Puteti citi mai jos interventia mea in cadrul sedinţei comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului consacrată Aniversării NATO şi marcării a cinci ani de la aderarea României la Alianţa Nord-Atlantică
Stimaţi invitaţi,
Dragi colegi,
Doamnelor şi domnilor,
Cu exact cinci ani în urmă, în calitate de prim-ministru, veneam în faţa camerelor reunite ale Parlamentului, înaintea votului care avea să aprobe aderarea României la NATO, cu următorul mesaj: „Actul istoric pe care Parlamentul este chemat să-l consfinţească este noua calitate a identităţii României în lume şi o nouă demnitate, atât de meritată, pentru Armata română. Este un moment pe care l-am aşteptat de mult timp cu toţii, o împlinire la care au contribuit toate forţele politice, toate guvernările de după 1989, întreaga societate românească”.
Acceptând invitaţia de a adera la NATO, România exprima o opţiune definitivă care rupea complet şirul compromisurilor şi angajamentelor de circumstanţă din istoria noastră.
Aniversarea a 5 ani de la aderarea României la NATO îmi dă prilejul unui mesaj care să marcheze importanţa evenimentului. Atribuirea statutului de aliat a însemnat intrarea în cea mai fasta perioadă din istoria modernă a statului nostru. Am avut privilegiul să conduc guvernul României atunci când acest deziderat fundamental pentru interesul naţional a fost realizat şi pot spune astăzi că dacă reuşitele şi importanţa trecutului ar trebui lăsate pe seama istoricilor, învăţămintele oferite de acest trecut ne interesează pe noi, cei învestiţi cu puterea de a modela viitorul politic al ţării noastre.
Doamnelor şi domnilor,
Integrarea in NATO a fost un model de conlucrare politica la care trebuie reflectat. Acest succes, al nostru al tuturor, a avut o cauză fundamentală: in procesul integrării euroatlantice, oamenii politici romani au asigurat continuitate si coerenţă, indiferent de schimbările care s-au succedat. Ministere importante, preşedinţi, prim-miniştri aparţinând unor partide diverse au pus umărul la acest proiect. Într-o epocă marcată, pe scena noastră politică, de adversităţi exagerate si inutile, merită să medităm la acest lucru si merită să înţelegem că eventuale eşecuri din prezent se datorează, mai ales, lipsei unui obiectiv strategic major care să mobilizeze şi să ofere direcţie.
Calitatea de membru NATO a însemnat în primul rând garantarea securităţii naţionale şi intrarea cu drepturi depline în rândurile celei mai puternice alianţe politico-militare din istorie. Peste 80 la sută dintre români au susţinut procesul de integrare, la care guvernul PSD din perioada 2001-2004 a contribuit esenţial, printr-un efort susţinut politic, diplomatic şi militar.
Guvernarea pe care am condus-o ca prim-ministru a coincis de altfel cu singura perioadă, de la căderea comunismului, în care Armata Română, cea mai populară instituţie de stat, a primit un buget de 2,38 la sută din PIB, potrivit angajamentului nostru faţă de NATO. Astfel a fost posibilă, printr-o voinţă politică asumată şi o responsabilitate naţională dovedită, ridicarea drapelului României la Cartierul General al NATO de la Bruxelles. Mă uit cu o oarecare tristeţe acum la bilanţul Armatei şi la bugetul alocat acesteia în ultimii 4 ani.
Semnarea şi depunerea documentelor de ratificare, din partea României, a Tratatului de la Washington a fost pentru mine un important gest cu valenţe istorice.
În 2004, când am mers la Casa Albă pentru a depune oficial aceste documente priveam viitorul României cu speranţă. La ceremonia organizată atunci, în faţa Casei Albe, spuneam: „Într-un fel, pentru tara mea, Războiul Rece intr-adevăr s-a terminat (…). Pentru multe generaţii din România această zi are o semnificaţie istorică”.
Doamnelor şi domnilor,
Cei cinci ani parcurşi de la aderarea României la NATO au demonstrat atât beneficiile pentru România ale situării sub umbrela de securitate a Alianţei, cât şi valoarea adăugată certă pe care ţara noastră a adus-o NATO. România este astăzi unul dintre contributorii importanţi la operaţiunile militare desfăşurate de Alianţă, în Afganistan şi Kosovo, şi are o contribuţie de substanţă la proiectarea politicilor aliate în Balcanii de Vest şi Regiunea Extinsă a Mării Negre, arii geografice aflate în imediata vecinătate a NATO, esenţiale pentru securitatea spaţiului euro-atlantic.
Prestigiul dobândit de România în rândul aliaţilor săi a fost ilustrat prin găzduirea, de către Bucureşti, în urmă cu un an, a celui mai mare Summit din istoria NATO (prin numărul de participanţi şi formatele reuniunilor). Este un motiv de mândrie pentru noi toţi asocierea numelui capitalei României cu un Summit care a adoptat decizii vizionare pentru viitorul securităţii spaţiului euro-atlantic.
Peste câteva zile, la 3-4 aprilie, se desfăşoară la Strasbourg-Kehl, Summit-ul prin care NATO va aniversa 60 de ani de la constituirea sa. Nu sunt foarte mulţi aceia care, în urmă cu 20 de ani, şi-ar fi închipuit că la cea de-a 60-a aniversare a sa, NATO va include România sau alte state fost-comuniste printre membrii săi. Sunt însă mult mai numeroşi aceia care au considerat, la momentul prăbuşirii comunismului în Europa, că NATO şi-a pierdut scopul existenţei sale.
Iată că Alianţa Nord-Atlantică, prin procesul de reformă profundă pe care l-a traversat şi îl traversează în continuare, nu numai că şi-a păstrat, dar şi-a consolidat relevanţa pe scena internaţională. Funcţia de apărare colectivă, definită prin articolul V al Tratatului de la Washington rămâne esenţa NATO. La aceasta s-au adăugat şi se adaugă preocupări noi, adaptate evoluţiilor mediului internaţional de securitate. Ca parte a comunităţii de valori şi de acţiune reprezentată de Alianţa Nord-Atlantică, România îşi va aduce, în continuare, o contribuţie semnificativă la dezvoltarea politicilor aliate.
Încheierea negocierilor de aderare în Uniunea Europeană a fost şi consecinţa integrării în NATO, pe lângă îndeplinirea unor obiective clare, precum economia funcţională de piaţă, democraţie consolidată şi deschiderea către investiţii private occidentale masive.
Dar înainte de toate, eforturile cele mai importante au fost realizate de cei 22 de milioane de români. Din partea mea şi a guvernului pe care l-am condus a fost doar decizia fermă de aplicare a voinţei populare majoritare.
Aniversarea a 5 ani de la aderarea României la NATO îmi dă prilejul să mă bucur ca român, împreună cu dumneavoastră, de acele împliniri şi să sper ca acea perioadă politică, economică şi socială fastă, stabilă şi prosperă, se va întoarce curând.
Spre deosebire de momentul pe care îl celebrăm astăzi, noi, clasa politică, pare că nu reuşim încă să ne punem de acord asupra unui proiect care să ne unească din nou, care să înglobeze nu numai întregul spectru politic, dar şi întregul spectru popular.
Lipsa unei iniţiative unificatoare ne aduce astăzi într-un moment de cumpănă. Dar, din fericire, democraţia ne oferă, ca de fiecare dată, încă o şansă.
Vă mulţumesc!

Domnule Nastase,
Discursul dumneavoastra ,care nu-i al meu, aminteste subtil inca de la inceput de unul dintre artizanii aderarii Romaniei la Nato,Adrian Nastase.Din pacate sunt nevoit sa fac o parantezea si sa amintesc ca pulimea , pasaretul vorba unuia ,spectrul popular vorba dumneavoastra a ascultat din nou, din pacate discursul presedintelui , cel care este, si care nu a pus nici o caramida la aderarea Romaniei la NATO. Pe vremea cind domnul Constantinescu, ar fi trebui sa amintiti si de dansul, punea temelia aderarii la nato, Basescu,aliatul CDReului in tandem cu PSDeul care era in opozitie ataca pozitia Romaniei care permitea survolarea spatiului aerian al Romaniei, va amintiti?Va amintiti si de luarile dumneavoastra de pozitie de atunci diametral opuse celor de mai tirziu?Revin la un paragraf din finalul alocutiunii dumneavoastra ,acolo unde amintiti ceva de lipsa de coeziune a clasei politice ,eronat domnule A.Nastase, total eronat .Domnul Basescu este promotorul aliantei PD + aripa Stolojean din PNL,este liantul care a produs o majoritate covarsitoare a parlamentului ,majoritate care-i da presedintelui puteri absolute din pacate diecretionare.antidemocratice.
Domnule prim-ministru,
Mai intai, va multumesc pentru raspuns.
Dar daca spuneti ca este foarte buna ideea pentru cumul pana la 1500 lei pentru toata lumea, fara exceptie si posibilitatea de a renunta la ce depaseste aceasta suma cat timp pensionarul este si angajat, de ce urmeaza, in raspunsul dumneavoastra: ”dar acum…”???? Nu se poate imbunatati, astfel, un proiect de lege?
Nu am inteles care este parerea dumneavoastra despre un nou plafon de 4000 lei pentru pensia ce se poate cumula! (Sa fie acelasi plafon ca si in cazul mamelor care isi cresc copiii!!!). SI NOI AVEM COPII CARE NECESITA CHELTUIELI MULT MAI MARI FIIND LA LICEU SI LA FACULTATE!
SI MAI ESTE O INTREBARE! Chiar are dreptate d-nul Ilie Serbanescu atunci cand spune ca Romania nu are datorii publice si nu ar trebui sa platim noi datoriile facute de sectorul privat???? Ca platim datorii care nu sunt ale noatre! Eu, ca bugetar, dupa toate mizeriile pe care mi le face guvernul (scaderea salariului, eliminarea sporurilor, interzicerea cumulului pensiei cu salariul) nu mai vreau sa platesc datoriile privatilor! Nici nu cred ca am cum – scazand salariile vor scadea si impozitele si taxele pe care le plateam la buget din ele!
Sa le plateasca singuri! Noi le platim datoriile iar ei spun ca avem salarii si pensii nesimtite! Si, in unele cazuri, vor scoate tot din tara! Vezi bancile comerciale sau firmele din industria auto…
Nu vrem sa platim noi datoriile firmelor private prin imprumut la FMI iar d-nul Basescu ne asigura ca nici un euro din imprumut nu va ajunge la noi bugetarii! Atunci, pe noi cum ne ajuta?
Puteti sa ne raspundeti? Pe pensionarul sau salariatul de rand, care va plati datoria ani buni, cum il va ajuta imprumutul?
Parea mea este impartasita de f multi bugetari!
Va multumesc anticipat.
”Guvernarea pe care am condus-o ca prim-ministru a coincis de altfel cu singura perioadă, de la căderea comunismului, în care Armata Română, cea mai populară instituţie de stat, a primit un buget de 2,38 la sută din PIB, potrivit angajamentului nostru faţă de NATO. Astfel a fost posibilă, printr-o voinţă politică asumată şi o responsabilitate naţională dovedită, ridicarea drapelului României la Cartierul General al NATO de la Bruxelles. Mă uit cu o oarecare tristeţe acum la bilanţul Armatei şi la bugetul alocat acesteia în ultimii 4 ani.”
Aveti dreptate! Din pacate, cei mai multi politicieni isi amintesc de armata doar atunci cand vor sa se mandreasca cu ea sau au nevoie de ea!
Sa nu uitam ca in lume este, in permanenta, cel putin o zona de conflict armat! Desi pare liniste…..
Altfel, armata este pusa la colt si criticata pentru legile speciale! De ce nu se uita nici un politician la legile armatelor NATO si sa vada acolo salarii speciale si statut special pentru militari, indiferent de grad!
Este rusinos ce se intampla cu armata romana, o armata a NATO!!! dar saraca, prost platita, prost dotata.
Cenusareasa NATO!
… trecutul ofera credibilitatea liderului in fata poporului pentru gasirea celor mai bune solutii – ce pot construi viitorul nostru, azi.
felicitari!
Militarii romani din Afganistan sunt platiti din impozitele mele. Acest lucru ma face pe mine personal responsabil de ceea ce se intampla acolo. Faptul ca fortele NATO omoara civili in Afgansitan si in Irak ma priveste personal. Pana cand nu eram in NATO, protestele mele impotriva crimelor de razboi aveau o cu totul alta natura. Astazi, pentru ca NATO actioneaza impotriva convingerilor mele si ale umanitatii, protestele mele sunt din nedorita calitate de vinovat si complice la ceea ce se intampla.
Avand in vedere ca militarii romani sunt ucisi intr-o tara straina unde s-au dus nechemati (decat de catre alti cotropitori) sunt implicit vinovat sis de moartea acestora.
Domnule Adrian Nastase, va rog sa imi spuneti cum pot eu sa imi impac constiinta stiind ca pe banii mei si in numele meu sunt ucisi oameni nevinovati (straini si romani), doar pentru ca drogurile sa curga netulburat din Afganistan, iar petrolul din Irak sa fie vandut pe nimic ocupantilor americani ?
Va multumesc.
2o miliarde imprumut
2o milioane populatia Romaniei
2o.ooo :2o = 1 miliard eu/ locuitor
cum comentati
De obicei discursurile importante ale persoanelor importante sunt preluate de catre agentiile de stiri (importante) si de catre publicatiile cu audienta nationala. Cand asta nu se intampla este bun si blogul pentru a compensa ratarea (gestul ratat de catre respectivele publicatii).
…asadar care ar fi pe scurt mesajul esential al prelungului discurs? Cumva ca Nastase ne-a dus in NATO?
Un eveniment care merita mai mult decit o sedinta a parlamentului. Ca si o armata care merita mai mult decit este si decit are. Ca si o industrie militara care merita sa fie mai mult decit a ajuns. Posibil sa marcam a 8-a aniversare prin disparitia aviatiei de lupta romanesti.
Totusi nu doar parlamentul a marcat evenimentul, ci si conducerea pesede, prin ignorarea dlui Pascu in ceea ce priveste candidaturile europene.
Acrostih aniversar
Nicicând n-a existat o forţă mondială de descurajare
Atât de strălucită, ce poate fi oricând năucitoare.
Tot globul o admiră, chiar cei ce-o fac cu-ngrijorare.
Oceanul planetar, uscatul şi văzduhul le are la picioare.
Cand vom sarbatori primul an de la desfintarea blocurilor militare si a cheltuelilor imense pentru a ucide oameni ?Acei bani pot fi folositi mult mai bine in folosul omenirii.Nu credeti ? Sa auzim de bine.
NATO (daca suntem francofoni poate ar trebui sa spunem OTAN, nu?), odata cu extinderea, s-a diluat ca forta, paradoxal acum cand poate apela la mai multe resurse. Si nici nu are perspective prea clare in zone indepartate, ca Afghanistanul. Iar in Europa nu prea are cu cine sa lupte.
Suntem intr-o perioada in care forta dreptului e mai mult o figura de stil decat o regula unanim acceptata. Pare mai importanta “opinia publica mondila” (concept vag, refugiu facil pentru justificarea oricarei actiuni a celui mai puternic).
Asa ca nu simt nimic, la aniversarea NATO. Nici de bine, nici de rau…
Adrian Nastase Presedinte !
PIRATUL un blog despre Traian BASESCU:
http://piratul.blogspot.com/
vreau sa multumesc din inima psdului pt contributia la procesul de accedere al patriei noastre la nato si ue…fara psd nu am fi intrat..
Legea martiala pentru Romania:
http://www.urbaniulian.ro/2009/03/31/lege-martiala-pentru-romania/
De ce s-a simtit nevoia unui asemenea proiect de lege indreptat impotriva romanilor? Catre ce ne indreptam? Cum ne va afecta aderarea la NATO viata cotidiana, drepturile si libertatile fundamentale?
Ati avut un discurs civilizat fata de altele. Insa, intr-o versiune putin rocambolesca, am scris despre alte discursuri…:)
http://www.alvalia.ro/blog/?p=531
Ma intreb daca NEUTRALITATEA ROMANIEI , este posibila ? Cred ca ar fi in interesul blocurilor militare si al nostru .Aceasta este o tinta reala ,nu schimbarea PATRONULUI .Pentru asta chiar ca-i nevoie de barbati (oo).
Dl AN ,aseara la dl. Gadea ,interventiile au fost la obiect .
S-auzim numai de bine !
Uite domnule, s-a umplut pagina de pseudo-latini ecologisti.Protestatari impotriva crimelor impotriva civililor ,acum si din Afganistan. Nu am vazut acum citiva ani , lantul acestor “umanisti” , autoflagelati sau legati in lanturi de granita Afganistanului, atunci cind talibanii, faceau crime impotriva umanitatii.Ei sunt acceasi care prin anii razboiului rece organizau mitinguri de pace , ghidonate de Moscova , mitinguri care se opreau la propriu si la figurat la baza cortinei de fier.De ce nu contabilizeaza aceasta categorie meschina,crimele facute de talibani nu numai impotriva civililor, de ce nu contabilizeaza exodul intelectualitatii afgane, total in afara granitelor,de ce nu contabilizeaza fapul ca Afganistanul era cu numai citziva ani inainte statul major al jihadului islamic. Da domnilor acel Jihad care enunta eradicarea a tot ceace nu este islamic!
Ar mai fi o chestiune pe care o reiau in conceptul mechin folosit atat de petronius cit si pe publius cele doua ppeuri si ii intreb , cunosc dansii in mod sigur ca civilii pseudo-talibani omorati de fortele internationale nu sunt cumva “unguri”?
In mod sigur actiunile criminale impotriva umanitatii ale fundamentalistilor islamici au fost blocate temporar pe teatrul de razoi intern din Irak si Afganistan si Palestina, fapt care a mai slabit presiunea , acestora din spatiul european.
@Anti Nastase
Legat de Afganistan, uite ce spune un tip care era sa ajunga ministru de externe in SUA.
Most of the so-called `terrorist training camps in Afghanistan in 2001’ were actually camps run by Pakistan intelligence where mujahidin were being prepared to fight in Indian-held Kashmir.
Al-Qaida never had more than 300 men and is today reduced to a handful of fugitives hiding in Pakistan’s tribal territories and Baluchistan. The movement’s primary function, as my new book explains, was as a guest house and data base for foreign mujahidin fighting the Soviets and Afghan Communists. It was not and is not a `world-wide terrorist organization.’ Catching al-Qaida’s survivors requires police work, not thousands of heavy troops.
Mai gasesti si alte lecturi interesante pe saitul lui la: http://www.ericmargolis.com/
@ Anti Nastase
Cine i-a judecat pe teroristii despre care vorbesti ? Cine i-a condamnat pe asa zisii teroristi ? Cine i-a executat ? Au avut acuzatii dreptul sa se apere ?
In cazul in care nu ai niste raspunsuri coerente, te invit sa te mai gandesti cine gandeste “tipic comunist” (de fapt, nu este vorba de comunism, ci de totalitarism – “viitorul de aur al intregii omeniri”)
Si inca ceva, AntiNastase: incearca sa gandesti logic si daca se poate cu capul … cu propriul cap, pentru ca televizorul nu tine loc de neuron.