Duminica am avut mai mult timp si am pregatit cateva raspunsuri.
In primul rand le multumesc tuturor celor care mi-au dat sfaturi anticipat pentru emisiunea de la Antena 3 din 12 Noiembrie. Sper ca nu v-am dezamagit.
Cazza, referitor la comentariul tau legat de dreptul la replica trimis la FAZ, iti pot spune ca si pe mine m-a deranjat faptul ca parea compus din declaratiile politice de pe la noi. Esti de acord cu domnul Schwarz in ceea ce priveste deficitul de elita in Romania, foarte bine. Cum se pot construi elitele insa atunci cand ele nu sunt considerate atractive din punct de vedere comercial? Si eu sper ca premierul Tariceanu sa accepte propunerea mea privind infiintarea Agentiei Europene pentru Romi.
Si eu cred la fel, Ingi.
Draghy Puterity nu cred ca Garda Ungara a finantat acel articol, cat despre restul postarii tale, sper sa se ajunga la un final “nesimulat” in cazul Elodia:). Multumesc pentru aprecierile legate de participarea la “Sinteza zilei”. Unii dintre colegii de comentarii au fost mai putin incantati :).
Conu Mishu, nu trebuie “plesnita” o tara sau o natiune pentru ce a scris un jurnalist. Ar insemna sa facem ca ei. Probabil ca cei de la PLD au voie, ca sa depaseasca pragul electoral. Exagerezi ideea imperialismului UE. Ceea ce spui este o teza eurosceptica, mult prea eurosceptica. Lista de “deranjuri” pe care ai prezentat-o exista, cu mici exceptii, dinainte sa se puna bazele UE. Natiunile nu pot disparea, cel putin nu in urmatoarele decade. Poti sta linistit din acest punct de vedere. Nu sunt de acord cu cei care incearca insa sa speculeze ideea de natiune pentru a o opune UE.
Diogenecainele, buna propunerea cu un leu pentru fiecare utilizare a cuvantului popor, pe ideea “poporul sunt eu” as adauga. Cat priveste “credulitatea” opiniei publice, ea este de multe ori si ajutata. Nu despre intelectualitate de partid este neaparat vorba si nu sunt in totalitate de acord cu tine in ceea ce priveste intelectualitatea de stanga. Eu unul cred ca majoritatea intelectualilor autentici din Romania sunt de stanga. Falia ideologica este mai degraba una falsa si ea este creata din anumite resentimente ale unora legate de personalitati sau partide politice. Cat despre soarta intelectualilor, da, aici avem o problema. Eu am sustinut insa intotdeauna necesitatea unor organizatii civice in care acestia sa se exprime dar nu pentru a sustine partide si lideri ci idei.
Cat priveste prezenta mea de la Antena3 din 12 Noiembrie, accept critica ta. Poate nu trebuia sa incep cu concluzia insa nu doream ca discutia sa degenereze.
T, eu am replicat fata de un tip de atitudine in cazul FAZ in ceea ce priveste politicienii romani. Si eu sunt perfect de acord cu tine ca nu trebuie sa echivalam pozitia unui ziar sau a unui journalist cu cea a unui stat sau a unei natiuni. Doamna fereste sa se ajunga la asa ceva. Problema este insa aceea ca informatiile catre cetatenii din respectivele state vin de la astfel de jurnalisti.
Cat priveste intrebarile tale referitoare la “situatia ipotetica” - de ce ipotetică? - crede-mă că a vedea lucrurile asa inseamna a spune direct ca nicaieri in lumea asta institutiile nu functioneaza cum trebuie si ele sunt folosite in scop personal de cei care le conduc. Nu pot sa cred ca tu sustii asta. Sper ca ti-am raspuns la acele intrebari. Ma bucur ca vezi lucrurile esentiale din privatizarea Petrom.
Eugen, nu am dorit sa evit o judecare “la cald” ci sa am parte de una corecta. Fireste, voi fi acuzat de subiectivitate, dar sunt nevoit sa imi asum acest risc.
Freddy, nu cred ca Guvernul are timp de aparat imaginea Romaniei. Din cate vad este preocupat cu trimiterea de scrisori electorale. Sper insa ca domnul Tariceanu sa ia in mod serios in calcul ideea pe care i-am expus-o cu privire la situatia romilor. Rezolvand problemele concrete le vom putea rezolva si pe cele de imagine.
PM, ce sa inteleg, ca ma vrei la pensie:). Glumesc. Din pacate, o spun din pacate, cred ca mai sunt suficiente lucruri de facut aici, in ciuda opiniei tale legate de viitorul meu politic.
Dinu, multa inversunare in comentariile tale. Cred ca trebuie sa avem institutii functionale. Faptul ca nu le avem, dar nu din cauzele sau, hai sa spun, nu numai din cauzele pe care le iei tu in considerare, nu ne obliga sa punem capul in pamant. Dinu, ofera tu o solutie prin care Constitutia sa poata fi modificata direct, de “poporul suveran”. Sunt tare curios sa aud o astfel de solutie. Si te rog, nu vorbi de referendum, ca se face oricum.
Acei tineri nu sunt o exceptie, sunt ceea ce trebuie sa fie. Noi cred ca edificam o expresie, dar asta este o alta discutie. Nu cred ca pustii de 16-17 ani care tin cu Steaua sau Dinamo nu au dreptul sa o faca din cauza unei istorii apuse. Scrisul este o pasiune intretinuta.
Dinu, cat priveste cele expuse de tine pe marginea propunerii mele legate de infiintarea Agentiei Europene pentru Romi, pot intelege, in ciuda “radicalismului care ne desparte”, supararea sau chiar furia. Eu ca om politic insa sunt responsabil sa propun solutii care sa duca la securitate, fara desert, fara abuzuri. Tu cum vezi rezolvarea acestei situatii? Sunt sincer interesat pentru ca nu vreau sa crezi ca sunt insensibil la traumele tale personale.
No Name, procurorii fac ce vor pentru ca, vezi Doamne, ei sunt acum arhanghelii nepatati si neinfluentabili politic. Nici nu mai conteaza daca sunt sau nu competenti.
Alexandru Szasz, a sta in fata nu te obliga sa accepti a fi terfelit in public, nu de catre institutii ale statului fara ca nimeni sa plateasca. Nu este ca si cum o alta persoana publica m-ar jigni si eu l-as da in judecata pentru insulta sau calomnie. Sunt perfect de acord cu ce spune T in aceasta problema.
Neinfectat de comunism, tu vrei sa intri in politica? Tu trebuie sa iti gasesti motivatia. De ce in PSD? Asta banuiesc ca este o gluma.
Argus, parerea ta despre politicieni este influentata, din cate vad, tocmai de un tip de mediatizare a realitatii ultimilor 17 ani. Ma surprinde avand in vedere comentariul tau legat de privatizarea Petrom, care imi arata ca poti trece usor peste atacurile de presa.
Mihnea, multumesc de sprijin. Ma bucur ca oamenii incep sa sesizeze “coincidentele”.
MisterB, sunt de acord cu ce spui despre Guvern cu privire la situatia din Italia, cred ca intinerirea diplomatiei nu a fost neaparat un lucru rau si dezaprob aluzia referitoare la romi. Am citit comentariul tau legat de participarea mea la “Sinteza zilei”. Nu cred ca era cazul sa vorbesc “pentru electorat” ci sa discutam aceea problema in termeni rationali. Electoratul da note la politicieni. Nu trebuie sa fim in campanie oricand, cu atat mai mult cu cat vorbim de o problema atat de serioasa precum cea a romanilor din strainatate.
Radoi, eu am cerut sa mi se comunice o rezolutie ca unui cetatean obisnuit, dar au comunicat-o ca unui adversar politic, cat mai tarziu. Nu am auzit o explicatie publica legata de aceasta intarziere.
Alin, CSM exista doar scriptic si din cauza unor modificari in legislatie impusa de doamna Macovei. Nu stiu daca solutia este sa ne plangem forurilor europene, ci mai degraba sa le lasam pe acestea sa vada problemele reale si nu cele pe care dorim noi sa le expunem. Eu nici astazi nu imi explic cum s-a transformat numirea procurorului general de catre CSM din cerinta UE, intr-o problema care afectează independenta Justitiei (sic) si pe cale de consecinta trebuie “rezolvata”. Deci depolitizam Justitia atunci cand ministrul Justitiei desemneaza persoana care va ocupa inalta functie, iar presedintele il numeste, in aplauzele sau huiduielile CSM pe care oricum nimeni nu il aude.
Instalatorule, “marunta” ta intamplare din 1993 te ajuta sa ma intelegi. Apreciez acest lucru. Trecerea de la indicatorul cantitativ la cel calitativ este o necesitate odata cu incheierea tranzitiei si demararea procesului de integrare. Nu este si nu a fost vorba vreodata de cinism, desi vad ca tu ma acuzi de asta.
Multumesc pentru mesaj Traim bine (zici tu?). Problema mediocritatii este aceea ca are probleme in a se impune. In final ajunge doar sa fie ignorata, orice ar face, orice ar spune. Sper ca mediocritatea sa nu distruga insa inainte lucruri castigate cu greu.
Horia, mie imi place poza cu porumbelul si aia „de afis”. Probabil ca unii incerca sa faca ceea ce spui tu, dar nu pot sa trec, ca persoana si abia apoi ca politician, peste momentele in care „se sare calul”. Cat priveste Agentia Europeana pentru Romi, scrisoarea este si un raspuns al meu cu privire la modul in care vad eu ca au actionat autoritatile romane in cazul Italiei.
Ion Adrian, nu iti voi raspunde la intrebarile „retorice” pentru ca ele pleaca de la anumite premise. As putea sa iti dau foarte multe exemple, dar nu vreau sa neindreptatesc pe cineva. Dar probabil pentru unii singura personalitate de valoare a Romaniei post-decembriste este Monica Macovei. Eu nu am pus in discutie sistemul de Justitie, ci doar atitudinea anumitor persoane. Trebuie ei sa ramana „eroi” daca nu sunt?
Multumesc pentru mesaj Aurel, important este sa inteleaga si premierul nevoile stringente pe care le avem la acest moment.
Taurel, bine ai venit pe blog. Poate ne spui cine esti?
Sarazin, El Che nu considerati blogul „Scanteia” :), ca nu asta am vrut. Cat priveste o alta postare de a ta - cainii nu latra niciodata degeaba, chiar si atunci cand nu au nick-name-uri cool.
Fanitza, nu este nicio rusine sa fi columbofil, as zice ca dimpotriva:). Ca om ma refer, nu ca partid.
Literatule, ma surprinzi. Cum de nu te grabesti sa ma condamni? Literatule, pentru mine autocenzura inseamna sa nu depasesti bunul simt sau sa nu divulgi secrete de siguranta nationala:). Multumesc.
Unomcitit, ma surprinde ce imi spui. Ma voi interesa daca, intr-adevar, accesul pe acest site este interzis in Turcia.
Nasii, cred că aţi văzut că nu am tacut cu privire la poticnelile MAE. Numai ca sunt obisnuit sa vad si nuantele din spatele lucrurilor. De ce mi-ar fi frica de actualul ministru de Externe? Sunt tare curios sa aflu. In alta ordine de idei, cine sunt cei „formati de mine”? Cred ca la intrebarea cu blogul domnului Mircea Geoana nu va poate raspunde decat Ion Iliescu. Poate daca o sa il treaca Mircea Geoana intre blogurile lui preferate…Glumeam. Intrebati-l pe domnul presedinte.
Moromete, calm, fara injurii te rog. Eu inteleg simbolistica iar acel cadou m-a facut sa ma simt foarte bine. Nasii avea(u) ceva cu mine, nu cu Gorunul, crede-ma.
Bibliotecarule sper ca Gorunul sa nu fi fost doborat de indiferenta. Sincer, nu stiu. O serie de personalitati importante ale vietii politice au fost si intelectuali de marca, si la noi si in multe alte state. Asezarea doctrinara a majoritatii partidelor cred insa ca mai are de asteptat din pacate. Dupa cum se vede la noi unii inca isi cauta drumul. PD a trecut de la stanga la dreapta, PC de la social-liberalism la conservatorism, PNL se misca evident spre centru etc… Agentia Europeana pentru Romi isi are ca obiectiv sa ajute la indeplinirea lucrurilor despre care si tu vorbesti.
IuliuPaul, multumesc mult pentru aprecieri si mesaje.
Neagu G. multumesc pentru mesaj. Iti urez si tie sanatate.
Horia Blidaru, iti multumesc pentru aprecieri. Cred ca legatura cu cetatenii trebuie sa fie un filon al stangii.
PCH, este dura postarea ta. Crezi ca acum ar trebui sa dau de pamant cu ministrul de Externe, cu premierul sa fac un pic de imagine. Am propus o solutie institutionala la situatie, pe de o parte, iar pe de alta parte am spus ceea ce era de spus fara a face scandal. Agentia Europeana pentru Romi ar fi un prim pas in rezolvarea problemei. Este un pas strategic, pentru ca prin unificare s-ar ajunge la eficientizare in rezolvarea acestei problematici. Nu cred ca in aceasta scrisoare as fi putut prezenta si o strategie. O strategie vine in urma unei pozitii comune pozitive care nu exista la acest moment. As spune din pacate.
Petrica, m-am obisnuit sa port costum, dar nu cred ca acest fapt este esential. As putea spune ca in costum sunt chiar mai destins:).
Kikirez, te salut pe tine si pe toti „intelectualii de stanga” de pe acest blog. Sunt de acord cu tine, poate PSD-ul nu a avut intotdeuna cea mai buna atitudine fata de intelectualitatea de stanga, dar de multe ori, cel putin din perspectiva mea, pentru ca a incercat sa ii asigure o protectie.
No name, referitor la lansarea de la Sibiu, nu as vrea sa intru in comentarii despre organizare si organizatori. Nu ma delimitez de nimeni, dar eu am fost pana acum preocupat strict de mesajul pe care am vrut sa il transmit pe care il consider cel mai important. Sunt insa dispus la sugestii inclusiv legate de organizare.
Alina, apreciez analiza ta. Da, din pacate se pare ca agenda unora este tot mai ocupata, dar nu cu ce trebuie.
Ariel, si pe mine ma ingrijoreaza perspectivele economice. Au inceput sa ma ingrijoreze de cand Alianta a ajuns la guvernare. Vei spune ca exprim o pozitie politica. Poate. Insa atunci cand nu iti proiectezi de la bun inceput politica economica si in functie de anumite masuri sociale pe care trebuie sa le iei se ajunge aici.
Tpunct, cred ca unui politician, daca nu ii convine ceva, mai bine nu se duce. Altfel, apreciez experienta si profesionalismul domnului Cristoiu.
Olimpiu, am incercat ca in 4 pagini sa sintetizez ceea ce trebuia spus. Crede-ma, se poate dezvolta enorm pe marginea Agentiei Europene pentru Romi. Daca ti s-a parut un document prea putin concret imi pare rau. Acelasi raspuns este partial valabil si pentru Literatul. Nu am vrut sa fac o demonstratie de cultura, ci sa dau un semnal politic de deschidere, dialog si atitudine constructiva.
Cum bine remarca diogenecainele, minoritatea roma nu are un stat al sau insa este raspandita in toata Europa, dar nu numai. Nu cred ca putem vorbi de o discriminare pozitiva, ci de o initiativa avantajoasa pentru toata lumea. Cat despre atitudinea noastra fata de integrarea romilor, poate ca ar fi foarte bine daca ne-am asuma responsabilitatea pentru existenta acestei probleme, cel putin in Romania daca nu cumva si mai mult decat atat.
Adrian, ai sintetizat foarte bine una dintre partile problemei. In mod evident, acceptarea regulilor in Romania ar diminua in mod evident astfel de manifestari care ne creeaza probleme in relatia cu alte state. Acesta este lucrul care depinde de noi. Ai dreptate. Fiecare avem responsabilitatile noastre. Acelasi raspuns este valabil si pentru Ovidiu, cu amendamentul ca masurile despre care ai vorbit tu au fost luate dupa 2002, caci altfel ne-ar fi fost greu sa mentinem masura de ridicare a vizelor. Pot fi de acord cu tine ca nu am dovedit eficienta fara cusur, dar nu cu faptul ca nu am fi actionat.
Angelinaj, eu sper sa se aplice.
Odin, departe gandul de mine ca Agentia sa vizeze ceea ce spui tu. Sper ca este o gluma faptul ca problema acestei minoritati ar fi de competenta „geneticienilor”. Oricum, nu o gust. Chiar deloc. Un social-democrat european nu poate niciodata gandi in acesti termeni.
Krater 33, sper ca niciodata cineva nu se va gandi sa faca un referendum pe tema „desertului”. Daca tu crezi ca nu am propus decat o solutie demagogica iti respect opinia. Aceasta Agentie nu ar veni sa impuna ceva romilor si nu ar lua decizii fara implicarea acestei comunitati. Rolul sau ar fi acela ca Romania sa isi asume la nivel european responsabilitatea de a se implica activ in rezolvarea unei probleme pentru care suntem si noi, in parte, responsabili. O astfel de agentie ar gestiona problema integrat, la nivel european. Evident, daca ar fi facuta cu buna-credinta.
Zauri, problema reala a romilor nu a inceput, cu adevarat, nici acum si nici acum cativa ani, ci este o problema de extrem de mult timp. Nu este cazul sa facem o istorie a acestei comunitati in spatiul mioritic. Dar, la dimensiunile sale actuale a ajuns in urma unei escaladari produse in istoria foarte recenta. Cat despre ce s-a facut in guvernarea PSD, iti amintesc doar infiintarea Agentiei Nationale pentru Romi, care a inceput sa conceapa proiecte pentru integrarea acestei comunitati. Este o agentie care a facut foarte mult, desi sunt de acord ca putea sa faca si mai mult. Iar viziunea mea este una de a intari solutiile institutionale, fiindca acestea sunt singurele care ne duc la rezultate concrete. Scrisoarea mea propunea solutii institutionale, nu discursuri sau atitudini politicianiste.
Dragos, poate ideea mea ar fi avut mai mult impact insa unii sunt ocupati cu lucruri „jalnice” dupa cum spui tu.
NoRules, nu este un obiectiv sa imi fac publicitate prin blog, dar nici asta nu este o regula:).
Multumesc pentru mesaj Dora. Sper sa nu fiu bruiat si acum…
Alin Barladeanul, prea multi daca. Noua Guvernare? - una care in mod normal ar trebui sa readuca PSD la putere. Ce intelegi prin criza de partid? Unul dintre lucrurile pe care le-as fi facut le-am prezentat si aici. Celelalte ar fi fost in mare parte realizate (cum ar fi intarirea colaborarii inter-politienesti - lucruri care ar fi trebuit accelerate in ultimii ani..) Termopanele? - o iau ca pe o gluma fara haz. Multumesc pentru votul din 2004. Stii ca nu esti singurul liberal care imi face o astfel de destainuire? Multumesc si pentru aprecierile legate de Agentia Europeana pentrun Romi. Te astept cu alte postari.
Roxana, primul nume care imi vine in minte este Ion Voicu. Stii la ce ma refer. Este dreptul tau sa simti asa, dar daca nu depasim distantele dintre noi multi romani nu vor simti decat asa.
Doru Toma, autocenzura o acceptam cu totii. Cat de mult? Depinde de situatie.
S3ptember, chiar ai doar 14 ani? Sa isi faca toata lumea blog. Le scrii tu o critica peste ani ca esti tanar si ai timp:).
Alex 1977, cred sincer ca voi intelege. Nu am vrut „sa fac pe desteptul”.
Jurodash, nu exista carti care sa te invete sa fi europarlamentar sau parlamentar. Si in niciun caz doar trei:).
Indignatule, iti inteleg indignarea. Daca nu m-as crede in stare, nu as mai fi politician. Cred ca avem nevoie mai mult de luciditate si actiune, nu neparat de invatatori si cu atat mai putin de tatuci.
Pentru Mihnea (un vechi fan AN) si tanar socialist: imi propun ca dupa europarlamentare sa vin si la Cluj si la Timisoara.