Republica basesciana

In Romania, regimul politic s-a schimbat din vorbe. „Preşedintele României, Traian Băsescu, i-a solicitat primului ministru, Emil Boc, o informare referitoare la planul de adoptare a soluţiilor legislative privind Educaţia, propuse de Comisia Prezidenţială pentru Analiza şi Elaborarea Politicilor din Domeniile Educaţiei şi Cercetării din România.” Acesta este pasajul de deschidere al comunicatului transmis miercuri de Administratia Prezidentiala, ca raspuns la faptul ca ministrul Educatiei, Ecaterina Andronescu, a avut curajul sa il infrunte pe Traian Basescu. Am inteles ca omul avea nevoie de ceva vizibil, in stilul lui, dar ma asteptam sa aiba la Palatul Cotroceni si niste consilieri juridici care sa ii atraga atentia ca este in „eroare”. Presedintele nu are dreptul sa ceara nicio informare cu privire la adoptarea „legilor” pe care le-a facut el, chiar daca premier este Emil Boc. Ma intreb daca Boc nu a suferit de o puternica disonanta cognitiva generata de formatia sa juridica, care ar trebui sa ii certifice „eroarea”, si cea de servant, care il impinge de la spate. Dupa celebra OUG 61, am inteles cam ce crede si primul-ministru despre separatia puterilor in stat, asa ca intrebarea este pur retorica.

Traian Basescu incepe sa semene tot mai mult cu patronii de fotbal, care cumpara jucatorii, fac echipa, fac schimbarile in timpul meciului ca, dupa aceea, pe la emisiunile tv de analiza sportiva, sa explice ca nu este responsabilitatea sa, ca echipa a luat bataie cu 5-0 din vina oricarei alte persoane. Mai exact, dupa ce Basescu si-a realizat „visul lui”, dupa ce s-a  ”auto-dezamagit pe sine insusi”  de acest vis, dupa ce a dat directive catre jucatori, dupa ce a participat la sedintele tactice, acum incepe sa faca si strategia de joc, fara sa aiba dreptul si fara sa i-o ceara cineva. Iar la final, de platit, plateste, bineinteles, echipa daca lucrurile nu ies cum trebuie. As numi acesta modelul responsabilitatii fara responsabilitate, sau modelul responsabilitatii datului din gura. Observ acest tip de atitudine tot mai prezent la tot mai multe persoane publice, si ma intreb daca nu putem vorbi de un „patent” Basescu, fiindca modelul a aparut si s-a consacrat in ultimii 5 ani.

In alta ordine de idei, isi mai aduce cineva aminte de ideile presedintelui privind modificarea Constitutiei? Tot ceea ce isi dorea Basescu era sa i se dea dreptul de a demite Guvernul sau de a dizolva mult mai simplu Parlamentul. Nimic altceva. De ce oare? Pentru ca demiterea Guvernului sau dizolvarea Parlamentului nu te pun sa dai explicatii in fata sindicatelor, nu te obliga la constructia de politici publice coerente, in esenta nu te obliga la prea multa responsabilitate. Asa ca ramane timp suficient de facut gargara si, cand cineva nu este multumit, hop cu demiterea premierului sau dizolvarea Parlamentului, ca astia sunt vinovati intotdeauna. Cu alte cuvinte, presedintele va avea timp sa fie si filozof, si tinichigiu, si mecanic de locomotiva, si  ospatar. 

Dincolo de orice amuzament pe care l-am putea avea fata de situatie, ramane insa interventia din ce in ce mai periculoasa, cu bocancii,  a presedintelui in lucruri cu adevarat importante si care nu pot fi rezolvate  prin datul din gura.