Profesorul Stoica si Profesorul Stoica

Miercuri, 23 ianuarie, profesorul Valeriu Stoica, vicepresedinte al partidului prezidential, a declarat pentru Rompres, facandu-si datoria, ca nu este necesar ca Legislativul sa-si dea avizul pentru urmarirea penala a ministrilor parlamentari. El a adaugat ca textul legii fundamentale este foarte clar si ca urmarirea demnitarilor se face cu avizul Cameri Deputatilor, al Senatului SAU al presedintelui. “Acest SAU arata foarte limpede  ca este vorba de o solutie alternativa. S-a dat un aviz, nu mai este nevoie de altul”.

Problema este ca textul Constitutiei este - intr-adevar - foarte clar dar art 109 alin.2 precizeaza,  diferit de ce spune prof. Stoica, “Numai Camera Deputatilor, Senatul SI (deci nu SAU - n.b.) Presedintele Romaniei au dreptul sa ceara urmarirea penala a membrilor Guvernului pentru faptele savarsite in exercitiul functiei lor”. 

Deci, NU ESTE VORBA DE O SOLUTIE ALTERNATIVA.

Pe de alta parte, iata ce se scria in EXPUNEREA DE MOTIVE la Legea raspunderii ministeriale, promovate , in 1998, de Guvernul Ciorbea - din care facea parte si Traian Basescu : “Ministrul justitiei, constatand ca sesizarea este intemeiata, va inainta intregul dosar, dupa caz, la Comisia juridica de disciplina si imunitati a Camerei Deputatilor sau la Comisia juridica de numiri, disciplina, imunitati si validari a Senatului, DACA MEMBRUL GUVERNULUI IN CAUZA ESTE DEPUTAT SAU SENATOR, ori la Comisia special constituita de Presedintele Romaniei daca cel in cauza nu are si calitatea de parlamentar”.

Expunerea de motive si proiectul de lege erau semnate de ministrul justitiei de arunci, profesorul Valeriu Stoica!

Ce parere aveti? Cine are dreptate? Profesorul Stoica sau Profesorul Stoica?

54 Răspunsuri la “Profesorul Stoica si Profesorul Stoica”

  1. toader spune:

    Buna ziua,

    Domnule Nastase, ce parere aveti despre raportul UE referitor la justitie.

    Se pare ca reprezentantii UE sunt foarte suparati ca dosarele (fostilor) ministri nu ajung in instanta.

    As dori sa vad pozitia dumneavoastra in ceea ce priveste acest raport. Au sau nu au dreptate europenii in a cere deblocarea dosarelor de inalta coruptie?

    Multumesc.

    p.s. Bineinteles, astept un articol nuantat si nu neaparat un da sau un nu fiindca probabil ar fi imposibil sa raspundeti atat de scurt. Cum spunea Goma : “care este adevarul dumneavoastra?”

  2. Literatul spune:

    Nu am orgliul sa cred ca oata lumea citeste postarile mele, dar mi-am exprimat deja parerea ca pentru ministrii in functie parlamentari trebuie cerut avizul Camerei Deputatilor sau Senaului, dupa caz.
    In cazul fostilor ministri situatia este alta. Nu exista nici o legatura logica intre actualul parlament si guvernele instaurate de parlamentele anterioare.
    Actualul guvern, deci si ministrii fonctioneaza prin gratia actualului parlament. Pacuraru nu este numai insul care a primit o misie din partea parlamenului, ci unul dintre cei care au instaurat guvernul.
    In scimb ministrul Nastase nu are nici o legatura logica sau juridica cu actualul parlament.
    Este de neinteles ca sa-l numeasca ministu un parlament si sa-l judece pentru activitatea sa, altul.
    In acest caz trebuie avizul presedintelui.

  3. Florin A spune:

    Evident, are dreptate OMUL de mare caracter, Valeriu Stoica. Ar fi interesant de intrebat dl. Stoica despre implicarea sa in afacerile cu adoptii.

  4. dracu spune:

    ooooh, dom’ Profesor, dom’ Injiner…

    pai va ajunge dom’ne numa atata protectie in fata legii? Doar Presedintia, Senatul si Camera Deputatilor??? ce oropsiti de soarta tre sa mai fie iubitii nostri demnitari….

    deja ma tavalesc pe jos de plans cand ii vaz asa de amenintati… mi se rupe inima, pe cuvant, io nu stiu cum de mai suporta apostolii astia ai nostri atata stres, dom’le e pur si simplu inuman sa le ceri a nu avea mai multe drepturi decat cetatnii de rand…

  5. Vlad spune:

    Daca ar fi sa analizam logic acel text (”Numai Camera Deputatilor, Senatul SI Presedintele Romaniei au dreptul sa ceara urmarirea penala a membrilor Guvernului pentru faptele savarsite in exercitiul functiei lor” ;) - si nu juridic, pentru ca ‘dreptul’ in general nu are prea mare legatura cu ‘logica’ - atunci rezulta DOAR ca toate cele 3 institutii au dreptul de a cere respectivul lucru, fara sa fie precizat in nici un fel (si deci fara sa fie impus) daca cele trei institutii ar trebui sa ceara la unison, pe rand sau in orice alta configuratie acele lucruri. Tot logic vorbind, daca toate acele institutii au acest drept, atunci fiecare dintre ele il are, si deci si presedintele, care l-a si exercitat. Asta nu inseamna ca altundeva il lege nu se poate prevede ca este nevoie pentru parlamentari si de avizul parlamentului, insa acest lucru nu ar avea nici o legatura cu textul citat.

  6. Bibliotecaru spune:

    Constituţie: ARTICOLUL 109 - Raspunderea membrilor Guvernului
    (1) Guvernul raspunde politic numai in fata Parlamentului pentru intreaga sa activitate. Fiecare membru al Guvernului raspunde politic solidar cu ceilalti membri pentru activitatea Guvernului si pentru actele acestuia.
    (2) Numai Camera Deputatilor, Senatul si Presedintele Romaniei au dreptul sa ceara urmarirea penala a membrilor Guvernului pentru faptele savarsite in exercitiul functiei lor. Daca s-a cerut urmarirea penala, Presedintele Romaniei poate dispune suspendarea acestora din functie. Trimiterea in judecata a unui membru al Guvernului atrage suspendarea lui din functie.
    Competenta de judecata apartine Inaltei Curti de Casatie si Justitie.
    Întărit de Legea nr.115: ART. 9 - Numai Camera Deputaţilor, Senatul şi Presedintele României au dreptul sa ceara urmarirea penala a membrilor Guvernului pentru faptele savarsite în exercitiul functiei lor.

    Desigur şi/sau este o găselniţă avocăţească. Acolo s-a pus “şi” pentru că era vorba de o enumerare, o listă. Nu se putea pune sau. Se putea pune de exemplu aşa:

    Au dreptul sa ceara urmărirea penală a membrilor Guvernului pentru faptele săvârşite în exerciţiul funcţiei lor numai:
    Camera Deputaţilor,
    Senatul
    Preşedintele României.

    Eu mai am o găselniţă. Pentru că scrie “şi”, s-ar putea interpreta nu numai că cele trei instituţii trebuie să fie de acord simultan dar şi altceva. Senatul, respectiv Camera Deputaţilor reprezintă toţi membri parlamentului şi nu majoritatea lor. Conform Constituţiei s-ar putea cere ca întreg parlamentul, în unanimitatea sa, să trebuiască să fie de acord, adică inclusiv a celor cercetaţi. Lipseşte unul de la vot, totul este pierdut pentru Justiţie. Este un parlamentar lipsă pentru că între timp a decedat şi nu a fost numit cineva în locul lui, iar avem respingere. La Guvern la fel. Să vedem cum poate vota Guvernul României, în totalitatea lui, dacă nu are un ministru plin la Justiţie, sau lipseşte femeia de serviciu din Guvern.

    Putem să facem un joc de-a “şi-sau” dar este penibil să ajungem până aici. După aceasta ce se va mai descoperi?, că la semnătură nu este virgulă între funcţie şi nume?
    Cetăţenii sunt feţe întipărite cu o furie surdă, o asistenţă la un spectacol care pare jucat de actori cuprinşi de panică.

  7. Mordechai spune:

    Cum cine are dreptate? Adica dintre profesorul Stoica si profesorul Stoica? Niciunul. Dreptate are doar Profesorul.

  8. abc spune:

    Foarte tare articolu’.
    Cred ca poate fi considerat si d-nu Stoica un boc(am scris cu b mic pentru ca e deja unitate de masura).

  9. dracu spune:

    @admin
    baieti, sunteti ok? totu e in regula?
    nu tu febra, rosu in gat, tuse magareasca, ni’ca?

    nu de altceva, da’ ati uitat sa ma cenzurati. :D

  10. Elena spune:

    @Literatul Deci, stiu ca nu e corect sa incepi fraza cu aceasta //deci // dar o fac sa subliniez cumva fie si negativ postarea, dupa judecata dumneavoastra, ce banuiesc ca nu trebuie contrazisa de nimeni , Nastase trebuie judecat fara avizul parlamentului restul mai hotarati dumneavoastra Chiar am inceput sa cred ca domnul Nastase e masochist lasandu-va sa va tot manifestati pe acest bloog

  11. gica militica spune:

    Poate ca Stoica Valeriu (pentru ca asa se face apelul la parnaie) va avea bunavointa sa ne explice in ce consta implicarea domniei sale in privatizarea SC Uzinele Mecanice Timisoara SA si cat a castigat din afacere. Daca a uitat unele amanunte domnul Mihai Olariu ar putea sa-i reimprospateze memoria. Oare DNA se poate autosesiza citind bloguri?

  12. Gabriela Savitsky spune:

    Dracu,

    daca ai fi si tu un “cetatean de rand” vanat cu dosarele contrafacute si daca ar fi venit “baietii” si la tine acasa sa se uite in sertarele cu chiloti ale nevestei n-ai mai face-o asa pe democratul.

    Asta cu SAU SAU si SI SI se invata la Logica. Nu stiu daca pe vremea cand Stoica Valeriu isi facea liceul se-nvata si logica…

  13. ion adrian spune:

    @A. Nastase,
    @V. Mangu,

    a) Textul Constitutiei este:

    ARTICOLUL 109: Răspunderea membrilor Guvernului

    (1) Guvernul răspunde politic numai în faţa Parlamentului pentru întreaga sa activitate. Fiecare membru al Guvernului răspunde politic solidar cu ceilalţi membri pentru activitatea Guvernului şi pentru actele acestuia.
    (2) Numai Camera Deputaţilor, Senatul SI Preşedintele României au dreptul să ceară urmărirea penală a membrilor Guvernului pentru faptele săvârşite în exerciţiul funcţiei lor. Dacă s-a cerut urmărirea penală, Preşedintele României poate dispune suspendarea acestora din funcţie. Trimiterea în judecată a unui membru al Guvernului atrage suspendarea lui din funcţie. Competenţa de judecată aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
    (3) Cazurile de răspundere şi pedepsele aplicabile membrilor Guvernului sunt reglementate printr-o lege privind responsabilitatea ministerială.

    Am marcat si eu copula si cu litere mari si deci aici dreptate nu e sau dar mai depaete nu ma bag cu explicitarea lui SI. Daca era SAU nu era nici-o indoiala, Valica avea dreptate dar cu SI as vrea sa-l aud pe Valica din nou sau pe dl Mangu…

    b)Pe fond insa nimeni in tara asta nu a raspuns la ce am scris zilele trecute si repet acum:

    ion adrian spune:

    ianuarie 27, 2008 la 9:34 pm
    @Si totusi pe fond ca pe forma o fi cum ziceti, toti ministrii depun individual juramantul, care nu-i chiar un simplu scuipat in batista in fata Presedintelui care-i investeste astfel, si nu in fata parlamentului de unde eventual vin(legatura lor cu Parlamentul rupandu-se astfel ), asa cum si Presedintele si cu un acelasi text de juramant se prezinta la investire in fata Parlamentului???

  14. ion adrian spune:

    Erata: …deci aici AVETI dreptate…

    PS
    @Literatul,
    E prima oara cand nu cred ca Literatul are dreptate, si asta referitor la postarea lui de mai sus cu privire la fostii ministrii, decat daca ei nu mai sunt nici parlamentari, dar daca sunt parlamentari azi cand se cere urmarirea lor penala, poate ca ar fi corect ca parlamentul sa fie cel sezizat de procurori si care sa se pronunte.
    Cred ca daca este sa aiba parlamentul drept de aviz, asta decurge numai in baza calitatii de parlamentar a cercetatului si nu in baza faptului ca guvernul a fost votat de parlament9s-a votat un prim ministru un program si la gramada o echipa iar la remanieri cred ca parlamentul nici nu voteaza, daca nu se schimba componenta politica.
    Dar cum spuneam mai sus, cred ca pe fond acest aspect este excedat de raspunderea presedintelui care a primit un juramant investind pe respectivul i functie. e cam cum era facut unul cavaler si AN stie, prin bataie cu sabia pe umar, pe cap si pe unde o mai fi nevoie…

  15. Confucius spune:

    Deja nu conteaza. Cramponarea asta e contra-productiva.

    Acum singura miscare inteligenta e ceea ce a facut si Basescu cu dosarul Flota (cred): adica iesit cu tam-tam mediatic si spus: “Ma acuzati? Bine. Ca sa va arat ca e politic judecati-ma acum! Nu o mai lungiti doar ca sa ma terfeliti. N-am nevoie de protectie. Judecatorii sa judece.”

    Desigur ca asta presupune ca e improbabil sa pierzi procesul…

  16. ion adrian spune:

    @Confucius,
    DA! dar ptr asta trebuie sa fii sau Basescu SAU Curat ca lacrima…

  17. ion adrian spune:

    PS. Scuze: curat ca lacrima implica improbabil(sau chiar imposibil) sa pierzi procesul…

  18. dracu spune:

    @Gabriele Savitky
    daca ma stiu nevinovat, n-am nici o treaba sa ii las sa-mi verifice sertarele cu chiloti. poate nu mi-ar face mare placere, da cu siguranta as incerca sa le arat ca n-am nimic de ascuns.

  19. Literatul spune:

    @Elena
    Dv. vreti sa instituiti pe blog o garda pretoriana care sa nu permita ca d-l Nastase sa fie atins. Nici cu o floare. Slugi ca dv. sunt cele care pregatesc pieirea stapanului.
    Sterilizandu-l, spunandu-i numai ce vrea sa auda nu faceti decat sa-i stricati judecata sanatoasa.
    Si asa vad ca a capatat reflexe de vedea adorata. Desi i-am explicat de zeci de ori ca eschivele sale cu dosarele nu-i adub foloase ci dimpotriva, nu vrea sa inteleaga sa trateze chestiunea mai discret.
    M-ar interesa numarul de mesaje cenzurate de moderatori la aceasta postare.
    Domnl Nastase, ca daltfel multi politicieni, este un personaj din Pirandello. Atat timp cat multimea il trateaza ca pe un rege, este rege. Nu contaza ca nu e rege. In viziunea sa omul nu este decat ce il considera ceilalti ca este.
    Daca 50 persoane, s-ar hotari, stimata Elena, sa te instaleze nr-un palat si sa te declare printesa si te-ar trata ca o printesa de fapt ai fi printesa. Char daca, atunci cand nu-i vezi, s-ar prapadi de ras. Care ar fi mecanismele d-tale de a cunoaste realitatea?
    In preajma marimilor, slugile isi stapanesc rasul, iau o mina admirativa, aproba mereu orice cogitatiune si si uneori sunt chiar sinceri in obedienta lor. Chiar daca sunt niste dobitoci sadea, ei impart darurile. Vorba nevestei lui Pristanda : “Ghita, pupa-l in bot, si papa tot.”

  20. kiko spune:

    Domnule Nastase, in 1998, cand “profesorul Stoica” facea acele afirmatii, Constitutia era alta. Va faceti ca nu va mai aduceti aminte cum ati modificat in 2003 capitolul legat de imunitatea parlamentara, cu urnele mobile purtate de Vanghelie si ai sai prin mall-uri. Altfel spus, avea dreptate profesorul Stoica si atunci, ca si acum. Dar Constitutia intre timp s-a schimbat, iar in cea valabila acum, partidele au cazut de caord sa limiteze imunitatea la opiniile politice (in 1998 era necesara ridicarea imunitatii parlamentare pt. a putea fi cercetat penal). Incercati sa ne manipulati prin omisiune, insa mai aveti de lucrat la subtilitate.

  21. dracu spune:

    @Literatul
    n-ai sa vezi :D

  22. Literatul spune:

    @Ion Adrian
    Aici nu este vorba de imunitatea parlamentara (exclusiv pentru parlamentari) ci de o masura de protectie (pentru membri executivului)
    Imunitatea sau protectia se aproba pentru durata mandatului.
    Domnul Pacuraru este oarecum in serviciu comandat de catre actualul Parlament (iertata-mi fie expresia).
    In schimb tot ce se discuta despre d-l Nastase n-are nimic comun cu actualul sau mandat de parlamentar.
    Faptul ca Acum este parlamentar un ministru de acum 10 ani, n-are nici o relevanta. Imunitatea nu functionaza pentruca este vorba de fapte inafara mandatului de parlamentar.
    In cazul lui Pacuraru este vorba de fapte in timpul mandatului de parlamentar intr-o functie data prin bunavointa actualului Parlament.
    Poate ma cam repet, dar asa vad u lucrurile.

  23. alin spune:

    Domnule Presedinte,

    Pe “baietii” acestia din PD minus L, MARELE Eminescu i-a caracterizat perfect: “În noi totul e spoială, totu-i lustru fără bază;”(Epigonii).
    Deci, Eminescu are dreptate.):::

    Cu pretuire, un TSD-ist, Alin

  24. Literatul spune:

    @abc
    Membrii PD-L sunt BOCCII

  25. Odin spune:

    Oare chiar nu va intereseaza ce imagine proiectati in ochii celor care au invatat sa citeasca si sa interpreteze o lege? Nu. Va intereseaza exclusiv sa va tineti aplaudacii conectati la propria intelepciune. Stiti bine cati arivisti sunt printre ei care va pot fi de folos candva. Trebuie doar sa le dovediti ca inca aveti glas. Cam ieftina abordarea dar va inteleg, nu aveti prea multe optiuni.

    Stiti bine ca singurul lucru de reprosat lui Stoica este tot arivismul pe care sunteti dealtfel obisnuit sa-l aveti prin preajma. Altfel, argumentatia dvs juridica stiti bine ca e praf in ochi neavizati.

  26. Confucius spune:

    @Ion Adrian

    Basescu stia perfect cat de “curat” este. Dar stia cand sunt alegerile si cat de incet se misca justitia. Era suficient de linistit ca nu vor ajunge la un verdict final in timp util. Ceea ce s-a si intamplat.

  27. ion adrian spune:

    @Mangu,
    Referitor la relatia logica dintre expunerea de motive si dispozitiv ce facem daca in stricta logica formala, eventual chiar matematica(daca inlocuim notiunile diferite cu litere diferite si folosim instrumentul de calcul logic) intre expunerea de motive(premizele) si dispozitiv(concluzie) nu este o legatura logica valida?
    Va dau un test ca sa vedem cum stam si va rog sa comentati silogismul:

    - Toti bucurestenii sunt muritori;
    - Toti locuitorii cartierului primaverii sunt muritori;
    Deci Toti locuitorii cartierului primaverii sunt bucuresteni;

  28. ion adrian spune:

    PS Si este in cazul acelei hotarari a CC un rationament logic corect s-au ii trimitem la clasa unde se invata logica?

  29. ion adrian spune:

    @Literatul,
    Nu te contrazic total dar nici nu ma convingi complet, dar discutia e dificil de continuat, caci fiecare are niste premize putin diferite si asta este o optiune proprie, in rest rationamentele sunt corecte si la tine si la mine si in functie de corectitudinea premizelor ar rezulta desigur si corectitudinea concluziei.

  30. Leo spune:

    Elena, hai să stăm strâmb pentru a cujeta drept:
    Dacă, prin absurd, titularul acestui blog ar fi cartoforul de se visează jucător, preşedinte jucător, am putea lesne bănui că în spatele pseudonimului cu pricina se ascunde perversul cartofor, tupilat în spatele robei de avocat al diavolului doar de dragul de a anima puţintel dezbaterea.
    Dar, cum atâta absurd n-ar putea fi posibil nici măcar în Absurdistanul dâmboviţean, căci nu ne putem imagina atari înfruntări de idei într-un blog unit probabil în cujet şi-n simţiri precum partidul aceluiaşi Profesor, nu ne rămâne decât să admirăm osârdia de-a dreptul sisifică ce-l împinge pe interpelatul tălică să ridice mingi la fileu echipei adverse… Mie unul îmi aminteşte de personagiul din poveştile copilăriei ce căra cu obrocul (portocalia) lumină în casa fără geamuri…
    Mergând pe aceeaşi filieră a poveştilor copilăriei, hai să recunoaştem că domnului Năstase îi este mult mai util acest avocat decât corurile de bocitoare ce-au împânzit plaiurile mioritice, încremenite de spaimă şi durere în faţa drobului de sare ce, de astă dată, în antiteză cu povestea originară, s-a încoţopenit prin cotloanele pe unde nu demult ciraci de-ai săi căutau cucuveaua Bunicuţei şi se vrea a fi de-a pururea acolo. Şi, orbite de lacrimi, acestea eşuează în a zări amintirea altuia de se credea invicibil; asta înainte ca hienele din juru-i să amuşine miros de sânge şi să îmbrăţişeze atât de legendara amantă a „căţeilor” ce se gudură pe lângă vreun stăpân valah – TRĂDAREA…
    Cum, spre deosebire de alţii, Dl. Năstase mai poate face recurs la istorie, de trebuinţă nu-i sunt bocitoare, ci avocaţi. Fie ei şi ai diavolului…
    Cât despre cine ar trebui să avizeze urmărirea penală împotriva unui FOST ministru ACTUAL parlamentar, dincolo de argumente para(lel)-juridice şi pseudo-lingvistice, o logică elementară ar spune că ATUNCI ar fi fost avizată de Preşedinte (asta dacă nu ar fi fost, tot atunci, ŞI parlamentar) iar ACUM ar fi avizată de Parlament. Apelez la forma condiţională a verbului nu întâmplător: pentru un popor ce a deprins atât de bine reflexul fricii în decurs de secole de băjenie prin peşterile sau pădurile patriei ori ale propriei conştiinţe, ceea ce ţine loc de argument pentru dictatori pigmei - AŞA VREA MUŞCHII MEI – va face implacabil logica să îşi înghită singură ai săi ŞI & SAU…
    Pentru ce atunci tot corul de avocaţi din oficiu, care mai de care mai expert, care sar pe toate canalele, desprinşi din varii rigole ale profesionalismului juridic, să-şi apere dreptul democratic la a fi căţelul favorit al dictatorului pigmeu?! Desigur, pentru că poporul, pentru a nu băga de seamă că PÂINEA-i mai puţină, are trebuinţă de mai mult… CIRC…
    Trist este că voi, ceilalţi, nu aţi aflat antidotul la veninul năpârcilor ştirbe portocalii. De ce, domnule Năstase, în loc să vă concentraţi pe probleme esenţiale şi incontestabile - că, slavă Domnului, puncte slabe au cu ghiotura - vă lăsaţi târât în acest joc la fel de diversionist ca telenovelele „teroriştii”, „elodia” şamd?! N-aveţi destui cai troieni prin partid să grijească de asta?!
    În loc de material pentru circul mediatic, oferiţi-le demersuri concrete în justiţie.
    Ca jurist, ştiţi că tot ce-i în afara aulei de judecată e sublim, dar… lipseşte cu desăvârşire.
    Ca vânător, înţelegeţi desigur că aşa împuşcaţi doi iepuri dintr-o lovitură:
    - le luaţi pâinea de la gură circarilor;
    - eliberaţi spaţiul de antenă pentru probleme reale, nu inventate.

  31. desprepsd spune:

    Eu cred ca are dreptate PROFESORUL.

  32. gigi spune:

    Atacat prin Decizie nr. 1133/2007 in data de 12 decembrie 2007

    Art. 18. - Daca una dintre cele doua Camere ale Parlamentului sau Presedintele Romaniei a cerut urmarirea penala, dosarul cauzei se trimite, de indata, ministrului justitiei sau, dupa caz, primului-ministru pentru a proceda potrivit legii.

    Atacat prin Decizie nr. 1133/2007 in data de 12 decembrie 2007
    Art. 20. - In cazul in care s-a cerut urmarirea penala impotriva unui membru al Guvernului, Presedintele Romaniei poate dispune suspendarea acestuia din functie. sursa:site-ul oficial

  33. Angel spune:

    @confucius
    ceea ce spui tu nu face altceva decat ca Base stie sa calculeze corect, sa-si asume niste riscuri (renuntarea la imunitate) in asa fel incat sa castige voturi. iar ceilalti nu.

    da io am o intrebare. e clar pt toti politicienii (si nu numai) ca un proces, mai ales unu in care sunt implicati politicieni, dureaza ani multi.

    de ce domle Base a fost singuru pe care l-a dus mintea sa renunte la imunitate, iar pe restu nu-i duce? sa para si ei viteji, sa spuna “iata, ne punem la dispozitia justitiei”.

    hai sa fim seriosi, uite, Dom Nastase fix in situatia de acu. mai sunt cateva luni pana la alegeri, si e clar ca si daca ar fi vot majoritar, tot are destui sustinatori cat sa castige un mandat. sunt curios, de ce nu vrea sa pozeze in om super-corect, si sa zica: iata, nu vrea decat sa arate justitia ca-s nevinovat, rog Presedintele, Parlamentul si DNA sa urgenteze dosarul meu. e clar ca nu s-ar putea termina procesul in juma de an, nu? si ar puncta masiv la imagine.

  34. Victor spune:

    Ce este interesant este modul in care se distragerea atentiei de la problemele reale. Pe omul de rand nu il intereseaza cine autorizeaza inceperea urmaririi penale impotriva fostilor demnitari.
    Intr-adevar, este o idiotenie ca un om politic sa decida inceperea urmaririi altor oameni politici. Asta poate genera abuzuri.. insa problemele din viata reala sunt mult mai grave.
    De exemplu, firma mea a fost “tzepuita” cu cec-uri false de aprox 25.000 ron. De 18 zile sunt plimbat de la o sectie de politie la alta, cei care primesc dosarul meu, brusc intra in concediu (s-a intamplat de 2 ori pana acum), si de 3 saptamani politia NU A FACUT NIMIC.
    Aceasta este o problema care ii doare pe cei de rand. justitia selectiva. Daca numele meu ar i fost … sau …. sigur s-ar fi intamplat ceva. Dar asa … sunt un biet director de trust de presa … Pot sa ma descurc si singur …
    Sincer, Dle Nastase, cat ati fost la putere v-am urat din toata fiinta mea, insa vazand ce se intampla in ziua de azi mi-am schimbat opinia…
    Ati pus bazele unui sistem care a luat-o razna. Un sistem care a promovat mediocritatea fara a lua in considerare ca vechile “marionete” se pot intoarce impotriva papusarilor.
    Ma doare sa vad cum oameni pe care i-ati creat si care, fara sprijinul Dvs, nu ar fi fost nimic, acum pozeaza in Cavalerii Dreptatii si va lovesc cu toate armele de care dispun.
    Sunteti o persoana incredibil de inteligenta si nu inteleg de ce nu va folositi asta pentru a reveni in lumea reala. Incercati sa va construiti un discurs politic bazat pe problemele de zi cu zi ale micilor intreprinzatori … si veti castiga … Nu puteti poza intr-un populist de stanga asa cum o face Dl Iliescu. Dar pozitionandu-va undeva mai la dreapta… dar nu extrem … veti castiga enorm.
    Incercati sa promovati un proiect de lege care sa scuteasca firmele inselate de plata TVA si impozit pe profit corespunzatoare facturilor neincasate pentru care exista dovada de la politie ca s-au “achitat” cu cec-uri false si veti aduna 100.000 de sustinatori.
    Dezbaterile gen “cine are dreptate” au sindromul “Elodia”. Distrag atentia dar nu rezolva probleme de fond ale societatii…
    Succes in continuare …

  35. Confucius spune:

    @Angel
    Exact asta ii spuneam lui AN in comentariul meu.

    De ce doar Basescu a facut-o? Buna intrebare.

  36. Alexandru Szasz spune:

    Ei, asta e deja despicarea firului în patru. N-ar fi valabilă nicio lege dacă s-ar sta la manipularea ei din punct de vedere gramatical …

  37. Clujean Drept spune:

    Nu este drept ca parlamentarii sa fie mai presus decat oamenii de rand. Este incorect - ca principiu - ca un parlamentar care omoara un copil urcand cu masina pe trotuarul unde se juca acesta, sa fie cercetat penal numai cu avizul Parlamentului. Mi se pare absurd. Domnule: ai omorat un copil - raspunde penal. Fara ca Parlamentul sa dea aprobare pentru a fi trimis in judecata! Nimeni nu este mai presus de lege. Nici macar parlamentarii. Nici macar ei. Ai omorat, ai furat, ai deturnat fonduri, … : raspunde penal! Acesta cred ca este un principiu corect si drept. In rest sunt vorbe, vorbe, vorbe … Eu, om de rand, daca omor un copil, beat fiind si urcand cu masina pe trotuar - ma ia politia urgent, ma aresteaza si mi se deschide dosar penal in cateva ore. Mi se pare corect. Ce aviz al Parlamentului mai este nevoie pentru un parlamentar aflat in situatia asta? Ca sa avizeze ce? Ca sa aprobe ce? Ca un om este in afara legii?
    Ca principiu Legea Raspunderii Ministeriale cu tot cu Expunerea de Motive este incorecta. Eu asa consider.

  38. Emigrantul spune:

    Domnule Nastase,

    fara doar si poate , tov Stoica incurca lucrurile. Acolo scrie SI nu SAU. Asta insa nu va ajuta cu nimic pentru ca , pe fond, nu aveti dreptate.
    Sa ma explic; formularea ” senatul, camera deputatilor si Presedinte Romaniei ” se traduce prin : fie sanatul, fie camera .., fie presedintele. Daca legiutorii PSD voiau alt fel , etunci trebuia ca in Legea 115 sau in Constitutie , sa stea scris: in cazul cand urmarirea penala este ceruta de presedinte pentru un ministru care este si deputat (senator )cererea acestuia se trimite camerei din care face parte pentru a analiza si a aviza cercetarea .Analiza Camerei se va baza pe probele care au stat la baza cererii de aprobare a cercetarii penale, avizul acesteia neputanf fi atacat la nici o instanta.
    -

  39. violet spune:

    Domnule Nastase,

    Abia astept sa va vad langa un astfel de mare jurist pedeleu, pe orice tema juridica si nu numai! Oare cand vom avea parte de o asemenea placere? Nu exagerez deloc, multi suntem exasperati de cate aberatii auzim la televizor, din partea sustinatorilor marinarului, incat nu mai putem! SI NU MAI VREM!

  40. Velisar iancu spune:

    1. Bucuros sa constat ca toata lumea se poate exprima in voie, desi unii sunt surprinsi (suparati?!) de lipsa cenzurii. Sigur, se mai dezbate si despre sexul ingerilor, cand cetatea sta sa cada. Motivul?: orgolii, dar si narcisism. Oricum, e mai bine decat prin alte parti, unde injuratura este lucru comun.
    2. As vrea sa fie simplificate, si in sensul celeritatii, procedurile judiciare, indiferent de cauza si subiect al judecatii. Din pacate, LEGEA este altfel. Totusi, nu pot sa depasesc (sa trec de) un gand: in cazul ministrului Atanasiu, desi , in urma judecarii, dovedit nevinovat, n-au “venit” si masurile reparatorii din partea d-lui T. Basescu. Trebuie ca aveti o parere despre asta. Sau nu? Altfel spus, nu se vede, cu ochiul liber (da` liber!), incercarea de …? Ce ziceti?
    PS: “cetatea” NU este AN, cum repede ar specula unii…

  41. SorinPLATON spune:

    Raspuns intrebarii d-lui Ad.Nastase:

    Este “domnia bunului plac” a celui ce se afla vremelnic la tabloul de comanda, a celui ce decide criteriile de definire ale “adevarului absolut”… :)

    1=

  42. Natasa spune:

    …conditia cumulativa, bat o vina!

  43. ion cj spune:

    cred ca in romania dreptate au numai cei care sunt la putere. pacat de aceasta situatie. va este greu dar nu disperati veti invinge. nu mi ati raspuns la problema cu audienta.

  44. mnd spune:

    Ma dezamagiti ! Va pierdeti timpul cu interpretari ,care sunt facute de persoane subiective ,desigur fiecare spune un adevar partial si refuza sa admita “CONSENSUL” .Stiti ca tema este fara final ,de ce ramaneti in acest cerc vicios ?
    Cu experienta pe care o aveti ,puteti inita dezbateri constructive si ati putea incepe cu “exemple” din guvernarea NASTASE ,pe care le-ati face altfel .
    S-auzim numai de bine !

  45. mnd spune:

    Legat de taxa auto - o lege care sa stipuleze o taxa de poluare la verificarea tehnica si sa fie in functie de noxe .

  46. D.S. spune:

    Pentru toti colegii care comenteaza pe acest blog : va rog sa va puneti in situatia
    unui om hartuit zi de zi ,luna de luna ,sa te cheme DNA-ul si sa da-i zeci de declaratii
    iar procurorii sa nu aiba la dosar decat cateva acuzatii date de adversari politici
    sau mai grav de oameni cu grave probleme juridice santajati in arest .Sunt de acord
    ca cei vinovati sa plateasca pt. faptele lor ,dar nu vreau ca ura adversarilor POLITICI sa-si faca treaba cu ajutorul presedintelui BASE , care vede in A.N.
    SINGURUL CONTRACANDIDAT LA PRESEDENTIE .
    Cu stima D.S.

  47. gabriel spune:

    Daca as fi rabin, as spune ca si profesorul Stoica si Profesorul Stoica au dreptate…daca as fi carcotas as spune ca in politica doar boul este constant….
    \nefiind nici rabin, nici carcotas, am sa spun ca eu cred ca au dreptate prietenii premierului…sau cei care vor parlamentare pe 25 mai

  48. dragos spune:

    oare dom profesor este omul adevarului sau al adevarului pe care el il vrea sa-l vada.sa nu uitam cum a fost condus ministerul justitiei pe mandatul sau si cate gafe,voite, a facut si cate frane a pus justitiei in vederea aderari.el acum vine sa ne dea lecti juridice oare este moral?

  49. mircea.f spune:

    Categoric, profesorul Stoica nu are dreptate,dar le spune in asa fel incit sa le creada si el. Nu poate fi acuzat decit de manipulare, ca doar este avocat. P.S. DRACU , Vezi ca nu te cenzureaza nimeni pe acest blog. Cum fac sa intru pe blogul tau. Nu te gasesc.Ajuta-ma.

  50. ram0na spune:

    @Victor are perfecta dreptate! Numai are nici un rost sa tot priviti inapoi.Proiectele de viitor serioase si palpabile, explicate cu sinceritate oamenilor, pe care dumneavoastra aveti inteligenta sa o faceti, vor decide, asa cum e si normal de altfel.Gargara politica tip Stoica eventual mai face sa amorteasca gatul unor politicieni, dar numai infunda urechile nimanui.

  51. Dumitru spune:

    Dle.A.Nastase,
    Ar fi bine ca toti oamenii politici sa-si pastreze conduita si verticalitatea in egala masura cand sunt la putere si cand sunt in opozitie.Basescu a fost lafel de cinic in ambele ipostaze.Poate ca acest popor vrea astfel de indivizi sa-l conduca.Va sfatuiesc sa va incercati sansa intr-o noua confruntare cu marinarul chiar pe cont propriu,fara PSD,cu un mesaj clar si explicit .Proiectele dvs sunt interesante si cred ca intereseaza din ce in ce mai multi romani care s-au saturat de acest spectacol jalnic de opereta care ii are ca protagonisti pe Basescu,Elena Udrea,Tariceanu,Stolojan,V.Stoica ,etc…Mesajul dvs trebuie sa ofere o perspectiva verta in primul rand in plan social si economic,cu optiunea de independenta nationala.Prea s-au “praduit”toate resursele naturale facand din Austria tara petroliera…Va urez mult succes si va asigur de sprijin total.Cu stima,Dumitru N.

  52. elena d spune:

    Stand zilele trecute de vorba cu un ziarist in domeniul finante, expert as spune, caci de 10 ani profeseaza, mi-a rasarit o idee pe care efectiv n-o inteleg, idee pe care am incercat sa o compun verbal, cat de cat coerent, insa, zadarnic, legata de bani.
    Ma gandeam: de ce nu se tiparesc mai multi bani in Romania? De ce nu se tipareste un numar dublu sau triplu, ca toata lumea sa fie multumita? Cine hotaraste limita de bani aleasa pentru tiparirea actuala si cine ia aceasta decizie?
    Intrebare prosteasca, firava si de neluat in seama, puteti sa-mi spuneti, insa, sunt convinsa ca peste 75% din populatia Romaniei nu stie sau nici macar nu si-a pus problema. De ce?
    As dori sa mi se explice, in termeni naturali, nu neaparat economici, care este fenomenul.
    De ce nu este posibil ca fiecare dintre noi sa avem atat cat ne dorim, de ce trebuie sa se faca o departajare financiara in acest sens? De ce sunt alesi doar 300 de oameni “cei mai bogati” (fac referire la TOP 300) - desi numarul acestora este cu mult mai mare -
    Revin. Nu este o gluma, ci doar dorinta fireasca de a cunoaste acest sistem. Nu lucrez in domeniu (sunt umanista, literata, si nu m-a interesat indeosebi domeniul economic financiar-bancar), iar persoanele cu care interactionez nu au stiut sa-mi dea o explicatie pe aceasta tema (am intrebat oameni care lucreaza in domeniu, licentiati, pana la oameni de cultura sau personaje neutre, gen farmacist, doctor, matematician, etc).
    Raspunsul lor a fost “Stiu ce inseamna, in mare, dar nu pot sa explic..”
    Credeti ca ca puteti ajuta cu un raspuns?
    Va multumesc,
    Toate cele bune.

  53. dracu spune:

    @mircea f.
    serios??? :))

    da click dreapta pe nume (”dracu). ar trebui sa mearga.

    daca nu, cauta “new dracu” pe gugle.

  54. Cititorul Anonim spune:

    Hmm, cred ca interventiile in chestiuni de drept constitutional ale Elenei Udrea ar trebui totusi ignorate. Sa fim intelesi, nu spun sa ignoram cu totul gratioasa ei faptura, ar fi de-a dreptul neigienic (caci nu e barbat cel ce o poate ignora cu totul si de e barbat si o ignora, rau isi face), dar si asa spatiul public e aglomerat cu manechine care se cred creatoare de moda, secretare care se cred manageri de loterie nationala si sefi de lot in constructii care sunt (cu voie de la stapanire) inspirati ministri la educatie. A, si sunt pro-Basescu :-).

Lasă un Răspuns