In saptamanile din urma m-am intalnit cu multi romani din a doua Romanie. Cei mai multi isi poarta cu demnitate necazurile si aproape ca nu mai spera la nimic din partea noastra, a celor cu mai multe sanse. Au trait momentele in care oamenii in putere si de la putere ii aratau cu degetul, acuzandu-i ca devoreaza bugetul asigurarilor sociale sau bugetul de stat. Sunt pensionarii pentru invaliditate si persoanele adulte cu handicap. In acest moment, in tara noastra traiesc 882.085 persoane care primesc pensie de invaliditate, din care aproape 600.000 au pensii de invaliditate de gradul I si II (adica, nu pot munci si nici nu au acest drept), pensia medie fiind mai mica de 500 de lei. Pensia lor creste pe masura ce cresc si pensiile celorlalti pensionari. Dar pentru nevoile unei persoane cu invaliditate grava, aceste venituri se dovedesc mereu prea mici. De aceste pensii beneficiaza doar cei care au un stagiu de cotizare de minim 5 ani. Cei care au o pensie de invaliditate de grad I mai au dreptul la o indemnizatie pentru insotitor, in cuantum fix. Acum, aceasta indemnizatie este de 540 de lei. Si este considerata venit atunci cand se calculeaza eventualul ajutor pentru incalzirea locuintei.
Persoanele cu handicap – fizic, somatic, auditiv,vizual, mental, psihic, surdocecitate, HIV/SIDA, dupa cum sunt clasificati in toata lumea – beneficiaza si ei de unele drepturi, in textele de lege chiar multe si diverse. Numarul persoanelor cu handicap este de 608.129, din care 550.000 sunt adulti. O mica parte dintre acestea sunt institutionalizate, ceilalti traind in familie. Persoanele adulte cu handicap primesc o indemnizatie lunara (187 lei pentru persoanele cu handicap grav si 154 lei pentru handicap accentuat), un buget personal complementar (84 lei pentur handicap grav, 63 de lei pentru handicap accentuat si 31 de lei pentru handicap mediu). Cei cu handicap grav pot opta intre asistent personal, angajat si platit de autoritati, si indemnizatia de insotitor. Toate persoanele adulte cu handicap sunt scutite de plata impozitelor pe venituri, pe cladiri si teren. Cei care au asa ceva. Au gratuitate la transportul urban si, limitat, si la cel interurban. Dar multi nu se pot deplasa, asa ca…
Teoretic, au dreptul la dispozitive medicale gratuite in ambulatoriu si la bilete gratuite de tratament balnear. In termen de 30 de zile de la depunerea documentatiei la casele de asigurari de sanatate, acestea au obligatia sa dea aprobarea de plata sau decizia pentru dispozitivul medical solicitat. Dar fondurile pentru acest tip de dispozitive (proteze, orteze, etc) nu sunt deloc suficiente si perioada de asteptare este deseori foarte, foarte lunga.
Cred ca este o urgenta pentru viitorul guvern si viitorul parlament sa se asigure ca veniturile acestor oameni, mai ales daca sunt dedicate insotitorului, sa nu mai fie luate in considerare la definirea altor drepturi de asistenta sociala sau familiala.
Tot asa, cred ca fondurile dedicate asigurarii ortezelor, protezelor si altor dispozitive medicale care ar face viata mai usoara acestor oameni ar putea fi majorate pe seama penalizarilor pe care le primesc din partea legii cei care concura la producerea evenimentelor in urma carora multi romani asi pierd capacitatea de munca si dobandesc un handicap, o invaliditate. Daca 30-50% din amenzile platite de cei responsabili pentru accidentele de munca din economie sau pentru accidentele de circulatie ar finanta asemenea dispozitive medicale, acesti oameni ar avea mai mari sanse la o viata cat de cat normala. Si nu ar fi mici fondurile astfel acumulate in acest scop.
La ora actuala, exceptand pensiile pentru invaliditate care urmeaza cursul majorarii punctului de pensie valabil si pentru ceilalti pensionari, veniturile pe care le primesc persoanele cu handicap sunt indexate cu rata prognozata a inflatiei. Anul acesta, au fost indexate in ianuarie cu 4,5%. Este evident ca veniturile lor, si asa modeste, au fost devorate de cresterile de preturi la bunurile si servicile pe care le consuma oamenii cu venituri atat de mici. Poate ca si aici am putea fi mai atenti, definind un alt mecanism de indexare periodica. Pentru pensionarii de invaliditate am putea revedea algoritmul de calcul si am putea stabili un prag minim sub care pensia nu poate cobori. Proiectul nostru de introducere a pensiei minime garantate ii va privi si pe acesti oameni.
Si poate ca, atunci cand tot reevaluam persoanele cu handicap, gasim solutii si resurse pentru a evita ca mii de oameni care nu se pot deplasa sa fie purtati pe brate de catre membrii familiilor lor pana la usile comisiilor respective, nu?
Ar fi multe de facut. Am vazut, cand am ajutat de curand, dupa puterile mele, cativa oameni sa se deplaseze mai bine si sa nu mai astepte caruciorul cuvenit de la autoritati, cat de important este pentru persoanele cu handicap sa-si recapete ceva din autonomie. Si nu cred ca noi, oamenii sanatosi, vom fi mai saraci daca ei vor putea fi mai putin nefericiti. Eu imi promit sa fiu mai atent la aceste probleme decat am fost pana acum. Voi ce spuneti?

Cred ca pentru toate exista o rasplata . Va urez mult succes si…. aveti incredere !
La ce sa mai speram din partea politicienilor romani? My president is Obama…
Eu spun ca toti ar trebui sa fim (mai) atenti la aceste probleme. Ne lasam “coplesiti” de propriile probleme , care nu sunt nici pe departe grave pe langa ceea ce se intampla in jurul nostru, si uitam ca exista oameni cu handicap care nu-si doresc decat sanatate si intelegere din partea societatii. Ar trebui sa ne gandim de 2 ori si sa ne intrebam de ce nu facem nimic atunci cand vedem un copil de 5 ani care este paralizat, sau un batran care nu are un picior, si mai pot enumera pana maine cazuri de genul acesta.
“Bonjour popor”
Coborirea din Olimp si sapaturile de la Mizil l-au ajutat pe d-l Nastase sa afle lucruri siute de toata lumea. Desigur, nu neaparat cifrele exacte, dar situatia generala este cunoscuta asa cum sunt cunoscuti cersetorii cartierului.
Problema pe care o puneti nu este una de bani. Este o chestiune de sistem.
In tara asta nici handicapat nu poate fi cineva fara a da spaga.Au fost cazuri de medici care si-au dat unii altora certificate de handicapat ca sa scape de impozit. Pensionari medicali, contra spaga, exista cate unul la doua, trei familii. Inasprirea controalelor are ca rezultat cresterea spagii si pe deasupra birocratie sporita pentru cei indreptatiti.
Intr-o societate bolnava, ca a noastra, a lega realizarea unor fonduri de cuantumul amenzilor ar fi o adevarata nenorocire. In toate institutiile abilitate sa dea amenzi domneste coruptia: Politie, Primarie,Consiliul National al Audiovizualului, Mediu, Inspectoratele pentru incendii sau ce-or mai fi, Protectia Consumatorului etc.
Amenzile se negociaza. In cazul unui control, se stabileste de la inceput ce amenda se plateste pentru ca inspectorul sa fie acoperit. Urmeza control de forma.
Eu cred ca in sistemul de asistenta sociala trebuie implicata mai mult institutiile religioase, in masura in care sunt subventionate de stat. Eu cred ca serviciul religios propriu zis, trebuie platit de fiecare credincios in parte. Pentru subventiile de la stat, Biserica trebuie sa fie implicata formal in servicii sociale.
Un protocol semnat cu Patriarhul si alti sefi de culte, ca toti popii sa aiba atributii precise in domeniu.Biserica poate sa se constituie intr-un sistem mai sanatos decat cel existent, cu aceleasi fonduri ca si pana acum.Un popa = un inspector. In locul catorva functionari judeteni ar exista un sistem informational pana la nivel de parohie.
….de acea guvernul Nastase a concesionat zacamintele de hidrocarburi catre OMV -impreuna cu vanzarea, pe mai nimic, a Petrom-ului- cu o valoare a redeventei mai mult decat simbolice?
De ar fi doar aroganta…!
PS
“Ar fi multe de facut. Am vazut, cand am ajutat de curand, dupa puterile mele, cativa oameni sa se deplaseze mai bine si sa nu mai astepte caruciorul cuvenit de la autoritati…”
Ce ar mai fi de spus? …curat act filantropic!
pentru copii si pentru oamenii in varsta , mai ales cei in nevoie, aceste realitati dureros de triste pot si trebuie schimbate.
sunt dintre oamenii cu gandire constructiva, in sensul in care, daca exista vointa ( mai ales politica) , exista si solutie.
fiecare dintre noi, am avut pe cineva pe care il iubim din inima cu probleme de sanatate. si, pot sa spun, ca numai dupa ce treci prin asa ceva, incepi sa te gandesti, cum macar, oamenii politici nu fac schimbari in acest sens, care electoral s-ar numara si in voturi. pe logica elementara, pentru un bolnav ce este tratat mai bine de sistem, se bucura inca 3, deci 4 voturi.
din pacate, mentalitatea la noi este ca batranii sunt o povara, nu oameni pe care ar trebui sa ii respectam.
un prim pas ar fi ca romanii sa aleaga intelept, pe cel care ofera solutii problemelor de fond ale societatii, nu pe cel care face un circ la nivel inalt. multi dintre noi habar nu avem cine candideaza in colegiul nostru, dar stim ca obama a castigat in state. sper ca, macar in subsidiar, romanii au ascultat si au auzit cate scoala are presedintele ales de americani si sa faca un simplu exercitiu raportat la tara noastra.
succes in campanie!
Pai ca sa spun, dle Nastase? Spun ca a inceput campania electorala! Spun ca de cateva zile caut insulina recomandata. Spun ca am avut noroc sa am o pensie mai maricica, astfel incat sa pot sa-i “transfer” ceva si mamei, care are doar o pensie de urmas si poate sa-si asigure compotul zilnic. Spun ca am incercat o tin o firma de cercetare-proiectare si ca restrangerea activitatilor industriale si “privatizarea” mi-a pus-o pe butuci. Spun ca aproape toti suntem niste handicapati, dar, este adevarat, nu toti mergem in carucior …
Spun ca este pacat de Dumnezeu ca nu vedeti toate astea decat o luna la patru ani!
Domnule Nastase
Sunt pensionar de invaliditate gradul II.Am avut nefericirea
ca la 39 de ani sa fac primul infarct iar dupa 5 ani pe al doilea.
Starea sanatatii mele s-a deteriorat in timp,fiind pensionat la 45 de ani.Acum la 60 de ani pot spune ca sunt un supra-
vetuitor.
Apreciez interesul manifestat pentru categoriile de pensi-
onari cu handicap sau invaliditate.
Desigur multe se pot spune despre acest segment social,
nicicand nu vor destule masurile luate pentru binele acestor oameni.
Doresc sa supun atentiei un aspect:incadrarea incorecta sau ilegala in diferite grade de invaliditate.
Se cunosc multe cazuri de adevarate filiere in spitale ,care
fac dosare fictive,iar comisiile stimulate si ele pecuniar aproba.
Se cunosc multe cazuri de pensionari de invaliditate care
lucreaza ilegal,iar cei din mediul rural au palmele batatorite
ca oricare taran sanatos.
Nu ar fi mai economic ca acesti pensionari s-a fie evaluati
de institutul specializat in acest domeniu,dar care se ocupa numai de anumite cazuri?
Sunt convins ca da. Nici jumatate din bolnavii inchipuiti nu vor avea curajul sa mearga la evaluare.
Cu stima, Lica
PS
Relatez un caz, cu toata retinerea si jena fata de cele vazute.
La ultima internare(de urgenta)in sptalul(…..)am vazut o supraaglomerare a sectiei cardiologie.Cate 2-3 bolnavi in pat,dar mare veselie si galagie. Nefiresc pentru o sectie de cardiologie.
Ce se intampla?
Erau internati cei ce urmau sa mearga la comisii pentru
reevaluare.
Bolnavi sarmanii nu ???!!!
Chiar nu voiam să vb despre asta dar postul dumneavoastră mă obligă.
Ce aţi spus aici e corect, sunt nişte cifre matematice triste. Dra şi mai trist este un sistem de ajutor confuz, ridicol, indiferent adesea şi criminal pe alocuri.
O persoană foarte dragă mie a fost diagnosticată cu scleroză laterală amiotrofică. Pt cei care nu ştiunimic despre această boală şi se vor plictisi de postul meu, îmi cer scuze, dar trebuie să fac asta. Cine introduce SLA pe google îşi va da seama imediat despre ce vorbesc.
Dincolo de şocul pe care familia l-a avut în momentul descoperirii acestei boli imposibile, a urmat un lung şi dureros şir de nervi, lacrimi şi dezndejde cu privire la ajutorul pe care pers. respectivă urma să-l primească de la stat.
Nedeplasabilă fiind, doamna (căci este o ea) a fost purtată de cei doi copii şi de soţ de aprox 5 ori până la medicul care stabilea mai întâi pensia pe caz de boală. Deşi exista o programare la ora 13, de pildă, intram în cabinet pe la 15.30. Şi asta cu îngăduinţa unor persoane din faţă care observau lacrimile bolnavei ce nu putea să stea nici în cărucior de durere.
Medicul s-a uitat de 10 ori pe diagnostic şi, îndărătnic, părea să nu aibăp habar ce înseamnă boala respectivă şi să-i dea bolnavei pensie de gradul II. A trebuit ca familia să se revolte şi să-l ameninţe cu tribunalul ca să dea “sentinţa” corectă.
A urmat apoi episodul privind pensia de handicap la care faceţi şi dumneavoastră referire. Au venit acasă la bolnavă 2 persoane, ca să întocmească acea “anchetă socială”. Pt cine n-a văzut niciodată o asemenea anchetă, este vorba de un formuzlar tip..în care se precizează gradul de handicap, dacă bolnavul are nevoie de însoţitor etc. Toate pt stabilirea pensiei pe care urma să o primească. Ei bine, credeţi sau nu, la sfârşitul completării formularelor, când s-au înmânat familiei cele două anchete, pe una scria că persoana este nedeplasabilă dar NU are nevoie de însoţitor, iar pe cealaltă că este “greu deplasabilă”, dar necesită însoţitor.
Inutil să mai spun că la comisia de pensionare au crezut că este vorba de o înşelătorie din partea familiei şi că sunt învinuiţi pe nedrept cei doi asistenţi sociali care au întocmit ancheta.
Aşa că au cerut să vină bolnava. Iar durere, fizică, sufletească…Familia a adus+o cu maşina ( în dureri groaznice pentru că toţi muşchii sunt atrofiaţi) până la uşa holului cabinetului medicului. Unul din copii a intrat şi a rugat-o pe d-na doctor să iasă puţin ca să vadă bolnava. Nu erau decât 7 metri maximum de la scaunul ei până la maşina cu doamna invalidă. Doctoriţa a răspuns sec că ea nu face deosebire şi că trebuie să-i fie adusă bolnava în cabinet. Aşa că familia a luat-o în braţe în timp ce aceasta ţipa practic de durere şi a dus-o la cabinet. Peste 3 sec doctoriţa a zis: da..ok…e bolnavă de gradul I. Veniţi peste 1 an la verificare.
Acestea sunt datele, în cea mai sintetică prezentare, ale unui caz real.
Discuţia se poate purta apoi pe diferite aspecte: cât de responsabil se fac anchetele sociale (există şi partea cealaltă a Cezarului, în care persoane absolut sănătoase plătesc acei asistenţi sociali pt a le trece în foaie boli grave), cât ajută un bolnav invalid, gradul I, o pensie de 500 lei plus un însoţitor de 540. Pot părea sume mari, inconştienţii vor spune că e f mult 10 milioane, dar are cineva idee cât de costisitor este, în termeni reci, un handicapat?
Dacă cei care se ocupă de aceşti neajutoraţi – reprezentând instituţii ale statului – sunt atât de corupţi, iresponsabili, cinici, fără suflet, cât de antinaţional e statul însuşi faţă de cetăţenii săi?
Cu scuzele de rigoare pt că v-am plictisit, dar n-am putut să nu trec peste acest aspect.
Încă o dată, mii de scuze.
D le presedinte, va rog in campanie aduce ti in discutie toate problemele cu care se cofrunta oamenii simpli si mai ales neregulile pe care le intampina din partea autoritatilor. Ce parere aveti de faptul ca in Romania statul nu asigura punerea in executare a sentintelor judecatoresti iar multe autoritati incurajeaza aceasta stare . Este o mare problema sa pui intocmai in executare o sentinta judecatoreasca. Mult succes.
Sa stiti ca nu trebuie numai sa fiti mai atent. Va puteti implica in donatii, proiecte caritabile, asistenta juridica pro-bono, sau in actiuni sociale adevarate prin care va ajutati semenii, fara o finalitate politica.
Ca să vă parafrazez: o categorie de oameni ignoraţi – oamenii.
Reversul la fel de cinic al medaliei este ca persoane care si-au petrecut tineretea printre sticle si sub nori de fum se trezesc instant la 45 de ani cu un infarct sau o ciroza, mai au si probleme de serviciu pe fond de superficialitate sau eterne concedii medicale date prin telefon, realizeaza brusc cat de bolnavi sunt si doresc sa se pensioneze. Culmea e ca si reusesc pentru ca, in fond, doar nu o sa il lasam somer la varsta asta, nu il mai angajeaza nimeni, are familie saracul, etc.
Nu doresc sa scuz pe nimeni in fata d-lui Petrut Dumitru, sunt convinsa ca problema doamnei de care vorbeste este absolut reala si tragica, dar o inteleg pe doctorita care a solicitat sa vada pacienta in cabinet, necreand un precedent, pentru ca simulanti sunt foarte multi. Se merge pana la a nu-si lua tratamentul si a renunta la machiaj in ziua de evaluare la comisie, doar-doar o fi tensiunea mai mare si examenul clinic mai prost.
In concluzie, eu zic ca cei cu handicap real au de suferit din cauza supraincarcarii sistemului cu bolnavi inchipuiti.
Si totusi alianta DA-daista (PDL & PNL) au fost prin excelenta submediocra…
http://sorinplaton.wordpress.com/2008/11/06/promisiuni-si-minciuni-da-daiste-cu-toptanul/
…Sunt curios cu ce povesti vor veni acum (cu caciula in mana) pe la casele noastre…inainte sa-i trimitem la plimbat ursu’…
1=
D-le Preşedinte Adrian Năstase,
Dacă nu aşi cunoaşte un caz real, nu m-aşi înflăcăra;
În oraşul meu mai trăeşte încă un oltean care a fost adus pe aceste meleaguri să facă politica regimului trecut. O perioadă am fost chiar colegi de muncă. Toată viaţa s-a ocupat de activitatea cultural-sportivă prin cluburi sindicale. N-a avut familie. Când şi-a creat una, partenera de viaţă l-a trădat. Acum are 81 de ani şi are handicap sever: ORB de diabet şi piciorul drept amputat jos de genunchi -cancer osos- Stă într-o garsonieră şi o persoană cu indemnizeţie are grijă de el. Nu se plânge niciodată de nimic; Este mulţumit că trăeşte aşa cum este; marginalizarea însă îl distruge şi mai rău. A învăţat să găsească numerele de telefon pe pipăite şi mai roagă vechii prieteni să mai treacă pe la el. Mă duc şi eu destul de des pentru că este foarte interesat de ce se înâmplă dincolo de puterea lui de înţelegere a informaţiilor auzite la radio. Vă ştie pe toţi oamenii politici şi urmăreşte atent ce face fiecare, iar în alegeri chiamă urna la domiciliu conform legii. Când cineva se îndură să-i treacă pragul, de cum suni la uşă se târăşte efectiv prin cameră până să dea drumul. Este doar un ghem de om sub 50kg. care se încăpăţinează să trăiască. O proteză la picior l-ar ajuta să mişte de ici – colo cu un băţ în mână. Dar cine să umble pentru el când asistenţa socială e PDL-istă, iar omul a fost activist PCR?!Iertaţi-mă! Articolul dvs. m-a provocat. Vă doresc succes în alegeri.
Domnul Nastase pare a fi tanarul Buddha iesit din izolare la intalnirea cu boala, batranetea si moartea.Intalnirile d-sale sunt in ordine inversa fata de Buddha. Prima a fost cu intelepciunea (Iliescu si stanga) si apoi cu mizeria lumii.
@ dinu
Din nou incercati sa pareti ceea ce nu sunteti…., adica naiv.
Desi am convingerea ca nu aveti nimic in comun cu “Un pedagog de scoala noua”, ii tot dati zor cu “castravetele”, indiferent de ceea ce se comenteaza pe blog.
Apreciez faptul ca postarile dumneavoastra sunt scurte, astfel ca nu irosim prea mult timp, desi pentru unii dintre noi, ce nu se pot abtine si va citesc, chiar si acest timp conteaza. Cu experienta dumneavoastra de viata, puteti posta cu certitudine si mesaje care sa dea ceva de lucru neuronilor celor ce citesc si sa-i faca sa nu regrete timpul dedicat lecturii.
@ cerere informatii
Cineva din famile mi se plangea recent ca NU BENEFICIAZA DE PENSIE PENTRU HANDICAP/INVALIDITATE FIZICA deoarece statul nu-i recunoste handicapul !
Concret: persoana are extirpat un san (fiind depistata acum 5 ani cu cancer la san), nu-si prea poate folosi o mana, avand dureri. A fost pensionata pe caz de boala si are o pensie de 4 mil. lei vechi, abia isi duce traiul. ESTE SAU NU HANDICAP/INVALIDITATE LIPSA UNUI SAN ? Ce pot face concret ?
Nu trebuie ignorati oamenii cu handicap. Statul trebuie sa-i protejeze si sa-i elimine pe cei care beneficiaza pe nedrept de legislatia in domeniu.
PS – are cineva idee unde ma pot interesa exact, fara sa chiulesc de la serviciu si fara sa stau la cozi interminabile pentru o simpla informatie in domeniu ? Multumesc anticipat pentru orice indrumare !
@ Diana Tucra
Absolut corect şi real ce spuneţi. Numai că doamna cu pricina avea un diagnostic stabilit de 4 medici din ţară: scleroză laterală amiotrofică. Dacă doamna doctor s-ar fi uitat măcar 1 secundă pe fişele medicale ar fi ştiut că e vorba de o boală incredibilă.
În rest, aspectul relevat de dumneavoastră e perfect valabil. Am spus-o şi eu, de altfel. Există şi o altă faţă a problemei…cealaltă faţă: persoane inconştiente, imorale, dureros de cinice…mituiesc pe aceşti ageamii care efectuează anchetele sociale, astfel încât “bolnavi cu numele” apar cu sutele. Există însă o diferenţă pe care nu vreau să o dezvolt mai mult, fiindu-mi destul de personală abordarea.
ALM îţi apreciez părerea. Urmăresc cu interes comentariile tale.
Problema celor cu handicap nu este, iarasi, de natura economica, ci morala. Traim intr-o societate de un egoism feroce, in care cei sanatosi, tineri, cu un cont solid in banca trec nepasatori pe langa persoanele mai putin avantajate de soarta. Foarte putini se implica in activitati caritabile, donatii, asistenta juridica gratuita. Si nu-si pun problema DE CE in Romania sunt atatea persoane cu handicap, mai ales in randul populatiei adulte.
Corecta analiza.
Dar suspectez de oportunism politicienii care-si aduc aminte de asemenea probleme in campania elctorala. Si ma las mai greu convins.
M-ati convinge daca la propunerile pe care le avansati, fara indoiala apreciabile, ati spune si DE UNDE luati banii. Adica pe seama caror capitole de buget public. Sau faceti doar prin subscriptie cetateneasca. Ca altfel… e usor de zis. Nu te angajeaza cu nimic CONCRET.
PS. Daca va imaginati ca eliminand comentariile care va pun intr-o situatie incomoda veti avea de castigat, va inselati. Trebuie sa-i castigati pe cei care va sunt fie adversari, fie nu sunt convinsi de ceea ce propuneti Dvs. Altfel, acest blog va ajunge sa fie o pagina a telegramelor de felicitare de dinainte de ´89, adaptata timpurilor si mijlocaloer de comunicare actuale. Dar tot cu acelasi rezultat.
Domnilor; e trist si poate stupid ce va povestesc aici. Sunt orb; am lucrat din 89 pana in 2005 ca maseur la policlinica titan din bucuresti. Numele meu este sima florica, iar aici gasiti o mica povestioara a vietii mele http://povesti-povestiri.blogspot.com fara titlu se cheama. Postul meu s-a restructurat, am ramas cu o pensie de atentie, 290 de lei; sotia mea primeste un salariu de insotitor, de 500 de lei. Avem un baietel, clasa a cincia; nu tin sa va povestesc cum e sa fii marginalizat, cum e cand mergi sa-ti cauti de lucru, cum e cand toata lumea te refuza, spunandu-ti, stiti, lasati-ne un nr de tel, o sa va sunam noi… etc… am incercat multe, credeti-ma, am scris la guvern, au incercat si ei sa solutioneze in felul dumnealor, mi-au gasit undeva un loc de munca, la un cabinet particular, unde pe langa faptul ca mi se ofereau 400 de lei pe luna, programul era de 9-10 ore, in functie de pacienti. fireste ca am refuzat, mi s-a parut umilitor… ei bine? ce pot face eu in conditiile astea? din ce sa traiesc? ce exemplu pot oferii eu copilului, familiei mele? si, desi operez pe calculator, desi am o calificare de asistent medical principal pe masaj, desi vreau sa muncesc, vreau insa pe un salariu decent, nu pot. ma puteti vedea uneori, cand vine ziua facturilor, ma puteti vedea in tramvaiul 41, cersind, da, cersind, apeland la mila semenilor nostrii, mila care se dovedeste mai … mai mare daca poate fii spus asa decat a celor care ne conduc… nu va povestesc despre lupta care s-a dat in sufletul meu pana sa fac asta… puteti sa ma judecati, puteti sa ma si condamnati in sufletele dumneavoastra, dar, o secunda va rog sa va ganditi… credeti ca a-ti fii facut altfel in locul meu? vin sarbatorile… brad? craciun? cadouri pentru copil? hmm… e usor sa judeci o situatie, e simplu, dar, incercati macar o secunda inainte de a ma judeca, sa va ganditi … cum ar fii daca … nu stiu daca mesajul acesta va trece, daca va ajunge sa fie citit de cineva… las aici un nr de tel, poate prin absurd… sima florică, 0766787322. va multumesc macar pentru bunavointa pe care a-ti avut-o sa-mi cititi randurile, iar daca v-am oripilat, va cer iertare.
@Diana Tucra
Abordarea ta superficiala cu elemente cinice arata ca nu ai avut legatura cu problemele acestor oameni incadrati intr-o categorie marginalizata pe nedrept.
Iti doresc sa ai noroc in continuare si sa nu ai nevoie sa afli realitatea in urma unei experiente personale sau a cuiva drag.
Domnule Adrian Năstase,
Ca la noi la nima … :
http://www.ghimpele.ro/ – articole de pus pe gânduri …
An cunoscut un om minunat, Stefan Steiner se numeşte, este vicepreşedintele AHNR ( Asociaţia Persoanelor cu Handicap Neuromotor România ) şi Preşedinte al AHN-C-S, un OM pe care l-am mai amintit aici şi nu numai, referitor la cazul fetiţei Elly ( http://www.caon.ro – dramele din spatele dosarelor ), pentru care luptă în instanţă cu …. morile de vânt, căci, deşi a primit câştig , urmează recurs după recurs, ba mai este şi jignit , evident fără martori, cu ” alinturi ” de genul : ” ce vrea şi handicapatul ăla … ”, la noi în sud-vest fiind posibil orice, dar chiar orice . Ce contează că acest OM, e un model de luptător, că deşi el însuşi are un handicap neuromotor, grijeşte de alţi semeni ai săi, participă la toate cursele de automobilism şi maratonul de cărucioare, la raliuri şi conferinţe destinate persoanelor cu dizabilităţi, a crescut şi îngrijit un copil, pe Elly ( asistenţă maternală prin soţia sa ) , acum e în situaţia de a lupta cu da, ignoranţa şi încrâncenarea unora ce alte ” abilităţi ” nu posedă decât acelea de a demonstra prin orice mijloace , reţineţi expresia arhicunoscută în zonă : ” las că-ţi arăt eu, şinie mi-s io … ”.
http://ahncs.eu/news.php
http://www.caon.ro/stiri/im:caon:news-caras/articol/dramele-din-spatele-dosarelor/cn/news-20080826-05004047
Precum observaţi, ca să citez finalul articolului domniei dumneavoastră, sunt mai mult decât atentă la probleme şi ” probleme ” din sistem, să zic şi cât mă costă şi la ce m-am expus ? Să povestesc şi că a fi atent, solidar, a te implica, a avea atitudine, înseamnă a te pune cu diavolul în persoană ? Să spun şi că oameni care vor lua în serios îndemnul propus de dumneavoastră, riscă să fie mai apoi târâţi în noroi pentru că spun lucrurilor pe nume, vor fi citaţi în comisii de disciplină şi vor deveni în scurt timp ţinta unor scenarii diavoleşti … dar cui să spui ? Cui ?
Spui, nici o problemă, te trezeşti cu, a, nu invitaţii ci ” se citează numita învinuită pentru săvârşirea faptelor ” la comisia de cercetare, la comisia de disciplină … nu, nu la Tribunal, şi-au tras tribunale în instituţii, nici o grijă ! Eşti citat de 4 ori în două săptămâni, îţi macină nervii, eşti ameninţat cu bătaia şi nu numai … da, se întâmplă, pare basm, dar e real, vorbeşti, eşti ” nebun ”, ” handicapat ”, etc, ar mai fi ceva expresii, respectul oprindu-ne a le reda … Vrei să demonstrezi ceva, totul e transformat în dispute politice, destinele, aripile unor suflete sunt frânte, pentru că sunt doar nişte ” numere de dosare, cifre de afaceri, atât ..”.
Din nou întreb, oare deplina imunitate a înalt funcţionarilor publici nu e prea mult, oare controalele chiar trebuie anunţate, oare directorii DGASPC-urilor sunt ţintuiţi pe viaţă în funcţii, oare mai are rost ceva … ?
http://sfinx667.wordpress.com/2008/11/02/moamaaaa-ce-de-a-%E2%80%9D-succesuri-%E2%80%9D/
http://sfinx667.wordpress.com/2008/10/30/%E2%80%9D-orice-sut-in-fund-e-un-pas-inainte-%E2%80%9D/
Spune o vorbă din bătrâni că : ” orice şut în cur e un pas înainte ”, dar oare cine-l va da şi mai ales când ? Poare se va schimba ceva în legislaţie, poate cineva va mai tempera zelul onorat dreguitorilor a mii de comisii, chipurile ce-ar funcţiona în interesul copilului, a persoanelor cu dizabilităţi, a cetăţeanului, poate următoarea guvernare îşi va aminti şi de acestea, căci se întâmplă, şi nu importă să căştig eu sau altul sau încă unul o cauză sau două … important ar fi să nu se mai întâple, să se limiteze puterea unora ce-şi fac legea după bunul plac !
Va iniţia cineva o lege care să interzică înalt funcţionarilor publici şi directorilor de DGASPC să-şi încadreze rudele de gradul I,II şi II în sistemul de protecţie socială ? Poate s-ar mai zvânta din clanuri, căci astfel se pun temeliile mafiilor locale sub ochii noştrii, astfel o mână spală pe alta, astfel ajungi în situaţii de a nu putea demonstra nimic, căci, sunt uniţi, uniţi în ticăloşii …
Vă mulţumesc pentru spaţiul acordat.
respecte,
Sibilla
Am si eu o problema. Sunt persoana cu handicap sunt incadrata in gradul 2 incapacitate de munca si certificat de incadrare in gradul 2 de handicap si primesc o indemnizatie lunara. Sunt si Urmas de Erou Martir si conform legii 341/2004 ar trebui sa primesc o indemnizatie reparatorie dar de la Casa de Pensii mi s-a spus ca nu am dreptul sa primesc doua indemnizatii. Va rog sa ma ajutati sa imi spuneti unde ma pot adesa sa primesc si aceasta indemnizatie. Va multumesc din suflet. Succes in alegeri!
Domnule Adrian Nastase,
E bine ca va ganditi la cei cu probleme deosebite (suna urat handicap). Reprezinta o categorie care are nevoie de ajutor special si dvs faceti bine daca va implicati.
Dar, exista si categoria cetatenilor ordinari, numiti si contribuabili, care, chiar daca n-au “probleme deosebite”, au probleme care fac parte din indatoririle primarilor si Politiei Comunitare. Eu, traiesc in parohia dlui Ontanu, stiti dvs, acela care cand intra, cand iese din PSD. Am facut o sesizare in legatura cu un santier, care nu respecta nici cele mai elementare norme antipoluare, aflat la 3 (trei) metrii de lantul de blocuri din fata Spitalului Colentina. Sesizarea a fost “data in lucru” la Politia Comunitara care, a ajuns la concluzia ca santierul are PUZ. Zbang, mare lucru sa iei PUZ-ul cand ai bani si relatii … E aproape 12 noaptea si santierul este viu ca in vremurile bune de la Bumbesti – Livezeni. Mai corect, a fost viu pana adineaori, cand se pare ca au iesit niste proprietari cu batele. I-am scris din nou dlui Ontanu:
Stimate Domnule Primar,
Este ora 23. Eu nu ma culc asa devreme ca sunt pensionar. Dar altii, care maine trebuie sa fie apti de munca, s-ar culca. S-ar culca daca n-ar fi santierul de pe fostul garaj GETAX. Am mai reclamat poluarea totala facuta de acesti nesimtiti cu bani. Am fost in Viena si, langa Primarie, se ridica (sau se renova) o cladire. Nici un zgomot, nici un fir de praf. Schele pana sus si perdele umede!
Am primit un raspuns de la Politia Comunitara (de la sesizarea anterioara), care m-a asigurat ca santierul are actele in regula (de parca asta ma interesa) si ca a fost vizitat de Garda de Mediu, bla, bla, bla. Drept multumire, a doua zi dupa “vizita”, pe santier a fost adus un concasor care, dupa cum bine cunoasteti, nu transmite menuetele lui Bocherinni! OK, inseamna ca apropitarii au uns unde trebuie, ca doar traim in Romanica. Am luat perna de sub cap si am pus-o deasupra. Dar, la 11 noaptea? Ce, s-a deschis iar santierul Bumbesti – Livezeni?
Nu sunteti curios sa veniti in zona? Sa vedeti cum traiesc contribuabilii din “parohia” dvs? Banuiesc ca nu si prietenii stiu de ce … Duminica am inteles ca vine in circumscriptie dl Cristian Diaconescu. Pe la 11, da’ ziua! Am sa-l solicit sa faca o plimbare si sa-mi explice pentru ce platesc taxe si impozite. Sa-mi explice si pentru ce trebuie sa-l votez pe el, ca vad ca am cam luat plasa cu PSD-ul.
In alta ordine de idei, am vazut ce frumos arata elevatoarele de la Bucur Obor, pasajul de Sud. Exact ca hainele imparatului! Macar aveti bunavointa si inlaturati panourile alea, ca s-a terminat campania electorala!
Cu aceiasi stima si respect cu care ne tratati dvs,
Alexandru Leitner-Moruzzi
Va promit ca o sa va tin la curent cu raspunsul Primariei Sect. 2 si cu situatia reala “de pe teren”. Ma gandesc ca ar fi util si pentru dvs, ca sa apreciati diferenta intre promisiunile din campanie si realitatea de dupa.
Unii oameni,desi atinsi de mari suferinte,nici macar in categoria de celor cu dizabilitati (deci,totusi,oarecum protejati) nu se mai pot incadra. Inainte se incadrau,ceea ce le facea,la limita,viata mai usoara.
Din pacate, excluderea s-a petrecut in mandatul parlamentar trecut si,daca nu ma insel,la propunerea ministrului sanatatii (nu stiu daca Beuran sau urmatorul).
Ma refer la cei bolnavi de cancer a caror suferinta este considerata “boala obisnuita”.
Acum,cu exceptia unor cazuri pentru care viata atarna de un fir de par (si acela sectionat) bolnavii de cancer nu se mai incadreaza in categoria persoanelor cu dizabililtati.
Cinic,mai nou,cancerul este considerat “boala obisnuita”.
Intrucat cineva apropiat mie a trecut si trece in continuare prin calvarul unei astfel de afectiuni(cu “perioade de bine” datorate mai ales incapatanarii de a trai dar si capacitatii de autorecuperare,prin diverse metode) cunosc problema foarte bine.
Indiferent de ceea ce au stabilit,cu raceala,niste oficiali care privesc lucrurile la nivelul unor teorii cinice prin efectul transpunerii in realitate, cancerul nu se vindeca.
Expresia corecta cand cineva atins de aceasta suferinta,totusi,traieste este “a invins cancerul”.
Dar vindecare,in realul sens al cuvantului,nu exista.
Inseamna ca acel personaj a reusit sa faca viata sa invinga,inseamna ca a refuzat sa se abandoneze extinctiei.Este o mare victorie,nu,insa,o vindecare.
Te vindeci de spaimele mortii,fara indoiala.
Traiesti impacat cu tine si cu acel rau pe care il tii sub control.
Dar nu te vindeci de cancer.
Ma intreb ca au avut in creier cei care,prin 2004,au decis despre cancer ca e “boala obisnuita”, nemaiacordand nefericitilor atinsi de el facilitatile (deloc extraordinare dar,totusi,mai mult decat nimic) specifice persoanelor cu dizabilitati (de ce ne-o fi rusine sa spunem “cu handicap”?).
In mod firesc,chiar si cei cu cancer in stare incipienta ar trebui sa beneficieze de acel tip de protectie,inclusiv materiala.Niste bani in plus si alte cateva avantaje inseamna o viata mai usoara,asigurarea unei alimentatii specifice de care acesti bolnavi aparte au mare nevoie. Inseamna posibilitatea procurarii de antioxidante,foarte importante pentru asemenea oameni.
Inseamna posibilitatea recuperarii fizice si psihice prin bilete speciale de odihna.
Cine nu a trecut prin asa ceva,personal sau trains sufleteste experienta cuiva drag,nu stie nici ce inseamna ca efort psihic,incercarea de a exista “in randul lumii” (despre efortul fizic, nici macar nu are sens sa discut) nici cat costa asta si ce factor colosal de stres inseamna dramuirea banilor zilnici,cand stii ca,pentru a exista fara a deveni “o taratoare”, trebuie sa cumperi anumite lucruri deloc ieftine.Nu este vorba doar de mancare, dar si de multe altele.Nu ma refer la lux,desi depinde ce vrem sa intelegem prin “lux”.
Depinde cat de mult ne pasa de acesti oameni.
Cat de mult ne pasa de mintea lor si cat de mult dorim sa-i mai pastram intre noi sau sa-i condamnam cu buna stiinta.
Cat de mult ne pasa de acesti oameni la care,in majoritate,dimensiunea spirituala se deschide colosal ca intr-o trista compensatie.
Iata se intampla acum cu ei:un genocid programat.
O mascata eutanasiere.Lenta.
Condamnarea prin nepasare,prin uitare.
Cum spunea cineva,candva:”depinde ce vrei sa faci cu un ou”.
Un popor ignorat! Uneori ignorant!
“Cei mai multi isi poarta cu demnitate necazurile si aproape ca nu mai spera la nimic din partea noastra”
normal, matusa Tamara nu le lasa si lor mosteniri…:-)
CEUSESCU,BASESCU SI INVERS.
Revenirea studentilor palestinieni in Romania la invitatia presedintelui Basescu, certifica aderarea tarii la sfera de influenta a lumii arabe. Ea va duce la creierea unor noi celule AL QUEDA si intarirea organizatiile teroriste din Romania
Pentru ca primele atacuri asupra Vestului sunt asteptate in curand ,nu ramane decat revocarea invitatiei. Acest lucru este ateptat sa se intample prin colaborarea serviciului romanesc ,cu cele aliate. Nu ramane decat repetarea unui scenariu cunoscut si executat cu succes in 1989.(Singura diferenta este ca de data aceasta rusii sunt inlocuiti cu israelielienii.)
Merita sa amintesc cateva din activitatile tipice ale “studentilor” care primesc sprijin material si logistic in Romania:
• 1984 – Ahmad Mohammed Ali Al-Hersh, student palestinian cu cetatenie iordaniana, l-a impuscat mortal pe diplomatul iordanian Azmi Al-Mufti. Al-Hersh era membru al Organizatiei Abu Nidal (OAN), iar arma si munitia ii fusesera furnizate de Mustafa Said Hasan Al-Khardali, un alt membru OAN.
• 1985 – o masina-capcana a explodat la Universitatea Politehnica Bucuresti, in cartierul Grozavesti, provocind moartea a doi ofiteri USLA. Atentatul a fost revendicat de organizatia Fratii Musulmani si a implicat patru membri ai acesteia: irakienii Hassan Adil Al-Ali si Tarek Awad, sirianul Haytham Rahmeh, poreclit “Doctorul”, si iordanianul Ibrahim Ali Ahmad Dawood.
•• 1996 – Ali Safwan Mohsen,student, membru Hezbollah, a fost depistat in Romania de ofiterii BA. Acesta a facut parte din grupul de comando implicat in deturnarea avionului TWA care lega Atena de Roma, in 1995.
• 1998 – o bomba artizanala a fost descoperita sub Podul Izvor din Bucuresti, cu putin timp inainte de Ziua Nationala. Atentatul nu a fost revendicat.
• 2000 – o bomba artizanala a fost descoperita la Craiova, in WC-ul unui vagon CFR. Aceasta a fost dezamorsata cu 15 minute inainte de momentul exploziei. Este primul atentat cu bomba din istoria CFR.Sunt banuiti studenti arabi.
Aparitia unei unei coloane arabe intr-o regiune plina de instabilitate a Marii Negre este inacceptabila.
Doctrina americana este clara.Cei care se aliaza sau sponsoreaza terorismul sunt terroristi. Vizita in Siria la doua zile inainte de atacul american asupra bazelor de terosti,arata cu cine se aliaza Basescu. Indiferenta fata de profanarea mormintelor evreiesti, a aratat lumii civilizate….. cine este Basescu. Sponsorizarea unei expozitii, Al Queda la ICR ,New York realizata de un student arab Omar Marvan Abaki arata….. pana unde poate ajunge presedintele. Desecrarea unor menore, simbol sacru al credintei evreiesti ,avind la colt de strada Anti Defamation League (la zece saptamani de la inchidederea oficiala), intr-un oras cu trei milioane de evrei ,descopera insa un extremist periculos,departe de normele lumii civilizate. Atragand animozitatea occidentului,din ce in ce mai izolat, acestuia nu-i ramane decat sa se pregateasca pentru vizita (nu de mult confirmata) in Iran. Concidenta face ca aceasta sa fie si ultima vizita oficiala, a lui Nicolae Ceausescu. Sa-i uram deci drum bun.
Robert Horvath New York
Da, observat corect. Dar! Nu ne-am uitat si “noi” macar asa printre randuri, ca tot e la moda subiectul, la campania lui Obama? A fost omul patetic vreodata? Daca da, imi cer scuze, eu am ratat momentul.
De ce acum? Scuza celor vreo 500 de mii de voturi – iotetice – per ansamblu, e cam ieftina. Nu mi-o luati in nume de rau, dar a da cateva scaune cu rotile in economia a cateva sute de mii de oameni cu probleme e exact a-i construi batranei casa dim miile de sinistrati, sau simplist spus, a da mici si bere gratis in sect. 5. Buba e in sistem, si nu e de acum, a fost si pe vremea guvernarii Nastase. Buba e in perceptia omenilor, in educatie.
Altfel, intaresc spusele Gabrielei Savitsky: categoria de oameni ignorati – oamenii – suntem noi toti, noi restul, masa de votanti…
Hmm,nu credeam vreodata ca voi lasa mesaje tocmai pe acest site dar faza cu ignoranta mi-a atras atentia.
,buna seara voua
In primul rand ce este Ignoranta ?Eu din perspectiva mea si a altora de pe strada ignoranta este Romania.
Cu totii ne plangem ba ca e prea multa prostie,spaga ,coruptie,perversitate,lacomie cu norma maxima,comunism modernizat,politica nu in cele din urma,religie Becalizata,am zis hotie ? ma rog ce alte lucruri ar mai fi de adaugat in epica noastra Romanie?probabil foarte multe dar la ora asta numai cele de sus mi-au ghidilat cerebelul.
Oricum cu totii ne plangem de toate acestea dar la o adica cine ia vreo masura ? nimeni..
Cu totii speram la o zi de maine mai buna,dar sperantele uneori sunt inselatoare.
Oare de ce ?eu sugerez sa intrebam binecunoscutii nostri porcii politicieni de mai toate rasele PSD,PDL,PNL,PRM si ce o mai exista ca pe zi ce trece se nasc tot mai multe partide la fel ca si prostia de altfel.
Solutia e simpla votati Placinta
Aveti mare dreptate si ma bucur ca ati abordat si aceasta tema. Personal am un prieten invalid de la 17 ani, fost judoka, care desi ar fi avut nevoie demult sa se interneze, nu a facut-o deoarece ar fi pierdut pensia aceea de insotitor intrucat se considera ca pe perioada internarii bolnavul nu mai are nevoie de insotitor. Amanand astfel internarea timp de mai multi ani problemele s-au agravat, iar acum a facut o cheta printre oamenii mai bogati din oras ca sa ii dea bani pentru internare (a se citi spaga). Personal l-am ajutat si eu cu o suma mult mai mare decat oricare dintre bogatasii locului (eu nefiind in aceasta categorie), dar mult prea mica raportat la numarul foarte mare de probleme de sanatate si materiale pe care le are. As fi dorit sa fac mult mai mult, dar guvernarea “de dreapta” a lovit puternic inclusiv financiar in toata lumea, si in cei care ar fi dorit sa faca mai mult bine (opozantii lor naturali daca e sa ne gandim putin). Medicii de calitate refuza (voalat) sa il opereze din cauza riscurilor, regim alimentar nu isi permite din cauza saraciei (are diabet si mananca paine pentru ca este ieftina). Un efect colateral al acestei guvernari este ca oamenii de calitate trebuie sa isi risipeasca energiile si fondurile in lupta cu sistemul in loc sa ii poata ajuta pe cei care au nevoie. Si aici ridic o problema punctuala pe care am vrut sa nu o mentionez, dar devine acuta – cea cu ridicarile de masini. Ceea ce spunea Mircea Badea aseara este perfect adevarat dar problema este ca se aplica si in sect. 2 unde avem primar de stanga, cel putin cu numele. Cineva ar trebui sa il traga de maneca pentru ca este inadmisibil sa ridice masini care nu incurca circulatia, aflate in locuri de parcare traditionale, folosite de zeci de ani, in conditiile in care nu exista si nu se fac locuri noi de parcare, iar amenzile sunt halucinante pentru orice om obisnuit (care nu are contracte cu administratia publica). Orice argumente tehnice sau de credibilitate contrare as putea sa le demontez, dar nu vreau sa extind subiectul. Ar fi bine sa se hotarasca dl. primar de care parte este, sau ramane ca in turul 2 pentru PMB?
@Caramella
Nu cunosc exact legislatia dar lipsa unui san nu cred sa fie considerata handicap (50% din populatie are aceasta lipsa). Problema prietenei tale pare sa nu fie fizica ci functionala. De vina poate fi un tratament recuperator postoperator gresit aplicat sau chiar lipsa totala a acestuia avand drept consecinta instalarea unor sechele cu efect invalidant pentru persoana respectiva (care cred ca ar putea fi remediate, macar partial, probabil adeziuni de tesut colagen sau probleme de circulatie limfatica). Din punct de vedere social insa avem cazul unei persoane care nu ar trebui sa fie in incapacitate de munca, dar asta intr-un sistem de asistenta medicala functional (nu cum e la noi unde numai pe hartie se fac tratamentele, iar colegiul medicilor pare mama ranitilor cand e vorba de sanctiuni). Astfel sistemul de asigurari sociale considera la nivel teoretic ca aceasta persoana nu necesita pensie de handicap, desi la nivel real, din cauza nefunctionarii sistemului sanitar, acest asigurat devine o victima a incompetentei si indiferentei. In acest caz ori renuntam sa ascundem gunoiul sub pres si recunoastem ca asistenta medicala produce oameni cu handicapuri din motive de incompetenta sau indiferenta si acestia au nevoie de pensii, ori remediem partea de recuperare din sistemul sanitar pentru ca oamenii intr-adevar sa nu aibe nevoie de asistenta sociala si sa fie apti de munca odata iesiti de sub tratament. Aceeasi situatie o regasim si in cazul imobilelor nationalizate unde statul a produs unora un prejudiciu material iar acum in loc sa il repare in mod echitabil prefera sa invrajbeasca doua categorii sociale. Pe proprietari ori ii obliga sa incheie contracte de inchiriere dezavantajoase ori ii trimite catre niste despagubiri care nu sunt decat teoretice (nici la controversatul fond Proprietatea statul nu da actiuni pentru ca nu vrea) odata ce se fac despagubirile este mai putin de furat. Este normal si logic ca proprietarii sa insiste pentru despagubire in natura de vreme ce cele in echivalent nu se fac in practica ci numai declarativ. Vezi, e usor sa vorbesti despre concepte abstracte de stanga, dreapta, sistem sanitar etc. fara sa fi dispus sa iti sufleci manecile si sa sapi in haosul problemelor care e creat de lipsa de legislatie si de neaplicarea legilor existente. De partea chiriasilor de aceasta data orice guvern responsabil ar fi trebuit sa construiasca de urgenta locuinte corespunzatoare (din fondul legal de 2% pe care l-au furat anual) sau sa le repartizeze pe cele existente acestora in locul magistratilor milionari sau altor categorii foarte bine platite. Cred ca nici un proprietar si nici un chirias de buna credinta nu ar fi obiectat daca stiau ca intr-un termen rezonabil chiriasul ar fi putut sa se mute intr-un apartament corespunzator sau daca proprietarul ar putea sa isi recupereze prejudiciul real (situatiile sunt complexe) intr-un termen rezonabil si avand un partener de dialog de buna credinta, ma refer la stat. Aceasta este problema: locuintele sociale se construiesc teoretic, despagubirile corespunzatoare prejudiciilor se dau teoretic, iar asistenta medicala se face tot teoretic. Totul in afara de furat se face teoretic. De aceea avem in mod practic: condamnari la Strassbourg, chiriasi aruncati in strada si persoane cu handicap fara asistenta medicala si sociala. Bine spunea dl. Iliescu: – Fapte, nu vorbe!
In memoriam
(Sunt cel mai frumos din orasul acesta,/Pe strazile pline cand ies n-am pereche,/Atat de gratios port inelu-n ureche…”)
Ne luam cu una si cu alta,cu lucruri de noapte si vise de zi,cu clipe de clipa de clipa si uitam sa ne amintim.
In 4 octombrie Motu Pitis s-ar fi nascut din nou in amintirea nasterii din mama. N-a fost sa fie asa.
Sa se nasca,deci,acum,fie si cu intarziata aducere pe buze a numelui,prin versuri iubite,rostite de el.
Sa se ridice,dar,cortina,sa fie:
Alte clipe traite, alt epilog
Iar un colt din viata mea
A-ndraznit sa va infrunte,
Sa va stearga, de-ar putea,
Noua cuta de pe frunte.
Am cantat mai rau, mai bine,
Ce-am in suflet si in gand.
Vreau sa stiu ce e cu mine,
Ce rost am pe-acest pamant.
Printre stele cum se face
Ca intr-una ma invart,
De ce berea imi mai place,
Cine sunt si de ce cant.
Sunt o umbra calatoare
Ca si Puck, ca Ariel;
De-am adus vreo suparare,
Suparati-va nitel.
Dar de-am reusit o clipa
Sa va fac sa mai visati,
Dati-mi toti cate-o aripa
Si sa fim pe lume frati.
Dac-ati fost atenti putin,
Daca v-a facut placere,
Eu, sa spun atat, mai tin:
Pe curand! La revedere!
“Problema pe care o puneti nu este una de bani. Este o chestiune de sistem.”
Corect!
@ Adrian Năstase
După cuponiada sănătăţii iniţiată de primul doctor al ţării (doctor in economie), domnul Nicolăescu a hotărât că sondajul naţional a relevat că România are mult prea mulţi virtuali bolnavi de diabet, deci ceea ce este prea scump pentru ministerul Sănătăţii nu există. Soluţia? Diabetul nu mai se înscrie la gradul de handicap. Dacă chiar doriţi să-i înţelegeţi pe aceşti oameni care văd viaţa ceva mai în negru decât ceilalţi care nu fac un efort să se mute dintr-o cameră în alta, staţi lângă ei atunci când aşteaptă pe holul unde comisiile le stabilesc, anual, gradul de handicap. Probabil medicii funcţionari de acolo gândesc că dacă se pot deplasa până la comisie, nu sunt chiar atât de handicapaţi. Oricât m-am gândit, nu văd rostul ca un om fără un picior să dovedească, an de an că are în continuare handicapul, de parcă piciorul i-ar creşte la loc. Sunt drame colosale la acele cozi de la uşa comisiei.
Astăzi este în vogă comentarea gestului de premier care blochează o lege de salarizare. PREMIERUL A ÎNDRĂZNIT SĂ BLOCHEZE VOINŢA PARLAMENTULUI!, dar celelalte legi care nu se aplică în România? Mai ştiu eu câteva care nu provoacă indignarea nimănui.
@ Caramella
Accesaţi acest site, cred că vă este de folos.
http
www
birouldeconsiliere.ro/detaliu.aspx?eID=201&t=Articole
În partea de jos a ferestrei respective aveţi link către două documente care v-ar putea interesa (le dau şi aici):
http
www
birouldeconsiliere.ro/Document_Files/Articole/00000201/ggjhv_Lege%20nr.%20448(r1)%20din%202006.html
http
www
birouldeconsiliere.ro/Document_Files/Articole/00000201/lwta5_Criteriu%20%20din%202007.html
Nu cred că sânul extirpat poate însemna handicap, dar pentru limitarea funcţională a braţului, poate fi încercat.
Din pacate, nu merita nastase efortul unui raspuns consolidat!!!
@ Andrei Ciortan
Binevenită intervenţia!
Stimate Domnule Profesor Adrian Nastase,
Atingeti si de aceasta data o “rana” ce doare.
Rezolvarea problemelor persoanelor cu dizabilitati (handicapati cum le spune cu cinismul ce-l caracterizeaza Harabula), nu-i o treaba usoara, nu se poate rezolva numai cu bani (chiar cand acestia exista din abundenta) si constituie un criteriu important in evaluarea nivelului de civilizatie atins de o natiune.
Lucrurile stau intocmai cum spuneti si in unele cazuri posibil si mai rau (postarea Dlui Petrut Dumitru), dar convingerea mea este ca prima noastra problema (chiar inaintea insuficientei banilor), este cea de schimbare a modului in care aceste persoane “mai putin norocoase decat noi”, (asa cum bine spuneti), sunt percepute de societate.
Cat timp nu vom intelege ca nu mila noastra (fie ea si crestina ), trebuie sa ne conduca la rezolvarea problemelor acestora, ci obligatia morala inclusa in statutul de individ civilizat, nu vom reusi mare lucru.
Chiar cu legislatia existenta, in baza unei legi votate (daca nu ma insel) pe la sfarsitul guvernarii PSD, exista posibilitatea ca in ultimii ani, in baza unui consimtamant individual, 2% din sumele retinute ca impozit tuturor persoanelor fizice, sa fie directionate la cererea platitorului de impozit, catre fundatii (va asigur nu putine), ce se ocupa de rezolvarea problemelor persoanelor cu dizabilitati (asemanator modalitatii de rezolvare din tari vestice).
Dar putini dintre noi au cunostinta de existenta acestei legi si , si mai putini au facut ceea ce legea permite, in principal datorita dezinteresului celor ce aveau obligatia sa o promoveze si sa o puna in aplicare.
Rostul postarii mele, este acela de a sublinia ca pe ansamblul societatii, nu ne-a pasat si nu am facut nici macar ceea ce chiar putea fi facut pentru acesti oameni.
Am convingerea ca avand intelegerea si sprijinul domniei voastre, o buna parte din suferintele si frustarile acestor oameni ocoliti de norocul de a fi pe deplin sanatosi, pot fi semnificativ diminuate.
Sanatate, succes si sa auzim numai de bine
@Caramella
Problema adusa in discutie de tine are legatura cu cea pe care am atins-o.Pana acum cativa ani,cei diagnosticati cu cancer intrau in categoria persoanelor cu dizabilitati.Acum,intra doar daca pe langa diagnosticul cancer,alte date arata ca suferinta lor afecteaza permanent si iremediabil organele corpului,ceea ce,pe limba vorbita zi cu zi,inseamna ca speranta lor de viata este foarte mica.Dupa cum vezi,un cinism care se recomanda de la sine.Sper ca nu este cazul persoanei care te preocupa.
Vechea legislatie era mult mai buna si mai umana.
Revenirea la ea,exact asa cum a fost,ar rezolva multe dintre problemele oamenilor atinsi de aceasta cumplita afectiune pe care,cei care au schimbat legea,o considera “boala obisnuita”.
Daca si cancerul este “boala obisnuita”,gripa ce este?
Dle Nastase,
Persoanele cu handicap – fizic, somatic, auditiv,vizual, mental, psihic, surdocecitate – dupa cum sunt clasificati de o parte a presei unii din virful “nomenclaturii PD-L” – beneficiaza si ei de unele drepturi, in textele de lege, multe si diverse? Posibil, chiar daca dvs, nu faceti referire – directa – la ele. Cit despre acele “filmulete” postate pe yutube, sa nu va supere pentru ca ele va aduc multa popularitate, in pofida impactului negativ pe care si l-au dorit “fabricantii” si, mai ales, “comandantii” lor.
Intotdeauna PSD -ul are oferte priceles !. PSD-ul a facut intotdeauna inainte de alegeri, propuneri fantastice alegatorilor. PSD-ul ar fi trebuit sa castige intotdeana alegerile in urma propunerilor. Singura problema a fost ca electoratul nu a receptionat aceste propuneri de nepretuit. Daca am intelege ceea ce ni se ofera, PSD ar castiga alegerile cu 100% !
Si ma mai mir ca se mai poate
Gasi atita timp si pentru ura
Cind viata nu-i decit o picatura
Intre trecut si clipa care bate.
Si-mi pare, subru, trist si ne-nteles
Ca nu privim spre cer mai des;
Ca nu culegem flori, si nu iubim
Noi, cei, ce-atit de repde murim.
@Chis Alexandru
Ma intorc la ce rostea Motu Pittis de care mi-am amintit azi noapte regretand ca nu mi-am amintit ziua lui de nastere la timpul cuvenit.
El credea in vindecarea de raul nepasarii care napadeste viata prin
“Vis de primavara”
O camera micuta, dar de prieteni plina,
Ce-aveau si foc in suflet si-n ochi aveau lumina,
Idei musteau in aer, sa stai si sa tot stai
Si asta a fost totul in acea zi de mai…
Stiam ce-i rau si bine in lumea de afara,
Vorbeam de poluare, ce bine e la tara,
Ca banii nu conteaza, dar e grozav sa-i ai
Si asta a fost totul in acea zi de mai…
Aveam muzica buna, fumam dintr-o tigara,
In camera doar zambet, afara cer si soare
Si de erai acolo, pierdut si tu erai
Uitai de tot si toate in acea zi de mai…
S-au dus ai mei prieteni, s-a dus si acea clipa,
Mai zboara fiecare batand dintr-o aripa,
Traiesc, mai rad, fac glume, sunt sanatosi, dar, vai,
Acum nimic nu este ca-n acea zi de mai…
Si cat as vrea acuma sa fim iar impreuna,
Pierdut intre prieteni ce visul si-l aduna
Si as da totul, totul si locul meu din rai
Ca viata mea intreaga sa fie-o zi de mai…
@Ellmar
O fi abordarea cinica, dar superficiala nu e, pentru ca am avut ocazii multiple sa vad pensionati medicali veniti la reevaluare sau depunandu-si actele; nu sunt convinsa ca macar 1 din 5 era incapabil sa munceasca. De altfel cineva mai sus relata aspectul unei sectii de cardiologie suprapopulate de aceste persoane, mai cinice decat mine gasesc, care sufoca sistemul de asistenta sociala, sanatate, etc. Eu nu ma refer la cei care au avut nesansa sa fie loviti de o boala incurabila/accident, ci de cei pentru care statul si noi toti platim in urma unei vieti dezechilibrate pe care respectivii au dus-o. Va multumesc pentru urari, de asemenea.
Salut Elmmar!
Mi-am dres glasul dogit cu o dusca sa te salut , nu cu bere ca in reclama exploatatoare de nume . Oamenii de dreapta sunt primiti sa migreze aici de pe forum ? Avem si noi pasuri (intoarce palaria lui Napoleon pe a) .
Imi fac aparitia cu o poezie a celui pe care il iubesti si tu
Edict
Pot să fiu uitat, pentru că
nu ţin la braţe, pot să-mi lipsească.
Pot fi părăsit, pentru că
nu-mi iubesc picioarele, pot merge
şi cu aerul.
Pot fi lăsat singur, pentru că
sangele meu se varsă în mare
oricum.
E loc. Toate coastele s-au ridicat
ca nişte bariere.
E lumină destulă. Privirile mele
nu văd decât o singură mască.
Dar ea nu exista încă,
aşa ca e loc, e loc, este.
(Nichita domn)
@ balauru
Pai dragule (ca asa le spun eu celor ce-mi sunt simpatici), nu crezi mata ca cel ce repeta aceiasi greseala, intrand de doua ori “din greseala” pe acest blog, nu poate fi decat asa cum spuneai in postarea anterioara?
In plus, avand in vedere stilul postarilor, prin care lasi cate o bucata de “coada” de mesaj pe blog si fugi, nu crezi ca mult mai bine te poate defini nickname-ul “soparla”, decat acest pretentios “balauru”, ce nu are chiar nici un corespondent in realitate? Fa un efort suplimentar, gandestete si dupa o matura chibzuinta o sa-mi dai dreptate.
Doamnule Adrian Nastase,
Stiati ca miercuri 5.11.2008 ,ziarele italiene au prezentat un fapt oribil,atribuit unui roman dar in realitate era un tigan croat? Acesta, beat si drogat ,la volanul unui BMW a intrat cu viteza in 13 persoane care asteptau autobuzul. 3 persoane sunt in stare grava,cu mici sanse de a trai iar alte persoane au fost accidentate avind multiple leziuni si fracturi.Culmea,sunt si 3 femei romance accidentate.
Eu personal am citit in ziarul 24 minuti ,un ziar foarte citit pentru ca are editie de seara.Are tiraj foarte mare si este distribuit in toate autobuzele,statii de tren,metro.Italienii il citesc cind se intorc de la munca.Pentru ca foarte multi fac naveta in Roma.Trenurile sunt pline dimineata si seara.
Este incredibil cum presa italiana poate sa dea numele lui ,Bruno Radosavljevici si sa zica ca este roman.Daca au avut numele inseamna ca isi pot da seama si de cetatenie.
Dar va spun eu ce s-a intimplat: oamenii au vrut sa-l linseze acolo la locul accidentului.Si-au dat seama ca e tigan dupa infatisare.De aici si pina a scrie ca e roman e banalitate.
Vreau sa va cer ca din momentul in care cititi aceste rinduri chiar sa faceti ceva.Am sa urmaresc evolutia cazului.Sper ca prin actiunea mea,sa obtin citeva zeci de minute in studioul RAI.
NU se mai poate!Deja unui magazin romanesc i s-a dat foc chiar in seara cind ziarele au anuntat ca romanul este cel care a facut oribilul accident.
Puneti mina pe ceva de scris,faceti un plan,sunati-l pe seful mare si aparati-ne.Suntem 1 milion si ceva de romani in Italia si deja s-a umplut paharul!
Jur ca peste citeva luni am sa va aduc aminte de acest fapt grav si am sa vad ce ati facut dupa aceea.Ne vom reintalni aici pe blog!
Cristian,
Roma
acum..offtopic…
Mâine am înţeles că o să apăreţi la Voineşti. Faină şi plăcută veste.
Nu ştiu ce le veţi spune oamenilor de acolo, dar poate încercaţi să le explicaţi de ce mult invocatul Centru de colectare pomicolă nu există încă, deşi am auzit de el de fiecare dată înaintea unui scrutin electoral din 92 încoace. Ba mai mult, a început să devină chiar sâcâietoare această promisiune venită în campaniile electorale. Nu de alta dar oamenii intuiesc (pe bună dreptate dacă stăm să ne gândim că acest centru nu există încă) un soi de oportunism politicianist când vine vorba de el.
Trebuie să le vorbiţi în termeni cât se poate de clari şi mai ales, cât se poate de simpli, despre realizarea acestui obiectiv…să le oferiţi date concrete, termene să-i cuceriţi prin asta şi nu prin..” o să facem” şi-atât.
Doi la mână: – azi l-am întrebat pe tatăl meu (voineştean cu acte-n regulă) ce crede el că ar trebui ca un deputat sau senator să facă pentru satul în care s-a născut…şi care e la 2 km de Voineşti. Mi-a răspuns simplu: “Petruţ, 2 lucruri cât se poate de simple şi nimic mai mult: iluminat public şi pe uliţele dosite, cum e cea unde locuim noi, şi drumul satului asfaltat. Atât şi nimic mai mult pentru un mandat”.
– Apoi l-am întrebat pe tataie, care a lucrat o viaţă în mină, ce să-i spun lui Adrian Năstase când o să mă întâlnesc sâmbătă cu el la Voineşti. La fel de simplu mi-a răspuns: “Să nu promită decât ce ştie că poate să facă. O să-l cred mai mult atunci, decât dacă mi-ar spune că-mi repară soba de teracotă ca deputat”.
Respectuos,
Petruţ Dumitru
Termenul care trebuie folosit este
PERSOANE CARE AU CAPACITATI DIFERITE.
Asa e in lumea civilizata.
nu ma mai mira absolut nimic
@Diana Tucra
Inainte de toate,ma recomand:sunt ELMMAR(cu doi m)nu cum m-ai numit (cu doi l).
ELMMAR,nu Ellmar. Am subliniat,cu reverenta masculina,ca sa ne cunoastem mai bine.
Problema ridicata de tine este extinderea unei dileme camusiene.
“A ucide fara a face sa sufere”sau “a face sa sufere fara a ucide”?
Acceptam ca din cauza unui nemernic care gaseste calea catre incalcarea legii cardas cu alti nemernici,sa sufere mii de nevinovati?
Sau acceptam eroarea ca,la mii de nevonovati,sa se strecoare un nemernic care foloseste fraudulos legea?
Este un risc asumat.Extinzand lucurile,este ca in cazul produselor care beneficiaza de atestarea marcii:cateva din milioane pot sa nu fie conforme cu calitatea garantata.Asta nu face pe nimeni sa se indoiasca de produsele firmei.
Nu putem lasa sa sufere mii de oameni cu dizabilitati pentru ca niste nemernici s-au prevalat de lege pentru a obtine beneficii.
In cazul de fataq situatia este si mai grava:legea data este stramba,oameni nevindecabili sunt considerati ca au “boala obisnuita”.
Dar,categorii de “persoane cu dezabilitati” exista.
Ce te face sa crezi ca nermernicii care beneficiaza fraudulos de lege nu fac asta in continuare?Crezi ca banii lor nu sunt la fel de valabili daca legea s-a schimbat absurd?Crezi ca nu se mai pot incadra si acum in categoriile legale?Doar un om naiv crede asa ceva.Restrangerea categoriilor legale ii atinge doar pe cei atinsi de boala.Legea trebuie data pentru cei multi si suferinzi,cu riscul asumat(nu repet).Legea veche era mai corecta.
@ ELMMAR, DANIEL si BIBLIOTECARU
ELMMAR imi certifica faptul ca boala numita cancer este catalogata de autoritatile romane de dupa 2004 o “boala obisnuita”. Ce catalogare CINICA !
DANIEL, consider ca exista un handicap fizic in urma operatiei de cancer la san care a dus la un handicap functional al mainii drepte. “De vina” este un medic chirurg de la Clinica din Targu-Mures, care a “macelarit-o” si a smuls-o din ghearele mortii; alti medici nu-i dadeau mai mult de cateva luni de trait, dar ea a invins moartea !
BIBLIOTECARU, multumesc pentru legislatie (am sa o citesc cu atentie).
MULTUMESC TUTUROR !
Tot nu pot intelege cum matusa mea (65 ani) nu este considerata persoana cu handicap, in conditiile in care ii este extirpat un san (neoplasm gradul 4 – metastaze), iar dupa operatie nu-si poate utiliza mana dreapta cum trebuie (o poate ridica usor, partial, cu dureri mari).
Statul este nepasator cu astfel de persoane ajunse la batranete !
@ AN
Daca vechea legislatie era mult mai buna si mai umana, cred ca ar trebui revizuita legislatia actuala pentru a rezolva din problemele oamenilor atinsi de aceasta cumplita afectiune (cancer – o “boala obisnuita”), cum bine concluziona ELMMAR in postarea anterioara.
Evaluarea si reevaluarea persoanelor cu handicap de catre un organism specializat si independent ar fi necesar – pentru unii anual dar pentru altii pe viata (ex. piciorul amputat nu poate creste la loc !).
SA FI AJUNS SI LA ACEST CAPITOL MAFIA SI NEPOTISMUL ?
@ eugeno
Uf!Pacat ca nu poate fi Aya aici!Faceati o pereche pe cinste!
@ Puck si Ariel
Salut Cornel!
Banuiesc ca data viitoare te vei recomanda altfel.
Stiu ca nu-ti place berea,mie,da.Avem un punct comun:mie imi place numele frumoasei care l-a inspirat pe Cristian Vasile,tie iti place(si)altfel acel nume.
Imi pui o intrebare al carei raspuns il stii:si oamenii de dreapta sunt asteptati aici cu pasurile(am pus palaria lui Napolen pe a cum mi-ai spus).
Iti salut aparitia cu o poezie a celui pe care il iubesti si tu:Nichita domn
DAIMONUL MEU
Daimonul meu vine de departe
in gazda făpturii mele
eu ştiu cand vine căci mă izbeşte
cu ploi de stele.
imi umflă gleznele, ţiitoarele mersului
îmi palpaie inima ca pe o flacără
îmi usucă limba ca pe un deşert sălbatic
pe care numai leul din leoaică se adapă,
imi spulberă ochii ca pe două spurcăciuni
ale vederii
se şterge el cu sprancenele mele
îşi pune cuvantul lui în creierul meu
albindu-l cum cerul le-a albit pe stele
şi uită să spună de ce a venit
şi pleacă mai fanic decat tot universul
şi mie îmi iasă amintire doar versul
şi cuvantul aurit
şi se duce şi mi lasă
şi de mine nici nu-i pasă
de mine care-i sunt casă
bărbat ţeapăn şi zambit.
@Elmmar
Imi cer scuze pentru scrierea gresita. Eu nu ma mai recomand, intrucat scriu sub numele propriu.
Nu e vorba de lege, ci de aplicarea ei. Si nu sunt DELOC PUTINI “nemernicii” care o fraudeaza.
Probabil ca se considera ca neoplasmele nu sunt incurabile, dupa cum deasemenea pacientii bipolari (maniaco-depresivi) sunt chemati anual la reevaluare (de acolo stiu faza cu machiajul, nu era fantezie).
Si daca e sa ne cunoastem mai bine, faptul ca am o bunica cu dementa Alzheimer si amputatie membre inferioare bilaterala, pentru care statul nu a avut bani sa ii furnizeze macar un scaun rulant la momentul initial, zic eu din cauza ca banii se duc nejustificat in alta parte, cred ca ma califica pentru statutul de “naiva experimentata”.
@ Diana Tucra
Neoplasmele sunt incurabile dar legea noua le considera,cu cinism,boala obisnuita.Bolnavii care au urmat tratamente aspre la Institutul Oncologic sunt considerati purtatori ai unei boli obisnuite,desi sunt clar diagnosticati cu neoplasm.Fac din nou cuvenita subliniere.
In cazul cancerului,pentru cei care au trecut prin salile de tratament de la subsolul Institutului Oncologic(cu “brau de plumb”pentru ca acolo se fac si iradieri)nu mai exista dubii in legatura cu buna credinta.Poate ca femeile care au trecut prin asa ceva se fardeaza dintr-o cochetarie pe care o salut,caci este un fel de a lupta,de a incerca sa ramana in randul lumii,de a se intari moral,dar fardul sau lipsa fardului nu tin loc de diagnostic.
Daca fardul si expresia fetei,care exprima o stare de spirit deseori,sunt criteriile medicale de apreciere,cei care procedeaza astfel trebuie exclusi din breasla medicilor sau trimisi la tratament psihiatric,caci ori sunt incompetenti,ori sunt nebuni.
Cancerul nu poate fi simulat si sigur nimeni nu se duce sa faca iradieri cu cobalt sau chimioterapie doar pentru niste viitoare beneficii materiale minore,lucru ipotetic caci cancerul este considerat “boala obisnuita”.
Cunosc bine situatia de la cineva apropiat mie care a trecut prin toate aceste chinuri.
Nici maniaco-depresivii nu ar trebui sa produca “dubii medicale” comisiei de evaluare,fardul neputand fi,nici in cazul acestora,criteriu de evaluare.
Eu nu cred ca esti o “naiva” si tocmai de aceea ma surprinde atitudinea ta.
CONFORM LEGII 448 DIN 2006, TOATE PERSOANELE CU HANDICAP POT MUNCI.
Art. 76. – (1) Persoanele cu handicap au dreptul de a munci si de a realiza venituri in conformitate cu prevederile legislatiei muncii, precum si cu dispozitiile speciale din prezenta lege.
(2) In sensul prezentei legi si numai in contextul incadrarii in munca, prin persoana cu handicap se intelege si persoana invalida gradul III. PATRONII CU MINIM 50 ANGAJATI AR TREBUI SA ANGAJEZE 4% PERSOANE CU DIZABILITATI.
Art. 77.(2) Autoritatile si institutiile publice, persoanele juridice, publice sau private, care au cel putin 50 de angajati, au obligatia de a angaja persoane cu handicap intr-un procent de cel putin 4% din numarul total de angajati.
CINE-I CONTROLEAZA PE PATRONI?
AVEM DREPTUL DE A MUNCI DAR ANGAJATORII NU NE VOR.
SI IN LEGATURA CU PERSOANA CARE A SPUS CA CERSESTE IN TRAMVAI, EU ZIC SA NU MAI CREDETI SI SA STERGETI DATELE DE CONTACT A ACELEI PERSOANE. SI EU SUNT PERSOANA CU HANDICAP DIN NASTERE SI NU IMI PERMIT UN CELULAR. STITI CA UN PENSIONAR FACE PE NEVAZATORUL, SI UMBLA CU BASTON ALB, PRIN SECTOR 4, SI SEARA SCHIMBA LA FARMACIE O SACOSA CU BANI (HARTII). SI STITI CA O VECINA DE-A BUNICA-MII, CARE NU A AVUT SERVICI NICIODATA,
SI-A CUMPARAT NUMAI DIN CERSIT O GARSONIERA , PE LANGA APARTAM PE CARE IL AVEA SI LOCUIA CU FATA EI CARE NU MUNCEA NICI EA?
ROG PE CEI CARE SE OCUPA DE BLOG, SA STEARGA DATELE DE CONTACT A ACELEI PERSOANE.
Domnule Nastase,
Mi-am luat angajamentul ca va voi tine la curent (de parca v-ar interesa) cu aventurile unor contribuabili din parohia lu’ Ontanu. Ei bine, s-a intamplat ceva incredibil: doua zile de liniste absoluta si de aer respirabil, dupa luni de santier, de pe care lipseau numai dinamitarile!!! Aproape ma dor urechile de atata liniste …
Nu stiu ce s-a intamplat, o fi Divinitatea, o fi criza, o fi miscat ceva din “organilii” care ne mananca impozitele, o fi fost vreo influenta politica (stiti ceva?), dar minunea s-a intamplat! Numai ca, maine este ziua a treia si traim in Romania, unde orice minune tine …
domnule nastase, e usor sa scrii, e usor sa promiti, dar e foarteeee greu sa si faci ceva.ma numesc paun eduard.sunt din craiova si sunt nevazator cu gradul 1 de invaliditate.(grav).am 37 de ani.am lucrat din 1989 puina prin 1997 ca maseur la spitalul cfr din craiova, cind sa restructurat postul.locuiesc impreuna cu sotia mea(cu care nici macar nu am reusit sa ma casatoresc legal),si cu copilul,intr-o garsoniera cu chirie.pentru care platesc lunar 150 de euro. veniturile noastre(ajutor social+indemnizatie de insotitor)ajung la 730 de lei.pe linga chirie , normal ca lunar mai trebuie sa platim intretinere,lumina si ce cheltuieli mai sunt intr-o casa. va invit pe dumneavoastra sa traiti o luna de zile din ce ramine. va spun eu ca nu numai ca nu ramine nimic dar mai si trebuie. nu ma pot deplasa singur si depind de sotia mea.mediculmiainterzis sa mai fac efort.(am insuficienta cardiaca).singura solutie pe care am gasito este sa cersesc. vin de citeva ori pe luna impreuna cu sotia mea in bucuresti si cersesc pe la semafoare.imi este foarte greu dar , daca dumneavoastra imi gasiti alta solutie eu promit sa o urmez.nu va mai spun ce probleme avem cu politia. inteleg perfect .ei isi fac datoria. dar nici ei si nici dumneavoastra nu puteti intelege si nu va puteti inchipuii cum e sa treaca citeva zile in care sa maninci doar piine si sa bei apa.acum citeva zile de exemplu , mea luat politia si ne-a comfiscat toti banii.51 de lei.nu au putut intelege ca nu mincasem nimic toata ziua , nu au putut intelege ca proprietaru ma da afara in strada daca nu platesc chiria. nu. mi-au luat si ultimul banut.asta e realitatea domnule . e realitatea care doare.nu vorbe sau prmisiuni.
edypaun . telefon-0766784130
pentru utyutyity
domnule asa cum am spus si eu sunt tot orb si si eu cersesc.personal am dat datele de contact, tocmai pentru a se putea verifica. am absolvit o scoala speciala pentru nevazatori, am si lucrat o perioada dar …. soarta asta…spuneti ca o anumita persoana schimba cite o sacosa de bani(hirtii). ma intreb si eu asa :daca tot sunt hirtii, de ce le mai schimba????nu domnule nu este chiar asa. multa lume spune ca din cersit se cistiga bine. personal niciodata nu am cistigat mai mult de 70 de lei.e adevarat ca daca as cersii in fiecare zi , ar fi mai mult decit suficient.dar personal nu o fac decit o data sau cel mult de doua ori pe saptamina. nu am locuinta proprie. locuiesc cu chirie.
nu specificati ce anume handicap aveti. dar, banuiesc ca stiti cum arata sotia dumneavoasta, banuiesc ca stiti care e rosu si care e verde, banuiesc ca va puteti uita la tv. eu nu ma pot bucura de toate astea. imi inchipui sa sotia mea e frumoasa, si fie ca ma uit la un perete fie ca ma uit la tv, e acelasi lucru.
si daca tot se cistiga asa bine din cersit apucati-va domnule de cersit.
invit pe oricine din autoritati, televiziuni sau alte foruri sa ma insoteasca in locul sotiei mele sa se vada exact cit se cistiga si cum e sa privesti omul in ochi si sa ii spui cit de greu iti este(aici pot spune ca am noroc ca nu vad).
deci : pot fi gasit la numarul de telefon 0766784130.(care poate fi al unui vecin)
CINE ARE GRADUL 1 DE NEVAZATOR INSEAMNA CA E ORB COMPLET, SI DECI,NU POATE SCRIE PE CALCULATOR. EU NU VA CRED, CA AVETI GRADUL 1,GRAD GRAV. DACA AVEATI GRAD 1, NU PUTEATI NICI SA SCRIETI PE ACEST BLOG, NICI SA CERSITI .DAR,TRAIM IN ROMANIA, SI ASTA NE OCUPA TOT TIMPUL.
@ utyutyity edw JHYGHJG
Blogul lui Nastase nu-i maidan pe care se incaiera cersetorii.
Eu nici nu cred ca sunteti cersetori,sunteti diversionisti veniti sa murdareasca locul.Deocamdata,va spun doar atat.
Imprastierea!
pentru “domnul” ELMMAR
sper ca dumnezeu sa nu doarma si de data asta.macar o luna sa traiti si “dumneavoastra “asa cum traiesc eu.macar o luna sa suferiti de bolile de care sufar eu.macar o luna sa ii spuneti copilului dumneavoasta ca azi nu avem decit piine, dar miine facem ciorba de cartofi.inchideti macar pentru citeva minute ochii si incercati sa faceti ceva. sa mergeti macar.noi am invatat inca din copilarie prin scoli speciale pentru nevazatori. vati gindit vreodata cum e sa faci inclusiv gradinita intro scoala speciala pentru nevazatori?vati gindit cum e sa nu ai o caldura parinteasca?vati gindit cum e sa te bata profesoru si tu nici macar sa nu stii unde sau cu ce da?cu sigurantza nu
contactati-ma si va voi pune toata documentatia la dispozitie si ne putem intilnii personal oricind doriti.personal va promit ca am sa merg la biserica sa ma rog pentru”sanatatea”dumneavoastra.sper doar sa nu cada pe copii in caz ca aveti.asa sa ne ajute dumnezeu.
si mesajul era pentru domnul nastase. nu pentru dumneavoastra
o zi cit se poate de “buna”
si acum domnule JHYGHJG mai studiati domnule . traim in secolul 21. sunt programe de voce care ne citesc tot ce vedeti dumneavoasta pe monitor.cu sigurantza gasiti si pe internet destule documentare despre asa ceva.
@ edypaun
Vezi ca ti-au luat-o ailalti inainte si pierzi locul bun,de la intersectie!
Ti-am mai zis ca aici nu-i maidan pe care se incaiera cersetorii si nici diversiunea nu tine,ca sunt cu ochii pe voi.
Cand colo,tu mai aveai o vorba peste umar pentru “multe consoane si un y”.
Las-o mai usor cu vorbele de duh,ca nu ma sperii.
Sa nu va mai prind pe aici ca va ia mama zmeilor!
Sa-ti vad mersul!
http://www.gds.ro/Actualitate/2008-11-15/Din+disperare%2C+cu+mana+intinsa#video
@ edypaun
De cate ori vrei sa-ti zic ca aici nu-i loc de cersit si de incaierat cersetorii?
Ai pandit sa treaca niste zile crezand nu mai controlez daca te-ai intors sa faci locul asta de ras si ai venit sa te instalezi?
Mai baiete,tu,’al care postezi, esti cersetor cum sunt eu cosmonaut.
Misca la ai’de te-au trimis si spune-le ca m-am prins si ca n-a tzinut figura.Sa nu te mai prind pe aici,nici pe tine nici pe altii de teapa ta.
La stanga-mprejur si marsh!
daca as stii ca sunteti omul domnului nastase eu as tacea.dar, dupa vocabularul folosit ma indoiesc sincer.nu vreau decit ca acest mesaj sa ajunga acolo unde trebuie. vreau doar sa arat ca acesti oameni sunt marginalizati.vreau doar sa arat ca sunt oameni in situatii disperate,vreau doar sa spun ca in romania de azi se moare de foame .la propriu.
va inteleg si pe dumneavoastra ca vreti sa va evidentiati. tin totusi sa va reamintesc ca acesta este un blog ci nu un forum.
ELMMAR, nu ma asteptam la o asemenea atitudine din partea ta!
edypaun, intr-adevar, persoanele cu handicap, care au tot dreptul la sprijin din partea semenilor, sunt marginalizate si puse in situatie proasta in spatiul public. Daca ai lasat o adresa/link de contact vizitatorii interesati cu adevarat au posibilitatea sa verifice situatia si sa te cunoasca personal. Restul mi se par vorbe pentru aflat in treaba.
Mi-am exprimat cu alta ocazie dezacordul total vis-a-vis de practica cersetoriei; dar daca omul chiar este orb?
@edypaun
Domnule Eduard Daniel Păun, sub articolul catre care ne dati linkul, in chiar primul comentariu, un domn care semneaza “emj” se ofera sa va dea un loc de munca – “as fi dispus sa ii ofer un job. are tonalitate, coerenta in exprimare. relatii cu clientii (telefonic) cred ca ar putea face fata.”.
Cum se face ca in loc sa incercati sa-l contactati pe cel care va intinde o mana, bantuiti prin zona unde stiti bine ca in acest moment o faceti doar ca sa va aflati in treaba. Ori poate ca doriti ceva depuneri in contul de care, deloc subtil, faceti sub un nick aleator vorbire mai jos sub articol?
Spre ghinionul dumneavoastra ne spuneti intr-o postare mai sus ca folositi un program special pentru calculator care ajuta pe cei afectati de cecitate sa poata comunica pe internet si sa lucreze cu computerul. Domnule acest program necesita un calculator performant si dotari speciale la fel de performante si deci foarte scumpe. Cand iti permiti asemenea lucruri nu poti vorbi de foame sau de saracie, ci mai degraba de lacomie si de incercarea de a transforma o infirmitate pe care ai dobandit-o sau cu care te-ai nascut intr-o mica excrocherie cu care sa prostesti pe cei care pot fi inselati. In Romania sunt mult prea multi muritori de foame pe bune si ma mir ca nu va rusinati sa folositi astfel de tertipuri in folos personal nemeritat. Articolul din Gazeta de Sud nu va ajuta, dimpotriva.
Sa stiti ca nu sunt omul domnului Nastase si nici nu posed un calculator la fel de performant ca cel cu care va laudati dumneavoastra.
personal nu posed un coputer(ancheta sociala si cei de la ziar o pot comfirma.)merg deseori la un amic unde incerc sa invat sa folosesc computerul.(programul de voce nu nesesita performante deosebite)cit despre comentariu aparut in editia electronica a gazetei de sud, pina acum nu ma contactat nimeni.
sicer chiar mi-ar placea sa pot lucra in domeniu.poate am totusi nooroc si ma contacteaza persoana respectiva.sau cineva oricine imi poate oferi un loc de munca
sunt constient ca de aici nu obtin nimic. vreau doar sa arat cum traiesc in general orbii. pentru ca nu sunt un caz singular
tac naibii, deci exist!
Exista posibilitatea verificarii persoanelor, asa ca ce rost mai au comentariile???!!!
Sunt bolnava de Sindromul Romberg Parry!!!
acum 3 ani am fost diagnosticata cu sindromul Romberg Parry……desi sunt bolnava de aproximativ 9-10 ani, initial diagnosticul fiind sclerodermie……….de cate ori am incercat sa vb cu medicul niciodata nu am primit raspunsuri in leg cu boala mea…… a trebuit sa aflu de pe internet k este incurabila care sunt complicatiile care pot aparea si de asemenea k alte prbl de sanatate care le aveam erau tot din cauza bolii……..mi s-a reprosat de f multe multe ori de catre medici k “celelalte prbl de care ma plangeam”,ori sunt in imaginatia mea ori eu sunt vinovata…..m-am ingrasat f mult si tot la fel de repede am scazut in greutate fara sa imi schimb stilul de viata sau alimentatia insa replicile erau foarte rautacioase…….am incercat sa caut ajutor deoarece am dureri foarte mari de cap (ma sageata), care pot fi de cateva fractiuni de secunda si pana la zile….ma doare carnea de pe fata……am senzatie de arsura…..sunt mereu obosita desi ma odihnesc foarte mult………acum 6 ani cand am avut prima criza…m-a tinut cateva sapt aveam prbl si cu respiratia si insomnii…..insa tomograful a iesit in regula…….medicii au spus parintilor mei ca vreau atentie…….sufar de nebagare in seama, li s-a parut amuzant……….in sept medicul dermatolog mi-a recomandat un nou neurolog cica cel mai bun ……si desi aveam trimitere si mersesem la consultatie in timp ce eram internata la dermatologie…..mi s-a cerut sa platesc serviciile medicale ….. adik nu ma consulta pana nu platesc,,,,,,,daca eu sunt trimisa din alt spital unde sunt internata pt investigatii mai amanuntite trebuie platita consultatia?plus ca sunt asa zisele pretentii pe care le au “asistentele”,”rezidentele”……din sept anul trecut am mers o data la sapt uneori la 2 sapt si nici in ziua de azi nu am reusit sa vb din nou cu dna profesor neurolog pt a imi interpreta analizele……….am incercat sa cer un sfat medicului dermatolog si cand am incercat sa expl prbl …….. prin mesageri (med. rezidenti),sa-i cer un sfat pt ca nu stiam cum sa procedez am fost expediata foarte dragut……….sunt in anul 3 la universitate si desi sunt in pragul de a ceda nu vreau sa renunt……….am prbl cu memoria……..incepand de la faptul k am dificultati in a invata…..nu ma pot concetra…….uit mici episoade din viata de zi cu zi…….sunt in pragul de a ceda psihic pt ca nu mai fac fata…….am apelat la un psiholog prin intermediul cabinetului de studenti insa m-au trimis la neuropsihiatrie . avand in vedere k boala de care sufar eu “Sindromul Romberg Parry” este rara ,…..am certificat de handicap gradul II…….de ce fel de ajutor pot beneficia?……………vreau sa stiu dak sunt grupuri de sprijin pentru pesoanele care sufera de boli incurabile, rare …….. se ofera vreun fel de consiliere persoanelor afectate de boli rare?…..”ce gratuitati am in sistemul medical”?……inafara de vitamine si piascledine(care este pe baza de ulei din plante ) plus creme, unguente altfel de medicamentatie nu iau ce tratamente as putea cauta?……….vreau si eu sa pot sa imi termin studiile fara sa ma tarai …….. sa pot invata si sa am performantele dinainte…..sa merg pe strada si sa nu ma napadeasca plansul pt ca durerile devin insuportabile si un simplu analgezic de la farmacie nu ma ajuta…………am gasit f multe articole despre boala mea insa nu sunt in masura sa trag prea multe concluzii pt ca nu sunt medic ….am incercat sa le arat altor medici dar cei de care am eu nevoie nu le “accepta” k sa zic asa….. sunt foarte dezamagita k am aflat in cateva ore petrecute pe interenet mai mult decat in toti acesti ani pe care i-am petrecut in spitale….am trimis email la ministerul sanatatii nu am primit raspuns…..la ONG-uri in tara la fel fara raspun am postat tot felul de mesaje pe situri de sanatate din romania si din afara…am trimis de asemenea si la comisia de sanatate europeana insa m-au indrumat catre guvern…..am scris catre toate institutiile de stat inclusiv pe o adresa de email de pe situl guvernului in care cica ma adresez presedintelui….singurul sprijin pe care l-am primit este de la un grup de sprijin pentru persoanele bolnave de S. Romberg Parry din america plus un colet de la ministerul sanatatii americane sectia neurologie in care se explica toate simptomele care nu sunt “acceptate” de medicii de aici si faptul ca boala mea este intr-o mare masura si o prbl neurologica nu doar dermatologica si imunologica…..nu stiu dak am procedat bine dar vreau sa sa stiu ce optiuni am, care sunt drepturile mele ca student,asigurat, persoana cu certificat de handicap gradul doi, care sunt drepturile mele ca cetatean??? …..de asemenea am inteles ca sunt programe speciale pt persoanele care sufera de boli rare ma intereseaza care sunt acestea……multumesc
am depus acte pentru tratament handicapati dar nu am primit de ce oare io sint din singergiu de mures eu sint paralizata pe partea dreapta va rog frumos ajutatima nedea margareta apei sarate 1171 va multumesc