Draga Stolo,

“Stiu ca nu vei primi cu bucurie acest apelativ de la altcineva decat de la prietenul tau, Traian Basescu. Cu toate acestea, vreau sa incerc o abordare la fel de directa, fiindca vad ca altfel de abordari chiar nu functioneaza.”

 A inceput campania pentru alegerile europene, iar prietenii pedelisti l-au pus pe “draga Stolo” in glastra, ca pe o floare frumoasa si stralucitoare, care poate sa acopere mizeriile din casa. Mai grav este ca i-au dat sa citeasca  la televizor si in fata presei un text care nu are nici o legatura cu realitatea .

“Draga Stolo, ai incurcat institutiile. Te-ai referit, in textul pe care l-ai recitat ieri, de mai multe ori la conceptul de “imunitate parlamentara”, care i-ar fi protejat pe ministrii parlamentari  in cazul cererilor de incepere a urmaririi penale. Iti aduc aminte, desi ar fi trebuit sa stii, ca institutia ce trebuie invocata  in toate aceste situatii este cea a “raspunderii ministeriale”, adica cea reglementata de Constitutia Romaniei in art 109.Stiu ca pentru public da bine sa amesteci termenii, dar pentru un fost prim-ministru, un fost presedinte de partid, astfel de confuzii (voite sau nu) sunt descalificante.

Draga Stolo,  iti reamintesc, in al doilea rand, ceva ce ar fi trebuit, de asemenea,  sa stii : Parlamentul nu este in subordinea Presedintelui. Stiu ca asta isi doreste Traian Basescu si ca incerci sa faci  tot ceea ce isi doreste presedintele. Iti respect fidelitatea. Dar hai sa ne amintim care este totusi rolul (inca al) Parlamentului in democratia noastra reversibila. Presedintele poate sa vrea oricat ca unele cereri ale parchetelor sa fie aprobate. Decizia este insa la Parlament. Conform aceluiasi articol 109 din Constitutie.Si se ia in functie de existenta sau inexistenta unor indicii temeinice din cererile procurorilor. Este o decizie care nu poate fi niciodata pur formala, fiindca altfel nu ar mai avea rost  procedura. Parlamentul nu joaca rolul unui grefier care inregistreaza cererile transmise de parchete si concepute de Basescu si Morar. Parlamentul este institutia care DECIDE  inceperea sau neinceperea urmaririi penale in cazul ministrilor si al fostilor ministri. Daca nu este buna aceasta procedura, putem sa discutam despre schimbarea Constitutiei. Dar, cata vreme ea exista, ar trebui sa o respectam. Cum respectam si articolul 84 din Constitutie, care permite imunitatea lui Traian Basescu pentru Dosarul “Flota”.

Povestea cu “blocatul dosarelor”de catre Parlament  este o manipulare, care functioneaza pentru cei neinformati. Nu poate fi “blocata” justitia in Parlament, pentru ca, in baza Constitutiei, pentru ca membrii fostelor guverne sa fie protejati de abuzuri din partea noii puteri (lectie invatata de pe vremea lui Cuza dar si a lui Carol al II-lea), Parlamentul hotaraste daca trebuie sau nu sa inceapa urmarirea penala si daca, se face un DOSAR  de urmarire penala sau nu. Te rog sa nu te iei dupa Monica Macovei. Pe vremea lui Ceausescu, lucrurile mergeau altfel. Marea Adunare Nationala nu-si batea capul cu astfel de “fleacuri”.Stiu ca va place, si tie si sefului tau, sa ii mentineti pe oameni in ceata si sa profitati de ignoranta lor. Inclusiv a Monicai Macovei. Cred insa ca nu e corect ceea ce faceti. Chiar daca asa scrie ca trebuie sa faceti,in documentul de strategie electorala al PDL-ului, publicat ieri in ziare.

Draga Stolo, incearca sa rezisti tentatiei de a face chiar tot ce ti se comanda. Sunt convins ca Traian Basescu chiar crede ca justitia este doar ceea ce decide el. Si ca dosarele politice pe care i le daruiesc prietenii, de ziua lui, sunt cele pe care reprezinta dovezi ale luptei impotriva coruptiei. Dar justitia si lupta impotriva coruptiei nu inseamna asta. Daca ar fi insemnat asta, atunci nu am fi ajuns in situatia ca azi, trei din patru romani, sa nu aiba incredere in justitie.

Draga Stolo, un ultim mesaj. Vad in incercarea voastra de a reactiva tema justitiei si a coruptiei un soi de disperare. Este disperarea celor care stiu ca, in campania electorala din 2004 si in cei cinci ani care au urmat  au marsat pe o tema falsa, care nu rezolva nimic din problemele reale ale romanilor. Aceasta disperare va duce, sunt convins, si la pierderea alegerilor de catre voi in acest an. Stiu – asta doare cel mai tare.

Am inteles ca ai laudat PDL-ul ca a cerut schimbarea regulilor de procedura in timpul “jocului”, dupa 14 ani de la adoptarea Regulamentului Camerei, pentru ca obiectivul evidentiat in dosarul ministerului de externe austriac  (“Basescu vrea capul lui Nastase”) sa fie realizat. Te informez insa ca, si in aceste conditii, votul favorabil a putut fi obtinut doar pentru ca eu le-am solicitat colegilor mei sa voteze pentru acceptarea cererii de la DNA, tocmai pentru ca Basescu sa nu aiba niciun pretext sa afirme ca eventuale sanctiuni impotriva tarii mi s-ar datora. Cu atat mai mult cu cat, in calitate de prim ministru, in perioada 2000-2004, eu am derulat si finalizat negocierile pentru aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, in timpul “regimului Basescu” fiind doar semnat Acordul de aderare, la inceputul anului 2005.

Stiu ca ii datorezi mult lui Basescu – care a plans pentru tine – dar, te rog, nu mai exagera cu dovezile publice de fidelitate. Oricum, nu conteaza.

56 Răspunsuri to “Draga Stolo,”


  1. 1 Augustin mai 13, 2009 la 4:17 pm

    @ A.N.
    Cu scuzele de rigoare, v-as propune sa reflectati pentru adoptarea unei formulari mai adecvate decit cea de mai jos:
    “Dar justitia si lupta impotriva coruptiei nu inseamna asta. Daca ar fi insemnat asta, atunci nu am fi ajuns in situatia ca azi, trei din patru romani, sa nu aiba incredere in justitie.”

  2. 2 Augustin mai 13, 2009 la 4:42 pm

    “Draga Stolo” imi aminteste fabula cu bunicul proptit in fereasta cind vine postasul, ca sa poata nepotii sa ia, in continuare, pensia.

  3. 3 diogenecainele mai 13, 2009 la 5:11 pm

    Stolojan nu exista. E un mort politic, dupa ce a fost folosit inca din viata si ca spectru de presedinte si de premier. Ca fantosa testata sub privirile poporului adunat la TV, pur si simplu nu mai are credibilitate. Din cand in cand PDL-ul ii acorda respectul cuvenit unei relicve si il lasa sa spuna cateva cuvinte in reuniunile de familie, ca o fotografie vestejita care trebuie din cand in cand scoasa cuvincios la lumina. Din punctul meu de vedere puteau sa dea si un comunicat de presa, ca tot aia era. Stolojan nu mai e un purtator de mesaj valid. Nu are sens sa ii infingeti sulita in coasta. Vor curge doar paie, dar asta o stie toata lumea.

    V-ati ales gresit tinta. E inca o hiba pe care acest articol ma face sa v-o pun in vedere. Cealalta e maladia cronica a intelectualului ce il face incapabil sa se exprime intr-o propozitie si nu intr-o pagina. De mai bine de 50 de ani se tot constata prin tot felul de laboratoare ca sistemul nervos mediu are o capacitate de procesare a informatiei sever limitata sub varii aspecte. Nu ca ar avea vreo importanta.

  4. 4 Dan M mai 13, 2009 la 5:24 pm

    Dar ce-ar fi Dle Nastase ca Parlamentul sa dea de acum incolo NUP sau IUP pentru toti infractorii si justitia sa o desfiintam. Am face si economii la buget si dvs parlamentarii ati putea sa va justificati salariiile, pardon indemnizatiile. Pe principiul asta “Nu poate fi “blocata” justitia in Parlament, pentru ca, in baza Constitutiei, pentru ca membrii fostelor guverne sa fie protejati de abuzuri din partea noii puteri (lectie invatata de pe vremea lui Cuza dar si a lui Carol al II-lea), Parlamentul hotaraste daca trebuie sau nu sa inceapa urmarirea penala si daca, se face un DOSAR de urmarire penala sau nu.” s-a distrus economia si agricultura Romaniei, si nimeni nu raspunde pentru aceasta. Au trecut 20 de ani de la Revolutie si “marile schimbari”spre o adevarata democratie inca se lasa asteptate. Suntem tratati cu multa “tandrete” inainte de alegeri iar dupa, cu o mare indiferenta.

  5. 5 dr. b mai 13, 2009 la 5:27 pm

    Excelent cometariul. Felicitari!

  6. 6 Codrin Scutaru mai 13, 2009 la 5:34 pm

    Vorba unui coleg, mortul nu se mai intoarce de la groapa.
    Sigur, ma refer in principal la un deces politic al celui care ar fi putut fi acum prim-ministru. A ales in schimb sa incaseze. Nu ca Rocky ci pur si simplu, fara nici un fel de scuza sau demnitate.
    PD-L l-a pus cap de lista. Cu baba-n geam, se spera la storcerea ultimului capital de simpatie pe care il poate smulge cel despre care se spune ca ar fi un foarte bun finantist. Nu stiu ce treaba are asta cu politica dar deh…

  7. 7 nastase mai 13, 2009 la 5:45 pm

    Augustin,
    ai dreptate. Tine seama insa, te rog, ca, adeseori, scriu in graba, intre doua intalniri, sau intre sedinte. M-as bucura sa pot revedea, cu atentie, de fiecare data, textele pe care le scriu.

  8. 8 instalatorul mai 13, 2009 la 6:06 pm

    Am afirmat intr-un comentariu trecut ca opozitia respecta un scenariu care se bazeaza pe utilizarea unor cuvinte care sunt destinate sa se fixeze in memoria electoratului, urmarea fiind aceea ca pentru opozitie este prea putin importanta corectitudinea relatarilor, cuvintelor, notiunilor, definirilor, etc. Ei vor utiliza cuvintele si frazele care au fost fixate ca fiind cheie. Am citit si articolul dumneavoastra din JN. Si in chestiunea codurilor ceea ce se intimpla este cam pe acelasi calapo: opozitia face afirmatii in chestiunea “tergiversarii” codurilor fara sa tina cont de ceea ce raspundeti dumneavoastra ori PSD, ajungindu-se in acest fel la un “ba da, ba nu”. Lucrurile sunt de asa natura incit cred ca diseara la Realitatea puteti si dumneavoastra sa afirmati cu toata seninatatea ca dl Basescu tergiverseaza in chestiunea codurilor. Iar dl Geoana sa zica miine la fel.

  9. 9 Carol mai 13, 2009 la 6:06 pm

    Nastase-Justitie-Verdict.

    Asta e singura cale pt a va spala de mocirla in care, de voie-de nevoie, va scaldati de ani si ani de zile.

  10. 10 instalatorul mai 13, 2009 la 6:07 pm

    Fiindca subiectul este Stolo, sa zic doar ca destui fosti peledisti il numesc pe dl Stolojan prin doua cuvinte si anume “tradatorul Stolojan”. Atit, nu mai vreau sa scriu nimic despre draga Stolo.

  11. 11 Publius mai 13, 2009 la 6:45 pm

    @instalatorul – formula e prea scurta si ca urmare prea vaga. Ai vrut cumva sa zici “Stolojan tradatorul lui Iliescu, al PSD-ului sau al PCR-ului” sau ce Dumnezeu ai vrut sa zici?

  12. 12 I.D.Suciu mai 13, 2009 la 6:48 pm

    Stolo isi va face (din nou) datoria

  13. 13 Ilie mai 13, 2009 la 7:24 pm

    Este foarte bine gandita pozitia dumneavoastra la adresa lui Stolojan.
    A ajuns sa fie catel exact ca si Boc.
    Ei nu sunt barbati cu adevarat,nu sunt lideri politici reali.

  14. 14 elevul silitor mai 13, 2009 la 7:26 pm

    Draga Stolo,draga Stolo….nu-i mai invatam minte?Nu dumneavoastra sunteti pasionat de Titulescu?Va salut stimate Domn Profesor

  15. 15 elevul silitor mai 13, 2009 la 7:27 pm

    Cand ii aratati pisica lui Basescu?

  16. 16 elevul silitor mai 13, 2009 la 7:29 pm

    Cand va trai si poporul asta mai bine?Nu se mai gandeste nimeni la trait mai bine?

  17. 17 elevul silitor mai 13, 2009 la 7:30 pm

    suntem in sa domnule profesor

  18. 18 elevul silitor mai 13, 2009 la 7:30 pm

    elevul dumneavoastra botoseneanu simpatic

  19. 19 elevul silitor mai 13, 2009 la 7:31 pm

    nu pot sa va vad la realitatea aici nu prind

  20. 20 Ciprian Bojan mai 13, 2009 la 8:21 pm

    Acum, că ne-am lămurit de potenţialul politic al personajului de telenovelă, ce-ar fi să ne înrtrebăm despre episodul următor: Stolojan se retrage din Parlamentul European. Dar scenaristu’ cine este, ca să-l întreb motivul oficial? Şi să-l felicit, evident, pentru o imaginaţie bogată.

  21. 21 neluta mai 13, 2009 la 9:01 pm

    draga Adriane, draga STOLO probabil nu a vrut sa accepte sa guverneze alaturi de ,,vanghelisti” a preferat sa-si vada de treaba lui la Parlamentul European, si cred ca tot mai multi Romani inteleg de ce.

  22. 22 Caramella mai 13, 2009 la 9:04 pm

    @ AN

    Foarte interesanta scrisoarea catre “draga STOLO”, adresata unui fost coleg cu care nu in vremuri indepartate, ati stat umar la umar pentru aceeasi cauza, pentru aceleasi idei …

    PS
    Ma scuzati, pe Stolo parca mi-l aduc aminte ba langa respectabilul Iliescu, mai ieri intre marii liberali ai tarii, astazi langa cel mai bun prieten (seful real al PDL). Si uite-asa, invatat sa zboare din floare-n floare, nu trebuie sa ne mire ca Stolo isi doreste sa zboare din PDL … in Parlamentul European !

    PPS
    Nu inteleg cum e posibil ca un valoros economist ca Stolo, in loc sa adune in jurul sau economistii de calibrul ai tarii si sa gaseasca solutii reale la criza care devine din ce in ce mai apasatoare pe umerii tarii, s-ar complace intr-o functie de europarlamentar !
    Tocmai acum ar fi fost momentul sa-si arate adevaratele veleitati, dar se pare ca a abandonat … Sau urmeaza sa cedeze locul sau unei alte persoane ?

  23. 23 Augustin mai 13, 2009 la 9:47 pm

    @ A.N.
    Stimate domn,
    Va asigur, cu mina pe inima, ca sint intr-o mare si sincera admiratie fata de volumul si calitatea activitatilor de tot soiul pe care le aveti zilnic. Sint absolut convins ca unele scapari sint absolut inevitabile, la acest ritm trepidant si aceasta perpetua lipsa de timp care caracterizeaza activitatea dvs. E limpede ca, de multe ori, nu aveti ragazul necesar pentru a revedea si, eventual, corecta, ca forma, textele pe care le scrieti. Probabil ar trebui sa gasiti pe cineva pentru chestia asta. Eu insumi, care am de multe ori mai mult timp liber decit dvs., descopar in ceea ce scriu, la o recitire atenta, numeroase greseli pe care le corectez. Desi, poate, nici atunci nu le elimin pe toate.
    Daca n-as fi sigur ca ma creditati cu cele mai bune intentii in interventiile mele, mi-as reprima definitiv orice tentativa de acest gen.

  24. 24 instalatorul mai 13, 2009 la 10:23 pm

    Nu am reusit sa vad a doua parte a emisiunii de la Realitatea, o voi urmari inregistrata, dar in schimb am reusit sa vad prestatia dlui Geoana la Sinteza zilei. Bunicel actor dl Geoana – o fi facut meditatii cu dl Duda – cit pe ce sa zici ca e un om onest. Interesanta si afirmatia ca e in politica activa din 2001 (pina atunci, adica in timp ce a scris faimoasa scrisoare, era probabil in politica pasiva). Va rog sa nu il lansati miine prea tare, ca iese din sistemul solar si pierdem bunaciune (mama, cum folosesc neologismele!) de candidat.

  25. 25 Publius mai 13, 2009 la 11:15 pm

    Am impresia ca s-a produs o atingere. Articolul d-lui Nastase e scris in stilul Ioan T. Morar. Ziceti ca nu e! Doar ca e mai lung, mai stufos, iar Stolo n-are blog. In rest nu exista deosebiri notabile. Cand ma gandesc ca i-am vazut pe amandoi imbracati in costum de vanator imi vine sa intru la banuieli grele.

  26. 26 ramo mai 13, 2009 la 11:20 pm

    Basescu pare foarte relaxat in ultimul timp. Cred ca ii face placere sa va chinuie:).Asta este distractia lui. Daca nu poate fi presedinte macar sa se joace. Problema e ca ii este foarte usor sa o faca. Nu inteleg de ce il considerati toti a fi invincibil…daca nu va eliberati de mindset-ul asta chiar o sa fie din pacate. Stolojean ca si ceilalti politicieni foloseste notiunile cum ii convine. Deosebirea dintre el si altii e ca Stolojean chiar e inteligent. De ce ai prezuma ca nu intelege notiuni de anul 1 de drept? Si inca si aduci argumente ca sa-l combati:)) . Voi nu intelegeti cum aratati pentru cineva din afara. Parca e un show cu clowni. E foarte trist.

  27. 27 Bogdan mai 14, 2009 la 12:22 am

    @ caramella,

    nimic personal evident, insa as vrea sa citesc si eu rationamentul ce sta in spatele numeroaselor afirmatii ca Stolo ar fi un valoros economist. Nu numai d-vstra spuneti asta, foarte multa lume de foarte mult timp, de parca daca o tot zice lumea, ar trebui s-o credem.

    Nu cred ca achizitia complexului Clabucet Sosire in conditii extrem de neclare [de la stat evident] si vinzarea activului la o data ulterioara inseamna altceva decit un tun favorizat de accesul la informatii privilegiate si influenta asupra factorilor de decizie in procesul de privatizare.

    Exista marturii, documente, proiecte independente de la Banca Mondiala ce pot atesta in privinta competentei d-lui Stolojan in activitatea sa acolo? Ca de obtinut postul asta s-a facut politic, doar n-a sustinut vreun concurs.

  28. 28 ramo mai 14, 2009 la 1:57 am

    Lol i-am macelarit putin numele lui Stolojan. L-am frantuzit putin. Excusez-moi.:)

  29. 29 Radioascultător mai 14, 2009 la 8:20 am

    La ceaiul de la 8:11, pe România actualităţi, spunea Alma,
    de la înălţime (am difuzorul de radioficare pozat lângă tavan)
    că…procedurile trebuie să-şi urmeze mersul procedural…
    F. intereasant. O să-mi procur caseta să ascult şi “resturile”..

  30. 30 nistor mai 14, 2009 la 8:51 am

    Stolojan este un produs abject al politicii romanesti, de cea mai joasa speta. In general personajele politice sunt asemuite cu o zona gri, nedefinita, un simulacru perpetuu. La Stolojan a inceput sa se vada, este ridicol prin prostiiile pe care le debiteaza, este ridicol prin imaginea de cal breaz ce a avut-o, ca dupa sa se transforme intr-o gloaba de marginea santului. Imaginea de floare frumoasa in glastra, s-a transformat in cea a unui scaiete in apa de hazna. Nu stiu cine ar mai putea, sa il crediteze cu ceva incredere, pe un om, care incepe ceva si apoi renunta cu seninatate si din motive neclare si puierile. Culmea este ca si recidiveaza. Cat de calitatea de mare economist…….cu ce ne ajuta pe noi oamenii de rand acest lucru, sau cu ce ne va auta?.

  31. 31 blogideologic mai 14, 2009 la 9:47 am

    @ Radioascultător +spune: mai 14, 2009 la 8:20 am
    La ceaiul de la 8:11, pe România actualităţi, spunea Alma,
    de la înălţime (am difuzorul de radioficare pozat lângă tavan)
    că…procedurile trebuie să-şi urmeze mersul procedural…
    F. interesant. O să-mi procur caseta să ascult şi “resturile”..+
    Excelentă mostră de cultură populară pe blogosfera românească. Cred că voi cere permisiunea să o postez şi pe blogul meu. Pe bune ! Şi numai bine !

  32. 32 blogideologic mai 14, 2009 la 9:58 am

    @ nistor
    Foarte pertinent şi exact comentariul pe care l-aţi făcut. Dar nu am rezistat tentaţiei să adaug la “gloaba de marginea santului” şi de marginea şanselor.
    Cu stimă,

  33. 33 instalatorul mai 14, 2009 la 10:40 am

    Publius: nu e asa, dar exista libertatea opiniei. Dl Stolojan are blog, a primit si el – ca si dl Nastase – unul cadou, mai precis in ziua de 29 decembrie 2007, dar nu l-a folosit niciodata.

  34. 34 Marcus mai 14, 2009 la 11:21 am

    Lumeeee, lumeeee….!
    Aseara, pe Antena 3, dupa ce l-am vazut si pe ultimul contracandidat al basesculi la prezidentiale, d-l Mircea Geoana, si acesta a dat de inteles ca va duce o campanie civilizata, am ramas foarte dezamagit. Mai ales ca si ceilalti doi contracandidati ai aceluiasi accident politic, respectiv d-nii Duda si Antonescu, vrand-nevrand, datorita educatiei primite si a modului in care percep domniile lor institutia prezidentiala, au lasat sa se inteleaga clar ca nu se vor cobori in campanie la nivelul de “educatie” de pestera al trogloditului in functie. Ei bine, atitudinea celor trei m-a deprimat total.

    Adica cum, nu tu flegme, nu tu mitocanii, nu tu circarii, nu tu lacrimi, nu tu minciuni demne de nasul papusii de lemn, nu tu…, ci un comportament civilizat care sfideaza pur si simplu apetitul spre grotesc al unei anumite categorii de votanti portocalii, tzatze de cartier si peluzisti mancatori de seminte de floarea soarelui (eventual bostan)?

    Nu este posibil asa ceva, mai ales cand zi de zi, romanul isi face griji si se da de ceasul mortii pentru asigurarea painii noastre cea de toate zilele!

    Pai ce faceti domnilor, ne luati si circul si pe deasupra mai aveti pretentia sa mai fiti si votati?

    Rusinica!

    Apoi, inventariind lista de oponenti prezidentiabili, cel putin pentru turul I, l-am redescoperit, cu o statisfactie orgasmic-masochista pe vesnicul Vadim.

    Sa te tii neica ce va fi la oralul tribunului, cand se va apuca sa-l “vespasieneze” pe asimetric si ce golaneli vom auzi ca replica din partea acestuia!

    Si toate acestea doar cu pretul abonamentului la cablu, in care, unde mai pui, intra si alte programe. Pomana curata pentru un popor , un sfert in somaj, un sfert pensionar, un sfert iobag prin strainataturi si un sfert cu lefurile diminuate pe principiul curbelor de sacrificiu (a nu se socoti minorii si decedatii).

    Loc de regret ar mai fi datorita neparticiparii ciobanului penal la stagiunea de toamna a circului national. Insa avand in vedere ca piperatului i-au fost bagate mintile in cap, se pare ca nu va fi totusi o pierdere prea mare.

    Deci: Lumeeeeee, lumeeeee………!

  35. 35 Petre Naidin mai 14, 2009 la 12:35 pm

    Ce tot afirm-aici-cu 10 insi,10 pareri..10 voturi!Aprofundati teme prin-Sondajul CCSB- comandat de Ministerul Tineretului si Sportului-rezumat: 62% din romani cred ca tara merge intr-o directie gresita;91%- economia la…pamant – 55% /nivelul de trai- 43%/politica;42%-conteaza sa fie sanatosi. Tinerii -37% sa munceasca si sa-si construiasca o cariera. Importante- 94%/sanatatea, 92% familia, 85% siguranta zilei de maine, 80% credinta in Dumnezeu, 80% cinstea, 77% copiii, 77% – sa faca lucruri bune in viata, 74% munca, 73% fericirea.

  36. 36 Carol mai 14, 2009 la 12:45 pm

    @Marcus

    Chiar asa.

    Ca nu Geoana e cel care mereu il “gratuleaza” pe Basescu cu apelative de gen” Gunoi expirat, nascut din accident” si nu Antonescu e cel care se adreseaza presedintelui României cu “Codoasha batrâna”

    Intr-adevar, civilizati fooc :)

    Hai ca de data asta ai avut umor (involuntar, dar tot umor e)

  37. 37 Marcus mai 14, 2009 la 1:15 pm

    Carole, Carole,
    in afara de faptul denaturezi, din lipsa de fosfor, crunt, adevarul celor rostite de cei “incriminati” de tine- nu a spus gunoi expirat, ci produs expirat, nu era nascut din accident ci accident politic si nu a spus Geoana ci domnul Nastase- mai ai si “sangele’ necesar cu care incerci sa ma iei la misteaux (zici tu, in mintea aia, care ie a ta!). Partea proasta este alta: apelativele respective, sunt de fapt niste eufemisme, fata de grobianismul personajului in cestiune de discutie nationala, adicatelea respectivii domni, practic l-au alintat pe badaranul public no. 1.
    Ei amice, cine-i campion la umor involuntar, io sau alde mataluta?
    sa fii iubit
    marcus

  38. 38 Walt Disney mai 14, 2009 la 1:16 pm

    Toată cariera lui „Draga Stolo” este marcată de o boală incurabilă…nesimţirea. Modul elegant în care a trecut de la contabil comunist la fruntaş liberal, modul discret în care trecut de la Megapower şi cântare la lupta anticorupţie, modul sublim în care a promovat tineretul în PNL, PLD şi PD-L, prin domnişoara Turcan şi bonom cum este, respectabilul domn Turcan, relevă un singur aspect moral, nesimţirea.

    El este mortul pe care PD-L îl sprijină la geam când vine poştaşul cu…ajutorul de şomaj…

  39. 39 Larisa mai 14, 2009 la 1:25 pm

    Iesirea din criza …

    Pacea, egalitatea si libertatea sa fie ideile de baza la nivel universal.
    Respectarea si ocrotirea omului ca fiinta materiala si spirituala suprema pe pamant.
    Respectarea credintelor individuale.
    Combaterea ideeilor ca omul este resursa sau masa de manevra.

    Reducerea programului de lucru in cadrul activitatii de specialitate de la 8 ore la 4 ore pe zi, 5 zile pe saptamana cu posibilitatea de a lucra cele 20 de ore chiar si in 2 zile.
    Crearea a 2 schimburi de lucru zilnice. Orele de incepere a muncii sa fie diferite de la institutie la institutie astfel incat sa se reduca aglomerarile de trafic. Deplasarea sa se faca numai cu mijloace nepoluante.

    Posibilitatea ca in timpul liber sa fii propriul tau angajat sau sa iti ei inca un job. Salariul la un singur loc de munca sa fie minim de 4 ori cat chiria unei garsoniere iar nevoile de alimente sa nu depaseasca inca o patrime din venitul personal

    Dezvoltarea activitatilor de socializare – dezvoltarea organizatiilor care prin dezbateri, conferinte, arte, sporturi,cursuri, concursuri implica societatea sa se relaxeze si sa gandeasca.

    Dezvoltarea agriculturii de weekend prin care sa se disemineze si sa se practice metode de cultivarea plantelor si cresterea animalelor prin modalitati ecologice.
    Dezvoltarea de centre de cercetare deschise publicului larg care vrea sa se informeze sau sa participle la aceste laboratoare.
    Crearea infrastucturilor pentru ecologizarea apelor si a aerului.

    Organizarea de sali de jocuri care presupun creativitatea si nu norocul. Interzicerea cazinourilor, bauturilor alcooloce si a tigarilor. Ajutarea celor dependenti sa renunte la aceste vicii.

    Libertatea de exprimare.

    Va invite mai departe sa completati lista cu idei despre cum ati dori sa arate societatea de dupa criza….

  40. 40 Sibilla mai 14, 2009 la 1:31 pm

    @” dragă ” publius,
    Vânători şi… vânători… unii sunt buni ţintaşi pe când tălică şi fără costum şi fără ţintă, ricoşeuri bre… :) )
    …şi iar se dădu dragă publius în stambă, sama numai să nu ţi-o descarce Doamne, Doamne puşcoaia şi să păţeşti precum nentu răspopitul mitoman ;)
    Sibilla

  41. 41 RIX 86 mai 14, 2009 la 2:08 pm

    Eticheta de specialist in economie lipita cu obstinatie pe fruntea d-lui (fost tovaras) Stolojan Theodor este de neinteles pentru mine. Banca Mondiala l-a recrutat pentru ca spera ca el sa fii inteles economia socialista. L-au trimis sa fericeasca Basarabia cea lipsita de noroc. S-au inselat! Specialistul nostru era un biet socotitor. Poporul care mai crede inca mai mult in minuni decat in propria lui putere l-a creditat cu votul sau. Smecherii din jur s-au folosit de aceasta imprejurare. In fosta campanie electorala diverse personaje dispuse sa cheltuiasca bani in speranta ca-i va recupera cu oarece cistig mai tirziu erau declarate de Stolojan ca sunt hotarati sa faca o treaba buna. In campania pentru “Europene ” vor fii hotarati sa ia un salariu bun. E mult mai bine decat sa ne faca de ras ca nu sunt in stare sa intretina o discutie particulara pe culuarele Parlamentului European.

  42. 42 i.nicolae mai 14, 2009 la 3:55 pm

    Se cenzureaza si aici domnule Nastase ? Nu-mi amintesc sa fi injurat pe cineva,iar de mintit nu vreau sa mint si sa ma mint.Era parerea mea atat.

  43. 43 Ioan mai 14, 2009 la 4:10 pm

    blogideologic

    Sper sa-mi fie primita bine remarca. Ea priveste postarea dv. de azi, ora 9:58 am. pe care am recitit-o cu placere. Am intentionat sa postez si eu o idee asemanatoare dar, am renuntat la timp. Insul nu merita atentia si timpul nostru. Nu am inteles insa de ce A Nastase l-a asezat, asemenea pedelistilor, intr-o glastra de cristal curata. Insul este un ciuline; unul ratacit de confratii sai de toata isprava aflati pe imensa campie. Si totusi ocupa prima pozitie pe o lista. Curioase criterii de selectie opereaza Doamne in anumite medii; si nimeni nu se cruceste. In schimb eu, ahtiat dupa prezidentiabili, l-am urmarit aseara pe C Antonescu. A fost la Realitatea tv cu CTP-eul. Omul cacialma continua sa ma surprinda. Pana acum stiu despre om ca a facut patru ani de facultate in sase ani; ca in tot acest timp a fost tinut de babaci in facultate; in ciuda parerii lui V Stan, de la Sinteza zilei, care il considera pe farsor o eminenta. O eminenenta prezidentiabila care, constat eu si amfitrionul, nu stie o boaba in engleza si nici in franceza. Unul ce se vrea presedinte la romani acum, disident atunci, si viseaza la jiltul Cantacuzin-lor inobilat de un cismar (citeste N Ceausescu) Omul chiar crede despre mine ca sunt vesnic turmentat si despre el ca stie sa vorbeasca fluient in franceza. Un fel de antoan-france similara cu base-inglis. Prea mult, intinde prea mult coarda. Acum tind sa-i dau dreptate premierului catastrofa. Intr-adevar omul este un chiulangiu. Ma tem ca a chiulit chiar si de la lectia in romana pentru buna ziua.

    PS

    Se zvoneste prin unele redactii, ca in aceste zile primarul sibienilor isi va anunta si el candidatura. Eu naiv m-am si gandit la ce. Ca, se vorbeste prin targ, Morar atata asteapta. Am inteles ca si Iohanis, este foarte dotat.

  44. 44 Ioan mai 14, 2009 la 4:34 pm

    PPS

    Cred ca acest Crin Antonescu, trebuie trimis inapoi la Tulcea. Dar, mai intai trebuie lasat sa se compromita definitiv in campania electorala si ai sai, liberalii, sa-i smulga de pe frunte cununa de leader. A reusit sa intre in posesia ei stand la panda; este oricum mult prea putin.

  45. 45 Augustin mai 14, 2009 la 4:39 pm

    @ A.N.
    Stimate domn,
    Am urmarit aseara, la emisiunea “Sinteza zilei” evolutia plata si insipida a lui Mircea Geoana, candidatul PSD la prezidentiale. Si, tocmai in clipa in care era sa pun, plictisit, mina pe telecomanda, a explodat bomba: Gadea n-are de lucru si-l intreaba, parca incercind sa-i ridice mingea la fileu, daca, in situatia cistigarii alegerilor, l-ar numi pe Basescu prim-ministru. Si, cum ar spune Valentin Stan, atentie mare!:
    GEOANA N-A ZIS NU! A biiguit el niste explicatii vagi cum ca n-ar fi cazul, cum ca pe Basescu nu l-ar interesa, ca nu asa se pune problema … Ce mai, A DAT-O PE DUPA CIRES!
    Domnule Nastase, stiti cumva de ce Geoana a refuzat sa raspunda? Daca da, spuneti-ne si noua! Daca nu, atunci intrebati-l transant, aceasta explicatie TREBUIE SA DEVINA PUBLICA. In caz contrar, trebuie sa inceapa o campanie nationala pentru ca Geoana sa nu mai primeasca NICIUN VOT! Eu unul ma voi implica din toate puterile!
    Astept raspunsul dvs.!

  46. 46 je mai 14, 2009 la 5:44 pm

    Domnule Nastase aveti tot respectul meu :) ……… Daca ajungeati presedinte dumneavoastra Romania era intr-un stadiu mult mai avansat in a ajunge printre cele mai mari puteri ale Europei

  47. 47 sandman mai 14, 2009 la 5:50 pm

    Domnu’ Nastase, fiti milostiv domnu’ Nastase.
    Are si Stolo o virsta, nu?
    Ce pretentii mai aveti la el? E un zombie politic.
    Noi astia mai tineri nici n-o sa apucam virsta lui sub guvernarea PD-L. :) )

  48. 48 Caramella mai 14, 2009 la 7:28 pm

    @ Bogdan

    SE SPUNE ca Stolo este un economist de marca.
    Pana in 1989 stiu ca a lucrat alaturi de dl. Vacaroiu (un alt economist incontestabil) in domeniul macroeconomiei.
    Ulterior, in decursul timpului i-am urmarit pe amandoi cu mare placere la diferite emisiuni economice – adevarate regaluri … si m-au convins !

    PS
    Cred ca Stolo ar fi fost bun in locul lui Pogea …
    In schimb, ca politician nu m-a convins niciodata !
    Ca europarlamentar, nici atat !

  49. 49 ELMMAR mai 14, 2009 la 8:50 pm

    @Publius

    Hai s-a luam intr-o’ncordare!
    E dramatic pentru un om sa nu aiba simtul umorului.
    Chilu’ Safti, gushtere…asha, si?
    Mi se pare foarte bine.
    Sh’acu ce?

  50. 50 Augustin mai 16, 2009 la 2:20 am

    @ A.N.
    Profit de ocazie ca nu ne-aude nimeni, pentru a va face o marturisire: dupa articolul “Draga Stolo”, astept cu nerabdare articolul “Draga Geolo”!

  51. 51 Ioan mai 16, 2009 la 2:50 pm

    v. ciutacu

    joi seara, daca nu ma insel, in platou la sinteza zilei lume buna ca de obicei: dv., radu tudor, bogdan teodorescu, valentin stan si amfitrionul. la orizont intrevad cu claritate la prima vedere probleme de fond; printre altele, prezidentiabilul preferat trebuie spalat de rusine. c.t.p.-eul, asa cum ii este prostul obicei, odata la patru ani (ideea nu-mi apartine) iese din front si deranjeaza aranjamente; unele dintre ele clare ca seninul zilei de dupa furtuna. el, ca ziarist, nu are scrupule atunci cand un adevar trebuie sa ajunga si la mine; marele public. de aceea l-a demascat pe impostor. caci prezidentiabilul dv. preferat, crin antonescu, asta este, un impostor. si acum sa incerc sa ma explic. In dezbaterea televizata de la sinteza zilei, ce a precedat congresul liberalilor, fostul premier c.p.t. l-a catalogat pe c.a. ca fiind un mare chiulangiu. (din dex online, o persoana care in mod sistematic trage chiulul, insala, se sustrage de la datorie) insul, prezidentiabilul dv. preferat (ramane de vazut pana la urma daca este si preferatul mogulului dv.) a studiat exemplar in facultate timp de sase ani, fiind un student eminent (aprecierea apartine distinsulul conf. dr. v. stan) pentru a absolvi o facultate cu durata de studiu de patru ani. parafrazand o butada a acelor ani, c.a. a fost capabil sa munceasca sase ani pentru a realiza cincinalul in patru ani; nici decum in patru ani si jumatate. in cei doi ani , dupa propria destainuire la o emisiune tv., c.a. a fost un disident al regimului. eroare dle. v. ciutacu; insul a fost si este un farsor, un impostor. a incercat sa para altceva decat a fost si este in realitate. a fost asteptat la clasa de copii doi ani. in tot acest timp a taiat frunza la caini, fiind tinut in facultate de babaci; de mine, de parintii dv. revenind in zilele noastre, in legislatura trecuta arareori a fost vazut in parlament; a chiulit, a mimat parlamentarismul. a mimat munca, a vazut ca-i merge, ca si atunci cand a refuzat timp de doi ani prezenta la clasa. a refuzat si implicarea in guvernare, fugind de munca, de raspundere. (va marturisesc subt juramant ca eu m-am intrebat in timpul guvernarii liberale, vazandu-l la invatamant pe ministrul cu stelutele u.e., de ce nu l-a numit pe c.a.) acum stiu de ce, stiti si dv. insul se afla la panda, s-a aflat o lunga perioada de timp la panda, vroia sa prinda din zbor o alta prada; nemultumirea liberala. de ea avea nevoie pentru a se impauna cu calitatea de leader al liberalilor. primul pas fiind facut acum doreste mai mult, a vazut ca se poate. are dupa cum prea bine constatati si dv. chiar si un culoar favorabil. la un moment dat, in timpul emisiunii, ati facut o afirmatie care m-a crucit, de care nu credeam ca sunte-ti capabil. ati afirmat ca „c.a. stie sa fie si un baiat cu carte si un golan”. nu dle v. Ciutacu, insul nu este un baiat cu multa carte. este un impostor, ca multi altii, ce ocupa scandura in ultimii douazeci de ani. si ca sa nu va contrazic, ca nu este politicos, ma aflu doar in casa dv., recunosc ca insul este intr-adevar un golan. c.t.p.-eul are meritul ca l-a demascat oferindu-l noua, telespectatorilor, in toata goliciunea lui. v-am vazut dle. conf. dr. b. teodorescu, in timpul interventiei telefonice a lui c.a. in emisiune, incercand sa patrunde-ti cu privirea dincolo de sticla televizorului meu. de asta data nu ati reusit gratie protejatului dv.; fatarnicului c.a. va rog analizati acel mesaj si deliberati; slava Domnului aveti unitati de masura. (apropo de smecheri, smecherie, smecherii) si nu uitati, insul este mult prea transparent pentru a fi nevoie de tehnici evoluate. cu bine dle. v.ciutacu. daca va fi nevoie am sa revin; desi eu prefer alt blog.

  52. 52 Ioan mai 16, 2009 la 3:20 pm

    PS

    Randurile de mai sus au fost culese si postate de mine pe blogul lui V. Ciutacu. Ele se refera la un alt personaj al scenei noastre politice, de curand dopat cu intentia sa de a ma convinge sa-l votez. Insul, o mare pramatie a acestor ani la romani, seamana pana la un punct cu acest draga Stolo, ca tema propusa de catre A. Nastase in postarea de fond. Si totusi, de cand a fost lansat pentru prezidentiale de catre PSD-isti M Geoana, parca altfel se vede lumea inconjuratoare. Acum sunt tentat si la unele comparatii, pe care pana mai ieri cu greu le puteam accepta. Si atunci daca eu compar, ea compara, ei, ele comapar; de ce n-am compara cu toti inca de azi pana la iarna in noiembrie; cand soarele poate rasari si pe ulita mea, si pe ulita ta, si pe ulitele noastre, ale tuturor fara T Basescu.

  53. 53 Ioan mai 16, 2009 la 3:50 pm

    Caramela

    Scuzati-ma ca intervin neinvitat, dar pot oferi o informatie utila. Eu nu cred ca un economist de marca poate sa-si aiba originea, prin repartitie (cunoscand criteriile la repartitie dupa absolvire in acei ani) de la o oarecare Frigotehnica. Daca era promovat la M.F. de la CSP, de la catedra de Finante Contabilitate a ASE, sau de la institutul de Cercetari Economice sau Institutul de Cercetare in Informatica altele erau circumstantele. De la Frigotehnca a fost promovat la MF dupa alte criterii; eventual dupa originea sanatoasa (muncitoreasca) sau, in mod cert, dupa apartenenta la un serviciu special.

  54. 54 Caramella mai 16, 2009 la 11:27 pm

    F.F. interesant …

  55. 55 Ioan mai 17, 2009 la 11:10 am

    Acest

    F.F. interesant …, este, din cate inteleg eu acum, un del de poc in loc de fas pe inserat.

  56. 56 M.G.S Cluj iunie 1, 2009 la 2:19 pm

    Eu nu-mi mai fac probleme din cauza d-lui Stolojan deoarece oricum se va retrage in ultima clipa din lista europarlamentarilor lasand locul liber… pentru cine oare de data aceasta ? Asa ne-a obisnuit Domnia Sa si nu vad dece ar proceda acum altfel. Cat despre increderea pe care o inspira … sa nu mai vorbim !


Lasă un răspuns

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s






Arhiva


Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 4,431 other followers