Cornul si laptele

La finalul saptamanii trecute, doamna Adriana Saftoiu a cerut comisiei de resort din Camera Deputatilor, dar si ministerului Educatiei sa ia in calcul reconsiderarea programului „Cornul si laptele”. Cu tot respectul pe care i-l port, cred ca, de aceasta data, doamna Saftoiu are o abordare gresita. Apropo, si eu sunt parlamentar in Prahova si nu am primit semnale conform carora acest program ar fi devenit inutil. Realitatea este tocmai contrara. Am fost intrebat cand va fi acesta extins sau suplimentat. Si asta de foarte multe ori.

Sunt sigur ca unii dintre voi se vor gandi ca am aceasta reactie pentru ca Guvernul condus de mine a introdus programul „Cornul si laptele”. Aveti dreptate. Am aceasta reactie pentru ca atunci am facut un lucru care s-a dovedit foarte bun si despre care cred ca este la fel de bun si in ziua de astazi. Eu am o optica diferita de cea a doamnei Saftoiu in ceea ce priveste programele menite sa ii ajute pe elevi sau sa usureze accesul la educatie. Caci, oricat de tragic ar parea, exista in multe zone din tara copii pentru care acea gustare de la scoala este cea mai consistenta de care au parte intr-o zi intreaga. Dar pe acestia cine ii intreaba?

Optica mea este, fireste, mai putin liberala decat cea a doamnei Saftoiu, in sensul in care sunt interesat in primul rand de scopurile unor cheltuieli si nu doar de cheltuielile bugetare in sine. Eu cred ca accesul la Educatie poate fi imbunatatit prin reabilitarea scolilor, dotarea lor la standarde decente, oferirea de gustari sau chiar a unei mese calde (o propunere despre care am mai vorbit). Am auzit invocat faptul ca produsele din actualul program ar ajunge vechi la copii. Acesta ar fi, in opinia doamnei Saftoiu, un argument pentru reconsiderarea lui. Poate imi spune si mie cineva de ce? Eu dintr-un astfel de argument inteleg mai degraba ca avem probleme cu unele firme, dar mai ales cu cei care trebuie sa le verifice, dar poate inteleg eu gresit. Oricum, nu cred ca, deocamdata,  laptele pentru copii ar trebui inlocuit cu un produs abundent in colegiul doamnei Saftoiu – vinul.

Recent si doamna ministru Andronescu s-a referit la acest program, propunand o upgradare a lui, in formula unei mese calde, in formula “after school”. Din discutia pe care am avut-o cu doamna ministru, am inteles ca doreste sa realizeze acest proiect, gradual, acolo unde este posibil (unde vor exista spatii, conditii, resurse etc). Deci programul “cornul si laptele” ramane ca un program general, iar acolo unde el va putea fi transformat intr-un program de oferire a unei mese calde pentru copii, oferindu-le acestora posibilitatea de a ramane mai tarziu in scoala, pentru a-si pregati lectiile, sub indrumarea invatatorilor, pana cand parintii isi termina programul la servici, acest lucru sa se realizeze treptat. 

Sunt de acord cu doamna Saftoiu atunci cand vorbeste despre necesitatea de a lua in calcul directiva europeana privind distributia de fructe in scoli. Daca va mai aduceti aminte, am sustinut aceasta propunere chiar aici si ma bucur ca exemplul dat de noi a fost urmat si in UE. Cred ca ar trebui sa facem acest lucru foarte curand. Dar nu taind din orice pe principiul „neproductivitatii”.

PS: Poate ca eliminarea programului „cornul si laptele” li s-ar parea unora tentanta, in aceasta frenezie a taierii cheltuielilor bugetare. Din contra, cred ca acest tip de programe trebuie amplificate – si din motive legate de starea de saracie a multor familii cu copii numerosi si pentru a incuraja procesele de socializare si de integrare sociala prin intermediul scolii sau pentru a mentine copiii in spatiul scolii si a nu-i lasa pe strada, dezvoltand bazele unei criminaliatati juvenile, in crestere oricum.

38 Răspunsuri to “Cornul si laptele”


  1. 1 Iluminatul martie 5, 2009 la 10:27 am

    Trenul şi catrenul

    Un tren de marfă cu vagoane goale,
    Mai zgomotos decât un car cu oale,
    Se şerpuia pe un tronson de cale
    Ce traversa cumplitul peisaj de jale;

    Cu fabrici demolate sau scoase la mezat,
    Cu şesul fără viaţă, ca un schelet bronzat,
    Crăpat de-atâta sete şi mistuit de foc,
    Lăsat în nesimţire şi bătaie de joc;

    Cu oameni amărâţi furând din fierul vechi,
    Cu cârca sau căruţul remorcat de perechi.
    Din loc în loc copii cu pungi – aurolaci;
    Ai noştri sunt şi ei; că-i placi sau că nu-i placi.

    La dreapta, pe rambleu ascunsă d-un rugar,
    O “fată”vinde sex la un moş – fost plugar.
    A văzut multe şulfa în viaţa-i, cu simţire;
    Raportu-i prea ok pentru preţ-fericire.

    Un auto de lux oprit – să nu blocheze -
    Ca doamna şi şoferul să se uşureze,
    Anume sfidător, privirii se arată;
    Concluzie mai veche, că lumea-i segregată.

    Departe se zăreşte o urbe şi palatul
    Care adăposteşte – un timp – pe împăratul
    Pleşuv şi asimetric; făptură de doi bani;
    Avid după putere, ce-o vrea încă cinci ani.

    …………………………………………………..
    Când nu-ţi place peisajul care îl străbate trenul,
    Ocoleşte-l cu privirea, aţintind-o pe catrenul
    Care fără de tăgadă te îndeamnă sus şi tare :
    Hai ! trezeşte-te române, că e vremea de schimbare.

  2. 2 George Amihaesei martie 5, 2009 la 10:38 am

    Ce poti sa le ceri acestor incompetenti?Cum sa elimine acest program?Daca vor sa mai taie din cheltuieli pot sa verifice toti parlamentarii care au locuinte in Bucuresti dar totusi isi primesc si banii de chirie(Lia Olguta Vasilescu,Gabriel Oprea, Andrian Sirojea Mihei) ca daca ar fi eliminate aceste plati ilegale si s-ar mai verifica si consumul de benzina(pentru ca nu e posibil sa faci zi de zi 400-700 km cu au trecut majoritatea soferilor pe foile de parcurs) cred ca am putea suplimenta programul cu cel putin inca un corn.Dar ce sa le ceri?Compasiune pentru copii care( bine ati subliniat ) aceea masa e poate cea mai consistenta din zi?Nu ai cum.Hienele tot hiene raman.

  3. 3 krudus martie 5, 2009 la 10:42 am

    Distinsa doamna Saftoiu, comite o mare greseala.Cu siguranta dinsa, nu a mai fost in mediul rural de foarte multa vreme.Copii din provincie, si nu numai acestia, chiar au nevoie de aceasta gustare.

    Cornul si laptele, a fost cea mai buna idee de-a indulci viata copiiilor necajiti din Romania.A fost o masura curat de stanga, si doar cei rau intentionati sau cu interese meschine o vor schimba.

    Daca imi doresc sa aveti parte de o judecata dreapta si impartiala, este si acest corn cu lapte.Ati reusit sa faceti fericiti multi copii, din familii mai putin capitalizate.

    Viitorul copiilor nostri, chiar trebuie sa ne preocupe.

    Domnule Nastase, si in acest caz aveti perfecta dreptate, tot respectul !

  4. 4 GEO martie 5, 2009 la 11:25 am

    Cea mai idioata idee ar fi ca sa se desfiinteze programul “cornul si laptele” pe motiv de calitate a produselor.
    Propun ca daca se desfiinteaza acest program sa se desfiinteze concomitent si institutiile de TRANTORI precum : ANPC si SANEPID finndca oricum suntem in criza financiara si ceva economii la buget nu strica.

  5. 5 instalatorul martie 5, 2009 la 12:53 pm

    Eu nu am privit initial cu ochi buni programul cornul si laptele, dar nu de pe pozitia liberala confectionata a dnei Saftoiu, ci de pe o pozitie de dreapta care insemna o grija mai mare pentru locurile de munca si salarizarea parintilor astfel incit acestia sa nu isi trimita copiii flaminzi la scoala. Sigur ca programul fiind adoptat si inceput sub guvernarea dlui Nastase, a mai pune problema lui de principiu nu mai era o chestiune productiva. Sigur ca se poate rediscuta chestiunea de pe pozitii de dreapta in lumina principiului – pe care in general il prefer – de a da ajutor doar celor care au nevoie de el, dar in cazul copiilor apare un obstacol care nu mai este doctrinar ci educational si anume faptul ca, in opinia mea, este bine ca pe perioada scolii copiii sa se simta cit mai egali intre ei, macar in ceea ce priveste lucrurile de baza: senzatia de inegalitate traita in toate detaliile de copii este un lucru groaznic si care poate provoca probleme nu doar in relatiile dintre copii, dar si in comportamentul copiilor. De aceea, oricit as fi eu de dreptaci din fire, nu m-as incumeta nici sa desfiintez un astfel de program odata ce el este in derulare iar eu nu il pot perfectiona si nici sa ma apuc sa aduc schimbari justificate principial ori doctrinar, dar care pot crea probleme educationale. Ba, in asteptarea unei crize, gasesc ca este mai bine sa fim siguri printr-un sistem centralizat, ca scolarii maninca ceva intr-o zi, decit sa ii trimit sa manince acasa unde, in aceste vremuri, nu se stie daca au ce si cit minca. Upgradarea la nivelul mesai calde aduce o multime de complicatii: unele, de principiu, le-am putut vedea cu totii in citeva episoade din serialul culinar cu Jamie, complicatii legate in special de tipul de hrana distribuit la un cost redus. Acestor complicatii li se adauga unele sepcifice locului si pe care nu are rost sa mai insirui. Sigur ca daca doamna ministru doreste sa faca un lucru ca sa afirme mai tirziu ca l-a facut, atunci il poate face, vorba ei, pe unde se poate; insa nici asa nu este usor: se pot lua licee cu internate – deci cu cantine – dar nu e usor sa cresti cifra de elevi serviti de cantina de 5-6 ori ori chiar cu un ordin de marime. Opinia mea este ca doamna ministru sa acorde mai multa atentie in 2009 calitatii indeplinirii programului cornul si lapte si sa infiinteze nu mai mult de 3 centre pilot pentru programul de masa calda, cu un singur scop: identificarea problemelor, efortului bugetar, evidentierea costurilor ascunse care ar putea exista, impactul concret asupra elevilor si altele.

  6. 6 nicu rotaru martie 5, 2009 la 12:54 pm

    programele , cu siguranta trebuie amplificate.

  7. 7 ALM martie 5, 2009 la 2:40 pm

    Domnule Nastase,

    Citind expunearea dvs si a colegilor de comentarii, am ajuns la concluzia ca sunt un sucit! Cand am auzit de programul “Cornul si Laptele” nu m-am gandit in mod deosebit la saracie si foame! M-am gandit la un act pentru sanatatea copiilor, a viitorului pentru care li se rupe-n paishpe … inima guvernantilor post decembristi! Si, in sinea mea, am zis: hai ca guvernarea incepe sa mearga intr-o directie buna!

    Domnule Nastase, stimati colegi, copiii sunt niste “vipere”! De mici au un “simt” al infatuarii extrem de dezvoltat: fiecare are un frate mai mare si mai tare, are mai multe jucarii, are parintii mai bogati. Si se urmaresc unii pe altii, ca sa nu ramana cumva mai prejos la capitolul infatuare. Asa s-a ajuns ca si “pachetelul” sa fie rejectat in favoarea a tot felul de gustari nesanatoase, pline de E-uri, grasimi si zaharuri. Asa s-a ajuns sa avem extrem de multe cazuri de obezitate juvenila, la o dezvoltare nefireasca in raport cu varsta. Pe undeva, actiunea “Cornul si Laptele” a venit (in afara de scopul pur nutritiv) si in sprijinul socializarii si uniformizarii “pretentiilor” culinare ale copiilor in cadrul scolilor.

    Asa gandeam atunci cand a fost lansat programul, fara sa fiu sigur daca gandeam corect. Am primit o confirmare tocmai din Marea Britanie, de la simpaticul Jamie Oliver. Acesta, ingrijorat de supraponderabilitatea copiilor, s-a “batut”, si-a periclitat averea, pentru a dovedi ca o masa pregatita stiintific si servita copiilor poate indrepta greselile parintilor. A ajuns sa convinga guvernul Marii Britanii de utilitate si acesta si-a deschis baierele pungii, intelegand ca viitorul este tot atat de important ca si prezentul. Poate n-ar fi rau sa-i cumparati o carte scrisa de Jamie dnei Saftoiu. Sunt convins ca n-a vazut filmuletul cu pricina in perioada cand a fost prezentat la TV, fiind ocupata cu suflatul in … panzele marinelului. Poate va intelege ca banul nu este totul si, daca vrea intr-adevar sa faca ceva util si corect, ar putea sa se gandeasca la o forma de a percepe bani de la parintii care pot, stiut fiind faptul ca parintii ar face orice pentru binele copiilor. Desii ar fi o meschinarie, atunci cand statul plateste sume fabuloase pe contracte de asfaltare, profitul regilor asfaltului permitandu-le sa cumpere odraslelor “jucarii” de aproape doua milioane de euroi (VW Bugatti Veyron).

    Domnule Nastase, am mai auzit o minune: dna Andronescu “se gandeste” sa scoata orele de educatie fizica din scoli! Este adevarat sau traim in plin Kafka? Recunosc ca nu inghit aceasta guvernare contra naturii, dar speram ca macar 1% din declaratiile privind “scopul nobil” sa fie adevarate! Si ce vad? S-a intors Lacusta Voda! Jaful si prapadul! Diletantismul servit ca profesionalism! Taxe si impozite marite in perioada de criza! Pai cum iesim din criza cu buzunarele gaurite de unghiile ascutite ale ministrului de finante? Domnia sa n-a auzit de circulatia banilor, motorul economiei? Pai ce o sa mai circule dupa ce populatia va fi saracita? Numai Veyronul lui Poponet si Mertzanele guvernantilor?

    Domnule Nastase, aveti datoria sa va “bateti” crancen pentru pastrarea programului introdus sub guvernarea dvs. Daca scrisoarea dvs catre dl Barroso m-a lasat “rece”, fiind convins ca domnia sa cunoaste bine situatia termopanelor, programul “Cornul si Laptele” este un motiv serios pentru ca parlamentarii PSD sa treaca la ofensiva impotriva dusmanilor viitorului tarii. Din punctul meu de vedere, nu cred ca spun vorbe mari! Cei care indatoreaza inclusiv copiii nenascuti si privesc cu dispret la cei nascuti si in formare sunt DUSMANII TARII !!!

  8. 8 www.vioviod.wordpress.com martie 5, 2009 la 2:56 pm

    Domnule Nastase,
    In legatura cu acest corn …
    La scoala unde fiul meu invata “cornul” este de fapt un pachet de biscuiti care se numeste MERSIC, invechit, tare, de-ti rupi dintii in el, produs de S.C.Lemi Star Com SRL(cui i-o apartine si aceasta firma…). Acesti biscuiti ajung de regula la cosul de gunoi al clasei, pentru ca nu se poate nici macar rontai…

  9. 9 www.vioviod.wordpress.com martie 5, 2009 la 3:07 pm

    scuze, am facut un dezacord mai sus….
    Domnule Nastase,
    In legatura cu acest corn …
    La scoala unde fiul meu invata “cornul” este de fapt un pachet de biscuiti care se numeste MERSIC, invechit, tare, de-ti rupi dintii in el, produs de S.C.Lemi Star Com SRL(cui i-o apartine si aceasta firma…). Acesti biscuiti ajung de regula la cosul de gunoi al clasei, pentru ca nu se pot nici macar rontai…

  10. 10 blogideologic martie 5, 2009 la 4:40 pm

    @ ALM
    Citiţi, vă rog, Iluminatul spune: martie 5, 2009 la 10:27 am
    Trenul şi catrenul.
    Cred că este un răspuns la tema discuţiei noastre pe alt fir. Mi se pare că Iluminatul este un poet român mai autentic decât pateticii Mircea (Dinescu şi Cărtărescu).

  11. 11 persona martie 5, 2009 la 8:24 pm

    Pentru cine se numeste proiectatul program „After school“ asa? Pentru cei din mediile defavorizate carora le este in primul rand destinat? Se urmareste ca parintii si copiii sa stie minimum doua cuvinte in engleza? Cat de moftangiu trebuie sa fii ca sa botezi englezeste un program al Ministerului Educatiei?

  12. 12 instalatorul martie 5, 2009 la 8:57 pm

    ALM: nu sunteti sucit deloc, ci problema are foarte multe aspecte. Avem si foame, avem si socializare si poate ca avem si alte lucruri pe care nu le putem gindi. Avem si trasaturile de comportament ale copiilor si tinerilor, care sunt destul de multe pentru a le aborda pe toate intr-un comentariu scurt pe un blog. Asa, putem discuta si alte aspecte. De exemplu, dna Andronescu proiecteaza un viitor fara sa cerceteze prezentul, nu neaparat doar ca ministru, ci si ca membru al cabinetului. Noi avem locuri in care copiilor li se servesc mese calde: sunt licee si scoli cu internate, scoli ajutatoare, orfelinate si altele. Avem, la nivel guvernamental, o privire de ansamblu si de detaliu asupra a cum sunt hraniti copiii si tinerii in prezent? Care este principiul de alimentatie acolo? O umplere a burtilor in cadrul unui barem zilnic stabilit sau este vorba de meniuri bine gindite, in care, de exemplu, sunt consultati nutritionisti? Opiniile Sibillei si ale dnei Savitsky ar fi fost foarte importante pe acest subiect, ele stiind bine cum se face alimentatia copiilor din domeniul lor de activitate. Aceste locuri in care copiilor li se servesc mese calde in prezent constituie acum un soi de subsol in care nimeni nu prea patrunde, media nu zice nimic. Exista o sinteza concluziva a ceea ce se face in prezent? Ori fiecare se descurca la nivel local cum poate si cum il duce capul, de multe ori dragostea pentru copii suplinind multe neajunsuri? Ori o extindere la nivel national inseamna si o ridicare in rang a “specialistilor” din prezent, care la nivele mai inalte vor face tot ceea ce stiu acum; adica poate insemna o extindere nationala a unor rele practici si a unor probleme. Apar destule subiecte din afara preocuparilor dnei ministru: un program national al mesei calde ar putea insemna un efort financiar de peste 300M euro anual: cui dam acesti bani? Facem din asta, ca in prezent, un debuseu pentru conservele de legume nevindute in magazine? Un milion de mese zilnic inseamna peste 100 tone de carne, poate 200 tone de cartofi, orez, fasole,… 50-60 tone legume, 100 de tone de fructe sau prajituri ori patiserie si destule altele; inseamna aparitia a citeva mii de bucatari – pe care nu se stie in cit timp ii putem forma profesional si cit de bine -, de manageri ai acestor unitati, inseamna transporturi, utilaje pentru hrana (ori regindim fosta existenta si idee a marilor fabrici de mincare?), oameni de serviciu, masini de spalat vasele, inspectori si materiale pentru igiena. Cui dam banii? Facem ca nemtii cu Logan ori pregatim o strategie de achizitii ca banii pentru alimente sa ramina romanilor? Ce norme impunem chimicalelor? Ce sistem de comunicatii asiguram pentru sanatatea publica ( in armata, fiindca un soldat a facut o diaree trecatoare, tot batalionul am mincat o luna de zile la desert numai fructe trecute prin cuptor, coapte); ce norme de continut in chimicale impunem in alimentatia mesei calde nationale? Mai precis, suntem cu adevarat pregatiti sa facem o treaba serioasa, nationala, cu multe aspecte dincolo de cel educational, un exemplu si pentru alte tari, ori ne pregatim sa facem o treaba politica? Fiindca masa calda nationala este ceva mult mai complicat decit cornul si laptele. Este si motivul pentru care am propus studierea subiectului, spre a fi siguri ca stim toate problemele si stapinim toate aspectele.

  13. 13 ALM martie 5, 2009 la 9:43 pm

    @ blogideologic (martie 5, 2009 la 4:40 pm )

    Stimate coleg, am citit cand a fost postat. Nu am remarcat nici un raspuns ci numai constatari. Un pamflet inteligent si dureros de real. Raspunsurile trebuie sa le gasim noi, eventual incepand cu o introspectie din 1990 pana astazi.

    Unde s-a gresit? Unde am gresit fiecare dintre noi? Fiindca “alternanta la guvernare” nu este obligatorie. Ea este rezultatul unei guvernari gresite! Nimeni nu schimba mecanicul trenului daca este competent si trenul este in orar! Si ce am vazut? Aceiasi “mecanici”, schimbati pentru incompetenta, repusi in functii ca “experti” in conditii de criza! Nu fac un repros nimanui, fiindca primul gugustiuc al tarii am fost chiar eu! Nu mi-am folosit creierul atunci cand am avut stampila in mana! M-am lasat cu buna stiinta prada sarabandei minciunilor, creind din ele un adevar virtual, corespunzator dorintelor mele, cu toate ca aveam semnale din realitate ca totul este o abureala.

    Mi-ar place ca domnul Nastase sa deschida subiectul “De ce a cazut guvernul Nastase”! Sa ne spuna la ce concluzii a ajuns domnia sa, sa-i spunem si noi de ce am ezitat sau am evitat sa mai punem stampila pe PSD sau pe prezidentiabilul Nastase! Aruncand continuu vina pe Traian Basescu nu face nimic folositor! Presedintele Traian Basescu este opera politicianului Adrian Nastase! Prea sigur pe sine si pe victorie, aproape arogant, si-a lasat pieptul dezgolit in fata shishului de docher. Apoi a venit si tavalugul haitei din PSD! Ma intreb daca domnul Nastase este constient de faptul ca el a deschis drumul guvernarilor din 2005 pana astazi?

    Tin sa fac o precizare. Ma consider in aceiasi barca cu domnul Nastase, ma consider (in mod unilateral) prietenul domniei sale. Din nefericire, Dumnezeu sa-l fereasca pe cel care imi este prieten! Sunt cu ochii pe el ca pe butelie …

  14. 14 Aya martie 5, 2009 la 9:56 pm

    @

    Adrian Nastase

    Incep prin a semnala un lucru, fara urma de infatuare.
    Programul pe care (neinspirat!) Cati Andronescu l-a numit “after school”- altfel, foarte binevenit- a fost propus, inainte de toate, AICI pe blog (si dezbatut intens intre noi).
    Stiu ca a intrat si in discutia Departamentelor PSD.
    Altfel spus, s-ar putea spune ca este contributia ta la aceasta guvernare.

    In timp ce unii se preocupa (precum sinistrul Pogea si ridicolul Boc) de intocmirea unor liste halucinante cu produse care ar trebui sa fie accizate (printre care telefoane si brichete!!!- sa nu-mi spuna nimeni ca toate astea nu au ca scop iritarea populatiei! dar asta este o alta discutie) altii se preocupa de problematica sociala serioasa, de masuri care au ca urmare nu doar sanatatea fizica a elevilor, dar si de prevenirea abandonului scolar si, astfel, de inlaturarea uneia dintre pricipalele cauze ale infractionalitatii infantile (ma refer la lipsa supravegherii si preocuparilor importante).

    Parerea mea este ca renuntarea la programul “Cornul si laptele” este o imensa greseala. Acesta nu trebuie inlocuit, dar completat.
    Masa calda este foarte importanta, dar aceasta trebuie sa vina in completarea mesei de dimineata.
    Nu cred ca este nevoie sa dezvolt subiectul importantei deosebite a micului dejun, in special pentru cei aflati in crestere.

    O ABERATIE A ACTUALUI GUVERN

    Am aflat cu stupoare ca, printre multe alte “drepturi” pe care Boc doreste sa le “taie” se numara si DECONTAREA DRUMULUI elevilor catre si de la scoala (aceelasi lucru fiindu-le rezervat si profesorilor).
    Nu trebuie sa fie cineva foarte perspicace pentru a realiza ca, astfel, abandonul scolar va spori alarmant.
    De asemenea, nu trebuie sa fie cineva foarte perspicace pentru a realiza ca vor fi foarte putini profesori- sau nu vor mai fi deloc- care sa accepte naveta catre zonele rurale (unele, mai izolate).
    Orice detaliere a motivatiilor afirmatiei mele precedente este absolut inutila.

    As mai adauga si altceva: nivelul instructiei va scadea simtitor.
    De ce?
    Sunt multi elevi din zone rurale care urmeaza liceul (sau scoala profesionala) in orasele aflate in apropiere si fac naveta.
    Multi dintre ei recurg la acest tip de program (nu totdeauna comod) pentru ca venitul familial nu permite inchirierea unei locuinte in oras -suma la care trebuie adaugate cele necesare intretinerii, hranei zilnice.
    (Nu are sens sa discut despre imensa carenta numita lipsa internatelor- aceasta este o realitate care nu se poate remedia de la o zi la alta.)
    Foarte multi dintre acestia nu au cum acoperi nici costul navetei- decontarea transportului in cadrul unui program social fiind, practic, garantia participarii lor la cursuri si a formarii lor intelectuale si, si sau profesionale.

    Ma intreb daca este firesc ca personaje de a caror decizii depinde viitorul (fiecare decizie antrenand efecte asupra unor chestiuni multiple) sa nu realizeze ca lucrurile se leaga intre ele si ca “taierea” fondurilor necesare acoperirii navetei elevilor si profesorilor va avea ca efect esential, pe termen scurt, abandonul scolar si lipsa personalului calificat in scoli si, pe termen mediu (nici nu are sens sa ne gandim la cel lung!) aparitia unor generatii cu nivel foarte scazut de instructie- practic, transformarea Romaniei intr-o tara subdezvoltata intelectual.
    Urmeaza, logic (prin golul de generatii instruite) imposibilitatea participarii inteligentei romanesti la tot ceea ce inseamna zona economica si culturala interna importanta (dupa cum se vede, ma refer daor la cea interna- despre altceva, ar fi inutil sa se discute in acest caz).
    Sa numesc ce inseamna asta, pentru Romania?
    Intrebarea clara este: asta ni se pregateste, in mod pervers, sub aparenta unor decizii “minore”?

    Afirm si asum: daca acest individ numit Boc (pe care eu il percep ca fiind de o nocivitate extrema- am subliniast asta, nu doar o data!) nu este inlaturat din functia de prim minsitru si daca sinistrul Pogea (extrem de rau intentionat) continua sa ramana ministru al Finantelor, vor aparea si se vor contura, foarte repede, premizele destructurarii Romaniei, pe principiul dominoului, pornind de la “lucruri marunte”, dar foarte bine “alese”.

  15. 15 ALM martie 5, 2009 la 10:03 pm

    @ instalatorul (martie 5, 2009 la 8:57 pm)

    Stimate coleg, multumesc pentru bunavointa. Sunt convins ca abordarea unui program asemenea celui conceput de Jamie Oliver inseamna un efort imens. Sigur ca inseamna si un risc, tinand seama de “apetenta” romanasilor de a se imbogati peste noapte. Dar de undeva, orice program trebuie sa inceapa. In general de la enuntarea unei teme si a constrangerilor care trebuie avute in vedere.

    Nu stiu cum priviti dvs efortul material si uman al problemei. Eu o vad ca jumatatea plina a paharului, mai ales in vreme de criza economica: mii de locuri de munca, tone de alimente indigene, asigurarea nutritiei la toti copiii, fara exceptie! Sigur ca sumele prezentate de dvs pot da fiori. Dar banii astia oricum se cheltuie — copiii mananca! Cred ca trebuie doar abordat cu responsabilitate! Tone de legume si fructe se strica din lipsa de musterii, animalele nu se mai cresc pentru ca taxele si impozitele fac carnea autohtona sa fie mai scumpa decat cea din UE si procesatorii o prefera (mai este si aspectul vaccinului impotriva pestei porcine). Eu zic ca daca ne uitam mereu in punga renuntam sa ne mai hranim. Si nu este asa! Si in acest caz este nevoie de VOINTA POLITICA!

  16. 16 Aya martie 5, 2009 la 10:10 pm

    @

    ALM

    Asa este, Adrian Nastase ESTE OBLIGAT sa se bata pentru mentinerea programului “Cornul si laptele” si aplicarea lui (nu trebuie renuntat la el nici daca va aparea acea masa calda- desi, deocamdata, aceea e doar o idee si nimic mai mult).

    (Ceea ce mi se pare foarte ciudat este ca in timp ce guvernul liberal a pastrat si aplicat acest program, un guvern in care tocmai PSD este prezent vrea sa renunte la el.
    Sa nu-mi spune nimeni ca “inlocuirea” lui ar duce la sporirea binelui elevilor; imi este clar ca pregatirea si servirea mesei calde va ridica atat de multe probleme, incat programul mai mult nu se va aplica decat aplica.
    Pot paria ca INTAI SE VA RENUNTA la programul “Cornul si laptele”- fara ca programul mesei calde sa fie pregatit a-l inlocui imediat; apoi, “masa calda” va fi amanata sub diverse motive, producand efecte, printre care si sporirea abandonului scolar).

    Ideea de a elimina (sau de a scadea) numarul orelor de educatie fizica din scoli este ucigasa pentru sanatatea copiilor.
    La fel, ideea diminuarii numarului orelor de limbi straine (sau a renuntarii la ele, cum am mai auzit) este incredibila, sub aspectul iresponsabilitatii.
    Este ca si cum cineva s-ar preocupa, metodic, de identificarea “punctelor sensibile” ale sanatatii si dezvoltarii intelectuale (ma refer la generatiile aflate, acum, la varsta scolara) si actionarea in sens negativ.

  17. 17 cozma martie 5, 2009 la 10:28 pm

    Stimate domn sotia mea este educatoare iar cornul si laptele a disparut de mult. In locul acestui corn se dau nishte mini biscuiti (bucatele de ciment) iar in locul laptelui o branza topita pe care copiii nu pot sa o manance din cauza mirosului de chimicale. Cornul si laptele de la inceput erau bune dar au ramas doar in denumirea programului

  18. 18 viorica buda martie 5, 2009 la 11:19 pm

    La noi in oras la toate scolile se da CORN si LAPTE. Sint copii multi care se bucura de acest program.

  19. 19 viorica buda martie 5, 2009 la 11:22 pm

    Sint multi tineri in oras care se bucura de sala de sport !!!!!

  20. 20 instalatorul martie 6, 2009 la 12:04 am

    ALM: poate ca nu m-am exprimat bine, eu nu ma impotrivesc programului de masa calda. Afirm insa ca trebuie sa stapinim bine lucrurile intr-un astfel de program, inclusiv sa stim ca stapinim lucrurile in legatura cu mesele acordate unor copii in prezent, deoarece altfel, in loc sa facem ceva de lauda nationala – inclusiv in ceea ce priveste aspectul economic – vom face o porcarie nationala. Si tocmai dupa serialul cu Jamie nu ne permitem asa ceva, deoarece lumea a vazut serialul, iar la noi punctul de etapa creat de Jamie va fi un punct de pornire. Pot presupune de exemplu, cunoscind cit de cit oamenii, ca destui parinti care azi le spun copiilor ‘nu te mai fandosi si maninca ce ai pe masa’ vor deveni foarte critici atunci cind mincarea va fi platita de stat, adica foarte repede vom avea discutii despre calitate, gust, calorii, vitamine, proteine, glucide, lipide aminoacizi, grasimi hidrogenate, zaharuri si multe altele. Calatorind la un moment dat anual in Marea Britanie, va pot spune ca Jamie Oliver nu a fost o revolutie, ci o evolutie. Parintii britanici erau de mult timp ingrijorati de modul de a se hrani al copiilor lor nu doar in ceea ce priveste alimentatia scolara ci si in ceea ce priveste alimentatia ca efect al publicitatii, insa aveau posibilitati limitate de a corecta lucrurile. Ingrijorarea parinteasca era atit de mare incit faptul ca tinerii mincau extrem de iute in mod deliberat pentru a putea bea cit mai mult devenise o chestiune peste care se putea trece, din punct de vedere al parintilor. Luati deci comentariile mele ca pe un indemn de a sti bine ceea ce facem si de a ne pregati bine pentru un astfel de pas fiindca altfel va iesi o rasoleala din care vor iesi in avantaj doar niste politicieni care vor zice ‘ia uite electorat ce treaba mare am facut noi’. Cu stima.

  21. 21 Eugenius martie 6, 2009 la 12:11 am

    Programul “Cornul si laptele” este in continuare una din cele mai bune masuri, sociale, luate dupa 1990. Cel mai important efect este, dupa cum stiti aducerea la scoala a copiilor cei mai saraci si care astfel, capatand educatie vor avea sansa unei pregatiri viitoare si nu se vor alatura delincventilor despre care se tot vorbeste… si a caror inmultire nu este deloc intamplatoare. Se vede cu ochiul liber, din interviurile false, fabricate prin sugerarea raspunsurilor, ca s-au primit “directive”pentru ca programul sa fie dizolvat sau “imbunatatit ” numai pentru a nu se face vreo legatura cu numele dvs. Povestea cu masa calda e un deziderat, o alternativa iluzorie, sau doar o noua gaselnita propagandistica pregatita pentru europarlamentare…. Nu-ti vine sa crezi cum se straduiesc unii sa strice lucrurile bune…

  22. 22 ALM martie 6, 2009 la 12:33 am

    In multe cazuri, cornul si laptele proaspete au inlocuite cu galeti (biscuiti marinaresti imposibil de mancat) si branza topita! N-am vazut dar citesc! In timp ce laptele se da la porci si graul putrezeste in hambare! Sa vin sa fac eu ordine in Tara? De asta avem guvernanti si mecanisme de aparare a sigurantei nationale? Pentru asta se platesc tot felul de sporuri care primejduiesc fondurile pentru investitii utile?

    Nu vreau sa ma considerati un nostalgic dar, pentru asemenea “distorsionari” ale unui program, inainte de 1990 cei vinovati plateau cu dobanda! Atac direct la sanatatea generatiilor viitoare, atac direct la securitatea Tarii! Pentru asta le-ar fi fost batute in cuie pieile pe usa comitetului judetean de partid! Ma rog, mi-am iesit din fire! Va rog sa scuzati un individ al generatiei expirate …

  23. 23 ALM martie 6, 2009 la 8:42 am

    @ instalatorul (martie 6, 2009 la 12:04 am)

    Stimate coleg, nu m-am gandit nici o clipa ca ati fi contra programului deocamdata iluzoriu. Cine intra intr-un dialog care dezvolta subiectul nu poate fi impotriva.

    Personal, consider ca nu trebuie abandonat sub nici un motiv programul “Cornul si Laptele”! Macar pentru faptul ca “nu e bine sa dai vrabia din mana pentru cioara de pe gard”! Apoi, nu vad de ce, hoardele de inspectori de toata felurile, nu renunta sa-si frece fundurile grase pe scaune si nu verifica cum se desfasoara programul actual! De ce, in locul cornului si laptelui proaspete ajung tot felul de inlocuitori, la limita (poate si dincolo) expirarii termenului de garantie?

    Stimate coleg, boala de care suferim (rasoleala, miserupismul) nu poate fi vindecata cu lamentatii! Din pacate este o boala de sistem si nu poate fi vindecata decat asa cum se altereaza pestele: de la cap! Legea nu mai trebuie sa fie motiv de comentarii, nu trebuie sa mai aiba “fatzete” interpretabile, iar cei pusi sa o apere si sa o aplice, dispusi la compromisuri, sa fie eliminati de la primul derapaj! Iar anii de criza, cand shomajul este “in floare”, sunt propice pentru masuri transante! Asa vom ajunge si noi ca in Anglia sau Germania! Cu stima.

  24. 24 marina martie 6, 2009 la 9:49 am

    D-le Nastase, o stiam pe d-na Andronescu femeie normala ce a apucat-o sa reduca orele de sport si limbi straine, vrea sa fim toti asemenea lui baselu, care cand merge in strainatate se uita ca vita la ceilalti ca nu intelege nimic, care la summitul francofoniei era ca un catel pe langa Tariceanu, doar doar i-o mai traduce si lui ceva? mai bine militati sa schimbe programa aia nenorocita plina cu materii care nu folosesc nimanui.Cat despre corn si lapte a fost mana cereasca pentru copii i amarati din mediul rural, numai madam Saftoiu crede ca nu mai este necesar pentru ca ea aude comentariile copiilor fitosi din Bucuresti.Oamenii astia sunt rupti de realitate.Masa calda e o initiativa laudabila dar ea nu se va materializa in viata asta, asa ca treziti-o pe d-na.ministru la realitatea cruda a zilelor noastre.

  25. 25 blogideologic martie 6, 2009 la 9:53 am

    @ ALM
    Ceea ce se uită acum este responsabilitatea primului guvern Petre Roman, instalat imediat după 22 decembrie 1989. Toate comunicatele oficiale de atunci anunţau că primul guvern Petre Roman era alcătuit din „specialişti formaţi în Occident”. Problemele reale sunt : 1/Acei specialişti au fost formaţi prin doctorate în Occident, pe banii statului comunist român. 2/ Acei specialişti au fost trimişi în mod expres în Occident de regimul Nicolae Ceauşescu pentru a învăţa managementul întreprinderii la stadiul dell’arte. Deci nu se aducea atingere ideologică bazelor macroeconomiei, se intra numai în microeconomics, cu folosirea modelului vest-german al economiei sociale de piaţă bazată pe principiul informaţiei asimetrice (unii au voie să ştie, alţii nu). 3/ În decembrie 1989, industria românească nu era o „grămadă de fiare vechi”. Un studiu al lui J.W. Kendrick arăta că începând cu 1973, economia USA investea mai mult în “capital intangibil” decât în “capital tangibil”. Deloc întâmplător, zic eu acum, România lui Nicolae Ceauşescu primea tot atunci liber să importe din USA nelimitat “capital tangibil” sub formă de tehnologie industrială High Tech, iar World Bank acorda cu generozitate împrumuturi României ca să cumpere industrie de vârf din USA. 4/ De ce nu se fac publice dosarele membrilor primului guvern Petre Roman, „formaţi în West” pe banii statului comunist român ? Primul guvern Petre Roman a distrus în mod sistematic “capital tangibil” în valoare de vreo 11 miliarde dolari USA, la nivelul anulului 1989. Vreau să spun că întregul sistem politic românesc este profund virusat, începând cu 22 decembrie 1989 (poate chiar de la 23 august 1989), iar domnul Adrian Năstase nu este vinovat de acestea. Am accentuat pe responsabilitatea lui Petre Roman, dar pot fi date şi alte exemple de personaje de la vîrf (nu Ion Iliescu, el are meritul că s-a opus demantelării României, merit pentru care duşmanii României au vrut să-l elimine la 12 ianuarie 1990). Sistemul politic din România este profund virusat de interesele anti-româneşti.

  26. 26 ALM martie 6, 2009 la 11:03 am

    @ blogideologic

    Stimate coleg, nu uit nimic (din pacate)! Si nici n-am cazut pe spate in fata declaratiilor lui Petre Roman cu privire la “pioneratul” guvernului lui in ceea ce priveste implementarea economiei de piata. Pentru mine ramane doar cel care a deschis larg usa “Marelui Jaf National”! Nu pot sa uit manevra de returnare a “partilor sociale”, intr-un moment de prabusire a monedei nationale, in loc sa fie considarete bazele unei privatizari pe actiuni. Nu pot sa uit cuponiada si prabusirea economiilor depuse la banca statului (CEC-ul) de populatie! Praful si pulberea, inclusiv sub guvernarea Vacaroiu!

    Dar nici “privatizarile” lui Musetescu, sub guvernarea Nastase nu pot sa le uit! La una cel putin aproape ca am fost martor: cedarea IPRS Baneasa SA catre Omar Hayssam. Cunosc faptul ca s-a depus un “efort” deosebit pentru ca IPRS-ul sa fie dus catre faliment, mai ales pentru terenul de sub ea. Sicane cu oprirea energiei, pentru inghetarea cuptoarelor de fabricare a monocristalelor de siliciu, pentru contaminarea productiei de structuri semiconductoare, oprirea furnizarii de agent termic etc. Nu s-a reusit fiindca fabrica de diode avea contracte de supravietuire si chiar de profit. Cand a aparut caietul de sarcini in vederea privatizarii, conditiile de preluare prevedeau ca viitorul proprietar sa fi avut continuitate in domeniul producerii de componente electronice active. Printre multi altii, s-a prezentat si firma Delco-Remy, care a si auditat intreprinderea, atrasa de experienta deosebita in fabricarea elementelor semiconductoare pentru piata auto (va rog sa retineti: piata auto!). Cum dracu’ de a iesit Hayssam este un mister! Directorul IPRS a atras atentia factorilor responsabili cu privatizarea ca actele prezentate de Hayssam sunt false, ca “fabrica de structuri” detinuta de mama lui Hayssam este o facatura, in satul respectiv din Siria apa fiind adusa cu camilele (apa este un element de baza in fabricarea jonctiunilor). Nimic n-a contat! Disperat, directorul a scris memorii catre dl Adrian Nastase si Ion Iliescu! Nici un raspuns! Ba da! Hayssam a devenit proprietar … Ei bine, IPRS-ul nu era nici pe departe o “gramada de fiare vechi”, era o intreprindere de varf care, daca ar fi fost lasata in pace, ar fi trecut pe profit in toate sectiile. Sigur ca nu se putea compara cu INTEL sau AMD, dar ramurile electronicii au nevoie de multe tipuri de componente (la un moment dat, pe plan mondial, IPRS-ul era una din putinele intreprinderi care mai putea produce structuri din germaniu) si, mai ales, putea produce componente speciale pentru nevoi militare. Si astazi se mai folosesc componente active fabricate de IPRS, aflate (din fericire) in stocurile entitatilor de productie speciala.

    Acum, totul este istorie! Daca aveti drum pe strada Erou Iancu Nicolae puteti sa vedeti ce paragina a ramas in locul “Perlei electronicii romanesti”! Poate, intr-un viitor, o sa “vorbim” si despre camioane, tractoare, utilaje agricole si petroliere, COMTIM, etc etc!

  27. 27 blogideologic martie 6, 2009 la 12:36 pm

    @ ALM
    “Nu pot sa uit manevra de returnare a “partilor sociale”, intr-un moment de prabusire a monedei nationale, in loc sa fie considarete bazele unei privatizari pe actiuni.”
    Cred că facem parte din acelaşi grup de reflecţie.

  28. 28 instalatorul martie 6, 2009 la 4:22 pm

    ALM: sigur ca am opinia ca programul cornul si laptele trebuie mentinut, m-am si pronuntat intr-un comantariu anterior in mod explicit. Trebuie crecuta calitatea sa, in sensul supravegherii atente a produselor oferite; unul dintre pericolele care pindesc astfel de programe vaste, pe linga pericolul furturilor si al para-ndaraturilor, este acela ca un astfel de program sa inceapa sa fie un debuseu pentru produsele ramase nevindute pe canalele de distributie comerciala, iar atunci prestigiul unui astfel de program are mult de suferit. Si am senzatia ca acest program si-a pierdut din calitate de indata ce el nu a mai fost sub controlul dlui Nastase, deoarece vad ca semnalele rele in ceea ce priveste calitatea furniturii alimentare sunt din ce in ce mai numeroase. De aceea si imperativele: fa mai intii ca un program alimentar compus din doar doua alimente sa mearga fara cusur, asigura-te ca distributia prezenta – mai restrinsa – a hranei calde pentru copii si tineri se face bine si cu cap si apoi poti trece increzator si cu sanse de succes la un program national complex de hrana calda, unde nu doar problemele, ci si riscurile sunt mult mai mari. De exemplu, in cadrul programului prezent riscurile pentru sanatate sunt minime, nici laptele expirat nici piinea invechita nu provoaca tulburari grave de sanatate; dar ginditi-va ce inseamna sa versi o conserva cu toxina botulinica intr-un cazan din care maninca 200-300 de copii, ce inseamna o toxiinfectie alimentara la copiii dintr-un intreg judet, ce inseamna sa nu reusesti sa estimezi corect, de exemplu, costurile de transport pentru numeroasele alimente care intra intr-un program complex de hrana la nivelul unui teritoriu oarecare si atunci veti fi fara indoiala de acord cu mine ca un program complex de masa calda nu se poate demara oricum, pe orice baza, in orice organizare, la intimplare si voia sortii, pe simpla idee de hai sa o facem si sa vedem ce iese.

  29. 29 Caramella martie 6, 2009 la 10:43 pm

    Programul “Cornul si laptele” este un program excelent care trebuie imbunatatit !
    Constat din unele postari ca ar trebui verificate unele firme care asigura copiilor alimentele respective.

    Felicit din nou distinsa noastra gazda, pentru initiativa unui program de urmat pentru multe tari …

    PS – Am fost surprinsa placut sa constat ca acest program a dus la o prezenta mult mai buna a copiilor la scoala !! Deci mai multi decat credeam nu aveau ce sa manance …

  30. 30 marina martie 7, 2009 la 8:16 am

    eu cred ca depinde si de noi parintii, noi putem impiedica aprovizionarea cu alimente necorespunzatoare, ne adresam forurilor competente directorului scolii,inspectoratului,protectiei consumatorului, presei, organismelor pentru sanatate publica, sunt solutii, trebuie doar sa lasam comoditatea de=o parte, sa luptam mai mult pentru drepturile castigate, asta pentru ca nu traim intr=o tara normala, traim in tara “lasa ca merge si asa” sau in tara spagilor si comisioanelor.Cineva trebuie sa educe autoritatile, sa le invete sa ne respecte

  31. 31 Stere Craciun martie 7, 2009 la 10:35 am

    Domnule Nastase aveti dreptate.La sate copiii se bucura pentru acest pachet , mai ales cei care trebuie sa strabata multi kilometri pe jos pana sa ajunga la scoala.Sa lasam la o parte imbuibatii de la orase ,care arunca la cos acest pachet.
    Domnilor care nu ati prins perioada razboiului , tin sa va informez ca la vremea respectiva era mai multa gije fata de copii: primeam ulei de peste , primeam o masa , mai ales iahnie de fasole sau ciorba de cartofi etc. desi scoala nu avea sala de mese sau bucatarie.Sa se mentina programul ”laptele si cornul” dar sa se gaseasca solutii pentru aplicarea cat mai rapida a programului gandit de d-na ministru Andronescu. Daca se vrea se poate.Un comentator a facut referiri la calitatea produselor si ii impartasesc punctul de vedere , prdusele sunt de slaba calitate pentru directorii de scoli nu controleaza calitatea produselor , motiv pentru care uneori copiii le arunca la cosul de gunoi.Cadrele didactice au devenit niste functionari dupa 1989 nu educatori.Va reletez uncaz:am cerut nepotului meu sa-mi dea sa gust din cornul primit la scoala ;a fost nedigerabil.M-am dus si am reclamat la protectia consumatorului si reclamatia a ajuns la scoala.Ce credeti ca a facut directoarea ? a inceput ancheta in clase pentru a afla cine este autorul reclamatiei.Adevarul este ca nici comitetele de parinti nu iau pozitie fata de aceasta stare de lucruri.Presa abunda cu tot felul de evenimente petrecute in scoli in timpul pauzelor si care elevii le transmit pe Internet.Cauza este lipsa de supraveghere din partea cadrelor didactice.Pe vremuri era un profesor de serviciu pe scoala , era si ofiter de serviciu pe scoala dintre elevii din anii terminali care aveau obligatia de a supraveghia elevii in pauze.Ati vazut profesori care sa supravegheze activitatea elevilor in pauze in scolile noastre? va spun eu ca pe domnii directori nu-i preocupa acest lucru.Ati vazut ce fac elevii in orele de sport? va spun tot eu – joaca fotbal , profesorul de sport avand alte preocupari.Doamna ministru , interziceti copierea de pe Internet a referatelor .De ce domnii profesori cer aceste referate elevilor, chiar indicand unde le pot accesa? Pentru a avea acoperire la calificativele umflate pe care le acorda , fara a fi acoperite de cunostintele acumulate.Doamna ministru reveniti la la programa care ati parcurs-o d-voastra cand ati facut scoala si atunci invatamantul romanesc va deveni ce-a fost odata si mai mult , lasat experimentele ca s-au facut destule pana acum de s-a ajuns la situatia ca elevii de clasa IV nu stiu regula de trei simpla sau regula dobanzii iar cei din ciclul doi nu stiu teoremele lui Talles sau Pitagora etc..Reformele au distrus scoala romanesca.Indreptati invatamantul romanesc nu-l distrugeti.

  32. 32 Stere Craciun martie 7, 2009 la 10:42 am

    Nu mai distrugeti invatamantul romanesc.

  33. 33 Caramella martie 7, 2009 la 10:53 am

    PROPUNERE PENTRU PSD+PC

    PSD+PC ar trebui sa faca un sondaj al elevilor prin scoli din care sa rezulte daca produsele alimentare sunt corespunzatoare.
    Daca nu sunt corespunzatoare, sa se incerce schimbarea rapida a firmei angrenate in chestiune si astfel sa se contribuie la imbunatatirea modalitatii de aplicare a programului “CORNUL SI LAPTELE”.

  34. 34 rosu laurentiu martie 7, 2009 la 4:42 pm

    Sunt apicultor si actual activez in Asociatia Crescatorilor de Albine- ACA Romania- una din cele ce au dus APIMONDIA pe culmile progresului prin a sa personalitate Prof.Veceslav Harnaj.
    Expun o parere proprie ca inginer si actual cercetator in apicultura.
    Valorile perene ale romanilor au fost oieritul si apicultura ( Decebal a folosit albine pentru a lupta cu romanii). Renuntarea la aceste valori este ca si cum ar trebui ca egiptenii sa renunte la piramide. Programul Laptele si cornul, cu toate ,,hibele,, lui, cultiva in copil ideea de perenitate, aspecte ce nu sunt luate in considerare de actualii guvernati. Suntem un popor de agricultori si orice ar spune oricine la asta ne pricepem foarte bine. A fi european nu inseamna sa fi contra valorilor nationale ce au dus la perenitatea poporului roman ci sa promovezi mai intii acasa, in tara ta, aceste valori. Cum te prezinti in Europa la ora actuala? ca un bun tehnician (cum este neamtul).
    Agricultura a fost lasata de izbeliste, uitata si pusa pe seama taranului roman care nu mai exista. Cum pot face un agricultor din locuitorul satului ce are doar 2 – 3000 de mp in proprietate si il arendeaza la ,,asociatia care nu ii da nimic,,?. Unde sunt fermele adevarate, ce dau puterea acestei tari?
    Dca pentru unii programul ,,Laptele si cornul,, si sper ca apicultor si ,,mierea,, nu sunt programe functionale, sa se mute in tarile unde aceste valori sunt ignorate (mai precis … nici unde) pentru ca agricultura este baza oricarui stat cit de cit dezvoltat (nu ai mincare .. nu poti sa te dezvolti – un principiu simplu).
    Pot exista multe curente politice (sociale, liberale, ..sau ori ce vreti) dar fara agricultura nu poate exista nici o platforma politica.
    Ma uit la televizor si nu reusesc sa vad o strtegie clara a vreunui partid. Unde sunt ,,capetele luminate,, ale politicii rominesti?
    Care este politica romaneasca?
    Cum se integreaza ea in politica Europeana?
    Ce avem de oferit Europei, ca piata comuna? …..cearta si scandal?
    Unde este Braila, cea care dadea pretul griului in europa?
    Discutii despre programul ,,Laptele si cornul,, cel ce formeaza gindirea copilului despre ce stim cu adevarat sa facem bine, noi romanii, sunt, scuzata-mi fie expresia ,, frectii la picior de lemn,, sau ,,nu vedem padurea din cauza copacilor,,.
    Sper ca nu am vorbit ,,vazduhisme,, si imi cer scuze pentru patosul romanesc.

    cu stima
    Rosu Lurentiu

  35. 35 A. Ioan martie 8, 2009 la 7:08 pm

    De 8 martie
    Despre dna. A. Saftoiu
    Cu dragoste

    Cativa ani buni s-au tinut de prieteni. Se vedeau zilnic, sau aproape zilnic. Cand nu se vedeau o singura zi, unul dintre ei facea pe dracu in patru si il suna. La telefon vorbeau putin, ca nu aveau prea multe sa-si spuna; dar fiecare parea multumit in sinea lui. Dupa catva timp, el, sotul, a primit din partea lui o inalta dregatorie in stat. Numirea lui Elvis la comanda SIE, nu a surprins deloc, sau aproape de loc; stiindu-se prea bine aplecarea lui T. Basescu catre cacialma. Stietot, cum i se mai spune lui, a facut atunci prima mutare, desi pe el il interesa de multisor cea de a doua; scoaterea ceacarului si a consoartei din Palat pe branci. Doar confortul intim al celui dintai barbat trebuie tratat cu responsabilitate. Atunci cei doi, sot si sotie, oftand adanc, au ales sa ramana impreuna si au plecat de la Palat. Martori oculari spun ca doamnele si domnii care au plecat inaintea lor, multi, foarte multi la numar, au tacut malc. Adica nu au scos nici o vorba. Astfel cei doi Saftoiu, pana mai ieri inalti dregatori in statul lui Palma-Barba-Cot pentru cinci ani, au devenit liber profesionisti. Liberi sa-si exercite meseria cu toata stiinta si pasiunea de care sunt capabili. Desi, spun apropiati ai familiei, de bon ton si de bun simt era ca cei doi sa-si reia scrierea la ziar. Ei, dar si aici exista un dar in calea implinirii lor; stiindu-se, in acelasi grup drag si stramt, ca scrierea le e stangace, si ca insusi tocul li s-a rupt de mai multe ori in mana in timpul scrierii. Si apoi scortosi si tupeisti, cum stiu ca sunt, cu sufletul pereche plin de iluzii, au hotarat. In marea politica la romani este locul nostru. Aici, in politica, la ceas de seara, pe micul ecran, unde solul raului combate raul de la radacina si cel al binelui se balbaie din toti rarunchii. Aici se poate manca o paine. Aici si inegalabilul Gaghel, daca ar trai, s-ar cruci de marimea si culoarea taratei ce umbreste ecranul. Aici e locul nostru. Aici au prestat, si numai la ceas de seara; cate unul de fiecare data; nici odata insa amandoi deodata. Aici au combatut, s-au incruntat printre balbe, au jelit si s-au bucurat de datora implinita. De aici vor fi recuperati, candva, atunci cand va fi cazul. In culise insa a negociat cu un liberal, numai ea, doamna. Unul vesnic condamnat la locul doi pe orice lista. Din acest moment pe el, pe Elvis, am inceput sa-l compatimesc. Saracutul de el, a ramas de caruta. Sigur ca intr-o familie trebuie sa fie cineva care sa faca si traseele. Cele care duc la scoala si inapoi, la spalatorie, la supermarket, la … la. Dna., sotia sa, este departe de acum, e liberala si in plus uninominala. Si, ca pe orice invatacel in politica la romani, un senior, senioara, tine in bratele lor vanjoase o junioara, junior. Nu am aflat inca, pana azi, cine i-a semnat actele de identitate liberala. O stiu insa din frageta pruncie ca fiind din zona stangii. Ori poate, lucru perfect posibil azi, copii isi neaga mai nou si originea nu numai parintii. Acum dna. combate stanga. Combate din goanna masinii ce ruleaza prin Cornu, de Prahova, programul Laptele si Cornu. Combate gestul firesc al tatalui de a oferi fiului o cana cu lapte. Acum chiar nu ma intereseaza resortul care a pus in miscare gestul. Si nici in timpul carei guvernari el, gestul, a devenit realitate; o realitate implinita ce cheama la extindere prin alte programe; mai indraznete si mai costisitoare; in ciuda ursitoarelor liberale, alese uninominal, ce propavaduiesc cu iresponsabilitate reducerea oricaror alocatii bugetare. Zau ca, in anumite imprejurari, ca cea de acum, chiar imi pare rau ca nu avem, inca, o casa pregatita pentru astfel de creaturi.

  36. 36 A. Ioan martie 8, 2009 la 7:49 pm

    Alm

    Subscriu fara rezerva la ideea prin care il prezentati pe P. Roman ca fiind persona ce a deschis larg portile marelui jaf, ce a urmat imediat acelei perioade; si care continua si in zilele noastre. Chiar si ordinea acelor masuri mi se pare corect incadrata in evenimentele acelor zile tulburi. Pe locul trei insa, mi se pare a fi o interventie in februarie martie ’90 la tvrl. Atunci, va rog sa va amintiti, intors de la Timisoara a facut la tvr o declaratie haluncinanta. O redau cu aproximatie: Domnilor, dragii mei; M-am intors de cateva minute de la Timisoara. Acolo am vizitat cateva mari intreprideri, printre care si Electrotimis. Aici sindicatele si-au luat in serios misiunea si au alungat din conducere cadrele de conducere caeusiste, compromise. Intamplator, sau nu, cunosteam bine in acele zile persoanele din conducerea acelei intreprinderi banatene. Erau oameni de taoata isprava. Numai unul si unul; chiar si cu o prezenta fizica prin care se impuneau la prima vederecu totul si cu cadrele de conducere de la acea intreprindere banateana. Erau oameni de toata ispravaonpe

  37. 37 A. Ioan martie 8, 2009 la 8:34 pm

    Alm
    continuare
    In clipa in care a fost aprobata postarea mea de mai sus, mi-a fos luat si comentariul din acest spatiu. Il continui.
    Atunci P. Roman, constient sau nu, dar iresponsabil precis, a indemnat la anarhie. O anarhie condusa de la tvrl si in in interesul cui. Avea si experienta. Participase cu ceva timp in urma si la o revolutie condusa tot de pe micul ecran. Atunci insul a dat semnalul la anarhia generalizata ce a durat pana la sfarsitul anului ’90. Atunci au fost aruncati in strada directori generali, directori, ingineri sefi, directori economici si contabili sefi, sefi de secti, de sectoare, maistri si sefi de echipa. Cat de descompusi si de ceausisti au fost acesti oameni numai Dumnezeu poate sti. Ce a urmat stiti cred, la fel ca mine. Inscaunarea la conducere a arbitrariului, arogantei, tupeului, prostiei. Toate conduse de sindicate; asa cum P.R. le-a precizat la televizor. Stiti bine, ca din randul liderilor de sindicat s-au recrutat mai apoi, membrii FSN; de care nu scapam nici azi. Figura liderului de sindicat manivela este de mult emblematica pentru noi toti; il stiti doar, il cheama M. Mitrea sau de ce nu V. Ciorbea. Bine a fost totusi, ca dupa cca un an acelor ceausisti li s-a facut dreptate. Dar raul a fost facut iar mizeria generalizata de atunci se vede cu ochiul liber si azi.


Lasă un răspuns

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s






Arhiva


Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 4,373 other followers