Mi-au semnalat unii prieteni interviul dat de presedintele Camerei Deputatilor unui cotidian central, in care sunt atacat si in care se incearca “reincalzirea” subiectului conflictului de saptamana trecuta.
Nu sunt dispus sa intru in aceasta disputa care a mers mult mai departe decat ar fi fost firesc. Sigur ca un schimb de contre este intotdeauna picant, dar obiectivul meu politic nu este acela de a fi picant. Pentru mine, ramane “cum am vorbit” si nu am altceva de comentat. Mai ales ca, din punctul meu de vedere, acest subiect nu exista.

Pai nici nu mai aveti ce. Iar de vorbit… ce sa mai spunem? “Tacerea e de aur”, idee pe care, se pare, n-ati inteles-o niciodata. Dar ati castigat ceva: bananele.
Corect.
Sunt de acord. S-a bagat in seama singura prea mult deja. Si nu de alta, dar daca ati mai continua, ati obliga-o pe stimabila sa-si epuizeze rezervorul de resurse lingvistice, care s-a dovedit a fi foarte sarac. Si va ramane cu pronuntarea apasata, uneori cu o intonatie total gresita, si cu grupurile “ce,ci, ge, gi”, care-i plac ei atat de mult.
“Nu comentez” Tare !!!
Si eu fac la fel. Va comunic (tuturor) ca nu comunic. Si va invit sa faceti la fel! Am incheiat comunicatul. Si comunicarea!
bravo. un vultur nu omoara muste.
Adrian Nastase,
…”ramane cum am vorbit”, in spatiu public, -aminteste-ti de patania marinarului care, pana una alta, era totusi intr-un spatiu privat!- te-a dus intr-o zona prea putin frecventabila.
Au cedat nervii, or sunt “simple” lacune?!
Tonul face muzica, iar muzica adevarata se canta in centrul Europei.
bravo
Corect !!! A fost suficient schimbul de “sageti” de pana acum.Daca si doamna cu pricina ar fi inteles asta,n-ar fi primit atatea comentarii (majoritatea) deloc magulitoare, la interviul aparut ieri. Si oricum acel “ramane cum am vorbit”,ustura mai tare !
Nu comentati.
dar ati redeschis subiectul si-ati mai facut-o inca o data proasta pe cucoana amintind ca “ramane cum am vorbit”.
Cam cusuta cu ata alba aceasta decizie de a nu comenta.
Foarte corecta ultima fraza a Galei.
Decizie corecta!
Asta nu inseamna ca nu trebuie sa se mai astepte la un “bici” intelectual, la momentul oportun. Cat o intelege, saraca!
@Inteleapta decizie.
Scurt si clar. Ar trebui sa nu mai discutam sau sa nu ne mai intereseze subiectele picante, fara substanta.
Domnule Nastase, nu ne intereseaza subiectul cu acesta noua Mioara Mantale, a Camerei Deputatilor.Lasati-o in pace si asa are deja, destule riduri pt. frageda ei varsta.
Eu as dori sa aflu de la dvs daca Romania la sfarsitul anului 2004, avea o datorie externa de 21 miliarde si la sfarsitul lui 2008, acesta datorie externa a ajuns la 71 miliarde.
Unde au fost investiti acesti 50 de miliarde si cine sunt beneficiarii?
Ce facem cu cele 20 miliarde pe care vrem sa le luam de la FMI?
Aceste cifre ale datoriei externe sunt exacte sau doar simple zvonuri, menite sa produca panica?
Multumesc anticipat.
@
Dinu
Citez finalul postarii tale: “Tonul face muzica, iar muzica adevarata se canta in centrul Europei.”
Priveste cu atentie o harta a Europei si vei vedea ca Romania se afla EXACT in centrul ei.
P.S.
Daca te vei fi referit cumva la “komisari”, ti-am raspuns deja (pe un alt “fir” al blogului, unde m-ai “interpelat”).
Bravo. Punct.
@
Adrian Nastase
CE AR FI DE COMENTAT?
Ai dreptate sa nu comentezi.
De altfel, nici nu ai fi avut ce.
Sa comentezi faptul ca o duduie-deputat dispretuieste alegatorii romani spunand, cu ridicola emfaza, intr-un interviu, ca un coleg al ei deputat, reprezinta “o marca” (doar!) in colegiul in care a fost ales, de parca acest lucru nu ar fi cu adevarat respectabil, ci o rusine?
Sa comentezi faptul ca aceeasi duduie, ajunsa (evident, depasind mult limitele competentei sale) presedinta a Camerei Deputatilor nu cunoaste chestiuni elementare legate de Parlament- anume ca in Legislativ NU CONTEAZA pozitia cuiva in partid, dar procentajul obtinut de acel partid in alegeri, care da si greutatea grupului parlamentar corespunzator? Ca in Biroul Permanent al unei Camere a Legislativului sunt reprezentate grupurile parlamentare, nu functiile din partidele carora le corespund acele grupuri?
Sa comentezi faptul ca duduia respectiva vorbeste ca sa se faca de ras, cand, referindu-se la un om politic care ocupa o functie importanta intr-o formatiune politica, afirma ca acela “nu reprezinta nimic la el in partid”, jignind, astfel, toata acea organizare politica si pe toti cei care l-au ales?
Sa comentezi faptul ca, in mod iresponsabil, duduia cu pricina anunta cine NU va candida la alegerile prezidentiale dand, astfel, penibile “indicatii pretioase” unei formatiuni politice din a carei conducere face parte tocmai cel pe care considera ca il poate exclude, cu suficienta, din cursa pentru Cotroceni si caruia i-a “desfiintat” in prealabil, functia pe care o are in partidul sau, prin afirmatia ca acela “nu reprezinta nimic” in acel partid?
Sa comentezi mizeria proferata de duduia in cauza cand transmite transparent mesajul ca, prin indivizi asupra carora ai avea influenta, ameninti angajatii Camerei ca ii dai afara din serviciu, cand toata lumea stie ca nu te ocupi de astfel de lucruri si ca, dimpotriva, acolo unde ai competenta legala, sprijini oamenii sa-si pastreze locurile de munca?
Sa comentezi ca duduia in cauza habar nu are care este Statutul parlamentarului, ceea ce face ca ocupanta scaunului de presedinte al Camerei Deputatilor sa fie penibila iar aceasta Camera a Legislativului sa se umple de ridicol dat fiind “varful” pe care il are?
Sa comentezi enormitatea- pentru care duduia aceea chiar nu are ce cauta in locul pe care il ocupa- ca un om aflat in conducerea POLITICA a unei Camere a Parlamentului s-ar putea ocupa de “datul afara” al angajatilor, cand astfel de lucruri nu intra in atributiile si nici nu tin de domeniul activitatii acelei conduceri -si de domeniul activitatii parlamentarilor, in general?
(In acest caz, lucrurile sunt, FORMAL, mult mai grave decat in cazul celorlalte remarci ale duduii: inseamna ca ea se amesteca, direct-parandu-i-se firesc sa faca asta- in “datul afara” al oamenilor dintr-un “departament” sau altul din moment ce considera, cu lejeritate, ca un alt membru al conducerii politice a Camerei Deputatilor ar putea avea la activ astfel de actii!).
Ai dreptate sa spui- citez:”Pentru mine, ramane “cum am vorbit” si nu am altceva de comentat.”
Felicitari pentru aceasta decizie!
P.S.
Subliniez un alt aspect: CINEVA ANUME are ce sa comenteze!
Aceea este Daniela Popa (nu pentru schimbul de scaune, ci pentru referirea pe care duduia Alma a facut-o la ea- contrapunandu-ti-o inacceptabil- in interviul pe care l-a dat in “Gandul”.)
Daca tot a spus Alma ca “lucreaza bine” (am citat) cu Daniela Popa, imi pare absolut firesc (si, as spune, obligatoriu, intr-un fel) ca aceasta sa o lamureasca, PUBLIC, fata de toti membrii Biroului Permanent, pe ocupanta scaunului de varf din ierarhia Camerei Deputatilor, atat asupra regulilor de aplicat (asta, in calitatea sa de vechi parlamentar) cat si a realitatii politice in general (implicand si pozitiile poltice).
Si va plingeati ca nu va mai ataca nimeni !.
Eu totusi as comenta ca asemenea schimburi grobiene de “contre” spun multe despre nivelul politicii de pe la noi.
@ Adrian Năstase
“Mi-au semnalat unii prieteni interviul dat de presedintele Camerei Deputatilor unui cotidian central, in care sunt atacat si in care se incearca “reincalzirea” subiectului conflictului de saptamana trecuta.” Bănuiesc despre care “cotidian central” este vorba. Vă semnalez comentarii pe forum la acel interviu : 1/alina: ea vorbeste? Luni, 16 Martie 2009 12:24 Nu sunt un fan al lui Nastase dar el cel putin a reprezentat ceva. Pe cand ea… …… Macar de-ar avea decenta sa taca din gura. […] 2/ alma-ata: roberta a(nti)nastase /Luni, 16 Martie 2009 16:49 /***principiul lui peter:”in orice ierarhie,orice salariat tinde spre nivelul sau de incompetenta”.*** miss, a ajuns la nivelul de incompetenta inainte de a se aseza pe primul fotoliul al camerei(“foto”, imi vine sa zic) pt.postul acesta, de al 3-lea om in stat si atunci face si ea ce a invatat prin discoteci, cluburi, fashion-vestiare-podiumuri si alte locuri ale pierzaniei, adica fite, ca si in saptamina cu discutiile economice pe buget ale camerei, cind a lipsit din plen.se poate compara ea cu un prof. universitar de dinainte de “89, fost ministru de externe (2 ani) din primul guvern de dupa “89,de presedinte al camerei deputatiilor(4 ani),primministru(4 ani), deputat de 20 de ani, sef de partid, etc., cu realizari in economia concreta a tarii? cel mai bine ar fi sa se retraga, sa plece sa se ocupe pt.ce s-a pregatit si pt. ce mini background are.
Corect, ati “comentat” destul! Nu inteleg insa pentru ce ati reactionat la fitzele lu’ madam Roberta? Citeam intr-o fitzuica precum ca, cea de-a V-a functie in stat n-a mai fost exercitata de “Frumusetea Sa” de la investire!? Mai citeam ca madama este atat de valoroasa incat este escortata de cate patru BMW-uri SPP-iste o data … Acum, in prostia mea, ma gandesc ca nu orice bucata de pirita stralucitoare ascunde o pepita de aur, dar cand esti chior de un ochi s-ar putea sa nu observi!
V-ati suparat ca a cerut sa aiba alti “vecini” la sedintele de Birou. Dar nu era normal? Ce vreti sa bârfeasca cu dvs? Sunteti in stare sa intretineti o bisericuta? Sunteti in stare sa pregatiti osanale? Pai vedeti? Ioan Oltean poate!
Domnule Nastase,
Articolul “Nu comentez”, care reincalzeste comentariile de pe blog, cred ca este traductibil prin: “Nu comentez, dar nimeni nu va interzice voua, bloggerilor mei, s-o faceti in locul meu”
. Iar de aici incolo… the sky is the limit (daca excludem cenzura Manuelei, desigur
.
.
Astept, deci, cu nerabdare, reluarea dialogului coafezelor de pe blog, un dialog atat de util in tratarea… caderii parului Robertei Anastase
@
Aya
Nu este vorba de pozitia geografica a Romaniei pe hatra Europei, ci de pozitia ei culturala, educata si erudita, atat cat s-a mai salvat din ea.
Exista inca o Romanie, din-ce-in-ce mai mica, ce se afla inca in “Centrul Europei”. Acolo unde se asculta “cea mai buna muzica”. Cat timpva mai exista …greu de spus.
Referitor la particula “Alma” – corespondentul lui “om salbatic”, pentru niste pastori din Asia in urma cu cateva sute de ani -, ei bine, in urma cu cateva mii de ani, “alma” insemna pentru latini: “care face sa traiasca” sau “care hraneste”. Conotatia oferita depinzand, evident, de referentialul socio-temporal ales, m-am intrebat pentru o clipa, daca nu am ajuns, din greseala, pe blogul vreunui oier celebru
.
De necrezut! Dupa ce domnul Adrian Nastase nu comenteaza-comentand despre un interviu in continuarea unui eveniment “monden” al carui erou a fost, un delator oarecare, dornic sa-i faca placere d-lui vice-presedinte al camerei, se grabeste sa caute “reperele bibliografice” indicate vag, sa le citeasca, neneglijand comentariile anonimilor si sa faca atent o selectie de bârfe pe care o reproduce cu mandrie si satisfactie pe blogul domnului Nastase. Nu vi se pare de necrezut? Dar ce? Nu s-au mai vazut oare astfel de “excese” de conversatie? S-au vazut! Totusi “delatorul” care aduce trofeul pe blog nu este un adolescent needucat si teribilist. Este un autor de carti, un om cu o anumita varsta, cu lecturi importante si cu pretentii. Pentru mine gestul sau este de necrezut.
P.S. Domnul Nastase incearca sa se indeparteze de zona “susanelelor” postand serios, gospodareste, subiecte si teme de meditatie solide cu continut strategic, “ideologic”, “social”, “economic”, care probeaza… nu-i asa. Credeti ca domnul cu delatiunea, cult si informat, care stie din carti ca exista mai multe feluri de capitalism, are vreun comentariu de facut in dezbaterea despre perspectivele ideologiei glorioase de stanga sustinute de nevoie de reprezentanti ai dreptei? Nu, nici vorba!
Nuiaua de alun
În casă, după uşă, nuiaua de trei coţi,
Demult nefolosită, ascunsă de nepoţi,
Privea îngrijorată ce pozne pun la cale
Copii puşi pe şotii, mereu originale.
Cagulă din ciorap îi puse lui Azor,
Care orbăcăind din colţ în colţ de zor,
Sparse oala cu lapte şi “îndreptă” un geam,
În loc să protesteze prin graiul ham, ham,ham
La mâţă îi legară coada de gât c-o sfoară
Şi cum îi dete drumul a început să sară,
Pe masa cu pahare şi două căni cu apă
Ce se făcură cioburi, alături de o mapă.
O pungă cu făină, de uşă suspendată,
Pasibilă să crape când este clătinată,
Urma să o pudreze din cap până-n picioare
Pe draga de bunică ce vine cu mâncare.
Nu-i este dat să-i fie cui i se pregăteşte
Şi mai întotdeauna la cin’se nimereşte.
Aşa scăpă bunica, dar o-ncasă tăticu
Intrând să-şi vadă fii, pe Nicu şi pe Gicu.
Albit pe toată faţa mai rău ca un morar,
Află că de ispravă copii n-au habar,
Că mâţa şi căţelul s-au zbenguit prin casă
Şi foarte vinovaţi, de frică stau sub masă.
-Nuia pofteşte-n mână şi află-mi mai rapid
Care e adevărul, oricât e de stupid.
Nu-ţi face griji de tine şi nici de funduleţe,
În curte e alunul şi două sălcii creţe.
Prea harnică nuiaua lăsa urme pe fese
Până se înroşiră, şi fără să îi pese,
Ruptă în trei sau patru se risipi pe jos,
Lăsând timp de odihnă la fiecare dos.
Spăşiţi recunoscură în faţa lui tăticu,
Că vinovaţi de fapte sunt ei, Gicu şi Nicu;
Cerându-le iertare şi făcând jurăminte
Că n-or mai supăra: pisici, căţei, părinte.
Simţeau o bucurie văzând nuiaua ruptă
Convinşi în mintea lor că au învins în luptă
Alunul le şopti să nu mai facă rele,
Că-ntrânsul se găsesc o droaie de nuiele…
……………………………………………
Tăticul, străbunicul, bunicul şi nepoţii
Primind nuiele multe s-au cuminţit cu toţii.
De-aceia un alun e bine să îl ai
Bătaia cum se ştie fiind ruptă din Rai.
PS Nici o încruntare n-a rezistat unui zâmbet.
Asemenea mesaj, venit din gura unei… doamne, nici nu merită comentat.
Oricum nu e gura ei, dar mintea scurtă a preluat repede – crezând că este hinky să faci aşa ceva – tâmpeniile “consiliate” de vreun dobitoc din vecinătate.
Habar n-am dacă prietenii v-au semnalat acest fapt cu… prietenie.
@bre meta,
păi nu juraşi tălică să te duci pe pustii, hm ?
Iar, vorbeşti singur … te iubeşti, nu-i aşa roboţelule şi te bucuri precum fătălăul, e mai grav decât părea majkă ! Treci la nani, că ţi-o fi de-atâta zbenguială, bei şi-un ceai, da ?
@ meta-Comunicatorul
Nu eu am fost la Păltiniş. Am vorbit pe alt fir despre “principiul Peter”. Una din “bârfele” re-transmise era enunţul. N-ai observat. Influenţa liniei Andrei Pleşu în “cultura română”.
De la o vreme vad ca Sibilla si Titus imi adreseaza mesaje nesolicitate in tandem. O coincidenta sau o combinatie foarte draguta. Si amandoi au ceva nostim in rostire care devine de la niste tensiuni interne dublate de bizare agnoase. Ce-ar fi sa va duceti si la CNSAS tot impreuna. Nu stii de unde sare surpriza.
P.S. Sibilla ce inseamna “prieten de organizatie fascista”? Si de unde ai telefonul lui? Si apoi cine te ataca fata draga? Te tii de mine ca scaiul si tot tu strigi luati-l de pe mine ca-l omor. Hai jiveli!
Universală
Măgarul n-are treabă când oile beau apă;
O lege din străbuni a lumii ce s-adapă.
Şi pentu a-ncheia această socoteală,
“Acolo unde-i lege, nu e loc de tocmeală”.
@ meta-Comunicatorul şi grupul pseudo-cultural Pleşu-Liiceanu-Patapievici pe care îl reprezintă
Tocmai ce am primit pe blogul personal mesajul :
+Alina spune: martie 24, 2009 la 2:59 pm /Buna ziua, am o mare rugaminte la dumneavoastra…daca aveti materiale cu privire la optimalitatea Pareto va rog sa imi trimiteti pe adresa mea de e-mail…fac o lucrare cu privire la acest subiect si adun cat mai multa informatie…va multumesc mult, blogul este o o adevarata “revelatie”. Alina Vladoiu+
Vedeţi că este un blog util ? Puneţi mâna pe carte, băieţi !