Raspunsuri

Suntem acuzati ca nu suntem solidari cu colegii de guvernare. Solidaritate cu cine? Cand un partid politic are legitimitatea votului popular, singura obligatie de solidaritate o are cu electoratul sau. Cand un partid politic are legitimitatea votului popular, nu trebuie sa ii fie frica sa isi spuna parerea. Cand un partid politic are legitimitatea votului popular, este obligat sa se conformeze acestuia, pentru ca „societatea romaneasca se asteapta ca PSD sa isi indeplineasca angajamentele”. Acest mesaj este pentru aceia care cer solidaritate la televizor, dar se comporta total diferit de propriile pretentii. Adica, pentru „specialistul european al Romaniei”, pe care il asteptam sa vedem ce poate fara ambitiile politice personale lui Traian Basescu.

Provincialule, regret ca nu ti-a placut incercarea de motivare a militantilor. Nu ai auzit bine acea strigare. Asta ne mai trebuie acum.

Bibliotecarule,  stii ca am fost calificat, pe rand,  conservator sau reformator. Nu cred insa ca ceva trebuie mentinut sau schimbat dupa cheful personal.

Harabula, cu ce te-am suparat din nou? Probabil ca in calitate de vicepresedinte al Camerei ar fi trebuit sa tin si eu o conferinta de presa in care sa imi injur omologii de la alte partide. M-am abtinut. Imi cer scuze pentru asta.

PS: nici tu nu ai o atitudine potrivita cand interpretezi negativ orice. Cum spuneam, imi pare rau ca ti-am ranit simpatiile.

Instalatorule, dar ce te opreste sa participi, “sub acoperire”, la lansarea cartii?

Karakas, caracterul se construieste in timp si fara slugarnicie.

Eugen, nu stiu ce consilieri are ministrul „independent”.

Dodo, daca ar fi numai prostie…

MG, cel despre care vorbesti nu tolereaza nimic decat propria autosuficienta. Poti sa imbatranesti uneori mai repede si urat  sau poti fi tot timpul un spirit deschis si tanar.

Alecu, nu este un pamflet.

Publius, nu a fost intentia mea de a starni rasul cu acea relatare despre Baden Baden. Am facut o constatare. Mie imi pare rau ca nu s-a dus. Ar fi avut de invatat cate ceva, inclusiv in sensul in care scria George Serban.

PS: Iti raspund si eu la intrebarea pe care i-ai pus-o Instalatorului: al tuturor. Plastilina.

PPS: „Sunteti singurul partid care nu isi injura presedintele.” Probabil ti-au dat lacrimile cand ai auzit asta.  

Eficientaenerg, realitatea este ca e posibil orice. Din pacate.

Augustin, situatia referitoare la „draga Stolo” este exact asa cum spui tu, mai direct. Numai ca si bunicul ala…

Dan M., o intrebare: tu ai mai auzit ceva despre modificarea Legii raspunderii ministeriale? Eu nu. Si raspunsul il stii, cu siguranta, si tu – nimeni nu vrea de fapt asta. Tinta e (era) mult mai concreta.

Ciprian Bojan, nu m-ar mira sa se retraga.

 Carol, l-am publicat. Asa si? Nu cumva i l-ai scris tu?

 Diogenecainele, nu vreau sa cred ca Romania este o tara fara speranta. Daca as crede asta, as pleca (in sens eufemistic).

 Ellasarya, da, pe cea mai putin rea.

 Costi, multumesc mult.

 Rodi, toate la timpul lor.

Spiridus, ai un spirit critic neobosit. Si o spun cu toata aprecierea.

Violet, in diplomatie, acele cuvinte se folosesc des, fara sa insemne mare lucru.  

PS: A explicat bine Liviu de ce  Krichbaum nu merita mai multa bagare in seama.

Koubadera, fiecare cu optiunea lui. Eu cred ca PSD merita o sansa.

Anda, poate imi explici tu ce intelegi prin „imunitatea de parlamentar”?

Dragos, bine ca recunosti ca se plimba.

PS: Si eu sunt alaturi de tine.

29 Răspunsuri to “Raspunsuri”


  1. 2 instalatorul mai 17, 2009 la 5:42 pm

    Domnule Nastase, iata o idee pentru mine. Ma gindesc sa particip deghizat in Traian Basescu, pentru a crea haos total cimpul politic.

  2. 3 Augustin mai 17, 2009 la 6:27 pm

    @ instalatorul
    Va vind eu (foarte ieftin, negociem) o idee si mai buna: veniti deghizat in Elena Udrea. N-o sa stim decit noi doi!

  3. 4 Augustin mai 17, 2009 la 6:59 pm

    @ A.N.
    Stimate domn,
    V-as multumi pentru raspuns, daca n-as fi intr-o dilema care nu ma lasa in pace: ori cititi postarile noastre din doi in doi, ori selectionati (pentru a raspunde) doar postarile de coloratura sau care permit raspunsuri complezente sau convenabile (ambelor parti).
    Inclin sa dau credit primei variante, pentru ca sint sigur ca dumneavoastra constientizati extrem de bine cit e de important sa stabiliti, macar cu acei cu o prezenta constanta si constructiva aici, un dialog eficient, inchegat si, cit se poate, sincer.
    Pentru eventualitatea ca nu ati citit postarea la care asteptam , explicit, un raspuns, o voi relua aici, avind convingerea ca situatia in chestiune este una de URIAS interes PENTRU TOTI:
    „Am urmarit aseara (adica in 13.05.2009 n.b.), la emisiunea “Sinteza zilei” evolutia plata si insipida a lui Mircea Geoana, candidatul PSD la prezidentiale. Si, tocmai in clipa in care era sa pun, plictisit, mina pe telecomanda, a explodat bomba: Gadea n-are de lucru si-l intreaba, parca incercind sa-i ridice mingea la fileu, daca, in situatia cistigarii alegerilor, l-ar numi pe Basescu prim-ministru. Si, cum ar spune Valentin Stan, atentie mare!:
    GEOANA N-A ZIS NU! A biiguit el niste explicatii vagi cum ca n-ar fi cazul, cum ca pe Basescu nu l-ar interesa, ca nu asa se pune problema … Ce mai, A DAT-O PE DUPA CIRES!
    Domnule Nastase, stiti cumva de ce Geoana a refuzat sa raspunda? Daca da, spuneti-ne si noua! Daca nu, atunci intrebati-l transant, aceasta explicatie TREBUIE SA DEVINA PUBLICA. In caz contrar, trebuie sa inceapa o campanie nationala pentru ca Geoana sa nu mai primeasca NICIUN VOT! Eu unul ma voi implica din toate puterile!
    Astept raspunsul dvs.!”
    Cu speranta ca, de data aceasta, postarea mea o sa nimereasca in cealalta categorie, va multumesc anticipat!

  4. 5 ellasarya mai 17, 2009 la 7:06 pm

    Domnule prim-ministru, ce ziceți de buluceala de la Cotroceni?
    Încă o „baie de mulțime” băsesciană care spală obrazul președintelui cât ai zice „pește”!
    Poate că era bine ca Parlamentul să organizeze în același timp așa ceva…

  5. 6 Ioana Stefan mai 17, 2009 la 8:49 pm

    Domnule prim-minstru,
    Revin cu un comentariu:
    aveti grija sa nu-l faceti din nou pe presedintele Basescu sa planga! Vai…. ”Draga Stolo” …. imi aminteste de penibilele situatii si discursuri ale unor oameni care nu ar mai trebui sa poata face politica in Romania! Faptul ca sunt, inca, vizibili este un semn de imaturitate din partea cetatenilor romani! Nu i-au ‘’sters” din viata politica a tarii!

    Si adaug inca ceva… va trebui sa faceti un efort colosal sa-l faceti pe d-nul Geoana prezidentiabil! V-am mai spus ca …. nu transmite mai nimic! Nu are priza la public!
    Imi pare rau, sincer, ca nu mai puteti candida!

  6. 7 inspirescu mai 17, 2009 la 9:27 pm

    Bună seara,

    Apropo de solidaritate, la TV am văzut că mai la toate întrunirile ori PSD, ori PD-L sau PNL, după fiecare discurs, aplaudă numai cei care poartă haina partidului respectiv. Nu am văzut discursuri unde să se vorbească liber în faţa unor oameni, care nu sunt membri de partid. Sau doar mi se pare mie. Nu ştiu cine sunteţi cu adevărat, sau ce faceţi în spatele cortinelor, dar din exterior vă apreciez pentru faptul că nu ieşiti cu pieptul în faţă. Sper să nu fie o atitudine înşelătoare.

    Succes!

  7. 8 eficientaenerg mai 17, 2009 la 9:42 pm

    Sa alegem si Damele la Europarlamentare!Teme principale pentru alegerile europene din iunie?Cum să echilibrăm viaţa personală cu cea profesională? Egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi, plata egală pentru muncă egală şi protejarea împotriva discriminării sunt drepturi europene fundamentale! Site Parlamentul European:”În zilele noastre din ce în ce mai multe femei participă la politică şi la luarea de decizii în companii. În 2006, 32,6% din managerii din UE erau femei. Numărul femeilor în Parlamentul European a crescut de la 16,3% în 1979 la 31% în 2009. Ne putem bucura de aceste realizări când femeile câştigă încă mai puţin cu 17% decât bărbaţii? Deputaţii europeni pe care îi veţi alege în iunie vor hotărî noile acţiuni în domeniul echilibrului între carieră şi familie. Ei vor aborda teme precum timpul flexibil de lucru, munca de acasă, concentrarea orelor de muncă în mai puţine zile, concediul de maternitate sau programul redus. Ce doriţi să facă deputaţii europeni pentru dumneavoastră?.”
    In Romania trebuie sa aplicam:”Cum va fi pentru milioanele de romani din Legea nr.19/2000 cu sistemul public de pensii-votata si de mine-in egalitate la aceiasi varsta de pensionare Barbati-Dame ».Cine ne cresc noua la bunici –nepoteii;cine ne asigura climatul familial-la 65/65 ani sau…ca in Anglia cu 70/70…….fi-r-ar sa fie….

  8. 9 leo mai 17, 2009 la 10:07 pm

    Augustin
    Jos pălăria!
    Vroiam să semnalez că nu ţi s-a răspuns la întrebarea care chiar conta, dar mi-ai luat-o înainte! Dacă ANeul e măcar 1% din ceea ce-l considerăm a fi, ar fi poate vremea să înţeleagă la adevărata dimensiune ce înseamnă acest contact cu vox populi pe care l-a stabilit prin al său blog.
    Şi că vremea răspunsurilor de complezenţă şi a şahului etern cu diversioniştii aflaţi cu trebi p-acilea a trecut demult! Cum îţi spusei şi altă dată, nici de ceasul al unşpelea, nici de ceasul al doişpelea, ci din păcate de ceasul al treişpelea facem vorbire! Funia a ajuns la par: ori e solidar cu „coledzii”, ori e solidar cu românii, tertium non datur!
    Leo dixit!

  9. 10 instalatorul mai 17, 2009 la 10:16 pm

    Augustin: nu cumpar asa ceva – si nici pe gratis nu primesc. Si nu ma dau in vint dupa paradele gay. Si, la fel, gasesc ca toate doamnele pe care le-am cunoscut sunt mai frumoase, mai placute, mai interesante si mai inteligente decit doamna pe care o recomandati; e adevarat ca nu sunt bogate.

  10. 11 Publius mai 17, 2009 la 10:19 pm

    @nastase. (aka Roxi) – raspunsuri futile. Subliniasem ca hazul din pâra cu pricina e o mostra excelenta a genului “umor involuntar”. Pana si invocarea lui George Serban e inutila pentru ca se anuleaza cu mentionarea lui Harabula si cu comentariul acestuia. Si dupa ce se anuleaza din Harabula ramane destul si pentru alte neutralizari.

    Nu-mi amintesc sa-l fi intrebat ceva pe Instalatorul care pe blog(uri) manifesta clare tendinte de autism. O fi fost poate vreo formula retorica dar nu reusesc sa identific ceva care ar fi putut primi un raspuns atat de abscons (plin de spirit si metafora) : “al tuturor. Plastilina”. Am mari indoieli ca altcineva sa fi priceput mai mult din raspunsul dat unei intrebari neintrebate.

    Partea ciu “PPS: „Sunteti singurul partid care nu isi injura presedintele.” Probabil ti-au dat lacrimile cand ai auzit asta.” – ma pune totalmente in incurcatura mai ceva decat ceata din poemele lui Jebeleanu. Cine, ce, cand? Chiar ca-mi dau lacrimile. De ciuda ca nu pot decripta mesajul.

  11. 12 Anda mai 17, 2009 la 11:51 pm

    Domnule Nastase, va vad suparat tare…dar tare de tot… de vreme ce ma intrebati despre tipurile de imunitate! Dar de ce sa nu discutam mai bine despre imaginea candidatului la prezidentiale in Romania de azi? Si Geoana ar arata perfect mioritic pe un stadion cu o bere in mana…

  12. 13 daniel mai 18, 2009 la 1:59 am

    si totusi, o intrebare:
    - credeti ca (dincolo de campaniile astea electorale care par sa duca aceasta clasa politica spre un vesnic blestem al coltilor in beregata), o solidaritate decenta a celor doua partide care se afla acum la guvernare ar face mai bine actului de guvernare si poporului sau mai rau?

  13. 14 Alecu mai 18, 2009 la 7:53 am

    Refuzându-mi-se răspunsul la “Dragă Stolo”, dadţi-mi voie să consider precizarea Dvs. pamflet…

  14. 15 m.p.g mai 18, 2009 la 9:01 am

    Domnule AN ,aca tot ati pomenit de cuvantul “solidaritate” cu cetatenii care va voteaza, atunci va propun sa solidarizati si cu absolventii de studii superioare facute la cursuri serale care au fost discriminati fata de cei de cursurile de zi prin adaugarea la pensie a unei sume care reprezinta asa zisa “vechime in munca” pentru cei 4-6 ani petrecuta in facultate.
    In timp ce studentii de la zi isi petreceau zilele si noptile prin salile caselor studentilor fiind intretinuti de parintii instariti, cei de la “seral” ,dimineata munceau din greu pentru a se intretine pe ei sau pentru a-si intretine parintii, surorile sau familia iar seara se duceau la facultate pentru ridicarea nivelului de cunostiinte pentru ei si implicit pentru societate. Pentru a nu crea confuzii in mintea anticomunistilor, precizez ca aici vorbesc de absolventii facultatilor serale dupa anul 1960 unde programa analitica a fost identica cu cea de la zi din care cauza cursurile serale tineau mai mult cu un an decat cele de la zi . In guvernarea AN un grup de interese format din baietii destepti din parlament si verosi anticomunisti (probabil din cei care au absolvit la zi ca si dv. au modificat legea pensiilor in favoarea lor, adaugandu- si la pensie vechimea in munca corespunzatoare cu cei 4-6 ani petrecuti in facultate. Absolventii de la seral cu toate ca au invatat in aceleasi conditii avand aceleasi rezultate la invatatura cu cei de la zi, au fost omisi in mod intentionat de la recunoasaterea timpului petrecut in facultate ca vechime in munca. DECE acesta discriminare? Poate ne explicati DV. legea fiind data in timpul guvernarii AN. Asa intelegeti dv. solidaritate cu o parte din cetatenii care va voteaza?
    Daca tot se discuta despre o noua lege a pensiilor poate va aduceti aminte( daca nu este cenzurata) de aceasta discriminare si propuneti o corectare dreapta .
    Unii din acesti discriminati au murit inainte sa li se explice motivul.

  15. 16 violet mai 18, 2009 la 9:04 am

    Domnule Nastase, nici nu merita Geoana sa insemne mare lucru cuvintele de care vorbeam.
    Da, citisem ce a scris Liviu, am inteles; ma gandesc, insa, sa nu fie mediatizat Krichbaum(sau oricare alt astfel de “ajutor”), astfel incat sa reuseasca sa pacaleasca pe cativa romani. Imi amintesc aici cum a manipulat Basescu atata lume cu sustinerea Monicai Mavovei de catre Frattini. Bine, timpurile acelea au trecut, stiu asta.

  16. 17 Maximmouse mai 18, 2009 la 9:30 am

    @daniel!

    Pana ce gazda noastra o sa-ti dea un raspuns clar la intrebare, te invit sa citesti si raspunsul meu!

    Nu se poate pune problema de solidaritate decenta intre cele 2 partide , ia uite acum in solidaritatea indecenta ce bine e?

    Cred ca esti tinerel, dar eu ca unul care am trait cei 20 de ani de libertate si am schimbat guvernarile, pot sa-ti zic ca diferenta dintre ele este iremediabila.

    Ca o concluzie a ceea ce am trait in timpul asta ,in rolul de modest om de afaceri , pot sa trag urmatoarea concluzie:

    psd a guvernat mereu ca un partid care are timp…la masa lor au mancat toti…unii mai mult altii mai putin ,infaptuirile guvernarilor lor au fost de esenta durabila, nu zic bune sau foarte bune mereu, dar gandite pe termen lung.

    conventia, liberalii si pdl, au desfasurat guvernari de tipul : acum ori niciodata! Unde au mancat ei nu a mai crescut iarba! Apetitul nu a apucat sa le fie niciodata satisfacut, nu aveau timp din cauza incompetentei crase si oportunismului…

    Daca , zic , daca te pregatesti psihic pentru o guv. pdlista , gresesti! Astia nu sunt nici conventia , nici liberalii , cei care trebuiau sa-si tina oarecare lustru…astia sunt caini turbati! Iti dau exemplul cel mai la indemana: fii atent cum se zburatacesc functionarii publici, cei care, nu-i asa era de asteptat sa formeze o elita de birocrati, incoruptibili , neinfricosati de schimbare pe alte criterii decat pe criteriul competentei. Ce vor fi acesti mici tirani locali in viitor? Niste lupi turbati care incearca sa se ghiftuiasca in timpul scurt care le ramane…hidos…pe cine for sfasia? PE NOI!

    Ceea ce este mai infiorator, este ca acest nesat patologic va fi acoperit etans de omerta care functioneaza in aceasta adunatura sinistra care isi spune pdl….

    Sa ne amintim; pai cand sarea presa sau societatea asa numita civila cu critici la adresa guv. in timpul psdilor nu stiau cum sa-i impace …ia poftim de vezi acuma…potera politica ridicata la nivel de justitie…cine aude macar glasul amaratului?NIMENI!Sunt , pentru ca sunt infiltrati peste tot in administratie si in structurile de putere,sunt surzi si muti, mesteca…sunt ocupati!
    Pauperizarea pragmatica a tuturor categoriilor sociale vulnerabile , ridicata la nivel de politica economica, ar face , in gandirea lor , cheia succesului, scotand din indivizi tot ceea ce este mai rau si mai imund, transformand toate defectele in ” calitati” pentru supravietuire.
    Tabloul este trist!

    Ha ha! Imi amintesc de prietenii mei, mai mari sau mai mici intreprinzatori, care in timpul ultimei guv. psd erau pe cai mari ,cum ziceau: asa ceva nu se mai poate , tre sa-i schimbam pe astia, sunt o mafie, sunt asa si pe dincolo…uitand ca ei erau nemembri ai mafiei si totusi aveau toate sansele…ei bine? Acuma se gandesc sa inchida firmele, sa traiasca din osanza, din pensii..:)Le zic eu: nu-i asa ca nu se mai putea?Raul e de baza, binele este o stare rara si iute trecatoare1:)

    In nadejdea ca am fost explicit,

    Maxi!:)

  17. 18 instalatorul mai 18, 2009 la 11:40 am

    Publius: incercati meclofenoxat, poate va ajuta. Ati intrebat (poate retoric), nu v-am raspuns (poate tot retoric). Dl Nastase a fost amabil si v-a raspuns si pentru mine, ar fi trebuit sa apreciati asta. V-ati insusit tehnica lui Basescu, incercati sa pareti mare minimizindu-i pe altii si criticind tot timpul fara crea ceva. Nu realizati ca reusiti sa deranjati aproape pe toata lumea? Stiu de ce, dar nu va voi spune, va las sa aflati singur, dar fiti atent ca in privinta acestui aspect nu veti gasi raspunsul la invatatorul spiritual ale carui carti ziceti ca le cititi. Apropo, omul a scos CD-ul “Secretul fericirii”, usd 24,95 bucata. Cumparati-l, poate veti fi si dumneavoastra fericit si nu ma veti mai plictisi.

  18. 19 Ioan mai 18, 2009 la 12:06 pm

    violet

    Am cules de multe oro in acest spatiu cuvinte nu tocmai magulitoare la adresa lui M Geona; dar nu ma dezic de ele. Si totusi, dupa lansarea candidatului PSD de la Pavilionul Central, si mai ales dupa ultimile aparitii publice ale unor prezidentiabili eu sunt tentat sa fac comparatii. Am eliminat deja din optiunile mele, un farsor. Revenind asupra unei teme mai vechi, T Basescu continua sa manipuleze si aazi, dupa aproape cinci ani. Chiar si desfaasurarile de ieri, din mass-media, tot o crasa manipulare este; ajutat cei drept de slugoi bine platiti.

  19. 20 blogideologic mai 18, 2009 la 12:08 pm

    @ m.p.g.
    “studentii de la zi isi petreceau zilele si noptile prin salile caselor studentilor fiind intretinuti de parintii instariti”
    De ce ne jigniţi ? Poate că învăţam realmente carte, poate că trăiam experienţe intelectuale fascinante !

  20. 21 Augustin mai 18, 2009 la 12:14 pm

    @ instalatorul
    Mi se pare ca disting in postarea pe care mi-o adresati o unda de repros pe care o regret sincer.
    Convingerea mea ca sinteti un om cu simtul umorului ramine ferma, asadar probabil ca glumita mea cu deghizarea respectiva ori e proasta, ori a nimerit intr-un moment total nepotrivit. Indiferent care este varianta corecta, va rog sa acceptati scuzele mele.
    Nu pot insa sa nu remarc ca ideea de baza a glumei mele nereusite (lipsa de feminitate a persoanei cu pricina) se regaseste perfect in raspunsul dvs.
    Cit despre paradele gay, eu chiar deloc! Numai ca, realmente, asa ceva nu se regaseste in ceea ce-am postat eu. Cu stima,

  21. 22 violet mai 18, 2009 la 12:39 pm

    @ Ioan:
    Perfect de acord in privinta manipularilor pe care le incearca/face Basescu. Dar cred ca lumea s-a mai desteptat. Presa, vrea rating, trebuie sa ma obisnuiesc cu aceasta idee, desi nu-mi place. Chestia e ca daca apuca un post TV sa dea niste imagini, celalalt nu trebuie sa fie mai prejos.
    Si eu fac comparatii. In privinta lui Geoana, insa, nu ma las pacalita.

  22. 23 Augustin mai 18, 2009 la 12:41 pm

    @ Leo
    Prietene, chiar ma intrebam, ingrijorat, cum de niciunul dintre colegii de “rock’n'blog”, nu reactioneaza in niciun fel, fata de cele continute in postarea mea referitoare la eventualitatea numirii lui T.B. in functia de prim-ministru de catre M.G. Eu unul simt ca mai am putin si inebunesc. Daca n-am facut-o deja. Mai ramine sa-l intreb pe A.N. daca, atunci cind va (re)ajunge prim-ministru il va numi ministru al transporturilor, pe acelasi T.B.!

  23. 24 Provincialul mai 18, 2009 la 1:01 pm

    Domnule Nastase, asta este – nu mi-a placut, iar strigatele la care fac referire le-au auzit si alti.
    Dovada sta si insistenta cu care a comentat presa ca Vanghelie se vrea presedinte PSD.
    Deci nu am fost singurul.

    As vrea insa sa va atrag atentia asupra altui lucru.

    PSD raspunde prea slab la acuzele si amenintarile PD-L.

    PD-L flutura tot mai mult ideea ca PD-L si Basescu se ocupa de guvernare si criza, iar PSD de campania elctorala.
    Raspunsul clar si ferm al PSD nu apare si creaza senzatia ca PD-L are dreptate.

    Poate PSD ar trebui sa explice ca de fapt PD-L lupta sa administreze fondurile pentru a le dirija in interesul clientilor lor politici, in timp ce PSD “administreaza” cele mai grele sectoare – agricultura, educatie, sanatate, protectia sociala, administratia publica – ca PSD este cel care este pus sa scaota din foc castanele fierbinti ale guvernarii si nu PD-L,

    Reactiile PSD sunt slabe si pe langa subiect si predicat.

    Cred ca aceasta echipa de campanie ar trebui sa aibe un purtator de cuvant si o echipa care sa elaboreze “reactii rapide” la acuzele si amenintarile PD-L si basescului.

    Altfel PSD arata ca o gasca de elevi pe care ii cearta invataoarea sau directorul scolii.

  24. 25 instalatorul mai 18, 2009 la 1:14 pm

    Augustin: fiti sigur ca am gustat umorul dumneavoastra, dar nu sunt singurul cititor al comentariilor dumneavoastra de pe acest blog.

  25. 26 leo mai 18, 2009 la 1:48 pm

    Nea Augustine,
    de ce să n-o recunosc, m-au încercat şi pe mine mirări vis-a-vis de tăcerile retorice de care, de la un anumit moment încoace, se „bucură” manifestări ale îngrijorării ori obidei cu care orice om normal, neînregimentat în vreo gaşcă, haită, organizaţie cu ochi albaştri ori „colectiv de redacţie” ar întâmpina involuţiile teribile ce ne marchează existenţele, din păcate la modul tot mai tributar meandrelor concretului unor buzunare tot mai goale, nu doar la modul fan-clubitei faţă de o persoană sau alta pe care o credeam sau o vroiam aşa şi pe dincolo. dar ştiind şi eu, cum orice montagnard o ştie, că adevăraţii prieteni îi cunoşti în faţa încercărilor muntelui, nicidecum în faţa unui păhărel codat pe la vreun cocteil cu fiţe, am trecut uşor peste năuceala oricărui om normal ce, nimerit printre yesmeni, constată că o gură slobodă e musai semn că a contractat ciuma.
    dar, cum tot îmi plăcea mie să mă joc de-a tupilata cu ai gazdei prieteni duşmani şi duşmani prieteni păşitori prin a ANeului grădiniţă, poate resimt pe undeva dezamăgirea de a vedea turnesolul devoalându-mi pH-ul împricinaţilor şi răpindu-mi plăcerea degustării cu papilele propriei feminine intuiţii cu care m-a dăruit mama. sau poate chiar deloc…
    cât despre dilemele angoasante ce te-ncearcă pe tălică, nu înţeleg cum de poţi pune la îndoială faptul că „solidaritatea”, varianta post-eminesciano-caragialească a lui „pleacă ai noştri, vin ai noştri” ar putea fi încălcată doar de dragul unor admiratori ce, neînregimentaţi fiind în vreo turmă, haită, cârd, etc, nu-i aşa, n-ar putea înţelege abisurile noţiunii de „disciplină de partid”, ori în virtutea unor naturale animozităţi de ordin personal între două esenţe la fel de anti-osmotice precum apa şi uleiul – aroganţa cu prostănăcia, principialitatea ursului cu şiretenia… iepurelui, ireductibilitatea celui egal cu sine însuşi cu duplicitatea mitomanului combinator, şamd…
    din fericire, poţi privi partea plină a paharului: gândeşte-te că poate ANeul nu găseşte util a răspunde unei întrebări utopice; evident, utopică nu e ideea că cine a scris ce scriosoare a scris din ambasade transatlantice ar avea cumva vreo reţinere în a juca rol medvedian în tentativa prezidentului cartofor de a-şi continua destinul de caricatură putiniană, ci EVIDENT, ideea că ar putea cineva convinge pe români să-l aleagă pe Pinnochio în alt rol decât acela la care se pricepe: de găunoasă păpuşă de lemn nu fără, ci CU SFORI! Nici dacă ar candida singur, şi tot n-ar ajunge cel potcovit (şi asta deloc la modul paternalist cum lansa oareşcine p-acilea în cel mai teribil umor negru de mi-a scuturat burţile de râs cetind şturlubatica ipoteză cu pricina) de Bunicuţa cu numele de cod PROSTĂNACUL!
    Aş încheia cu eugenisticul „S-auzim de bine”, dar mă tem că nu mai am atâta optimism în mine încât să crez că se poate şi mai rău de ce ni s-arată la orizontul fundăturii de mină spre care ne-am avântat în sinucigaş zbor, dacă zbor se poate numi saltul fără paraşută într-o crevasă a conştiinţelor poporului al cărui somn cred că nici brucanianul Oracol din Dămăroaia nu-şi va fi imaginat ce monştri e-n stare a naşte…

  26. 27 Maximmouse mai 18, 2009 la 1:59 pm

    @ m..p.g.

    te rog lamureste-ma ,daca munceau sa-si intretina familia si faceau la seral, nu aveau carte de munca unde munceau?Ceea ce spui e putin neverosimil…uite am sa-ti zic ; dupa anii ’80 a fost o moda printre copii de stabi sa faca fac. la seral, sa aiba carte de munca la o intreprindere, de regula santiere , unde evident nu faceau mai nimic , nu aveau nici o calificare , dar luau lefusoare prezentabile.ideea era sa le mearga vechimea.In plus atunci, nu vorbesc in ’60 ca nu stiu, coruptia in invatamantul superior incepuse sa lucreze…obtinerea unei diplome la seral era mai usoara daca stiai filiera.nu inseamna ca toti erau in aceeasi oala, dar in general asta era mersul.Am avut si eu astfel de subalterni…erau micuti, erau frumosi, ingrijiti, calatoriti, o placere sa-i vezui o data , de doua ori pe saptamana cate o ora doua.mai aflam noutati din diferite domenii…, sau jucam mima…:)

    Maxi!:)

  27. 28 violet mai 18, 2009 la 3:20 pm

    Sa stiti ca virgula dintre subiectul “presa” si predicatul “vrea” ar insemna:’in ceea ce priveste presa, ea vrea…”. Oricum, m-am grabit , ca altfel n-as fi folosit-o. Scuze!

  28. 29 Alex mai 19, 2009 la 4:44 pm

    m.p.g., sunt cazuri si cazuri. Uite, eu am avut o profesoara din provincie fara posibilitati care, prin 1988-1989, facuse facultatea la seral in conditii foarte grele. Mi-a povestit cum lucra la APACA, dormea si manca impreuna cu muncitoarele, iar dupa ora patru se prezenta in fiecare dupa-masa la cursuri. A acumulat o cultura generala impresionanta si a facut multe eforturi pentru a-si depasi conditia. Asa ca nu mai trage concluzii aiurea! Oricum, n-am nici o indoiala ca pupilele stabilor sunt astazi pline de bani si nu-si numara pensia.


Lasă un răspuns

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s






Arhiva


Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 4,431 other followers