Astazi, am participat la sfintirea (tarnosirea) Bisericii “Sfantul Andrei” din Tartasesti.
Localitatea Tartasesti, din Dambovita, la 15 km de Bucuresti, atestata documentar din 1635, are, risipiti in mai multe sate, peste 5000 de locuitori. Copil fiind, mi-a ramas in minte mica bisericuta, de langa cimitirul satului ”Hanul de Pamant” (denumirea provenind de la un han existent prin anii 1830, in vremea Regulamentului Organic) la care mergeam cu bunicii si cu tatal meu, undeva la vreo doi kilometri, in camp. Iarna, mai ales, sau in sezonul ploilor, era foarte greu de ajuns acolo - mai ales pentru cei mai in varsta.
Asa mi-a venit ideea construirii unei noi biserici, purtand hramul “Sf. Andrei”. Piatra de temelie a fost pusa in 18 august 2002., constructia fiind realizata, timp de sapte ani, de o asociatie de initiativa, care s-a ocupat de formalitati, de lucrari si de procurarea de fonduri. Un rol important l-a avut familia Toma Zaharia.
Ziua de astazi, duminica de dinaintea Zilei de sarbatorire a Sfantului Apostol Andrei, zi aleasa pentru sfintirea bisericii, a fost minunata. O zi cu soare, fara niciun nor, calda si stralucitoare. Sfintirea s-a desfasurat in prezenta IPS Nifon, Mitropolitul Targovistei si a unui impunator sobor de preoti. Au venit cateva mii de oameni care au asistat la slujba si s-au grabit – barbati si femei – sa treaca prin altarul Bisericii noi. La sfarsitul slujbei, am rostit cateva cuvinte:
“Inalt Prea Sfintia Voastra Parinte Mitropolit,
Stimati parinti slujitori,
Onorate autoritati locale
Dragi locuitori dinTartasesti si din imprejurimi,
Sunt deosebit de multumit ca avem, astazi, ocazia sa fim impreuna la acest eveniment unic din viata si istoria localitatii noastre, sfintirea bisericii noi din Tartasesti.
Bucuria nostra este intreita:
- in primul rand, si cel mai important, este faptul ca dupa ani de munca si de sperante, se sfinteste aceasta splendida Biserica inchinata Sfantului Apostol Andrei – Ocrotitorul Romaniei;
- in al doilea rand pentru ca evenimentul de azi ne ofera prilejul sa fim impreuna intr-un numar impresionant de mare;
- si in al treilea rand pentru ca mica noastra localitate, Tartasesti, primeste astazi vizita a numerosi oaspeti de seama si a unui sobor respectabil de preoti si de diaconi sub binecuvantarea Inalt Prea Sfintitului Nifon, Mitropolitul Targovistei, carora vreau sa le multumesc din suflet.
Dumnezeu mi-a oferit sansa sa-mi pot implini o dorinta sfanta fata de bunicii mei, fata de parintii mei , mai ales fata de tatal meu, si, nu in ultimul rand fata de dumneavoastra, si sa pot contribui, impreuna cu alti donatori, fii ai satului, la construirea acestei biserici care sa ramana peste ani ca loc de rugaciune si de pomenire.
Despre dificultatile construirii acestei biserici nu cred ca este momentul sa mai amintim acum. Ele au trecut si astazi vedem cu totii acest graitor lacas de cult pentru realizarea caruia as dori sa exprim multumirile mele tuturor celor care s-au implicat cu daruire, in special familiei Toma Zaharia. Vedem astazi cu totii o minunata biserica ortodoxa care imbina armonia arhitecturala si pictura religioasa traditionala cu necesitatea utilizarii permanente a lacasului de cult pentru slujbele zilnice sau saptamanale care insotesc viata noastra de crestini. Imi declar speranta ca biserica va fi intotdeauna plina de credinciosi si isi va pastra mereu atmosfera calda si primitore asa cum am simtit-o astazi cu totii.
Sarbatoarea care patroneaza biserica noastra din Tartasesti, Sf. Apostol Andrei – Ocrotitorul Romaniei, ma bucura sufleteste cu atat mai mult cu cat unul dintre fiii mei dragi, Andrei, poarta acest nume.
Cinstirea Sfantului Apostol Andrei, ca pecete apostolica a crestinismului bi-milenar al Romaniei, ne indeamna sa ne indreptam privirea si mintea, si catre ziua demnitatii noastre nationale pe care o aniversam in fiecare an in data de 1 Decembrie.
Imi exprim increderea ca toate aceste momente de comuniune romaneasca de suflet: sfintirea de azi a bisericii noastre, sarbatoarea de Sfantul Andrei, Ziua Nationala de 1 Decembrie sau apropiatele Sarbatori Sfinte ale Craciunului, ne vor reda linistea, speranta si bucuria pentru ziua de maine si pentru un viitor mai bun!
Asa sa ne ajute Dumnezeu!”




Comentarii Recente