Discurs la Reuniunea OSCE, de la Moscova (1991)

In ultimile saptamani, am pregatit,  pentru editura, manuscrisul volumelor 6-7 ale lucrarii mele, “Romania dupa Malta”. Am regasit acolo convorbiri super-interesante cu diversi lideri ai lumii de atunci ( a doua parte a anului 1991) si documente care pot clarifica optiunile exprimate de noi in acele timpuri sau contextul in care “functiona” politica externa romaneasca.. M-am gandit sa public aici, in avanpremiera, unele dintre aceste texte.

Iata, spre exemplu, un discurs pe care l-am prezentat, la Moscova, in 1991 :

“11 septembrie 1991
Discurs rostit de Adrian Năstase, ministru de Externe al României, în şedinţa plenară a Reuniunii CSCE de la Moscova asupra dimensiunii umane.

Domnule preşedinte,
După Reuniunea de la Viena, care a programat prezenta Reuniune de la Moscova, cea de-a treia a Conferinţei asupra dimensiunii umane a CSCE, schimbări uriaşe au avut loc şi continuă să aibă loc în Europa. Ele sunt rezultatul în principal al iradierii neîncetate a filosofiei drepturilor omului, care a contribuit în mod esenţial la dărâmarea treptată a regimurilor totalitare din Europa în ultimii 16 ani. Mai puternică decât bomba atomică, conştiinţa crescândă a milioane de bărbaţi şi femei că principalul obstacol în afirmarea demnităţii umane este comunismul a subminat din interior temeliile ce păreau de nezdruncinat ale regimurilor inumane întemeiate pe opresiuni şi represiuni, pe teamă şi minciună.
Datorită răspândirii irezistibile a ideilor drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, reuniunea noastră, pusă în pericol cu mai puţin de o lună în urmă de o tentativă de a întoarce înapoi istoria în URSS, poate avea loc aşa cum a fost programată.
Suntem recunoscători guvernului Uniunii Sovietice pentru ospitalitatea caldă cu care ne înconjoară şi pentru efortul cu totul special menit să asigure facilităţile necesare pentru buna desfăşurare a lucrărilor noastre.
Lovitura de stat eşuată din Uniunea Sovietică, încă proaspătă în memoria noastră, a pus în evidenţă riscurile cu care se poate confrunta în continuare noua Uniune şi în fapt noi toţi. Noi, în România, am privit lovitura de stat cu cea mai mare preocupare şi nu am ezitat să luăm poziţie fermă împotriva ei, reafirmându-ne hotărârea de a merge înainte pe calea procesului democratic, indiferent de împrejurările externe. Pentru prima dată după Revoluţia noastră din decembrie 1989, partidul de guvernământ şi principalele partide de opoziţie şi-au unit glasurile în apărarea realizărilor democratice din ţara noastră. Am fost puternic încurajaţi de dovezile de solidaritate şi sprijin în acele momente dificile care ne-au fost date de un număr de guverne occidentale, precum şi de CEE şi NATO.
În CSCE ne confruntăm cu o situaţie nouă. După ce am pierdut pe unul dintre membrii fondatori, ca urmare a unificării Germaniei – eveniment pe care l-am salutat cu toţii ca pe o schimbare pozitivă în fizionomia Europei – suntem martorii unui fenomen tot atât de pozitiv: creşterea numărului de membri ai CSCE. În luna iunie, Albania s-a alăturat familiei CSCE. Acum statele baltice – a căror prezenţă ca membri cu drepturi depline ai CSCE o salutăm din toată inima – şi-au luat locul legitim la masa noastră comună. Sperăm că, în viitorul apropiat, Republica Moldova, al cărei popor este îndreptăţit la autodeterminare, dar încă luptă pentru recunoaşterea independenţei proclamate la 27 august 1991, va deveni la rândul ei unul din statele participante la CSCE. Am dori ca partenerii noştri în cadrul CSCE să adopte o atitudine echitabilă faţă de toate statele care-şi afirmă în mod legitim independenţa, fără nicio discriminare. După părerea noastră, dublul standard în această materie este de natură să alimenteze instabilitatea în Europa, mai curând decât să o protejeze. Iar dacă, recunoscând dreptul statelor baltice la secesiune, am fost de acord că suntem pregătiţi să lichidăm consecinţele nefaste ale Pactului Molotov-Ribbentrop, nu trebuie să pregetăm să eliminăm toate consecinţele acestuia. Noua Europă nu trebuie să păstreze nici moştenirile naziste şi nici pe cele comuniste.

Domnule preşedinte,
Mecanismul dimensiunii umane al Conferinţei pentru Securitate şi Cooperare în Europa, ca şi celelalte structuri embrionare de punere în aplicare a prevederilor Actului final de la Helsinki, a fost conceput în urmă cu trei-patru ani, la Reuniunea de la Viena. Era un moment în care opoziţiile fundamentale între societăţile democratice şi cele totalitare se manifestau cu pregnanţă, iar divizarea Europei, deşi atenuată, părea că va mai dura încă mult timp. Este o realitate, şi trebuie să fim conştienţi de ea, că însuşi Actul final de la Helsinki a fost fructul unui compromis şi expresia unei acomodări reciproce temporare dintre Est şi Vest. În aceste condiţii, mecanismul dimensiunii umane şi acţiunea pentru respectarea drepturilor omului şi a libertăţilor fiinţei umane au servit – în mod obiectiv şi justificat – ca o armă pentru subminarea şi demolarea unor structuri politico-statale, incompatibile cu ideile democraţiei şi exigenţele drepturilor omului. Acum, după lichidarea ultimului bastion al ideologiei totalitare şi al intoleranţei politice, s-au creat condiţiile în vederea omogenizării politice a Europei, prin reformarea societăţilor est-europene potrivit principiilor umanismului liberal, pluralismului politic, toleranţei depline şi liberei iniţiative economice.
Cu această speranţă, credem că şi dimensiunea umană a CSCE poate şi trebuie să fie utilizată ca instrument al construirii sau, mai degrabă, al reconstruirii unor societăţi democratice, în special în partea noastră de continent. Aşteptăm de la această reuniune elaborarea şi adoptarea unor recomandări pentru adaptarea preocupărilor CSCE pe planul dimensiunii umane la noile împrejurări şi la obiectivele noi pe care ni le propunem.
Ar urma să facem în aşa fel încât şi acest mecanism să sprijine statele participante în eforturile lor vizând aplicarea uniformă a standardelor europene în materie de drepturi ale omului, îndeosebi în ceea ce priveşte îmbunătăţirea legislaţiilor naţionale şi creşterea eficienţei mecanismelor interne de promovare şi protecţie a drepturilor omului.
În acest sens, credem că aderarea tuturor statelor participante la CSCE la Convenţia europeană asupra drepturilor omului şi la mecanismul dezvoltat ulterior de Consiliul Europei ar trebui să fie posibilă chiar înainte ca toate statele est-europene să devină membre ale Consiliului. În această privinţă, salutăm propunerea prezentată ieri de distinsul ministru federal pentru Afacerile Externe al Germaniei, domnul Hans-Dietrich Genscher, privind crearea posibilităţii de acces la Curtea Europeană de Justiţie pentru Drepturile Omului pentru toţi cetăţenii Europei, chiar când statul în care ei trăiesc nu este membru al Consiliului Europei. În acest fel vom fi în măsură să realizăm un spaţiu european juridic comun pentru drepturile omului, ceea ce constituie o exigenţă a unităţii europene pe care o dorim cu toţii.
Aşa cum am propus la Reuniunea de la Berlin, din iunie 1991, a Consiliului, o alternativă ar fi stabilirea unei Comisii a CSCE pentru drepturile omului care să funcţioneze până când Consiliul Europei va fi în măsură să preia întreaga componentă privind drepturile omului a procesului CSCE.
O a doua direcţie a acţiunii noastre comune ar urma să fie asigurarea asistenţei internaţionale, în cadrul bilateral şi multilateral, pentru edificarea instituţiilor democratice, pe baza respectării drepturilor omului, îndeosebi în ţările care acum revin pe făgaşul democraţiei şi libertăţii. Este vorba de ceea ce ar putea fi numit drept „pedagogie a drepturilor omului” şi „reeducarea democratică”, ca vectori de legătură între reformele democratice şi respectarea demnităţii şi valorii fiinţei umane. Să fim, cu toţii, conştienţi, în Vest ca şi în Est, că mai este nevoie de timp, de efort de autoperfecţionare – atât la guvernaţi, cât şi la guvernanţi – pentru a ne însuşi regulile jocului politic democratic şi pentru a le respecta şi aplica, dar nu ca rezultat al oprobriului şi constrângerii internaţionale, ci ca rezultat al unui reflex normal de civilitate şi cultură politică. Până la atingerea acestui grad de înţelegere şi educaţie în spiritul democraţiei, simţim încă nevoia unei verificări şi confruntări permanente cu standardele europene, cu opinia şi exigenţele prietenilor noştri din Europa. Avem în vedere, desigur, şi faptul că în acest domeniu toate ţările din partea răsăriteană a continentului au încă multe de făcut, că problematica drepturilor omului este dinamică, precum viaţa, şi prezintă noi faţete, în care fiecare avem de învăţat şi trebuie să acţionăm, chiar dacă condiţiile concrete sunt diferite.
Din acest punct de vedere, mi se par foarte importante recomandările şi procedurile deja convenite la Reuniunea de la Copenhaga şi acceptate prin Carta de la Paris, în ceea ce priveşte asigurarea unor alegeri libere şi corecte pentru organele politice şi legislative din ţările noastre. Punerea în aplicare a acestor recomandări va fi de natură să elimine cauzele unor disensiuni şi fricţiuni între forţele politice aflate în competiţie în ţările est-europene şi să le asigure o atmosferă de încredere, atât pe plan intern, cât şi plan extern, atât de necesară în perioada de tranziţie.
O a treia direcţie a preocupărilor noastre ar trebui să fie asigurarea unei mai bune corelări între mecanismele CSCE şi cele ale Consiliului Europei, prin evitarea suprapunerilor şi prin realizarea complementarităţii de acţiune a acestor două mecanisme, având în vedere că marea majoritate a statelor participante la CSCE sunt sau vor deveni în curând membre ale Consiliului Europei.
Pe un plan mai concret, ne gândim la două domenii specifice cărora guvernele noastre pot şi trebuie să le acorde o atenţie mai mare în contextul dimensiunii umane, dat fiind că ele afectează cel mai tânăr segment al societăţilor noastre – combaterea traficului de droguri prin eforturi concertate şi sporirea încrederii prin multiplicarea eforturilor de dezbatere şi studiu ale tinerilor, precum şi prin îmbunătăţirea educaţiei lor.
Există în prezent câteva foarte importante certitudini în ceea ce priveşte întărirea dimensiunii umane a CSCE. Vorbim cu toţii aceeaşi limbă – limba democraţiei, a pluralismului politic, a primatului dreptului, a alegerilor libere şi corecte, a respectării şi protecţiei drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, ca şi limba liberei iniţiative.
Cu toate acestea, există două pericole care pot pune sub semnul întrebării întregul edificiu al securităţii şi cooperării în Europa.
Unul dintre ele este legat de problemele minorităţilor. Constatăm cu serioasă îngrijorare tendinţe tot mai pronunţate de a recurge la un limbaj care diferă de valorile noastre comune, dezvoltate în documentul de la Copenhaga, şi care, la rândul lor, s-au bazat pe întreaga experienţă postbelică a ţărilor occidentale în domeniul tratamentului acordat minorităţilor. Începe să ni se vorbească, cu diferite ocazii, despre minorităţi „bune” şi „rele”, despre minorităţile „noastre” şi ale „voastre”, despre minorităţi care s-au constituit în secolul XIX şi minorităţi care au apărut în secolul XX, ori despre minorităţi care trăiesc în anumite „condiţii specifice”, toate aceste distincţii sugerând că fiecăreia dintre ele i se aplică standarde diferite. Să fie acesta cazul? Şi de ce? Persoanele aparţinând unor asemenea minorităţi sunt toate fiinţe umane, care ar trebui să se bucure de aceleaşi drepturi şi libertăţi ca şi concetăţenii lor. Putem noi să acceptăm cu adevărat ca, în vreme ce se conturează un principiu al nediscriminării în ceea ce priveşte protecţia individului, să apară un principiu al discriminării în ceea ce priveşte minorităţile?
Mai mult decât atât, asistăm la o tendinţă de a scoate problematica drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor din contextul drepturilor omului şi de a o aduce în zona politicului sau de a o asocia cu frontierele statale existente. Lăsând la o parte faptul că o asemenea tendinţă nu are niciun temei în principiile Actului final de la Helsinki, nu trebuie să o acceptăm datorită faptului că ea comportă riscul de a ne duce înapoi la politicile interbelice, al căror deznodământ, aşa cum este cunoscut, l-a constituit cel de-al Doilea Război Mondial.
Toate acestea reprezintă o sursă de serioasă îngrijorare pentru noi. În vreme ce recunoaştem pe deplin că sunt încă multe de făcut pentru a se asigura protecţia drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor, credem cu putere că abordarea corectă a acestor probleme este cea indicată de documentele CSCE. Aceste documente tratează minorităţile ca parte integrantă a societăţilor în care ele trăiesc, fără a le supune niciunui „droit de regard” din partea unei alte societăţi, altul decât cel legat de respectarea generală a angajamentelor CSCE privind drepturile omului. Îndepărtarea de la această abordare este greşită, după părerea noastră, şi nu poate pricinui decât încordare, confruntare şi conflict.
Documentele CSCE stabilesc standarde europene înalte în ceea ce priveşte drepturile persoanelor aparţinând minorităţilor. Suntem de părere că atenţia şi eforturile noastre trebuie să se concentreze asupra aplicării integrale a acestor standarde în întreaga zonă a CSCE. Includem aici şi diversele tipuri de supraveghere a aplicării angajamentelor existente. Dacă ne străduim să asigurăm nediscriminarea în ceea ce priveşte protecţia drepturilor omului în toate ţările noastre, trebuie să nu admitem discriminarea nici în ceea ce priveşte protecţia persoanelor aparţinând diverselor minorităţi. Se înţelege de la sine că ceea ce este bun pentru Europa în privinţa drepturilor minorităţilor este bun şi pentru România. Tot ceea ce am dorit este să vă împărtăşim preocuparea noastră faţă de o stare de lucruri ale cărei consecinţe sunt imprevizibile.
Un al doilea pericol pe care nu-l putem ignora fără riscuri serioase îl constituie marele decalaj economic care există între ţările occidentale, pe de o parte, şi cele răsăritene şi URSS, pe de altă parte. Dacă nu se diminuează treptat, acest decalaj va submina instaurarea democraţiei în această parte a continentului. Consecinţele crizei economice care afectează în măsură diferită fiecare ţară din Est nu reprezintă nici pe departe o problemă exclusiv est-europeană.
Să ne gândim, spre exemplu, la fluxul migraţionist spre Vest, care poate fi considerat prima dintre aceste consecinţe şi care reprezintă o importantă sursă de xenofobie. Ar fi de dorit, după părerea noastră, ca raportul emigraţie-imigraţie să fie înscris printre subiectele noastre de interes comun în cadrul dimensiunii umane a CSCE. Considerăm că în cadrul CSCE este cazul să acordăm o atenţie sporită interfeţei dintre dezvoltarea politică democratică şi stabilitatea economică în zona Europei Răsăritene.
Noile instituţii ale CSCE au fost deja puse la încercare în legătură cu criza acută din una dintre ţările vecine nouă, Iugoslavia, unde mecanismul de urgenţă, încă timid, al CSCE a putut fi văzut la lucru. Cu toate că rolul pe care el l-a jucat nu s-a putut încă dovedi decisiv, ne punem mari speranţe în găsirea unei soluţii negociate crizei iugoslave în eforturile întreprinse de Comunitatea Economică Europeană, pe care le salutăm în modul cel mai sincer.
Astăzi, când ultimele reminiscenţe ale ideologiei totalitare în Europa se prăbuşesc, principala sarcină care ne revine este de a accelera tranziţia democratică în Europa de Răsărit şi în noua Uniune Sovietică. Acest proces poate fi susţinut printr-o nouă abordare a modului de funcţionare a mecanismului CSCE pentru dimensiunea umană şi a scopurilor sale. În general, suntem în favoarea iniţiativelor vizând întărirea acestui mecanism în care includem şi crearea instituţiei observatorilor şi raportorilor speciali. Salutăm orice propunere care urmăreşte promovarea aplicării angajamentelor CSCE în domeniul drepturilor omului. În acest context, sugerăm ca Reuniunea de la Moscova să examineze şi posibilitatea ca mecanismul dimensiunii umane să nu fie limitat numai la misiunea de a asigura că sunt create condiţii corespunzătoare pentru exercitarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, ci şi să contribuie mai mult la îmbunătăţirea efectivă a activităţii organizaţiilor guvernamentale şi neguvernamentale din Europa de Est în domeniul drepturilor omului.
Edificarea unor societăţi civile puternice în ţările est-europene şi dezvoltarea unei culturi politice autentice reprezintă un larg câmp pentru o abordare co-operativă a mecanismului CSCE pentru dimensiunea umană. Datorită unei asemenea abordări, cetăţenii pot deveni şi mai conştienţi de drepturile şi îndatoririle lor. Ei vor şti mai bine cum să se organizeze şi să acţioneze pentru a împiedica încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului şi pentru a judeca pe cei aflaţi la putere nu după vorbele şi promisiunile lor, ci după faptele lor.
Acum, când sămânţa revoltei legitime împotriva opresiunii a ajuns la maturitate şi democraţia se reinstaurează în drepturile sale în Europa de Răsărit, dimensiunea de cooperare a CSCE trebuie să devină mai vizibilă în activitatea mecanismului dimensiunii umane. Aceasta deoarece, la urma urmelor, însuşi procesul CSCE trebuie să fie la înălţimea noului climat european căruia i-a dat viaţă. De aceea, poate că a sosit timpul să deschidem o nouă pagină în istoria dimensiunii umane a CSCE.”

32 Răspunsuri to “Discurs la Reuniunea OSCE, de la Moscova (1991)”


  1. 1 Radu Moldovanu' ianuarie 19, 2009 la 6:11 pm

    Foarte frumos. Sper sa candidati Presedinte. Si sa faceti odrine in PSD. Oameni ca Ion Raducanu, care ne-au facut membri, unde sint azi?

  2. 2 dan buric ianuarie 19, 2009 la 6:19 pm

    Italia,Spania?ce viziune aveti asupra acestor tari in care Traian Basescu a lasat romanii muritori de foame sa munceasca.Dealtfel suntem obisnuitzi cu razgandirile sale!Reflectati daca se poate urgent,Traian Basescu isi bate joc de capsunari isi bate joc de toti!

  3. 3 dan buric ianuarie 19, 2009 la 6:23 pm

    ma uit la postul preferat si in cateva momente la emisiune,raspundeti?

  4. 4 Petrache Lupu Poni ianuarie 19, 2009 la 7:27 pm

    @AN: “Petrache Lupu Poni, diversiune sa fie dar sa stiu si eu, ca doar pe mine ma acuzi. Deci, sa inteleg ca politica editoriala a blogului nu va satisface? Astept cu interes sugestii.”

    Din mesajul de mai sus nu se intelege exact daca ma tutuiesti sau nu ma tutuiti. Alternanta (probabil neintentionata) intre singularul si pluralui persoanei a doua, pe parcursul a doua fraze consecutive, sugereaza anumite lucruri dar care (vorba autorilor seriosi) nu fac obiectul acestei interventii. Cert este ca folosirea pluralului de politete, pe un blog in care cel putin una dintre parti daca nu ambele sunt personaje anonime, mi se pare usor superfluua si chiar ridicola. Iarasi nu este cazul sa insist acum.

    In al doilea rand nu se intelege exact la care dintre mesajele semnate “Petrache Lupu Poni” se refera asa numitul “raspuns” al d-lui Adrian Nastase. Sa fie vorba de unul dintre mesajele care au aparut pe blog sau se refera la unul dintre cele care nu a trecut de cenzura moderatoare? Oare citeste Adrian Nastase aceste mesaje? Hm..

    In fine, facand toate presupunerile optimiste cu putinta ce-as putea sa-i spun d-lui Adrian Nastase? Daca domnia sa n-are cunostinta despre “diversiune” asta ramne de vazut. Ar fi o varianta, cum sa-i zic? Nostima? Cert este ca la ora asta nu pot face sugestii despre politica editorial a blogului pentru ca nu stiu inca exact in ce fel functioneaza, unde incepe si unde se sfarseste coerenta unei astfel de politici si unde intervine limitarea operatorilor umani. Daca as avea certitudinea ca Adrian Nastase stie, asta m-ar ajuta sa inteleg mai repede cum functioneaza politica editorial a blogului care se face responsabila de selectia “certamente” nenaturala a prezentelor cvasi-permanente de pe blog. Singurul lucru cert pana acum se refera la micile gainarii ale moderatorilor care incurajaza foarte selectiv agresivitatea limbajului care este permis unora dar este interzis altora intr-o maniera mai mult decat partizana. Restul lucrurilor care se petrec pe acest blog “eminamente politic” nu pot trece de limita unor simple speculatii. Deocamdata. La certitudini ar fi totusi si faptul ca blogul “cu accord intellectual si continut implicit” nu functioneaza in maniera explicita, explicitata in sectiunile “Despre / Disclaimer / Lamuriri”. Poate ca pe acest blog, folosit preponderant ca instrument politic si nu doar ca spatiu de vorbit (precum majoritatea blogurilor) pastrarea aparentelor ar trebui sa fie un obiectiv strategic.

    P.S. Si inca ceva. Deviza blogului “Cititorii mei sunt mai ineligenti decat scriitorii altora” suna oarecum asemanator pana la limita plagiatului cu formula utilizata de catre Academia Catavencu “Cititorii nostri sunt mai ineligenti decat ai lor”. Mai precis este o formula decazuta in raport cu originalul. Pentru cine nu este evidenta aceasta decadere orice explicatii ar fi de prisos. Facand abstractie de aceste aspecte (oarecum) colaterale ramane partea comica legata de cei la care se refera aceasta deviza… care si ea se doreste a fi la nivel afectiv un instrument de selectie al cititorilor pe criterii asemanatoare cu cele folosite la selectia (artificiala) a celor care scriu pe blog dupa o deviza „implicita” de genul „Scriitorii mei sunt mai inteligenti (?!) decat cititorii (scriitorilor) altora” sau, ma rog, ceva de acest gen.

    Oricum sugestii sincere legate de politica editoriala a blogului imi voi ingadui sa fac nu atunci cand voi intelege mai exact cum functioneaza aceasta politica ci atunci cand voi sesiza ca blogul a incetat sa fie un instrument politic (fie pentru ca… fie pentru ca…, nu conteaza). Pana atunci, vorba d-lui Nastase (si a sa, printre multi altii) ramâne cum am stabilit. Dar numai daca trece de moderare.

    Cele bune,

  5. 5 Carol ianuarie 19, 2009 la 8:25 pm

    Cat timp , la guvernare fiind, faceti tot posibilul sa discreditati guvernul, n-o sa aveti nicio sansa. Nici dvs ca individ si nici PSD ca partid.
    Se pare ca incet incet dispare si poleiala de “mare politician” cu care v-ati acoperit, candva, (de unul singur).

  6. 6 Ilie ianuarie 19, 2009 la 8:37 pm

    Domnule Nastase,stiu ca a-ti spus ca vreti revansa cu basescu,mai stiu ca Geoana a si spus ca sunte-ti potrivit sa va bateti cu basescu dar am o suspiciune ca pana la urma el va candida impotriva lui basescu.si daca va fi asa cu siguranta va pierde. Sunt convins ca asa vor sta lucrurile.Insa,daca prin absurd va candida si va iesi presedinte ( desi imi este greu sa cred asta) sfatul meu ar fi sa va puna Prim Ministru.
    Succes

  7. 7 i.nicolae ianuarie 19, 2009 la 8:48 pm

    Ce ” drepturi ale omului” ,a caror oameni ,a celor de peste ocean si a inca cateva state care fac tot ce vor “muschii lor”? Ce s-a ales de “Actul final de la Helsinki “? Priviti Yugoslavia.Acordurile se semneaza ca sa fie incalcate de cei puternici.Frumoase vorbe,frumos discurs,dar cui foloseste ?Suntem multi dar mici si dezbinati.Asa ca …….

  8. 8 Ilie ianuarie 19, 2009 la 8:56 pm

    El deja se vede pe cai mari dar ma tem ca se imbata cu apa rece.

  9. 9 Domino ianuarie 19, 2009 la 9:00 pm

    Interesant acest moment de retrospectie. Oare pina la urma CSCE a ajutat la edificarea unei societati civile puternice in Romania prin mecanismul de cooperare “pentru dimensiunea umană”?

    Si oare cum va reactiona CSCE cind noua saminta a disensiunii ce rezulta din opresarea clasei medii si sarace va rodi miscari sociale de amploare in tarile din Europa de Est ca urmare a crizei economice din aceste tari vulnerabile? O tematica ce tine de securitatea europeana. Te-ai astepta ca CSCE sa fie suficient de flexibil sa evolueze in concordanta cu realitatile, insa mandatul sau ramine neschimbat in ce priveste dimensiunea umana:

    http://www.osce.org/activities/18805.html

  10. 10 Mihnea Georgescu ianuarie 19, 2009 la 9:24 pm

    Pe când o lansare la Fundaţia Titulescu?

  11. 11 YODA ianuarie 19, 2009 la 10:05 pm

    Domnule Nastease, stiu ca nu sunteti de acord dar eu in UE NU MAI CRED, aceasta UE mi-a dat atatea motive sa nu am incredere in ea. Sorry

  12. 12 instalatorul ianuarie 20, 2009 la 12:54 am

    Frumoasa cuvintare. Mai ales despre drepturile incalcate de legea 298/2008, pe care parlamentul nici macar nu a avut curajul sa o treaca pe site.
    Domnule Nastase, as dori sa stiu cind va contesta PSD porcaria (unei cete de porci politici) numita legea 298 la curtea constitutionala – si cer abrogarea ei in regim de urgenta. Va rog sa ne lasati sa stim cum putem da in judecata internationala statul roman, initiatorii, votantii in parlament si promulgatorul legii.

  13. 13 sorin gyorgyfalvi ianuarie 20, 2009 la 3:20 am

    Domnului Adrian Nastase,

    Am obisnuit in ultimul timp sa citesc articolele de pe blogul dvs., deoarece am observat ca sunteti unul din foarte putinii politicieni care interactioneaza cu parerile noastre, mai mult sau mai putin pertinente.

    Citind articolul de mai sus insa, am constatat ca nu reusesc sa ma desprind de gindurile legate de realitatea de azi pentru a ma deda la teme de politica externa. Avind in vedere numarul mic de postari pe tema articolului, probabil ca multi gindesc ca mine.

    Oare cum as putea fi altfel?

    Il va pe dl.Boc la tv in emisiunea Nasul cum imi explica mie ca guvernul Tariceanu a avut un deficit de 5,2%, reprezentind cheltuieli de 6.7 miliarde euro mai mari deict bugetul cind marele Basescu in persoana a acuzat actualul guvern ca e vinovat pentru 2 puncte procentuale din acest deficit. Deci, practic a reusit performanta de a favoriza (prin prostie) un deficit de 2.58 miliarde euro. Nu-i nimic, recuperam din pensiile generalilor vreo citeva milioane. Ma “bucuram” zilele trecute ca e Pogea la finante, si nu e Ionut Popescu… dar intre timp a devenit consilierul personal al primului ministru. Ma astept acum la revitalizarea bursei pe spinarea bugetului statului. Imi aduc si acum aminte de tandemul Ionut Popescu, S.Bodu la finante, cei de la care a inceput haiducia de stat, cind inspectorii se credeau semizei si care daca gaseau totul in regula iti dadeau “doar” minimul de amenda pe motiv ca: doar n-am venit pina aici degeaba! De la ei au invatat si ceilalti functionari unde se depun declaratii si care in ziua de azi au propriile lor afaceri in strinsa legatura cu postul de functionar cu 700 ron pe luna la o institutie. Saracii de ei! Sa le dam 50% indexare, ca sa renunte la afacerile lor.
    Somajul e de vina, prea putini lucreaza la stat, sa mai inventam niste institutii! Sa prinda posturi si cei mai nepregatiti saracii, cei care nu reusesc sa se angajeze nici macar la ITM. Acum 3 ani as fi zis LA MEDIU, dar intre timp acolo s-au schimbat lururile, e mai bine chiar decit la ISCIR. Coruptie in tara asta nu exista! Ar fi un nonsens. Ar fi ca si cum ai zicce ca exista furnici in musuroi!
    Revin insa la dl. Boc. El e eroul zilei: :) )
    Dl.Boc la b1tv: “Sa nu ne miram ca astazi Uniunea Europeana are previziuni sumbre asupra economiei romanesti!”
    Nu stiu cum sa-ti spun d-le Boc, eu unul nu ma mir deloc =))
    Basescu, cel cu experimentul Philadelphia (il stiti! Ala micu de-a facut el sa dispara flota din portul Constanta, si sa apara prin alte porturi ale lumii!) i-a sfatuit pe europeni sa cumpere gaz lichefiat din Qatar. Adica, in traducere directa: lasati-ne pe noi cu proiecte de-astea gen Nabucco, alea se fac cu FIDIC, n-au in deviz nici o bordura, si noi le avem pe ale noastre! Noua ne place de-astea, cu cai ferate, cu drumuri…

    Au trecut 30 si ceva de zile de cind s-a anuntat rezultatul alegerilor. Cred ca dusul rece care era programat inca de prin august, referitor la posibilele aliante, procente, etc… a devenit o practica de zi cu zi si nici macar nu mai socheaza pe nimeni. Intrebarea e numai daca vom face numai o pneumonie sau facem stop cardiac. Strainii s-au orientat rapid catre tarile de origine si au dus cu ei si fondurile care erau liantul economiei. Toata aceasta miscare a fost atit de rapida, incit unii nici nu isi dau seama ca instrumentele de plata care le detin pentru lucrari, servicii sau materiale s-ar putea sa nu mai aiba echivalent nicaieri. Bancile nu mai dau 2 bani pe ele. Daca unii se intreaba unde duce situatia asta, le dau raspunsul pe loc: economia se va invirti numai cu acele rotite care au vaselina proprie, respectiv cam 30%. Naivii care credeau ca poti munci ca sa cistigi trebuie sa constate ca fiecare luna de chirie platita in plus e platita degeaba, ca fiecare angajat platit cu speranta ca vine primavara si vor recupera ii platesc degeaba, ca taxele sunt platite degeaba, samd… De la crestere economica de 7-8% unii vorbeau de 5.5%, UE ziceca 4.5% in decembrie, acum 10 zile se vorbea pe la noi de crestere economica de 4%, UE a redus la 2,7%… acum va ca speranta guvernantilor nostri e de 2,5%. In numai 30 si ceva de zile!
    Dar stiti ceva? E mult si atit! DIn cite observ scaderea e logaritmic proportionala, si daca am avut pierdere de 2% la venituri in mai putin de 2 luni, iar asta in lunile ianuarie si febriarie se vor acutiza. As indrazni sa calculez la premisele de azi o scadere a veniturilor pe 2009 de peste 15%. Cam cite ordonante 230 ne trebuie pentru a reduce si cheltuielile in aceeasi proportie? In conditiile actuale de scadere a leului preturile diferitelor produse de larg consum vor exploda in 2009. Pina acum stiam ca sunt manipulari de presa asa zisele informatii de genu: Romania importa 70% din produsele alimentare, euro a crescut cu atit, preturile vor fi atit! De acum insa, lucrurile se schimba radical. De data asta, dupa ce multinantionalele isi vor diminua profiturile pina la limita profitabilitatii unele vor mari preturi, altele se vor retrage cu coada intre picioare. Acei tarani care nu dadeau griul din hambare pe motiv ca primesc numai 0.35 ron/kg in lo de 0.45 cit primeau anul trecut se vor zgiria pe ochi. Poate ca vor primi in continuare 0.35 ron, numai ca ei vor valora mult mai putin decit acum. Smecheriile BNR de supravietuire (facute cu incalcarea Constitutiei, legilor tari si chiar ale drepturilor omului) nu vor mai rezista. Tertipuri de genul Regulamentului 12/2008 al BNR prin care la fiecare tranzactie efectuata BNR foloseste acei bani 3 zile, in dauna mediului de afaceri privat care suporta si asa enorm de greu termenele de plata si riscurile de insolventa ale clientilor, NU VOR MAI REZISTA. Banca Nationala va trebui sa dea drumul la tiparnita de bani. Explozia cursului valutar de aproximativ 12% in 10 zile arata neputinta BNR-ului de a mai face fata situatiei. Acum pare o stabilitate in jurul valorii de 4.3, dar nici asta nu va dura mult. Sper sa nu ma intelegeti gresit, sunt unul dintre cei care cred ca azi BNR-ul este cea mai competenta institutie din Romania. Resursele insa sunt numarabile. In timp ce marea majoritate priveste stupefiata la o fluctuatie de 19-20% a cursului in decurs de 50 de zile, eu cunosc devalorizari de sute la suta in 24 de ore (Turcia, aprilie 1994). Nici o economie nationala nu poate rezista la nesfirsit unei presiuni de genul asta. La un moment dat va fi necesara acceptarea acestei situatii, si efectuarea unei redimensionari a economiei prin nationalizare pe baza de curs valutar. O astfel de ajustare ne poate trimite inapoi cu 20 de ani, asta daca ma refer numai din punct de vedere economic, caci la astfel de presiuni chiar si mamaliga explodeaza.
    Sper sa nu ma considerati un pesimist al vremurilor noastre, eu dimpotriva, sunt un perzant al optimismului exagerat. Contextul politic actual ma obliga insa ca sa reconsider cam tot ce calculasem pina acum. Daca Franta prognozeaza o crestere economica de 0.75% nu e din cauza ca economia lor va scadea numai cu 2 procente. Germania la fel. Trebuie facuta o comparatie intre PIB-ul lor de pe 2008 si prognoza de pe 2009 pentru realizarea acelei cresteri de 0.75%. Veti constata ca per global, daca ei au constatat o scadere a veniturilor de cca. 15-16%, au pregatit un program de scadere a cheltuielilor de cca, 13-14%. Deci, asa zisa crestere economica se face prin scaderea nivelului de trai! La noi insa, din moment ce noi inca facem jocuri de culise pentru posturi guvernamentale, nu cred ca exista oameni care sa aiba stiinta si forta necesara pentru a diminua aceste efecte. Asa cum cresterea economica din trecut era pusa pe seama guvernarii, desi numai mediul de afaceri super adaptabil o facea sa fie, tot asa dezastrul economic din 2009 va fi pus in seama guvernarii, desi numai LIPSA unui mediu de afaceri activ o va face sa fie.

    P.S. Asa cum am prevazut, Griore VIERU nu a fost pomenit mai mult de 2 zile de la moartea lui. O fi oare din cauza crizei economice? Sau o fi oare din cauza ca ne revoltam numai atunci cind suntem cu capul in tarina!?

  14. 14 luciancomunistu ianuarie 20, 2009 la 4:42 am

    EURO:

    UKIP leader Nigel Farage put it in a rare voice of dissent at the euro’s 10th birthday triumph in Strasbourg, EMU-land has become a Völker-Kerker – a “prison of nations”, to borrow from the Austro-Hungarian Empire.

    What about future implosion of euro ?

  15. 15 Lucid ianuarie 20, 2009 la 8:16 am

    Roata lumii se-nvarteste

    Abordari ale unui barbat de stat viguros, « inalt », imtr-o politica pe masura, atunci cand grosul « fierului vechi » era constitut din puzderia de lanturi rupte , in zona unui sistem ce-l credeam rapus. Sa te exprimi liber de prejudecati chiar in tara plasturelui la gura era si un indemn pentru o generatie traitoare a celui mai original si utopic macroexperiment social. Cugetand , retrospectiv dupa 18 ani, la orizontul asteptarilor de atunci, se constata ca tensiunile zonei balcanice pe care le primim odata cu ţâţa , rabufnesc iar altale se apropie de « masa critica » .

    O familie si un consumator de placeri s-au agatat de roata lumii, nesocotind masa inertiala, dar cu siguranta cel care astazi pleaca… cu coada-ntre picioare va fi tras pe ea – viu sau mort
    Astept cu interes spectaculosul ce se amorseaza astazi, prin marele incalecat al « stranepotului » uriasului Thomas Jefferson (printre altele ,autorul Declaratiei de Independenta).

  16. 16 Daniel ianuarie 20, 2009 la 8:45 am

    „Mai puternică decât bomba atomică, conştiinţa crescândă a milioane de bărbaţi şi femei că principalul obstacol în afirmarea demnităţii umane este comunismul a subminat din interior temeliile ce păreau de nezdruncinat ale regimurilor inumane întemeiate pe opresiuni şi represiuni, pe teamă şi minciună.”

    Iar acum despre celebra lege de filaj al cetatenilor:
    Istoria ne ilustreaza cat se poate de clar cum de-a lungul timpului statul a constituit un element de represiune asupra populatiei si nu un organism de protectie. Cu exceptia anumitor perioade din Grecia antica, si acelea imperfecte ca exemplu de democratie, de cand exista omenirea statul a fost utilizat pentru asuprirea propriului popor de catre conducatori. Putem da si exemple de „mari” oameni de stat, toti europeni: Nero (apropos, cine crede ca teroristii sunt o inventie recenta, ca si distrugerea de bunuri publice, isi poate aminti de incendierea Romei si de crestini, noi cum ar veni, cum erau numiti atunci teroristii, mai tarziu Reichstagul si evreii, in vremea altui „mare” om de stat, ales democratic), Caligula, conducatorii de stat din perioada pe care englezii o numesc sugestiv „dark ages”, Ion Voda cel Cumplit de la noi sau domnii fanarioti, toti constituie exemple elocvente de monstri creati de sistemul statal. Fiecare reprezenta un fel de Ramaru ridicat la puterea a zecea, putere pe care i-o conferea pozitia de om de stat. Singurul motiv pentru care dictatura acestor personaje nu a imbracat forme si mai radicale a fost extrem de simplu: nu au putut, nu au avut mijloacele. Acum noi cream mijloace pentru viitorii dictatori. Daca e sa ne gandim numai la ultimii 70 de ani am avut „inflatie” de dictatori: Mussollini, Hitler, Stalin, Milosevici, Ceausescu, Brejnev s.a.m.d.. Oare cum s-ar fi descurcat luptatorii din Rezistenta franceza daca ar fi avut un sistem strict de supraveghere a documentelor de identitate? Am fi avut azi o Europa ariana si „pura” poate.
    Presupunand ca teroristii chiar exista, si ca statul chiar ar avea grija de cetateni, limitarea drepturilor in vederea evitarii unui pericol improbabil concomitent cu potentarea unui pericol sigur este dovada de iresponsabilitate sau poate de rea intentie.
    Oamenii politici, daca tot sunt platiti regeste si tot isi „suplimenteaza” veniturile prin metode alternative, ca sa fiu delicat, ar trebui sa demonstreze ca au legitimitate in sensul reprezentarii reale a dorintei populare. Un sistem de acest gen este menit pentru perpetuarea puterii cate unui idiot ajuns la conducere, care nu stie sa conduca masele decat prin violenta si intimidare. Este triumful prostului asertiv asupra inteleptilor cu bun simt, iar aici nu ma refer la populatie ci la elite.
    Pentru ca scriu pe blogul unui jurist precizez:
    In drept – Constitutia Romaniei art. 26, art. 28.
    - Declaratia Universala a Drepturilor Omului, din care si citez, caci scrie superb:
    Whereas disregard and contempt for human rights have resulted in barbarous acts which have outraged the conscience of mankind, and the advent of a world in which human beings shall enjoy freedom of speech and belief and freedom from fear and want has been proclaimed as the highest aspiration of the common people,
    Whereas it is essential, if man is not to be compelled to have recourse, as a last resort, to rebellion against tyranny and oppression, that human rights should be protected by the rule of law,
    Article 12.
    No one shall be subjected to arbitrary interference with his privacy, family, home or correspondence, nor to attacks upon his honor and reputation. Everyone has the right to the protection of the law against such interference or attacks.
    Article 30.
    Nothing in this Declaration may be interpreted as implying for any State, group or person any right to engage in any activity or to perform any act aimed at the destruction of any of the rights and freedoms set forth herein.

  17. 18 Dinu ianuarie 20, 2009 la 10:42 am

    Adrian Nastase

    …sau lungul si sinuosul drum de la vorbe la fapte, de la declaratii politice la actiuni politice, drum care face diferenta intre “o natiune” si “o comunitate”.

  18. 19 Dragos ianuarie 20, 2009 la 12:28 pm

    @ Daniel

    Din ce tip de cherestea este construita prima parte (citatul) a comentariului dvs. ?

  19. 20 alinanediu ianuarie 20, 2009 la 12:35 pm

    Sunteti unul dintre fondatorii PSD, si banuiesc ca tineti la onoarea acestui partid cum tine orice parinte la copilul lui.
    Oare nu credeti ca prin ceea ce fac colegii Dumneavoastra de Partid acuma in guvernul mixt, vor aduce un mare deserviciu partidului si celui care va candida la presedintie din partea lui.
    Sunt din Timisoara, am 61 de ani, am activat in cercetare si invatamantul universitar din domeniul IT, si duc viata marginalizata a intelectualului secolului trecut in Romania de azi. Dezamagita fiind de tot ceea ce s-a facut impotriva noastra, a seniorilor societatii.
    Am vazut ca sunteti preocupat de soarta pensionarilor – o ducem prost si toti ne imping undeva la marginea societatii.
    Vreau sa scot in evidenta faptul, ca prin demersurile facute de jumatatea de guvern PSD-ista, in sensul ca nu cracnesc in fata lui Basescu, cu riscul de a nu respecta promisiunile facute noua in campania electorala, vor scadea in sondaje si multi dintre noi nu-i vom mai vota… vor fi amendati de electorat si cei nevinovati de acest servilism.
    Celor 6 milioane de pensionari ni s-a promis stabilirea punctului de pensie, conform legii, la 45 % din salariul mediu brut pe economie, aseara la Dna. Firea in emisiune, Mircea Geona cu nonsalanta a spus ca nu-si vor putea tine in totalitate promisiunile electorale, dar incearca sa indeplineasca ceea ce este scris in programul de guvernare comuna cu PD-L (oare noi i-am votat pentru aceasta guvernare comuna, in care sa nu-si respecte promisiunile?)…. cei 6 milioane de pensionari se vor gandi mult inainte de a vota.

    Dar vreau sa insist mai mult pe o alta problema , care prin natura evenimentelor desfasurate in timp ii vizeaza in cea mai mare parte tot pe pensionari – este vorba despre Legea Voiculescu, care era menita sa rezolve convulsiile sociale aparute in urma revendicarilor incepand cu anul 2001 de catre diverse mafii imobiliare a caselor nationalizate, in care locuim cu precadere noi pensionarii, care cu 40-50 de ani eram activi , si neexistand blocuri am primit repartitii in case nationalizate, pe care prin Legea 112/1995 le-am cumparat de la statul de drept roman cu acte in regula. (sunt peste un milion de cetateni in Romanaia care sunt acuma in prag de a fi dati afara in strada de hraparetii “recuperatori”.
    Legea Voiculescu a fost votata in Pralament si trimisa la CCR unde a fost declarata constitutionala, Basescu in loc s-o promulge o retrimite in 24 decembrie (complet in afara constitutiei) din nou la CCR unde a fost din nou declarata constitutionala, nu vrea nici acuma s-o promulge si uitati ce intreprinde:
    http://www.hotnews.ro/stiri-esential-5334801-presedintele-csm-virgil-andreies-parlamentul-trebuie-anuleze-legea-voiculescu.htm?cfmail

    Oare pana cand noi vom fi victimele neintelegerilor si urei personale intre Basescu si alti politicieni???
    In acest momnet, PSD-ul care in alianta cu PC-ul ne promisese ca ne rezolva acesta problema era la guvernare, in mod normal cand Basescu a retrimis pe nedrept Legea Voiculescu la CCR, trebuia sa se revolte, ba chiar sa iasa de la guvernare, cand este impiedicat de a-si tine promisiunile… dar nu s-a intamplat, din pacate, asa (asta este doar in basme, ca dreptatea invinge)
    Cei ce au cumparat cu legea 112 s-au constituit intr-o asociatie si avem sute de materiale prin care putem proba ca dosarele de retrocedare intocmite de diverse Mafii imobiliare sunt false – chiar si eu, care ma ocup din 2001 de apararea casei cu 10 apartamente locuite de pensionari mai batrani ca mine, dintre care deja au murit 5 de inima rea, pot dovedi falsul, dar ma judec si acuma, toti fiind de partea mafiilor, de la functionarii publici pana la proprii avocati (noi nu le putem oferi foloase materiale pe masura celor oferite de mafii).
    Mai jos un linc catre conferinta de presa organizata de Asociatia noastra ieri, dar care nu-si va gasi ecou nici in presa nici in emisiuni TV, pentru ca nimeni nu ne ajuta, nici macar PSD+PC, care asta ne-a promis in campania electyorala, si in care ne-am increzut acordandu-le votul la alegeri.
    http://www.jurnalul.ro/articole-online/2716/asociatia-proprietarilor-in-baza-legii-112-ameninta-cu-cedo-statul-roman/comenteaza#articol_optiune1

    Sperand ca veti trage un semnal de alarma in randul conducerii PSD va multumec ca mi-ati citit randurile.

    Este trist, este foarte trist, pentru ca traim in stres din 2001 cand a aparut legea 10/2001 si imobilele au devenit interesante pe piata nu ca in 1996, cand aveau termen de gratie proprietarii sa le ceara, dar nu erau interesante. Multi s-au sinucis cand au primit citatii de evacuare, oare mai trebuie sa murim multi pana cand ni se va face dreptate.

    Oricum sa stiti ca prin bagarea capului in nisisp a celor din guvern la aceste probleme care vizeaza multe milioane de oameni, PSD-ul va pierde in sondaj si la alegeri.

  20. 21 George Ban ianuarie 20, 2009 la 2:28 pm

    O parere:

    Basescu este un tip foarte complexat. Isi da seama
    ca foarte multi tipi sunt mai destepti decat el. Dar in
    loc sa admita lucrul asta si sa ii foloseasca, el ii uraste
    si vrea sa ii extermine. Iar cei pe care vrea sa ii foloseasca
    sunt cei pe care ii considera mai prosti decat el.

    Dupa parerea mea, asta este explicatia repulsiei fata
    de Nastase, Iliescu si a acceptarii lui Geoana, Boc.

    Cine il pricepe astfel si il exploateaza corespunzator,
    nu are decat de castigat. Exemplul meu e … nu il
    spun, ca sa nu ii fac rau.

  21. 22 Harabula ianuarie 20, 2009 la 2:30 pm

    @Alinanediu
    Va plangeti de situatia nesigura a proprietatii dv. Obtinuta aproape de pomana.
    Ati avut curiozitatea sa aflati cum a fost evacuat de comunisti adevaratul proprietar? Nu-i exclus sa fi facut si ceva canal. V-a interesat sa aflati cum si-a construit casa si a fost dat afara intr-o ora?
    De pe la voi in Banat multi au fost dusi in Baragan, in bordeie.
    Veti spune ca n-aveti nici o vina. E adevarat. Dar ce vina au adevaratii proprietari?
    Este adevarat si ca multi proprietari au renuntat pentru sume mici la drepturile lor. Le-a fost greata sa se duca prin judecati cu voi profitorii de pe urma muncii lor.

  22. 23 alex ianuarie 20, 2009 la 3:08 pm

    Domnule Nastase, vad ca nu va/se lasa http://www.ziua.ro/news.php?data=2009-01-20&id=19600

    si cu noile reglementari ( cele cu monitorizarea traficului etc ) o sa fiu catalogat ca un simpatizant al dumneavoastra… asta este… imi asum riscul :)

  23. 24 Alex ianuarie 20, 2009 la 3:12 pm

    Daniel, daca romanii nu au fibra in ei, merita tot ceea ce li se intampla. Mamaligarii ar trebui sa nu plece din strada. Unde sunt cei care urlau in Piata Universitatii: “Libertate te iubim/Ori invingem, ori murim!”? Se vede cat de mult iubesc stimabilii libertatea, acum cand este nevoie sa treaca la fapte.

  24. 25 George Ban ianuarie 20, 2009 la 3:14 pm

    Ce coincidenta! In momentul cand am scris comentariul de la 2:28pm nu stiam de noua trimitere in judecata a lui AN! Ce porcarie! Deci eu strang acum niste bani ca taxa de participare pentru un simpozion. Dar nu ii folosesc pentru simpozion, ci pentru niste afise cu BASESCU PRESEDINTE. Conform tampitilor de la DNA, in acest caz Basescu e bun de puscarie!!!! Se aude, Dom’inginer????? Asa sa va ajute Dumnezeu!

  25. 26 ALM ianuarie 20, 2009 la 3:23 pm

    “Afacerea” pixu’ si bricheta, sange proaspat in venele DNA! Ehei, dle Nastase, sunteti toba de carte da’ n-ati invatat ca “pe cine nu lasi sa moara, nu te lasa sa traiesti”! Ati trecut cu vederea Flota si ramaneti cu pixu-n mana!

  26. 27 leo ianuarie 20, 2009 la 3:25 pm

    Care era premiul pe cei care au mizat pe continuarea utilizării DNA ca „argument politic” împotriva Ursului de către Iepuraş?
    Dacă n-ar fi teribil de asemănătoare cu ascensiunea lui Hitler, toată mascarada produsă de Ţapă-vodă ar fi probabil hilară… Dar mie unul mi-a pierit demult pofta de bancuri pe tema asta!

  27. 28 Dragos ianuarie 20, 2009 la 4:25 pm

    @Harabula

    Legea Felix pe intelesul maselor largi….populare : voi , urmasii vostrii ,
    urmasii urmasilor vostrii ,urmasii urmasilor urmasilor…..vostrii s.a.m.d.
    vor plati diferenta FENOMENALA dintre pretul platit de profitorii/pomanagii/
    smecherii/lenesii pentru casele FURATE….insist :FURATE …si pretul CORECT.

    SIGUR !!!! EU , NU voi plati SI acest JAF comis de alesii poporului majoritar
    asistat ,pomanagiu ,lenes ,hot ,”smecher/inteligent”….

  28. 29 Alex ianuarie 20, 2009 la 5:43 pm

    @AN
    Mai dati doi bani pe CSCE/OSCE?

    Cand ati militat pentru implementarea principiilor Conventiei Europene a Drepturilor Omului in statele europene va gandeati ca ne vom intoarce la procese politice mai ceva ca in anii ’50? Sau ca romanii vor fi tratati ca animalele de catre cei care au semnat celebra Ordonanta privind filajul?

  29. 30 Draghi Puterity ianuarie 20, 2009 la 8:39 pm

    @Harabula

    Reparam o nedreptate printr-o alta nedreptate? Daca tu ai fi in aceeasi situatie, ce ai spune?

  30. 31 Augustin ianuarie 26, 2009 la 3:08 am

    @ all
    (cu scuzele de rigoare pentru offtopic)
    Oare n-ar fi mai bine ca art. 28 din Constitutie sa fie modificat in forma de mai jos?
    Art. 28. Secretul scrisorilor, al telegramelor, al altor trimiteri postale, al convorbirilor telefonice si al celorlalte mijloace legale de comunicare este UNEORI inviolabil.
    Pentru a dovedi ca sint flexibil si european, sint deschis propunerilor voastre constructive, de exemplu sa inlocuim cuvintul UNEORI cu variantele: destul de, aproximativ, cind e cazul, deseori, frecvent, aproape, cvasi, de multe ori, in buna masura, adesea, in general, usor, citeodata. Astept sugestii.
    De asemenea, ar trebui interzis femeilor din Romania sa fie, pur si simplu, gravide. Ele (cele in chestiune) trebuie sortate si, dupa caz, impartite in: destul de, aproximativ, aproape, cvasi, in buna masura, in general sau usor gravide!

  31. 32 adrian nicolae campurean ianuarie 26, 2009 la 7:32 pm

    Mult succes pe mai departe,si puneti odata la punct nenorocitii din masmedia care va sifoneaza imaginea.Voi ati facut ca Romania sa prospere in ultimii ani si sa fim acceptati un UE


Lasă un răspuns

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s






Arhiva


Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 4,431 other followers