5 ani de la aderarea la NATO

 

Puteti citi mai jos interventia mea in cadrul sedinţei comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului consacrată Aniversării NATO şi marcării a cinci ani de la aderarea României la Alianţa Nord-Atlantică

Stimaţi invitaţi,

Dragi colegi,

Doamnelor şi domnilor,

Cu exact cinci ani în urmă, în calitate de prim-ministru, veneam în faţa camerelor reunite ale Parlamentului, înaintea votului care avea să aprobe aderarea României la NATO, cu următorul mesaj: „Actul istoric pe care Parlamentul este chemat să-l consfinţească este noua calitate a identităţii României în lume şi o nouă demnitate, atât de meritată, pentru Armata română. Este un moment pe care l-am aşteptat de mult timp cu toţii, o împlinire la care au contribuit toate forţele politice, toate guvernările de după 1989, întreaga societate românească”.

Acceptând invitaţia de a adera la NATO, România exprima o opţiune definitivă care rupea complet şirul compromisurilor şi angajamentelor de circumstanţă din istoria noastră.

Aniversarea a 5 ani de la aderarea României la NATO îmi dă prilejul unui mesaj care să marcheze importanţa evenimentului. Atribuirea statutului de aliat a însemnat intrarea în cea mai fasta perioadă din istoria modernă a statului nostru. Am avut privilegiul să conduc guvernul României atunci când acest deziderat fundamental pentru interesul naţional a fost realizat şi pot spune astăzi că dacă reuşitele şi importanţa trecutului ar trebui lăsate pe seama istoricilor, învăţămintele oferite de acest trecut ne interesează pe noi, cei învestiţi cu puterea de a modela viitorul politic al ţării noastre.

Doamnelor şi domnilor,

Integrarea in NATO a fost un model de conlucrare politica la care trebuie reflectat. Acest succes, al nostru al tuturor, a avut o cauză fundamentală: in procesul integrării euroatlantice, oamenii politici romani au asigurat continuitate si coerenţă, indiferent de schimbările care s-au succedat. Ministere importante, preşedinţi, prim-miniştri aparţinând unor partide diverse au pus umărul la acest proiect. Într-o epocă marcată, pe scena noastră politică, de adversităţi exagerate si inutile, merită să medităm la acest lucru si merită să înţelegem că eventuale eşecuri din prezent se datorează, mai ales, lipsei unui obiectiv strategic major care să mobilizeze şi să ofere direcţie.

Calitatea de membru NATO a însemnat în primul rând garantarea securităţii naţionale şi intrarea cu drepturi depline în rândurile celei mai puternice alianţe politico-militare din istorie. Peste 80 la sută dintre români au susţinut procesul de integrare, la care guvernul PSD din perioada 2001-2004 a contribuit esenţial, printr-un efort susţinut politic, diplomatic şi militar.

Guvernarea pe care am condus-o ca prim-ministru a coincis de altfel cu singura perioadă, de la căderea comunismului, în care Armata Română, cea mai populară instituţie de stat, a primit un buget de 2,38 la sută din PIB, potrivit angajamentului nostru faţă de NATO. Astfel a fost posibilă, printr-o voinţă politică asumată şi o responsabilitate naţională dovedită, ridicarea drapelului României la Cartierul General al NATO de la Bruxelles. Mă uit cu o oarecare tristeţe acum la bilanţul Armatei şi la bugetul alocat acesteia în ultimii 4 ani.

Semnarea şi depunerea documentelor de ratificare, din partea României, a Tratatului de la Washington a fost pentru mine un important gest cu valenţe istorice.

În 2004, când am mers la Casa Albă pentru a depune oficial aceste documente priveam viitorul României cu speranţă. La ceremonia organizată atunci, în faţa Casei Albe, spuneam: „Într-un fel, pentru tara mea, Războiul Rece intr-adevăr s-a terminat (…). Pentru multe generaţii din România această zi are o semnificaţie istorică”.

 Doamnelor şi domnilor,

Cei cinci ani parcurşi de la aderarea României la NATO au demonstrat atât beneficiile pentru România ale situării sub umbrela de securitate a Alianţei, cât şi valoarea adăugată certă pe care ţara noastră a adus-o NATO. România este astăzi unul dintre contributorii importanţi la operaţiunile militare desfăşurate de Alianţă, în Afganistan şi Kosovo, şi are o contribuţie de substanţă la proiectarea politicilor aliate în Balcanii de Vest şi Regiunea Extinsă a Mării Negre, arii geografice aflate în imediata vecinătate a NATO, esenţiale pentru securitatea spaţiului euro-atlantic.

Prestigiul dobândit de România în rândul aliaţilor săi a fost ilustrat prin găzduirea, de către Bucureşti, în urmă cu un an, a celui mai mare Summit din istoria NATO (prin numărul de participanţi şi formatele reuniunilor). Este un motiv de mândrie pentru noi toţi asocierea numelui capitalei României cu un Summit care a adoptat decizii vizionare pentru viitorul securităţii spaţiului euro-atlantic.

Peste câteva zile, la 3-4 aprilie, se desfăşoară la Strasbourg-Kehl, Summit-ul prin care NATO va aniversa 60 de ani de la constituirea sa. Nu sunt foarte mulţi aceia care, în urmă cu 20 de ani, şi-ar fi închipuit că la cea de-a 60-a aniversare a sa, NATO va include România sau alte state fost-comuniste printre membrii săi. Sunt însă mult mai numeroşi aceia care au considerat, la momentul prăbuşirii comunismului în Europa, că NATO şi-a pierdut scopul existenţei sale.

Iată că Alianţa Nord-Atlantică, prin procesul de reformă profundă pe care l-a traversat şi îl traversează în continuare, nu numai că şi-a păstrat, dar şi-a consolidat relevanţa pe scena internaţională. Funcţia de apărare colectivă, definită prin articolul V al Tratatului de la Washington rămâne esenţa NATO. La aceasta s-au adăugat şi se adaugă preocupări noi, adaptate evoluţiilor mediului internaţional de securitate. Ca parte a comunităţii de valori şi de acţiune reprezentată de Alianţa Nord-Atlantică, România îşi va aduce, în continuare, o contribuţie semnificativă la dezvoltarea politicilor aliate.

Încheierea negocierilor de aderare în Uniunea Europeană a fost şi consecinţa integrării în NATO, pe lângă îndeplinirea unor obiective clare, precum economia funcţională de piaţă, democraţie consolidată şi deschiderea către investiţii private occidentale masive.

Dar înainte de toate, eforturile cele mai importante au fost realizate de cei 22 de milioane de români. Din partea mea şi a guvernului pe care l-am condus a fost doar decizia fermă de aplicare a voinţei populare majoritare.

Aniversarea a 5 ani de la aderarea României la NATO îmi dă prilejul să mă bucur ca român, împreună cu dumneavoastră, de acele împliniri şi să sper ca acea perioadă politică, economică şi socială fastă, stabilă şi prosperă, se va întoarce curând.

Spre deosebire de momentul pe care îl celebrăm astăzi, noi, clasa politică, pare că nu reuşim încă să ne punem de acord asupra unui proiect care să ne unească din nou, care să înglobeze nu numai întregul spectru politic, dar şi întregul spectru popular.

Lipsa unei iniţiative unificatoare ne aduce astăzi într-un moment de cumpănă. Dar, din fericire, democraţia ne oferă, ca de fiecare dată, încă o şansă.

Vă mulţumesc!