Le Monde – “Le résultat des régionales, une bonne nouvelle pour l’Europe”

Am gasit ieri un alt articol al lui Denis MacShane, in Le Monde, editia din 24 martie 2010.

Mi s-a parut interesant, mai ales sub aspectul unei informatii care ar trebui verificata.

Denis MacShane, care a fost ministru pentru afaceri europene, in guvernul lui Tony Blair, intre 2002-2005, vorbeste despre faptul ca relatia speciala  dintre Franta si Rusia s-ar baza pe vanzarea a patru nave militare din clasa Mistral catre Rusia ceea ce, arata el “ar contribui sa destabilizeze echilibrul delicat existent in Marea Baltica si Marea Neagra intre Rusia si fostele sale colonii din era sovietica”. Evident ca pentru Romania, intelegerea dintre Ucraina si Rusia pentru stationarea flotei rusesti in porturile ucrainiene de la Marea Neagra are o importanta strategica. La fel si pentru NATO. Intrebarea ar fi daca, in cadrul parteneriatului strategic cu Franta, liderii romani au avut o consultare pe aceasta tema, cu colegii francezi,  fiind evident ca, in felul acesta, cumpararea fregatelor britanice de catre Romania – ca membru al NATO – nu ar mai avea,  decat un eventual rol de protocol, pentru a participa la diferite exercitii navale.

“Le résultat des régionales, une bonne nouvelle pour l’Europe

L’humiliante défaite que vient de subir le bruyant et suffisant président français Sarkozy résonnera bien au-delà de l’Hexagone. Jamais depuis la création de la V^e République, en 1958, le porte-étendard de la droite n’aura perdu aussi vite un si grand nombre de voix. En 2007, lorsque l’UMP le porta à l’Elysée en lui assurant une majorité confortable à l’Assemblée nationale, Nicolas Sarkozy semblait incarner la continuation de la facile domination de la droite française.

Les socialistes étaient encore tétanisés de s’être fait reléguer en troisième position par le fascisme light du Front national de Jean-Marie Le Pen lors de l’élection présidentielle de 2002. Le PS semblait promis à une longue période d’opposition tandis que Sarkozy, tel un Napoléon démocratique, exerçait son contrôle personnel tous azimuts. Mais cette droite qui parle bien – et Sarkozy est un virtuose de la parole – mais ne produit pas de résultats est en train de perdre la faveur des électeurs.

Sarkozy a dépêché dix de ses ministres pour être tête de liste dans ces élections cruciales de mi-mandat, et ils ont tous mordu la poussière. Même la riche et bourgeoise région Ile-de-France a dit non à Sarko.

Comme à son habitude, la presse britannique est restée obnubilée par l’aspect le moins intéressant de la politique française – les potins sur l’état de sa relation avec sa femme, Carla Bruni. Mais, à l’image de la suprême indifférence manifestée par l’électorat britannique à l’égard de la compétition entre Sarah (Brown) et Samantha (Cameron) qui remplit actuellement les pages de nos journaux, l’électeur français s’est contenté de jauger le premier conservateur de France et a estimé qu’il n’était peut-être pas à la hauteur de la tâche.

Le système électoral français a également donné un puissant élan à la fille de Le Pen, Marine, qui a enfoncé le MoDem – l’équivalent français de nos démocrates-libéraux -, ainsi qu’aux divers partis de gauche qui croient à leur propre discours de dénonciation d’un parti socialiste de plus en plus social-démocrate. Comme ailleurs en Europe, le nationalisme populiste qui assimile la mondialisation à la présence d’immigrés, notamment musulmans, a le vent en poupe.

Sarkozy a tenté de s’approprier la rhétorique antibanque et anticapitaliste de la crise actuelle, mais il se montre incapable de traduire ce langage en actes concrets. Les multinationales françaises telles qu’EDF ou Peugeot ont besoin d’un commerce ouvert. La France tolère la présence sur son sol du paradis fiscal monégasque tout en faisant la morale à la Suisse ou à la City sous prétexte qu’elles dissimuleraient de l’argent. Les paysans français souhaiteraient interdire l’importation de haricots mange-tout africains mais ne veulent pas entendre parler d’une limitation des exportations de foie gras ou de bordeaux.

Sarkozy n’a pas la moindre idée de la façon de résoudre ces contradictions. Il a passé trente ans comme politicien en campagne permanente, mais aucun système de valeurs n’étaye cette énergie frénétique. De Gaulle a reconstitué la France en tant que nation. Mitterrand a fait de la France un des moteurs de l’Europe. Sarkozy n’a rien accompli.

Sa politique étrangère est passée de la critique virulente de la Russie de Poutine et de son bilan en matière de droits de l’homme, dont notamment les attaques du Kremlin contre la liberté de la presse, à la recherche actuelle d’une relation spéciale avec Moscou qui se fonde sur la vente de quatre navires militaires sophistiqués de classe Mistral à la Russie, vente qui contribuera à déstabiliser le délicat équilibre prévalant sur la mer Baltique et la mer Noire entre la Russie et ses anciennes colonies de l’ère soviétique.

Sitôt élu, Sarkozy s’était précipité pour aller passer des vacances avec George W. Bush. Aujourd’hui, il voudrait être le “copain” européen d’Obama, alors que Washington est atterré par la cacophonie bruxelloise de l’Union européenne post-traité de Lisbonne et voudrait voir l’Europe parler d’une seule voix plutôt que d’obliger Obama à recevoir une noria de quémandeurs européens incapables d’aplanir leurs différends et de faire fonctionner correctement le Vieux Continent.

Bien entendu, les élections de mi-mandat n’ont rien de définitif. Les socialistes sont à nouveau en lice en tant que parti. Mais ils n’ont toujours ni programme, ni orientation, ni candidat à la présidentielle de 2012. La gauche est anti-Sarko et c’est également le cas de la France aujourd’hui. La promesse d’un printemps du socialisme en France pourrait s’avérer n’être qu’une vaine flatterie. Il n’en reste pas moins que Sarkozy ne paraît plus imbattable. Ce n’est pas tout à fait Napoléon en Russie, mais la politique française recèle désormais des possibilités qui façonneront la prochaine étape de l’histoire européenne.”

PS Imi cer scuze ca va pun la incercare, din nou, cunostintele de franceza dar aici, la Strasbourg, nu am gasit pe cineva sa traduca rapid articolul din Le Monde.

Strasbourg (7)

Evenimentul zilei (sic) l-a constituit prezenta ministrului de externe rus, Serghei Lavrov, la Strasbourg.  Discursul sau s-a referit mai mult la trecut, la faptul ca in al doilea razboi mondial, statele aliate au depasit diferentele ideologice, obtinand o victorie comuna, pe baza unor optiuni si valori comune. A mentionat reconcilierea franco-germana si cea, mai recenta, ruso-poloneza, in urma tragediei de la Smolensk.

A folosit concepte mai noi : soft security, tratatul de securitate europeana, spatiul juridic comun, subliniind rolul pe care il poate avea Consiliul Europei ca platforma intre UE si Rusia.

A raspuns la intrebari si a prezentat o cronologie a relatiilor cu Georgia  si ratiunile pentru care Rusia a recunoscut Osetia de Sud. A acuzat (voalat) Consiliul Europei si Curtea europeana a drepturilor omului de politizare in cazul unor rezolutii sau decizii pe care Rusia nu le-a respectat.

Intrebat de ce are Rusia trupe in strainatate, Lavrov a raspuns ca Rusia nu are trupe in strainatate ci doar baze militare, in baza unor intelegeri cu statele respective (eu insa nu imi aduc aminte ca Republica Moldova sa aibe un astfel de tratat bilateral cu Rusia!?).

In ansamblu insa Lavrov s-a prezentat bine, nu s-a enervat din cauza unor intrebari incomode, a raspuns pe larg, sigur folosind si unele din stereotipurile cunoscute ale diplomatiei rusesti.

Strasbourg (6)

Astazi, am avut ocazia sa rasfoiesc un album, intitulat “Colectia de arta a Consiliului Europei”. Colectia este alcatuita din diferse lucrari oferite de guvernele membre, de-a lungul anilor.

Iata care sunt cele trei lucrari oferite de guvernele Romaniei Consiliului Europei:

1.  Titina Comsa, Tapiserie reprezentand doi pauni, oferita in anul 1994;

2. Constantin Brancusi, Replica originala, in bronz, a lucrarii “Rugaciunea”, oferita in 1999;

3. Ion Mandrescu, “Omul, timpul si spatiul”, statuie in bronz, oferita in 2004.

Interviu la RFI

Rador – Miercuri, 28 aprilie 2010 ora 22:40

RFI: Adrian Nastase, presedintele Consiliului National al PSD, despre noul proiect al legii ANI

RADIO FRANCE INTERNATIONALE (28 aprilie, ora 18:17)

- Realizator: Anca Năstase

Realizator: Legea ANI, noul proiect al legii ANI, înaintat de guvern, a fost respins în Camera Deputaţilor, nu a întrunit suficiente voturi. Avea nevoie de 167, au fost exprimate 151 de voturi pentru, două împotrivă şi 49 de abţineri. Legea va ajunge totuşi în Senat cu acest aviz de respingere şi în acest context vă spuneam că fostul premier Adrian Năstase a ieşit la rampă cu noi acuzaţii la adresa Legii Agenţiei Naţionale de Integritate. El a criticat forma revizuită a textului. Documentul a fost modificat cu lipsă de inteligenţă, consideră preşedintele Consiliului Naţional al PSD. În opinia lui Adrian Năstase există posibilitatea ca viitoarea lege să ajungă şi ea pe masa Curţii Constituţionale. Să ne reamintim foarte pe scurt ce prevede acest nou proiect al Legii ANI înaintat de guvern: Că parlamentarii vor depune două declaraţii de avere, una publică referitoare la numărul proprietăţilor, maşinilor sau conturilor bancare şi una secretă în care vor fi trecute detalii privind băncile la care sunt deschise conturile, adresele la care se află proprietăţile sau mărcile maşinilor pe care le deţin, iar ANI va putea să trimită rapoartele întocmite în funcţie de natura neregulilor constatate, Agenţiei de Administrare Fiscală, dacă vorbim de bunuri neimpozitate sau Parchetului dacă vorbim de infracţiuni. Să-l ascultăm acum pe Adrian Năstase, preşedintele Consiliului Naţional al PSD. Acesta i-a spus într-un interviu lui Cosmin Ruscior că viitoarea lege riscă să ajungă şi ea pe masa CCR.

Adrian Năstase: În ceea ce priveşte situaţia la care s-a ajuns, absolut jenantă pentru şeful statului şi pentru miniştrii care au susţinut această variantă neconstituţională, sigur că trebuie făcute reparaţiile de rigoare, dar iar, cum să spun, se procedează cu aceeaşi lipsă de inteligenţă şi riscăm să ajungem din nou la o situaţie în care o nouă Curte Constituţională, sau aceeaşi, se va pronunţa în condiţiile unei excepţii pentru un proces în legătură cu o soluţie adoptată pe picior. Şi mai este o chestiune, mi se pare absolut umilitor pentru parlament şi pentru partidele politice, pentru grupurile parlamentare ca în timp ce se desfăşoară procedura de.., eventuala procedură de consultare la Cotroceni, se aplică de fapt.., guvernul deja a trimis la parlament o formulă de reparaţie capitală pentru această lege. Din toate punctele de vedere deci mi se pare că soluţia sau situaţia de acum se datorează unei lipse de responsabilitate politică din 2006, unei lipse de responsabilitate prin faptul că legea pe care am pornit-o în 2004 nu a fost lăsată să curgă mai departe la Senat şi să fie adoptată în condiţii de constituţionalitate cum era atunci. S-a băgat timp de un an şi jumătate dezbaterea pe această formulă, după aceea în regim de urgenţă s-a adoptat o lege absolut aberantă, aşa cum a fost ea construită, şi suntem într-o situaţie din nou aberantă în care practic preşedintele invită partidele la consultări, când de altfel în timpul acesta trimite prin intermediul guvernului formula deja de modificare la parlament.

Reporter: Credeţi că Legea ANI în varianta modificată de guvern poate rezolva ceva? Noutatea este că vor exista două declaraţii de avere. Una din care vor lipsi însă date precum, nu ştiu, banca la care are acel demnitar contul respectiv şi o altă declaraţie specială pentru ANI care va conţine şi aceste informaţii să spunem confidenţiale.

Adrian Năstase: În sfârşit eu cred că dacă stăteam câteva zile să reflectăm cu toţii la cea mai bună soluţie, am fi găsit o formulă care să nu fie cumva ridicolă pentru că asta ne va pune, fără îndoială, într-o situaţie oarecum penibilă în faţa electoratului. Iată că suntem undeva din nou, cum să spun, întâi tăiem şi pe urmă măsurăm şi o să avem probabil din nou dificultăţi în a pune în aplicare această lege.

Reporter: Dar aş vrea să vă întreb dacă vi se pare că ANI pune presiune pe parlament atunci cănd spune că, şi aici vă amintesc, o sută de parlamentari sunt în vizorul ANI. Este o afirmaţie făcută recent de şeful ANI.

Adrian Năstase: Nu cred că este bine nici pentru conducătorii ANI să facă astfel de declaraţii şi nici nu cred că parlamentarii, sau cum să spun, că putem generaliza, chiar dacă unii dintre ei eventual sunt în vizor, nu ştiu pentru ce raţiuni, nu ştiu dacă ele sunt întemeiate, nu cred că putem să pornim de la o prezumţie de proastă judecată sau de, cum să spun, de legiferare, ţinând seama de un interes individual. Nu cred că este bine.

“În colegiul 19 toţi au făcut non-combat”

Mai multi colegi de blog sau de partid mi-au sugerat sa fac o analiza a alegerilor din Colegiul 19. Cred ca cele mai bune evaluari le-a facut , in Evenimentul Zilei, de miercuri, 28 aprilie, 2010 (- http://www.evz.ro/detalii/stiri/strategul-lui-teo-in-colegiul-19-toti-au-facut-noncombat-893453.html), cel care a condus campania pentru Teo Trandafir. Nu cred ca am ce sa adaug (acum).

Strategul lui Teo: ”În colegiul 19 toţi au făcut non-combat”

Răzvan Săndulescu conduce firma care i-a făcut campania lui Teo Trandafir(PDL). A acceptat să acorde un interviu ”Evenimentului zilei” în care a povestit din culisele confruntării electorale cu Liliana Mincă (PC).

EVZ: Cum vă explicați non-combatul lui Cristian Popescu Piedone din campania electorală?
Răzvan Săndulescu: Aş putea jura că nu a fost un non-combat. Pur şi simplu PSD şi PNL au crezut că este suficient votul politic. S-au îmbătat cu victoria din Colegiul 1. Cum este posibil ca în plină campanie electorală, Victor Ponta să declare că el va rupe alianţa cu PC? Sau Mihai Voicu să declare că alegerile din Colegiul 19 reprezintă problema organizaţiei de sector a PNL? Dacă vorbim despre non-combat, toţi au făcut non-combat. Iar Liliana Mincă s-a faultat singură printr-o campanie neprofesionistă, care a ignorat reguli de bază în comunicarea politică.
Pentru mine este absolut de neînţeles cum a putut să renunţe la culoare roşie, culoare care politiza votul, pentru a veni pe teritoriul nostru, pe culoare verde, accentuând ceea ce doream noi să transmitem, că avem o competiţie între doi oameni, nu între partide. Au renunţat, de asemenea, la sigla de partid.

Revenind la Piedone, el s-a încadrat în acest curent, ca şi PC, per ansamblu. Pentru ei este mai important ca Piedone să iasă în continuare primar în sectorul 4, iar o susţinere energică a unui candidat perdant, le-ar fi creat probleme în perspectiva alegerilor locale. Este vorba, deci, mai degrabă de pragmatism, decât de non combat. Oricum, Liliana Mincă a suplinit cu vârf şi îndesat. A avut o campanie foarte activă şi agresivă. Din păcate pentru ea, greşită.

De ce au venit atât puțini oameni la vot?
Au fost motive extrem de variate. De la miza mai scăzută pentru electorat, până la lipsa unei polarizări extrem de puternice faţă de candidaţi sau chiar condiţiile meteo care nu au fost de natură să stimuleze ieşitul din casă în ziua votului.

Competiţia nu a avut de asemenea o vizibilitate consistentă pe televiziuni, nu a fost nicio dezbatere. Noi nu am avut interes să facem o campanie vizibilă pe televiziuni pentru că acest fapt ar fi dus la politizarea competiţiei, deci la un eşec. Gândiţi-vă că PDL avea, la nivel de colegiu, doar 30 la sută. Teo a reuşit să dubleze acest scor. Totuşi, noi ne-am fi dorit o dezbatere televizată, pentru că Teo avea experienţă în acest domeniu şi, spre deosebire de contracandidată ei, transmite emoţie, iar acest lucru este decisiv. D

upă ce ne-au vandalizat sediul, am luat hotărârea să nu mergem pentru că ne aştepta o confruntare foarte agresivă, din care oricum te-ai fi comportat, alungam principalul nostru partener electoral: electoratul fără o opţiune de partid, nehotărâţii. Noi am lucrat permanent cu sondaje de opinie. Alegerile sunt precum operaţiile: dacă nu ai o radiografie, tai la întâmplare. Pe urmă trebuie să vezi cu ce tai şi în cât timp.

Există informații că Teo nu a fost un candidat comod pentru PDL, că e destul de dificil să lucrezi cu ea. E adevărat?
PDL a fost un partid dificil pentru candidat, doar pentru că trebuia să recuperăm votul politic. Altfel, am făcut o echipă perfectă. Ei ne-au lăsat în pace, noi ne-am văzut de treabă. Sincer chiar am fost plăcut surprins că  la nivel de lideri centrali nu au fost făcute declaraţii de susţinere sau de respingere a candidatului. Orice dezbatere la nivel central ne-ar fi scăzut din procente.

Există pericolul ca Teo să plece din PDL, așa cum a spus Sebastian Lăzăroiu?
Sunt sigur că Sebastian Lăzăroiu, pe care îl ştiu de 10 ani şi cu care am lucrat în diverse proiecte, a vrut să transmită un alt mesaj: că PDL trebuie să aibă grijă de această investiţie. Teo are un mare potenţial politic, pe care PDL trebuie să-l valorizeze.

De ce s-a implicat Gheorghe Falcă, de la Arad, în campania lui Teo? Nu erau suficienți oamenii PDL de la București?
În PDL, s-a înţeles că aceste alegeri au o încărcătură naţională foarte importantă. Unii lideri au ajutat prin a nu se implica, alţii implicându-se. Gheorghe Falcă nu este singurul care a sprijinit prin experienţa sa şi prin resurse umane această campanie. Florin Popescu de exemplu este un alt lider care s-a implicat.

În aces fel am putut să avem o organizare nemţească şi resurse pentru a putea să distribuim eficient materialele de campanie. De asemenea, Vasile Blaga a fost un alt lider care a fost aproape de noi în acestă campanie, i-a impulsionat permanent pe cei din organizaţie, să creadă în victorie.

Ați lucrat pentru Piedone, apoi ați lucrat împotriva lui. Este corect?
De-a lungul timpului am lucrat cu oameni din PNL, PDL şi PSD. Fidelitatea noastră este faţă de client, oricare ar fi el. Dacă vom lucra cu un singur partid, atunci nu vom lua niciun client din alte partide. Avem principii solide, nu amestecăm borcanele. Este o filosofie de afaceri. Ni se pare o chestiune de bun simţ.

Spectacolul trebuie să continue?

Am uitat ieri sa postez aici editorialul meu din Jurnalul National. Editorialul poate fi citit aici.

Strasbourg (5)

Dupa -amiaza, am mers sa vizitez Muzeul de arta moderna si contemporana al orasului Strasbourg. Auzisem ca au acolo mai multe tablouri ale lui Victor Brauner. Intr-adevar, se pare ca sotia lui era din Strasbourg si ea a lasat un legat  pentru orasul Strasbourg, donand un numar important de lucrari ale lui Brauner. Muzeul a fost creat la sfarsitul anilor ’90 si, in partea consacrata artei moderne ( nu va sfatuiesc sa mergeti la etaj pentru lucrarile de arta contemporana!), intr-una  dintre incaperi, sunt expuse 11 lucrari exceptionale. Din pacate, nu am gasit un catalog cu tablourile respective.

Strasbourg (4)

Astazi, a avut loc dezbaterea privind consecintele razboiului dintre Rusia si Georgia. V-am mai vorbit despre subiectul asta, prin prisma deciziilor luate in Comitetul de monitorizare.

Remarcabila a fost prezentarea raportului Misiunii internationale, independente, de fact-finding, in Georgia, misiune aprobata de consiliul UE, la 2 decembrie 2008. Misiunea a fost condusa de doamna ambasador Heidi Tagliavani.  Sinteza Raportului a fost prezentata in 30 de minute, timp in care nimeni nu s-a miscat din sala.

Mi-ar fi greu sa va prezint, aici, o sinteza a acestei sinteze, din peste 1000 de pagini ale Raportului. Extrem de interesanta, aratand cinismul utilizarii fortei in ultimii ani, incalcarile flagrante ale dreptului international, lipsa de intelepciune a georgienilor care au atacat, aiurea, trupele rusesti, disproportia reactiei militare rusesti, etc. Unul dintre raportori vorbea despre “o mica Yalta” pusa la cale acolo, cu complicitatea Occidentului.

Voi incerca sa gasesc un link la Raportul doamnei Tagliavini.

Strasbourg (3)

Ziua de ieri a fost marcata de vizita noului presedinte al Ucrainei, Victor Ianukovitch. Presedintele Ucrainei a tinut un discurs in care, intre altele, a aratat ca Ucraina nu doreste sa intre in Nato dar ca doreste intarirea relatiilor economice cu UE. Au fost multe intrebari, inclusiv pe tema tratamentului pentru minoritatile nationale (dreptul de a avea invatamant in propria limba). Ianukovitch a recunoscut ca sunt probleme dar a promis ca ele vor fi rezolvate. Sigur ca prezenta lui la Strasbourg a fost umbrita de bataia din Parlamentul ucrainian, la adoptarea bugetului, dar, mai ales, datorita dealului cu Rusia (gaze contra prezenta navala).

La sfarsitul discursului, am schimbat cateva cuvinte cu Ianukovitch, reamintindu-i si intalnirea pe care am avut-o la Davos, in 2004, in vremea cand eram amandoi prim-ministri.

La Comisia de monitorizare, in continuare teme fierbinti : evolutia situatiei constitutionale din Moldova ( cu un incident legat de componenta delegatiei din Republica Moldova), desemnarea noului (noilor) raportori pentru conflictul Georgia/Rusia (care va avea loc la urmatoarea reuniune, pe baza negocierilor intre grupurile politice), situatia din Bosnia-Hertegovina, in urma unei decizii a CEDO, referitoare la necesitatea modificarii Constitutiei, sub aspectul dreptului de a alege si de a fi ales.

Confirmare din partea CEDO ( Tanase v. Moldova)

Va aduceti aminte, anul trecut, ma bateam, impreuna cu colegii din delegatia romana, pentru a modifica un raport al APCE cu multe inexactitati referitoare la alegerile parlamentare din Republica Moldova. Pentru a pune presiune pe unii candidati, autoritatile de atunci obligau pe cei care aveau dubla cetatenie (evident era avuta in vedere cetatenia romana) sa renunte la la cea de-a doua pentru a putea ramane in Parlament.

In aceste conditii, Alexandru Tanase, actualmente ministru de justitie in guvernul de la Chisinau, a actionat in justitie (in 2008) autoritatile iar astazi CEDO a comunicat decizia sa, luata cu unanimitate de voturi, in Marea Camera (cu 17 judecatori), prin care considera ca reglementarea de atunci incalca articolul 3  (dreptul la alegeri libere) al Primului Protocol la Conventia europeana a drepturilor omului.

Interesant mi s-a parut si un fragment din comunicatul de presa al Curtii : “Republica Moldova este situata pe un teritoriu care a facut parte din Romania intre 1918 si 1940, cand a fost anexat de Uniunea Sovietica. Populatia acelui teritoriu si-a pierdut cetatenia dupa anexare…”