Aseara, am petrecut o seara minunata la Teatrul din Caracal. Teatru practic refacut in ultimii 22 de ani, dupa incendiul care il distrusese. O lucrare arhitectonica admirabila, de la sfarsitul secolului 19.
Spectacolul de aseara s-a inscris in contextul Festivalului de teatru, organizat de Primarie si de Marius Tuca. Piesa lui Eric Assous, “Straini in noapte”, in regia lui Radu Beligan, cu Florin Piersic si Emilia Popescu, a fost o incantare. Nu doar textul, pornit greu, dar profund in povestea trairilor a doua fiinte, despartite de varsta si, in final, apropiate prin amintiri si nu numai. Superba interpretarea celor doi actori, atat de admirati si iubiti de public. Spectaculoasa trecerea de la un registru la altul, de la o ipostaza la alta…
Multa lume prezenta. Inclusiv premierul Boc.De asemenea, ministrul culturii, care a descoperit, cu ocazia vizionarii spectacolului de la Caracal, ca Traian Basescu este de neegalat…
Deci ministrul culturii a descoperit la Caracal că “Traian Basescu este de neegalat.” După 1944, a apărut legenda că la Caracal s-ar fi răsturnat “carul cu proşti”. Cred că ministrul culturii a spus ceva care nu este “politiceşte corect”.
Constat din spusele dlui Nastase ca si de aceasta data fantoma lui Basescu i-a bantuit pe cei prezenti.In Caracal.La teatru.
Am aşteptat cu nerăbdare această relatare, eram foarte curios cum au fost renovate decoraţiunile… din păcate pozele sunt foarte parcimonioase cu detaliile.
Felicitari d-le Adrian Nastase.
ps. fotografii excelente.
http://stirea.wordpress.com/2009/04/04/marius-mioc-2/
Va propun sa aruncati o privire pe cateva fotografii de la Summit-ul NATO!
Va asigur ca merita vazute!
http://dragossorinnicula.wordpress.com/2009/04/05/fotografii-de-la-summit-ul-nato/
MA UIT CU TRISTETE LA ACEST TANAR MINISTRU SI NU INTELEG ACEASTA METAMORFOZA. DE LA TANARUL SCOLIT AFARA,COBORAT DIN VITA NOBILA ,CARE PLANGEA IN HOHOTE LA MOARTEA LUI N. STAINHARD, A AJUNS SA ADUCA OSANALE D-LUI PRESEDINTE? REFUZ SA CRED CA E SANTAJABIL CU VREUN DOSAR. L-AS INTELEGE POATE PRIN ACEEA CA E SI EL MIC,IAR AZI SE INGHESUIE PE LANGA PRESEDINTE MULTI TIPI MICI,CE VOR SA PARA MARI,CHIAR DACA PENTRU ASTA SE RIDICA PE VARFURI.
La Caracal s-a rasturnat “Carul cu prosti”.Este fapt istoric.Dar nu in 1944 ci in anul 1907.Rasculatii de la 1907 s-au impotmolit in zona mlastinoasa de la intrare in Caracal (actual cartier HCC-Horia Closca si Crisan).Exista si un monument acolo in memoria rasculatilor de la 1907.Carele trase de boi,pline cu TARANI rasculati(prosti- in acele vremuri-nu stiau carte) s-au rasturnat.Daca taranimea erea asociata cu prostimea in acele vremuri asta nu inseamna ca noi Caracalenii santem la fel ca cei care, malitios aduc aceasta vorba pe tapet. La mai mare!
Revenirea culturala la Caracal reprezinta o reparatie morala.
FIECARE MERGE UNDE SE SIMTE BINE. UNII PREFERA TEATRU,BIBLIOTECA,EXPOZITII,ALTII DIN CONTRASE INGHESUIE PRIN CARCIUMI,LA PETRECERI,POATE LA BAI DE MULTIME.
Dar ce mic teatru cosy au la Caracal! E chiar finuţ, şic… ca să nu zic “mişto”!
La Caracal s-au născut Titanii mediei post-decembriste MARIUS TUCĂ, dar şi DAN DIACONESCU DIRECT!
Numai unul Mihnea Georgescu se născu la malul mării, de unde-i zăusul, că tot uităm, măi dragă
)
…din spuma Mării m-am întrupat, drugarica…
@Mihnea,
)
)
Numa os de atlant nu eşti tălică
În mod normal s-ar impune neşte plecăciuni în faţa Muntelui, dar cum eu nu-s blondă, n-am slăbiciuni d-aistea, după cum bine ştiezi dija, nu-i aşe ?
Se impune, măi dragă să te boteze creştineşte nen”tu Ilie Sârbu, prin Deltă, de egzamplă…
Sfinxul veghează machidoane, puţini sunt Iniţiaţii ce ştiu desluşi dincolo de avalanşa de cuvinte, rânduri, tăcerea Sfinxului..
Păgânii s-au creştinizat, Mihneo, iar Zeul Stâncilor pe-un Munte s-a retras, în Mare însă, după Sfânta Scriptură, s-au aruncat porcii în care intrase Legiunea de Draci…
Ciuti, Mihneo, ştii bine că nu e indicat să mânii o sibillă…
Sibilla
Legenda “carului cu proşti”
Un pasaj enigmatic din ‘Biblicele’ lui Heliad se referea la faptul că Ţara Românească ar fi fost întemeiată la fel ca Israelul Vechiului Testament. Iară Radul Negru, cum îl numea Ioan Eliade Rădulescu pe cel dintâi Basarab, ar fi împărţit la început Ţara Românească în douăsprezece judeţe, după modelul celor douăsprezece triburi ale lui Israel, fiecare judeţ românesc însemnând de fapt un trib românesc: ‘Radul Negru fu nevoit a constitui pe Români ca pe Israel.’ Cel mai notoriu dintre ‘triburile româneşti’ ale Noului Israel fiind cel chemat Romanaţii. Judeţul Romanaţi avea capitala la Caracal. Îmi amintesc că la o emisiune despre Caracal pe Realitatea TV, unde participau Gabriel Liiceanu şi Marius Tucă, legenda ‘La Caracal s-a răsturnat carul cu proşti’ era împinsă la anul 1848 şi se referea, în acea emisiune, la revoluţionarii ce veneau de la Câmpia Izlaz. Fals! Dar nici Gabriel Liiceanu, nici Marius Tucă, nu au protestat. Revoluţionarii anului 1848 de la Caracal chiar se considerau poporul ales! Legenda ‘La Caracal s-a răsturnat carul cu proşti’ se naşte abia după Congresul de la Berlin din anul 1878, consecutiv războiului de la 1877. Atunci Benjamin Disraeli reuşea să impună clauza împământenirii evreilor ashkenaze care veneau din Galiţia. Ei reuşesc în Moldova. Nu reuşeau în Oltenia. Evreii împământeniţi în România aveau propria lor întreprindere capitalistă de transporturi pentru călători. În mod misterios, diligenţele lor se stricau la Caracal, tocmai când intraseră în Oltenia. Era un caz clar de sabotaj, chiar caz de antisemitism. Însă poliţia română nu găsea niciodată vinovaţii (deşi îi ştia prea bine). A fost nevoie de curajul unui om precum Iulius Popper să vină să îşi facă o casă în Caracal. Apoi Iulius Popper a plecat să exploreze pe aiurea. El este un personaj amintit în ‘Anaconda’ lui Horacio Quiroga. Iar explorarea Ţării de Foc şi găsirea aurului de către Iulius Popper îi servea lui Radu Tudoran ca pretext pentru construirea unui episod din Toate pânzele sus! Oricum, l-am văzut pe Marius Tucă tratându-l cu extrem dispreţ la Antena 1 pe intelectualul evreu Dorel Dorian, un om de vastă cultură şi care purta totdeauna o conversaţie absolut încântătoare în Limba Română! După cum nu cred nici în legenda de la 1907. Ţăranii din Romanaţi erau printre cei mai alfabetizaţi din România. Am pomenit anul 1944, pentru că după 1944, puterea statală în România a fost preluată de alogeni (bineînţeles, cu masivul sprijin al URSS şi conivenţa SUA). Aceşti alogeni care constituiau PCdR au creat după 1944 legenda carului cu ţărani români proşti. De altminteri această legendă a constituit o bază din “cultura populară” pentru colectivizare, pentru lichidarea ţăranilor români proşti. Oricum, nu mi-a plăcut modul ireverenţios în care l-a tratat Marius Tucă pe Dorel Dorian, şi ţin să o spun pe faţă !
Aşa cum arată Paul Zarifopol, traseul poeziei lui Mihai Eminescu (cel batjocorit în revista DILEMA numărul 265, dar şi de Horia Roman Patapevici, director la Institutul Cultural Român) fusese desenat de « Văcăreşti ». Cine erau ei? Domnitorul Constantin Brâncoveanu (1654-1714) avusese un ginere vistiernic, Enache Văcărescu (1654 – 1714). Ucis la Stambul cu Brâncovenii pentru că apărau un sistem de valori româneşti. Enache Văcărescu a fost sanctificat de Biserica Ortodoxă Română, sub numele de Sfântul Ianache – sfetnicul domnesc. Spiritul de familie la Văcăreştii ce au rămas după masacrul de la Stambul era foarte emancipat. De la ei, din neamul lor de boieri, provine iluministul Ienăchiţă Văcărescu (1730 – 1796). Care a influenţat cultura română la modul “releu”. Opera lui se racordează nemijlocit la truda lui Dimitrie Cantemir, cel puţin prin tomurile :”Istorie a prea puternicilor împăraţi otomani” şi “Gramatica greacă completă.” După ce scrie “Observaţii sau băgări de seamă asupra regulelor şi orânduielilor gramaticii româneşti”, –”observaţii” ce ţin cont de “gramatica filosofică” din Epoca Luminilor–, Ienăchiţă construieşte un releu cultural cu obiectiv anunţat: “Urmaşilor mei Văcăreşti!/Las vouă moştenire/ Creşterea limbei româneşti/Ş-a patriei cinstire.” Obiectivul va fi împlinit ca intensitate, dacă nu şi în anvergura dorită. Remarcabilul studiu “Poezia românească în epoca lui Asachi şi Eliade”, al lui Paul Zarifopol, demonstrează convingător legătura dintre poezia lui Iancu Văcărescu (1786 – 1863) şi poezia lui Mihai Eminescu, unde sunt concretizate obiectivele proiectului Văcăreştilor, atât ca intensitate, cât şi în extensie. Şi versurile lui Iancu Văcărescu: “V-am dat teatru, vi-l păziţi/Ca un lăcaş de muze / Cu el curând veţi fi vestiţi / Prin veşti departe duse”, pot fi citite în cifrul lui Ienăchiţă – ca flux de reprezentări ontologice în limba română, purtând pe val cohorta de zeităţi ale experienţelor ontice. Dacă René Descartes spunea : “Cogito ergo sum”, Condillac arăta cât de importantă este experienţa ontică – senzaţia transformată în idee, pentru verbul „a fi”. La Sofocle şi la vechii poeţi greci, toate experienţele ontice aveau asociate zeităţi. Iancu Văcărescu tradusese pe româneşte teatru universal. Deschisese o poartă pentru ” veştile” purtate de zeităţi. Eu citesc versul: ” Prin veşti departe duse” , ca o mişcare din exterior spre interior, „înpământenind” la noi, adică în Limba Română, un Panteon cultural. Constantin Noica, în ‘Logica lui Hermes’, subliniază admirabil această mişcare a ideilor.
scapati judetul olt d dictatorul toma.un psd-ist.
nui niciun car cu prosti ,ci car cu plosti
Eh, bravos dom’le.
Am fost și eu recent pe acolo dar părea pustiu respectivul teatru.
http://libertateailuziei.wordpress.com/2009/01/23/caracal/
Mă bucur să nu fie așa.
http://razvanvladescu.blogspot.com/2009/04/foto-inaugurarea-teatrului-national.html