Ieri, am descoperit, cu surprindere, ca Basescu are un caracter foarte urat. Dupa ce, in 2005, a pus-o pe Monica Macovei sa schimbe legile pentru a ma trimite direct in instanta si a luat-o peste boc (sic!) de la Curtea Constitutionala si Inalta Curte de Casatie si Justitie, dupa ce a incercat sa ma trimita in instanta cu propriul sau aviz si a luat-o din nou …de la Curtea Constitutionala, dupa ce a pierdut, cu partidul sau alegerile locale si primaria Bucurestiului, dupa ce a aflat ca Parlamentul, la nivelul Comisiei juridice nu se lasa manevrat de Daniel Morar, pentru a trimite dosare politice in instanta, Basescu – spun, intre altii, cei de la Hotnews – l-a chemat pe Morar si i-a cerut sa dea drumul la tot ce gaseste in magazie la DNA ca dosare posibile pentru adversarii politici. Aceiasi informatie a fost comentata si la reuniunea noastra de partid, de luni. Se spunea ca Basescu i-a cerut lui Morar sa fie facute dosare inclusiv pentru membrii de familie ai adversarilor politici.
De aceea nu ma mira ca, in timp ce eram la Comisia juridica, unde s-a votat practic un NUP la mizeria de incercare a lui Morar de declansare a unui dosar penal impotriva mea, PE SURSE primite la o agentie de perete a Cotrocenilor, se anunta un eventual dosar – pe teme de finantare de campanie electorala, de data asta ( dar nu din 2008, ci din 2004, probabil pe modelul dosarului afiselor lui Iliescu, din 1997!), – care sa poata fi trimis, IN SFARSIT, la instanta (direct, prin ocolirea Parlamentului).
Acestea sunt motivele pentru care am fost surprins, ieri, sa constat ca Traian Basescu are un caracter urat. Nu ma asteptam.
iunie 19, 2008 la 8:40 am
Domnule Prim Ministru
Va multumesc ca mi-ati atras atentia. Mi-ar fi scapat si mie ca Basescu are un caracter foarte urat.
Lasand gluma de o parte, ma intreb daca presedintele realizeaza ca intra decisiv si fara posibilitate de iesire in zona ridicolului.
iunie 19, 2008 la 9:01 am
eu as insista pe judecarea in instanta a unor asemenea ineptii cu coruptia din campania electorala
iunie 19, 2008 la 9:02 am
a depasit demult masura, dl.basescu. numai ca totul are un pret in viata. cred ca, atunci cand ii va veni domniei sale nota de plata nu o sa mai aiba cu ce sa o achite…
ultimele actiuni in ceea ce va priveste arata doar ca disperarea este cote inalte, are febra mare si face greseli.
este cel mai dureros cand cineva pierde pe mana sa…pe cine sa mai acuze si cine sa il mai creada?
oamenii poate nu mai sunt interesati de politica, dar nu sunt limitati.
cel mai aspru o sa il judece ai lui, de acolo o sa ii vina tot. pe formula cunoscuta.
iunie 19, 2008 la 9:15 am
Chiar sunteti surprins ?! Dupa atatia ani, in care si-a dovedit potentialul malefic, TB nu mai surprinde pe nimeni. Imi pare rau de ce vi se intampla, dar sunteti un potential candidat la Presedintie si incep atacurile murdare. Din nefericire pentru el, TB nu mai este simpatizat de alegatori, iar alianta PDL – PNG il face si mai urat (si la figurat).
iunie 19, 2008 la 9:15 am
Eu ma cam abtin sa glumesc pentru ca lucrurile sunt cu adevarat grave, foarte aproape de filmele de groaza. Eu am avut asa ceva printre angajatii teatrului si va rog sa ma credeti ca nu stiam pe unde sa mai scot camasa, intrase dracul intre ei, erau de nestapanit, incruntati mereu si fara vlaga. Am avut sansa sa plece si brusc s-a facut liniste si lucrurile merg extraordinar.Poate sa incercam cu ceva sfestanii, dar cand ma gandesc si ce caracter au popii tot cu plecatul mi-e speranta.
iunie 19, 2008 la 9:20 am
Traian Basescu NU are un caracter urat, ci INFECT, MALADIV
iunie 19, 2008 la 9:32 am
Serios? Nu mi-am dat seama pana acum…
E mai mult decat ridicol; e penibil si imatur, ca sa nu zic ca frizeaza patologicul. Gen “vreau toate jucariile si pe alea pe care nu le pot avea, mai bine le sparg si ii bat si pe posesorii lor. Pe ei si pe mama lor, care le-a cumparat!”.
iunie 19, 2008 la 9:39 am
@ Adrian Năstase
Avantaj faţă de Traian Băsescu
Nu folosiţi barbarismele inventate de comunişti. Amintesc numai două:
1) Verbul „a concluziona”. Văd că a intrat acum şi în DEX.
Există în limba engleză tendinţa de a transforma unele cuvinte ce au intrat iniţial în limbă ca substantive, în verbe predicative. Dar nu trebuie aplicată automat această regulă şi în limba română. De fapt, nici nu cred că activiştii comunişti au aplicat această regulă atunci când au derivat de la substantivul concluzie, verbul „a concluziona”. La ei era vorba despre ignoranţă crasă. Ei nu ştiau că în limba română existau deja verbele „a conchide” şi „a conclude”. DEX le păstrează. Felicitări, DEX!
2) Verbul „a atenţiona”. Constat că îl foloseşte şi profesorul universitar Tom Gallagher, ziarist la România liberă. Dar este un barbarism inventat de activişti comunişti. Ei au derivat acest barbarism folosit ca verb predicativ, de la substantivul atenţie. Înainte de venirea comuniştilor la putere, cuvântul atenţie intra în două construcţii predicative, cu valoare antonimică: 2a) „a atrage atenţia”, şi 2b), „a abate atenţia”. Nu cred că trebuie să renunţăm la ele. Chiar dacă barbarismul „a atenţiona”, cu semnificaţia „a atrage atenţia”, s – a impus temporar.
Nu l – am auzit pe domnul Adrian Năstase folosind aceste barbarisme de sorginte comunistă. În schimb, preşedintele României, Traian Băsescu, foloseşte în public barbarismul „a concluziona”. (Sînt curios dacă doamna Adriana Săftoiu, pe vremea când lucra la Cotroceni, a încercat vreodată să îl corecteze.)
Cred că toate documentele de partid ale PSD – ului trebuie să evite aceste barbarisme. Bănuiesc că deja le evită.
iunie 19, 2008 la 9:57 am
Eu cred ca Basescu are din pacate un caracter NOCIV!
Nu stiu cum o sa puteti sa rezolvati problema de perceptie pe care o creaza acest personaj sprijinit de o suma de personaje influente ale intelectualitatii romane fara opera (in sensul valorii internationale) CARE VA URASC.
Oamenii astia nu stiu sa construiasca decat jocuri lose-lose degenerate din cardasii cu aura de win-win. Siajul corabiei acestor Judecatori-Jucatori care navigheaza in mocirla murdareste peste masura orice adversar.
Va scriam intr-o postare precedenta despre principiul chinezezc ” Excesul de Yang, devine Yin”. Cred ca numai asta v-ar putea scoate din situatia in care masele, obosite sa cantareasca daca sunteti sau nu vinovat, vor claca si vor adopta perceptia comoda: Mai da-l dracu’ pe Nastase, ca ne-am saturat de problemele lui.
Ca sa puneti in evidenta excesele (abuzurile) acestei gasti de loseri, aveti nevoie sa faceti o miscare surprinzatoare, nebazata pe institutii (asta-i Yin in cazul asta), ci strict pe laturile mai putin relevate ale personalitatii dumneavoastra. Iesiti la lupta ofensiv, dar nu ofensator! Transformati-va intr-un strudiu de caz si supuneti-va voluntar judecatii obstei circumscriptiei in care veti candida, eventual printr-o formula de social-drama sau alte forme incitante de debate.
ALTFEL, vor incerca sa induca in PSD ideea ca sunteti, datorita imaginii, piatra de moara legata de picioarele acestui partid. Jucati-va cartea spectaculos! Asta-i … succesul in comunicare este decis de receptori, iar receptorii inteleg lucrurile la nivelul hartii lor mentale. Pe aceasta harta sunt tepe, tunuri, procurorul (si nu avocatul) poporului, executii publice etc. Basescu si gasca amintita se adreseaza direct acestei harti. Aici e problema dumneavostra!
iunie 19, 2008 la 10:16 am
Imediat ce a scapat de tensiune datorita pozitiei Camerei Deputatilor, domnul Nastase zburda jucaus, strecurandu-se printre idei.
Ramane de vazut in ce masura Parlamentul ca putere legislativa se substituie puterii judecatoresti. Ca este asa o recunoaste chiar d-l Nastase care sustine ca referatul Comisiei Juridice este practic echivalent cu un NUP (in argoul tribunalelor, neinceperea urmaririi penale).
Una peste alta d-l Nastase poate fi felicitat. A reusit sa-si rezolve problema. Daca asta il avantajeaza sau nu in politica, pentru domnia sa este o chestiune secundara. Daca esecul in politica, un esec l-ar lasa dezbracat, in dosare,un esec l-ar jupui de piele.
iunie 19, 2008 la 10:37 am
Incepe sa imi placa chestia asta, concomitent cu faptul ca nu ma mai mira nimic. De fapt va ridica mingea la fileu. Ei construiesc dosare, iar dumneavoastra aveti posibilitatea, cu argumente solide, sa demontati pe rand mit dupa mit, si uite asa de fapt consider ca va fac un serviciu, pentru ca daca isi imagineaza ca eu si probabil altii care avem deja aceleasi opinii vor crede in balivernele lor, se inseala amarnic. Nu credeam nici in cel mai frumos vis al meu ca vreodata Adrian Nastase va veni sa se justifice in fata mea, chiar si in cazul unor probleme cusute cu ata alba.
Cum spuneam si anterior, astept cu nerabdare ziua in care o sa fiti acuzat pentru incalzirea globala.
iunie 19, 2008 la 10:46 am
Marii campioni de box sunt mari nu pentru forta loviturilor pe care le dau ci pentru forta si multitudinea loviturilor pe care pot sa le primeasca …si sa ramana totusi in picioare. Derbedeii care lovesc si apoi fug, dupa prima lovitura pe care o primesc ,nu se mai ridica de jos.Dupa ce va fi zburat din postul unde este acum si de unde loveste pe toata lumea , va fi randul acelui personaj sa primeasca lovituri. Atunci se va vedea de ce dvs. sunteti un campion de categoria grea iar individul respectiv s-a ratacit din greseala pe ring cand locul lui era la circ.
iunie 19, 2008 la 10:50 am
@AN,
Si cazul anchetat de DNA la PSD-Baia Mare, al mitei de care este acuzat ca ar fi luat-o dl Vasile Fernea, secretar executiv al PSD-Baia Mare, si apoi transformata in bani pentru partid, intra tot in aceleasi categorii de actiuni ale lui Basescu? Banii in cazul flagrantului au fost insemnati si in prezent prin trezorierul Aristide Roibu se refuza predarea probei, a corpului delict (banii insemnati) la DNA.
Cand veti trece prin Baia Mare ca doar circulati mult poate aflati ceva, poate si mai repede si ne spuneti si noua, asa, ca sa vorbim de cazuri concrete altul decat al dvs?
Dar oare si Bivolaru condus de in corpore de PSD la DNA, tot de Basescu si Macovei a fost lucrat?
Cred ca instituiti o regula ptr Romania, tara cu mare coruptie dar fara mari corupti.
Orice demnitar potential suspectat de coruptie, pe baza multor dovezi si prezumtii indirecte, dintre care prima este miraculoasa avere care ii aseaza pe toti dasteptii nostrii de demnitari fosti si prezenti, in clasa geniilor ba chiar a supergeniilor afacerilor “cinstite”, caci intotdeauna cel anchetat va fi fost lucrat de puterea politica adversa .
Este corect, este frumos, este elegant acest lucru AN?
iunie 19, 2008 la 10:52 am
PS. Recitindu-va postarea se pare ca v-ati grabit si mi-ati raspuns la intrebare si cu DA la toate punctele ei.
Mie, totusi, mi-ar fi si putin rusine…
iunie 19, 2008 la 11:08 am
As mai aduga ceva ce “mi-a venit” intre timip.
Pot sa inteleg de ce DNA nu mi-a raspuns la o sezizare pe care am facut-o cu putin timp in urma vis-a-vis de un caz concret de coruptie de la noi (Timisoara) din cadrul biroului de examinari. Logic nu aveau timp, domne’, doar au de alergat dupa cai verzi pe pereti, Gheonoaia si balaurii cu sapte capete din povesti.
Luptam cu dusmani imaginari, si coruptia asta marunta care ne toaca marunt zi de zi, ramane asa, o face bine la psihic si sanatate … domne’!
iunie 19, 2008 la 11:16 am
@AN,
Si fiindca va referiti la Macovei un extraterestru avand impresia ca pe Terra, in Romania ministrul de justitie are in fisa de post relatia dinte un presedinte de republica si un fost prim ministru si alte cateva similare.
Si atunci va intreb ca tot o criticati:
Se poate afirma si despre dna Macovei ca a facut la justitie ca a facut Chiuariu, care cu a sa gasca a scat acest minister cheltuind in cele 9 luni de mandat cca 600000euro pe stimulentele acordate gastii?
Stimulente pe care actualul ministru le-a taiat.
Osre tot asa o sa faca si Oprescu existand exemplu si Oprescu cu gasca sa care nu stiu cat este de nesatula?
Ce o sa faceti dvs cu gasca Dvs cand o sa ajungeti intr-o demnitate superioara?
E momentul ca la aceasta ultima intrebare sa raspundeti in clar ca o profesie de credinta , nu credeti?
iunie 19, 2008 la 11:57 am
Domnule Nastase,
Nu cred ca ati descoperit caracterul urat al lui TB de-abia ieri. Mai ales ca ati fost vecin o buna bucata de vreme cu el.
Totusi, dosarele pe care le “asmute” impotriva Dvs. nu sunt o noutate (cred ca nici pentru Dvs. si nici pentru noi, cei care stim cum s-au derulat pana acum lucrurile).
E clar ca ori de cate ori Dvs. va intariti pozitia, se va incerca discreditarea cea mai ordinara de care sunt capabili adversarii politici.
Insa nu inteleg de ce insista cu astfel de dosare!? Si imi este cu atat mai neclar, cu cat iau in calcul urmatoarele:
1. pana acum NICI MACAR UN DOSAR nu s-a dovedit a fi fondat;
2. oamenii au inteles care este, de fapt, miza: sa va scoata din “jocul politic”;
3. ati demonstrat in acesti 4 ani ca sunteti prea puternic pentru a fi doborat cu una-cu doua;
Totusi, care este miza? Ei nu inteleg ca au intrat intr-un joc pe care l-au pierdut si pe care urmeaza sa-l piarda din nou?
PS: Nu mi-ati mai raspuns de multa vreme la intrebari
iunie 19, 2008 la 12:05 pm
Base saracu e un personaj depasit deja……s-a saturat romanu de marinarit.
……Sper ca vom fi inspirati in 2009 si vom avea un candidat ”perfect” care il poate dobora pe Ba-sexy
Sincer va spun, ca m-am blocat la momentul 12.12.2004, cand am ajuns la sediul de partid din Zalau si mi s-a zis ca am pierdut
Noi pur si simplu NU TRAIM BINE!!!!!!!
iunie 19, 2008 la 12:17 pm
Domnule Adrian Năstase, sunteţi jurist, deci ştiţi că o comisie juridică nu poate vota, nici teoretic, nici “practic un NUP”:)
Politicul n-ar trebui să influenţeze de nici o culoare justiţia. Mie îmi pare rău pentru dumneavoastră ca om pentru hărţuiala prin care treceţi, dar ştiţi că le-aţi aplicat-o altora, când eraţi prim-ministru. Ştiţi foarte bine la ce mă refer. Şi la cine. Şi nu avea nici un fel de imunitate, ca dumneavoastră, acum.
Chiar nu văd de ce trebuie făcute atâtea discriminări între cetăţeni, care ar trebui trataţi egal, cu o unică măsură, în faţa actului de justiţie.
Sunt de acord cu dumneavoastră, am şi scris de altfel – printre altele, un editorial citat în faimosul top 3 de la Cotroceni: DNA face poliţie politică. Morar trebuie schimbat, în august. Monica Macovei a fost un dezastru pentru justiţie. Rareori ai de-a face cu o persoană mai plină de fariseism (adică, ea era justiţiară, dar părinţii ei locuiau în casa unor proprietari de drept nedreptăţiţi de justiţie, injustiţie pe care Înalta Curte a remediat-o după ce n-a mai fost ea ministru al Justiţiei).
Nu sunt de acord cu dumneavoastră în privinţa lui Traian Băsescu, atunci când spuneţi că are un caracter foarte urât: n-are:)
iunie 19, 2008 la 12:23 pm
Da, acestea sunt armele lui Basescu, il duce capul prea putin sa poata purta o lupta politica bazata pe fair play. O alta problema care trebuie insa semnalata este legata de existenta datelor referitoare la acte de coruptie, mita, evaziuni, influenta, etc., pe care acest domn “triunghiular” le-a acaparat si inregistrat in jurnalul de bord. Cum se explica faptul ca “crucisatorul” nu poate fi acuzat, el nu are dosar si orice informatie care i-ar fi putut aduce probleme, nu poate fi gasita. Trebuie sa recunoasteti ca la acest capitol a fost baiat inteligent sau a avut sfat pe masura.
Cat despre actele ilegale desfasurate sub egida sectorului politic romanesc de-a lungul anilor, nici nu are rost sa povestim. Sunt atat de multe, ample si voalate incat nici nu ne dam seama ce importanta au avut acestea in aparitia la nivel national a unui nou mod de gandire si abordare a realitatilor in care traim. Nu stiu voi, cei care postati pe acest forum cu cat de multa mizerie ati luat contact in aceasta tara, dar eu pot sa zic ca am vazut mizerie de dimensiuni cosmice, cel putin pana acum, la varsta de aproape trei decenii. Mai mult doresc sa mentionez ca ce se intampla in Romania nu e ceva nou, pentru societatile asa zis “democratice”, dimpotriva, aceste “traditii” isi au radacinile adanc infipte in modelele de dezvoltare ale multor tari democratice, diferenta insa este facuta, in cazul tarisoarei noastre de hibridul sistemului “comunist-democratic” pe care-l traim in ultimii 18 ani. Probabil va intrebati: “Bine si cand se va termina, sau cine este vinovat?”, raspunsul vine de la sine: “Noi, poporul!” Inca nu ne-am trezit din mahmureala provocata de confortul stalinist, ne identificam cu un organism apatic si lenes cand vine vorba despre progres. Totodata, stagnarea este ceea ce convine organismului politic din Romania. Si fiti convinsi ca problemele vor deveni cu atat mai spinoase cu cat vom crede in continuare minciunile celor ce ne conduc. Acum, mai mult ca niciodata este nevoie de trezirea poporului. Este nevoie de atitudine, pentru a scapa de mizerie si de intelegere din partea partidelor politice care se vor succede la conducerea acestei tari. Noi, poporul, trebuie sa intelegem ca nu putem realiza nimic decat prin implicare totala, iar partidele politice, si tind sa cred ca in aceasta toamna sefia va fi preluata de PSD, sunt obligate sa isi aplece urechea la cerintele acestui popor. Este nevoie de o noua viziune politica dle. Nastase si din pacate va fi necesara o abordare inedita a relatiilor politic – economic, relatii care pe parcursul celor 18 ani nu au facut decat sa faciliteze distrugerea sectorului economic prin strangerea cu usa a oamenilor politici dornici de a face ceva. Va putea PSD sa initieze o astfel de platforma si cel mai important sa realizeze cel putin 10% din ea???
iunie 19, 2008 la 1:28 pm
[...] la: “Ieri, am descoperit, cu surprindere, ca Basescu are un caracter foarte urat”, via Nastase. ce m-as amuza…si asa in rest ma plictisesc de moarte…problema e ca in spatiul real [...]
iunie 19, 2008 la 2:39 pm
este o descoperire sau o intrebare retorica?poate ne spuneti mai bine care credeti ca sunt solutiile pentru ca in aceasta tara sa se instaleze normalitatea si statul de drept ……acelasi pentru toata lumea …..sau este o utopie pentru noi sa mai credem in asa ceva?
iunie 19, 2008 la 3:59 pm
Asta este esenta: se poate constitui o “aristocratie politica” separata de economic?
iunie 19, 2008 la 5:12 pm
@AN,
Si oare care ar fi cei pe care-i putem exemplifica ca avand caracter nu foarte frumos dar macar cu care sa nu le fie rusine?
iunie 19, 2008 la 5:16 pm
Dar despre caracterul Ex Prim Ministrului Adrian Nastase, ce ne puteti spune?
iunie 19, 2008 la 5:16 pm
@Mihnea Georgescu
Care sunt dovezile sau argumentele pe care le ai la baza atunci cand spui:
“pana acum NICI MACAR UN DOSAR nu s-a dovedit a fi fondat” ?
Daca poti fi si serios, ca stii ca glumele ti le apreciez, raspunde-mi la intrebare
iunie 19, 2008 la 6:01 pm
Stimati colegi
Blagoslovitul de soarta ion adrian a avut sansa cu care doar cei alesi se pot intilni, o data in viata: o intilnire de gradul 3rei! Omuletul cu pricina (care pe atunci inca nu se inverzise) i-a zis ca il cheama Monica Macovei. (Aceasta s-a inverzit mult mai tirziu, abia atunci cind a fost azvirlita din postul de ministru). Asa cum s-a intimplat si cu alti paminteni care au avut asemenea patanii, bietul Ion a ramas cu oarece sechele: se bilbie, nu mai nimereste tastele si a uitat o mare parte din gramatica pe care, sint sigur, a invatat-o in vacanta dintre clasa I si clasa a II-a. In plus, scuipa venin si ii curg bale pe diverse bloguri. Nenorocirea este ca, din cauza incoerentei in exprimare, a privirilor ratacite si a comportamentului obsesiv, un martor extrem de pretios al existentei extraterestrilor risca sa nu fie luat in seama de catre opinia publica. Si e tare pacat.
iunie 19, 2008 la 9:02 pm
Cu câtă nonşalanţă aruncă unii vorbe de genul :
“parlamentul se substituie puterii judecătoreşti”. Nu-mi vine să cred, cât neastâmpăr.
Ce – ar fi să spun eu că Băsescu se substituie puterii judecătoreşti. Cum sună ?
P.S.
Ştie cineva ce înseamnă prezumţie indirectă?
iunie 19, 2008 la 9:07 pm
Din câte văd, abia acum Traian Băsescu începe marşul spre solitudine, pe un drum care este flancat de politicieni cu piatra ridicată pentru lapidare.
Aş fi impresionat de acei oameni politici care ar avea forţa de sine care să le permită să declare: “Orice ar fi spus adversari mei negativ despre mine, am puterea de a le întinde mâna pentru a colabora în interesul public.”
Să răspunzi cu pumnul atunci când primeşti o palmă, poate oricine, adevărata tărie este să întorci şi celălalt obraz, iar şi iar şi iar… fără să simţi nici un fel de frustrare.
Când lupta începe şi se generalizează, mai contează cine a început?
iunie 19, 2008 la 9:28 pm
@Augustin,
Am spus ca parsesc blogul, dar nu pot sa nu spun inainte de a parasi definitiv baraca , ca nu am intalnit jigodie care sa te depaseasca.
iunie 19, 2008 la 10:32 pm
@ion adrian
Citatul la care te referi tu nu-i apartine lui Mihnea Georgescu. In ciuda faptului ca si Mihnea Georgescu este o persoana care il apreciaza pe AN, cred ca ar fi important sa intelegi ca nu suntem una si aceeasi persoana.
Si te asigur ca sunt si destul de de serios…
Acestea fiind precizate, sa raspund si intrebarii:
Dosarele nu sunt fondate pentru simplul fapt ca AN nu a fost trimis in judecata pentru niciuna din acuzatiile pe care acestea le contin. Ba mai mult, principiul celeritatii tragerii la raspundere, unul din principiile fundamentale de drept, a fost incalcat pana la refuz. Daca dosarele lui AN ar fi fost fondate, sanctiunile pe care le-ar atrage dupa sine incalcarea normelor de drept s-ar fi aplicat cat mai rapid posibil. Daca apelam putin la memorie, ne vom aminti ca din anul 2005 DNA il tot “urmareste” cu aceste dosare. Iar daca dosarele erau fondate, pana in anul 2008 acestea ar fi fost rezolvate.
iunie 19, 2008 la 10:58 pm
@Mihnea,
Sofisme ieftine.
PS. Revin caci nu pot sa nu las neterminat ce am inceput.
deci si acest fir s-a incheiat. Tu nu ai nici-o vina in chestia asta.
iunie 20, 2008 la 12:11 am
Eu imi amintesc ca pe vremea cind erati premier, avizele pentru urmarirea penala erau date de presedintele Iliescu. Deci nu e in nici un caz o inventie a domnului Traian Basescu.
Apoi, care-i problema daca ajungeti in instanta? Bani ca sa va platiti niste avocati foarte buni cred ca aveti. De asemenea, nu cred că va fi greu să vă adresaţi Curţii Europene pentru Drepturile Omului, în cazul în care justiţia noastră ar fi atît de coruptă încît v-ar condamna pe nedrept. Dacă aţi cîştiga un proces la CEDO, aţi fi prim-ministru sau preşedinte decenii la rînd… Deci, care-i problema?
iunie 20, 2008 la 12:33 am
@ ion adrian
Din partea ta e un compliment. Asadar, multumesc!
iunie 20, 2008 la 10:16 am
@ion adrian
Daca principiile de drept sunt pentru tine sofisme ieftine, atunci nu vad cum ai intelege, macar la acest nivel, de ce dosarele lui AN sunt lipsite de orice temei. Caci a intra in detalii de ordin tehnico-juridic in aceasta discutie pare-se ca este exclus…
iunie 20, 2008 la 9:13 pm
De acord cu titlul. Subscriu.
iunie 21, 2008 la 12:56 am
@Mihnea
Şi te înşeli. Dosarul Zambaccian-Eurografica a fost trimis în instanţă.
iunie 21, 2008 la 12:59 am
Daca veti candida in 2009 cred ca va pot ajuta sa cistigati.
Sper sa-mi dati de veste pe e-mail.
Daca nu-l mai aveti Alex Popa vi-l poate da.
iunie 21, 2008 la 1:26 am
@ Bibliotecaru
Domnule, daca nu e o gluma ( absolut sinistra, de altfel) atunci decelez la dumneata o incapacitate (sper temporara) de a rationa.
Zici: “Când lupta începe şi se generalizează, mai contează cine a început?”
Cum, cind statele lumii dau definitia clara si raspicata a “agresorului”?
Cum, cind dreptul statueaza notiunea de “legitima aparare”?
Nu mult dupa al doilea razboi mondial, s-au ridicat voci (in Germania, dar nu numai) care incercau sa tirasca in derizoriu vina statului hitlerist in marea tragedie a secolului. Si pentru ca o abordare directa, frontala, a subiectului avea putine sanse de reusita, s-au incercat invaluiri fine, cu tematici de tipul: “dar victima ce cauta acolo?”, “dar de ce era imbracata in maro?” etc. (Am vazut un film al lui Fassbinder in care, la final, victima era mai vinovata decit calaul!) Si una din cele mai uzitate idei era ca, evident, nu conteaza cine a inceput! Nu stiu de unde ai preluat dumneata aceasta idee, dar e o idee periculoasa, cu care nu avem dreptul sa ne jucam.
Ratiune, domnule, ratiune!
iunie 21, 2008 la 10:00 am
Se mai pregateste un simulacru de solutie la cluj, prin inlocuirea conducerii de la filialele care au rezultate proaste, scapand din vedere adevarata cauza.Taoata echipa de conducere, cu “strategia” din campanie trebuie sa-si dea demisia si aici intra si STRATEGUL CU DIPLOMA Dancu, care si-a confirmat competenta si capabilitatile de trei ori.Nu rezolvam situatia in PSD cluj daca nu se rezolva cauza, ca de aceea avem aceste rezultate care-l caracterizeaza perfect pe Dancu=cauza. Nu trebuie sa ne prefacem ca eliminam cauza sacrificand cativa lideri de filiala{cluj-napoca).Cu o floare nu se face primavara.Va multumesc si asteptam actiunile promise care vor avea efectele scontate, cu siguranta, daca echipa care le va promova este compatibila cu cele din mesaj.Interimatul va solutiona situatia in judetele cu rezultate dezastruoase pentru psd si bune pentru prietenii lor,pdl.Caracterul celor de la Cluj fiind la fel cu cel al lui Base si fiica lui.
iunie 21, 2008 la 12:25 pm
[...] a fost postată aici iar echipa AN (Adrian Năstase) a socotit că e bine să dispară. Posted by asklepios [...]
iunie 21, 2008 la 1:02 pm
@ AN
- Doar ieri ati descoperit ca “Basescu are un caracter foarte urat” ? Va stiam cu un ascutit simt al observatiei … sau vreti sa ne provocati ?
- De cate ori iese prost Presidentu’, este de vina Iliescu si Nastase. Nu se vorbeste niciodata despe Geoana ? Pentru ca Geoana&Co joaca la doua capete. Si atunci se loveste in Nastase, prin toate mijloacele. Sunteti monitorizat de “prietenii” din partid si mai ales din afara lui.
Dar nu aveti dreptul sa gresiti, PENTRU NOI !
Va consider candidatul ideal pentru Presedintie ! Sanse 100%, de unde rezulta panica maxima in randul portocaliilor si atacuri nedovedite !
Va felicit sincer pentru activitatea Dvs. recenta din teritoriu care ne-a fost descrisa amanuntit prin intemediul inspiratului dvs. blog !
ATENTIE: pana la alegerile din 2009 veti fi cel mai vanat personaj ! Aveti grija de distinsa Dvs. sotie, pare de departe, cea mai afectata de aceasta vanatoare a Dvs. Credeti ca noua, simpatizantilor Dvs., ne este usor ?
PS – am citit azi EZ si observ ca vanatoarea politica s-a intetit. Subiectul este atat de perimat incat m-am plictisit. Ati intuit bine: va era necesar un adapost nuclear (din cupru ?) impotriva tuturor “bombelor” lansate de “prietenii” Dvs., cu sau fara DNA !
PPS – nu aveti nicio influienta aspra lui Vanghelus ? Va rog sa-l mai ponderati in partid pe acest “Boc2 a lui Geoana”, e mai vehement decat portocaliii si are o atitudine necorespunzatoare fata de mai noul sau sef, alesul bucurestenilor din toate sectoarele capitalei, nu numai din sectorul 5 …
iunie 21, 2008 la 5:40 pm
Este capcana intinsa de FNI-ul mediatic: disensiuni Geoana-Nastase.
In realitate, cei doi au dovedit ca pot lucra ca o echipa si sunt capabili sa renunte la orgolii pentru a face loc celui mai bun contracandidat al marinelului. Fie acesta Nastase, fie Geoana, sau un candidat-surpriza, membru al unui partid neprezidential, ori independent.
iunie 21, 2008 la 11:16 pm
@Alex: chiar asa sa fie?! Eu cred altfel (nu inseamna ca am si dreptate): 1) Geoana este un oportunist ordinar, este anti-emblema PSD, este al 2-lea razgandescu, este anti (nu doar ne)carismatic, adica artificial pana-n maduva, a vazut ca scorul partidului a crescut datorita “greilor” si nu are loc de intors – daca vrea sa stea in fruntea bucatelor, trebuie sa se replieze etc. Este un prefacut, iar eu nu suport “specia” asta. Se pare ca ai uitat momentul pupatului condurului cotrocenist – crezi ca se poate cobori mai jos?… Si nu pot sa-l pun pe A. Nastase alaturi de aceasta nulitate, oricat ma straduiesc sa inteleg si sa suport ideea ca, de dragul aparentelor, cel mai destept cedeaza! 2) Geoana sa fie contracandidatul lui Bashel?! Draga Alex, nici in gluma n-as spune asta, indiferent cata erodare ar suferi imaginea asimetricului (prefacutul nr. 1 al Romaniei)! De fapt, o mare problema a PSD este nominalizarea candidatului la prezidentiale. 3) Deloc in cele din urma: imi plac combativitatea si comentariile tale, cu exceptia asta!
iunie 22, 2008 la 11:58 am
Pai si pe vremea lui Caragiale nu ziceau ” organele” de atunci
“Curat neconstitional coane Fanica dar il umflu”. Si dupa cum spun gurile rele exista si acum o coana Joitica la Cotroceni.
Poate de asta a fost trecut Caragiale pe lista neagra la bac.
Problema nu este insa numai carnasierismul domnului Basescu care daca ar fi in interesul lui ar devora nu numai dusmanii dar si prietenii politici.
Ordonantele lui Macovei au fost desfinate abia dupa trei ani si nu de Parlament si de Curtea Cosntitutionala. Iar CSM a lasat DNA sa-si faca toate poftele controalele reprosind doar haosul administrativ.
Mecanismele de feedback nu au functionat si deci din pacate sistemul politic mai este inca caragialesc.
iunie 22, 2008 la 4:04 pm
Departe de a sustine ca Geoana ar fi vreo vorgina, sau sinceritatea intruchipata. Este un om politic, avand o cantitate normala de ipocrizie, iubire de putere, oportunism.
Imi place sa cred ca isi pune oportunismul, diplomatia, capacitatea manageriala, inteligenta, relatiile la nivel inalt, manierele (si) in slujba celor guvernati.
Intr-adevar, nu este un contracandidat pentru basel, e mai degraba un om de echipa, ceea ce apreciez foarte mult la el. A fost propulsat in fruntea psd pentru a da partidului o aura de modernizare. Insa circul mediatic romanesc a reusit sa-l diabolizeze in stilul bolsevic caracteristic. Scoala sovietica de defaimare a aversarului functioneaza ca pe roate.
iunie 23, 2008 la 5:14 pm
Un precedent demn de luat in seama pentru justitia competenta din romania. Sursa Adevarul:
“Justiţia franceză creează precedentul Carrefour
de Dan Străuţ (5035 afisari, 2008-03-27)
Preţurile alimentelor se umflă în lanţul de … Politica de impunere a unor contracte, practicată de Carrefour, a fost amendată de tribunalul din Caen, fapt care ar putea fi folosit ca model pentru eventualele procese intentate de furnizori împotriva retailerilor
Scandalul hipermarketurilor s-a inflamat din nou: în Franţa, grupul Carrefour a fost amendat cu un milion de euro pentru că a impus unor producători de legume şi fructe mai multe contracte din care aceştia au ieşit în pierdere. În România, marii retaileri au ieşit ieri la rampă, încercând să justifice în faţa presei taxele
pe care le-au impus furnizorilor locali.
Relaţiile mai mult sau mai puţin contractuale dintre producătorii de alimente şi marii distribuitori au început iar să se tensioneze. Replica hipermarketurilor la acuzaţiile furnizorilor – potrivit cărora alimentele se scumpesc din cauza taxelor impuse de marile magazine – a venit chiar din partea conducerii Asociaţiei Marilor Reţele Comerciale din România (AMRCR): „Noi realizăm profituri mici, sub 5% din cifra de afaceri, iar faptul că alimentele se scumpesc de câteva ori din faza brută până la raft nu ni se poate imputa nouă.
Cauzele se regăsesc undeva pe lanţul de producţie şi aşteptăm rezultatele investigaţiilor demarate de Ministerul Agriculturii în acest domeniu”, au afirmat liderii AMRCR. „Din păcate, noi suntem atacaţi tocmai la nivelul promisiunii făcute către consumatori, aceea că vom vinde marfa la preţuri mici” a explicat Dan Şucu, preşedintele asociaţiei.
Între timp, în Franţa, tribunalul din Caen a emis o surprinzătoare sentinţă prin care amendează Carrefour pentru că a impus producătorilor de legume şi fructe anumite clauze contractuale pentru distribuţia acestora. Producătorii acuzaseră pierderi de 3,6 milioane de euro provocate prin acele condiţii contractuale, iar justiţia le-a dat câştig de cauză, amendând Carrefour cu un milion de euro.
Codul de bune practici nu va avea putere de lege
Această decizie ar putea fi considerată, la nivelul Uniunii Europene, ca un precedent şi folosită ca model în alte procese similare. Mai mult, potrivit unor surse de la Bruxelles, „se va continua pe această linie, din dorinţa de a stopa monopolul şi de a se încuraja producătorii”.
De altfel, şi la nivelul Parlamentului European, discuţiile sunt încă aprinse pe tema practicilor hipermarketurilor… Conducerea AMRCR consideră că elaborarea unui cod de bune practici pentru retaileri şi furnizorii acestora ar optimiza activitatea şi ar echilibra relaţiile dintre companii, însă nu trebuie să îngrădească libertatea de negociere.
„Orice reglementare a pieţei ce ar conduce la limitarea libertăţii de negociere, generând implicit creşterea ratelor de profit pentru producători, va conduce inerent la o creştere a preţurilor produselor alimentare pentru consumatori”, susţin reprezentanţii AMRCR.
Potrivit preşedintelui asociaţiei, Dan Şucu, problemele cu care se confruntă producătorii români în această perioadă au dus la tensionarea relaţiilor între furnizori şi retaileri.
„Furnizorii se simt prinşi ca într-un cleşte. Pe de o parte,toate cheltuielile de producţie sunt în creştere, ceea ce îi determină să urce preţurile, iar pe de altă parte, clienţii, prin intermediul reţelelor de magazine, spun că nu acceptă majorarea acestora”. Şucu a adăugat că soluţia pe care producătorii români ar trebui să o adopte este eficientizarea activităţii. „Producătorii vor fi nevoiţi să fie mai eficienţi dacă nu vor să iasă de pe piaţă. Eu consider că eficienţa marilor reţele de retail trebuie să treacă mai departe în producţie şi apoi în producţia de materie primă”.
Anatema scumpirilor, respinsă de comercianţi
Totodată, preşedintele AMRCR a arătat că este anormal ca producătorii să ajungă să compromită marile reţele de retail în faţa clienţilor. „Acuzaţiile aduse comercianţilor sunt superficiale. Cifrele de afaceri ale companiilor din retail sunt publice, iar ratele de profitabilitate sunt la rândul lor publice, astfel că se poate vedea că niciun comerciant nu are o rată de profitabilitate mai mare de 5%”, a declarat vicepreşedintele AMRCR, Alexandru Vlad, care este şi directorul executiv al Selgros Cash&Carry România. Practicile comerciale utilizate în România sunt la fel cu cele din alte ţări unde sunt prezente marile reţele, a mai precizat Alexandru Vlad.
Poziţionarea pe raft costă suplimentar
Vicepreşedintele AMRCR a precizat că nivelul excesiv al taxelor aplicate furnizorilor ar fi de fapt cheltuieli de promovare a produselor care ar trebui să se reflecte într-o rată mai mare de profitabilitate a comercianţilor, lucru care nu se întâmplă.
„Comerţul modern este mai mult decât cumpărarea şi vânzarea de produse, având în vedere că orice produs este supus unor activităţi de merchandising, care contribuie la creştere vânzărilor produselor respective. De exemplu, una e să ai produsul la jumătatea unui raft şi alta la capăt de raft”, a explicat Vlad.
Precizările AMRCR vin după discuţia de săptămâna trecută dintre reprezentanţii retailerilor şi ai producătorilor din industria alimentară, mediată de ministrul agriculturii.
AMRCR are 16 membri, printre care se numără Altex, Billa, Bricostore, Carrefour, România Hypermarche (Cora), Diverta, DoMo, Flamingo, La Fourmi, Delhaize (Mega Image), Mobexpert, Praktiker, Selgros. Totodată, Metro şi Real şi-au manifestat intenţia de a adera la organizaţie.
1 milion de euro reprezintă amenda pe care a primit-o Carrefour în Franţa pentru că a impus contracte producătorilor de legume”
iunie 24, 2008 la 12:37 pm
Forma corecta e “aceeasi” informatie, nu aceiasi. Scrieti neasteptat de gresit pentru un diplomat, fost prim-ministru si alte alea.
iunie 24, 2008 la 3:05 pm
NU ARE CARACTER.PUNCT.
iunie 25, 2008 la 3:33 pm
Vreau sa-i spun lui”Super Tr…. ca pe internet nu se prea fac nici un fel de corecturi,daca nu intelegi ceva treci peste, ori intrebi din nou,asa ceva numai la romani se intimpla si mai ales atunci cind cauti sa-i pui cuiva bete-n roate.Domnul Nastase a fost si este inca un mare diplomat,care ar fi putut sa ne reprezinte tara mult mai bine decit altii care poate nici nu incearca s-o faca.Acuzatiile care i se aduc D-lui Nastase sint fara temei si sint aduse de niste oameni rautaciosi.
iunie 27, 2008 la 11:06 am
Numai caracterul?Dar FIGURA si prestatia?