“Istoria Chinei si a civilizatiei chineze. Romania si China”

 

Ieri a avut loc, la sediul Fundatiei Europene Titulescu, lansarea volumului “Istoria Chinei si a civilizatiei chineze. Romania si China”. O lucrare semnata de sinologul Ion Buzatu. De fapt un proiect la care a lucrat o echipa mai mare. Eu m-am ocupat pe capitolul privitor la relatiile bilaterale si de  subcapitolele de arta. Am pregatit, de asemenea, un studiu introductiv si o mare parte din cele aproape 800 de ilustratii. Cartea este, pana la urma, un fel de enciclopedie a istoriei vechi si recente a Chinei.

Si momentul lansarii este semnificativ. Se implinesc acum 60 de ani de la crearea Republicii Populare Chineze si tot 60 de ani de la stabilirea relatiilor diplomatice romano-chineze. Au vorbit despre aceasta premiera editoriala, profesorul George G.Potra, presedintele Comisiei de politica externa din Senat, Titus Corlatean, si, desigur, autorul cartii – dr. Ion Buzatu, precum si ambasadorul Chinei la Bucuresti.

Eu am pregatit cateva note pentru interventia mea, pe care le redau, mai jos :

“De ce este importantă o carte despre China?

• Este uşor să cauţi luminarea raţiunii către Vest, dar, pentru a cunoaşte cu adevărat istoria lumii, este necesar să-ţi întorci privirea către Răsărit, spunea Voltaire. Mediatizată, această idee ar produce suspiciuni în ochii celor crescuţi în spiritul Coca-Cola, McDonald’s sau Hollywood. Totuşi, din ce în ce în mai mulţi oameni de ştiinţă ne îndeamnă să nu scăpăm din vedere ce ne învaţă cei cu care nu suntem neapărat familiari. China este, din foarte multe puncte de vedere, cel mai bun exemplu.

 

• Numeroşi antropologi afirmă că avem o părere mai difuză despre un popor cu cât acesta are şanse mai mici să ne influenţeze viaţa. Din acest punct de vedere, China este într-o situaţie nedreaptă. Avem o părere încă prea lipsită de nuanţe despre ţara care ne-a influenţat existenţa până acum prin patrimoniul său cultural imens: primul calendar, porţelanul, hârtia, busola, seismograful şi numeroase alte lucruri care şi-au făcut loc în cotidianul nostru fără mulţumirile necesare pentru creatorii lor.

 

• Dacă acestea sunt invenţiile trecute, cu care China a sprijinit la construirea lumii în care trăim, nu trebuie sub nici o formă să evităm cunoaşterea felului în care China poate sprijini viitorul României. Pentru a cunoaşte cu adevărat ce înseamnă China – o societate în plină schimbare şi plină de promisiuni – este necesar în primul rând să-i înţelegem trecutul, prezentul şi, eventual, chiar viitorul.

 

• Din această dorinţă de a înţelege şi de a aprecia China pentru rolul în prezentul şi viitorul României s-a alimentat sprijinul pe care m-am bucurat să i-l ofer profesorului Ion Buzatu pentru a scrie cartea pe care o aveţi în faţă. Fără îndoială, forma sa splendidă nu este decât o nouă dovadă că dorinţa de a cunoaşte şi de a învăţa şi pe alţii este împărtăşită de mulţi alţi oameni. Acestora trebuie să le mulţumim, nu numai pentru felul în care arată paginile cărţii, dar şi pentru felul în care românii, tineri sau nu, vor reacţiona la noile cunoştinţe.

 

Câteva detalii despre China

• O prezentare a istoriei Chinei, în câteva minute, ar fi în mod cert insuficientă şi inadecvată. Totuşi, înainte de a vă lasă total absorbiţi de flerul şi rigoarea istorică a profesorului Buzatu, vă cer numai câteva minute pentru a discuta ceea ce, cred eu, trebuie avut mereu în minte când discutăm despre civilizaţia Chinei.

 

Cea mai veche civilizaţie a lumii

• După cum ştim cu toţii, istoria omenirii s-a născut odată cu apariţia mai multor civilizaţii. Cea Mesopotamiană, în Vestul Asiei, civilizaţia egipteană, de-a lungul Nilului, în nordul Africii, vechea civilizaţie greco-romană, la nord de Marea Mediterană, vechea civilizaţie Indiană, în sudul Asiei şi civilizaţia chineză, originară în valea fluviului Galben. După cutremure, inundaţii, foamete, molime sau invazii barbare, unele dintre acestea au slăbit, iar altele au fost distruse sau asimilate. Dintre acestea, numai civilizaţia chineză a supravieţuit intactă până în ziua de astăzi. Istoria sa de peste 5000 de ani este una dintre puţinele minuni ale culturii încă la dispoziţia oricărui călător pasionat.

 

• După cum am spus şi în prefaţa acestei lucrări, unul dintre cele mai fascinante adevăruri spuse despre China este faptul că toţi cuceritorii au venit străini şi au ieşit din istorie chinezi. Da, discutăm despre o seducţie irezistibilă a culturii şi a oamenilor. Dar, pe lângă toate acestea, discutăm şi despre un destin care a fost respectat de fiecare dintre cei care au deţinut puterea de decizie asupra ţării.

 

China, cea mai pacifistă civilizaţie din istorie

• Istoric, China este una dintre cele mai iubitoare de pace naţiuni din lume. Marele Zid chinezesc a fost construit acum 2000 de ani pentru scopuri de apărare. Dinastia Tang a deschis, acum 1000 de ani, Drumul Mătăsii pentru a vinde mătase, porţelanuri şi ceai în alte părţi ale lumii. Acum 500 de ani, un diplomat chinez s-a îmbarcat în şapte expediţii maritime pentru a construi relaţii de prietenie cu alte ţări, purtând cu el câteva din minunăţiile descoperite de civilizaţia chineză. Încă din acele vremuri, China preluase responsabilitatea statului mai mare, de la care pretenţiile culturale sunt mai mari decât faţă de oricare alt stat.

 

Câteva din problemele de astăzi ale Chinei

• Astăzi, nu putem decât să ne imaginăm provocările la care este supusă această civilizaţie. Wen Jiabao, premierul Chinei, spunea că orice fel de nevoie ar putea întâmpina un om, multiplicată cu 1,3 miliarde, ea devine o problemă majoră pentru stat. La fel, orice fel de resurse ar deţine statul, împărţite la 1,3 miliarde, înseamnă foarte puţini bani pentru fiecare individ. Aceasta este realitatea în ciuda căreia China a devenit una dintre cele mai mari puteri economice din lume, păstrând un nivel ridicat de creştere economică şi în perioada de criză.

 

Ce are de învăţat România de la China

• Peste douăzeci de ani de reformă şi deschidere economică a oferit Chinei importante resurse materiale, iar economia sa a câştigat respectul multor naţiuni importante. Motivaţia, afirmă autorităţile chineze, nu vine neapărat din soluţiile politice sau economice descoperite sau aplicate. Mai degrabă, creşterea sa economică se datorează ambiţiei sutelor de milioane de oameni care-şi tratează munca cinstit şi care au înţeles că bogăţia aduce modernizare, iar modernizarea îi aduce mai aproape de o viaţă plină de satisfacţii. Acesta este unul dintre bunurile pe care ar trebui să încercăm să le importăm în România; cu diferenţa că românii – majoritatea lor – ştiu foarte bine ce înseamnă munca, dar numai o minoritate ştie ce înseamnă bogăţia şi, implicit, are acces la modernizare.

 

• Un istoric chinez spunea recent că, „odată cu sosirea modernităţii, ignoranţa, corupţia şi izolarea diplomatică auto-impusă a dinastiilor feudale au prelungit stagnarea socială a Chinei şi i-au afectat puterea ca naţiune. În ciuda acestor probleme, naţiunea chineză nu a abandonat lupta şi a reuşit să revină de fiecare dată mai puternică. Un stat învaţă mai multe lucruri bune într-o perioadă de dificultăţi şi probleme decât în timpuri normale.” Poate că va veni vremea în care şi un istoric român va putea spune aceleaşi lucruri despre vremurile în care trăim noi.

 

O scrisoare din partea unui chinez din România

• Acum nu multă vreme, am avut privilegiul să primesc o scrisoare din partea unui cetăţean chinez care locuieşti şi munceşte în România. El îmi scria ca s-a simtit umilit de faptul că Traian Băsescu a decis să ocolească China de la negocierile pentru primul parteneriat strategic cu o ţară din Asia, preferând Coreea de Sud. Nu îmi doresc neapărat o polemică politică pe acest subiect, însă am considerat că acest apel este simptomatic pentru România ultimilor 5 ani şi pentru simpatia cu care China a tratat întotdeauna ţara noastră. Nici chiar incompetenţa în relaţiile internaţionale nu poate scuza lipsa de viziune.

 

Educaţia României despre şi în China

• Din experienţa mea de prim-ministru, vă pot spune că este nevoie să ne reîntoarcem spre domeniul educaţiei şi culturii pentru a pregăti o nouă generaţie de tineri în România şi în China care să înveţe limba română şi, respectiv, limba chineză, care să facă transferul de modele culturale şi mai ales de cunoştinţe culturale dintr-o ţară în alta. Se întâmplă foarte multe schimbări în ţările noastre şi experienţele, chiar şi cele nereuşite, ar trebui să le învăţăm unii de la alţii pentru a vedea ce este bine şi cum este bine să procedăm în viitor.

 

• În acest moment, există numeroase exemple fericite de acest tip. Există exemplul medicului chinez care lucrează la spitalul de stat din Bacău sau a cercetătorului român care lucrează la Beijing. Ambii şi alte exemple asemănătoare reprezintă o fotografie a relaţiilor noastre bilaterale peste pragul diplomatic. Iar acestea sunt cele cu mai multe şanse de reuşită pe termen lung.

• Nu putem spune cu certitudine cum vom reuşi să rezolvăm problemele noastre, dar este cert care sunt direcţiile noastre de dezvoltare. Şi suntem cu toţii siguri că de relaţia României cu China depinde, într-o bună măsură, felul în care ţara noastră va evolua în următorii ani. Nu va fi neapărat un drum bătătorit, pe care să ne putem descurca cu ochii închişi. Chiar şi aşa, dacă România va şti să ţină cont de liderii săi cumpătaţi şi vizionari, acest drum nu va fi unul imposibil şi nici măcar improbabil.

 

Relaţii bilaterale “unilateral” avantajoase

• Ca ministru de externe şi prim-ministru, am vizitat în repetate rânduri China şi am avut posibilitatea de a mă convinge că România are multe lucruri de învăţat de la această ţară. În acelaşi timp, sunt sigur că este o greşeală să considerăm că am fi singurii beneficiari ai unei astfel de relaţii. România, prin faptul că este membră a Uniunii Europene, prin faptul că încă mai produce specialişti extraordinari, este un partener ideal pentru relaţii bilaterale.

 

Rolul cărţii lui Ion Buzatu pentru viitorul României în relaţiile cu China

• Să fim sinceri: Există destui chinezi care cred că SUA şi Uniunea Europeană nu doresc decât să le limiteze creşterea şi există destui americani sau europeni care consideră China un partener nesigur. Poate că această carte ne va ajuta pe noi, cel puţin, să ne gândim la un altfel de viitor. Un viitor în care China, Japonia, SUA şi UE sunt parteneri de nevoie, dar şi de oportunitate. Acesta este un viitor în care ne putem implica şi noi, ca membri ai Uniunii Europene, dar în primul rând ca cetăţeni ai lumii contemporane.
  • Acum câteva mii de ani, în vremea în care această zonă a Europei era ţinta predilectă a invaziilor barbare, filosoful chinez Mencius spunea că „o potecă printre munţi, dacă este folosită, devine în scurt timp un drum, dar, dacă nu este folosită, se blochează cu pietre şi animale în la fel de scurt timp”. Poate că e nepotrivit să vorbim despre drumuri, într-o epocă în care conducerea politică are alergie la ideea cosntrucţiei de autostrăzi… Dar rolul nostru este să contribuim la construirea acestui drum pentru ca, pe viitor, copiii noştri să ştie mai multe despre China şi despre lume şi să trăiască mai bine decât părinţii lor, ca cetăţeni ai unei lumi libere, deschise şi prospere.

 

• Dialogul este şi în acest caz soluţia problemelor noastre. Fie că discutăm despre dialogul dintre noi, sprijinit de cartea profesorului Ion Buzatu sau despre dialogul dintre guverne, sprijinit de încrederea şi informaţiile noastre despre China, avem nevoie de cooperare. Cooperare, nu confruntare de idei, percepţii sau iluzii. Iar această carte, la baza căreia stau numai invenţii – precum hârtia, tiparul şi alfabetul – provenite sau inspirate din China, este un pas care poate ajuta la transformarea potecii în drum.”