Razboi si pace

In cea mai aclamata scriere* a lui, J. G. Ballard spunea asa: „In adevaratul razboi, nimeni nu stie carei tabere ii apartine, nu sunt steaguri sau comentatori sau invingatori. In adevaratul razboi, nu sunt inamici”. Va intrebati, poate, de ce evoc un roman de razboi in context preelectoral. Uitati-va in jur si veti intelege. Se pregatesc aliante, se desfac aliante inca neincheiate, se lanseaza amenintari, se raspunde prin contraatacuri, se stabilesc bugete de criza, se planifica ofensive, se dicteaza replieri si se achizitioneaza arme dintre cele mai complicate. Razboi? Putin spus…

Si totusi, ce urmeaza? O campanie electorala. Adica acea perioada care preceda un scrutin, si care poate fi utilizata de candidati si partide pentru a-si comunica ideile catre electorat, pentru a intelege reactia acestuia si pentru a-l convinge ca merita locul sau rezultatul pe care il vizeaza. Cu alte cuvinte, un dialog intre politician si alegator, un schimb de informatii, pornind de la care se stabileste o tranzactie cat se poate de onesta: alegatorul iti incredinteaza un rol, pe care tu trebuie sa-l indeplinesti pe parcursul mandatului, cu toata raspunderea. Acum, din perspectiva votului uninominal, aceasta relatie este cu atat mai transanta si mai directa.

Si totusi, unde e razboiul?! Singura competitie reala in care ar trebui sa ne angajam, fiecare dintre noi, ca oameni politici, este cu noi insine: cat de valorosi putem fi, in fata oamenilor, cat de realiste sunt propunerile pe care le sustinem, cat de oportune sunt ideile pe care le producem. Iar singura competitie legitima intre partide ar trebui sa fie legata de adecvarea solutiilor la probleme. Simplu. Fara tabere, fara inamici de moarte si, mai ales, cu un singur invingator: romanul, cel care asteapta dinspre politica utilitate, grija, viziune.

 

Am fost lunea trecuta in comuna Ciorani din Prahova si am vorbit acolo cu mame speriate de pretul rechizitelor. Am vazut copii bucurosi ca au primit calculatoare si vor invata cum sa le foloseasca. Am fost acum cateva zile in comuna Salciile, tot din Prahova, unde oamenii voiau sa afle cum pot face proiecte pentru a obtine bani europeni. Am vorbit cu ei despre pretul motorinei, pensiile agricole (am un proiect de lege pe aceasta tema), de ce guvernarea actuala n-a construit sisteme de irigatii (n-am stiut sa le explic), sau ce-ar trebui facut pentru sprijinirea micilor producatori agricoli. Subiecte reale, concrete, desprinse din viata reala a unor oameni reali. Intrebari si raspunsuri care ar trebui sa domine pregatirea pentru alegeri. Altfel, totul – politica, alegerile, candidatii, partidele – isi pierd semnificatia pentru omul obisnuit. Iar ziua cand el ar trebui sa opteze pentru un program sau altul, pentru un nume sau altul, isi pierde sensul.

Ce semnificatie poate avea dreptul de vot pentru romani care traiesc de pe o zi pe alta, dar partidele nu par sa se intreaca in solutii pentru ei? Ce valoare au in general drepturile politice pentru familii a caror principala preocupare este aceea de a-si hrani, imbraca si proteja copiii, dar disputa politica ocoleste problema lor? Unii oameni isi vand copiii, altii organele interne. Pentru ce nu si-ar vinde, probabil cu si mai mare usurinta, si votul? Acesta este de fapt marele pericol: acela ca votul sa devina o simpla marfa (de contrabanda sau nu) intr-un razboi generalizat, pe care nu-l castiga de fapt nimeni.

Cred ca societatea romaneasca are nevoie de un guvern social-democrat puternic si realist, care sa ofere oamenilor demnitatea de a vota cu constiinta, nu doar cu stomacul. O guvernare de pace, dupa razboiul portocaliu.

 

 

* Imperiul Soarelui (1984)