De ce cred in necesitatea de a pastra aliantele de la nivel local

In ultimul timp, s-a discutat despre posibilitatea refacerii aliantelor locale, in lumina intelegerii la guvernare dintre PSD si PD-L. Nu este un secret pentru nimeni faptul ca, in plan local, dupa alegerile din vara lui 2008, in multe judete PSD si PNL colaboreaza in mod oficial. La fel cum, la Cluj, PD-L s-a aliat cu UDMR, pe atunci partid aflat la guvernare, ca si PNL.

In ceea ce priveste acest aspect, eu cred  ca, in ciuda opiniei colegilor nostri de guvernare, ceea ce organizatiile locale au stabilit, nu de mult, trebuie respectat in continuare. Sunt sigur că multi se vor grabi sa faca speculatii cu privire la motivele care ar sta in spatele pozitiei mele. Nu au decat sa le faca, insa le spun de pe acum ca se inseala. Respectarea deciziilor luate de catre organizatiile locale este pasul firesc pentru a respecta si mult clamatul principiul al descentralizarii.

In primul rand, aliantele din plan local au fost decise in acel moment cat se poate de transparent. Este la fel de adevarat ca, in teritoriu, colaborarea cu un partid sau altul era cunoscuta dinainte de scrutin. Ulterior, aceasta a fost doar oficializata. Deci, inclusiv electoratul a validat aceste colaborari, fara ca ele sa ramana doar la nivelul exclusiv de vointa politica. In ciuda unor opinii, sa le spun doar rautacioase, intelegerile din plan local nu au fost „pe sub masa”, incheiate in vreun cotlon intunecat sau mai stiu eu unde. Ma intreb, cat de corecta poate fi implicarea factorului central intr-o chestiune care tine de politica locala?

In al doilea rand, PSD s-a distins in istoria sa prin faptul ca respecta intelegerile. Nu cred ca, pentru viata politica interna, este nevoie de partide “neparoliste”. Deja partidele au o problema serioasa in a castiga increderea electoratului. Merita sa facem un nou pas care sa ne puna in situatia de a fi si mai greu sa obtinem aceasta incredere?

In al treilea rand, principial vorbind, nu cred ca pentru viata politica interna si pentru normalitatea societatii in ansamblu este nevoie de distrugerea oricaror echilibre de pe scena politica. Nu cred si nu voi crede niciodata acest lucru.

Astfel de colaborari in plan local nu afecteaza, de fapt, guvernarea si mi s-ar parea incorect ca vointa filialelor locale sa fie considerata drept „tapul ispasitor” pentru eventuale neintelegeri. S-a spus despre guvernarea PSD-PD-L ca a fost facuta la presiunea filialelor locale. Traian Basescu a afirmat ca este normal ca liderii locali sa impuna oameni in structurile centrale, pentru ca sunt legitimati de votul comunitatilor.

Atunci, este vointa filialelor locale de respectat doar atunci cand ne convine?

15 Răspunsuri to “De ce cred in necesitatea de a pastra aliantele de la nivel local”


  1. 1 exasperat februarie 15, 2009 la 11:23 am

    În mod categoric, ar fi o eroare majoră să se schimbe majorităţile pe plan local. Filialele locale reprezintă punctul cel mai fierbinte al electoratului unui partid. De cum s-au ostenit sau nu acestea să demonstreze că formaţiunile pe care le reprezintă sunt cele mai frumoase şi mai cochete depinde succesul acelor formaţiuni. Ar fi aberant ca înţelegeri ce durează, aţi punctat bine, înainte de scrutinul din iunie, să fie acum masacrate prin directivă de la centru. Ar însemna un act sinucigaş.
    Ca să nu mai vb de haosul general ce s-ar instala de la cel mai mic cătun până la cele mai înfloritoare municipii.
    Plus că, spuneaţi la Târgovişte, partidul nu trebuie să rupă punţile de leg cu alte formaţiuni în perspectiva unor viitoare alegeri şi formule de coabitare. Ce semnal aţi oferi printr-un gest de partid “neparolist”?

    Petruţ

  2. 2 Instalatorul februarie 15, 2009 la 11:31 am

    Articol corect. Domnule Nastase, astazi sunt alegeri in Cluj si in alte citeva localitati. Aveti vreo previziune privind procentajele pe care le va lua PSD?

  3. 3 Ciprian februarie 15, 2009 la 3:02 pm

    PRINCIPALA PROBLEMA A MINUNATEI COALITII.
    In sfarsit incepeti sa spuneti lucrurilor pe nume, domnule Nastase. Cand s-au inteles asupra colaborarii Geoana si Basescu au omis acest aspect fundamental, zic eu, pentru viata de partid si anume “teritoriul”. S-au grabit si au considerat ca toate filialele vor adopta directia data de “centru” pentru a obtine accesul la “ciolan”. Insa alegerile locale au sporit considerabil puterea liderilor din judete, iar ei s-au multumit sa fie fruntasi in satul lor (sa nu uitam ca acesti lideri locali au hotarat in mai toate cazurile cine va fi si cine nu va fi parlamentar). In consecinta “corpul” PSD a reactionat formidabil, din punct de vedere politic, la deciziile impuse de “capul” acestuia. Sefii din filiale nu si-au abandonat judetul pentru o functie la Bucuresti, ci si-au pus oamenii acolo, iar pastrarea fotoliului din teritoriu deja inseamna putere iar in curand va insemna vot. Niciun sef de consiliu judetean sau de filiala nu va respecta impunerea parteneriatului cu PD-L, cei cu care s-au batut, scuipat si injurat pana acum trei luni. Ei nu vor risca pierderea electoratului care i-a votat si-i va vota in continuare doar pentru ca Geoana & Co. sa fie multumiti.

  4. 4 mardeleano februarie 15, 2009 la 3:55 pm

    ANUNT UMANITAR
    9

    Colectivul Gradinitei P.P. Nr. 4 Lugoj, va roaga sa fiti alaturi de BIANCA MURARIU, din grupa pregatitoare „A”. Ea are nevoie urgent de sprijinul nostru financiar.
    Pana mai ieri, micuta Bianca era un copil vesel şi sanatos. Astazi, Bianca este un copil trist, bolnav, imobilizat la pat. O boala foarte rara, numita HIDROMIELIE la C7 —
    CHIST INTRADULAR EXTRAMEDULAR ANTERIOR T3 – T5,
    ANOMALIE CONGENITALA VERTEBRALA, incearca sa-i rapeasca copilaria fericita. Bianca trebuie operata urgent în strainatate (BUDAPESTA-UNGARIA), fiind programata pentru data de 19. 02.2009. Costul operatiei este de 16.000 Euro. Cei care doresc s-o ajute pe Bianca pot face acest lucru donand orice suma de bani în urmatoarele conturi:
    Cont lei: RO 32 BRDE 360 SV 16383373600
    Cont euro: RO 13 BRDE 360 SV 80137003600
    Pentru relatii suplimentare poate fi contactat tatal fetitei MURARIU IONUT la tel : 0727011726
    De fiecare dintre noi depinde viaţa acestui copil!
    Contam pe sprijinul dumneavoastra!
    ORICE EFORT PENTRU SALVAREA UNEI VIETI NU ESTE PREA MARE!!!
    ORICE AJUTOR CAT DE MIC CONTEAZA!!!
    DUMNEZEU SA NE OCROTEASCA!!!

  5. 5 JR. februarie 15, 2009 la 4:20 pm

    D-le Adrian Năstase
    Vermuiala aceasta de politici cinice atât la nivel de filiale cât şi la centru, pun alegătorul de rând în dificultate. Sunt de acord că adevăratele înţelegeri între diferite formaţiuni politice şi mai ales între liderii lor ar putea fi folosite în acţiuni de viitor, ca şi în trecut. PSD a fost trădat de PUR, de UDMR, adversar declarat al PNL, duşman recunoscut PD-L, se grupează acum câte doi- trei sub o singură umbrelă ca să le fie lor bine. Dacă se admit astfel de lucruri, la ce să mai facem campanii electorale ,să cheltuim bani aiurea, dacă se poate conduce ţara prin consens. Am văzut alegeri democratice în America care nu seamănă cu ce facem noi aici. Şeful meu de partid m-a criticat că nu am îndeplinit criteriul de performanţă în alegerile locale în luptă cu PD-l. O campanie electorală sălbatecă susţinută de PD-L în zonă, a făcut ca şeful meu de partid să piardă Primăria, Preşedinţia CJ şi nu mult a lipsit să piardă şi Parlamentul.
    Acum iese toată ziua pe televizor şi ne spune ce bine se înţeleg cei doi lideri PSD şi PDL când împart posturi de conducere în unităţile descentralizate. Eu sunt convins că această înţelegere contra naturii nu va dura mult şi războiul politic va izbucni cu şi mai mare violenţă. Slăbiciunea liderilor noştrii, membrii de partid o va taxa serios. Deja demisiile curg gârlă; Eu însu-mi am demisionat din fruntea unei org. de cartier ca să nu mi se mai spună că nu aduc voturi.
    La centru este o hărmalae de neimaginat: lideri importanţi pleacă prin demisii, miniştrii PSD se schimbă pe motiv de interese, aroganţa se vede de la o poştă: D-l Geoană primeşte raportul gărzii, se opreşte în mijlocul camerei desbracă pardesiul şi-l aruncă valetului care duce geanta de parcă ar fi fost o ruşine să-şi pună haina în cui.
    Marian Vanghelie este perceput în teritoriu ca un personaj de desene animate; Tocmai cu el si-a găsit dl. Geoană să facă deplasări prin ţara de se amuză lumea că plimbă ursul. Mitrea, Hrebenciuc, Ilie Sârbu ş.a. ştiţi bine cum sânt mediatizaţi. Cum poate alegătorul din mine înţelege toate derapajele astea ale liderilor PSD?Dacă mai ţineţi la partidul ăsta, cereţi un congres extraordinar şi puneţi mâna pe conducerea partidului. În caz contrar, electoratul va părăsi PSD-ul tocmai în preajma alegerilor prezidenţiale. La parlamentare prevăd un scor sub 30%. Asta e!

  6. 6 nicu rotaru februarie 15, 2009 la 4:24 pm

    dle presedinte cum vedeti alegerile de la cj . A ti amintit de alianta pd l / udmr dar ce zice ti de legatura pd l /udmr/psd. cu stima.

  7. 7 eficientaenerg februarie 15, 2009 la 5:01 pm

    Yes-Herr Adrian-de ce nu suntem nemti -corecti? Si nu romani !Intelegerile locale-sunt absolut necesare-pentru a stabili functionalitatea Consiliilor locale si judetene –cu posibilitati in Actiuni administrative locale ;si care aplica Legislatia si alte acte normative-emiterea de Stategii sau Politici nationale,fiind la Bucuresti.A trecut anul 2008-s-au stabilit prin intelegeri politice-vieprimarii,vicepresedintii de consilii locale(conducatorii de servicii descentralizate sau prefectii/subprefectii-ca,inalti functionari publice-au un alt statut ,inclusiv de a aplica ;nu-de a decide).Ca in 2005-ne-am inteles,ne-am certat dupa 1 an,acum PDL si PNL-fi-r-ar ati… ;si creeaza local-circ ,si nu administratie.DECI-Localul sa fie stabil si actionat pentru ca o comuna sa devina oras ;iar orasul-Washington 2 –solutii si daca trebuie si o HG. –adversarii de la Piata Victoriei-sa nu se strambe ;TOTUL-pt.Romania-si cunosc ce trebuie facut ;Deputat 12 ani-Pierre Naidin-si Campionul interventiilor! Altfel-stresul capitalist in economie si finante al celui de pe strada- se depune in mamele soacre din primarii sau Bucuresti.Si regretam multe din 1990 ;de ce nu plecam 10 mil.in Spania si «Sa moara vecinul-ca sa-i iau si eu capra ! « .Solutii pt activistii dintr-un partid-sus sau jos-se pot gasi.

  8. 8 Zeus februarie 15, 2009 la 7:44 pm

    Domnule Nastase, eu cred ca va place in opozitie.

  9. 9 viorica buda februarie 15, 2009 la 9:17 pm

    @
    NICU ROTARU, sperca nu acuzati la cluj o al. PD-l/UDMR/PSD ?

  10. 10 Samanul februarie 15, 2009 la 11:38 pm

    De acord,insa doar partial cu cele puse de catre dv.Intr-adevar, dincolo de faptul ca este f.greu(iar,uneori imposibil) sa impui de la Centru o anumita configuratie locala, “stilul “acesta (cam…basescian) si suna ca naiba ,dupa ce toata ziua,buna ziua ne dam cit de mari democrati suntem ! De aici,o puternica rezistenta din partea multor judete explicabila daca ne gindim ca la mijloc sunt interese mari si oameni “grei”( pe plan local.dar cu legaturi pina sus,sus de tot !) Care,firesc ca nu vor sa lase cascavalul din mina dupa ce numai ei stiu cit s-au zbatut si mai ales ,cit…i-a costat treaba aceasta .Cit priveste credinta dv,ca pe plan local intelegerile “nu s-au facut pe sub masa,ci la vedere” dati-mi voie sa va contrazic,personal cunosc mai multe cazuri in care s-a procedat mai ceva ca in ilegalitate ! Dar,despre asemenea scene-unele demne de Giga- cu un alt prilej

  11. 11 bzp februarie 16, 2009 la 9:38 am

    De ce nu ati facut ceva ca la Cluj? PSD cu adevarat sa existe si sa prezinte un candidat “adevarat”?

  12. 12 Cuvantul februarie 16, 2009 la 2:48 pm

    Din pacate PSD-ul a pierdut din nou la Cluj, la fel de rusinos ca si in vara. Cat priveste aliantele la nivel local, fiecare au particularitatile lor in functie de zona, ramane de vazut care sunt concluziile fiecarui judet in parte.Din punctul meu de vedere aceste discutii audurat nespus de mult atat la nivel local cat si central si s-a dovedit inca odata ca aceasta alianta este sortita esecului, nu cred ca va dura 4 ani.
    PS Un scurt comentariu , daca doriti privind iesirea la rampa a d-nului Voiculescu, referitoare la iesirea din alianta PSC+PC. Multumesc.

  13. 13 Samanul februarie 16, 2009 la 6:58 pm

    Grea lovitura infringerea rusinoasa de duminica de la Cluj ! Grea pentru PSD,dar mai ales grea si extrem de rusinoasa pentru asa-zisa “Scoala de la Cluj “( Scoala lu Peste!!!) pastorita si reprezentata de alde Rusu si Dincu .Eu in locul lor nu numai ca mi-as da imediat demisia din partid, dar as pleca din tara-cu primul avion (si,cu o cursa de noapte)- undeva la capatul lumii unde sa nu se fi auzit de…Scoala de la Cluj !

  14. 14 Maria februarie 16, 2009 la 9:34 pm

    Domnule Nastase, nu vreau sa cred ca sunteti naiv, e una dintre putinele aprecieri negative ce vi se pot aduce ca politician ! Dar sa spuneti ca negocierile au fost transparente…Nu pot crede ca nu stiti ca au fost situatii in care noi, PSD-istii de rand, ne-am “injurat” cu taranistii si liberalii pana in ultima zi a alegerilor locale iar luni, dupa alegeri, ne-am trezit in alianta cu ei 1! Mai mare jena ! Da, transparent, dar intre ei, smecherii de lideri care se pupau pe sub masa ! Deci, lasati morga asta de ingenuu, ca nu vi se potriveste !

  15. 15 Aya februarie 20, 2009 la 12:44 pm

    @

    Zeus

    Gandindu-ma ca ai spus un banc prin afirmatia ca lui Adrian Nastase ii place in opozitie (tie ti-ar placea?) am vrut sa rad, dar nu am reusit.
    De ce?
    M-am tot gandit care e poanta si nu am reusit sa aflu.
    Poate, esti tu prea criptic- poate, sunt eu mai putin receptiva, uneori, la subtilitati.


Lasă un răspuns

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s






Arhiva


Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 4,431 other followers