Multi jurnalisti mi-au pus intrebari, in ultimile zile, in legatura cu felul cum a fost stabilita norma de reprezentare pentru delegatii judeteni la congresul din 20 februarie.
Raspunsul meu a fost : nu stiu, pentru ca nu am participat la luarea deciziei respective. Sau mai corect spus, nu am fost invitat sa particip la luarea deciziei respective.
Conform Statutului (art 48), norma de reprezentare este decisa de Comitetul Executiv National si se stabileste “in functie de numarul membrilor de partid, de activitatea politica si de rezultatele obtinute la alegeri de catre fiecare organizatie de partid….”
Din cate am inteles, in urma unor discutii intre anumiti lideri, dupa ultimul CexN, s-au transmis in organizatii anumite cifre si apoi au avut loc discutii bilaterale cu Liviu Dragnea, secretarul general. Au fost corectate unele disparitati. Inteleg ca, oricum, discutia va fi reluata luni, la viitoarea sedinta a CExN. Problema este ca, la acest sfarsit de saptamana, au loc vreo zece conferinte judetene unde se vor stabili delegati la Congres, prin raportare la niste cifre care au un anumit grad de incertitudine.
Discutia cea mai serioasa este legata de dublarea numarului de delegati de la Bucuresti, de la 112 – la Congresul din 2005 – la 225 la congresul de anul acesta. Marian Vanghelie invoca rezultatul obtinut in al doilea tur al prezidentialelor din 2009. Contraargumentul este acela ca performanta PSD poate fi judecata doar prin prisma rezultatelor din PRIMUL tur al prezidentialelor, la al doilea tur rezultatul reflectand si sprijinul liberalilor si al tuturor celor care au votat anti-Basescu. Astfel, daca in 2004, in primul tur la prezidentiale, in Bucuresti, PSD a obtinut 347 000 de voturi, in 2009, in primul tur, PSD a obtinut pentru candidatul sau, 237 000 de voturi, deci cu 110 000 de voturi mai putin! Si atunci, care ar fi argumentul de performanta pentru a dubla numarul de delegati?
Sa nu fiu inteles gresit. As dori ca la acest Congres sa participe cat mai multi colegi. Problema este ca neavand o sala pentru cateva sute de mii de membri, Congresul trebuie sa aiba loc prin prezenta delegatilor din toate organizatiile. Alesi insa intr-o proportie echitabila si dupa criterii trasparente.
M-am gandit sa atasez o lista comparativa a rezultatele electorale din 2004 si din 2009, in cele doua tururi de scrutin, rezultate asezate pe judete, ca sa va puteti face singuri o parere.
Cartel ALFA a anuntat ample proteste sindicale fata de valul de concedieri care vor avea loc in acest an si fata de diminuarea veniturilor din sistemul public. Banuiesc ca pana la momentul citirii acestui comentariu, ati aflat deja din presa detaliile protestelor. Aparitia acestor proteste era inevitabila dat fiind modul in care guvernul a decis sa trateze restructurarea sistemului bugetar, legea salarizarii unice sau legea pensiilor.
Unde este insa opozitia in acest moment? Faptul ca PSD are un Congres nu inseamna blocarea actiunii de opozitie. Am spus asta mereu, dar vad ca unii dintre liderii nostri au alte prioritati. Oamenii ies in strada si pentru ca nu mai e nimeni care sa ii apere. Dupa ce PSD s-a batut ( destul de anemic) la deciziile privind bugetul, nu a mai existat nicio reactie serioasa pentru a combate ideile absurde ale puterii actuale.
Preocupati prea mult cu aranjatul apelor pentru Congres, pare ca in acest moment PSD si-a uitat indatoririle fata de electorat. Am spus de mai multe ori in ultimele zile ca un partid nu supravietuieste prin abilitatile unor baieti care ii pot ajuta pe alti baieti sa isi mentina sau sa isi piarda scaunele – personajele le alegeti voi. Un partid supravietuieste atat timp cat exprima interes pentru alegatori. Fara acesta, dispare.
Asa ca, din postura de presedinte al unui Consiliu National tot mai marginalizat, din postura de vicepresedinte al Camerei Deputatilor si din postura de parlamentar, vreau sa trag un semnal de alarma: PSD trebuie sa faca opozitie adevarata. Veniturile oamenilor sunt micsorate prin niste legi stupide si pentru care noi ne batem prea putin – legea salarizarii unitare a produs deja efecte, iar legea pensiilor va lovi absurd si neconsitutional in milioane de romani care n-au cum sa se apere. Fac apel sa depasim lupta interna si sa realizam actiuni serioase de protest, pentru a bloca initiativele portocalii facute cu singurul scop de a lovi, din nou, in categorii de oameni pe care nu ii mai apara nimeni.
După multe consultări, discuţii şi dezbateri, ascultând şi reflectând la întreaga situaţie din partid, am sintetizat şi vă prezint ce am de gând să fac dacă voi primi sprijinul vostru în Congresul din 20 februarie
Acest proiect exprimă ceea ce simt şi este sinteza experienţei mele politice de două decenii, a consultărilor recente cu numeroşi colegi, a propunerilor primite de la mulţi dintre voi în legătură cu situaţia actuală a partidului.
Ideea fundamentală a proiectului meu politic este aceea că, în acţiunea noastră ca partid, trebuie să ne întoarcem la oameni, la sensul profund al politicii, nu ca exerciţiu al puterii, ci al datoriei de a servi interesul public. Proiectul regăsirii sensului original al politicii are două etape: mai întâi, trebuie să facem din competiţia internă nu un joc al rearanjării scaunelor în jurul mesei, ci al găsirii resurselor pentru transformarea PSD într-un partid capabil să câştige încrederea oamenilor cărora să le reprezinte cu adevărat interesele. În a doua etapă, PSD trebuie să construiască o guvernare în care logica exerciţiului guvernamental ca metodă de „împărţire a prăzii” să fie eliminată, fiind înlocuită de acţiunea în folosul societăţii. În România, o astfel de viziune ar putea părea utopică, însă avem nevoie de idealuri şi de obiective înalte, care să ne scoată din amorţeală şi rutină şi care să ne dea motivaţia de a spera şi de a lupta. Altfel,…
„Proiectul Adrian Năstase” nu este numele dat unui posibil efort individual, el reprezintă sinteza unor aspiraţii şi propuneri colective discutate cu mulţi dintre voi. Proiectul meu nu este unul „închis”, ci dimpotrivă, îl putem dezvolta împreună, prin noi contribuţii. “
Vreau sa va multumesc pentru incurajarile, ideile si cuvintele frumoase pe care mi le-ati adresat in ultimele saptamani. Acestea au fost parte din motivele pentru anuntarea candidaturii mele la presedintia PSD. Nu trebuie sa fie o surpriza pentru nimeni, sprijinul si amicitia voastra au reprezentat un mare ajutor pentru mine in ultimii ani. Impreuna am discutat despre problemele tarii, impreuna am discutat despre cele mai bune solutii pentru aceste probleme . In ceea ce priveste Congresul extraordinar al PSD, avem sansa de a demonstra ca suntem cel mai democratic partid din Romania, daca reusim sa depasim amenintarea alegerii presedintelui in urma jocurilor de culise. Avem sansa de a demonstra ca suntem cel mai capabil partid din Romania, daca reusim sa facem o opozitie responsabila. Si avem sansa de a demonstra ca suntem viitorul Romaniei, daca vom reusi sa scoatem PSD din siajul de imagine al post-comunismului si sa-l aducem in directia stangii moderne, atragand simpatizanti ce nu se regasesc in partidul nostru acum.
Daniel Pavel, multumesc pentru mesajele de sustinere si pentru atentionarea in privinta problemei selectarii delegatilor. Dupa cum am spus si in alte ocazii, sansa PSD din acest moment este de a lua cea mai buna decizie posibila, prin intermediul voturilor celor mai reprezentativi membri, nu demonstrarea versatilitatii unor jocuri de culise. Acestea ar putea sa aleaga un anumit lider, usor de manevrat dar ar fi, probabil, incapabile sa aleaga cel mai bun lider pentru viitorul partidului. Sunt si eu ingrijorat cu privire la manevrele pe care ar putea sa le faca cei ce doresc amanarea schimbarii din partid. Mi-as dori ca, la Congres, sa dam o lectie de democratie interna si de transparenta si sa nu avem acuzatii despre cum se fura la urne, despre cum se fraudeaza alegerile de catre cei care se tem de schimbare.
Pacala, sunt de acord cu tine, in ultimii ani, comunicarea politica a devenit politica in sine. Suntem ceea ce reusim sa comunicam si avem putere politica in concordanta cu gradul in care ceea ce comunicam este primit cu incredere si simpatie. Ultimii ani nu au fost foarte buni pentru noi din acest punct de vedere. Constant, mesajele noastre au generat mai putina incredere si mai putina simpatie decat mesajele adversarilor nostri politici, iar acesta este unul dintre capitolele la care trebuie sa facem ajustari serioase. Ca partid, avem nevoie atat de oameni capabili sa comunice mai bine cat si de lideri capabili sa produca entuziasm si forta in interiorul propriilor organizatii. Iar Congresul de luna aceasta este momentul cel mai bun pentru a descoperi daca PSD doreste sa faca acesti pasi sau daca jocurile de culise vor fi mai importante decat binele partidului.
Diogenecainele, pentru a fi sigur ca implicarea ta chiar are sanse sa produca efecte, ea trebuie in primul rand sa existe. Poti participa direct, ca membru de partid, sau mediat, ca simpatizant al unui partid. Si nu ma refer la un partid anume, vreau ca acest lucru sa fie clar. Te-am simtit intotdeauna apropiat de PSD si de ideea de stanga, de aceea cred ca ar trebui sa urmezi cea mai naturala cale. Sper ca nu exista dubii ca sfaturile tale si ale altor cativa colegi de blog mi-au influentat deciziile, mai ales in ultima perioada. Din acest motiv, si pentru ca sper ca judecata mea sa prezinte incredere pentru tine, chiar imi doresc sa vad aceasta implicare din partea ta. Dupa cum ti-am mai spus, daca vrei ca PSD sa fie partidul care te reprezinta, ai mai multe sanse sa te asiguri de acest fapt din interior, prin actiune sustinuta, decat din exterior, prin sfaturi si recomandari adresate mie sau altor membri.
Instalatorul, la fel cum am spus si mai sus, sfaturile si ideile voastre mi-au influentat deciziile din ultima perioada. Am gasit aici destule voci calme si ratiuni care, implicate coerent in procesul politic, ar putea aduce mai multa substanta societatii noastre. Interesul si intuitia voastra legata de politica si de politici publice nu ar trebui sa produca efecte exclusiv pe acest blog sau oricare altul. Este nevoie de implicarea voastra. In partide politice, in societatea civila, in presa este nevoie de oameni care stiu ce trebuie facut ca maine sa fim putin mai aproape de Occident decat astazi. Am nevoie de ajutorul tau si al vostru nu numai pentru proiectul meu din interiorul PSD, ci pentru intregul proiect al Romaniei de a-si merita locul in Uniunea Europeana, care este unul pe termen lung.
ELMMAR,este evident faptul ca sugestia lui Mircea Toader despre parteneriatul intre Parlament si Guvern este o incalcare a separatiei puterilor in stat. Guvernul va reprezenta intotdeauna numai puterea executiva, pe cand Parlamentul va reprezenta intotdeauna numai puterea legislativa. Parlamentul este ales de catre cetateni, pe cand guvernul, mai ales cel condus de Emil Boc, este ales numai de Traian Basescu, in ciuda vointei cetatenilor. Mi-e greu sa spun ce fel de parteneriat ar putea exista intre institutii atat de diferentiat reprezentative. Ce pot spune sigur este ca, cel putin pana acum, “independentii” s-au demonstrat la fel de constiinciosi pe cat au fost drepti si verticali din punct de vedere moral. De aceea, guvernul Boc, desi ar trebui sa fie sustinut de o majoritate parlamentara, risca sa bata orice record al ordonantelor de urgenta.
Draghi Puterity, ostilitatea unei anumite parti a presei nu mi se pare surprinzatoare. Din punctul meu de vedere, cel mai important obiectiv al acestui moment este ca Romania, si in primul rand PSD, sa poata oferi o alternativa cat mai buna la Traian Basescu si la sistemul politic construit in jurul sau. Obiectul atentiei noastre trebuie sa inceteze sa mai fie in afara partidului. Ultimii ani ne-au demonstrat ca, de cele mai multe ori, PSD a pierdut alegerile din propria vina, nu datorita unor reusite politice sau guvernamentale extraordinare ale adversarilor nostri. Din acest motiv, trebuie sa ne rezolvam propriile probleme inainte de a incepe sa adresam problemele celorlalte partide. Dupa ce aceasta etapa va fi depasita, orice fel de discutie din interiorul PSD va trebui sa fie moderata de interesul national. Atunci, nici chiar acea “parte a presei” nu va mai avea motive de ostilitate.
Contele, nu ti-as putea raspunde la intrebarea despre ce a cautat Bercea Mondialul la sediul PSD in timpul campaniei electorale (banuiesc ca unii colegi ti-ar putea raspunde ). Pot, cel mult, sa fac o presupunere despre flacara violet emisa din Modrogan care l-a ghidat catre noi, la cateva zile dupa ce Traian Basescu a fost primit cu dansuri si salbe de aur la o intalnire cu Bercea Mondialul.
Din Timis, democratia interna este una dintre cele mai importante valorile ale politicii de partid din Romania, mai ales intr-un moment in care practicile a la Basescu au devenit atat de raspandite. Dreptul la propria opinie si la propria simpatie este garantat oricarui cetatean, iar partidele politice democratice nu au resorturi prin care ar putea ingradi aceste drepturi. Principiul democratiei este ca fiecare dintre noi trebuie sa ne luptam ca oricine sa aiba dreptul sa nu fie de acord cu noi.
Gabriela Savitsky, in acest moment, avem nevoie de tot ajutorul oamenilor bine intentionati si capabili care vor sa ni-l ofere. Nu neaparat proiectul meu pentru viitorul PSD, ci insusi partidul social-democrat are nevoie de acest ajutor. In definitiv, viitoarea conducere a partidului, indiferent de componenta sa, va avea acelasi obiectiv final: convingerea cetatenilor Romaniei ca social-democratia este singura solutie pentru iesirea noastra din criza. Altfel, sper sa am chiar eu ocazia de a te face sa uiti sentimentul despre care vorbeai. Multa sanatate.
Exasperat, nu pot decat sa-ti spun ca si eu m-am simtit asemanator in unele momente. Din pacate, experienta ultimilor ani a invatat prea multi dintre politicienii considerati de viitor ca discursul si realitatea nu sunt facute din acelasi aluat. Mult prea des, dublul discurs reuseste sa provoace confuzie, ceea ce determina aparitia de erori. Remediul pentru aceasta situatie este increderea in propria judecata. In acest moment, Romania are nevoie de un lider care sa ridice dictatura opiniei personale si sa instituie democratia increderii in sine. Altfel, riscam sa continuam sa facem aceleasi greseli ca si in ultimii ani, tot asteptandu-ne la altfel de rezultate.
Pe 12 februarie vor fi deschise Jocurile Olimpice de iarna la Vancouver. In mod ciudat, nu mi s-a parut ca exista starea aceea de expectatie cu privire la astfel de evenimente. Parca nici nu ar urma o olimpiada, cel putin pentru noi, romanii. Probabil ca in Romania acest lucru este determinat si de lipsa de performanta la nivel inalt in sporturile de iarna. In opinia mea, tocmai acest detaliu ar fi fi trebuit sa ne faca sa ne uitam mai atent la niste rezultate exceptionale aparute in ultimele zile.
De curand, in cadrul Campionatelor Mondiale de juniori, Romania a obtinut urmatoarele rezultate de top: Reka Ferencz – AUR – 12,5 km individual – biatlon; Paul Constantin Pepene – AUR – 30 km pursuit; Petrica Hogiu – ARGINT – 20 km pursuit.
Tin sa ii felicit cu toata sinceritatea pe acesti tineri, copii care au reusit niste momente exceptionale in ciuda lipsei de traditie si, din pacate, de infrastructura pentru sporturile de iarna, din Romania. Nu insist asupra problemelor lor, desi Guvernul isi bate joc pur si simplu de eforturile unor tineri care cred in valorile olimpismului. Spre lauda lor, acesti tineri fac parte din lotul pe care Romania il va deplasa la Vancouver. Nu stiu daca vom putea repeta unul dintre aceste momente la Jocurile olimpice. Nici nu am nesimtirea unor oficiali care le cer medalii fara sa le dea bani sau sprijin real. De aceea, nu cred ca ar trebui sa punem presiune pe ei sau pe colegii lor.
Ar trebui sa ne bucuram de rezultatele lor si incurajam intregul lot care se va prezenta la olimpiada. Din pacate, pentru a aminti un alt caz, este dificil sa faci performanta la sanie, spre exemplu, atunci cand te antrenezi pentru asta numai cu alergari, la propriu.
Puteti asculta aici inregistrarea discursului meu la Reuniunea Consiliului National al PSD.
Update>>> Transcrierea discursului meu la aceasta reuniune.
“În aceste zile am primit foarte multe mesaje legate de candidatura mea. Foarte mulţi colegi şi prieteni mi-au cerut un răspuns.
Răspunsul este clar, este direct: Da, candidez la preşedinţia Partidului Social Democrat!
Dragi prieteni, nu vă voi spune prea multe lucruri despre ce s-a întâmplat până acum, nici nu voi încerca să particip la o competiţie de frumuseţe, căci nici nu cred că aş câştiga. În schimb, la o competiţie de înţelepciune nu m-aş da în lături – şi eu cred că de aşa ceva avem nevoie. În opinia mea, este important să schimbăm direcţia. În ultimii cinci ani am pierdut cel puţin de cinci ori. Putem să discutăm de ce, putem să evaluăm lucrurile într-un fel, în altul, dintr-un unghi sau altul, dar e clar că am făcut cu toţii greşeli. Şi eu am făcut greşeli, le ştiu. Din unele am învăţat, poate din altele mai puţin, dar cred că la acest moment tema noastă principală ar trebui să fie, pentru toţi, cum să câştigăm viitoarele alegeri, cum să redevenim un partid puternic. Eu despre lucrurile acestea voi încerca să vă vorbesc şi astăzi şi în perioada următoare şi după congres.
Sigur, aş putea să stau eventual liniştit. Am o viaţă profesională destul de agitată. Am o viaţă de familie liniştită. Bătăliile, în aceşti cinci ani, cele individuale, le-am purtat mai curând singur şi sunt convins că voi fi în stare să le duc mai departe, în cadrul unei republici a procurorilor, dar sunt de 20 de ani în acest partid şi simt o responsabilitate pentru direcţia în care partidul va merge de acum înainte. În mod evident, toţi cei care vor candida îmi sunt apropiaţi şi îi apreciez pe fiecare dintre ei în parte. Dacă mă gândesc bine, pe toţi i-am sprijinit să vină în partid, într-un moment sau altul, şi cred că am făcut bine. Este firesc ca fiecare să se dezvolte şi să încerce să ajungă la treptele următoare. Problema este, acum, că pentru toţi aceşti colegi, iată, în curând va trebui să organizăm un prezidiu care va trebui să fie pus de-a lungul sălii – în ultima vreme, nu am mai reuşit să facem o echipă suficient de puternică, poate că este nevoia la acest moment, în primul rând, să ne întrebăm pe noi înşine cum să procedăm mai departe.
Obiectivul meu este foarte simplu, să redevenim cel mai puternic partid din România. Îmi propun ca în următorii doi ani să atingem acest obiectiv. Nu am o miză personală. Nu am o miză personală în sensul că nu-mi doresc să mai fiu ministru. Am fost într-o vreme interesantă, prin anii ’90, ministru de Externe. Nu-mi doresc să mai fiu prim-ministru. S-a spus că am fost cel mai bun prim-ministru şi mi-ar fi foarte greu să fac din nou o competiţie cu cel care a fost cel mai bun prim-ministru. Nu-mi doresc să candidez din nou în cadrul alegerilor prezidenţiale. Peste cinci ani, lumea se va schimba, societatea va fi schimbată. Va fi nevoie să ne gândim de pe acum ce fel de candidat va propune Traian Băsescu şi partidul lui. Va trebui să ne gândim la evoluţiile din zona liberală şi va trebui să pregătim o echipă de oameni tineri, dar competenţi, care peste doi ani să se aşeze, după ce vom fi stabilizat partidul şi vom fi oprit hemoragia de cadre, să aşezăm în bloc starturile pentru o nouă competiţie. Eu ştiu să realizez aceste lucruri. Am format echipe de-a lungul anilor şi îmi propun să formez din nou echipele câştigătoare. Lucrul acesta va fi posibil dacă mă veţi ajuta, dacă veţi decide că acest proiect merită să fie sprijinit.
Cu „Revoluţia Binelui” am ajuns destul de rău. Eu cred că e nevoie de seriozitate, e nevoie să recunoaştem efortul din ţară, dar este nevoie şi de o echipă puternică la vârf. Unii au lansat în ultimele luni ideea că aş fi un tip răzbunător – că aştept, neavând cu ce să mă ocup acasă, şi îmi doresc să vin la conducerea partidului ca să încep să le iau gâtul unora dintre colegi, să le rup picioarele la alţii. Să fim serioşi! Mulţi mă ştiţi de 20 de ani, alţii mă ştiţi de 10 ani, alţii de 5 ani. Am făcut greşeli. Am luat probabil multe decizii greşite, dar nu din răzbunare. Puteţi să mă criticaţi pentru deciziile greşite pe care le-am luat, dar nu pentru că aş fi fost vreodată un tip răzbunător şi că mi-aş propune să-mi trăiesc anii viitori din viaţă gândim cu pasiune la eventuale vendete de partid. Aceste legende care au fost inoculate în partid mă deranjează cel mai tare, pentru că lucrul ăsta arată că unii dintre voi mă cunosc foarte puţin.
Vreau să vă spun că din punctul meu de vedere vremea incertitudinilor a trecut. Este important să stabilim direcţia în care mergem, să înţelegem ce a fost greşit în perioada care a trecut şi să înţelegem că acum partidul nostru se află sub o presiune enormă. Este o presiune care vine din partea lui Traian Băsescu, care doreşte ca PSD să fie un fel de pisică mică, domesticită, sau cel mult un fel de chihuahua, pe când eu îmi doresc ca partidul să redevină un doberman care să apere şi democraţia şi să-i protejeze pe colegii noştri alergaţi prin teritoriu. Acest lucru nu-l vom putea face fiecare printr-o strategie individuală. Una dintre greşelile partidului, în opinia mea, a fost şi această opţiune după 2004 şi cred că ea nu a fost înţeleaptă. Cei care au gândit în acest fel au gândit şi ei mai târziu. Partidul în opoziţie trebuie să fie o structură unită, capabilă să-şi apere liderii, aşa cum scrie, de altfel, în Articolul 10 din Statut – şi nu numai liderii, pe oricare dintre membrii de partid. Aceste lucruri va trebui să le redescoperim.
Nu cred că atunci când noi vom vorbim despre reforma statului nu va trebui să spunem deschis că suntem împotriva transformării statului într-o republică a procurorilor. Militanţii noştri, din păcate, în momentul de faţă sunt dezorientaţi. Unii sunt apatici, sunt nervoşi. Am colegi la mine în Prahova, în colegiul meu, oameni care s-au bătut pentru Mircea Geoană. Vă spuneam zilele trecute, preşedintele organizaţiei din Mizil, nu mai are serviciu, a fost dat afară după alegeri. În Mizil, Mircea Geoană a câştigat în competiţia cu Traian Băsescu, dar rezultatul pentru el şi pentru foarte mulţi alţii este că şi-au pierdut serviciul, au rămas la o anumită vârstă fără un loc de muncă şi avem datoria acum, să găsim soluţii şi pentru ei, dar şi pentru ţară, pentru că este acum nevoie de o perioadă de clarificări. Este vremea să încetăm cu şuşotelile pe la colţuri, cu formule de înţelegeri între grupuri care eventual încearcă să fie geambaş de voturi. Avem nevoie de o democraţie reală, nu de una condusă prin telecomandă. Nu cred că mai trebuie să intrăm din nou în jocul celor care ne dau de la distanţă mutările în plic, ne explică cum trebuie să ne reformăm, încearcă din nou să ne explice către ce electorat să ne îndreptăm. Am pierdut în mare măsură şi iată, Traian Băsescu şi în zona rurală a câştigat mai multe voturi decât noi, pentru a existat o derută evidentă în ceea ce priveşte strategiile noastre, opţiunile noastre, încercarea de a privi mai mult la televizor, de a asculta mai mult ce spune Alina Mungiu-Pippidi, încercarea de a le transforma pe ele, pe ea, pe Andreea Pora eventual, în militante ale partidului. Lucrul ăsta probabil că nu se va întâmpla, în schimb, îi pierdem pe cei care de 20 de ani votează în permanenţă cu noi.
Cred, de aceea, că înainte de a lua decizii pentru aşezarea noastră într-un proiect politic după o analiză solidă, va trebui să constatăm două adevăruri dureroase. Primul, suntem acum, pentru prima dată în istoria noastră ca partid, în opoziţie, într-un al doilea ciclu electoral consecutiv, cu toate vulnerabilităţile pe care le determină un astfel de statut şi ştiţi la ce mă refer. Al doilea adevăr, PSD a devenit al doilea partid al ţării, iar dacă nu luăm măsuri, tendinţa ar putea să fie în continuare negativă, pentru că dincolo de lupta cu PD-L, va trebui să gândim şi competiţia în opoziţie cu PNL.
Stimaţi colegi, în evaluarea mea, principala cauză a declinului în care se află partidul, este generată de pierderea capacităţii noastre de gândi şi de acţiona strategic. O altă cauză o reprezintă labilitatea noastră datorită unor interese de moment legate mai ales de participarea la guvernare în ultimii ani şi care ne-a contaminat cu valori ale dreptei. Identitatea noastră doctrinară, pe care nu am revăzut-o sub aspectul elementelor de noutate de prin anii 2003, are nevoie de aceste clarificări şi de aceea sunt convins că această discuţie va fi utilă. În decembrie 2008, atunci când mi-am exprimat poziţia în cadrul Comitetului Executiv Naţional şi am sugerat să nu participăm la guvernare, spuneam că va trebui să alegem, fie încă un an în opoziţie şi apoi patru ani la putere, fie un an la putere şi apoi patru ani în opoziţie. Din păcate, se pare că am avut dreptate.
Cred că este acum momentul să funcţionăm ca un partid, nu ca o formulă de completare pentru diverse eventuale guverne ale lui Traian Băsescu. Nu vreau să vă transmit frustrările mele din aceşti ani. N-am înţeles unele dintre amneziile unor colegi în legătură cu performanţele noastre la guvernare. Unii dintre chiar au făcut parte din guvernul pe care l-am condus, performanţe care fi trebuit să fie argumente ale noastre în toată perioada de opoziţie. Era o modalitate de a scoate din istoria partidului, aşa cum au fost scoase fotografi mai vechi din sediile de partid. Eu cred că ar trebui să avem peste tot istoria partidului şi vreau să îmi cer scuze pentru unele dintre gesturile nedelicate pe care le-am făcut atunci când am pornit un proiect de modernizare a partidului printr-o fuziune cu PSDR şi nu am fost suficient de serioşi şi de responsabili în a le acorda colegilor noştri de la PSDR, statutul şi respectul cuvenit, dar este momentul, spuneam acum, să folosim toate cartuşele pe care le avem, toată muniţia pe care o avem pentru a compara ceea ce ştim noi să facem, cu ceea ce fac cei care se află astăzi la putere.
E adevărat, unii dintre colegii mei au crezut că istoria partidului începe în 2005. S-a confirmat încă o dată ceea ce spune Orwell: cel mai imprevizibil lucru este trecutul. Dar dincolo de aceste chestiuni, pe care vreau să vă spun că în perioada asta lungă în care am reflectat la greşelile mele, la deciziile greşite pe care le-am luat, ceea ce m-a ţinut în priză şi cu multă adrenalină au fost discuţiile pe care le-am avut cu mulţi dintre voi, cu cei pe care îi întâlneam în stradă. Cineva care îmi spunea, ştiu eu, într-un ascensor pe stradă, un şofer, sau un muncitor, undeva, cineva care îşi aducea aminte de o anumită măsură bună pe care eu, noi, le-am luat într-o anumită perioadă. Şi trebuie să revenim cu această abordare, să spunem clar că a fost o greşeală să sprijinim ideea parlamentului unicameral, că a fost o greşeală să sprijinim formula de uninominal care nu fac împreună decât să creeze un Parlament slab care să permită o dictatură în perioada următoare.
Dragi colegi, în aceşti ani noi am pierdut aproape 3000 de consilieri locali. Faţă de 2004 avem cu aproape 600 de primari mai puţini. Are o loc o puternică hemoragie în cadrul grupurilor parlamentare. Aceste lucruri vor trebui oprite. Şi avem nevoie de un semnal puternic, clar, de un semnal de forţă. Îmi aduc aminte, am revăzut zilele trecute unul dinte afişele mele din campanie, din 1990, sau 1992. Mi-a plăcut foarte mult şi m-am gândit, bine, arătam mai tânăr, nu despre asta e vorba, dar dincolo de fotografia în sine, logo-ul, mesajul mi se pare extrem de potrivit pentru ce am încercat noi să facem de a lungul acestor ani: forţă şi echilibru. Pentru că până la urmă, partidul nostru are nevoie în continuare de forţă şi de echilibru. Este ceea ce eu propun să aduc drept contribuţie, cu această candidatură a mea, nu într-o formulă în care să încerc să negociez cu unii cu alţii, care la rândul lor să obţină voturi de la unii şi de la alţii. Eu cred că nevoie ca la Congres noi să decidem cu libertate de spirit şi cu responsabilitate direcţia partidului.
Mi-ar fi simplu să vă spun acum numele unor colegi pe care îi apreciez şi aş începe cu Bogdan Duvăz, pe care îl ştiu de atâta vreme, l-aş adăuga pe Marian Vanghelie. Nu vă aşteptaţi la chestia asta! De ce? Pentru că am învăţat în aceşti ani să recunosc meritele fiecăruia. Nu putem fiecare dintre noi să îndeplinim acelaşi rol în cadrul partidului, dar putem să fim o echipă şi de aceea şi Roibu şi Viorel şi Nicolescu şi Stan şi nu vă mai spun, pentru că e un prezidiu foarte lung. Ajung şi la Mircea Geoană pe care îl preţuiesc pentru eforturile pe care le-a făcut. Îi acord respectul cuvenit lui Ion Iliescu. Să nu vă aşteptaţi că va candida, dar vreau să le spun celor care încearcă să-l înlocuim pe domnul Iliescu cu Patapievici sau cu nu ştiu cine, că greşesc în mod fundamental. Nu vom accepta astfel de sugestii de reformă.
De aceea, dragi prieteni, o să mai avem vreme să vorbim. Dacă voi accepta, voi încerca să vă vizitez să vă spun gândurile mele. Voi pregăti o mică broşură cu câteva gânduri, dar vreau să înţelegem, noi nu facem acum o bătălie împotriva lui Traian Băsescu. Nu organizăm o bătălia împotriva cuiva şi din care să facă parte toţi colegii care vor să vină în această echipă. Eu nu candidez împotriva vreunuia dintre ei. Îi consider şi i-am considerat parteneri chiar şi atunci când am văzut că la dezbaterile pentru prezidenţiale numele Năstase era prezent acolo, era Ilie care mesteca cu distincţie chewing gum, dar mi-aş fi dorit să fiu şi eu acolo. Şi cred că ar fi fost important pentru membrii de partid ca echipa de atunci a lui Mircea Geoană să fie echipa generaţiilor succesive din partid. Traian Băsescu nu a avut nicio problemă să aducă alături de el pe Blaga, pe Videanu, pe Berceanu, pe Elena Udrea. De ce ne este teamă? Eu vreau să vă spun că noi am rămas cu formula de partid comunist sau partid corupt, pentru că unora dintre colegii noştri le-a convenit acest lucru, pentru că această formulă putea să îi ajute pe unii dintre ei să scape de anumiţi adversari. Nu a fost o strategie foarte inteligentă, pentru că iată, suferim pe nedrept după cinci ani de opoziţie, de nişte acuzaţii care în mod evident nu s-au dovedit, la nivelul guvernului nostru, la nivelul oamenilor din partid, în timp ce vedem în fiecare zi la televizor acuzaţii dovedite în legătură cu care, evident, sunt acum la putere.
Mai aveam jumătate din discurs, dar îl ţin pentru data viitoare. Eu vreau să vă spun, dragi prieteni, că vă iubesc indiferent dacă veţi vota cu mine sau nu. Destinul meu este legat de acest partid. Nu contaţi pe mine să plec din partid, nu contaţi vreodată că voi face ceva care să facă rău acestui partid. Dacă voi putea să ajut, o voi face cu plăcere.
Comentarii Recente