Societatea romaneasca post-aderare

A sosit momentul unei reexaminari riguroase a instituţiilor şi mecanismelor sociale create in perioada de tranziţie, inclusiv in etapa aderarii la Uniunea Europeana. Aceasta evaluare este ceruta nu din motive politice, de apropiere a campaniei electorale, ci chiar de realitaţile obiective ale Romaniei.

Punctul de plecare ar trebui sa fie constatarea ca Romania nu se dezvolta dupa trasaturile capitalismului occidental, deşi are instituţii care ar trebui sa vegheze la acest lucru, ci dupa un model de amestec intre capitalismul de tip estic (ucrainean, de exemplu), cel oriental (turcesc) şi cel sud-american.

Iar aceasta evaluare nu poate ocoli responsabilitatea stangii, a PSD in calitate de partid guvernamental. Nu este vorba de o justificare, ci de o explicaţie: tranziţia spre economia de piaţa (realizata sub supravegherea/indrumarea FMI şi Bancii Mondiale) s-a realizat intr-o paradigma neo-liberala. Vrand-nevrand, PSD a trebuit mai intai sa creeze bazele capitalismului in Romania, dar acum, dupa aderarea la Uniunea Europeana, a sosit timpul ca acesta sa fie „imblanzit”. Numai stanga este pregatita mental şi politic sa realizeze acest lucru!

Realizarea aderarii la Uniunea Europeana nu a insemnat doar crearea instituţiilor şi condiţiilor specifice unei economii capitaliste (proprietate, libera concurenţa, burse ş.a.) ci şi a celor de protecţie a cetaţeanului in faţa goanei generale dupa bani. Insa aceste din urma instituţii, deşi exista in mod formal, multe fiind create in perioada 2001-2004, sunt inactive. Avem Consiliul Concurenţei, Protecţia Consumatorului, Reglementarea Energiei şi alte multe instituţii de supraveghere şi reglementare, dar cum funcţioneaza ele?

Iata cateva exemple privind modul in care este construit „capitalismul romanesc”:

• - funcţionarii bancari fac in mod sistematic ore suplimentare, dar acestea nu sunt platite. Nu cred ca astfel de situaţii ar fi tolerate la nesfarşit in ţari precum Franţa, Austria sau Italia;
• - profiturile companiilor de telefonie sunt enorme pentru ca tarifele din Romania sunt adesea mai mari decat cele din Occident;
• - preţul facturii de intreţinere din Bucureşti este comparabil cu cel din Bruxelles sau Berlin;
• - preţul produselor electronice (calculatoare, televizoare, telefoane ş.a.) este de cele mai multe ori mai mare in Romania decat in Occident, şi asta nu din cauza taxelor vamale, ci a adausurilor comerciale.
• - reţelele de furnizori de televiziune prin cablu se comporta, adesea, cu un vadit dispreţ faţa de clienţii lor, actuali sau potenţiali, iar cetaţeanul este neputincios in faţa unor companii opace.

Aceste cateva exemple nu sunt un argument pentru a legitima o retorica anticapitalista şi nici un regret dupa vremurile apuse ale comunismului, ci sunt fapte care ne obliga sa regandim societatea romaneasca, in condiţiile apartenenţei la Uniunea Europeana. Care sunt instrumentele unei asemenea transformari?

In mod tradiţional, stanga şi-a identificat instrumentele de transformare a societaţii in sfera statala. In opinia mea rolul statului nu este total epuizat aşa cum spun ultra-liberalii, dar el trebuie gandit in mod realist. Eu nu cred in ficţiunea liberala a „pieţelor perfecte”, a auto-reglarii. Aici este locul in care statul trebuie sa fie cel mai puternic aliat al cetaţeanului. Cred ca una din prioritaţile puterii politice este aceea de a se  asigura ca autoritaţile de supraveghere şi reglementare funcţioneaza. Consiliul Concurenţei, Protecţia Consumatorului, Garda de Mediu şi alte instituţii din sfera reglementarii si controlului trebuie facute sa-i asigure cetaţeanului protecţia.

In acelaşi timp insa, stanga este promotoare a societaţii civile, nu in sensul unor ONG-uri care sunt de fapt para-partide, ci a acelui ansamblu foarte complex compus din sindicate, asociaţii profesionale, patronate, biserici, mass-media ş.a., prin care se realizeaza „democraţia la firul ierbii”, adica democraţia cu şi pentru fiecare cetaţean.

Din  aceasta perspectiva, a instrumentelor pe care le are la dispoziţie stanga, eu nu cred nici in infailibitatea statului, dar nici in „societatea civila perfecta” (la fel ca „piaţa perfecta”!). Eu cred in imbinarea armonioasa a acţiunii statului, prin instrumentele sale, cu aceea a societaţii civile. Sunt pentru ECONOMIA DE PIAŢA, dar nu şi pentru SOCIETATEA DE PIAŢA. Aceasta cred ca este calea pe care trebuie sa o urmeze societatea romaneasca.