Geografia salveaza Romania

Dragi prieteni ai blogului,

Stiu ca ati fi dorit mai multe comentarii din partea mea in legatura cu votul din Parlament. Le voi face in zilele viitoare, inclusiv la un post de televiziune. Am asteptat, deocamdata, sa iasa puroiul din comentariile unor forumisti sub acoperire care au incercat sa invadeze blogul, pe baza unor directive politice. Comentariile lor, scrise cu inteligenta celor care incep fiecare fraza, de regula, cu “Ce p…a mea” nu-si vor gasi niciodata loc pe acest blog.

Deocamdata, dragii mei prieteni adevarati, m-am gandit sa scriu, intr-un fel, despre geografie, daca despre istorie inca nu se poate.

                                                                        xxx

                       Mi-a atras atentia, zilele trecute, un subiect caruia cred ca suntem datori sa-i dam mai multa importanta: ordinul lansat spre dezbatere de Ministerul Sanatatii, cu privire la noi reglementari ale activitatii scolare. Conteaza acest subiect, fiindca face parte din discutia ultimilor ani cu privire la imbunatatirea calitatii invatamantului romanesc si, din punctul meu de vedere, este reprezentativ pentru un anume tip de gandire. Gandirea limitativa, secventiala, inadaptata la realitate si nepractica – indraznesc sa spun ca ea reflecta, de altfel, caracteristicile sistemului de educatie romanesc al momentului. Pe cei scandalizati de afirmatia mea ii rog sa-si aminteasca antologicele citate din teze si lucrari, sau declaratii ale elevilor la iesirea de la examenele nationale, care la stirile TV sunt prezentate ca amuzante, dar rezonanta lor e, de fapt, dramatica: ele reflecta o generatie care nu numai ca vede in scoala un apendice al propriei vieti, un element inutil, dispensabil si trecator, dar respinge organic ideea ca ar putea avea nevoie de educatie pentru a-si construi o viata implinita.
Care sunt masurile gandite de acest nou proiect? Trec peste aberatia potrivit careia o mare parte din invatamantul preuniversitar (clasele I-IV, VIII si XII) ar trebui sa-si desfasoare activitatea dimineata – in conditiile in care, in mediul urban, 50% din scoli inca functioneaza in doua schimburi, din lipsa de spatiu si supraaglomerare. Sau peste ideea ca numarul maxim de copii admisi intr-o gradinita va fi 20 – asta imi aminteste de un proiect mai vechi al Ministerului Educatiei, inrudit intru viziune cu acesta, care facea gradinita obligatorie, in conditiile in care anual vreo 10000 de copii numai in Bucuresti raman pe dinafara din cauza crizei de locuri. Se pare ca apetitul elevilor pentru scoala va fi imbunatatit considerabil de faptul ca nu vor mai da extemporale lunea si vinerea – pentru a-i pregati, probabil, pentru o viata in care se vor concentra la serviciu doar martea, miercurea si joia. Ora de educatie fizica nu va mai fi ultima din program, ceea ce cu siguranta va contribui considerabil la atmosfera si confortul din salile de clasa – cate scoli din Romania au sali de sport bine utilate, cu vestiare, dusuri etc (desi, ca sa respect adevarul istoric, ar trebui sa intreb “cate asemenea sali de sport s-au mai construit dupa 2004″)?
Ca sa ne mai delectam putin cu filosofia de dezvoltare a executivului actual in materie de invatamant, iata ce avea de spus o consiliera a ministrului educatiei, in sprijinul unei recomandari facute de inspectoratul scolar Bucuresti, pentru reducerea volumului temelor pentru acasa ale elevilor: “in weekenduri si vacante sa se dea altfel de teme, de culturalizare, gen mersul la Opera, vizite la muzeu sau voluntariat”; bineinteles ca subtilitatile intrigii din Traviata vor suplini cu usurinta lacunele de exprimare si gramatica ale majoritatii covarsitoare a elevilor romani… Nu mai vorbesc de voluntariat, o activitate consacrata si familiara, de altfel, in societatea noastra – atat de consacrata, incat poate indeplini cu succes un rol de formare si educare a copiilor de clasa a doua. Consiliera respectiva isi exprima convingerea ca masura va fi preluata la nivelul intregii tari, fiindca “de obicei, Bucurestiul da trendul”. Da, prieteni, si in politici educationale exista trenduri, si ele sunt incurajate de minister! Sa nu va mai mirati atata de  felul cum se imbraca elevele la bacalaureat, fiindca e aprobat de la guvern.
Diversi “reformatori” propun masuri care, in opinia lor, vor imbunatati calitatea scolii, dar ignora faptul ca scoala tinde sa fie, pentru tot mai multi elevi, fie o tortura interminabila, compusa din lucrari de control si care slaveste memorarea cat mai fidela a unor date, fie o afectiune temporara, care trece repede si se face doar in copilarie – precum scarlatina.
In tot acest timp, adevaratele probleme ale scolii sunt ca un elefant imens, plasat in mijlocul sufrageriei, de care nimeni nu vorbeste, ca si cand ar fi cea mai fireasca si naturala prezenta: inadaptarea programelor scolare la realitatea curenta, volumul mult prea mare de informatii pe care elevii sunt obligati, in mod ineficient, sa le parcurga, metodele axate pe inmagazinarea pasiva a unor date si nu pe incurajarea exprimarii si dezvoltarii abilitatilor si talentelor individuale, cadrele didactice de a caror stimulare si punere in valoare nu se preocupa nimeni (dar si cele cu o pregatire prea slaba sau cu abilitati insuficiente). Si, in final, lipsa aproape desavarsita a pregatirii pentru viata reala pe care ti-o ofera educatia romaneasca astazi.
E o boala care s-a agravat in timp. Incercari de reforma au fost multe, si cautarile au fost uneori frenetice. Dupa 2007 insa, dispunem de un potential imens, pe care l-am putea folosi foarte simplu: experienta, asistenta si expertiza existente la nivelul UE, care cuprinde sisteme educationale mult mai performante decat noi. (Un exemplu simplu, periferic aproape; se dau directive – corecte, pe fond – in privinta greutatii admise a ghiozdanelor si se cauta in disperare solutii ca ele sa fie aplicate, dar se ignora rezolvarea simpla la care au recurs deja atatea state mai mature decat noi: dulapurile pentru pastrarea manualelor si caietelor in scoli). Ajutorul este, acum, la indemana noastra, iar sfaturile si viziunea nu lipsesc. Iata ce are de spus comisarul european pentru Educatie, Cultura, Formare si Tineret, despre rezultatele slabe ale invatamantului romanesc: “E nevoie de un acces mai bun la invatamant si de sporirea calitatii invatamantului si nu numai in perioada preuniversitara ci, daca e posibil, pe tot parcursul vietii. In primul rand e vorba de reforma curriculara, iar scolile (…) trebuie sa se bucure de o mai mare atentie din partea autoritatilor. Trebuie sa investiti mai bine si mai mult. Profesorii sunt si ei importanti, sunt parteneri-cheie, fara ei reforma nu e posibila. Ca aveti calculatoare sau nu, ca aveti mai multi copii intr-o clasa, acestea sunt lucruri importante, insa ceea ce conteaza pentru calitatea invatamantului este calitatea profesorilor”. Nimic despre interzicerea extemporalelor lunea, deci…
Programul de guvernare al PSD va pune -sunt convins - un mare accent pe dezvoltarea educatiei, si vom demonstra angajamentul nostru cand vom ajunge la guvernare. Credem ca, inainte de toate, este nevoie de o perspectiva cat mai realista si mai cuprinzatoare asupra reformei educatiei si sanatatii elevilor. Una dintre marile provocari ale viitorilor ani este aceea de a creste calitatea invatamantului, alaturi de extinderea accesului la educatie pentru copiii din mediul rural. Revizuirea sistemului de examinare la nivel national trebuie realizata intr-un mod serios, pentru a gasi o formula stabila si eficienta, nu in mod improvizat cum sa intampla acum. Miile de unitati de invatamant care nu ofera conditii normale pentru elevi trebuie reabilitate in ritm accelerat. Sistemul de evaluare a scolilor trebuie pus la punct si implementat cat mai rapid. Tentatiile financiare trebuie eliminate prin cresterea veniturilor cadrelor didactice. Tocmai de aceea trebuie sa vorbim de ansambluri de masuri in domeniul educatiei, corelate si implementate in mod coerent de catre cei care gestioneaza sistemul.
Si inca ceva: sa nu interpretati stirea de joi, despre succesele internationale ale olimpicilor romani la geografie, ca pe un contraargument la critica mea. Reusitele individuale au fost mereu o caracteristica a romanilor, independent de sistem – sau uneori chiar in pofida lui.