Care sunt lectiile pe care (nu) le-am invatat noi, cei din PSD?

 

Alegerile prezidentiale au incheiat un ciclu electoral care a durat cinci ani.  Cel mai lung ciclu electoral din Romania ultimilor 20 de ani si singurul marcat zilnic de Traian Basescu prin campania pentru realegerea sa. Am vorbit intr-o postare anterioara despre ceea ce se presupune ca ar fi invatat Basescu din lectia pe care singur recunoaste ca i-au oferit-o jumatate dintre votantii de la prezidentiale. Am inteles rapid ca nu a invatat absolut nimic – Emil Boc a fost desemnat premier. Eventual, a invatat ca trebuie sa dea si o lectie celor care nu l-au votat.

Acum, cu aceste alegeri trecute, cred insa ca este timpul sa ne gandim si noi, cei din PSD, la lectiile invatate sau neinvatate in ultimii cinci ani. A fost o perioada cu lucruri bune si mai putin bune. Cred ca trebuie sa avem insa curajul de a vedea daca am facut si greseli, unde am gresit si, mai ales, cum putem sa ne construim viitorul. Intrebarea de la care trebuie sa plecam este –  cum vom face ca PSD sa fie in postura de a castiga sigur alegerile din 2012 si din 2014? Iar raspunsul la aceasta intrebare nu poate fi obtinut decat daca ne uitam cu onestitate la trecut. Probabil, multi membri si simpatizanti de-ai nostri sunt dezamagiti. Simt ca se putea face mai mult. Cred ca anumite lucruri nu trebuiau facute sau nu trebuiau facute asa cum au fost facute. Sunt lucruri asupra carora trebuie sa ne aplecam. Repet, cu curaj si onestitate fata de noi insine si fata de cei care ne acorda votul lor.

O mare lectie pe care noi trebuie sa o invatam este sa fim noi insine. Nu sa imprumutam de la altii mecanisme care nici la ei nu functioneaza. Nu sa folosim cuvantul reforma doar ca instrument politic pentru inlaturarea celor considerati adversari in interiorul partidului. Nu sa ne dezbinam si sa ne distrugem unii pe altii asa cum vedem ca face Basescu. Lectia unitatii si solidaritatii noastre este sa demonstram tuturor ca putem sa actionam ca o echipa si ca putem sa facem impreuna un proiect nou, mai bun si mai puternic, mai aproape de ceea ce Romania si alegatorii nostri au nevoie. Vorbim despre consens si unitate, dar trebuie sa ne aducem aminte de ele si la noi acasa.

Trebuie sa vedem daca optiunea de a intra la guvernare, satisfacand interese pe termen scurt, nu ne-a afectat interesele pe termen lung. Am avut noua luni de guvernare in conditii dificile, iar acum este posibil sa urmeze trei ani de opozitie. Este un moment pe care trebuie sa il analizam, cu bunele si relele sale.

Electoratul se schimba si, implicit, cel al PSD. Am facut ceea ce trebuia pentru a atrage noile categorii dinamice din societatea romaneasca, tinerii, intelectualii, pe cei din clasa de mijloc in plina dezvoltare? Cum vom face ca, in anii ce vin, aceste categorii de alegatori sa fie convinse sa voteze PSD intr-o proportie  mai mare? Care este proiectul pe care il vom propune?

Nu in ultimul rand, cred ca PSD are nevoie si de raspunsuri la intrebarile ce tin de “revizia tehnica” ce trebuie facuta dupa fiecare ciclu electoral.   Cum o realizam? Inseamna ea imprumutarea comportamentelor de la adversarii politici? Nu cred.

 Oricum, eu nu am incredere in analizele facute cu spatele la partid. Si, eventual, cu fata spre Cotroceni. Eu cred in analizele interne facute deschis si fara ocolisuri, in care sa ne spunem tot ce este de spus si in care sa vedem daca suntem capabili sa reinvatam  lectia  solidaritatii. PSD a pierdut aceste alegeri dar, daca nu vrea sa devina un partid de rangul trei, va trebui sa reinceapa sa gandeasca si sa actioneze ca partid. Si, in niciun caz, sa nu permitem ca cineva sa creada ca PSD este un partid in faliment cu jucatori “liberi de contract”.

PS  Maine va avea loc reuniunea Comitetului Executiv National al PSD. Vom sti sa facem, impreuna,  primul pas in directia cea buna? Sau, ca sa folosesc intrebarea formulata de doi colegi de blogarit, “voi ce credeti?”

About these ads

163 Responses to “Care sunt lectiile pe care (nu) le-am invatat noi, cei din PSD?”


  1. 1 Adi decembrie 17, 2009 la 11:19 pm

    Am lucrat o vreme ca ziarist . Imi amintesc perfect o conferinta de presa sustinuta de dumneavoastra in martie 1994 la Cluj (parca pe la Casa Armatei – nu retin exact) in care ati sustinut un expozeu de circa 30 de minute despre … (ce oare?) … necesitatea reformarii PDSR . Acum , sau istoria e ciclica sau … Ma intreb daca va mai amintiti ce proiecte interne avea partidul dumneavoastra in urma cu mai bine de 15 ani si daca puteti spune cam in ce stadiu sunteti .

    PS Chiar nu vreau sa fiu ironic , voi spune in compensatie ca nici altii nu-s mai breji .

  2. 2 Cârcotaşu decembrie 17, 2009 la 11:49 pm

    Nu ştiu ce concluzii veţi trage după reuniunea CEN a PSD. Singura concluzie logică ar fi aceea că nu aţi făcut ceea ce trebuia, că PSD nu este un partid ci o adunătură de oameni şi interese. Ca să mă contraziceţi ar trebui să acţionaţi în consecinţă.
    Altfel, mă confirmă “inegalabilul, supercalifragilisticul” Marian Sârbu, care tocmai s-a declarat gata-gata să participe-n guvernul Boc al ţîşpelea, ca ministru al muncii, căzut pe spate, topit, după ce a fost “periat” de Băsescu.
    Aveţi misiune grea, domnule Năstase, acum chiar mi se pare foarte greu să mai reuşiţi să transformaţi PSD-ul într-un partid.

  3. 3 diogenecainele decembrie 17, 2009 la 11:50 pm

    Dar in cele cu spatele la partid, dar privind in gol credeti? Se vede strasnic, dar se vede crud. E o privire libera, obiectiva, dezlegata de orice miza personala. Asa arata adevarul, simplu si cinic, needulcorat fie din autoiluzionare sau din dorinta de a nu te face uracios, pentru ca asta interzice orice ascensiune in partid. Basescu ar fi fost o jignire, daca nu ar fi fost doar o insinuare.

    Insa sunt sceptic in legatura cu posibilitatea ca PSD sa adopte o privire la fel de rece. Dinamica de grup o interzice. Poate ar trebui sa plece urechea si sa se bage sub dusul rece al perspectivei altora. Stiti, unii cred ca daca sunt in interior stiu mai bine. Nimic mai fals, si exista si studii stiintifice in acest sens, dar nu insist.

    Va voi oferi in schimb un exemplu. In anii de apogeu ai razboiului rece a aparut o disciplina numita “Kremlinologie’, care s-a chinuit niste decenii sa isi capete credibilitate prin mediul academic si nu numai. Pana la urma l-a capatat cumva, iar acum e un subiect care si-a dovedit interesul stiintific.

    Putem numi si noi o anumita preocupare intelectuala”Kiseleffologie”. In absracto ar putea avea si aplicati practice, dar pana una-alta e doar un exercitiu teoretic. Desi dupa prabusirea URSS s-a dovedit destul de grosolana, chiar din caracterul fragmentar al informatiei, in liniile mari kremlinologia a fost corecta. Insa ce e mai important e ca acesti “kremlinologi” au reusit sa radiografieze sistemul sovietic mult mai bine decat cei din politburo. Cred ca si kiseleffologia are sansa unei soarte identice. Din pacate validitatea sa are sansele a se dovedi dupa disparitia subiectlui. Dinamica de grup, nimic altceva. Perfect explicabil.

  4. 4 Ghita Bizonu' decembrie 17, 2009 la 11:56 pm

    Placere am a va aduce la cunostinta ca pe ScribD la adresa http://www.scribd.com/doc/24242160/Amanunte-Cotidiene-Din-1960-1980 puteti gasi Amanunte cotidiene din 1960-1980 , 46 pagini care imi apartin
    Recomandate celor sub 40 de ani … contin o serie de amanunte absolut neesentiale despre acei ani ca de pilda cat costa chilu de branza, painea Dambovita si cat cea neagra , pachetul de tigari ( si erau muuulte !! ), o casa, un bilet de film si alte asemenea fleacuri.
    Plus cat costa un televizor …
    Care pot sa aibe oaresce importanta daca va intrebati : de ce dracu bizonu’ de rand in 1990 a votat Iliescu ? Ce nu stia cum s-a trait in comunism? Stia. Foarte bine si considera ca in anii 70 a trait acceptabil !!! Si care in aceiasi ani si-a cumparat o casa ( ma rog apartament pe care copii sai azi nu ar putea sa il plateasca !!! ).

  5. 5 A Palas decembrie 18, 2009 la 12:00 am

    Cei din PSD nu au invatat cum sa castige alegerile…

  6. 6 Cornu decembrie 18, 2009 la 12:04 am

    Eu cred ca ar trebui sa nu va mai lasati influentati de “flacara violeta” ca in acest fel o sa va pierdeti toti simpatizantii.

  7. 7 Dorel decembrie 18, 2009 la 12:07 am

    Domnu’ Nastase, aveti respectul meu etern, dar cu 2 facultati – filosofie & juranlism, am descoperit 2 lucruri. 1. Clasa politica pentru Romania este egal Shinigami. 2. Am 36 de ani si prefer sa lucrez in servicii (“chelneareala”, “maintanance”) decat sa mai stau in tara asta. Tara, democratia, patriotismul, poporul, interes national – sunt vorbe goale – aici ma adresez filosofului Nastase. Am citit de cateva ori pana am inteles foarte bine “Republica” lui Platon. De aceea eu cred ca tara mea este locul unde ma simt “acasa”, iar aceasta nu este Romania. Locul meu este acolo unde ma simt bine, iar acel loc nu este aici. Va apreciez enorm dar ceea ce vad eu in viitor, nu e bine deloc. Un prieten englez, un prieten american mi-au spus ca eu sunt generatia de sacrificiu… Aleg sa nu fiu rezultatul unui experiment social si politic. Am sa plec foarte linistit din tara asta, nu e de vina peisajul, oamenii, contextul, dar nu mai suport. Am avut o firma, a mers bine, dar nu am vrut sa platesc taxa forfetara pentru ca mi s-a parut ilegala – fiind o lege aplicata retroversiv. Si sincer nu imi pasa. Am sa plec si nu o sa imi para rau deloc. Familia mea a avut de suferit din partea regimului comunist, dar am trecut peste asta. Stiu ca acum bancile si sistemul monetar au de suferit (nu vor mai avea acelasi profit), si America ar fi “teoretic” cel mai rau loc in care sa merg. Sincer nu imi pasa, de ce oare? Pentru ca acolo legile sunt mai “bune” si acolo pot castiga mult, mult mai mult decat as castiga vreodata aici in Romania. De cateva zile nu ma mai uit la stiri si stiti de ce ? Am zis ca in momentul in care iese din nou Basescu eu trebuie sa parasesc aceasta tara. Imi pare rau ca nu am plecat in 2004. Dar asta e, niciodata nu e prea tarziu. Pot sa spun doar un singur lucru: sistemul monetar va cadea, nu foarte curand, dar atunci va fi adevaratul colaps economic. Va urez succes dvs, familiei si partidului dvs. si Romaniei.

    Cu respect,
    Dorel

  8. 8 Codrin Scutaru decembrie 18, 2009 la 12:12 am

    1. Trebuie ca PSD sa iasa de sub controlul exercitat de resursele liderilor locali corupti. Noua structura trebuie creata incrementalist, in fiecare filiala. Revenirea la parghii a unor alti Marian Vanghelie nu va schimba nimic.
    2. Liderii nationali trebuie sa revina in prim-plan, respectiv dvs., Ion Iliescu, Dan Mircea Popescu, Adrian Severin samd
    3. Identitatea de stanga trebuie asumata de oameni cu caracter, precum este Crin Antonescu la PNL.
    4. Identificarea unui presedinte neafiliat unui grup de interese pentru partid sau pentru a candida in 2014.
    5. Consultati-va cu toti colegii sociologi care analizeaza fenomenul politic: Catalin Zamfir, Vladimir Pasti si altii, eventual in cadru organizat, pentru a vedea ce cale trebuie sa alega PSD.

  9. 9 Ghita Bizonu' decembrie 18, 2009 la 12:18 am

    Pai sa incepem. Dintai sa va ascultati simpatizantii . Ceva timp in urma v-am zis ceva despre greseliel facute . Nu m-ati cezut.
    Ceva v-a zis si Carcotasu . Acelasi efect.
    Apoi sa fiti mai cu grija fata de votantii dvoastra. Infrangerea de acum se datoreaza si faptului ca Traian v-a suflat o parte din votanti. Prea va dati domni si exclusivisti – n=o sa dobanditi decat infrangeri. Repet – adversarii dvoastra nu va iubesc ptr ce sunteti ci ptr ce sunt ei . Prea subtil ?! Apai e ca vecinului dvoastra i-ati spus ca ati citit cam doua biblioteci . Va zic eu suficent sa va iubesca precum isi iubea Cain fratele .
    Ascultati mai putin de CTP. Cristoi si altii asiderea . Ei vor sa va reformeze in sensul casarii . De ex l-ati ales ( partidu !) pre Prostanc sa reformeze. Reforma lui doar revenirea la steagu rosu ( si intr-o nuanta si ma nefericita decat albastrul premilitar de dinainte !! ). Minus nu stiu cate mii de voturi si nu mai scoateti eticheta de urmasi ai PCR .
    Sa invatati de la Liberali cestia cu daca te supara ochiul tau scoate-l si arunca-l in foc !! Ca poate fara grupu’ lu Rus Dancu si Durac aveati mai multe voturi …
    Si alte asemenea .
    Fiindca domnule Nastase in 2004 am mirosit ca o sa cam pierdeti cand la piata am auzit pe unu zicand cu obida “hartia de un milion e la Nastase !! Ca s-a imbogatit !! ” . Ntz nu era un tanar intreprinzator rivolutioner cvi un batran cam jerpelit . Aviz amatorilor : l-am votat pe Nastase .
    Si inca as zice ca acu se auzi in treacat de afacerile shogunesti. Platformele de exploatare marina .. si contractu cu Gazprom . Ntz. Cu astia nu mere sa fii elegant. Cica pe dvoastra va are in buzunar Patriciu ca i s-a dat Petromidia . Da platfoemele de foraree cine cand le-a dat ?!
    Nu va fie frica sa va murdariti nitel mainile ! ( ce n-ati belit niciodata un vanat ?! Cutitu dvoastra nu a gustat nitel sange ? Scuze da va intreb ca pe un vanator ce sunteti ).
    Si da ati putea face ceva,. generatiile tinere nu au posibilitatea sa isi faca o casda. galagie si apoi solutie ….
    Da si mai puteti face ceva ptr mine . Lasati postu precedent . Sa mai invete si juniorii ca nu a fost totdeauna ca in anii 80 ….Eventual puteti s dvoastra . Parca ziceati ca ati copilarit in Tei , nu?! Ca tot la moda e istoria orala , nu? Ce numa Volodea ?!

  10. 10 Daniela decembrie 18, 2009 la 12:39 am

    Asa cum vi s-a mai spus, si cred ca vi se va mai spune: scoateti-i din prima linie pe Vanghelie (de fapt, cred ca ati avea de castigat daca ar fi dat afara din conducerea partidului, e cea mai proasta reclama pe care v-o puteti face singuri), pe Mitrea, pe Oprisan, chiar si pe Mazare, si pe toti ‘baronii locali’.

    Nu sunt neaparat adepta ideii ‘tineretului’ (vezi exemplele Ridzi, Boureanu si iti trece de tineret), dar trebuie promovati oamenii specialisti, care sunt bine pregatiti in meseria lor, cat mai putin santajabili, care sa vrea sa faca ceva pentru tara chiar si din opozitie. Sa veniti cu propuneri de legi viabile (cresterea progresiva a impozitului va alunga tinerii din tara si va slabi sectorul privat, unde sunt salariile mai bune) care sa contribuie cresterea transparentei in zona bugetara si la imbunatatirea traiului oamenilor.

    Dumneavoastra personal rezolvati-va problemele juridice. Acelasi lucru ar fi valabil pentru orice membru din conducere. Stiu ca va sunt create dosare politice, dar nu va mai eschivati. Mergeti cu ele in justitie. Iar daca va considerati nedreptatit, avem instantele de judecata ale Uniunii Europene. Dar clarificati-va situatia. Altfel aveti numai si numai de pierdut.

    Renuntati la dl. Geoana. Nimeni nu l-a votat pentru ca a crezut in el. Cei care l-am votat am sperat sa scapam de Basescu. Din pacate nu am reusit. Dar nu ar trebui sa isi faca dansul sau cineva din PSD macar o secunda iluzia ca ar avea vreo farama de sustinere populara. Este cel mai lipsit de carisma om politic pe care l-am vazut.

    Multumesc de atentie,
    Daniela

  11. 11 Rodica decembrie 18, 2009 la 12:42 am

    Mi-e teama ca, din pacate, nimic din clasa politica romaneasca nu se schimba asa cu una cu doua. Nu e de ajuns sa cresti niste tineri de la 20 de ani, sa le gasesti joburi cat esti la guvernare, sa-I faci parlamentari Mai apoi si sa crezi ca ai schimbat ceva. Nu am vazut nicio actiune, inafara campaniei electorale, care sa ia pulsul societatii, al angajatilor din corporate, al studentilor. In definitiv Petrom e cea mai mare companie, de ce credeti ca reprezentanti ai angajatilor de la Petrom sau Orange sau Romtelecom s-ar da in laturi de la o intalnire acum, inafara campaniei? I-ati intelege Mai bine. Si ei pot fi electoratul dvs. Pe ei, insa nu-i atrageti cu slogan de tip 1000 euro salariu mediu. Ei nu iau bani de la bugetul de stat.

  12. 12 Titi Filipoi decembrie 18, 2009 la 12:49 am

    Presedintele PNL Crin Antonescu a declarat, joi seara, ca daca pe lista Guverului Boc III se va gasi un liberal, acesta va fi exclus pe loc din partid. Presedintele PSD Mircea Geoana a declarat ceva asemanator.

    Cat naduf! Cata iresponsabilitate! Cata prostie! Cata demagogie! Cata oftica!

    Cum? Perdantii Mircea si Crin s-au contaminat de apucaturi dictatoriale de la Traian? Ce sunt ei in partidele lor? Presedinti sau regi? Cum pot ei exclude asa discretionar un membru? E statutar? N-ar trebui ca organizatia locala sa-l excluda pe membrul prins la bordel, la carciuma sau la guvern? Cum poate sti un presedinte ce anume ar putea decide o organizatie locala? Si apoi de ce se grabesc ei presedintii cu masurile anticipative cata vreme n-au luat inca masurile cuvenite fata de greselile soldate deja cu esecuri ale unor membri din partide, recte ei insisi?

    Si apoi, ce-i asa grav ca partidul sa aiba spioni oficiali in echipa adversarilor, recte echipa castigatoare? Ne ofticam? Sabotam guvernul inamic al Romaniei? In baza la motivul ca n-are bani? Aaaa.. ne prefacem ca nu vrem sa acceptam ca prin prezenta unor persoane din PSD si PNL in guvern sa ne fie asociate asteptatele rezultate proaste ale guvernarii (cu noi si prin noi insine)? Nu zau?… Pai nu putem sa ne delimitam politic de respectivii ministri in ceea ce priveste activitatea lor tehnica in guvern? Nu putem sa adoptam aceeasi atitudine critica fata de guvern ca si in cazul in care ar fi monocolor dovedind echilibru si decenta? Nu, nu putem. Pana la urma de ce anume ne temem sa acceptam participarea in nume personal a unor membri (intamplator) de partid (care vor, pot si sunt doriti) la actul de guvernare? Ne e teama ca sunt incompetenti (ii stim noi) si ne fac de ras sau dimpotriva ne e teama ca ar putea face lucruri bune pentru guvern si pentru tara (ceea ce noi nu vrem sa se intample daca nu se contabilizeaza electoral in tabara noastra)… Dar numai la guvern au interdictie membri? La alte institutii nu? Daca e sa fie discriminare si sabotaj sa fie mentionate in statutele partidelor. Nu? Voi ce credeti?

    Dar… s-a ajuns la asa o situatie ridicola incat declaratii perfect absurde precum cele ale “dictatorilor” Crin si Mircea sa sune foarte firesc urechilor noastre adaptate perfect acestui gen de tirade. Ieftine coane Iancule de la Mizil. Cine vrea Romania fara guvern? Cine tine Roamnaia fara guvern de cateva luni? Cine face tot posibilul pentru a sabota guvernul si se asteapta cu mare satisfactie ca guvernul sa esueze in dauna cetatenilor pentru a putea spune: noi v-am spus, voi nu ne-ati crezut. Stati jos. Pana va vine mintea la cap si sufletul la inima. Nu ma refer la nevinovatii blogonauti. Nu ca n-ar avea nevoie…

  13. 13 Mihai - Grecia decembrie 18, 2009 la 1:11 am

    Nu sunt fan PSD, din contra. Analiza trebuie inceputa cu ….fapte.
    1. Orice partid se tine cu bani. E universal valabil. De unde vin banii? Din minim 2 surse: cei de langa polul central (Bucuresti) si cei din provincie, asa zisi baronii locali. Nu cunosc proportia, dar din ce am vazut la PSd se pare ca au cantarit mai mult cei din provincie: MAzare, Oprisan, Vanghelie (sectorul in Buc e ca un judet) si altii ca ei mai mici sau mai mari. Ei bine, cand va veti da seama ca cei care sponsorizeaza trebuie sa stea in spate si nu in primele randuri, veti castiga un punct la imagine. Numai afonii nu cunosc ca toate partidele din lume isi achita “”nota de plata”” odata ce ajung la guvernare.
    2. Coroborat cu cele de mai sus, spuneti-le “”sponsorilor”” ca ei dau doar banii nu si “”linia politica”” sau “”conducatorii””. Astefel castigati, pe langa punctul de imagine si libertatea de a alege o conducere politica buna si un candidat pe masura.
    3. Trimiteti la “”depou, vagoanele uzate””. Daca nu pentru totdeauna, macar pentru retehnologizare. Nu veti mai castiga nici un fel de alegeri cu stilul de campanie marca Hrebe. Stilul lui s-a invechit.
    4. “”Oxigenati”” putin linia 1 sau macar 2 din partid. De cata vreme nu a mai aparut o figura politica noua?
    Mai sunt destule de facut, dar nah….de aia sunteti politicieni sa le ganditi voi.

  14. 14 Gratian decembrie 18, 2009 la 1:26 am

    Unul din minusurile stingii romanesti pare a fi acela ca, din ratiuni populist electorale sau pentru a mima ruperea cu trecutul discutabil al PCR, ezita in arborarea unui discurs franc de stinga, anticapitalist si principialmente explicit (fie el marxist, leninist, maoist, gorbaciovist, sartrian, chomskian, anarhist, ecologist sau cum doriti). Din acest punct de vedere “democratia originala” din primii ani postrevolutionari, desi ironizata peste masura de adversarii domnului Iliescu pentru naivitate sau lipsa de perspectiva geopolitica, era, pina una alta, in planul luptei simbolice, ideatice, ceva mai mult decit nimic. La aceasta se adauga figura oarecum ascetica, incoruptibila a lui Ion Iliescu si avem, iata, deja, un pol la care oamenii puteau adera cu inima si cu mintea.

    Figurile mai tinere ale PSD, Adrian Nastase, Mircea Geoana, par usor inconsistenti ca reprezentanti ai luptei de clasa, cu voia dumneavoastra, dind o impresie imburghezita, atit prin discursul vag, neasumat cit si prin exemplul personal. Geoana cu al sau look de CEO american distant si neautentic, cu tirade religios-cabotine si iterare la infinit al cuvintului magic “pensii”, Nastase cu capriciile aristocratice ale vinatorii sau cele de subtire patron al artelor.

    Nu stiu cum s-ar putea iesi din aceasta criza a autenticitatii…

  15. 15 Parmalat decembrie 18, 2009 la 2:08 am

    Dati drumul alora de la Cluj sa se duca dracu si sa ne lase in pace!
    Asta e partidul lui Ion Iliescu, votat in Oltenia si in Moldova si asta trebuie sa ne fie identitatea. Nu ne intereseaza veneticii de 5% din lumea larga.
    Ardealul a votat Basescu, Ardealul nu e Romania, exista doar romani captivi in Ardeal!
    Sa facem reorganizare si sa punem pe functii de conducere numai olteni si moldoveni. Cluj, Bihor, Timisoara, etc… nu ne intereseaza. Acolo organizatiile noastre trebuie sa fie grupari paramilitare, sa fure voturi cu japca.
    Haideti sa ne concentram pe identitatea noastra si pe oamenii nostri! Primul pas trebuie sa fie desfiintarea organizatiei Cluj! Radem tot si construim din nou de la 0!
    Partidul trebuie de condus de oamenii din Teleorman, Olt, Dolj, Gorj si Pitesti. Trebuie sa intervenim pe toate caile sa-l scoatem din puscarie pe Cornel Penescu de la Pitesti.
    Incepand de azi trebuie sa declansam Intifada, sa cumparam punctual si pe la spatele PD-ului toti factorii de decizie, incepand cu judecatorii si parlamentarii.
    Si in primul rand sa instalam un presedinte de partid puternic ca Adrian Nastase, cu un presedinte-marioneta nu ne baga nimeni in seama!

  16. 16 Don Pedrino decembrie 18, 2009 la 2:41 am

    Eu cred ca PSD se afla pe calea cea buna; nu impartasesc parerea multora (aseara, la OTV, Dl.Mitrea, de exemplu) cum ca Mircea Geoana ar fi castigat daca n-ar fi avut prestatia pe care a avut-o in ultima saptamana dinaintea alegerilor. PSD trebuie sa scape de imaginea falsa indusa publicului privind filiatia sa comunista, in care sens trebuie incurajata promovarea tinerilor – dintre care multi (Oprea, Ponta, Banicioiu, Serban, etc.) si-au castigat deja locul si rolul lor distinct. Directii de actiune:
    1 Sa aiba in frunte un lider care nu s-a aflat la conducerea partidului in prima jumatate a perioadei de tranzitie (Piata Universitatii, mineriade erc.). Din punctul meu de vedere, Geoana este cel mei potrivit, mai ales acum, dupa rasunatoarele “operatii” de purificare prin care a trecut si s-a calit;
    2. Sa-si recastige electoratul pierdut. Este paradoxal ca oameni cu nostalgia avantajelor traiului in socialism s-al voteze pe Basescu – si totusi au fost milioane;
    3. O rezerva importanta de electorat al PSD este marea masa a muncitorilor din fabricile inchise care muncesc acum in strainatate. Sunt, de fapt, clasa muncitoare care a facut ca evenimentele de acum 20 de ani sa capete aura de “revolutie”; fara aportul hulitei clase muncitoare, evenimentele ramaneau simple evenimente, fara finalul care a adus tara unde se afla in momentul de fata. Se simt frustrati – si acesta este unul din motivele pentru care ei nu s-au dus la vot;
    4. PSD trebuie sa se “promoveze” in randul electoratului, care trebuie “invatat” ce inseamna “stanga” si ce inseamna “dreapta” pentru “omul de rand”;
    5. Linia conciliatoare cu PNL se impune a nu fi abandonata. PDL este un partid supra-dimensionat, intretinut artificial. La primul semn de furtuna electoratul sau va migra inapoi, catre PSD sau PNL. Crin Antonescu are priza, iar Geoana este cel mai potrivit pentru sefia PSD, fiind in masura ca – in linia pe care a pornit dupa turul 2 – sa echiliobreze balanta si sub spectul controlului “fugii” din PDL a actualilor votanti. Cat de curand, acestia vor simti concret efectul votului lor asupra lor insile.
    6. Poate nu strica o evaluare a situatiri “baronilor” si imbuibatilor ce au mai ramas in PSD, pentru ca multi din ei au migrat spre PDL,dar in discursurile adversarilor acestia sunt , inca, contasbilizati, la PSD. Chiar ar fi nimerita o incurajare a celor care au mai ramas – gen Oprisan – sa plece din partid;
    7. Accelerarea procesului de conturare “a personalitatii” PSD ca partid de stanga.

  17. 17 nic decembrie 18, 2009 la 2:53 am

    M-ati facut sa ma gandesc mai serios la ceea ce face un partid sa fie Partid. Marturisesc, cu tristete, ca privind peste scena politica actuala exact cele mai mari partide par a fi lipsite de acele elemente care ar trebui sa le alcatuiasca un schelet pe care sa se sprijine.
    Nici PSD si cu atat mai putin PD-L nu mai au consistenta data de lideri care sa fie purtatorii unor convingeri, posesorii unor viziuni coerente asupra evolutei societatii din jurul lor.
    Acum par mai degraba adunari (nu vreau sa folosesc un cuvant mai aspru) de oameni manati doar de interese materiale imediate, fara gandul ca ar putea sa gandeasca dincolo de propriul buzunar.
    Nu sunt naiv, intotdeauna in spatele unui grup de oameni care se organizeaza exista interese materiale, ceea ce ii face insa sa fie urmati si de altii este capacitatea lor de a isi inscrie interesele personale, in curentul mai mare facut de curgerea societatii intr-o directie sau alta, modificandu-i cursul intr-un sens benefic cat mai multor oameni.
    Aceea sunt lideri, sunt urmati de multi oameni si ajung sa isi atinga astfel si punctele din agenda personala.
    Din pacate in acest moment in PSD nu se mai vad astfel de oameni si nici macar efecte ale prezentei lor undeva in adancul partidului. Au ramas doar cateva personalitati care par izolate sau resemnate si care nu arata ca ar comunica macar intre ele.
    Trebuie ca unul din acesti oameni sa isi asume sarcina recoagularii celor care gandesc si pentru miine sau poimaine si nu doar pentru azi.
    Sper ca ora tarzie la care scriu sa nu ma faca din cale afara incoerent.
    PSD-ul nu mai are acel nucleu tare care sa il faca identificabil imediat in spatiul public. Ar trebui sa fie un partid care sa isi defineasca foarte clar anumite “tabuu-ri”. Sa fie chiar previzibil in cateva directii majore care sa il defineasca cu precizie in raport cu problemele societatii noastre acum.
    In acest moment cea mai mare parte dintre liderii si comunicatorii partidului nu par sa stie sa defineasca exact pozitia PSD-ului in raport cu provocarile pe care trebuie sa le invingem. Din pacate nici nu par a fi interesati (sau capabili) sa identifice aceste provocari.
    Ca urmare vanzoleala de pe scena politica scoate la suprafata oameni precum Vanghelie sau Boc, Mitrea sau Berceanu, Basescu sau Geoana.
    Dreapta politica desi pare mai realista si mai bine ancorata in prezent arata mai degraba a spectator ceva mai avizat decat a jucator implicat in formularea unor solutii.
    Tabloul asta este chiar dezolant. Unde sunt ganditorii Romaniei, strategii, “trend setterii”, in ce directie ar putea sa apuce Romania? Fortele noastre politice nu par sa fie capabile nici macar sa se alature curentelor de gandire care curg in lume, sa inteleaga ce ii preocupa pe oamenii din restul lumii, fata de care -chiar daca am vrea- nu ne putem izola.
    Nu vreau sa fiu gresit inteles. Am indraznit sa scriu asta pe blogul dumneavoastra tocmai pentru ca va consider dintre aceia-putini din pacate- care sunteti de partea “buna” a tabloului, dintre cei care chiar puteti faceti sa se schimbe ceva. Am insa impresia ca aveti un soi de resemnare care nu pare de bun augur.
    Poate ca esecul de la aceste alegeri sa fie in final, sansa unui pas inainte.

  18. 18 Clopotaru decembrie 18, 2009 la 6:42 am

    Tot răul spre mai bine

    România lui Băsescu, ca stat cu statut de marionetă, nu putea să aibă o conducere mai potrivită decât a unui susţinut constant de SUA şi UE, cu preţul încorsetării noastre, guvernul 4Boc fiind de neevitat în aceste condiţii. Comportamentul Preşedintelui aduce cu cel al unui racolat dinaintea revoluţiei. Dacă frauda electorală ar fi produs-o pesedeul, Mircea ar fi fost demult în furcile americane şi europene iar partidul său demolat. Ce ne-au făcut ruşii după 1947 este un mizilic în raport cu ce păţirăm de la binefăcătorii de după revoluţie.
    Este o prioritate constituirea şi punera imediat la lucu a Comisiei parlamentare de examinare a fraudei electorale pedeliste cu beneficiar Băsescu, atacând cât mai e caldă “componeneta diaspora”. Concluziile vor fi devastatoare pentru incriminati, forţaţi de destin să înlocuiască violetul cu doliul, iar de aici şi inevitabilele răsturnări.
    Tot răul este spre mai bine ! Aşa trebuie privită neşansa vremelnică a lui Gioană, care sub nici o formă nu trebuie mişcat – deocamdată – de la conducerea partidului .

  19. 19 Aya decembrie 18, 2009 la 6:53 am

    @

    Adrian Nastase

    PENTRU A FI SALVAT PSD TREBUIE LUATA IMEDIAT DISTANTA DE MAFIA LUI VANTU: GEOANA TREBUIE SA DEMISIONEZE URGENT- ASTA INSEAMNA SOLIDARITATE DE PARTID, RESTUL SUNT VORBE

    Pentru a te parafraza, nici eu nu cred in analizele facute cu spatele la adevar- cred in cele facute privindu-l in ochi.
    Imi este greu sa iti spun ce vad acolo, legat de PSD, asa cum este acest partid acum- cu totul altfel (cel putin, pe forma) decat l-ai conceput.
    Stiu ca tu crezi in spiritul de echipa, in solidaritate.
    Mi-ar placea sa gasesc fie si un minimal argument in acest sens, lucrand cu “materialul existent” acum.
    Care echipa? Privesc cu tristete (pentru mine, acesta este un sentiment de mare forta- nu stiu sa urasc, dar ma intristez uneori) constat cine a reusit sa se impuna in prima linie si incerc sa vad in ce fel poate fi valabil conceptul de “solidaritate”- cu tot ceea ce defineste el.
    Solidaritate cu Vanghelie (care, din nefericire, este atat de vizibil in penibilul si relele sale intentii incat nu poate fi nici ocolit, nisi “sarit”, cum se spune) care crede despre cei “cu carte” ca sunt “maimutoi”? Cu Oprisan- un tip jenant si plin de pretentii, infatuat si venal care vrea sa fie vicepresedinte (?!?)? Cu Marian Sarbu, gata sa intre intr-un guvern condus de penibilul Boc, argumentand ca pot exista “colaborari punctuale” (am citat) chiar daca partidul nu se implica (vai de mintea lui si de ce fel de proprietate a termenilor are)? Cu Mitrea (al carui fidel este Oprisan) organizatorul “momentului Confort” care a scos din zonele de joasa extractie si a adus in linia decizionala indivizi precum Marean care-este, Tudorache, Oprisan si altii? Cu Dragnea, care a “negociat”, pe ascuns, in WC-ul unui restaurant, livrarea PSD pentru a fi supus pohtelor altora, la mana unui guvern Boc? Sa trecem la un alt nivel: solidaritate cu Ilie Sarbu, care, cum singur spune, a negociat si inainte de 2008, timp de doi ani cu PD-L, practic vanzarea PSD si a facut acelasi lucru acum, pe ascuns? “Lista” ar putea continua, cu altii ca ei, binecunoscuti.

    Da, se poate vorbi de solidaritate cu barbati politici adevarati precum Alexandru Atanasiu (care a demontat ferm, cu un salutar reflex rapid, atitudinea lui Marian Sarbu). Sau cu Ion Stan (in care ai avut mereu un prieten adevarat, de o remarcabila statornicie). Sau cu rafinatul Cristian Diaconescu. Sau cu cel care, daca ramanea procuror, ar fi devenit un Corrado Cattani al Romaniei- Victor Ponta. Sau cu Cati Andronescu. Sau cu un tip cu buna coloana vertebrala, precum Vali Zgonea. Pot continua cu alte nume salutare dar ma voi opri, nu inainte de a mai mentiona pe cineva, citand o expresie pe care a rostit-o acum 20 de ani si care a facut cariera: “si ultimul pe lista, cu voia dumneavoastra, Ion Iliescu”.

    Opozitia este o buna solutie. Foarte buna. Cea mai buna.
    Sfatul meu: nu incerca sa ii retii pe cei din prima categorie- nu trebuie goniti, cel mai probabil vor pleca singuri. Trebuie doar retrasi urgent din orice linie decizionala. Atat. Lasa-i sa plece, daca vot. Sunt indivizi jenanti, care nu fac cinste si au adus imense deservicii PSD. Daca vei ramane alaturi doar cu ceilalti- si altii ca ei (oameni pe care ii salut!) lucrurile se vor limpezi de la sine si vei duce PSD la victorie in 2012, canstigand si prezidentialele din 2014 (dar, desigur, prima batalie este in 2012 si- banuiesc ca esti de acord cu mine- nu mai e de pierdut nici o secunda: pregatirea confruntarii electorale din 2012 trebuie sa inceapa de acum; optimal, poti face acest lucru din opozitie, SI DOAR cu oameni precum cei pe care i-am salutat; aminteste-ti de “autocuratirea” din 1997-1998 si de victoria din 2000; nu te teme de “dezertari”- aparent paradoxal, acestea sunt oportune acum caci sub nici o forma nu vor pleca indivizii valorosi).

    Afirm fara urma de patima: Mircea Geoana trebuie sa demisoneze foarte repede din functia de presedinte al PSD.
    Exista trei motive in fata carora se ofileste orice contra-argumentatie.

    1. A sustinut si determinat, prin pozitia sa in partid, implicarea PSD intr-o mizerabila aventura politica- intrarea la guvernare sub “conducerea” lui Boc. Mai mult, desi acel guvern a luat, via Boc, cele mai sinistre decizii anti- Romania, a continuat sa mentina nepermis de mult timp PSD in acea coalitie rusinoasa a puterii, girand, astfel, masuri care atrag dupa sine haosul (daca nu se iau urgent masuri reparatorii), decizii care au dus la risipirea si deturnarea banului public, hotarari care au indatorat INUTIL Romania, fondurile respective primind destinatii halucinante, in timp ce banii din buget erau deturnati.

    2. A facut, la prezidentialele din 2009, perfecta dovada a incapcitatii sale de a fi un lider politic convingator si capabil de a purta batalii politice.
    Argumentele sunt clare:
    A pierdut sustinut fiind de o colosal de puternica si extrem de activa dubla coalitie- politica si mediatica. Este lesne de realizat care ar fi fost scorul sau – altfel spus, cat de rusinoasa ar fi fost infrangerea sa- daca ar fi candidat in conditiile celui care a castigat (am spus inca de la inceput ca privesc adevarul in ochi; faptul ca nu ne place Traian Basescu nu trebuie sa impiedice recunoasterea realitatii).

    3. Are stranse relatii cu un personaj a carui latura penala are dimensiuni uriase- este vorba despre Sorin Ovidiu Vantu (stii foarte bine ca in cazul lui SOV dosarul FNI este expresia raului minimal pe care l-a facut; sunt constienta de faptul ca altii, citind aceste lucruri, s-ar putea uimi- ii invit sa realizeze care sunt dimensiunile maximale ale raului). Foarte stransele relatii sunt dovedite de acea vizita nocturna (in care a mers in urma unui simplu telefon al lui Vantu, desi era dupa o zi epuizanta!) facuta dupa arestarea unui alt mafiot, la Jakarta, strans legat de afacerile negre ale lui SOV.
    Exista, in acest caz, SI O AGRAVANTA.
    Foarte, foarte grav este ceea ce s-a revelat prin comentariul lui Geoana dupa ce au aparut informatiile despre acea vizita inadmisibila din toate punctele de vedere.
    Acesta a spus “A fost o greseala sa merg la Vantu atunci” (am citat din memorie).
    Deci, grav este, in viziunea lui Geoana, doar faptul ca s-a aflat (cand acest lucru putea impieta asupra votului) relatia sa stansa cu un cap mafiot- nu faptul ca acea relatie exista.
    Altfel spus, grav i se pare ca s-a aflat adevarul- nu adevarul respectiv, absolut incalificabil.
    Acea relatie il descalifica total pentru functia de presedinte al PSD.

    Daca nu va pleca din acea functie imediat- sau nu va fi determinat sa plece FOARTE REPEDE- este absolut logic ca relatia sa cu un cap mafiot se va translata asupra intregului partid.

    Nu este nevoie sa iti detaliez (cunosti foarte bine aceste lucruri) ce efecte ar produce acest lucru imediat, prin rostogolirea bulgarelui si ca NU VA PUTEA FI ” spalata” imaginea relatiei cu mafia (a PSD, prin translatie) in 2012, an in care ar dobandi dimensiuni mari si ar impieta grav asupra rezultatelor scutinului. Cine crede ca ar fi altfel, se imbata cu apa rece!

    Daca nu era relatia stransa a lui Geoana cu cel mai sinistru cap mafiot din Romaniei- Sorin Ovidiu Vantu- intr-adevar, poate ar fi suportat o discutie rezultatul alegerilor (si adevarul mascat- in fapt, valoarea sa reala, daca nu ar fi fost sustinut de acea colosala dubla coalitie).
    In conditiile relatiei sale stranse cu un cap mafiot (nemadiscutand de faptul ca relatia se arata a fi atat de interesant stansa incat Geoana a riscat pana si compromiterea rezultatului votului pentru a merge la intalnirea nocturna cand a fost chemat de mafiot) prezenta sa la varful PSD si chiar in linia decizionala politica a partidului sunt inadmisibile.

    Daca Geoana nu face pana la sfarsitul saptamanii gestul de a-si depune demisia din functia detinuta in partid, este obligatoriu, pentru salvarea PSD, sa fie demis.
    ASTA INSEAMNA SOLIDARITATE- altminteri, ne-am afla in situatia pactizarii cu mafia.

    P.S.
    Nu cred deloc ca trebuie mers pana la a i se retrage sprijinul politic privind presedintia Senatului. Cauzele trebuie disjunse.

    P.S.2
    Et moi dans mon coin/ Je ronge mon frein (…) Et moi dans mon coin/ Je cache avec soin/ Cette angoisse qui m’étreint
    (Aznavour- “Et moi, dans mon coin”)

  20. 20 Aya decembrie 18, 2009 la 7:08 am

    @

    Adrian Nastase

    Din pacate, din cauza unor anumite persoane plasate in linia decizionala a PSD, pentru partid- in acest moment si asa cum se prezinta- este valabil mesajul unei selectii de versuri din superba- dar foarte trista- melodie a lui Aznavour: “Hier encore”

    Hier encore(…)/ Je gaspillais le temps en croyant l’arreter/ Et pour le retenir, meme le devancer/ Je n’ai fait que courir et me suis essouffle/ Ignorant le passe, conjuguant au futur/ Je precedais de moi toute conversation/(…) j’ai perdu mon temps a faire des folies/ Qui ne me laissent au fond rien de vraiment precis/ Que quelques rides au front et la peur de l’ennui/ Car mes amours sont mortes avant que d’exister/ Mes amis sont partis(…)/ Par ma faute j’ai fait le vide autour de moi/ Et j’ai gache ma vie(…)/ Du meilleur et du pire en jettant le meilleur/ (…)”

  21. 21 Harabula decembrie 18, 2009 la 7:48 am

    Ce a invatat domnul Nastase, in acesti cinci ani?
    Daca ne-am lua dupa analiza sa, nimic.
    Domnia sa cheama toti pesedistii la solidaritate. Sunt convins ca este necesar contrariul: eliminarea unor persoane.
    Basescu, o singura persoana, a castigat datorita urii si dispretului maselor fata de Hrebenciuc, Vantu, Iliescu si Vanghelie.
    Desigur exista in tara si multi cetateni care-l iubesc pe Iliescu, de exemplu. Dar acestia dispar biologic.

    Mandatul lui Basescu n-a fost stralucit. Multi se mira cum poate cineva sa voteze cu Basescu. Raspunsul este simplu: va urasc, domnule Nastase. Urasc partidul dv., urasc oamenii dv., urasc promisiunile dv., urasc rasuflarea dv.
    Aveti si oameni iubiti de public. Cel mai bun exemplu este Diaconescu.Altii sunt acceptati. Existaun nucleu de cadre din pacate coplesit de figuri excentrice.

    Pe vremea cand faceam politica numit, un coleg de partid, din conducerea judeteana,numit, sa zicem Danescu, a zis la un moment dat:
    -Ce trebuie sa fac, pentru a candida pe un post eligibil la Parlament? Sa dezvolt organizatii? Sa contribui cu bani?Spuneti-mi ce sa fac si eu fac.
    -Sa nu fii Danescu!-i-am zis.
    Eram convins ca nu este bun de deputat.
    Omul a ajuns in PSD, a candidat chiar la ultimele alegeri, a cheltuit o multime de bani, a picat si s-a retras din politica.

    In concluzie, in situatia actuala in PSD sunt necesare epurari.

  22. 22 Criticos decembrie 18, 2009 la 7:54 am

    Aţi pus degetul pe rană, dle A.N.! E firesc ca un partid să aspire la putere, mie însă mi s-a părut că intrând la guvernare după parlamentarele recente, echipa care a luat această decizie păguboasă a dovedit că aspiră la FUNCŢII şi socoteşte partidul ca pe o adunare (era să scriu “adunătură”) de jucători liberi de contract, gata să-şi ofere serviciile în orice condiţii. În limbaj popular asta se numeşte bătălia pentru ciolan. Dacă e să vorbim despre reformă (mi-e silă de cuvântul acesta demonetizat şi transformat într-un paravan al bătăliilor intestine) apoi ea înseamnă schimbarea acestei optici. Croitorii de strategii din oraşul meu au transformat organizaţia locală PSD într-un club ai cărui membrii se adună ca să-şi etaleze superioritatea între ei şi, eventual, să se plângă de controlul pe care-l exercită centrul, care, chipurile, îi împiedică să facă ceva, deşi, în chip real NU ŞTIU să facă nimic. Micile lor înţelegeri de culise fără niciun efect pentru cetăţeni li se par “alianţe”: sunt doar târguri de doi lei. Şi mă întreb şi eu dacă va sosi vreodată ziua când un ales din zona unde locuiesc va găsi timpul şi modalitatea de a mă informa şi pe mine, alegător, asupra chestiunilor în dezbatere în organismele în care mă reprezintă. Cel mai grav caz de lipsă de informare de ultimă ora a fost chestiunea referendumului. PSD n-a făcut niciun efort de a explica cetăţenilor care sunt efectele referendumului. A lăsat alegătorii să creadă că e vorba de o economie de resurse băneşti. Mă întreb de ce echipa de campanie a PSD a neglijat cu totul această problemă. Şi asta în condiţiile în care “Hai la referendum, Băsescu luptă pentru tine” a fost tema centrală a propagandei electorale a circarului. I.Rus a afirmat cu o candoare stupefiantă că circarul ar fi câştigat voturi pentru că a contabilizat “succesele” guvernării!!!! Nu ştiu unde şi-a petrecut Rus ultimele luni, însă categoric nu la Cluj, asta dacă e să-l absolv de minciună şi rea credinţă. Nu-l absolv! Minte cu neruşinare! Succes, dle Năstase! Mincinoşii şi sforarii trebuie puşi cu duritate în faţa adevărului. Nu trebuie să îngăduiţi retorica mincinoasă. Şi cred că toţi cei care au sărit sa-şi tragă spuza pe turta lor pe micile ecrane trebuie să dea socoteală. Mi-a plăcut perfidia cu care şi-au motivat marii strategi ai grupusculului de la Cluj absenţa lor de pe listele de candidaţi la locale ţi parlamentare: chipurile ei nu doresc funcţii! Nu zău?! Ei ştiau cu certitudine că n-au nicio şansă şi au împins în faţă spre sacrificiu ciraci de rangul doi şi trei. Asta ca să nu mai vorbim de sabotarea în feluri şi chipuri a unor candidaţi proprii! Fiindcă asta au făcut. La parlamentare, pedelacheii au furat cu largul concurs al PSD.

  23. 23 blogideologic decembrie 18, 2009 la 8:31 am

    Poveste de iarnă / Undeva, in Iasi, intr-un apartament micut, dar frumos mobilat, locuieste sotia unui descendent al premierului tarului Nicolae al II-lea, Piotr Arkadievici Stolipin, care in 1911 a fost asasinat. Povestea Nonei Stolipin, o basarabeanca puternica si plina de viata, arata ca un roman-foileton sau ca un film de lung metraj, in care senzationalul nu trebuie inventat. Originile sale nobile merg in trecut pina la cnejii rusi. Asta i-a adus si deportarea familiei, imprastiata de sovietici in Kazahstan, Siberia si Stalingrad. Cind s-au intors acasa, atitia citi mai erau, au fost cit pe ce sa fie asasinati. Tot de sovietici. Dar toate aceste grozavii nu valoreaza pentru Nona Stolipin cit dragostea ei de-o viata fata de unul dintre cei mai mari lingvisti ai lumii, romanul exilat Eugen Coseriu. Intilnirea cu el i-a marcat viata. Si, inca din copilarie, cind liceanul Eugen, indragostit de sora ei mai mare, Irina, ii zimbea micutei si sturlubaticei Nona fugarita mereu de sora sa din camera, pina cind, in 2002, cel devenit in Occident mare lingvist al lumii ii spunea la telefon, hohotind de plins, ca va muri de cancer, Nona Stolipin i-a purtat o dragoste imensa pe care spune ca nu o poate masura in cuvinte. Il iubeste si acum, si nu poate uita cum inainte de a muri i-a spus testamentar sa aiba grija de el si dupa ce nu va mai fi. Pentru a-si respecta fagaduinta, Nona ar vrea sa gaseasca pe cineva care sa faca un film despre Coseriu. A fost si la Iliescu pentru a cere ajutorul, iar acum e decisa sa-si incerce sansa la Basescu. „Pe Eugen l-am cunoscut cind eu aveam opt ani, iar el 14“, isi incepe povestea Nona, care isi raporteaza intreaga viata la Eugen Coseriu. Isi aminteste perfect acea perioada, „singura din viata mea in care am fost cu adevarat fericita“. Domnisorul Eugen – cum i se adresa dadaca Nonei, Natalita – era aproape zilnic oaspetele familiei Stavschi, la Balti, unde se mutase de curind cu ai lui. Cu totii il indrageau, dar el o iubea pe sora mai mare a Nonei, Irina Stavschi. „Cind venea in vizita, eu eram mereu fugarita din camera pentru ca eram prea mica pentru a asista la discutiile lor. Dar gaseam mereu cai de a ma furisa si de a trage cu urechea. Uneori ma trimitea chiar matusa Natalita, pentru a vedea daca se sarutau“, isi aminteste rizind Nona. S-au despartit in 1938: Rememorarea zilelor cind liceanul slabut, tacut, dar cu un caracter dificil – „cind se infuria, eu fugeam din calea lui“ – venea la ei in casa, a fost unul dintre lucrurile care i-au usurat traiul in cei cinci ani cit a stat deportata in Kazahstan. Ani despre care Nona, nici acum, la cei 79 de ani, nu are taria sa vorbeasca. Prefera sa povesteasca insa despre Eugen Coseriu, despre care spune ca i-a marcat profund viata, cu toate ca au stat mai mult despartiti decit impreuna. Prima despartire a fost chiar de ziua Irinei, pe 5 martie 1938, cind aceasta implinea 19 ani. Venise la ei ca de obicei, imbracat galant, in costum bleumarin, cu cravata si palarie. „A iesit din camera ei foarte furios, aruncind usile de pereti si, cind l-am vazut cum se chinuia ca sa se incalte cu galosii, am inteles ca nu-l voi mai vedea niciodata. Am suferit mult pentru ca il iubeam“, spune Nona. Dupa cearta cu Irina, razboiul avea sa-i desparta timp de 63 de ani. Basarabia fusese ocupata de sovietici, dar numai Eugen Coseriu a reusit sa plece din tara, cu zece ore inainte de inchiderea frontierelor, avind astfel norocul de a onora bursa de studii in filologie, la Roma. Citeva ore mai tirziu, Irina Stavschi a fost intoarsa de la granita, ratind astfel o bursa in sculptura, tot in Italia si, poate, o viitoare cariera. „Daca si Irina ar fi trecut atunci granita, sint sigura ca ar fi devenit o mare sculptorita“, crede cu tarie Nona Stolipin. Deportati in Kazahstan si Siberia: Neavind sansa emigrarii, cei din familia Stavschi au trait si ei urmatorii ani departe de casa, deportati o parte in Kazahstan, iar cealalta in Siberia. Sovieticii i-au acuzat ca au origini nobile, ca s-ar fi tras din „cnejii rusi“, ceea ce era doar pe jumatate adevarat. Mama Nonei, Olga Vertinski-Denisenko, era de vita nobila ucraineana, cu radacini poloneze. A invatat limba romana la 26 de ani, fiind prima traducatoare a lui Lermontov. Tatal nu era nobil, ci era din neamul razesilor Frunza. Nascut la Riscani, Theodor Stavschi fusese inginer de drumuri. De cind femeile Stavschi au fost deportate in Kazahstan, n-au mai stiut nimic de el pina in ziua de azi. „Noptile in Kazahstan le petreceam amintindu-mi fiecare secunda a vietii mele de la Balti. Si eu, si mama si Irina ne intrebam mereu ce-o fi facind Eugen?…“, spune Nona, oprindu-se aici cu rememorarile din perioada de detentie. Raspunsul la intrebarile din anii deportarii l-a aflat insa mult mai tirziu, peste vreo 50 de ani, chiar de la Eugen Coseriu. Va afla atunci ca, in timp ce ea, Irina si mama lor se aflau in Kazahstan, el era profesor la Universitatea din Padova, iar noaptea lucra ca jurnalist. Se casatorise cu o fosta printesa din familia Medici cu care a avut o fetita, Eugenia. In 1946, anul cind femeile Stavschi s-au reintors acasa, Eugen Coseriu cistigase custodia fiicei sale, dupa divort. El isi construia o cariera, in timp ce Nona Stavschi abia relua liceul intrerupt din cauza plecarii. De-abia intrata pe un fagas normal, viata familiei a fost din nou pusa in pericol. Un nou denunt, pentru aceeasi acuzatie falsa, a descendentei din cnezimea rusa, era cit pe ce sa-i trimita pe toti in fata plutonului de executie: „Am scapat ca prin urechile acului pentru ca cel care se ocupa de denunturi in URSS, pe nume Beria, a fost arestat (Lavrenti Beria a fost executat in 1953 -n.r.)“. Nona a urmat trei facultati, Filologie, Estetica si Istorie, timp in care s-a si casatorit cu Veaceslav Evghenii Stolipin, descendentul premierului din timpul tarului Nicolae al II-lea. Stra-strabunicul sau, Piotr Arkadievici Stolipin, era pe atunci blamat in toate manualele de istorie, pentru ca, in timpul cit fusese la putere, luase masuri drastice impotriva rebelilor bolsevici. „Din acest motiv, numele Stolipin mi-a adus multe necazuri nu numai din partea regimului sovietic, ci si a oamenilor, care ma blamau“, spune Nona, care refuza sa-si aduca aminte ziua in care si-a vazut copilul in fata casei sale, atirnind aproape mort in foisor, unde niste colegi de clasa il spinzurasera drept „pedeapsa“ pentru ca il chema Stolipin. Nu a fost aceasta singura imprejurare in care Nona a avut de infruntat regimul sovietic. In cele din urma, cercetatoarea Nona Stolipin a ales sa demisioneze de la Institutul de Criminologie, unde lucrase mai bine de noua ani. A plecat deoarece a refuzat sa se conformeze regulilor impuse de guvern, care nu aproba rezultatele studiilor sale cu privire la delincventa juvenila si cauzele care provocau aceste abateri ale copiilor. Iesind pe usa Institutului, Nona Stolipin si-a exprimat gindurile sumbre cu privire la viitorul Republicii Moldova. „Eu voi pleca de aici, dar regret ca, peste 20 de ani, cind acesti infractori minori vor deveni parinti, nu o sa puteti iesi din casa fara barda“. Dupa ce a aruncat acest „blestem“ asupra societatii, Nona Stolipin s-a retras la Chisinau pentru a-si creste cei doi copii. In acest timp, la mii de kilometri departare, Eugen Coseriu era directorul Institutului din Montevideo, se recasatorise cu fiica unui lingvist uruguayan, primind cetatenia uruguayana. „Desi la sfirsitul anilor ‘60 Eugen lucra la Universitatea din Tubingen, in Germania, el a fost mereu recunoscator statului Uruguay pentru ca l-a transformat dintr-un om fara nume intr-un cetatean. Din acest motiv, nu a dorit sa isi schimbe cetatenia“. Prima intilnire cu Eugen Coseriu, Nona a avut-o intr-o librarie din Moscova. I-a vazut numele scris in spaniola si s-a gindit ca el trebuie sa fie cel care a semnat cartea. „Nu am avut bani sa o cumpar. Cheltuisem toti banii pe mincare. Am plins asa de mult si am iesit din librarie cu inima zdrobita“. Insa, citiva ani mai tirziu, prin 1996, Nona Stolipin il „revede“ pe Eugen Coseriu dincolo de paginile unei carti. Il suna din Germania, in timpul vizitei la copii sai, si desi el se afla la doar citiva kilometri de ea, aceasta refuza sa se intilneasca cu el. „Am inteles atunci ce distanta este intre noi. Eu un nimeni, iar el un Luceafar. Mi-a fost frica sa ma intilnesc cu el, eram deja de patru ori bunica“. In clipa cind cei doi isi impartaseau amintirile prin telefon, Eugen Coseriu era deja o somitate in lingvistica. „Luceafarul“ Nonei primise 39 de titluri de Honoris Causa, fusese facut membru al Societatii de Lingvistica din Paris, al Cercului Lingvistic din New York, membru de onoare al Societatii Lingvistice din America, al Cercului Lingvistic de la Praga si la foarte multe alte academii si scoli de lingvistica din intreaga lume, inclusiv din Japonia. L-a revazut, dupa 63 de ani, in 2001, cind Eugen Coseriu a fost invitat sa sustina o conferinta la Chisinau. „Sub camerele TV si sub privirile salii, eram acoperita cu saruturi. Privirea lui mi-a confirmat ca Eugen este acelasi tinar din copilaria noastra de la Balti“, povesteste Nona de parca chiar acum, in fata ei, scena ar fi prins din nou viata. Fericirea acelui moment a durat doar un an de zile, timp in care cei doi s-au revazut de mai multe ori in diferite orase din Romania, tara in care Nona tocmai se mutase. „Pentru mine, Moldova era unul din membrele dizlocate ale Romaniei care ar fi trebuit sa se uneasca din nou cu trupul sau. De aceeasi parere era si Eugen Coseriu care a militat pentru unire pina cind a murit“. Lingvistul a murit un an mai tirziu de cancer. „Ultima data cind mi-a dat telefon, in august, nu a spus nimic, a plins in hohote. El nu dorea sa moara. Atunci mi-a spus sa am grija de el si dupa ce nu va mai fi. Ceea ce incerc sa fac in prezent“. Eugen Coseriu a murit la 7 septembrie 2002, iar din acea clipa femeia incearca sa-i indeplineasca dorinta de pe patul mortii. Unul dintre planurile ei este sa realizeze un film despre Eugen Coseriu, iar pentru asta a ajuns chiar si la Ion Iliescu. „Intilnirea cu consilierul de la Ministerul Culturii mi-a adus aminte de perioada in care eram anchetata de KGB. Concluzia mea, dupa aceasta intrevedere, a fost ca statul roman nu dorea sa aiba de-a face cu numele lui Eugen Coseriu“, a afirmat Nona Stolipin.

  24. 24 Doru Coarna decembrie 18, 2009 la 8:32 am

    Nu cred ca inchistarea in statut e buna, ar trebui analizata posibilitatea unei co-presedintii la conducerea PSD si cred ca rolul va revine de facto. Geoana a facut tot ce a putut, a si gresit, dar un electorat asmutit corespunzator de adversarul sau, speculant profesionist, pe tinte false, a facut sa se piarda totusi multe voturi.
    A 2-a idee ar fi ca in aceasta perioada de opozitie, care nu stim cat va dura, -eu cred ca mai putin de 3 ani gandindu-ma la anticipate provocate de Basescu care va intra in criza de timp pana la expirarea mandatului sau neajungandu-i 2 ani pentru referendum+modificari ale Constitutiei pentru a face posibil mandatul 3 ori chiar o mica monarhie pe model spaniol, nu radeti! – PSD ar trebui sa aiba o echipa care sa simuleze toate deciziile cabinetului Boc, in special cele in plan financiar, si care ar putea astfel sa descopere matrapazlicurile inerente ce ar putea fi apoi folosite prin tintire directa.
    A 3-a idee este ca trebuie intarite toate zonele de succes electoral in ideea Parlamentului unicameral, probabil pdl va reorganiza circumscriptiile in avantajul lor, ‘diluindu-le’ pe cele ale PSD.
    A 4-a idee este largirea bazei de partid prin primiri masive, social-democratia fiind fructul ce trebuie prezentat corespunzator si tentant ca alternativa la distrugerile lui Boc -aici trebuie sa recunoasteti ca numai Boc si ai lui isi pot compromite cu maxim de eficienta seful, deci e bine. Protectia sociala masiva ar fi cuvantul de ordine, cu bani din impozitul progresiv si economia neagra sau gri.
    A 5-a idee este un program de atragere masiva a facilitatilor industriale din economiile vestice bazndu-ne pe forta de munca ieftina si pe o politica speciala in facturarea energiei electrice: asta cred ca e cea mai importanta idee si solutie de scoatere din criza si sunt doctorul si inventatorul ei (!), efectul obtinandu-se prin ricoseu pornind de la o agentie de stat pentru promovarea investitiilor private cu garantie de stat (!), ma opresc pana nu se aprind beculetele tuturor ! Dar cam asta e spiritul ce ar trebui adus in PSD, de inovare, de idee, de pertinenta si de echipa.
    Daca PSD va face sedinte de pus tarana in cap si ceva schimbari va pierde caimacul si se va frige iar cu cafeaua. Retineti: omul are cel mai ambitios program politic, nu-l credeti ca nu mai vizeaza nimic, vizeaaza eternitatea…

  25. 25 ELMMAR decembrie 18, 2009 la 8:36 am

    Primit pe mail de la romani impartiali:

    Gionelusul – Tzop

    Eu am numai trei sondaje
    (În afară de IRSOP).
    Râd diverse personaje
    Şi mă strigă: Geoană-Tzop!

    Ceilalti din partid o scaldă,
    Ca şi Crinulet, dar eu,
    Mă îmbăt cu apă caldă,,
    C-aşa am făcut mereu!

    Şi, stau singur ziua toată
    Şi plâng mult când mă gândesc
    C-am fost prostănac odată
    Şi, la fel am să trăiesc.

    Şi mi-aduc mereu aminte
    (Şi mai topăi şi acum),
    Cum am fost eu preşedinte,
    Până-n Kiseleff, în drum!

    Dar votantii răi la suflet
    Sunt urâti, precum acel
    Care m-a înfrânt pe mine
    Şi îl cheamă Trăienel!

    M-a învins cu răutate,
    Şi cu fraudă la vot,
    De-am primit atâtea coate,
    Şi atâtia pumni în bot!

    Acu-mi fură şi guvernul,
    Ca să-l pună iar pe Boc!
    Ce-aş băga o contestare,
    Să nu-l mai vedem deloc!

    Dar îl las aşa, să-i pară,
    Răului, că nu-s deştept.
    O să-l suspendăm la vară.

    Mamă-mamă-abia aştept!

  26. 26 ELMMAR decembrie 18, 2009 la 8:46 am

    Primit pe mail de la bine informati impartiali:

    Dupa renumararea voturilor de CCR, rezultatul arata ca Geoana l-a depasit la bancuri pe Bula. Bula aude si se supara. Si cere Curtii renumararea bancurilor!

  27. 27 Basarica decembrie 18, 2009 la 8:48 am

    Ce ar trebui sa inteleaga politicienii. Si nu ma refer aici doar la PSD.
    Problema romaniiei este ca cei de la conducere, indiferent care sunt aia la un moment dat, nu isi fac treaba. Isi vad doar de spagile proprii si atat. Sunt convins ca daca ar face treaba pentu care sunt platiti spagile ar veni de la sine. Poate ca ceva mai mici si cu ceva mai multa munca…. Dar ar fi mult mai liniste pentru ei si mult mai bine pentru noi.

    Ca basescu nu a inteles asta imi e destul de clar deja. Ii urez succesuri PSD-ului in a intelege chestia asta, in cazul in care mai rezista ca partid inca 5 ani cu presedintele topor de care beneficiem.

    Povestea cabinetului boc….

  28. 28 ion decembrie 18, 2009 la 8:51 am

    1. Dl. Geoana nu are calitati native pentru a deveni un presedinte asa cum inca isi doresc romanii , el nu este credibil ,chiar cand spune lucruri de bun simt , este usor influentabil , nu are o personalitate puternica .etc
    2 .Multi oameni si culmea sunt in majoritate din cei cu instructie scazuta , urasc PSD-ul dar tot atat de muti sunt si cei ce urasc PDL-ul , cred ca aceasta nu este o problema .
    3. Oportunistii din varful PSD sunt o mare problema ,ei au devenit puternici in mare masura datorita slabiciunilor D-lui Geoana coraborate cu ambitiile lui de deveni primul om in ștat.
    4. Probla mare pentru PSD ramane presa puternica si in special cea scrisa .

  29. 29 Vasile, decembrie 18, 2009 la 9:03 am

    “Elucubratorea” Aya , a deraiat din nou si nu din cauza caderilor de zapada.Fatuca noastra trecuta , care mai ieri acuza PDLeul de frauda la nivel de stat ,legifereaza frauda aducind acuze lui Geoana. Acum ori s-a fraudat si Geoana este o victima , ori alegerile au fost corecte si atunci Geoana ar trebui sa plece in Brazilia alaturi de Mazare, individ care a lasat orasul de izbeliste in plina iarna , de fapt un obicei, care nu are nimic de a face cu o posibila emigrare definitiva a acetuia.

    Codrin , mai sus , spune pe scurt un plan de reformare si redresare la PSD, cine vrea sa priceapa bine, cine nu….se sparge!

    Ii reaminteam mai de mult si repetat domnului Nastase cum dansul personal a distrus o organizatie PSD formata din oameni cu adevarat cu o ideologie de stanga , oameni cinstiti si dedicati partidului si i-a inlocuit cu o sleatha de baroni locali.Repet acum a cules ce a semanat oameni care nu mai pot fi controlati de partid, oameni care nu au mama nu au tata niste emigrati apatrizi in propria lor tara , pare un nonsens dar este adevarul pur.
    Toate partidele au traseisti, oameni mici precum “apatrizii” de care aminteam mai sus , dar parca PSDeul are in acest sens “resurse” nelimitate.
    Il auzeam ieri de un ilustru vice presedinte al partidului, Ilie Sarbu parca, un mizerabil care “magulit” de Basescu este gata sa devina ministru muncii , intr-un guvern asa cum a promis presedintele Traian Basescu complet de dreapta , cu o ideologie de dreapta ca sa-l complectez corect pe dl. Traian Basescu!
    Cum adica ‘ se simte apreciat de Presedinte ‘ ? Cum adica el vicepresedintele partidului isi va aborda , consulta partidul si colegii,de ce ?Adica daca Traian Basescu a spus ca Adrian Nastase a fost un prim ministru bun , asta ar insemna ca Nastase sa-si schimbe partidul intr-o guvernare condusa de Traian Basescu?
    Ar fi pre multe de spus si prea putine de inteles, cine sa discearna si cine sa inteleaga ,orice aya..si ma opres la o nobila omitznd din start presupusii nobelisti traducatori in mai toate cele?
    Concluzia ar fi ca nu politica ar fi “o curva” , politica poate fi eventual un bordel pline de ………surprize erotice !

  30. 30 Pali decembrie 18, 2009 la 9:55 am

    Primul pas ? Eject Geoana and Co. cu guzganul rozaliu in frunte …ar fiiun bun inceput;parerea mea .

  31. 31 Scalpel decembrie 18, 2009 la 9:57 am

    Gioană – performer şi nu învins

    Aşa trebuie privit Mircea Gioană de bărbaţii pesedeului.El a reactivat forţa de temut a acestui cel mai puternic şi de perspectivă partid din România-PSD.
    A folosit cu înţelepciune pârghiile diplomaţiei pentru a descoperii şi coagula o convenţie puternică şi viabilă, a celor 65%. A aruncat sământa sănătoasă şi valoroasă a interesului naţional in perspectiva unor vremuri îngrozitoare clocite din exterior, cu sprijin slugarnic din pertea scursorilor ca alde Băsescu şi gaşca pedelistă, cărora trebuie să le opunem genetica armă secretă -iubirea de glie.A pilotat cu abilitate în zona propriilor gherdapuri pesediste care încep să rânjească, în direct, la un soare negru devorator, după aparenta scădere a apelor tulburi ale politicii. A etalat o putere morală ce a rezistat în faţa vântului netrebnic stârnit pe întuneric de forţe demolatoare subordonate Cotrocenilor.A demascat fără drept de tăgadă o maşinnă infernală de fraudă generalizată subordonată propriilor interese meschine şi a celor diabolice-externe care de mult ne trag clopotele.
    Dar cel mai important, a arătat că se poate şi trebuie, ca următoarea perioadă să aducă aruncarea peste covertă a lui Băsescu, la puţin timp după urcarea clandestină la bordul navei amiral a României !
    Gioană este curat la suflet, român verde, cu un dosar rezistent, întărit de luptele politice, susţinut puternic de cea mai pură şi conştientă forţă populară, capabil de colaborare extinsă, cunuscător al compromisului şi limitelor sale, un adevărat domn.

  32. 32 instalatorul decembrie 18, 2009 la 10:06 am

    Domnule Nastase, nefiind membru al pesede – al nici unui partid dealtfel – nu ma pot pronunta asupra a ceea ce ar trebui sa faca acest partid, dincolo de evidenta necesitate a demisionarii dlui Geoana. Citeva motive ale acestei demisionari le-am scris si eu, colegii comentatori au scris motivele pe care le-au vazut ei – ilustrind astfel o intreaga gama – voi mai adauga unul acum si probabil ca din comentariul meu, care va reda o parte din perceptia unui simplu cetatean, vor mai iesi – indirect – si altele. Chiar daca pare unul usor emis – de catre o persoana care maninca seminte pe marginea santului si pare a nu face nimic altceva – punctul de vedere cetatenesc trebuie cunoscut si respectat. In spatele aparentelor se afla oameni ca mine care se chinuiesc suficient de mult si pentru a trai si pentru a sustine statul si de care statul – datorita politienilor – continua sa isi bata joc.
    Un alt motiv puternic pentru care dl Geoana trebuie demisionat este irosirea resurselor. Pentru alegerea sa partidul a investit resurse importante – nu doar materiale si financiare ci si umane, insemnind munca a sute de mii de membri. In conditiile esecului sau electoral, dl Geoana a irosit toate aceste resurse. Demisia sa ar fi un minimal respect pentru sutele de membri ai partidului care au muncit pentru el. Al fi o normala recunoastere a managementului deficitar. Este prea vizibil faptul ca esecul electoral i se datoreaza lui personal si sefiei sale de campanie si nu unor deficiente teritoriale. Dl Geoana zice – si apropiatii sai la fel – ca a marcat o crestere electorala. Putem insa zice si altfel: a preluat un antibasism plasat la 65% si l-a dus pina la 49%. Dl Geoana incearca sa isi mentina fotoliul declarind ca ar fi fost presedinte in lipsa fraudelor, ca el ar fi un fel de presedinte moral, un fel de presedinte in exil daca doriti. Ai spune ca mai ramine sa desemneze si el un premier “nefraudat” – chiar, de ce nu o fi facut-o? – care sa formeze un guvern paralel votat de un parlament care ar fi fost real in lipsa fraudelor la parlamentare. Cu toate fraudele, nu putem trai intr-o lume imaginara. “Putinul mov” al dlui Hrebenciuc mi se pare foarte ingrijorator si, cu riscul de a gresi, imi contureaza imaginea unor oameni care, facind pozitie si avere prin mijloace frauduloase moral si fara merite – si simtindu-se in esenta din ce in ce mai mult de o lume care, desi nu a facut jaful lor si averile lor, se profesionalizeaza din ce in ce mai mult, ajung, simtindu-si neputinta dar incapabili macar de o retragere demna, reiau – ajung sa oficializeze la televizor o lume a superstitiei, o lume in care nu mai conteaza munca, inspiratia, pregatirea, calitatea umana ci alegerea culorilor si, probabil, de configuratia fundului cestii de cafea si nu m-ar mira sa aflu ca pesedeul si-a axat actele din campania electorala pe batutul zilnic al tarotilor. Chestiuni in care personal poate crede fiecare, dar nu putem ajunge sa dam dimensiuni sociale unor astfel de lucruri. Daca este sa o luam pe astfel de carari, atunci, pot sa zic si eu ca am o ruda care a avut vise premonitorii in ceea ce priveste mari evenimente politice: a visat caderea lui Ceausescu, a visat caderea lui Petre Roman,… si mi-a zis cu o saptamina inainte de aceste alegeri ca nu a visat nimic despre faptul ca ar cadea Basescu. As fi scris asta pe acest blog si pesedeul si-ar fi putut opri linistit campania electorala, ar fi economisit bani, eforturi si alte resurse, toata lumea ar fi fost fericita.
    Una dintre erorile, una majora, pe care, in calitatea mea de om simplu, simt ca a facut-o pesedeul – inclusiv dl Nastase, lasind la o parte realizarile sale de la Mizil – a fost aceea ca nu s-a pozitionat, ca partid, alaturi de cetateni. Dl Basescu s-a pozitionat in vorbe si, nefiind nimeni care sa o faca – la scara macro – faptic, lucrurile au ramas asa. In aceasta pozitionare ne-alaturi de cetateni dl Geoana are o raspundere majora, dar nu este singurul fruntas pesedist care trebuie sa isi examineze constiinta si traseul politic. Participarea la guvernare a fost si o pozitionare a pesedeului anti-cetateni. Citeva exemple: pogeanizarea – adica reimpozitarea cu referinta anul 2008 – a insemnat evident macar o imoralitate, daca nu o ilegalitate constitutionala. Politic a insemnat o mizerie, fiindca, dincolo de actul in sine, a mascat renuntarea la cota unica si a mascat o hotie a statului. In consecinta, ce vor face politicienii referitor la impozite in 2010 an care se anunta tot slab? Vor impozita firmelor pentru a treia oara anul 2008, vor impozita anul 2009 sau anul curent 2010? Iar pesedeul nu a avut bunul simt ca macar dupa iesirea de la guvernare sa puna clar problema imoralitatii economice a statului fata de cetateni, ca si a consecintelor comice, daca nu ar fi tragice, prin precedenta, ale acestui act. Un alt exemplu, adus pe blog ieri de un coleg comentator: legea cu certificatul termic la vinzarea locuintelor. O alta mizerie a politicienilor facuta cetatenilor si voi explica de ce: la vreme de criza nu prea pot fi facute speculatii imobiliare. In urmare, vinzatorii de locuinte in aceasta perioada sunt, in majoritate, fie persoane care au mare nevoie de bani fiindca nu rezista la criza, fie persoane carora – chiar daca nu mor de foame – nu le-ar strica un ban intr-o perioada incerta si dificila – si ingreunata de politicieni – daca le-ar apare o ocazie de a vinde ceva. Ori a provoca, statal, obstructii cetatenilor in aceasta perioada economica grea reprezinta, in opinia mea, o mizerie. Politicienii ar fi putut macar amina aplicarea acestei legi pentru dupa iesirea adevarata – nu cea clamata – din criza. A fi alaturi de cetatean nu inseamna populism, ci a fi in spiritul gindirii cetateanului.
    Desi este o chestiune devenind evidenta, pesede nu a pus nici pina astazi problema a ceea ce nu ma sfiesc a denumi disparitia unei mari sume de bani din buzunarele statului: un post de televiziune a afirmat ca fostul guvern Basescu-Boc a imprumutat Romania nu de 20 miliarde de euro, ci de 32 de miliarde de euro. Adaugam din nou 14 miliarde de euro imprumuturi de stat si circa 17 miliarde de euro incasari interne la buget pentru a face fata cheltuielilor planificate de 25 miliarde de euro. Unde este diferenta in conditiile in care nici un program anticriza aparte nu a fost lansat iar statul este in permanenta foame de bani? O intrebare atit de simpla si atit de dificila pentru guvernanti pe care pesedeul evita sa o puna. Si-or fi muiat unii ciocul cit au fost in guvernul Boc? Sa le fie de bine, vor plati politic, cu intregul partid, tacerea lor.
    Cred ca si dl Nastase ar putea profita de moment pentru a-si face, in sinea sa, un bilant personal. In opinia mea, el nu a utilizat suficient arma politica parlamentara. Ar fi putut avea – mai ales dupa experienta sa de exceptie ca premier – initiative legislative, interpelari si cuvintari care, cred eu in naivitatea mea, l-ar fi ajutat sa contrabalanseze in ochii oamenilor puternicele presiuni si propaganda negativa la care adversarii politici l-au supus. Indiferent din ce parte as privi lucrurile, cred ca dl Nastase nu a utilizat suficient posibilitatile oferite de statutul sau de parlamentar.
    Ca si roman suferind de pe urma partidelor politice din Romania – si evident si de pe urma presedintelui tarii – sper ca macar pentru pesede momentele de reflexie care vor urma sa fie momente de reflexie adevarata, in care nu vor pune batista pe tambal – reflexie care sa fie urmata de o reorganizare eficienta.

  33. 33 instalatorul decembrie 18, 2009 la 10:16 am

    Sa nu uit, iata ca ii dau dreptate in sfirsit, punctual, presedintelui Basescu, campania electorala a luat sfirsit: soseaua din village spre town, ingrijita zilnic, a fost lasata sa inghete si sa se inzapezeasca de indata ce presedintele a fost validat si a numit un nou vechi premier. Iar curentul electric – care a supravietuit eroic toata campania electorala – s-a intrerupt aseara din nou. Poate ca ar fi mai bine pentru tara sa facem alegerile lunar.

  34. 34 violet decembrie 18, 2009 la 10:27 am

    Domnule Năstase, Marian Sârbu să nu-şi dea seama, oare, că nu provoacă decât o mare silă? Toate cuvintele irosite, îmbrăcate într-un ambalaj cât mai atrăgător, nu pot acoperi mizeria din caracterul său. Vrea la ciolan şi gata. Aş vrea, personal, să nu-şi mai dea silinţa atât de mult să încerce să ne manipuleze, că suntem sătui de asta. Copiii lui oare ce or spune despre tatăl lor?

  35. 35 eficientaenerg decembrie 18, 2009 la 10:41 am

    Poporul cu 10 insi,10 pareri si 4-5 voturi reflecteaza la “Viata mi-e grea,ce vor face copiii mei..in acest capitalism,de ce traim doar 72 ani ,cum plec si eu in Spania..si acum masiv in Canada,ce maninc maine,sa moara vecinul-sa ii iau si eu ,capra,de Pasti…!”.Deci:idei,actiuni..sa fie Bine!Nu ca stii sa bei,dansezi,dai mana,sa-mi traiasca Udrica…Is Romanian-the future …cum va fi???Ma bronzez pt a fi Consilier la Washington! “În politică, prostia nu este un handicap”-Napoleon Bonaparte. In foarte severă recesiune- prognoza FMI in 2009-descrestere economica de 8,5% ;inflatie de 4,3%;deficit de cont curent de 5,5% din PIB;creşterea vârstei de pensionare-la femei, şi indexare pensii în funcţie de inflaţie, şi nu în raport cu nivelul salariilor!.Deci-DRACU ne ia…. Stim, sau Nu stim sa ..salvam Romania ??.

  36. 36 H.N. decembrie 18, 2009 la 10:43 am

    Dle. Nastase. Sunte-ti multumit de rezultatele PSD din judetul Cluj?

  37. 37 Mihnea Georgescu decembrie 18, 2009 la 10:56 am

    @All

    Cum rămâne cu Flacăra Violet?

    Poate ne explică AN-ul, un Mare Maestru şi un Iniţiat în cele ezoterice…

  38. 38 contele decembrie 18, 2009 la 11:01 am

    @Adrian Năstase

    După ce am citit cu mare atenţie articolul d-stră vă pot spune ,fără urmă de ironie ,că următoarele vorbe mi-au venit în minte :

    “Ori sa sa revizuiasca, primesc! dar sa nu se schimbe nimica; ori sa nu se revizuiasca, primesc ! dar atunci sa se schimbe pe ici pe colo, si anume in punctele…esentiale !”

    P.S. D-stră vreţi să traversaţi deşertul cu gândul că toţi ajungeţi la liman ?
    Exclus.
    P.S bis Dacă a scăpa de Oprişan,Vangelie,Hrebenciuc şi alţii ca ei înseamnă a face reformă cu faţa la Băsescu înseamnă că , şi am mai spus-o ,nici PSD nu a învăţat nimic din aceste alegeri .
    Aceşti baroni aduc acum bani şi voturi dar ,pe plan naţional ,sunt o catrastofă.Nu vă gândiţi că s-a cam încheiat ciclul şi aportul lor la partid ?Sunt două motive pentru care spun asta :1.) Dacă se schimbă sistemul de vot ,după cum presimt , aceşti politruci n-o să mai poată aduce voturi la fel de eficient (pică mituirea şi fraudarea portocalie,pică şi cea roşie ) ;2.)Vă aşteaptă, se pare ,nişte ani de opoziţie .Adică de secetă .Sponsorii sunt nemulţumiţi .Banii pentru partid şi pentru mită electorală ascunsă (vezi Vanghelionul ratat de anul ăsta ) vor fi din ce în ce mai puţini.
    Domnule A.N.! Lăsaţi-i pe pedelişti cu Udrea şi d-stră scăpaţi de tinichele !Restul sunt vorbe.Sau tăcere…
    Sau Caragiale.

  39. 39 Sami Ionescu decembrie 18, 2009 la 11:12 am

    Veti evita greselile facute pana acuma , dar veti face altele ! Este inevitabil , caci nimeni nu-i poate impaca pe toti. Ideea de a nu mai copia mecanisme din alte parti , este salutara , caci in afara de faptul ca nici acolo nu functioneaza cum trebuie , poporul roman este diferit , este atipic , iar rezultatele aplicarii unor mecanisme imprumutate au condus si vor conduce mereu la cu totul altceva decat s-a anticipat.

    ( Pentru a atrage electoratul de la sate , poate nu este rau sa incepeti sa faceti de pe acuma stocuri de galeti din plastic, nu de alta , dar sa nu se epuizeze. Se pare ca asta a fost valuta forte acolo ). Ramane intre noi !

    Lasand la o parte gluma , cred ca foarte indicate ar fi studiile sociologice mai aprofundate si construirea unor proiecte de dezvoltare economica in jurul acestor studii. De asemenea , este bine sa fie cooptati psihologi , care sa studieze mai bine acest popor. Pana la urma , reusita economica dintr-o tara se bazeaza pe tipologia umana a acelei tari. Asta daca nu vrem sa riscam sa fim pe vecie slugile tavalite ale altora . Multe raspunsuri despre modul de gandire si de actiune ale acestui popor se gasesc chiar in istoria acestuia.

    Eu as crea proiecte economice si de dezvoltare in care sa caut sa atrag la munca si cooperare cat mai multe persoane , firmulite si chiar firme mai mari. Romanii nu sunt obisnuiti la dezbinare . Sunt obisnuiti sa puna toti mana impreuna , deci nu va fi foarte greu ( ” unde’s multi puterea creste”). Dar trebuie niste proiecte create de specialisti.
    Nu pot intelege o dezvoltare economica fara nici un plan, fara nici o directie si ce este cel mai rau , dupa ureche , pe principiul ” scapa cine poate”. Nu stiu, poate sunt singura care nu intelege , dar asta este .

    O dezvoltare economica viabila si durabila nu poate fi bazata pe “buticari” , iar puterea materiala individuala nu permite proiecte mai serioase , mai ample . Am inteles teama romanilor de intoarcerea comunismului (care numai comunism nu era de fapt , dar asta este o alta poveste ), dar nu pricep afinitatea brusca pentru capitalism, atata timp cat cei mai multi abia au dupa ce bea apa . Romanii , parerea mea de fapt , este ca habar nu au ce inseamna capitalism, in afara de faptul ca suna bine , nu stiu cum functioneaza,nu stiu la ce duce, iar acest lucru reiese limpede dupa ceea ce abereaza cei mai multi.
    In plus, lipsa studiilor la cei mai multi , ii indeparteaza si mai mult de posibilitatea reala de a deveni oameni de afaceri in Romania . De ce in Romania ? Simplu, pt. ca , pe langa finantarea propriei afaceri cu toate cheltuielile aferente , tb. sa te tina buzunarele sa platesti echipe de contabili autorizati si in unele cazuri chiar juristi , pt. a nu intra in conflict cu legile , care se schimba zilnic si trebuiesc descifrate . Ori daca nu stii bine nici sa citesti , nu vad cum te-ai putea descurca sa faci lectura legilor care apar incontinuu si sa ai si capacitatea de a pricepe la ce se refera aceste legi.

    Nici salariat la patroni straini nu este o solutie, pt ca experienta ne-a aratat ca oamenii sunt platiti cat sa supravietuiasca si in schimb nu se respecta program, nimic, iar oamenii ajung sa munceasca pana la epuizare si apoi se imbolnavesc. Romania nu are reglementari clare si pedepse clare in acest sens ,=> oamenii sunt tranformati foarte usor in sclavi.

    Nu v-am spus niciodata , dar am avut cu niste ani in urma, un magazin pe un srl. si fiind o afacere mica , m-am imbolnavit rau , la propriu pt . ca nu-mi puteam permite personal tesa pt toata alergatura pe la ghisee+ administrarea micutei afaceri si ajungeam sa muncesc si 14 ore pe zi, asta pana m-am epuizat si a trebuit sa inchid, sa renunt , pt. ca nu mai stateam in picioare. Eram surmenata. Mergeam cu masina si dupa ce ajungeam la destinatie nu-mi aminteam pe ce traseu am mers . Mergeam mecanic, daca ma credeti. Am rezistat fizic 4 ani.
    Fara bani ca lumea, nu poti sa te gandesti la o afacere serioasa, si risti sa pierzi in loc sa castigi. In plus , in Romania este totul asa de schimbator ca nu-ti poti face un plan de afaceri, caci, a doua zi se schimba si o poti lua la vale . Este o tara, unde mai degraba se pierd bani decat se castiga ( asta pt cei mai multi).Asta nu inteleg cei ce nu au incercat asa ceva niciodata . Suna bine, dar nu este accesibil oricui si duce neaparat la succes .

    De fapt , ce tot vorbesc eu , ca cei mai multi abia au bani sa treaca strada , daramite sa spere sa se gandeasca la o afacere.

    Ar trebui explicate oamenilor, de catre cei social democrati toate aceste lucruri, dar si alternativele , care sa le asigure un trai decent si siguranta zilei de maine. De asta sunt necesare proiecte de dezvoltare bine gandite . Numai politica singura si ideologiile nu tin oamenilor de foame, credeti-ma .

    Afacerile prospere din Romania , cele mai multe dintre ale , au fost afaceri cu STAT-ul , adica numai afaceri nu au fost si stim cu totii cum s-au realizat.

  40. 40 contele decembrie 18, 2009 la 11:14 am

    @ scalpel

    “Gioană – performer şi nu învins”

    Domnule instrument ,am citit articolul.Ştii vorba ceea cu operaţia reuşită şi pacientul mort ? Dacă aşa diseci mata prestaţia lui Geoană…Vezi că scalpelul e tocit rău de tot.
    Spune-le vorbele astea miilor de activişti pesedişti de bună credinţă care şi-au tocit pingelele prin sate uitate de lume pentru ca Domnul Performer să aibă privilegiul de a se relaxa la un SPA la nenea Vîntu,mentorul lui spiritual !

  41. 41 SANDA decembrie 18, 2009 la 11:15 am

    Domnule Nastase puteti sa-mi spuneti ce are in cap Marian Sirbu cum sa fie deacord sa preia ministerul muncii facand-i jocul lui basescu, nu si inchipuie ca acest minister este supus anul viitor grevelor iesirilor in strada concedierilor, iar basescu abia asteapta sa dea vina pe politica PSD-ului. Face-ti ceva si uniti acest partid, spalati-va rufele in interior nu in public pt ca in acest fel multi simpatizanti ai PSD-ului or sa dispara incercati va rog sa face-ti ceva acest partid trebuie sa ramana unit.Nici nu stiti cat am suferit noi cand s-au pierdut alegerile, nici nu stiti cat am muncit pt aceste alegeri.

  42. 42 Bibliotecaru decembrie 18, 2009 la 11:19 am

    @ Adrian Năstase
    Cred că lecţia pe care nu a învăţat-o încă PSD şi nici nu o va învăţa în curând este că oamenii, fie ei votanţi, fie susţinători, fie membri de partid, fie cei situaţi în vârful partidului… nu pot fi uniţi în jurul unor personaje, oricât ar fi aceste personaje de carismatice, inteligente, bine intenţionate… Coeziunea stabilă se face întotdeauna în jurul unui ţel, unei ţinte, unui pericol (imediat sau de lungă durată), de fapt orice care este legat de principii inalienabile vi-a-vis de partid.

    Imaginea gândirii de stânga este cea a haiducului care se bate cu stăpânul bogat, cu chimirul plin, pentru a da bani săracilor. Atenţie, nu este ceva principial, haiducul întâi de toate tâlhăreşte, dar este ceva care rezolvă cumva nedreptatea făcută de bogaţi celor săraci, deci just.

    Imaginea gândirii de dreapta este a celui bogat care aruncă bogăţie şi celor care, docili, se învârtesc pe lângă el… dar mai ales iluzia că orice cetăţean poate avea acelaşi succes precum cei aflaţi în vârful societăţii.

    Ei bine, aceste imagini, deşi puternic inoculate poporului, sunt pur şi simplu poveşti de adormit copii.

    PSD-ul trebuie să explice că nu este un partid de stânga, ci de centru stânga. PSD-ul trebuie să explice că “susţine că proprietatea privată stă la baza economiei de piaţă, fiind expresia economică a liberei iniţiative a cetăţeanului”, ceea ce este exact opus socialismului de până în 1989.
    PSD-ul trebuie să-şi croiască o ideologie adevărată, puternică, pe care să o propună poporului, în alegeri, şi propriilor membri de partid, în viaţa de zi cu zi.
    PSD-ul trebuie să se golească de cei care se dovedesc neprincipiali. Lecţia asta aşteaptă, restantă, de foarte mulţi ani. Nu poţi fi cavaler pe câmpul de luptă sau în înalta societate şi, o dată ajuns acasă, să emiţi o râgâială de se cutremură castelul răspândind damf de tărie. Vieţii de astăzi a partidului i se pare naturală accepţiunea că succesul în alegeri înseamnă succesul politic. Nu este deloc aşa, absolut deloc. Cel mai de preţ capital politic este încrederea şi stima cetăţeanului, şi această încredere şi stimă nu se face cu afişe, găleţi sau mai ştiu şi eu ce mici şi bere, “obiceiuri” care conduc la câştigarea alegerilor, dar nici cu denigrarea adversarului politic şi, mai ales, electoral.
    Imaginea cea mai potrivită pentru PSD este cea a unor oameni verticali, cu alură intelectuală pronunţată, cu dragoste de dreptate, intransigenţi, eleganţi, decenţi, calmi şi, mai ales, alături de popor. Dacă fiecare membru de partid ar sta în fiecare zi de vorbă cu cetăţenii din jurul lui, dacă ar prelua problemele din teritoriu şi le-ar urca mai departe până problemele ar ajunge la parlamentar şi cel care decide politic, dacă ar exista o interfaţă între membrul de partid şi liderul politic… poate aşa cetăţeanul ar observa ca există cineva care îl ascultă şi nu ar mai fi nevoie de propaganda electorală pentru că ar exista o dovadă simplă la nivelul fiecărei zi. Oamenii nu vor citi niciodată Bugetul de Stat în varianta lui desfăşurată, dar vor aprecia întotdeauna bun-simţul natural al membrului de partid. Oamenii îl vor vota pe deputatul X din colegiul Y dacă îl vor cunoaşte pe nea Vasile, simplu membru de partid, care îi garantează că după alegeri va fi tot acolo, tot în PSD, tot cu aceleaşi principii, care simte DA când este da şi NU când este nu, un om care poartă răspunderea morală a politicii PSD, un om care garantează cu poziţia sa în societate că ceea ce va face PSD este spre binele cetăţenesc.

    Ce lecţie nu a învăţat PSD…? Lecţia privitului de jos în sus spre Popor.

    Întrebarea este, vrea PSD să înveţe această lecţie? Poate PSD să se elibereze de structura intereselor materiale? Pot renunţa cei obişnuiţi să câştige din politică într-o zi cât alţii într-o viaţă să-şi facă treaba conştiincioşi numai pentru a câştiga un salariu banal? Există oameni care-şi pun onoarea mai presus de huzur?

  43. 43 Maria Ogica decembrie 18, 2009 la 11:20 am

    Eu va scriu in doua vorbe:
    nu intrati la guvernare, caci eti fi considerati tradatori de toti cei peste 5 mil. de alegatori
    creati-va propia televiziune( 2,3 posturi) in care din opozitie sa combateti puterea cu toate greselile
    folositi toate canalele media in acelasi scop
    aliati-va cu nemultumitii
    atentie la PNL si in special la CRin Antonescu , va fi tot mai puternic
    membrii PSD cu bani , sa cotizeze serios caci in toata media pe care o pot crea , pot face si publicitate si partial isi scot banii (paparatul de propaganda al PSD a fost asa de slab ca ma si mir ca ati avut peste 5 mil de alegatori , caci Basescu a fost in campanie din 2005 constant)
    veniti cu contra masuri la masurile lui Boc prin care sa va demonstrati capacitatea de organizare si conducere a tarii.
    la o adica nu ar strica sa ramana 2 partide
    PD-L – dreapta profunda
    si PSD-L – stanga -centru
    asta si ptr. a elimina luptele fara rost ptr. ciolane.
    Numai prin unire veti castiga lupta
    creati-va o clasa de sustinatori fideli prin ajutorul acordat pe plan local acolo unde detineti puterea

  44. 44 dan decembrie 18, 2009 la 11:31 am

    Domnule PRIM-MINISTRU , sa fie oare adevarat? Chiar va doriti o reala schimbare cu si in PSD? Ar fi un vis frumos! Este intr-adevar cel mai mare si serios partid, cu cei mai multi buni specialisti. Profitati de acest lucru,in mod inteligent, pentru ca aveti de a face cu f multi oameni inteligenti,si de buna credinta. Scapati partidul de oameni ca Vanghelie,Hrebe,etc., si veti avea sprijinul majoritatii membrilor onesti ai partidului. Cred ca are dreptate si dl. Mitrea, poate mai ponderat,dar are. Cu incredere intr-o schimbare in bine a partidului si la o revenire in prim planul politice a acestuia, va urez dumneavoastra si celor dragi “SARBATORI FERICITE!”, Uun CRACIUN LINISTIT!

  45. 45 ELMMAR decembrie 18, 2009 la 11:32 am

    @ Blogideologic

    Nea Titi,

    Vaz ca pe blogu’ lu’ matale iei in serios ce ti am zis,anume ca Aya si Harabula sunt masoni.Bine faci si nu uita ca lojele au mana lunga si ca trebuie sa ti termini cartea.
    Stai mai potolit.

  46. 46 masini decembrie 18, 2009 la 11:35 am

    In mod special oamenii ca Vanghelie si Hrebenciuc nu mai au ce cauta pe sticla. Se pot pastra in partid dar nu la vedere. Din cauza lor ati pirdut.

  47. 47 revoltat decembrie 18, 2009 la 11:38 am

    cum se face, ca desi taticii MAE: an,mg,cd,tc,sa., sunt din psd,acestuia i-a fost luata fata la “mustata”, si cu aceasta a pierdut pozitia de partid dominant, si in ultimile alegeri parlamentare(3 mandate,desi per total au avut voturi mai multe) si in cele presidentiale, tocmai in strainatate, unde dansii mergeau ani de zile,aproape zilnic, similar cu navetistii din ilfov, in bucuresti?
    R: este necesar,ca in afara de diplomati,avocati,dr,profi, economisti,sa de formatiune “umanista”-teoreticieni,sa cooptati in staful si in randul psd si profesionisti de formatiune “reala”- practicieni ca: matematicieni, ingineri, IT-isti,manageri,sa., cu aplicabilitate in calcule pana la ultima centima sau varianta practic posibila(a la videanu)!

  48. 48 ELMMAR decembrie 18, 2009 la 11:40 am

    @ Mihnea Georgescu,

    Iti spun eu cum e cu flacara violet.
    Nu e violet,e mov si nu orice fel de mov ci mov curvesc din ala de ti place tie.
    Multumit?

  49. 50 silvia decembrie 18, 2009 la 12:17 pm

    Daca PSD nu face rapid o miscare radicala: congres, o noua conducere necompromisa, “re-branding”, un mesaj nou si puternic, pt atragerea mai multor categorii sociale, este terminat! Se vor infrupta din el “bucata cu bucata”, asa cum au inceput deja…Tragerea de timp si mesajele contradictorii din toate partile (si “aripile” partidului) nu fac decat sa accentueze dezastrul. Recunoasteti ca a fost o cale prost aleasa, ca n-ati avut un lider charismatic si puternic (esecul e cu atat mai mare cu cat a fost o sustinere media si politica uriasa) si treceti imediat la o noua imagine si mesaj; vin vremuri foarte grele si PSD poate deveni o unica speranta pt cei care vor avea de suferit in societatea romaneasca. Dar nu asa cum este condus acum si cum arata. Atrageti intelectuali,oameni bine pregatiti profesional, competenti, renuntati la a mai trimite pe sticla tot felul de “comici vestiti ai ecranului” (umor involuntar, desigur), pe care cred ca ii stiti bine. Trimiteti tineri competenti si inteligenti sa poarte mesajul partidului in mass-media si in societate, care sa arate ca se poate si altfel decat boureanu et comp. Din pacate, psd a venit pana acum numai cu “bourenii” sai. Daca veti continua tot cu traseista lia-olguta, negoita (cel cu problemele mari de exprimare), “hazliul” pop (nu-mai-stiu-cum), esecul e garantat, ca imagine.

  50. 51 Tony decembrie 18, 2009 la 12:38 pm

    Domnule Nastase:

    Scriu aici din nou sa va incurajez pe toti demnitarii Romani, cei care au condus drumul democratiei din 1990 pana in 2009, caci voi toti sunteti
    priviti (impreuna cu constituentii vostrii) de Guvernul meu American, ca si o “puternica democratie” cu care Doamna Clinton cat si Obama se pot mandri! Aceasta extraordinara pronuntare favorabila despre Romania, de una din cele mai avansate democratii, ar trebui sa va dea mai mult curaj si viziuni democratice care sa le luati din toate experientele celor ce lucreaza neobosit pentru avansarea principiilor si mechanismelor tot mai puternice si eficiente care sa aduca un nivel de viata avansata si in Estul Europei–nu numai in Vestul ei! Si daca PSD n-a invatat ceva din aceste alegeri, nu este tarziu niciodata sa invete ce vrea sa invete. Dar acum am sa incerc sa pun aici stirea extraordinara a Secretarului nistru de Stat, Hon. Hillary Clinton, vorbind chiar linga Presedintele USA:
    ~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
    ~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
    Hillary Clinton a transmis felicitări României la 20 de ani de la Revoluţie / FOTO: times.com
    Imaginea 1/1Acelaşi subiect pe REALITATEA.NET »

    Secretarul de stat american Hillary Clinton a transmis felicitări României la 20 de ani de la revoluţie. Mesajul a fost transmis în numele preşedintelui Obama şi al poporului Statelor Unite.

    În mesajul postat pe siteul Departamentului de Stat american, Hillary Clinton vorbeşte despre îndrăzneala celor care au ieşit să înfrunte tirania în urmă cu 20 de ani. Clinton subliniază progresul înregistrat de România în această perioadă, fiind o ţară devenită acum “o democraţie puternică”.
    “Statele Unite sunt mândre să numească România un prieten si aliat de nadejde, se mai arată în comunicatul Departamentului de Stat.
    ~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
    ~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
    Deci, vedeti ca Guvernul nostru American are incredere in procesul democratic Roman, cat si in “democratia puernica” a Romaniei! Poate ca aceasta ma va convinge sa-mi redobandesc cetatenia Romana! Dar, mai vreau sa observ, daca Governul Roman va trece puntea aceasta ingusta care s-a plasat inainte dupa aceste alegeri asa de vibrante si energetice pentru poporul Roman tinut de jumatate de secol in negura ignorantei regimului totalitar (si suicidal) trecut.
    ~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

  51. 52 oscar wilde decembrie 18, 2009 la 12:42 pm

    Membrii PSD ar trebui sa invete:
    1. Sa fie uniti. Unitatea mi se pare mai importanta decat solidaritatea (atenţie la nuante!).
    2. Sa cunoasca doctrina social-democratica si sa respecte principiile social- democratice.
    3. Sa duca permanent o politica de protectie sociala, nu numai in campania electorala.
    4. Sa-si respecte membrii si colaboratorii, pe intemeietorii partidului si fostii conducatori si sa inteleaga ca aducerea in fata a celor care vorbesc fara continut nu le va creste popularitatea si prestigiul.
    5. Sa nu se poarte in teritoriu ca niste vechili, ca sa nu zic parveniti, sa asculte sfaturile celor competenti si sa cunoasca adevaratele probleme din teritoriu, pentru care sa gaseasca solutii, nu sloganuri.
    6. Parlamentarii sa se faca vazuti in circumscriptia electorala care i-a ales, sa aduca la cunostinta Parlamentului disfuncţiile constatate si sa propuna solutii.
    7.Sa-si apere si sa-si promoveze membrii pe criterii de competente, prestigiu, nu pe criteriile cotizarii si participarii la campania electorala.
    8. Sa nu sa se lase manipulati de opiniile gazetarilor, care cer reformarea partidului, instigand la inlaturarea unor membrii. Reforma unui partid se face din interior, nu din exterior si nu consta in inlaturarea unor “grei”, ci in adaptarea doctrinei social-democratice la problemele contemporane. Trebuie sa inteleaga ca partidul a scazut in sondaje si alegeri, odata cu inlaturarea sau izolarea”greilor” si aducerea in frunte a unor obraznici, care nu stiu ce inseamna politica social-democratica, indivizi fara principii şi respect fata de cei din jur.
    9. PSD-ul ar trebui sa sondeze piata electorala, sa vada ce se astepta de la un partid de orientare centru-stanga si sa-si stabileasca strategia de atragere a electoratului, in finctie de cerintele acestuia.
    Daca se vor avea in vedere macar aceste lucruri, partidul va redeveni ceea ce a fost si va creste in sondaje si mai ales in procente, la viitoarele alegeri.
    Earnest

  52. 53 radu c decembrie 18, 2009 la 12:43 pm

    Nu am nici o problema sa-mi reafirm increderea in d-vs ca barbat politic si de stat. Cu aceasta calitate de lider te nasti ,ori nu.
    Comentarii pe marginea alegerilor ce s-au incheiat nu cred ca-si mai au rostul. Poate ma ajutati sa inteleg cum a reusit un om, impotriva tuturor, sa castige . Tocmai faptul ca se stia foarte bine modul cum acest om gandeste si conduce,ridica enorme semne de intrebare. Cine credea ca se poate schimba e un mare naiv. Dar pentru cei cinci ani din viata mea cine plateste. De omul asta nici nu mai stiu daca trebuie sa ma tem sau sa-l admir. Ultima isprava ,cu renumirea lui Boc,demonstreaza inca odata ca ne sfideaza pe toti,si ca e omul ce nu se va schimba niciodata. Momeala aruncata Cu ministrul Sarbu lasa sa se vada acelasi caracter de invrajbire,jmecheresc,de intriga. Pentru tot ce ni se intampla tare as vrea sa cer cuiva socoteala,dar nu stiu cui.

  53. 54 ela decembrie 18, 2009 la 1:05 pm

    Dle Nastase nici nu mai citesc, zic direct ce stiu eu:

    Sunteti un politician f. bun, cel mai bun, nu va laud, nu va perii, nici n-am perie decat de covoare- deci prea aspra ;)

    Vina/ghinionul dvs personal este ca ati facut parte din primul partid dupa PCR si tot ce s-a intamplat rau atunci lumea vi le pune in carca fara temei :(

    Daca sa zicem traian ar fi fost in locul lui Iliescu, ce-ar fi facut el atunci, cu mintea de atunci, in conditiile de atunci?

    Ha, dupa razboi multi viteji se-arata :evil:

    Lasand la o parte lectia de istorie, dvs sunteti un strateg si om politic de valoare, nea traian NU! este o imitatie :(

    Se implinesc vorbele eclesiastului care zice? :

    “nebunia este pusă în dregătorii înalte, iar inteleptii stau în locuri de jos”.

    Nea traian, nu construieste nimic, el darama.

    Da, este super adevarat ca bugetul statului este super incarcat si atarna prea greu, s-a incarcat in 20 de ani , putin cate mai mult in ultima perioada.
    Oricum este o prioritate a Ro si cu nea traian si fara el.

  54. 55 instalatorul decembrie 18, 2009 la 1:13 pm

    Bibliotecaru: corect. Fiindca va plac termenii doctrinari, as zice ca o parte din campania basesciana a avut drept scop ca pesedeul sa fie perceput mai la stinga decit este. Tot asa cum romanii se pricep de minune sa devalorizeze nu doar leul, ci si dolarul si euro, dl Basescu nu doar ca s-a deplaseaza prin spectrul politic ci deplaseaza si perceptia asupra partidelor.

  55. 56 instalatorul decembrie 18, 2009 la 1:19 pm

    Domnule Nastase, o sugestie, cu tot esecul dlui Geoana de la prezidentiale: exista in teritoriu destui electori fideli pesedeului de multi ani. Cred ca le-ar face bine un semn dat lor de pesede, macar unora, poate 2000-3000 dintre ei: un ravas de sarbatori cu semnatura unui fruntas al partidului si cu un text, de exemplu “pentru un simpatizant fidel al pesede” ori ceva de acest gen, poate pentru citiva cite o sepcuta ori vreo pufoaica promotionala ramasa din campanie. Merita si ei un semn de atentie, nu credeti?

  56. 57 Harabula decembrie 18, 2009 la 1:24 pm

    @ELMMAR
    De ce crezi ca masonii l-ar considera pe un biet inghititor de idei bizare, cum este Titus Filipas, ca adversar?
    Si apoi ar trebui sa stii ca un mason nu minte niciodata. Si nu sunt razbunatori.

  57. 58 violet decembrie 18, 2009 la 1:25 pm

    Încă un oportunist : Marian Oprişan. A fost pur şi simplu incredibil şi nesimţit în declaraţiile pe care le-a făcut în această dimineaţă. Oprişanul ştie una şi bună, că vrea la ciolan. Ca şi acum un an. I se citea foamea pe faţă. Ăştia n-au nicio ruşine. În seara de 6 dec. a avut grijă să îl felicite în văzul unei ţări întregi pe Mircea Geoană. Ca dupa câteva zile să-i introducă un pumnal în spate. E foarte dezgustător acest personaj.
    M-au scos din sărite jurnaliştii care l-au băgat atât în seamă în dimineaţa asta!

    E adevărat că a pierdut Geoană tocmai la Focşani?

    Chiar nu puteţi să scăpaţi de acest personaj care nu face deloc cinste partidului? Câţi bani aduce el în partid?(retoric)
    Oricum cred că a avut grijă mereu să şi-i scoată el…

    Absolut dezgustător! Nu mai merge aşa în 2010! Nici măcar în România.

  58. 59 Plano decembrie 18, 2009 la 1:27 pm

    Oprisan ar trebui sa ia el un moratoriu si sa nu mai vorbeasca in numele PSD. Nu este el cel mai reprezentativ.
    Romanii au hotarat cine sa conduca Romania si nu mai au nevoie nici de carjele oprisene, sarbesti sau mitrene pentru putere.
    La randul sau Basescu a decis: la vremuri noi tot noi.
    Pana in primavara liberalii si social-democratii ar trebui sa nu se mai amestece in problemele de guvernare. Sa sanctioneze doar eventualele excese autoritariste. Celor care li se pare grea OPOZITIA au sansa sa treaca acum la PDL. Ii asteapta cu bratele deschise.
    Votantii social-democrati, precum si cei ai altor partide, isi plang lor de mila.Nu duc grija activistilor de partid.
    Cand se vor satura de incompetenta celor pe care i-au ales… romanii au nevoie de alternative de guvernare credibile nu de surogate care sa perpetueze greselile actualilor guvernanti.

  59. 60 instalatorul decembrie 18, 2009 la 1:28 pm

    Interesant jocul de dezbina si stapineste pe care il face dl basescu in aceste ore cu partidele, la formarea guvernului. Sa vedem daca pesede si penele vor avea replici pe masura si mai ales replici imparabile, deoarece la unele replici posibile contrareplicile prezidentiale sunt deja previzibile si cu efectele cunoscute.

  60. 61 ela decembrie 18, 2009 la 1:41 pm

    Da, oamenii de valoare ai PSD-ului sa iasa in fataz, eu ca tanarul avocat Sova este un adevart domn in discurs, atitudine si tot ce vreti voi.

    L-am urmarit de cateva ori, este AS.

    la rtv, ASEARA ERA COANA de la PD, SECRETAR DE STAT LA INVATAMANT DE 13 ANI CUM NE ZISE insasi ea, cu altceva nu se putea lauda decat cu vechimea.
    Deci, femeia asta cu apucaturi de tzata, n-a avut succes la Sova care a ignorat-o, cea mai buna strategie cu astia este ignorarea altfel trag intelocutorul in noroiul din care vin ei, PD-istilor nu le este greu sa faca asta, sa intimideze cu socuri marlanesti omul de buna credinta.

    Geoana a mers pe corectitudine si de-aia a pierdut, daca a pierdut, in opinia mea este O FRAUDA DE proportii uriase sub atenta supra_ veghere a serviciilor statului.

  61. 62 blogideologic decembrie 18, 2009 la 1:42 pm

    Harabula spune: +un mason nu minte niciodata+ :-)

  62. 63 Vasile, decembrie 18, 2009 la 1:43 pm

    Contele nu-i conte e letcon 100%.

    Doar japitztele nu recunosc ca aceste alegeri au fost mai trucate , furate , mai ceva decit cele de care ne arata I.L.Caragiale si nu numai.
    Ideea este mai ciocanare , ca daca au fost fraudate, si in ciuda unor derbedei incepind cu CCul si continuind cu un Mitrea, Aya,Oprisan …cei care observ ce le validati moral ,atunci Geoana poate fi considerat un performer,desi cind te lupti cu un un intreg aparat de stat corupt , esti in acelasi timp si perfomer si victima.
    Si mai inseamna mai ciocanare , ca daca prestatia lui Geoana a fost slaba, prestatia echipei care la asistat pe Geoana a fost si mai slaba,daca mai pui in balanta si un Sarbu, un Tariceanu , un Vladescu,un oprisan un Mitrea sau un mazare , aventurieri auto-exilati, in marea lor majoritate boarfe si tradatori de neam iti cam dai seama ca Geoana poate fi considerat un performer…….. a la Pirus.
    Mai ciocanare “frendul” tau a cistigat chestii personale sau de orgoliu,material sau spiritual tara nu a cistigat si nu va cistiga nimic ,au cistigat baronii PDListi si UDMReul cei care isi doresc un stat slab , cu un conducator neperformant,pentru rotunjirea doleantelor anti
    romanesti pe care le clameaza!

  63. 64 Ghita Bizonu' decembrie 18, 2009 la 1:56 pm

    Da am o propunere constructiva .
    faceti-va-ti o retea de informatii . Ntz nu la ce va ganditi ascultari, filaje si turnatorii . Omaneni care oricum merg prin piete si sunt membri PSD . Oameni simpli de prin organizatiile locale . Oameni care circul;a cu autoibuzu si metroul .. care poate circula cu trenul personal si naveta . Care nu atat sa vorbeasca si sa faca propaganda ci sa asculte . Sa ia pulsu pietei electorale , Ce au auzit. Nu barfe ci pareri . Ce cred oamenii de rand.
    Adica elect9oratu majoritar . Si nu va suparati pe ei daca nu va place tot ce auziti. Reglativa-ti tirul .
    Uite la inceputul anilor 90 bazinele de la Felix erau nisett locuri excelente sa asculti. Erau oameni din toata tara, varii ocupatii care ce sa faca in bazin ? Discutau politica .. Si cand am venit de la Felix am zis unora care erau disperati ca iar iese Iliescu ca tzapu va castiga alegerile . Stiam asta ascultand la bazin la UGSR 2 si Apollo . mA rog azi nu mai tine .. ca nice io nu mai pot s amerg la Felix (adica acu esantionu nu mai e reprezentativ. Nu ca nu merg io, ci ca cei cu venituri mai modeste nu pot !! ).
    Ciuliti larg urechile spre marele public !! E prosti da multi vorba lu Voda Sandu Lapusneanu. Si indimacratie numaru conteste nu “calitatea” votacilor ( am dubii asupra calitatii ). Si as zice nu va luati dupa internet. Unu poa da zeci de postari ( fata de altii io is calm ) . Unu poa deschide un site sa vada ce s-a mai zis de 4 ori pe ora … nuumarul total al aceselor risca sa induca in eroare .

  64. 65 Ghita Bizonu' decembrie 18, 2009 la 1:59 pm

    instalatorule
    care viilage care town ? Ca voi a rade nitel .. ca ma ipersia ca unii dintre alegatorii PDL isi primesc justa si meritatata rasplata !!

  65. 66 tiberiu decembrie 18, 2009 la 2:12 pm

    D-le Nastase
    Am incercat din rasputeri sa va ajut dar n-am avut cu cine comunica.
    Eu traiesc in Israel de peste 20 ani si aici politcienii sint cu mult mai “curve” in majoritatea lor decit cei romani Problema voastra a fost ca TB a fost incomparabil mai smecher in mediatizare ,a avut purtatori de cuvind mult mai smechei decit rivalii lor si in plus a avut in spate un partid PDL extrem de bine organizat ,disciplinat si fidel pina la obedienta.
    PDL a functionat ca o armata la comanda comndantului suprem, iar comandantul suprem TB a fost strateg si tactician infinit superior concurentilor sai.
    Orice reorganizare PSD trebuie sa inceapa cu desemnarea unui “comandant suprem”(presedintele PSD) care el trebuie sa decida cum sa reorganizeze partidul si sa-l transforme din unul invins in unul cistigator. Trebuie spus insa clar partidele social -democrate nu sint pe val in lume desi Obama a cistigat alegerile in SUA. Obama a cistigat pentru ca este un politician f.f smecher si are o mare charisma personala. Nu a fost cazul D-lui Geoana si nici chiar al D-lui Antonescu (desi el a avut excelenta idee Johanis).Ceeace ar trebui sa intelegeti insa este ca sistemul de fraudare a fost atit de masiv, de diversificat si de sofisticat incit ar fi fost capabil cred sa invinga aproape orice majoritate liber exprimata.
    Ati dormit in front cu toti , ati dovedit cu totii o naivitate scandaloasa si de aceea ati fost o prada relativ usoara pentru un “sacal” versat ca TB !
    Ca sa va “incurajez” si in Israel Partidul Muncii (de stinga ) este aproape de disparitie datorita “conducerii intelepte”, datorita trendului descrescator mondial dar si datorita marilor tradatori (Shimon Peres actualul presedinte al Israelului ,unul din membrii fondatori a dezertat pentru ca a pierdut alegerile interne in favoarea lui Amir Perez si pentru ca a fost momit in partidul de centru Kadima fondat de Ariel Sharon partid format excusiv din “dezerorii” ai Partidului Muncii si ai Likudului.De altfel Kadima l-a promovat la presedentie ceeace nu reusise anterior prin Partidul Muncii).
    Ceeace vreau sa mentionez insa este ca desi Likudul(actualul partid de guvernamint de dreapta) a fost invins anterior ( de Kadima lui Ehud Olmert ) si slabit datorita dezertarilor de marca (inclusiv de Artiel Sharon) s-a refacut si a recucerit puterea prin meritul lui Benjamin Netaniahu care s-a dovedit un mare conducator politic (desi eu personal nu-l agreez datorita caracterului sau destul de asemanator lui TB).
    Spre deosebire de TB , Netaniahu nu este nu numai un mare smecher dar a fost un mare diplomat(a fost un purtator de cuvint la ONU unanim apreciat) si este un excelent cunoscator al macroeconomiei moderne si in buna masura este responsabil de faptiul ca Israelul a trecut relativ mai bine prin ac tuala criza.
    Ma tem insa ca nci acum dupa o infringere dureroasa nu v-ati trezit la realitate si de aceea va asteapta in continuare lovituri dure, mai ales ca situatia politica a evoluat in dezavantajul evident al oponentilor lui TB care va incerca fara indoiala sa-si desavirseasca opera: lichidarea cvasitotala a partidelor de opozitie.

  66. 67 Sami Ionescu decembrie 18, 2009 la 2:30 pm

    @ Tony

    Sa inteleg , ca nu ne mai ramane decat sa invatam americana si gata ?
    Nu stiam ca suntem asa grozavi, dar probabil asa parem din cauza distantei … !?! Mai am putin si-mi dau lacrimile . Nu ar vrea cei de peste ocean sa ne infieze ?

  67. 68 chiri122 decembrie 18, 2009 la 2:34 pm

    nastase tot comunist ai ramas

  68. 69 ezragsit decembrie 18, 2009 la 2:40 pm

    Referitor la recentele comentarii ale d-lui Puiu Haşotti, precum şi la cooptare, cu sau fără “persuasiune”, a unor reprezentanţi ai altor partide şi formaţiuni politice:
    Ar fi două aspecte, ambele subpuse punctului unic din programul impus de Preşedinte candidatului pe care l-a desemnat, ÎMPRUMUTURILE, DIN CARE JUMĂTATE SĂ MEARGĂ ÎN BNR.
    Primul: Nimeni nu a oprit guvernul interimar să depună proiectul de buget. Parlamentul i-a votat o lege special pentru aceasta. Să spui că nu vom avea buget DECÂT dacă votăm guvernul, oricare ar fi acela, desemnat de Traian Băsescu înseamnă să accepţi prosteşte şantajul Preşedintelui. Dacă Emil Boc ar spune “nu putem avea buget decât dacă dl Haşotti îşi vinde familia, asta pentru că deşi am putea avea buget şi peste cinci minute, iată nu vreau eu decât aşa” iar Traian Băsescu ar spune “din cauza d-lui Haşotti, ţara nu are buget şi populaţia suferă”, ar fi cu adevărat vina d-lui Haşotti că nu-şi vinde familia, sau este doar un murdar şantaj de imagine, promovat de binomul Băsescu-Boc? Aşa cum aţi dat în Parlament o lege -a posibilităţii- care permite guvernului demis să depună proiectul de buget, tot aşa aţi putea da o altă lege -a răspunderii- care să precizeze că nedepunerea bugetului până la 24 decembrie de către premierul în funcţie sau interimar, dacă a ocupat funcţia măcar o lună anterior, i se impută personal, în formă administrativă (amendă corespunzătoare consecinţelor faptei) sau penală (închisoare). La urma urmei alianţa, câtă mai este, este formată din parlamentari, puterea ei este capacitatea de-a da legi!
    În al doilea rând: Încetaţi să mai prezentaţi contractarea împrumuturilor ca pe o binefacere. Sunt împrumuturi, poartă dobână, dacă ar fi haos în februarie la neprimirea tranşei de la FMI, ce va fi în ziua în care primirea tranşelor se va fi terminat şi va începe restituirea. Prefer criza acum, când ni s-a impus o datorie de doar 3500 euro pe cap de român, decât mai târziu, la o datorie fie şi cu un euro mai mare. Nu este evident că nici un eurocent din împrumuturile contractate nu merge spre investiţii lucrative, nu generează locuri de muncă şi exporturi, ci totul se împarte între bani daţi americanilor de la Bechtel, bani daţi băncilor pentru a-i trimite băncilor mamă sau a-i reîmprumuta cu altă dobândă aceluiaşi guvern, sau într-o nebuloasă “protecţie a leului”, care însemană doar că leul nu va urca natural spre cursul de 6 lei/euro, ci va sări brusc şi catastrofic la un curs similar, probabil explodând politic în faţa fraierilor cooptaţi acum la guvernare, fără să fi văzut măcar un euro din sumele fabuloase luate împrumut cu semnătura lor…
    Rezum:
    depunerea bugetului nu este dependentă de votarea noului guvern, luarea împrumuturilor este doar o nouă serie de cuie la coşciugul pregătit României

  69. 70 M.Voicu decembrie 18, 2009 la 3:01 pm

    La capitolul ALTE DOUĂ ROMÂNII, între ultimele postãri, vã rog vedeţi cã şi PARLAMENTARII SUNT DE DOUÃ FELURI:
    a) decembrie 17, 2009 la 7:33 pm, Ref.: REDUCEREA PROMPTÃ a numãrului de parlamentari
    b) decembrie 18, 2009 la 12:45am, Referitor la parlamentarii auto-declaraţi ”INDEPENDENŢI” – care sunt incompatibili cu condiţionalitãţile de a obţine mandat de independent, imperative din Legea electoralã existentã, care este lege organicã !

  70. 71 fragmentariumpolitic decembrie 18, 2009 la 3:51 pm

    Comemorarea Solidaritatii si Jertfei

    Ati surprins si exprimat foarte bine un mare adevar: nu putem infaptui unirea si solidarizarea oamenilor in lupta pentru schimbare atata timp cat aceste lucruri nu se intampla in interiorul partidului. Masa critica a schimbarii se realizeaza prin unire si solidaritate. Daca aceste lucruri ar fi existat, schimbarea s-ar fi produs la 6 decembrie. Dar aceste boli macina intreaga societate.
    Au trecut douazeci de ani de cand ne-am castigat libertatea. Numai ca, in loc ca fiecare aniversare a momentului cand am iesit din robia rosie sa fie una de pioasa amintire si cinstire a solidaritatii si jertfelor prin care am devenit liberi, avem parte de dezbinare si hula. Prea adesea si cu prea multa usurinta uitam cuvintele profetilor care spun ca dezbinarea pustieste iar hula profaneaza. Grandioasa Revolutie din Decembrie 1989 nu ar fi fost posibila fara solidaritatea tuturor romanilor. Actul revolutionar de la Timisoara ar fi ramas o jertfa tragica si izolata, iar chemarea “Azi in Timisoara, maine-n toata tara” ar fi fost o lozinca moarta si fara ecou national, daca toate orasele si satele Romaniei nu s-ar fi ridicat la lupta impotriva dictaturii. Jertfa fara solidaritate s-ar fi soldat, fara indoiala, cu un esec. Dupa cum solidaritatea fara jertfe nu ar fi facut posibila victoria. Jertfele din Piaţa Universităţii şi din Piaţa Revoluţiei din Bucureşti, din Piaţa Operei şi de pe treptele Catedralei din Timişoara şi din alte locuri însângerate de pe cuprinsul României au reprezentat varfurile de lance ale solidaritatii romanilor in lupta impotriva totalitarismului. Aceasta este marea lectie a Revolutiei din Decembrie 1989, pe care unii dintre noi inca nu au invatat-o, din pacate: Libertatea se castiga si se pastreaza prin Solidaritate si Jerta. Ziua de 22 Decembrie 1989 va trebui sa fie trecuta in cartile de istorie si in calendarele crestine ale romanilor drept o zi sfanta de comemorare a Solidaritatii si Jertfei.

  71. 72 mara decembrie 18, 2009 la 4:05 pm

    Nu mai va spalati rufele in public !MACAR pentru nu a -i da satisfactie marinarului betivan ! Comentariile unora la tv mi se par bezele aruncate marinarului betiv. Cred ca dupa o perioada de vreo 15 zile , sa se faca o analiza la rece a rezultatelor alegerilor , apoi discutii fatise legate de Geoana . IN NICI UN CAZ- LA TV ! Cred si eu ca anumiti P.S.D.-isti (Hrebe , Vanghelie si ,, baronii locali ” ) trebuie tinuti ,, la cutie ” ! Cred ca trebuie sa recrutati studenti capabili, .ca ar trebui chiar sa oferiti burse (in diverse domenii )

  72. 73 misterb decembrie 18, 2009 la 4:09 pm

    Cu toata stimia si simpatia ce o nuutresc pt dvs va spunu asa:
    – sa nu repetati greseala sa apuneti un “comic” in fruuntea partidului si o unealta a altor tari influente. trebuie pusa o personalitate puternica care s atraga partidul in sus nu partidul pe el.
    – nu uitati ca MG a fost sub scorul partidului multa vreme abia acu la sfarsitul campaninei pt prezidentiale cu indulgenta ajungand la scorul partidului el 32 partidul 34 dupa ultimile alegeri. deic ninci cu aparatul in spate omul asta nu a fost capabil d enimic.

    – asa e si una din cazue pt care PSD nu a reusitt sa depaseasca acest prag de 34 35 psihologic. cu un as alider nu veti reusi un 45 /50 niciodata.
    dvs ati tras partidul tot timpul nu stiuu daca si acum mai puteti si nu stiu daca poate cineva sa o faca….din ce estte caum in psd… aveatti inainte activisti buni cu experienta acum au mai ruginint e normal.. era uin Cozamanca, dl miki…trageau tare organizau..acum cine gusa?? Ponta care joaca dublu….
    deci asta e problema identificati persoanjul care poate trage partidul care inspira seriozitate, luciditate puterea de a face fata …provocarilor actuale si care s atraga partidul in sus , locomotiva… nu stiu daca sunetti unic dar meritta incercatt un Nastase reloaded. tb si PSD sa umble la balamale s ale unga sa atraga si alti parlamentari din alte grupuri pt a echilibra balanta ati stat pasivi tcami dvs care erati expertti in asta. singura sansa pe care o vad ca scenariui estte suspendare presediinte geoana cat o m ai fi la senat devine o luna inetrimar si dsemneaza si pune un guvern pe pbaza proiecttului iohanis …si astta e se reface majoritatea revin si ungurii la matca ca ei se duc cum bate vantul. reforma constitutiei in sensul clarificarii puterilor in stat. Inainte facut referendumul cu ce doreste poporul r prezindentiala, parlamentara sau ce o fi apoi modificatta const. dleimitarea clara a atributiilor ( eu optez pt un pres ales de popor dar simbolic gen austria sau germania) puuterea exec tb sa o aibe guvernul care e controlat d eparlament.
    – geoana fara sa am ceva cu el , ca asa e el ca sa/i facoi nu e baiat rau joaca bine tenis mai ales vand il lasa haradau sal bata, sare frumos dar atat…poate fi un bun candidat pt diaspora :) in colegiu pt senat. la americani. ar trbui ca multi sa fca un pas inapoi in psd gen hrebe si altii vanghelie etc implicati dar nu cu putere d e decizie… si feriti/va s amai bagati fosti tradatori in partid sau pe post de consilieri. daca faceti asta pe langa nucleul duur de 30% electcorat psd cel putin 10% mai adunati simpatizanti si votanti. faceti de un 40 si ceva. cam atat si credeti/ma dau sfaturi m ai bne dectat consnilierii aia americani platiti cu bani grei …ma multumesc si cu un sfert din suma…. o zi buna

  73. 74 contele decembrie 18, 2009 la 4:10 pm

    Vasilică,

    Ei,te-ai lămurit ?Vorbeai de FNI sau de FMI ?
    În altă ordine de idei , cred că ai rămas cu nişte sechele în ceea ce mă priveşte. Este destul să fac o postare şi ţi-am stricat ziua .Numele meu pe blog e pentru tine cum e o eşarfă roşie pentru un taur .Îmi cer scuze că-ţi produc atâta durere .O să încerc să scriu mai puţin .

  74. 75 gigi decembrie 18, 2009 la 4:11 pm

    @Violet,
    daca pavelele noi din trotuare,bordurile,betonul proaspat turnat in Piata Unirii,asfaltul negru al drumurilor judetene,semetele blocuri ANL,piatra batuta pe drumurile judetului prin creierii muntilor,codrul verde tocmai defrisat,daca toate acestea ar avea glas,cate v-ar mai povesti in plus despre…personajul principal al postarii dvs de la 1.25 pm…

  75. 76 Spiridus decembrie 18, 2009 la 4:18 pm

    Reforma PSD trebuie sa vizeze doua planuri:
    – mecanismele interne;
    – imaginea publica.
    In primul plan, este vorba de construirea de structuri care sa permita rezolvarea diferentelor de opinii in interior, nu in piata publica. De asemenea, sa se revada strategiile, actiunile si pozitiile PSD refuzate de societate (la alegeri).
    In al doilea plan, se impun atat schimbari de persoane, cat si formele de comunicare. Sunt persoane care au deja eticheta pusa, orice-ar face (nu conteaza daca e sau nu adevarata). In politica se plateste orice. Ori se retrag ele, ori sunt ajutate… Comunicarea cu societatea este extrem de deficitara, defensiva in permananenta, in functie de agenda Basescului sau a guvernului.
    Asa nu veti mai reveni, ci veti muri incet, dar sigur.
    Nu pentru c-as fi PSD-ist, ci pentru ca eu cred ca e nevoie atat de stanga cat si de dreapta (reale si puternice) in Romania, va doresc succes!

  76. 77 contele decembrie 18, 2009 la 4:18 pm

    @ Ghiţă Bizonu

    Ţi-am citit “Amintirile din iepoca de aur” şi trebuie să recunosc că ai ceva memorie .Felicitări pentru iniţiativă !
    P.S. Preţurile la ţigări sunt pe bune !?

  77. 78 instalatorul decembrie 18, 2009 la 4:20 pm

    Ghita: villageul Village, townul Town si cityul City. Cu simpatie.

  78. 79 Vali Badea decembrie 18, 2009 la 4:26 pm

    PSD-ul este un partid puternic care va trece peste această lovitură.
    Mircea Geoană trebuie înlocuit cu un lider gen “Adrian Năstase” :).

    Cei care ne vor părăsi partidul ne vor scuti de un proces de curățare care ar fi durat mult mai mult în alte conjuncturi.

    Blogul meu:
    http://www.Vali-Badea.ro

  79. 80 neagu george decembrie 18, 2009 la 4:39 pm

    Ma bucura, domnule Nastase, pentru tema pusa in discutie. Am mai scris si ieri pe aceasta tema. Acum, insa, vreau sa subscriu la cele scrise de AYA, cu cateva precizari:
    -PSD-ul a pierdut alegerile in primul rand pentru ca a abandonat ideologia de stanga, pozitionandu-se, mai ales, in zona de centru. Este ceeace s-a intamplat cu toate partidele socialiste/ social-democrate din Europa . Paturile sarace de la orase si sate au fost abandonate din sfera de preocupari a PSd, fiind, apoi, cumparate de PDL. Chiar in pastarea dlui A.Nastase se regaseste orientarea spre categoriile de mijloc.
    -PSD-ul nu mai are lideri puternici, carismatici, credibili. Conducerea centrala este slaba si dominata de lideri locali, de slaba calitate si controversati, care sunt preocupati depropriile interese.
    -O analiza adevarata nu poate avea loc decat cu depunerea prealabila a mandatelor de catre toti cei detin functii de conducere, la nivel central si local. Aceasta analiza trebuie sa inceapa de jos, de la organizatiile de baza. Apoi, sa se faca alegeri noi.
    Ca o concluzie, nu cred ca se va face o astfel de analiza, pentru ca actualii lideri nu sunt dispusi sa cedeze functiile ce le detin. Deja, se vorbeste de nevoia de unitate cu mentinerea actualei pozitii a liderilor. Asa cum scria cineva mai sus, in prezent PSD nu prea mai este un partid.

  80. 81 Walt Disney decembrie 18, 2009 la 4:43 pm

    Sunt total de acord că nu este momentul potrivit pentru schimbarea liderului PSD şi că un congres în primul trimestru al anului viitor trebuie pregătit. Atitudinile lui Mitrea şi Oprişan sunt evident interesate, după ce în urmă cu un an au luptat pentru intrarea la guvernare. Ei trebuie să dispară odată cu MG, deoarece sunt la fel de vinovaţi pentru pierderea alegerilor prezidenţiale.

    M-am umplut însă de greaţă când l-am văzut pe MG anunţând acum la TV că va candida pentru un nou mandat la preşedinţia PSD. Ideea că a câştigat alegerile dar a fost furat poate avea o bază reală, dar PSD putea să aibă şi are nevoie de un lider care era capabil să câştige în condiţiile din 2009, chiar împotriva maşinii de vot a lui TB, şi care ar fi desemnat un Premier din PSD.

    Câte rânduri de alegeri trebuie să piardă PSD cu un anumit lider pentru a se convinge că nu este persoana capabilă să conducă partidul? Pe mine m-au convins două rânduri de europarlamentare, un rând de alegeri locale, unul de generale şi două tururi de scrutin prezidenţial. Sunt 6 alegeri pierdute cu MG la conducere, e chiar penibil.

    Anunţul său de astăzi frizează nesimţirea şi bătaia de joc la adresa celor care l-au votat în urmă cu două săptămâni, votând în realitate PSD, Ion Iliescu, Adrian Năstase, sau anti-Băsescu, dar stampilând cu neplăcere numele lui MG.

    Nu este mare diferenţă între desemnarea lui Boc la conducerea guvernului şi reconfirmarea lui MG la conducerea PSD. Este aceeaşi lipsă de respect faţă de cei care ţi-au acordat încrederea lor.

  81. 82 nastase decembrie 18, 2009 la 4:49 pm

    chiril122 (n.b. nu 322?),
    dupa ce ti-ai dat seama?

  82. 83 alex.dumitrascu decembrie 18, 2009 la 4:51 pm

    Eu nu stiu ce poate sau sa invete PSD din intamplarile de acum. Nu ma pot pune in pielea lor, probabil ca sau nu incap sau nu mi se potriveste.
    Dar ce inteleg eu privind scena politica si istoria din ultimii 20 de ani, este ca PDL-ul de acum este leit pdsr-ul din 90-92. Si electoratul este acelasi, si populismul, si campania ultraagresiva:

    -televiziunile mogulilor=anumita parte a presei
    -moguli=mosierii
    -grupuri de interese=nu ne vindem tara
    -actualul Basescu=fostul Iliescu(acum e altul)
    -anti parlamentarism=”demascarea” partidelor politice.

  83. 84 Mihnea Georgescu decembrie 18, 2009 la 4:54 pm

    @nastase

    Poate ne explicaţi totuşi ce este cu “flăcara mov”…

  84. 85 Cititor in stele decembrie 18, 2009 la 5:00 pm

    Citind acest articol, n-am fost in stare sa ma abtin sa nu va intreb: dar dvs, adrian nastase, ce ati invatat in acesti 5 ani? Nu am sa va intreb ce ati facut in ultimii 5 ani fiindca imi repugna sa-l copiez pe presedintele de onoare al psd, cel care in 1990 a scos aceasta intrebare la taraba campaniei electorale pentru a lovi in Ratiu si Coposu, dar care , cica, l-ar fi avantajat pe “bunicuta”, care ar fi raspuns senin la intrebare: “am fost marginalizat la editura tehnica” in postul de mare director mare. Nu am sa va pun aceasta intrebare si de lehamitea pe care am simtit-o cand l-am auzit pe geoana, adresandu-i aceasta intrebare presedintelui Basescu, ca argument elocvent ca a preluat stafeta de la tataia iliescu….
    N-am sa va pun aceasta intrebare fiindca pe “glob-ul” dvs, vorba prietenului becali, ati tras din toate pozitiile zi de zi impotriva marinarului.
    Dvs. nu ati stat cu ochii tinta pe cotroceni, in toti acesti 5 ani? Intr-un fel si dvs ati preluat o stafeta: de la adrian severin. Timp de 2 ani, incepand cu 2005, daca nu cumva mai repede, in fiecare editorial din cotidianul Ziua, severin l-a forfecat pe Basescu pana cand a facut hernie la degete si a trebuit sa renunte, mai ales ca Basescu l-a ignorat complet. Ca, de altfel, si pe dvs.
    Fiindca vorbeati despre ce ar trebui sa faca psd ca sa castige si in 2012 si in 2014, am sa va dau si eu o sugestie, cu buna credinta: trebuie sa renuntati la toti cei care trag partidul in jos. Ati face intr-adevar reforma in partid daca ati renunta la iliescu, hrebenciuc, vanghelie, nica, dragnea, mazare, oprisan, plus alte nume pe care nu vreau sa le mai insir eu aici. Un fel de sondaj, dar nu doar printre membrii psd ci printre simpatizantii nemembri, si eventual, chiar electoratul neutru cred ca v-ar ajuta sa scapati de acesti bolovani care atarna greu….
    Un posibil candidat la prezidentiale in 2014 ar trebui sa isi inceapa campania inca din 2010, dupa congresul psd. Deci, ar trebui sa stiti pe cine sa alegeti….
    Si mai terminati cu anti basesciada pe blog:sa stiti ca nu va vindecati de oftica chiar daca in fiecare zi il puneti la zid pe presedintele Basescu….
    Imi rezerv placerea sa va sugerez un domeniu vast pe care l-ati putea aborda pe blog: Schimbarile climatice in viziunea rezolutiei summit-ului de la Copenhaga….

    m-am abtinut

  85. 86 Alex decembrie 18, 2009 la 5:23 pm

    In primul rand ca sa castige capital politic PSD ar trebui sa sustina Romania>Basescu>Boc>Guvernul intr-un mod declarat in urmatoarele luni(de criza).
    Nu cred ca Basescu si Boc care par sa fie agreati de FMI si UE mult mai bine decat alti lideri politici romani vor falimenta tara in urmatoarea perioada. Iar daca nu o vor face cu toata opozitia si sindicatele in spate vor castiga si urmatoarele alegeri.
    Lovind in Basescu si Guvern acum, li se va intari capitalul. Miscarile sindicale vor fi vazute la comanda PSD iar pe de alta parte liderii sindicali fara avantaje notabile s-ar putea ca dupa mici esecuri sa aiba tendinta sa migreze spre oferte politice mai bune. Treaba asta anti-Basescu s-a dus la maxim in campania electorala si cu toate forele politice coalizate impotriva lui a castigat alegerile. A continua aceeasi strategie in acelasi context este pura lipsa de viziune politica. Complexele lui Geoana si Antonescu ii vor face pe acestia sa plece de la sefia partidului(mai devreme sau mai tarziu). PSD-ul ar fi trebuit sa o lase mai moale cu campania anti Basescu dupa alegeri si 6 luni(cum zicea Sarbu) sa sustina constructiv cu sau fara voia PD-L guvernarea. Ce castiga PSD prin faptul ca voteaza impotriva guvernului Boc cu speranta declarata ca Guvernul va trece? Exista 2 categorii de electorat: cel care nu intelege declaratiile politice (pentru care Geoana vorbeste acum in gol) si cel care intelege aceste declaratii (cei care vad penibilul actualei pozitii PSD si mai ales a PNL)
    Daca PSD vrea presedentia si guvernul in viitorul apropiat, o poate face, dar nu denigrand-ul pe Basescu, ci fiind mai buni decat PD-L. PSD este un partid cu o experienta mult mai vasta decat PD-L si cu extrem de multi oameni capabili. E pacat ca tot acest potential sa se iroseasca putrand o lupta oarba cu un singur om (Basescu)

  86. 87 violet decembrie 18, 2009 la 5:25 pm

    @ Gigi:

    Adică am bănuit bine că şi-a scos însutit investiţia în partid.

  87. 88 Catalin Cindea decembrie 18, 2009 la 5:42 pm

    PSD are in fata o perioada dificila. Si asta se intampla din pacate din cauza discursului public al liderilor lui actuali. Acum cativa ani, Mircea Geoana vorbea de reformarea partidului. Lucru care s-a intamplat. In sensul ca Vanghelie a devenit vector de imagine. Cred ca intrebarea referitoare la masura in care PSD s-a orientat catre clasa de mijloc educata (aflata in crestere) primeste astfel un raspuns negativ. PSD-ul nu mai e reprezentat de diplomati, doctori si lideri sindicali, ci de analfabeti si mistici.
    Mircea Geoana incepuse un proiect interesant: definirea social-democratiei romanesti (Liviu Voinea ajutandu-l cu fundamentele economice). Il adusese chiar si pe Giddens pentru a isi crea o aura de autenticitate. Dar in cele din urma, politica a triumfat asupra ideologiei. Alianta PSD-PNL a insemnat abandonarea ideilor de pana atunci. Nu spun ca izolationismul ar fi fost de preferat. Dar poate ca PSD nu ar fi trebuit sa sara atat de usor de partea cealalta a axei ideologice. Basescu a castigat dintr-un motiv foarte simplu: PSD si PNL i-au dat posibilitatea sa se victimizeze. S-a ivit intrebarea: dar de ce toti vor sa il dea jos? Iar discursul lui populist a inceput sa devina credibil: parlamentarii cei rai si mogulii nu il lasa sa salveze tara.
    PSD-ul are nevoie de un lider autentic, un om care sa poata coagula partidul si electoratul, dar care in acelasi timp sa fie capabil sa intre pe alte piete politice. Si mai trebuie sa fie un om cu caracter. Gusa, Sandru si cei asemenea lor ar trebui sa zboare odata pentru totdeauna. Cine ar putea fi acest nou lider? Personal, visez la Mihai Tanasescu. Dar il inteleg ca vrea sa se tina departe de jocuri si dosare.
    Asteptam! Sa vedem daca PSD-ul a invatat ceva!

  88. 89 Doru Coarna decembrie 18, 2009 la 6:13 pm

    Ia sa ne gandim: cand era secretar de stat la transporturi si apoi ministru, molfaia cuvinte fara logica si era absolut de partea clasei politice inalte pe langa care se gudura, ca primar era tot balmajit dar a devenit acuzator, si ca Presedinte a inceput sa vorbeasca rar, apasat, raspicat, inchizitional si acum loveste clasa politica ce nu-l slujeste. Adica el se poate schimba, si de ce sa nu credem ca dupa leapsa asta Geona n-ar putea deveni si el leader care trage partidul dupa el? Omul asta e prea retinut! Credeti ca trebuie sa ai din nastere calitati de leader? A fi leader e o meserie care se invata nu din carti ci cum se glumea odata, ‘cu calificare la locul de munca’.

    Acum e momentul ca dl. Nastase sa spuna ceva in partid, sa arate ca vrea sa puna ordine, sa centralizeze si sa sintetizeze opiniile.

  89. 91 Exasperat decembrie 18, 2009 la 6:20 pm

    Argument: domnul Geoana, pe de o parte, domnul Iliescu, pe alta parte, ne vorbeau azi de votul de incredere dat presedintelui partidului de parca ar fi fost din filme diferite

  90. 92 Walt Disney decembrie 18, 2009 la 6:45 pm

    @chiri122

    Am sesizat că o bună parte din electoratul românesc a reacţionat la manipularea cu întoarcerea comuniştilor în 2009. Aş vrea să văd cu ochii mei cum arată unul dintre indivizii care au muşcat la tâmpenia asta.

    Fă-mi plăcerea şi ataşează o poză nick-ului tău!

  91. 93 JR. decembrie 18, 2009 la 7:12 pm

    D-le Adrian Năstase, înţeleg postarea dvs. ca un apel la unitate, solidaritate şi încredere în partid, ca o chemare la o nouă bătălie cu un duşman perfid care nu ne lasă să câştigăm alegerile la niciun nivel. Lucrul acesta ni se spune direct sau mai voalat de fiecare dată de conducerea partidului, doar ca să mai panseze rănile care se infectează şi prezintă pericolul de cangrenă. Începem să nu mai credem în noi înşine.
    Gestul lui Oprişan de a felicita pe Băsescu după alegeri, poate din punctul lui de vedere este justificat, dar pentru noi membrii de rând ai partidului, a echivalat cu un upercut de dreapta la ficat. Mitrea trage nişte sfori care pot duce la şubrezirea partidului, iar Hrebenciuc este asimilat în teritoriu cu ţâţâna buboiului: fiecare bubă are la rădăcină un nou pui!
    Pe la televizoare spun tot felul de bazagonii oameni fără mandat. Cum credeţi că a recepţionat electoratul vorbele lui Ponta:”maşina lor de fraudă a funcţionat mai bine ca a noastră”? (aproximativ).
    Un fost preşedinte a org. PSD jud. Neamţ, primar într-o comunitate, susţine în primul tur de scrutin la vot pe Băsescu, declară că în turul II îl va susţine pe Mircea Geoană şi revine în PSD, iar după ce Geoană a pierdut, face conferinţă de presă şi anunţă că s-a răzgândit, nu mai vine în PSD. Şi exemplele ar putea continua; Cum să-i înţelegem pe aceşti oameni care se luptă cu mijloacele partidului pentru privilegii, nu pentru că ar fi militanţi? Poate că aşa se face politică în democraţie, dar mie nu mi se potriveşte! Am ajuns în situaţia să privesc un lider PSD ce face, să-l ascult ce-mi transmite şi în loc să mă mobilizez la acţiune, îmi pun întrebarea: ce naiba mai urmăreşte şi ăsta?! Gândirea e simplistă, dar e a noastră. Daţi-le muncitorilor şi ţăranilor speranţa iubirii creştine.

  92. 94 Bibliotecaru decembrie 18, 2009 la 7:13 pm

    @ instalatorul
    Mie mi se pare o reacţie vecină cu despărţirea cu realitate să se spună astăzi despre cineva că este comunist. Partidul Comunist nu mai există în România de 20 de ani, cum mai poate fi cineva comunist. Există o stare de confuzie întreţinută de anumite cercuri politice foarte asemănătoare cu starea politică americană anti-comunistă din timpul războiului rece. Mai ţineţi minte cum arăta guvernul american cetăţenii cu degetul spunând că sunt comunişti, pentru a scăpa de ei după o judecată sumară a publicului? Mai ţineţi minte cum justifica guvernul american cheltuieli imense pe seama faptul că “vin comuniştii şi ne ocupă ţara”? Cineva încearcă astăzi acelaşi sistem cu românii… şi discursul prinde.

  93. 95 Criticos decembrie 18, 2009 la 7:21 pm

    Când am votat M.G. am avut două nădejdi: să nu-l mai văd pe circar la Cotroceni şi să nu-l mai văd pe M.G. în fruntea PSD. Dezastru pe toată linia. Cunoaşteţi rugăciunea becherului bătrân? Să v-o spun: “Dă, Doamne, să nu mă însor! Şi, dacă totuşi mă voi ănsura, dă,Doamne, să nu mă înşele. Şi dacă totuşi mă înşeală, Dă, Doamne, să nu ţtiu. Ţi dacă totuşi voi şti, dă, Doamne, să nu-mi pese!” Am ajuns la :”dă, Doamne, să nu-mi pese!”

  94. 96 Gorgias decembrie 18, 2009 la 7:23 pm

    Romania: Blaga (Lobont, fiindca “tace dupa-amiaza”!) – Laszlo Attila (Sapunaru, fiindca e talentat, dar nu-si gaseste locul in teren), Oprea (Iodi, fiindca este mereu banuit ca blatuieste meciurile), Vladescu (Vali Nastase, fiindca a invatat sa calce alaturi … de minge cand iti e lumea mai draga!), Marko Bela (Pulhac, fiindca intra in tot felul de combinatii) – Udrea (Tanase, fiindca stie cum, cat si cu cine sa petreaca), Predoiu (Mutu, fiindca refuza sa iasa la schimbare), Videanu (desi a jucat fotbal interpreteaza rolul lui Neaga, fiindca numai acesta poate sta langa Tanase si Mutu), Hunor (Nicolita, fiindca e nevoie de o pata de culoare, de un minoritar la … constructie) – Berceanu (Surdu, fiindca terenurile denivelate ii pun in evidenta si mai mult carentele de tehnica individuala), Boc ( … Marius Niculae, fiindca trebuie sa fie si el macar odata … mare si puternic!).
    Asadar: Lobont – Sapunare, Iodi, V.Nastase, Pulhac – Tanase, Mutu, Neaga, Nicolita – Surdu, Marius Nicolae. Antrenor Traian Basescu (Ilie Stan, fiindca suteaza puternic de la distanta, fiindca nu este preocupat de imbunatatirea tehnicii individuale si, mai ales, pentru ca stie sa puna in evidenta calitatile play/maker-ului Udrea).

  95. 97 prometeu2009 decembrie 18, 2009 la 7:45 pm

    MISA a invins PSD-ul aruncand cu flacara violeta…Nu inteleg de ce dumneavoastra nu ati contracarat cu “stelutele de argint”.Uff ce greseala…”Vantul” a stiut si i-a spus lu’Geoana cu o zi inainte de alegeri-era prea tarziu…
    Basescu a facut un guvern de sacrificiu pe care-l va schimba cel tarziu in martie 2010.Fractiunea din PSD care va contracara pana-n martie incercand sa forteze o lovitura de imagine ,prin greve si miscari sindicale, pe gandirea Ion Iliescu ,va da gres pentru ce ar trebuii sa fie noul PSD.
    Adrian Nastase poate reforma partidul din martie 2010 prin limitarea puterii unor “BARONI” care simt acum vantul schimbarii si incep sa o coteasca de pe acum aruncand cu noroi in Geoana .
    Domnule Adrian Nastase, cand veti reforma PSD-ul nu uitati sa scapati de BARONI si luati-l ca sfetnic pe Dancu de la Cluj si nu pe Nicolescu de la Arges !!!
    Terminati cu adunatura de reptile securiste aducand tineri in partid!!!
    Succes!

  96. 98 Augustin decembrie 18, 2009 la 7:47 pm

    Imediat dupa alegeri, am auzit pe multi (unii dintre ei, oameni aproape seriosi :) ) spunind ca prioritatea nr. 1 a Romaniei este o noua lege electorala. Evident, una mai buna. Adica, tot evident, una mai greu de incalcat.
    Trec peste gafa punerii semnului egal intre o lege buna si o lege greu de incalcat si recunosc ca actuala lege electorala este nu proasta, ci foarte proasta. Din pacate, mai avem multe alte legi foarte proaste si care produc efecte pe masura, zi de zi. Prin prisma acestui fapt, acestea ar fi prioritare. Cit despre legea electorala, sigur ca o retea nationala informatica ar avea multe efecte benefice asupra modului de derulare a alegerilor. Mai ales daca ar fi perfect securizata, lucru asigurat, presupun , de STS, un serviciu in care eu, personal, am toata increderea. Ca si dumneavoastra, banuiesc.
    Adevarata, marea noastra problema nu consta, insa, in legile, bune sau mai putin bune, pe care le avem. Necazul mare este ca, alea pe care le-avem, nu sint respectate. Si sint mult, mult prea multi cei care le incalca, fara sa pateasca ceva.
    Solutia nu e sa facem alte legi, mai greu de incalcat, ci sa le cerem celor abilitati sa impuna respectarea lor si sanctionarea celor vinovati.
    Iata de ce, PSD-ul are DATORIA de a merge pina la capat in chestiunea numeroaselor cazuri de fraudare a alegerilor. Iar cei vinovati, sa plateasca! Toti!
    Caci daca veti lasa sa se astearna uitarea peste tot ce s-a intimplat la aceste alegeri, ne putem astepta, cu certitudine, ca la urmatoarele alegeri sa ajungem de risul Europei.

  97. 99 Bibicu decembrie 18, 2009 la 7:52 pm

    Tovarăşe Băsesescu Traian

    Vă raportez că când dv. vă ocupaţi cu codoiul la Copenhaga, trei dintre rumânii neaoşi datornici la FMI, ostentativ, au mierlit-o de frig la adăpostul străzii, prin aceasta ratând să trăiască bine şi în al doilea mandat.
    Menţionez că d-l Videanu le-a suflat aer cald în fund, pe rând, la câteşitrei, dar rezistenţa dopurilor de gheaţă nu a permis tranzitul. D-ale creştineşti se va ocupa Guvernul 4Boc. Fiind votanţii dv. fideli, cei trei nu vor fi radiaţi de pe listele de alegători ai duduei Eba.
    Să trăiţi (ca ei ,zic io) !

  98. 100 i.nicolae decembrie 18, 2009 la 7:54 pm

    Domnule Nastase,ce tot o mai aburiti Geoana &CO trebuie sau nu sa demisioneze ?Raspundeti transant daca puteti,altfel totul este praf in ochi.Milioane de alegatori au fost dezamagiti de tampenia cu vizita la Vantu.Mai bine se relaxa cu soacra ca tot o avea in casa.Sa se duca sa nu mai aud toata viata de el.Cum ramane,urmeaza alti 5 ani de blog anti Basescu ? Daca e asa e o greseala,parerea mea.

    Sa auzim de bine.

  99. 101 prometeu2009 decembrie 18, 2009 la 7:56 pm

    “PARADOXUL PSD”.Astazi cei in ale caror judete sunt aduse cele mai multe voturi sunt cei care au adus si tin PSD-ul captiv!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
    Domnule Nastase ,succesul dumneavoastra este garantat daca rezolvati acest , chiar si atunci cand ati rupe PSD-ul

  100. 102 Ghita Bizonu' decembrie 18, 2009 la 8:20 pm

    Conte ,
    sper ca purtai casca de motocilist . Blonda ais Reloades & upgraded !! Pohta ce-o poftisi !!

  101. 103 raduta aristotel decembrie 18, 2009 la 8:28 pm

    PSD,stanga – centru , centru ??????centru atentiei…… centru tradatorilor, centru imbogatitilor, centru dreptacilor, centru promisiunilor si a uitari, centru inlaturari protectiei sociale,,,,etc. … Stinga cuta o stanga adevarata. Ne vedem in 2 0 1 4 .

  102. 104 Sibilla decembrie 18, 2009 la 8:34 pm

    * … un mason nu minte niciodata. Si nu sunt razbunatori. * … zice nea Harabula..
    Adicătelea nea Frunzăverde Sorinache, nu e mason???? Pe buneeee ? :))))

  103. 105 alex decembrie 18, 2009 la 9:09 pm

    in timp ce analizati ce s.a gresit mai trageti cu ochiul in ziare( z.f) sa vedeti cu cat s.a imbogatit azi dl. videanu care a introdus in programul de guvernare proiectul Rosia Montana.pentru noi nu e bun aurul tarii, sunt buni bani imprumutati

  104. 106 Harabula decembrie 18, 2009 la 9:50 pm

    @Sibilla
    Intr-adevar un mason nu minte. Dar este pus intr-o situatie delicata daca il intreaba cineva daca este mason. In general va evita raspunsul. Su recunoaste ca este.
    Tot intr-o situatie delicata se situeaza daca il intrebi despre altcineva daca este mason. Iarasi va evita raspunsul.
    In plus, masonii nu se cunosc toti intre ei. Deaceea au saluturi si atingeri de recunoastere intre ei.

  105. 107 Alex decembrie 18, 2009 la 9:51 pm

    O ipoteza a dr. Dan BRUDAŞCU, Napocanews: Mircea Geoana a fost tradat de proprii sai colegi de partid.

    Cine l-a învins pe Mircea Geoană?

    Mircea Geoană nu a pierdut alegerile, ci el a fost trădat de proprii săi colegi de partid. O bună parte dintre liderii PSD, în special cei din conducerea filialelor teritoriale nu au dorit cu nici un preţ ca preşedintele partidului lor să câştige aceste alegeri. Pentru a doua oară în cariera sa politică Mircea Geoană a fost vândut de proprii săi colegi şi culmea şi de această dată, atunci când s-a aflat în competiţie tot cu Traian Băsescu. Cei care mai avem cât de cât memorie, ne amintim că Mircea Geoană a fost abandonat şi trădat şi atunci când candida pe listele PSD pentru funcţia de Primar general al Capitalei. Ulterior, doar cu jumătate de gură, însă, el a ţinut să reclame lipsa de loialitate a unora dintre colegii săi. Iată că situaţia s-a repetat din nou, fapt care subliniază, cât se poate de clar, nu numai deficienţele de ordin organizatoric la nivelul partidului respectiv, cât mai ales o serie de carenţe grave de ordin moral.

    Din motive pe care nu le cunoaştem şi nici nu ne preocupă în mod deosebit, la foarte scurtă vreme după anunţarea candidaturii sale, coeziunea atât de necesară la nivelul PSD în astfel de momente decisive, s-a frânt brusc. Unii dintre cunoscuţii, de acum, baroni locali nu şi-au mai ascuns nemulţumirea faţă de decizia lui Mircea Geoană de a candida pentru funcţia supremă în stat. Încă după prima din repetatele sale lansări în cursa pentru Cotroceni, mulţi dintre baronii locali erau deja bucuroşi că în această competiţie va fi prezent şi doctorul Sorin Oprescu.

    Trădarea lui Geoană de către propriul partid nu a fost doar la nivelul structurilor teritoriale şi al conducerii unor însemnate instituţii ale statului. După cum ştie toată lumea, membrii Curţii Constituţionale sunt, în covârşitoarea lor majoritate foşti oameni politici ai PSD, deţinători chiar ai unor demnităţi de rang înalt în guvernele PSD. Prin urmare, n-ar fi surprins pe nimeni dacă, această Curte Constituţională, chemată să dea verdict final în cazul aşa-ziselor fraude pe timpul alegerilor, ar fi dispus reluarea turului al II-lea al scrutinului, ţinând cont de probele administrate de reclamant, respectiv de susţinătorii lui Mircea Geoană. Însă, aşa cum am arătat, nici măcar aceşti membri aparent echidistanţi ai Curţii Constituţionale nu l-au dorit pe Mircea Geoană preşedinte al României. Prin urmare, decizia lor, mimând echidistanţa, a pus definitiv capăt aspiraţiilor prezidenţiale ale preşedintelui PSD. Iar ca trădarea să fie şi mai evidentă, la scurtă vreme, o serie de parlamentari ai PSD, inclusiv unii cu foarte vechi state de servicii şi cu foarte multe mandate, au părăsit cu suspectă grăbire corabia ce dădea semne că ar intra la apă.

    Considerăm, aşadar, că Mircea Geoană, în calitate de candidat al PSD la recentul scrutin prezidenţial a fost învins de PSD în primul rând şi apoi de contracandidatul său.

    Respectiva formaţiune politică, precum şi conducerea ei sunt obligate să reducă şi să-şi asume realitatea, indiferent dacă le place sau nu, pentru a evita ca în viitorul apropiat lucrurile să ia o turnură previzibilă care să ducă în final la punerea respectivei formaţiuni politice în imposibilitatea exercitării unui rol politic major în viaţa acestei ţări.

    http://www.napocanews.ro/2009/12/cine-l-a-invins-pe-mircea-geoana.html

  106. 108 Gabriela Savitsky decembrie 18, 2009 la 10:17 pm

    Numai experienţa morţii încă n-am învăţat-o, domnule Adrian Năstase. Dar, negreşit, o vom învăţa.
    Dacă vă pasă cu adevărat de social-democraţie – şi presupun că vă pasă, altfel n-aţi fi răbdat atâtea, ar fi cazul să vă adunaţi forţele şi să acţionaţi. Nu ştiu dacă e un bun aliniament al astrelor şi nici dacă MISA mai suflă-n fotografie, ştiu sigur că acest partid, ca să nu repete soarta PNŢ-CD-ului, trebuie condus. Şi dumneavoastră ştiţi cum trebuie condus.
    Sau aşteptăm să contemplăm cireşii în floare?
    Dumneavoastră hotărâţi.

  107. 109 felix-cat (daniela) decembrie 18, 2009 la 10:35 pm

    Ia uitati ce se zvoneste in media : ca Sorin Oprescu s-ar intoarce in PSD si ar candida la sefia partidului . :) Oricum , fata de Geoana , ar fi o schimbare f buna , asta daca nu va hotarati sa preluati dvs conducerea . La urma urmei este partidul fondat de dvs si ar trebui sa-l mai slefuiti pe ici pe colo . Trebuie chibzuit ca PSD-ul sa nu se rupa in doua ( eventual ), ar fi culmea culmilor ca lui Basescu sa-i iasa si asta ! Isi doreste scindarea PSD cred ca mai mult decat ca Udrea sa-i scarpine chelia ( pardon , barbatia :) ) .

  108. 110 Ghita Bizonu' decembrie 18, 2009 la 10:35 pm

    instalatorule,
    preturile la tigari sunt pe bune.. in gnl cam tot ce e pret acolo e pe bune. Ma rog poate dupa ani de zile am mai avut si eu scapari, erori .. da in gnl stiam preturile…. mai vrei : Kruja, Arberia – 6 lei. bulgaretile 8 – BT,. Luna, Rodopi .
    totusi de care zona vorbesti ?

  109. 111 Augustin decembrie 18, 2009 la 10:48 pm

    @ A.N.
    Infierez, cu minie proletara, faptul ca Geoana a fost urmarit, filmat, fotografiat, ascultat etc., etc. si, in final, dat in fapt. Dar, pina la urma, ce ziceati ca a cautat acasa la Vintu, LA MIEZUL NOPTII? Dumneavoastra aveti vreo problema cu motivul?
    Dar, asta ca asta. Pe mine ma intriga mai tare altceva. Geoana l-a felicitat, public, pe Basescu pentru victorie. Sigur, asa se intimpla in orice tara civilizata. Iti feliciti contracandidatul, SAU ACUZI O FRAUDA. Numai ca Geoana a facut si una, si alta. Eu, unul, de asa ceva n-am mai auzit. Mai mult decit atit : Geoana ne-a spus ca, inainte de a-l felicita PUBLIC, a facut-o si in cadrul unei convorbiri particulare. ???????? Dar care a fost scopul acestei convorbiri ? Nu erau de ajuns felicitarile publice ? Sau a mai discutat SI ALTELE ? Cam bizar, ca sa nu spun altceva…
    Oooops ! Tocmai a avut loc un cutremur. Din fericire, sintem anuntati :
    CUTREMURUL NU A INREGISTRAT NICIUN FEL DE PAGUBE !!!!
    Bine c-a scapat intreg, mititelu’ !

  110. 112 viorica buda decembrie 18, 2009 la 11:06 pm

    La tv. Tanase si Dinescu.A zice sa asculti si intelectuali afisati ai Romaniei.Ramin tot cu un gust amar cind ii vad cum isi confirma un altuia ca nu au fost la VOT.DE ce ? – sa dea bine , ori sa nu se puna prost? cu cine , s- au cu care ? ORE UNDE SINT BARBATII DIN TARA ASTA ?!?

  111. 113 observext decembrie 18, 2009 la 11:14 pm

    E clar ca in PSD trebuie facute schimbari daca se doreste ca alegerile din 2012 si 2014 sa fie castigate. Daca PSD nu s-ar fi aliat cu UDMR si PNL, sigur voturile obtinute de Mircea Geoana la ultimile alegeri ar fi avut un scor mult mai mic. Asta este realitatea si in conditiile astea schimbarea trebuie sa porneasca din interior.

    Prima schimbare ar trebui sa fie o schimbare de imagine. Cine deterioreaza imaginii partidului? Membri marcanti ai partidului care fac gafe monumentale. Membri marcanti care au probleme de atitudine, limbaj si/sau cu limba romana. Membri care au un trecut dubios referitor la modul in care si-au dobandit averile.

    O alta problema de imagine a PSD este cea legata de fostele structuri comuniste. Nu intamplator s-a strigat in campania din 2009 “Jos Iliescu” si “Jos comunismul” in loc de “Jos Geoana” si “Jos PSD”. Daca in 1990 se spunea taranilor si muncitorilor ca daca vin la putere partidele istorice, se va intoarce mosierimea si oamenii vor fi exploatati de boieri, acum li se pune nehotaratilor ca daca vine PSD la putere se va ajunge intr-un socialism cosmetizat. Amandoua zvonurile sunt la fel de false, dar au fost si mai sunt oameni care cred in ele. Ce face in acest sens PSD pentru a nu mai aparea ca fiind un partid urmas al partidului comunist? Cum demonstreaza PSD ca este un partid social-democrat modern, cu o viziune moderna, economica si sociala, capabil sa convietuiasca in democratie si in capitalism? Cred ca, in primul rand, nu prin promisiuni iluzorii ci prin programe realiste si credibile de genul “Ce putem noi sa facem concret, real, pentru ca romanii sa traiasca mai bine in urmatoarea perioada de timp?” Si nu de genul “Vom crea locuri de munca, locuri de munca, locuri de munca”, intr-o perioada in care somajul este in crestere. Cine credeti ca a crezut asa ceva?

    O alta problema pe care trebuie sa o corecteze PSD este cea a oamenilor tineri, tineri peste 30 de ani. Capabili, buni specialisti, seriosi, cu familie, diplomati (nu aroganti, obraznici si care mint ca sa salveze partidul), ci diplomati, abili, cu un discurs coerent, sa stie sa foloseasca limba romana, sa gandeasca cand vorbesc, si sa fie carismatici. PSD poate sa gaseasca asemenea oameni printre membri si simpatizanti. Apoi acestia trebuie prezentati alegatorilor, scosi in lume, pusi in functii publice astfel incat sa reprezinte o parte din imaginea partudului. Dar pentru asta este nevoie ca unii dintre membrii marcanti care sunt deja depasiti si au aratat ce si cat pot sa faca, sa fie depusi intr-un con de umbra.

    Asta e. Au trecut vremurile, partidul trebuie sa se schimbe.

  112. 114 nastase decembrie 18, 2009 la 11:15 pm

    Alex,
    sa nu exageram. Mircea Geoana a avut tot sprijinul pe care l-a dorit din partea partidului. In ceea ce priveste vizita de dinaintea dezbaterii, cred ca a fost vorba de o initiativa personala.

  113. 115 observext decembrie 18, 2009 la 11:20 pm

    Referitor la numararea voturilor la viitoarele alegeri, vedeti un proiect la adresa

    http://observext.wordpress.com/2009/12/16/38/

    Si pentru asta trebuie facute modificari in partid. Pe unii i-a amuzat copios modul in care reprezentantii PSD gaseau scuze si dadeau rezultatele cu incetinitorul.

  114. 116 observext decembrie 18, 2009 la 11:32 pm

    Comentariul din 08.12.2009 la adresa:

    http://observext.wordpress.com/

    Deci, PSD contesta alegerile. Si presupunand ca reuseste sa obtina o noua runda. Si presupunand ca nu mai reuseste sa faca alianta ce-a mare, cu proiectul Johannis, va mai obtine doar 30 – 40% din voturi. Si atunci la ce bun? Doar asa ca sa se afle in treaba, sa agite apele, sa intarzie guvernarea dupa care se plange, sa se cheltuie inutil alti banii de la buget, care sunt de fapt banii contribuabililor? In loc analizeze si sa vada ce se intampla in PSD si daca nu cumva ar trebui sa inceapa de la ei, de la reformarea partidului pe baze mai noi si mai moderne. Si mai ales sa incerce sa scape de oamenii care din pacate au ajuns la varf, dar nu le fac cinste.

  115. 117 observext decembrie 18, 2009 la 11:38 pm

    Gafa electorala. Comentariu la data 08.12.2009 la adresa:

    http://observext.wordpress.com/

    Exit-poll-urile sunt sondaje la iesirea de la urne a alegatorilor. Scopul lor este acela de a face o observatie in timp real asupra optiunii de vot. Ca si observatie statistica, aceasta poate contine erori de natura statistica, statistica nefiind ea insasi o stiinta exacta, ci una relativa. Daca ar fi sa ne bazam pe exit-poll-uri sau alte studii asemenea, la ce ar mai servii exprimarea directa a votului si validarea acestuia. Mai simplu ar fi sa se aleaga presedintele in urma unor sondaje. Nu te poti baza pe un studiu statistic, dar te poti folosi de el pentru a manipula masele care si asa nu stiu despre ce este vorba. Ce intelege omul de la tara? El vede pe ecranul televizorului, seara, 52% si dimineata aude ca de fapt erau 48%. Si… e clar, am fost furati!!! Dece atunci nu s-ar introduce exit-poll-uri si in contabilitate? Sa isi dea cu parerea contabilul despre ce venituri ar fi vorba, si gata… asta e. Cat despre numararea banilor, mai vedem noi.

  116. 118 ellasarya decembrie 18, 2009 la 11:53 pm

    Cel mai bine ar fi să-i lăsați pe cei de acum să-și frângă gâtul singuri. Să nu participați la nicio acțiune a lor și să refuzați orice colaborare.
    Dacă n-ați fi intrat la guvernare cu ei, pot paria pe orice că situația ar fi fost alta acum.
    Rămâneți în opoziție orice s-ar întâmpla și stați alături de cei mulți și mai puțin avantajați în viață.
    Încercați să găsiți un lider cu mai mult aplomb și cu șarm. Poate că e bine să fie ceva mai tânăr.
    Nu-mi place să lovesc în cel căzut la pământ, dar știți că am spus asta și înainte, renunțați la dl Geoană.
    Fiți prezenți în viața economică și dați soluții eficiente pentru cei care se uită la ziua de mâine ca la ultima zi din viață. Dar procedați în așa fel încât ei să știe acest lucru.
    Poate ar fi bine să-l convingeți pe Oprescu să se întoarcă…
    Nu considerați aceste alegeri ca fiind o pierdere, ci un câștig.

  117. 119 instalatorul decembrie 19, 2009 la 12:02 am

    Ghita Bizonu': nu conteaza, cred ca este la fel peste tot. Daca tot ati amintint de tigari, eu nu prea am fumat albaneze si bulgaresti.

  118. 120 instalatorul decembrie 19, 2009 la 12:14 am

    Bibliotecarul, sigur ca da, dar avem de-a face cu o masina de propaganda. Dealtfel, nu cred ca mai este activ vreun comunist cu functie in 1989 mai mare ca a lui musiu. Cred ca mai este putin si dl Basescu va declansa si luptele cu turcii condusi de Baiazid Ildirim.

  119. 121 Poetu de Iasi decembrie 19, 2009 la 12:15 am

    Cei din PSD nu au invatat cum sa miroase dinainte pe cei cu valentele tradarii.

  120. 122 alex decembrie 19, 2009 la 12:15 am

    Vazut din exterior, cred ca nu e nicio indoiala ca dl Geoana a avut tot sprijinul PSD ( si nu numai ). Nu trebuia sa faca mare lucru, trebuia doar sa nu faca mari greseli. Avand in spate un partid ca PSD precum si sprijinul liberalilor ( plus restul ) era teoretic imposibil sa piarda. Si totusi a pierdut ! Asa, cu amatorism politic pot spune ca s-au facut doua mari greseli. Prima: acceptarea confruntarii cu TB – si chiar am scris inainte de ea, aici, pe blog. Aici vina ar fi impartita intre dl Geoana si echipa sa de campanie. A doua, majora, vizita nocturna la SOV. Si de aceasta e singur vinovat. Asa incat nu inteleg de ce mai are inca sprijinul partidului ?

  121. 123 Sibilla decembrie 19, 2009 la 12:44 am

    @nea Harabula,
    Asta ştie toată suflarea, d-aia zic, că ăsta personaj, chiar NU e! Minte, spune neîntrebat, nu e never ever singherit, dimpotrivă, ostentativ… Eh, masoni şi… * masoni * ;) În fine, n-am înţeles cum e cu răzbunarea… ? :) Că n-am niciun aghiuţă p-aproape, io-s numai io… dar, Doamne, Doamne zău că zâmbeşte la faza cu * şi nu sunt răzbunători *. Eu, nea Harabula, sincer, NU zâmbesc…. Căci, nu se răzbună imediat, da, poate dura ani, dar… nu uită şi nu iartă. Nimic.
    respecte,
    Sibilla

  122. 124 felix decembrie 19, 2009 la 1:38 am

    Stimate domnule Presedinte al Consiliului National al PSD

    In toata aceasta perioada m-am gandit foarte mult la dumneavoastra, la ceea ce trebuie sa fi simtit in 2004, la ceea ce s-a intamplat la acest tur de scrutin s.a.m.d. Va respect de prea multa vreme, asa ca o sa va rog sa imi ingaduiti o parere sincera pe blogul domniei-voastre.

    Cu vreo saptamana, doua inaintea alegerilor v-am trimis un mesaj in care va spuneam ca n-o sa-l votez pe geoana in primul tur, iar daca va intra in cel de-al doilea voi avea o grava problema de constiinta, intrucat nu puteam vota ORICUM basescu. Si m-am tinut de cuvant, in sensul ca l-am votat pe antonescu, iar in vremea turului doi eram in Polonia, asa ca am scapat:))

    Domnule Presedinte Nastase, dezastrul de acum – basescu presedinte / boc prim-ministru – i se “datoreaza” in mare parte PSD-ului. Ma rog…ACESTUI PSD, nu al aceluia pe care il cunosc eu. Si pe care il respect. Am scris de mai multe ori pe acest blog despre inconsistenta personajului geoana; ei bine, aia era un alint! PSD-ul a pierdut din cauza unui dobitoc ingamfat, caruia i s-a suflat vant in panze! Cine i-a suflat?!? Ei bine, ASTA este cealalta mare problema a partidului! Am avut sansa si onoarea sa lucrez, candva, pentru Executivul pe care l-ati condus. Cum arata partidul atunci, domnule Nastase? Cum arata azi? Cum ar putea Mircea Pascu, Cr Diaconescu, Cati Andronescu si altii ca ei – adica, valorosi – sa stea alaturi de lighioane ca vanghelie, hrebenciuc, corlatean, banicioiu, nica, negoita!? O sa sa-mi spuneti ca au stat, iar eu am sa fiu obraznic si am sa spun ca s-au prefacut ca stau la masa cu acesti coate-goale politici, care nu vad in jurul lor decat munti de bani! Sa fie Cati Andronescu chemata la ordine de vanghelie? Asa ceva ar fi fost de neimaginat pe vremea dumneavoastra! Ati format / ales o echipa pe care ati respectat-o si care, la randul ei, v-a respectat. Ce a ramas din ea? Huiduielile lui vanghelie la congresul din 2005? Zoaia pe care si-o toarna toti in cap, acum? Cand am calcat pentru prima oara in sediul din Kiseleff, in octombrie 1998, la invitattia dlui Victor O. pentru a il cunoaste pe presedintele de atunci al partidului, cand ati avut amabilitatea sa ma primiti intr-o audienta prin anul 2000, fluieram admirativ gandindu-ma ce oameni deosebiti intalnisem. Dumneavastra, cei stiuti, ati si ramas asa…. Ce ne facem, insa, cu shleahta de acum? Ce prapastie intre Ponta pe care l-ati crescut dvs si lingaul ala de corlatean… Senatorul corlatean! Rad si cu dosul, scuzati-ma! Cine vorbea atunci in numele PSD? Alde Nastase, alde IM Pascu si altii asemenea lor. Cine “se da pe sticla” azi? negoita (un dobitoc care se legitimeaza printr-o avere, care ba e, ba nu e), banicioiu…
    Pana nu curatati partidul de scursorile astea, nu cred ca sunt sanse mari ca el sa redevina credibil si sa faca “upgrade-ul” – asa cum ziceati in comentariul recent – catre alte categorii electorale.
    In ceea ce va priveste, cred ca e vremea sa va triati “prietenii” si sa va calcati in picioare vrajmasii! Cred ca aveti puterea sa reformati partidul asta si sa aruncati gunoaiele la cos. Iar in locul unor lepre ca cele enumerate mai sus, poate incercati un “packaging” de substanta pe un tip precum Diaconescu. Asta, numai daca nu mai doriti dv insiva sa mai candidati…

    Am sovait mult pana sa va scriu toate astea pe blog.. Insa va respect, v-am votat atunci si cred in potentialul politic urias pe care il aveti. de aceea va rog sa imi ingaduiti si aceasta opinie. Va multumesc
    Cu stima, Felix

    P.S. – :)))) in institutia in care lucrez a inceput o panica si un contra-pupat de dosuri ca sa se ramana in picioare (de unde pana acum se uitau incruntati la toata suflarea pedelista:)))) imi e sila si-mi vine sa rad, totodata! Ii stiti foarte bine si dvs pe astia despre care va vorbesc eu; numai cu caramida in piept, iar cand se schimba garda hop! s-au si pomenit in barca alorlalti. Cred ca si de astia ar trebui sa scapati.
    P.P.S. – imi permit sa vorbesc cu detasare despre situatia din ograda mea, intrucat am decis sa parasesc Romania la 1 februarie. Macar voi trai intr-o tara normala.

  123. 125 blogideologic decembrie 19, 2009 la 2:23 am

    @ Harabula spune: +atingeri de recunoastere+
    Cam bizar, nu ?

  124. 126 viorica buda decembrie 19, 2009 la 2:24 am

    Dupa ce am urmarit emis.lui Razvan D. pe realitatea,in care il avea inv.pe Geoana,am avut senzatia ca nu mai scap in viata asta de basescu si de Geoana!!!!!!! Eu i-am facut campanie impreuna cu colegii,si nu oricum ,pentruca : 1 -ne-ati sfatuit d-voastra ca asa trebuie (aici pe blogul acesta)
    2 -ne-am zis noi: ori pleaca la cotroceni,ori isi da demisia,ca asa e normal (partidul l-a impins cit s-a putut de mult ,el a patinat),a pierdut clar pe mina lui !!!!
    Constat cu amaraciune ca ii creste dupeul de neinchipuit.
    Donmule Adrian Nastase ,va rog sa va dezbracati de atita eleganta ,(ca nu aveti cu cine) sa spuneti tare ca vreti sa candidati (ca meritati mai mult ca oricare),si sa veniti prin tara la oameni care va apreciaza si nu au interese meschine ,doar ca cred cu adevarat in acesa partid. In 2004 ,am plins toata noaptea ,ca am avut de ce . Acum doar am regrete fiind ca am facut o campanie istovitoaresi a pierdut partidul.

  125. 127 Criticos decembrie 19, 2009 la 8:20 am

    @A.N. Până la congresul PSD, M.G. are timp pentru genul de activităţi la care chiar se pricepe: intrigile de culise, intervenţii în forţă în org. în care există rebeli (împotriva lui, bineînţeles şi altele de acest gen. În acest domeniu n-aţi strălucit niciodată. Scepticismul meu cu privire la soarta PSD creşte pe zi ce trece.

  126. 128 Vasile, decembrie 19, 2009 la 8:49 am

    Domnule Nastase,

    A avut sprijinul lui Mazare , Dancu, Rus, Oprisan , ca sa enumar si sa numar in acelasi timp cel putin 200000 de mii de voturi pierdute in
    zonele respective?Mazare are propriul post TV , in toata campania a iesit pe post de doua ori cu un mesaj mederat pina la duplicitar.
    Ce sprijin a avut logistic , impotriva fraudei la nivel de stat? Eu nu imi fac iluzii ,stiu ca si PSDeul a fraudat, dar stiu ca PSDeul a fost carotat
    direct de aparatul represiv, care avea in consens autobuzele PSDistite cum tot asa sunt sigur ca multi oameni din teritoriu, atat de la PSD cit si de la PNL , au fost cumparati.
    A ca dl. Geoana a dato in bara cu al dansului amic Vantu ,si s-a dovedit neinspirat pina la infantilism , este o chestie care nu poate fi iertata unui om care s-a dorit Presedintele unei Tari, dar asta este o alta chestie diferita de frauda care daca a mers acum va merge si peste cinci ani,cind poate veti fi candidatul PSDeului iar cine stie se fofeza PDLista va va invinge.

  127. 129 Doru Coarna decembrie 19, 2009 la 9:54 am

    Hai ca suntem baieti mari, cum care e mai bun ? AN e o locomotiva excelenta, dealtfel singura din dotare, iar MG e bun de candidat la Cotroceni fiind gata fraudat. Nu-i ramane decat sa faca precum profesorul, sa se vaite si sa acuze. Daca vreti invers- merge si asa, dar lui AN i se poate reprosa ceva, si o va face Crin Antonescu sau acoperitii lui basescu, si iar PSD-ul pleaca cu frana pusa.
    Problema este insa alta: oare chiar vrea AN sa ia partidul ? Daca asteapta sa fie rugat frumos…desi eu cred ca merita si ceva scuze!

  128. 130 blogideologic decembrie 19, 2009 la 10:08 am

    Un blogger care a sprijinit Campania Traian Băsescu scrie dezamăgit : +Lista indecenţei/Vreau sa fie clar de la inceput – daca ar fi trebuit sa ma duc maine sa votez l-as vota pe Basescu. Lista ministrilor aprobati de forumul de conducere PDL este o mizerie – chiar mai mult – este de o indecenta care jigneste orice om care l-a sustinut pe Traian Basescu. Niciodata nu am avut mari sperante ca PDL este un partid deosebit care face sa lupti pentru el. Astazi sunt sigur ca nu o voi face. Cea mai proasta lista de ministrii posibila, toti baronii PDL impreuna cu semnele incompetentei, reprezentata de aparatul de partid. Unde este reforma educatiei, cu un Croitoru la carma ministerului? Unde este iesirea din criza economica cu fostii ministrii incapabili, care nu au facut nimic pana acum in afara unei scurte vacante de vara la Monte Carlo. Unde se afla aripa liberala a partidului ? Unde sunt Voinescu, Funeriu, Vass, Turcan? Adevarat, alternativele ar fi fost la fel de proaste, dar cel putin acolo nu aveam sperante. Ne-am luptat trei luni de zile 14 ore pe zi pentru a-l ajuta pe Basescu sa revina la Cotroceni. Asta am primit? Aceasta mizerabila lista, care contine toti baronii PDL fara nici un nume care sa-ti dea o speranta. Domnule Basescu, daca ai onoarea pe care noi am crezut ca o ai, nu gira aceasta mizerie de guvern alcatuita de Emil Boc, care nu a putut face fata presiunilor baronilor din partid. Nu-ti incepe mandatul cu acesti oameni, care nu stiu si nu pot face nimic pentru noi. Nu uita de cei care au fost alaturi de tine neconditionat, fara premii, salarii, afaceri si alte marafeturi! + :-)

  129. 131 blogideologic decembrie 19, 2009 la 10:16 am

    Pe firul precedent, un votant pro-Traian Băsescu disperat acum scrie : +trebuia sa il lasati pe sarbu sa intre in guvern. ati dovedit o data in plus ca dorinta de reconciliere este o gogoasa electorala, reconcilierea urma sa aiba loc doar daca reuseati sa puneti mana pe putere. plus ca l-ati injosit pe el ca om pt faptul ca nu i-ati respectat dorinta (in asia suntem mai sensibili la chestiile astea). un fel de “stai usor, partidul inainte de toate”. iar explicatia aia cu diferenta de ideologie e iarasi o abureala cusuta cu ata alba. pt mine, ca simplu alegator, orgoliul dvs de mare partid ma lasa rece, ca sa nu spun mai multe.+
    Se pare că singurul ministru bun din noul guvern ar fi putut să provină doar de la PSD :-)

  130. 132 Dragos decembrie 19, 2009 la 10:35 am

    se presupune ca “, ” Eventual”, “cred insa ca este timpul”, “Cred ca trebuie sa avem insa”, “cum putem sa ne”, “de la care trebuie sa”,
    “Probabil”, “Simt ca se putea”, “trebuie sa ne aplecam”, “trebuie sa o”,
    “Trebuie sa vedem”, “Nu sa folosim”, “Nu sa ne”, “pe care trebuie sa il analizam”, ” Cum vom face ca”, “Care este proiectul pe care”, “si in care sa vedem daca”, “va trebui sa reinceapa sa”……

    Comentariu 1: ati pus punctul (.) pe I.
    Comentariu 2: era momentul/cazul ca cineva sa ia atitudine.
    Comentariu 3: asa se da cu pumnul in masa.
    Comentariu 4: Basescu si-a gasit nasu’ !

  131. 133 Draghi Puterity decembrie 19, 2009 la 11:17 am

    Aud de la diversi lideri PSD-isti, ca “trebuie sa ne reformam, sa ne scapam de cei care au o imagine proasta in partid”.

    Interesant e ca “cei cu probleme” sunt tocmai cei care il deranjeaza cel mai mult pe Basescu. Filmul asta l-am mai vazut. Finalul e cunoscut. E fara happy end.

    Constat si o intensificare brusca pe bloguri a activitatzii unor “binevoitori” care cauta sa induca acest mod de gandire colegilor dumneavoastra de blogarit. E vorba de indivizi care cunosc foarte exact care sunt punctele sensibile pe care trebuie sa apese ls fiecsre coleg in parte, pentru a declansa dorintze de razbunare, revanse, orgolii, pe care le directioneaza in sensul amintit mai sus. Se actioneaza pesonalizat si in mod evident organizat.

    Cred ca mai mult ca oricand trrebuie sa comunicati. comunicati, comunicati. Nu lasati lucruri nespuse. Dezamorsati, daca e nevoie in discutzii intre patru ochi cu fiecare in parte, chiar si cele mai absurde alegatzii, eliminati tensiuni, lamuriti sincer si deschis neintelegerile, pentru ca in opinia mea sunteti foarte aproape de masa critica.

    Sunt multi idealisti in PSD care pot fi usor dusi de nas cu promisiuni frumoase, cu texte de genul reforma, reinorie, genratia tanara, s.a.m.d. Faceti cu ei, cu calm, un reality check. Explicati-le pe indelete, care sunt optiunile reale, care sunt constrangerile, contextul. Aratati-le ca nu ajung bunele intentzii, ca e nevoie de mult mai mult decat atat pentru a le piune in practica. Mai ales in conditziile unui electorat in convulsii cum e cel roman.

  132. 134 Sami Ionescu decembrie 19, 2009 la 11:22 am

    Eu n-am inteles ceva ! Daca se va dovedi frauda electorala , ce se va intampla ? D.p.d.v. legal, ce masuri se pot lua , in cazul in care se constata chiar si dupa o perioada mai mare , ca cel ce ocupa functia de presedinte , o ocupa pt. ca s-a fraudat ?
    Presupun ca , investigatiile privind frauda si falsurile dureaza mai mult , pentru ca trebuiesc analizate probele foarte serios .

    Se analizeaza probele respective d.p.d.v. penal ? Banuiesc ca daca oricare dintre noi am falsifica vreun document , am infunda puscaria . Sunt aceste falsuri analizate in zona penalului sau a civilului ? Nu se judeca in fals aceste fraude ?

    Cine ma poate lamuri ?

  133. 136 Vasile, decembrie 19, 2009 la 11:37 am

    mi-a disparut un mesaj, nu ca individul ar merita vre-un efort , dar ca o chestie principiala contele ar fi trebui sa stie ca pe buletinul de vot pentru modificarea constitutiei , va putea in sfirsit asa cum si-a dorit din totdeauna sa inlocuiasca succintul romanesc da ,cu intregitul ighen, cum tot asa ar fi trebuit sa stie ardelenii ca s-ar putea sa ajunga aidoma starii lui Avram Iancu si sa ceara iertare muntilor si padurilor care vor rasuna de atatia ozosei….
    Si mai ma deranjeaza ca stergandu-mi mesajul a disparut si urarea mea de Craciu Fericit tuturor nu numai ca asa a dat Domnul dar si pentru ca asa ar trebui si An Nou asa cum si-au asternut votand ce au votat!
    In mesaj mai era si un PSeu in care aminteam maurilor care si-au facut datoria ,si in parte au disparut, lasind de veghe mercenarii mameluci sa emite pe aseiasi lungime de unda cu sectia de dezinformare , asa cum a procedat individul care s-a jusat cu cuvintele dar nu a aratat si similitudinile , de fapr certitudinea ca FNI a secat si i-a deposedat pe 200000 de mii de creduli de niste bani pe cind FMI va saracii citeva milioane……si mai era ceva , in loc de adio …dar se pare ca am stricat orzul pe gaste…

  134. 137 Marcus decembrie 19, 2009 la 11:39 am

    Patimile unui alegator onest

    Doar ce ma linistisem in urma tratamentului de specialitate pe care l-am urmat si scapasem de imaginile reprezentand chipul iubitului nostru presedinte, care imi apareau obsesiv de la ecranul televizorului pana la geamul cuptorului cu microunde, trecand succesiv de pe cel masinii de spalat pe cel al aragazului, ca un nou chin de natura psihica m-a lovit imediat dupa confirmarea noului/vechiului presedinte in fotoliul prezidential.
    M-au lasat viziunile din timpul zilei, insa noapte de noapte traiesc din plin cosmarul repetarii aceluasi vis, in care se face ca iubitul nostru presedinte l-a desemnat, in intelepciunea sa proverbiala deja si din dragostea sa pentru cei 70.000 de romani din afara granitelor tarii care au facut diferenta la prezidentiale, ca viitor Prim Ministru pe Emil Boc.
    Dar Boc nu imi apare singur in acest cosmar, in urma caruia ma trezesc periodic noapte de noapte, leoarca de transpiratie si strigand ca din gura de sarpe (vecinii au depus deja plangere impotriva mea), iar sotia a plecat la soacra-mea, ci insotit de o intreaga suita de personaje politice, care mai de care mai inspaimantatoare si datatoare de frisoane. In acest cosmar se face ca Bocul vrea sa-si formeze noul cabinet din aceasta suita care, incepand cu mai vechea Elena ot Plescoa si ajungand la mai noul general izmenar cu state de vechi mafiot, independentul Oprea, reprezinta noul guvern al Romaniei.
    O alinare usoara imi este data totusi de aparitia rosie si datatoare de speranta, in acest ghiveci portocaliu-unguresc, a psd-istului Marian Sarbu, care tropaie fericit la gandul unui nou mandat de ministru, in care el va avea sarcina placuta de a diponibilza sute de mii de bugetari, ca urmare a magistralului program de iesire din criza pe care il are in vedere noul guvern. Si aceasta alinare se bazeaza pe castigul de imagine pe care-l va avea PSD-ul ca urmare a acestei posibile numiri, rezultat al dragostei nemarginite pe care d-l presedinte o nutreste fata de comunistul pe care il vrea la Ministerul Muncii.
    Ce este mai tragic in toata aceasta situatie consta in faptul ca, doctorul mi-a zis ca daca prima data a reusit sa ma scape de chin, de data asta va trebui sa ma resemnez si sa ma obisnuiesc cu aceste vizite nocturne.
    Singura consolare pe care o am totusi vine de la faptul ca acesta nu este decat un vis, chiar asa cosmar trait noapte de noapte si ca realitatea este alta, iar Romania, sub conducerea inteleapta a mult iubitului nostru conducator reconfirmat, isi va gasi cu siguranta drumul de iesire din criza ca urmare a desemnarii de catre d-l presedinte a unui Prim Ministru competent, care sa-si formeze un cabinet de profesionisti si nu din termite portocalii/independente/ maghiare care sa devalizeze in continuare si praful care a mai ramas pe toba bugetului bietei noastre tarisoare.

    Dar daca nu va fi asa?

  135. 138 Predescu Ioan decembrie 19, 2009 la 11:58 am

    Domnule Adrian Nastase,

    Sunt unul dintre cei care regreta sincer ca nu v-au votata in 2004, simt ca suntem un popor care defuleaza continuu, atunci cand voteaza, munceste..etc. Am votat cu totii strict ‘emotional’, preferand prea des populismul si demagogia in detrimentul compenetei si echilibrului. Deunazi mi-am zis, hai sa privesc lucrurile in fata si m-am uitat pe ceva statistici macroeconomice:

    Am fost surprins sa constat ca perioada guvernarii Domniei Voastre a fost de departe cea mai buna, cea mai echilibrata, co o crestere PIB de 16 mld EURO si daorii externe de numai 4 mld. EURO. In schimb in perioada 2005-2009 am crescut cu 38 mld EURO si am papat cam tot atat. Cu indatorare record pe 2009 de peste 32 mld. EURO, la dobanzi ‘foarte avatajoase’ de pe piata interna… Ce sa zic, a fost criza, dar alte tari ca Bulgaria, Ungaria au traversato net mai usor …

    Sper ca si noi ROMANII sa votam dupa ce ne uitam pe cifre, pe date concrete facand o comparatie cu evolutia altor tari. Sa nu mai constatam mereu post factum ‘ca mai binele este dusmanul binelui’. Sa nu mai dam atentie unor chestii populiste gen termopanele, sau blocul din Zambacian in timp ce contractul Bechtel renegociat cu sirg de Dnul Berceanu si-a dublat pretul negociat de Dvs (vreo cateva mld. bune de EURO) …si multe altele

    Cu restpect si consideratie,
    Ioan PREDESCU

  136. 139 blogideologic decembrie 19, 2009 la 12:32 pm

    Cred că trebuie să începem a ne face o idee exactă despre cât de gravă financiar este situaţia României de acum. Deci la sfârşitul primului mandat prezidenţial Traian Băsescu, –„preşedintele jucător”, aşa cum s-a caracterizat singur–, România are o datorie suverană grosso modo de 100 miliarde de euroi. Sincer să fiu, nu ştiu pe ce s-au cheltuit aceşti bani, şi am convingerea că şi dictatorul Nicolae Ceauşescu i-ar fi cheltuit mai eficient ! Aţi văzut cât de mult am pătimit doar pentru a restitui datoria aceea suverană de 12 miliarde dolari USA, contractată de Nicolae Ceauşescu de la World Bank. Este o iluzie să credem că România va putea plăti această nouă datorie suverană de 100 miliarde de euroi. Se va recurge la un mecanism de inginerie financiară folosit şi de Islanda, Irlanda sau Grecia. Acest mecanism se cheamă CDS suveran. În principiu, iniţial mecanismul de inginerie financiară CDS a fost folosit numai la nivel microeconomic. CDS este acronimul de la Credit Default Swap. Este un “contract financiar de protecţie” care intră în categoria foarte periculoasă a produselor financiare derivate. Ca „preşedinte jucător”, Traian Băsescu are acum obligaţia să vorbească în totală transparenţă românilor despre datoria suverană a ţării şi despre ingineria financiară de tipul CDS suveran pe care o patronează !

  137. 140 instalatorul decembrie 19, 2009 la 12:44 pm

    Blogideologic: este mai putin important comentariul la care va referiti, este insa important mecanismul de propaganda construit si utilizat si de care pesedeul ar trebui sa tina seama: gesturile “grupului de lupta Basescu” au intotdeauna motivatii reale mascate de motivatii aparente. Motivatiile aparente sunt imediat si intens sustinute propagandistic de politrucii prezidentiali si pedelisti. Raspunsurile posibile ale adversarilor politici sunt prevazute pe cit posibil si aparatul propagandistic declanseaza imediat blamarea adversarilor politici. Lipsa de logica este prea putin importanta pentru ei comparata cu forta afirmatiei. Nu conteaza cum sunt privite partidele si cum sunt priviti oamenii, lipsa de respect si pentru partide si pentru oameni este vizibila.
    Presedintele nu are ca obiectiv reconcilierea nationala. Reconcilierea nationala presupune citiva pasi logici si intrati in standard. In acest caz, o succesiune logica de pasi ar fi fost: consultarea prezidentiala cu partidele pentru un premier capabil sa coaguleze un guvern de uniune nationala ori macar de arc national, cu reprezentare guvernamentala adecvata celei parlamentare. Formularea unei propuneri de guvern fara amestecul presedintelui. Prezentarea ei in parlament. Ceea ce face presedintele inseamna o succesiune de pasi in continuarea dezbinarii nationale, cu scopul intrevazut ca partidele, considerate adversari politici, sa iasa prost in ochii electoratului. Ceea ce inseamna ca presedintele nu isi considera acest mandat ca fiind ultimul – indiferent ce declara acum – si ca mai doreste mandate de presedinte. Faptul ca dl Marian Sarbu a refuzat sa se desolidarizeze de partidul sau este laudabil atit pentru el cit si pentru pesede si il pune pe presedinte in situatia de a face compromisuri, numind in guvern dezertori din partide, spre a-si asigura cit de cit o majoritate parlamentara. Fortind nitel nota, dar in nici un caz mai mult decit politrucii prezidentiali, am putea spune ca avem de-a face cu guvernul dezertorilor.

  138. 141 Marcel decembrie 19, 2009 la 3:16 pm

    @ blogideologic

    “Sincer să fiu, nu ştiu pe ce s-au cheltuit aceşti bani, şi am convingerea că şi dictatorul Nicolae Ceauşescu i-ar fi cheltuit mai eficient ” – pe consum. Televiziunile ne aduceau tot felul de analisti care laudau acest mod de ‘devoltare’, incat si multi oameni de buna credinta ajunsesera sa creada.

  139. 142 octaaa decembrie 19, 2009 la 3:45 pm

    Bine punctati.

    Tin insa sa aprofundez putin situatia, punand urmatoarea intrebare : Aveti idee cam ce procent dintre studentii(de la facultatile de stat) simpatizeaza PSD-ul?
    Eu nu am stat sa fac sondaje :) Dar, fiind unul dintre acesti studenti, vad oarecum din interior care e atmosfera. Sa imi fie cu pacat daca gresesc…dar nu am auzit la nici unul sa fie simpatizant PSD. Ba mai rau, toti se feresc ca dracu de tamaie(sa imi fie scuzata expresia) cand aud de PSD.

    In mod normal, tineretul este de stanga. Nu comunist, ci social democrat. Adica exact ceea ce se da PSD-ul a fi. La fel si intelectualii. Numai ca la noi e pe dos….
    Pai atunci, de ce credeti ca tineretul din universitati nu simpatizeaza cu PSD-ul?
    Aici cred ca ar trebui sa dezbateti intens. Caci, fara tineri…usor-usor partidul va scadea.

    Sa incerc sa dau 3 motive pentru acest dezinteres al tineretului pentru PSD :

    1 – Ion Iliescu. Desi inainte era o adevarata locomotiva(poate cea mai mare din toata istoria Romaniei) pentru partid…astazi este precum un vagon greoi…ale carui roti sunt si foarte tocite. E anormal sa iti trimit la plimbare fondatorii, insa un pas in spate cred ca se cuvine.
    2 – Eruditii care au ajuns azi pana in virful partidului. Desi ei aduc prin Ferentari, prin Rahova, etc niste voturi…sa stiti la nivel de tara(si in special in randul tineretului) pun o mare bariera
    3 – Desi PSD-ul are oameni de o inalta pregatire si onestitate as putea zice(o parte dintre ei v-au fost ministri) azi nu mai au nici un cuvant de spus. Cel putin prin presa. Ori aveti o comunicare slaba, ori chiar Mazare si cu vanghelie domina partidul.

    PS : O simpla parere. Dar, cred ca se impune o discutie pe aceasta tema in varful partidului. Desi multi nu cred ca ar diri-o.

  140. 143 maria1maria decembrie 19, 2009 la 8:40 pm

    Nu doar lectia solidaritatii trebuie invatata ci multe, multe, multe alte lectii ar trebui invatate…Surprinzatoare poate parea aceasta idee pentru cel mai mare partid al tarii…dar, pardon, nu mai vorbim de cel mai mare partid al tarii, nici macar cu anexa PC. Pentru prima data in istoria sa, PSD-ul reprezinta a treia forta politica (daca ar avea azi loc alegeri nu cred ca ar obtine mai mult de 20%).Astfel in prezent PSD trebuie sa stopeze declinul si sa incerce sa-ai reafirme lectiile invatate deja si parca uitate:ideologie, valori individuale si atragerea maselor…

  141. 144 Exasperat decembrie 19, 2009 la 10:32 pm

    Domnule Năstase,
    E plauzibilă ipoteza modificării legii electorale de către Executivul Boc, astfel încât la următoarele alegeri parlamentare câştigătorul de colegiu să devină automat deputat sau senator (vechea teză PDL)?
    1. În condiţiile astea, se mai respectă proporţia voturilor cu nr de parlamentari din dreptul fiecărui partid?
    2. În aceleai condiţii, nu priviţi cu justificată teamă viitoarea proporţionare a Legislativului?

    Petruţ

  142. 145 socrate decembrie 19, 2009 la 11:46 pm

    Filosofia,se “traduce”ca, fiind,dragoste de înţelepciune,are darul de a pune multe ântrebări,la care recunoaşte,nu le’a găsit la toate răspunsul. LOGICA fiind,Ştiinţa,indispensabilă oricărui Adevăr pt. a fi,ADEVĂR din ADEVĂR şi nu Adevăr din minciună,altfel spus,o Ştiinţă a formelor gândirii corecte (Drepte),atunci cînd PRINCIPIILE îi sunt respectate.
    Aceste înrudite două Ştiinţe,dimpreună cu ISTORIA(MAMA ÎNŢELEPCIUNII)au stat la baza,”orânduiri socialiste”,a guvrernării Laice.
    PSD.sa abătut mult de la “gîndirea laică socialistă”,ba mai rău prin creştinul,practicant Geoană,sa reîntors la “gîndirea patriarhal-creştină”,mergînd pînă acolo,încît să afirme că,IMNUL NAŢIONAL,profund “socialist” trebuie înlocuit,bănuiesc cu unul, p.- creştin;ân lumea asta suferiţi crunta exploatare a omului de către om,şi fericiţi veţi fi pe lumea ailaltă,”imn” ce face cinste PNŢCD şi partidelor adepte a sistemului (idologiei) p.-creştine şi nici decum unui partid care măcar după denumire se vrea SOCIAlIST(SOCIAL) în înţelesul real al cuvîntului.
    Domnule Nstase,înclin săi dau dreptate întîiului preşedinte PSD. încreştinat,Iliescu,cu privire la remarca de acum autentică şi celebră,referitoare la “capacităţile intelectuale paranormale”,ale lui Geoană şi să constat că aceşti doi împătimiţi creştini “sociali”,sunt atemporali,vremurilor ăstora crezînd că,IDEOLOGIA P.-CREŞTINĂ îngenunchetă,din nefericire nu şi anihilată de SOCIALISM, este soluţia actuală şi de viitor a României şi nu numai.
    Dacă ideologia p.-creştină,ar fi avut în conţinutul ei,posibilitatea înfăpruirii, idealului de Dreptate Socială si implicit de Demnitate Spiritual Umană şi Umană,DE CE A FOST NEVOIE DE “GÎNDIREA SOCIALISTĂ”!?
    PSD.,find un partid preponderent,LAIC, alcătuit din “foşti tov. de partid” actualmente “colegi”,împărţiţi, în două clase ANTAGONISTE,aşa cum prevede LIBERTATEA CAPITALISTĂ(liber de a fi exploatator şi de a fi la rîndul tău exploatat),”LIBERTATE”pe care TOŢI am dorito,fără a cunoaşte prea bine CONSECINŢELE,acestei “libertăţi”.
    Acum că am trecut TOŢI, prin această,”tristă experienţă”, VIAŢA în sine fiind “o tristă experienţă”,eu cred că PSD.ARE CAPACITATEA, realizării unei reale Reconcilieri Naţionale,ţinînd cont de părţile BUNE şi RELE a celor două sisteme,Socialist şi Capitalist.
    În acest context am propus lui Geoană şi iplicit PSD.înaitea acestor alegerii prezidenţiale,3 trăsături legislative fundamentale,a unei “constituţii”pt.îndeplinirea acestui deziderat,acestea sunt;
    1.Nimeni nu este mai presus de DREPTATE.
    2.DREPTATEA se instituie prin LEGE.
    3.ORICINE poate propune REGULI SOCIALE,JURIDICE etc…. cu condiţia
    aplicării “preventive” a respectivelor reguli pe “pielea” celui ce a propus.
    Aceste “considerente” respectate,dovedesc dacă DEPTATEA este RELATIVĂ sau NU,şi dacă întîietate,în formularea unei REGULI, o are
    Dreptatea sau Legea(obligativitatea) respectării ei(fără ca aceasta să respecte Dreptatea).
    Am aşteptat de la Geoană sau staful său măcar un scurt comentariu,dat fiind faptul că “el”, pe blogul său “o singură Românie”(formată din două clase antagoniste),mă abţin cu greu…..,cerea “idei”,mincinosul,cîte idei din cele propuse a respectat?,sau în afara “considerentelor” Logice, propuse,care ar fi CALEA DE URMAT!?,pt.realizarea unei REALE RECONCILIERI NAŢIONALE,dată fiind “starea morală” a românilor, oarecum deosebită de celelalte naţii.
    O fi aşteptat,creştinul Geoană,votul meu şi a altora care gîndesc ca mine!,dar nu la primit,după cum nici celălalt încreştinat,mai puţin trîmbiţat,Bsescu nu la primit.
    Să fim serioşi,d-le Năstase,între două ideologii patriarhal-creştine propuse,ca mod de GUVERNARE, UN LAIC RAŢIONALIST,care face parte din “forţa de muncă”,ar VOTA, O IDEOLOGIE care este o “Blasfemie la adresa Dreptăţii şi Demnităţii Sociale”!?
    Cu respect,
    PS.Aştept să văd, orientarea Ideologică Laică sau patriarhal-creştină a partidului,în funcţie de aceasta eu şi alţii ca mine vom hotărâ dacă PSD. ne mai reprezintă sau nu.Dvs. sunteţii,un RAŢIONALIST,părerea mea şi a multora,care aţi “derapat” puţin cam mult la “nedreapta socială”,dar avînd în vedere faptul că TOŢI după “posibilităţi” am “derapat” mai mult sau mai puţin,NU CONSTITIE “O PROBLEMĂ”,de NEREZOVAT,cum unii din partid,cu rea voinţă vorbesc.Sunteţi sigurul posibil(aveţi apacitatea,vă mai trebuie VOINŢA),pt.a readuce PSD.în varianta PDS.(Partitul Dreptăţii Sociale),la guvernarea României,speranţa de mai BINE pt.toţi,indiferent de comvingeri religioase sau aparteneţe politice,aşa zise laice,care numai laice nu sînt.

  143. 146 decebal decembrie 20, 2009 la 10:34 am

    PSD a ajuns o afacere de famile,nasi,fini,nepoate,nepoti etc Amintesc doar ILIE SARBU FICA SA DACIANA SI GINERELE PONTA .alt e exemple MITREA si CUMATRUL VANGHELIE Mai sant foarte multe exemple Aceasta e burghezia rosie

  144. 147 ELMMAR decembrie 20, 2009 la 11:17 am

    @ Harabula,

    Mare e diferenta dintre joc si joaca asa ca lasa pe altii sa puna botu’.
    Salut!

  145. 148 ELMMAR decembrie 20, 2009 la 12:35 pm

    @ Walt Disney,

    Te stiu bland,nu i cere poza te rog,nu strica o zi de duminica…

  146. 149 blogideologic decembrie 20, 2009 la 1:08 pm

    @ socrate
    Despre imnul “Deşteaptă-te, române!” , în Wikipedia scrie la adresa URL http://ro.wikipedia.org/wiki/De%C5%9Fteapt%C4%83-te,_rom%C3%A2ne!
    +„Deşteaptă-te, române!” este, din 1990, imnul naţional al României . Muzica are autor necunoscut (vezi mai jos). Versurile şi aranjamentul aparţin lui Andrei Mureşanu (1816 – 1863), poet de factură romantică, ziarist, traducător, un adevărat tribun al epocii marcate de Revoluţia de la 1848.Poemul „Un răsunet” al lui Andrei Mureşanu, redactat şi publicat în timpul Revoluţiei de la 1848, a fost pus pe note în ziua în care autorul l-a recitat câtorva prieteni braşoveni, fiind cântat pentru prima oară la Braşov, într-o grădină din Şchei, şi nu în data de 29 iulie 1848 la Râmnicu Vâlcea, aşa cum este îndeobşte cunoscut (deşi nu se precizează care era acel cântec patriotic, cântat de cei prezenţi, s-a presupus fără dovezi că era vorba despre acesta).Anton Pann este creditat ca autor al muzicii imnului, dar melodia pe care Andrei Mureşanu a pus versurile sale avea o largă circulaţie în epocă şi nu i se cunoaşte cu certitudine autorul. Era o melodie cântată de obicei pe un text religios, ce purta numele Din sânul maicii mele.+

  147. 150 Maria Ogica decembrie 20, 2009 la 5:30 pm

    Da , asa o fi dar mai mult mi-ar placea ca imn “Trei culori cunosc pe lume “actualizat binenteles , nici ca regalistii dar nici ca Adrian Paunescu. Dar sa canti “desteapte-te romane” in ziua de azi mi se pare anacronic , era valabil la 1848 dar acum cine sa se mai destepte si de ce? In curand nu vor mai fi granite , propieteta particulara este garantata atat timp cat nu faci ipoteci la bana pe. ea , lb. romana este pe cale de disparitie, obiceiurile idem , algerile sunt trucate , adevarat spectacol de sunet si lumina , deci singura idee de patrie ar mai ramane culorile stegului romanesc , cele trei: rosu , galben si albastru. Doar steagul ne mai identifica ca natie deci sa-i cantam imnul adecvat ca sa stie si copii care le este originea si drapelul. Cu aiurealam asta demodata de “desteapta-te romane” , nu se mai emitioneaza absolut nimic in sufletul acestui popor nimicit.Imi amintesc cand eram eleva si invatam acest catec ca totdeauna ne trezea rasul si nu emotia. Daca un coleg nu era atent , era apostrofat : desteapta-te , ma , din somnul tau “de puturos”

  148. 151 Alex decembrie 20, 2009 la 8:25 pm

    @ Harabula:
    Stie ceva in plus francmasoneria despre jocul pe care il face axa Moscova – Budapesta (pionul Baconsky) pe falia istmului ponto-baltic?

  149. 152 Alex decembrie 20, 2009 la 8:59 pm

    @ blogideologic
    Mircea Eliade a pus un diagnostic extrem de realist intelectualitatii romanesti atunci cand vorbea despre tendinta de a simplifica realitatea, de a vedea totul in alb si negru.
    Dupa mine sunteti candidatul perfect la functia de Mare Maestru in Loja Traditionalsta Antimasonica Romaneasca (LTAR).

  150. 153 Adi decembrie 20, 2009 la 9:25 pm

    @ Maria Ogica

    Nu-nteleg ce vrei sa spui prin “Trei culori [...] nici ca regalistii” ? Versurile initiale (cele “regaliste” , cum spui) au fost scrise de insusi Ciprian Porumbescu . Cat priveste actualitatea unui imn sau a altuia , am sa-ti dau exemplul imnului Olandei , “Het Wilhelmus” . Are peste 400 de ani vechime , iar ca text e o istorisire la persoana 1 a istoriei lui Wilhelm de Orania , incepand cu epoca in care era fidel regelui Spaniei , Filip al II-lea , pana la razvratirea impotriva acestuia si castigarea independentei Tarilor de Jos . Nu stiu cat de actual mai poate fi pentru Olanda un imn care vorbeste de un razboi contra Spaniei , dar acesta e textul . Si olandezii nu se gandesc ca ar trebui schimbat . Sau imnul Frantei : “…auziti pe campii urland pe acei soldati feroci care vin [...] sa va casapeasca fiii si sotiile ” (traducere libera – scuze!) . Cat de actual poate fi ?
    Un imn nu trebuie totusi sa fie “la moda” (sau in trend :-) ) .

  151. 154 ELMMAR decembrie 20, 2009 la 11:00 pm

    @ Mihnea Georgescu

    Mai Mihnea tu nu intelegi?

    Iti mai spun eu o data cum e cu flacara violet.
    Nu e violet, e mov si nu orice fel de mov ci mov curvesc din ala de ti place tie.
    Multumit?

  152. 155 blogideologic decembrie 21, 2009 la 7:00 am

    @ Alex
    Am încercat să construiesc o punte către Epoca Luminilor, mizând pe reversibilitatea timpului din Logică. Iar Logica nu este o ştiinţă a culorilor :-)

  153. 156 M.Voicu decembrie 21, 2009 la 7:56 am

    @ Maria Ogica decembrie 20, 2009 la 5:30pm spune: ”proprietatea particularã este garantatã atât timp cât nu faci ipoteci la bancã pe ea”.
    Dar bãncile nu au respectat regulile de prudenţialitate. ÎN FAPT, …A FOST GARANTATÃ CU PROPRIETATEA PUBLICÃ, în 2009, DE DRAGUL BÃNCILOR – contrar Constituţiei care le defineşte distinct în Art.136 începând cu alin.1: ”Proprietatea este publicã SAU privatã” şi Art.44.

  154. 157 dani decembrie 21, 2009 la 8:43 am

    Va respect pentru calitatile intelectuale deosebite pe care dumneavoastra le aveti. Cred, din 1996 ca sunteti intre primii 3 politicieni de valoare pe care Romania ii are din 1990 pana in prezent. As vrea sa va spun ca intreaga clasa politica romaneasca, din pacate, nu a invatat nimic, nu doar PSD. Parerea mea personala e ca clasa politica romaneasca are o componenta “stahanovista” din ce in ce mai accentuata, incepand de la baza pana la nivelul cel mai inalt. Economic aceasta clasa politica a distrus tot ce se putea distruge din 90 pana in prezent. Nu a platit nimeni acest fapt!! Productia si planificarea nu a inventat-o Ceausescu toate au fost copiate de la occidentali si puse in practica la noi. Primesti 1 euro fara plan de afaceri, proiect etc de la U.E.???? (daca a fost ok implementat sau nu asta e altceva). Asa zisi “comunisti feroce” din anii 1948 nu au distrus proprietatile marilor capitalisti, doar le-au schimbat denumirea si forma de proprietate producand in continuare. Astazi cel mai eficient sistem economic mondial e condus de partid comunist(China). Sistemul capitalist are mari probleme??? Toata lumea tace :). Toti “comunistii” urla impotriva lui si nu fac diferenta intre comunism si dictatura! Nici un membru PSD nu a luat masuri pentru a defini clar acest aspect. Parerea mea e ca comunismul promoveaza toate valorile crestine din noul testament (iubire, fara valori materiale, egalitate, milostenie, bunatate, etc.). Oare acum dupa 20 de ani nu trebuiau marii intelectuali sa spuna clar ce e una si ce e alta!!!??? Paradoxal acum in 2009 PSD pierde pe sloganul JOS COMUNISTII! ??? Incredibil dar adevarat. Sa ajunga in 2009 d-nul Vanghelie sa de-a tonul la cantec in PSD!!!??? Se urla de fraude electorale si sistemul de vot e acelasi ca pe vremea lu Creanga?? Domnul Geoana si restul care au facut valuri cu frauda au fost mai mult decat jenanti. Cand s-a impartit faina si uleiul UE in plase cu sigla partidelor toti au tacut nime nimic chit ca presa a relatat fenomenul :)Concluzii:
    Cu un sistem de educatie si promovare a valorilor dupa cat de “gros” e buzunarul nu exista nici o perspectiva de viitor.
    Toate gafele vor fi platite de popor mai repede sau mai tarziu.
    Atata timp cat mancarea va fi ff scumpa iar cheltuielile cu intretinerea unui apartament vor avea valoarea unei pensii sau salar (aici se incadreaza poporul) pace sociala nu va fi nici daca exista in toate domeniile tehnologie sau servicii mai bune ca in Japonia.
    Cat priveste PSD, depinde de caracterele oamenilor dumneavoastra si de modul cum acestia vor stii unde le e locul.
    Multa bafta

  155. 158 Al. decembrie 21, 2009 la 9:57 am

    Domnule Nastase,PSD-ul ar trebui sa ia lectii de la pdl.Cum fac ei de ne conduc si pe noi,,fraierii”? Intrebati-l pe d-l Gherasim fost pesedist[azi pede-LEU]. Dansul spunea la postul RTv.:,,….si la noi in pdl,ca si in toate partidele sunt certuri si contradictii,dar[ATENTIE] NOI NU IESIM PE ECRANELE TV ,ci le rezolvam in interiorul partidului” si mai spun eu ca intreaba intai si-ntai parerea ,,SEFULUI LOR SUPREM”.Asta este.Inca cinci ani de amaraciune pentru mine sinu numai [f.f.f.f.f.f. multi ,oameni nemultumiti de prestatia DVS[ma refer la PSD,evident.]Deci…..sa ne resemnam ,caci totu-i DESARTACIUNE.Cu respect!

  156. 159 Radu decembrie 21, 2009 la 4:48 pm

    Deja m-am saturat eu sa o vad pe doamna Udrea data ca exemplu negativ. Oricum, intr-un an a facut mai mult decat ati facut voi in 5. Femia nu mai trebuie sa stea la cratita de mult asa ca ar fi bine sa se inceteze cu misoginismul asta

  157. 160 M.Voicu decembrie 21, 2009 la 8:01 pm

    @DANI decembrie 21, 2009 la 8:43am, rezum aici, spunea:
    1) Aşa zişi “comunişti feroce” din anii 1948 nu au distrus proprietãţile marilor capitalişti; doar le-au schimbat denumirea şi forma de proprietate PRODUCÂND ÎN CONTINUARE.
    2) Clasa politicã a distrus tot ce se putea distruge DIN 90 PÂNÃ ÎN PREZENT. Nu a plãtit nimeni acest fapt!!
    3) Producţia şi planificarea nu a inventat-o Ceauşescu; toate au fost copiate de la occidentali şi puse în practicã la noi. Primeşti 1 euro fãrã plan de afaceri, proiect etc de la U.E.???? (dacã a fost ok implementat sau nu asta e altceva).
    @A.N. spune: „mulţi… sunt dezamãgiţi. Simt cã se putea face mai mult”.
    Am protestat la începutul anilor 90 când în noile paşapoarte s-a introdus prescurtarea ”ROM”; cu acestea au plecat întâi chiar demnitarii, apoi şi cetãţenii României au fost obligaţi sã se legitimeze cu ele în strãinãtate, deşi ”fierul vechi”, ca în mai toate industriile care s-au construit pânã în 1990, ERA INOX!

  158. 161 Lucia decembrie 26, 2009 la 7:57 pm

    Stimate d-le Adrian Nastase, cu ocazia Sf. Sarbatori vreau sa va doresc si eu Craciun Fericit, la Multi ani, d-voastra si familiei dvoastra ,si sa ramaneti mereu omul si intelectualul in care am crezut intotdeauna si care face sa nu ne pierdem speranta in aceste zile atat de nedorite pentru cei peste 5 milioane de romani.
    cu respect,
    L. Gusatu Cluj Napoca


  1. 1 Care sunt lectiile pe care (nu) le-am invatat noi, cei din PSD … | Uni Ego Trackback pe decembrie 18, 2009 la 10:30 pm
  2. 2 DIN NOU IN COMUNISM IN ROMANIA? « Casastirilor's Blog Trackback pe decembrie 19, 2009 la 12:53 am

Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s






Arhiva


Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 1,068 other followers

%d bloggers like this: