A fost odata ca niciodata un conducator care iubea dezbinarea si haosul. Se numea Negru Imparat. El s-a hotarat, la un moment dat, sa le daruiasca supusilor sai votul uninominal pentru sfatul obstii. Dupa o vreme, dupa ce s-a sfatuit cu regele luminii si cu regele intunericului, el s-a rasgandit dar nu stia cum sa-si retraga darul facut supusilor lui, care incepusera sa-l ia in serios.
Atunci, au trimis problema asta spinoasa la Curtea Constitutionala, sa o omoare.
Si au trait fericiti, pana la adanci batraneti.
PS Va atrag atentia : este doar un zvon. Nici eu nici Catalin Avramescu nu credem in el.
septembrie 3, 2008 la 2:47 pm
Ati ales numele fiindca inca nu se stie cine a fost de fapt Negru Voda? Iar votul uninominal este uninominal doar in basme si a fost intocmit de seful motociclistilor, in ciuda lui Voda caruia ii este atribuit. Dar astea sunt doar basme in care adincile batrineti vin in 2012, ba chiar in 2009. Iesind din lumea basmelor, eu as fi fost fericit nu doar sa fi avut mijloacele materiale pentru a candida ci sa mi se fi dat si sansa de a infrunta in alegeri un politician renumit, as fi avut sansele mele sa-l inving. Nu va spun de ce, fiindca banuiti. Asa ca va dati seama cam ce opinie am eu despre dl Avramescu: una ca in basme.
septembrie 3, 2008 la 2:50 pm
Îmi pare rău că am ajuns să-l citez pe Vadim Tudor dar… cine este acest Cătălin Avramescu? De la un timp totul trebuie să-l mulţumească pe Cătălin Avramescu. Vine Don Corleone şi aranjează cu Don Pinalti von Piatra Neamţ de PDL să candideze, nu poate că nu este pe gustul lui Cătălin Avramescu. Nu mai poate mişca un ditamai partidul decât cu acordul domnului Avramescu. Cine este acest domn Avramescu, noul Don de România? Se retrage din politică înainte de a se înscrie că cineva i-a arătat numai broasca Corneliu pe care ar trebui să o înghită? Eu unul nu aş paria prea mulţi bani pe Don Cătălin, este prea delicat pentru politică, va face rapid indigestie suferindă acută. Cine este acest Cătălin Avramescu?
septembrie 3, 2008 la 3:06 pm
Legendele Olimpului contin, desigur, samburele lor de adevar, dupa cum toate partidele nu o duc mult fara nucleul lor dur. Dupa ce Basescu a cam facut-o de oaie cu Becali, acum recidiveaza cu un clasic inca in viata politica.
Oricum, plecarea lui Avramescu e semnificativa. Nu stiu daca si-a dat seama ca nu are nicio sansa, lamurindu-se intre timp cu ce se mananca politica reala, si avea nevoie de un pretext in fata propriei constiinte si a celorlalti pt a face cale intoarsa, sau dimpotriva chiar a fost ultragiat de insotirea cu Vadim. Efectul conteaza: erodarea nucleului dur al PD-L. Sunt foarte multi care au nevoie de un motiv sa isi rationalizeze indepartarea de Basescu, care i-a agresat cu tot felul de comportamente dubioase si destui pentru care Vadim reprezinta raul absolut in politica. Chiar eu am vorbit azi si ieri cu doi amici cu optiuni politice de dreapta dure, care spontan si din prima, ca unui om care tocmai s-a intors in tara, au tinut sa ma puna la curent cu stirea, dezgustul lor si cu faptul ca nu mai au cu cine vota.
FC (fente club) Basescu e o echipa careia nu ii iese scorul in minutul 80 si a intrat in panica. Din partea mea sa o tina asa.
septembrie 3, 2008 la 3:07 pm
@ Bibliotecaru
Profesorul meu de matematica din liceu, pe care il voi stima toata viata, imi spunea ca o intrebare bine pusa contine jumatate din raspuns. Poate ca o intrebare mai buna decit “cine este acest Avramescu?” ar fi “unde s-a pregatit acest Avramescu?”
septembrie 3, 2008 la 3:36 pm
Eu cred ca in basm era vorba despre regele focului si regele gheturilor.
Ma bucur ca v-ati recapatat simtul umorului. Sunt insa foarte trist atunci cand va vad alaturi de domnul Geoana.
septembrie 3, 2008 la 3:47 pm
Am şi eu una cu Fiul Împăratului Focului, recte Hrebe jr. şi Crăiasa Zăpezii, Elencuţa Băsescu…
Se pune?
septembrie 3, 2008 la 3:50 pm
Ahahahaha. Bun. Bun scris.
septembrie 3, 2008 la 3:52 pm
Şi încă un lucru: Băse Negru Împărat?
Hai să fim serioşi, băse e arian din stirpea nordică, nu e nici “ţigan împuţit”, nici “armean incompetent”…
E SIEGFRIED DE MURFATLAR!
septembrie 3, 2008 la 4:06 pm
Si tot Imparatul cel Span se zice ca ar tot mai des sfatuit de creaturile subpamantene din Hades sa-si scurteze domnia, aruncandu-se cu vrajmasie asupra potrivnicilor sai, pentru a-i avea sub stapanire atat pe Hercules cat si pe Hephaistos. De asemenea, spera sa foloseasca vrajmasia dintre voinicii de la curtea Imparatului Rosu.
septembrie 3, 2008 la 4:31 pm
Buna ziua!Domnule N astase vad si aud mereu deontologi[de teapa lui Catalin Avramescu] mai cu seama la Realitatea TV[precum si din ziarele portocalii],indemnul de a demisiona din parlament [ca d-l Mitrea]pentru a va pune la dispozitia justitiei.Cita ipocrizie din partea ecestora[ma refer la deontologii respectivi].Nu le-au fost indeajuns cit v-au umilit[vezi vizita presei si televiziunilor acasa la dvs.]Consider votul parlamentarilor f.f.foarte corect[dat de oameni sanatosi mintal].Cu stima!
septembrie 3, 2008 la 4:32 pm
[...] Muzică, Politică, Traian Băsescu Îţi mai aduci aminte, Traiane… A scăpat Năstase de Avramescu, problema e – vei scăpa tu de [...]
septembrie 3, 2008 la 5:13 pm
[...] această încercare, De Năstase Ispirescu, Sau scârboasa combinaţie, De Vadim şi de [...]
septembrie 3, 2008 la 5:36 pm
Informat, “pe scurt”, de Garda Pretoriana ca supusii sai favoriti nu pot obtine mai mult de 21-22% in guberniile uninominale ale imparatiei, Negru Imparat – negru de furie – a luat legatura cu “mascariciul palatului” si i-a cerut sa faca “o tumba, doua” si sa schimbe, peste noapte, situatia. Zis si facut! Marcariciul i-a propus imparatului o mumie, din “recuzita proprie”, pe care sa o numeasca in “Sfatul Curtii”, in locul vacantat. Totodata i-a aratat un zapis care va ajunge, in scurt timp, in fata mumiei, daca aceasta va fi “reanimata”. Si, uite asa, fata Negrului Imparat s-a colorat din negru in stacojiu, din stacojiu in rosu, iar din rosu in roz(aparut in obrajii Altetei-Sale dupa nenumaratele pahare de sampanie care curgeau in valurile “Golden”… ce va intra in istorie. Si-am incalecat pe-o sa, continuind povestea asa.
septembrie 3, 2008 la 7:14 pm
Boc face din nou „poc”
Noua „îmbârligătură” politică, ca să uzez un termen excelent folosit de C. T. Popescu într-un editorial recent în ziarul Gândul, dintre PD-L şi PRM ce a concesionat începând de ieri o parte consistentă de unde radio sau TV şi megabiţi de internet, demonstrează pentru încă o dată, la figurat de data aceasta că Boc rimează cu „poc” nu numai în poezie sau în platoul emisiunii lui Andrei Gheorghe ci şi pe scena politică românească unde partidu’ lu’ Băsescu mai pierde ceva din imaginea făcută ţăndări de succesorul său, Emil Boc, prin alierea cu Corneliu Vadim Tudor, alias Tribunul.
Emil Boc a ţinut morţiş să ne arate că partidul pe care îl conduce cu pedala de acceleraţie la podea se apropie mai repede decât ne-am fi aşteptat de fundul prăpastiei, odată cu primirea lui Vadim în limuzina portocalie. Forţa descoperită de Newton îşi va face neântârziat datoria şi, probabil, vom fi martorii unui cataclism fără precedent în habitaclul formaţiunii de dreapta începând chiar cu ziua alegerilor parlamentare din noiembrie a.c.. De asemenea, se pare că stimabilul Boc suferă în cel mai fericit caz de amnezie, în cel mai rău, de alzseimer, fiindcă a uitat că cel cu care s-a întovărăşit din considerentul unui „algoritm politic” cum o spune el, cu scopul rezolvării conflictului din Parlament, a fost inclus de Vadim în categoria mincinoşilor, mafioţilor sau a hoţilor, nemaipunând la socoteală o afirmaţie de-a Tribunului referitoare la persoana lui Emil Boc din categoria „Caracterizarea personajelor”: „Când era mic, taică-su îl bătea cu cureaua de la ceas, iar maică-sa îi făcea duş în ibric.” (C. V. Tudor)
Am ascultat astăzi la postul de radio Europa Fm în emisiunea România în direct, realizată de Robert Turcescu, părerile ascultătorilor pe marginea acestei noi alianţe dintre PD-L şi PRM. Lumea e dezgustată, dezamăgită, consideră clasa politică în cuvintele unui radioascultător „o apă şi-un pământ”, etichetând noul mariaj politic, în cuvintele unei radioascultătoare, ceva ce depăşeşte graniţele curviei, devenind „o preacurvie”.
Dacă Vadim s-a scos, menţinându-şi poziţia de vicepreşedinte al Senatului, Boc a dat cu bâta decizională în balta realităţii politice murdare. Sau mă înşel? Care să fie beneficiile obţinute de culoarea portocalie în combinaţie cu albastrul naţionalist al Tribunului? Să devină de acum o culoarea seducătoare ce va da pe spate tot românu’ la alegerile parlamentare ce sunt pe punct de a bate la uşă? S-o fi gândit Boc că minus cu minus fac plus, ca în matematică, adică două partide cu imaginea şi credibilitatea afectate puse cap la cap prin unire să formeze un singur partid cu o imagine nouă, favorabilă?
În concluzie, „oricum nu e bine” ca să citez ceva din ultimele cuvinte ale lui Adrian Năstase de pe blogul domniei sale. Nu e bine, fiindcă, din sfera concretului, nu avem practic niciun partid serios care să-şi poată legitima candidatura, implicit, voturile românilor. Vom vota la parlamentare aceeaşi comunişti, aceeaşi actori ai clasei politice depăşite, expirate şi dezgustătoare.
septembrie 3, 2008 la 7:17 pm
S-a sfatuit cu regele luminii? Si cu regele intunericului? Al naibii Negru imparat inseamna ca are relatii in lumea buna.
septembrie 3, 2008 la 8:40 pm
“Nous sommes ici, au portes de L’Orient, ou tout est pris a la legere”…Henry de Poincaree
septembrie 3, 2008 la 8:45 pm
Da, asa este. Nu vom avea in noiembrie vot uninominal. Dar asta se intampla oricum, nu era nevoie de ajutorul lui Vadim. Curtea Constitutionala isi stie bine lectia.
Chestia cu Vadim tine de caracteristica principala a PDfaraL, remarcata chiar si de Tariceanu: PROSTIA.
septembrie 3, 2008 la 9:05 pm
Daca ar fi vrut sa fie fericiti parlamentarii lui Negru imparat ar fi putut avea juristi mai buni cand au facut legea. Nu ar mai fi avut emotii la Curtea Constitutionala. Sau ar fi putut ei sa-l cumpere pe printul intunericului ca de in vremurile de demult si partidul trandafirilor ii folosea serviciile. Cum zicea si facea Rosu Imparat de la partida cu trei trandafiri te faci frate cu dracu pina treci puntea.
Si daca dracul nu este scump…
septembrie 3, 2008 la 10:34 pm
@ Augustin
Eu nu sunt împotriva domnului Avramescu, dar mi se pare anormal ca cineva abia intrat într-un partid să dictze condiţii acelui partid. Înţeleg că nu se mai poartă perioada de acumulare, că anumiţi oameni se înscriu în partid şi candidează a doua zi, dar de aici…
Ce s-ar fi întâmplat dacă ar fi candidat, dacă ar fi fost ales, dacă Steaua lua Cupa Campionilor, dacă Traian Băsescu s-ar fi întâlnit cu echipa Steaua să o felicite (implicit şi cu Gigi Becali) şi domnul Avramescu şi-ar fi dat demisia pentru că nu accepta o legătură Băsescu Becali.
septembrie 3, 2008 la 11:06 pm
Alt zvon: dupa ce Catalin Avramescu se retrage cu binecuivantarea Imparatului din cursa de la Mizil, a doua zi Curtea ii trimite marelui politolog o scrisoare lacrimogena prin care il implora sa se razgandeasca, pentru binele Mizilului si al tarii. Catalin Avramescu isi calca pe inima si isi retrage razgandirea. Alte lacrimi de bucurie, Vadim Tudor si cei zece noi parlamentari pedelisti veniti de la prm se dezic pe Irealitatea de securisti, iar Basescu de bautura.
septembrie 3, 2008 la 11:09 pm
OK. Sa zicem ca Curtea se exprima ca ar fi neconstutional un articol sau altul. Intreb asa, intamplator…parlamentarii au lasat sa le scape aceste portite? Sau Base a facut legea asa cum e? Intreb si eu. Chestia asta cu hai sa dam mereu vina pe Base e anti productiva…Zau asa!
Revin insa la prima mea nedumerire. CC zice ea ca parte din lege e neconstituionala. Atunci parlamentarii vin in plen si corecteaza, ca doar asta este treaba lor. Legea veche nu mai este in vigoare, deci nu prea inteleg cum ar mai putea fi (din nou) aplicata….
Sperietoarea asta cu uite uninominalul nu mai e uninominalul a mai incercat-o si Udrea. nu prea a tinut….
Promit ca daca si de aceasta dat imi cezurati postarea ma plang pe alte forumuri…
In rest…sa auzim de bine si astept lamuriri mai serioase decat basme.
septembrie 3, 2008 la 11:55 pm
Sinteti cel mai bun, domnule Nastase si am convingerea ca Mizilul va va sta la picioare. iar lui avramescu oricum, imunitatea nu i-ar fi folosit la nimic.
septembrie 4, 2008 la 1:36 am
Pe Tărâmul Basmelor, zvonul e totuna cu ştirea, va să zică e pe bune ( ” s-a dat sfoară-n ţară ” , ” s-a dat zvonul că .. ” ), iubesc basmele şi cred incă în ele!
Cât despre prospăta înhăitare a unor ” iluminaţi ” cu cei ” întunecaţi ” , se impune o precizare :
” In orice mare iubire este si un pic de orbire,
dar in niciuna mai multa ca in iubirea de bani. ”
Negru Împărat, încă nu recunoaşte că :
” Fara ratiune, din ras nu mai ramane decat maimutareala. ” …
Sibilla
septembrie 4, 2008 la 8:32 am
E prea mult spus “Imparat” (si-asa duduia Lenuta e speriata rau de monrahie, care nu este !), mai degraba “omul negru” ca in jocul din copilarie. Sper ca, pe viitor, sa spunem si noi ” Ora votarii a sosit, omul negru n-a iesit”! Lia
septembrie 4, 2008 la 8:40 am
Sperante desarte de a trai fericiti, as spune eu. Caci toti 3 (PDL+PRM+PNG) vor avea impreuna 30-35%. Cu UDMR cred ca s-a “rezolvat” definitiv, PC nu mai face prostia a doua oara. Deci purceaua e moarta in cotet.
Dar vreau sa ne amintim acum planul fauririi partidului prezidential, cu etapele lui asa cum s-au desfasurat: cu ruptura PNL, cu cirmirea instantanee stanga/dreapta a PD, si cate si mai cate… Pentru mine e clar ca numai Basescu ar fi putut trasa un plan atat de fantezist-aventurist; el singur, fara nici un ajutor, pentru a-si salva pielea, dar si pentru a-si hrani egoul. Egoul sau atat de disproportionat, incat il percepem ca pe o malformatie, ca pe ceva hidos. Egoul ii dicteaza actiuni pur viscerale, negandite, care il fac atat de periculos. A reusit o reconfigurare salbateca a esichierului politic, a discreditat toate institutiile si a starnit (prin puterea exemplului) instincte josnice, adormite, in multi oameni normali.
Basescu e extrem de periculos pentru cei din jur, indiferent ce functie ar ocupa: presedinte, director, sef de birou. Se vedea de la mare distanta ca e cea mai proasta alegere pentru orice functie in stat.
septembrie 4, 2008 la 11:10 am
Sunt multumit ca o parte din blogarii mai experimentati si mai destepti decat mine au ajuns la concluzia ca base este foarte periculos oriunde s-ar afla.Sugeram d-lui Nastase sa calculeze foarte bine pasii ce urmeaza sa-i faca deoarece base nu se va opri aici. Numai la auzul numelui lui Nastase, lui base incepe sa-i tremure izmenele si sa intre in rezonanta cu undele magnetice din cap. Intra in transa si dispune tuturor slugilor din jurul lui care nu lipsesc sa distruga tot ce-i sta in cale.Imi pare rau ca acest om a ajuns prin frauda si minciuna presedinte, mai ales ca suntem amandoi nascuti in aceiasi zi , in aceiasi luna, si am crescut si invatat amandoi in sistemul riguros si disciplinat al armatei.
septembrie 4, 2008 la 11:26 am
Abia aştept să merg azi la conf. de presă a PD-L D-ţa. Săracii…după decizia sinucigaşă cu Vadim, după scuzele lacrimogene ale lui Cezar Preda adresate Majestăţii Sale, după puhoiul de critici nu atât din afară, cât mai ales din interiorul partidului, nu cred că bieţii pedelişti dâmboviţeni vor veni cu inima deschisă la întâlnirea cu presa. Sper să nu trimită pe vreun iepure care să repete la nesfârşit: “nu’ş ce să zic”.
Revin după conferinţă…
septembrie 4, 2008 la 12:09 pm
http://www.ziare.com/Nastase_se_lanseaza_pe_bursa_zvonurilor__Va_fi_uninominalul_mazilit_-403572.html
septembrie 4, 2008 la 12:12 pm
PS: http://www.ziare.com/Adio_Mitrea_dubiosul__bun_venit_Mitrea_politicianul-403520.html
)
septembrie 4, 2008 la 12:24 pm
Exasperat, securistii obraznici nu au limita. Nu-i sperie nimic, fac mii de gafe si tot in picioare cad.
septembrie 4, 2008 la 12:26 pm
Până vine răspunsul de la Curte… Negru Împărat a băgat zâzanie între regii de peste baltă. Ca să scape de scatoalcele regelui Roşu, l-a mituit cu înproprietărirea făcându-l aliat împotriva regelui Verde care dă cu pietre pe oriunde îl întâlneşte. Neştiind ce hotărăşte Curtea… încearcă să-i încaere pe cei doi în folosul său.
Va muri problema?! Aceasta-i întrebarea! Şi-apoi, ce treabă are iepuraşul Cătălin Avramescu care a căutat disperat un motiv să fugă cât mai departe din faţa lui Adrian Năstase la alegeri, fără să-şi supere mentorul?
Ps. Darius, într-o zi vei învăţa şi tu că e absolut necesar să te faci frate cu dracul dacă vrei să treci puntea. Răspuns ridicol!
septembrie 4, 2008 la 12:30 pm
[...] emo loveste intr-o noua forma Alt update: un zvon ne informeaza (de fapt puteti citi si singuri)… acum, daca e pe surse si adevarat, trebuie sa [...]
septembrie 4, 2008 la 12:33 pm
[...] Iar n-are Nastase oua A fost odata ca niciodata un conducator care iubea dezbinarea si haosul. Se numea Negru Imparat. El s-a hotarat, la un moment dat, sa le daruiasca supusilor sai votul uninominal pentru sfatul obstii. Dupa o vreme, dupa ce s-a sfatuit cu regele luminii si cu regele intunericului, el s-a rasgandit dar nu stia cum sa-si retraga darul facut supusilor lui, care incepusera sa-l ia in serios. (Nastase) [...]
septembrie 4, 2008 la 12:34 pm
Ca sa nu va mai osteniti pina pe blogul meu. Text recomandat a se citi inainte de culcare, provoaca somnul.
EUROPA SI MOSHINGTONUL.
Decizia europeana de luni de a nu recurge la sanctiuni impotriva Rusiei a fost una salutara, in ciuda celor care vorbesc despre o lasitate europeana, ori macar de o abtinere legata de aprovizionarea cu gaz metan si hidrocarburi. A fost salutara fiindca, prin jocul intimplarii si mai degraba datorita unor taceri americane, Europa se trezise a fi un actor principal, de a se substitui Statelor Unite intr-o disputa ori dialog care in primul rind ar fi trebuit sa fie intre Rusia si SUA. Fie si din simplul motiv ca ambele stiau dinainte despre aventura militara in care avea sa se angajeze dl Saakasvili. SUA, datorita consilierilor americani din armata georgiana; americanii nu au informat opinia publica nici astazi asupra a ceea ce au facut consilierii militari americani in timpul (cum inspirat a numit un ziarist strain) Razboiului Olimpic georgian: au comandat ei trupele georgiene, asa cum au pretins ulterior rusii, ori s-au dat la o parte, eventual retragindu-se in ambasada? Rusii, fiindca fara indoiala ca nu le-a scapat activitatea militara preliminara a georgienilor – zborurile dronelor, etc. Dealtfel rapiditatea, masivitatea si eficienta raspunsului rusesc arata ca acestia au actionat dupa o ipoteza de stat major lucrata din timp si ca rusii nu au bijbiit deloc in ceea ce priveste reactia lor militara. Fie ca au adus un supliment de trupe din regiunea militara Leningrad, cum sustin unele surse de informare, fie ca au adus blindate din rezerva – mi s-a parut ca am zarit in fotografii un tanc T-64, din care sursele oficiale spun ca ar mai fi doar 4 bucati operationale in Transnistria, citeva mii de bucati fiind in rezerva – intrarea lor in actiune in cel mult 48 de ore de la declansarea conflictului arata o pregatire si o planificare preliminara. Urmarea este ca si americanii si rusii l-au lasat in mod constient pe dl Saakasvili sa-si inceapa aventura militara; fiecare si-a facut socotelile lui. Ale rusilor stim care sunt, fiindca le-au cam iesit; ale americanilor nu, fiindca pina acum nu stim sa le fi iesit ceva, decit prezenta unor nave in Marea Neagra, nave care au adus ajutor umanitar; iar daca socoteala a fost gasirea unui pretext pentru aducerea unei mici flote, atunci pretul pare cam mare. Orice ar fi fost insa, discursul american de dupa primele cereri de oprire a razboiului au fost palide, limitindu-se in general la negarea afirmatiilor rusesti. Care afirmatii au pornit de la acuze tipice razboiului rece, au trecut prin ironia fina a articolelor unor ziaristi rusi care afirmau ca americanii ar fi jucat stralucit un plan genial – si, evident, malefic – si au atins, cel mai recent, sfruntarea si bascalia grosiera pe fata. Astfel, conform spuselor unui amiral rus, flotei ruse de la Marea Neagra nu i-ar trebui decit 20 de minute – si o singura salva de rachete – pentru a distruge navele NATO (vreo doua americane, unul german, unul spaniol si citeva turcesti ) aflate in acest moment pe aceasta mare, desi chiar rusii afirma ca navele NATO in cauza ar dispune de vreo suta de rachete de croaziera si de rachete Harpoon. Personajul chiar foloseste expresia ‘ a curata marea’ , ceea ce sugereaza ca navele NATO o murdaresc. Media rusa ia in bascalie si parada militara ucrainiana desfasurata cu ocazia zilei ucrainiene a independentei, afirmind ca Ucraina nu ar dispune decit de armament sovietic invechit – ceea ce ma face sa ma intreb daca Rusia nu a avut cumva si un buget de aparare secret, din moment ce si ei au trait in aparenta destui ani din aceleasi tipuri de armament – si ca armata ucrainiana ar fi de calitate proasta datorita problemelor de educatie si morala a corpului militar ( de parca jafurile armatei ruse in Georgia ar fi fost facute in moralitate deplina: ‘ sarut miinile doamna, ne permiteti sa va jefuim, sa va batem, sa va violam si sa va impuscam?, A, nu doriti, pardon, sarut mina, scuzati deranjul, mergem sa intrebam si vecinii.’ Dl Medevedev a mai proclamat cinci idei calauzitoare in politica mondiala rusa – si ideile ciuce coreene erau tot cinci, dar astea ale rusilor suna mai serios, dintre care a doua este proclamarea incetarii epocii lumii unipolare. Aproape simultan, la Moscova s-a deschis o mare expozitie de armament rusesc, iar Rusia a anuntat vinzari de armament ultramodern catre niste vecini prieteni, ca si posibilitatea de a avansa pe drumul de a vinde sisteme SS-300 iranienilor. Pina una-alta, rusii au reusit sa monteze – ce rautacios pot fi, a fost de fapt o manifestare spontana a cetatenilor indignati – o demonstratie de protest a pro-rusilor ucrainieni la Sevastopol, ceea ce a determinat cutterul american Dallas nu doar sa nu-si mai trimita echipajul pe tarm, spre a urma un program de manifestari organizat de dl Iuscenko, dar sa si paraseasca Sevastopolul, preferind sa ia calea marii decit sa mai stea prin portul inchiriat de flota rusa. Cum intre timp madam Orez se preface straina de zona asta si pune la cale seducerea lui Kaddafi in propriul cort – unde pariez ca liderul libian ii va arata pingica atunci cind fotografii vor face poze, la fel ca si dlui Blair cindva – Europa a ramas sa-i pedepseasca singura pe rusi pentru o problema care nu a fost a ei ci a Moshingtonului si in care singura vina europeana este meritul de a fi gasit calea de oprire a conflictului. Ce o mai fi vrind lumea de la europeni, nu e destul ca l-a scapat pe dl Saakasvili, sprinterul mincator de cravate, de securea ruseasca si ca, pina una-alta, macar a aminat intrarea Georgiei in componenta Rusiei? Si uite ca sunt de acord, macar punctual, cu dl Medevedev: dl Saakasvili a devenit intr-adevar un cadavru politic.
septembrie 4, 2008 la 12:57 pm
@ sorin
Cum adică să facă Traian Băsescu legea. Păi nu are voie să facă iniţiativă legislativă decât alături de alţi peste 100.000 de cetăţeni judicios răspândiţi prin ţară. Singura chestiune pe care o poate face Traian Băsescu este să sesizeze o problemă la lege după ce aceasta a trecut prin parlament şi are aviz de promulgare din partea parlamentului.
Parlamentul este obligat să repare conflictul dintre lege şi Constituţie conform recomandării CCR. Face aceasta prin amendament nu dând altă lege. Legea rămâne în continuare în vigoare, doar că este amendată în zonele unde a fost neconstituţională.
În acest caz particular la care vă referiţi, la faptul că PRM a depus o sesizare de neconstituţionalitate, din câte ştiu eu, ea se referă la rata de reprezentare şi nu la lege efectiv. Cu alte cuvinte nu legea trebuie refăcută ci, conform legii, colegiile electorale. Legea spune că aceste colegii trebuie făcute de către Guvern la propunerea parlamentului. Eu nu înţeleg unde anume vedeţi o problemă.
septembrie 4, 2008 la 1:07 pm
Am o întrebare către toţi cei care spun Băse în loc de Traian Băsescu. Domnul Traian Băsescu este preşedintele României. Desigur, oricare dintre domniile voastre aveţi dreptul să judecaţi prestaţia domniei sale şi să nu fiţi de acord cu ea. Pe de altă parte, cred eu, că oricare ar fi situaţia, domnul Traian Băsescu este totuşi imaginea României. Exprimându-vă în public cu forme de alint-miştouri relative la preşedintele României sau relative la guvern, la parlament, fără a fi o formă de artă, pamflet sau glumă sau altceva, nu jigniţi un personaj politic ci imaginea României. Eu sunt adeptul respectului. Bătălia politică este bătălie politică, bătaia de joc este altceva. Personal, de oricâte ori aud Băse, sau alte apelative şi pentru ceilalţi oameni politici… am o senzaţie de disconfort pentru că batjocora mi se pare a fi adresată României şi nu personajului în cauză. De parte de mine gândul de a încerca îngrădirea formelor de exprimare şi a libertăţii opiniei, totuşi această băşcălie mi se pare o armă prea măruntă, de un nivel prea scăzut pentru un om care se respectă. Părerea mea. Sunt convins că există argumente şi de natură mai serioasă.
septembrie 4, 2008 la 1:32 pm
@m.p.g.
Nu stiu altii cum sunt, dar Basescu nu e disciplinat. Deci sistemul nu i-a folosit la nimic… El asculta doar de impulsurile proprii (dimineata la sculare, sau dupa a doua sticla de ceva).
—————–
Va rog sa luati aminte ca tendinta tuturor tarilor asa-zise democratice este sa numeasca CIVILI in toate posturile importante, inclusiv servicii, aparare, etc. Oare de ce? Stiu ei ceva, probabil; ceva legat de tendintele militarilor…
—————–
“sa-i tremure izmenele” – Eu n-am zis ca Base e fricos; am zis ca e tampit, idiot si nu rationeaza niciodata! In fruntea Statului e bine sa fie un viteaz, dar e mult mai important sa fie un diplomat chibzuit. Diplomat de cariera, nu unul care vine sa doboare adversarii politici cu strategii de maidan. Exceptional articol scrisese Cristian Tudor Popescu, in care arata cum Base scoate limba si se stramba la adversari. Atata stie el. A, da! si sa dea un cap in gura… Poate unii se vor indigna, dar un om politic trebuie sa aiba si ceva cultura generala (chiar mai multa), nu doar sa stie diplomatie. Basescu nu poate fi suspectat de nici una din cele doua…
—————-
Intru totul de acord cu dvs. ca dl. Nastase trebuie sa elaboreze cu grija pasii pt a infrunta un adversar care nu cunoaste regulile jocului politic, ci aplica strategii de maidan in orice imprejurare.
—————-
As putea presupune ca Base stapaneste gramatica in aceeasi masura ca dvs., din moment ce aveti cam aceleasi studii. Hai sa zicem ca e de ajuns, caci presedintele nu-si scrie singur discursurile. Dar ce te faci de vreo limba straina? E necesara si aceea…
—————-
Despre data nasterii, nu prea am ce sa zic: nu o puteti schimba, ar fi ilegal. Ramane asa, trebuie s-o pastrati!
—————-
Si, da: orice ignorant e periculos, iar un ignorant violent e periculos oriunde s-ar afla! De fapt, ar trebui inchis pe undeva…
septembrie 4, 2008 la 3:06 pm
@VASILE RARET
Inteleg sa te faci frate cu dracu dar numai in conditiile in care “iti iese ceva”.
septembrie 4, 2008 la 3:38 pm
@ Bibliotecaru
Fara indoiala ca forma de adresare “Base” nu este, nicidecum, o lipsa de respect la adresa Romaniei ci, mai degraba, un semn ca aceia care o folosesc nu-l considera pe impricinat un exponent al Romaniei, un simbol al tarii ci o aparitie fulguranta si nemeritata intr-o functie pentru care n-are nici un fel de vocatie. Si-apoi, trebuie sa recunosti ca prestatia actualului presedinte este foarte departe de a inspira respect (ba chiar dimpotriva!) asa incit, ce pretentii poti avea?
Oricum, inteleg ca esti deosebit de afectat de situatia pe care o semnalezi, de vreme ce ne ameninti, in debutul postarii, cu o intrebare pe care, vai, uiti pina la urma s-o mai pui.
septembrie 4, 2008 la 5:08 pm
@ Augustin
Vă înţeleg ironia şi, de ce să nu spun, îmi este neplăcută, dar dincolo de ironie…
Întrebarea se referea la tot ce am spus acolo, adică ceream părerea celorlalţi. Adaug acum dacă nu se înţelege:
Ce părere aveţi?
Spuneţi:
“aceia care o folosesc nu-l considera pe impricinat un exponent al Romaniei”… dar el este totuşi un reprezentant al României chiar dacă prestaţia lui este bună, chiar dacă este rea, chiar dacă cineva îl consideră sau nu reprezentantul său, la fel şi membri Parlamentului, la fel şi membri Guvernului. Nu cred de exemplu că l-aţi văzut pe domnul Adrian Năstase sau oricare alt om politic, oricât de împotrivă ar fi faţă de prestaţia preşedintelui, vorbind cu apelativul Băse. Aici nu este vorba despre revoltă ci despre respectul instituţiei (şi nu a omului vremelnic care ocupă un post într-o instituţie).
Părerea mea.
septembrie 4, 2008 la 9:40 pm
Biblio,
Imaginea Romaniei cum il numesti tu pe Base
) se face singur de cacao noi nu putem sa facem nimic pentru a-i imbunatati prestatiile. Si da, ne face si pe noi de cacao. Ca i se spune Base asta nu este ceva rau este un semn de simpatie si de apropiere. Gandeste-te cum i se spune lui Gorbaciov adica Gorby-chiar si in presa occidentala si nu s-a stricat cu nimic imaginea fostei URSS cu asta, ba dimpotriva, s-a creat o apropiere o simpatie fireasca fata de fostul lider si implicit de tara sa.
In plus pana la urma zicea bine o vulpita pe aici : “Nous sommes ici, au portes de L’Orient, ou tout est pris a la legere”. Asa sunt romanii ii poreclesc pe toti. Presedintele Iliescu a primit comentarii pe blog in care i s-a spus Bunicuta si nu a considerat asta ca pe o lipsa de respect dimpotriva a apreciat calitatea comentariilor facute nu vad de ce trebuie sa luam chestiunile astea in tragic.
Mai bine nu am mai arunca gunoaie pe strada si nu ne-am mai ciordi unul pe altul daca vrem sa avem grija de imaginea Romaniei in lume decat sa ne facem probleme pentru chestiuni de genul asta.
PS. Iti place mai mult Negru Imparat decat Base?
)
septembrie 4, 2008 la 9:45 pm
Mare bataie de cap le-ati dat celor de la tv “Realitatea” cu identificarea personajelor. De asemenea, i-ati mai dat o posibilitate domnului Berceanu sa-si expuna fata uitata pe micul ecran si sa se desfasoare in toata splendoarea, cu zambet diavolicesc si cu vorbe rautacioase.
Felicitari!
Earnest
PS pentru domnul Bibliotecaru,
Sunt de acord cu respectarea institutiilor si a persoanelor care reprezinta institutia, dar cu o conditie, ca acele persoane, care temporar reprezinta institutia si Romania, sa respecte pe cei care l-au ales, tara pe care o reprezinta, ridicandu-se la standardele specifice functiei.
septembrie 5, 2008 la 1:47 am
Ar mai fi si intrebarea, de ca l-ar interesa pe AN parerile Avramescului, daca de acolo provine ideea pentru aceasta postare?
Mult prea fatalist, domnul Nastase, pentru cineva care aspira la presedintie. Poate pentru ca functia de presedinte al Romaniei va deveni din ce in ce mai inutila, de unde si predispozitia spre contemplatie?
septembrie 5, 2008 la 8:41 am
BĂSESCU SE SCHIMBĂ
Traian Băsescu dă semne de evoluţie, de înnobilare. Am aflat că în Italia se va întâlni cu Marele Maestru al Ordinului de Malta, Alteţa sa Fra Matthew Fresting. Se schimbă roata Istoriei? Ce rost are această vizită în Italia în acest moment istoric? Nu este ea oare profund semnificativă pentru evoluţia relaţiilor internaţionale, în care suntem doar o mică parte, pe marea tablă de şah a politicii mondiale? Cert este că Traian Băsescu pare să fi învăţat din greşelile trecutului, pare dispus să înţeleagă marele joc al politicii. S-a înnobilat. Nu sunt de acord cu Lord Acton – Puterea nu corupe, Puterea înnobilează. Deşi de origine modestă, Traian Băsescu pare să fi învăţat să joace demn în ultima perioadă şi să se comporte ca un adevărat Preşedinte de Stat.
În ultimul timp, Traian Băsescu nu a mai făcut gafele care l-au consacrat, pare să fi evoluat înspre profilul unui adevărat Om de Stat. Povestea constănţeanului care a reuşit în Bucureşti să îi pună la punct pe aroganţii, nesimţiţii şi ţiganii (nu în sens etnic, ci în sens comportamental, fireşte!) de Bucureşti îmi este profund simpatică şi mă regăsesc în ea. Traian Băsescu este un om de succes. Pe Adrian Năstase îl va pierde aroganţa şi faptul că nu se pricepe la oameni, ca Ion Iliescu care rămâne un model pentru mine.
În acelaşi timp, constat cu amărăciune că blogul Preşedintelui Ion Iliescu, în care am încredere ca într-un Tată al Naţiunii, este monopolizat de tot soiul de golani şi revanşişti comunişti, care nu înţeleg Devenirea Istorică, mersul firesc al lucrurilor şi care nu pot depăşi nivelul invectivei. Sper totuşi că fac acest lucru spre pierzarea lor, pe care o aştept.
septembrie 5, 2008 la 12:45 pm
si povestea poate continua cu Motoc ot Cluj al carui cap sta sa cada acompaniat de corul curtenilor ce-l implora Pe Traian cel Mare sa-i ierte ca l-au cocotat in scaunul adunarii obstesti pe Rudotel Intiul
septembrie 5, 2008 la 2:45 pm
Negru imparat nu s-a sfatuit nici cu regele intunericului si cu atat mai putin cel al luminii , ci doar si-a dat dat seama ca dregatorii si lacheii lui nu sunt pe masura “darului” oferit poporului .
Scrie in poveste ca Negru imparat nu se sfatuia cu nimeni si ca facea lucruri necugetate numai asa… ca sa nu-si piarda imparatia.
septembrie 5, 2008 la 4:07 pm
domnule adrian nastase, nu este zvon, va zic eu, suntem contemporani cu el, pe bune
septembrie 5, 2008 la 4:32 pm
Ah, lacheul Boc, dupa ce l-a inlocuit pe Vasile Blaga in functia de bufon-sef al teatrului de propaganda al Curtii, nu s-a sfatuit cu stapanul sau cand a impartit rolurile peremistilor in piesa electorala?
Tit la zvonuri: Morar va avea un contract permanent in fruntea trupei de circ DNA; in felul asta, boborul va avea spectacole tari pana la alegeri si dincolo de ele.
Baselu chipurile are sange albastru. De ce sa nu fie dumnealui rege? Nu exclude o innobilare prin Turneul de la Vatican. Dupa ce il vedem Cavaler de Malta (dupa ce bor face prostitutie oferindu-i Crucea Patriarhala pentru merite deosebite bla bla bla…), va fi un candidat serios la tronul Romaniei.
septembrie 5, 2008 la 4:37 pm
MÂNTUIREA LUI BĂSESCU
Ca Traian Băsescu să se “mântuie” din dilema în care se află şi din furtuna politică viitoare, este necesar să realizeze următoarele lucruri. Eu vreau să fiu un mediator între Ion Iliescu şi Traian Băsescu. De primul mă leagă un nobil discipolat, iar de cel de-al doilea originea şi dorinţa de a mă ridica dpdv social.
Traian Băsescu trebuie să procedeze la dizolvarea PDL. Da, aţi auzit bine, dizolvarea cât mai urgentă a PDL. Dacă PDL, cu tot cu PRM şi PNG nu ia mai mult de 35 %, şi nu ia, Băsescu va avea din iarnă atât Parlamentul, cât şi Guvernul, împotriva lui. Deci, este necesar ca Traian Băsescu, dacă mai vrea să mai fie Preşedinte, şi Preşedinte cu P mare, ca Iliescu, trebuie să revină la PSD.
Refacerea FSN-ului din anii ‘90-’91 nu este o utopie. Ţara trece printr-o perioadă de criză, de recesiune. Este deci necesară solidarizarea naţională în jurul ideilor social-democrate. În adâncul sufletului, Traian a rămas un social-democrat, un “comunist”, cum se auto-definea ironic în campania electorală, în discuţia cu Adrian Năstase.
A-ţi schimba orientarea peste noapte – nu este străin de această manevră! Să ne amintim de celebra transformare la comandă a PD dintr-un partid de stânga într-unul de dreapta.
Călin Popescu-Tăriceanu avea dreptate – nu există la ora actuală decât două partide: unul de stânga – PSD – şi unul de dreapta – PNL. Tertium non datur. PDL este o gaşcă de interese care se va sparge în momentul în care se va trage cu pistolul din Dealul Cotrocenilor. Atunci “platformiştii” vor reveni la obedienţa faţă de Tăriceanu, sătui de şicanele foştilor PD-işti, iar foştii FSN-işti vor reveni la Ion Iliescu, într-un PSD condus cu o mână de fier de Adrian Năstase, renăscut din propria cenuşă şi viitorul Preşedinte al României.
Iar Băsescu va fi Prim-Ministru a la Putin, sub Adrian Năstase.
septembrie 5, 2008 la 4:50 pm
@ Bibliotecaru
Stimate domn! Sinteti unul dintre „combatantii” ale caror commuri le urmaresc intotdeauna cu mare interes si apreciere, o spun cu toata sinceritatea! Am fost pur si simplu amuzat de omisiunea dvs. formala si mi-am permis acea „sarja prieteneasca” fara cea mai mica intentie de a va leza in vreun fel. Daca, totusi, asta s-a intimplat, regret si va rog sa acceptati scuzele mele publice. Dealtminteri, este evident ca era vorba de o intrebare implicita, pe care oricine (inclusiv eu) a perceput-o ca atare.
Aveti dreptate, oamenii politici (si Adrian Nastase cu atit mai putin) nu-si pot permite astfel de „alinturi”, dar noi, simpli votanti, cred ca avem dreptul sa ne exprimam, in acest fel, dezamagirea pentru prestatia jalnica a acestui ins, a carei cocotare in dealul Cotrocenilor este, dupa parerea mea, cea mai mare greseala a poporului roman de la revolutie incoace!
septembrie 5, 2008 la 5:08 pm
@Mihnea Georgescu
1. Ai gresit blogul.
2. Lui Base nu-i pot schimba apucaturile nici extraterestrii, daca l-ar lua intr-o “abductie” la ei pe nava! Despre noblete, ce sa mai vorbim? Haide sa nu discutam atat de filozofic (stiu, se scrie cu “s”) despre diferitele stari, sau despre imposibila evolutie ale unui ins atat de visceral ca Base. Poate sa fie si membru intr-o organizatie din asta, tot nu ar insemna nimic: daca ar fi membru, tot protejarea propriei piei ar fi scopul, nu intelegerea Arhitectului sau a Pietrei Filozofale. In “Patul lui Procust” sau in care roman era evaluarea filozofica a unei curve? Aminteste-ti ridicolul situatiei din roman si… trezeste-te!!!
3. “Nu sunt de acord cu Lord Acton – Puterea nu corupe, Puterea înnobilează.” – Aici contrazici vreo 100.000 de analisti din multe epoci. Iar aceia aveau profunzime: nu s-ar fi lasat pacaliti de unul ca Base nici 10 secunde.
4. Nu sunt nostalgic comunist, si in nici un caz revansard (nu “revansist” cum ai scris in mod gresit). (Si de fapt ce crima ar fi daca unii cetateni ar dori sa traiasca -din nou- in socialism?) Da, pe vremea aceea Ceausescu se straduia sa mentina salariul maxim la cel mult de 4 ori salariul minim! Ce e rau in asta? Nu, ai sa zici ca e bine asa cum e astazi: 80.000eur/500lei. Ca sa nu mai amintesc de cota unica de impozitare; ce geniu trebuia sa fii ca sa prevezi cat de mult va adanci prapastia dintre bogati si saraci? Sau: unde e clasa mijlocie, ca n-o vad? In afara de Petre Roman, cred ca nimeni n-a avut curajul sa atace acest subiect de-a lungul anilor.
septembrie 5, 2008 la 6:13 pm
Dar, de ce va referiti la avramescu. Cine mai e si asta ?
Intr-adevar, e greu de intilnit ceea ce au intilnit romanii prin votul dat in urma cu 4 ani. Numai in basme poti gasi asa ceva.
MIHNEA, te-mbeti cu apa rece: lupu isi schimba doar parul, nu si naravul.
Depinde foarte mult de cantitatea de “lichid” existent la un moment dat in corp. De aici vine si “innobilarea”, cum ii spui tu.
septembrie 5, 2008 la 8:04 pm
Asa se intampla si la dvs in partid.Mai ales in Dambovita,unde PSD a cam pierdut contactul cu poporul.Am auzit ca acum se cearta pe colegii.Tot aia care nu au fost in stare de nimic.De saptamini bune nici presa nu au mai bagat-o in seama.Nici cu desfintarea teatrelor nu au fost in stare sa adopte o pozitie. Sunt aroganti si destul de sireti.Nu mai prezinta incredere.
septembrie 5, 2008 la 8:10 pm
Nu cumva un rege al intunericului aveti in PSD? Ala care acum s-a trezit sa schimbe constitutia! Cum face ca numai in momentele cheie tranteste cate o piatra in balta?
septembrie 5, 2008 la 8:58 pm
De unde sa scoata Negru Imparat 250 de voinici care sa se bata in lupta dreapta si sa mai si castige in tarisoarele trasate de Tari-Sageata Imparat? Stolobocii de soi sunt atat de rari…incat, pusi laolalta dupa alegeri, abia vor putea face un grup parlamentar! De Guvern…. ce sa mai vorbim!
Nu-i asa ca era mai buna lupta electorala la gramada?
Ce o sa le rupa Base picioarele sfetnicilor care l-au povatuit sa sa se ia la tranta cu cei 322 de parlamentari doritori de atarnarea(suspendarea) Negrului Imparat !
septembrie 5, 2008 la 10:58 pm
De prin urbea lu’ Bucur…
In timp ce unii “turisteaza batand mingea” prin Hanul lui Manuc sau Carul cu Bere, eu ce credeti ca “facui” joi la doi prin Bucuresti? Ei bine …am dialogat national!…
http://sorinplaton.wordpress.com/2008/09/05/dialoguri-nationale/
Cu stima,
1=
septembrie 6, 2008 la 11:57 am
OK, am să cobor un pic nivelul de limbaj al discuţiei ca să fiu mai explicit. În toată această treabă omul Traian Băsescu contează mai puţin cât timp ceea ce face el ca preşedinte este o acţiune care reprezintă Ţara şi nu propria persoană.
Atunci când Traian Băsescu spune “vin la tine să o facem” nu vorbeşte în calitate de preşedinte, atunci când este la un pahar de vorbă cu Gigi Becali şi echipa Steaua, iar nu este în calitate de preşedinte, atunci când face un accident în faţa primăriei capitalei, este şofer nu preşedinte. Când însă vorbeşte în calitate de preşedinte, lucrurile stau un pic diferit.
Să presupunem că un copil are o mamă groaznică, îl bate, îl arde cu ţigara, mai ştiu eu ce face acea mamă denaturată. Când însă un alt copil îi înjură primului mama (sau de mama, dacă vreţi) el nu îi înjură efectiv mama, cea denaturată, cea care are un comportament inuman, ci îl înjură chiar pe copilul care suferă acţiunea mamei.
Cu alte cuvinte, domniilor voastre, oricât de rău şi declasat vi s-ar părea domnul Traian Băsescu (nu discut cât de reală este părerea dumneavoastră pentru că nu am eu capacitatea nominală de a face asemenea aprecieri), este evident că “înjurând”, făcând băşcălie de preşedintele ţării faceţi băşcălie de România, pentru că nu loviţi în preşedinte, cel despre care vorbiţi, ci în imaginea ţării, după cum se întâmplă şi în conflictul dintre cei doi copii despre care am vorbit mai sus.
septembrie 6, 2008 la 3:18 pm
E total deplasata paralela: mama/copil, cu tzara/Base; ar fi de-ajuns sa spun pentru moment ca tzara nu i-a facut nimic matrozului. Mai bine incearca cu base/PDL, avand in vedere cearta curenta intre partide.
septembrie 6, 2008 la 3:40 pm
@Bibliotecaru
Domnule draga, scuza-ma ca-ti spun de-a dreptu, dar bati campii si nici macar cu gratie. Basecu trebuie sa fie presedintele tarii si sa se comporte ca atare si cand doarme, iar daca nu este capabil de acest lucru, el este cel care pateaza imaginea tarii si merita pe deplin porecla Base si din pacate aceasta este o sanctiune mult prea banda pentru inaginea pe care o creaza Romaniei si fata de bataia de joc si dispretul pe care il arata fata de poporul roman ninus mafiotii lui de suflet.
septembrie 6, 2008 la 5:09 pm
@ Domnu’ bibliotecaru
Va tare multumesc ca ati coborit “nivelul de limbaj al discutiei” pina la nivelul meu modest de intelegere, ca cu (cacofonie nervoasa) nivelul ridicat de pina acum n-as fi inteles in vecii vecilor ceea ce trebuia sa inteleg: ca cind (aceeasi sursa cacofonica) rostesc cuvintul Base trebuie sa ma ridic in doua, si anume pe cele din spate! Si sa-mi fie rusine! Merci!
septembrie 6, 2008 la 5:53 pm
Biblio,
Ai plecat de la faptul ca apelativul Base nu ti se pare ok si ai ajuns la chestiunea injuraturilor si a mistourilor ceea ce ma face sa cred ca vrei sa ai dreptate cu tot dinadinsul. Eu zic ca una e sa scrii Base si alta este sa folosesti injurii la adresa presedintelui.
Ti-am explicat cum vad eu chestiunea cu apelativul Base dand exemplu pe Gorbaciov caruia i se spune Gorby ca un semn de simpatie, apropiere. Nu mi-ai raspuns.
Oricum pe fond eu iti dau dreptate. Faptul ca in esenta urmaresti sa ridici nivelul dialogului este de apreciat. Numai ca nu stiu daca ai gasit cea mai buna formula pentru a-i convinge pe ceilalti. Pe de alta parte treaba cu
“OK, am să cobor un pic nivelul de limbaj al discuţiei ca să fiu mai explicit.”
nu mi se pare fair din partea ta avand in vedere ca toti cei de aici ti-au raspuns elegant la comentariul in care tu puneai egal intre folosirea apelativului Base si lipsa respectului pentru imaginea Romaniei.
septembrie 6, 2008 la 6:14 pm
@ Bibliotecaru`: sunt f. necajit ca trebuie sa te “amendez” – n-am crezut in veci ca vei construi sofisme. Altfel, te asigur de respectul meu…
septembrie 6, 2008 la 11:18 pm
@ Victor, Augustin
Dacă observaţi că nu am spus că am să cobor nivelul discuţiei, ci nivelul de limbaj al discuţiei, ceea ce înseamnă ceva diferit de nivelul de înţelegere, poate nu vă arătaţi jigniţi. Acest anunţ urmărea să introducă un avertisment pentru expresii de tipul “vin la tine să o facem” sau “îi înjură primului mama (sau de mama, dacă vreţi)” (şi au mai fost câteva mai “plastice” la care am renunţat) şi nu avea nimic de a face cu nivelul de înţelegere.
Oricum, domniile voastre interpretaţi cum vreţi.
septembrie 6, 2008 la 11:40 pm
@ lao tse
“E total deplasata paralela: mama/copil, cu tzara/Base; ar fi de-ajuns sa spun pentru moment ca tzara nu i-a facut nimic matrozului.”
Aţi înţeles un pic pe dos. Sunt doi tineri X şi Y. Tânărul Y îl înjură pe tânărul X de mama, dar el de fapt îl înjură pe X şi nu pe mama lui X. Mai mult, nici X nu simte că înjurătura se adresează mamei sale, ci o receptează ca fiind adresată sieşi. Cu toate acestea mama este cea înjurată.
“Mama denaturată” a fost inclusă în discuţie doar pentru ca să exclud motivul iubirii filiale a lui X către mama sa, care în contest este ceva secundar.
Exemplu aceasta, care nu merge până la identificare, s-ar traduce pe scurt în “unde dai şi unde crapă”. Vorbind lipsit de respect despre preşedinte, vorbeşti implicit lipsit de respect şi faţă de Administraţia Prezidenţială. Dovada este foarte aproape. Deoarece s-a tot vorbit că parlamentarii sunt nişte afacerişti, că nu fac decăt afaceri, fură cu nonşalanţă, nu vin la şedinţe, îşi măresc salariile, dorm în şedinţe… recunoaşteţi cu toţii aceste vorbe, nu-i aşa?, în timp Românii şi-au mutat neîncrederea de la nivelul parlamentarului către întreg Parlamentul. Astăzi instituţia care ar trebui să fie cea mai democratică, Parlamentul României, este instituţia care trezeşte cea mai mare neîncredere populaţiei. Nu e un pic absurd? Am explicat, sper eu, destul de clar, ce se întâmplă de fapt.
Acum câteva zile am văzut foarte mulţi susţinători ai ideii monarhiei pentru România. Printre prietenii Casei Regale, care aveau o reacţie firească, erau şi simplii cetăţeni, oameni tineri, care nu aveau nici un fel de legătură cu casa regală. Ei bine, aceştia nu mai vroiau nici pe domnul Traian Băsescu preşedinte, nu vroiau nici pe domnul Adrian Năstase preşedinte, nu vroiau nici pe domnul Ion Iliescu, nici pe Emil Constantinescu, nici pe dl Corneliu Vadim Tudor… vroiau un rege. De ce? Pentru că regele reprezintă, pentru domniile lor, garanţia demnităţii. Iată deci că acel “Băse”, sau “Ţapu” sau “Ilici” a fost tradus în timp, pentru o masă de cetăţeni importantă, în “nici un preşedinte nu este bun”. Miştoul relativ la preşedinte s-a tradus în neîncrederea faţă de funcţia în stat.
Avem deci o populaţie care nu are încredere în Preşedinte, Parlament, Guvern, Justiţie… şi nu poate spune nimeni că nu este aşa. Mai rămâne Armata şi Biserica, adică un guvern militar şi monarhie, ne întoarcem pe timpul Mareşalului Antonescu (poate nu este aşa de curios că mulţi susţin astăzi imaginea Mareşalului Antonescu şi îşi doresc un astfel de lider). Iată că acel “Băse” mie nu-mi mai pare atât de amuzant. Desigur, puteţi spune “bate câmpii”, dar dacă nu e aşa?
septembrie 6, 2008 la 11:47 pm
@ Ged
Probabil că domnia voastră vedeţi preşedinţii dormind în costum. Este posibil să fie aşa, eu nu cred. Preşedintele Putin merge la peşte, Preşedintele Bush nu mai vorbesc, stă mai mult în vacanţe şi la distracţie, Preşedintele Sarkozy se distrează la maximum şi mai o face şi cu presa după el. Dar dacă dumneavoastră spuneţi că preşedinţii sunt atât de stresaţi de funcţie că patru ani de zile nu merg nici la toaletă fără cravată, e OK. Dar aş vrea să vă întreb ceva, funcţia pe care o aveţi domnia voastră doboară (nu gradul ci…) statutul dumneavoastră de om? Preşedinţia nu este altceva decât o funcţie a statului, un loc de muncă. De ce credeţi că ar trebui ocupată de un supra-om?
septembrie 7, 2008 la 12:05 am
@ Victor
Stimate domn, dacă domnia voastră îmi spuneţi cu sinceritate că folosiţi acest “Băse” sau diminutivul “Băselu” şi faceţi asta “ca un semn de simpatie, apropiere”, să ştiţi că eu vă cred. Sper numai să fiţi sincer, să nu par chiar prost.
septembrie 7, 2008 la 9:40 am
@Bibliotecaru
Nefiind eu specialist in injuraturi, constat totusi ca am inteles f bine ce ati vrut sa spuneti. Si repet acum, mai incredintat decat prima data: e total deplasata paralela dvs. Raportul tzara/Base nu se potriveste cu mama/copil. Va mai aduc un argument: pt Base, tzara nu inseamna chiar nimic, nu are nici o legatura cu ea, deci nu o putem compara in nici un caz cu o mama… Stiu ca si alti politicieni sunt in situatia asta, dar baselu are un plus. El mai si calca pe cadavrul oricui, nefiind interesat decat de pielea proprie si a membrilor familiei.
Pt monarhie e necesara o discutie f lunga. Va amintesc cum am sarit in bratele capitalismului, pt ca eram satui de Ceausescu. Eu personal nu sunt deloc multumit de acel salt. Si in ziua de azi, daca s-a gasit un nebun care a facut harcea parcea institutiile si a semanat vrajba la toate nivelele societatii, nu inseamna ca singura rezolvare ar fi schimbarea ordinii de drept. (Sau chiar acesta a fost SCOPUL comportamentului sau iresponsabil?… Nu prea cred.) Credeti ca in USA sau in Anglia exista in constitutie acele detalii si incorsetari pe care le dorim noi acum? Pai nu vedeti ce argument are el si camarila lui pentru a numi sefii procuraturii? Ca nu scrie in constitutie ca NU numeste el !!!!!!!!!!!!! Pai in care tzara ar tine un asemenea argument? Nu vedeti ca din cauza lui trebuiesc schimbate atatea legi, doar din cauza ca el cauta sa se strecoare printre ele? Da, asta e ocupatia lui: sa se strecoare. Asta a dus la isteria actuala, de a face atatea schimbari legislative. Toata tzara e data peste cap pt un nebun! Credeti ca in USA sau in Anglia ar fi rezistat un asemenea “politician”? Eu zic ca nu, ba chiar ar fi fost norocos sa scape doar cu demisia; poate l-ar fi bagat pe undeva…
septembrie 7, 2008 la 4:48 pm
@ lao tse
Stimate domn, am impresia că de fapt vreţi să mă contraziceţi, indiferent ce spun. Nu am să caut în jocul dumneavoastră. Cineva cu o inteligenţă medie şi cu o oarecare bunăvoinţă, nu se poată să nu priceapă ce spun eu acolo. Cum nu vă suspectez că nu aveţi o inteligenţă medie, vă suspectez că nu aveţi bunăvoinţă în a înţelege. Nu am să duc deci o discuţie dincolo de nori pentru a vă face pe plac.