La guvernare se afla o mare coalitie formata din principalele partide ale stangii si dreptei, intens controversata la formarea ei, dar fundamentata pentru a lua cele mai bune masuri de scoatere a tarii din criza. Intre timp, economia statului respectiv se indreapta ferm catre iesirea din criza. V-ati dat seama, deci, ca nu e vorba despre Romania.
Duminica seara s-a desfasurat dezbaterea finala a celor mai importanti candidati la functia de cancelar al Germaniei, titularul Angela Merkel si social-democratul Frank-Walter Steinmeier, actualul ministru de externe. Si cand vine vorba despre desfasurarea dezbaterii, chiar ca nu mai seamana nici pe departe cu Romania.
“Sunteti ca un cuplu armonios, casatorit de foarte mult timp”, s-au plans cei patru moderatori care au incercat in van sa-i determine sa se contrazica. “Duelistii care se iubesc prea mult”, au comentat blogurile vecinilor francezi. Dar sentinta cea mai taioasa a venit – evident – dinspre Bild, care si-a impodobit prima pagina cu titlul “Yes We Gaehn”, un joc de cuvinte anglo-german, menit sa faca trimitere la exuberantul slogan al lui Obama, si care s-ar traduce aproximativ: “Da, murim de plictiseala”.
Sa rezumam, deci: cei doi contracandidati, liderii stangii si ai dreptei, parteneri intr-o coalitie dificila si gestionara a unei crize economice dure, nu numai ca nu s-au transat in direct la TV, dar s-au aprobat reciproc, si-au subliniat parerile similare, au refuzat sa se poarte conflictual. “Acesta nu a fost un duel; singurele polemici s-au purtat cu jurnalistii, nu unul cu celalalt”, au punctat analistii Der Spiegel. De ce? Simplu, ne explica aceiasi analisti: “nici unul dintre ei nu vrea sa ne spuna o poveste personala. Amandoi sunt administratori profesionisti ai puterii, foarte echilibrati si calculati si precauti si non-emotionali”. Singurele discutii in contradictoriu au vizat energia nucleara si instituirea unui salariu minim, dar sa nu va imaginati ca politetea si abordarea constructiva au parasit vreo clipa dezbaterea.
De ce toate acestea? De ce partenerii de guvernare refuza sa se trateze drept adversari? Poate pentru ca au un inamic comun, iar acela este criza.
Sa nu ma intelegeti gresit. Ceea ce ma intereseaza pe mine nu este buna intelegere din interiorul acelei coalitii – cred, de altfel, ca ea e doar un efect colateral al unui element mult mai important: abordarea profesionista si responsabila a propriului rol in decizia politica si conducerea statului. “CDU e sinonim cu economia”, afirma un viitor votant german intervievat de ziarul Le Monde.
Ma intreb cu ce ar identifica astazi un votant roman PDL. Si ce ma preocupa si mai mult este cu ce va identifica lumea PSD, dupa participarea la aceasta guvernare.

Motto : MAI BINE CERŞETOR DECÂT DATOR
Nu ! pensiilor şi salariilor de la FMI
Ca bugetar sau pensionar, începând cu octombrie 2009
voi refuza drepturile, dacă pe documentul de plată nu se
specifică în mod expres că BANII NU PROVIN DIN ÎMPRUMUTURI…(FMI sau alţi şnapani).
“Ma intreb cu ce ar identifica astazi un votant roman PDL. Si ce ma preocupa si mai mult este cu ce va identifica lumea PSD, dupa participarea la aceasta guvernare”- nu este politicos, dar eu va raspund tot printr-o intrebare (sau mai multe…) : cu ce vom plati cele 90 mld euro datorie, in cate generatii, cum mama naibii s-a ajuns aici, din vina cui, cu ce s-a garantat…cine si-a batut joc de noi?
p.s. stiu ca sunt intrebari retorice…nu astept raspuns
Chestie de educaţie. Apoi, acumulările… Nu ne plângem de educaţie, dar ce am acumulat şi ce acumulăm? Am acumulat umilinţă în comunism iar acum ne-a ajuns până peste cap ura. Greu de scăpat şi de una şi de alta. Căci umilinţa s-a transformat în desfrâu iar ura se pare că tinde să ajungă viză pentru desfrâu…
http://marcus64.wordpress.com/2009/09/17/concurs-spp/
Buna dimineata!
Lecturez randurile de mai sus si incerc sa fac un exercitiu de imaginatie prin simetrie…si nu reusesc deloc sa vad un dialog construit – bazat pe bun simt si responsabilitate- in care liderul principalei formatiuni de stanga si cel al partidului de dreapta din Romania sa se gandeasca impreuna la solutia potrivita impotriva dusmanului comun: criza economica.
Cand auzim ca aceste lucruri normale se intampla in tarile civilizate, precum Germania, parca nici nu stim cum sa mai reactionam…
Probabil asa suntem noi, romanii, croiti si nu vrem – refuzam categoric prin ceea ce (nu) facem – sa ne schimbam.
Cu respect,
Nts
PS Am citit si postul anterior si am aflat ca sunteti la Florenta.
Piazzale Michelangelo – un loc turistic, dar frumos prin ceea ce ofera cu generozitate privirii.
Succes la dezbaterile reuniunii florentine!
Foarte frumoase cuvinte din Florenta… dar cred ca ati gresit “inamicul comun”. Este vorba de presa si nu de criza. Cred ca nemtii s-au desteptat primii si s-au saturat de mizeria din presa. Chiar daca realitatea este plictisitoare mult mai grav este a o deforma si a pune picanterie pe obrazul tuturor.
Cu aceasta ocazie salut si revenirea lui Cristoiu la Jurnalul National si pozitia articolului domniei sale acolo unde ii este locul.
Spuneti: “… Poate pentru ca au un inamic comun, iar acela este criza”
Cu siguranta ca astazi, conjunctural, asa este! Dar toata istoria lor de dupa razboi … refacerea tarii … absorbtia RDG … arata ca, dincolo de conjuncturi, intotdeauna au avut un obiectiv comun care s-a numit Germania. La noi, chiar si mult-pomenita “intalnire de la Snagov” a durat … cat intalnirea! Iar ceea ce vedem azi este un fel de partid, un avorton politic, pe nume PDL, pentru care primul si cel mai la indemana sacrificiu pe care il face in scop electoral este Romania.
Domnul Nastase, alaturi de domnul Iliescu, este dinamitardul actualei coalitii. Si, ciudat, tocmai domnia sa vorbeste despre colaborare intre partide de ideologii diferite, cu admiratie.
“PDL- PSD e sinonim cu criza ”
cuvinte care imi trec prin minte cand spun PDL:
dictatura, nesimtire, coruptie, smecherie
PSD:
neputinta, dezbinati, lipsa de leadership, pacat .
viitor votant roman
http://nordiclarisa.wordpress.com/2009/09/18/ladies-agreement-club-cu-cine-votam/
Nici unul din cei de pe lista!
Cu cele 7,2 milioane de barili de titei produs in 1937, Romania era cel de-al doilea producator european si nr. 7 in lume. Venitul national pe cap de locuitor atingea 97 de dolari, in 1938, comparativ cu cel al Greciei de 76$, cel al Portugaliei de 81 $, cel al Cehoslovaciei de 141$ si al Frantei de 246$.
DACA VREM SA NE COMPARAM CU ALTII.
Harabula,
e greu sa o compari pe Angela Merkel cu Traian Basescu. Sau CDU cu PDL.
Domnule Nastase,
oficial CDU declara ca isi doreste ca in viitor sa guverneze alaturi de FDP. La un moment dat sondajele le dadeau peste 51%. Lucrurile s-au mai schimbat. Conform sondajelor de ieri, ultimele de acest gen inaintea alegerilor, abia strang 49%. Se pare ca viitorul guvern va fi tot CDU-SPD. Multi din CDU si-o doresc, chiar daca nu o pot afirma oficial. La fel e si cu cei din SPD, care oficial declara ca vor sa guverneze cu Grüne, fiind insa departe de 50%. Nici cei din SPD nu vor sa declare oficial acest lucru. S-a “scapat” Peer Steinbrück, care e ministru de finante din partea SPD si e un tip foarte destept, in acest sens si a fost pus la colt. Eu merg pe mana asa numitei “mari coalitii”. Au actionat excelent criza (nemtii is ca si iesiti, DAX-ul a urcat in ultimele luni cu aproape 50%) si vor face treaba buna in continuare.
@ Nts
“Probabil asa suntem noi, romanii, croiti si nu vrem – refuzam categoric prin ceea ce (nu) facem – sa ne schimbam.”
Nu renunţăm la definiţia veche, realistă, fiziocrată, a valorii economice : prin valoarea pământului.
@Adrian Nastase
Ipoteza dv. este adevarata, dar concluzia este gresita. Este adevarat ca Traian Basescu nu este Angela Merkel dar, trebuie sa recunoasteti, nici stanga romaneasca nu se compara cu cea germana.
Politica este arta posibilului. Dv. faceti politica in Romania, cu romani. Din nefericire si dv. faceti politica romaneste. V-ati insusit limbajul acuzator, vindicativ, stridentele cu efect banuit penetrant.
In raspar fata de propriul partid, va lasati condus de antipatia fata de Basescu. Asta va situeaza de aceeasi parte a baricadei cu marii afaceristi, mogulii de presa si liberalii. Pozitie incomoda pentru un om de stanga.
Mai ciudat, desi sunteti impotriva actualei coalitii, mergeti mereu cu partidul. Disciplina sau oportunism?
@dr.b
A merge pe mana marei coalitii astazi in Germania, inseamna ca pe 27 septembrie sa votati, ca si mine, cu SPD.
@harabula
E adevarat ca Basescu nu e Angela Merkel, dar prin ce se deosebeste radical PSD de SPD? Ambele sunt partide de centru-stanga si ambele duc o politica liberala atunci cand sunt la putere. A face politica cu romani, nu este degradant si nu implica concesii neprincipiale, asa cum lasi d-ta sa se inteleaga. Iar limbajul folosit de dl. Nastase, aici pe blog sau in articolele din “Jurnalul”, este decent, deloc strident, cu argumentele logice ale unui om de cultura, care distoneaza frapant cu limbajul basescian. Iata de ce blogul lui Nastase este unul dintre cele mai importante bloguri in peisajul politic al Romaniei de azi.
Sa nu cumva sa le urmeze cineva exemplul…exista oameni care vor sa faca treaba si exista ceilalti, printre care se pare ca ne integram noi Romanii, prin reprezentantii nostri de seama, clasa politica
Harabula iar pe aratura,
Citesc din ce ai “concluzionat” : ..ipoteza dumneavoastra este adevarata…dar concluazia este gresita….. Cud sa te definesc omule ,cotiboD?
Acum o ipoteza , o presupunere devenita adevarata nu poate genera concluzii gresite.Elementar Watson!
nordiclarisa ,
Prietenul domnului Nastase, cel care i-a vizitat condominiul ,si drept multumire fara sa aduca din politete o floare s-a lipit de o carte editie princeps,un om pentru care sincer aveam o anumita pretuire, nu merita nici doi bani,intr-o insiruire il pot aseza moral in categoria lui Liiceanu,Pata…….elite viermanoase ale saracilor romani.
Jealnicul slugarnic , cel care-l opera pe dreapta pe Basescu la Sinteza zilei, s-a retras ca un coroi atunci cind cappo i-a fluturat pe la nas dosarul de informator.
Acum citeva zile am vazut zdreata afirmand ca doamna Pivnicieru este un Miron Cozma!
Zero barat inseamna 1/2 sdin zero sam mai putin,asta este Ion Cristoiu?
@Harabula
Intr-adevar, asa cum zici, persoanele cele mai valoroase din PSD sunt Adrian Nastase si Ion Iliescu. Felicitari!
@cristina,
Cu tot respectul, singur ca nimeni nu mai asteapta vreun raspuns, faptu-i implinit, faptasii…. Au nu vedem mentalitatea ciocoilor : * Politica este arta posibilului. Dv. faceti politica in Romania, cu romani. Din nefericire si dv. faceti politica romaneste. V-ati insusit limbajul acuzator, vindicativ, stridentele cu efect banuit penetrant. * zice nea Harabula… adicatelea ei care nu-s vindicativi, dasteptii, zbecialistii se spala pe maini, punct. Suntem vinovati, pentru ca… existam, ba mai mult, in nesimtirea noastra, mai avem tupeul sa nu ne guduram si caciulim *clasei politice *, care clasa in marea ei majoritate e * populata * de impostori, oportunisti, hoti, smenari, cameleoni, etc…
Cum dracu sa *traducem * viziunea : * a fi de-aceiasi parte-a baricadei cu liberalii te face un incomod, sifonezi…. stanga *…. zicere a dreptei ( ziceam numai a e dreapta, adica ei ziceau ca… )…. mama ei de politichie, mare curva, maaaaare.
In fine,grija lor cum si cu ce vom plati datoria, ca nu ei platesc, niciun cent, ci noi, iar noua ne-arunca praf in ochi in ambalaj, ufff… de fiecare data cu damf electoral, putrezi-le-ar oasele la portile cui ne-au vandut, punct sibilin. Amin!
Sibilla
@nea Harabula,
Ce mama naibii umblati cu fofilica again !
Ion Iliescu a fost de la bun inceput IMPOTRIVA chilotiadei, coalitia mamicutei ei, nu e * dinamitard *, cum nici noi idioti, chiar asa suntem perceputi ?
Mai departe, nu-i basescovici Merkel, nici stanga romaneasca la acest moment social-democratia autentica, nu se stie insa-n timp…. dar nici AN-ul nu-i Biljana Plavsic,ase ca nu va va face jocul de-a se avanta la… interimat, sacrificiu, etc poate mai mult, merita mai mult si noi, noi romanii si mai mult, aceia care suntem romani! Romani insemnand sa nu-ti fi vandut sufletul ghiavollor de… nicaieri, aia ce nu renuntam la identitate, valori, principii, si, percepem unitatea,dincolo de teorii si slogane de partid, cu partidele, toate, ne lamuriram bustean. Politicienii autentici n-au loc de impostori, de sacali si hiene, majorete si * dive*, balerine si pufuleti, etc.
Cum dracu-a ajuns clasa politica mioritica sa fie haladuita de astia… nu-i vina poporului ci, a celor cu vechime prin partide, neatenti, creduli, etc… cert e ca unde intorci capul numai de specimene de astea dai… chiar si CJ-urile, cioflingari si ciumpalaci * varful *, si tati cu poalele*divelor* in cap si sponzorizati la greu in campanii de aceleasi*dive *…. astia-s barbati, pampalaii astia, desene animate,asta sunt. Mda, destul de jmecheri sa fi construit mafia pe sistem piramidal.
Da de ce n-ar fi AN-ul un * arkan * mioritic, adica, mi-am amintit ceva ce nu zic, din vremurile lui Burebista si…Deceneu
De fapt cine *doare * maitare, cine va deranjeaza, * Burebista *sau * Deceneu *? Nu-mi raspundeti, nu e cazul.
Sariti toti la gatul furnicilor ca mine ca apucatii, da, generalizez, asta pentru ca vi-ospunem direct si la obicet, voi aceia * atotcunoscatori *, * atotstiutori *,* a tot si toate *…. sa ma mai mir cum de-a ajuns tara asta amarata bogata-n destepti inasemenea hal ? Am respect fata de dumneamea sa NU ma mir, punct.
Sibilla
P.S. Sa nu uit cumva, ca n-as fi eu, Merkel asta de ce n-are soarta Biljanei… aud ? Ce-mi plac si-mi spun mie TOT tacerile vorbitoare…
Am publicat prima parte a analizei politice intitulata PSD: Dupa 20 de ani, disponibila pe adresa:
http://codrinscutaru.blogspot.com/2009/09/analiza-politica-psd-dupa-20-de-ani-1.html
“Ma intreb cu ce ar identifica astazi un votant roman PDL. Si ce ma preocupa si mai mult este cu ce va identifica lumea PSD, dupa participarea la aceasta guvernare.”
Pai, este vreo diferenta de fond intre cele doua partide?
Ar putea fi foarte usor identificate cu o emblema comuna: CIOLANUL.
Halal comparatie .Suntem la sute de ani distanta de lumea civilizata si vrem sa fim ca ei ? NIX.
@nastase. Sloganul e al lui Reagan, manglit de Obama.
Departe mântuirea de păcătoşi, zicea bunică-mea.
Textu-ăsta – mişto scris – e cumva o aluzie?
George de doi bani,
Corecta afirmatia ta si de netagaduit dar tot asa se poate afirma despre cel mai bun om pe care il are PD+L in persoana inegalabilului,atot-cunascatorului in toate secctoarele economice,si publice ,de la
agricultura la , flota inghetata, alocarea energiei electrice ieftine,fotbal,hockey,handbal,,relatii interetnice,politica externa de varf, varf care a dus la asanarea relatiilor dintr SUA si Rusia…..,cel mai mare politician al acestui secol . Trrrrraaaaaaaian Baaasssssssescu!
@ AN
astăzi, ca în fiecare zi de la apariţia haitei pedelachee, PDL s-a identificat cu SATANIC ABUSER-ul; aşa cum se întâmplă în genere cu partidele create în jurul unui om – vezi PRM, PIN, PNG şi alte cele. partea nasoală e că şi pesede a ajuns să se identifice cu al său lider; şi din păcate nu mă (mai) refer la Bunicuţa, ci la… ăia de a făcut din pesede o turmă de… prostănăcei…
dincolo de amara glumă de negru humor, mai aproape de „lumea” fiind decât dvs, pot să vă spun că pesede se identifică tot mai puţin cu stânga şi tot mai mult cu lumea orwelliană, reducându-se la o ogradă scindată în două: pe de o parte haita flămândă a celor pentru care niciun preţ nu-i prea mare spre a-şi păstra ei sub labe ciolanul înhăţat, pe de altă parte amalgamul pestriţ şi dezbinat al orătăniilor productive din ogradă, dând bezmetice şi deznădăjduite din colţ în colţ în aşteptarea unui… eliberator… în lipsa căruia, singura întrebare cu adevărat… dilematică e: care dintre părţi e mai… prostănăcească?!
“nici unul dintre ei nu vrea sa ne spuna o poveste personala. Amandoi sunt administratori profesionisti ai puterii, foarte echilibrati si calculati si precauti si non-emotionali”
Pai nu e oare asta o parte din definitia NEAMTULUI ?
Este cam greu o sarcina de genul hai sa comparam CDU cu PD-L, sau A Merkel cu T Betivu’ ! dar cu siguranta PSD va fi identificat si asociat cu criza!mai sunt si organizatii PSD ( cum e cel din Mures ) zis si mina-moarta care oricum nu conteaza in judetul respectiv.Deci probleme are si va avea PSD si din cauza co-guvernarii.Problema mare mai avem si cu datoria externa;oare o sa scape tara asta de mocirla in are a fost azvirlit de actuala guvernare???
Domnule Nastase cu toata simpatia….mai bine nu aminteati de antene si taxe noi poate vin idei noi si lui Pogea!Sunt curios cam cati din cei care conteaza in PSD sunt impotriva acestei coalitii malformate (hermafrodit zicea cineva deaunazi pe un post tv )……..?!
@ Roxana Iordache spune: +Textu-ăsta – mişto scris – e cumva o aluzie? +
Vorbeam despre titlu şi întrebarea ta. Unele doamne din guvernul actual sunt speriate de ceea ce va urma pentru ele ?
Este o premoniţie ?