„O Romanie moderna inseamna, in primul rand, o Romanie europeana. Procesul de integrare in structurile europene este de abia la inceput. Avem obiective ambitioase de natura economica si sociala, pe care trebuie sa le urmarim consecvent.” Iata, un adevar de bun simt, chiar daca exprimat mai tarziu decat ar fi fost cazul. Autorul acestui citat este nimeni altul decat Traian Basescu,cel care a descoperit, dupa indelungi cautari (mai precis, dupa un mandat intreg, pe care, intr-un fel, recunoaste singur ca l-a irosit), a descoperit deci ca Romania trebuie sa se indrepte spre modernizare. Eu spun mai mult de atat – modernizarea este insusi proiectul national pe care ar fi trebuit sa-l punem in aplicare, dupa aderarea la Uniunea Europeana.
Criza politica din ultimii patru ani nu isi gaseste cauzele doar in rivalitatile dintre partide si politicieni, ci si in faptul ca tot ceea ce functionase, pana la un moment dat, drept factor de unitate, sau macar de temperare a orgoliilor si ambitiilor personale, a disparut. Ma refer la aderarea la UE si la intrarea in NATO pe care, mai mult sau mai putin, clasa politica si societatea le-au acceptat ca necesare si au depus eforturi pentru ca aceste obiective sa fie atinse. Aderarea la structurile euroatlantice a fost un prim proiect national care, odata indeplinit, a lasat, se pare, clasa politica fara repere. Ca prim-ministru ce a condus un Guvern implicat in cele mai dificile momente ale procesului de aderare la UE si NATO, am anticipat faptul ca, daca nu constientizam faptul ca drumul Romaniei nu se incheie in 2002 sau in 2007, ne vom trezi intr-o „gaura neagra”. Intrarea Romaniei in mod formal in familia statelor UE nu reprezinta in realitate decat o jumatate de proiect sau chiar numai un instrument pentru modernizare, pe care ar fi trebuit s-o definim ca singurul proiect post aderare cu adevarat important.
Cand am decis sa candidez la Presedintia Romaniei, in 2004, am plecat la drum constient de faptul ca misiunea noului sef de stat,dar si a guvernului ce avea sa vina era aceea de a face pasi mari pe calea modernizarii. Istoria ne-a dus insa mai curand pe drumul dezbinarii, iar modernizarea a ramas doar o chestiune de context, o preocupare mai mult a mediului privat decat a statului. In viziunea mea, modernizarea este, in primul rand, procesul de reducere a decalajelor economice si sociale dintre noi si cele mai dezvoltate state europene. Imbunatatirea calitatii vietii romanilor nu reprezinta o problema de statistica, ci una in care sta cheia evolutiilor ulterioare, la toate nivelurile.
In lucrarea „Romania europeana”, publicata in 2007, in care am reluat temele prioritare ale campaniei mele electorale din 2004, am descris o mare parte din viziunea mea despre modernizare. Am extras aici doar cateva dintre aspectele pe care le subliniam atunci si las la latitudinea judecatii voastre sa decida validitatea acelor idei.. Revenind in prezent, cred ca trebuie sa intelegem ca actuala situatie economica nu este si nu poate fi definitorie pentru evolutia pe termen mediu si lung a Romaniei. Daca vom considera acest moment ca fiind marele test, nu pot spune decat ca vom gresi profund.
Din pacate, in ultimii patru ani, guvernarile de dreapta au distrus platforma pe care o construisem, cu greu, pentru a declansa procesul unei modernizari accelerate, bazata pe integrarea euroatlantica. Asistam acum, mai curand, la ceea ce as denumi, STAGNARE si chiar la riscul intrarii in recesiune. Intrarile pe terenul guvernului ale presedintelui jucator, razgandirile prezidentiale sustinute de tot felul de “dontologi” sau miliardari de carton, amatorismul unor decizii intempestive ce urmaresc un cumul intre politica “sangelui pe pereti” cu cea a “sangelui proaspat” in instalatie genereaza, in interior dar si in exterior, perceptia unei tari care se deplaseaza in propria sa istorie din perete in perete, nereusind sa iasa din labirintul propriei sale neputinte.
PS: As vrea sa cred ca cei care vorbesc acum despre modernizare sunt sinceri, dar momentul ales pentru a exprima astfel de pozitii imi trezeste indoieli. Nu este suficient sa te prefaci intr-o zi ca esti Cuza, in alta ca esti Carol I, Ferdinand, I.C. Bratianu, Kogalniceanu, Balcescu, Titulescu sau orice alta personalitate care a marcat istoria Romaniei. Conteaza ce poti face, nu ce te poti preface ca esti!

Sange pe pereti, mobile rupte… Sie ea, ea ce a zis? Pai ea… ea nu a venit…
Cam asa si cu modernizarea la noi
@Offtopic
Domnule Nastase, purtati fusta? Ca aud ca Miron Mitrea isi cauta o noua ascunzatoare.
Deh, asa se intampla cand musti mana care te-a hranit, si mergi pe cea a asimetricului… Cum era textul acela din Columna? “In nemernicia mea, ca un caine turbat…” Zi ma, zi! Poate mai sunt si din aia care invatza din greselile altora pe la PSD.
Domnule Nastase, deja stau si ma intreb tot mai des unde am fi daca altul era rezultatul alegerilor din 2004, si cu mare parere de rau constat ca mai rau nu prea se putea, asa ca sincer regret acel rezultat.
In ceea ce priveste guvernarea de acum am o mare nelamurire fata de comportamentul docil si ascultator al partidului dvs, care desi ca generalitate ar trebui sa fie unul social, joaca doar rolul de pavaza in domeniiile de contact cu poporul, munca, interne, sanatate, practic strategia economica, investitii bugetare sunt stabilite de altii si partidul dvs are rolul de a-i calma pe nemultumitii bugetari, dealtfel din toata scena politica fiind chiar cei care pot negocia cel mai bine anumite neajunsuri ale bugetarilor, dealtfel singurul partid social.
Nu prea inteleg, dar oare tocmai esenta doctrinei si motivul pentru care exista alegatori se pierde?
Sincer sa fiu, criza asta financiara e o bascalie imensa! In statele unite un grup de banca evreiasca a anuntat un faliment, nimeni nu a verificat managementul lor defectuos, nimeni nu a verificat ce lichiditati au, toata lumea a luat in serios in frunte cu guvernul Bush care a impins 700 milioane de dolari in grupul de banci evreiesti.
Ce s-a intamplat cu cei 700 milioane de dolari??? Cam 500 milioane de dolari era necesar ca Israelul sa declanseze razboiul impotriva poporului Palestinian. Pentru asta a fost nevoie de criza financiara, alti magnati profita de zvonul asta pe nume de criza si fac evaziuni fiscale ca e criza, dau afara angajati ca e criza, si nu in ultimul rand se imbogatesc ca e criza!!!
Iar in legatura cu guvernantii actuali care vorbesc de “modernizare” nu numai ca nu sunt sinceri, dar sunt lesinati dupa bani si putere.
Uitativa bine la Adrian Videanu, Elena Udrea si Radu Berceanu, toti tremura daca nu fura din banii bugetului. Va dati seama ce gaura sau ce criza financiara este in conturile PD-L, pai vin alegerile EURO parlamentare si prezidentiale, conturile PD-L sunt cam terminate cu alegerile din noiembrie 2008 cand au cheltuit de 5-6 ori mai mult decat prevede legea!!! Unde e curtea de conturi?
La alegerile prezidential din 2004 ati fost furat de alianta da pe rupte, cine credeti ca a sprijinit atat faptic cat si informativ , domnul Virgil Ardelean, echipa lui a falsificat cu mare grija datele care soseau in Biroul Electoral Central.
Nu stiu daca tineti minte ca marinarul vesel avea solganul ca “nu pot ei fura cat puteti voi vota” asa a si fost, numai ca tot ei au furat si tot ei au votat chiar de mai multe ori. Stiti proverbul ca “numai la hot e frica de hoti”, la marinar era tare frica de hoti!!!
Ne vom moderniza cu siguranta. La Guvern, unde se dospeste bugetul exista mari ramaneri in urma si datorita solicitarilor tot mai insistente ale Elenei din Turism. Sa fie ea oare o vrednica urmasa a Mariei Obrenovici si Elenei Lupescu? Dar ele n-au vrut sa fie in fruntea trebii ci au preferat s-o ”manuiasca” din umbra (ca tot pomeneati de A.I.Cuza si Carol II)! Dupa ce a gasit solutia socoaterii Romaniei din criza cu tichetele din turism, acum solicita ca guvernul sa-i dea toate suprafetele montane disponibile pentru a face partii de schi, cabane etc. Ideea nu-i rea in sine. Astfel de investitii ar atrage turisti, s-ar dezvolta zona serviciilor si criza ar iesi tiptil din Romania. Insa stiind ce fel de afaceri a practicat pana acum, luand de la stat si imbogatindu-se brusc fara nici un efort (vezi dungile pe asfalt din Bucuresti si alte asemenea inginerii) nu-i putem acorda prezumtia de nevinovatie. Dar aceasta modernizare va avea un cost. Va ridica nivelul de trai spre noi culmi de progres si civilizatie ale doamnei respective si ale prietenilor ei. Iar noi vom fi multumiti! Noi i-am votat iar ei ne omoara. Ne meritam soarta.
Romania, e adevarat, a stagnat destul, timp de 10 ani. Stiti bine la ce ma refer.
http://toader.wordpress.com/2009/01/29/greva-generala-si-la-noi-in-tara/ – ce se intampla in alte locuri
‘@Cezar Pesclevei!
OOOOPA’! Ce-ai nenica?!
vezi insa ca medicamentele alea cresc pofta de mancare, sa nu-ti strici silueta!:)
Maxi!:)
@Velisar iancu – Pe dv. va reprezinta Adrian Nastase?
La TV comedie mare: partea 48-a a serialului Romania in Criza, denumita generic Constructia Bugetului. Momente Magice
Protagonisti:
Tiranian Baselu, papusar . . . interpretat de actorul Emil BoBoc
marioneta 1 . . . interpretata de Dan Nica si,
marioneta 2 . . . interpretata de Gh. Pogea
fraierii . . . figuranti, populatie autohtona
In prima scena, Emil Boboc in conferinta de presa se adreseaza fraierilor incepind cu o tactica de ametire, din care n-am priceput mare lucru (poate ca nu fusesem destul de atent, dar am devenit ulterior). Dupa 10 minute de tactica, revine cu o logica zdrobitoare si anunta punctual MASURILE ANTICRIZA:
1. Pensie minima de 300 de lei (cheltuiala bugetara)
2. Eliminarea taxelor pentru cei trimisi in somaj tehnic 3 luni (cheltuiala bugetara)
3. Supraimpozitare a viciilor gen tigari, jocuri de noroc (venit bugetar)
4. patru nu a mai fost, 3 au fost de toate pentru ca a revenit la tactica de ametire de la inceput. Mostenirea dezastruoasa, incapacitatea guvernului Tariceanu de a atrage fondurile structurale, si altele care le-am mai vazut in cam toate episoadele anterioare.
NU mi-am pierdut speranta, pentru ca mai urmau 2 cu alte explicatii. Dan Nica, reia teza cu mostenirea, ca sa fie sigur ca nu cumva am uitat tema, dar inainte sa vedem ceva ii da cuvintul lui Pogea. Si ala micu, apasa pa lanterna, si ce sa vezi: laser frate! vu, vu, vu, vu… si la final eram convins ca (5.2+2)/2 face in medie cam 5%
Serialul asta s-a terminat ca de obicei cu suspans pentru serialul urmator. La fel ca in Tinar si Nelinistit, n-am primit nici o sugestie pentru dilemele din serialele anterioare, dar am mai adaugat citeva.
Poate ca imi scapa niste cuvinte din DEX, cum ar fi cuvintul CRIZA. Sau poate n-am inteles eu prea bine la CINE se tot refereau ei cind pomeneau de criza. La pensionari? La someri? Taiem de la alcoolici, fumatori si jucatori si dam la pensionari si someri, sau cum? Ii mai tragem de urechi pe functionari ca nu explica asa cum trebuie si nu atrag ei fondurile structurale? In fine, poate aflam alte detalii in serialul urmator: Marele Tiranian
Ce poate fi oare in serialul ala? Ca sa speculez un pic, as zice ca tactica e urmatoarea: distrugerea gaurii negre la buget care provine din existenta mediului privat de afaceri, angajarea la stat a tuturor oamenilor care lucrau in mediul privat si in finaaaal… marele STAT NATIONAL UNITAR ROMAN, condus de marele Tiranian! Egalitate pentru toata lumea. Si daca tot nu folosesc taranii pamintul, sa-l luam la colectiv… Cine nu-i cu noi, e impotriva noastra! si alte cele…
Mai bine sa asteptam sa vedem. Devine tot mai palpitant, dar ma inarmez cu distonocalm.
Din cite am auzit, e intrecere socialista intre PSD si PDL in a-si pune oameni de partid peste tot in administratia publica. Se pare ca PSD vrea sa colonizeze APIA, pina la nivelul de sefi de centre locale.
In unele domenii din administratia publica sunt oameni care au trecut prin zeci de training-uri pentru a putea lucra profesionist cu bani europeni. E o iresponsabilitate crasa inlocuirea lor aleatorie cu membri de partid locali. Actualul guvern duce o politica de “dupa mine, potopul”, de pradatori iresponsabili. Uuh, si e doar la inceput. Nimeni nu pare sa inteleaga ca intarirea si profesionalizarea administratiei publice e necesara pentru o buna integrare europeana si utilizare a fondurilor comunitare.
Ce fraternitate poate fi intre victima si calau? Ce-ar fi sa-ti fac praf familia, la Sighet, la Canal, in Delta, sa iti confisc singura casa si apoi, peste ani, sa-ti cer sa fraternizam pentru un tel nobil, unitatea poporului. Care popor…cel pe care l-ati distrus in 50 de ani de bolsevism, de comunism?
Si-a cerut, macar, scuze “calaul” vicimei?
Adrian, ce usor iti este sa dat zece bete la curul altuia…