Scrisoare deschisa

Stiu ca altele sunt temele de preocupare in aceste zile.Am incercat si incerc, alaturi de colegii mei, sa gasim solutii alternative. Cred, in acelasi timp, ca nu e firesc sa las fara raspuns unele acuzatii, care incearca sa construiasca false legende pentru a justifica unele optiuni personale, la un anumit moment, pentru unii dintre cei care, astazi, sunt dezamagiti de prestatia lui Basescu.

De aceea, vreau sa stiti ca, ieri,  am trimis aceasta

Scrisoare deschisă

Către domnul Cristian Tudor Popescu

Domnule Popescu,

Am urmărit, cu atenţie, ultimele dumneavoastră declaraţii, atât la emisiunile televizate la care aţi participat, cât şi în editorialele pe care le semnaţi în ziarul „Gândul”.

Înţeleg că, în aceste momente, în care Traian Băsescu şi administraţia sa dovedesc exact cine sunt (făcând toate acele gesturi care demonstrează cât de puţin interesaţi sunt de buna guvernare, sau de respectul legii, sau de soarta a milioane de cetăţeni români plătitori de taxe), există persoane ce au remuşcări, pentru că l-au votat şi, eventual, l-au revotat pe Traian Băsescu.

Înţeleg şi că dumneavoastră, domnule Cristian Tudor Popescu, aveţi mustrări de conştiinţă pentru că, în 2004, aţi contribuit “cu gândul şi cu fapta” la aducerea lui Traian Băsescu la putere. În cadrul acestor trăiri, pe care bănuiesc că le aveţi, sigur există şi nevoia unui pansament sau a unui inhibitor al sentimentului de vinovăţie.

Şi aici apar eu.

Afirmaţia dumneavoastră, din editorialul pe care îl semnaţi în „Gândul”, reluată în emisiunea la care aţi fost, aseară, la Realitatea TV, conform căreia eu aş fi “comunicat populaţiei sentimentul că nu vreau să le dau nimic din ce am furat” are exact acest rol. Bănuiesc că această afirmaţie vă face să vă simţiţi mai bine, deşi ştiţi, la fel de bine ca şi mine, că este falsă. Profund falsă.

Las deoparte concepte care au ajuns sterile şi perimate în Republica noastră, precum prezumţia de nevinovăţie. Las deoparte componenta penală a frazei dumneavoastră, conform căreia eu aş fi furat ceva, după cum las deoparte şi realitatea guvernării mele – despre care ştiţi foarte bine cum ar apărea într-o eventuală comparaţie cu ce se întâmplă în prezent, datorită evoluţiilor generate atunci la nivel social, prin reducerea gradului de sărăcie şi polarizare socială, prin finalizarea proceselor de integrare europeană şi euro-atlantică, prin deschiderea occidentală a ţării, prin stabilizarea finanţelor publice şi a monedei naţionale şi cu multe, multe alte proiecte (săli de sport, cornul şi laptele, venitul minim garantat, bursele pentru elevi, medicamentele compensate, voucherele şi laboratoarele informatice pentru elevi) pe care n-are sens să le enumăr aici.

Las deoparte şi nesfârşitul şir de procese, evident politice, prin care am trecut în ultimii 6 ani, la care şi dumneavoastră aţi asistat impasibil, procese prezentate absurd ca fiind de corupţie, deşi sunt construite în jurul unor litigii de drept civil,  între persoane private.

Las deoparte chiar şi faptul că, de 6 ani, regimul Băsescu, (cel la venirea căruia la putere, repet, aţi contribuit, fie şi doar prin votul dumneavoastră) nu reuşeşte să demonstreze nici o vinovăţie în ceea ce mă priveşte, iar treptat încep să apară şi clarificările fireşti în instanţele internaţionale (aşa cum este cazul, de pildă cu dosarul absurd privind scandalul “duty-free”).

Las deoparte toate aceste lucruri şi mă refer doar la deontologia profesională de care faceţi atâta caz, de atâta amar de vreme. V-aţi erijat în judecătorul suprem al moralei româneşti. V-aţi aşezat în postura de arbiter elegantiarum al presei româneşti, ca ayatolah al bunei credinţe şi al profesionalismului cu orice preţ. Iar eu, recunosc, chiar am avut, la un moment dat, naivitatea să vă cred.  Şi, totuşi, acum, fără să clipiţi, vorbiţi de acuzaţii de furt fără să aveţi nici cea mai mică dovadă. Sincer, nu mă interesează dacă dumneavoastră credeţi că minciuna îndreptată împotriva mea vă face dumneavoastră un bine sau face bine unei anumite părţi a societăţii. Rămâne tot minciună şi dumneavoastră rămâneţi tot colportorul ei.

Domnule Popescu,

Ţinând seama că am epuizat, din start, ipoteza unor litigii sau ale unor reparaţii de orice natură pe care să vi le solicit, consideraţi că nici măcar nu doresc să vă cereţi scuze. Fiindcă am convingerea că nimic din ce faceţi nu este întâmplător şi nu reprezintă doar o scăpare sau o nefericită eroare. Pot doar să vă sugerez să luaţi aceste rânduri ca pe un ultim apel la corectitudine, sperând foarte tare că dumneavoastră nu vă număraţi printre cei care judecă binele şi răul în funcţie de cine sunt învingătorii (din alegeri), aşa cum sugera, evident absurd, Adolf Hitler.

Adrian Năstase