Editorialul de astazi din Jurnalul National

Anul invingatorilor nedumeriti

 

Anul 2008 s-a desfăşurat mai ales pe fondul unei euforii consumiste bazată pe cifrele dezvoltării. El se sfârşeşte pe fondul unei euforii de austeritate, bazată pe cifrele crizei declanşate în toamnă. Pe tot parcursul anului, Traian Băsescu a fost Marele Dezbinator, iar Revelionul ne-a pus în faţa unui preşedinte parcă născut să adune, să împace, să oblojească rănile trecutului…

Aparent, 2008 a fost un an electoral plin dar care n-a reuşit, în cele din urmă, să lămurească nimic. După o repriză de locale şi una de parlamentare, fiecare partid a ieşit mereu victorios cumva, undeva, dintr-o perspectivă anume şi atent studiată deşi, în ansamblu, nimeni nu a izbutit să se impună.

Ce direcţie vrea să ia societatea românească? Ce idei şi ce fel de abordări favorizează ea acum, aproape de sfârşitul primului deceniu din secolul douăzeci şi unu? Foarte greu de spus. Iar acest ecumenism politic face aproape imposibile programe coerente, soluţii curajoase, asumări tranşante. El ne obligă, pe mai departe, la compromisul prudent care a însoţit mereu zona guvernării, dar care poate deveni periculos la vreme de criză.

Cu toate acestea, anul electoral de care ne despărţim a lămurit câte ceva şi a generat câteva fenomene noi şi interesante.

Mai întâi de toate, au fost omorâte câteva legende politice.
PSD s-a dovedit a nu fi o structură politică în descompunere, în hemoragie electorală, faţă în faţă cu o societate care l-ar respinge din cauză că nu face «reforma internă». Partidul a trecut în ultimii ani prin cea mai gravă încercare din istoria lui iar marea sa victorie este mai ales internă. A reuşit să se recompună, să evolueze din mers şi să rămână în fruntea ierarhiei. Sigur, însă, trebuie să-şi definească o strategie pentru anii următori pentru a-şi menţine identitatea.

Partidul prezidenţial de mase nu a luat naştere. PD-L rămâne o prezenţă redutabilă prin transferul permanent de popularitate pe care îl realizează Traian Băsescu dar perspectiva unui scor care să facă posibilă o guvernare monocoloră a devenit amintire. Marele plan al anilor 2005-2008 a eşuat iar acest lucru înseamnă o victorie importantă a pluralismului românesc.

În fine, PNL nu a murit sufocat de greutatea greşelilor din propria guvernare. Partidul se află la un maxim istoric semnificativ în ceea ce priveşte o anumită maturizare calculată deşi poate mai blazată a electoratului de dreapta.

S-a stins, în schimb, tendinţa naţionalistă clasică, aşa cum a fost ea consacrată în anii ’90. Asta nu înseamnă că publicul ei a emigrat definitiv în Spania. Alegătorul naţionalist se simte azi, deocamdată, mai bine reprezentat de politicienii şi politicile populiste, care îmbină tema naţională cu repere sociale sau economice apte să se asorteze la ea.
Pe de altă parte, anul 2006 a fost, în România, anul “teritoriului”.

Introducerea uninominalului pentru preşedinţiile Consiliilor Judeţene, dar mai ales pentru Parlament, a mărit exponenţial rolul organizaţiilor şi al personalităţilor locale în spaţiul politic. De acum înainte, viaţa publică va fi tot mai puţin un joc între două duzini de persoane care apar în câteva dezbateri televizate, zi după zi. Acest lucru va amplifica zona de selecţie pentru figuri noi în primul plan al politicii şi va dinamiza acest proces. Din acelaşi motiv, se vor crea şanse mai mari de apropiere a politicului de viaţa concretă a alegătorului. Deşi nu avem de-a face cu un fenomen lipsit de riscuri. Cel mai mare este centrifugarea vieţii de partid, atomizarea deciziei, cu posibile efecte serioase asupra identităţii fiecărei organizaţii de acest tip. Soluţia la un asemenea fenomen este apariţia la centru a unor personalităţi capabile să se impună după reguli noi şi realităţi noi şi să asigure o ordine şi o strategie general acceptate.

Anul 2008 s-a desfăşurat mai ales pe fondul unei euforii consumiste bazată pe cifrele dezvoltării. El se sfârşeşte pe fondul unei euforii de austeritate, bazată pe cifrele crizei declanşate în toamnă. Pe tot parcursul anului, Traian Băsescu a fost Marele Dezbinator, iar Revelionul ne-a pus în faţa unui preşedinte parcă născut să adune, să împace, să oblojească rănile trecutului… Dar asta este o altă temă, pentru săptămâna viitoare, când vom încerca să schiţăm o perspectivă sumară a lui 2009. Până atunci, An Nou fericit şi frumos tuturor!