Un concert de vreme buna

Acum, in zilele dedicate familiei si relaxarii, in care decidem lucid sa nu ne mai consumam in discutii despre motiuni, somaj sau crize, as vrea sa scriu ceva despre arta din viata. Stiu, pare un subiect prea mare pentru a fi tratat pe scurt, intr-un moment in care parca am vrea sa compensam oboseala din toate celelalte zile ale anului. Totusi, vreau sa va vorbesc despre viata care creeaza arta, fara efort, cu toata naturaletea posibila a celui care se distreaza in timp ce schimba in bine viata celorlalti.

Cand sunteti satui de dezvinovatirile care suna mereu la fel, de argumentele care lovesc in loc sa calmeze, de retorica lipsita de arta, va recomand sa vedeti ”Concertul”. Nu orice concert insa, ci ”Concertul” lui Radu Mihaileanu, probabil unul dintre cele mai impresionante filme cu implicare romaneasca din ultimii ani. Un film despre viata, vazut ca melodramatic tocmai pentru ca traieste, la fel ca oricare dintre noi. Filmul respira emotia continua a lumii lui “merge si asa” dintr-o Moscova – care seamana din ce in ce mai mult cu Bucurestiul nostru – care se intalneste cu rigoarea consumatorului de concert de la Paris, educat sa priveasca circumspect ceea ce este mai putin decat perfect.

Remarcabil este felul in care acest film – pe care l-am revazut in aceste zile –  reuseste sa tina strans in frau atat melodia unor destine dramatice cat si melodia coplesitoare a lui Ceaikovski. Intr-un film destinat publicului larg, pentru care compozitorul rus este o “trufanda” muzicala rara, compromisul muzical poate ca ar fi fost facil si de inteles. Tocmai pentru ca nu a facut-o, Radu Mihaileanu se foloseste de filmul sau ca de un arcus, iar de emotiile noastre ca de corzile unei viori. Nu as vrea sa stric placerea de a vedea un film care va poate duce intr-o alta lume pentru două ore. E o placere pe care o stiu foarte rara si cu atat mai spectaculoasa astazi. In schimb, va urez sa il priviti cu atentie. Suntem romani si, in ultimii ani, regizorii nostri ne ofera din ce in ce mai multe motive de mandrie. Sa ii incurajam, bucurandu-ne de creatiile lor in cinematografe.

Tot zilele astea, am urmarit, cateva ore bune, un serial despre familia Tudorilor, despre viata agitata – politica, religioasa si mondena – a Angliei, despre aliante si excomunicari, despre reforma bisericii in interes politic, despre sotiile Tudorilor (mi-am adus aminte de cartea lui Gane ”Trecute vieti de doamne si domnite”).

Viata in secolul 16, in timpul lui Henric al VIII-lea, drama de constinta a lui Morus, interpretari de exceptie – Jonathan Rhys  Meyers si, desigur, Peter O”Toole – mult imbatranit.

In anexa, scene din viata de la Cornu, in timpul asta…