Diktat(ura) cu repetiţie

Nu am crezut niciodată că articolul 53 din Constituţie va putea fi invocat ca motivare pentru restrângerea dreptului la muncă, reducerea veniturilor obţinute din muncă sau reducerea pensiilor.

Articolul 53 din Constituţie prevede:

(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.

(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii.

În septembrie 2009 guvernul Boc -1,2,3,4 şi-a angajat răspunderea pe un proiect de lege prin care, printre altele, s-a interzis cumulul între salarii şi pensii şi au fost făcute o serie de alte reduceri în sectorul bugetar. În motivare se menţiona:

„Criza economică, fenomen mondial ce afectează structural economia românească, impune adoptarea unor măsuri cu caracter excepţional, care, prin eficienţa si promptitudinea aplicării, să conducă la reducerea efectelor sale si să creeze premisele relansării economiei naţionale (…) Aceste date de natură financiară, precum şi prognozele efectuate de autorităţile abilitate în domeniu conturează imaginea unei crize economice profunde, care poate pune în pericol stabilitatea economică a României şi, prin aceasta, ordinea publică şi siguranţa naţională.”

După cum ştiţi, măsurile adoptate prin această lege au avut efectul scontat şi au creat premizele relansării economiei naţionale(era să scriu realegerii lui Traian Băsescu) !

Ieri, Emil Boc, a anunţat că îşi va asuma răspunderea pentru reducerea, printre altele, a salariilor bugetare cu 25%, a pensiilor cu 15%. Care este motivarea? Aceeaşi ca şi anul trecut:

„Aceste date de natură financiară, precum şi prognozele efectuate de autorităţile abilitate în domeniu conturează imaginea unei crize economice profunde, care poate pune în pericol stabilitatea economică a României şi, prin aceasta, ordinea publică şi siguranţa naţională.”

În ambele expuneri de motive, la rubrica impactului macro economic guvernul menţionează simplu: „nu e cazul”.

Da, tot pericolul la siguranţă naţională îl face să invoce, din nou, greşit, art.53 din Constituţie – care se referă la un alt concept, cel de securitate naţională, dar acesta e doar un amănunt pentru domnul profesor în drept constituţional, Emil Boc – 1,2,3,4.

După cum se ştie restrângerea unor drepturi nu poate fi decât excepţională şi temporară. În termen de 9 luni au loc  două angajări de răspundere ale aceluiaşi Emil Boc, în temeiul art.53 din Constituţie, pentru ceva ce se “contureaza” si care “ar putea fi”.

Relaţia dintre expunerea de motive din mai 2010 şi cea din septembrie 2009, privind aplicabilitatea art.53 din Constituţie, este de copy – paste şi a fost efectuată de acelaşi ministru al justiţiei.

Condiţia de reducere a deficitului bugetar s-ar putea să nu fie îndeplinită din nou şi atunci soluţia salvatoare a lui, aţi ghicit a aceluiaşi Emil Boc -1,2,3,4,5 va fi sa decida restrângeri de drepturi în temeiul art.53 din Constituţie.

Cum în 2009, prin presiuni, a fost obţinută o decizie de constituţionalitate a legii pentru ca altfel judecătorii ar „pune în pericol stabilitatea economică a României şi, prin aceasta, ordinea publică şi siguranţa naţională” , Guvernul Boc nu mai are nicio îndoială că, orice măsuri luate cu motivarea art.53, vor fi considerate constituţionale.

De aceea, probabil, Traian Băsescu, unic reprezentant al tuturor puterilor în stat s-a angajat în scrisoarea cu FMI „inclusiv cu o hotărâre favorabilă emisă de către Curtea Constituţională în ceea ce priveşte constituţionalitatea” măsurilor.

Decizia Curţii Constituţionale nr. 1414/4 noiembrie 2009, a respins excepţia de neconstituţionalitate a aplicării art.53 dar, menţionează:

Se impune subliniat însă faptul că de esenţa legitimităţii constituţionale a restrângerii exerciţiului unui drept sau al unei libertăţi este caracterul excepţional şi temporar ai acesteia. Într-o societate democratică, regula este cea a exercitării neîngrădite a drepturilor şi libertăţilor fundamentale, restrângerea fiind prevăzută ca excepţie, dacă nu există o altă soluţie pentru a salvgarda valori ale statului care sunt puse în pericol. Este sarcina statului să găsească soluţii pentru contracararea efectelor crizei economice, printr-o politică economică şi socială adecvată. Diminuarea veniturilor personalului din autorităţile şi instituţiile publice nu poate constitui, pe termen lung, o măsură proporţională cu situaţia invocată de iniţiatorul proiectului de lege. Dimpotrivă, eventuala intervenţie legislativă în sensul prelungirii acestei măsuri poate determina efecte contrarii celor vizate, în sensul tulburării bunei funcţionări a instituţiilor şi autorităţilor publice.” –

Cum singurele soluţii căutate de Traian Băsescu şi acoliţii lui sunt pentru promovarea intereselor personale şi nu pentru apărarea intereselor „românilor” mă aştept, în continuare, la invocarea art.53 din Constituţie pentru restrângerea altor drepturi, atât de “nocive”, cum ar fi: libertatea de exprimare şi dreptul la informaţie, libertatea individuală, libertatea întrunirilor, dreptul de asociere etc…

48 Răspunsuri to “Diktat(ura) cu repetiţie”


  1. 1 Serban Nichifor mai 27, 2010 la 6:04 pm

    Mult Stimate Domnule Adrian Nastase, analiza Dumneavoastra este exemplara, demonstrand o data in plus faptul ca sunteti un mare jurist !
    Totodata, cred ca ar mai putea fi luat in considerare si art. 6 par. 1 CEDO – ce are, conform art 20 din CONSTITUTIA ROMANIEI, prioritate absoluta. Pe cale de consecinta, vor urma numeroase actiuni la CEDO ! Cine va plati despagubirile morale si materiale ?

  2. 2 Spiridus mai 27, 2010 la 6:15 pm

    Corect comentariul, cu precizarea (necesara) ca BOC – 1,2 inseamna PDL + PSD. Pentru exactitate.

  3. 3 Harabula mai 27, 2010 la 6:42 pm

    Domnul Nastase are desigur dreptate. Invocarea art. 53 din Constitutie este trasa de par. Guvernul Boc a cautat sa intre in legalitate pe usa din dos a Constitutiei.
    Si totusi, ce naiba este de facut cu cei 1,3 milioane de salariati la stat. Guvernul Tariceanu a facut isprava asta, cu aprobarea tacita a PSD-ului.
    Oameni de sub 40 ani iesiti la pensie…pensionati de boala in mod fraudulos… “handicapati orbi” cu carnet de conducere auto…
    Este realitatea pe care o vedem cu totii in fiecare zi.
    Este nostima sintagma “Este treba statului sa gaseasca….”
    Imi aminteste de conu’ Leonida care credea ca in republica tot romanul primeste o pensie si nimeni nu mai plateste impozite. La intebarea Efimitei, cum poate primi toata lumea pensie, daca nu plateste nimeni impozit, raspunde:
    “Este treaba statului…”

    Acuzatia ca Basescu ar avea ceva de castigat din aceste masuri, nu este demna de un politician serios. Demonizarea electorala nu ajuta cu nimic ideilor preconizate. Sau nu cumva,Doamne fereste, nici domnul Nastase nu crede in valabilitatea ideilor sale?

  4. 4 Aura mai 27, 2010 la 6:45 pm

    Cunoasteti cumva continutul Tratatului de la Lisabona? Am discutat cu un profesor universitar de drept constitutional si, spre suprinderea mea, nu a putut sa-mi spuna nimic despre acest tratat. Dupa cate am inteles, tratatul are un articol prin care statele UE pot recurge la pedeapsa cu moartea ghiciti pentru ce: instigare la dezordine sociala!
    Suna sinistru, nu-i asa? Puteti comenta asupra acestui subiect?

  5. 5 taranul mai 27, 2010 la 7:06 pm

    Sintem in faza “care pleaca ultimul sa nu uite sa stinga lumina si sa inchida gazele si usa”

  6. 6 Dany mai 27, 2010 la 7:07 pm

    Va respect mult domnule Nastase, ati fost si veti fi cel mai bun prim ministru pe care l-a avut Romania pana acum, probabil daca erati presedinte faceati si mai multe dar din pacate in Romania, intelecualii nu is dati crezarii ci invers, sunt ignorati, romanul de rand crede un circar ca domnu’ Traian Basescu, cel care a dat poporului roman mult circ si in loc de conditii de viata mai bune, tot circ a dat.
    Eu imi fac o impresie despre populatia tarii in marea majoritate dupa ziarul cel mai vandut din Romania, care culmea in loc sa fie unul de analiza, politica, economie, opinii, pareri cu privire la interesele zilnice ale cetateanului este unul ca Libertatea, ziar in care isi arata Blonda lui Bote sanii sau mai declara cate ceva Nikita. Asta e domnule Nastase, nu avem ce sa schimbam in momentul de fata, lumea este bandajata la ochii si urechi,eu sincer numai cand ma uit la pozele dumneavoastra cu atati sefi de stat : Bill Clinton (cel mai bun presedinte al SUA din cel putin ultimii 30 de ani cred ca dupa JFK care a fost asasinat in 1963 in Dallas), George Bush, Silvio Berlusconi, Vladimir Putin si se vedea cu va priveau de la egal la egal nu cu un aer de superioritate cum il privesc din pacate pa mascariciul de Traian care e asa “smecher” pe aici dar cand iasa in afara tarii la civilizatie este invizibil.
    Va multumec ca mi-ati solicitat prietenia si pe Facebook, va respect mult ! Numai bine !

  7. 7 Ioan Popescu mai 27, 2010 la 7:46 pm

    Poate ca singura solutie – cat mai este posibil – ar fi sesizarea unor instante internationale,in sensul cel mai larg; altfel,s-ar putea ca in scurt timp sa va interzica sa mai scrieti pe blog in baza aceluiasi articol din Constitutie. Reactia dvs. si a PSD este cam anemica,acesta este sentimentul public,avem asteptari mari de la dvs. si de la liberali. Cat se mai poate.

  8. 8 din brasov mai 27, 2010 la 7:48 pm

    In tara in care o ‘interjectie’ e prim ministru (vorba vine ),in tara in care un betiv face misto,crezand ca-i spiritual,spunand ca era ‘sub influenta bauturilor alcoolice’ cand a promis bani la amarati,in tara in care o agramata si anagramata ‘eba’ e europarlamentar,in tara in care un fost ministru de justitie,ajuns europarlamentar,spune ca toti fura ,de parca acu’ ii cunoaste pe idiotii care au mituit-o cu postul (betiva si ea) in tara in care o ud(a)rea i se face minister si pe urma ministere,in tara in care vladescu e ministru de finante,iar un bourean e boureanul care il sustine pe ala care i-a f…t nevasta,nas fiiindu-i,in tara in care sa fii corect,cinstit,patriot e blasfemie,in tara in care opozitia vorbeste si n-are curajul (pe romaneste,coaie) sa cheme oamenii in strada,lasand sindicatele sa faca treaba,de parca sustinatorii lor ar trai si munci in alta tara,in tara in care toti vorbesc dar nimeni nu face nimic,intara in care toti isi spun sperante in pensionari pentru ca ‘praslea cel voinic’ e ocupat cu manele si doza de etnobotanice,tara asta NU MAI ARE NICIUN VIITOR,cred ca ideea de a le declara razboi americanilor ca sa ne ocupe este din ce in ce mai actuala.Dar imi este teama ca deja am fost ocupati de alte semintii.As vrea sa citesc o carte de istorie peste…n’spe sute de ani si sa vad cum e perceputa perioada asta,etern postrevolutionara,oricum anii basescului (ce nume are si idiotul asta votat de o suma destul de mare de ‘oameni’) sunt cei mai negri din istorie.Ideea care imi vine acum in minte,deci l-am impuscat pe Ceausescu ca a platit datoriile si il (ii) tinem,platim,votam,etc., pe DOBITOCII care ne indatoreaza si stranepotii,suntem complet idioti, ca popor,dar mai suntem un popor?

  9. 9 eugen mai 27, 2010 la 7:55 pm

    Daca criza de lichididati este cauza “amenintarii” atunci drepturile salariale taiate ar putea fi doar aminate la plata pina vine cresterea (hahait Basescian).

    Nu este vorba insa de o decizie legata de o problema de cash (nu avem de unde sa ne imprumutam zbiara Boc si Basescu). Este o decizie cinica de dreapta de reducere permanenta a salariilor si pensiilor.

    Iar daca nu criza de lichiditati este problema care este ?.

    La anul mai trebuie sa taiem inca pe atat . Tot cu amenintarea sigurantei?

  10. 10 Karakas mai 27, 2010 la 7:56 pm

    Mie mi se pare ca – din punctul de vedere al actualei puteri – pericolul la adresa securitatii nationale e chiar poporul roman. Daca ordinea publica este problema, atunci e chiar ilogic, pentru ca prin masurile de austeritate dure, Guvernul provoaca el insusi dezordine sociala. De fapt Basescu a spus-o cel mai degajat, ca nu il intereseaza ordinea sociala (cind e vorba de tara).

    De fapt este un joc al interpretarilor legii pe baza bunului plac al noii autocratii romanesti. Ceea ce este insa grav este ca romanii insisi au legitimat o asemenea putere, iar acum nu prea mai au incotro, decit sa iasa in strada ca in Thailanda. Si nici asta probabil nu ar rezolva mare lucru cind UE insasi este intr-un vertigo al austeritatii. Un cerc vicios din care cred ca doar socialistii europeni au o solutie buna pentru cetateni: masuri de reala solidaritate si negare a ideologiei economice neo-liberale.

  11. 11 octaaa mai 27, 2010 la 8:02 pm

    Eu luni am examen de la 7 jumate. Stau in Militari si trebuie sa ajung tocmai pana-n Romana.
    Ce ma fac? Va fi ca dracu…
    Eu ca eu, dar oamenii care lucreaza in mediul privat…ca ei nu fac greva…?

    Acum si despre profesor.
    De ce nu fac profesorii astia greva in vacanta de vara? Ca tot sunt platiti si atunci.
    De ce fac tocmai acum? Santajandu-i pe bietii elevi care dau BAC-ul?

    Nu e drept.

  12. 12 Psd-ist mai 27, 2010 la 8:02 pm

    Nu trebuie sa va mire incurcaturile lingvistice folosite de boc, deoarece, tot el este inventatorul celebrului cuvant CONTRIBUTIVITATE, care nu exista in dictionarul limbii romane.
    Cel mai rau este ca il folosesc la scara larga toti politicienii.

  13. 13 Sami Ionescu mai 27, 2010 la 8:47 pm

    Eu as invoca tot articolul 53 pentru a arata cat de nociva este clica PDL instalata la putere si in frunte cu “iubitul conducator” Traian Basescu , pentru siguranta nationala a Romaniei. Asa probabil ca va fi 1-1.

  14. 14 gunti mai 27, 2010 la 9:12 pm

    urasc comunismul ca majoritatea romanilor , dar te rog fa ceva, si pune din nou catifeaua pe pumnul de fier si vino inapoi prim ministru.fii mai modest si nu pune mina .ai destul.iti multumim daca ne scapi de gunoaiele astea.cu stima un cetatean.

  15. 15 Bibicu mai 27, 2010 la 9:14 pm

    Hai la lupta cea mare

    Pensionari ai României hai sus pe metereze
    Cu multe praştii, armate doar cu căcăreze,
    Să atentăm la siguranţa cea naţională,
    Ochindu-l pe TB ciobanul în moaca sa banală.

  16. 16 Aya mai 27, 2010 la 9:34 pm

    Nu as fi intervenit daca nu as fi citit una dintre postarile colegului “T” (ai dreptate, Le Prince, urmaresc blogul!) care se referea la starea de necesitate.
    Recunosc, eu sunt cea care am atras atentia ca, in iarna trecuta, se simtea in aer intentia guvernului de a decreta starea de necesitate.
    Motivatia era elementara: nevoia unui cadru formal pentru a putea fi pus in opera (suna cinic!) programul de genocid programat.
    In urma unor presiuni pe cat de subtile pe atat de puternice, s-a renuntat, atunci, la acea idee sinistra, inlocuita fiind cu angajarea raspunderii pe un proiectul de lege prin care s-a interzis cumulul salariilor şi pensiilor.

    Am sperat, in septembrie 2009, ca acel mizerabil “demers normativ” va fi declarat neconstitutional- desigur, de catre Curtea Constitutionala.
    Nu este momentul unui remember, caci nu rafuielii in urma privirii inapoi ii permit sa imi iroseasca energia!

    Cel care se mai indoieste de faptul ca tinta sinistrului guvern Boc este de a provoca haosul in Romania si de a ingenunchea aceasta tara si acest popor (invocand criza- o nemernica minciuna!) este fie redus mintal, fie rau intentionat.

    Este cat se poate de lesne de sesizat ca anuntul facut de sinistrul Boc- anume ca va intemeia restrangerea drepturilor (echivaland cu reducerea salariilor si pensiilor) pe art. 53 din Constitutie este o atentionare- santaj, vizata fiind Curtea Constitutionala.
    Mesajul subtextual este:” daca va fi declarata neconstitutionala aceasta lege, guvernul va decreta starea de necesitate”.

    Speranta mea este ca acest santaj sa nu mai fi luat in seama acum (asa cum a fost in septembrie, anul trecut).
    Speranta mea este ca Parlamentul sa voteze o motiune de cenzura si sa faca sa cada acest guvern, pentru care nu cunosc cuvant atat de urat care sa il catalogheze (este, poate, pentru prima oara in viata cand cuvantul “incalificabil” mi se arata in profunzimea intelesului sau).

    Speranta mea este ca Parlamentul nu se va teme sa asume chiar alegerile anticipate.
    Nu trebuie sa fii nici sociolog si nici fin analist pentru a realiza ca actualul guvern s-a prabusit dramatic in preferintele populatiei.

    Nu as fi crezut vreaodata sa ajung in situatia de a afirma: o criza politica (aparuta, eventual, in urma respingerii cabinetelor propuse dupa caderea guvernului Boc) este preferabila, din toate punctele de vedere, situatiei absolut oribile care ar urma prin perpetuarea actualului Executiv.

    P.S.
    Asa este, cum a spus cineva- nu ii scriu numele: supravietuiesc in urma unor “descinderi” in locuri specializate din Franta; informez respectiva persoana ca fac acelasi tip de “descinderi” si in Anglia; trebuie sa imi dramuiesc energia; mai informez acea persoana ca nu sunt una si aceeasi fiinta cu Le Prince- nici nu as putea fi, caci Le Prince este barbat; cine se indoieste, sa ii lectureze textele cu mai mare atentie- se simte “amprenta” masculina.

  17. 17 Ghita Bizonu' mai 27, 2010 la 9:35 pm

    Concluzia : regimul Basescu este un dezastru nenatural. Sau ma rog natural daca pui babuinii in capul tarii !!

  18. 18 Ghita Bizonu' mai 27, 2010 la 9:42 pm

    Harababura

    Chivas beu este iresponsabil . A negat criza, a luat un imprumut de la FMI nu se stie de ce , in ultimlele 5 luni s-a procupat de “refoorma Statului” si lupta cu modului si de abia acum descopera… ca nu=-s bani. Exact ca betivu care uita micul amanunt ca trebuie sa plateasca sa zicem intretinerea . Sa nu-mi zici de Boc … asta nu gace nimidc fara aprobare de sus ( era o reuniune a primilor ministri din UE . Si Boc zicea ca participarea sa va fi decisa de cei comtetenti !! Adica premierul sef de partid nu eeste comptenet sa hotarasca daca va participa la o intalnire a premierilor !! pana la urma base s=a prins ca el ca presedinte cadea ca musca-n lapte si l-a trimis pe lacheu)

  19. 19 casandra mai 27, 2010 la 10:20 pm

    @Aura

    Nu esti corect informata. Nici gand de o asemenea prevedere dementa in Tratat. Sper ca glumesti!

    Ba, mai mult, daca te vei uita in textele tratatului, din care Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene face parte integrata, vei vedea ca pedeapsa si executarea pedepsei cu moartea sunt interzise.
    Vezi la pg.394 din document. De fapt, citeste toata carta, incepand cu pag.393

    http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:C:2010:083:FULL:RO:PDF

  20. 20 casandra mai 27, 2010 la 10:41 pm

    @Aura, ceva asemanator cu ce spui tu gasesti aici:

    http://www.echr.coe.int/NR/rdonlyres/E7126929-2E4A-43FB-91A3-B2B4F4D66BEC/0/RomanianRoumain.pdf

    La articolul 2 din Conventie.

    Dar, daca vom ajunge la asa ceva, este posibila si munca “fortata” in conditiile descrise la art.4, pct.3 lit.c. Adica nu ar fi munca fortata daca vom fi obligati sa muncim fara salariu, ca doar este “criza”. Atata doar ca judecatorii CEDO nu sunt chiar tampiti!

  21. 21 puiuolaru60 mai 27, 2010 la 11:07 pm

    Nici nu ştiu de unde să încep… Mai întâi voi începe prin a vă spune ,,bine v-am găsit” pentru că e prima dată când intru pe un blog politic …
    aş avea mai multe de spus însă voi trece direct la problema pusa aici …
    Pe cine vrea Boc şi Băsescu să ameţească cu chestia asta cu ,, situaţie periculoasă pentru securitatea naţională” ? Cât a stat să se gândească de ce să se agaţe pentru a motiva prostia făcută ? Păi, vorba unor generali din armată : ,,Ce stare de necesitate ? Cu cine ne războim ?” sau ce calamitate ne ameninţă în afară de ,,uciderea asta lentă” a poporului ?! Cum are tupeul să ignore alte articole din Constituţie care se referă la intangibilitatea scăderii pensiilor, dobândite de noi prin depuneri de zeci de ani ? Şi în ce condiţii ! Eu sunt pensionar de limită de vârstă, având şi un handicap accentuat ! Am lucrat aşa şontorog ani de zile alături de alţii zdraveni FĂRĂ SĂ FIU SCUTIT DE IMPOZIT, cotizând timp de 34 de ani pentru a avea o bătrâneţe liniştită . Şi vine acest imbecil să-mi taie acum din ea ?! Cum e posibil ? Chiar nu poate fi oprit ? Chiar staţi cu mâinile în sân ? De două săptămâni se tot vehiculează pe la televiziuni faptul că EXISTĂ şi alte opţiuni pentru a redresa acest colaps şi nu sunt luate de nimeni în seamă !!! Oare sunt ADEVĂRATE acele obţiuni, sau e o altă campanie făcută de opoziţie, pentru a atrage simpatia oamenilor ?! De ce nu au fost aplicate până acum atunci când aţi fost la guvernare ? De ce ieşiţi la suprafaţă ACUM, când nu se mai poate face NIMIC ?!
    Oare e bună soluţia cu moţiunea de cenzură ? Cu ce vom fi plătiţi de noii guvernanţi, după căderea lui Boc ?! De unde bani, dacă ACEASTA e REALITATEA ? Cât va trebui să aşteptăm ca să ne primim amărâtele de pensii ? De ce nu aţi fost transparenţi şi ne-aţi ascuns adevărul ? Toţi cei care v-aţi perindat pe la guvernare ! … Datorită cui s-a ajuns aici ? Datorită nouă care am primit ceea ce ne-aţi dat sau datorită vouă care nu aţi gospodărit bine banii ?!!!! Greşeli sunt multe, făcute de fiecare guvernare ; scoaterea la pensie a celor de 5o de ani ( s-au pierdut specialişti din industrie ), privatizarea fără noimă, birocraţia, legi şi ordonanţe date pentru disponibilizări, îngroşând nr. şomerilor , investiţii scumpe ( şosele şi autostrăzi ) şi clientela politică … Mai sunt şi altele şi acum plătim noi, prăpădiţii din popor …
    Aceste măsuri vor duce la frământări sociale grave … Nu se ştie cum va reacţiona poporul… Foamea duce la acţiuni nesăbuite !
    Guvernul incită ! Nu noi dorim destabilizarea ţării ! Cei de sus o provoacă … Vai de ceea ce va fi …

  22. 23 Aya mai 28, 2010 la 1:08 am

    @

    Le Prince

    Iti multumesc ca nu m-ai uitat!

  23. 24 Silviu Craescu mai 28, 2010 la 7:37 am

    Romanii,

    INVOCAREA Articolul 53 din Constituţie de catre Regimul Basescu -Boc si punerea in aplicare a acestuia inseamna DICTATURA.

    Regimul Basescu si Guvernul prin greseli grave si repetate de guvernare, precum si prin mesajele contradictorii, discrimineaza si incita clasele sociale, provoaca dezordine sociala si sunt un pericolul la adresa securitatii nationale prin genocid programat si este responsabil de distrugerea increderii in clasa politica actuala.

    Parlamentul Romaniei cu demnitate trebuie sa voteze o motiune de cenzura si astfel sa demita Guvernul BOC iar Parlamentul trebuie sa-si asume alegerile anticipate si sa suspende din nou Presedintele.

    REFERENDUM…!!!!

    Sper sa nu fiu pus sub urmarire informativa sau arestat intr-un viitor apropriat de catre autoritatiile SPECIALE ale statului roman tocmai prin invocarea acestui articol de lege din Constitutia Romaniei, pentru aceste afirmatii.

  24. 25 Gabriela Savitsky mai 28, 2010 la 8:44 am

    Expunerea este, evident, una avizată.

    V-aş întreba, Parlamentul nu are nicio posibilitate legală de a atrage atenţia că este în total dezacord cu acţiunile cu vădită tentă dictatorială ale VentriloBocului? Ştin cu toţii că atunci când deschide gura Boc vorbeşte, de fapt, Băsescu.
    Aştept cu interes momentul în care Bocul, la presiunea dizidenţilor din PDL, îl va trăda pe Băsescu. E în stare.

    Băsescu a ieşit primul să anunţe măsurile guvernului, după întâlnirea cu delegaţia FMI, pentru că nu avea certitudinea că Boc o va face întocmai. E o verigă slabă, trebuie exploatată.

  25. 26 Maximmouse mai 28, 2010 la 10:04 am

    @Aura!

    Pha…tuca , vrei sange? Incearca in Coreea de Nord…poate acolo se mai poate….hmm….mai incearca in China, desi acolo , nu, nu e bine, ca acolo ii casapeste pe aia care fac ce face satanic abuser si clica lui de jefuitori….da, da , ia vezi prin Nord Coreea….

  26. 27 Maximmouse mai 28, 2010 la 11:15 am

    @AYYYYA!

    Bine ai revenit porumbita rotata!

    Iata, sunt voios astazi de cand ti-am citit postarea!:)

  27. 28 Gabriela Savitsky mai 28, 2010 la 12:19 pm

    *Alta mai viguroasă decât moţiunea de cenzură, adică.

  28. 29 Alex mai 28, 2010 la 5:53 pm

    Am si eu o curiozitate: ce a discutat directorul CIA cu Traian Basescu? Se stie ca, inainte de a efectua vizita neanuntata in Romania (miercuri), directorul CIA, Leon Panetta, a fost la Moscova. Joi s-a aflat la Sofia, fara nici o informatie oficiala in vreo publicatie romanesca sau moscovita.

  29. 30 nastase mai 28, 2010 la 6:14 pm

    Aya,

    si eu ma bucur, Aya. Bine ai revenit.

  30. 31 Silviu Craescu mai 28, 2010 la 7:35 pm

    DOMNULE Adrian Nastase,

    Cunoasteti desigur Legea nr. 51/1991 privind siguranta nationala a Romaniei (publicata in Monitorul Oficial nr. 163 din 7 august 1991., ART 3 Litera j
    Conform acestei legii,(vedeti Art .3, Litera j) GUVERNUL BOC atenteaza el insusi la Siguranta Nationala deoarece restrange unele drepturi ale unor pensionari.
    Ce parere aveti?

    C

  31. 32 Silviu Craescu mai 28, 2010 la 7:37 pm

    DOMNULE Adrian Nastase,

    Cunoasteti desigur Legea nr. 51/1991 privind siguranta nationala a Romaniei (publicata in Monitorul Oficial nr. 163 din 7 august 1991., ART 3 Litera j
    Conform acestei legii,(vedeti Art .3, Litera j) GUVERNUL BOC atenteaza el insusi la Siguranta Nationala deoarece restrange unele drepturi ale unor pensionari.
    Ce parere aveti?

    Cu stima

    Silviu Craescu

  32. 33 Daniel mai 28, 2010 la 7:39 pm

    Aya,
    mi-ai lipsit. Bine ai revenit!

  33. 34 Aya mai 28, 2010 la 8:37 pm

    @

    Adrian Nastase

    Multumesc pentru caldura “revederii”.
    Sunt fericita sa fiu din nou, aici, pe blog- acasa.

  34. 35 Aya mai 28, 2010 la 8:39 pm

    @

    Maximmouse

    Maxonul meu,

    Voios sa fii mereu ca sa iti fiu aici, alaturi, Cavalere!

  35. 36 Aya mai 28, 2010 la 8:42 pm

    @

    Daniel

    Bine te-am regasit!
    Mi-au lipsit si mie prietenii de aici, polemicile- si “locul” (acasa, cum spun eu).
    Mi-ai lipsit si tu. Mi-au lipsit schimburile noastre de opinii.

    P.S.
    Voi mai lipsi, dar nu imediat si nu pentru multa vreme.
    Acum, insa, sunt din nou aici!

  36. 37 M.Voicu mai 28, 2010 la 11:28 pm

    @AYA, lipsitu-ne-aţi! Io n-am avut nici-un semn de la multele pe care le-am abordat “de la rãdãcinã”, lately. D’acu’ voi lipsi eu. Un poem modern, tranşa scurt: “în dragoste eu am fost cel dintâi, tu cea din urmã; ca sã se împlineascã adevãrul Scripturii, în uitare tu vei fi cea dintâi, eu cel din urmã !”.
    Şi-acu’, de la Labiş: “Când vrei sã urci mai slobod ai înnoirii munţi / îi dai şi renunţãrii sã-şi aibã-n toate partea. / La fadele nimicuri ce le-ai iubit renunţi / Iar disciplina care te’ngrozea / o iei acum cu tine tovarãş de’nãlţime”. BUNÃ REVENIRE !

  37. 38 M.Voicu mai 29, 2010 la 12:00 am

    a) Eu sunt pensionar şi artiştii zilei vor sã mã sancţioneze pe minie, deşi Lukoil are scutire de impozit pentru 25 de ani !
    b) OMV-Petrom ia tot ţiţeiul României GRATIS (sub rata dobânzii); cum şi-a modificat obiectul de activitate, ţiţeiul şi gazele naturale – PROPRIETATE PUBLICÃ sunt de repartizat PENTRU SCOPUL PENTRU CARE S-A FÃCUT PRIVATIZAREA : LA UNITÃŢILE PETROCHIMICE – cu grad superior de valorificare a proprietţii publice, instalaţiilor şi forţei de muncã specializatã timp de decenii – ca sã poatã sã ne plãteascã pensiile anum.
    DECE SE AFECTEAZA DREPTUL, ŞI NU SE ELIMINÃ EXCEPTIA ? ? ?

  38. 39 M.Voicu mai 29, 2010 la 12:25 am

    Corectare la mai 29, 2010 la 12:00am – supra: OMV-Petrom ia tot ţiţeiul şi gaze naturale, proprietate publicã a României, GRATIS (sub rata dobânzii). Întrucât ŞI-A MODIFICAT OBIECTUL DE ACTIVITATE, PROPRIETATEA PUBLICÃ este de repartizat PENTRU SCOPUL PENTRU CARE S-A FÃCUT PRIVATIZAREA : LA UNITÃŢILE PETROCHIMICE – cu grad superior de valorificare a materiilor prime, a instalaţiilor deja construite şi a forţei de muncã specializatã timp de decenii – CA SÃ POATÃ SÃ NE PLÃTEASCÃ PENSIILE ACUM.

  39. 40 Aya mai 29, 2010 la 12:54 am

    @

    M.Voicu

    Dupa o asemenea buna intampinare, vrei sa ma pedepsesti lipsindu-mi de doua ori?

    Nu cred in amaraciunea acelui poet modern care se incapataneaza sa umbreasca mesajul Scripturii facand din Bine, Rau- cine va fi fost cel dintai, cine va fi fost cel din urma pentru a fi cel dintai.
    Nu cred in “concurenta” Bine- Rau.

    Cred in “Biblia mea laica”- versurile lui Shakespeare.
    “Pastrand secretul, insa, te pot ascunde-n mine
    Si-al meu fiind, in taina, sa te barfesc de bine”.

    P.S.
    Mai spune dragul meu Will:
    “Prefer sa tac decat sa scriu vreun rand
    Despre ce simt si n-am de gand sa vand”.

  40. 41 Aura mai 29, 2010 la 12:36 pm

    @ casandra
    Iti multumesc pentru link. Sintagma “pericol iminent de război” poate fi folosita de o minte diabolica, asa cum a fost folosit recent si articolul 53 din Constitutie, fara sa existe o justificare reala a invocarii lui. “Razboi” nu inseamna doar un conflict miliar cu alt stat, de altfel imposibil in contextul actual al aliantelor si structurilor de securitate in care se afla Romania, poate insemna si razboi civil.
    La modul pervers in care suntem condusi, nu este o exagerare sa gandim ca actuala putere, daca a fost in stare sa invoce siguranta nationala ca sa ne ia salariile, ar putea gandi ca protestele de strada pot fi “pericol iminent de razboi”. In aceste conditii, chiar daca statul care ar dori sa recurga la pedeapsa cu moartea e obligat sa obtina acordul UE, deci greu de presupus ca se ajunge la aplicarea ei, daca vine un portocaliu la TV si face o aluzie (daca stau bine sa ma gandesc, chiar Basescu a averitazat sa nu cumva sa se incerce agitarea spiritelor), sunt sau nu descurajati liderii politici/sindicali sa mai organizeze proteste?
    Si cum ramane atunci cu dreptul pe care il avem de a ne apara interesele in fata unui guvern care, prin masuri aberante, incompetenta si coruptie, a devenit el insusi o amenintare la adresa securitatii nationale?

  41. 42 Aya mai 29, 2010 la 1:34 pm

    @

    Alex

    Scurt si la obiect (asa a fost si vizita): fie se renunta la idioatele asa-zise masuri “de austeritate” (care sunt genocidare), fie cei care se incapataneaza sa le sustina se vor pozitiona advers CIA (care nu dorste destabilizarea situatiei in zona- declaratiile din Bulgaria sunt cat se poate de clare in acest sens; evident, trebuie citite si “in cheie” romaneasca).

  42. 44 Sibilla mai 29, 2010 la 7:00 pm

    O ( contra)informare… la solicitarea cuiva.., căci, * cere şi ţi se va da *, aşadar :

    - mii de români supravieţuiesc fără descinderi în France, England, şi-o fac cu Demnitate, inclusiv subsemnata, de unde se vede treaba că NU e cazul vreunui motiv de glorie sau a-ţi scuza rătăcirile invocând o anume povară… dimpotrivă, suferinţele ar trebui să ne apropie, ca semeni, dacă nu ca altceva, să Devenim mai buni, nu mai ţepoşi, mai … miştocari ( nu-mi place expresia, dar e cea mai pliată pe… )
    - am mai spus, mă rerpet, NU mă privesc motivele pt care d-l AN tolerează mascaradele… unora, atât că eu personal NU agreez demonstraţii de prost gust ; poci dar nu mă vreu abţine, deci completez: şi pe blogul d-lui Preşedinte Ion Iliescu e tolerat un specimen, Emigrantul ( nick-name ), atât că acela se abţine, îşi înfrâneazî anume porniri, inclusiv meliţa şi mă refer la etichetarea colegilor de dialog, concluzionând, se vede treaba că d-l Iliescu e rezistent la…. traduceri, unul din motivele pt care e Unic;
    - mă simt bine-n pielea mea şi cu mândrie voi continua să port * straie populare * şi costumul popular naţional şi da, am şi * izmene * şi * fustă *, da recunosc căşi când le port/schimb întotdeauna recunosc, va să zică NU EU am nevoie a da… explicaţii, nesolicitate…

    Vorba lungă, sărăcia omului… Reînoiesc invitaţia la lectură, cum am specificat, Legenda Stâncii Baba Kaya şi Povestea Pelaghiei. Las aci, alta, spre luare aminte… :

    …………………………………………………………………………………………..
    Omul ipocrit

    Dupa ce a muncit cateva ceasuri pe camp, un taran s-a asezat la umbra unui pom sa se odihneasca. Deodata, langa el a venit in zbor o rata salbatica si s-a oprit chiar alaturi, sa ciuguleasca boabele cazute pe ogor. Usor, taranul si-a scos caciula si – zdup! – a prins pasarea.
    - Ce noroc pe capul meu, si-a zis. O sa fac un foc de vreascuri si o sa prajesc rata asta. Sa vezi ce buna o sa fie!
    Dar in timp ce incerca sa scoata pasarea de sub caciula, aceasta se strecura repede pe langa mana omului si, ridicandu-se imediat in zbor, dusa a fost. Privind cu necaz dupa ea, taranul a mai zis:
    - O, ce suflet bun am! Sper ca Dumnezeu sa vada cum m-am indurat de pasarea aceasta, dandu-i drumul, si sa ma rasplateasca pentru binele pe care l-am facut!
    Oare ce rasplata ar fi meritat un asemenea om ? Cel ce incearca sa ascunda un pacat cu alt pacat, o minciuna cu alta minciuna, un rau cu alt rau, acela singur se pacaleste. Asa cum intunericul se alunga doar cu lumina, tot astfel raul nu poate fi alungat decat cu bine.

    “Pacatul este nedreptate. Cine pacatuieste fie se nedreptateste pe sine, fie nedreptateste pe altul.”

    Sursa: creştinortodox.ro

    CONCLUZIA:

    “Ispitele sunt de doua feluri: sau stramtorile vietii incearca inimile, vadind rabdarea lor, sau belsugul vietii devine iarasi chip de ispita. E la fel de greu, atat sa-ti pastrezi sufletul neinjosit de greutati, cat si sa nu ti-l jignesti in situatii inalte.”

    PUNCT.

    Sibilla

  43. 45 Ce vremuri mai 30, 2010 la 6:27 pm

    Moto : Pupaţi-vă dosnic toţi ce l-aţi votat pe javra de la Cotroceni, îmbrăcaţi în geci portocalii şi cu căldări de aceiaşi culoare pe cap.

    Eu pretind 21 de milioane euro de la guvernanţii României, câte unul pentru fiecare din cei 21 de ani (de umilinţe şi silnicii) pe care am fost forţat să-i îndur.
    Diaconecule, nonagenarule, care ai susţinut vânzarea pe nimic la vestici a avuţiei naţionale, ce ai îndurat tu e vacs albina faţă de ce au îndurat românii în ultimii 21 de ani pe care-i trăişi în huzur…Şi matale vrei 18 milioane de euro !
    Mai pretind partea mea din Romînia, pe care NU am s-o vând, spre deosebire de Băsescu-Boc !!!

  44. 46 Aya mai 31, 2010 la 12:03 am

    @

    Aura

    Daca ti-ai propus ca, folosindu-te de autoritatea acestui blog, sa transmiti, indirect, un mesaj “de spaima” legat de posibilitatea aplicarii pedepsei cu moartea in Romania, iti garantez ca nu reusesti.

    Dupa cum bine ti-a recomandat Maximmouse: muta-ti centrul de interes in Coreea de Nord, poate gasesti ce cauti!

  45. 47 katun mai 31, 2010 la 10:12 am

    din masurile de reducere reiese clar ca romanii platesc sub toate formele… tiganii sunt protejati, alocatiile pentru copii nu scad decat la mamele care au lucrat si au cotizat, tigancile cu o droiaie de puradei, care traiesc din alocatiile acestora nu sunt afectate… nici tiganii asistati social nu sunt afectati, doar somerilor, care au contribuit li se taie 15%… inrudirea lui basescu cu bercea mondialu functioneaza, nu degeaba si-a pus palarie de gabor in campania electorala!

    dar asta nu-i nimic, sa vedeti ce urmeaza, cand vor iesi romanii in strada, sa protesteze impotriva starii grave de saracie in care au ajuns, tiganilor li se va da liber la jefuit, talharit, violat si ucis… urmeaza valul de criminalitate, care va fi orchestrat de la cotroceni, efectul este garantat, presiunea psihica generata de aceasta criminalitate va face ca romanii sa fie de acord cu restrangerea drepturilor si libertatilor, in felul asta se va instala dictatura luminata a lui basescu!

    gata mitinguri, greve si demonstratii, cine va iesi pe strada dupa 10 seara va risca ori sa fie talharit si ucis de tigani, ori arestat in numele pastrarii ordinii publice.

  46. 48 Aya mai 31, 2010 la 7:15 pm

    @

    Katun

    Ceea ce ai scris tu le-ar putea parea unora un scenariu rocambolesc.
    Din pacate, sunt absolut convinsa de faptul ca pe o astfel de declansare a evenimentelor se mizeaza pentru a se declara starea de necesitate.


Lasă un răspuns

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s






Arhiva


Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 4,371 other followers