utilizarea spectrului de frecvenţe, licenţieri sau autorizări. Guvernul PSD a anulat din proprie iniţiativă taxa de 3% pentru publicitate, contribuind la creşterea încasărilor posturilor de radio şi televiziune. Conform comunicatului CNA, „în perioada 2002-2004, radiodifuzorii privaţi şi-au sporit veniturile cu 30-40%, anii 2003 şi 2004 fiind din punct de vedere economic cei mai buni ani din ultimii 10, aşa cum reiese din publicaţiile de specialitate şi din datele făcute publice de instituţii independente”.

Guvernul României a susţinut de asemenea măsuri pentru reducerea costurilor de cablare la reţeaua TV în mediul rural, fapt care a făcut ca azi aproape 80% din mediul rural să fie cablat şi să garantăm efectiv în acest fel accesul la informaţie şi pluralism informaţional. Toate aceste măsuri au condus la diminuarea semnificativă a monopulului televiziunii publice în mediul rural şi la consolidarea situaţiei economico-financiare a posturilor private de radio şi televiziune din România.

Trebuie să observăm, în primul rând, că în perioada 1997-2000 au fost organizate 6 concursuri pentru acordarea de licenţe de emisie (în vreme ce în perioada 2001-2004 au fost organizate doar 3). În acelaşi timp, e demn de menţionat cazul d-lui Aristotel Căncescu (în perioada guvernării CDR, era senator PD, iar acum este preşedinte al Consiliului Judeţean Braşov), care a reuşit performanţa ca, în mai puţin de 2 ani, să obţină 20 de frecvenţe radio şi 3 frecvenţe de televiziune, prin intermediul a 6 societăţi comerciale. Alocarea discutabilă de frecvenţe în perioada guvernării CDR a produs dezechilibre majore pe piaţa media, care s-au răsfrânt şi după anul 2000.

În clasamentul primilor 10 deţinători de licenţe audiovizuale radio şi TV, nu figurează ca acţionar direct sau indirect nici un membru PSD. În schimb, d-nul Aristotel Căncescu, membru PNL, se regăseşte în acest clasament cu 31 de licenţe audiovizuale, iar familia Micula, care are 2 reprezentanţi în Parlament din partea PNL (Cornel Popa – fost director în cadrul firmelor fraţilor Micula, actualmente deputat de Bihor, şi Cătălin Micula – deputat de Sălaj), deţine 35 de licenţe audiovizuale radio, fără a le mai pune la socoteală pe cele TV.

Posibilitatea de a înstrăina licenţele audiovizuale, introdusă prin Legea audiovizualului nr. 504/2002 cu modificările şi completările ulterioare, a fost salutată de experţii străini şi de Comisia de la Bruxelles. Această măsură a asigurat intrarea în legalitate a unui număr mare de radiodifuzori, libera concurenţă şi funcţionalitatea pieţei audiovizuale.

Prin toate aceste măsuri, s-a ajuns ca în momentul de faţă să nu mai existe în România nici un oraş important sau regiune cu un singur radiodifuzor sau care să aparţină unei singure persoane sau unui singur grup.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

În ceea ce priveşte aşa-zisele imixtiuni economico-financiare guvernamentale pe piaţa mass-media, precizăm următoarele:

Dacă alocarea de fonduri publice pentru publicitate are drept rezultat limitarea şi încălcarea libertăţii de exprimare, atunci situaţia este similară prin gravitate şi în ţări cu tradiţie democratică îndelungată, precum Franţa, Germania, Marea Britanie sau SUA. Ceea ce nu pricep semnatarii moţiunii este că publicitatea de stat nu a fost şi nu este un mijloc de influenţare a politicii editoriale a presei, ci pur şi simplu un instrument prin care publicul este informat asupra unor subiecte de interes public. De pildă, dacă nu am fi informat pensionarii despre programul social al guvernului privind turismul, milioane de pensionari nu ar fi putut beneficia de aceste servicii. Informarea publicului de către Guvern nu este o problemă de opţiune, ci o datorie !

Publicitatea guvernamentală ocupă doar 8% raportat la totalul bugetelor de publicitate şi nu există nici o probă privind legătura dintre publicitate şi politica editorială! Când spui că libertatea presei este limitată de alocarea fondurilor de publicitate trebuie să ai dovezi concrete în acest sens. Or, autorii acestei moţiuni nu prezintă nici o dovadă! Aşa-zisa „directivă” emisă de Secretariatul General al Guvernului, care este invocată în textul moţiunii şi despre care se spune în mod tendenţios şi eronat, că ar viza „amestecul guvernamental pe piaţa publicităţii”, este de fapt o recomandare a Secretariatului General al Guvernului adresată ministerelor şi instituţiilor publice aflate în subordinea Guvernului, referitoare la supervizarea bugetelor de publicitate, care are la bază prerogativele legate de buna gestionare a banilor publici. Respingem categoric acuzaţia privind implicarea Guvernului în piaţa publicităţii. Pe durata întregului mandat al Guvernului PSD nu au existat fonduri centralizate de publicitate pentru activitatea de comunicare a ministerelor şi a celorlalte instituţii publice din subordinea Guvernului. Contractele de publicitate au fost semnate de fiecare instituţie în parte, în raport direct cu mass-media, fără să conţină avizul sau semnătura Primului-ministru.

În textul moţiunii se lansează ipoteza că Guvernul foloseşte RODIPET „ca pârghie de favorizare sau defavorizare a unor publicaţii, prin felul în care se realizează distribuţia şi are loc ritmul plăţilor”. Semnatarii moţiunii ar fi trebuit ca, în prealabil, să se documenteze mai bine, înainte de a lansa această afirmaţie. Ţinem să le reamintim celor care au uitat sau nici nu au ştiut vreodată faptul că RODIPET a fost privatizată de Guvernul PSD încă din anul 2003, dată de la care acesta funcţionează ca societate privată, după regulile stabilite de economia de piaţă. Privatizarea s-a făcut prin ofertă publică, deschisă tuturor firmelor care întruneau cerinţele prevăzute de legislaţia privatizării. Conform contractului, societatea care a achiziţionat RODIPET s-a angajat să respecte următoarele clauze:

- asigurarea unui tratament nediscriminatoriu în distribuţia produselor editoriale existente pe piaţă şi neutralitatea în raport cu societăţile care desfăşoară activităţi de editare de presă;

- să nu devină acţionar la societăţi comerciale care desfăşoară activităţi de editare a presei;

- să numească în Consiliul de Administraţie al societăţii un reprezentant din partea Clubului Român de Presă;

- să nu schimbe destinaţia punctelor de vânzare şi să nu închidă anual peste 5% din punctele de vânzare a presei fără a crea altele în loc sau fără acordul Clubului Român de Presă.

Mai mult, reamintim distinşilor deputaţi, semnatari ai moţiunii, că în acest an – la iniţiativa Guvernului PSD în colaborare cu Clubul Român de Presă – a luat fiinţă o reţea alternativă de difuzare a presei scrise – numită ACCES – sub conducerea Grupului editorilor de presă.

Se afirmă că „autorităţile nu au luat nici un fel de măsuri de relaxare fiscală în favoarea acesteia (S.N. – mass-media).” Avem de a face din nou cu o afirmaţie nefondată. Aşa cum am menţionat, cota TVA pentru distribuţia presei a fost redusă de la 19% la 9%, retururile din presa scrisă sunt deductibile (până la 15% din tiraj) şi a fost eliminată taxa locală de 3% pentru publicitatea în presa scrisă, taxă impusă de Guvernul CDR împotriva voinţei instituţiilor mass-media care au protestat la acea vreme.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Ultimele studii realizate de Agenţia de Monitorizare a Presei şi de Consiliul Naţional al Audiovizualului asupra principalelor emisiuni informative televizate au demonstrat poziţia obiectivă şi echilibrată a postului public în peisajul televiziunilor româneşti. Iată, prezentăm o serie de date care susţin această constatare: în perioada 1-15 septembrie 2004, TVR 1 a alocat, în jurnalul de la ora 19.00, 35,9% din timp autorităţilor publice centrale, 27,7% opoziţiei, 23,5% majorităţii, 8,3% PUR şi 4,4% UDMR conform monitorizării efectuate de CNA.

De altfel, în martie anul acesta a intrat în vigoare şi Decizia CNA nr. 40 privind asigurarea informării corecte şi a pluralismului care reglementează explicit regula celor 3 părţi în cadrul programelor de ştiri care se aplică nu numai principalelor ediţii informative ale unui post, ci întregii durate de emisie a emisiunilor de ştiri ale unui post.

Există în textul moţiunii un paragraf care spune că „rapoarte independente de monitorizare a principalelor emisiuni informative semnalează o pondere de 88-90% pentru reprezentanţii actualei puteri, cu precădere a guvernului în spaţiul programelor informative….”. Probabil este vorba de rapoarte independente de adevăr. Conform monitorizărilor realizate de Direcţia Marketing din cadrul TVR, apariţiile politice în 2003 la TVR 1 s-au distribuit astfel:

- PSD, UDMR şi PUR au întrunit un total de 507 apariţii, adică 43,9%

- PNL, PD şi PRM un total de 632 de apariţii, adică 54,8%

- Minorităţi, altele decât UDMR, 13 apariţii, adică 1,1%

Vă propun un exerciţiu de memorie! Haideţi să ne aducem aminte împreună care era proporţia mesajelor guvernamentale, în raport cu cele ale opoziţiei în anii 99-2000, pe posturile de televiziune. Vă ofer câteva exemple extrem de relevante!

În perioada 20-24 septembrie 1999, TVR aloca puterii 60,99% din timpii de antenă din emisiunile informative şi cele de dezbateri. Opoziţiei îi reveneau 7,31%.

În intervalul 18-24 februarie 2000, 67,1% din timpul emisiunilor informative şi de dezbateri de la ROMÂNIA 1 era deţinut de mesajele partidelor guvernamentale, în timp ce partidele din opoziţie beneficiau de 18,1%. Tot atunci, ANTENA 1 aloca puterii 76,2% din timpii de antenă, iar opoziţiei un „generos” 7,5%.

Credem că orice alt exemplu în acest sens este de prisos, iar comentariile sunt inutile. Cifrele vorbesc de la sine!

Autorii moţiunii în discuţie consideră că „în perioada 2001-2004 … SRTV a suferit presiuni guvernamentale constante”, impunându-se chiar schimbări în funcţii cheie. Nu se menţionează care sunt aceste schimbări cheie, poate pentru că ele nu există în fapt. Sau poate se au în vedere de fapt „schimbări din funcţii cheie” care au avut loc în perioada guvernării de tristă amintire CDR: Stere Gulea, Alina Mungiu Pippidi, Răsvan Popescu, schimbări ce au primit la vremea respectivă un imens ecou negativ.

Reamintim celor care aruncă cu vorbele fără a se documenta suficient că în perioada decembrie 2000 – iulie 2002, Televiziunea Română a fost condusă de acelaşi Consiliu de Administraţie şi de acelaşi Preşedinte – Director General numiţi în perioada guvernării CDR.

Televiziunea Publică se află sub control parlamentar prezentând anual un raport de activitate. Consiliul Naţional al Audiovizualului este garantul interesului public în domeniul comunicării audiovizuale şi are obligaţia să asigure respectarea exprimării pluraliste de idei şi de opinii.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

În textul moţiunii se afirmă că „Legea accesului la informaţiile de interes public, considerată a fi unul din puţinele succese în domeniu, nu este aplicată de autorităţi în spiritul şi litera ei.”

Reamintim semnatarilor moţiunii că actualul Guvern şi nu altul a fost iniţiatorul acestei reglementări, iar rapoartele anuale de monitorizare a implementării acestei legi sunt publice şi demonstrează o creştere semnificativă a transparenţei în administraţia publică. În anul 2003 au existat 662 447 de cereri de informaţii de interes public din care 97% au fost rezolvate favorabil. Sigur că există cazuri în care opacitatea instituţională este încă prezentă! Dar nu este normal să se extrapoleze situaţiile singulare şi să se ignore progresele importante care s-au făcut în acest domeniu.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Condamnăm în modul cel mai ferm orice act de agresiune împotriva jurnaliştilor! Este îngrijorător faptul că astfel de acte se mai întâmplă în România! Cazurile de agresiune asupra jurnaliştilor sunt anchetate de poliţie. Conform informaţiilor date publicităţii de Ministerul Administraţiei şi Internelor, mai multe comisii aparţinând Grupului de Control al MAI au verificat acţiunile poliţiei referitoare la plângerile depuse de ziarişti, în calitate de părţi vătămate.

Verificările au vizat ultimii cinci ani, respectiv perioada 1999 – 2004, când au fost înregistrate, la MAI, 71 de plângeri depuse de ziarişti.

Astfel, din totalul acestor plângeri, 41 constau în fapte de lovire sau vătămare corporală gravă, iar alte 30 reclamau furturi, tâlhării sau distrugere de aparatură. Până în prezent, au fost soluţionate 51 de cazuri, din care în 32 de situaţii, autorii au fost identificaţi de către poliţie, iar în 19 cazuri făptuitorii au fost indicaţi de către părţile vătămate. În anul 2004, Poliţia Română a soluţionat 28 de cauze, rămânând în lucru 4 cauze cu autori neidentificaţi.

Subliniem faptul că obligaţiile instituţiilor statului faţă de cazurile de agresiune a ziariştilor sunt absolut aceleaşi ca în orice caz de agresiune, asupra oricărui cetăţean. Guvernul nu poate fi responsabil de cauzalitatea foarte diversă a situaţiilor individuale în care ziariştii sunt agresaţi şi care, adesea, se referă la relaţii „bilaterale” între cele două părţi.

Referitor la situaţia de la Evenimentul Zilei şi România Liberă, consider că nu este corect să atribuiţi Guvernului responsabilitatea unui conflict de muncă între patronat şi angajaţii săi. Adevărata politizare şi limitare a libertăţii presei o faceţi dumneavoastră domnilor, semnatarii acestei moţiuni, prin faptul că încercaţi să prezentaţi un simplu conflict de muncă drept ingerinţă a politicului, încercând în acest fel să câştigaţi, probabil, bunăvoinţa jurnaliştilor şi să impuneţi în percepţia publică o temă falsă: limitarea libertăţii presei.

Am fost acuzaţi de monopolizarea mas-media. Trebuie să spunem că pur şi simplu în România anului 2004 este de-a dreptul imposibil ca o persoană sau un partid să poată controla toate televiziunile, radiourile şi ziarele. În întreaga ţară sunt mii de societăţi din domeniul media. Practic ar fi imposibil ca cineva să poată să controleze un număr atât de mare de instituţii de presă. În plus, să nu uităm că mari grupuri de presă internaţionale au investit în ultimii 10 ani în presa românească sume considerabile (RINGIER, WAZ, AXEL SPRINGER VERLAG, BURDA, EDIPRESSE, SANOMA-HEARST, LAGARDERE GROUP – din Europa şi CENTRAL EUROPEAN MEDIA ENTERPRISES (CME), SCANDINAVIAN BROADCASTING SYSTEM (SBS), NEWS CORPORATION, VIACOM – din SUA).

Afirmaţia semnatarilor moţiunii conform căreia acest guvern domină în prezenţa pe mijloacele de informare publică nu este relevantă. Sunt aduse drept argument rapoartele elaborate de unii şi de alţii. E posibil ca aceste rapoarte privind monitorizarea presei să prezinte o anumită latură a problemei. Nu discutăm aici cât de valide metodologic şi cât de politizate sunt aceste rapoarte, dar vă putem informa că există alte rapoarte care demonstrează clar că în audiovizual şi în presa scrisă se poate vorbi de un echilibru al prezenţei mediatice între Putere şi Opoziţie.

În orice stat din lume, cei ce administrează treburile publice au, prin forţa lucrurilor mai multe de spus, cetăţenii fiind interesaţi de deciziile care îi privesc în mod direct. Agenda publică este dominată, firesc, de deciziile celor însărcinaţi prin mandat democratic să gestioneze ţara. Noi nu am controlat mass media, noi am creat evenimente prin actul de guvernare în sine, iar mass media nu a făcut altceva decât să informeze opinia publică despre ceea ce face Guvernul. NU este vina noastră că Opoziţia a dormitat îndelung în aceşti 4 ani şi nu a fost capabilă să atragă atenţia presei şi opiniei publice prin iniţiative şi acţiuni care să o reprezinte!

În lumea imaginară în care trăiesc colegii noştri de la PNL-PD, unde cripto-comunişti, departamente de propagandă şi partide-stat mai există încă, PSD ar controla minuţios fiecare articol de presă şi fiecare ştire difuzată de televiziuni. Sigur că e mult mai confortabil să spui asta când eşti corigent la capitolul performanţă în guvernare, când în perioada 1996-2000 liberalii şi democraţii au dus ţara la disperare prin guvernarea dezastruoasă!

E de ajuns să răsfoim ziarele din ultimele zile pentru a vedea că cele mai acide şi mai acuzatoare articole sunt îndreptate împotriva PSD şi a guvernului. Ce înseamnă acest lucru dacă ar fi să urmăm logica colegilor din opoziţie? PSD foloseşte „copleşitoarea” sa influenţă asupra mass-media pentru a se critica singur ? Este aberant ! Dacă ajungem la astfel de concluzii absurde, înseamnă că am pornit de la nişte premise false. Acest guvern nu şi-a subordonat, nu îşi subordonează şi nu îşi va subordona niciodată presa!

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Vă rog să îmi permiteţi ca, în final, să aduc spre dezbatere publică o serie de propuneri prin care sperăm să se asigure o consolidare a libertăţii presei în România şi un cadru mai adecvat pentru protecţia drepturilor jurnaliştilor.

Insist asupra faptului că venim în faţa dumneavoastră astăzi cu un set de propuneri pe care Guvernul le va dezbate cu reprezentaţii instituţiilor de media şi cu cei ai organizaţiilor societăţii civile. Aceste instituţii şi organisme sunt cele care se vor pronunţa asupra oportunităţii şi validităţii propunerilor pe care noi le-am făcut, o primă serie de dezbateri pe această temă urmând să aibă loc, în cursul zilei de marţi, la Palatul Victoria.

Aşadar, propunerile noastre sunt:

1. Promovarea instituţionalizării unui Statut al jurnalistului şi a unui Cod deontologic al jurnalistului

Guvernul României îşi propune să sprijine constituirea “Consiliului Naţional Mass-Media” reunind: reprezentanţi ai tuturor asociaţiilor profesionale ale ziariştilor, reprezentanţi ai industriei media şi ai activităţilor conexe mass-media (distribuţie, advertising, audit, monitorizare etc.), reprezentanţi cu statut de observatori ai guvernului, preşedinţiei şi alte instituţii publice (Consiliul Concurenţei, Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor etc.), patronate, sindicate, Uniunea Europeană.

Funcţiile acestui organism vor fi:

· elaborarea unui cuprinzător Cod Deontologic al Ziaristului, care să fie asumat de toate organizaţiile media reprezentate în acest Consiliu Naţional al Mass-Media;

· elaborarea unui Statut al jurnalistului, precum şi a unui „contract colectiv de muncă” ce va fi, în mod necesar, diferenţiat pe tipuri de media (cotidiane, periodice, agenţii de ştiri, radiouri ş.a.m.d.);

· licenţiere în domenii adiacente activităţii media;

· garantarea transparenţei, ca şi licenţierea profesională a metodelor de auditare („măsurare”) folosite în prezent de diferite asociaţii care şi-au asumat acest rol, cu de la sine putere;

· arbitraj pe baza Codului Deontologic;

· promovarea intereselor de ramură;

· reprezentare legitimată a comunităţii presei scrise.

Guvernul nu îşi propune adoptarea de către „toate organizaţiile media” a unui Cod Deontologic al Ziaristului şi a unui Statut al jurnalistului, dar consideră că este de datoria sa să joace aici rolul de moderator sau de facilitator al înfiinţării unui organism instituţional cu forţă de autoreglementare, acceptat şi recunoscut de toate organizaţiile media, care să elaboreze aceste documente. Vrem să fim foarte bine înţeleşi. Nu vrem o lege a presei! Vrem doar să sprijinim asociaţiile profesionale pentru ca autoreglementarea să poată câştiga teren cât mai repede.

Guvernul României va susţine de asemenea instituirea reglementării – în Codul Muncii – a clauzei de conştiinţă pentru activitatea oricărui jurnalist, din domeniul public şi privat.

II. Susţinerea viabilităţii economice a organizaţiilor media

Propunem un set de măsuri care să echilibreze raportul dintre veniturile şi cheltuielile instituţiilor media:

- reorganizarea transportului presei scrise prin intermediul CFR, fapt care presupune:

- stabilirea unui tarif modic pentru transportul presei scrise: 1 leu/exemplar – indiferent de distanţă şi rută – şi eliminarea, pe această cale, a costului de transport cu care firmele de difuzare încarcă, în prezent, factura redacţiilor;

- clarificarea proprietăţii asupra vagoanelor poştale care transportă presă scrisă;

- reprogramarea mersului acelor trenuri care transportă presă, în sensul unor ore mai târzii de plecare din Bucureşti;

- conceperea şi aplicarea unui program de extindere a accesului cetăţenilor (îndeosebi din mediul rural) la presa scrisă;

- licenţierea firmelor de difuzare a presei;

- prevenirea discriminărilor şi a anomaliilor de pe piaţa de distribuţie (referitoare, de pildă, la comisioanele pentru abonamente şi vânzarea cu bucata);

- respectarea disciplinei contractuale între furnizorii de presă (organizaţiile media) şi prestatori; eliminarea întârzierii, în decontarea vânzărilor către redacţii, pentru un produs al cărui preţ se încasează pe loc;

- protejarea furnizorilor de presă în faţa instituţiilor şi companiilor publice implicate în difuzarea presei (poştă, companii de transport public şi privat, administraţii locale);

- organizarea licitaţiilor pentru punctele de difuzare a presei;

- realizarea obiectivă a auditului presei scrise, prin proceduri stabilite de comun acord cu organizaţiile de media;

- eliminarea monopolurilor zonale de distribuţie, prin calibrarea corespunzătoare a punctelor de difuzare şi garantarea accesului presei centrale în reţelele locale şi private de distribuţie;

- reorganizarea Poştei Române, astfel încât aceasta să-şi recapete funcţia comercială pe care a avut-o cândva în domeniul difuzării presei, asigurând:

- transportul presei scrise din reşedinţele de judeţ la agenţiile şi oficiile poştale rurale;

- colectarea de abonamente şi stimularea poştaşilor (inclusiv prin co-participarea cu fonduri a redacţiilor beneficiare) în a colecta abonamente, după numărul de titluri şi de exemplare;

- vânzarea de presă scrisă în agenţii şi oficii poştale.

III. Măsuri pentru evitarea intruziunii eventualelor constrângeri financiare în munca jurnaliştilor

Guvernul României va promova şi susţine un set de măsuri pentru diminuarea, la nivel individual, a constrângerilor financiare ale muncii jurnaliştilor. Acestea constau în:

- lărgirea deductibilităţilor personale de bază ale jurnaliştilor, din plata impozitului pe venitul global, pentru cheltuieli privind:

- achiziţionarea de computere şi aparatură profesională;

- folosirea internetului;

- o sumă forfetară legată de exerciţiul profesiunii (protocol, „surse”, multiplicări documente etc.).

- Jurnaliştii au program de lucru non-stop, cuantificarea orelor suplimentare şi, respectiv, plata acestora, conform Codului Muncii, fiind, practic, greu de realizat. De aceea, se impune o recompensare a acestui efort suplimentar şi continuu printr-un sistem „pauşal” de deductibilităţi fiscale.

- Remunerarea jurnaliştilor sub forma drepturilor de autor va fi reglementată distinct şi clar.

- Se va reglementa profesia de jurnalist ca profesie liberală şi, pe cale de consecinţă, va fi definit statutul de „free lancer”.

IV. Continuarea procesului de reducere a arieratelor marilor companii de media

În vederea atingerii acestui scop, se va urmări:

- echilibru în reglementările fiscale ale pieţei media, astfel încât să nu existe discriminări fiscale între instituţiile de media;

- calibrarea fiscalităţii la specificul şi „rentabilitatea” mass-media prin:

- deductibilitatea retururilor la presa scrisă va fi stabilită prin lege;

- plan de conturi specific activităţii mass-media (pornind de la premisa fundamentală că nu ziarul este marfa, ci informaţia!).

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Înţelegem că este dreptul Opoziţiei să ne cheme în faţa Parlamentului pentru a da diverse explicaţii şi apreciem exercitarea acestui drept democratic. Ne aşteptam însă ca acest drept să fie folosit mai inteligent, iar problemele vizate să se afle într-adevăr pe agenda cetăţeanului. NU a fost să fie aşa! Aşa cum am demonstrat, moţiunea pe care o dezbatem astăzi porneşte de la premise false, nu vizează o problemă reală, iar argumentele aduse în textul moţiunii sunt slab fundamentate.

Vreau să vă asigur că Guvernul României respectă principiile de la Johannesburg privind libertatea presei, libertatea cuvântului scris şi rostit şi accesul la informaţie! Noi considerăm că accesul persoanelor la informaţiile publice este absolut necesar în vederea monitorizării activităţii autorităţilor publice şi a unei participări depline la viaţa unei societăţi democratice. Regula generală trebuie să fie cea a accesului la informaţie, iar limitarea accesului trebuie să fie excepţia!

O presă liberă, cum este cea română, îşi alege singură subiectele de mediatizat şi îşi exprimă propriile sale opinii. Guvernul sau oricare altă instituţie publică nu poate decât să manifeste o deplină transparenţă faţă de mass-media, pentru o informare cât mai bună a cetăţenilor asupra treburilor publice, dar nu poate, nu trebuie şi nu va interveni niciodată în politica editorială a presei!

Subliniem că actualul Guvern a optat pentru acordarea de înlesniri la plată societăţilor de presă cu datorii, considerând că este dator să asigure cetăţenilor României mijloace de informare multiple şi cât mai diversificate. În ce priveşte opoziţia, Partidul Democrat, prin vocea lui Cozmin Guşă, a anunţat deja că în cazul accederii la guvernare, va apela la o altă metodă, şi anume: falimentarea şi închiderea ziarelor şi televiziunilor cu datorii. Din punct de vedere strict economic, poate fi considerată o măsură corectă. Din punct de vedere democratic şi social, cu siguranţă, nu este. Este de-a dreptul comic sau mai degrabă tragic faptul că cei care se erijează în apărători ai presei îşi anunţă cu un cinism absolut stupefiant intenţia de a suprima existenţa unor instituţii de presă. Cred că e absolut firesc să ne întrebăm dacă nu cumva alianţa PNL-PD pregăteşte liste cu ziare şi televiziuni care urmează a fi eliminate şi jurnalişti care „trebuie” încarceraţi.

Semnatarii moţiunii nu au nici baza argumentativă reală, nici dreptul moral de a învinui guvernul de încălcarea libertăţii de exprimare a opiniei şi presiuni asupra mass-media. Mult mai productivă ar fi lansarea unei dezbateri constructive, în care autorii acestor acuzaţii să vină cu proiecte concrete destinate dezvoltării presei şi mai ales ameliorării procesului comunicaţional dintre corpul instituţional şi mass-media.

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

În faţa dovezilor incontestabile pe care le-am adus în sprijinul afirmaţiei că acest guvern a încercat prin toate mijloacele avute la dispoziţie, pârghii legislative, administrative şi fiscale, să îmbunătăţească situaţia presei din România, considerăm că toţi parlamentarii de bună credinţă vor vota pentru respingerea moţiunii.

Vă mulţumesc!”