Paradoxuri antidemocratice

Dupa ce peste 35.000 de cetateni germani au depus plangere pe acest subiect, Curtea Constitionala germana a hotarat ca arhivarea in masa a convorbirilor telefonice si a mesajelor electronice incalca Legea fundamentala din acest stat. Dupa cum poate va amintiti, aceste masuri vizeaza o directiva a Uniunii Europene pe care Romania a adoptat-o recent fara prea multe discutii, desi acest verdict demonstreaza ca stocarea datelor incalca un drept garantat de Constitutie, anume secretul telecomunicarii. Decizia Curtii si legea in sine sunt cu atat mai interesante in contextul in care vizeaza de fapt siguranta nationala. Dupa mai multe atentate in Europa despre care s-a spus ca au fost pregatite si coordonate cu ajutorul telefoanelor mobile, pare ca germanii sunt ceva mai interesati de libertatea individuala.

Cei care sunt dispusi sa-si sacrifice libertatea personala pentru siguranta nu merita niciuna dintre cele doua, spunea unul dintre marii teoreticieni ai democratiei. Ceea ce pare cat se poate de real in ziua de astazi. Ceea ce ar trebui sa ne puna pe noi pe ganduri este faptul ca suntem in total contratimp cu Europa si cu mai intreaga lume civilizata in aceasta privinta. Legile Sigurantei Nationale, sustinute de catre Traian Basescu, nu fac decat sa creasca si mai mult puterea serviciilor secrete asupra cetatenilor simpli, iar aici nu discutam neaparat despre razlete ascultari neautorizate, ci despre insasi transformarea societatii informationale in una a contrainformatiilor.

Faptul ca puterea perverteste este bine cunoscut.  Karl Popper a formulat probabil cel mai bine principiul conform caruia o putere fara contrapondere ajunge intotdeauna la abuzuri. Or, situatia cu care ne confruntam in acest moment este exact aceasta. Traian Basescu doreste servicii de informatii cat mai puternice, insa o institutie de control – in acest caz Parlamentul – cat mai putin credibila si cat mai „unicamerala” posibil. PDL doreste un Parlament cat mai moral si mai redus numeric, dar nu are nicio problema in a recruta cat mai multi parlamentari „independenti”. Guvernul doreste dezbateri publice pe tema educatiei, dar nu mai mult de 3 minute de discurs pentru partidele de Opozitie.

Acest intreg circuit al paradoxurilor democratice formate din obiective care „dau bine” public dar destabilizeaza echilibrul institutional dintr-un stat este cat se poate de emblematic pentru ce inseamna PDL in acest moment. Statul este bun cat timp are aceeasi structura precum grupul sustinatorilor lui Traian Basescu. Altfel, el devine pervertit, controlat de moguli sau risipitor, iar pentru a-l repara avem nevoie de o legatura directa la conducta de bani de la FMI.

Raspunsuri

 

Unul dintre cei mai competenti actori de analiza politicii internationale din lume, agentia STRATFOR, a anuntat cod rosu de pericol- http://www.stratfor.com/analysis/20100326_special_intelligence_guidance_south_korean_ship_sinking. Mi-e teama ca nici macar acest subiect nu va reusi sa castige prim-planul in presa nationala in dauna arestarii senatorului Catalin Voicu. Problema trebuie luata in seama cu atentie, mai ales pentru potentialul negativ pe care il reprezinta. Acesta va fi, din punctul meu de vedere, un examen pentru presa din Romania.

Adrian, ziua portilor deschise la Departamentele PSD a fost, din punctul meu de vedere, un real succes. Am avut ocazia sa vorbesc personal cu destul de multi invitati, care cred ca s-au simtit foarte bine. Poate ca cea mai importanta realizare a acestui eveniment a fost tocmai faptul ca oamenii nu au venit pentru a vizita, ci pentru a-si oferi ajutorul pentru PSD si pentru stabilirea unei guvernari cat mai eficiente si competente pentru viitor. Sper sa putem reedita acest eveniment cat mai curand. Cu aceasta ocazie, te invit din nou pe tine si pe oricine altcineva este interesat de subiecte de buna guvernare.

Pali, nu as vrea sa pierd prea multa vreme sau energie comentand formatiuni politice care confunda ideologia cu sloganul. E destul de sigur de spus ca sunt de acord cu majoritatea opiniilor primite din partea voastra, dintre care as putea sublinia comentariile din partea userului casastirilor, Theodorei0303 si a altor obisnuiti ai blogului.

Ion Adrian, Caragiale are intr-adevar cateva lucruri in comun cu Mizilul, mai ales daca ai citit „O zi solemna” despre primarul Leonida Condeescu. Cat despre peisajul politic actual, trebuie amintit faptul ca nenea Iancu nu a avut ocazia sa scrie despre democrat-liberali. Din pacate pentru bogatia satirelor politice din Romania, pentru ca in mod cert ar fi avut ce “crea” despre partidul lui Traian Basescu si Emil Boc.

Dinu, apreciez observatia ta cu privire la rugby. Personal, intotdeauna am apreciat modul in care acest sport construieste disciplina unui om. Totusi, decizia privind sportul de destinatie a stadionului din Mizil nu imi apartine. Este o decizie ce trebuie luata de autoritatile locale si de catre tinerii din localitate. Ei au dreptul sa aleaga sportul care le va modela caracterul pe viitor. Sper, alaturi de tine, ca vor tine cont si de faptul ca exista si alte sporturi in afara de fotbal.

Anonimul venetian, Cititor in stele, nu am retinut vreodata sa ma exprim impotriva criticilor adresate mie sau activitatilor in care am si eu vreun cuvant de spus. Chiar dimpotriva, comentariile critice au primit cu atat mai multa atentie din partea mea, chiar daca ea nu s-a transferat si in numarul de raspunsuri oferite. Mi-e greu sa cred ca as incuraja activitatea pe acest blog tocmai pentru a nu tine cont de sfaturile pe care mi le oferiti. Cat timp veti alege sa vedeti lucrurile pe un fundal gri incetosat, consider ca am sanse mai mari sa schimb parerea prin ceea ce fac, nu prin raspunsurile pe care vi le pot oferi. Tie, Cititor in Stele, iti pot spune ca biroul meu parlamentar din Mizil functioneaza  si ca am primit un feedback cat se poate de pozitiv din partea localnicilor de cand m-au ales pentru a-i reprezenta in Parlament.

Gaby83, sunt de acord, numarul tinerilor cu adevarat remarcabili pare a scadea odata cu trecerea generatiilor, dar acesta nu este un diagnostic pentru o boala cronica, ci unul pentru o boala grea ce poate fi tratata. Or, problema noastra cea mai mare pare a fi tocmai tratamentul pe care il aplicam tinerilor si, mai presus, intregului sistem educational. Criteriul principal dupa care ar trebui sa judecam tinerii este cel al educatiei, iar aceasta trebuie sa devina o norma pentru orice partid din Romania. Ambitia mea ar fi ca acest proces sa inceapa sa devina vizibil tocmai de la PSD. In intreaga mea cariera am incercat sa ofer sanse cat mai bune tuturor celor care s-au aratat dispusi sa munceasca. Multi dintre cei cu adevarat valorosi au rezistat si ar putea functiona ca model politic pentru orice nou membru. Pentru ca aceste modele sa devina norma, nu exceptie, este necesar si ajutorul celor care vor sa fie schimbarea pe care si-o doresc in lume. Vrei ca politica sa promoveze oameni dupa criteriul educatiei si competentei? Nu trebuie decat sa devii un model in acest sens.

LePrince, dupa cum bine observai, una dintre tendintele obisnuite ale administratiei este de a-si cheltui toti banii pe doar o parte dintre proiecte. De aceea, sunt de acord ca incasarea de cat mai multi bani la buget nu este neaparat si un prevestitor al unei administratii, locale si centrale, mai eficiente si mai chibzuite. Chiar dimpotriva, as putea spune. Totusi, ce este cu adevarat important de facut impreuna cu impozitarea diferentiata este tocmai educarea politicienilor in a cheltui nu mai mult decat este necesar pentru a-si duce la capat un proiect. De aceea este nevoie de societate civila, de cetateni implicati si dedicati, de instrumente cu care administratia sa fie verificata la fiecare pas pentru proiectele pe care nu le face, dar mai ales pentru proiectele pe care le face prost si pe mult prea multi bani.

Contele, nu stiu daca pot fi de acord. Din pacate, singura modalitate in care vreun partid sau vreun individ poate face caz in legatura cu interceptarea ilegala a telefoanelor sau cu incalcarea liberatatilor de baza ale individului este prin referiri secundare. Intotdeauna trebuie sa spui „da, dar…”, ceea ce e profund gresit. Nu exista scop care sa scuze incalcarea libertatile de baza ale individului, indiferent despre cine vorbim. Problema este, din punctul meu de vedere tocmai faptul ca inca judecam din perspectiva machiaveliana a scopului mesianic ce scuza orice fel de mijloace murdare sau ilegale folosite. Legea trebuie sa ramana un reper, indiferent ca suntem in criza economica, morala sau altfel de criza.

Spiridus, nu ma tem sa spun ca sunt de parere ca toti oamenii trebuie sa aiba sansa unui trai decent. Acesta este si motivul pentru care sustin impozitarea diferentiata. Prefer sa cred ca nu exista oameni care ar sta pe ganduri daca ar fi pusi sa aleaga intre un impozit mai mare care salveaza vieti si un salariu gigant care lasa oameni sa moara. Oricum, aceasta judecata nu este impusa discretionar de catre cineva, ci este votata, atat in Parlament, cat si la alegerile parlamentare. Alegerile, intr-un mediu rational si lipsit de vrajba inutila, sunt, daca vrei, sansa unei cantariri adecvate a problemelor unei societati. Cel care prezinta solutiile care multumesc cei mai multi oameni primeste sansa de a le pune in practica si a veghea la buna lor aplicare, in folosul tuturor cetatenilor.

Draghi Puterity, nu trebuie sa negi valoarea ideologic-doctrinara a cratimei din numele PDL. In definitiv, portocaliii sunt la guvernare si nu au timp de revolutii functionale mai mari decat atat, sau cel putin asa am auzit ca este pozitia oficiala a simpatizantilor. Din punctul meu de vedere, PDL s-a demonstrat in timp cat se poate de deficitar atat in termeni de liberalism cat si in termeni de democratie, dupa cum foarte bine ai observat si tu. Singura problema reala este ca nu cred ca-si pot permite in acest moment sa aiba un nume atat de reprezentativ precum Partidul minus democrat minus liberal. In schimb, au adoptat pozitia total antagonica. Ceea ce ajuta, chiar si in gramatica (atunci cand cratima e o problema, cei in dificultate aleg solutia cea mai simpla – uita de cratima).

Paul, partidul care imprumuta elemente ideologice sau programatice de la alte partide este, de fapt, partidul de tip catch-all. Aceasta strategie a fost foarte ciudat pusa in practica de catre PDL in Romania, care cu un pumn se bate in piept ca este singurul partid cu adevarat de dreapta de la noi, iar cu cealalta ofera masuri de stanga secolului XIX, lipsite de orice fel de idee sau ratiune. Solutia agriculturii din Romania nu este sub nicio forma simpla intretinere a subventiilor, ci asigurarea acestor subventii in paralel cu construirea unui calapod functional pe baza caruia agricultorii sa poata sa obtina rezultate bune cu costuri scazute. Agricultorii romani au nevoie de subventii, si eu le sustin. Dar au nevoie si de asigurarea unor piete de desfacere si a unor mecanisme mai clare de valorificare a muncii lor, pentru un venit mai mare si  mai sigur. Discursul lui Traian Basescu despre silozuri si depozite agricole regionale din timpul campaniei prezidentiale este inspirat din programul departamentelor PSD si al partidelor de stanga din Europa occidentala, insa el nu poate fi pus la punct de politicieni cu veleitati de stanga antica.

Alexandru Beldiman, revolutia din Paris, 1968, nu a fost una indreptata neaparat impotriva conducatorilor Frantei, ci mai degraba impotriva tipicurilor rationale pe care clasa superpusa imbatranita le adoptase. Permite-mi sa cred ca efectele acelor proteste, in termeni istorici, nu au fost negative, chiar daca ei se considerau influentati de Mao sau Castro. Ceea ce au produs ei a fost mai mult decat o serie de lozinci inspirate precum cea amintita de tine sau „Soyez raisonnables, demandez l’impossible”. Ei au mediatizat tocmai ideea de solidaritate si echitate sociala atat de straina Europei Occidentale pana in acel moment. Nu poti sa nu zambesti la gandul ca toate acestea au fost reusite de o mana de studenti cu idealuri si principii, in lupta cu un sistem care i-ar fi ales cu draga inima in frunte, dar pe care si l-au dorit mai uman si mai echitabil gandit.

Sorin Muncaciu, in lupta cu partidele populiste, de tipul UMP sau PDL, singura solutie a stangii este sa apeleze la ratiune si calm. Din pacate, pentru foarte multi cetateni ai Europei, grijile electorale inventate par a fi mai presante decat grijile reale, problemele economiei, educatiei sau sistemului sanitar. Victoria stangii din Franta este zdrobitoare tocmai pentru ca a fost atinsa discutand despre probleme reale, vazute de catre cetateni ca indepartate sau secundare, si nu despre problemele inventate si ultra-populiste inventate de catre partidul de guvernare. In multe feluri, sper sa avem puterea sa repurtam o victorie asemanatoare in 2012.

Va doresc Florii cu soare

La multi ani celor cu nume de floare. Statisticile spun ca sunt foarte multi. In speranta ca aceasta zi va fi insorita pentru ei, dar si pentru prietenii, rudele sau vecinii lor, Floriile sunt cu adevarat o sarbatoare de care ar trebui sa ne bucuram cu totii la fel cum ne bucuram si de aparitia florilor, primavara.  

Conform traditiei, de astazi ar trebui sa vedem martisoare atarnate de crengile pomilor, chemand poate si mai apasat revenirea intregii naturi la viata. Oricum ar fi, aceasta sarbatoare inseamna si apropierea zilei de Paste. 

Ca urare, va atasez cateva strofe ale unei poezii a lui Vasile Alecsandri, pe care, poate in contra planurilor celor care raspund de manualele scolare de astazi, eu mi l-as dori cu adevarat etern.

La multi ani tuturor celor cu nume de floare, dar si prietenilor si familiilor acestora. Va doresc un an – pe care sa-l faceti voi – cat mai bun.

Floriile, de Vasile Alecsandri

Iată zile-ncălzitoare
După aspre vijelii!
Vin Floriile cu soare
Şi soarele cu Florii.

Primăvara-ncântătoare
Scoate iarba pe câmpii,
Vin Floriile cu soare
Şi soarele cu Florii.

Lumea-i toată-n sărbătoare,
Ceru-i plin de ciocârlii.
Vin Floriile cu soare
Şi soarele cu Florii.

Păcat, zău, de cine moare
Şi ferice de cei vii!
Vin Floriile cu soare
Şi soarele cu Florii.

Despre procesul EDF la Antena 3

Am participat astazi la emisiunea  Alessandrei Stoicescu si a Florianei Jucan “Q&A”  – Antena 3.

Tema emisiunii a fost :” TRECUTA SUB TACERE – o dezbatere despre procesul EDF – Romania”

Emisiunea va fi difuzata in reluare duminica, ora 7.30.

Inregistrarea emisiunii poate fi urmarita aici.

EDF – acuzatii mincinoase respinse la Washington. Decizie de achitare in SUA

 

Printre acuzaţiile lansate, după anul 2005, împotriva mea, acuzaţii care aveau ca unic scop denigrarea şi înlăturarea mea din viaţa politică, a fost şi cea cu privire la o pretinsă luare de mită de la EDF – acuzaţie apărută în campania electorală din 2004 si reluata, in mai multe ziare si pe mai multe forumuri, in special in legatura cu o inregistrare  - dovedida, in final, de catre experti FBI  a fi masluita. Interesant este faptul ca, dupa Decizia arbitrala de la Washington, niciuna din publicatiile care ma acuzasera, pe pagini intregi, de tot felul de malversatiuni, nu a prezentat rezultatul procesului din SUA… 

Cu privire la această acuză, înca din martie 2003, P.N.A. a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de reprezentanţii Guvernului României pentru infracţiunea de luare de mită, cu motivarea că fapta nu există.

D.N.A.-ul domnului Morar nu putea să nu intervină şi, în martie 2006, s-a dispus reluarea verificărilor. În august 2006, surpriză, nici o probă nu a putut confirma existenţa vreunei fapte penale, procurorii dispunând, şi de această dată, neînceperea urmăririi penale.

Măsura a fost menţinută prin Rezoluţiile din 11.02.2009 şi 16.03.2009.

Fostul ministru al justiţiei, Monica Macovei, cea care s-a considerat, alături de prietenul său Traian Băsescu, luptătoare împotriva corupţiei, a declarat în mai 2008, cu referire la cazul EDF: „aşa cum a ilustrat-o acest caz, dar şi altele, corupţia la nivel politic înalt este încă prezentă în România, …. procurorii anticorupţie sunt sub o presiune puternică din partea actualei clase politice.”

Am refuzat să comentez subiectul, având în vedere că exista un litigiu arbitral la Tribunalul Arbitral – I.C.S.I.D (Centrul Internaţional pentru Reglementarea Diferendelor Relative la Investiţii), in legatura cu acest caz.

Acum, după ce D.N.A. a fost nevoita să constate inexistenţa vreunei fapte penale, am să vă prezint şi soluţia pronunţată de Tribunalul Arbitral de la Washington:

În acţiunea dintre Eastern Duty Free (EDF) Services Ltd.şi România, Tribunalul Arbitral (din care au făcut parte un judecător italian, dl. Piero Bernardini, preşedinte, un judecător american, dl. Arthur W. Rovine, şi un judecător francez, dl. Yves Derains) a respins în totalitate acţiunea şi pretenţia de plată a unei compensaţii în valoare de USD 110,000,000 cerută de EDF Services Ltd. 

Interesant a fost faptul ca unul dintre expertii folositi de EDF in acest proces impotriva Romaniei a fost Valeriu  Stoica !

Tribunalul ICSID (Centrul Internaţional pentru Reglementarea Diferendelor Relative la Investiţii) a decis în unanimitate că România nu şi-a încălcat obligaţiile din cadrul Tratatului de investiţii bilateral semnat între Guvernul Marii Britanii şi Irlandei de Nord şi Guvernul României referitor la Promovarea şi Protecţia Reciprocă a Investiţiilor, şi că pretenţiile EDF trebuie să fie respinse, cu plata cheltuielilor de judecată.

EDF Services Ltd. a pretins un tratament nedrept şi exproprierea investiţiei sale – o pretinsă concesiune încheiată cu Ministerul Transporturilor privind bunuri publice şi reglementată de dreptul public. Tribunalul a constatat că investiţia consta din participarea EDF la două societăţi mixte cu entităţi româneşti deţinute de Guvernul român ce desfăşurau activităţi comerciale cu amănuntul scutite de taxe vamale în cadrul Aeroportului Otopeni din Bucureşti şi, respectiv, la bordul curselor internaţionale ale Taromului, şi guvernate de dreptul privat. Durata  societăţii mixte pentru servicii scutite de taxe vamale la sol fiind limitată, iar entităţile româneşti  fiind libere să decidă dacă o extind sau nu după expirarea ei în 2002, pretenţiile EDF de a continua drepturile de folosire a spaţiilor comerciale au fost socotite nefondate. Tot astfel, s-a considerat că EDF Services Ltd. nu are exclusivitate sau drept de continuare în desfăşurarea unor activităţi scutite de taxe vamale la bordul avioanelor Tarom.  

Poziţia EDF în arbitraj a fost aceea că pretinsa expropriere a urmat refuzului său de a accepta pretenţiile de mită cerută de oficialităţi importante guvernamentale româneşti în august şi octombrie 2001. EDF a pretins că, după ce refuzase să plătească mita solicitată în numele primului ministru Năstase, Guvernul a emis o ordonanţă în 2002, interzicând activităţile scutite de taxe vamale la Aeroportul Otopeni revocând licenţa EDF. Această alegaţie a ţinut prima pagină a presei timp de luni de zile şi s-a bucurat mult de atenţia mediilor de informare pentru acest caz. Tribunalul arbitral a respins pretenţia şi a considerat că EDF nu a reuşit să dovedească alegaţiile de mită.  

Printr-un ordin procedural din 2008, tribunalul refuzase să primească, socotind-o neautentică, în chip de probă, o bandă magnetică consemnând, chipurile, o conversaţie care avusese loc în 2001 între un reprezentant al EDF şi o oficialitate guvernamentală română. Analiza judiciară a indicat că banda fusese manipulată. În plus, deşi a fost înregistrată în mod demonstrabil cu echipament ataşat de corp de către o persoană care s-a prezentat drept reprezentant EDF, EDF a susţinut că a obţinut banda de la un reporter, în 2008, şi că habar nu avea de sursa ei originară.

Tot astfel, analiza judiciară a arătat că probele aduse în sprijinul alegaţiilor de mită, precum e-mailuri, fuseseră manipulate, iar alte mărturii avansate (precum note scrise de mână pe o recipisă de la o cafenea de către proprietarul EDF însuşi, sau înregistrări telefonice indicând numerele apelate) au fost găsite ca irelevante.   

Rezultatul, încununat cu succes al arbitrajului de la Washington, a apărut după patru ani de muncă asiduă depusă de avocaţi, experţi  judiciari, experţi contabili. ş.a.m.d. Strategia de apărare a fost susţinută la Washington de către o echipă formată din peste 20 de avocaţi români şi americani, care au folosit 14 martori din rândurile autorităţilor române, patru experţi juridici români, precum şi alţi experţi specializaţi în contabilitate, expertiză fiscală şi traducători. Dosarul cazului a conţinut aprox. 60.000 de pagini şi a acoperit o istorie de 12 ani a Aeroportului Internaţional Otopeni, cu referire la numeroase legi din dreptul corporatist şi contractual, etalon de tratament just şi echitabil şi de protecţie a investiţiilor, precum şi acuzaţii false de mită aduse împotriva autorităţilor româneşti.

PS  Pentru amanunte mai “picante”, va recomand un articol aparut  in “Jurnal de investigatii”, nr.5 din martie 2010. Articolul  poate fi citit aici: http://www.ziaruldeinvestigatii.ro/index.php/main/showNews/id/123

Stânga europeană şi stângăciile româneşti

Este titlul editorialului meu de miercuri din Jurnalul National. Editorialul poate fi citit aici.

Fundatia Titulescu – Frontiera răsăriteană a Uniunii Europene

Tema mesei rotunde care va fi organizata joi, 25 martie 2010, ora 16.00, la Fundatia Europeană Titulescu, Centrul de Studii Strategice, este:

Frontiera răsăriteană a Uniunii Europene

 Expuneri

Ambasador Ion M. Anghel

Ambasador Aurel Preda Mătăsaru

 urmate de întrebări şi discuţii

Evenimentul are loc, ca de obicei, la Casa Titulescu, Sos. Kiseleff nr. 47.

Ultimul razboi

Ai dreptate, Sibilla, doar am amanat…

Mile Carpenisan a plecat dintre noi asa cum pleaca toti oamenii pretiosi – pe neasteptate. Era un nume pe care il enumeram cu totii de cate ori ne gandeam la cei care practica jurnalismul profesionist, dupa reguli, modern, corect si lucid. Cei mai multi dintre noi il asociem cu celebrele corespondente de razboi din Iugoslavia, ceea ce reprezinta cu adevarat o marca a valorii – un ziarist pe care ti-l evoca, peste timp, munca si realizarile sale (si nu controversele sau mondenitatile) este un ziarist autentic. Recunosc, am constatat cu tristete ca se retrasese de ceva timp din acest domeniu, amplificand cumva vidul de competenta pe care il resimtim cu totii in mass-media de astazi. Pastrez nostalgia reportajelor, de razboi sau nu, realizate cu stiinta si flerul care nu-ti pot veni decat din vocatie reala si sper ca personalitatea lui va inspira si pe altii sa aleaga calea grea a jurnalismului adevarat.

Ganduri bune familiei indoliate. Dumnezeu sa-l odihneasca.

Update. Antena 3 – ora 21.30

La emisiunea din aceasta seara, Adrian Nastase urma sa participe impreuna cu Calin Popescu-Tariceanu. Deoarece dl Tariceanu nu mai poate fi prezent in aceasta seara, din motive personale, emisiunea se amana pentru o data ulterioara.

Adrian Nastase este astazi invitatul lui Mihai Gadea la emisiunea “Sinteza Zilei” – Antena 3, ora 21.30.

Emisiunea poate fi urmarita live aici.

Echipa AN

Alegerile din Franţa: consecinţe naţionale, semnificaţii europene

Alegerile regionale din Franţa au depăşit nivelul de interes al unui simplu scrutin dintr-o ţară importantă a Uniunii Europene deoarece, pentru stânga, acestea pot reprezenta un important semnal de revigorare. După alegerile pentru Parlamentul European din iunie 2009, stânga europeană a intrat într-o stare pe care mulţi au denumit-o de „depresie politică”, deoarece, în pofida speranţelor, rezultatele la nivelul Uniunii au fost neaşteptat de slabe. A urmat eşecul social-democraţilor germani, care nu a putut fi contrabalansat, ca efect politic şi psihologic, de succesul PASOK în Grecia.  

Acum, în urma alegerilor din 14 şi 21 martie pentru cele 26 de consilii (guverne) regionale, pot fi exprimate câteva constatări:

• Prezenţa la vot faţă de precedentele alegeri regionale, cele din 2004, a scăzut cu 10 procente, de la cca.61% la 51%;
• Partidul de guvernământ, de dreapta (Uniunea pentru o Mişcare Populară – UMP) a lui Nicolas Sarkozy, a pierdut alegerile, obţinând doar 36,1% din voturile de la nivel naţional. Pierderea nu este însă una catastrofală, dacă o raportăm la rezultatele din 2004, când UMP a obţinut 36,9% din voturile la nivel naţional. Însă ea este cu adevărat semnificativă prin faptul că în campania electorală s-au implicat, în mod masiv şi direct, atât preşedintele Sarkozy cât şi miniştrii cabinetului Fillon. După cum titra presa internaţională, „magia lui Sarkozy se împrăştie”;
• Partidul Socialist a câştigat alegerile, 54,3% din sufragiile exprimate contra 50,6% în 2004. Trebuie spus însă că acest rezultat a fost obţinut, acum, ca şi în 2004, printr-o largă coaliţie a forţelor de stânga, care i-a regrupat pe socialişti, ecologişti şi comunişti. Singurele Consilii regionale pe care Stânga nu le controlează sunt Alsacia, Réunion, Guyana şi Languedoc-Roussillon (acesta din urmă fiind câştigat de Mişcarea Democratică, de centru, fondată de François Bayrou), având astfel majoritate în 22 din 26 regiuni. În Franţa continentală, Socialiştii au câştigat faţă de 2004 un nou consiliu regional doar în Corsica, pierzând, la limită, în Alsacia.
• Surpriza alegerilor a constituit-o însă revigorarea Frontului Naţional (de extremă dreaptă), a lui Le Pen, deşi a participat în doar 12 din cele 22 de regiuni ale Franţei continentale (metropolitane) a obţinut 8,7% din voturi la nivel naţional. În regiunea Paca, din sud-estul Franţei, a obţinut chiar 25% din voturi, iar în alte regiuni din sudul Franţei a câştigat un mare număr de voturi. Dacă după alegerile prezidenţiale şi parlamentare din 2007 electoratul Frontului Naţional părea a fi absorbit în partidul prezidenţial, recentele alegeri regionale indică persistenţa şi rezistenţa formaţiunii tutelate de Le Pen.
• Din punct de vedere ideologic campania electorală nu a însemnat promovarea unor noutăţi remarcabile, consolidând însă tendinţele anterioare, şi anume: i) partidul prezidenţial al lui Sarkozy a încercat să se adapteze la realitatea crizei economice, preluând elemente importante din doctrina etatistă a stângii. UMP s-a declarat adeptul implicării masive şi imediate a statului în mecanismele pieţei, logica de tip neo-keynesian devenind un loc comun al dreptei franceze; ii) socialiştii şi-au menţinut mesajul tradiţional, având în centru statul social, fiind favorabili însă economiei sociale de piaţă. Prin comparaţie cu stânga de inspiraţie comunistă sau cu cea ecologistă, socialiştii francezi se plasează în apropierea Centrului. Prin comparaţie însă cu social-democraţia germană sau cu laburismul britanic, socialiştii francezi sunt mai la stânga, adică pun un accent mai mare pe egalitate şi mecanismele de tip intervenţionist şi redistributiv ale statului; iii) ecologiştii se plasează la stânga socialiştilor, presându-i pe aceştia să adopte o atitudine centristă. Ca reacţie, socialiştii au adoptat în mesajul lor un puternic filon „verde”, însă alegătorii au preferat originalul copiei; iv) dreapta populistă şi xenofobă reprezentată de Frontul Naţional nu a făcut decât să-şi promoveze mesajele care explică dificultăţile sociale şi economice prin dimensiunea naţionalistă.
• Scena politică este fragmentată, mai ales în partea stângă a acesteia. În timp ce dreapta politică este reprezentată de partidul prezidenţial al lui Sarkozy, în partea stângă a spectrului politic există un pluralism politic (comunişti, socialişti, ecologişti), care oferă atât diversitate dar şi creează percepţia de slăbiciune, ca urmare a luptelor interne. Centrul politic, reprezentat de Mişcarea Democratică, nu şi-a revenit după eşecul de la alegerile pentru Parlamentul European de anul trecut, fiind prins „între fronturi”, în bătălia dintre sarkozism şi stânga policentrică.   

 

În urma unei analize realiste a alegerilor regionale din Franţa, putem extrage câteva concluzii care pot fi importante inclusiv pentru situaţia politică din România:

• Un prim efect al eşecului de a gestiona criza economică şi socială de către guvernul de dreapta a fost creşterea absenteismului. Oamenii s-au îndepărtat de politică deoarece percepţia lor este că partidele politice nu le reprezintă aşa cum ar trebui interesele. În mod natural, partidul de guvernământ a fost penalizat de atitudinea de protest a cetăţenilor;
• Al doilea efect al politicilor de dreapta a fost revitalizarea Frontului Naţional, având o orientare eurosceptică, naţionalistă şi anti-imigraţionistă. De altfel, era de aşteptat ca situaţia de criză economică să determine activizarea opţiunilor populiste. Este o regulă nescrisă a politicii aceea că, în timpul crizelor economice, guvernările de dreapta contribuie la întărirea mişcărilor extremei drepte;
• Partidul Socialist şi-a reconfirmat superioritatea la nivelul regiunilor. Şi în 2004 a câştigat alegerile regionale, dar în 2007, în alegerile prezidenţiale şi parlamentare, în urma unei competiţii dure, a pierdut competiţia cu Sarkozy. Într-un fel, situaţia socialiştilor francezi este comparabilă cu cea a PSD din perioada 2005-2009, reuşind să câştige alegerile locale, dar având reale probleme în gestionarea celor de la nivel naţional sau a celor puternic personalizate pentru Preşedintele Republicii. Cauza profundă a unei atari situaţii se află în modul de organizare internă a PSF: un partid în care competiţia se poartă prin moţiuni, iar proiectul câştigător împarte funcţiile de conducere cu restul moţiunilor, în funcţie de votul obţinut la Congres. Însă, PSF nu reuşeşte să se mobilizeze în alegerile naţionale deoarece se consumă un timp preţios în competiţia internă, între diversele facţiuni. Legăturile şi solidaritatea internă, slăbite de competiţia pe moţiuni, nu au întotdeauna timpul necesar pentru a se reface, astfel încât partidele de dreapta profită de lipsa de coeziune a stângii. De asemenea, trebuie recunoscut faptul că, după epoca Mitterand, stânga franceză nu a mai avut lideri naţionali (poate cu excepţia lui Lionel Jospin) care să fie capabili să facă faţă concurenţei unui Jacques Chirac sau Nicolas Sarkozy. Ségolène Royal, Bertrand Delanoë, primarul Parisului, sau Martine Aubry, secretarul general, sunt, fără îndoială, personalităţi ale stângii franceze, dar capacitatea lor de a mobiliza electoratul din afara bazinului PSF rămâne, în continuare, problematică. Alegerile regionale sunt relevante pentru starea de spirit ce animă societatea franceză, dar nu pot fi şi un predictor semnificativ pentru alegerile preuodenţiale.
• Victoria Stângii nu a fost adusă atât de voturile obţinute de Partidul Socialist, cât de creşterea importantă a voturilor pentru Europa Ecologică, devenită a treia forţă politică din Franţa la nivel regional, după Uniunea pentru o Mişcare Populară şi Partidul Socialist. Ecologiştii au devenit un pol de atracţie, fiind percepuţi ca o „a treia cale” între Sarkozy şi Socialişti.
• Dacă în alegerile pentru Parlamentul European de anul trecut partidul lui Sarkozy (UMP) a avut de profitat de pe urma preluării unora dintre mesajele stângii, acum semi-eşecul din alegerile regionale este pus tocmai pe seama acestui fapt. Militanţii de dreapta îi reproşează lui Sarkozy faptul că a devenit prea de stânga şi un promotor prea puternic al agendei ecologiste. Nu este întâmplător faptul că, acum, în partidul prezidenţial se propune renunţarea la introducerea de la 1 iulie a.c. a taxei pe emisiile de carbon (în cadrul proiectului fiscalităţii ecologice), extrem de nepopulară în rândurile electoratului de dreapta, care nu crede în „povestea încălzirii globale”.  

 

În concluzie, după alegerile regionale, putem spune că stânga franceză a reuşit să se poziţioneze favorabil pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare din 2012, dar acestea nu sunt dinainte câştigate. Cuvântul de ordine în stânga franceză solidară în turul al II-lea al alegerilor regionale a fost „unitate”, în perspectiva alegerilor din 2012. Nevoia unei opoziţii unite a forţelor de stânga din Franţa este pe deplin conştientizată, atât de socialişti, cât şi de unii dintre ecologişti. Proiectul unui candidat unic al stângii în alegerile prezidenţiale din 2012 pare a se impune ca o necesitate raţională, după cum o demonstrează rezultatul alegerilor din 21 martie. Sper ca stânga franceză să găsească înţelepciunea de a lupta unită împotriva forţelor de dreapta, fie că acestea sunt democratice sau extremiste.

Acuzaţiile la adresa lui Sarkozy privind „deviaţionismul de stânga” pot fi o bună lecţie despre valoarea consecvenţei în politică. Partidele care au tendinţa de acaparare şi control a întregului spaţiu politic au tendinţa de „sufocare” a competiţiei prin preluarea unora dintre mesajele atractive ale opoziţiei. În cazul Franţei, dar nu numai acolo, s-a mers şi mai departe, Sarkozy oferind posturi importante unora dintre liderii de stânga (de exemplu, Dominique Strauss-Kahn la FMI, Bernard Kouchner la Externe) în speranţa slăbirii opoziţiei. Pe termen scurt, măsura a dat rezultate, pe termen lung însă ea se poate dovedi fatală, deoarece slăbeşte identitatea propriei formaţiuni politice şi credibilitatea mesajului ideologic. Partidele care se tem de inaniţie, s-ar putea să  sufere tocmai din cauza intoxicaţiei cu obiecte străine.