Ciocniri si pace

A murit Samuel Huntington.

Un eveniment trist in mijlocul sarbatorilor de la sfarsit de an. Sunt sigur ca cei mai multi dintre voi ii cunosc bine teoria privind ciocnirea civilizatiilor. Sunt si mai sigur ca multi dintre cei care o cunosc au fost deranjati de o serie dintre concluziile acesteia, dar si de hartile care au insotit celebra lucrare din 1996. Pentru unii, teoria sa a fost de la bun inceput ceva depasit. Contestatarii au privit-o ca reprezentand, intr-o alta paradigma, zona ideilor fixe si inacceptabile. Asa cum altii au privit in mod similar teoria lui Fukuyama. Iata cum doua viziuni aproape totalmente diferite au putut crea atatea pasiuni si discutii. Pana la urma insa, controversa este cea care naste dezbaterea, si numai istoria confirma sau infirma o idee, un concept, o teorie. Va reamintiti, am scris, in mai multe randuri despre dezbaterile la care am participat, alaturi de Federico Mayor, pe aceste teme.  Ma gandesc insa daca nu este o ironie a sortii ca disparitia lui Huntington s-a produs chiar pe fondul evenimentelor tragice care au loc, din nou, in Fasia Gaza. Ma gandesc, de asemenea, cu tristete, la faptul ca intamplarile din ultimii opt sau noua ani ar putea fi privite de multi drept o confirmare incontestabila a teoriei lui Huntigton.Pana la urma, sa fie dezbinarea o caracteristica a umanitatii? Eu unul cred ca nu. Am observat de multe ori tendinta ca, in mod total gresit cred eu, diferentele absolut normale dintre culturi sa fie asimilate unui destin al conflictului. Cu alte cuvinte, sunt multe diferente prea mari pentru a fi tolerate, iar situatia nu poate fi transata decat prin conflict. Ca si cum existam doar pentru a ne lupta intre noi. Glumind un pic, ar fi foarte interesant de vazut cum ar gandi oamenii daca s-ar sti, incepand de maine, ca nu suntem singuri in Univers sau nici macar in aceasta galaxie. As paria ca notiunile de distanta si diferenta ar capata noi semnificatii, iar x si cu y din lumea asta, „dusmani de moarte” in alte conditii, s-ar aseza la o cafea,  discutand despre „omuletii verzi”.

Lasand gluma de o parte, cred sincer ca destinul umanitatii nu poate si nu trebuie scris pe termen lung. Scriam intr-un comentariu anterior ca norocul ti-l faci singur. Cam asa este si cu destinul si, din nou, depinde de noi sa ni-l construim pe cel mai bun. V-am spus? Nu cred in predestinare. Sunt adeptul liberului arbitru. Este punctul meu de vedere si nu intentionez sa ofensez pe cineva cu el. Mi-as dori ca, odata cu trecerea timpului, sa discutam tot mai putin despre conflicte internationale (sau nationale).

PS:  Va reamintesc, totusi,  ca, de la al Doilea Razboi Mondial incoace, Europa s-a bucurat de cea mai lunga perioada din ultimele sute de ani in care nu  au avut loc conflicte armate interstatale.

61 Răspunsuri to “Ciocniri si pace”


  1. 1 Alecu decembrie 29, 2008 la 11:01 am

    Mă bucur că pot citi pe blog ceea ce s-ar fi cuvenit să găsesc în presă, spre exemplu. Mulţumesc, Domnule Adrian şi LA MULTI ANI!
    pa

  2. 2 Mihnea Georgescu decembrie 29, 2008 la 11:19 am

    Vai, ce ironic sunteţi! Acum vă recunosc! Credeţi în “liberul arbitru”… LOL Şi care credeam că sunteţi PREDESTINAT să conduceţi acest Neam… :)

  3. 3 ellamaria decembrie 29, 2008 la 11:38 am

    Politologia, stiinta in general a suferit o pierdere mare. Sunt placut suprinsa sa aflu ca la facultatea de stiinte politice multi candidati sustin eseurile pentru admitere pe cartea lui Huntington sau Fukuyama.

  4. 4 gheorghe decembrie 29, 2008 la 12:05 pm

    Domnule Nastase, curios punct de vedere, va reamintesc ca pacea in Europa a fost rezultatul fricii, omuleti verzi fiind de fapt rosii.

    Cand tot ce vrei si ai este numai credinta, esti gata sa mori pentru ea, sacrificiu de neinteles pentru natiunile “civilizate” care, pentru a exista, incerca sa exporte unica lor credinta ascunsa in spatele democratiei,”consumul”, Mos Craciun fiind un simbol.

    Fara consum peste nevoi capitalismul nu poate exista, iar cand nevoile inventate depasec resursele, capitalismul este in mare pericol si cauta noi piete, ultima fiind Pactul de la Varsovia.

    Fara aceasta noua piata, criza de astazi a societatii de consum era deja de domeniul trecutului si nastea probabil valori morale mai sanatoase decat astazi.

    Consumul paste nevoi, sau dupa nevoi, care va fi “civilizatia”dominanta ?

  5. 5 g_caz decembrie 29, 2008 la 12:06 pm

    CIOCNIREA CIVILIZATIILOR?
    CARE CIVILIZATII?
    DE CAND EXISTA LUMEA SINGURUL CONFLICT ESTE INTRE UMANISM SI REALISM.(parerea mea).RESTUL SINT VORBE.
    E BATALIA INTRE:http://www.youtube.com/watch?v=1JSBhI_0at0&feature=related
    SI RENEGADES OF FUNK:http://www.youtube.com/watch?v=tqWP1rsAMrw&feature=related

  6. 6 g_caz decembrie 29, 2008 la 12:13 pm

    WHO CONTROLS THE PRESENT NOW CONTROLS THE PAST
    WHO CONTROLS THE PAST NOW CONTROLS THE FUTURE

  7. 7 leo decembrie 29, 2008 la 1:43 pm

    Ciudat, eu ştiam că Yugoslavia era parte a Europei când a devenit scena unor conflicte armate interstatale DUPĂ cel de-al Doilea Război Mondial „graţie” largului concurs al învinşilor şi învingătorilor de atunci, uniţi de ciudate încrengături de interese pentru spargerea celui mai puternic stat est-european (mai puţin ex URSS-ul, of horse… ). Şi, în vremuri în care nu-i e bine deloc vacii mele să ştie că ţara a ajuns pe făgajul aiuritor pe care a ajuns, pradă haitelor fără culoare politică din cele două mari blocuri teoretic antagoniste ale lumii noastre politicianiste, iată că se uită asta tocmai în statul devenit între timp cel mai puternic stat balcanic, carevasăzicălea cap de listă pe agenda… aici e aici, predestinării sau liberului arbitru, aiasta-i întrebarea?! :(

  8. 8 Ilie decembrie 29, 2008 la 3:18 pm

    Sute de ani de la al 2 lea razboi mondial?
    Sau nu am inteles eu bn.

  9. 9 lupi decembrie 29, 2008 la 4:30 pm

    Chiar nu credetzi ca doar frica si amintirile prea proaspete din memoria natziunilor au constituit ,,minunile” ce au impiedicat izbucnirea unor conflicte devastatoare , de la finalul din ’45 ???? Si , daca ne referim la estul Europei, sufletul milos al slavilor din est, al rusilor!!!!! Sunt sigur ca daca va citi cineva aceste randuri ma va injura copios , dar eu sunt convins ca americanii, de ex., sint infinit mai primitivi si mai lipsitzi de Dumnezeu decat rusii, in ciuda celor 70 de ani de ateism !!!!! Sumedenia de conflicte din fostele republici sovietice nu s-ar fi putut intampla intr-o prezumtiva descompusa U.S.A.!!!! [ VEZI ferocitatea razboiului de secesiune], statul cel mai puternic rezultat ar fi lichidat literalmente orice incercare de razmeritza , inca din fasa!!!!

  10. 10 Flavia decembrie 29, 2008 la 5:27 pm

    Eu cred ca destinul poporului nostru demonstreaza destul de clar aceasta constatare stiintifica. Pai nu si-a facut romanul intotdeauna dusmani din conationalii sai atunci cand nu l-au ”deranjat” dusmanii din afara?

  11. 11 neinfectat de comunism decembrie 29, 2008 la 6:51 pm

    samuel huntigton a prezis moartea in chinuri a comunismului mondial si utopic?

  12. 12 ALBERTO RODRIGUEZ decembrie 29, 2008 la 6:55 pm

    DL Nastase ,intrun moment greu in care ne paste o criza ,dvs aflandu-va in cea mai ozonata regiune din Europa lumea asteapta ceva soluti de la dvs ,mai ales ca acest guvern s-a trezit la guvernare si inca nu au un plan
    DL NASTASE FAPTUL CA REGIUNE BREAZA CORNU ESTE CEA MAI OZONATA AREA DIN EUROPA ,
    a facut ca specialisti nostri in branding de natiune si turismul sa elaboreze un proiect pentru desvoltare turismul montan ,turismul de afacere ,turismul de wekend etc
    AM POSTAT ACEST PROIECT PE http://WWW.RODRIGO.RO LA PUNCTUL 7 DE PE STANGA PAGINI
    va reamintesc faptul ca in octobrie 2007 specialisti nostri au fost in regiune ,a avut inteniri cu primari din regiune si in special cu cel din Breaza si acum vazand ca acest guvern este in pana de idei si nu au bani sa plateasca consultati de specialitate am decis sa i trimitem gata proiectul VEDETI CA IN PROIECT EU PREVAD INCHIDERE CIRCULATIE PE VALEA PRAHOVEI
    in momentul in care se face portiune de autostrada ,ploiesti brasov ,legaturi intre statiune se vor face cu mijloace de transport nepoluante troleibus trenuri biciclete ,ca sa promovez cea mai ozonata regiune in america o sa invit pe cei de la NASA la o minivacanta in BREAZA SI LA CORN vor veni cu o armata de ziaristi dupa ei pana atunci ii voi pregati terenuri de golf ,tenis de camp pentru ca vor fi mandri sa faca sport in cea mai ozonata regiune din europa DECE VA SPUN ACEST LUCRU VREAU INCA DE ACUM SA INVTATI UN PIC DIN ACEST SPORT TENIS DE CAMP SI GOLF
    domnul Nastase in maxim doi ani nu veti mai auzi de tratat de la Geneva ,acordul de la nu stiu ce ci tratat de la Breaza ,acordul de la Cornu ,intelnirea de la Poiana ,simpozion de la Bran

  13. 13 ALBERTO RODRIGUEZ decembrie 29, 2008 la 7:06 pm

    DECE V-AM ANUNTAT DE ACEST PLAN DE DESVOLTARE SI DE PROMOVARE A CELEI MAI OZONATE REGIUNE DIN EUROPA ?
    pentru ca in maxim doi ani nu veti mai avea liniste de care va bucurati acum acolo veti imparti aerul cu zeci de mii de turisti asa ca bucurati-va de liniste si de sarbatori alaturi de familia

  14. 14 radupress decembrie 29, 2008 la 7:15 pm

    ” Un interes naţional – spunea Samuel Hunctinton – este un bun public care preocupă pe toţi sau pe cei mai mulţi cetăţeni ; interesul naţional combină securitatea cu preocupările materiale, pe de o parte şi preocupările morale şi etice, pe de altă parte ; interesul naţional este acel interes pentru care cetăţenii sunt capabili să îşi verse sângele şi să îşi cheltuească bogăţia pentru a – l apăra ”
    Ce bine ar fi dacă guvernanţii noştri l-ar citii sau recitii şi ar înţelege că ei sunt chemaţi să interpreteze corect care este interesul naţional ce valori şi care obiective trebue să le îndeplinească şi să mai facă abstracţie de interesul personal.
    Iar pentru că anul nou se apropie, domnule Năstase vă doresc La mulţi ani dumneavoastră şi tuturor cititorilor.

  15. 15 ALBERTO RODRIGUEZ decembrie 29, 2008 la 7:29 pm

    DACA CITITORI CRED CA EU AM GLUMIT CU PROIECTUL
    in care specialisti nostri in branding de natiune plecand de la ideia ca regiune BREAZA SI CORNU ESTE ZONA CEA MAI OZONATA DIN EUROPA
    au connceput un proiect pe care il au inmanat deja prospatul ministru de turism instalat si care cuprinde printre alte urmator

    PLANUL DE DESVOLTARE A TURISMULUI MONTAN ,DE AFACERE SI DE WEEKEND TRIMISE MINISTRULUI

    DE TURISM DOAMNA ELENA UDREA

    strategia de atragere venituri prin investitie directa si al turismul

    Concept si redactare ALBERTO RODRIGUEZ

    copywrite ALBERTO RODRIGUEZ ,BENEDITO GOMEZ & BSB ENTERTAINMENT 2007

    introducere

    SUNT ALBERTO RODRIGUEZ.

    In mandatul d-ului ambasador, excelenta sa Jeronimo Moscardo am lucrat in Branding de Natiune ,iar la sfarsit de mandat a dlui ambasador am primit o distinctie pentru contributie in dezvoltarea relatiilor bilaterale intre Romania si Brazilia. Ambasadorul, pentru care am realizat diverse proiecte legate de Branding de actiune si efecte benefice in turism datorita eficientei a unor astfel de proiecte imediat dupa ce a incheiat misiune din Romania a castigat un nou mandat dar de data aceasta la capitala administrativa Europeana Bruxells
    Se stia ca inca din anul 2000
    UNA DIN PRIORITATILE ROMANIEI TREBUIA SA FIE RECUPERAREA DEFICITULUI DE IMAGINE,
    deoarece o imagine mai buna ar fi atrasa de mai multi turisti si investiti directe,
    ACUM INTR-O PERIOADA IN CARE FINANTAREA SE OBTINE FOARTE GREU
    investitiile directe si incasarile din turism care sunt si doua dintre cele trei surse de finantare externe ar fi bine venite. In aceeasi ordine de idei, o imagine a Romaniei mai buna in exterior ar usura obtinerea de fonduri structurale .
    Daca un astfel de proiect care era lansat in 2000, cu 7 ani inainte de integrarea Romaniei in Uniunea Europeana, azi deja rezultatele erau vizibile.

    ETAPE CE TREBUIE PARCURS PENTRU O DEZVOLTARE REALA SI EFICIENTA A TURISMUL

    Cand vorbim de turism in Romania trebuie sa vedem care sunt tipurile de turism cu cele mai mari sanse de dezvoltare si sa acordam o atentie deosebita acolo intrucit nu exista suficiente resurse de a se face totul pe fronturi.

    DIN TOATE CELELALTE FORME DE TURISM CELE MONTANE DE PE VALEA PRAHOVEI SI POIANA BRASOV AU CELE MAI MULTE SANSE

    Intrucit aici nu vorbim de un turism sezonier ci de o activitate ce poate merge pe intreaga durata a anului

    DE CE FLUXUL DE TURISTI STRAINI ESTE ASA DE SCAZUT ?

    Cum sa nu fie scazut doamana ministru ,daca turistul care vine din orice capitala Europeana din momentul in care afla de la agentia de unde doreste sa cumpere seviciile ca de acolo din orasul sau pana la Poiana Brasov este posibil sa faca chiar si mai mult de 6 ore, abandoneaza ideiile de a mai veni in Romania iar in momentul respectiv ia avionul si in doua ore este la o partie de schi din Austria sau Elvetia ,

    ACEST LUCRU SE DATOREAZA FACTUL CA SPRE RUSINEA AUTORITATI CARE AU PERINDAT DIN 90 PANA ACUM LA GUVERNARE NU AU FOST IN STARE SA FACA UN AEROPORT IN JUDETUL BRASOV

    Doamna ministru sa nu va mirati si sa nu ma intrebati de ce? Pentru ca aceasta a fost treaba ce trebuia facut decat colegi dvs de partid si de alianta.

    SI IATA CA INCA O DATA SA DOVEDIT CA DIN CAUZA CA LUCRURILE NU AU FOST FACUTE LA TIMP ADUCE PREJUDICI ROMANIEI

    si totusi ca sa puteti fi pe un drumul bun ce ar trebui facut inca de azi ?

    PROIECTUL NR 1

    Aeroportul din Brasov, stiti ce se lucruri interesante pentru binele economiei Romanesti se va intampla in momentul in care se va anunta inceperea constructiei? Va sosi adevarati investitori de turism si vor incepe sa construieasca in zona tot cea ce lipseste acum de la hoteluri si locati ce vor fi gandite in mod special pentru unui turism de afacere de inalta calitate pana la facilitati, complexe de agrement si alte aspecte legate de entertainment care lipsesc in momentul de fata.

    ASA CA SUNATI-L PE COLEGUL DVS DE PARTID D-L BERCEANU

    care la randul lui ia legatura cu d-l Scriptcaru si rugati –l sa se ocupa de proiectul de fiabilitate,licitatie si tot ce trebuie, in asa fel incit in August sa vainvatati sa asistati la taierea panglicii pentru primele doue piste.

    IMPORTANTA POLITICA AL ACESTUI PROIECT

    Brasov se confrunta cu un grad de somaj foarte ridicat ,construirea acestui aeroport ar absorbi oameni care si-au pierdut locurile de munca iar in contest alegerea de la toamna ar ajuta candidatul din partea partidului presidential sa obtina un scor bun in regiune
    VA URMA
    sunt 7 proiecte

  16. 16 ALBERTO RODRIGUEZ decembrie 29, 2008 la 8:08 pm

    PLANUL DE DESVOLTARE A TURISMULUI MONTAN ,DE AFACERE SI DE WEEKEND TRIMISE MINISTRULUI

    DE TURISM DOAMNA ELENA UDREA

    strategia de atragere venituri prin investitie directa si al turismul

    Concept si redactare ALBERTO RODRIGUEZ

    copywrite ALBERTO RODRIGUEZ ,BENEDITO GOMEZ & BSB ENTERTAINMENT 2007

    PROIECT NR 2

    In momentul in care rezolvati cu aeroportul inainte sa treceti la urmatoare treaba, e bine sa faceti urmatoare intrebare

    AVEM AEROPORT ACUMA, CE FEL DE TURISTI TREBUIE SA ATRAG IN REGIUNE

    In asa fel incit sa valorific la Maxim potentialul din zona

    1) dupa intrebare aveti primul raspuns: turismul de afacere

    2) A doua zi chemati toti jucatori de pe piata turistica, pentru o serie de discutii care se termina cu plecarea unui delegat de al dvs impreuna cu cativa reprezentanti intr-un turneu in muntii alpi si alte zone montane din Europa si sa va inspirati de acolo ce logistica si infrastructura trebuie facut in asa fel incat servicile privind turismul de afacere sa fie mai bun decat cele existente, in Austria ,Evetia etc

    3) Cum va intoarceti cu schite si cu totul inainte de orice deschideti un biroul de consultanta care sa ajute companiile sa acceseze cat mai rapide fondurile structurale si ca sa puteti face lumea sa stie ca exista astfel de serviciu gratuit si sa apeleaze la el in paralel e bine sa lansati o campanie de informare in acest sens.

    4) Cu aceasta ocazie loviti trei iepuri cu un singur glont anume ,atrageti fondurile europene ,creati locuri de munca ,dinamizati sectorul de constructie si cea ce este si mai important stimulati competitivitate care o sa faca in asa fel incat operatori din zona sa scada preturile ,si sa ofere conditi si servici mai bune.

  17. 17 ELMMAR decembrie 29, 2008 la 8:20 pm

    Dumnezeu sa-l ierte,e singurul care poate!
    Teoria lui Huntington a picat la fix cat sa se coaca taman la inceput de ani ’90 ca sa existe explicatie pentru imbucatatzirea fostului est european comunist.Daca asta e predestinare,eu sunt Arhanghelu’Gavril.
    Noi am avut noroc,iugoslavii nu.

  18. 18 Ovidiu decembrie 29, 2008 la 9:10 pm

    d-le Adrian Nastase,
    foarte interesant articol.

    Cum ati analiza o lume fara granite fara guverne fara conducatori?
    Nu popoarele au creat razboie ci conducatorii. Religia sau credinta a creat prima dezbinare. apoi fanatismul religios sau fanatismul national.

    Un conflict se poate rezolva trata prin negocieri, partea mai tare trebuie sa cedeze, daca conflictul e prea adanc avem o mare problema aici numai prin educatie se poate rezolva (pe termen lung).

    Ce a confirmat istoria? ca prin razboie se ajunge in rai ? Istoria confirma realitatea faptelor, nu o idee, un concept sau o teorie. De ce ? azi putem avea o idee maine alta, deci totul e relativ.

  19. 19 neinfectat de comunism decembrie 29, 2008 la 9:34 pm

    teoriile pseudo savante si profunt anti semitice (nu anti evreiesti ci anti arabice) au fost depasite din start si lansate din mintea unuia care traia cu iluzia ca westul este atacat de peste tot….ciudat cum huntington era extrem de prietenos fata de mother russia!!! de asta sa fie el admirat de socialistii romani?

  20. 20 ELMMAR decembrie 29, 2008 la 10:05 pm

    @ Ilie

    “de la al Doilea Razboi Mondial incoace, Europa s-a bucurat de cea mai lunga perioada din ultimele sute de ani in care nu au avut loc conflicte armate interstatale” (am citat)inseamna,dupa tine,ca de la al Doilea Razboi Mondial au trecut sute de ani?
    Dupa mintea mea,inseamna ca nu au mai existat razboaie declarate si purtate intre state dupa tipic.
    Se spune ca perioada de dupa al Doilea Razboi Mondial este cea mai lunga perioada de pace din ultimele sute de ani.

  21. 21 ELMMAR decembrie 29, 2008 la 10:41 pm

    @ leo

    Unde-i Aya sa ne mai aduca aminte de cinicele razboaie umanitare,intre care si cele din Iugoslavia care au dus la sfaramarea ei?
    Eu zic ca avem atata noroc sa nu treaca Dunarea umanitaru’,restul tzine de noi.

  22. 22 sterie decembrie 29, 2008 la 10:52 pm

    intratzi shi pe bloggul meu plsss …. k sunt shi io nou :) http://sterie.wordpress.com/ domnu’ nastase va rog sa ma scuzatzi ca va fol blogu pt a imi populariza blogul meu dar … asta e sry ….

  23. 23 ELMMAR decembrie 29, 2008 la 11:05 pm

    @ gheorghe

    Uliliu,muica,da’ce teorie impushcashi!
    Adicatelea daca lumea nu consuma peste nevoi se ajunge de la capitalism la comunism?Il facushi praf pe Marx cu revolutziunea asta proletara de velur.

  24. 24 Maria Barbu decembrie 30, 2008 la 12:35 am

    @Adrian Nastase

    voi posta aici comentariul pe care l-am facut pe blogul Roxanei Iordache, la un articol despre Huntington!

    [In cartea mea care va aparea curand, “Arhitectura europeana - politica, securitate, identitate” am un pasaj care suna asa:

    “Din păcate, chiar şi unele teorii contemporane, cum este cea a lui Samuel Huntington expusă în „Ciocnirea civilizaţiilor”, pot admite ca premisă valabilă o îngrozitoare prejudecată, conform căreia civilizaţia europeană este, în esenţa ei, occidentală şi catolică, Huntington însuşi trasând pe harta Europei o linie imaginară de demarcaţie între Occidentul catolic şi aşa-zisul Orient ortodox!
    De dragul publicităţii, prin intermediul unui mare scandal mediatic şi a unei lupte de idei pe care a declanşat-o cartea sa, Huntington omite pur şi simplu din peisajul civilizaţiei europene poate partea sa cea mai preţioasă, dat fiind că ortodoxia greacă şi est-europeană este depozitara şi moştenitoarea de drept a antichităţii greceşti şi a civilizaţiei romano-bizantine, ignorând faptul că civilizaţia europeană în întregul ei nu ar putea supravieţui unei asemenea drastice amputări!”

    Bietul Huntington a fost victima unui trend stupid, care, pornind de la Hegel chiar, eluda pur si simplu atat istoria cat si cultura est-europeana, ceea ce este o barbarie in sine, barbarie culturala, desigur!]

    Dincolo de toate insa, vreau sa va urez un An Nou plin de impliniri, mai mari si mai demne de dumneavoastra! LA MULTI ANI!

  25. 25 ALBERTO RODRIGUEZ decembrie 30, 2008 la 12:45 am

    PROIECT NUMARUL 3
    PLANUL DE DESVOLTARE A TURISMULUI MONTAN ,DE AFACERE SI DE WEEKEND TRIMISE MINISTRULUI

    DE TURISM DOAMNA ELENA UDREA

    strategia de atragere venituri prin investitie directa si al turismul

    Concept si redactare ALBERTO RODRIGUEZ

    copywrite ALBERTO RODRIGUEZ ,BENEDITO GOMEZ & BSB ENTERTAINMENT 2007

    CAPITOL 1 Turismul de weekend

    CA SA POATa SI CITITORI CARE SUNT IN AFARA PROBLEMEI SA INTELEAGA CU CE SE MANACA TURISMUL DE WEEKEND

    Ii spun ca in weekend din toate capitalele Europene sosesc in ibiza zeci de mii de turisti care cheltuiesc in medie de vreo 1700 euro de turist. Din aceste motive ,se poate stimula unor compani private sa construieasca astfel de locati si facilitati de entertainment ,INSA INTR-O PRIMA FAZA TREBUIE SA-I OFERITI CONSULTANTA DE SPECIALITATE INTRUCIT APROAPE TOTI OPERATORI DE TURISM DIN VALEA PRAHOVA SI NU NUMAI

    crede ca a face turismul trebuie sa ofere turistul un loc de cazare si cam atat. Eu ii pot demonstra oricand ca un turist de wekend poate veni la poiana sa plateasca 100 euro pentru doua nopti de cazare intr-o locatie x si sa mearga sa cheltuiasca 1000 de euro intro alta locatie care ii ofera posibilitati multiple de petrecere a timpului liber facilitati de convietuire si cu alti turisti etc

    IN EXEMPLU DE MAI SUS ATI PUTUT VEDEA CA OBIECTIVELE TURISTICE DIN REGIUNE CASTIGA DE 10 ORI MAI PUTIN DECAT AR FI TREBUIT

    Din aceste motive doamna ministru trebuie sa oferiti acestor operatori de turism consultanta privind turismul de weekend deoarece este mult diferit de ce au fost obisnuiti sa faca si sa ofer. Trebuie sa ii spuneti ca aceasta este o categorie cu toate aparte care nu vine doarme intr-un hotel si sa butoneze telecomanda ci sa vin sa conviertuieasca cu ceilati,sa se distreze.

    AVAND IN VEDERE CA RAPORTURI DE CONVIETURI IN ROMANIA ESTE CEVA DE INVIDIAT

    Si tinand cont ca Romania este o tara mult mai sigura decat Spania.De exemplu intr-un foarte scurt timp un astfel de produs turistic va deveni cunoscut in lumea intreaga si apoi spre bucuria tuturor in weekend ne vom trezi la Brasov si Valea Prahova cu zeci de mii de turisti care vor cheltui in doar doua zile sute de mii de euro

    PROIECTUL NR 4

    Modalitate de promovare a acestor produse turistice

    In acest sens trebuie vazut ce cauta turisti de afacere, si oameni cu multi bani in general logistica pentru realizarea evenimentelor, locatia si ambianta potrivita, aerul curat, siguranta ,mancare naturala etc

    IN ACEST SENS PLECAND DE LA INFORMATIA CA LA BREAZA EXISTA CEL MAI OZONAT AER DIN EUROPA

    Prin imbinare unor imagini de vis din poiana Brasov cu ce mai e in regiune se poate face un clip care inebuneste toata Europa si nu numai

    DUPA DIFUZARE CLIPULUI NE TREZIM CU ZECI DE MII DE PENSIONARI EUROPIENI CARE VOR DORI SA STAE LA BREAZA SI PE VALEA PRAHOVA

    Si sa cheltuiasca pensia lor pentru ultimi ani de viata .Din aceste motive fiindca astfel de pensionari au nevoie de o asistenta medicala ce trebuie facut la un nivel calitativ foarte ridicat este neaparat nevoie sa construim un spital exact asa pe gustul lor. Bani pentru a realiza o astfel de investitie se obtine imediat de la uniunea Europeana intrucit atunci cand vor auzi ca este spre binele cetatenilor sari cu bani imediat.

  26. 26 ELMMAR decembrie 30, 2008 la 1:08 am

    E trecut de miez de noapte.
    Va daruiesc,din versurile lui Bacovia…

    DECEMBRE

    Te uita cum ninge decembre…
    Spre geamuri,iubito,priveşte
    Mai spune s-aduca jaratec
    Si focul s-aud cum trosneşte.

    Si mana fotoliul spre soba,
    La horn sa ascult vijelia,
    Sau zilele mele-totuna-
    As vrea sa le-nvat simfonia.

    Mai spune s-aduca si ceaiul,
    Si vino si tu mai aproape, -
    Citeste-mi ceva de la poluri,
    Si ninga… zapada ne-ngroape.

    Ce cald e aicea la tine,
    Si toate din casa mi-s sfinte,
    Te uita cum ninge decembre…
    Nu rade… citeşte-nainte.

    E ziua si ce întuneric…
    Mai spune s-aduca si lampa
    Te uita,zapada-i cat gardul,
    Si-a prins promoroaca si clampa.

    Eu nu ma mai duc azi acasa…
    Potop e-napoi si-nainte,
    Te uita cum ninge decembre…
    Nu rade… citeste-nainte.

  27. 27 Sibilla decembrie 30, 2008 la 4:07 am

    Apăi ” fenomene paranormale ” ca :
    smulgerea inimii Srbijei, Kosovo de gheruţe, chipurile neştiute
    ” alianţa ” ruşinii PSD+PC=PD-L
    hăhăiala arhicunoscută ce se-ndreaptă cu paşi fermi spre dictatură+cenzură
    etc., etc. …
    sunt predestinate, liber arbitru sau … dinainte bine planificate de artizanii compasului, sau servitori ai unor interese, fesuri, puteri ?
    Paradigma şi arhitectonica ei de … ” filosofie ” că mă enervai rău, ce buba de liber arbitru poţi desfăşura sub spectrul antihristului, când oriunde întorci capul, numai de cameleoni, viermi, năpârci şi şopârle dai …
    Adicătelea, dacii liberi sunt ” predestinaţi ”-predestinaţi a fi ” nebuni ”, c-aşa vor unii, sârbii sunt ” criminali de război ” c-aşa vor alţii, dictatura băsesciană se instalează bine mersi c-aşa hăhăie unul ameţit la ordinele ştie el cui , ” alinaţa de rahat ” a fost să fie c-aşa a ” dorit ” românul amărât ”, etc. etc. Dar, liberul arbitru ar consta în a pupa-n cur musai ” blajina ” USA, a înălţa ode şi imnuri guvernului de panaramă Boc-Poc-fssss-Bum … pentru că va fi Bum-Bum , Prostănacul se va teleporta-n spaţiu c-aşa vrea el, claro, ş.a.m.d Şi uite-aşa, în scurt timp, liberul arbitru, care sună frumos, nimic de zis, ne va trezi din visări … va striga câte-un zbuciumat ca mine : ” nu ne vindem ţara ” şi se vor uita a milă goală niscaiva trecători : ” care ţară, bre ? ” …
    Că bine zice Lupi, cu riscul că mă vor sudui mulţi atotştiutori , analişti, dăruiţi cu harul cică diplomaţiei … io tot zic : AM VREA NOI LIBER ARBITRU ! …
    Că ne e predestinat un băsescu încă cine ştie câţi ani şi-ar dori, nici asta nu cred !
    ” destinul umanitatii nu poate si nu trebuie scris pe termen lung. … ” , normalno, Kosovo je Srbija, nu-l vrem pe băse, cutremurul alianţei ruşinoase se va produce şi va creea falii ce vor înghiţi ceva pămătufi şi piţifelnici, cum bine-i defineşte Baciu Leo, dar cu noi, cei fără prea multe firişoare de şanse surâzătoare liberului arbitru, cum rămâne ? Sau … fiecare pe cont propriu ?
    De ce aşa zisul elan al ” eradicării ” terorismului e musai prin acte de … culmea, terorism ? Fărâmiţarea unor state e liberul arbitru al cui, de fapt ? Oare nu-s prea multe cusăturile cu aţă albă şi puzderia de ” gripe aviare ”, ” boli ” şi alte ” minunăţii ”, aşa zis copleşitoarea grija poliţailor mondiali pentru instalarea ” domocraţiei, ordinii, disciplinei, bunăstării .. ” bla bla bla , ca să nu realizăm că liberul arbitru a devenit o … teorie frumoasă ?
    Mă opresc, deocamdată şi zic numai : trăzni-ar de cameleoni, şacali, hiene, compas, şi tot ce e-n slujba Întunericului şi mă Luminează Doamne şi dă-mi două-trei Legi Belagine-n cap, să-mi înfrânezi limba! Tare cred că-ncep curând să-mi administrez doze mici de cianură precum Rasputin, ca să pot să-mi ”construiesc destinul ” …
    Ce mă ” enervează ” clasicul în viaţă ce-a plămădit imnul unora ca noi : ” Doini-m-aş şi n-am cui .. ” … :
    Şi-aşa-mi vine câte-un gând,
    să plec pe păduri cântând …
    Sibilla

  28. 28 Baltag decembrie 30, 2008 la 7:43 am

    Să nu facem confuzie

    Cele “cinci fetiţe cu chibrituri” de la Constanţa (de ieri )
    e de Băsescsen…

  29. 29 balbeck decembrie 30, 2008 la 10:50 am

    Buna ziua!Poate nu sunt la subiect.Inteleg ca avem criza,dar de ce s-au facut inca 3 ministerte noi,daca e criza?Nu trebuia sa scada numarul lor?
    Sarbatori fericite!La multi ani!

  30. 30 Marius decembrie 30, 2008 la 11:35 am

    Ce parere aveti despre inchiderea Alro Slatina

  31. 31 Socrate decembrie 30, 2008 la 11:50 am

    Pe fondul acestei vesti triste, va urez Sarbatori Fericite dv. si intregii familii si un an nou cu sanatat si impliniri.
    La Multi Ani!

  32. 32 Socrate decembrie 30, 2008 la 11:51 am

    Pe fondul acestei vesti triste, va urez Sarbatori Fericite dv. si intregii familii si un an nou cu sanatate si impliniri.
    La Multi Ani!

  33. 34 Mircea decembrie 30, 2008 la 2:11 pm

    La plecare, 2008 spune românilor:

    V-am cunoscut, v-am îndrăgit, vă părăsesc.
    Vă las şi mai săraci, dar vă iubesc !
    Aveţi ceva în voi molipsitor
    Ce-o să mă fac, de o să-mi fie dor ?…

  34. 35 ghita oradea decembrie 30, 2008 la 2:31 pm

    in sfarshit un blog ok … design placut si la scris pare ca va pricepetzi …
    mult succes in continuare.

    Ps.Pentru anu care vine va urez multa sanatate( cai mai buna decat toate ),un an nou fericit si un calduros LA MULTI ANI!!!

  35. 36 ELMMAR decembrie 30, 2008 la 3:03 pm

    @ ALBERTO RODRIGUEZ

    Mai baiatule, fa turism prin alte locuri decat aici,ca ne-ai innebunit de tot.
    Tu nu esti strain,da’unii ar putea crede ca esti dupa cum stalcesti romana cand scrii ca unul ramas incremenit in repetentia din clasa Ia.
    Du-te la Nutzi si spune-i ei ce ne indrugi noua,ca sa fii intzeles pe limba ta.

  36. 37 ELMMAR decembrie 30, 2008 la 3:08 pm

    @ balbeck

    Urmeaza sa se mai infiinteze ministerul pentru Reducerea Cheltuielilor Bugetare si Autoritatea pentru Supravegherea Implementarii Reducerii Cheltuielilor Bugetare.
    Guvernul 3 chilotzi va lua o idee de la tine infiintzand si ministerul Crizei.

  37. 38 ELMMAR decembrie 30, 2008 la 3:15 pm

    @ neinfectat de comunism

    Evreii nu sunt semitzi?Da’ce sunt?
    Huntingron e admirat de socialistii romani?De cand?
    Ma baiatule,tu bubui de “inteligentza”!Da-i inainte cu aurolac din punga lu’Petrache Lupu Poni,sa te simtzashti si tu bine.

  38. 39 lupi decembrie 30, 2008 la 6:38 pm

    Atzi auzit de ,, GOLANU’ CU LOGANU”’??? Dupa ,, ROABA LUI DUMNEZEU , ELENA UDREA” si turismul ei ecumenic , e tare de tot!!!! . ,,GOLANU’CU LOGANU’ ”, HA,HA ,HA , ce-mi plac glumele mele!!!!!!!

  39. 40 balbeck decembrie 30, 2008 la 6:41 pm

    Pai astia trebuiau sa scada numarul ministerelor,doar e criza.De ce sa infiinteze mai multe?Sunt prea multi si nu mai ajung ciolanele?

  40. 41 instalatorul decembrie 30, 2008 la 8:25 pm

    Stire Antena 3: ” Demnitarii nu vor mai merge cu avionul la Business Class, ci la economic. Iar în deplasări, vor folosi transportul în comun şi nu taxiul. Măsuri de criză, a precizat premierul Emil Boc, care a recunoscut că măsurile ar putea stârni zâmbete.

    O altă măsură de austeritate adoptată de noul guvern este cea care prevede că bugetarii nu mai au voie să cumuleze salariul cu pensia. Cei care vor să rămână angajaţi la stat vor fi obligaţi să renunţe la pensie. Iar în cazul în la pensionare au primit salarii compensatorii, adaca se reangajează vor fi obligaţi să returneze plăţile compensatorii primite la pensionare.

    Potrivit premierului, Ministrul de Interne Gabriel Oprea a fost primul care a susţinut această măsură, deşi el a beneficiat de plăţi compensatorii. El s-a angajat ca pe 5 ianuarie să depună banii primiţi de la stat.

    Şi cheltuielile pentru achiziţionarea de maşini şi mobilier vor fi reduse în 2009 cu 50% faţă de 2008, iar numărul total al funcţiilorr de conducere va fi limitat la maximum 12% din numărul total al funcţiilor publice.”

    Observ finetea de fruntas utecist a dlui Boc: el ne zice cine a sustinut primul masura, dar evita sa spuna cine a propus-o. Degeaba, stim cine: dl Basescu. Dar o fi auzit propunatorul de costuri de management?

  41. 42 nicu rotaru decembrie 30, 2008 la 9:36 pm

    La multi ani , impliniri pe toate planurile , sanatate si fericire.

  42. 43 ELMMAR decembrie 30, 2008 la 10:19 pm

    @ balbeck

    Cica asta-i filozofia anticriza a guvernului 3 chilotzi,sa se infiinteze ministere cu bani multzi ca sa consume ei mult(noi ashtilaltzii consumam ce ramane,adicatelea boc,cum zice turcul,ca avem venituri de boc).

  43. 44 ELMMAR decembrie 30, 2008 la 11:47 pm

    @ lupi

    Mai tzii minte chestia cu Terente si Didina care se plimbau cu masina si ce se-ntampla la cotitura?
    Aci ar fi cam asa:
    Nutzi si Golanu’
    Se plimba cu Loganu’
    Si la o cotitura
    Ii trage-un pumn in gura.

  44. 45 ELMMAR decembrie 31, 2008 la 12:00 am

    @ ALBERTO RODRIGUEZ

    Mai baiatule,tu esti ratutit de tot?
    Ce ai,mai,cu noi de ne faci creierii zob cu prostiile tale?
    Cine crezi ca da aprobare pentru aiurelile pe care le scrii prin toate partzile?
    Pe Nutzi spaima Constitutzi n-o baga nimeni in seama.

  45. 46 ELMMAR decembrie 31, 2008 la 12:51 am

    E trecut de miez de noapte.
    Va daruiesc versuri.

    De vorba cu iarna

    M-am intalnit cu Iarna la Predeal…
    Era-mbracata ca si-acum un an,
    Cu aceeasi alba rochie de bal,
    Pastrata vara sus,pe Caraiman…

    Calatoream spre tara unde cresc
    Smochine, portocale si lamai…
    Eram intr-un compartiment de clasa I,
    Cu geamul mat, pietrificat de ger,
    Si canapeaua rosie de plus,
    Sub care fredona-n calorifer,
    Sensibil ca o coarda sub arcus,
    Un vag susur de samovar rusesc…

    Si-am coborat in gara,pe peron,
    Sa schimb cu Iarna cateva cuvinte…
    Venea din Nord,
    Venea din Rosmersholm -
    Din patria lui Ibsen si Björnson,
    De-acolo unde-n loc de soare
    Si caldura,
    Infriguratii cer… Literatura…
    Si m-a convins c-acolo-i mult mai bine
    Decat in tara unde cresc smochine,
    Curmale,portocale si lamai,
    Si din compartimentul meu de clasa I
    M-am coborat ca un copil cuminte
    Si m-am intors cu Iarna-n Bucuresti…

    O!Tu, sfatuitoarea mea de azi-nainte,
    Ce mare esti,
    Ce buna esti,
    Ce calda esti!…
    (Ion Minulescu)

  46. 47 ALBERTO RODRIGUEZ decembrie 31, 2008 la 3:11 am

    Dnule ELMAR ,
    Acesta este un blog personal al dnului Adrian Nastase. Nu exista in Romania nici un alt politician care a facut atata lobby pentru Romania asa cum a facut dansul. Fata de alte guverne,dansul a cooptat tehnocrati in guvern, a adus specialisti in comunicare etc etc. Dnule Elmar, dvs ca sa aveti un salariu bine platit, servicii medicale de calitate si conditii de viata mai bune guvernantii trebuie sa rezolve cele trei probleme prioritare care sunt:
    1-recuperarea deficitului de imagine a Romaniei, ceea ce va atrage un numar cat mai mare de turisti si investitii directe
    2-atragere de fonduri structurale etc
    Dnule ELMAR fiindca nu lucrati in domeniul branding de natiune,turism, comunicare etc nu v-ati dat seama ca subiectul pe care eu il discutam cu dnul Adrian Nastase face parte din domeniul prioritar.
    Dnule ELMAR, stiati ca de 19 ani specialisti in comunicare si strategie al guvernelor nu au gasit acel ceva cu care sa scoata Romania in lume? Specialistii nostri in comunicare si branding de natiune inca din anul 2000 au vrut sa-i prezinte un astfel de proiect dnului Adrian Nastase, insa fiindca cea mai ozonata zona din Europa este Breaza-Cornu, nu ne-am prezentat cu un astfel de proiect deoarece a doua zi ziaristii ar fi scris vrute si nevrute deoarece coincidenta face ca dnul Adrian Nastase sa aiba o resedinta de vacanta in regiune.
    IN 2004, IMEDIAT CUM S-A FORMAT ACEL GUVERN CONDUS DE DNUL TARICEANU, LA CE GAFE SE FACEAU IN MATERIE DE COMUNICARE SI STRATEGIE,
    specialistii nostri au spus ceva de genul:”Acestia habar n-au ce inseamna branding de natiune, lobby international etc”
    Dnule ELMAR, daca ati citit bine rezumatul proiectelor si ati retinut faptul ca banii ca sa “traim bine”trebuie sa vina de la turism, investitii directe si fonduri europene si tot in proiect specialistii nostri explica pe intelesul tuturor: daca peste tot in Europa zilnic apar stiri precum ca romanii fura, jefuiesc, violeaza si ataca oameni pe strazi etc, turisti si investitori din intreaga lume cand citesc si vad acest lucru vor spune ceva de genul:”daca acesti oameni ne violeaza si ne da in cap in propria noastra tara, atunci ce se intampla daca ajungem in tara lor?”Va reamintesc Dnule ELMAR, un turist sau un investitor in primul rand tine cont de siguranta lui si a familiei sale si apoi se uita si la celelalte aspecte.
    DACA BANI NU VIN NICI DIN TURISM NICI DIN INVESTITII DIRECTE DIN MOTIVELE PREZENTATE MAI SUS, ATUNCI INCA DE LA PRIMA SEDINTA A GUVERNULUI
    aceasta trebuia sa fie intrebarea: ” Ce trebuie sa facem ca sa putem obtine bani din turism, investitii directe si de la UE?”
    VA URMA PANA ATUNCI PUTETI SA CITITI MATERIALUL INTREGRAL PE
    situl http://www.rodrigo.ro la puctul 9

  47. 48 Viski decembrie 31, 2008 la 3:59 am

    GUVERNUL BOC PACALESTE POPORUL ROMAN! Dupa ce in campanie au facut tam-tam despre cumularea de functii, Guvernul Boc a adoptat asta zi o masura istorica: interzicerea cumularii pensiei si salariului de stat. Mi-am amintit dsutele de romani pensionari care aleg continue sa lucreze (in scoli, spitale, etc) fie din pasiune, fie pentru ca pensiile sunt prea mici… Am si eu o intrebare: de ce nu-si respecta PDL-ul promisiunile, interzicand CUMULAREA DE FUNCTII PUBLICE, cum ar fi cea de parlamentar si de ministru/secretar de stat? Sa fi fost minciuni de campanie?

  48. 49 Criticos decembrie 31, 2008 la 8:21 am

    Nu mi-a placut nicodata ideea “ciocnirii civilizatiilor”. Dupa mine e o teorie care mascheaza expansionismul vest european motivat economic si agrementat cu aroganta prejudecata a superioritatii lui absolute.
    Or fi evreii semiti, dar locuitorii Israelului sunt “export” european si se si poarta ca atare. Se vor ineca in puhoiul de sange pe care il provoaca.

  49. 50 Neagu G. decembrie 31, 2008 la 9:10 am

    La multi ani, Romanie, “tara de doi bani” (dupa prostanak citire).

  50. 51 ORASAN IOAN decembrie 31, 2008 la 10:24 am

    LA MULTI ANI

  51. 52 Daniel decembrie 31, 2008 la 12:16 pm

    Azi am chef sa fiu un pic sarcastic. Daca nu vin omuletii verzi va trebui sa ii inventam pentru ca apoi sa ii convingem pe x si y ca numai z ii poate apara de omuletii verzi, dar ca pentru aceasta trebuie supravegheati si dati in vileag prietenii lui x si ai lui y care, desi par oameni cumsecade, le divulga omuletilor locurile cele mai bune pentru adunat clorofila. Pe langa telefoane si corespondenta trebuie sa le mai supraveghem si conturile pentru ca se pare ca parte din banutii lor ar fi tot … verzi. Politica facuta de plebe, deh! Uite ce inteleg si muritorii din poleiala politicii inalte! La Multi Ani 1984, scuze … 2009!

  52. 53 Policar decembrie 31, 2008 la 1:24 pm

    De nerecunoscut în 2009

    Sic ! Asimetricul ş-a aplicat “lentile de contact simetrice”.

    Pentru ochiul minţii nu are nevoie fiindcă minte…n-are.

  53. 54 Răgan decembrie 31, 2008 la 2:35 pm

    Către oameni şi Cer

    Aho! aho! blogari isteţi
    Strigaţi din piepturi cât puteţi.
    S-audă şi Emil cel scund
    Că ţara a ajuns la fund !

    Cercaţi copii o ranfluare
    Cât nu simt “crabii” a mâncare.
    Cât carne mai avem pe oase,
    Speranţă-i la domnul Năstase

    Să-i spunem deci un La Mulţi Ani
    Si ţara s-o umple de bani

  54. 55 lupi ianuarie 2, 2009 la 2:17 pm

    @ SIBILLA , ELMMAR— LA MULTZI ANI!!! V-am citit , va multzumesc pentru faptul de a nu ma simtzi , prin opiniile mele, ca un ciumat printre oameni!!! Va multzumesc!!

  55. 56 tomitza92 ianuarie 2, 2009 la 4:20 pm

    am si eu un blog;zic eu ca este destul de interesant
    http://tomitza92.wordpress.com/

  56. 57 geomarz ianuarie 2, 2009 la 8:33 pm

    “Va reamintesc, totusi, ca, de la al Doilea Razboi Mondial incoace, Europa s-a bucurat de cea mai lunga perioada din ultimele sute de ani in care nu au avut loc conflicte armate interstatale.”

    Asasinarea unei tari vecine şi prietene (este vorba de Jugoslavia) de o şleahtă de state autoproclamate “democrate” în ciuda opoziţiei nete a ONU, ocuparea Afganistanului şi Irakului, prin operaţiuni militare de anvergură ale aceleaşi alianţe nesănătoase (nici mental şi nici etic) NU reprezintă RĂZBOI. Este vorba de sinecură. Ăia s-au batut singuri şi s-au sinucis de plictiseală.
    Ca să nu mai vorbim de războul de 40 de ani dintre Israel şi Palestina.

    Mai aveţi şi alte ziceri de acelaşi nivel ?!

    Evident, Jugoslavia nu era in Europa. Era in Balcani.

  57. 58 Velisar iancu ianuarie 3, 2009 la 4:41 pm

    “”…de la al Doilea Razboi Mondial incoace, Europa s-a bucurat de cea mai lunga perioada din ultimele sute de ani in care nu au avut loc conflicte armate interstatale.”
    Daca excludem conflictul israeliano-arab, afirmatia este corecta. Merita sa meditam si asupra localizarii acestui conflict (mai spre marginea Europei).

  58. 59 leo ianuarie 6, 2009 la 8:26 pm

    @ lupi
    La mulţi ani în care să te simţi „ca un ciumat între”… yesmeni, nicidecum oameni, pentru că am devenit o ţară de yesmeni după atâtea decenii de prostocraţie. Atât timp cât ai acest sentiment, e de bine: se cheamă că ai păreri personale, lucru teribil de distonant într-un cor de yesmeni dedaţi la ode măreţului conducător al partidului unic care, deşi nu există de jure, îşi bate joc de facto de o ţară, neavând, paregzamplă, alta mai bun de făcut pe post de ultimă decizie a lui 2008 decât să dea în cap celor două sectoare vitale pentru sănătatea naţiei ce şi aşa aveau teribil de suferit datorită penuriei de personal suficient de idealist încât să nu migreze spre alte domenii sau meridiane datorită nivelului mizerabil al compensaţiei materiale prin care statul român înţelege să recompenseze acele segmente cu adevărat necesare ale organismului naţiunii, incomparabil mai prost văzute decât falangele birocrate ori de control (citibil foarte adesea prin „represiune”) – evident, fac vorbire despre SĂNĂTATE şi ÎNVĂŢĂMÂNT, cele două domenii în care chiar era nevoie de pensionarii de care căzuţi în cap ca Boc evident n-are nevoie, că n-are de unde ştii de vorba aia cu „cine n-are bătrâni”, pentru că el ştie versiunea aia cu „cine n-are stăpâni”…
    Prin urmare aşadeci, fă tălică bine şi rămâi în clubul nostru, al cârcotaşilor ciumaţi de boala grea a conştiinţei proprii!


  1. 1 Dupa greseli in cascade si promisiuni fara acoperire doamna Blonda de la Turismul tac melc « emisiuni si proiecte estivale Trackback pe iunie 1, 2010 la 8:50 pm
  2. 2 se promoveaza turismul intro directie gresita ,ce ar trebuie facut pentru a nu mai irosi bani in studi campanie proiecte care nu duc la nici un rezultat « partyboom Trackback pe iulie 31, 2010 la 8:23 am

Lasă un răspuns

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s






Arhiva


Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 4,374 other followers