Discurs la Reuniunea OSCE, de la Moscova (1991)

In ultimile saptamani, am pregatit,  pentru editura, manuscrisul volumelor 6-7 ale lucrarii mele, “Romania dupa Malta”. Am regasit acolo convorbiri super-interesante cu diversi lideri ai lumii de atunci ( a doua parte a anului 1991) si documente care pot clarifica optiunile exprimate de noi in acele timpuri sau contextul in care “functiona” politica externa romaneasca.. M-am gandit sa public aici, in avanpremiera, unele dintre aceste texte.

Iata, spre exemplu, un discurs pe care l-am prezentat, la Moscova, in 1991 :

“11 septembrie 1991
Discurs rostit de Adrian Năstase, ministru de Externe al României, în şedinţa plenară a Reuniunii CSCE de la Moscova asupra dimensiunii umane.

Domnule preşedinte,
După Reuniunea de la Viena, care a programat prezenta Reuniune de la Moscova, cea de-a treia a Conferinţei asupra dimensiunii umane a CSCE, schimbări uriaşe au avut loc şi continuă să aibă loc în Europa. Ele sunt rezultatul în principal al iradierii neîncetate a filosofiei drepturilor omului, care a contribuit în mod esenţial la dărâmarea treptată a regimurilor totalitare din Europa în ultimii 16 ani. Mai puternică decât bomba atomică, conştiinţa crescândă a milioane de bărbaţi şi femei că principalul obstacol în afirmarea demnităţii umane este comunismul a subminat din interior temeliile ce păreau de nezdruncinat ale regimurilor inumane întemeiate pe opresiuni şi represiuni, pe teamă şi minciună.
Datorită răspândirii irezistibile a ideilor drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, reuniunea noastră, pusă în pericol cu mai puţin de o lună în urmă de o tentativă de a întoarce înapoi istoria în URSS, poate avea loc aşa cum a fost programată.
Suntem recunoscători guvernului Uniunii Sovietice pentru ospitalitatea caldă cu care ne înconjoară şi pentru efortul cu totul special menit să asigure facilităţile necesare pentru buna desfăşurare a lucrărilor noastre.
Lovitura de stat eşuată din Uniunea Sovietică, încă proaspătă în memoria noastră, a pus în evidenţă riscurile cu care se poate confrunta în continuare noua Uniune şi în fapt noi toţi. Noi, în România, am privit lovitura de stat cu cea mai mare preocupare şi nu am ezitat să luăm poziţie fermă împotriva ei, reafirmându-ne hotărârea de a merge înainte pe calea procesului democratic, indiferent de împrejurările externe. Pentru prima dată după Revoluţia noastră din decembrie 1989, partidul de guvernământ şi principalele partide de opoziţie şi-au unit glasurile în apărarea realizărilor democratice din ţara noastră. Am fost puternic încurajaţi de dovezile de solidaritate şi sprijin în acele momente dificile care ne-au fost date de un număr de guverne occidentale, precum şi de CEE şi NATO.
În CSCE ne confruntăm cu o situaţie nouă. După ce am pierdut pe unul dintre membrii fondatori, ca urmare a unificării Germaniei – eveniment pe care l-am salutat cu toţii ca pe o schimbare pozitivă în fizionomia Europei – suntem martorii unui fenomen tot atât de pozitiv: creşterea numărului de membri ai CSCE. În luna iunie, Albania s-a alăturat familiei CSCE. Acum statele baltice – a căror prezenţă ca membri cu drepturi depline ai CSCE o salutăm din toată inima – şi-au luat locul legitim la masa noastră comună. Sperăm că, în viitorul apropiat, Republica Moldova, al cărei popor este îndreptăţit la autodeterminare, dar încă luptă pentru recunoaşterea independenţei proclamate la 27 august 1991, va deveni la rândul ei unul din statele participante la CSCE. Am dori ca partenerii noştri în cadrul CSCE să adopte o atitudine echitabilă faţă de toate statele care-şi afirmă în mod legitim independenţa, fără nicio discriminare. După părerea noastră, dublul standard în această materie este de natură să alimenteze instabilitatea în Europa, mai curând decât să o protejeze. Iar dacă, recunoscând dreptul statelor baltice la secesiune, am fost de acord că suntem pregătiţi să lichidăm consecinţele nefaste ale Pactului Molotov-Ribbentrop, nu trebuie să pregetăm să eliminăm toate consecinţele acestuia. Noua Europă nu trebuie să păstreze nici moştenirile naziste şi nici pe cele comuniste.

Domnule preşedinte,
Mecanismul dimensiunii umane al Conferinţei pentru Securitate şi Cooperare în Europa, ca şi celelalte structuri embrionare de punere în aplicare a prevederilor Actului final de la Helsinki, a fost conceput în urmă cu trei-patru ani, la Reuniunea de la Viena. Era un moment în care opoziţiile fundamentale între societăţile democratice şi cele totalitare se manifestau cu pregnanţă, iar divizarea Europei, deşi atenuată, părea că va mai dura încă mult timp. Este o realitate, şi trebuie să fim conştienţi de ea, că însuşi Actul final de la Helsinki a fost fructul unui compromis şi expresia unei acomodări reciproce temporare dintre Est şi Vest. În aceste condiţii, mecanismul dimensiunii umane şi acţiunea pentru respectarea drepturilor omului şi a libertăţilor fiinţei umane au servit – în mod obiectiv şi justificat – ca o armă pentru subminarea şi demolarea unor structuri politico-statale, incompatibile cu ideile democraţiei şi exigenţele drepturilor omului. Acum, după lichidarea ultimului bastion al ideologiei totalitare şi al intoleranţei politice, s-au creat condiţiile în vederea omogenizării politice a Europei, prin reformarea societăţilor est-europene potrivit principiilor umanismului liberal, pluralismului politic, toleranţei depline şi liberei iniţiative economice.
Cu această speranţă, credem că şi dimensiunea umană a CSCE poate şi trebuie să fie utilizată ca instrument al construirii sau, mai degrabă, al reconstruirii unor societăţi democratice, în special în partea noastră de continent. Aşteptăm de la această reuniune elaborarea şi adoptarea unor recomandări pentru adaptarea preocupărilor CSCE pe planul dimensiunii umane la noile împrejurări şi la obiectivele noi pe care ni le propunem.
Ar urma să facem în aşa fel încât şi acest mecanism să sprijine statele participante în eforturile lor vizând aplicarea uniformă a standardelor europene în materie de drepturi ale omului, îndeosebi în ceea ce priveşte îmbunătăţirea legislaţiilor naţionale şi creşterea eficienţei mecanismelor interne de promovare şi protecţie a drepturilor omului.
În acest sens, credem că aderarea tuturor statelor participante la CSCE la Convenţia europeană asupra drepturilor omului şi la mecanismul dezvoltat ulterior de Consiliul Europei ar trebui să fie posibilă chiar înainte ca toate statele est-europene să devină membre ale Consiliului. În această privinţă, salutăm propunerea prezentată ieri de distinsul ministru federal pentru Afacerile Externe al Germaniei, domnul Hans-Dietrich Genscher, privind crearea posibilităţii de acces la Curtea Europeană de Justiţie pentru Drepturile Omului pentru toţi cetăţenii Europei, chiar când statul în care ei trăiesc nu este membru al Consiliului Europei. În acest fel vom fi în măsură să realizăm un spaţiu european juridic comun pentru drepturile omului, ceea ce constituie o exigenţă a unităţii europene pe care o dorim cu toţii.
Aşa cum am propus la Reuniunea de la Berlin, din iunie 1991, a Consiliului, o alternativă ar fi stabilirea unei Comisii a CSCE pentru drepturile omului care să funcţioneze până când Consiliul Europei va fi în măsură să preia întreaga componentă privind drepturile omului a procesului CSCE.
O a doua direcţie a acţiunii noastre comune ar urma să fie asigurarea asistenţei internaţionale, în cadrul bilateral şi multilateral, pentru edificarea instituţiilor democratice, pe baza respectării drepturilor omului, îndeosebi în ţările care acum revin pe făgaşul democraţiei şi libertăţii. Este vorba de ceea ce ar putea fi numit drept „pedagogie a drepturilor omului” şi „reeducarea democratică”, ca vectori de legătură între reformele democratice şi respectarea demnităţii şi valorii fiinţei umane. Să fim, cu toţii, conştienţi, în Vest ca şi în Est, că mai este nevoie de timp, de efort de autoperfecţionare – atât la guvernaţi, cât şi la guvernanţi – pentru a ne însuşi regulile jocului politic democratic şi pentru a le respecta şi aplica, dar nu ca rezultat al oprobriului şi constrângerii internaţionale, ci ca rezultat al unui reflex normal de civilitate şi cultură politică. Până la atingerea acestui grad de înţelegere şi educaţie în spiritul democraţiei, simţim încă nevoia unei verificări şi confruntări permanente cu standardele europene, cu opinia şi exigenţele prietenilor noştri din Europa. Avem în vedere, desigur, şi faptul că în acest domeniu toate ţările din partea răsăriteană a continentului au încă multe de făcut, că problematica drepturilor omului este dinamică, precum viaţa, şi prezintă noi faţete, în care fiecare avem de învăţat şi trebuie să acţionăm, chiar dacă condiţiile concrete sunt diferite.
Din acest punct de vedere, mi se par foarte importante recomandările şi procedurile deja convenite la Reuniunea de la Copenhaga şi acceptate prin Carta de la Paris, în ceea ce priveşte asigurarea unor alegeri libere şi corecte pentru organele politice şi legislative din ţările noastre. Punerea în aplicare a acestor recomandări va fi de natură să elimine cauzele unor disensiuni şi fricţiuni între forţele politice aflate în competiţie în ţările est-europene şi să le asigure o atmosferă de încredere, atât pe plan intern, cât şi plan extern, atât de necesară în perioada de tranziţie.
O a treia direcţie a preocupărilor noastre ar trebui să fie asigurarea unei mai bune corelări între mecanismele CSCE şi cele ale Consiliului Europei, prin evitarea suprapunerilor şi prin realizarea complementarităţii de acţiune a acestor două mecanisme, având în vedere că marea majoritate a statelor participante la CSCE sunt sau vor deveni în curând membre ale Consiliului Europei.
Pe un plan mai concret, ne gândim la două domenii specifice cărora guvernele noastre pot şi trebuie să le acorde o atenţie mai mare în contextul dimensiunii umane, dat fiind că ele afectează cel mai tânăr segment al societăţilor noastre – combaterea traficului de droguri prin eforturi concertate şi sporirea încrederii prin multiplicarea eforturilor de dezbatere şi studiu ale tinerilor, precum şi prin îmbunătăţirea educaţiei lor.
Există în prezent câteva foarte importante certitudini în ceea ce priveşte întărirea dimensiunii umane a CSCE. Vorbim cu toţii aceeaşi limbă – limba democraţiei, a pluralismului politic, a primatului dreptului, a alegerilor libere şi corecte, a respectării şi protecţiei drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, ca şi limba liberei iniţiative.
Cu toate acestea, există două pericole care pot pune sub semnul întrebării întregul edificiu al securităţii şi cooperării în Europa.
Unul dintre ele este legat de problemele minorităţilor. Constatăm cu serioasă îngrijorare tendinţe tot mai pronunţate de a recurge la un limbaj care diferă de valorile noastre comune, dezvoltate în documentul de la Copenhaga, şi care, la rândul lor, s-au bazat pe întreaga experienţă postbelică a ţărilor occidentale în domeniul tratamentului acordat minorităţilor. Începe să ni se vorbească, cu diferite ocazii, despre minorităţi „bune” şi „rele”, despre minorităţile „noastre” şi ale „voastre”, despre minorităţi care s-au constituit în secolul XIX şi minorităţi care au apărut în secolul XX, ori despre minorităţi care trăiesc în anumite „condiţii specifice”, toate aceste distincţii sugerând că fiecăreia dintre ele i se aplică standarde diferite. Să fie acesta cazul? Şi de ce? Persoanele aparţinând unor asemenea minorităţi sunt toate fiinţe umane, care ar trebui să se bucure de aceleaşi drepturi şi libertăţi ca şi concetăţenii lor. Putem noi să acceptăm cu adevărat ca, în vreme ce se conturează un principiu al nediscriminării în ceea ce priveşte protecţia individului, să apară un principiu al discriminării în ceea ce priveşte minorităţile?
Mai mult decât atât, asistăm la o tendinţă de a scoate problematica drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor din contextul drepturilor omului şi de a o aduce în zona politicului sau de a o asocia cu frontierele statale existente. Lăsând la o parte faptul că o asemenea tendinţă nu are niciun temei în principiile Actului final de la Helsinki, nu trebuie să o acceptăm datorită faptului că ea comportă riscul de a ne duce înapoi la politicile interbelice, al căror deznodământ, aşa cum este cunoscut, l-a constituit cel de-al Doilea Război Mondial.
Toate acestea reprezintă o sursă de serioasă îngrijorare pentru noi. În vreme ce recunoaştem pe deplin că sunt încă multe de făcut pentru a se asigura protecţia drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor, credem cu putere că abordarea corectă a acestor probleme este cea indicată de documentele CSCE. Aceste documente tratează minorităţile ca parte integrantă a societăţilor în care ele trăiesc, fără a le supune niciunui „droit de regard” din partea unei alte societăţi, altul decât cel legat de respectarea generală a angajamentelor CSCE privind drepturile omului. Îndepărtarea de la această abordare este greşită, după părerea noastră, şi nu poate pricinui decât încordare, confruntare şi conflict.
Documentele CSCE stabilesc standarde europene înalte în ceea ce priveşte drepturile persoanelor aparţinând minorităţilor. Suntem de părere că atenţia şi eforturile noastre trebuie să se concentreze asupra aplicării integrale a acestor standarde în întreaga zonă a CSCE. Includem aici şi diversele tipuri de supraveghere a aplicării angajamentelor existente. Dacă ne străduim să asigurăm nediscriminarea în ceea ce priveşte protecţia drepturilor omului în toate ţările noastre, trebuie să nu admitem discriminarea nici în ceea ce priveşte protecţia persoanelor aparţinând diverselor minorităţi. Se înţelege de la sine că ceea ce este bun pentru Europa în privinţa drepturilor minorităţilor este bun şi pentru România. Tot ceea ce am dorit este să vă împărtăşim preocuparea noastră faţă de o stare de lucruri ale cărei consecinţe sunt imprevizibile.
Un al doilea pericol pe care nu-l putem ignora fără riscuri serioase îl constituie marele decalaj economic care există între ţările occidentale, pe de o parte, şi cele răsăritene şi URSS, pe de altă parte. Dacă nu se diminuează treptat, acest decalaj va submina instaurarea democraţiei în această parte a continentului. Consecinţele crizei economice care afectează în măsură diferită fiecare ţară din Est nu reprezintă nici pe departe o problemă exclusiv est-europeană.
Să ne gândim, spre exemplu, la fluxul migraţionist spre Vest, care poate fi considerat prima dintre aceste consecinţe şi care reprezintă o importantă sursă de xenofobie. Ar fi de dorit, după părerea noastră, ca raportul emigraţie-imigraţie să fie înscris printre subiectele noastre de interes comun în cadrul dimensiunii umane a CSCE. Considerăm că în cadrul CSCE este cazul să acordăm o atenţie sporită interfeţei dintre dezvoltarea politică democratică şi stabilitatea economică în zona Europei Răsăritene.
Noile instituţii ale CSCE au fost deja puse la încercare în legătură cu criza acută din una dintre ţările vecine nouă, Iugoslavia, unde mecanismul de urgenţă, încă timid, al CSCE a putut fi văzut la lucru. Cu toate că rolul pe care el l-a jucat nu s-a putut încă dovedi decisiv, ne punem mari speranţe în găsirea unei soluţii negociate crizei iugoslave în eforturile întreprinse de Comunitatea Economică Europeană, pe care le salutăm în modul cel mai sincer.
Astăzi, când ultimele reminiscenţe ale ideologiei totalitare în Europa se prăbuşesc, principala sarcină care ne revine este de a accelera tranziţia democratică în Europa de Răsărit şi în noua Uniune Sovietică. Acest proces poate fi susţinut printr-o nouă abordare a modului de funcţionare a mecanismului CSCE pentru dimensiunea umană şi a scopurilor sale. În general, suntem în favoarea iniţiativelor vizând întărirea acestui mecanism în care includem şi crearea instituţiei observatorilor şi raportorilor speciali. Salutăm orice propunere care urmăreşte promovarea aplicării angajamentelor CSCE în domeniul drepturilor omului. În acest context, sugerăm ca Reuniunea de la Moscova să examineze şi posibilitatea ca mecanismul dimensiunii umane să nu fie limitat numai la misiunea de a asigura că sunt create condiţii corespunzătoare pentru exercitarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, ci şi să contribuie mai mult la îmbunătăţirea efectivă a activităţii organizaţiilor guvernamentale şi neguvernamentale din Europa de Est în domeniul drepturilor omului.
Edificarea unor societăţi civile puternice în ţările est-europene şi dezvoltarea unei culturi politice autentice reprezintă un larg câmp pentru o abordare co-operativă a mecanismului CSCE pentru dimensiunea umană. Datorită unei asemenea abordări, cetăţenii pot deveni şi mai conştienţi de drepturile şi îndatoririle lor. Ei vor şti mai bine cum să se organizeze şi să acţioneze pentru a împiedica încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului şi pentru a judeca pe cei aflaţi la putere nu după vorbele şi promisiunile lor, ci după faptele lor.
Acum, când sămânţa revoltei legitime împotriva opresiunii a ajuns la maturitate şi democraţia se reinstaurează în drepturile sale în Europa de Răsărit, dimensiunea de cooperare a CSCE trebuie să devină mai vizibilă în activitatea mecanismului dimensiunii umane. Aceasta deoarece, la urma urmelor, însuşi procesul CSCE trebuie să fie la înălţimea noului climat european căruia i-a dat viaţă. De aceea, poate că a sosit timpul să deschidem o nouă pagină în istoria dimensiunii umane a CSCE.”