Am ascultat, ca de obicei, cu rasuflarea taiata, discursul domnului Emil Boc pe tema pensiilor. Nu m-a surprins: inca de la publicarea raportului social al comisiei prezidentiale (va amintiti, acela in care se prefigura solutia legalizarii drogurilor si a prostitutiei, dar lipsea cu desavarsire orice propunere pentru cele trei milioane de romani care traiesc in saracie absoluta), m-am asteptat la o interventie dura la adresa pensionarilor. Stiti de ce? Pentru ca in raport se avansa, ca forma de rezolvare a crizelor si deficitelor din Romania, “reducerea numarului de pensionari”.
Vreau sa comentez propunerile domnului Boc in mod comparativ cu ceea ce se discuta in aceste zile in Marea Britanie. Imi permit comparatia fiindca vorbim de un stat cu care eram, intr-o vreme, colegi de axa si pe care il asteptam sa iasa din criza ca sa ne ia si pe noi.
In prezent, in Marea Britanie varsta de pensionare este 65 de ani pentru barbati, respectiv 60 pentru femei. Se afla in dezbatere doua variante de reformare a sistemului. Laburistii doresc o crestere graduala a varstei de pensionare – pentru barbati pana la 66 in 2026, pana la 67 in 2036 si, in fine, pana la 68 – in 2046. In cazul femeilor, se doreste ca varsta sa creasca pana la 65 de ani, intre 2010 si 2020. Conservatorii, in cadrul unui proiect anuntat chiar ieri, doresc o crestere accelerata, varsta de pensionare a barbatilor urmand sa creasca la 66 de ani, iar cea a femeilor – la 63 inca din 2016.
Dincolo de diferentele evidente intre proiectele britanic si romanesc (abordarea graduala fiind cea mai importanta dintre acestea), am pastrat-o la urma pe cea mai importanta. Stiti de ce vor conservatorii accelerarea intregului proces? Fiindca se anticipeaza ca, in decada urmatoare, speranta de viata a britanicilor va creste pana la 86 de ani! Stiti care e speranta de viata in Romania? Undeva intre 72 si 73 de ani (cu 14 ani mai putin!). Prin urmare, nu prelungirea vietii din cauza traiului bun sta la baza acestei reforme gandite de contabilul domnului Videanu. Va las pe voi sa cautati alt motiv, si va dau voie sa va ganditi oricat de departe. Nu uitati, promovarea brandului de tara e o chestiune de importanta strategica si implica bani multi, foarte multi, care trebuie luati de undeva, si nu cred ca mai tine sa cerem de la FMI.
In final, fara alte comentarii, va prezint alte cateva cifre: corelarea intre varsta de pensionare si speranta de viata in cateva state europene.
Franta. Varsta de pensionare: 60. Speranta de viata: 81
Italia. Varsta de pensionare: 65. Speranta de viata: 80,5
Spania. Varsta de pensionare: 65. Speranta de viata: 81
Elvetia. Varsta de pensionare: 65. Speranta de viata: 81,7
In rest, sa asteptam cu totii sa ne scoata cineva din criza. Sau sa vina americanii…
Si inca o propunere de amendare a legii : daca cineva moare inainte de varsta de pensionare, familia lui sa continue sa plateasca pana la implinirea varstei cuvenite.

Bun amendament, va rog sa-l introduceti, ca la cat de agitat si superficial e boculet nici nu ar sesiza ironia, oricum el semneaza ca primaru’ si mai incercati unu, legalizarea eutanasierii, cand batranii nu mai au ce manca sa ceara sa fie eutanasiati.Dupa cum vedeti incepe exterminarea romanilor, dar pentru ei nici morti nu suntem buni ca nu mai are cine vota si nici plati taxe si impozite.
Apel nepatriotic: tineri, fugiti cat mai aveti timp din tara asta de ra…, fugiti si nu va mai uitati in urma!
motto: bate şaua să pricepă “iapa” şi…micuţul “Nu mi-e frică”
………………………………………………………..
D-ale iepei
Iapa îşi trage cozi pe crupă când o mănâncă, semn că neapărat trebuie ” ţesălată “.
Făceţi-o dragilor parlamentari că doar e treaba voastră !
Nu-i mai daţi răgaz, că dă-n turbare…
Ce-i prea lungă se flambează, mai ales dacă lucreză !!!
Domnule AN, supra loviturilor imprevizibile asupra dv. si a psd-ului de catre presedintelui Basescu condus inteligent de o echipa (probabil din SRI-PROFESIONISTI si de aiurea), v-am avertizat in fiecare interventie a mea pe ecest blog. Scopul lor il stiti foarte bine: desfiintarea psd-ului si puscaria pentru dv. In acest fel basecu raporta boborului si mai ales lumii europene ca a lichidat coruptia si pe coruptul sef . Faptul ca nu am fost luat in seama de dv. nu ma deranjeaza dar ma mahneste deoarece ca presedinte de partid si ca prim ministru sunte-ti cu 10 clase deasupra lor si a unor colegi din psd.
Daca tot suntem la capitolul pensii, va rog sa comentati pe acest blog ce s-a intamplat cu pensia suplimentara platita de de actualii pensionari ani aflati acum in saracie. Aceasta pensie a fost topita de guvernul Nastase si introdusa in pensia sociala cu un procent infim. Primele pensii calculate pe cele 2 categorii, pensia suplimentara era mai mare decat cea sociala . Dupa mine dv ati facut acest lucru la presiunea mafiotilor din psd care nu au contribuit la pensia suplimentara iar pensia sociala era prea mica pentru rangul lor de parlamentari sau sefi din psd.
Daca pensia suplimentara era propietatea celui care a contribuit la ea, prin ce act legal ati trecut-o in propietatea statului si apoi ati impartit-o la toti pensionarii chiar daca unii nu aveau dreptul? Daca gresesc cu acest ,astept raspunsul calificat de la dv.
0) multi da catre actualii pensionari in varsta
Domnule Nastase !Ultima propozitie e senzationala ,…dar eu a-si supralicita.Sa obligam si mortii sa plateasca…poate suna un pic morbid dar sunt ferm convins ca,Umil Boc ar gasi o solutie impreuna cu ing. Pogea. crema finantistilor din RO.In rest cred ca, azi-maine nu mai putem avea nicio speranta de viata…eventual viata de boschetar ce ii asteapta pe multi dintre noi;si aici am in vedere ritmul alert in care a crescut numarul celor care nu mai pot achita ratele la banci.
Trist,foarte trist ca,intr-o tara ca a noastra totul sa se rezume la niste NESIMTITE ca Nutzi,Ridzi,Eba,si Anastase. ca vorba vine Domnule Nastase de ce nu o dati jos in actualul context politic pe Anastase???Ca sa -si mai bata joc de Parlament ??? In orice caz cum a taiat macaroana la un intreg Parlament doar ca nimeni sa nu o poate ataca pe Nutzi cred ca,de mult nu sa vazut nici macar in parlamentul Nord Coreean;tara a caror apucaturi ne coplesesc tot mai mult.In ecuatia actualei conduceri de stat si de guvern NOI ( platitori de taxe si impozite ) unde ne regasim dupa 19 ani de “democratie?Oare cei care au murit in 89 pentru un ideal asta si-au dorit?
Va asteptam cu mare interes in seara asta !Dar sa nu o lasati pe Firutza”sa va intrerupa prea mult !Succes in continuoare….
Eu nu l’am urmarit. Am insa o mare curiozitate: chiar a vorbit toata ziua despre asta fara sa spuna absolut nimic despre speranta de viata din Romania? Este cea mai importanta constanta in ecuatia asta. E imposibil sa vorbesti despre iesirea la pensie fara sa te gandesti cat mai iau oamenii aia pensie.
Poate ca Boc chiar nu s’a gandit. Poate ca nici nu’l intereseaza.
Omul asta ma enerveaza din ce in ce mai mult si imi creeaza curiozitati puternice. A doua mea intrebare pentru cei care l’au urmarit pe ciudatel: e adevarat ca a facut sedinta de guvern ad-hoc , la care a venit doar videanu, si a hotarat el acolo cand iesim noi la pensie?
Romania e tara lui “Stiati Ca”.
‘
Domnule Adrian Nastase,
Din pacate parerea pensionarilor s-ar putea sa coincida cu parearea nickului Argusdre.
Nimeni , proabil este gresita exprimarea putini sesizeaza de ce aceasta lege se doreste trecuta la urgenta prin asumare.
La falsa trambitare a micsorarii pensiilor mari, speciale , a celor 200000 de mi de privilegiati , soparla lansata dupa principiul sa-i moara si capra vecinului ca sa-i facem fericiti pe tampiti, mai sunt si romani care inteleg ca motivatia reala este alta.
Economuistul lui peste Ilie Serbanescu ,replica pe cit il duce capul dar sincer unui protestatar ieri la Firea parca , “si ce sa faca Boc domnule daca nu are de unde plati pensiile?” . Ilie cel fara palarie intelegea falsul si mizeria ordonantei dar o accepta pentru ca boc nu are bani de pensii.
Deci sunt multi ca domnul Serbanescu care imteleg mizeria , dar partinic raspund ca nu sunt bani, din aceasta categorie fac parte oameni totusi sinceri, exista si o alta categorie a meschinilor cei care agata ordonanta de motiunea de motiunea cenzura si de caderea guvernului , o alta categoei ii cupride pe aceia carpra orice explicatie ar fi inutila. Ma gandesc unde sa-l incadrez pe Harabula.
Excesul de zel al guvernului boc ar putea fi o soparla speciala programata ca sa explodeze in detrimentul oricarui demers democratic izolare sau obligare de revenire la normalitate a acestui surogat care se doreste guvern legal.
Si inca o parere cu Mazare , Oprisan. Rus ,si nu numai cu liberali falsi si cu surogate de taranisti , cu un UDMR mereu duplicitar ,guvernul nu cade!
“Sunt elemente pe care le putem comenta şi specialiştii noştri lucrează în această după-amiază pentru a avea un text cu care să fim confortabili şi pe care să putem să îl susţinem fără rezerve în Parlamentul României”.
Citat din M.Geoană, cu referire la textul moţiunii de cenzură depus de PNL.
Mie mi se pare că MG îşi pregăteşte o portiţă de ieşire, cât p-aci să dea-napoi, după declaraţia anterioară în care spunea că PSD va sprijini o moţiune de cenzură în acest moment. Şi asta după ce, tot la solicitarea sa, textul moţiunii nu conţine nici-o referire la PSD ca fost partid de guvernământ.
Dacă impresia mea e corectă şi PSD se va manifesta duplicitar şi de această dată, va fi foarte clar pentru toată lumea că Geoană nu posedă “carnet de conducere” şi că poate candida, poate cu succes, dar în altă ţară.
Domnule Nastase, intr-adevar, varsta de pensionare e destul de ridicata in Romania. Dar oare cati se pensioneaza in realitate la 65 de ani?
Cei din armata de exemplu la 45 de trec in retragere si au pensii de la 20 de milioane in sus.
Pensionati pe caz de boala sunt o gramada. Avem o gramada de domenii(de exemplu CFR) unde vechimea se calculeaza altfel. Si stiu sigur ca la 55 de ani de exemplu se pot pensiona. Sau chiar mai devreme.
Ca sa nu mai zic de pensionarii pe caz de boala care nu au de fapt nici o boala. Dupa ce se pensioneaza aici(dand bani medicilor fireste) se apuca iar de munca , la negru. Fie la oi firma romaneasca, fie in Spania sau Italia, fie in agricultura la tara.
Da, pentru fraieri…varsta de pensionare e foarte mare… Dar in tarile corupte avem si foarte multi smcheri…Iar Romania este o tara…
Sper ca atunci cand se refera la reducerea numarului de pensionari sa se refere la hotiile astea cu pensii pe caz de boala. Adica sa se pensioneze doar cine e cu adevarat bolnav.
Iar daca ii prind ca , desi “bolnavi” – oamenii lucreaza, sa se aplice amenzi usturatoare.
Dar stiu…visez
@AN: “Sau sa vina americanii…”
Americanii vin si pleaca…pietrele ramin. Biden il va bucura pe Prea-Portocaliul nostru aliat cu o stringere de mina (democrata) intre 22-24 Octombrie, cind e in turneu de linistire a tremuriciului estic. Deh, iubirea-i mare, Licuriciul are multi pretendenti. De-abia astept sa inceapa filmul
http://www.chicagotribune.com/news/politics/sns-ap-us-biden-nato,0,422247.story
Despre chestia cu pensiile: degeaba ridica ei virsta de pensionare, daca legea nu prevede si stimulente pentru ca oamenii in virsta sa fie angajati sau mentinuti la locul lor de munca. Exista o discriminare feroce pe piata de munca capitalista fata de virstnici pentru ca angajatorii prefera sa angajeze oameni tineri. Multi virstnici sunt dati afara inaintea virstei de pensionare si acestia nu isi mai gasesc loc de munca. Deci, sigur, sa discutam despre ridicarea virstei de pensionare, dar la fel de important sa discutam si cum sa ii protejam pe cei virstnici cu sau fara loc de munca, pina la vremea pensionarii, oricare ar fi ea.
Subscriu la amendamentul propus de dumneavoastra Domnule Nastase
Si eu ma gandisem la ceva asemanator.
Sa plateasca apartinatorii, daca moare contribuabilul inainte de varsta pensionarii.
In felul acesta parintii vor lasa sigur mostenire ceva copiilor si nepotilor, vor lasa o datorie de plata.
Cu deosebit respect
http://theodora0303.wordpress.com/2009/10/07/dar-cu-cianura-ati-incercat/
Deoarece stiu ca acest blog este citit de tot ce inseamna mecanisme politice, de la servicii (ups!) si administratie, pana la mass-media, profit de amabilitatea gazdei pentru a aduce multumiri acestui produs al nano-tehnologiei, guvernului Boc 2!
– Multumesc dlui Pogea pentru accizarea excesiva a produselor din tutun (1 plic de tutun costa, cu accize cu tot, 5 Euro in Austria, Bulgaria, Germania etc si 10 Euro in Romania), motiv pentru care am renuntat la fumat, acest obicei daunator, mai ales la buzunar;
– Multumesc tot dlui Pogea pentru “impozitul minim”, care m-a ajutat sa scap de dureri de cap datorate unei firmulite infiintate in 1994, sa-i transfer lui toate problemele pe care le aveam, multuminu-ma cu simplul rol de consumator al pensioarei si al putinului “cheag” pe care l-am adunat in 15 ani de “initiativa privata”;
– Multumesc dlui Berceanu pentru nemaipomenita retea rutiera, care face ca drumurile Bulgariei sa para alei din paradis; multumita acestor drumuri si a masurilor fiscale intelepte, am hotarat ca toate vacantele sa le fac (impreuna cu familia) la vest de meridianul 20°, astfel incat banii mei sa ajunga in buzunarele celor ce stiu ce sa faca cu ei;
– Multumesc dnei Udrea pentru faptul ca mi-a aratat limitarile turismului romanesc si dlui Presedinte care, la randul sau, mi-a intarit convingerea ca turismul in Romania nu se poate face decat pe calea aerului; acest lucru mi-a luat de pe suflet eventualele regrete ca-mi tradez Tara, preferand Viena in loc de Sinaia (sau orice statiune de pe DN1, Golgota Neamului Romanesc).
Pentru grija fata de pensionari, urez dlui Boc sa se intalneasca cu batranul Ceausescu inainte de a implini varsta de pensionare, sa nu aiba bani de loc de veci, sa fie inmormantat cu talerul, sa fie ingropat pana la brau intr-un ghiveci, sprijinit de cactusi (pe post de benzi cu arici) si sa fie varuit de la brau in sus, ca sa semene a monument …
Octa,
Scuza-ma aiurezi , citez Ca sa nu mai zic de pensionarii pe caz de boala care nu au de fapt nici o boala inchei citatul.
Pensionarii reali pe caz de boala sunt probabil intr-un procent minim de 99% sunt bagati la oala pe principiul tau si a lui Boc.Acest procent este obligat sa “se care” cu picioarele rupte ,strambe , imobilizati la pat in carucioare mobile , paralizati cu dureri goraznice la sase luni pentru a fi re-evaluat de o comisie de sanateate.
Dupa capul tau , pentru ca exista si acolo un mediu infractional , alimentat tot de functionarul public, hai sa-i bagam in pamant si sa scapam de aceasta categorie.
De ce tu sau Boc nu precizati ca cel putin in quantumul eventual infractional de 1% tot atatea rommani mor dupa lungi suferinte si nu mai apuca sa primeasca nici o pensie pe caz de boala.
Daca ai operatie pe cord deschis ai nevoie de recuperare cel putin un an , si exista ,in mai multe cazuri riscul sa nu iti mai exerciti meseria de baza, sudori, zidari , etc, acesti oameni nu sunt nici o data pensionati pe caz de boala in perioada recuperarii sau pina se recalifica intr-o alta meserie care il “accepta” medical “fit for work”!.Alta categorie este descoperita cu cancer, de ex.de colon malign , operatia este groaznica, individul mai supravietuieste poate un an , el traieste doar din sperante nu mai este bun de nimic si totusi nu este pensionat , pentru ca nu este…….
Dupa capul tau sunt categorii care ies la pensie la 45 , sau citi ani vrei tu. Nu este adevarat ei ies la pensie vs’ varsta de pensionare de 65 de ani la varsta calculata deoarece aceasta categorie este imbatranita prematur de stresul activitatii pe care a depuso de a lungul activitatii profesionale.Logic legea ar fi trebuit sa revada aceste categorii doar atat.
Aici insa intervine o chestiune pe care insa iar nu o sesizezi , desi asta ar fi cheia problemelor acelora care sunt pensionati inainte de 65 de ani:Care este valoare contributiei acestor oameni, este valoarea contributiei lor egala cu aceia a unui pensionar la 65 de ani?
Adica daca spui spune si niste chestii logice….
Dincolo de speranţa de viaţa a românilor, personal sper să trăiesc mai puţin decât transformarea României într-o ţară satelit anexată oligarhiilor financiare internaţionale pentru a deveni forţă de muncă de tip sclavagist. Pentru mine este evident că pentru a plăti datoria publică a României se vor sacrifica cel puţin 50 de ani de liberate, asta dacă totul merge bine. Am ajuns în cel de al treilea mileniu de la naşterea Mântuitorului şi încă suntem sub influenţă străină. Oare când vom fi cu adevărat un stat independent?
In 200-eram colegi Parlamentari-Adormiti??! Decizii CCR de neconstituţionalitate-Decizia nr.20 din 2 februarie 2000 referitoare la sesizarea de neconstituţionalitate a art. 41 alin. (2) din Legea privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale şi a dispoziţiilor art. 198 din aceeaşi lege prin care a fost abrogat art. 103 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată (devenită, după promulgare, Legea nr.19/2000)-”instituirea pensiei de serviciu nu reprezinta un privilegiu, ci este justificata in mod obiectiv, ea constituind o compensatie partiala a inconvenientelor ce rezulta din rigoarea statutelor speciale carora trebuie sa li se supuna militarii si magistratii”.CEDO-cazul “Marks contra Belgiei”, 1979- “in aplicarea prevederilor art. 14 privind interzicerea discriminarii , reprezinta o incalcare a acestor prevederi, orice diferenta de tratament savarsita de stat intre indivizi aflati in situatii analoge, fara o justificare obiectiva si rezonabila”-“violarea principiului egalităţii şi nediscriminării există atunci când se aplică un tratament diferenţiat unor cazuri egale, fără să existe o motivare obiectivă şi rezonabilă, sau dacă există o disproporţie între scopul urmărit prin tratamentul inegal şi mijloacele folosite”.
Vorbind de media reala de pensionare in Romania ,ea este de 57-58 de ani.Statistic !
Eu nu contest ca o asemenea lege nu trebuie discutata in parlament dar de aici si pâna la rationamente vădit răuvoitoare e cale lunga .Să fii orb să nu vezi aberatiile actualului sistem .Dac-o sa mearga tot asa mie nu o sa-mi mai plateasca nimeni pensia.Rata natalitatii e mai mica decat rata mortalitatii .Ne-mpuţinăm ! De fapt nu asta e marea problema a PSD ci faptul ca au iesit de la guvernare . Ce demagogie la Geoana sa critice Guvernul din care a facut parte atata timp si din care a iesit de cateva zile .Păi legile astea nu s-au discutat si cu minstrii PSD ?Ce ipocrizie !
Contele,
Ipocrizia omului politic, geoana daca vrei dumneata nu-ti da dreptul sa patentezi sau sa aprobi mizerii decit in anumite cazuri pe care ar fi superfluu sa le enumar!
Deci mesajul tau ori este partinic , si atunci este nesincer, ori ilogic si atunci esti “bioilogic”!
@Nastase
@Toti comentatorii
1. Sistemul public de pensii, asa cum este astăzi finanţat – doar din contributiile sociale platite de asigurati si de angajatori – nu mai este sustenabil pe termen mediu si lung.
2. Populatia imbatraneste, se nasc mai putini copii, desigur.
3. Varsta medie REALA de pensionare – asa cum se intampla in TOATE STATELE LUMII – este mai mica decat varsta legala. Unii se pensioneaza pentru invaliditate, altii anticipat, altii lucreaza in conditii speciale sau dificile de munca (munca grea!) şi au dreptul să se pensioneze mai devreme.
4. Pentru cine vrea sa studieze cinstit problema varstei reale de pensionare, se observa ca, in toate tarile, aceasta coincide cu SPERANŢA DE VIAŢĂ SĂNĂTOASA. Doar acest indicator are relevanta in raport cu vârsta reala de pensionare. Oamenii muncesc atata vreme cat sunt sanatosi si pot s-o faca! În România, conform Eurostat, speranta medie de viaţă sănătoasă este de 56 de ani.
5. Speranta medie de viaţă are relevanta doar daca vrem sa stim cat timp trebuie sa platim pensia celor care s-au pensionat. De altfel, guvernanţii ştiu acest lucru atunci când vorbesc de numărul mediu de ani în care românii primesc pensia. Este exact diferenţa dintre speranţa medie de viaţă şi speranţa medie de viaţă sănătoasă. Dacă va creşte vârsta legală de pensionare nu înseamnă că românii vârstnici vor fi mai sănătoţşi şi mai apţi de muncă.
6. Daca vrem ca vârstnicii in putere de muncă sa lucreze si dincolo de vârsta legala de pensionare, sa facem cum fac tarile cu guverne normale la minte: sa le acordăm acestor vârstnici stimulente. Adica, pentru fiecare an lucrat in plus peste vârsta d epensionare, să li se recunoască o perioada de cotizare cu 50% mai mare.
7. Numarul vârstnicilor va creşte şi la noi dacă nu ne gândim cumva să-i condamnăm la moarte prinn inanniţie sau prin accesul prea scump la servicii medicale. Dacă problema este de finanţare a pensiilor, DE CE NU REFORMÂM SISTEMUL DE FINANŢARE A PENSIILO? DE CE NU DIVERSIFICĂM SURSELE?
8. FMI si neoconservatorii care inspira stabilimentul incearca de multe decenii să determine guvernele să nu mai indexeze pensiile cu procentul de creştere a salariilor, ci doar cu inflaţia. In ţările decente nu au reuşit aşa ceva. In cele mai multe state nu au reuşit. În unele, au reuşit doar temporar. Pentru că, dacă pensiile se finanţează majoritar din contribuţii sociale, doctrina socială a UE şi jurisprudenţa Curţii Europene de Justiţie consideră că PENSIILE REPREZINTĂ SALARIU DECALAT. Doar în statele in care pensia publica se finanţează exclusiv dela bugetul de stat se justifică indexarea pensiilor cu rata inflaţiei. Acolo, grosul veniturilor pensionarilor provin din pensiile ocupaţionale şi private.
@Biblio: “Am ajuns în cel de al treilea mileniu de la naşterea Mântuitorului şi încă suntem sub influenţă străină. Oare când vom fi cu adevărat un stat independent?”
Nu cred ca vom fi atita timp cit lumea e rinduita la nivel international in felul asta, cu putine state care domina economic pe cele multe si slabe, mentinindu-le la nivele mai scazute de dezvoltare, pentru ca asa produc bogatie pentru ele insele. Intre state exista acelasi egoism ca si intre indivizi. Exista o competitie acerba pentru putere si resurse, si cei mai puternici cistiga. La aceasta “bursa” cei slabi si fara prieteni, Dumnezeu cu mila, nu exista o “stinga” sau un sindicat sa le apere. Si nici “asigurare de sanatate” nu au. Exista o miscare de nealiniere, dar nu a produs o solidaritate intre membri cu efecte benefice.
Romania a intrat in sistemul asta de alianta modern cu UE si NATO in speranta ca va avea mai multe oportunitati economice ca inainte. Si a facut-o cu o doza de idealism. Acum Romania intelege mai bine care sunt riscurile unei asemenea asocieri. Cade cel mai puternic din alianta, cad si aliatii ca piesele de domino. Pina nu se redreseaza serverul, terminalele sunt offline.
Intrebarea care o pui insa este foarte relevanta, pentru ca exista state care rezista la a fi cuplate cu forta la sistemul international. Stim cum e cu exportul de democratie si cu statele alea “evil”. Am avut si experienta de auto-izolare in sistemul comunist-nationalist al lui Ceausescu. Nu a mers.
Dar intrebarea ramine: cum sa te dezvolti ca tara in curs de dezvoltare, intr-un sistem international care nu ti-e favorabil? Unul din raspunsuri cred ca este sa ai lideri intelepti, care sa stie sa joace bine in actualele aliante. Romania a jucat tare prost in ultimii ani la nivel international si practic vocea sa nu mai are importanta necesara pentru a produce avantaje. Nu i-au iesit nici macar “contracte de reconstructie” in Irak, acolo unde a trimis trupe special pentru a le obtine. Intr-un fel Romania e inca prizoniera unor mentalitati de izolare, sau de a acepta un statut de colonie, gen vasal care plateste tribut.
De invatat lucruri bune insa trebuie sa invatam de la altii. In timp ce isi onoreaza obligatiile fata de UE, alte state europene sunt intr-o dinamica care lucreaza pentru ele, pentru interesele lor nationale.
Toata lumea vorbeste astazi despre efectele de durata ale actualei crize economice, si de o reconfigurare politico-economica a lumii, cu Asia devenind centrul de greutate. Romania se lauda permanent de o relatie de prietenie traditionala cu China, dar, din cite observ, face mult prea putin pentru a fi prezenta pe acea piata. Poate ca nici nu mai are cu ce, dupa ce si-a vindut mai toate activele economice unor actori din state mai puternice. Dar cum fructifica Romania totusi aceasta relatie? Pe de alta parte, exista acum o deschidere a UE si SUA fata de Rusia. Se preconizeaza un nou parteneriat strategic cu Rusia. Cum va sti Romania sa profite din acest proiect? E clar ca de dat cu capul in fruntea lui Putin nu mai tine…
Pina la urma mi-as dori mai putin sa fiu “independent” ca tara, dar sa am dependente care sa ma satisfaca. Nu doar sa fiu cotizant la cluburi, ci sa fiu parte din echipa de management. Si sa am timp sa joc si golf
Domnule AN imi permit sa va adresez citeva intrebari :
-De ce PSD-ul face eschive apropos de semnarea motiunii ?
-De ce PSD-ul a ales ca si candidat pentru Prezidentiale tocmai pe d-nul Geoana ? Chiar vi se pare o personalitate fulminanta sau defapt nu doriti sa instalati la Cotroceni un reprezentant al partidului dvs. ?
-De ce nu intelege PSD ca pe zi ce trece , din cauza atitudinilor evazive ,isi pierde din electorat ?
@ ALM
Am repetat, cu lumânarea aprinsă în mână şi ochii spre Cer, blestemul tău din ultima frază.
Stimate domnule Nastase,
Legea pensiilor este aberanta pentru toti pensionarii si in mod deosebit loveste puternic in ARMATA.
Intrebari:
-Cu ce suntem noi de vina pensionarii militari ca am fost disponibilizati la varste de 33 -50 de ani…
-De ce nu ni se permite sa lucram asa cum prevede L.164, L.80 care sunt inca in vigoare si in baza carora am fost pensionati anticipat…
- Cine a adoptat legile in baza carora am fost pensionati anticipat si potrivit carora ni s-au calculat pensiile.. unde am gresit noi pensionarii de suntem atat de vanati..
- Da, suntem vanati pentru ca suntem bine pregatiti profesional, bine organizati, stim sa actionam, suntem pragmatici, cinstiti, onesti si TACEMMMMM……
- In SUA sunt pregatiti foarte multi militari, putini dintre ei raman in sistemul militarizati, cei mai buni si in nr egal, femei si barbati, iar restul lucreaza in administratie publica, cercetare, politica…noi suntem plini de raie si suntem huliti si marginalzati…..DE CE OARE…….Probabil nu inatamplator se intampla acest lucru…
- Nu avem pensii nesimtite si de lux, ci foarte mici in raport cu afiterii din alte state membre UE si NATO…
- Cine a votat si a pus in aplicare legile pentru reducerea Armatei…
- Sa redus Armata pentru ca asa erau regulile impuse de NATO care s-a angajat si ne-a platit integral salariile compensatorii si Boc – mucul cel mic vrea sa le ia, asa cum le-a luat de la GABI OPREA…Cu ce drept isi permite statul raman sa faca acest lucru cand nu ne-a dat acesti bani, dar nimeni nu spune nimic, De ce nu se spune adevarul. Da, il vom spune noi cat de curant in toata mass-media. Am rabdat, am starns din dinti, ne-am muscat limba ca, de suntem loiali si patrioti dar, nu se mai poate.
NU VREM SA MURIM DE FOAME IN ROMANIA, TARA NOASTRA BOGATA SI MINUNATA !!!!
NU VREM SA NE FIE RUSINE CA SUNTEM RAMANI !!!!
-De ce se incalca Constitutia si drepturile care ni se cuvin…
- Ni se interzice dreptul la munca si suntem obligati la munca fortata in privat fapt ce este interzis prin Constitutie si Conventia Europeana A Drepturilor Omului…
- In ce stat din UE militarii au fost atat de umiliti si batjocoriti…
- Ce pensii au afiterii in rezerva din statle UE…
- In toate statele exista legi speciale pentru armata, politie, servicii secrete, salariile lor si pensiile sunt confidentiale, numai la noi…BASE NU NE SUPORTA. DE CE OARE !!!!!!! STIM CA TOTUL A PLECAT DE LA EL SI PSD A INGHITIT GALUSCA !!!
- Cu ce suntem noi de vina ca un Guvern incapabil format din neaveniti nu au fost in stare sa puna macar o ramura economica pe picioare….care ne-au inglodat in datorii externe si se plang ca nu au bani…
-Sunteti specialist in drept si va intreb.. de cand un drept castigat este este retroactiv – art 15 al.2 din Constitutie – neretroactivitatea legii, art 44 – dreptul la proprietate privata si art 1 paragraful 1 din Primul Protocol aditional al Conventie pentru apararea dreptului omului. art. 135 al 2 lit f din Constitutie – crearea conditiilor necesare pentru cresterea calitatii vietii, art 47 al 1 – dreptul la un trai decent, etc…
- Noi, ofiterii in rezerva care suntem in nr f mare la nivel national si din toate structurile nationale de aparare ne vom uni si vom da statul in judecata pana la CEDO. Exista spete juridice unde colegi din statele vecine aflati in aceeasi situatie cu noi au castigat procesele la CEDO. Va asigur ca asa vom proceda si noi. Tin sa va spun ca avem deja un Sindicat al Cadrelor Militare Disponibilizate si ne vom apara drepturile castigate indiferent de cine va fi la guvernare.
-Am avut incredere in dvs. – personal de ani de zile, am votat numai PSD dar, acum cine stie ce voi mai vota. Daca PSD nu ne sprijina pentru ca acesata lege aberanta sa nu fie adoptata veti mai primi voturile rezervistilor, iar daca legea intra in vigoare va pot spune ca nici unul dintre noi nu va va mai vota. NIMENI ! Acesta este pulsul Armatei domnule NASTASE. !!!.
- Nimeni din cei in activitate nu ia atitudine pentru ca sarcina de la Stanisoara este -cei care vor misca in front vor fi dati afara, iar BASE a spus ca – marea muta adica ARMATA nu are nevoie de Sindicat. Iata ca noi, un grup de oameni hatarati am reusit sa infiintam Sindicatul. Suntem afiliati la Sindicatul international si ne vom cere drepturile si cu ajutorul lor….
- Si noi, pentru prima data in istoria Romaniei, vom iesi in strada si ne vom cere drepturile castigate de drept sau care ni s-au luat in mod abuziv. Suntem sute de mii si din toate structurile nationale….iar daca vom da statul in judecata sa vedem de unde o sa ni se plateasca totul inclusiv daune morale si materiale.
- Faceti ceva ca ARMATA si structurile similare sa nu mai fie UMILITE si BATJOCORITE.
- Daca vor sa plecam si noi din tara sa ni se spuna……poate in CONGO vom emigra cu totii, poate cei de acolo au nevoie de ofiteri !!!!!!
Cu respect va saluta,
Un pensionar militar femeie sindicalist – 48 ani, 3 copii, fara serviciu – absolvent de Scoala militara, de stiinte juridice si management, 2 postuniversitare si un master in curs…..
@ALM,
brrr…! Morbida urare…
@ A.N.
In Canada limita este 65 ptr B&F se tinde spre crestere la 67.
In USA este de 66 ptr B&F.
Deci toata lumea are aceeasi probleme si cum vrei coane s-o rezolvam….
Eu propun ca parlamentarii sa nu primeasca nici o pensie ptr ca oricum nu merita ( nu reprezinta interesele celor multi- a se citi poporului- ci interese inguste de partid sau de persoana).
Sa vedem dc. se mai inghesuie amicii sa fie parlamentari.
Propun de asemenea sa aibe leafa salariul mediu pe economie.
Cu stima.
By the way,
cititi ce zice tante Casandra…
Pe aci prin N america exista fonduri de pensie care sint investite la bursa, cel putin in conditii sigure sau f sigure….
ALM
Multumim Guvernului Tariceanu pentru ca intreprinzatorii nu au vazut fonduri europene pana in 2009!
Stimabile, te supara ca speculatorii platesc TVA-ul pe care il datoreaza din 2007?
Sa continuam, multumim pentru favorizarea speculatorilor imobiliari si eliminarea de pe piata a producatorilor si exportatorilor!
Nu in ultimil rand, pentru platile din agricultura care au intarziat pana in 2009, dar deh, asteptau loganurile, laptopurile si diversele contracte!
Nastase, avem doctrina Crin, ce atata disperare:
PNL îşi bate joc de Banca Naţională a României
Liberalii l-au propus pentru postul de viceguvernator al băncii centrale pe… avocatul Bogdan Olteanu
http://www.curentul.ro/2009/index.php/2009100735141/Economic-financiar/PNL-isi-bate-joc-de-Banca-Nationala-a-Romaniei.html
Iar parlamentul va abdica din nou de la indatoririle sale legislative? Va merge din nou pe post-controlul actelor normative? Sigur ca dl Boc, spre deosebire de alte tari, nu are respect pentru oameni. Ce sa asteptam de la el? Asteptam legi corecte de la parlament. Apropo, ce-o fi scris dl Boc acolo despre pensia prezidentiala?
@ Vasile,
ai putintica rabdare. De asta data guvernu’ Juma va cadea cu brio. Nu cred ca ungurii vor defecta. Daca vor face acest gest isi vor pierde complet credibilitatea. Despre liberali nu este cazul se ne indoim o clipa ca vor vota altfel. Ei sunt doara initiatorii motiunii de cenzura. Si la pesede s-a produs o noua ierarhizare. Acum lui Jioana ii urmeaza indeaproape A Nastase si I Iliescu. (A propos, ce parere ai de solutia vehiculata frecvent pe blog de Aya, cu A Nastase premier. Si eu m-am gandit la aceasta solutie mai de mult. mai cred ca din urmatorul guvern nu trebuie sa lipseasca nici M Tanasescu, reprezentatntul nostru la FMI) Dar, m-am indepartat de subiect. Acum in partid sustinatorii intrarii la guvernare au pierdut teren. Alde Mazare, Oprisan, Rus, sunt niste milusei care umla cu coada intre picioare. Adeptii acelei miscari, aproape sinucigase, au facut pasul inapoi. In plus tizul meu de la Cluj, din fericire pentru pesede, nu a avut nici o contributie la intrarea partidului la guvernare. Gestu’ lui de a trada, uneori direct (pasu’ inapoi la alegerile parlamentare, cand la “scapat’ in castigator pe omu’ de un cot cu …”) sau voalat de multe, foarte multe ori nu poate fi trecut usor cu vederea. Zilele trecute l-am vazut la Realitatea tv, intr-un dialog cu A Punescu. A fost si de asta data penibil. Dar, despre morti numai de bine
@ Alex (octombrie 7, 2009 la 5:46 pm)
Stimabile, toata viata am avut ceva de reprosat guvernelor. Dar, daca pana in 1990 totul parea implacabil ca si Karma, dupa 1990 am vazut ca se poate si altfel, si mi-am inchipuit ca nu sunt chiar un biet fir de nisip in bataia vantului.
Apoi, destul de repede, am vazut ca departajarea facuta de Ceausescu, intern si export, este valabila si dupa 1990. Atunci au venit maturatorii din Turcia, cu Boni-Bon luat din ultimul salariu de 200$, au fost primiti cu fast si ridicati la rangul de investitori startegici. Asta in timp ce noi, cei care nu ascunsesem dolari in saltele si nu tremurasem in fata Legii 18, incercam sa injghebam din banii tot mai putini si mai devalorizati ceva care sa semene cu o initiativa privata intr-un domeniu productiv.
Am mai spus-o: cel mai bine, respectiv existenta unei posibilitati de dezvoltare sanatoasa, am avut-o sub guvernarea Nastase. Atunci a fost al doilea moment al scaderii poverii fiscale de dupa 1990.
Guvernarea Tariceanu a pus la loc ceea ce ne luase guvernul Nastase, dar avea macar o logica: nu ai profit, nu platesti “forfetaru’”! Asa am supravietuit 4 ani, ca sa murim astazi! Ar fi prea mult de explicat pentru ce, o firma cu obiect de activitate din categoria serviciilor, este printre primele celor care simt efectul unei crize economice. O explicatie extrem de simpla ar veni in urma raspunului la o intrebare si mai simpla: cand n-ai bani, la ce renunti, la mancare sau la sapun? Serviciile sunt sapunul in timp de criza!
Vedeti, stimate coleg, una din primele lectii de economie de piata a fost aceea de a nu ma interesa ce fac altii, mai ales daca incalca Legea. Deci, nu ma supara ca speculatorii platesc tarziu TVA-ul, ma supara ca eu am fost prost si l-am platit la termen, de cele mai multe ori inainte de a incasa facturile, profitul prin circulatia banilor fiind mai mare decat penalitatile ANAF-ului.
Nici ce se intampla cu platile din agricultura nu prea am contact. Banuiesc ca situatia este identica cu cea a Programelor Nationale de Cercetare Dezvoltare, unde unele firme au ajuns in pragul falimentului dupa ce si-au platit “obolul” de 30%, au cheltuit din fonduri proprii si partea decontabila de 70%, ramanand cu buza umflata din cauza banilor redirectionati de guvernul Tariceanu spre campania de anul trecut si de guvernul Boc 1 spre ministerul turismului de anul acesta …
Articolul asta, de un cinism infantil, sugereaza ca domnul Nastase se bazeaza pe acest blog in special pe pensionari si/sau pe aproape pensionari. In fine propun ca varsta de pensionare obligatorie in Romania sa fie varsta de acum a d-lui Nastase. Cine e pentru? Cine e impotriva? Se abtine cineva? Instalatorul fiti dragut si numarati voturile. Si aveti grija sa nu va dea cu zecimale sau si mai rau sa dati peste un numar irational. Si daca se obtine concluzia necesara cu majoritatea ceruta poate vor fi emise mai putine ineptii cu staif social-democrat.
@ Kant T. Mir (octombrie 7, 2009 la 7:16 pm)
Nu este pentru prima data cand vad o atitudine ca a dvs. Faceti parte din generatia “activa”, care uita cine i-a platit scolarizarea si pensia parintilor (bunicilor) lui. Exista doar un singur adevar: batranetea este o boala incurabila! Va urez sa ajungeti la varsta de pensionare propusa de portocalii, sa beneficiati de tot atatea “avantaje” si medicamente compensate cate mai sunt astazi si sa ganditi la fel, atunci cand tineri habarnamisti se vor intreaba de ce nu muriti …
Sper din tot sufletul sa aveti decenta sa va autoasezati cu botul pe labe dupa 7 decembrie …
Domnule Nastase avem si multi pensionari care au pensii ” cat un sat intreg ” asa cum am afirmat cu mult timp in urma,oare de acestia nu ati stiut ?Ma intreb cine a legiferat acele pensi speciale ? Nu cumva parlamentarii,care si acum tin cu dintii sa iasa la pensie altfel decat toata lumea.Cati medici au fost inchisi pentru sutele de mii de pensionari pe caz de boala care nu au nici pe dracu ?Ce facem cu acesti inbolnaviti subit,dupa ce li sau luat funtiile,ma refer la cei din PSD.Scapatine de pleava aceasta.
Toate cele bune.
@
Adrian Nastase
Sigur ca, in pofida tonului de (amara) ironie (bine ca a mai ramas cineva in Romania cu spiritul robust, in zona care prezinta importanta, politic!) textul tau pune intr-o nemiloasa lumina o realitate cumplita.
Dar, nu am putut sa nu rad cand am ajuns la pasajul (citez):
“In rest, sa asteptam cu totii sa ne scoata cineva din criza. Sau sa vina americanii…”
Mi-am amintit de rezolvarea ghidusha pe care o gasisera romanii, in timpul lui Ceausescu si pe care o exprimasera intr-un catren:
“Sa plece taticu’
Sa vina ala micu’
Sa ne joace la Miami
Sa ne ia americanii”.
Si acum s-a vorbit, in gluma, desigur (cine stie?) de o posibila instaurare a unei practici “dinastice prezidentiale” (in acest caz, ar trebui sa fie sfatuit sa-l puna pe Boc sa excluda, printr-o OU, orice posibilitate de aplicare a Legii salice- asta daca nu vrea sa ii urmeze fratele care sa aduca “pulberile” in Deal, punand Capitala in pericol).
Am vrut sa adaptez catrenul.
Din pacate, in context, trebuind introdusa formularea “aia mica” (aceasta fiind realitatea momentului) nu stiu cu ce sa inlocuiiesc “taticu”, pentru ca sa rimeze.
ALM – Aveam impresia ca sunteti om serios, cu capul pe umeri, vorba ‘ceea si ca nu marsati asa de usor la politica afectelor. Probabl ca treceti printr-o perioada delicata de va vibreaza asa de tare coarda sensibila sub atingerea degetelor butucanoase ale (in)cantatorului la harpa, Adrian Nastase. Ce legatura are logica, pragmatismul si echitatea cu generatia din care fac eu parte? Daca ar avea ar fi suficient sa sustin ca parerea d-voastra deriva din statutul de pensionar la mila (chipurile) social-democrata. Si cu asta am transat discutia in exact tonul propus de amfitrion. Realitatile si (in)echitatile economice sunt oricum eludate din astfel de discutii. Din cate va stiu presupun ca aveti toate abilitatile intelectuale pe baza carora ati putea cu usurinta sa construiti si sa propuneti o opinei tocmai contratra decat asta pe care o sugerati acum in maniera lacrimogena. Faceti exercitiul asta, adunati, scadeti si vedeti ce va da.
Hm.. Si ce anume presupuneti ca se va intampla pe 7 decembrie care sa presupuna autocenzurarea mea? Ati facut o remarca cu incarcaturi care in mod oarecum ciudat imi starnesc mila. Pobabil ca veti avea din ce in ce mai multa dreptate daca se vor gasi din ce in ce mai putini sa se indoiasca de ea cu voce tare. Mult succes, pensie mare si devreme. Nu va spun ca cine…
Cele bune
@ Karakas
Este adevărat, dacă România doreşte să urmeze tendinţa ţărilor occidentale europene, nu poate fi închisă, nici măcar închisă-dominată, cum era pe timpul partidului unic. Contează însă foarte mult tipul de relaţie între naţional şi internaţional. De exemplu, o mare perioadă de timp în România a existat un adevărat “avânt” în a distruge sectorul zootehnic. Astăzi România nu se mai poate auto-susţine şi este obligată să importe carne. Este un sector mai cunoscut, dar la fel s-a întâmplat în toate sectoarele de activitate. O mare parte din întreprinderile de stat au fost preluat de străini şi spulberatele fier vechi şi în domeniul imobiliar, pentru a face loc firmelor occidentale “cu tradiţie”.
Dependenţa se dezvoltă astfel pe două canale. Pe de o parte este vorba de o dependenţă faţă de produsul extern, începând de la aparatura electronică şi electrocasnică şi terminând cu banalul cui, începând de la combina agricolă şi terminând cu banalele biciclete. Pe de altă parte, fluxurile financiare au o dependenţă de “firmele mamă”, adică de băncile şi firmele din străinătate cu filiale în România, cu alte cuvinte ceea ce se produce în România se scurge în străinătate.
Aparent există o bunăstare economică, PIB-ul creşte, salariul mediu creşte, pensiile cresc, oamenii îşi permit un consum mai mare, PIB-ul creşte, salariul mediu creşte… Dar toate acestea sunt semne ale unei creditări externe amplificate în valuri. Când însă linia de creditare se opreşte şi fluxul de transfer se opreşte şi el, atunci când banii trebuiesc şi plătiţi înapoi, economia se prăbuşeşte accelerat pentru că nu există o producţie de bunuri de larg consum şi nici o producţie strategică care să producă bunăstarea necesară susţinerii economice. Şi atunci bunăstarea se sparge ca un balon de săpun.
Românii au trăit din ce în ce mai bine în ultimii 20 de ani pe seama unei datorii publice ce se îndreaptă rapid spre 100 de miliarde euro, adică zeci şi zeci de ani de sclavie pentru a plăti datoria. Deschiderea internaţională, NATO, UE… nu ne-a adus decât posibilitatea de a ne vinde ieftin viitorul şi a ne amaneta stră-stră-nepoţii.
A Nastase nu s-a dezis nici de asta data. S-a referit la facerile insailate cu amatorism ale lui E Boc ca la niste Doctrine. Randurile sale la adresa pahidermului degaja respect, insa nota critica este acida si penetreaza chiar adevarul. Aici insa, in zona adevarului, comparatiile sunt convingatoare si diferentele notabile. Numai referirea fugara la speranta de viata a enlezilor, de 86 de ani fata de 72 la noi, este naucitoare. Si atunci ce iti ramane de facut; strangi din dinti si taci asteptand ziua de 6 decembrie in liniste. Dar, pana atunci de ce nu si ziua de 13 octombrie. Si vorbele prof. A Marga au darul unui balsam. Insii, spune domnia sa, „sunt niste mediocri care au facut studiile dupa 89, si nu provin de la Babes-Bolyai” Si totusi confuzia ia forma vasului in care se afla prostia abia atunci cand asitatii din „Doctrina Boc” sunt confundati cu creditorii. Caci ce altceva este un pensionar cu 40 / 50 ani vechime in munca. El a fost creditor al statului si pretinde, conform contractului, plata dreapta; nu asistenta in caz de nevoie, si nici mila nimanui.
nota
In loc de asistatii din Doctrina Boc, am cules asitatii din Doctrina Boc. Rog iertare.
în România, pe de-o parte, sunt câțiva oameni care muncesc în domeniul privat, pe bani mulți, de dimineața de la ora 7 până seara la ora 22. pe de altă parte sunt foarte mulți oameni (politicienii și rudele până la gradul 1.000 ale acestora) care stau la stat, pe bani nu tocmai puțini, de la ora 10 până la ora 15.
în legătură cu cei din domeniul privat vreau să menționez două aspecte – în primul rând, nestând toată ziua degeaba, au mintea antrenată și au înțeles rapid necesitatea pensiilor private. în al doilea rând, toți acești oameni muncitori trec prin viață cu sute de pensionari, rude ale domniilor voastre, atârnați de gât, ca cea mai groaznică povară.
proiectul de lege, ca să fie echitabil, ar trebui să pensioneze diferit cele două categorii de angajați – pe cei din privat la 50 de ani deoarece au muncit și contribuit din greu, iar pe cei de la stat, la 80 de ani, că oricum nu au făcut nimic toată viața, în afară de a-și încasa salariile, plătite cu dărnicie tot de către cei din privat.
o să ziceți că sunt prea bătrâni și că nu o să poată să mai muncească. păi bătrânii de la țară care, angajați în tinerețe la CAP-uri pe o mie de lei pe trei luni și o palmă de pământ de pe care să culeagă ‘fructele’, nu muncesc și acum, la vârsta de 80 de ani? ei muncesc pentru că sunt antrenați de o viață, spre deoasebire de angajații de la stat care au stat toată viața…
unde mai pui că statul, după ce că le-a plătit pe o muncă de sisif un salariu de mizerie, mai vine acum și spune că nu merită pensie pentru că nu au contribuit.
dar voi, cu nepoții și nepoatele voastre, contribuiți cu ceva?
după cum se vede, bătrânii de 80 de ani de la țară pot să muncească, mai ales dacă vor să mai trăiască, pensia de 100 RON nefiindu-le de mare ajutor.
așa că voi, stând degeaba oricum și având o speranță de viață de 72 de ani, chiar dacă muriți între timp (până să apucați pensia de la 80 de ani), măcar muriți odihniți…
stai până mori și uită de pensie sau omoară-te cu munca și bucură-te de pensie 22 de ani – ca să fie echitabil
voi și rudele voastre oricum veți alege mereu prima variantă (vrabia din mână)…
“Românii au trăit din ce în ce mai bine în ultimii 20 de ani pe seama unei datorii publice ce se îndreaptă rapid spre 100 de miliarde euro”
O sută de miliarde de euro ? Păi atunci cine a distrus economia naţională ? Pe 21 decembrie 1989, excedentul României era de două miliarde de dolari de atunci !
Kant T. Mir,
Nu stiu daca nickul se doreste o sugerarea a propriei dumneavoastra valori,eventual de reincarnare a spiritului celui care le-a lasat turcilor o mostenire , scriindule propria lor istorie.
Gasec inberb ,neutonic atacul dumneavoastra din postul 10;12 pm.
Cu ce va deranjat un post care de fapt exprima printr-o realitate , poate o frustrare?
Eu cunosc ca adevarurile supara ,si observ ca v-aţi simtit luat la ţinta,dar asta nu va motiveaza sa va purtati execrabil.In mana prostului raspunsul putea fi tradus poate printro o palma sau un scuipat pentru unii ceva de neiertat, in viziunea mea o exprimare normala , dar raspunsul unui inteligent ,pe care pretindeti si poate ca si sunteti, raspunsul de la 10.12 este mai josnic decit palma prostului!
Sunt sigur ca mesajul domnului Nastase este un mesaj politic, dar mesajul are la baza un adevar de necontestat. Ineficienta unui guvern
PDL si si de ce nu si PSD in masura cuvenita, masura controlata ministerele “producatoare” , controlate de PDL , ministere transformare in producatoare de venituri doar pentru propria lor clientela politica , nu si pentru tara ,asa cum ar fi fost si normal!Nastase are perfecta dreptate indiferent de ofuscarile dumneavoastra , probabil ofuscari partinice ,de sorginti PDListe , starea economica a Romaniei, incapacitatile de plata in ciuda unei sume de imprumut enorma,suma care va destabiliza Romania guvernele ce vor urma, bunastare romanilor poate pentru inca un deceniu,toate sunt imputabile personal lui Basescu si acoliţilor dansului.Toata misia sefului dumneavoastra trebuieşte translata la promisiunile din 2004, la faptul ca a inselat cu buna stiinta si el la fel ca inaintasii lui sperantele unui popor!
Nu stiu ce a dorit ALM sa spuna explicit ca se va intampla la data respectiva, va muri magarul se va pierde samarul, ideea generala
este ca sunt sanse mici sa fie mai bine decit azi, indiferent ca va ramane Basescu si va forma o alta mizerie numita alianta, sau va urma PSDeul , sau PNLeul lui Crin Antonescu in si cu jocul alianţelor.
Ioan ,
Daca Mazare si Oprisan au primit un biletel prin intermediu purtatoarei de biletele prin care i s+a promis ca daca Constanta si Vrancea nu vor iesii rosii la alegeri, DNA se retrage irevocabil , adio motiune!
Budyy,
Siguranta de care vorbesti la voi , a fost dovedita cu numai un an in urma.
Citi americani au devenit locuitori de iahturi in conservare prin Tampa,
Miami,……… citi americani s-au mutat din casele de carton presat in bidonviluri format din rulote parasite!
ALM, daca erai producator in era tariceanu, plateai de te lua drakul. DAca erai exportator, iti inchideai imediat afacera. La ordin! In vreme ce producatorii si comerciantii romanasi erau controlati in fiecare zi de organele masiii, pe prietenii speculatori nu-i deranja nimeni. Ofshore-urile Au Prosperat Bine! Importatorii, bancherii, speculatorii imobiliari, fni-urile Traiau Bine. Restul au fost scosi de pe piata.
Inteleg ca trebuie sa faci propaganda, dar in ziua votului oamenii vor compara nivelul de trai de anul trecut cu cel de anul asta precum si posibilitatile de a face vreo afacere. In 2008, tara contributoare la bugetul UE nu a vazut fonduri europene. Niste functionari platiti regeste se lafaiau in birouri de partid, iar beneficiarul Murea Bine.
Ce incerc sa-ti spun este ca anul trecut speculatorii din Pantelimon nu vedeau un eurocent pentru agricultura. Astazi in schimb, proprietarii isi cultiva terenul, in loc sa dea faliment cum te-ai fi asteptat dumneata.
@ nastase, cred ca a fost ultimul act al acestui Parlament. Bogdan Olteanu la BNR si oamenii sau au umplut paharul.
@Vasile, D-le, nici nu stiu daca ar trebui sa ma simt (extrem de) magulit sau dimpotriva sa-mi fie (groaznic de) rusine de faptul ca mesajele mele va ofera pretext de vorba. Trebuie sa ma mai gandesc, sa mai meditez, sa mai analizez. Daca ajung la vreo concluzie va comunic. Despre ce si cum ati scris n-am nimic de comentat. Am impresia ca sunteti media ponderata calculata cu mare precizie a unei multimi cu circa 22 de milioane de elemente. Ar trebui probabil sa fiti studiat in scoala. Cred. Sau macar la televiziuni si in institutele de sondare a opiniei publice. Undeva. Ati putea fi promovat ca prototip. Mai scrieti si pe alte bloguri?
Cica s-ar fi descoperit ca omul are o placere nebuna de a manca …gogosi.Se spune ca am fi chiar programati sa ne placa gogosile…Daca-i oferi unei persoane o gogoasa,creierul incepe activitatea febrila de a cauta placeri,e activat..S-ar fi facut si un experiment.S-a pus pe o tava o surubelnitza si o gogoasa.Testatii au fost imediat catalogati cu o intensa activare a centrilor nervosi,iar creierul lor a ajuns chiar la ..surmenare In final au dat-o pe..gogosi S-ar parea ca “raufacatorul” e un un sistem numit limbic(cu m si cu b ,nu cu n si d) care da alerta de foame si extra -placeri.Asa o fi..daca-l activam,bineinteles..Extrapoland ,noi mancam gogosi de zeci de ani…Ragaim de-atatea gogosi..Ni se servesc zilnic,din culcare pana-n sculare..De catre alesi etc Acum,ce dr.eac sa faci…Si alesilor li se mai scoal de-o -nfuriata,cu zahar sau nu…Chiar daca-i gogonata….
DOMNULE PREMIER,
Cu deosebita sinceritate as dori sa va aduc la cunostinta cateva probleme
ce tin de de atitudinea unor asa zisi politicieni.
1.In aceste momente de haos general provocat de un individ iresponsabil
acompaniat de o clica incompetenta ma determina sa afirm ca si oamenii
competenti din PSD dau dovada de slabiciune intrucat au admis ca la votul uninominal sa participe niste cozi de topor care au castigat ptr. ca au dat bani.Eu cred ca PSD are nevoie de intelectuali cu catre nu din cei care au
dat bani pe diplome,are nevoie de muncitori,tarani,elevi,studenti care au
coloana vertebrala-ceea ce se petrece acum este rezultatul acestori
pociti de uninominali dominati de incompetenta si avari sa se imbogateasca
din afaceri murdare cu primariile,consiliile judetene,guvernul etc.
2.Ptr.respectarea celor care au inventat DEMOCRATIA nu dati posibilitatea acestei gasti portocalii sa schimbe sistemul bicameral in folosul doar a unuia care nu intelege cum este cu democratia.Da sunt de acord ca nr. de parlamentarisa fie redus,astfel i8nacat nr. de 471 sa ajunga la 320-350,max.100 de senatori(220.000cetateni/senator)si 250
deputati(90.000cetateni/deputat),dar fara ACEST VOT UNINOMINAL,
care promoveaza smecherii si incompetentii.
3.De ce PSD permite ca legile si in principal CONSTITUTIA sa fie incalcate
de aceasta clica,cred ca lumea democrata dar si de prin alte parti ne
trateaza ca niste homo sapiens de ultima speta.Eu sunt roman,am fost
eliminat legal din sistemul in care am lucrat,dar eu iubesc aceasta tara,
este tara mea,eu nu vreau ca in parlamentul ROMANIEI sa fie indivizi
ca boureanu,toader,sever voinescu,raluca turcan,cezar preda,canacheu,
boc,berceanu,blaga,udrea,ridzi,eu vreau in parlament ca d-voastra,
cristian dumitrescu,ponta,ilie si marian sarbu,mitrea,georgian pop,olguta
vasilescu si foarte multi altii.Ne miram ca mafia migrarii este la rang de
lege,promovati o lege care sa interzica asa ceva PSD nu are nevoie de
trasesti si incompetenti.
4.VA RETIN ATENTIA CA IN TERITORIU FORMATIUNI ALE ACESTUI JEG
DE p.conservator AU INTOCMIT LISTE DE SUSTINERE PTR. PSD,PD-L
SORIN OPRESCU deci rog sa fiti precauti,astia vor trage in jos candidatul
PSD,fac anticampanie PSD,deci atentie mare.Va multumesc ptr. atentie.
@
Bibliotecaru
NU M-AM ASTEPTAT CA TOCMAI TU SA AFIRMI ASEMENEA ENORMITATI!
Citez din raspunsul tau pentru Karakas:
“Românii au trăit din ce în ce mai bine în ultimii 20 de ani (?!?; n.A.) pe seama unei datorii publice ce se îndreaptă rapid spre 100 de miliarde (?!?!?; n.A.) euro, adică zeci şi zeci de ani de sclavie pentru a plăti datoria. Deschiderea internaţională, NATO, UE… nu ne-a adus decât posibilitatea de a ne vinde ieftin viitorul (?!?!?; asta e o enormitate de Guiness Book! n.A.) şi a ne amaneta stră-stră-nepoţii.”
Chiar privit contextual, fragmentul este de o remarcabila ciudatenie (categorisesc astfel nevoind sa provoc o disputa).
1. Cum adica “au trait din ce in ce mai bine romanii in ultimii 20 de ani”?
Formuarea inseamna, evident, ca de la an la an nivelul de trai al romanilor a fost din ce in ce mai ridicat- ceea ce presupune, logic, ca in momentul de fata, suntem la un maximum (nu posibil, desigur).
Exceptand cateva cazuri izolate (nu ma indoiesc ca vor fi existand) aceasta este, in viziunea ta, realitatea romaneasca din perspectiva nivelului de trai?
Sau cumva realitatea cea atat de dramatic exprimata prin oamenii iesiti in strada, pentru a striga impotriva unor masuri criminale, care adancesc criza (cu adevarat ar duce la criza profuda daca vor fi aplicate!), luate via un premier total iresponsabil, concedii fara plata obligatorii si nejustificate prin necesitati obiective- care ar duce la scaderea consumului cu efecte macroeconomice teribile, cresterea aberanta a taxelor si impozitelor (care chiar nu inteleg de unde vor fi platite), minciuni rostite de ministrul de Finante (am crezut ca nu aud bine cand, ieri, a fost difuzata o declaratie a sinistrului Pogea care MINTEA sau habar nu avea ce spune, “explicand” care este cauza deficitului bugetar!), batjocorirea banului public, masuri care au dus la inchiderea firmelor si anularea unor locuri de munca- implicit la scaderea incasarilor bugetare cu efecte asupra intregii economii si multe altele?
Asta inseamna ca romanii “o duc mai bine” ca anul trecut, de exemplu (sau ca in anii anteriori)?
De unde ai scos “informatia” aceea halucinanta, pentru care ar pali de invidie si Pogea, anume ca am avea “datorii(?) publice ce se îndreaptă rapid spre 100 de miliarde euro”?
Stii ce inseamna “datorie publica” (NU SE FOLOSESTE PLURALUL, cum gresit ai procedat tu!)- nu doar definitia, pe care o poti gasi, la rigoare?
O astfel de asa-zisa “informatie”, precum cea data de tine, este nu doar neadevarata, dar nici nu poate fi adevarata.
Probabil, ai aflat-o dintr-o sursa care doreste sa fie lansata pe piata zvonurilor pentru a justifica viitoare masuri cumplite anti-sociale (cei mai multi nu analizeaza lucrurile ca mine si ar putea crede, nereactionand!).
Sau, ceea ce este mult mai grav, este un semnal (miza fiind tot lansarea informatiei ca realitate actuala- desi, acum, este un neadevar flagrant) ca asta ni se pregateste prin politica economica si finatistica a lui Boc- Pogea.
In acest caz, votarea rapida a motiunii de cenzura este cu atat mai necesara!
Cum poti afirma o enormitate precum “Deschiderea internaţională, NATO, UE… nu ne-a adus decât posibilitatea de a ne vinde ieftin viitorul”?
Momentul in care Adrian Nastase a finalizat negocierile pentru admiterea in UE (fiind clar ca numai o calamitate mai putea impiedica admiterea efectiva) a fost, fara nici un fel de discutie, momentul astral al Romaniei.
Apartenenta Romaniei la Europa Unita este garantia noastra de viitor, este siguranta noastra, este insasi temelia viitorului nostru ca stat.
Problemele Europei Unite se vor rezolva- sigur ca sunt reasezari, unele mai aspre, altele mai line. Vor trece.
Unica noastra sansa era- si s-a implinit!- intrarea in UE, Europa Unita cum o numesc cu mult drag.
O numesc astfel, cu drag, in pofida multor neajunsuri conjuncturale (si pentru noi, dar nu numai) care, cu tenacitate si diplomatie, vor fi rezolvate si depasite.
NU respingerea ideii de Europa Unita rezolva problemele Romaniei, dar efortul si inteligenta de a reusi sa participam la reconfigurarea UE.
Romania nu putea rezista multa vreme (de fapt, NU MAI putea rezista) intre doua cercuri integrationiste in expansiune- unul cu centrul la Bruxelles, celalalt la Moscova.
Aceasta este realitatea.
Am prins ultimul vagon din ultimul tren catre Europa Unita.
Repet, a fost momentul astral al Romaniei.
@
Bibliotecaru
Ma vei ierta.
Legat de “datoria publica”- ai folosit, corect, singularul (” pe seama unei datorii publice”).
In rest, mentin totul.
Kant T. Mir ,
no hard feelings, a fost doar o parere ,un comentariu , parerea poate fi eronata de cealalta parte poate fi comentariul fantezist.
ref. alte bloguri , negativ.
Domnul Boc parca incearca sa ingrase porcul inaninte de Craciun.Eu sper ca alegerile din 2009 sa fie ultimile alegeri in care mai vorbim de frauda,binenteles si ultimile in care mai rostim numele “candidatului”Traian Basescu.
Ce ma face sa fiu mai linistit este faptul ca multi oameni incep sa inteleaga ca nu mai merge cu minciuna electorala si ca incep sa ii taxeze pe politicieni,dar sunt foarte revoltati la adresa actualului presedinte.
Ce mai trebuie sa facem,e sa scoatem din mintea multora, ideea ca toti parlamentarii sunt “hoti” sunt corupti…cum putem face asta? sa ii facem sa realizeze ca politica nu e o afacere si afacerile nu se fac in politica.
E foarte usor sa faci averi din banii statului,e foarte usor sa iti spui “om de afaceri” castigand pe nedrept(spaga) licitaii cu statul.
De cand a ajuns Base presedinte foarte multa lume a invatat ca daca vrei sa faci bani sa ai contracte cu statul trebuie sa fii politician,si aici sunt devina si cei de la PNL dar cei mai vinovati cei de la PDL.
Si acum sa zicem ceva si de BOC,…. atat doar POC.
Cand il vad cu Constitutia in mana si fata aia serioasa de prim ministru (binenteles fata serioasa de pupincustitivoi cum)imi dau seama ce oameni striga ca ei fac reforma in tara asta.
va rog,avand o sincera apreciere cu privire la valoarea expertizei profesionale pe care o detineti,sa va exprimati parerile cu privire la proiectul noii legi a pensiilor pe care vrea sa-si asume raspunderea Kim Ir Sen al Romaniei,sub urmatoarele aspecte:poate retroactiva aceasta?(ma refer si la teoria unui milidoct al dreptului,un frustrat pe nume Seitan, cum ca nu se retroactiveaza cu privire la Dreptul la pensie ci doar se recalculeaza cuantumul pensiei,de parca recalcularea nu inseamna retroactivare!!!);mai este valabila teoria,consacrata de pe vremea dreptului roman,privind inalinielabilitatea drepturilor legal castigate?;se poate da in judecata statul roman,cu sanse mari de castig, pentru a fi obligat sa-mi plateasca(fiind in cauza) diferenta dintre noua pensie si salariul de judecator pe care-l aveam cand m-am pensionat la 55 ani in baza unei legi a sa si pana la varsta de 65 ani?
2/3 din comentarii sunt pupicuristi si 1/3 sunt pe langa subiect.
)
Sunt curios daca o sa-mi fie aprobat comentariu’ asta
“promovarea brandului de tara costa o gramada de bani… etc…”
e bine ca ne f*** grija de probleme reale, ca de pilda cum ne vad altii, si nu de probleme minore, jenante, ca de exemplu modul prin care sa facem sa mearga dracului lucrurile si in tara asta.
eterna problema: cum ne vad vecinii. nu conteaza ca mancam paine uscata cu apa, daca avem un pic de untura, ungem farfuria si o aratam vecinilor, sa creada ca am mancat cotlet.