Tot mai multi oameni aglomereaza strazile in Varsovia, Gdansk si in alte orase din Polonia si Europa cu lumanari aprinse si lacrimi subtiri pe obraji. Sunt prea multi oameni care sufera zilele acestea fara vreo vina. Sunt prea multi cei care nu si-au dorit decat sa faca bine si au plecat prematur din aceasta lume. Suntem prea multi cei care nu putem face nimic impotriva unui sentiment de groaza, de soc, de neputinta. Ma gandesc la destinul tragic al poporului polonez, atat de lovit in istorie, prin dezmembrari teritoriale si tragedii umane. Dumnezeu sa-i odihneasca in pace pe liderii Poloniei, morti in accidentul aviatic.
Harabula, citatul din Matei Caragiale este, intr-adevar, interesant dintr-un punct de vedere. Demonstreaza faptul ca este normal ca orice om de stat sa aiba detractorii sai in timp ce este in exercitiul functiei. Daca acesti detractori rezista probei timpului, este o dovada in plus ca omul de stat in cauza merita sa fie privit mai indeaproape. Totusi, cert este ca istoria este cea care decide valoarea unui individ, iar din aceasta disputa sunt sigur ca esti de acord ca victoria ii apartine mai degraba lui Nicolae Titulescu.( Nici Iorga nu avea o parere mai buna despre Titulescu. Astept insa cu interes editia a doua a cartii profesorului George G. Potra, ”Pro si contra Titulescu”).
Contribuabil, impozitul minim este doar una dintre „pietrele de moara” ce pot fi observate cu usurinta in programul fiscal generat de Guvernul Boc. In realitate, problemele sunt cu mult mai numeroase si pot afecta cu mult mai multi oameni. Eu mi-am asumat de la inceput critica pentru aceasta filosofie de impozitare, iar Departamentele PSD au remis mai multe analize critice cu privire la impozitul minim chiar in timpul guvernarii comune. Vom lupta pana la capat pentru renuntarea la impozitul minim si pentru recunoasterea guvernului Boc drept cel mai slab din istoria ultimilor 20 de ani de democratie in Romania. Totusi, problema nu este ca PSD nu se opune acestui punct, ci ca PDL a reusit sa masluiasca o majoritate parlamentara care-i protejeaza masurile fara niciun fel de ratiune. Impotriva acestei majoritati nu poate sta decat presiunea publica pentru eliminarea impozitului minim. PSD va propune in scurt timp un proiect nou de Cod Fiscal, in care sa punem in practica ideea impozitarii diferentiate, pentru ca presiunea costurilor crizei sa fie transmisa echitabil pentru toti cei din societate (trebuie sa plateasca proportional fiecare, in functie de venituri si avere; altfel, ramane ca in prezent, cand profesorii si cei de la tara sunt pusi sa plateasca la fel ca prietenii lui Videanu si cei care isi cumpara masini scumpe din banii castigati din afacerile cu statul).
Blogideologic, foarte interesanta informatia cu privire la cartea “Délibérations des assemblées vénitiennes concernant la Romanie” publicata in 1966, Mouton (Paris), am sa te rog sa-mi spui mai multe despre acest subiect. Intre timp, am aflat ca autorul – Freddy Thiriet – a publicat un al doilea volum in 1971 si o alta lucrare, ”La Romanie venitienne au Moyen Age”, in 1975, la Ed de Boccard din Paris. Din cate spui tu, pare o lucrare ce ar trebui sa-si gaseasca locul macar in rafturile bibliotecilor din Romania daca nu in aparatul critic de judecare a istoriei noastre. Din pacate, de prea putine ori cartile mai sunt evaluate de catre editori dupa potentialul lor critic sau de chiar de transarea unor probleme legate de istorie. Incet-incet, pare ca suntem condamnati sa cumparam carti din ce in ce mai scumpe care se aseamana din ce in ce mai mult cu presa in perpetua cautare de senzational. Exceptiile sunt rare si cu atat mai demne de aprecierea noastra.
Analist, un search prin organizatii pentru membrii de partid nascuti intre 1968 si 1978 ar putea scoate la iveala nume foarte interesante pentru viitorul PSD, sunt de acord cu tine. Pe de alta parte, sensul meritocratiei nu este de a alege aceste nume in functie de anul nasterii sau chiar in functie de anii de studii. Fiecare membru al partidului trebuie sa-si demonstreze inteligenta si motivatia pentru a duce partidul mai sus si pentru a rezolva mai multe dintre problemele Romaniei. Schimbul de generatii, de multa vreme discutat ca necesar, trebuie totusi sa se bazeze pe merite si reusite. Tineretea in sine nu este o virtute, la fel cum batranetea in sine nu este o virtute. Altfel, cred ca am inteles mesajul tau .
Taranul, sunt foarte interesat de orice fel de material legat de agricultura, modalitati de a accelera procesul tehnic al agriculturii din Romania si de imbunatatire a vietii taranilor. Astept cu mare interes orice fel de material in legatura cu acest subiect. Alaturi de aceste materiale, eu sunt interesat si de oameni, cat mai buni specialisti sau cunoscatori ai fenomenului, care sa ajute la dinamizarea activitatii Departamentelor PSD. Din pacate, in fiecare zi avem ocazia sa vedem ca guvernantii nostri nu sunt interesati de acest subiect decat ca marota pentru campania electorala.
Mai multi , ma bucur ca fotografiile de la Cornu v-au facut placere si sper sa avem ocazia sa facem schimb de astfel de imagini cat mai multa vreme de acum inainte. Aceasta este bucuria reala a fiecaruia dintre noi. Tocmai de aceea, avem nevoie de ea nu ca de un fruct de sezon, ci ca o binemeritata placere zilnica.
Ghita Bizonu, intr-adevar, o calatorie prin Romania interbelica pe versurile si vocea lui Cristian Vasile poate sa fie o modalitate frumoasa de a-ti petrece sarbatorile. In ceea ce priveste educatia care nu se rezuma la ce ai invatat in scoala, nu pot decat sa fiu de acord. De altfel, aceasta situatie este cat se poate de larg raspandita astazi, poate si ca un efect al educatiei tot mai „statute” promovate de catre guvernantii nostri. In ziua de astazi scoala nu este capabila singura sa te pregateasca pentru o cariera. De aceea, pentru a perfectiona carierele tinerilor din Romania de peste cativa ani, poate ca ar fi nevoie sa perfectionam si scoala pe care acesti tineri o vor face.
Maximmouse, nu sunt convins ca Uniunea Europeana are cea mai mare responsabilitate pentru apropierea popoarelor. In definitiv, nu trebuie decat sa ne uitam la modalitatea naturala de apropiere pe care romanii au creat-o, acum cateva zeci de ani, fata de poporul francez. Prin educatie, prin turism, prin actiuni umanitare, sociale sau chiar de alte tipuri. Oricine a vizitat capitala Frantei poate cu greu sa se mai gandeasca la Bucuresti ca micul Paris, insa trebuie sa ne amintim ca acest supranume a fost intens folosit tocmai in presa franceza. Cui s-a datorat? Cred ca oamenilor in primul rand. Acum, responsabilitatea noastra este cu atat mai mare cu cat avem nevoie de astfel de relatii si astfel de conexiuni cu toate statele comunitare.
Pali, faptul ca foarte multe state ONU au decis recunoasterea independentei Kosovo nu ar trebui sa puna presiune pe decizia noastra. Despre acest subiect s-ar putea face o analiza extrem de lunga fara ca vreunul dintre noi sa ajunga la o solutie in mod clar ireprosabila.
Mihnea Georgescu, sunt mai mult decat increzator ca fiul meu nu este singurul exemplu de student care a ajuns in mod fericit, atat pentru sine cat si pentru Romania, sa studieze in strainatate. Ceea ce nu trebuie pierdut din vedere este faptul ca studiile trebuie sa amenajeze si eventual sa cizeleze constiinta culturala a unui individ, nu sa o construiasca de la baza. E foarte clar ca nu ar trebui sa incurajam, la fel cum Ioan Bianu afirma, tineri romani scoliti in Franta care se intorc in Romania si se comporta ca imigranti. In schimb, nimeni nu poate contrazice faptul ca avem nevoie de tineri educati, capabili sa-si inteleaga rostul si pregatiti sa-si asume un rol important pentru viitorul Romaniei. La mine a fost si o situatie speciala. Baietii mei, in tara, ar fi putut, cel mult, sa se pregateasca citind zilnic exegeze de presa dupa acuzatii si rechizitorii DNA. Dar, in general, chiar cred ca exista foarte multi tineri talentati, de aceea imi permit sa fiu optimist in legatura cu viitorul Romaniei. Si, de aceea, Bibliotecaru, cred ca Romania nu si-a terminat rezervorul de Brancusi, Enescu sau Eliade.
Doru Coarna, tinerii cu facultatea neterminata din SUA care au revolutionat lumea merita, intr-adevar, toata aprecierea noastra. Dar pe langa ei, ar trebui sa ne amintim si de cei pe acestia ii sau i-au avut in subordine, care au reusit sa le transporte ideile revolutionare pe taramul realitatii. Sincer, cred ca acestia merita aprecierea noastra cu atat mai mult. In Romania, nu ducem lipsa de idei revolutionare sau de oameni capabili sa sclipeasca pentru scurte intervale de timp, ci tocmai de oamenii capabili sa tranforme un ideal in realitate. Acesti oameni lipsesc parca in ciuda planurilor noastre si poate ca pe ei ar trebui sa-i regretam cel mai mult, atat in sistemul public cat si in cel privat.

Maine cu ziarul’Adevarul” apar mai multe alblume cu muzee celebre.Le recomand tuturor!Maine Ermitage!
Da, credeam că am clarificat deja chestiunea în răspunsul care mi l-aţi dat pe loc. Nu era un atac la persoană, la familie.
Dar dacă tot veni vorba de familie, poate ne explicaţi similarităţile dintre “accidentul” de la Smolensk şi alt “accident” celebru, care s-a petrecut la Moscova, pe data de 4 noiembrie 1957, când a decedat MINISTRUL DE EXTERNE GRIGORE PREOTEASA, primul dumneavoastră socru. Poate cunoaşteţi din familie detalii interesante despre circumstanţele evenimentului. Au trecut peste 50 de ani, cred că Istoria ar avea de beneficiat dacă aţi vorbi.
Din punctul meu de vedere, ca neofit în ale politicii internaţionale, cred că asemănările cintre “accidentul” din 1957 şi cel de la Smolensk din 2010 sunt izbitoare. Aceeaşi metodă, aceiaşi autori. Atotputernica poliţie secretă rusă!
Se pare Grigore Preoteasa ar fi putut fi un contracandidat serios al lui Gheorghiu-Dej, Vladimir Tismăneanu o spune în Stalinism pentru eternitate. Cum ar fi arătat România cu socrul dumneavoastră Secretar General al PCR?
@Adrian Nastase
Imi permiteti sa spun ce gandesc?
Dv. ca si toti ceilalti parlamentri sustineti ca adevarata activitate parlamentara se desfasoara in comisii.
Sa vedem ce a lucrat in 2019 Comisia pentru politica externa din care faceti parte.
Vedem ca a avut in acest an sapte sedinte. Ciudat este ca o sedinta se desfasoara trei zile. Dar..insfarsit:
!6-18 februarie. S-a discutat o respingere a unui proiect de lege privind regimul strainilor si aprobarea unor taxe consulare.
23-25 februarie. S-a discutat tot respingerea aceluiasi proiect privind regimul strainilor. Asta nu pentruca ar fi fost necesare discutii. Asa cere procedura.
2-4 martie. Aprobarea unei cotizatii anuale pe care trebuie s-o plateasca Romania conform unui acord semnat la Baku.
17 martie. Iarasi aceleasi taxe consulare.
23 martie. Ratificarea a sase acorduri internationale.
30 martie. Intalnire cu Comisia similara poloneza. Pregatiri pentru intalnirea cu comisiile similare ale Moldovei si Spaniei.
Asta este toata activitatea Comisiei de politica externa a Camerei Deputatilor. Asa este prezentata pe site-ul aceste camere.
Pentru enigma celor trei sedinte in una eu am o explicatie.
Desigur dv. sunteti si membru al Biroului Camerei si aveti si acolo activitate. Dar ceilalti membri ai Comisiei atat au facut anul acesta: au ratificat niste acorduri, au respins un proiect si au aprobat niste taxe consulare.
Chiar va intreb direct si fara jena: merita sa-i mai platim pe acesti parlamentari?
Mihnea Georgescu,
imi pare rau ca nu pot sa-ti dau detalii. Grigore Preoteasa murise cu 16 ani inainte de casatoria mea cu Ileana Preoteasa, cu care nu am discutat niciodata acest subiect.
Mda, nu am timp acum, voi scrie mai tarziu. Ceea ce ma intreb acum, la cald, este de ce erau aglomerati in acelasi zbor atat de multi oficiali polonezi de prim rang. Este contrar uzantelor. Ciudat.Cine o fi hotarat in privinta asta?
@Nastase
Nu pot sa nu remarc ca iar m-ati sarit….
apropo de importanta bloging-ului
BLOGGERI SI JURNALISTI? la Neamt se poate…
http://vinca-vestea-neamt.blogspot.com/2010/04/bloggeri-si-jurnalisti.html
@Adrian Nastase
In ceeace priveste evaluarea postuma a lui Titulescu, sunt convins ca dv, cunoasteti foarte bine atat argumentele pro cat si contra.
Mi-as permite un exerciiu intelectual, comparandu-l pe Titulescu cu…Hitler. Nu ca ideologie, Doamne fereste. Ca viziune geostrategica.
A reusit vreuna dintre actiunile lui Titulescu? Mica Antanta, Intelegerea Balcanica, Tratatul cu Rusia au amanat macar o secunda razboiul?
Las la o parte narcomania, cheltuirea banului public, morala subtire.
Despre el a zis un francez ca “Omul acesta este in stare ca sa plateasca pentru a fi cumparat”.
Cat despre Hitler, a vrut desfiintarea Cehoslovaciei. S-a realizat. Desfiintarea Iugoslaviei. S-a relizat. Desfiintarea Uniunii Sovietice. S-a realizat. Unirea Germaniei cu Austria. S-a realizat in cadrul Uniunii Europene. Eu cred ca pe Hitler l-ar fi bucurat pozitia actuala a Germaniei in cadrul Uniunii Europene.
Of,of, domnule Nastase. Va scormoneste nevoia de literaturizare.
De ce lacrimile polonezilor sunt “subtiri”?
Un mare popor al Europei s-a intalnit in mod tragic cu imprevizibilul…ABSURD!
Orice speculatie ref. la acest nenorocit eveniment este rau venita si indecenta.
televiziunile de stiri sunt fericite au paine de mancat….am auzit o magarie mare : Polonia decapitata! ce vorbesti Franz, de unde chestia asta?Da’ ce nu mai exista polonezi in Polonia?
mai auzaeam si pe nevastuica aia de steriu care nu putea sa nu observe asemanarea cu ceea ce s-a intamplat la Katin…ce spui nenica…dupa ce compara mere cu pere (specialist in agricultura!) trage niste concluzii de mai bine nu le tragea…
Sigur ca suntem alaturi de polonezi…oricine poate fi in situatia asta , oricand…imprevizibilul.Nici nu ma gandesc ca dupa ce isi va plange mortii , Polonia nu se va regasi.Sa le respectam durerea si sa nu manifestam un interes obscen de televiziune de stiri fata de jalea lor.
Stimata Gazda,
Oamenii aceia , din Micul Paris , nu mai sunt.
In ultimii 20 de ani Micul Paris este Micul Basarabi, Micul Cluj, Micul Videle, Micuta Craiova, Micul Plescoi, sau Buzau, ma rog, etc.
A emigrat toata meritocratia din tara aici?Ha, ha!
Tatii si mamele hotilor, patronii retelelor de carne vie, de trafic cu orice si in primul rand de influenta,si alte” performante” i-au adus , previzibil , in capitala…..apreciez ca sunt cam 50% din bucuresteni la ora asta, si mai vin ….lumea care a facut Micul Paris nu mai este….au murit, urmasii au emigrat chiar din vremea comunistilor, cand au vrut sa revina, TALPA,ceea ce mai vedem astazi din ei sunt vlastare degenerate care fac cardasia cu …pentru a-si putea duce amaratele de zile inutile pentru natie.
Va multumesc pentru raspuns, am stat pe ganduri….si totusi, parerea mea initiala ramane, UE ca vector de civilizatie trebuie sa lucreze pentru coeziunea popoarelor…daca ramane absenta, multumita numai cu anihilarea industriilor nationale, cu extinderea pietelor,cu ciugulirea varfurilor din toate domeniile, pai atunci , necesitatea west europenilor de “spatiu vital” este , mai devreme sau mai tarziu sortita esecului, sau chiar as spune , unui spectaculos esec.Mai pe scurt, propaganda fratilor , propaganda unde e?se poate neglija un aspect atat de important?:)
La final, nu pot sa ma abtin (este si un nick pe aici), cotosmanul fotogenic are un nume?Stiu ca este greu cu 20 de pisici in curte sa le numim pe toate dar acesta are un nume?Multumesc:)
Cu stima.
@ adrian nastse
Va multumesc pentru raspuns. Aveti dreptate;vroim doar sa cunosc parerea dvs. in aceasta chestiune destul de controversata.
@ Adrian Năstase
Am primit informaţia despre “Délibérations des assemblées vénitiennes concernant la Romanie”, prin e-mail de la criticul literar Dan Culcer, care editează cu bani din buzunarul propriu revista electronică Asymetria. Mi-a trimis în format electronic documentul “Les Génois en Romanie entre 1204 et 1261. Recherches dans les minutiers notariaux Génois”. Foarte interesant. Nu mai ştiu adresa electronică de la Consiliul National, ca să trimit documentul acolo.
blogideologic,
adresa este consiliulnational@psd.ro
Multumesc.
Tocmai ce am trimis documentul notarilor genovezi despre ROMANIA.
Dintre telegramele de condoleante transmise poporului polonez am apreciat-o in mod deosebit pe aceea a lui Basescu.Este singura care se refera la contextul calatoriei demnitarilor polonezi:
“Comemorarea a 70 de ani de la Masacrul de la Katyn, ceremonie la care urma sa participe astazi Presedintele Poloniei, adauga o dimensiune istorica si simbolica tragediei prin care trece astazi poporul polonez”.
Celelalte telegrame nu par sa observe scopul calatoriei.
Geoana, Boc si Iliescu transmit “sincere” condoleante. Este bine ca ne asigura de sinceritatea lor. Am fi putut crede altfel.
Interesant, domnul Iliescu pare preocupat de a nu iesi cumva din randul oamenilor si ne asigura ca exprima “o reactie fireasca”.
@Paul
Hai sa scenarizam. Nu sunt deloc un specialist, asa ca poarta-te bland, sunt dispus la sugestii, doar teoretizam( nimic nu e real in ipoteza noastra).
Mdaa, dupa micul tau discurs as lua un cognac mare( or fi avand Metaxa Special Reserve?), nu de alta dar sunt fire simtitoare si sensibila cand vine vorba de bani. Nu mi-ai spus insa un lucru foarte important, adica ce anume imi impozitezi, capitalul sau profiturile? Nu mi-ai spus iar, ce deduceri imi acorzi , poate ma lipesc, pana faci tu litoralul romanesc sa arate atractiv, macar de o Grecie sau in cel mai rau caz de o Turcie(nu-mi vorbi de Bulgaria) o data pe an? Nu mi-ai spus iar ce structuri investitionale vrei sa impozitezi si unde vrei sa usurezi pentru a ma stimula sa investesc? Insa ce nu mi-ai spus ,cel mai important si as vrea sa aflu, este ce vei face tu(statul) in urmatoarele privinte:
1. Ce garantii imi dai ca banii aceia pe care eu ti-I dau, nu vor cumpara lui Mazare un nou old-timer sau o noua deplasare in Brazilia, sau o iesire spectaculoasa in cluburi si discoteci unde va cheltui totul pe cateva sticle de sampanie MoetChandon?
2. Cum il vei convinge sa colaboreze cu tine (statul) la realizarea maretelor infrastructuri si ce masuri locale il vei determina sa ia in asa fel incat o calatorie la Marea Neagra romaneasca sa nu-mi rupa buzunarul in astfel ca un week-end la Hotel International ma costa aproape cat un week-end la Hotel Carlton din Cannes (include transportul)?
3. Ce garantii imi dai ca daca vreau sa am un week-end la Hotel Europa in Eforie ( singurul decent la raportul calitate\pret actualmente) nu voi fi nevoit ca la intoarcere sa schimb masina(datorita gropilor din Eforie, se va fi rupt déjà) si nu voi fi nevoit sa stau numai la piscina, pentru ca plaja e impracticabila(nu mai vorbesc de atmosfera manelistica din centrul resort-ului, uneori ascultabila si in camera?)?
4. Ce garantii imi dai ca statul, min. turismului , autoritatile litoraliene locale, Radu Mazare , fratele sau, patronii de hoteluri si alte mici institutii (re-politizate la fiecare 2-3-4 ani) vor colabora efficient si vor produce un program de investitii si un action-plan de care se vor si tine?
Pe langa asta , eu nu prea am incredere in litoralul romanesc ca potential urias. El are potential, neexploatat la maxim acum, dar pentru a atrage si altceva (mai multi turisti in general,pe o mai mare perioada a parcursul anului si mai multi turisti straini) ii trebuie niste gaselnite de marketing pe care deocamdata nu le are. Adica ar trebui sa ofere ceva diferit, ceva special macar la inceput pentru a declansa un declic ( plaje pentru pisici grase, arici de mare dansatori , mareea inversa ,calusari dansand pe ape,sau orice altceva iti trece prin cap). Daca nu poti face asta, la concurenta care exista, nu cred ca litoralul va fi vreodata atractiv indeajuns ca sa merite investitii uriase. Plus ca riscul e sa devina atractiv pe motiv ca e “ieftin”, ca Bulgaria(care va iesi greu din nisa asta).Si asta e cel mai important:
Ca sa ma convingi sa nu ma duc in Seychelles si sa iti dau tie banii sa faci ceva cu ei (litoral sau altceva) va trebui sa vii nu numai cu promisiunea ca nu-I vei cheltui pe salarii, dar si cu un program foarte transparent, clar si inteligibil de investitii pe care sa mi-l propui spre aprobare( adica sa te votez). Si prin lege sa-mi promiti ca ma scutesti in viitor(mi-I dai inapoi) daca nu respecti dead-line-ul.
Daca nu reusesti sa faci celemai de sus, imi pare rau dar ai esuat in incercarea de a-mi vinde programul tau. Am o suta de metode,legale toate, la indemana sa-mi transfer capitalurile sau\si veniturile in clime fiscal mai blande, unde aricii de mare imi vor oferi spectacole agreabile, unde sezonul e de 8 luni pe an, nu de 3si 1\2 si unde nu trebuie sa alerg la 1000 de ghisee sa platesc toate taxele. Ca un print internationalist, iti dai seama ca nu vreau sa fiu eu cel pe care urmasii sa-l arate cu degetul ca fraieru’familiei care a dat averea mostenita unui stat corrupt, destrabalat, incompetent si care pe deasupra ma si jigneste cand ii dau banii.
Dar pentru ca vreau sa te ajut, pentru ca eu, var’meu marchizul si unchiul, industriasul
(sa nu-ti mai spun de stramatusa baroneasa care doarme pe salteaua cu bani) sa te votam, iti dau cateva indicii. Ce-ai zice sa impozitezi tu asa:
1. Capitalurile mai mari de sa zicem un million de euro dar diferentiat in functie de cum sunt investite(de ex. Daca respectivul are casa de 800 de mii si trei masini de 200, i-l impozitezi maxim, daca sta intr-o casa de 100 de mii dar 900 ii are investiti la bursa impozitezi minim)
2. Proprietatile si mai ales excedentul de proprietate( sa zicem peste 70mp locuibili de persoana) -include si case de vacanta, altele, orice nu e inchiriat.
3. Produsele de lux prin varierea tva, include si auto sa zicem mai mari de 1800cmc. Adaug si impozit annual\auto procent din pretul masinii plus o taxa suplimentara pentru tot ceea ce depaseste 1600cmc, gradual. Adoua masina as impozita-o cu 10% in plus oricum(ma atingi si ecologic,punct sensibil).
4. Impozitarea la sange(as merge pana la 30%) a mostenirilor.
5. Mai nascoceste si tu.
Daca incerci sa ma impozitezi insa strict arithmetic, numai ca sa ma aduci mai aproape de cel care oricum castiga mai putin, il voi sfatui pe unchi, pe var, sa nu-ti mai spun de stramatusa, sa se mute cu mine la o clima mai uscata. Si atunci nu prea vei mai avea ce impozita. Imi mut si domiciliul si uite asa ramai fara sujets-i. Ce zici, iei si tu un cognac?
@theodora 0303
Am inteles treaba cu numerologia. Ceea ce spui tu este interesant, dar nici Basescu nu poate face o lege cu aplicabilitate diferentiata pe partide( lustratia nu e DNA). Problema nu e nici macar asta, ci faptul ca legea ca atare este inutila astazi iar aplicabilitatea extrem de discutabila. Un fel de „arta pentru arta”.Imi pare rau pentru problemele tale.In rest, sper ca ai inteles ca am glumit.
S-auzim de bine.
@ Adrian Nastase
Ma scuzati ca ma introduc in micul “schimb” pe care il aveti cu blogideologic. As vrea sa va rog sa imi permiteti accesul la ceea ce va trimite blogideologic. Sunt foarte curios cum putem integra acest document in “aparatul critic de judecare a istoriei noastre”, dupa cum spuneti. Cred ca intelegeti . Va multumesc foarte mult, anticipat.
@ Agarici
Ma bucur sa-l cunosc si pe fiul (de fapt “puiul”) lui blogideologic, Agarici. Bine ai venit pe lume. Spuneam ca blogideologic si-a facut aici un cuib. Vad ca perioada de “clocire” s-a incheiat si a iesit primul pui din gaoace. Cate “oua” mai sunt? Daca apare si al doilea “cuib”, eu ma mut.
@Paul@Contele@Victor V
Ma puteti ajuta? Blogideologic a inceput sa faca “pui”.
@ Mihnea Georgescu
Daca doresti un raspuns de la Adrian Nastase pentru ceea ce vrei sa sugerezi, adreseaza-te direct. Sub nici o forma nu pot sa-ti raspund in locul lui. Si nici nu pot fi un inlocuitor.
Pe de alta parte, poate te dezamagesc, dar nu sunt un specialist. Sunt doar un print distrat si usor inconstient care “bantuie” de ici colo si isi da cu parerea. Nu ma pricep practic la nimic concret, eu doar vietuiesc.
Dar, pot sa iti spun ca nu am o parere bine conturata inca. Afirmatia ta in legatura cu Basescu este cel putin hazardata, iar paralela cu Dej face probabil parte din umorul tau cu triplu sens, probabil.
Daca insa vei sti sa ma lingusesti, sa te “linciuresti” din spusele mele si sa-mi ridici mingi la fileu ( dar cu atentie, uneori le tragi direct in cap) te voi informa atunci cand voi ajunge la o concluzie.
S-auzim de bine.
Dumnezeu sa- i odihneasca ! pe cei morti in accidentul aviatic . Se pare ca Poloniei ii mergea chiar bine cu aceasta formatie de la conducere . Din pacate , intotdeauna moare cine nu trebuie . Fara a fi rautacioasa , noi n-am avut norocul asta . Sa ne sculam intr-o dimineata si ….. . Nu am inteles niciodata de ce Dumnezeu ne lasa noua toti monstrii istoriei, ca sa “gustam” din plin de Iadul de pe Pamant.
Vadim ne-a dat o “speranta” , dar nu stiu cat e de reala . Pe cei ca Basescu oricum nu-i poti scoate din varful tarii decat cu picioarele inainte . Nu scapam noi cu una cu doua . Totul depinde si de norocul nostru sa scapam mai repede , sau sa suportam linistiti mai departe pana ne iarta Dumnezeu. Oricum dupa presedintele cu care ne-am pricopsit in ultimii sase ani , se pare ca noi romanii avem pacate grele nu gluma de ne-a pedepsit Dumnezeu cu unu’ ca Basescu.
V-am pus şi eu o întrebare grea… cum îl cheamă pe psioiul de la Cornu… poate că e un nume secret?!…
Mulţumesc oricum!
Cum a scapat Ceausescu de la moarte in accidentul aviatic din padurea Vnukovo. Din 11 oameni aflaţi la bord, în accident aveau să moară trei membri ai echipajului, printre care şi piloţii, şi Grigore Preoteasa.(….)
@hatabula
“Paradoxul lui Titulescu sta in caracterul simultan cu care, pe de o parte, a fost omul timpului sau, iar pe de alta, s-a nascut prea devreme. A fost omul timpului sau pentru ca a inteles cel mai bine nevoile politicii externe a Romaniei din perioada interbelica. S-a nascut prea devreme pentru ca multe din conceptele pe care si-a construit discursul politicii externe abia in zilele noastre incep sa fie luate in seama si, prin urmare, incorporate in logica institionala.”
http://basarabialiterara.com.md/?p=3384
ellasarya,
la noi in curte, exista o traditie. Numele animalelor se pun in functie de ziua in care se nasc. Deci, cele care se nasc luni au numele cu L, cele care se nasc marti, numele cu M. Motanul s-a nascut vineri si, ca atare, il cheama Vasile!
Ce drăguţ! Vă mulţumesc mult, domnule prim-ministru! Nu m-aş fi gândit ca un motănel atât de frumos să fie numit Vasile… dar e original!
Să vă trăiască, alături de toţi cei dragi!
Sa ne imaginam blogul “titulescu.wordpress.com”.
titulescu spune:
aprilie 11.2010 la 8:35 pm
@Iorga
@Harabula
Un politician onest este acela care, dupa ce a fost cumparat, ramane cumparat.
@ Dl. A. NASTASE:
Exact, oamenii si ideile sclipitoare se pierd prin nefinalizare, insa aici completez:
1. Revin la LIDER, el este cel care trebuie sa lase lucrurile bune “sa se intample” , nu numai sa creeze premisele ori sa selecteze oprtunitatile.
2. Asa cum talharii se coalizeaza usor, LIDERUL care straluceste atrage automat oameni asemanatori, asa apare “echipa”, apoi se aplica pct.1.
3. Este la fel de greu si la noi ca si in alte parti in aceleasi situatii, insa tocmai aceasta este frumusetea inclestarii politice, DEPASIREA PIEDICILOR initiale, apoi se aplica pct.2.
4. Ar fi nefireasca o intreaga populatie de oameni sclipitori, dar la nivelul creuzetelor ar fi nefiresc sa nu fie asa, apoi cercul se extinde iterand de la pct.3.
Astfel, in 4 puncte se vede importanta fundamentala a LIDERULUI si a primului sau demers, apoi morisca prinde a se invarti de la sine, din inertia crezurilor care desigur ca mai tarziu vor deveni anacronice in ochii noilor generatii, dar invartirea, autorotatia, poate incepe o singura data, o singura ocazie este la dispozitia oricui, cei mai patimasi poate o prind si pe a doua daca… daca itereaza de la 4.
5. Singura regula este includerea si mentinerea in procesul iterativ, asta garanteaza experienta, energia, sacrificiul, dorinta, convingerea; aici intervine “echipa de dedesubt” a LIDERULUI, “aparatul”, cei care, asa cum ati sesizat in raspunsul pentru care va multumesc, duc ideile in practica, adapatandu-le concretului. Dupa cum se vede varsta, tineretea, vechimea, NU sunt criterii, ci doar apartenenta la procesul iterativ.
Politica este in egala masura joc individual si joc de echipa, fix fifty-fifty, altfel roata se opreste si proiectul esueaza indiferent de ambitia sau/si resursele investite, singurul sport apropiat fiind o stafeta permanenta.
Scopul final al acestei constructii politice? Sistemul asta in autorotatie devine un pilot automat care depaseste permanent toate piedicile, este auto-adaptabil!
Va doresc o duminica seara cat mai placuta!
@ LePrince —- Te-ai muta dar asta nu cred ca tu o hotarasti!!! Sau vrei sa-tzi dai demisia , eventual te pensionezi ????Da’ eu stiam ca din servicii nu se iese decat cu picioarele inainte !!! Orice raspuns il voi lua ca pe o indeplinire a datoriei de serviciu ,pentru ca nu cred ca expresia ,, tzara te vrea prost” tzi se aplica !!!
@LePrince

Problemele au fost si au trecut. “DRAGOSTEA” mea pentru el a ramas. As putea sa spun chiar ca a devenit mult mai puternica.
Si eu cred ca “legea ca atare este inutila astazi iar aplicabilitatea extrem de discutabila”.
Spui ca “nici Basescu nu poate face o lege cu aplicabilitate diferentiata pe partide( lustratia nu e DNA).”
Ai dreptate. In mod normal acest lucru nu ar trebui sa fie posibil.
Si totusi sunt sigura ca Basescu va incerca si poate chiar va si reusi.
Stiu de gluma.
Sa auzim si de bine!
@nastase
Ce se mai aude cu cererea de adeziune la PSD? Nu m-aţi căutat nici până acum. Eu aştept. Încă.
@LePrince
OK, mulţumesc pentru răspuns şi pentru încredere!
Mă sfiesc uneori să mă adresez Marelui AN. Pur şi simplu, mă simt “intimidat intelectual” în Prezenţa sa, ca Miss Roberta ANASTASE…
@Plano10
Spiritul articolului, al carui link il dai, este cu totul altul fata de feagmentul citat de dumneata.
Autorul spune clar ca Titulescu nu intelegea esenta totalitarismului sovietic.
Se face caz de procesul cu optantii unguri in care Titulescu s-ar fi remarcat. Jurisi romani au aratat ca titulescu a ales calea mai complicata a procesului desi avea s alte alternative. Voia sa se remarce.
Se face mare caz de faptul ca Titulescu a fost presedinte al Societatii Natiunilor. Te-as ruga sa spui daca mai stii vreun demnitatr al Socitatii Natiunilor. Mai stii vreun presedinte? Evident fara sa cauti pe Google.
Romania era singura tara care avea la Geneva, la Societatea Natiunilor, un ministru. Pe Titulescu. In cea mai mare parte a anului sediul Societatii era pustiu. Doar Titulescu haladuia pe acolo.
Cheltuia sume imense pentru a aparea in ziarele europene.
Deltfel marea politica nu se desfasura in cadrul Societatii Natiunilor.
La o simpla cunostinta dplomatica, fie si pasagera, daruia interlocutorului un ceas de aur cu diamante,comanda speciala.
Elabora acte diplomatice pentru francezi contra-cost. Un fel de mita camuflata.
Pe ziaristii italieni care strigau, la o sedinta a Societatii Natiunilor” impotriva negusului Abisiniei i-a taxat drept “salbatici”. Mai tarziu cand s-a schimbat roata, intr-o scrisoare lingusitoare scrisa lui Antonescu sustine ca n-a zis “sauvage” ci “tappage”. Si ca n-a avut nimic impotriva legionarilor.
Titulescu a fost schimbat pentruca a renuntat la o comanda de arme a Romaniei in favoarea comunistilor spanioli. Asta in prejma razboiului.
Valter Roman i-a multumit pentru gestul sau.
Printule,
Daca nu te deranjez, m-ar interesa fundamentele propunerii tale de a se impozita drastic mostenirile.
In tracat fie spus , imi plac celelalte propuneri. In alte tari exista aplicatii similare?
Multumesc si numai bine.
@ LePrince
Ce zici de Valsul asta ?
E de actualitate ?
@Ghiță Bizonu’ – aprilie 11, 2010 la 6:03 pm – “Băsescu vrea sa scape de Boc”
Nene bizonule ești simpatic, dar complet afon. Comparația dintre “ratele” din perioada comunistă și creditarea de retail modernă, bazată pe modele de risc complexe e o glumă bună.
Una e să dai credite într-o economie de stat, în care nu aveai cum să nu plătești rata, pentru că ți-o oprea domnul STAT direct din salariu, pentru că tot el era și patronul. Cu totul alta e să dai credite într-o economie aproape complet privată, în care banca nici nu poate verifica cu certitudine că cel care cere creditul e angajat la o firmă reală.
Încearcă să-ți imaginezi cum poate ghici banca dacă individul mai are de gând sau mai poate să returneze creditul.
Înșăși întrebarea matale “de ce prin 92 nu s-au mai acordat credite populatiei ?”, deși pusă naiv, de parcă duhul sfânt ar da credite, conține un indiciu important – băncile au avut nevoie de mai mult de zece ani să se adapteze la economia de piață liberă.
Mai greu a fost și rămâne cu populația mai în vârstă (matale, mig, blogideologic), care trăind o viață într-o economie centralizată, în care statul a fost alfa și omega, aveți mari probleme de adaptare la o economie globală, în care statele naționale sunt la mâna “marilor grupuri financiare”, a “speculanților”.
Din reflex, veți vedea conspirații peste tot, când de fapt interesele financiare sunt publice, vizibile de pe Marte. Într-o astfel de economie globală, doar băncile centrale (cum ar fi BNR), mai pot descuraja speculatorii. De altfel BNR chiar a facut asta anul trecut, producând pierderi speculatorilor, pierderi estimate la peste 400 milioane de euro. Poate de asta ne-au mai lăsat în pace o perioadă.
Da-mi voie să îți recomand o carte interesantă, care te poate lămuri: “Lumea e rotundă” de David Smik. Dacă și după asta îmi mai reciți din beneficiile planificării centralizate și Statului omnipotent te includ în categoria “blogideologici” și mă sinucid “blogic”, plecând de aici. De altfel am un oarecare disconfort, dar despre asta voi scrie amabilei noastre gazde, într-o postare separată.
@ Adrian Năstase
Nu sunt membru de partid, dar sunt simpatizant și votant al PSD-ului. Mi-a plăcut în mod special guvernarea 2000-2004, când am avut senzația că doriți întradevăr o Romanie deschisă, angrenată în tendința generală de globalizare. Și pentru o bună perioadă de timp (chiar și după 2004) așa a și fost.
A urmat sinistra păcăleală portocalie, care a făcut parcă să dispară contactele externe de tipul “Crans-Montana”. Trăiesc cu impresia că Traian Băsescu a fost ajutat de o parte a PSD-ului, mai preocupată să-și recupereze partidul, decât să vă susțină în campanie – amintiți-vă că Ioan Talpeș a fost ales în 2004 pe listele PSD.
Chiar și aici pe blog, am senzația că primează nostalgia după vremuri apuse și nu dorința și energia necesară schimbării PSD-ului, vieții politice, României. Înțeleg că ura și lipsa de “fair-play” a lui TB sunt o amenințare permanentă și reală, dar poate cel mai bun lucru pe care-l puteți face e să-l ignorați și să ignorați intreaga menajerie portocalie.
Aratați-ne cum vedeți dumneavoastră lucrurile. Dați-vă cu părerea despre criză: e vinovat Alan Greenspan sau decizia politică, materializată prin intermediul lui Fannie Mae și Freddie Mac? Globalizarea s-a încetinit (sau chiar s-a oprit) sau de fapt criza nu face decât să o accelereze? Ce se întâmplă cu China, în ce se va transforma? Ce se va întâmpla cu România în actuala conjuctură economică (mă refer în primul rând la Grecia)?
La urma urmei cui îi pasă dacă Boc sau Monica Macovei vor fi lustrați? Toată discuția arată a bârfă provincială cu subiecte minore.
Vă asociam mai degrabă cu postările lui LePrince, decât cu răspunsurile date lui nea Ghiță Bizonu’ sau blogideologic, dar poate că percepția mea despre dumneavoastră a fost greșită. Dacă opiniile mele vă displac (uneori sunt enervant de direct) sau perturbă atmosfera blog-ului, vă rog să îmi spuneți și “dispar”.
@ LePrince
Da, Agarici pare a fi rudă cu Blogideologic. De fapt seamănă atât de mult, încât cred că e vorba de înmulțire prin mitoză.
Nici măcar un pui “clocit” nu putea să producă un astfel de text: “Au scaiva datorii karmice îngrozitoare polonezii la ruşi ? E clar că un blestem a lucrat cu randament maxim ca şi în 194o. Blogideologic, ca cel mai deştept şi competent comentator de pe acest blog, rogu-te fă lumină!”
Opinia mea este că Agarici este același “blogideologic”, disperat că nimeni altcineva nu i-a remarcat erudiția. Dacă e așa, e evident că omul are nevoie de ajutor. Am putea încerca sa fim mai pozitivi – spre exemplu am putea remarca lungimea și “diversitatea” postărilor.
@
Iata ca dupa calugarul Vasile…avem si motanelul Vasile!
Ce pisicute s-or fi confesand la el?
Domnule Adrian Nastase,
Dragi colegi de blog,
Doamna Andreea Stefan de la Cotidianul a descoperit motivul pentru care Romania nu reuseste sa iasa din criza.
Se pare ca principalul vinovat este motanul Vasile.
http://www.cotidianul.ro/poze_de_la_cornunastase_arata_pisica_de_la_mosie-111914.html
Sper ca doamna Andreea Stefan citeste cu aceeasi atentie si celelate articole de pe blogul domnului Adrian Nastase.
Astept cu nerabdare sa descopere distinsa ziarista SI motivul pentru care Romania este codasa la absorbtia fondurilor europene.
Sper ca vinovatul sa nu fie SUPERBUL Golden Retriever.
O zi buna tuturor!
@ Theodora
ce ţi-e şi cu destinul ăsta al României, de la călugărul Vasile la motanul Vasile… cu un buldog Vasile pe undeva, p-acolo, prin culisele lumii lui „voi votaţi, noi alegem”…
cum ar zice rumânu, sic transit gloria mundi într-o lume de basilei…
Draga Victore ,
La varsta lu matale ( 40 batuti pe muche daca erai studinte in 88 ! ) ar tebui sa intelegi ca diferenta intre rate ( adica credit ) si “creditarea de retail modernă” este cam aceiasi dintre “contabilitatea comunista” ( superioara ) si contabilitatea florentina in dubla partida . Adica vorbe precum “remuneratia” socialista ar fi fost altceva decat “salariul” capitalist. Tu se pare ca crezi ca daca zici viriLLLL vei ajunge ca armasaru’.
As observ ca modernismu asta consta in neasumarea nici unui risc din partea creditorului si transferareea tuturor riscurilor debitorului . Si si maximalizarea profitului creditiorului si si maximalizarea pierderilor debitorului . Si piederile se contabilizeaza direct – adica banca isi pastreaza derptul de a majora constant ratele si a percepe tz comisioane . Si indirect –cand , urmare fireasca unei politici aventuriste , Bancile o dau in bara si fac apel la stat care face imprumuturi care vor fi returnate de intreaga masa a cetatenilor ( inclus debitorii). Findca bancile nu accepat sa le scada beneficiile – insa puterea de cumparare scade.
Despre rate – sa fi tu santos ca si in RPR si RSR mai erau unii care fentau rata ! Si sasa spr stiinta ta “ratele” au fost reintroduse in RPR prin anul 58-59 ( pana atunci fusese considerata capitalista ) . Deci gandirea ta este mai degraba … Si as mai observa ca banca nu tebuie sa mearga pe ghicit sau speculatie . Fiindca p-ana la urma o da in bara . Exista niste regului de prudentialitate bancara care au fost manipulate pirn calcule matematice ezotico-ezoterice si care au dus la colapsul stiut . Si s-a ajuns aici din dorinta unui prea mare castig . Pierderile au fost transferate bugetului . ca intrebi cine este de vian Grenspan ori fam Mae – iti zic io sistemu de gandire al scolii de la Chicago ! care inventand montaju subprime a “uitat” prima regula – nu vinde polita la o valoare mai mare ! Nu cumpara polita la o valoare mai mare ! Ti-am zis ca smecheria consta in speranta ca piata va creste continuu – o ineptie . Si finalul a fost cel al spolierii intregii Americi ! Fiindca dragule cand emiti credite peste activele tale …. Merge o data . Merge de 10 ori. Insa inevitabil va veni si ziua scadentei . Iti atrag atentia ca actuala criza a fost precedata de o criza prin 90 si prebusirea afacerilor .com.
In privinat faptului ca din 1992 nu s-au mai acordat credite populatiei in sitemul ratelor – am o banuiala extrem de urata , Legate de necinste si specula .
Este f usor sa faci afirmatii comunsitoide gen mai în vârstă (matale, mig, blogideologic), care trăind o viață într-o economie centralizată, în care statul a fost alfa și omega, aveți mari probleme de adaptare la o economie globală. La fel I se reprosa lu babacu ca e prea tampit de regimu’ burghez si nu poate intelege justeta ideilor socialiste .
Si as vrea sa-ti atrag atentia ca ai niste lacune serioase. In conceperea “globalizarii” . Pe care o vezi doar ca vanzare nu si ca productie . Iti atrag atentia ca si cele mai liberale state semnificative ( nu Andora ! ) isi protejeaza cat de cat daca nu cu gelozie productia . Uite de exemplu noi importam 70% din haleala . Statele serioase din UE isi sprijina agricola productia si o promoveaza la export . Uiti ca AN a zis ca ar trebui sa ne recastigam piata interna – sau poate ai fost din cei care oripilati au strigat ca asta este autarhie ( te pomenesti ca si RFG este autarhica ! ) comunista ( suprema dovada de necunoastere ) ..
Si as observa ca ordinea asta globalista si marii rechini nu exista decat sub protectia statelor puternice …. Si cu bunavointa lor !
Cam intreaga ta argumentatie se bazeaza pe sloganuri ideologice, pe refuzul observarii faptelor asa cum sunt, umfalrea cu pompa a unor mici realizari si insinuari . Parca am fi la sedinta de BOB.
Oricum finalul tau glorios este tipic unui mod de gandire revolutionar, modern cu radaciniel in totalitarismul ce pretinde a=l combate : Dacă si după asta îmi mai reciti din beneficiile planificării centralizate si Statului omnipotent.
Adica imi reprosezi in mod mincinos o afirmatie pe care nu am facut-o !
http://marcus64.wordpress.com/2010/04/12/aliooo-divertis-psd-ul-nu-mai-este-la-putere-din-2005/
@ Mihnea Georgescu
Ceva nu se leagă . Cineva se opune , evident din raţiuni obscure , să-ţi faci DATORIA faţă de ŢARĂ . Totuşi , speranţa mea este că va învinge BINELE . Coada la care stai cred că nu este altceva decât o altă piedică pusă de adversarii politici ai PSD , posibil să fie şi aici mâna lui băsescu . Nu te lăsa ÎNFRÂNT . ÎNCĂ .
@ Victor V
Te lăudai că faci parte din „sectorul privat”. Nu am înţeles ce fel de model economic schumpeterian foloseşti, când te-am întrebat, mi-ai răspuns doar cu un foarte confuz „bla, bla, bla”. Spui aici : “Mai greu a fost şi rămâne cu populaţia mai în vârstă ( blogideologic etc), care trăind o viaţă într-o economie centralizată, în care statul a fost alfa şi omega, aveţi mari probleme de adaptare.” Ţi-am spus foarte clar că sînt gata oricând să înfiinţez un IMM românesc schumpeterian, bazat pe inovaţie adică. Tot ce aştept de la intervenţia statului este un echivalent românesc al legii americane SBA, nu un ajutor Keynesian, cu atât mai mai puţin un ajutor de tip socialist. Problema este că „sectorul privat” din România a contribuit cel mai mult la creşterea datoriei suverane a României. O analiza interesanta a datoriilor suverane ale tarilor europene poate fi citita la http://www.zerohedge.com/article/looming-european-debt-wars . Traduc din globish doar începutul : “Datoria suverana a Greciei este numai primul anunt dintr-o serie de bombe europene ale datoriior suverane ce sunt amorsate sa explodeze. Datoriile ipotecare în economiile post-Sovietice si în Islanda sunt cele mai explozive. Desi aceste tari nu sunt în zona monedei Euro, majoritatea datoriilor lor guvernamentale sunt denominate în euros. Aproximativ 87 % din datoriile republicii Latvia sunt în euros sau în alta valuta straina, si datoriile au fost contractate de Latvia mai ales de la institutii financiare suedeze, în vreme ce Ungaria si România sunt datoare în euro mai ales catre bancile austriece.” Articolul subliniaza apoi în mod insistent : “Datoriile guvernamentale contractate de aceste tari au fost facute numai pentru a sprijini ratele de schimb pentru a se putea plati datoriile sectorului privat din aceste tari (deci datoriile guvernamentale din România au fost facute pentru a se plati datoriile sectorului privat din România!, n.n., se confirma astfel dictonul economic al capitalismului : “Privatizarea câstigurilor si nationalizarea pierderilor.”) facute fata de bancile straine. Atentie, datoria suverana a României a fost facuta pentru a sprijini sectorul privat, iar nu pentru se finanta un deficit bugetar intern, asa cum este cazul datoriei suverane a Greciei !
@ Contele
Adevar graiesti!
Despre tipul de avion Tupolev 154, de pe blogosfera francofonilor :”A l’époque, mais à l’époque seulement, le Tupolev 154 (TU-154) dans lequel le président polonais a trouvé la mort était la fine fleur de l’aviation soviétique. Ce tri-réacteur commercialisé à partir de 1972 (il s’agit en fait d’une version rallongée du TU 134), était l’avion le plus commercialisé de l’autre côté du mur de Berlin. D’où son surnom de “cheval de trait” des cieux soviétiques : un peu poussif mais fiable, parfois approximatif mais robuste. Dans sa version “présidentielle”, il a été livré aux chef d’Etat de pratiquement toutes les “républiques populaires” de la sphère d’influence russe. Mais aujourd’hui, outre l’avion polonais qui s’est écrasé près de Smolensk en Russie, il en reste encore trois en Europe centrale et orientale : en Pologne, en Slovaquie et en Bulgarie. Dans ce dernier pays, le TU-154, sert à transporter le président de cette république parlementaire. Les membres du gouvernement et le Premier ministre préfèrent, eux, les services d’un Falcon ou d’un Airbus de location. Le premier est considéré comme un proche de Moscou, les seconds comme des pro-européens convaincus… S’agit-il d’un hasard ? Si l’on considère le choix de l’exécutif polonais incarné par les Kazcinski peu suspect de sympathie envers le Kremlin, c’est un soucis d’économie qui semble avoir dicté le choix de conserver le Tupolev, livré au début des années 1990 à Varsovie par le constructeur russe. Toujours est-il que, les quelques officiels européens qui utilisent encore les services du “cheval de trait” Tupolev doivent réfléchir par deux fois avant de monter à bord après la tragédie de Smolensk. Dénué d’instruments modernes de guidage, le Tupolev peut encore voler, certes, mais comme le notent les spécialistes, désormais quand on parle de cet avion c’est souvent pour annoncer un accident.”
@ Mihnea Georgescu
Gogule zici :”Ce se mai aude cu cererea de adeziune la PSD? Nu m-aţi căutat nici până acum. Eu aştept. Încă.”
Pai matale completashi adeziunea dar nu era normal sa pui acolo si adresa corecta?
Zi merci ca nu ti se intoarce misiva electronica cu “adrisantu’ necunoscut”.
@All: Please, Help! Nu stiu ce sa ma fac ! Pe model bocciu, echipa de doi intelectuali Cititor in stele (stie sa scrie) si Harabulea (stie sa citeasca) , pazita de al treilea, Contele (le stie p’amandoua), ma bagara in embarbgo total la vorbe, pe motiv ca pentru ei nu mai “esist” deoarece sunt de o impertinenta crasa ca si linia partidului pe care il reprezint (sic!). Ajutati-ma oameni buni, ca nu mai am somn si pofta de mancare, ma topesc pe picioare minutel de minutel. Vorbiti macar dvs. cu mine, poate-mi trece!
sa fiti iubiti si binecuvantati pentru mila crestina si indurarea ce-mi veti arata !
marcus
Aliooo, Divertis, PSD-ul Nu Mai Este La Putere Din 2005 !
Nu este pentru prima data cand scriu despre modul in care a ajuns sa se prostitueze trupa Divertis, altadata o trupa cu mult succes, care practica un umor fin, de calitate, transformata acum intr-o biata brigada artistica de Camin Cultural, pe modelul comunisto-tovarasesc de idee de satira si umor, ale carei scremeli “artistice” sunt indreptate catre desfiintarea singurei redute ramase in fata aspiratiilor dictatoriale ale Basescului, Opozitia Parlamentara.
Oamenii astia ori sunt tampiti, ori sunt jigodii, ori sunt niste jigodii tampite. In orice tara democratica, civilizata din lume tinta criticilor si a manifestarilor gen “Divertis” este Puterea, nicidecum Opozitia, la noi insa ca la nimeni. Si macar daca ne-ar oferi un umor de calitate.
Ti-ai gasit!
Noroc cu comenzile din studioul de televiziune pentru “Aplauze” si “Rasete”, ca altfel n-am sti ce se petrece pe micul ecran. La cea mai recenta cacareaza de acest gen, “hartistii” nostri au debutat in forta, cu un Ion Iliescu pe post de mentor marxist, dand lectii de preluare a Puterii lui Ponta si Crin, imaginati drept revolutionari guevaristi. Singura nota de umor din toata mascarada respectiva, de altfel un umor involuntar, tinea tocmai de paradoxul situatiei in care, in timp ce la Cotroceni troneaza in fals si nesimtire dovada in carne si oase a reinstaurarii dictaturii in Romania, embrionul avortat ministalinisto-ceausist, Basescu Traian, Divertisii vad pericolul venind de la Opozitie.
Curat, murdar Coane Grecu & Cie!
Si unde mai pui ca acest pericol este prezentat de acesti vizionari aliodoreni ca avand radacini adanci comuniste. Pai, bai prostovanilor, mai comunista decat ratacirea nanoBocului in padurea de bonsai de pe peluza Palatului Victoria si in hatisurile discursului sau, tipic activistului comunist al anilor cincizeci, cu deosebire ca acum nu mai avem de-a face cu infierarea burghezo-mosierimii si mai ales a chiaburimii de la sate, ci cu sustinerea propagandistica a tezei egalitaristo-populiste a “pensiilor si salariilor nesimtite”, nici ca “se eczista”, ba, ca sa zic asa!
O tot trageti si o tineti langa-talamga cu “Jos comunismul pesedist”, in timp ce la Cotroceni si Victoria, avem de-a face cu cele mai paranoice si cinice manifestari ale ceausimului tarziu si decembrist de pe meleagurile dambovitene.
Voua numele Petre Roman, Casuneanu, Solomon etc. chiar nu va spun nimicuta, nimicuta, ba?
Ei bine am o veste proasta pentru voi, baietii mosului !
Dupa ce chiombu’ se va sterge pana la epuizare cu voi la cur si va termina probabil si cu Opozitia Parlamentara din Romania veti avea zile foarte grele. Va va pune Tatucu’ vostru sa va bateti joc de voi insiva si de prostia voastra dovedita atunci cand v-ati angajat sa-i faceti jocurile, dar va fi prea tarziu.
Pana atunci, baietii mosului, nu am altceva sa va urez decat numeroase succesuri si editari de fraze intregi cat mai “umoristice”!
sa fiti iubiti
marcus
Şi uite-aşa a ajuns un ” agarici ” să fie vedetă pe blogul lui A.N. .
Dacă mi se cere o părere pertinentă aş putea să vă zic că nu văd nicio legătură între acest personaj şi blogideologic . Sesizez doar o puţină luare în balon a acestuia din urmă de către susnumitul ” agarici ” . Părerea mea .
@mihnea georgescu
Ai incercat sa mergi si pe varianta clasica? Adica mergi la sediu, depui o cerere pe hartie, atasezi o recomandare, si astepti. Timpul de asteptare se reduce la proxima sedinta de consiliu orasenesc/ municipal unde se va discuta si cererea ta, ca si a altora. Vor fi invitati toti cei care vor sa adere.
@nastase
Eu sunt convins ca deja partidul de guvernamant a inceput search-ul. Cine va avea oamenii acestia de partea sa, va conduce Romania pentru o buna bucata de timp. T.B. stie asta.
@doru coarna
Esti tare.
@contele
Exagerezi cu inscrierea in partid.:)
Asa pot spune si eu, ca aici, pe blog de cate ori apare o idee constructiva apar postacii de serviciu care insira pagini intregi. Pe mine ma distreaza, cred ca si pe tine.
@blogideologic
E randul tau sa porti armura defence-lui.
@cititor in stele,contele
Unde sunt zilele cand cititorul, analistul si contele alcatuiau troica blogului?
@Analist
Am încercat și varianta clasică acum mai bine de doi ani, dar am fost profund dezamăgit de stilul organizației de la Sectorul 6, unde locuiesc. Aș dori să fiu membru într-o organizație din Sectorul 1. Eventual chiar în cea în care este membru AN-ul. Cred că mă înțelegi.
@ELMMAR
Era corectă adresa… iar vă legați de vicii de procedură!
Oricum nu mă face pe mine calitatea de membru PSD, oricum sunt un om de stânga, dar mi-ar fi plăcut să mă mândresc printre prietenii mei cu carnetul roșu… Asta e tot!
@nastase
Ce se întâmplă cu site-ul Fundației?
Hm .. aia de la Cotidianu parca face o sugestie ? Ce-ar fi sa le aratati … pisica ? Sa zicem incepand cu o intrebare nevinovata : ba d de ce ati luat imprumutu de la FMI ?!
@Analist
În plus, cererea online era un test cu privire la seriozitatea sistemului lăudat de AN… de adeziuni în masă online, a tinerilor…
Un semnal de alarma pentru PSD!
http://aliantadreptei.wordpress.com/2010/04/12/alegeri-parlamentare-ungaria-2010-rezultate-i-tur/
FIDESZ a practicat o politica extra-parlamentara catch-all-over. In fiecare circumscriptie electorala functioneaza o organizatie FIDESZ, capabila sa mobilizeze in timp record simpatizantii formatiunii. O fuziune cu KDNP nu este asteptata, dar aceasta formatiune va incerca sa isi etaleze propriul grup parlamentar. Ramine de vazut daca aceasta alianta electorala va fi reconfirmata la alegerile locale din toamna acestui an. Este posibil ca KDNP sa mearga pe liste proprii. Privind traditia istorica a KDNP nu este exclus ca aceasta formatiune sa migreze spre centru politic, lasat liber de MDF/SZDSZ.
MSZP este in declin. Un semnal de alarma pentru PSD! MSZP a pierdut atat catre FIDESZ si JOBBIK, dar mai ales a pierdut catre noua formatiune LMP, care din start a reusit sa-si impuna candidatii in toate cele 20 de colegii nationale. Pentru un partid format in februarie 2009 aceasta performanta este remarcabila.
@Victor V
Tinere domn( ca tot ma facusi mai batran) iti raspund la postarea d-tale din 10 aprilie, aia cu bancile.D-ta faci o confuzie regretabila intre rolul unei banci , care este dat de natura activitatii sale si obiectivele acesteia.Din cursul de banci tin minte ca activitatile bancare sunt( printre altele):
-gestiunea depozitelor si furnizarea mijloacelor de plata
-furnizarea de credite si instrumente de plasament catre intreprinderi; particulari ,stat
-furnizarea de garantii, cautiuni , protectii diverse
-furnizarea de activitati bancassurance
Unul din obiectivele bancii( si nu rolul ei) este:
-maxizarea profitului si minimizarea costurilor.
O alta treaba este ca banca trebuie sa-si pondereze( in sens matematic) obiectivele functie de conjunctura externa(perioada de criza) ori interne (conflicte de munca).
Insist totusi sa discutam despre echilibrele de care am pomenit chiar daca d-tale ti de pare “contraproductiv”.
Ghita Bizonu’,
banuind ca nu ai nimic impotriva sa-ti raspund aici ( la “Raspunsuri”
) la mesajul tau postat mai in “amonte”, ma citez pe mine insumi : astazi patimim din cauza “aproximarilor inerente oricarei idei geniale, care trebuie pusa in aplicare de catre mediocri”.
Imediat ce scapam de aceasta problema, sperantele mele se vor realiza
@Mihnea Georgescu
De ce nu incerci la Organizatia Prahova? D-l Nastase acolo este membru.
Sigur ca mai e inconvenientul deplasarii pentru sedintele periodice, drumul, bataia de cap,pierderea de vreme, dar nimic nu ar trebui sa stea in calea inregimentarii politice. Totusi, daca te astepti ca d-l Nastase sa apara la sedinte, sau crezi ca organizatiile PSD sunt atinse de dimensiunea intelectuala a d-lui Nastase, te asigur ca te inseli. Organizatiile de partid sunt de multe ori mai dure decat “luptele de strada”, nu au confortul blogului d-lui Nastase. Dar nu te lasa desurajat! Arata-ti vointa, determinarea si tenacitatea. Printre altele sunt si calitatile unui bun “om de stanga”. Succes!
“In Romania, nu ducem lipsa de idei revolutionare sau de oameni capabili sa sclipeasca pentru scurte intervale de timp, ci tocmai de oamenii capabili sa tranforme un ideal in realitate. Acesti oameni lipsesc parca in ciuda planurilor noastre si poate ca pe ei ar trebui sa-i regretam cel mai mult, atat in sistemul public cat si in cel privat.”
Perfect de acord cu d-voastra.
(c)analist ce e aia armura defenceului ?! Au lb romana are unele mistere ptr matale ? Globalizare, da ?!
@Harabuleo: daca ati ajuns sa faceti dintr-un deces de o asemenea amploare si rezonanta internationala, motiv de mandrie portocalie cu trimitere la cat de dastept va este tatucu’, bubuiti in cutia craniana (sincer, n-am stiut ce eufemism sa folosesc pentru prostie si rog sa ma scuze toata lumea, in frunte cu gazda pentru comparatia folosita) mai tare decat canonada nemteasca la asediul Lenigradului pe toata durata acestuia. Si pentru a nu fi depasiti de nimeni o mai dai si cu un p.s., in care compari spusele d-lui Iliescu cu mesajul (by the way, scris de oricine altcineva numai de sfertodoct, nu) basescului. Ba, nene, voi chiar ca aveti nevoie de o Carticica Rosie ! Si-ti faceai probleme re:studiile mele ! Crede-ma, nu este cazul!
sa fii desteptat, desi nu cred ca mai este posibila minunea!
marcus
PS Conte ai mare grije de savant ca daca vi-l rapeste cineva, ramaneti dracului descoperiti la nivel ideologico-propagandistic. Goebbels si toti oamenii lu’ Mao au fost nimic pe langa un asemenea exemplar de pupinbasist.
sa fii iubit si tu conte, foarte iubit
tot io
Le Prince,
doar teoretizam, da?
Ei bine, impozitele la care ma gandeam le-ai anticipat (punctele 1 – 4, din mesajul tau); ar mai fi un mic impozit, aplicat averilor pe care incerci sa le delocalizezi, mutandu-ti-le in anumite “paradisuri fiscale” (atentie! – Luxemburgul si Elvetia au inceput sa-i “arate cu degetul” pe nemtii care isi tineau “banetul” ascuns in bancile de la ei).
Dar, locul unde ai pus tu punctul pe “Y”
este acolo unde intrebai de garantiile pe care le primesti, pentru sumele impozitate corect, dar deturnate “miseleste” de catre cei care au acces la ele (iese din calcul afacerea in care iti reinvestesti singur profitul, ca sa scapi de impozit; afacere care poate fi asigurata la asiguratorii de pe piata).
.
Daca as vrea sa te atrag intr-o capcana, eu (statul) te-as face membru in consiliile economice care hotarasc si controleaza folosirea banilor obtinuti din impozitarea ta; atunci ai fi si tu responsabil in cazul in care s-ar realiza deturnarea (ca n-ai controlat bine tot procesul, ca n-ai prevazut deturnarea etc.) si nu ai mai putea sa te consideri victima decat, eventual, victima a propriei tale neglijente. Deci, adio garantii-despagubiri (cum nici actionarii unei societati pe actiuni nu mai primesc nicio despagubire dupa ce si-au nenorocit firma votand pentru o anumita directie falimentara).
Am spus: “daca as vrea sa te atrag intr-o capcana”. Dar, pentru ca am convenit sa discutam doar ipotetic, nu vreau sa te atrag in nicio capcana, pentru ca nu as castiga nimic. Asadar, iti recunosc faptul ca la gradul de dezvoltare la care a ajuns societatea umana, garantii ca cele pe care le ceri tu, nu s-au inventat inca. Imi pare rau.
Dar, ca sa terminam totusi intr-o nota optimista, consoleaza-te cu ideea ca nici arhipelagurile exotice in care ai vrea sa te refugiezi (cu baroneasa) nu-ti ofera garantia ca nu te va lua vreun tsunami
P.S. Cu siguranta nu-i inca momentul sa deschidem vreo sampanie, asa ca, ramanem, deocamdata, la spirtoase…
Le Prince,
cat despre emulii lui Blogideologic, unde ti-e romantismul? E primavara, deci e vremea cuplurilor, a coalitiilor necesare unei mai bune reusite de scapare cu nickul mai curat, mai uscat si mai apretat
.
, “prefer mai bine” (sic!
) sa raman solitar. Nesolidar decat cu mine insumi. Ca sa-mi pot flutura mai departe nealinierea, ca si kosovarii independenta
.
Totusi, in ciuda ofertei tale generoase de a-mi cere sa te ajut
In plus, de o vreme, hai, de o vreme si cateva minute
, observ ca discutiile de aici au devenit mult mai tehnice, mai bine ancorate in meandrele concretului “jurnalier”
.
.
De aceasta, zic, sa nu incepem sa-i speriem, a priori, pe comentatorii fara adapost, care vin pe aici in speranta obtinerii unei gazduiri si, eventual, a vreunei consacrari bloggeristice.
Poate, pana la urma chiar puii ideologici te vor ajuta sa faci fata “intemperiilor ideologice” ale lui Blogideologic ! (scuzata imi fie repetitia complet voita si intens cautata)
@Harabula
Ma obligi sa-mi dau cu parerea tocmai pe blogul unui specialist in Nicolae Titulescu.
Mi se par nedrepte acuzatiile ca Titulescu ar fi vrut sa vanda tara Uniunii Sovietice. Aceleasi neghiobii precum si cele clamate dupa 89 pe tema relatiilor cu Uniunea Sovietica si apoi cu Federatia Rusa.
Macar de ar fi fost lasat Titulescu sa incheie Tratatul cu Uniunea Sovietica prin care aceasta ar fi trebuit sa recunoasca unirea Basarabiei cu Romania. Cu Tratatul incheiat, Uniunea Sovietica nu ne-ar mai fi dat ultimatumul din 1940 si, daca l-ar fi dat, dupa razboi ne puteam recupera teritoriul pierdut pe cale fortei dreptului international.
Carol II, cu un comportament abuziv asemanator lui Basescu de astazi, chiar daca era un aristocrat, a distrus clasa politica interbelica, intr-un moment destul de nepotrivit pentru Romania, in ajunul celui de-al doilea Razboi Mondial.
Pentru Titulescu nu era greu sa previzioneze ce se va intampla.
Avea vreo importanta ca Uniunea Sovietica era un stat totalitar? Natiunile Unite n-au intrat in alianta cu acelasi stat pentru a infrange nazismul german?
@Ghitz Bichon
Eschil, Sofocle, Euripide si Aristofan? Cine sunt, vedete pe la Hollywood? Guvernanta mea, dealtfel o doamna foarte intepata( inghitise de mica un ac cu gamalie, astfel ca era foarte atenta cu sanatatea ei) imi citea doar Arici Pogonici, iar dupa Mihaela ma trimetea urgent la culcare. Norocul meu a fost cu tusica’baroneasa care imi citea seara pe furis Ciresarii si uite asa m-am cultivat si eu. Plus ca era initiatorul in Romania a fan-clubului Zsa-Zsa Gabor si am ajuns un mare specialist in cinema. Aristofan a jucat si in comedia aceea celebra, Broastele,nu? Iar Eschil( parca Aeschilios, nu?) a regizat Orestia, nu? Ce drama!
Draga Romulus, orice regim totalitar face asemenea gesturi, din dorinta de“spalare a creierelor”. Daca regimul communist a interzis diversi autori straini si romani, asta ii face pe toti romanii inculti sau limitati cultural? Tu cam asa pui problema. Eu nu admir societatea greceasca de azi mai mult decat trebuie, dar te asigur ca daca exista lucruri de condamnat, exista si chestiuni de laudat, pe care la noi nu le gasesti. Unul din ele este si constiinta sociala, care in Romania nu exista. Sa-ti explic la ce ma refer: in societatea greceasca fiecare isi cunoaste rolul si plasarea sociala si nu o incalca. Asta inseamna ca acolo nu vor apare in ziare articole de genul celui cu motanul Vasile. Nimeni nu va judeca faptul ca un politician de marca are o casa de week-end si un motan cu ochi albastri. Tuturor li se va parea acest lucru ceva firesc. Sigur, cel mai umil dintre greci va avea minimum de hrana ca sa nu moara si posibilitatea sa se imbrace cat de cat decent. Nu toti grecii viseaza sa ajunga milionari sau politicieni, nu-l vor invidia pe Becali pentru Maybach (dar vor fi de accord ca acesta sa fie impozitat la sange datorita sursei si modului sau specific de a face avere-speculatia) si sunt putine grecoaice care au un Louis Vuitton veritabil( si nici nu-si doresc). Ai sa vezi foarte multe doamne care par foarte bine imbracate si coboara din Mercedes, care detin un magazin, dar carora nu le e rusine sa spele si pe jos in magazinul lor sau sa care marfa( pentru ca nu vor sa cheltuie banii aiurea si sa se complice cu femei de serviciu si hamali).In acelasi timp ai sa vezi pe strada politicieni, ministri sau vedete locale(cantareti, actori) care se comporta ca niste oameni foarte normali(unii nici nu au masini, circula cu metroul sau cu tramvaiul). Imi amintesc ca in perioada lui Simitis, acesta avea obiceiul sa vina uneori acasa la pranz sa manance, si singurul semn ca era acolo era un Mercedes negru parcat in fata blocului si doi “baieti de securitate” care stateau pe langa masina. Masina nu avea girofar, si daca n-ar fi fost neagra, ar fi aratat ca una obisnuita. Simitis locuia intr-un bloc din Kolonaki( celebru cartier atenian datorita lui Madame Sou-Sou, o stii?) foarte obisnuit, pe o strada relativ aglomerata, unde trecatorii nu erau incomodati cu nimic. Ceea ce ti-am descris, este doar o scena de normalitate. Mi-as dori si pe aici sa avem o stare de normalitate, in care politicienii sa se comporte cu cetatenii ca si cu niste parteneri sociali(nu ca si cu subiecti, sau supusi), in care comunicarea politic-social sa fie una cat de cat normala si in care sa nu se poata cumpara voturi cu un mic si o bere. Cam la asta ma refer. Grecia nu e neaparat cel mai bun exemplu, a pornit de la chestia cu fanariotii, dar mi-as dori macar normalitatea Greciei. Cat despre Eschil, Aristofan si altii, sunt buni pentru polemici intelectualiste, pentru educatie si pentru culturalizare dar nu toata lumea trebuie sa-I cunoasca si sa-I invete(spun nu trebuie adica nu este obligatoriu) pentru a avea o societate asezata, normala, minimal corecta si civilizata.
In ceea ce-I priveste pe turci, te contrazic. Agresiunea ramane( si mai grava este continuitatea ei), motivatiile aparente pe care le expui ( de fapt totul era orchestrat de CIA care manipula pe colonei si acestia pe omologii lor ciprioti) nu justifica si nu legitimeaza un atac armat. La fel poti spune ca masacrul de la Katyn a fost justificat pentru ca sovieticii trebuiau sa reactioneze la mobilizarea armatei poloneze.
Nu neg ca in 1913 nu au fost abuzuri asupra aromanilor, dar au trecut 100 de ani, si actualmente relatiile interetnice sunt relativ normale si aromanii sunt tratati correct.
Ceea ce faci tu gresit este ca generalizezi si treci cu vederea argumente viabile, dar care peroratiei tale nu convin. Adica faci ca o vecina de-a mea, o ducesa surda careia desi ii dau binete zilnic, ma paraste sectoristului ca nu sunt politicos si nu fac reverenta correct. Nu te banuiesc de probleme de intelegere si digestie intelectuala ( ca pe blog ideologic) dar te banuiesc de “caposenie”, incapatanare si un strop de obtuzitate. Si lecturile astea, Eschil sau Sofocle ar trebuie sa ajute la ceva, printre altele si la o viziune putin mai larga.
Acum, te las, ma duc sa-mi reiau lecturile din “Cutezatorii” si din almanahul “scanteia”, vezi ce departe am ajuns? Inca putin si te intrec la “lectura”. Nu si la capitolul de “intelegere” sau “toleranta”.
PS Trebuie sa spun totusi ca postarea ta din 11 Apr, la 07:50 , e de bun simt ( funciar ). Vezi ca poti cand vrei?
@Analist :”@cititor in stele,contele
Unde sunt zilele cand cititorul, analistul si contele alcatuiau troica blogului?”
La care troica faci referire, daca nu-i cu suparare, la aia care a transportat-o pe Ispravniceasa si pe Plezirist, cand sfintira pochii partia de schi, cocotati in telescaun”? Ca altfel pute dom’le a suficienta, da’ pute al dracului de tare!
sa fii troicat
marcus
@ Globulus ideologicum ( creator de “Agarici”)
Bling-bling face din nou confuzii si legaturi halucinante. Spui:
„Eugeniu de Savoia, care nu ştia boabă de limbă maghiară , dar în principiu putea să înţelegă bine româneşte, tot o vernaculară neolatină, foarte apropiată de italiană, limba natală a mamei sale.”
De unde stii ca Eugene de Savoie stia si intelegea romaneste? Ai vreo dovada? Nu cred. De limba natala nu prea am auzit, am auzit de limba materna, in cazul lui Eugene de Savoie era franceza. Il idealizezi pe Eugene de Savoie pentru ce? Ce rol a jucat el in istoria Valahiei? Dar in cea a Romaniei? Nici unul. In afara celor cateva reforme austriece ( foarte discutabil initiate chiar de Eugene de Savoie) preluate de Mavrocordat in 1739 ( si aplicate mai tarziu de acesta si in Moldova) nu putem sa-l implicam pe printul-maresal in istoria noastra. Cum spuneam, tradator al propriei tari si al propriului suveran, el a fost un mercenar bine platit, foarte loial angajatorului sau. El a fugit din Franta dupa caderea totala in dizgratie a mamei sale, nepoata lui Mazarin(implicata in „scandalul otravirilor”-se spune ca a atentat si la viata lui Ludovic al XIV-lea), exilata mai apoi. A fost un mare geniu militar, a luptat impotriva Frantei si Turciei in mod special, dar nu a fost niciodata un ideolog sau teoretician al „eliberarii popoarelor”. Adica nu a fost ceea ce vrei tu sa-l faci. Este o enormitate, o minciuna si o afirmatie fortata.
Desi nu cred ca mai ai varsta la care inghiti naivitati, le debitezi. Iti dau o veste proasta: haiducii nu erau altceva (majoritatea lor) decat niste talhari cu oarece pretentii de moralitate, pe care le foloseau ca pretext pentru actiunile lor. Scopul principal era capatuirea proprie. In perioada 1718-1739, Oltenia a fost teatrul de operatiuni a unor bande de haiduci(talhari), care folosindu-se de anomia si lipsa de autoritate din zona, furau, incendiau si se distrau luand nu numai de la boieri(multi se refugiasera in Transilvania sau in Valahia) dar si de la oameni mai putin instariti.
Inca o comparatie fortata, intre Allende(de care personal am o parere proasta) si Ceausescu. Banuiesc ca vrei sa spui ca Nicu Filipescu, vizionar, se consultase cu Mama Omida si ii vedea deja in viitor aparand pe cei doi. Postarea ta din 11.04, 07:05 am, este o noua facatura.
Cred ca daca Dan Amedeo Lazarescu ar citi ce scrii tu, ar lesina. Nu lua drept aliat un om care ti-ar fi desfiintat 99% din enormitatile pe care le sugerezi. Ai vreo dovada ca ,citez din humpty (Doamne ,ce am ajuns sa fac!) : „Dan Amedeo Lăzărescu a încercat eroic, printr-o muncă de multe decenii, să-l integreze pe Eugeniu de Savoia în discursul despre istoria noastră”? Daca ai ,te rog posteaz-o. Daca nu ar fi bine sa explici mai bine ce vrei sa spui.
Pe de alta parte, te felicit pentru primul tau „pui”, agarici. Mai ai si alte „oua”? Nu de alta dar as vrea sa stiu cum va arata acest blog in viitor.
@Prometeu 2009
Shostakovich va fi intotdeauna de actualitate, depinde numai de gusturi. Prefer totusi Tchaikovsky si Rahmaninov.
Oricum, valsul este nemuritor, Second Waltz e emotionant (a ridicat si calitatea filmului”eyes wide shut”), iar rusoaicele vor dans intotdeauna cate doua in perechi, e o traditie (barbatii fie mureau in razboi, fie erau prea beti ca sa danseze).
Pe de alta parte, este pacat ca relatiile noastre cu Rusia sunt atat de artificial afectate de emotii infantile, lipsa de pragmatism si o reala lipsa de cunoastere a Rusiei. Nu avem nici specialisti pe relatia cu Rusia si daca i-am avut le-am inchis gura in ’90 acuzandu-i de spionaj kgb-ist. Pacat.
@Victor V
Am remarcat diferendele tale cu Ghitz. Ce nu poate intelege el este ca tu traiesti si muncesti in economia reala, cu probleme reale, iar teoriile, poate corecte, nu se prea potrivesc cu realitatea de zi cu zi. Cu “mig” am fost mai putin atent, dar banuiesc ca e specialist in domeniul financiar-bancar, are tendinta sa teoretizeze prea mult.
In rest, trebuie sa fim optimisti, avem solutie pentru orice “blogideologic”, iar puii pot fi anihilati(sunt mici, slabi si foarte firavi).
S-auzim de bine.
@Ghiță Bizonu’
Am exagerat punându-te alături de “blogideologic”, chiar și numai după vârstă. Diferențele sunt imense, matale critici “Școala din Chicago” (chiar dacă o faci într-un mod simpatic și după cum spuneam complet afon), în timp ce stimabilul mă zăpăcește la cap cu “modelul… unde-i modelul” mai ceva ca-n reclama la Altex (aia cu halatu’).
Nu-i așa că-i drăguț cu IMM-ul schumpeterian pe care o să-l pornească când l-o finața statul?
Revenind la oile, adică la băncile noastre – creditorul are principalul risc, cel de neplată a creditului de către debitor. Dacă te referi la condițiile de creditare, acelea se discută, iar Mugur Isărescu chiar recomanda discutarea lor.
Piață liberă fiind, dacă nu îți plac prețul și condițiile dintr-o prăvălie, te poți muta oricând alături. Nimeni nu te obligă să-ți faci creditul la o anume bancă. Dacă nu îți place niciuna, nu te obligă nimeni să-ți faci credit la bancă – te poți apuca să economisești.
Referitor la globalizare – de unde ai scos că o văd doar la vânzare. Tot de globalizare țin și mutarea Ford, Nokia, Renault în Romania. Globalizarea înseamnă și o mai eficientă diviziune (internațională) a muncii. Nu ne obligă nimeni să facem doar “munca de prost”, putem face orice, inclusiv tehnologii avansate (telecom, inteligență artificială, servicii financiare, genetică). Dacă însă te aștepți ca statul să facă ceva, nu cred că ești realist.
Referitor la reclama facută statului omnipotent, hai să recapitulăm un pic ultima postare: “contabilitatea comunista (superioară)”, “ratele comuniste”, oprirea ratelor în ’92, din motive de speculă, ș.a.m.d.
Nu e vorba numai de o afirmație, matale chiar ești convins de superioritatea statului comunist față de piața liberă. Nu mai insist, că îți face rău și chiar nu am chef să discut în contradictoriu. Mai bine vorbim de Bucureștiul de altădată… mi-au plăcut și mie filmulețele, deși dacă mă gândesc bine, în perioada respectivă, capitaliștii ăia exploatatori construiau “zgârie-nori”.
E adevărat la noi, ca și la greci, atmosfera era și este mai relaxată. Iar când dăm chix, de vină sunt speculanții și conspirațiile lor.
@ mig
Nu am nimic împotrivă să discutăm despre orice doriți. Ați putea fi mai explicit referitor la echilibrele de care pomeneați?
Referitor la bănci, aveți dreptate – subliniam doar faptul că dacă au dreptul să acorde credite, acest lucru nu trebuie înțeles ca o obligație.
@ ion adrian
Mult’amesc boieri d-voastra de interpelare!(ca sa ma exprim in limbaj fanariot).
Din cate stiu, fara a fi un specialist, exista aplicari (nuantate desigur) ale acestor tipuri de impozitare in mai toate tarile UE. Sub o forma sau alta. Stiu ca Franta are de exemplu o taxa de solidaritate sociala pe care o platesc numai cei cu averi peste 1 milion de Euro(nu sunt sigur ca e 1mil.), Danemarca are niste taxe uriase la automobile de lux si de capacitate mare, Grecia are taxe pentru excedentul de spatiu locativ pe care nu-l inchiriezi, etc.
Cu mostenirile, as incuraja pe de o parte spiritul de economisire a capitalului ( cetatenii ar fi tentati sa economiseasca si un mic capital care sa plateasca taxa pe bunul ce-l lasa mostenire), as descuraja cumparaturile considerate “investitii”( burdusirea apartamentului cu masini de spalat noi, frigidere noi,covoare, noi toate ,dar uzate moral) , cumparaturi facute fie din spiritul “las’sa fie acolo de zestre”, fie din frica periodica de banci, fonduri de investitii , planuri de investitii, asigurari cu acumulare, bursa sau inflatie.
Pe de alta parte, as incuraja munca si as descuraja lenea si desconsiderarea valorii ( faptul ca l-a primit gratis-mostenire, il face pe respectivul sa fie mai lax la vanzare si instrainare) pentru care nu a picurat macar un strop de sudoare.
Plus ca, parerea mea intima este ca fiecare trebuie sa-si produca singur confortul si siguranta, asta il face mai competitiv, mai dornic de succes personal, mai putin sigur de confortul mostenit(fara sa vreau sa-l dezmostenesc total) si cred ca fiecare are o datorie (pe care i-o iau din ce lasa) catre societate, cu care se pot face diverse lucruri pentru binele general.
Cam astea sunt motivatiile. In general, in tarile UE, taxele pe mostenire sunt mari, oricum mult mai mari ca la noi.
S-auzim de bine.
@LePrince
?
În primul rând, hai să reamintim tuturor cât de infatuat şi de ignar eşti : +LePrince spune, martie 28, 2010 la 1:04 pm : “Desttut De Tracy ( asa se scrie)”+, şi repeţi greşeala, în perseverenţa ta împotriva demonstraţiei privind sursele occidental- europene, derivate din Iluminism, ale ideologiei naţionalismului românesc. Nu băiatu’, vezi “Destutt de Tracy” la http://en.wikipedia.org/wiki/Destutt_de_Tracy ; “Destutt de Tracy”, la http://oll.libertyfund.org/index.php?option=com_content&task=view&id=41&Itemid=259 ; “Antoine Louis Claude Destutt, Comte de Tracy”, la http://homepage.newschool.edu/het//profiles/tracy.htm etc. Vladimir Tismăneanu nu scrie nimic în “Raportul Tismăneanu” despre faptul că alogeno-cominterniştii care au instaurat comunismul în România au distrus sistematic ideologia naţionalismului românesc. Care trebuia păstrată. Ţi se pare că haiducii erau tot atât de periculoşi cât şi partizanii anti-comunişti ? Eu sînt la fel? Ai moştenit teama asta din familie
@Contele
Eu cred totusi ca agarici este pui de blogideologic. Nu datorita celei de-a doua parti a postarii lui in care isi declara dragostea filiala fata de globulus ci datorita primei parti, in care amesteca karma cu sugestii conspirationiste. E bine totusi sa fim vigilenti. Blogideologic si agarici nu se poarta fin cu spada si floreta, sau cu pistolul de duel.Ei pot veni sa-ti dea un par in cap pe la spate iar apoi sa strige in piata publica faptul ca tu te-ai dat cu capul de pereti si prin asta vrei sa ajuti “emiratul din Caucaz” sa-si extinda granitele pe teritoriile razesilor lui Stefan cel Mare si sa-l tragi de barba pe Mircea cel Batran. Acesti pui pot apoi sa faca galagie sa se transforme in mici monstri ideologici dupa modelul “gremlins”.
S-auzim de bine.
@Paul
Ok, sa ramanem la Metaxa. Te contrazic intr-o chestie, in rest suntem de acord. Spui:
„Asadar, iti recunosc faptul ca la gradul de dezvoltare la care a ajuns societatea umana, garantii ca cele pe care le ceri tu, nu s-au inventat inca. Imi pare rau.”
Ar fi niste mecanisme care sa ma faca sa am mai multa incredere. Mai concret, partidul care l-a propus pe cel care deturneaza proiectele spre propria bunastare ( ca sa fiu impartial iti dau doua exemple: Mazare si Videanu, iar n-am nici o dovada) sa-l sanctioneze. Adica sa faca o autosanitarizare. In felul asta eu voi vota in continuare cu acel partid(proiect) pentru ca am garantia ca organismul politic respectiv e „curatel”(nu poate fi niciodata perfect curat, sunt constient, si nu e nicaieri) si ca eventuala deturnare a fost doar un accident.
Cand spuneam de mutarea in clime fiscale mai blande, ma refeream la mutarea sediului, capitalului, activitatii, toate legale, mai putin despre bani nedeclarati( ca in Germania).
Sigur ca nimic nu te poate feri de catastrofe, sa stii ca familia mea princiara are un motto:” Nimeni nu-ti poate lua capul(meseria, cunostintele, profesia, talentul) dar banii se pierd usor la casino”. Asa ca…
In ceea ce priveste „capcana” ta, ar insemna ca eu, un print ,sa ma inregimentez politic, si nu vreau sa muncesc .Gandeste-te la altceva.
Sampania sper sa avem motive s-o deschidem in viitor totusi. Poate si pe o plaja din Seychelles, ce zici?
@ Victor V
Uite o schiţă (datează din 2005) de model economic pentru un IMM schumpeterian, la adresa URL http://www.ecodesignarc.info/servlet/is/909/ Realizat de mine, şi evaluat din exterior. Sigur, de atunci tipul de economie s-a schimbat foarte mult. După cum s-a schimbat şi modelul meu de IMM schumpeterian. De ce te enervează termenul de „model economic schumpeterian”?
@ contele
Nici nu terminasem bine postarea catre tine si uite ! sare bling-bling ideologic din tufis si m-atinge cu nuiaua!
@ Gloaba, Bloaga, Bleaga idolatrologica (nu stiu de ce nu reusesc sa scriu ca blogideologic, corect, doar incerc!)
Nu te compar cu haiducii, dar ai si tu ceva de haiduc. Iti “invelesti” adevaratele intentii si sugestii in “inalte principii morale” si in “scopul binelui public general” aducand false argumente unor idei fanteziste.
Ti-am spus ca nu raspund la chestiile cu “familia”. Cat despre Tismaneanu, este teoria ta. Important este ca nu o poti dovedi. Ai facut postarea cu de Tracy, a treia oara. A aflat deja toata lumea ca am scris incorect. Altceva mai ai?
@ Paul
Ai dreptate, puii de blogideologic ar putea fi acceptabili daca ar mai pleca de “acasa” din cuib. Daca insa insista sa ramana aici, intemperiile create, vor determina inundatii sau alte catastrofe naturale.
La partea cu romantismul insa, ma vad nevoit sa accept totusi macar un puiut.
S-auzim de bine.
Victor V
Ori stai mai prost cu inteligenta decat s-ar crede, ori minti cu nerusinare, ori esi ignar in toate privintele . Se pot combina toate trei … La alegerea ta !
Sustii ca cum as fi convins de superioritatea statului comunist ( sunt convins de ea numa in privinta productiei de tancuri . Insa e cam greu sa-ti iei doamna la opera cu tancu ! ) si ciuntesti un pasaj de-la meu cu reavointa si nerusinare . Pasajul meu era diferenta intre rate ( adica credit ) si “creditarea de retail modernă” este cam aceiasi dintre “contabilitatea comunista” ( superioara ) si contabilitatea florentina in dubla partida . Adica vorbe precum “remuneratia” socialista ar fi fost altceva decat “salariul” capitalist. Tu se pare ca crezi ca daca zici viriLLLL vei ajunge ca armasaru’. Orice persona normal subdezvolatata mintal incat sa poa sa fie clasificatta “moron” ar trebui sa inteleaga ca eu fac misto de unele “novatii” limbistice . Si ca o parte a ironiei se adreseaza unor pretentii socialiste cf carora , ca sa nu supar gazda c-o vulgaritate , daca zici iris este altceva decat stanjenelu lu’ mama mare ? Si rozele din Cismegi sunt altceva decat trandafiri ?!
Fiindca nu pari a fi cretin insemana ca falsifici cu nerusinare(a specifica unei anumite categorii de “intelectuali” ).
Esti cam in genul neopolitrucilor care langa blocul ARO ( Patria ) zic ritos ca blocurile sunt inventie comunista.
Ai drepate , orice discutie este imposibila cu cineva care rastalmaceste mereu, falsifica si acuza in mod “ritualic” ( expresia este imprumutata de la Aya ).
Apropos te declari libertarian sau macar adept al scolii din Chicago si mai declari “sunt simpatizant si votant al PSD-ului” ? Asta este mai ceva decat ornitorincu’ ! Seamana a canibal vegetarian !!
@ Haita ( mai multi „lupi” creeaza o haita, nu?)
Sunt mult prea tanar ( spiritual) ca sa ma pensionez. Plus ca am considerat intotdeauna varsta ca pe o stare a spiritului si nu una identitar-biologica. Am cunoscut „tineri” de 20 de ani foarte „batrani” si „batrani” de 70 foarte „tineri”.
Sa-mi indeplinesc „sarcinile de serviciu”, si sa-ti raspund.
Eu nu cred despre mine ca sunt prost dar nici excesiv de destept( altfel eram acum rege).
Totusi, nu pot sa nu remarc faptul ca tu esti o persoana foarte desteapta (as adauga si inteleapta, perspicace, fin analist si psiholog, cititor printre randuri, deosebit de inteligenta). Spun asta deoarece esti unicul care mi-a spus-o de’a dreptul si m-a desconspirat. Acum ce sa fac? Recunosc.
Dar pentru ca inteligenta ta sa fie deplin remarcata si recunoscuta ( consacrata este) spune-mi
rogu-te, cum ai ajuns la aceasta concluzie?
Care au fost elementele ce te-au facut sa ajungi la aceasta descoperire desteapta? M-ar ajuta foarte mult, deoarece rapoartele pe care le voi face trebuie sa contina si motivatiile pentru care am fost desconspirat. Altfel ma dau astia afara!!
Când vorbim de stahanovismul ” Ţării , cât mai mult impozit ! ” îmi pare rău , dar eu nu pot face conexiunea cu construirea de spitale , şcoli , autostrăzi . Atât de bine mi s-a înşurubat în cap noţiunea de stat nevolnic şi risipitor încât atunci când se vorbeşte de impozite mai mari la stat , mintea mea , într-un reflex pavlovian , vede un individ dubios , masiv ,arogant şi prost crescut , ce coboară dintr-un Mercedes cu numere străine , se bagă în faţă la ghişeu şi-şi ia ajutorul social . Ajutor social pe care , făcând o mică reducţie ,aş putea considera că i l-am plătit eu personal , din impozitul pe care mi-l ia mie statul . Suprarealist vorbind ,ar putea să nu se mai complice nici el şi nici statul iar individul în cauză ar putea să mă caute direct pentru ca eu să am privilegiul să-i dau de-un şpriţ cu amicii . Eventual , atunci când pleacă , să-mi arunce şi-un dispreţuitor :”Fraiere ! ” Şi mai mult ,ar putea să mă îndemne să pun şi eu osul mai mult la treabă , fir-ar mama ei de viaţa , că nici de-o beţie mai ca lumea nu-i ajung banii ăştia , ţară de rahat care este …
Munca în folosul comunităţii există în realitate sau este un moft occidental , de neaplicat în România ?
@Plano10
Cine, Doamne Dumnezeule, ti-a zis ca Tratatul cu Uniunea Sovietica negociaz de Titulescu recunostea apartenenta Basarabiei la Romania? Cred ca este necesar sa mai citesti.
Titulescu era un orgolios pana la sminteala. A sabotat un proiect de Tratat anterior cu aceeasi Uniune Sovietica numai pentruca nu era legat de numele sau.
Cunoastera limbajului inernational al statelor totalitare este necesar oricarui diplomat. “Neamestec”, “libertate”, “autodeterminare” au cu totul alte valente fata de regimurile democratice.
Necunoaste totalitarismului intrinsec sovietic de catre Titulescu, este reprosata chiar in articolul caruia i-ai dat link-ul.
Nu stai prea bine cu lecturile, din moment ce n-ai citit nici articolul pe care ni l-ai recomandat noua.
Iti recomand cartea citata de domnul Nastase “Titulescu pro si contra”, daca n-ai avut curiozitatea sa citesti pana acum ceva istorie.
Nu se scrie MateiU Caragiale?
Mai print de mahalele ,
Orice regim totalitar face gesturi ciudate dpv cultural. De ex austriacu Hitler eliminand pre germanul Heine . Insa nu s-a atins de Kant . Apoi in regimurile totalitare comuniste autorii aia erau la stima – daca nu chiar ptr marele public macar erau tipariti in editii destul de mari . Eu am citit parte din opera lor in volume tiparite prin anii 50 . Insa coloneii nu erau decat un regim dictatorial . Cu ceva pretentii nationaliste. Si au interzis exact baza culturii grecesti , simbolurile nationale , autori in fata carora se inchina inteaga cultura tip european . Sub acest aspect sunt unici. Faptul ca erau greci este … sub orice critica .
Faptul ca nu erau niste sa zicem sergenti majuri cu 4 clase ci colonei ( in Europa unui ofiter i se cere si ceva spoiala ! ) este descalificant ptr societatea care i-a produs. Descalificant intelectual. E ca si cand Ion Antonescu ar fi intezis pe … hai ca nu avem in cultura romana nimc comparabil .. sa zicem la plesneala pe Ovidiu . Ca si Antonescu ofiter conservator de dreapta . Roman nu grec !
Iar despre constiinta sociala – ei bine esti un bun exemplu la faptul ca la noi este pervertita .
Si ca dovada a pervesitatii tale genetice ? timeo danaos ut dona ferentae uiti micul amanunt ca agresiunea a apartinut grecilor … ( bunii crestini greci care organizau atentate impotriva arhiepiscopului Makarios ! ) .
In ce priveste aromanii si modul in care au fost tratati. Atunci de ce mai te legi de turci ptr masacrarea armenilor ? Si sa nu uit – nu numa in 1913 .. ci si dupa pierderea bataliei de la Sakarya …. ca deh aromanii aveau prea mult teren ! Si relatii despre cat de corect sunt tratati azi aromanii recomand sa iei relatii de la turcu Denktas ( ptr unificarea Ciprului s-au propus conditii excelente comunitatii turce. Denktas a raspuns ca acestea sunt exact angajamentele luate de Grecia fata de aromani si nerespectate de Grecia. Si ca nu are nici cea mai mica incredere ! )
Apoi in stilul tau de urmas ai partizanilor lui Manolis Glezos ( nu-Iidin Wiki e din fundul curtii – v http://www.scribd.com/doc/24242160/Amanunte-Cotidiene-Din-1960-1980 cand tot auzeam de unu Glezna care samd si unu Lumumba samd – la radio, stii din ora in ora era buletinu de stiri intrerupea muzica !) .. le amesteci cu Katinu. Katinu era decat prima miscare in lichidarea elementelor burgheze din Polonia in vederea “eliberarii poporului polonez “ . Ce nu prea se intelege ca multi dintre ofiteri erau rezervisti –adica invatatori, profesori samd – si “trebuia” pregatit terenul ptr rusificare . Pe urma au urmat si alte gropi comune ….Si cu buna credinta ta punica ( sau sa zic helenica ?) omiti ca URSS a fot o putoare revizionista si agresoare de la 1921 pana in 1940 ( si nitel mai tarliu).
Eu personal sunt adeptul teoriiilor lui Suvorov . De fapt incepusem sa banui si eu pre Bastionu Pacii de intentii pidosnice inainte sa apara (in lb romana) Spargatorul de gheata.
Ummm, ce adunare! Gazda arunca doar o vorbulita, iar oaspetii se-ncing la depanat povesti mai mult sau mai putin verosimile fiecare ba cu un tap de bere si alune in fata, ba cu un coniac fin ca dupa o cina pe cinste sau tragand usor din pipa. Fiecare dupa puteri si gusturi. Gazda ofera de toate. In rest, cred ca se-amuza.
Romania Ireala , economia reala
Se indigna un osutulache ,, unu Ghibutiu ca primu lucru ce-l observa romanu in State e ca haleala e acolo mai ieftina, Ca avem un fix cu burdihanu. Asa e ! Avem un fix cu burdihanu, chiolhanu ( ma iniante de razboi ma ducem la restuarant si mancam 4 ore in sir !!) si la unii e cam genetic ( valeaturi de stomacuri umplute cu mamaliga stropita cu otet, moare ori intinsa in posirca ) .
Insa intrebarea corecta ar fi DE ce acolo haleala e mai ieftina decat la noi ?
Printre altele ca la noi cota e fixa la TVA. Si astfel avem cele mai mari taxe la mancare din Europa !
catre ghita bizonu
te.ai intrebat de ce cel mai grozav guvernator de BN(demn de cartea recordurilor ca longivitate pe aceasta functie) a incurajat tot timpul numai importurile?(un leu tare tare tare….de ce oare? )
@Mihnea Georgescu
Da! Ai dreptate.
@ Ghiță Bizonu’
Te enervezi de pomană. Am scris postarea anterioară pe fugă, între două întâlniri. Așa că am citit pasajul cam în diagonală și mi-a scăpat sublima-ți subtilitate.
Iar pasajul celălalt (l-am reprodus exact așa cum l-ai scris: “In privinat faptului ca din 1992 nu s-au mai acordat credite populatiei in sitemul ratelor – am o banuiala extrem de urata , Legate de necinste si specula .”) mi-a pus capac.
Cum mama lui Stefan cel Mare să faci “speculă” cu credite? Presupun că te refereai la eventuale șpăgi ce ar fi fost cerute la acordare.
Calmează-te și încearcă să te exprimi mai clar. Chiar mi-e greu să cred că vorbești serios atunci când spui că îți deformez intenționat ideile. Nu te “acuz” de nimic – am doar senzația că ești un suporter al intervenției statului în economie. Dacă m-am înșelat, îmi cer scuze anticipat. Dar nu te rățoi de pomană la mine când nu te înțeleg.
În ceea ce privește PSD-ul, am tot spus că sunt entuziasmat de guvernul PSD 2000-2004, care a privatizat, a liberalizat și a dereglementat cam tot ce era omenește posibil. Libera competiție din telecom, petrol și servicii financiare este rezultatul acelei guvernări.
Hai ca ma roase curiozitatea si am citit mai mult din indelunga conversatie si, zau, discutia dintre blogideologic si Victor V referitoare la Schumpeter (acum, serios, nenea Titu ce studiezi mata acolo de ajunsesi exact la capitolul asta? Sa nu zici ca lumea de dupa 2012.) imi aduce aminte de bancul ala cu privire la modurile in care fierb 2 oua (scuzati, onorata gazda referirea!) un matematician si un fizician. Nenea blog ne tot tine-o teorie, Victor V vorbeste de cum s-a lovit, empiric insa.
@Ghita Bizon
Daca Hitler si-a derulat actiunile pe o intreaga simbolistica,atunci el a fost mason?Asa spui tu,cu alte cuvinte.Pe fondul unei Europe slabite,prin acte diplomatice initial ,a unit toate tarile germanice- pana sa o ia pe aratura si sa devina criminal.Asa ca,se ne fereasca de Mari Diplomati…
Si daca mai pui la socoteala, ca Europa Unita se construieste azi tot prin acte diplomatice,pe principiul tranzitivitatii,te intreb unde e crima?Se cheama Crima Financiara ?
Poate nu esti la curent,dar romanii isi completeaza veniturile culegand melci.Si daca majoritatea romanilor traiesc prost atunci toti traiesc prost!
Cum tu iti aliniezi familia cu bocancul,aratandu-le ce eforturi faci sa-i intretii cu banii din spaga, nu incerca asta cu toti !Mai bine ti-ai deschide o chioscarie sau o culegatorie de melci unde sa meditezi tu ,la cum romanii isi pastreaza cultura pastrandu-si traditia?!
Chiscaria
Poti sa o numesti : La Bizonul Melcificat…a fost o sugestie
Treaba cu numele…iti apartine
@Ghitz Bichon
Iar te ambalezi degeaba! Nu te “supraincalzi” ca nu face bine la inima. Coloneii greci erau agenti CIA, este un fapt recunoscut astazi official si de greci si de americani. Ti-am explicat ma de mult de ce americanii ii preferau in 1968 oricui altcuiva. Crezi ca americanii ii alegeau dupa cate clase aveau? De aceea s-a si numit “regimul coloneilor” si nu “regimul generalilor”.
Cat despre sovietici, tu amesteci lucrurile, eu am facut doar o comparatie a pretextelor. Sigur ca rusii isi doreau ce spui tu.
In legatura cu Cipru as zice ca ai o “legatura” pe ochi. Pe care oricat as incerca ,nu o pot indeparta deoarece “legatura asta” se numeste “caposenie bizoniana” plus stropul de obtuzitate ( obtuzitate Romulusiana, nu stiam ca Romulus a fost miop). Nu intelegi ca astazi, recunoscut de toate partile , a fost o “lucratura” a CIA-ului in 1974? Tu crezi ca acei “colonei” actionau de capul lor? Ei i-au indemnat pe nationalistii greci din Cipru sa forteze lovitura impotriva lui Makarios ca sa aiba apoi turcii ( tot cu voia si la indemnul americanilor) pretext sa invadeze insula. De fapt razboiul a fost evitat “la mustata” iar americanii l-au oprit in ultimul moment cand au ordonat turcilor sa nu avanseze spre sudul insulei. Si asa s-au oprit la Ammochostos( Famagusta) si in centrul Nicosiei. Cat despre reunificare, iar te contrazic. Sa-ti spun cum vine treaba: exista in insula 700.000 de greci, 150.000 de turci( nativi ai insulei cu radacini dianinte de 1974) si 80.000 de armeni. Intre timp, Turcia a “exportat” in insula ( si le-au dat terenurile confiscate de la greci, case, bunuri- grecii cand au plecat in 1974 din nord, au plecat cu ce aveau pe ei, unii s-au ridicat de la masa, nu stiau ca nu se vor mai intoarce niciodata) aproximativ 200.000 de turci din Anatolia carora le-au dat pasapoarte de Republica Ciprului de Nord (recunoscuta doar de Turcia). Astazi, turcii din nord nu numai ca refuza sa-I trimita inapoi pe acestia 200000, care nu au nici o legatura cu Cipru, dar refuza sa le dea inapoi si bunurile furate, sau macar minime despagubiri. Grecii, care si ei, in sud au confiscat in 1979 (!!) bunurile turcilor in sud ca si contramasura ( erau putine ce-I drept) vor sa le dea acestora bunurile inapoi. Daca mergi in Cipru, peste tot unde e institutie oficiala ( chiar si in aeroport) sunt inscriptii si in turca si in greaca. Inclusiv pe lirele lor( care au disparut, cuEuro), era scris si in turceste. Turcii au fost intotdeauna acolo o minoritate, cum sa le dai tot ce vor? Aveau locuri special pentru ei in parlament ( raport 1:4 desi raportul populational era 1:5). Asa ca lasa-ma cu Denktas. Acum, un alt exemplu de “bunatate” a turcilor si “rautate” a grecilor, au decshis scolile din sud pentru copii turcilor ciprioti ce pot produce dovezi ca sunt acolo dianinte de 1974(plus urmasii lor) scoli pentru care platesc taxe numai cei din sud. La fel si cu spitalele, drumurile infrastructura, etc. Ti se pare correct?
Cat despre Sakarya, mai ia putina istorie, te rog. Merge cu ceai sau chiar si putina cafea. Pentru ca Ataturk batuse “palma” cu englezii si facuse cu ei un mic “lant de unire”, acestia nu au mai vazut ratiunea sa le dea grecilor “zona de securitate” Mediternana de est exclusiv, s-au gandit ca e mai bine sa lase o “bucatica” si la turci ( pentru siguranta si echilibru). Si atunci, desi grecii castigau si erau sa treaca de Ankara , englezii si-au retras subit sprijinul si i-au cerut printului Andrew of Greece (tatal printului Phillip of Edinburgh) sa “defecteze”, sa se opuna unor ordine ale statului major si sa strice razboiul. Ceea ce acesta a facut, doarece “ordinele’ erau venite prea de sus ca sa se mai gandeasca. Si uite asa au ramas turcii in 1922 cu Bosforul si litoralul vestic al Anatoliei.
Imi pare rau sa te dezamagesc, eu nu sunt urmas al “follower-ilor” lui Glezos. Nu am venit aici in ’48, sunt aici de pe vremea fanariotilor. Si aia, niste copii nefericiti, ramasi orfani( comunistii le omorau parintii, ca mai apoi sa-I trimita in tari comuniste sa-I creasca in spiritul “omului nou”). Dar grecu’tot grec. Cand au simtit, adulti fiind in anii ’70 ce va sa zica “omul nou”, au rupt-o la fuga inapoi in Grecia dupa 1975, de nu a mai ramas nici unul pe aici. Iar Papandreou le-a dat pensii si cate o bucatica de pamant in insule si s-au impacat.
In rest, ti-am spus sa nu mai faci speculatii pe seama originilor mele, ca nu-ti spun. Eu sunt un print European, bichoane(internationalist, am spus) cu radacini in multe natii, mai multe decat iti inchipui. Si ia spune-mi de ce as fi eu un exemplu pentru lipsa de constiinta sociala de aici? Daca ma mai impungi , te spun guvernantei, care desi a inghitit acel ac cu gamalie, are o voce care ar putea sa-ti “zgarie” placut urechile, de nu mai dormi noaptea. Sa nu-ti mai spun ca nu stie de gluma si te trage de urechi. Plus ca daca esti rautacios iti “cauzeaza” la ficat. Si te ingalbenesti(poti ajunge chiar portocaliu, de la incarcatura bilirubinica). Cine a mai vazut bizon galben sau lup portocaliu ? Si nici Romulus nu prea poate trai cu ficatul incarcat ( de rautaciosenie).
@ Observator
Vrei sa intri in vorba, sau esti doar un “fin observator”?
@Harabula fa lectura si nu mai vorbi dupa ureche. Tu ai citit vreun manual de Istoria Romanilor… din ala care se preda in liceu?
“ANEXA 2: PACTUL DE ASISTENŢĂ MUTUALĂ PARAFAT DE ROMÂNIA
ŞI URSS LA 21 IULIE 1936, LA MONTREUX
1) Asistance mutuelle dans le cadre de la SND (comme p.ex. celle du traite Tcheoslovaque
ou franc;ais) pas contre un pays specialement vise, mais general contre tout agresseur
europeen.
2) Entree en action de chacun des deux pays seulement quand la France sera entree en action.
3) Le Gouvernement de l’URSS reconnait qu’en vertu de ses differentes obligations
d’asistance les troupes sovietiques ne pouront jamais franchir le Dniestre sans une demande
formelle du Gouvernement Royal de Roumanie li cet effet, de meme que le Gouvernement
Royal de Roumanie reconnait que les troupes roumaines ne pouront jamais franchir le
Dniestre vers I’URSS sans une demande formelle du Gouvernement de l’URSS.
4) A la demande du Gouvernement Royale de Roumanie, les troupes sovietiques devront se
retirer immediatament du territoire roumain a l’Este du Dniestre, meme que li la demande du
Gouvernementde l’URSS les troupes romaines devront se retrier immediatement de territoire
de l’URSS li I’Ouest de Dniestre.”
Daca nu vezi numele de Basarabia in Pact… citeste si scrisoarea lui Titulescu adresata Regelui Carol II.
http://istorie.uab.ro/publicatii/colectia_bcss/bcss_1/32_gheorghe.pdf
@ LePrince -O.K.,sa zicem ca mai multzi lupi pro-creeaza o haita dar pe mine m-au invatzat lapregatirea ideologica [de la care nu puteai lipsi decat daca erai in concediu,misiune sau inserviciu ordonat],ca doar omul e singura fiintza capabila SA CREEZE CEVA !!!Deduci ca si eu am purtat , candva epoletzi dar i-am purtat ,,la vedere” si nu sub acoperire !! Si daca nu esti ceea ce sunt sigur ca esti, atunci naspa, nu-tzi ramane decat varianta , mai putzin onorabila, de nu fi decat un scribalau jegos in slujba,cu sau fara simbrie, a celei mai josnice si decazute creaturi pe care a putut-o CREEA neamul acesta tot mai descompus si mai decazut , a pitecantropului asimetric, rusinea natzionala a Romaniei !!!! Te rog sa ma scuzi pentru exprimarea dura dar eu intotdeauna cand am avut ceva de spus unui om i-am spus-o in fatza !!!Ca am luat destule e evident dar niciodata nu mi-a fost rusine de mine !!! Deci nu incerca sa ma aburesti ca n-are rostCat priveste haita, vad ca v-ati inmultzit pe blogul asta de cand n-am mai postat pe aci– de cand am plecat in UK de frica limbricului numit Boc , care-mi va taia din pensia de o nesimtzire crasa de 926 de lei , dupa 24 de ani de armata, nu de activist UASCR !!! RUSINE ROMANIA !!!!
@LePrince
Multumesc.
@ LePrince
, fără să alcătuiască şi să prezinte o listă a cărţilor arse din bibliotecile publice din România la ordinele alogeno-cominterniştilor care vroiau să construiască în România “viitorul dorit” numai pentru ei. De fapt ei au beneficiat de regimul traiului ostentativ în opulenţă imediat ce au fost debarcaţi în România de pe tancurile sovietice. Vorbeam despre o carte de cultură organizaţională în limba franceză, – intelectualii români au o tradiţie francofilă şi francofonă–, arsă la ordinele ideologilor alogeno-cominternişti. Dar au fost arse totodată şi cărţi excelente în limba română care prezentau elevilor de liceu evoluţia ideologiei naţionalismului românesc, originile sale europene ancorate în Iluminismul francez al abatelui Bonnot de Condillac ce anticipa doctrina social-creştină. Am avut şansa de a citi una dintre acele cărţi salvate de la pieirea pe rug. Şi, de ce nu?, hai să dau aici doar un rezumat al Introducerii în subiectul ideologic atât de blamat prin comentarii pe blog. Termenul de Ideologie a fost forjat de către Antoine Louis Claude Destutt, conte de Tracy, ori, mai pe scurt, Destutt de Tracy, gânditor francez ce a trăit între 1754 şi 1836. Deşi Ideologia se vrea a fi distinctă de Metafizică şi Psihologie, ea nu poate fi înţeleasă decât într-o Triadă cu numitele discipline. De ce într-o asociere cu Psihologia ? Dacă Ideologia însemna, în concepţia originară a lui Destutt de Tracy, o “ştiinţă a ideilor”, ele erau însă idei achiziţionate “senzualist”, aşa încât era natural ca Ideologia să se asocieze cu Psihologia. Apoi, de ce asocierea cu Metafizica ? Deoarece Ideologia reţine ideile despre efecte, nu şi despre cauzele primare, ce reveneau Metafizicii. Totuşi Destutt de Tracy însuşi plasează Ideologia printre ştiinţele exacte, reunind astfel ştiinţele umaniste cu ştiinţele exacte într-o ştiinţă a omului. Încă mai limpede mi se pare a fi ceea ce scria Destutt de Tracy în “Éléments d’idéologie” din 1801 : “la connoissance de l’entendement est proprement la science unique”, “cunoaşterea înţelegerii este la modul propriu ştiinţa unică”, aceasta cred că este cea mai bună definiţie care a fost dată Ideologiei de către autorul termenului. Sînt sigur că ai citit despre contele Destutt de Tracy! Dar în mesajul tău din martie 28, 2010 la 1:04 pm, mergi pe linia Raportului Tismăneanu de intenţionată dezinformare a românilor, şi spui cu impertinenţă : “Desttut De Tracy ( asa se scrie)”.
Vorbeam, –voi mai vorbi–, despre ideologia naţionalismului românesc. Alogeno-cominterniştii aduşi ca “nacialnici pentru România” au fost transportaţi pe tancuri sovietice şi au sugrumat în mod sistematic România şi cultura română. Aceşti alogeno-cominternişti, dintre care cel mai hidos în ura împotriva românilor a fost Lioncik Tismineţki (Leonid Tismăneanu în transcrierea din Wikipedia), în 1948 au dat ordin să fie arse toate cărţile din bibliotecile publice, –bibliotecile marilor licee, în primul rând–, considerate “periculoase” pentru că propagau “teorii periculoase”. Înainte de a identifica sursele occidental- europene ale ideologiei naţionalismului românesc, vreau să spun că au fost arse chiar fundamentale texte din economia politică de sorginte franceză. Cunosc de exemplu, de la tipi inteligenţi care au fost elevi acolo, episodul distrugerii cărţilor de economie politică şi de organizare a întreprinderilor capitaliste, cărţi aflate în biblioteca liceului comercial Gheorghe Chiţu din Craiova. Printre altele a fost arsă cartea lui Henri Fayol din 1916, “Administration industrielle et générale”, op unde Fayol trata la nivelul de excelenţă doctrina gestionării organizaţiilor, şi în particular a întreprinderilor economice. Henri Fayol considera planificarea strategică drept funcţia managerială cea mai importantă. Strategia înseamnă trasarea liniilor directoare pentru construirea unui “viitor dorit”, am citat şi am tradus dintr-un dicţionar actual despre sistemele economice, dicţionar scris în globish. Eu am dat un singur exemplu de carte fundamentală arsă la ordinele nacialnicilor alogeno-cominternişti, dar conţinutul tuturor bibliotecilor publice din ţară a fost atunci făcut cenuşă ! De ce au fost arse acele cărţi considerate “periculoase”? Pentru că arătau românilor liniile directoare pentru construirea unui “viitor dorit”. Un viitor dorit de români, se înţelege, care cunoşteau prea bine valoarea terenului agricol, a codrului şi iazului ca “assets”, iar am dat-o pe globish. În fond, prima schiţă de strategie pentru români a fost trasată de împăratul Mavrichie (cum îi spunea Dosoftei), acel Mavrichie datorită căruia supravieţuieşte şi Columna lui Traian la Roma ! Ştim că în faţa Columnei lui Traian, zăbovea uneori papa Grigore cel Mare, prieten epistolar cu împăratul Mavrichie, care de altminteri a şi tradus faimoasa ‘Regula Pastoralis’. Dacă a tradus Regula Pastoralis, putem bănui că pe împăratul Mauricius şi papa Grigore cel Mare îi unea spiritul lecturilor din Ioan Cassian. Grigore cel Mare zăbovea în faţa Columnei lui Traian, rugându-se Domnului pentru iertarea împăratului păgân al cărui sarcofag se mai păstra în soclu. Insistând pe semnificaţia culturală a noii achiziţii făcute pentru imperiul roman prin cucerirea Daciei, ultima voinţă, şi dorinţă, a militarului Traian construieşte două biblioteci. Marcând pe două laturi opuse piaţeta Columnei, un locus al cărţilor, punctul lor ombilical în lumea occidentală. Cred că nu întâmplător, pentru primele tipărituri de excepţie sunt folosite literele înscrise pe soclul Columnei lui Traian, care întruchipau modelul literelor perfecte. Putem afirma că lucrarea post-Gutenberg a civilizaţiei europene adaugă valoare nouă şi pentru epigrafia latină din Dacia Felix a lui Traian, virtualmente quintesenţială în civilizaţia Europei, nu doar pentru civilizaţia românească pe o durată de care „se sparie gândul”. Cred că Marguerite Yourcenar ne prejudiciază neintenţionat dar profund atunci când prezintă o Dacia Felix vizitată de Hadrian aproape la fel ca tărâmul unei planete fără suflu vital. Citind textele lapidare din Dacia romană, cărturarul August Treboniu Laurian simte posedarea divină, surescitarea entuziasmului intelectual ce îl împinge a scrie „Tentamen Criticum in originem, derivationem et formam linguae Romanae in utraque Dacia vigentis vulgo Valachicae”. Text pe nedrept blamat de Titu Maiorescu. Scrisul românesc în literă latină din secolul XIX demonstrează că a fost construită puntea culturală peste un hiatus, punte în care „Tentamen Criticum” era poate cheia de boltă. Nu este aceasta natura unei Renaşteri ? Iar textele latine în piatra epigrafică din Dacia Felix, scrise deja în litera perfectă a tiparului viitor, nu constituie cea mai bună justificare pentru ideea protocronistă ? Sigur, August Treboniu Laurian neglija limba latină a călugărilor Sciţi, ale căror texte (cele de Ioan Cassian în primul rând, foarte mult apreciate şi de filosoful Michel Foucault) salvează Columna lui Traian. Raportul Tismăneanu păcătuieşte grav faţă de români pentru că denigrează ideea protocronistă. Apoi, Raportul Tismăneanu se pretinde “ştiinţific”, nu am pus ghilimele pentru citare, doar în mod expres pentru batjocură
Vă invit să admiraţi nişte fotografii de prin Bucureştii noştri cei de toate zilele…
http://doctormihneageorgescu.wordpress.com/2010/04/13/de-prin-bucuresti-adunate/
@ * LePrince *
Tismăneanu e doar o canalie, punct.
* Nu te iert * e limpede. Mai puţin pentru tine… ai nevoie de translatori, tumna tu ?!!
Ultimul avertisment. Public, decizia mea de ce cu public…
Ziceai că ai luat o pauză şi noi cică ziceau unii că te şi crezurăm. Poate că ai vrea, nu poţi, ehhh, posedaţii… Ce-ar fi să piei definitiv de bunăvoie, că dacă insişti după * ajutor * s-ar părea că mă * dărui * observându-ţi ultimele zbateri, binemeritate şi să dau verde … să-i trimit. Evident, n-am regrete, dimpotrivă… Cum am spus: ULTIMUL AVERTISMENT ! Iar publicul îşi va aminti de cuvintele acestea… Piei, IUDĂ !
Sibilla
P.S. tu şi Udrea… cocoşi şi CU etalarea ostentativă a * vestimentaţiilor * singura diferenţă e că aia se limitează la a-şi etala sânii, tu, oscilezi, ba fustă, ba nădragi, şi te încăpăţânezi să te expui cu ei în vine…
Menţin : poluezi spaţiul AN-ului prin prezenţă. Scenariile, previzibile şi ponosite, uiţi să schimbi repertoriul, d-aia. Nu te poţi abţine, nu poţi… În rest, lasă-ţi familia să se hodinească pe miriştile celea, nu e frumos, nici moral să te agaţi de * vocale *, urâte abilităţi deprinsăşi de la Volo, măi dragă. Nu te obosi cu * răspunsuri *, exişti cât mai vreau eu şi, cum am spus, e ultimul avertisment… Ah, că tot uit, nu, nu va fi floretă, nici glónte, tu intuieşti deja ce anume… Că nu crezi, mă-nrourează şi recunosc înseninează, problema şi durerea ta e că pe din ce în ce mai mulţi, d-aia gaşca ta s-a cam săturat, expiraşi, obosişi, de rapoartele tale mai nimeni cătare, ce te miră indiferenţa altora, căpătaşi ce cătaşi până la urmă. Ignore şi/sau milă, atât.Vb despre oricine alţii mai puţin eu, care n-am milă pt Iude!
* LePrince *,
Zău fă scandal, la asta eşti * monument *, n-ai concurenţă şi nu admit că te limitezi la doar public… Acu te las, să meditezi, între două ture de năzdrăvenii * nevinovate * pe-aci, iar când oi mai avea de spus ceva ţie, cum am mai spus, nu iert. Nu meriţi. Singurul lucru pe care-l meriţi ţi-l oferi cu muuultă dărnicie. Pohtele bată-le buba… că-i peste putinţa de-nţelegere a multora cum poate fi * nimfomania * motiv de fudulie nu doar * patriotică*.
* Aprecierile * tale la adresa să zicem haiducilor, partizanilor, s.a. sunt blasfemii, căci am încetat demult să mă uit la ce * analize * trânteşti, de plictiseală şi din dorinţa de-a fi în centrul atenţiei, nicidecum cu discernământ, responsabilitate, deschidere spre cetăţean, observ NUMAI cine zice, adică mereu tu, eşti * original *, izbeşte damful băsescian şi impostura. Cu orice ţoale, bulendre ce se vor a da drept social-democrate te-ai tot primeni, nu-ţi iese, pentru că nu eşti şi confunzi social-democraţia autentică cu orice-ţi năzăre mansarda. Niciun social-democrat autentic n-ar abera cum tu… Geaba mimezi loialitatea vis a vis de o singură persoană, e drept, un pol însemnat, o Forţă, dar loveşti miezul social-democraţiei, împroşti cu noroi detalii de neneglijat şi aceasta e una din caracteristicile ce te deosebesc, nu în Bine, dimpotrivă. Ambiţiile prosteşti, încăpăţânarea, vezi tu, deloc calităţi, te remarcă drept factor perturbator, nu * cărămidă *, nici atât stâlp. Buldozer, da, nimic nou sub soare.
Nu serios, ai încercat pe la toarăşii Băsescu Tr, Tismăneanu, să te ia/ţie pe lângă * curte *, că-i păcat ca să te citez să te menţină pe dinafară
Un sfat, nu prietenesc ci ca să simţi ce-i aia să nu te simţi * suficient * ţie, ci, util, bagă un studiu comparativ între semiotică şi semiologie, subiect, tu. Şi se mai răcoreşte spaţiul, dacă te ţine, că de gură…
@ Victor V. spune, în aprilie 12, 2010 la 4:53 pm: “Referitor la bănci, [...] – subliniam doar faptul că dacă au dreptul să acorde credite, acest lucru nu trebuie înțeles ca o obligație.”
Categoric că băncile au obligaţia, insist, au obligaţia să nu decupleze fluxul economiei reale de fluxul monetar. Ceea ce apare spus foarte clar în economia politică islamică, acest cuplaj biunivoc se exprimă în capitalismul islamic anatolian prin termenul “dever”.
blogideologic
poate imi puteti explica si mie in ce consta fluxul economiei reale in Romania.
@marcus
Asa cum ti.ai dat seama, faceam referire la zilele cand nu erau asa de multi postaci care, dupa ce opresc initiativa pe blog, se mai si cloneaza. Dupa mesaj, probabil esti unii dintre ei, deci spor la treaba! Cat despre sania noastra cu 3 cai ea a incercat sa impuna tinuta(contele), decenta(analistul) si moralitate(cititorul). Spre deosebire de altele de pe aici.
My dear Prince,
Intotdeauna mi-a placut sa ascult (pentru paranoici a nu se intelege sa trag cu urechea) pareri bine fundamanetate, frumos construite, argumentate solid. Particip cu placere la dezbateri constructive, in care sa pot interveni cu substanta. In rest, sunt numai un simplu observator, prin bunavointa gazdei care-mi permite sa iau loc la masa. Ma simt ca-n povestea Micului Print in drumul sau catre Pamant.
Insa meciul de tenis initiat de domnul “blog” m-a amuzat.
Scrierierile excelentei voastre m-au incantat, insa.
O zi buna!
@Sibilla
“Cum am spus: ULTIMUL AVERTISMENT ! Iar publicul îşi va aminti de cuvintele acestea… Piei, IUDĂ !” – nu înțeleg de ce atâta vehemență în postarea ta. lasă-i omului dreptul la opinie, chiar dacă nu ești de acord cu el.
Nici mie nu îmi sunt simpatici Tismăneanu, Patapievici & Co (cred că nea Ghiță Bizonu’ îl adăugase și pe Pacepa intr-un material postat pe scribd), dar de aici și până la a-i interzice cuiva să-și exprime opinia pe un site public, mai ales în modul facut de tine, e distanță mare.
Singurul care poate sugera cuiva sa plece de pe blog e doar proprietarul blogului, dl. Adrian Năstase.
Sunt conștient că și eu exprim idei, care nu sunt chiar social-democrate și ar putea fi considerate perturbatoare, de asta chiar am întrebat amabila noastră gazdă, dacă nu cumva deranjez. Însă crede-mă, cel puțin în cazul meu (nu pot vorbi în numele lui LePrince), chiar o fac cu bună credință și pe cât posibil cu politețe.
Nu cred că vrei ca acest site să devină o galerie de fotbal, în care șeful galeriei dă tonul, iar restul găștii începe să vocifereze pe tema dată, așa cum sunt site-urile menajeriei portocalii. Mie mi s-a părut că acest blog e un model de dialog constructiv, MAI ALES atunci când avem idei diferite.
Hai să încercăm să-l păstrăm așa cum este și să fim politicoși și simpatici chiar și atunci când nu suntem de acord unii cu alții.
Cu stimă
Victor V.
@ LePrince
Printe,printe habar nu ai in gura cui ai intrat. Vestita Sibilla devoratoarea de barbati,reclamagioaica numarul unu din Caras Severin,miloaga cersetoare de slujbe pe blog,detinatoarea adevarului suprem si a unor dovezi de coruptie de necontestat,membra activa a KGB,GRU,Mossad,CIA,FBI.
In fond o frustata,o nebagata in seama, o ne…, etc.
Printe,printe te plang!
@blogideologic
Domule profesor, vă sunt dator cu două răspunsuri.
Referitor la modelul economic schumpeterian – e mult spus că mă enervează termenul. Mi se pare doar un pic “exotic”. Iar modelul, înainte de a fi schumpeterian, ar trebui să fie economic. Am încercat să înțeleg la ce se referă “implementarea eco-designului în IMM-uri” și spre rușinea mea nu am înțeles nimic.
V-aș rămâne dator dacă mi-ați putea clarifica câteva lucruri:
Răspunsul cu da, omoară complet “business-plan”-ul. Nu cred că un IMM are resursele pentru un “lobby” guvernamental sau parlamentar.
1. Care este produsul?
2. Care este piața țintă ? (aici cred că am mai înțeles câte ceva – liceele?)
3. Cum arată o unitate productivă (echipă) ? Câți ingineri și tehnicieni sunt necesari?
4. Care sunt costurile lunare (nu pare să fie un ciclu de producție lung) și veniturile estimate? Aveți și o estimare a pieței naționale ? (nu cred că vreți să adresați deocamdată și piața externă)
5. Este necesară o schimbare de legislație/reglementare?
Cel de-al doilea răspuns cu care vă eram dator se referă la bănci. “Obligația” de a credite poate fi cel mult morală. Băncile sunt forțate să dea credite de faptul că nu pot atrage depozite, doar ca să le păstreze fără a le plasa, pentru că ar pierde bani.
Aici cred că statul român a dat un ajutor băncilor românești, împrumutându-se la acestea (cu dobânzi ceva mai mari, decât pe piața externă) și ajutându-le astfel să facă plasamente foarte sigure cu randamente bune, într-o perioadă de turbulență. Poate așa se explică suportul dat de echipa BNR, menajeriei portocalii (amintiți-vă de episodul cu Lucian Croitoru), însă trebuie să recunosc că nu am niciun fel de date și doar speculez.
Victore
Tot necinstit ramai . Fiindca si citit pe diagonala se vedea ca este mistocareala referinta despre diferenta intre “remuneratie” si “salariu” . SI un ins cu ceva practica de economie si avand de a face cu catastifele trebe sa stie ca in lume se aplica contabilitatea dubla ( adica registru de debit si registru de credit ! ). Ma rog ca e florentina asta e amanunt obscur ( si mai obscur azi cand se zice retail in loc cu ridicata si implementare i ).
Si ai o viziune supericiala . Intre 2000-2004 guvernul Nastase a mai si reglementat !
Fiindca fara reglemntare se duce totul dracului ….. de exemplu An a intervenit nitel in modul in care se faceau achizitiile tinand de stat – adica a reglementat insa a fost mai bine , nu ? ( apopos de interventie – este nitel ca diferenta intre o lupta reglementata pe un ring de box si o cafteala de maidan un’se scoate cutitu, se da cu toporu .. si nu arunca nimeni prosopu !).
Da, sunt suporter al interventiei statului in economie. A statului roman ! Fiindca in gnl avem de a face cu interventiile mascate ale altor state in economia romana ! Ne trimit “experti” ce ne sfatuiesc sa facem invers decat statele lor . Noi punem botu ca idiotii si rzultatul se vede …. in supermarketuri ! Unde abunda marfurile alimentare cam straine care beneficiaza de interventiile statelor de unde provin – adica subventii mai barosane , prime de export , combustibili fara TVA …Apropos stii ce e in spatele luptei europene impotriva OMG urilor ? OMG urile sunt produse ale firmelor americane !
Tu – cf unui model cretin al intelectualului roman – mergi pe extreme : ori sa nu fie de loc ori sa fie total pana la absurd !
Eu unt ptr justa masura . Ptr interventie in limite rationale si in sprijinul afacerilor locale!
Si local-nationale ( azi se pare ca principalii castigatori ai sprijinului agricol din Romania sunt inestitorii straini .
Nu poti intelege fiindca se pare ca interesele tale sunt legate de capitalul strain si interesele sale ( as presupune ca austriac ) cam concurente cu cele romanesti , fiindca ai fost educat in spirit extremist – ori totul ori nimic ! – si fiindca rational nu pare a face parte din bagajul tau de cunostinte( nu este insulta … este boala comuna in societatea noastra !) .
Si acu scuze ca ma lungesc .
Si presupunerea mea cu incetarea creditarii , strict personala si numa pe banuieli – ceva in genul anchetelor lu Morar si Tulus . Nu le iesea nici un ciubuc creditand un roman sa cumpere sa zicem mobila Elvilla . Specula in privinta valutei …Adica ptr intelegrea ta ( cam deficitara cf standardelor mele. Adica cam cat inteleg io din sa zicem electronica sau matematica superioara – si te asigur ca inteleg extrem de putin ! ) era mai “rentabil” sa intarzii platile si sa retii valuta cat mai mult timp , astfel incat cand in final binevoiai sa faci tranferu in cont numa din devalorizare castigai 5 centi la dolar . Specula era mai “lucrativa” ( din toate pv ) decat activitatea de creditare … Sau alt abuna …. Inatarzierea tramferului de bani ( adica io trmit factura ptr tine AZI. Banca intarzie sa faca trandcirerea “numa” 2 saptamani – se puteau si 4 ! – si tu aveai de facut niste plati ( de exemplu salarii si IDEB ). Luai credit , nu ? Insa te “frigea” la credit si iti dadea exact banii TAI ! Cu imprumut. Si astfel creditarea poplatiei devenea maiputin interesanta – ca neaducatoare de beneficii . Insa necreditnd populatia zdrobea productia interna . Si Banca Agricola – nu a mai creditat agricultura …. Si rezultatele se vad azi. Ma rog de ce a ajuns la penei BA nu stiu . Si in materie de necinste nu m-ar mira daca nu au fost “stimulati” ( cu sfaturi, direct si numarabil ori cu “stagii” de pregatire prin hoteluri 5 stele unde se “scolarizau”) astfel incat sa ajunga la concluzia ca nu se merita sa acorde rate .
Fiindca uitaem sa-tizic prin anii 80 puteai sa iei rate cam la tot ce se produceain Romnaia – de la electrocasnice, masini, mobila mergand pana la costume de haine ! Si prin 92 rizicurile nu erau chiar atat de mari – inca aveai o mare masa de angajati , relativ solvabili. Era insa un ce cusur – “inetelegerile” sau cum s-or numi erau ptr producatorii interni . Naspa, nu ?! Nu era cum se zice “egalitate de sanse”. Insa ce “egalitate de sanse” a fost cand a venit o filiala a unei bancistraine care avea intelegre numa cu – sa zicem – FIAT ? Apropos o plangere a fostei uzine Steagu Rosu era ca Romanurile erau vandute cu banii jos ! Fata de importulunoralte camioane ! Nici o banca romaneasca nu mai credita cumpararea de camioane si autobuze romanesti ( totui erau MAN . ma rog le trebuia un motor nou ).
Uite de aia zic specula – valutara – si necinste. Astea au cam pus pe butuci creditarea . Si o desfacere fara credit este cam schioapa ( desi eu personal am evitat creditu … din 1976 cand am cumparat un radio Gloria in rate – pret la raion 1450 lei, pret total cu rata 1570) si nu odata au distrus intreprinderi . Sa nu mi zic de gubernarea DCR care a coniderat creditul ca fiind dejao activiatate cvasipenala ( fara sa intrebe daca gagiii isi achitau ratele! ).
Ca un corolar atunci s-au camingrast camatarii –ocupatie reaparuta ! – fiindca bancile refuzau sa crediteze … Am cunoscut – inatmplator – 2 care si-au pierdut casele fiindca au facut apel la camatri sa-si deschida o afacere. Ntz. Camatatrii in afara de case au mai luat si cam de 3 ori valoarea imprumutului !
Si acum ma intorc la necesara interventie statala : daca in 1992 statu – si gubernu , pe atnci FDSN – ar fi pus picioarul in prag si ar fi zis (in calitate de apropitar !) : ba ! faceti bine si creditati cu bun simt fara sa uitati de prudenta !! nu ar fi fot mai bine si pentru mediul de afaceri incipient ? Sau nitel pe lnga domeniul asta – nu ar fi fost mai bine daca statu se baga in economie si descapusa Sidexul are ava pierderi de 1 milion $ /zi ? Unica diferenta intre Mital si stat este ca Mital nu se mai lasa furat prin metoda SRL. Insa deh Statu nu are voie sa intervina , da ? Insa am impresia ca uneori intervine ptr firme straine!
Astfel ca noi importam – nu numai porduse finite ci si somaj !
A da sa nu uit. Regulile BNR prudente (da’ cam draconice) privind provizioanele au facut ca la noi sistemul bancar sa nu colapseze mai an . Insa inainte sa ridici osanale lu Mugurel tine cont ca in spatele sau se afla Statu ca altfel Isarescu era trimis la plimbare de zisele banci !
Fiindca baga bine in cap : concurenta nu inseamna numa concurenta intre firme ci si intre natiuni . Si in gnl natiunile isi sprijina economiile si firmele ! Si uneori si financiarii!
Asa ca vezi matale … unele teorii moderniste is bune la export sa poa sa fie mai usaor jumuliti fazanii !!
@ Victor V
. În plus, mai este nevoie în România la nivel macroeconomic de legi şi politici care să insereze în mentalitatea colectivă principiile Brundtland! Bineînţeles că aştept intervenţia statului român, cu toate puterile sale !Problema este că „sectorul privat” din România a contribuit cel mai mult la creşterea datoriei suverane a României! Un articol recent despre datoriile suverane ale ţărilor europene poate fi citit la http://www.zerohedge.com/article/looming-european-debt-wars . Redau numai excerptul introductiv : +Government debt in Greece is just the first in a series of European debt bombs that are set to explode. The mortgage debts in post-Soviet economies and Iceland are more explosive. Although these countries are not in the Eurozone, most of their debts are denominated in euros. Some 87 per cent of Latvia’s debts are in euros or other foreign currencies, and are owed mainly to Swedish banks, while Hungary and Romania owe euro-debts mainly to Austrian banks. So their government borrowing by non-euro members has been to support exchange rates to pay these private-sector debts to foreign banks, not to finance a domestic budget deficit as in Greece. All these debts are unpayably high because most of these countries are running deepening trade deficits and are sinking into depression. Now that real estate prices are plunging, trade deficits are no longer financed by an inflow of foreign-currency mortgage lending and property buyouts. There is no visible means of support to stabilize currencies (e.g., healthy economies).For the past year these countries have supported their exchange rates by borrowing from the EU and IMF. The terms of this borrowing are politically unsustainable: sharp public sector budget cuts, higher tax rates on already over-taxed labor, and austerity plans that shrink economies and drive more labor to emigrate.+ Autorul subliniază : +Datoriile guvernamentale contractate de aceste ţări au fost făcute numai pentru a sprijini ratele de schimb pentru a se putea plăti datoriile sectorului privat din aceste tari (deci datoriile guvernamentale din România au fost făcute pentru a se plăti datoriile sectorului privat din România!, n.n., se confirmă astfel dictonul economic al capitalismului : “Privatizarea câştigurilor şi naţionalizarea pierderilor.”) făcute faţă de băncile străine. Atenţie, datoria suverană a României a fost facuta pentru a sprijini sectorul privat, iar nu pentru se finanta un deficit bugetar intern, asa cum este cazul datoriei suverane a Greciei !+
Te lauzi că eşti patron sau manager executiv din „sectorul privat”. Nu am înţeles ce fel de model economic schumpeterian foloseşte firma voastră. Dar spui totuşi : “Mai greu a fost şi rămâne cu populaţia mai în vârstă ( blogideologic etc), care trăind o viaţă într-o economie centralizată, în care statul a fost alfa şi omega, aveţi mari probleme de adaptare.” Tot ce aştept eu de la intervenţia statului este un cadru legal complet, şi perfect coerent, pentru funcţionarea IMM-urilor, întreprinderi care în mod tradiţional au nevoie de mai multe reglementări pentru funcţionare. În Italia lui Berlusconi, a cărei prosperitate economică tradiţională se baza pe IMM-uri, tot mai mulţi patroni de IMM-uri se sinucid, deci Italia are şi ea imperios nevoie de un cadru de reglementări la stadiul dell’arte pentru funcţionarea IMM-urilor. Sigur că am nevoie de acest cadru legislativ nou pentru funcţionarea IMM-urilor, de un echivalent românesc bine formulat al legii americane SBA, nu de un ajutor Keynesian, cu atât mai mai puţin un ajutor de tip socialist
@Victor V, deci patronii din „sectorul privat” au făcut surfing pe riscul moral (“moral hazard” în engleză şi globish, “aléa moral” în franceză), si s-au îndatorat ştiind că statul le va plăti datoriile. Interesant, acest surfing pe riscul moral seamănă foarte mult cu neruşinarea “căpitanilor de industrie” împotriva cărora vitupera Eminul în secolul XIX. În fine, riscul moral demonstrează o distorsionare a pieţei numită “informaţia asimetrică”. În condiţiile unei distorsionări a pieţei, şi bunăstarea populaţiei este grav afectată. Dar nu din cauza sectorului public tradiţional (profesorii, cheferiştii, sumele cheltuite pentru întreţinerea infrastructurii feroviare etc), aşa cum judeci tu, ci din cauza “căpitanilor de industrie” din „sectorul privat”. Politica lui Traian Băsescu este într-adevăr “de dreapta”, precum zice, pentru că îi sprijină ostentativ pe “căpitanii de industrie” din „sectorul privat” prin îndatorarea suverană a României.
@ Victor V spune : “Hai să [...] fim politicoși și simpatici chiar și atunci când nu suntem de acord unii cu alții.”
De ce nu spui în faţa oglinzii ?
Prinz de mahalele , icioglan al turcaletilor ( ma rog au preluat naravurile voastre ! )
CIA neCia coloneii aia nu erau niste nespalati cu 4 clase si totusi … au “reusit” o performanta unica ! Oricum pupa-le papucii ca v-au o0crotity de comunism !
Si in legtura cu Sakarya – eu citesc altfel – succesele palicarilor s-au datorat englezilor. ramasi singuri au facut ce stiau mai bine ! Referiotor la tradarea din ordin asta imi aduce aminte de vizala parca a lu venizelos : tarile mici nu sunt suverane ! Deci Grecia nu este suverana, nu a fost suverana si nice exemplu nu poa fi./ Decat doar ptr coruptie si hotie. De cnd cu Romtelecomu sufar de grecofobie acuta si unic regret este ca Piso a fost atat de bland ! Si reprosez neamului lu Osman prea marea mila aratata !!
Si radacinile alea de le exibi ca un neam prost arata ca in sufletul tau esti un ilot . la mica brafa am si eu asecendenti de alt neam – insa e o mica diferenta ….. de calitate. Sa ne intelegm pe ramura stamosilor mei romani is bun ca painea si bland prea bland .. pe cealata ramura …… sa zic decat ca tatarii si turcii erau “oile” ce le asigurau existenta cea de toate zilele ! Na un motiv ptr care nu cred in pericolul musulman ….Pe ramura asta nu zic ce tratament as aplica unui “print” ca tine …..
Ba difernta de baza este ca eu ma declar roman, ca am jurat credinta Romaniei si poporului roman ! pe cand tu exali rasism – unciu tau motiv de mandrie fiind ceva etnii diferite si ptr asta te crezi superior… genetic, neam ales …
Printule,
Esti cumva specialist in economie politica(nu spun contabil, bancher, economist etc) care sunt doar subdomenii conventionale ale disciplinei respective?
Adica ca sa fiu mai explicit, eu ii consider a fi astfel pe von Mises, Galbraith, Keynes etc(de ce nu si pe Marx care a si gresit grav in domeniu)
PS Ce spui despre impozitarea mostenirilor si chiar si motivatiile relative, imi arata ca percepi o anume incorectitudine in domeniu(am vazut ca si Obama o percepe), incorectitudine care se rezolva in cadrul Celei de A Treia Cai de dezvoltare economico-sociala a omenirii, care ca orice postulat este a preindre ou a laisser, cu toate consecintele ce decurg.
Sa nu-mi spui ca stiinta economica nu este axiomatizata caci ai dreptate si aici este si problema ei adica din cauza asta nu prea este stiinta ci mai mult doar arta.
@blogideologic
Vreau si eu sa ma prind – ce e aceea datorie suverana?
Sa intelg din postul de mai sus ca privatii s-au imprumutat cu gandl ca statul le va plati datoriile? Stiti dumneavoastra de asa garantii guvernamentale ascunse? Daca da, faceti-le publice, va rugam.
Pe de alta parte IMM-ul ala inovativ cred ca-l gasiti cam la tot pasul prin industria romaneasca. Dar tot mi-e neclar ce e mai inovativ IMM-ul sau corporatia aplicatoare de Six Sigma si Kaizen?
Eu si dupa Schumpeter am ramas cam in ceata.
Puteti fi mai concis si clar in exprimare Ca io-s mai incet la minte se pare si nu ma prind deloc. Hai, fiti de staga si dati-mi si mie o sansa sa invat.
Si va rog, nu mai postati romanele astea mari ca ma plictisiti rau si nu o sa mai citesc. Nu ajutati asa un invatacel ca mine!
@ Mihnea Georgescu
Gogule, daca vrei sa fii coleg de organizatie PSD cu AN, trebuie sa te inscrii in Prahova, la organizatia locala Cornu.
Transferul lui Adrian Nastase de la PSD Bucuresti la PSD Prahova a fost anuntat in 13 februarie intr o conferinta de presa la Ploiesti, de catre presedintele PSD Prahova, Mircea Cosma. El a spus că Adrian Nastase va face parte din organizatia locala Cornu.
Adrian Nastase, ales deputat in colegiul uninominal nr 8 din Prahova, a afirmat ca era “absolut firesc” sa devina membru al PSD Prahova intrucat isi desfasoara cea mai mare parte a activitatii in acest judet si se intelege mai bine cu colegii din aceasta organizatie.
A mai spus ca a avut si “un motiv de ordin personal” care a stat la baza deciziei transferului la PSD Prahova.
Stirea se gaseste pe internet si a aparut in presa.
P.S.
Daca vrei sa fii coleg cu Vanghelie, alege PSD Bucuresti.
@Analist: lasand la o parte faptul ca nu modestia te caracterizeaza, tin sa te anunt oficial ca nu am niciun motiv, dar absolut niciunul pentru a intra pe bloguri sub nick-uri diferite. Asa ca usurel cu presupunerile ca dau rau la epiderma.
sa fii iubit
marcus
@Sibilla
Iar te dai in stamba si ii zici Printului chestii precum: “ultimul avertisment”, “poluezi spaţiul AN-ului”, “scenariile, previzibile”,”ignore şi/sau milă”, “mimezi loialitatea vis a vis de o singură persoană”.
Cu vorbele astea o “gratulai” pe Aya cand era prezenta pe blog.
Intrucat esti o frustrata cu un vocabular redus si simti nevoia sa fii bagata in seama acum te-ai napustit cu aceleasi prostii asupra Printului. Macar combina altfel cuvintele ca ai devenit plicticoasa.
Mai afla ca exprimarea corecta nu este “vis a vis” de o persoana, ci fata de o persoana.
P.S. Ii mai zici lui LePrince “exişti cât mai vreau eu şi, cum am spus, e ultimul avertisment”.
Asa, si?
Daca nu ti-a mers cu cersitul unui post crezi ca daca te dai fortoasa te remarca pesedeul si te face sefa sau iti pilesti unghiile si vorbesti prostii?
Pe de alta parte, sunt mahnit de faptul ca nu mai folosesti singura expresie corecta pe care o gaseam in textele tale: “eu sunt mic, nu stiu nimic, ia acolo o furnica si eu”.
Ce-ai patit? S-a agravat boala?
@marcus
ai dreptate. am exagerat. scuze.
@ Ghiță Bizonu’
Nene Ghiță, te rog să porți bizonește cu mine. Ți-am explicat unde am greșit și mi-am cerut scuze. Dacă insiști să mă faci necinstit, nu îți mai răspund pentru că nu are rost să discutăm doar ca să ne mințim.
Referitor la guvernul Adrian Năstase, depinde de unghiul din care privești lucrurile. Acolo unde dumneata vezi reglementare, eu văd transparentizarea achizițiilor publice, adică primul lucru pe care-l poate face orice guvern onest. Aici e marea diferență între PSD și PDL sau chiar PNL.
Mă bucur că recunoști cinstit că ești un adept al intervenției statului în economie. Personal sunt convins că greșești, dar nu încerc să te conving deocamdată, pentru că discuția este mult prea complicată și cu spiritul matale bizonesc o să alunci rapid în teoria conspirației.
O să mă mulțumesc să îți spun că intervenția statului în economie e fundamental incompatibilă cu piața liberă. Forța asta e atât de puternică încât poate schimba chiar și lideri politici internaționali de prim rang și chiar a făcut-o atunci când acest lucru a devenit imperios necesar.
Dacă ești curios, uită-te la Nixon și întreabă-te cum a fost posibil ca Gerald Ford, care nu a fost ales niciodată NIMIC să ajungă președinte (cf. Alan Greenspan).
Nu mai comentez restul postului pentru că e mult prea lung și nu am timp acum.
Erată: Nene Ghiță, te rog să nu te porți bizonește cu mine.
@Observator
Mă bucur că i-ai răspuns tu lui blogideologic. În general, nu e rău intenționat, dar trăiește într-o realitate paralelă, non-euclidiană.
Uită-te cum trece de la “capitanii de industrie”, care “fac surfing pe riscul moral”, la Eminu (presupun Eminescu), apoi la “informația asimetrică” (Stiglitz presupun), terminând în forță cu Traian Băsescu. Dacă îndrăznești să-i faci praf aberația, o să-ți sară în cap că ești fan al lui TB.
Eu unul nu-i mai răspund pe firul ăsta logic și rămân la povestea cu IMM-ul “schumpeterian”.
@ELMMAR
Merci de informaţii. Pe 13 februarie a. c. învăţam (sau ar fi trebuit să învăţ) pentru un examen de Drept Civil, de aceea nu am fost “pe fază”. Voi încerca să ajung şi la Cornu. De organizaţia de Bucureşti am fost dezamăgit şi eu.
Poate mă ia şi pe mine cineva în spaţiu, să-mi fac viză de flotant la Cornu. Glumeam.
@Victor V – nu sunt eu omul sa ma sperii asa cu una cu doua. Orice are dreptul la opinie. Am renume de un bun ascultator:)
@ Victor V, @ ELMMAR, @ Observator
Este simptomatic cum susţineţi voi aceeaşi cauză pro-Traian Băsescu.
Victor V
si ma rog cum s-a facut tramsparentizarea aia ? Nu prin interventia lu Statu? Sau alta intrebare – cum ar fi arata piata libera a petrolului daca Stndard Oil a prima a lu Rockefeller I ul nu era silita la divizune de master Statu’ ? Sau procestu impotriva lu Bil Gates pe motiv de monopol .. nu era acelasi Statu ?!
Cap ai. Mai ramane sa-l si foloseti ! Si sa treci naibii de bariera cuvintelor ca orice ar zice Petre Roman a-ti depune mandatu ori a iti da demisia este tot aia ….
@blogideologic Ha, ha, ha. Gresit! Mai incearca! Observatorul e social-democrat. Doar ca e de rit nou, nu din ala de la 1900.
Dar nu mi-ai raspuns la intrebari. Si sunt avid de cunoastere!
Eu reactionez cu intarziere, dar asta numai pentru ca mi-a placut sa-mi petrec timpul ascultand oameni simpatici. Dar de cand m-a zgandarit nenea blog tot aprofundez si am ajuns la alogeni. Simtamdu-ma direct vizat, cu neamuri vechi armenesti si poloneze il provoc pe nenea (blog adica) sa ne deseneze arborele sau genealogic sa vedem daca ‘mnealui e neaos.
Sa inteleg ca am devenit dusmanul poporului?
@ blogideologic
Nea Titi, logica lu’ matale e tare ca frishca la soare, apropo de pro basismul meu.
Domnule Nastase, mare ghinion au avut partidele de stanga (cu precadere in Romania) cu ocazia prabusirii avionului. Regret enorm ca suna cinic (m-a cutremurat vestea mortii elitei politice poloneze, mai ales ca il admir si il iubesc mult pe presedintele Lech Kaczynski), dar nu-mi pot imagina un alt eveniment cu impact electoral negativ asupra stangii europene, cu precadere in Romania si Polonia, de talia tragicului accident. Toate calculele sociologice indicau o victorie neta a stangii (dreapta, erodata dupa guvernarile din timpul crizei economice). In perspectiva alegerilor din 2012, nu se prefigura la orizont nici un element apt sa reactiveze retorica anticomunista; cand…moare presedintele Poloniei! La 70 de ani de la masacrul de la Katyn! Cui prodest? In nici un caz rusilor, ei au suferit cea mai grea lovitura de imagine. Va dati seama cat se va specula pe tema asta!
Dumnezeu este de dreapta? Cineva de la SIE s-a aflat in turnul de control?
@ Observator
Gata… dai un coniac și-o țigară de foi. Nu ți-am spus că te scoate fan al lui TB? Și nici nu ai apucat să răspunzi.
@blogideologic
Nea Titi, hai că ești dulce… hai mai bine să discutăm de IMMu’ ăla “schumpeterian”. Te întrebasem și eu câte ceva – poate reușim să-l transformăm în “biznis” real.
@Ghiță Bizonu
Nene Ghiță, nu ziseși nimic de Nixon și Gerald Ford? Nu ești curios de loc? Exact când eram convins că o să-ți zgândăr apetitul pentru demascat conspirații, matale te lași păgubaș?
În materie de monopoluri și eu sunt de aceeași părere – sunt periculoase și imprevizibile (deși e mai degrabă o axiomă, decât un adevăr științific demonstrat), iar rolul arbitrului în lupta anti-monopol revine statului.
Acum să ne uităm puțin la cele două exemple pe care le-ai dat:
1. Standard Oil – nu știu cum ar fi arătat piața petrolului dacă John D. Rockefeller și Standard Oil nu ar fi existat. În orice caz Chicago University și multe alte universități nu ar fi existat fără ei (John D. este mai renumit pentru activitea de filantropist decât pentru crearea lui Standard Oil). În ansamblu a făcut mai multe pentru societate decât STATUL pe care-l tot lauzi.
Absolut fascinant, deși nu cred că te-ai gândit la asta când ai propus exemplul, doi nepoți ai lui, David și Nelson au avut o implicare remarcabilă în povestea lui Nixon.
David a creat o organizație care se numește Comisia Trilaterală (uită-te când a fost fondată și de ce), iar Nelson a devenit VP-ul lui Gerald Ford (după ce anterior a fost mentorul unui tip de-l chema Spiro Agnew).
2. Microsoft și Bill Gates – la fel ca la Standard Oil, nu știu cum ar fi arătat IT-ul astăzi fără Bill Gates. În materie de monopol, până la urmă procesul s-a terminat discutabil, fără a se cere dezmembrarea lui Microsoft. Între timp Linux și Apple au crescut spectaculos (culmea este că Bill Gates l-a ajutat pe Steve Jobs, finanțându-l, atunci când acesta s-a întors la Apple, deși lumea zicea că sunt rivali).
Ca și John D. Rockefeller, Bill Gates este unul din cei mai mari filantropi și probabil contribuie la binele umanității mai mult decât toate statele luate la un loc – din bani personali, nu din impozitele furate de cei care mai și produc ceva pe lumea asta.
Apropo de cap – chiar îl folosesc, dar nu bizonește, luând în coarne tot ce stă în cale.
PS: La peste 10 milioane de dolari (sau euro), viața are mai mult sens făcând filantropie, decât încercând să-ți mărești profitul cu orice preț.
Victore tu ma crezi tampit ?!
Eu ziceam decat ca Standard Oil a fost prima companie care a beneficiat de o procedura antitrust si a fost divizata ! Da, legea antitrust a fost initiata cu dedicatie ptr Standard Oil !!! Socony, Socal si nu mai stiu care au aprut din aceasta divizare ! Si isi zice acum Exxon fiindca a fot silit prin 70 sa isi schibe numele – era ESSO . In numele concurentei si la liberei piete. fara asta nu ar fi cele 7surori ci ar fi tronat un Standard gras , frumos si monopolist pe lnga care ar fi fost un Royal Dutch categoriee usoara ~! Acanci piata libera ci curtea de joaca a lu Standard Oil .
Asta deja este nu necisnte este incercare de frauda nerusinata !
Tu pesemne ca ai de-a face numa cu tampiti … insa eu intamplator sunt Bizonu’ .
A da inca una buna . Pe romaneste se zice filantrop .
@ Observator spune, aprilie 13, 2010 la 8:06 pm : + de cand m-a zgandarit nenea blog tot aprofundez si am ajuns la alogeni. +
Povestea este aceea că eu am folosit formula “alogeno-cominternişti”. Premeditat, @Victor V a folosit formula “alogeni”. De aici, …
@* Mimosa pudica *
Da. Boala s-a agravat. A ta!
(-)
Limpede sper pentru toată suflarea, că eşti PENIBILĂ !
Menţin : eşti nocivă şi pentru imaginea AN-ului şi pentru acest spaţiu. Căci acest blog e cel mai citit, monitorizat, AN e o Forţă, nu eu sunt în discuţie. Punct. Şi liber, cât să pui următoarea mască şi-apoi alta şi cealalta şi….
Sibilla
P.S. penibilă şi previzibilă, mai ales când sari în sus…. ca să vezi, recunoscându-te, printre rânduri…
@Victor V,
Aveţi dreptate!
Tocmai de aceea d-l AN trebuie să o oprească, prelungirea la nesfârşit a spectacolelor oferite de către unul şi-acelaşi personaj nu duce la nimic bun, dimpotrivă.
Polemică, opiniile diferite, totuşi CONSTRUCTIVE sunt agreate de către mai toată lumea, mai puţin individa-n cauză, singurul factor nociv, perturbator. Nociv tocmai pentru că aceasta şi urmăreşte, să arunce replici tuturor, să aibă-n permanenţă dreptate, să fie în centrul atenţiei, să denigreze pe cine alţii decât pe cei incomozi, din punctul ei de vedere.
Totuşi, pentru că aşa cum am spus aveţi dreptate ŞI dumneavoastră, din respect pentru colegii care chiar au de spus inclusiv în acest spaţiu, mă voi strădui s-o mai * slăbesc *, de iertat însă…NU. Pot, da nu vreau, la fel, din respect pt toţi colegii pe care i-a împroşcat cu invective şi acuze nefondate , niciodată probate, sub influenţa alcoolului fiind, ceea ce nu-i scuză manifestările.
cu stimă,
Sibilla
@LePrince- multumesc, ma asez cu placere.
@Victor V- dau, daca asa-i uzanta, chiar daca tigara de foi nu face parte din preferintele mele. Cat despre catalogarea imediata intr-o anumita categorie, numai ca cineva are pareri diferite sau ca nu-i intelegi opiniile mi se pare foarte periculoasa. Sper sa-mi dea Dumnezeu atata minte cat sa-mi dau seama cand pierd contactul cu lumea in care traiesc.
Numai bine!
Dle presedinte ,asa arata un abuz in Romania: http://www.ftr.ro/agentii-secreti-incarcati-cu-plingeri-de-dezertare-36938.php
http://aliantadreptei.wordpress.com/2010/04/14/canibalizarea-psd-de-catre-factiunea-mensevista-unppr/
@nastase
http://www.realitatea.net/psd-va-face-cercetari-sociologice-pentru-a-si-alege-candidatii-la-alegerile-locale_709202.html
Vad ca ideea mea de a realiza un search incepe sa prinda contur. Ar putea fi util, sa.mi permite-ti formarea unei echipe. Oameni de pe blog, din departamente, impreuna cu dl. Nicolescu, responsabil pe Cancelarie, secretariat coordonator şi logistică. Impreuna vom putea gasi o formula in care sa armonizam ideile celor tineri cu experienta celor mai in varsta. Sa refacem legatura fireasca intre generatii, intre cei alesi si cetateni. Motivatie, inteligenta, corectitudine: aceasta va fi caracteristica echipei.
Cu stima,
analist