2008 spre 2009

Se incheie inca  un an. Al doilea an dupa ce Romania a devenit membra a UE. A fost un an bun? A fost un an rau? Raspunsul il da fiecare dintre noi. Eu unul, si o spun cat se poate de sincer, cred ca acest an a fost mai bun decat altii. In 2008 (in primele trei trimestre), economia Romaniei a mers relativ bine, nivelul salariilor a continuat sa creasca, preturile au crescut, dar nu au explodat. Cred ca romanii judeca un an in primul rand din perspectiva a ceea ce le aduce acesta in viata de fiecare zi ( nu pun in discutie aici momentele speciale, de tristete sau de fericire, pe care nici noi, fiecare, nici guvernul, nici primarii nu le putem controla). Fara a ma lauda sau fara a fi sarcastic, cred ca anul 2008 il pot trece si eu in panoplia anilor mai buni, intre cei rai, - din punct de vedere personal. Alegerea, ca presedinte al Consiliului National al PSD, mi-a confirmat ca ceea ce fac, sau incerc sa fac, in partid este apreciat; implicarea sustinuta in campania electorala pentru alegerile locale si rezultatul obtinut de partid la acel scrutin mi-a dat incredere ca PSD este pe drumul cel bun; rezultatul obtinut la Mizil si in celelalte localitati din colegiul in care am “concurat”,  mi-a aratat, inca odata, ca nimic nu este mai important decat increderea oamenilor; in fine, sprijinul politic pe care l-am obtinut pentru a reveni in conducerea Camerei Deputatilor imi ofera posibilitatea de a relua proiectele pe care a trebuit sa le trec in plan secund dupa 2006. Si acasa lucrurile au mers bine. Suntem sanatosi, desi am mai imbatranit cu un an. Sunt multumit ca Andrei a terminat studiile de economie la Universitatea din Milano. Ma bucur ca Mihnea este, in al doilea an de liceu, cel mai bun din clasa internationala in care invata. Ma bucur ca mama mea isi revine, la 80 de ani, dupa o operatie complicata pe inima. Pe de alta parte, remarc, in perspectiva timpului, ca multe dintre acuzatiile aduse, in acesti ultimi ani, au intrat in derizoriu sau au fost demontate la Parlament sau in justitie.Sunt reluate decizii ale guvernului pe care l-am condus – spre exemplu, prima masura adoptata de guvernul Boc a fost revenirea la limitarile salariale pentru sefii de agentii, la nivel de secretar de stat, masura ce fusese anulata de guvernul Aliantei DA, dupa alegerile din 2004. De asemenea, mi se pare interesant  si faptul ca unii dintre acuzatorii mei s-au dovedit a fi colaboratori ai Securitatii. Altii, tradatori de partide sau pur si simplu personaje lipsite de caracter, nu au fost validati de opinia publica la alegerile din acest an. Justitia imanenta lucreaza…

 Ar fi putut fi 2008 un an mai bun decat a fost? Cred ca raspunsul la aceasta intrebare este evident, iar in el ne regasim fiecare dintre noi. Nu toate dorintele ni s-au implinit, nu toate necazurile ne-au ocolit. Important este sa ramanem insa cu lucrurile bune pe care le-am cunoscut, de care am beneficiat sau pe care le-am infaptuit in acest an. Sper ca nu sunt multi cei care se uita, la anul care s-a incheiat ,cu tristete, cu regret sau cu durere in suflet. Chiar si acum, cand poate parea un cliseu, dupa atatia ani, tot cred ca Edith Piaf spune mai bine decat multi cum trebuie sa privim inapoi. Dar despre cum trebuie sa privim anul care vine, as dori sa va spun cateva cuvinte.

 Anul 2009 va fi un an greu.  Important este nu daca maine va fi mai rau, ci daca dupa ziua de maine poate fi mai bine. Aceasta trebuie sa fie misiunea celor care acum si-au asumat „gestionarea corecta a Romaniei”. Atat, si nimic mai mult sau mai putin. Respectul oamenilor se castiga prin respectarea promisiunilor. Doar voturile se castiga prin promisiuni.
La final de an, doresc fiecaruia dintre voi sa treaca peste „ziua de maine” cu incredere si sa priveasca dincolo de ea cu speranta. Va multumesc tuturor celor care in acesti ani mi-ati oferit experienta voastra, opiniile voastre si multe repere pe care nu stiu daca le-as fi dobandit altfel. Va doresc sa fiti bucurosi alaturi de familiile voastre, alaturi de prietenii vostri si de toti cei dragi. La multi ani!  Si sa  ne citim cat mai curand!

94 Răspunsuri to “2008 spre 2009”


  1. 2 Provincialul decembrie 31, 2008 la 10:07 am

    LA MULTI ANI DOMNULE NASTASE!

    ….pana la urma SPERANTA moare ultima!

    Elmmar, Aya, dragi “tovarasi” de scris pe bloguri va doresc un an bun, santate si implinirea celor mai frumoase visuri in anul care vine!

    LA MULTI ANI la toata lumea!

  2. 3 LIA decembrie 31, 2008 la 10:27 am

    Va doresc un An Nou cu multa sanatate, cu multe realizari profesionale si personale ! Sper ca in 2009 sa va schimbati domiciliul la…Cotroceni !

    Cu multa stima pentru un OM deosebit !

  3. 4 Ilie decembrie 31, 2008 la 10:36 am

    Pentru ca astazi este o zi speciala pentru fiecare dintre noi, ma alatur si eu celor care va doresc din adancul sufletului sa aveti parte numai de impliniri, satisfactii, multa sanatate, iar Dumnezeu sa va calauzeasca si sa oranduiasca totul cum este mai bine pentru dumneavoastra ! La multi ani!

  4. 5 ALINA MARIA BARAC decembrie 31, 2008 la 10:46 am

    Va doresc un 2009 mai bun decat toti anii care au trecut! Va doresc un 2009 plin de realizari – si in plan profesional dar si personal – sa va bucurati din ce in ce mai mult de copii, de sotie si multa sanatate mamei!

    LA MULTI ANI!!!

  5. 6 claudiu decembrie 31, 2008 la 10:58 am

    La multi ani!

  6. 7 instalatorul decembrie 31, 2008 la 11:02 am

    Domnule Nastase, eu cred ca ati avut un an ceva mai bun decit vi-l apreciati dumneavoastra, dar tot eu cred ca dumneavoastra stiti mai bine.
    As dori sa las pe moment micul meu bilant personal pe 2008 deoparte pentru a discuta un pic pe marginea recentelor masuri luate guvernul pe care – fericit ori nefericit – am apucat sa-l numesc boculean. Las la o parte limitarea salariilor, acolo unde cred ca tot dumneavoastra stiti mai bine. Setul de masuri – despre care cred ca este gindit de presedinte – pare unul pur imagistic din moment ce se refera la economii aduse unui buget despre care, la momentul adoptarii lor, guvernul avea inca o idee foarte vaga; un fel de a pune caruta inaintea cailor. Un fel de a arata destul de zgomotos ( si, daca imi amintesc bine – si destul de ceausist) ca guvernul si-ar impune un fel de curba de sacrificiu. Destul de fals, deoarece masurile nu se refera la insisi ministrii care au luat decizia respectiva. Tot asa cum imaginea unui inalt funtionar de stat roman deplasindu-se , sa zicem cu metroul la o intilnire cu omologi britanici ori francezi, spre uimirea gazdelor, contrasteaza cu imaginea presedintelui nonsalant care mai facea o tura cu snow mobilul. Din nou acea imagine a lui voda care ii taie pe boieri, menita sa culeaga aplauzele populare. O chestiune pina la urma falsa si teatrala, de pura imagine. Si o dovada a modului de a lucra, in care pentru o imagine se calca totul in picioare. Acea nenorocita imagine a aprecierii “bine le face!”. Aparent ar fi vorba despre masuri de stinga, in realitate e vorba de niste masuri care nu sunt nici de dreapta si nici de stinga, sunt masuri care creeaza o aparenta de stinga. Despre cumularea salariilor cu pensiile am mai scris in postari: este vorba de doua activitati diferite care sunt platite din fonduri diferite. Salariul este plata pentru activitatea prezenta si platit din fondul de salarii al bugetului curent iar pensia este plata pentru activitatea trecuta si pentru care omul respectiv a cotizat luna de luna timp de zeci de ani – si platita din bugetul casei respective de asigurari. Urmarea este aceea ca este si moral si legal sa fie platite amindoua persoanelor in chestiune, chestiunea fiind una nici de dreapta si nici de stinga ci una de corectitudine. Poti, in schimb, daca vrei, sa interzici angajarea la stat a persoanelor trecute de virsta pensionarii – trimitindu-le catre zona activitatii private, unde sa poata lucra prin cumul de venituri. Ar fi vorba de un drept de selectie al statului in calitate de angajator. In opinia mea, dl Oprea si-a tras partidul intr-o eroare, mai ales ca s-a mai si lasat aratat cu degetul ca sustinator al ideii – dl Boc reusind sa mascheze astfel pe initiatorul acesteia. Chestiunea salariilor compensatorii mai trebuie analizata: poate aici guvernul a procedat corect, poate nu. Si chestiunea salariilor managerilor poate fi discutata sub un aspect si anume acela ca salarizarea lor reflecta pina la urma modul in care statul priveste proprietatea de stat in raport cu cea privata; in mod nediscriminatoriu, la performante egale statul trebuie sa ofere managerilor posibilitatea de a avea cistiguri egale cu cele din zona privata; si in orice caz statul trebuie sa vegheze ca proprietatea de stat sa nu fie neglijata ori chiar devalizata. Toate acestea in balanta cu limitarea de salarii existenta pe vremea guvernului Nastase. Pe de alta parte, acest set de masuri mi se pare ca ilustreaza o ingrijoratoare suficienta. In fata unui buget mai saracut si a unei crize in perspectiva, nu doar reducerea unor cheltuieli este importanta ci si cresterea unor venituri: mi se pare prea putin interesanta economia pe care o poate face dl Diaconescu mergind cu autostopul la Bruxelles, mincind acolo conserve din traista si dormind pe o banca in parc, invelit cu un ziar, daca ambasadele pe care le jupineste in devalmasie cu presedintele reusesc sa puna la cale contracte economice importante, aducatoare de vinzari, de lucru si deci de venituri directe si indirecte pentru stat. Ma uit la dl Sarkozy, de care uneori mai ridem: de cite ori s-a dus undeva, a adus bani pentru Franta. Dna Merkel, la fel, nu prea calatoreste de pomana, aduce si ea bani Germaniei. Doar presedintele nostru – sub rezerva ca nu sunt eu bine informat – imi pare a nu fi adus nici un banut Romaniei.
    Domnule Nastase, La Multi Ani si toate urarile cuviincioase pentru un an 2009 mai bun si mai prosper. La Multi Ani si colegilor comentatori de pe blog. Sa petreceti bine in aceasta noapte si sa incepem un an in care sa fie mai bine.

  7. 8 g_caz decembrie 31, 2008 la 11:13 am

    Pentru mine anul 2008 inseamna disparitia totala a increderii in clasa politica in partide si in liderii acestora.Cea mai dura palma am primit-o atunci cand am urmarit dezbaterile interesante de pe holurile si toaletele PSD cu ocazia deciziei de a intra in hora cu PD-(L).
    SORRY!
    INTREBARE DE 100 PUNCTE:CINE ESTE LIDERUL PSD CARE DIN ANUL 2000 JOACA NUMAI PE CONT PROPRIU?

    LA MULTI ANI ROMANIA!!!

  8. 9 serbangeorge decembrie 31, 2008 la 11:22 am

    Mi-am facut cadou un blog. Nou-nout, asa, ca de sfarsit de an.
    Incerc sa capat experienta. Navighez printre bloguri, ma opresc uneori, las un mesaj daca mi se pare ca am ceva de spus, merg mai departe pe alt blog, apoi ma reintorc si constat ca mi s-a raspuns. Functioneaza, deci! Imi place! Cel mai des vizitez blogul lui Adrian Nastase. Are multe de spus.
    Multi oameni simpatici. Pe unii i-am cunoscut, m-am contrat cu ei in politica dar n-am incetat sa-i respect. Nu stiu de ce am ignorat pana acum ideea de a avea un blog?
    Constat ca am si un fan, primul, care imi spune scurt: bravo! E, de fapt, fiica mea care, la 14 ani, fiind chat-ista cu experienta, incearca sa ma incurajeze.
    Gandindu-ma la ea, vazand si blogurile altora, imi dau seama cat de importanta este experienta, chiar si aici. Ma mai plimb printre bloguri si incerc sa invat din experienta altora. Caut si greseli pentru a nu le repeta. E o mare smecherie asta, sa inveti din greselile altora. Costa mai putin.
    Si pentru ca mi-am adus aminte … E amuzant dar si trist sa vezi ce fraieri sunt unii de prin politica. Au la dispozitie, pentru ¨documentare¨ doua experiente identice. Una intre 1996 si 2000, o alta intre 2004 si 2008. Totul s-a petrecut sub ochii lor dar ei, nimic, inainte ca berbecii, sa … ¨le-o mai traga si lor¨… Na, ca am zis-o! Ma intreb daca si aici, pe blog, trebuie pus patratelul rosu ca la televizor, pentru CNA!? La altii n-am vazut, desi scriau lucruri mai urate decat mine.
    Revenind la subiect, eu prefer sa ma plimb printre bloguri si sa invat din experienta altora. Parca e mai bine! Si totusi, poate, exista un pret foarte mare pe care il stiu doar ei berbecii? Trebuie sa ma mai gandesc la asta. Incepe sa ma obsedeze. Ce naiba, berbecii aia au si oameni destepti printre ei. Ceva nu e in regula, nu se leaga. Si mai simt si o duhoare in aer! O simt de vreo patru ani, dar m-am gandit ca mi se pare. Cine stie? …
    In sfarsit, La multi ani! Sanatat si succes, in continuare, in 2009! Cel mai important, clarificarea lucrurilor!

  9. 10 Nicu decembrie 31, 2008 la 11:41 am

    Cred in zilele inceputului de An, pana la Sfantul Ioan, cu multe si felurite bucate pe masa, bauturi alese, si multa voiosie.
    Va doresc un An Nou cu sanatate, bucurii, impliniri!

  10. 11 Caramella decembrie 31, 2008 la 11:56 am

    @ Domnule Presedinte Adrian Nastase

    Va doresc din suflet ca noul an 2009 sa va aduca speranta, visuri mari si puterea de a le implini !
    Sarbatori fericite, cu sanatate si bucurii, alaturi de cei dragi !
    “LA MULTI ANI !”

  11. 12 Sibilla decembrie 31, 2008 la 12:10 pm

    Domnule Afrian Năstase,
    La Mulţi Ani !!!
    Un An Nu bogat în realizări, împliniri, bucurii, alături de toţi cei dragi şi, succesul binemeritat !
    http://www.freemail.com.mk/freecards/imggolemi/topka.gif
    La Mulţi Ani, doamnei Manuela !
    La Mulţi Ani, tuturor oamenilor deosebiţi de la care am mereu a învăţa, colegi, prieteni, OAMENI !
    http://img154.imageshack.us/img154/9629/christmaseve1024uu6.jpg
    http://img255.imageshack.us/img255/3106/ng30iz6by6.jpg
    Un Nou An în Lumină, nouă, tuturor !
    Sibilla

  12. 13 Caramella decembrie 31, 2008 la 12:17 pm

    @ TUTUROR celor cu gand bun de pe acest blogg, mai ales celor dragi mie si moderatoarei noastre:

    Noul an 2009 sa va indeplineasca toate visele si sa fiti fericiti !
    “LA MULTI ANI !” si sa ne intalnim sanatosi pe acest blogg in 2009, alaturi de distinsa noastra gazda – cel mai bun politician al tarii (si nu al 10-lea, cum cred unii …) !

  13. 14 dr. b decembrie 31, 2008 la 12:24 pm

    Anul 2009 sa fie mai bun ca cel care tocmai se incheie si sa va aduca implinirea tuturor dorintelor. Cu admiratie, Radu Ioan Bot

  14. 15 Marius decembrie 31, 2008 la 12:31 pm

    La multi ani!

  15. 16 sandu/Mioveni decembrie 31, 2008 la 2:06 pm

    La multi ani !Fie ca incepind cu anul 2009 sa se rezolve cel putin trei nereguli din societate:-1]-duplicitatea politicienilor[una spun,alta fac;2]-luciditatea romanilor sa se restabileasca;3]-aplicarea legilor drepte si indreptarea legilor strimbe din societate.Asa sa ne ajute DUMNEZEU!,,La multi ani! si multa morala in societatea romaneasca,avem mare nevoie de modele de comportament si mai mare nevoie de investitii in ,,OM”,acestea pornind din familie si de la cei sapte ani de acasa,apoi continuind cu investitii in educatie,dar sunt sceptic ca va baga cineva bani in asa ceva,stiind ca ,,profitul”va veni de abia dupa 20de ani [ai d-lui BRUCAN].OARE NE MAI SALVAM CA POPOR?Sper,ca da si cit mai cu repeziciune,altfel………………………………………………………..!!!!!!!!!!!?????????????????????????????!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

  16. 17 madalina decembrie 31, 2008 la 2:10 pm

    “Un an bun dintre cei răi a fost 2008″ -mi-a plăcut asta!

    Succes în 2009 şi felicitări pentru succesele de până azi! La mulţi ani!

  17. 18 Catalin decembrie 31, 2008 la 2:32 pm

    LA MULTI ANI, domnule viitor presedinte al Romaniei!

  18. 19 nicolae m decembrie 31, 2008 la 3:00 pm

    LA MULTI ANI!

  19. 20 Grigore decembrie 31, 2008 la 3:11 pm

    L a multi ani ,sanatate ,fericire si sfirsitul anului 2009 sa ne gaseasca la COTROCENI

  20. 21 Augustin decembrie 31, 2008 la 3:17 pm

    Stimate domn,
    Cu parere de rau o spun, dar intre criteriile cu care cintariti anul 2008 ce tocmai pleaca nu regasesc deloc propriile mele criterii de apreciere. Sau poate sint, dar altfel aplicate! Strict literal, spuneti ca 2008 nu a fost chiar cel mai prost an. (Din viata dvs? Din istoria Romaniei?) Stiti insa foarte bine ca, de cele mai multe ori, cititorul percepe nu sensul literal, riguros logic, ci pe cel semantic. Si acela ar fi ca anul 2008 a fost un an bunicel. Sigur, aparent, pozitia dumneavoastra in partid s-a ameliorat simtitor prin preluarea presedintiei C.N. As puncta, cu tristete, un Consiliu National care a fost eludat cu prima ocazie mai importanta in care ar fi trebuit sa ne arate la ce e bun! Apoi, votul pentru varianta de guvernare (eventual opozitie!) a fost, oricit am da-o pe dupa cires, o infringere importanta! Asadar, sinteti (inca?) foarte departe de a putea influenta mersul lucrurilor in PSD. Credeti ca romanii judeca un an in primul rand din perspectiva a ceea ce pot pune pe masa. Eu cred ca multi dintre tovarasii (mie nu mi se pare un cuvint rusinos!) mei de blog au alte prioritati. Daca am plins de bucurie cind a cazut Ceausescu, nu a fost datorita perspectivei de avea mai multa mincare pe masa, ci pentru ca, in sfirsit, puteam sa vorbesc liber. Si daca m-am dus sa apar Televiziunea (ca prostu’, evident!), n-a fost pentru bunastarea materiala. (O sa spuneti ca a fost degeaba, dar asta e alta poveste!). Si iata-ne acum, in acest 2008 „bunicel”, pe cale sa pierdem, dupa nici 20 de ani, ceea ce am cistigat, cu atita singe, in `89. Iata-ne votind ceva si primind altceva. Iata-ne votind ceva si primind altceva. (nu sint bilbiit!) Iata-ne, din nou, cu saua pe noi. Urmeaza calusul. In rest? Atlantii cintau, cu gurile pline de apa: „Atlantida e cel mai uscat continent”! Nu, nu sint un pesimist! Nu sint un fatalist. Pur si simplu, asa se vede de-aici, din partea asta! Pesemne o sa-mi atrag ceva critici cu aceasta postare. Aparent, nu era momentul potrivit. La urma urmei insa, e ceas de bilant. L-ati facut si dumneavoastra, il fac si eu. In felul meu. Sa acceptam (bio)diversitatea! Si, fiindca , totusi, se apropie revelionul, va urez din suflet un an nou cu adevarat mai bun, cu sanatate si bucurii dumneavoastra si tuturor celor dragi. Aceleasi urari colegilor de blog. Motive de speranta si optimism va doresc : Aya, Sibilla, Leo, Velisar, Draghi, Instalatorul, George Ban, Eugeno si tuturor celor care au aceleasi sperante ca si mine! Va urez din suflet LA MULTI ANI cu sanatate!
    Doamne, ocroteste-i pe romani!

  21. 22 Ioan Gabor decembrie 31, 2008 la 3:49 pm

    mi-as dori si v-as dori nu un an mai bun ci un an in care:
    1. sa vad ca, atat in strategiile de dezvoltare a localitatilor, judetelor cat si in planurile nationale de dezvoltare, obiectivul principal este cresterea calitatii vietii oamenilor si nu cresterea economica
    2. sa vad ca, atat in strategiile de dezvoltare a localitatilor, judetelor cat si in planurile nationale de dezvoltare, cresterea economica este identificata ca una dintre metode de asigurare a cresterii calitatii vietii oamenilor si nu obiectivul principal.
    3. sa vad ca, atat in strategiile de dezvoltare a localitatilor, judetelor cat si in planurile nationale de dezvoltare, dezvoltarea industriei, dezvoltarea agriculturii, dezvoltarea turismului, etc sunt identificate ca posibile cai de realizare a cresterii economice ca si metoda de asigurare a cresterii calitatii vietii oamenilor si nu ca si necesitati, obiective,nevoi,etc
    4. sa vad un sistem de educatie care isi identifica criterii de performanta si proceduri de monitorizare a activitatii cadrelor didactice in corelare cu atingerea criteriilor de performanta
    5. sa aud ca nu se mai pune problema quantumului lunar al asistentei postnatale pentru mame ci sa aud ca se pune problema sustinerii cresterii si educarii copiilor ca si parte a poporului roman
    6. sa vad la tv UN SINGUR fost membru al pcr care sa vina si sa spuna “dragi romani imi dau seama ca am gresit. imi pare rau”
    iata cateva dintre visurile si dorintele mele ca si cetatean roman coroborate cu credinta ferma ca, daca toate acestea se pot materializa ca si mod asumat de a gandi si crede, nu mai trebuie sa ne dorim un an mai bun.
    tocmai ni l-am facut
    va doresc tot binele lumii

  22. 23 ancaf decembrie 31, 2008 la 3:50 pm

    Fie ca anul 2009 sa va aduca tot ceea ce va doriti!
    LA MULTI ANI doamnei, dumneavoastra si celor doi baieti!

  23. 24 i.nicolae decembrie 31, 2008 la 4:07 pm

    “La multi ani” domnule ADRIAN NASTASE sunt un admirator al dumneavoastra inca din1990 ‘va consider politicianul numarul doi din ROMANIA.Consider masura luata de guvernul BOC buna dar a venit cam tarziu.Insa mai bine mai tarziu decat niciodata.Consider ca aceasta masura trebuie aplicata si celor din armata politie securitate etc ‘cre au salarii si pensii uriase fata de restul pensionarilor, desi nu au facut mare lucru.Consider ca asazisa criza este “LUCRATURA”.Sper ca ministri PSD sa-si faca datoria cu brio.am incredere in ei ,doar au fost si in guvernul condus de dumneavoastra.” LA MULTI ANI ROMANIA”"LA MULTI ANI ROMANI”

  24. 25 sorin m decembrie 31, 2008 la 4:21 pm

    La Multi Ani!
    Pentru fiecare dintre noi, un an poate fi mai bun sau mai putin bun. Depinde de fiecare la ce se raporteaza. Adica de sistemul de referinta ales.
    De exemplu, eu personal daca ma raportez la dl. Boc nu a fost un an bun. Dansul a ajuns Prim Ministru, eu nu; daca ma raportez insa la vecinii mei, a fost un an bun, ei sunt someri eu nu.
    Eu zic ca inainte sa cerem ar trebui sa dam. Si ar trebui ca la sfarsitul fiecarei zile (an) sa socotim ce am facut noi pentru ceilalti si nu ce am merita noi sa primim.
    Important e sa avem sanatate.
    Doresc pentru toata lumea sa aiba parte de un an, 2009, asa cum si-l doreste. La Multi Ani!
    Sorin

  25. 26 Anca-Ioana decembrie 31, 2008 la 4:57 pm

    La multi ani tuturor! Sa pasiti in noul an cu mai multa intelepciune, bunatate si speranta!
    D`le AN , multa sanatate dvs si familiei , si sa speram ca anul 2009 va fi , cel putin, la fel de bun cum a fost 2008!

  26. 27 Emil Pfeiffer decembrie 31, 2008 la 5:05 pm

    @ Domnule Prim Ministru Adrian Nastase

    Ma alatur si eu celor care va ureaza LA MULTI ANI, cu multe impliniri si succese.

    In legatura cu ceea ce ne va aduce noul an, cred ca PSD are un cuvant de spus. In acest sens cred ca ar fi o mare greseala ca anumite sperante ale celor care au votat cu PSD (de exemplu 600 lei de la 1 Ianuarie, pensia 45% din salariul mediu si numai) sa nu fie puse in practica. Ar fi o mare dezamagire…
    Inca o data LA MULTI ANI!

  27. 28 Chelmus Mihai decembrie 31, 2008 la 5:13 pm

    LA MULTI ANI SI MULTA SANATATE SI SCRIS INTINS IN ANUL CARE VINE!!!

  28. 29 ioana decembrie 31, 2008 la 5:15 pm

    La multi ani, domnule Presedinte!

  29. 30 dragos decembrie 31, 2008 la 5:35 pm

    in noul an va doresc sa aveti dumeavoastra impreuna cu toata familia cat mai multa liniste sanatate si tot binele din lume .la multi ani

  30. 31 ELMMAR decembrie 31, 2008 la 7:03 pm

    @ Adrian Nastase

    La multi ani victoriosi cu fericire si bucurii alaturi de cei dragi!

  31. 32 ELMMAR decembrie 31, 2008 la 7:05 pm

    @ TUTUROR

    La multi ani sa ne regasim aici cu bine!

  32. 33 Mihnea Georgescu decembrie 31, 2008 la 8:40 pm

    La Mulţi Ani şi fie ca 2009 să reprezinte anul în care veţi accede la funcţia cea mai înaltă în Stat!

  33. 34 Artur MUSTATA decembrie 31, 2008 la 8:52 pm

    Va doresc tot binele din lume.Un AN NOU plin de impliniri!

    Cu respect, Artur MUSTATA

  34. 35 Artur MUSTATA decembrie 31, 2008 la 9:00 pm

    ps. Oamenii nu asculta cand se canta muzica buna si nu vorbesc cand se canta muzica proasta. Oscar Wilde

  35. 36 Mihnea Georgescu decembrie 31, 2008 la 9:01 pm

    Domnule Preşedinte,

    M-aţi convins, sunteţi BLOGGER DE BLOGGER, dacă şi în seara de Anul Nou, la orele 21:00, sunteţi la datorie, aprobând comentariile, că îmi închipui că ai dvs. consilieri au liber acum… Sănătate şi fericire alături de frumoasa familie! La Mulţi Ani!

  36. 37 sandman decembrie 31, 2008 la 9:10 pm

    La multi ani, d-le Nastase.
    Sarbatori fericite!

  37. 38 anca decembrie 31, 2008 la 9:18 pm

    Un an 2009 cat mai bun si mai fericit! Multa sanatate familiei, succes la scoala, multa intelegere si armonie!

    La multi ani si petrecere frumoasa de Revelion!

  38. 39 Adriana decembrie 31, 2008 la 9:26 pm

    @ All

    Cu drag, din toata inima, va urez tuturor un An Nou 2009 fericit, sa fiti sanatosi si norocosi si

    “Fie-va verde dolarul
    si de whisky plin paharul,
    toate sa va reuseasca,
    sa va doara drept in basca
    si la Anul care vine
    sa va fie numai bine!”

    La Multi Ani!

  39. 40 balbeck decembrie 31, 2008 la 9:37 pm

    La multi ani tuturor!

  40. 41 Vio Bota decembrie 31, 2008 la 9:49 pm

    Sper ca in 2009 sa mai existe social-democratie in Romania…Depinde, cu siguranta, si de dumneavostra. La multi ani!

  41. 42 Olga Bucataru decembrie 31, 2008 la 10:23 pm

    La multi ani, Adrian Nastase ! Sunteti o prezenta luminoasa a existentei mele. Si cred in steaua dumneavoastra, care, cu toate incercarile de a o umbri ale “nadirilor”, am certitudinea, va ramane definitiv inscrisa in punctul de pe sfera cereasca numit zenit.
    Olga Bucataru

  42. 44 UNGURU ianuarie 1, 2009 la 12:23 am

    Domnule Adrian Nastase ,,LA MULTI ANI ,,Anul nou fericit alaturi de familie.Sa fie anul 2009,anul cind o sa reusiti ca sa deveniti presedinte.Un militant social democrat unu UNGURU.

  43. 45 luciancomunistu ianuarie 1, 2009 la 2:07 am

    La multi ani si sanatate !!!
    Daca nu as exista in contra ar fi prea plictisitor iar daca as fi ca ceilalti pentru AN ar fi prea banal si omogenizat…
    Prefer sa fiu independent si liber de orice partid, idee, instigata de interese meschine sau mai putin meschine ce se ascund in spatele PSD si PDL si altii care de fapt vad numai punguta cu bani din seiful guvernului.
    Oare anu asta nu va vine mintea la cap sa va ginditi mai mult si la popor ?
    Va doresc multi bani si mult mai multi bani pentru ca poate e singurul mod in care va vine ideea de a crea o organnizatie caritabila care sa fie in fiecare zi pe prima pagina a ziarelor… in cazul in care sufletul DVS. va fi mai bun…
    Dar oare va fi mai bun ?

  44. 46 Elena ianuarie 1, 2009 la 2:29 am

    La multi ani domnule Nastase.Cand am intrat pe bloog vroiam sa va scriu decat aceasta urare.Dar pentru ca dumneavoastra ati fost uman si ati postat o parte din realizarile si nerealizarile dumneavoastra personale indraznesc si eu sa spun mai mult si as dori sa aud de la dumneavoastra ca noul an nu va fi asa de rau cum il vad eu, adevarat, il vad rau doar pentru mine si totusi vad asta in contextul general.

  45. 47 blueeye ianuarie 1, 2009 la 4:05 am

    Va urez din toata inima un an 2009 fericit, plin de realizari si satisfactii, un an de succese si victorii, un an de impliniri pentru dv. si toti cei dragi. Noi, (si suntem multi) va ramanem alaturi. ROMANIA si PSD-ul au nevoie de Adrian Nastase!
    LA MULTI ANI!

  46. 48 Aya ianuarie 1, 2009 la 10:37 am

    @

    Adrian Nastase

    La multi ani cu Drum Drept si Lumina!
    Sa te bucuri de cei dragi (iata, ai si motive intemeiate de la cei doi fii minunati pe care ii ai) sa fii sanatos, iubit, norocos si sa ti se astearna binele la fiecare pas.

    Da, anul 2008 a fost un an cel putin norocos. Asta inseamna, un an bun.
    Pentru mine, asa a fost- traiesc, ma bucur de fiecare clipa, tu ai invins raul.

    Gandul ca ziua de dupa cea de maine trebuie sa fie mai buna a intrat, intr-un fel, in filozofia mea de viata. Stiu, poate mai bine ca altii, valoarea zilei de dupa cea de maine- care totdeauna inseamna o minune in sine.

    Am invatat sa astept cu sufletul deschis “mai binele”- ceea ce nu inseamna ca am umbrit, in vreun fel, binele clipei. Pur si simplu, am asteptat “mai binele” pentru ca venirea sa sa nu ma gasesca nepregatita si sa nu-l pot intampina cum se cuvine.
    Eu cred ca daca ramaneam mereu limpezi interior, cu gand bun, cu incredere si bucuria ca existam, cu dorinta de a fi alaturi de ceilalti, fiecare zi va fi mai buna decat cele care sunt si au fost- si in fiecare zi de dupa cea de maine ne vom aminti, in frumusetea ei, de frumusetea celor trecute.
    Un sir luminos de reflectari ale bucuriei binelui in sine, multiplicandu-se.
    Gaudeamus, igitur!

    P.S.
    Minunata Piaf (moineau, in traducere curenta)!

    Banuiesc ca te-ai referit la “Rien de rien”(“Je ne regrette rien”):
    C’est paye, balaye, oublie
    Je me fous du passé
    Avec mes souvenirs
    J’ai allume le feu
    (…)
    Je repars a zero.

    vorbind despre cum se uita Edith Piaf catre trecutul din care are forta de a nu regreta nimic (forta de a nu regreta vine, dupa cum spune, doar daca exista taria de a “aprinde focul”, a arde ce trebuie ars si, apoi, matura cenusa, pentru a putea relua drumul- sau “repartir a zero”).

    Sa ramanem la optimisul molipsitor al aceastei melodii si nu la rascolitorul mesaj al lui Piaf din “Padam padam” rezumat in:
    Il n’y a pas de raison pour que tu ne pleures pas
    Avec tes souvenirs sous le bras

  47. 49 Andru ianuarie 1, 2009 la 10:43 am

    Pentru azi ar fi mers un editorial “2009 spre…”…Spre ce? Nu spre 2010! Spre o directie si cu un scoo precis. E rar si mare lucru ca un politician sa inspire, sa insufleteasca, sa entuziasmeze. Dar, nu imposibil! Asteptam provocari. Va doresc tuturor un an mai bun! Andru

  48. 50 ALEX ianuarie 1, 2009 la 11:25 am

    Va urmaresc cariera politica inca de cand erati ministru de externe.Ati avut multe realizari ca om politic dar si perioade mai grele.Am vrut sa iau de mai mult timp legatura cu dvs.dar din motive tehnice nu am putut.Vreau sa stiti ca sunteti modelul meu in viata ca om,am absolvit si eu facultatea de drept in prezent sunt avocat ,am un master in Drept Comunitar,iar lucrarea de diploma am dat-o la Drept Umanitar cu tema “Raspunderea penala in Dreptul umanitar”.Am enumerat aceste chestiuni nu ca o lauda ci ca o confirmare ca am fost calauzit de ideeile dvs novatoare in domeniul afacerilor externe,a politicii,a dreptului.In plus mai avem doua lucruri in comun sunt social-democrat si am o casuta la Cornu de la bunicii mei.V-am vazut odata cu doamna Dana plimbandu-va cu bicicleta prin Cornu ,dar nu am indraznit sa va abordez.Va doresc in anul 2009 sa reveniti in fruntea pardidului alaturi de dl.Iliescu si va asigur de toata consideratia mea.De asemenea va doresc sa ajungeti presedintele Romaniei intruct acolo va este locul.LA MULTI ANI SI UN AN NOU FERICIT ALATURI DE FAMILIE SI CEI DRAGI!!!!!

  49. 51 rodica ianuarie 1, 2009 la 11:26 am

    La multi ani! Sa avem un an mai bun decat a fost prognozat, si de ce nu, 2009 sa ne aduca in sfarsit un Presedinte pe care-l meritam. Succes, domnule Nastase.

  50. 52 ŞuKăRiT ianuarie 1, 2009 la 11:36 am

    LA MULŢI ANI!
    Şi poate veţi face ceva, să nu-mi mai fie ruşine că am votat atâţia ani PSD-ul….

  51. 53 Apatrizi ianuarie 1, 2009 la 11:58 am

    La Mulţi Ani fostei noastre patrii – ROMANIA

  52. 54 serbangeorge ianuarie 1, 2009 la 12:18 pm

    La multi ani! (mesaj pentru Adrian Nastase si Corina Cretu)
    Ce liniste! M-am trezit pentru atata lucru? O noapte in care am stat cu ochii holbati in televizor ca sa aflu de la o domnisoara a unui post ¨privat¨ ca majoritatea bucurestenilor se afla la petrecerea de la Palatul Parlamentului iar o alta … majoritate petrec revelionul la Complexul expozitional. Am fost bulversat, am avut o traire matematica care mi-a dat peste cap toate ideile mele despre insumarea majoritatilor. N-am putut sa ma concentrez mai departe la ce se intampla pe ecran. Mi-am revenit doar cand am vazut ca simpaticul Sorin Oprescu a inceput numaratoarea inversa 10 secunde mai tarziu iar simetricul sau Traian Basescu cu 2 minute mai devreme decat trebuia. Se pare ca totul s-a schimbat. Bucurestiul si Brasovul se afla pe fusuri orare diferite. Iar ceea ce este cu adevarat interesant, un intreg va avea … doua majoritati.

    Incep sa inteleg multe, foarte multe. Incepand cu 2009 vom trai intr-un spatiu nou, neeuclidian. In Parlament vom avea doua majoritati, una transparenta, cum isi doreste Presedintele si o alta, netransparenta, cum o cere interesul Tarii. Acum totul devine limpede! Domnisoara de la televiziunea ¨privata¨ mi-a deschis ochii.

    ¨Criza economica mondiala¨ este un concept specific acestui nou spatiu matematic si politic care urmareste sa dea o explicatie justa si … credibila celor care nici nu pot, dar nici nu se pricep sa faca macar ceva, cat de putin, din ceea ce au promis.

    Ma intreb daca ¨Criza economica mondiala¨ m-ar putea scoate din impas cand fac promisiuni celui mai de nadejde fan al meu: micuta de 14 ani cu ochi mari si caprui? Nu cred ca-i la fel de fraiera sa inghita chestia asta!

    Cu acest gand, ma culc la loc, poate mai dorm cateva ore.

  53. 55 toader ianuarie 1, 2009 la 1:27 pm

    La multi ani.

  54. 56 Liliana ianuarie 1, 2009 la 1:41 pm

    LA MULȚI ANI,
    Multă sănatate, fericire și putere de muncă

    Cu admirație, Liliana

  55. 57 blueeye ianuarie 1, 2009 la 2:20 pm

    O superba zi de 1 ianuarie. Desi aici in Bucuresti e lipsita de feeria si puritatea zapezii ,ziua aceasta de inceput de an se dovedeste a fi minunata. Insorita si geroasa. Fie ca stralucrea soarelui sa ne lumineze viata iar gerul purificator sa distruga “microbii” care misuna printre noi. Sa fiti sorcoviti de cat mai multi copii iar urarile pe care le rostesc repezit pe sub nasucurile inrosite de ger, sa va poarte noroc.
    Un sincer :LA MULTI ANI ! pentru toti cei ce se numesc Vasile sau Vasilica.

  56. 58 Paul Octavian Grigoraş ianuarie 1, 2009 la 3:18 pm

    Domnule Adrian Năstase,

    Fericire şi tot ce vă doriţi!

    La fel şi pentru colegii care-şi scriu gândurile pe bloguri!

    Numai bine!

  57. 59 Victor ianuarie 1, 2009 la 3:27 pm

    La multi ani domnule Prim Ministru. Sper din tot sufletul ca in 2009 sa redeveniti ce ati fost si mai mult decat atat. Va doresc tot binele din lume dumneavoastra si familiei.

    De asemenea vreau sa urez un sincer “La multi ani” Ayei si Manuelei (admin.)

  58. 61 MIO ianuarie 1, 2009 la 4:24 pm

    LA MULTI ANI DOMNULE NASTASE! Va doresc,din toata inima,un an mult mai bun,cu realizari fabuloase si in special instalarea d-voastra la Cotroceni.Repet,ne trebuie un om cu toate calitatile necesare acestei functii,iar d-voastra le dovediti din plin.
    Referitor la anul 2008 a fost un an plin de controverse,iar eu am fost total impotriva aliantei PSD+PC cu PD-L,insa am realizat,in scurt timp.ca era nevoie ca PSD-ul sa intre la guvernare,nu numai pt.a sprijini “teritoriul”ci pt.a tine sub control pe basescu si partidul lui.Oricum ei aveau mare nevoie de oameni bine pregatiti care sa tina sub control si aceasta criza financiara si redresarea tarii,iar acestia sunt la PSD.Nu am fost de acord nici cu locul doi la camera deputatilor,insa este f adevarat ca de aici puteti
    pune in practica proiectele d-voastra atat de importante.Indraznesc sa va sugerez sa faceti cunoscute,opiniei publice,aceste proiecte si orice alta actiune in folosul tarii si al romanilor pt.ca nu stie nimeni ca d-voastra sunteti creierul acestora-toti percep ca fiind ideile lui Boc sa ale lui base.Cu stima si respect , o fidela admiratore care va doreste tot binele din lume.LA MULTI ANI!

  59. 63 IoanaP ianuarie 1, 2009 la 4:47 pm

    LA MULTI ANI !

    Sanatate,bucurii,pace si liniste in familie,multe satisfactii!

    Cu respect,
    IoanaP

  60. 65 aradu53 ianuarie 1, 2009 la 5:18 pm

    Scrisoare deschisa presedintelui organizatiei judetene PSD Calarasi
    Domnule Presedinte,
    Am intrat cu sufletul, in alegerile locale din iunie 2008, crezind ca avem sanse sa recistigam comuna Gradistea. Am sperat si in ajutorul Organizatiei judetene. Nu l-am primit. Ajunsesem la concluzia ca s-au facut intelegeri peste capul nostru,al celor mici, cei care am pus suflet. Acum cred ca am avut dreptate. Dovada? O vedem cu totii in aceste zile, cind organele centrale ale partidului s-au infratit cu ” diavolul”. Stau si ma intreb:
    1. Oare noi ,cei mici si multi, contam?
    2.Oare credinta social democrata exista, si noi chiar luptam pentru principii?
    3. Oare noi, cei 90.000 , cei care am cistigat alegerile, nu avem nici un cuvint de spus?
    4.De ce s-a intrat cu bocancii oportunismului in credinta si in sufletul nostru?
    Nivelul meu de percepere nu intelege cum ati pactizat cu cel care ne considera ” oamenii negri”
    Noi , cei 90.000, suntem “masa muta” ?
    Parerea, dorinta, sperantele noastre ,nu sint cunoscute, si nici nu conteaza.. Nu ati coborit printre noi, nu ne-ati incurajat, dar mai ales nu ne-ati ajutat.. Nu ati crezut ca putem sa si gindim.
    Sint membru PSD, si m-am mindrit cu aceasta calitate, din 2000.
    De aceea, eu Radu Gheorghe, invatator in comuna Gradistea, consider ca oamenii din conducerea judeteana a partidului, cit si din cea nationala, nu ne mai reprezinta si, cu mare amaraciune in suflet, va anunt ca renunt la calitatea de membru al Partidului Social Democrat.

  61. 66 aradu53 ianuarie 1, 2009 la 5:26 pm

    Citind scrisoarea de mai sus, veti intelege ca prin alianta cu PDl se obtine ciolanul, dar se pierd oameni..

  62. 67 horya ianuarie 1, 2009 la 5:36 pm

    Inca o data sunt fericit cand citesc blogul dumneavoastra.Stiti sa comunicati si asta este solutia, dumneavoastra ati gasit raspunsul.
    Ma bucur ca familia este bine si impreuna formati un camin fericit.
    2009 sa va aduca numai ceea ce va doriti sa primiti:P

  63. 69 aradu53 ianuarie 1, 2009 la 8:20 pm

    va multumesc pentru modul in care reusiti sa fiti departe de problemele partidului… credeam ca va intereseaza parerea poporului pesedist.. m-am inselat..

  64. 70 Aya ianuarie 1, 2009 la 8:52 pm

    @

    Victor

    La multi ani frumosi si bucurosi!
    Sa ne regasim mereu pe un drum comun.

  65. 71 Aya ianuarie 1, 2009 la 8:53 pm

    La multi ani tuturor celor care isi serbeaza astazi Patronul: Sfantul Vasile.

  66. 72 Maximmouse ianuarie 1, 2009 la 9:05 pm

    @POOPOR!

    Va doresc un An Nou Fericit!:)

    Intrebare: de cand asimetricu’ face invitatii si petreceri dansante la Foisor?Asta vrea sa fie un fel de rege cu semnul minus?Ce a fost asta?Semne bune anul are?!ARE!

    Maxi!:)

  67. 73 Velisar iancu ianuarie 1, 2009 la 9:28 pm

    …Da` nimeni nu zice nimic despre … reloaded-ul “Sa traiti bine”?! Tupeu, nu gluma. Trebuie sa fim constienti ca stie ce fraieri suntem si ne trateaza ca atare…

  68. 74 florinmihai ianuarie 1, 2009 la 9:39 pm

    LA MULTI ANI !UN AN BUN!

  69. 75 Aya ianuarie 1, 2009 la 9:40 pm

    @

    ALL

    Despre intalnirea de la Sinaia si faptul ca sigur a lipsit Blaga (se pare ca nici Videanu nu a fost prezent, dar informatia nu este inca verificata) vom vorbi, cel mai probabil, maine. Se mai vorbeste (deocamdata, mai putin- informatia legata e Blaga avand maxima vizibilitate) de lipsa lui Nemischi si a lui Sandu de la ceea ce a fot prezentat drept “intalnire informala”.

    Sa-i multumim lui Cati Andronescu.
    Plecand, elegant, prima (si pe jos pana in parcare- deci fiind “accesibila” jurnalistilor) a dat, cu toata buna credinta, raspunzand unei intrebari inspirate, o informatie care poate denota mult mai mult decat (a)pare la prima vedere: Blaga nu a fost prezent la intalnire (acest lucru e sigur).

    Daca mai era nevoie de vreo confirmare, mi-a sosit in noaptea dintre ani de la un personaj foarte bine informat (si care a avut acces la surse pe alte cai decat mine): Basescu a vrut PD-L in opozitie (pentru a-l sustine, ca voce credibila, la prezidentialele din 2009). A fost presat de “greii” din PD-L sa accepte intrarea acestui partid la guvernare.

    Mai e de retinut faptul ca Basescu a stat de vorba timp de peste doua ore doar cu Boc si cu sefii SRI si SIE, dupa plecarea celorlalti.

    Ca om care vine din presa- am resimtit o durere personala vazand cum toti acei indivizi au stat la caldura, band si mancand si nu s-a gandit nimeni sa-i invite pe jurnalistii care au stat in ger ore intregi sa intre intr-o incapere unde se primeasca un pahar cu vin si o felie de cozonac.
    Mai remarc cu durere cum au trecut “masinile ministrilor”, improscand zapada asupra celor din presa, fara a se opri sa le spuna doua vorbe.

    Inca o data, felicitari lui Cati Andronescu!

    Imi amintesc ca niciodata, dar niciodata nu s-a intamplat ca Adrian Nastase sa nu invite la masa cu el (nu in incaperi alaturate) jurnalistii prezenti inevitabil la diverse intalniri de genul acesta sau in delegatii.
    Niciodata nu s-a intamplat sa “stropeasca” jurnalistii cu masina, trecand fara sa le vorbeasca.

    Actualul guvern 3C, cu exceptia lui Cati Andronescu, e format din mitocani.

  70. 76 Grupul pro ianuarie 1, 2009 la 11:04 pm

    Cam aşa se văd lucrurile

    M-am uitat prin ogradă şi am reţinut pt.ac. comentariu 4 candidaţi, dintre care 3 cu şanse reale la prezidenţialele
    acestui an.
    Problemele ţării ce pot provoca decesul, pentru proxima perioadă, sunt economice şi juridice (ambele au atins “masa critică” şi pot degenera oricând,”stimulându-se” una pe alta).
    Actualul Preşedinte – domnul TB nu scoate mai mult de 10%
    în primul tur (şi ultimul pt el). De specialitatea lui-marină comercială, nu este nevoie (flotă nu mai avem)iar modul în care a distrus minunata flotă a patriei i-a asgutat locul în lada de gunoi a istoriei.
    De medic chirurg nu mai e mare nevoie.Mai degrabă de popă au nvoie cei 22 milioane care poartă cu ei mucul de lumânare, aidoma ostaşului din al doilea măcel mondial.
    Mugur Isărescu (59 ani),membru al Academiei Române,Preşedinte al Secţiei Economice,Sociologice şi Stiinţe Juridice a Academiei Române, membru al Comisiei Trilaterale şi cel mai de succes Guvernator al BNR este as în probleme economice şi specialist în economia ambelor sisteme sociale de care am avut / avem parte. El poate obţine uşor 51% din primul tur…dar nu este amator.
    In condiţiile acestea domnul Adrian Năstase, specialist în a doua boală principală a ţării, va trebui să se sacrifice şi să conducă România în următori 5-10 ani. Fostul coleg de partid- domnul Sorin Oprescu, nu vă va refuza o candidatură strategică la prezidenţiale,unde se va califica
    în turul doi după dv.care veţi câştiga finala la câteva procente.
    In campania electorală trebuie să etalaţi şi calităţile de vânător, pe lângă experienţa fabuloasă pe care o aveţi, mai în toate.
    Mult succes excelenţă.

    PS1 Comuniştii sunt la fel de mulţi dar în adormire.Nu-i treziţi !
    PS2 O discuţie cu Urania poate, pe lângă soluţii, să vă ofere răspuns la marile întrebări
    şi la ce i se pregăteşte României în zone obscure.

  71. 77 Spiridus ianuarie 2, 2009 la 12:40 am

    Chiar mai exista PSD ?
    Care este legatura sa cu social-democratia ? Dar cu societatea romaneasca ?
    Ce au in comun liderii PSD cu electoratul care i-a votat ?
    Puteti relua unele propuneri sustinute fara rezerve acum vreo doua luni (de exemplu, cresterea salariilor profesorilor cu 50%) sau a trecut campania electorala si ne aflam… intr-o alta etapa de construire a societatii capitaliste multilateral dezvoltate ?

    Daca nu considerari necesar sa fie abordate astfel de teme, nu e cazul sa raspundeti. Nu ar fi nimic anormal (din pacate) in mizeria politica de la noi…

  72. 78 ELMMAR ianuarie 2, 2009 la 12:56 am

    E trecut de miez de noapte.
    Va daruiesc versuri.

    Visul unei nopti de iarna

    Aparea in stele dintate
    chipul tau de atunci,numai contur.
    Noptile mele,in noptile mele.
    Stam lungit pe zapada,privirea
    imi hoinarea printre cetini,in jur,

    si nu mi-era frig.Dimpotriva,
    abuream tot ca o paine alba.
    Stelele ma priveau curioase.
    O,tu,carne a mea,visatoare,
    o,voi,fosforescentelor oase!

    Tot viitorul calatorea,calatorea,
    de sus,de sub norii cei nevazuti,
    pe fulgii cei albi,caci ningea,
    dragostea mea i-apasa,apasa,
    si ei mi se topeau in rasuflare.

    Pan’ la genunchi mi s-ar fi scufundat piciorul,
    daca-as fi vrut sa calc peste gheata,
    pana la cot mi-ar fi intrat mana,
    de-as fi voit sa ma sprijin mai bine
    de trunchiul bradului de langa mine.

    Dar eu abuream trantit in zapada
    ce se topea,mi se topea sub trup.
    Apoi se topea pamantul si piatra,
    si m-as fi agatat de cer,
    dar mi-era teama ca-l rup.

    Astfel ajungeam in fundul pamantului
    taind,cu trupul,un con de vulcan.
    Stelele,capete fara trupuri,
    ma iubeau,lunecand simultan
    pe-o secunda cat ora,pe-o ora de-un an.

    E iarna,si eu stau intins,pe sub cetini,
    si miezul de lava il iau si il pun
    sub crestet,si tot nu adorm.
    Si,intruna,
    din mine spre tine rasar si apun.
    (Nichita Domn)

  73. 79 Eugenius ianuarie 2, 2009 la 3:29 am

    La multi ani, sanatate dvs si celor pe care ii iubiti ! Un an bun dupa atatia , cati ati avut, grei.
    PS
    E de retinut ceea ce ati spus :”Respectul oamenilor se castiga prin respectarea promisiunilor. Doar voturile se castiga prin promisiuni.”

  74. 80 Neagu G. ianuarie 2, 2009 la 12:17 pm

    Domnule bA.Nastase, va apreciez mult, ca om, politician, dar mai ales ca diplomat- stiti sa ocoliti temele sensibile. In acest an, dar,indeosebi, in decembrie , pe acest blog, s-au adus f. multe critici politicii unor conducatori PSD, dar ati reusit sa le eludati, canalizand discutia spre alte orizonturi. Si de aceasta data, facand o retrospectiva a anului 2008, v-ati referit mai ales la problemele dv.,nu ne spuneti nimic despre realizarile partidului si ale Romaniei. Sunt dintre cei ce au sustinut ca partidul nu s-a afirmat prin actiuni politice clare si ferme, iar acum si-a tradat electoratul aliindu-se cu TB si PDL (motivarile cu “interesele nationale” nu tin).De asemeni, anul 2008 nu a condus la dezvoltarea tarii, in ciuda unui PIB bun, dar gaunos.PIB-l s-a dus, cu totul, in buzunarele celor deja bogati. Romanii au primit faramituri, iar de construit, doar vile, hoteluri,marketuri si birouri. Se spune ca in perioda comunista s-a distrus economia nationala (din rechizitoriul lui N.C.), dar acum, s-a refacut???? Ce mai are Romania? Nici resurse, nici industrie,nici irigatii, nici agricultura. Suntem o tara de vanzatori si consumatori.Si ce a construit NC s-a vandut sau s-a distrus. Si atunci, cum sa apreciem anul 2008? Cum va fi 2009? TOT ASA, SAU CEVA MAI RAU. Nu sunt pesimist ci realist. Nu ma imbat cu apa rece. Mai exista o forta politica care sa apere tara si pe toti romanii? Care? Vorba unui coleg de pe acest blog: “mai exista PSD?” In cine sa mai avem incredere? Ati ramas dv. si dl. Iliescu, dar nu prea mai aveti putere. Oricum, dv. si familiei dv.va doresc un an si mai bun (pentru dv).

  75. 81 Caramella ianuarie 2, 2009 la 12:45 pm

    DA, cum foarte bine a spus distinsa Aya, am remarcat si eu cat de prost au fost tratati jurnalistii in prima zi a anului 2009 (ziua Sf. Vasile), de catre unii politicieni care ne reprezinta astazi interesele.
    Macar Elena Basescu – tanar politician, cam de aceeasi varsta cu jurnalistii, ar fi putut veni cu ideea la taticu’ de a-i tine macar la caldura pe jurnalisti, pe un ger naprasnic. As fi apreciat-o sincer pentru un astfel de gest …
    Cum bine remarca si dl. Saftoiu la Realitatea TV, presedintia sta foarte prost la capitolul COMUNICARE.

    PS1 – Felicitari Dnei Ecaterina Andronescu, care a facut nota discordanta fata de ceilalti politicieni, prin mult bun-simt si comunicare excelenta. O ADEVARATA DOAMNA !

    PS2 – Sa vedem cum rezolva in maxima urgenta ministrul de externe Diaconescu situatia compatriotilor nostri fara acte blocati in Fasia Gaza. Poate il ajuta Geoana. Daca romanii de-acolo patesc ceva, solicitand ajutor prealabil, acest ministru ar putea fi PRIMUL TAP ISPASITOR !

  76. 82 pastel ianuarie 2, 2009 la 3:39 pm

    Imi place cum scrieti. Astept sa renuntati la “reperul” din ultimile evenimente, fata de care oglida vietii va opune stilcind adevarul. Ridicati stacheta si faceti bine in loc de rau, lasati pe Domnul sa fie Calauzitorul Dv. Treceti in viitor peste “trecutul” Dv. si lipsiti de subiecte lumea politica si aclitii ei. Fiti independent de lume si dependent de Cuvintul Domnului. Pe aceasta cale ajutati pe cei multi, saraci si lipsiti de adapost si hrana, ajunsi la limite greu de trait prin lipsa locurilor de munca si prin lacomia de neimaginat a superiorilor, care vor si pun de-o parte cit mai mult pentru salariile lor. In slujba Domnului, si alaturi de sotie si copii, de parinti si de necajiti, sa ne traiti MULTI ANI !

  77. 83 Cârcotaşu ianuarie 2, 2009 la 4:21 pm

    @Caramella
    Alooo!
    În fâşia Gaza nu există români fără acte. De fapt există numai românce, căsătorite cu palestinieni.
    Ş-apoi, când s-au măritat, le-a durut… în pix de statul român, iar acu’şi cer “drepturile cetăţeneşti”. Care, cui?

  78. 84 ALM ianuarie 2, 2009 la 8:08 pm

    Plugusor intarziat …

    Aho, aho, copii si frati,
    Stati putin si nu votati,
    Ca pe boi ii adunati,
    Si-n guvern ii cocotati.

    Ca s-a sculat mai an,
    Badica Traian,
    Ametit cu sprit-molan,
    Bagat devreme la ghiozdan:

    Sa nu am parte de bici,
    Si de Udrea in cipici,
    De nu-l las pe nea Ilici,
    Fara turma de mitici!

    Si-a chemat pe Prostanac,
    La Treicoceni la conac:
    Te fac mare dregator,
    De-mi vei fi de ajutor!

    Sa facem partidul mare,
    Mai intai la guvernare,
    Ne-ncuscrim si-n Parlament,
    Sa fim fruntea-n clasament!

    Sa facem partidu’ stat,
    Numai bun de catarat,
    Si la anu’, ca la piata,
    Ma ungeti Tatuc pe viata!
    Manati mai: hahai, hahai!

    Prostanacu’ n-a clipit:
    Tu chiar ma crezi un tampit?
    Dupa ce-am mintit la greu,
    Vrei sa-ti dau tot rodu’ meu?

    Ba Mircea esti greu de cap,
    Smecherii nu prea te-ncap!
    Far-al nostru pecereu,
    Vom avea spaime mereu!

    De ce vrei sa fi doar Boc,
    Cu mana la cozoroc,
    Cand poti fi numarul doi,
    Peste un popor de boi?

    Criza astazi ne prieste,
    Nu ne murdarim pe deste,
    Cand dam iama-n vistierie,
    Si-o lasam ca-mea chelie!

    Mircea, cand a priceput,
    Viitoru’ ia placut:
    Fac din pesedeu bordel,
    Si-o sa scap de Bombonel!

    Si de Ilici o sa scap,
    Ca partidu’ o sa-l crap,
    Baronasii de o parte,
    Dincolo pe cei cu carte!
    Manati mai: hai, hai!

    Cine-o fi de partea mea,
    In guvern va incapea,
    In guvernul de tocmeala,
    Capac la marea ciordeala!

    Aho, aho, copii si frati,
    Cu promisiuni imbatati,
    Cand caiafele votati,
    La bine nu v-asteptati!

    Anul nou cand a venit,
    Promisiunile-au pierit,
    Si-au venit scumpirile,
    Si-au crescut si birurile!

    Lapte, paine-s trufandale,
    Buzunarele vi-s goale,
    Pensii, lefuri stau pe loc,
    Iar accizele iau foc!

    Taxele vi s-au dublat,
    Bonusuri s-au anulat,
    Si din tot ce ati crezut,
    Ramaneti cu-n cosmonaut!

    Trageti brazde cat mai late,
    Ca vi-s buzele umflate,
    Ati votat ca niste boi,
    Si-ati ramas la buci cam goi!

    Mai aveti o datorie:
    Bine-ntinsi pe nasalie,
    Sa votati pentru vecie,
    Smecherasul cu chelie!
    Crapati mai: hai, hai!

  79. 85 viorica buda ianuarie 2, 2009 la 9:37 pm

    LA MULTI ANI!!! un pic mai tarziu(datorita obiectului meu de activitate) dar va asigur ca urarea mea este din adancul inimi. Va felicit in mod deosebi pentru baieti in mod deosedit pentru Mihnea.
    Nu era nici un pacat daca nominalizati personajele care nu au trecut examenul votului uninominal despre care vorbeati.Sinteti prea elegant cu ei iar pe d-voastra va terfelesc toti neavizati.

  80. 86 Cârcotaşu ianuarie 3, 2009 la 12:55 am

    @ ALM-ule eşti tare şi pluguşoru’ ăsta nu-i de loc întârziat.
    Un alt PSD-ist, ales, ne urează pe multe forumuri, “Să dea Domnul ca 2009 să fie cel mai bun an din viaţa voastră”. Vai de viaţa celor ce l-au ales, acolo, la el în parohie!

  81. 87 marcus ianuarie 3, 2009 la 12:42 pm

    Balada Celor Doi Cocosi

    Au fost odata doi Cocosi,
    Unul cu Nume din stramosi,
    Altul ceacir si cam pagin,
    Ales de oare drept stapin.

    Si’n asta mindra batatura
    O oara doar dadea din gura
    Cotcodacind cu foc si spor
    Uimind cu “versu-i” un popor.

    Ea din batrini fusese data
    De cel Cocos a fi calcata,
    Cu acte’O.K. si pirostrii
    Numai ca ea visa prostii.

    Caci oara noatra planturoasa
    Avea o tinta mai aleasa:
    Ceacirul cel ales stapin,
    Sa-i fie’n pat viril jupin.

    Iar in ast timp Cocosii nostri
    Taceau talimb rinjind ca prostii,
    Si disputindu-si pe’nserat
    Guresa blonda la calcat.

    Geaba strigau a ei surate
    Cum ca au drept a fi calcate
    De cei doi “macho” din ograda!
    Masculii nu-si vedeau de treaba.

    Orbiti de nurii blondei hoata
    Cocosul o tinea de soata,
    Iar cel ales Conducator,
    Pe blonda o calca de zor.

    Si drept rasplata mai aleasa
    El o numi ministereasa,
    Peste tot neamul lui Gaina
    Stiut acum de’a lu’ Bashina.

    Lipsita de’oua ca produs
    Ograda se’ndrepta spre’apus.
    In replica tirgul vorbea
    Cum ca, Cocos nu prea era,

    Decit un jalnic de clapon
    Pus la’ngrasat de’al sau patron
    Drept recompennsa pentru soata
    Ajunsa’n pat, mare craiasa.

    Morala:
    De vrei tu Cocos sa fii
    Nu te tine de prostii,
    Si fa-ti treaba de barbat
    Nu’ti da oara pe’un palat.

  82. 88 Velisar iancu ianuarie 3, 2009 la 4:46 pm

    @ALM: subscriu (asta inseamna ca imi place si ca eu n-as fi fost in stare sa “comit”)

  83. 89 ELMMAR ianuarie 4, 2009 la 1:02 am

    TABLOU MIORITIC (La multi ani,domnule presedinte! )

    NU va iubesc,domnule presedinte,asa cum n-am iubit nici un presedinte nici inainte de 1990 si nici dupa 1990.
    Sunteti badaran,domnule presedinte, faceti gafe inacceptabile domnule presedinte, radeti animalic,faceti glume proaste,jigniti si beti calificat,sunteti chiulangiu si derbedeu,domnule presedinte…
    Vreti sa deveniti mamalor,tatalor impartind soseaua de centura.sunteti un crispat politic domnule presedinte razand ca proasta-n fan.

    Dar asta nu ma face ca de noul an,sa nu va doresc la multi ani,sanatate si multa minte,domnule presedinte!!!

    N-ati inteles pana scum ca varsta nu este nici viciu nici virtute si ca impedimentele dumneavoastra demne de traume psihiatrice nu v-au facut decat sa deveniti un fiu vitreg al Romaniei.
    Cateodata spuneti ce trebuie dar uneori spuneti si ce ganditi…aici e decalajul.
    De multe ori sunteti un jerpelit coclit care pune botul la caterinca de ne radem pe noi si ne simtem bine.
    La dumneavoastra,uneori, prostia este o suferinta savuroasa domnule presedinte.Sunteti o cloaca de ura si violenta,de cocalarism politic,de handicap emotional,de hahait asimetric.Sunteti un chelner politic ,o bazdaganie la care minciuna este considerata o nesinceritate.

    Dimineata,cand va treziti cu ochii lipiti de faianta si va vorbiti cu dumneavoastra cand va priviti in oglinda cu o stupiditate jalnica de cabotin ordinar,nici atunci nu realizati ca sunteti un anticomunist cu fata bolsevica,ca sunteti bocul marelui licurici?
    Trebuie,doar atat,sa va intorc partea lina si vesela a sferei,ca sa vad chipul de gade acoperit de nepatrunsa masca neagra.

    Intre groaza si disperare aveti totusi ceva fascinant si pervers.

    Va acuz de instigare la criza domnule presedinte pentru ca, intr-o mare de nebuni, Romania trebuia sa fie o insula de liniste.
    Va barfesc strain si singur cu recomandarea ca sa vorbiti plin si autentic,domnule presedinte,cu cei cu care v-a trebui sa va intalniti de acum incolo,deoarece in ei exista un fel de rotunjire a noastra de care nu ne putem lipsi nici cand toate regulile devin simple.
    Ceilalti ne asteapta langa hotare si mai tulburi,unde nimic nu seamana a margine si nimic nu e mai usor de mistuit decat vesnicia,domnule presedinte.
    Si nu uitati,domnule presedinte.acum patru ani romanii v-au facut cadou o TARA !!!

    Ametit de un tulburel adolescentin,tare frumos mirositor a pulpa de fecioara despletita,incerc sa-mi uit si sa-mi iert nelinistile,contrastele,aventurile,autoexilarile,desnadejdea,revolta,amaraciunea,dorul de lumea de dincolo de zare ,necunoscutul,indepartatul,misteriosul.

    Atentie mare la metafora Guliver,domnule presedinte.

    Am si eu o intrebere: cine e tarfa acum?…

    La multi ani,domnule presedinte!

    .

  84. 90 ELMMAR ianuarie 4, 2009 la 1:27 am

    E trecut de miez de noapte.
    Va daruiesc versuri.

    Descintec de ploaie

    Iubesc ploile, iubesc cu patima ploile,
    Innebunitele ploi si ploile calme,
    Ploile feciorelnice si ploile-dezlantuite femei,
    Ploile proaspete si plictisitoarele ploi fara sfirsit,
    Iubesc ploile, iubesc cu patima ploile,
    Imi place sa ma tavalesc prin iarba lor alba, inalta,
    Imi place sa le rup firele si sa umblu cu ele in dinti,
    Sa ameteasca, privindu-ma astfel, barbatii.
    Stiu ca-i urit sa spui Sint cea mai frumoasa femeie ,
    E urit si poate nici nu e adevarat,
    Dar lasa-ma atunci cind ploua,
    Numai atunci cind ploua,
    Sa rostesc magica formula Sint cea mai frumoasa femeie .
    Sint cea mai frumoasa femeie pentru ca ploua
    Si-mi sta bine cu franjurii ploii in par,
    Sint cea mai frumoasa femeie pentru ca-i vint
    Si rochia se zbate disperata sa-mi ascunda genunchii,
    Sint cea mai frumoasa femeie pentru ca tu
    Esti departe plecat si eu te astept,
    Sint cea mai frumoasa femeie si stiu sa astept
    Si totusi astept.
    E-n aer miros de dragoste viu,
    Si toti trecatorii adulmeca ploaia sa-i simta mirosul,
    Pe-o asemenea ploaie poti sa te-ndragostesti fulgerator,
    Toti trecatorii sint indragostiti,
    Si eu te astept.
    Doar tu stii -
    Iubesc ploile,
    Iubesc cu patima ploile,
    Innebunitele ploi si ploile calme,
    Ploile feciorelnice si ploile-dezlantuite femei… Ana Blandiana

  85. 91 Dan ianuarie 4, 2009 la 1:00 pm

    Domnule Adrian Nastase
    V-am mai scris, va urez inca odata LA MULTI ANI! Va doresc: sanatate, succese personale si familiale, bucurii si succese.
    Atentieeeee! S-a descoperit ca populatia sufera de un sindrom necunoscut. Generic, i s-a spus SRP(Sindromul Rezistentei la Progres). S-au pus la punct doar simptomele. Acestea sunt: lene, incultura, anxietate (frica de: fantome ale trecutului, nu stiu adevarul si cer sa li se spuna, au frica de mafii si cercuri de interese, s.a.), oamenii fac galagie, incalca legile, dau spaga, li se face sila de una-alta inclusiv de tara proprie. Tinerii(nu numai) vor masini scumpe, bani, vor petreceri si excursii costisitoare, operatii de infrumusetare. Virusul tinde sa infecteze diferite domenii socio-profesionale. Virusul se manifesta in invatamant, sanatate,justitie, mediu(poluare, degradare a climei, mutatii climaterice, s.a.), agricultura, politica(populism, politicianism, demagogie, oportunism, s.a.) turism, comert, tinzand sa acapareze intreaga societate. Daca nu se iau masuri urgente, se va ajunge la cataclism/colaps.
    Cei contaminati raspund aproape invariabil: O viata are omul, sa ma distrez! S-a constituit un Comandament la nivelul Sefului Statului. Simpla coincidenta cu realitatea este pur intamplatoare.

  86. 92 Velisar iancu ianuarie 4, 2009 la 2:28 pm

    @ ELMMAR: pai, da! Si ai fost politicos -deh, spiritul sarbatorilor…

  87. 93 luciancomunistu ianuarie 4, 2009 la 9:06 pm

    Dupa cum se vede in blog toata lumea e mahmurita… Tara e varza iar PSD PDL numara banii de impartit pe la Sinaia prin padure…
    Ba fratilor, mai aruncati si cite un sac in poporu roman !!!
    Ce prezisam se intimpla: PSD singereaza de moarte si continua sa moara incet in 2009 !
    Baronilor fanarioti desteptarea ca vine BOBORU cu parele…

  88. 94 marcus ianuarie 5, 2009 la 11:18 am

    Cum as putea sa tac?
    Singurul lucru care-l caracterizeaza, personalizeaza si evidentiaza pe mult iubitul presedinte ales al unei parti a romanilor este doza imensa de tupeu din care acesta consuma zilnic, pe piine, dimineata, la prinz, seara si intre mese, ori de cite ori este nevoie.
    Omul asta este in stare sa-ti suteasca portofelul din buzunar si apoi sa te reclame la Politie pe motiv ca nu ai avut suficient de multi bani in el. Pe linga faptul ca in Istoria Romaniei, nici macar Stefan cel Mare sau Carol al II-lea nu si-au afisat cu atita ostentatie tiitoarele in vazul poporului, recompensindu-le totodata cu demnitati de ministerese in stat, precum o face Zeus, acesta are tupeul de a-si etala slabiciunea fata de “oama politica” cu orice ocazie si netinind cont de niciun canon bisericesc care ne indeamna sa nu preacurvim.
    Simultan cu aceasta idila shakespeariana, se poate constata apetitul nebun al ilustrisimului manifestat fata de aparitiile sale in calitate de “maimutica la minut” pe aceleasi ecrane ale televizoarelor.
    Singurele ipostaze in care nu a fost surprns “la ordin” de televiziuni pot fi consemnate la capitolul intimitate.
    Mai precis, pina acum romanii nu si-au vazut idolul pe buda sau facind sex.
    Altfel, in acesti mai bine de patru ani de domnie cu iz fanariotic, aparitiile sale televizate au insumat mai multe ore decit cele atribuite lui Burebista, Mihai Viteazul (sic!), Ceausescu sau Jiji cu Valiza si Geta Cur de Fier din show-urile lui Capatos, toate luate la un loc.
    De Sarbatori s-au inrosit circuitele televizoarelor, riscind sa intre in greva, in lupta lor de supravietuire dusa impotriva aparitiei obsesive de-a dreptul a d-lui presedinte, ba calarind saniute cu motor, ba facind poze cu ospatarii si cameristele (in lipsa de “cvorum” pentru o baie de multime), care deserveau stabilimentul in care si-a petrecut sejurul la Predeal.
    Apoi a venit momentul inaltator in care fripturistele B.O.R.D.E.L-ului, in frunte cu Prostanacul, s-au prezentat in atmosfera monarhica care invaluie Sinaia, pentru a-si reinnoi juramintele de vasalitate fata de stapinul Ales, prin sarutarea virfului imineilor ai Sultanului de Basarabi.
    Desi momentele de intimitate mai sus amintite au lipsit din aceasta sarabanda mediatica deja telenovelistica, putem fi totusi siguri ca in eventualitatea cistigarii uni nou mandat, va fi instituit un nou servicu public in care, in timpul noptii, gardienii publici vor patrula pe strazile oraselor si satelor patriei si, din cind in cind, functie de buletinele de stiri cotroceniste, vor anunta cu strigaturi poporul de faptul ca poate sa doarma linistit, deoarece Maria Sa Asimetrica este sanatos la stomacel intrucit tocmai a eliminat in somn, sub forma de flatulenta (bashina), gazutele acumulate in urma tupeului ingurgitat pe timpul zilei.
    Sa traiti bine domnule presednte!


Lasă un răspuns

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s






Arhiva


Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 4,431 other followers