In urma discutiilor de la Brasov (II)

Voi incerca, in cele ce urmeaza, sa detaliez  CAUZELE  crizei actuale.  

In opinia mea, si voi fi foarte direct, criza economică şi financiară care a început să se manifeste în România îşi are originea, pe de o parte, în erorile de  politică economică înregistrate în plan internaţional, îndeosebi în SUA şi, pe de altă parte, în politica economicăi neprofesională aplicată în perioada 2005-2008 de guvernarea de dreapta din România.

 I.  In plan INTERNATIONAL, asa cum arata si Joseph Stiglitz, au existat patru motive fundamentale care au generat criza economico-financiară în care ne aflăm:

• a. Înlocuirea, în 1987, a lui Paul Volcker din funcţia de preşedinte al Rezervei Federale (Fed) cu Alan Greenspan care, la solicitarea preşedintelui republican Ronald Reagan, a deschis „robinetul” politicii monetare, fără a pune în mişcare şi ce-a de-a doua funcţie a băncii centrale şi anume cea de reglementare-supraveghere. Expansiunea monetară necontrolată „prezidată de Greenspan” a generat două “baloane” financiare: cea din IT (criza „dot com”) din anii 90 şi cea imobiliară din prezent.
• b. Promovarea filozofiei dereglementării, care şi-a continuat acţiunile cu costurile pe care le resimţim în prezent şi pe care le vom plăti şi în anii următori. Astfel, în anul 1999, a fost abrogat Glass Steagal Act, lege care era în vigoare încă din anul 1933 (promovată sub administraţia Roosevelt) şi care separa cu stricteţe competenţele băncilor de investiţii (investment banks) de cele ale băncilor comerciale (care atrăgeau depozite de la populaţie şi aveau dreptul să acorde în contrapartidă numai credite). Prin abrogarea legii menţionate s-a permis şi băncilor comerciale să facă investiţii cu grad ridicat de risc, ca şi băncile de investiţii, punând astfel în pericol stabilitatea lor şi implicit a resurselor atrase ca depozite de la persoanele fizice şi juridice, si care, în final, au fost pierdute, fiind necesară intervenţia statului.
• c. Administraţia Bush Jr. a efectuat celebra „reducere a impozitelor pentru cei bogaţi” care, coroborată cu deschiderea robinetului cu bani de către Fed, a accentuat tendinţa „traiului pe credit” al americanilor (cei bogaţi au vrut şi mai mult, iar celor cu venituri medii şi modeste, pentru a nu protesta social, li s-a dat acces la credite în condiţii nereglementate prudenţial, generându-se criza subprime). Altfel spus, anticipând situaţia din România, în SUA s-au înregistrat efecte similare cotei unice, când beneficiarii acestui sistem de impozitare au avut acces la credite mai mari pentru satisfacerea unor nevoi extravagante, iar perdanţii cotei unice au avut „şansa” accesului, nu ca în America la o casă din lemn şi plastic, ci la câteva bunuri necesare gospodăriei ( obiecte casnice, eventual automobile), prin aşa-zisul credit „cu buletinul”.
• d. Reglementarea slabă şi practicile incomplete ale agenţiilor de rating şi ale societăţilor de audit, care au permis amplificarea riscurilor în sectorul financiar şi al companiilor, îngreunând „nota de plată” pentru contribuabili în prezent.

II.   Pe acest fond de adâncire a crizei economico-financiare internaţionale,  evoluţiile macroeconomice din România au prezentat dezvoltări total inadecvate:

• a. creşterea economică a României din perioada 2005-2008 nu a fost generată, aşa cum ar fi fost eficient economic, de cererea externă (exporturi), ci de cererea internă, reprezentând consumul populaţiei, consumul guvernamental şi investiţii în cea mai mare parte neproductive – acest cumul de creştere neadecvat creând dezechilibre macroeconomice.
•  b.dacă în anul 2004 se realiza o creştere economică de 8,5% la o inflaţie de 9,3% (dec/dec), cu un deficit fiscal de 1,5% din PIB şi un deficit al contului curent de 8,4% din PIB, în anul 2008 s-a realizat o creştere economică de 7,9% la o inflaţie de 6,3% (dec/dec), cu un deficit fiscal de aproximativ 5% din PIB (de două ori mai  mare decât cel programat) şi un deficit al contului curent de 13,5%  din PIB (după ce în 2007 se  înregistrase un deficit de 14% din PIB).
• c.creşterea economică şi respectiv satisfacerea unor consumuri interne mai mari şi a unor investiţii mai ridicate s-a realizat pe seama capitalului străin, respectiv a economisirii externe, economisirea internă fiind scăzută, datoria externă totală majorându-se în mod îngrijorător de la 21,5 mld. euro în 2004 la 74 mld. euro în noiembrie 2008 (de 3,4 ori) din care  datoria negarantată public a sporit de la 11,4 mld. euro în 2004 la 63.3 mld. euro în 2008 (de 5,6 ori). Cel mai îngrijorător este faptul că datoria externă pe termen scurt (sub un an) a crescut de 7,5 ori, ceea ce creează un grad ridicat de vulnerabilitate în asigurarea finanţării deficitului extern.

 În condiţiile în care sistemul bancar românesc este deţinut în proporţie de aproape 90% de bănci cu capital străin, iar acestea au înregistrat pierderi financiare datorită achiziţionării de produse toxice de pe piaţa americană şi, în mai mică proporţie, de pe cea engleză (derivative financiare, având la bază active imobiliare şi financiare ale căror preţuri s-au prăbuşit ), capacitatea băncilor mamă cu filiale în România de a le acorda, în continuare, linii generoase de credit la costuri reduse (care să fie reîmprumutate) a scăzut dramatic, îndeosebi începând cu luna octombrie 2008, odată cu falimentul băncii americane Lehman Brothers.

 Concomitent, un alt factor care face să fie resimţită din ce în ce mai acut criza internaţională şi în România, este faptul că exporturile româneşti sunt bazate pe produse metalurgice, petro-chimice şi sub-ansamble ale unor echipamente complexe, inclusiv automobile, iar pe plan extern, tot prin prăbuşirea creditelor acordate de bănci, a scăzut cererea pentru astfel de produse, în paralel cu diminuarea cererii interne, pe fondul contracţiei substanţiale a creditării, producându-se reducerea drastică a creşterii PIB, până în jur de 3% în scenariul optimist şi în jur de 2% într-un scenariu mai realist. Unii specialisti au avansat chiar ideea cresterii zero in 2009.

 Nevoia schimbarii patternului economic

Din analiza situaţiei macroeconomice de  la sfârşitul anului 2008 şi a condiţiilor internaţionale, rezultă, în mod evident, următoarele:

•  a. Modelul de dezvoltare economică “pe datorie” şi orientată către ramuri cu valoare adăugată brută redusă (servicii, îndeosebi comerţ cu amănuntul, hoteluri şi restaurante plus construcţii) promovat  în ultimii patru ani s-a dovedit, aşa cum am repetat de multe ori în ultimii ani, nesustenabil, nedurabil şi vulnerabil la orice schimbare de tendinţă externă.
• b.  În lipsa finanţării externe existente până în prezent şi pentru a continua procesul de dezinflaţie, România este nevoită în acest an şi chiar în 2010 să se ajusteze major atât în ceea ce priveşte sectorul guvernamental (scăderea deficitului bugetar la cel mult 2%), cu accent pe cheltuieli de capital, generatoare de noi locuri de muncă şi nu de genul automobilelor, plasmelor sau laptopurilor pentru copiii de la ţară (care, adesea,  nu au lemne de foc pentru incalzirea din şcoli), cât şi în ceea ce priveşte sectorul neguvernamental –  unde o mare parte din resurse au mers mai curand in  domeniul consumului gospodăriilor populaţiei şi într-o proporţie mai mică la agenţii economici creatori de locuri de muncă şi de venituri bugetare.
• c. În acest context, este de strictă importanţă, în cadrul politicii guvernului, nu numai reducerea cheltuielilor de personal şi materiale, ci  şi revizuirea politicii fiscale prin creşterea îndeosebi a impozitelor pe proprietate, a redevenţelor statului, astfel încât povara ajustării de la un consum exuberant pe datorie externă la un consum raţional bazat pe resurse interne şi surse externe în limite rezonabile (deficit al balanţei de plăţi de maxim 10% din PIB, de la 13-14% în perioada 2007-2008) să se realizeze şi să se suporte cât mai echitabil de către toţi membrii societăţii.
• d. De asemenea, rolul crescut al statului în aceste condiţii, aşa cum se întâmplă în toată lumea, în România ar  trebui să se materializeze prin garantarea creditelor pentru exportatori, producătorii agricoli şi IMM-uri, precum şi prin accelerarea la maxim a accesării fondurilor europene structurale disponibile, ca sursă solidă, necreatoare de datorie externă, de dezvoltare a unor ramuri industriale unde România are nişe de piaţă, inclusiv a potenţialului agricol important de care dispunem, precum şi pentru modernizarea infrastructurilor la nivelul tuturor localităţilor.
• e. Consider ca investitiile ar trebui sa vizeze, in afara de infrastructura rutiera si feroviara, domeniul energetic, inclusiv cel al surselor neconventinale (la care sa se adauge eforturile de izolare termica a locuintelor, proiect lansat de guvernul pe care l-am condus) si mod special finalizarea cat mai rapida a inca doua unitati nucleare de la Cernavoda. Este important, si in opinia mea, sa investim in ceea ce priveste reciclarea deseurilor  menajere sau industriale. Iata, spre exemplu, cele mai multe autobuze pentru transportul public din Paris functioneaza cu biogaz produs din utilizarea deseurilor . In domeniul agriculturii, consider ca statul ar trebui sa se implice pentru a sprijini activitatile de COLECTARE si de STOCARE a produselor agricole, al caror pret este afectat prin pierdere de calitate si neutilizarea sezonului optim pentru valorificare pe piata. Ar fi extraordinar daca am fi capabili sa finantam cateva proiecte mari, cum ar fi Canalul Siret-Dunare. Proiectul acesta facea parte dintr-un program de proiecte mari , a caror lansare am pregatit-o in 2003-2004. Am cerut atunci colegilor de la ape si de la agricultura sa pregateasca studiul pentru finalizarea investitiei. Deci studiul exista. Bani insa nu cred ca vor fi in perioada imediat urmatoare. Si noi contam pe o finantare europeana. Voi incerca in zilele viitoare sa dau si alte exemple.