2010 – La multi ani!

 
La multi ani pentru Noul An – 2010. Primul deceniu din noul mileniu s-a incheiat. Au trecut 20 de ani de cand Romania si-a schimbat drumul si a ales calea democratiei si a modernizarii. Au fost 20 de ani cu bune si cu rele, cu schimbari insotite si de succese, dar si de suferinte. Nu cunosc si nu intuiesc varsta fiecaruia dintre cei care intra pe  acest blog. Poate pentru unii dintre voi schimbarile din acesti ani sunt mai clare, prin comparatie cu ceea ce exista inainte de 1989. Poate pentru altii, mai tineri, perioada anterioara Revolutiei va ramana intotdeauna un capitol (scris in diferite feluri)  din cartea de istorie. Tuturor va urez un Nou An mai bun decat ultimul si doua decenii  mai bune decat ultimii 20 de ani. Stiu, ideal ar fi sa fie numai bine de acum incolo.
Si totusi, anul 2010 nu va fi unul usor. Singurul lucru pe care mi-l doresc este ca romanii sa isi regaseasca solidaritatea in ciuda greutatilor care vor veni. Solidaritatea nu este un concept abstract. Fiecare dintre voi o traiti – sper – cu familia si cu prietenii. Ceea ce imi doresc eu este sa reusim sa trecem cu totii de micul nostru univers si sa ne gandim la faptul ca “familia noastra mare” are si ea nevoie de un „sentimentul de legatura” si, mai ales, de optimism. Ma ingrozeste faptul ca, in ultimii ani, ura a ajuns sa fie pretuita. A ajuns sa fie valorizata si recompensata (uneori prin functii importante din stat). Ura nu naste decat ura si distrugere. Solidaritatea genereaza constructie si confort. Am aflat acest lucru de atat de multe ori in istorie si sper sa ne reamintim, din nou, acest sentiment. 2010 trebuie sa fie un an al reconstructiei. Romania are nevoie de un proiect, de o directie, de o noua speranta. PSD, la fel ca si Romania, are nevoie tot de aceste lucruri. Vom incepe abrupt acest an, cu dorinta de a rezolva cat mai multe din problemele noastre:  buget, relatia cu FMI, Consiliul National de la sfarsitul lui ianuarie…
 
Inca o data, La multi ani tuturor celor care cititi acest blog, familiilor voastre, prietenilor vostri si, desigur,  si adversarilor politici. La multi ani, dragi prieteni. La multi ani, PSD. La multi ani, Romania!

PS Am ajuns la Predeal, unde vom sarbatori Revelionul impreuna, in familie, dar si cu mai multi prieteni.

Anul cu pixel albastru

Este titlul editorialului meu de miercuri din Jurnalul National. Editorialul poate fi citit aici.

Veste proasta de sarbatori

Desi mi-am promis sa nu abordez,  in aceasta perioada, subiecte politice, ma vad nevoit sa o fac. Spun nevoit, pentru ca de multe ori ceea ce ne propunem nu se potriveste cu realitatea din teren. Iar realitatea din terenul noii guvernari consta intr-un anunt rece: vor fi eliminate 80.000 de posturi din sistemul bugetar. Acest anunt venit din partea ministrului Seitan a fost sec, fara a se expune criterii clare privind reducerile de personal si zonele in care acestea se vor produce. Nu imi fac iluzii ca exista astfel de date, ca s-au facut analize si calcule. As dori sa ii amintesc insa lui Traian Basescu ca intr-una din desele sale aparitii la OTV ii speria pe angajatii din sistemul public ca, daca Mircea Geoana ajunge presedinte, 4 din 5 bugetari vor fi concediati (sic!). Ca intotdeauna, Basescu a uitat sa spuna ca, daca va ajunge el presedinte, urmeaza cu adevarat concedieri. Nimeni nu contesta  nevoia de a restructura sistemul bugetar. Cum se face acest lucru insa tine de viziune si de o analiza asupra situatiei de ansamblu. Iar asa ceva nu poate avea un guvern condus de Emil Boc.

Vreau sa reamintesc faptul ca in 2004 numarul functionarilor publici era de 900 000, in timp ce, la sfarsitul mandatului lui Traian Basescu, numarul lor ajunsese la 1 400 000.  Deci cu 500 000 mai multi! De ce oare?

In Romania, se spune de cateva luni de zile ca este nevoie de o restructurare masiva a sectorului bugetar. Dupa cum am spus anterior, o astfel de nevoie – mai mica sau mai mare – nu poate fi negata, dar ea trebuie urmata in mod obligatoriu de un pas II: relansarea economiei. Fara acest pas, masurile de restructurare devin exclusiv unele de avarie, iar peste cateva luni va fi nevoie de alte concedieri, pentru ca fara o economie relansata incasarile bugetare vor fi in continuare mici, iar somajul va creste. Tocmai acest pas II nu vad a fi fost prezentat de un partid care se pretinde a fi de dreapta. Fara acest pas, orice discutie serioasa despre viitor nu poate avea loc.

Daca cineva se intreba de unde venea dorinta nestavilita a lui Basescu de-al atrage pe Marian Sarbu in pozitia de ministru al Muncii, sper ca acum a primit raspunsul. Basescu a ramas acelasi presedinte de partid, interesat sa protejeze PDL si sa ia intotdeauna masuri grele cu mana altora.

Ne asteapta vremuri grele, poate mai grele decat pana acum.  In plus, se asteapta cresteri masive de preturi si de taxe. Avem motive sa fim optimisti?

Raspunsuri

Inainte de orice altceva,  va multumesc, din nou, pentru urarile frumoase de Sarbatori. Citindu-va, m-am simtit  mai aproape de ceea ce ar trebui sa insemne aceasta sarbatoare. Impreuna cu familia si cuprietenii, am petrecut un Craciun intr-un frumos sentiment de autarhie multumita, care mi-a permis sa pun in parateza nemultumirile politice ale anului 2009 si preconizatele nemultumiri politice ale anului 2010. De aceea, vreau sa va multumesc si sa va urez, inca o data,   cat mai mult calm si relaxare pentru toate aceste zile de sarbatoare.

 A Palas, ai dreptate in legatura cu discutata numire a lui Bogdan Aurescu in functia de ministru de Externe. Personal, am avut, de la inceput, un mare scepticism in legatura cu seriozitatea puterii actuale fata de un om care a muncit extraordinar pentru aceasta tara. Ar fi fost o reusita de imagine, garantia profesionalismului si a independentei diplomatiei romanesti. Nu sunt extrem de sigur ca ultimele doua caracteristici ar fi fost pe placul lui Emil Boc. In definitiv, noul ministru de externe a fost ales nu pe ideea ca este un diplomat – desi este – ci, mai ales, pe prezumtia ca va fi un membru loial echipei Basescu-Boc. De altfel, rezultatele  votului si circumstantele obtinerii lor in sectia speciala de la Paris au avut un anumit rol in numirea respectiva, nu?

Diogenecainele, vorbim despre acelasi lucru in privinta electoratului tanar, urban si educat spre care PSD s-ar putea orienta pe viitor. Problema partidului social-democrat nu este “inocularea” valorilor de stanga, ci convingerea acestora ca PSD este singurul partid care le poate reprezenta corect interesele. In acest sens, cum ai spus si tu, nu sunt suficiente cateva fraze pe un outdoor sau cateva stiri pozitive la televiziune.

Dinu, eu privesc problema dezbinarii exclusiv ca una conjuncturala. Atat in perioada ’47-’89 cat si in 2004-2009 sau in alte momente ale istoriei universale sau nationale, dezbinarea si ideologizarea au parut a fi solutii pentru unele planuri. Pentru ca am considerat intotdeauna ca e mai eficient sa te lupti cu cauzele decat cu efectele, sunt mai interesat de aceste planuri si de felul in care ele ar putea fi impiedicate.

 

T., este stiut faptul ca, la nivel european, stanga se confrunta de mai multa vreme cu probleme de credibilitate si leadership, exact cum afirmi si tu. In acelasi timp insa, am putea spune ca si votul ideologic, discursul politic nepopulist sau reformarea institutiilor intampina numeroase probleme. Faptul ca exista probleme nu trebuie sa ne sperie sau sa ne determine sa dorim altceva decat idealul. Precum in trecut, oamenii trebuie sa invete sa fie rezonabili si sa ceara imposibilul. Poate ca astfel vom reusi sa nu ne mai speriem de probleme.

George, sunt total de acord cu faptul ca Opozitia are un rol foarte important in definitivarea democratiei. Totusi, nu pot sa nu vad si faptul ca Traian Basescu a diabolizat intotdeauna elementele politice care nu i s-au prezentat la picioare. Aceasta lipsa de respect este in sine un afront adus democratiei si Constitutiei. In conditiile unei diabolizari continue, de tipul 322, nu poate decat sa scada si mai mult puterea Opozitiei. Din acest punct de vedere, opozitia nu poate face decat ceea ce ii este permis de catre populatie, prin presiune publica.

Karakas, problema cu Rosia Montana este una destul de curioasa pentru mine si astazi. In 2004, existau numeroase voci din societatea civila impotriva acestui proiect. Totusi, chiar daca Traian Basescu a fost favorabil acestui proiect, lamentarile au fost limitate in timpul campaniei electorale. In acest moment se contureaza o reeditare a acestei situatii. Din pacate, si acest proiect, ca si altele, nu beneficiaza de o dezbatere foarte deschisa, care sa poata cuprinde si argumente, un doar imagini. Astfel, am avea posibilitatea sa luam, cu totii, o decizie cu adevarat importanta si responsabila.

Florian, faptul ca multi oameni, printre care si eu, il critica pe Traian Basescu din 2004 nu ar trebui sa fie interpretat ca un gest de campanie electorala, cel putin cat timp criticile au sens. Discursul de victimizare al lui Traian Basescu a facut ca orice critica sa para rod al urii, invidiei sau fricii. Rezultatul acestei situatii este ca toate argumentele, oricat de rationale si corecte ar fi, nu sunt ascultate. Pentru a iesi din aceasta criza politica, trebuie sa ne intoarcem la argumente, nu sa adancim si mai mult discursul urii si al polarizarii electoratului.

Instalatorul , nu sunt convins ca Traian Basescu ar primi cinci milioane de voturi indiferent de ceea ce ar face, ce ar spune sau cu cine s-ar confrunta. Oricum, problema principala a alegerilor din Romania este in continuare cea a spiritului civic si a preferintei pentru atac mai degraba decat pentru argument. Aceasta situatie poate si trebuie sa fie remediata, incepand de la oamenii care au opinii clar conturate si argumente rationale, precum noi, pe acest blog. Este si responsabilitatea noastra si trebuie sa ne invatam sa nu ne mai spalam pe maini de probleme.

Virgil, raportarea la Traian Basescu nu este un viciu, ci o nevoie. PDL, armata din spatele sau, despre care si tu ai vorbit, si-a modificat aspectul tocmai pentru a-i semana mai mult lui Traian Basescu. De altfel, te invit sa faci o evaluare personala. Pana in 2004, politica din Romania iti crea starea de dispret si repulsie pe care ti-o creeaza astazi, dupa 5 ani de mandat Traian Basescu? Discursul populist anti-sistem continua sa produca efecte negative asupra noastra si acum. Atat de mult scandal, atat de multe acuzatii, atat de multe promisiuni, toate au fost generate de catre Basescu. Ciudat, in conditiile in care 2004, dezbaterea  a fost despre a trai mai bine, nu?

 Gheorghe, ai dreptate, opozitia urmatorilor ani nu trebuie sa se limiteze la comparatia intre Basescu si Basescu. In fapt, menirea opozitiei nu este discreditarea lui Traian Basescu, ci asigurarea unei conduceri cat mai eficiente a Romaniei. Sunt destul de sigur ca acest proiect nu va putea fi pus in practica decat in ciuda vointei lui Traian Basescu.

Celmaibun, observ din ce in ce mai multi oameni care afirma senin ca nu-l sustin pe Traian Basescu desi l-au votat la alegerile prezidentiale. Ma asteptam la acest fenomen dupa re-desemnarea lui Emil Boc. In definitiv, nu mai exista prea multe persoane care au votat Basescu cu inima stransa si care sa nu fie dezgustate  de cabinetul propus de el.

Analist, In cautarea timpului pierdut a lui Marcel Proust este o lectie a bunului gust si a aprecierii pentru trecut. Poate ca nu e o doar o intamplare ca romanii nu au o astfel de carte. Orice gest care genereaza participare, inclusiv participarea ta la discutii pe acest blog, merita efortul. Acum, nu mai ramane decat sa incerc sa generez o participare  mai cuprinzatoare.

Zgriptzu, cred ca esti putin cam dura cu mine. Am inteles dintotdeauna faptul ca statul inseamna institutii si nu persoane, de aceea am incercat sa raman cat mai discret in functiile pe care le-am avut in stat. Exista totusi momente, rare, in care pare natural sa observi tristetea faptului ca acuzatiile atarna mult mai greu decat realitatea. De altfel, ai putea observa ca acuzatiile care mi-au fost aduse au fost intotdeauna teribil de disproportionate, chiar si in comparatie cu colectia mea de arta, o parte din ea donata, de altfel, statului roman. Ma refer la cele peste 1000 de harti vechi donate Muzeului hartilor din Bucuresti si care a primit anul trecut un premiu din partea  Asociatiei muzeelor europene.

Harabula, te-ai autodenumit oponentul meu intr-un comentariu. In perioada Craciunului, nu pot decat sa-mi doresc mai multi oponenti care sa reuseasca sa discute argumentat si fara patima irationalului. Chiar daca nu am fost mai niciodata de acord, schimburile noastre de replici mi-au fost de mare ajutor. Probabil ca asa se face diferenta intre maieutica si inhibare. Primeste, te rog, inca o data, sentimentele mele de pretuire. Nu incarcate de protocol ci cu sinceritatea detasata a unui luptator trecut prin multe batalii.

Eustatiu Stoenescu

Un alt pictor plecat din Romania si stabilit in Franta a fost Eustatiu Stoenescu.

S-a nascut la Craiova, in 1884, intr-o famile de mari proprietari agricoli. Dupa ce termina liceul, la Craiova, pleaca la Paris impreuna cu Nicolae Titulescu, familiile lor avand o puternica legatura de prietenie. De altfel, cei doi au locuit, in timpul studiilor, in aceeasi casa, la Paris.

 Eustatiu Stoenescu devine elevul lui Jean-Paul Laurens. Incepe sa expuna, din 1905, atat la Paris cat si la Bucuresti. In 1933 se  stabileste la Bucuresti, unde picteaza mult si expune mult. In 1947, pleaca definitiv in Occident. Calatoreste mult dar se stinge din viata, dupa mai putin de 10 ani,  in 1957, la New York, fiind insa inmormantat la Paris, in cimitirul Pere-Lachaise.

A fost un minunat portretist desi a pictat si peisaje, naturi moarte, flori. Din pacate, dupa moarte,  lucrarile lui nu s-au mai bucurat de tot atata atentie. Nici in strainatate nici in Romania.

Pentru cei interesati  de viata si de pictura lui Stoenescu, cred ca cele mai bune lecturi sunt cartile profesorului Paul Rezeanu, fostul director al Muzeului de arta din Craiova.

Ianchelevici

Un alt mare artist de origine romana a fost Idel Ianchelevici. Nascut, la Leova (in Basarabia), in 1909, pleaca in Belgia, la 20 de ani, capata cetatenia belgiana si, in ultimii ani ai vietii, traieste in Franta, unde moare, in 1994, la varsta de 85 de ani. Desenator, sculptor ( a realizat o statuie celebra – Apelul – in preajma razboiului), gravor, interesat de filatelie si de numismatica, lucrarile lui se afla in numeroase muzee din lume – unul dintre ele , la Louvriere, in Belgia, purtand chiar numele lui – Ianchelevici Museum.

L-am cunoscut in 1990, cand, in calitate de ministru la externe, am ajutat la organizarea unei expozitii Ianchelevici la Bucuresti. Imi aduc aminte si acum de vizita pe care mi-a facut-o la Minister, de conversatia referitoare la soarta aristilor romani in strainatate. Mi-a oferit unul din desenele lui, in tus, reprezentand un tanar tinand de capastru un cal.

In 2003 ( eram atunci la guvern), s-a organizat o mare expozitie retrospectiva Ianchelevici la Bucuresti, la Muzeul National, prin colaborarea mai multor muzee europene. Cred ca, un an mai tarziu, a fost emisa si o serie de timbre filatelice, pentru a marca 10 ani de la moartea sa.

Mai am o amintire legata de Ianchelevici. In urma cu mai multi ani, ma plimbam intr-o brocanta. La un moment dat, sub masa pe care un expozant avea tot felul de lucruri neinteresante, am remarcat trei desene frumoase, care imi aduceau aminte de desenele lui Ianchelevici. Erau chiar desenele lui. Le-am cumparat pe toate (erau trei) cu 100 de Euro. Am mai platit ceva pentru ca vanzatorul sa le scoata din cadrul de placaj in care erau montate…

Daca vreti sa cititi despre el, exista o carticica de vreo 20 de pagini, semnata de Robert Vivier, prin 1955, alta semnata de Roger Avermaete, prin 1976 si, desigur, cartea lui Alexandru Cebuc, publicata de Editura Meridiane, in 1989.

Aurel Cojan

Astazi, am incercat sa aflu mai multe lucruri despre un alt artist roman care a murit intr-o casa de batrani, la periferia  Parisului, in 2005, in varsta de 91 de ani – Aurel Cojan. Nascut in 1914, in Romania, dupa o expozitie foarte apreciata la Bucuresti, in 1967, Cojan pleaca din tara si se instaleaza la Paris, unde supravietuieste muncind ca paznic la un muzeu si apoi la o biblioteca. Din 1978, incepe sa expuna in galeriile pariziene si este decorat de ministrul francez al culturii.  In 2004, este sarbatorit la Paris si la Bucuresti, cu ocazia implinirii a 90 de ani.

O analiza ampla a picturii lui Cojan am gasit intr-0 monografie semnata de Emmanuel Dayde -”Aurel Cojan – le pieton de l’air”, publicata la Paris, la editura Alain Margaron, in 2009. O pictura misterioasa, dincolo de gusturile  mai conservatoare, Cojan te invita sa vezi pana unde esti contemporan cu el. Culori si forme insinuate, miscate.  Senzatia ca ceea ce a vazut artistul s-a topit intr-o masa de culori ce-ti urmaresc retina chiar si dupa ce ai parasit expozitia.

Cotele lui au ramas modeste – si in Franta si in Romania, mai apreciate fiind lucrarile  din anii ’40 si ’50.  O existenta tragica, la fel ca multe alte destine de artisti romani.

Sarbatori fericite!

Sarbatori Fericite tuturor! Fara mesaje politice, fata televizor, fara stiri sau editoriale. Un simplu si extrem de cald “Craciun fericit”. Asta va doresc tuturor celor care v-ati obisnuit sa faceti din acest blog o parte din viata voastra. A trecut un an complicat si va urma unul si mai complicat. Aproape ca ne-am saturat sa traim vremuri atat de „interesante”. Viata trece pe langa noi, iar fiecare dintre noi are un numar limitat de sarbatori de Craciun de petrecut. Asa ca va indemn sa faceti ceea ce fac si eu de aceste sarbatori: ma intorc spre familie, spre prieteni, spre cunoscuti si spre cei dragi. Si cu mancare traditionala, si cu colinde, si cu putina zapada. Cu lecturi pe care le-am amanat in ultimele luni, cu discutii pe care le-am lasat in suspensie, cu petrecerea timpului impreuna cu oameni care sunt aproape de noi.

Nu vreau sa va ofer vorbe de duh sau pilde pline de inteles. Vreau doar sa va transmit ceea ce simt in acest moment si ceea ce mi-as dori sa simta cat mai multi dintre noi: speranta, dragoste, intelegere si bunatate. Va multumesc tututor celor care m-ati acceptat sa fac parte din viata voastra in acest an si va urez, din suflet, sa aveti sarbatori cat mai frumoase si cat mai linistite.

Ieri, am preferat sa (va) citesc nu sa scriu. Am facut ordine in biblioteca. De fapt, mi-am dorit sa descopar, aici, la Cornu, carti pe care nu am avut vreme sa le citesc. Am recitit din Jurnalul filosofic al lui Noica, din Strofele pentru toata lumea ale lui Minulescu. Am rasfoit Cantarea cantarilor, in editia prelucrata de Corneliu Moldovanu, in 1906, dar cu desenele ulterioare ale lui Ion Anestin  Am descoperit si un volum de poezii militante ale lui Nazim Hikmet, publicat in Franta, in 1951, cu o introducere de Tristan Tzara (!), cel care, in 1949, a fondat si a condus, la Paris,  Comitetul pentru eliberarea din inchisoare a poetului turc. Am rasfoit un superb album de desene ale lui Ingres, de la Muzeul din Montauban, localitatea lui natala, unde se afla peste 4500 de desene donate de artist.

In timpul zilei, au venit multi copii cu colinde. Seara, am stat, in jurul bradului, cu Dana, cu Andrei si prietena lui, cu Mihnea – care  a crescut mult si este deja mai inalt decat mine – si cu cativa prieteni vechi.

M-au bucurat mesajele numeroase pe care le-am primit pe telefon. Dar, cel mai mult, m-au bucurat mesajele voastre. Pentru care va multumesc inca 0 data.

Sarbatori Fericite!

Aya, La multi ani!

Am ajuns in seara asta la Cornu. Nu am deschis televizorul. Ascult muzica de jazz, beau o sticla de vin rosu  si ma intreb ce s-a intamplat in ultimii 20 de ani cu mine si cu cei din jur. Daca a meritat sa merg pe drumul pe care am mers. Daca a meritat sa mergem pe drumul pe care am mers. Rasfoiesc volumele 6 si 7 din „Romania dupa Malta”, pe care le-am scos de la tipografie saptamana asta. A fost atunci – cand eram la externe – dar si mai tarziu,  un efort extraordinar, in  perioade grele. Si nici nu stiu, dupa ce am vazut in ultimile saptamani, daca a avut rost. Mai sunt cateva luni si voi implini 60 de ani. Am petrecut ani de zile luptandu-ma cu cei care ma acuzau ca am patru case stiind ca e o minciuna in timp ce mostenitorii lor dobandeau pachete solide de actiuni la mari hoteluri din Bucuresti. Am suportat, in toti acesti ani, jignirile unor idioti care ma acuzau sau sugerau sau se amuzau, in numele ratingului de la gazete, spunand ca sunt homosexual. A meritat oare sa accept, in aceste conditii,  constrangerile vietii publice? Sa accept tradari, impostura, marlanie, smecherie,  obraznicie, compromisuri  in numele unor idei in care am crezut?

Nu stiu de ce te incarc cu lucrurile astea. Sau stiu.

La multi ani, Aya! Dincolo de orice…

Alt Crăciun, acelaşi Boc

Este titlul editorialului meu de miercuri din Jurnalul National. Editorialul poate fi citit aici.