Campania pentru europene nu este despre europene, este despre tunsul oilor – asta ne-a spus pana acum presedintele tarii. La spartul targului, Traian Basescu vine sa ne atraga atentia asupra faptului ca aceasta campanie a fost una anosta, iar temele europene nu au fost discutate. M-as fi asteptat ca acest mesaj sa fie transmis de oricine altcineva decat Basescu. Cand tunsul oilor a devenit standardul maxim al unei actiuni electorale de impact este cam dificil sa vorbesti despre teme europene. Traian Basescu nu a scos un cuvant despre aceleasi teme pe care le invoca acum ca nefiind discutate. Rememorati un pic actiunile sale din ultima luna. A fost la lansarea PD-L, iar dupa aceea a tinut-o numai in sindrofii si excursii. Daca stau bine sa ma gandesc, a fost coerent, de la inceputul pana la finalul campaniei.
Nu imi spuneti ca Traian Basescu nu are treaba cu alegerile, ca el este presedintele tuturor romanilor. O mare manipulare a acestor zile a fost telenovela „Candidez, nu candidez”. Basescu ne cearta ca nu am discutat despre teme europene, dar pe parcursul campaniei a transmis o serie de mesaje deliberat ambigue despre aceasta candidatura. Poate cineva crede ca a transmis astfel de mesaje si informatii pe surse, crezand, in „inocenta” lui, ca nimeni nu le va comenta – pentru ca este campanie destinata alegerilor europene?
De ce nu s-a dus Traian Basescu in niciun loc unde criza economica si-a produs efectele in modul cel mai dur? De ce nu a mai revenit la nicio intreprindere din cele pe care le-a vizitat in precedenta campanie, din toamna? Va mai amintiti turneul sau dinaintea alegerilor parlamentare, cand se plimba pe la uzine si fabrici, garantand locurile de munca? Eu sunt sigur ca cei pe care i-a mintit atunci tin minte foarte bine. De ce nu s-a mai dus presedintele inca o data, sa vada ce fac acei oameni? Pentru ca baile de multime organizate de presedinti de CJ obedienti si oile stranse spre satisfactia chipului prezidential au sanse mai mari sa le spuna celor care se uita la tv ca romanii „traiesc bine”.
PS: Va indemn sa veniti la vot. Nu fiindca altfel ne vom face de ras in Europa. De asta se va ocupa Monica Macovei. Veniti la vot daca vreti sa ii sanctionati pe interpusii lui Traian Basescu si daca nu sunteti multumiti de cum a condus tara in ultimii cinci ani. Veniti la vot daca aveti incredere in echipa noastra de europarlamentari, respectata si apreciata peste tot in Europa. Veniti la vot daca sperati sa fiti protejati de efectele crizei. Veniti la vot daca simtiti ca puteti transmite un semnal. In fine, veniti la vot pentru voi, nu pentru Basescu sau altcineva; nu pentru ca „trebuie sa fiti responsabili”, in conditiile in care cel care v-a cerut acest lucru n-a fost niciodata. Va multumesc.

De ce d-nule fost prim ministru? Pentru ca sa va oferim legitimitate? Il detest pe Basescu, ii urasc pe acolitii lui, iar pe restul politicienilor ii dispretuiesc. Si cred ca nici o cauza “nobila” nu poate scuza prezenta dvs., a lui Ion Iliescu etc. (si nu pentru ca va consider prea merituosi) alaturi de Vanghelie. Daca nu ai un pic de respect de sine cum sa-ti respecti poporul?
Si tot ma mir: dupa ce ati gestionat Romania in cea mai buna perioada de dupa Revolutie (ani buni datorita contextului international), controland toate parghiile puterii (prim-ministru, Presedinte P.S.D., etc) pierdeti alegerile in fata lichelei. Minunata reusita.
@ Toata Lumea!:)
Fratilor, marele finantist asimetric s-a suparat pe banckeri! Ce sa intelegem ca pana acuma au fost in mare prietesug? Asa credeam si eu! Rezulta ca se mareste parandaratu’ Bravo , nenica, mare finantist asimetricu’!:) Sunt pregatit sa achit imprumutul de la FMI, atat eu cat si neamul meu de acuma pana in 4 generatii! ,cu placere! daca sunt prost…chiar bine imi face, imi da o ocupatie…:(
Maxi!:)
@Stimate Domnule Prim Ministru.
Da, s-a incheiat campania electorala .acuma sa vedem ce au priceput fratii mei romanii…sunt foarte curios.Nu am mari asteptari, dar sunt curios!:)
Nu stiu ce sa mai inteleg…nu se poate spune ca alegatorul; nu este informat..este! Romanii stiu perfect despre ce este vorba.sa privim blogul dvs.astfel de schimburi de idei au loc si in sate , dar nu pe net…asa ca daca se intampla de rau…asta este…atata este!
Facand o vizita de “informare” prin piata , de unde aveam semnale de la harnicutele mele, gasesc liote de tigani cu fuste ,adusi de poteras ,care ne sfatuiau sa votam pdl-ul.Bravo !la “cortul” portocaliu se “dadeau” tricouri si umbrele sub atenta supraveghere a politiei comunitare a lui poteras…bravo!ce mai este de zis?
Sa speram ca totusi bunul simt va triumfa….sa speram, speranta moare ultima…
cu respect, Maxi!
@Toata lumea!:)
Contrabandistii de tigari de la mine din piata(pdlisti consecventi, ii stiu de 10 ani:) sunt la post! rezulta ca desi avem un ministru psd la interne, n-are nici o importanata.mai mult, isi fac vila in prelungirea Ghencea…sunt pusi pe stat…de stat!:) asa ca dragii sobolanului, sa avem succesuri!:)
Maxi!:)
Dacă este să meargă lumea la vot pentru a sancţiona fenomenele TB, EBA sau Monica Macovei, atunci ei nu vor vota PSD. Prin alianţa în care coexistă la guvernare şi minciunile electorale atât de recente, PSD nu reprezintă alternativa, în ciuda unor candidaţi buni şi respectabili pe lista sa.
Cred că acum votul negativ se va concretiza în absenteism şi votarea PRM. Va fi doar un semnal pentru prezidenţiale când, de asemenea, MG nu va acumula votul negativ la adresa TB. În plus, pentru prezidenţiale, cu cât criza se va adânci absenteismul nu va mai fi văzut ca un vot negativ, iar Crin Antonescu va creşte.
Voi vota deoarece doresc sa o votez pe doamna Corina Cretu. Este adevarat ca, datorita votului pe liste va trebui sa votez toata lista, ceea ce imi place ceva mai putin.
In ciuda faptului ca voi vota, nu ma voi considera insa reprezentat de catre nici unul dintre europarlamentarii romani, din nici un partid. Experienta mea (relatata) privind o propunere de ajutor european pentru candidatii independenti, care a fost “filtrata” de partide potrivit intereselor lor, mi-a aratat si, in fond, doza de frica, de lasitate, a partidelor noastre de a se confrunta cu adevarat in lupta de idei si viziuni, preferind ascunderea in transeele listelor, in umbra candidatilor cu adevarat buni. Aceeasi experienta mi-a aratat ca este cel mai bine ca o mare parte dintre europarlamentarii nostri sa fie independenti, acestia neavind motive sa priveasca ideile si initiativele prin prisma intereselor de partid. Sigur, cindva un domn a zis ca ar fi probleme de reprezentare la nivel de grup parlamentar. Da, dar prefer oameni care nu imi ignora mesajele si care nu mi le filtreaza potrivit intereselor partidului. Atunci cind ai o idee, o initiativa, o critica, un mesaj, te astepti ca europarlamentarul roman prin care te adresezi sistemului european sa discute cu tine, sa te ajute sa corectezi si sa ajustezi, sa te lamureasca atunci cind este cazul, dar in orice caz sa transmita mai departe si nu sa ignore, sa blocheze, sa plimbe chestiunea pina renunti. De aceea, conform cutumelor, fiindca nu am gasit satisfactie la primul nivel al reprezentarii europarlamentare, ma consider liber ca in viitor sa ma adresez nivelului superior, adica dincolo de acesti europarlamentari oricare ar fi ei, din oricare partid. Pe fiecare lista de partid se afla 3-5 persoane de buna calitate care isi merita locul in parlamentul european (nu ma refer la MM si TRU, dar probabil ca si PDL are pe lista 3-5 oameni buni, chiar daca nu si cunoscuti). Restul listelor, in acord si cu experienta mea, sunt alcatuite din persoane cu mai putina chemare catre o astfel de munca. Am avut, la euroalegerile anterioare, fiind atunci militant politic, experienta de a analiza pe viu proiectul unui candidat la europarlament, fiindca asa erau specificatiie partidului in care eram, ca eurocandidatii sa se supuna chipurile unui soi de examinari a colegilor de partid. Omul avea relatiile lui, era ochit sa fie pus pe lista in primii cinci si venise si hai sa-i zic si indicatia interna de sus de a nu fi obstructionat la examinare. A fost o nenorocire, o jale prezentarea, dublata de o ingimfare ce nu mai vazusem, am oscilat tot timpul expunerii proiectului si viziunii sale intre dorinta greu de stavilit de a izbucni in hohote de ris, rusinea mea de ceea ce comitea el acolo si chemarea la fel de imperioasa de a pune mina pe primul scaun si de a-i da cu el in cap. La fel si pentru colegii mei de atunci. Pina la urma a fost un fel de dreptate a sortii, fiindca tipul s-a certat cu cine nu trebuia si de pe un loc eligibil a ajuns spre coada listei, fara nici o sansa. De aceea as fi dorit in aceste alegeri candidati proaspeti, independenti, care sa mature plevusca de partid si sa lase sa reuseasca de pe liste doar candidatii competenti, harnici si creativi. Nu a fost sa fie, independentii nu au bani, nu au cite jumatate de milion de cotizanti in spate.
Nu stiu cit de mare este vina lui Traian Basescu pentru faptul ca aceasta campanie a ignorat temele europene: Traian Basescu face ce stie si cit il duce capul, la el, ca in bancul cu bicicleta de Tohan, oricum ar face tot campanie prezidentiala iese. Dar ne-am pregatit ani de zile pentru UE, suntem membri ai UE de doi ani si nu mai putem arunca doar pe el ceea ce in fond am putea numi un esec national. Faptul ca reprezentantii romani, fie ca sunt parlamentari, fie ca sunt functionari mai mici ori inalti, prefera sa se faca pierduti prin structurile europene, sa se ascunda dupa “votul de grup”, dupa birocratia european, sa-si rezolve intr-un fel interesele si problemele personale, in loc de a activa concret pentru Romania, contribuie foarte mult la faptul ca electoratul roman este foarte putin permeabil si sensibil la temele europene. De ani buni de zile – inca dinainte de aderare – primesc pein mail, de la UE, doua materiale zilnic, desi sunt doar persoana fizica, de sinteza privind activitatea parlamentului european – si sunt convins ca nu sunt singurul din tara care le primeste. Referirile acolo la reprezentantii romani sunt foarte rare – ceea ce si ilustreaza deficitul de activitate – si ma bucur ca doamna pe care doresc sa o votez miine a fost si cea mai citata prezenta romaneasca in materialele respective, pina acum. Daca reprezentantii romani ar fi facut ceea ce ar fi trebuit sa faca, atunci Romania ar fi cules si pina acum avantaje concrete ale activitatii lor, ele ar fi fost cunoscute in electorat, iar dl Basescu ar fi primit corectii de la oameni pentru deviere de la tematica. Daca partidele noastre, in ansamblul lor, ar fi lucrat mai bine pentru ca activitatea reprezentantilor lor in structurile europene sa fie mai bine cunoscuta in tara, atunci s-ar fi intimplat acelasi lucru si presedintele nu ar fi putut tunde o oaie fara sa i se atraga atentia ca e o oaie europeana si ca ar trebui sa vorbeasca despre situatia linii in Europa in loc de coduri si alte subiecte in afara ordinii zilei. Asa, discutam de o activitate individuala, fiecare reprezentant se descurca cum poate, isi face si el un blog de europarlamentar, da la sase luni cite un interviu intr-un ziar anost din care ziaristul publica numai fleacuri si mai reuseste sa apara la cite o emisiune televizata, intre orele 3 si 4 dupa amiaza, cind nu se uita mai nimeni. Asta facem, asa ne organizam, asta avem.
E bine si cu campania negativa, dar este o diferenta esentiala fata de alegerile din 2008. Atunci PSD traia din “slanina” guvernarii Nastase, competenta si corectitudinea (in anumite limite) erau de la sine intelese sau erau usor de demonstrat. Acum vedem alti oameni erijati ca lideri, rezultatele, desi mai bune decat cele ale guvernelor anterioare (era si greu sa fie mai proaste), lasa destul de mult de dorit. O spun in sensul in care chiar daca e mai bine, e nevoie de mai mult, mai mult efort si mai multa deschidere. Nu cred ca ati fost, ca partid, atenti la mesajele intelectualitatii (cea care conteaza), daca erati atenti ati fi fost bombardati de mesajul: nu am cu cine sa votez. Opusul raului a ajuns sa fie mai putin raul? Oamenii se pare ca refuza aceasta alternativa.
Mesajul european a cam lipsit, de la dl. Severin si dl. Stolojan am inteles ca trebuie sa se desfiinteze offshore-urile, asta o spun provenind dintr-un stat in care anul trecut s-a platit impozit pe pierdere si unde banii de la buget se duc pe posete de 5000 de ieuro.
As mai avea o intrebare referitoare la toti candidatii din toate partidele: cum se vor bate ei pentru interesul nostru, cum vor negocia cand nu par sa cunoasca problematica europeana, doleantele romanilor raportate la aceasta problematica sau cand in viata lor nu au participat la o negociere adevarata (cu oameni haladiti, for the lack of a better word, nu cu muncitori), multi avand exclusiv slujbe la stat in domenii care nu presupuneau nici evaluare conform rezultatelor, nici negociere? Asa se explica, cred, absenta acestora de la dezbateri. Chestia asta, valabila pentru toate partidele, in care vine un lider si imi baga sub nas un personaj, ca e baiat bun, e ca si cum am fi amici si m-ar ruga sa ii angajez si lui un nepot. Poate l-as angaja, dar nu l-as trimite sa reprezinte firma. Asta ca sa nu mai zic ca in cazul lui Severin chiar nu e cazul. Am aflat lucruri interesante din postarile anterioare pe blog despre aceasta practica. Daca se va mentine un anumit trend maine-poimaine Laura Vass ne-o va garanta pe Angela Gheorghiu si Vantu pe Mihai Tanasescu.
VOTEZ! DE-AL NAIBII!
http://vinca-vestea-neamt.blogspot.com/2009/06/votez-de-al-naibii.html
Voi merge la vot, dar numai pentru a-l anula. Va fi protestul meu pentru tot ceea ce se intampla in Romania de 20 de ani incoace. Pentru matrapazlacurile care sunt date in vileag mai abitir in campania electorala, pentru indiferenta guvernantilor fata de omul de rand, pentru lipsa de interes fata de viitorul acestei tarisoare.
Consider ca, aceasta atitudine adoptata de cat mai multi cetateni, ar trage poate un semnal de alarma undeva, acolo sus…
Veniti la vot, cetateni, ce mai conteza ca nu aveti pe cine alege?!…
P.S.-valabil si pentru campania electorala pentru prezidentiale.
Cam urâta situatia pt PSD daca la ora 13:00 era la egalitate cu PDL, pt ca stim ca dupa amiaza si seara PDL aduna cele mai multe voturi. Asa ca, PSD va avea o surpriza foarte foarte neplacuta cu un PDL invingator cu peste 7% deasupra PSD, plus victoria EBEi.
Nasoala situatie, domnu Fanica
@Carol
“Nasoală”,cum zici, dar nu ştiu pentru cine, că procentele de care vorbeai nu-s şi nu-s. Şi mai am o nedumerire: cine o fi “domnu’Fănică” ?! Prin Caragiale nu se vorbeşte decât de “conu Fănică”.
@Criticos
Ai vazut tu pe undeva ghilimele ca sa ma acuzi de citare incorecta?
In alta ordine de idei, am crezut ca la PSD s-a terminat de mult cu “coane si tovarase”.
Sau nu?
@1. Şi atunci cine e Fănică – domn sau ce-o fi??
2.Ce e cu “coane şi tovarăşe” n-am înţeles
3. Unde-s cele 7 procente başca “succesurile” – că aşa ziceai
4. “Carol” sau “ca rol”? Că mie îmi pare varianta a II-a mai potrivită. Nu scriu eu aici despre ce rol e vorba, că e de prisos.