Se vorbeşte mult, in aceste zile despre problemele, strategiile şi resursele necesare pentru invatamant.
Am prezentat propunerile mele şi am sugerat anumite solutii in cartea mea, „Romania Europeana”, dar simt nevoia sa aflu parerea cat mai multor oameni şi despre posibile masuri concrete, punctuale.
Prima dintre ele se indreapta spre sustinerea elevilor şcolilor de arte şi meserii prin acordarea unui numar de tichete de masa subventionate de Guvern.
Scriam cu ceva timp in urma despre raportul PNUD, care ne atragea atentia ca, in viitor, Romania va trebui sa apeleze la forta de munca din lumea a treia, lipsa muncitorilor calificati fiind resimtita acut de firmele romaneşti.
Elevii şcolilor de arte şi meserii, spre deosebire de elevii unui liceu obişnuit, lucreaza efectiv – in timpul perioadelor de practica – in atelierele şcolii sau ale unor firme, iar munca lor trebuie sa fie rasplatita sub o anumita forma.
Scoala de arta si meserii are durata de doi ani (clasele a IX-a şi a X-a) si se organizeaza in domenii cum ar fi: mecanica, electromecanica, electronica, automatizari, chimie industriala, materiale de constructii, electric, constructii, instalatii şi lucrari publice, agricultura, silvicultura, comert, turism şi alimentatie, industrie alimentara, fabricarea produselor din lemn, industrie textila şi pielarie, tehnici poligrafice, estetica şi igiena corpului omenesc si teologic. Inscrierea la aceasta forma de şcolarizare este posibila numai pentru absolventii de gimnaziu, care nu au implinit varsta de 18 ani, indiferent daca au promovat sau nu testele nationale, respectiv examenul de capacitate.
Absolventii şcolii de arte şi meserii obtin la sfarşitul anului II, prin examen, un certificat de competente profesionale – nivelul 1, de calificare. Şcoala de arte şi meserii este singurul traseu educational, care permite obtinerea unei calificari la sfarşitul celui de-al doilea an de studii postgimnaziale, absolventii clasei a X-a de avand posibilitatea de a obtine un loc de munca, daca o doresc.
Dupa finalizarea celor doi ani de şcoala de arte şi meserii, absolventii pot sa işi continue studiile, urmand cursurile anului de completare, la sfarşitul caruia pot obtine, prin examen, un certificat de competente profesionale de nivelul 2.
Absolventii anului de completare pot sa işi continue studiile in ciclul superior al liceului, pe filiera tehnologica, obtinand la sfarşit, atat un certificat de competente profesionale de nivelul 3, cat şi posibilitatea de a sustine examenul de bacalaureat şi de a continua studiile in invatamantul universitar.
Ei sunt, de regula, copii din familii cu posibilitati financiare reduse, iar aceste tichete le pot oferi lor şi familiilor lor un sprijin şi, totodata, un stimulent de a ramane in sistemul şcolar. Avem nevoie de meseriaşi buni. Un mic efort din partea autoritatilor poate sa determine, in cativa ani, o infuzie de forta de munca tanara şi bine pregatita pe piata.
Daca ideea va pare interesanta, va aştept opiniile şi voi actiona in consecinta. Va reamintesc faptul ca de tichetele de masa nu beneficiaza astazi decat angajatii – şi nu toti! -, legea care guverneaza materia fiind Legea nr.142/1998, cu modificarile şi completarile ulterioare. Printr-un ordin de ministru, valoarea actuala a acestor tichete este de 7,56 lei.
Eu cred ca, daca adolescentii din şcolile de arte şi meserii ar beneficia şi de un numar de tichete de masa proportional cu numarul zilelor de practica, aceste şcoli ar deveni mai atractive pentru ei şi pentru familiile lor. Nu ajunge doar sa ne lamentam, politicieni şi angajatori, ca nu exista forta de munca bine calificata, trebuie sa şi actionam. Aceasta este ideea mea.
Sunt convins ca si voi aveti o multime de propuneri. M-as bucura sa putem discuta impreuna aici despre ele.
septembrie 16, 2007 la 11:14 am
Da domnule Nastase, este o idee geniala,la noi astia cu venituri mici trebuiesc ajutati,ca sunt multi..E o idee geniala care ar trebui sa aiba rezolvare..Daca a-ti fi fost inca prim-ministru sigur ca aeati putere..ar fi bine sa reveniti si sa va puneti in aplicare planurile pe care le aveti..Succes
septembrie 16, 2007 la 11:51 am
@ Adrian Nastase
aceste scoli sunt doar de meserii. Pentru numele lui Dumnezeu, de ce continuati si dv aceasa stereotipie a denumirii si le spuneti “de arte”, cand stiti f bine ca arta este cu totul altceva?
A fi meserias e f bine si util societatii, dar a fi artist nu inseamna sa parcurgi o scoala profesionala. Ma intreb de ce se incapatanaza atatia oameni sa perpetueze aceasta confuzie. De dv sunt sigura ca nu aveti nimic impotriva artei, si ca nu vreti sa o umiliti pana la a o reduce la mestesug, dar de altii nu sunt la fel de sigura.
Pur si simpu ma revolta denumirea, pt ca altfel, propunerea, in ceea ce priveste mestesugurile, este constructiva!
septembrie 16, 2007 la 11:58 am
Invatamantul este o tema f importanta in orice moment si la orice nivel al sau. Mai mult oricata reforma s-ar face mereu este ceva perfectibil in acest domeniu.
Revenind la subiect adica scolile de meserii, sigur programele sociale de ajutorare a acestor elevi sunt f importante dar cel mai important in opinia mea este dotarea acelor laboratoare cu tot ce este necesar si de ultima generatie, adica investitii si iar investitii. Este in interesul nostru sa pregatim acei oameni pe cele mai performante si mai noi tehnologii pt ca dupa ce invata acea meserie ei vor concura cu colegii lor din alte state UE si nu numai. Nu poti invata strung pe un utilaj de 40 ani vechime. Mai mult acelor copii le trebuie o educatie cu o mentalitate sanatosa, cu un cult al muncii si al lucrului bine facut, fiabil si de calitate, sa fie mandrii ca scrie pe produsul lor Made in Romania sau Made in UE si mai mult, trebuie dezvoltate programe de pastrare a acestor oameni in tara cu salarii competitive care sa-i multumesca sa-si poata intemeia o familie aici si sa uite de pribegia prin lume sa spuna dar de ce sa ma duc acolo castig bine aici, am prieteni am familie daca castig bine ma duc ca turist in vacanta cu familia.
O metoda extrem de eficienta o reprezinta schimburile de experienta, acesti tineri sa faca practica si sa lucreze in atelierele scolilor similare sau in fabricile din Germania, Franta, Olanda, tarile nordice etc sa-si deschida mintea sa vada cum se lucreaza curat, de calitate, sa vada cum isi respecta altii angajatii sa vada drepturile pe care le au colegii lor acolo dar si exigentele si obligatiile. Observati ca am omis intentionat exemple precum Spania, Portugalia, Grecia sau Italia pt acolo nu exista cultul muncii si al lucrului bine facut nu este disciplina si rigoare iar rezltatele le vedeti cu totii. Acolo eventual poti sa desprinzi arta smecheriilor, a comertului tip jupuiala, a turismului etc..a siestei si fiestei.
Toate astea se pot face prin burse (pt ca in general suntoameni sarmani), prin acorduri intre ministerele de resort din UE, pt ca noi tb sa fim buni si sa ne comparam cu crema, cu Germania, Olanda, Austria etc nu cu macedonia, Albania, sau portugalia. Tb sa fm buni printre cei mai buni. Numai asa putem exporta produse cu valoare adaugata mare, trebuie sa ne facem un renume cand cineva vede de exemplu unTV facut in Romania sau un rulment, pe care scrie Made in Romania sa spuna clar e rulment romanesc unul din cele mai bune din lume chiar daca e mai scump il cumparam… Nu poti fi bun in toate domeniile evident nu te poti pune cu Japonia la electronica si robotica, etc dar daca ai 2-3 lucruri in care excelezi promoveaza-le in lume …implicit imaginea tarii se va imbunatatii. Sa fim renumiti ca avem petrolisti buni, ca la noi e un centru de fabricare a automobilelor dezvoltat etc
Asadar investitii si iar investitii, burse schimburi de experienta pt ca acei tineri sa-si deschida mintea sa stie ca nu merge cu expresia “las ca merge si asa” si sa stie ca pot trai decent in Romania si sa se duca afara ca turisti eventual. IN fond si de de asta am intrat in UE ca sa beneficiem deprogramele pt tineret de banii lor tb sa stim sa-i luam….de deschiderea si oprtunitatile pe care le ofera aceasta mare familie europeana. Dzeu iti da dar nu-ti baga in traista.
Numai bine, daca imi mai vine o idee revin
septembrie 16, 2007 la 12:08 pm
Buna ziua!
Doar azi am descoperit blogul dumneavoastra si cred ca e o idee excelenta ca aveti asa ceva.
Va doresc mult succes in Israel.
Sper sa reveniti in conducerea PSD-ului si la guvernare si sa puneti in aplicare cat mai multe din proiectele dumneavostra.
Eu sunt membru PSD si stiu cum era in perioada dumneavoastra. Cred ca in momentul de fata PSD-ul nu este pe directia cea buna si daca continua asa s-ar putea sa scada si mai mult in sondaje.
Mult succes si numai bine!
septembrie 16, 2007 la 1:45 pm
Daca tot vreti sa ajutati “artele si meseriile” ajutati SI copiii din liceele si scolile de muzica si arte plastice, coregrafie..etc, Adica concepeti niste masuri care se pot lua si pentru acesti copii, care muncesc dublu fata de cei care frecventeaza doar o scoala de cultura generala. Care stau de dimineata pana seara in scoli, muncind din greu (la scolile de meserii e un chiul masiv) si pleaca cu ghiozdanele si viorile atarnate de gat tarziu, acasa, unde cad rupti de oboseala. Sa nu credeti ca acesti copii pentru ca au optat (ei sau parintii) sa studieze muzica, artele plastice, coregrafia…sunt mai instariti decat ceilalti. Ei sunt selectati pentru talenetele si aptitudinile lor. Daca i-ati vedea cat de scursi de puteri de-abia mai pot inghiti o banana sau un biscuite intr-o pauza de studiu, sau de exercitiu, si cum mult, foarte talentati, clacheaza la un moment dat inexplicabil, ati scoate si din buzunar ca sa ii ajutati. Asa cum de altfel fac majoritatea profesorilor lor, pregatiti cu cate ceva bun in geanta…Dar de unde sa mai poata si profesorii sa o faca mereu, ca deh, nici ei nu stau mai bine cu portofelul.
septembrie 16, 2007 la 2:13 pm
Ideea e foarte multe ca multe altele posibile.
Pariez ca daca ne propunem un brain storming aici pe blog o sa adunam vre-o suta si care dupa cateva perieri tot o sa ramana 10 -20 si urgente si extrem de importante.
Dar…..dar…
Pana la realizare efectiva si ne viciata de colcaiala limbricoida a socialului romanesc este inca o mare distanta.
Deci prima idee : in cuptor cu limbricii si alte specii de viermi, reptile si in general taratoare cu sange rece si ochi de peste si apoi mai vedem.
Dar asta e prea greu, trebuie nu ouasoare, oricat de multe si multicolore ar fi ele ci chiar chestiile alea spaniolesti in persoana si deplina putirinta…
septembrie 16, 2007 la 2:14 pm
PS. foarte buna si nu foarte multa desi s-ar potrivii la modul crazy ludic si o astfel de exprimare…
septembrie 16, 2007 la 3:51 pm
Mai intii, tichete de masa pentru profesori!
Personal sunt impotriva tichetelor de masa: reprezinta un soi de moneda paralela si o formula de a crea venituri neimpozabile; in acelasi timp, o sursa de imbogatire fara munca pentru companiile care le tiparesc si mai ales pentru patronii lor; despre una dintre ele, in care sunt amestecati si lideri sindicali, s-a difuzat informatia asupra unui profit de 700%, rezultat din datele oficiale. Nu e de mirare ca un fruntas udemerist se dadea la un moment dat de ceasul mortii sa-si bage o ruda la conducerea unui sistem de tichete de masa, macar intr-un judet. Cu toate ca ar fi mai putin inflationiste, intrucit pot fi cheltuite chipurile doar pe mincare, prefer sa se dea niste salarii mari si pe fata, fara evitarea impozitelor si imbogatiri spectaculoase si nemeritate.
Dar, daca ar fi sa ma incadrez in spiritul ideii, ar trebui sa incepem cu profesorii, adica cu ceea ce face statul subventionist sa sughita. Nu este intimplator faptul ca, atunci cind a inceput acordarea tichetelor de masa catre salariatii la stat, in adunarile sindicale ale profesorilor au aparut instigatori care i-au determinat pe profesori sa se simta jigniti de acordarea acestor tichete si sa-i faca sa refuze. Erau mai mult ca siguri informatorii serviciilor, pusi sa faca asa ceva.
Ramin la parerea mea de dreapta ca subventii trebuie acordate, asa este omeneste, dar in mod punctual, pentru acei oameni ori acele familii care in mod evident au nevoie de ele. Asta nu inseamna un numar mic de oameni, ci garantia ca subventiile se duc exact la cei care au nevoie de ele si nu la altii care mimeaza saracia datorita apertenentei la o categorie. Dupa parerea mea, subventiile acordate pe categorii si mai ales pe categorii largi de oameni, de-a valma, au consecinte dezastruoase. Nu doar fiindca la un moment dat incep sa lipseasca niste bani, ci si fiindca mentin ideea, in mintile oamenilor, ca statul trebuie sa le dea. Ca mentin in mintile oamenilor ideea avantajului imediat. Priviti rezultatul in jurul vostru: toti vor avantaje acum, in secunda asta, nimeni nu mai gindeste pe termen mai lung. Mai nimeni nu se mai gindeste la proiecte industrialiste, care au in Romania un ciclu de peste 12 luni. Ca politician, vorbeste-le oamenilor de proiecte cu rezultate splendide peste 3 ani si nu te va vota nimeni. Vorbeste-le in schimb ca le dai ceva chiar de miine si te vor vota toti: un mediu de cultura pentru demagogie. ‘Sa traiti bine’ a fost un slogan de succes prin atemporalitatea sa; daca ar fi fost ‘o sa traiti bine peste 2 ani’, dl Basescu o lua in mina, cum s-ar zice, el si PD ramineau in 7 procente.
Spre surprinderea multora, sa va spun ca bugetul din acest an al Bucurestilor inseamna mai multi euro pe cap de locuitor decit in capitale prestigioase. Si stiti cu cit? Veti fi inca odata surprinsi: cu 30-50 la suta! ce maninca o mare parte din acest buget, de cheltuim mult si realizam putin? Ati ghicit, subventiile acordate aiurea, la modul general, cui are nevoie si cui n-are nevoie. Presa era plina la un moment dat de stiri si fotografii despre bucuresteni care se duceau cu mertanele sa-si ridice ajutoarele de saracie.
Domule Nastase, faceti publica propunerea, ea va va readuce din popularitate. Stiti ca, desi v-am criticat in repetate rinduri, aveti toata consideratia mea, chiar daca asta nu va este de nici un folos. Dar nu uitati ca, dincolo de lovitura de imagine de moment, politica de subventii acordate la modul general sfirseste intotdeauna prin a se intoarce impotriva initiatorului; invatat sa tot capete, electoratul vrea degeaba din ce in ce mai mult. Cind a fost la o adica, cornul si laptele si cele 400 de sali de sport, ca si altele, nu v-au mai fost de folos; poate au fost de folos altora din pesedeu, care s-au vazut mai multi in parlament, unii dintre ei fara sa merite; dar dumneavoastra nu. O veche vorba spune: 99 de binefaceri lesne se uita ( dar o facere de rau niciodata).
Stiti ceva? Vreau eu afacerea cu tichetele astea de masa si mai vorbim.
septembrie 16, 2007 la 3:55 pm
Domnule Adrian Nastase,
S-o luam cu inceputul.
Alocatia generala de stat pentru copii este, in lei vechi, 250.000 lei/lunar. Cum la mine la bacanie o paine costa 8.000 lei, suma ajunge pentru exact o paine pe zi. Cu atat sustine, sa zicem, in mod direct statul intretinerea unui copil. Desigur, putem sa luam in calcul si alti echivalenti, de exemplu un abonament lunar la internet – la mine este 300.000 lei (vechi) lunar – sau o carte, tot lunar, de pret mediu, ori un abonament RATB, si acela subventionat, de 200.000 lei/lunar.
Guvernul al carui prim-ministru ati fost a venit cu ideea “cornul si laptele”. In bani, asta ar insemna inca, poate, 10.000-15.000 lei/zi, desigur doar intre luni si vineri si numai pentru perioada cursurilor.
Ca forme de “asistenta sociala” mai avem tichetele de masa, diverse compensatii pentru caldura s.a.
Va intreb, dat fiind ca sunteti un om umblat prin lume: in ce tari europene, altele decat cele foste comuniste, functioneaza un asemenea sistem?
La noi nu este vorba de cazuri punctuale, ci de un sistem generalizat aplicabil unor categorii intregi de cetateni. Un astfel de sistem creaza, cel putin din punct de vedere psihologic, o grava inegalitate in societate: pe de o parte, saracii, care primesc – ori apeleaza la – astfel de subventii, respectiv bogatii, care nu ridica niciodata alocatia de la banca si nici nu primesc pomana intitulata “cornul si laptele”. Sunt in stare sa fac pariu cu dvs. ca n-ati ridicat niciodata de la banca alocatia pentru copiii dvs.! Va si vad in fata ghiseului; functionara se uita la dvs. ca la o aratare, ca la o stafie, tremurand de emotie in timp ce introduce datele dvs. in calculator. Va si vad numarand trei bancnote – una de 5 lei, altele doua de 10 (de asta-data in RON) …
Astfel de formule constituie un atac la demnitatea umana, consacrata de Legea fundamentala, nu-i asa, drept valoare suprema si garantata in societatea romaneasca. Statul este obligat sa asigure, tot potrivit respectivei Legi, conditii de ordin economic si social in masura sa asigure fiecarui cetatean un nivel de trai decent – asadar, locuri de munca, o remuneratie corespunzatoare -, nu sa-si bata joc de acestia prin asemenea gen de “asistenta”. Un cetatean trebuie sa munceasca demn, sa primeasca un echivalent just care sa-i permita sa se hraneasca, sa se imbrace, sa se recreeze s.a. dupa cum crede el, nu dupa cum cred altii.
In cazul particular evocat de dvs., elevii ar trebui sa primeasca, potrivit muncii lor, potrivit efortului depus, un echivalent corespunzator de principiu in bani, nu in hrana. Asta seamana a herghelie de cai: sa dam calului fan ca sa poata sa traga la jug! Poate ca elevul ar vrea sa-si cumpere un telefon, o haina – nu de la second hand! -, o carte, timbre, sapun, o camasa, sa se duca la munte s.a.; cu ce toate astea?
Asa-i: la scolile cu pricina ajung copii proveniti, in marea lor majoritate, din familii sarace. La licee ajung cei care isi permit sa plateasca meditatii. Cand s-a vorbit, acum doua luni despre doua localitati din Vaslui in care cetatenii se inscriau pe listele foamei, am cautat pe internet sa vad cati copii de-acolo au ajus la liceu; raspunsul:nici unul!
Batjocura este la nivelul intregului invatamant, la nivelul intregului stat.
Romania va trebui sa apeleze la forta de munca din afara tocmai datorita tratamentului de care vorbeam anterior aplicat de stat cetatenilor sai; cei in putere au luat calea stainatatii, satui de un astfel de tratament.
In urma cu ani de zile i-am pus ministrului Hajdu Gabor, in prima sa conferinta de presa, urmatoarea intrebare: “Vi se pare etic, echitabil, demn, ca un bolnav spitalizat, dupa ce a cotizat 25 de ani la sistemul de sanatate, sa primeasca drept hrana pe zi echivalentul unui pachet de tigari?”. N-a scos un cuvant.
Toti ALESII fac strategii, toti au sugestii, care mai de care mai batjocoritoare.
Ne cereti sa venim cu propuneri. Venim degeaba. De exemplu, eu, in alt registru, v-am atras atentia asupra felului dvs. de a va adresa noua; citesc mai sus: “voi”. E-adevarat, mie personal mi-ati facut un hatar… Scuzele dvs. au rezistat de la o pagina la altaablogului. Daca tinerii vorbesc intre ei pe internet cu “tu” nu inseamna sa ii copiem.
Nu aici sta cheia renasterii noastre, a oamenilor “simpli” – in a veni cu propuneri; cheia este ca dvs., ALESII, sa fiti fortati cumva sa executati vointa noastra POLITICA (v. art. 8 din Constitutie). Aici sa va vad pe dvs. ce idei aveti!
Al dvs., Valeriu Mangu
septembrie 16, 2007 la 5:41 pm
Corect si cu tichetele de masa dar cel mai bine cred ca ar fi ca aceste scoli de meserii sa fie propuse de minister impreuna cu zonele de dezvoltare, adica sa instruiasca forta de munca necesara in zona respectiva si sa le ofere prin contract cu clauze de ambele parti si o repartitie acelora care doresc ,nu obligatorie ca din nou am fi acuzati ca sistemul nu e demn si corect dar pe aceia cu parinti care nu ii ajuta cu nimic ,ba din contra le cheltuie si alocatia, le-ar asigura inceputul iesirii din soarta ce le-a fost harazita numai pentru ca nu au avut asigurate conditii egale ,ar face un mic pas pentru urcarea unei noi trepte in statutul lor social.Si ce multi sunt acesti copii nu cred ca stiu unii din cei ce au postat inaintea mea si-ii dau inainte cu teoria….
septembrie 16, 2007 la 5:59 pm
Imi pare rau ca sunteti singurul politician care pare sa fie interesat digital de parerea mea – asta va pune intr-o lumina moderna si favorabila.
Eu v-as propune o solutie “liberala” la aceasta tema:
- laboratoare dotate cu tehnologie recenta din industrie de catre companiile din domeniu prin sponsorizari si co-interesari; material didactic, internet, carti de ultima ora;
- strategie comunca intre ministerul educatiei si industria auto-regulata pt reducerea decalajelor dintre industrie si scoala – ele traiesc in lumi paralele daca vorbim de performanta si concurenta reala si nu integreaza eficient forta de munca;
- bursa a locurilor de munca “pre-vizionate” intre firmele interesate pt absolventii ce vor veni;
- burse subventionate de catre companii in mod individual/contractual pt elevi – care aleg sa-si asume niste obligatii; nu sunt expert juridic/legi – aici pot fi interpretari complexe despre cine/cum poate asuma un contract;
Va reamintesc faptul ca industria de software din romania in prezent este ceea ce este si datorita lui George Soros – care dupa “revolutie” a dotat mai toate liceele de informatica din tara cu laboratoare moderne. In acest fel ne-a dat “jucarii” dar si informatia ca la capat ne asteapta o cariera concreta.
E drept ca scutirile de impozit de dupa Y2K ne-au pastrat pe unii prin tara. Este unul din motivele pt care va apreciez desi nu sunteti liberal.
Bonurile de masa sunt o solutie pt familiile cu adevarat defavorizate – dar eu cred ca se poate mai mult – fara ca statul sa cheltuie prea mult. Un copil va fi mai determinat sa aleaga o scoala daca isi poate face niste calcule despre ce-l asteapta la celalalt capat.
Pe de alta parte va intreb: intr-o lume in care tinde sa mute “outsourcing”-ul din ce in ce mai catre est/China – oare are rost sa mai investim in scoli profesionale ? Vom avea tot soarta lumii occidentale doar cu un decalaj serios. Nu mai bine targetam pregatire de nivel inalt, in special mangerial – si lasam timpul sa ne umple de inevitabilii emigranti ?
septembrie 16, 2007 la 7:00 pm
Ideea mi se pare excelenta,indiferent de stimul o buna parte dintre elevii din gimnaziu ar trebui directionati spre aceste scoli!Dar din pacate problema tot de la politica de autorizare a unor scoli “fantoma ” a psd,astfel oricine are sau a avut bani a putut sa faca o facultate fara nici cea mai mica problema(vezi clanul Maghiar din Bihor).Cunosc personal oameni care nu stiu bine sa scrie si sunt licentiati in diferite domenii.Cine va alege scoala de meserii atata timp cati toti stiu ce usor se face o facultate(daca pana si la Marghita un oras de 6-7 mii de locuitori este facultate special autorizata pt cei cu bani).In schimb cred ca economia va face totusi dreptate pe piata fortei de munca!
septembrie 16, 2007 la 7:33 pm
Stimate Domnule Adrian Nastase,
INVATAMANTUL – iata o tema cu adevarat vitala pentru viitorul acestei tari.
Imi permit sa emit cateva consideratii pe aceasta tema, convinsa fiind ca am « calificarea » necesara, de a aborda problematica educatiei (poate in viitor si a cercetarii). Nu de alta, dar am experimentat, personal, sub toate guvernarile postdecembriste, toate experimentele la care a fost supus invatamantul romanesc. Si asta, din simplul motiv ca, in 1990 fiica mea cea mare se inscria, in clasa intai. Primul semnal de derapaj a fost, dupa parerea mea, la finele acelui zbuciumat an scolar, cand s-a interzis a se mai inmana copii premianti, binecunoscutele « carticele de premiu » cu dedicatia invatatoarei pe prima pagina… pe care multi dintre noi le mai au si acum prin biblioteca. Era dupa mine primul semnal negativ, in ce urma sa insemne disparitia scarii de valori din societatea romaneasca. Era inceputul unui « egalitarism » prost inteles, ce a culminat dupa 12 ani, prin interdictia ca elevii ce luau premiul intai sa mai poarte traditionalele coronite de flori pe cap… Explicatia ??? Sa nu existe premisele ca ceilalti, ce nu luau premiul intai, sa se simta, cumva, jigniti… O aberatie mai mare, nu cred ca se putea inventa… In loc sa stimulezi concurenta si sa-i indemni pe toti sa aspire la « coronita de lauri »… desfiintai obiectul tentatiei si… rezolvai problema… Dar asta a fost doar o paranteza, pe care nu m-am putut abtine sa nu o amintesc, deoarece, fiica mea a fost « Premianta clasei » pana in clasa a XII-a si stiu, ca la momentul respectiv a fost mahnita de o astfel de abordare…
In rest, incepand cu manualele alternative si terminand cu testele nationale… am experimentat absolut tot. Si, as mania pe Dumnezeu sa afirm altceva, in final, am reusit… Fiica cea mare a absolvit ASE-ul, lucreaza acum intr-o banca si este inscisa la un masterat cu profil bancar, iar cea mica este studenta.
V-am spus toate acestea, deoarece vreau sa fiti convins ca tot comentariul meu ulterior este facut in cunostinta de cauza, ca nu vorbesc « din carti »… Apropos de carti… Pentru ca nu-mi place sa-mi dau cu parerea, pana nu ma documentez asupra domeniului respectiv, mi-am « facut lectiile » si am citit (din pacate, citim prea putin in ultima vreme…) capitolul III.9 din cartea dumneavoastra, « Romania Europeana », cel referitor la Educatie, Stiinta si Inovare. Desi, citisem vreo 200 de pagini ale aceste carti, ma macina o intrebare… Nu stiu daca aceasta este integral opera dumneavoastra sau, lucrati, asa cum se procedeaza de obicei, alaturi de un colectiv… Aproape ca nici nu prea conteaza… Cert este ca daca este un colectiv pe care il coordonati, merita toata lauda, iar daca opera va apartine in totalitate, sunteti un personaj … nu ma feresc de cuvinte mari… absolut genial. Extraordinara dvs capacitate de sinteza, forta analizei, multilateralitatea formatiei stiintifice va fi, in mod sigur, recunoscuta peste timp. Ea va ramane o proba a nefericitei, dar, din pacate, atat de actualei zicale : … ca nici nu stiti ce pierdeti… Citindu-va (hélas… partial…) cartea, am inteles de ce, guvernarea Nastase a fost cea mai performanta guvernare a Romaniei – daca as putea sa am o perspectiva corecta asupra istoriei… as spune « din toate timpurile »… dar nu stiu exact – asa ca ma rezum sa spun de dupa 1989… Pentru ca a avut in fruntea sa un vizionar, un om … – ma feresc de cuvantul « providential » -, un om exceptional, care a stiut (aproape) perfect care e drumul corect ce trebuie urmat pentru a atinge cat mai rapid, nivelul de civilizatie si bunastare al tarilor dezvoltate… Din pacate, ne-am inecat ca de obicei, « ca tiganul la mal »… am inceput bine si in loc sa continuam, sa ajungem acolo unde doream … l-am ales pe Base… si s-a ales praful… Eu cred ca suntem blestemati… Ne saturam de bine si … ne apuca « schimarea »… Dupa care, incepem sa ne lamentam ca n-am avut noroc…
Sorry ! Sa revenim la subiectul discutiei… Ideea este excelenta. Rezolva, dupa parerea mea, cel putin trei probleme. S-ar rezolva, cel putin partial, problema conditiei materiale precare a copiilor care nu isi pot continua studiile liceale. Marea lor majoritate provin din randul familiilor sarace sau dezorganizate, medii sociale cu un inalt grad de violenta si viciu. Aceasta ar fi o a doua problema : faptul ca, nefiind inclusi intr-o forma de invatamant, deci ramasi nesupravegheati, la o varsta la care influenta negativa este covarsitoare, pericolul de a patrunde si a se dezvolta ulterior intr-un mediu infractional este extrem de mare. Trebuie tinut seama de faptul ca varsta de 14-15 ani este critica pentru un adolescent, si lipsa unui cadru organizat de a-si petrece timpul (chiar daca performantele lor scolare nu sunt nici pe departe satisfacatoare), ii condamna practic, fie la infractionalitate, fie la exploatare prin incadrarea « la negru ». Este stiut faptul ca minorii sub 16 ani nu pot fi incadrati legal in campul muncii. Si intr-un caz si intr-altul acesti copii isi pierd orice sansa de a se dezvolta normal, de a mai invata o meserie, sau de a mai cunoaste vreodata si latura pozitiva a vietii. Pasul catre partea intunecata a societatii este facut. Deci, fara asa-numitele scoli profesionale, pentru acesti copii, cei 2 ani, de cand termina clasa a VIII-a si pana cand se pot angaja, sunt lasati « pe strazi », in plata Domnului… Aceasta cred ca a fost cea mai mare greseala a reformei facute in timpul D-nei Andronescu (pe care o respect si o admir, inca din studentie, cand mi-a fost Prodecan)… O a treia problema este cea a penuriei de forta de munca, calificata. Asta este o problema care, de acesta data, ne afecteaza economic, pe toti. Am printre cunostintele mele oameni ce lucreaza in domeniul constructiilor. Au reale probleme in a mai gasi forta de munca cu o calificare acceptabila. Nenorocirea este ca, incet-incet, nu vor mai fi nici oamenii pregatiti sa mai formeze la randul lor, generatii de muncitori. De ani de zile s-au desfiintat scolile de maistri, care de bine, de rau, ii formau pe muncitorii mai isteti si dornici sa se perfectioneze, ei insisi devenind ulterior, formatori de cadre. Iar facultatile, ca de altfel tot ce inseamna invatamant romanesc, nu pregatesc decat teoreticieni. Lipsa practicii in productie, lipsa colaborarii intre sectorul economic si scoala, lipsa bazei materiale, condamna atat invatamantul profesional cat si cel superior de a ramane la un nivel pur teoretic. De aceea, poate ca ideea de a subventiona prin tichete de masa, orele de practica ale elevilor nu ar fi o idee rea. Dar nu este suficient !
Trebuie gasit un sistem de cointeresare a firmelor private de a participa la un astfel de program de pregatire. Si, de asemenea, un sistem de responsabilizare a elevilor ce participa la aceste programe. Si inca un amanunt ! Gasirea de oameni competenti, maistri sau ingineri cu experienta, chiar pensionari, testati psihologic in prealabil, lipsiti de vicii si cu o tinuta morala corecta, care sa fie angajati, in astfel de programe, cu o retributie pe masura rezultatelor asteptate. In acest mod, pe langa o pregatire teoretica generala satisfacatoare, acesti copii vor putea absolvi aceste scoli cu cunostinte practice temeinice, ce le vor putea asigura o mai buna apreciere pe piata muncii. Din acest parteneriat, ar avea de castigat si copiii (inclusiv familiile lor), si firmele private (vor putea alege mai usor cadre bine pregatite) si prestigiul scolii si nu in ultimul rand statul, ce si-ar putea pastra mai usor forta de munca.
Si nu in ultimul rand, s-ar putea schimba perceptia asupra muncii, mentalitatea legata tandemul munca / castig, in randul tinerilor.
septembrie 16, 2007 la 7:50 pm
Va salut!
Suntem parinti de scolar in clasele primare, cred ca sistemul de invatamant s-a schimbat intr-un mare laborator de experiente de retete educationale aplicate pe destinul copiilor, tinerilor si a parintilor lor, din ‘90 incoace. Este un mare haos care are tot mai putina consistenta educationala si o tot mai mare crestere a problemelor social-educationale ale celor tineri.
Imi aduc aminte de dascali care i-am avut eu in toata perioada petrecuta in scoala de la inceput pana la sfarsit. Oameni dedicati cu sufletul in a educa si impartasii din stiinta lor. Astazi am senzatia ca devine un fel de naut educational, un fel de surogat, in care cei care educa nu mai au scrupule si cer bani sub diferite forme pentru as mai face datoria (meditatii, note mici pentru ai obliga si pe copii si pe parinti la eforturi finaniare greu de suportat), bani ceruti de la parinti fara chitante sub forma a mii de taxe (fondul scolii, clasei, plata gardieni, plata servicii-internet, etc, etc). Ma gandesc cu tristete la rezultatele si performantele tot mai scazute a scolii romanesti. Cei care au situatii modeste socio-financiare, dar nativ au calitati deosebite vor fi sortiti unei vieti grele fara nici o sansa. A scazut pana si calitatea profesionala a dascalilor, cei foarte buni refuza catedra. Este un mare semnal de alarma. Si cred ca o mare pierdere pentru traditia scolii romanesti, pentru renumele ei. Societatea insasi este intr-un mare impas. In secolul 21 romani au devenit cel mai mare popor migrator din europa, fara ironie, este o tristete de asemenea. Asistam la promisiuni politice, proiecte, experiente insa fara rezultate vizibile si notabile, asa cum stim ca a existat.
Rezultatele scolii romanesti au scazut ca performanta si calitate. Aici este marea problema, in fondul si esanta actului educational, restul sunt de umplutura.
Mare pacat!
septembrie 16, 2007 la 7:59 pm
Citesc posturile de mai sus si ma conving: onorabili con-bloggeri, traim pe continente diferite, nu in tari diferite!
Proprietarul blogului, ca politician de opozitie cu ceva inima pentru copiii mai parasiti de soarta, propune o masura simpla, care ar avea ceva sanse sa fie aprobata de o majoritate a parlamentarilor. Observ ca, prin amploarea contrapropunerilor primite, unii il cred inca prim-ministru, altii de-a dreptul Dumnezeu.
Pentru cei care chiar vor sa afle cum merg treburile prin Europa in materie de stagiari sau de protectie sociala, am doua adrese:
http://www.cleiss.fr/does/etudes/stagiaires.html
http://ec.europa.eu/employment_social/social_protection/missoc_tables_fr.htm#2006
Pentru firile mai sensibile s-ar putea sa urmeze, dupa vizitarea acestor site-uri, o clipa de deruta: unii dintre romani sunt fiinte umane contemporane cu ceilalti europeni sau nu?
Daca va pare cam contondenta postarea mea de azi, sa stiti ca sarbatoresc 14 ani de cand primul idiot mioritic a inventat sintagma “pomana electorala”, cu referire la o pricajita de alocatie pentru familiile cu multi copii.
Am sarbatorit cu un pahar mare de ceai de anghinare. Amar!!!
O seara buna va urez.
septembrie 16, 2007 la 8:00 pm
Ideea este foarte buna. Vom avea mai multi tineri calificati in diverse meserii care dupa terminarea scolii vor putea sa-si gaseasca joburi mai bune in strainatate. Nu vor merge numai la cules de capsuni.
septembrie 16, 2007 la 8:08 pm
De ce tichete de masa, de ce corn si lapte si de ce nu plata directa in lei? Ca sa mai castige si altii pe langa niste bani din tiparirea tichetelor?
septembrie 16, 2007 la 8:18 pm
Parerea mea fata de propunere e amestecata. Desigur, ea e buna prin efectele pe care le-ati mentionat. Dar pe de alta parte mentine in sistemul de invatamant oameni neinteresati de ce ar trebui sa invete pentru ca acestia nu stiu daca scoala profesionala – nu foarte valorizanta – le da posibiltatea angajarii.
Cred ca lucrurile s-ar rezolva mai bine daca, de pilda, statul ar deduce din impozit (nu din profit) sumele pe care agentii economici le investesc in calificarea in varii meserii a tinerilor. De pildă un agent economic (/membu al unei asociatii patronale) care stie de ce mana de lucru are nevoie ar putea organiza, cu colaborarea Ministerului Inv, in scoli profesionale, clase finantate de el pe profilele care ii sunt necesare, urmand ca acei care ,sa spunem, au obtinut rezultate scolare satsifacatoare sa aiba la sfarsitul ciclului de invatamant un contract de munca garantat la acea companie . Cred ca un loc de munca quasigarantat e un stimulent bun pentru cei care sunt capabili sa plece si in Spania in conditii inumane. (Masura bonurilor de masa ar fi o masura complementara binevenita aici, pe perioada studiilor, dupa cum adaptarea programei in limitele impuse de M.Inv. la necesitatile de calificare ale companiei ar fi alta, etc – nu e evident loc de detalii). Si alte forme de scolarizare ar putea fi luate in calcul, nu doar cele in cadrul unitatilor Min. Inv.
In acest fel, practic statul ar plati prin intermediul agentilor economici pentru educatia tinerilor si le foloseste cunoasterea pietei pentru a forma tineri in meserii utile. Cred ca asa s-ar reuni cel mai bine interesul companiilor, indivizilor si statului, care, desigur, doreste sa aiba o forta de munca cu o productivitate cat mai buna.
PS:Sper ca intr-o zi sa va indreptati atentia si asupra cercetarii.
septembrie 16, 2007 la 8:20 pm
Buna ziua,
Incerc sa ma exprim si eu pe acest blog atat de incitant prin nivelul discutiilor. Tema in sine m-a determinat sa emit o parere: in 1998, anul in care au fost introduse tichetele de masa la insistentele cartelului Alfa si ale lui Bogdan Hossu personal, s-a urmarit modelul francez, care propunea tichetele de masa ca o componenta a pachetului salarial. Acestea erau platite din costurile societatii si erau deductibile din impozitul pe profit al patronului, ca orice participare a patronului la costurile sociale ale angajatilor(pensii private, asigurari private de sanatate, tichete de vacanta, cheltuieli cu gradinitele, etc.) Tichetele de masa erau si sunt si in prezent in Europa mijloace de fidelizare ale angajatilor. Chiar din al doilea an de la punerea in aplicare, la propunerea lui Marian Sarbu, tichetele de masa s-au extins si la categoria bugetarilor, prin prevederi in bugetul anual. Astfel, tichetele de masa duceau la cresterea fondului de salarii ale bugetarilor, lucru echivalent cu marirea salariilor bugetarilor, dar mai dezavantajos pentru salariati care nu plateau CAS pentru aceasta suma si nu-si mareau si pensia in mod corespunzator. In timp, tichetele de masa s-au transformat intr-un mod original, specific romanesc dintr-o componenta fidelizatoare a castigului salarial, intr-o prestatie de asistenta sociala. In cazul scolilor de arte si meserii consider ca aplicarea tichetelor de masa nu s-ar potrivi din doua motive: a. pe parcursul obtinerii celor 3 grade de competenta, care insumeaza 60 zile, numarul maxim de tichete corespunzatoare practicii ar fi de doar 60, insuficiente pe parcursul intregii scoli, si b: legea tichetelor de masa, nr.142/98 prevede anumite obligatii cu caracter juridic intre angajati si salariati, care nu s-ar putea aplica elevilor minori si directorilor de scoli. parerea mea este ca ideea D-lui Adrian nastase este buna si evident in sprijinul calificarilor atat de necesare pe piata fortei de munca, dar solutia nu este cea a tichetelor de masa. Copiii, in sistemul teoretic sau vocational de invatamant trebuie in mod egal stimulati si ajutati. Din pacate deocamdata doar nivelul de trai din familia elevului poate face electia pentru ajutorul de scolarizare. Acest ajutor nu trebuie sa fie o noutate; el se cheama bursa sociala si trebuie acordat ca si pana acum, dar intr-un cuantum corespunzator nevoilor minime de mentinere in scoala a copilului. Astfel, vom lasa tichetele de masa la indemana patronilor societatilor comerciale, asa cum le-a fost dat sa apara in lume.
septembrie 16, 2007 la 8:23 pm
Initiativa este buna, si se poate usor inscrie in palmaresul oricarui partid social-democrat care este preocupat de categoriile dezavantajate, in special copiii si tinerii.
In ce priveste migratia si problemele Romaniei referitoare la lipsa fortei de munca, daca as fi lider politic in Romania m-ar preocupa cum sa imi tin oamenii la mine in tara, si cum sa fac sa ii tentez pe cei plecati sa se reintoarca, chiar daca va trebui sa apelez intr-o anumita masura la forta de munca din alte tari. Ma refer atit la cei plecati cit si la descendentii acestora. Este paradoxal ca romanii merg sa lucreze in agricultura in tari straine in timp ce agricultura romaneasca dispare, impreuna cu satul romanesc. Dispare in sens traditional, caci nu se stie cu ce o sa fie suplinit. Romania a ajuns astfel tara net importatoare de produse alimentare, o tara care nu demult era recunoscuta ca fiind granar al Europei si mult invidiata de altii.
septembrie 16, 2007 la 8:55 pm
@ ARIEL
Domnule/doamna Ariel,
Imi cer, intai de toate, scuze pentru formula introductiva – mi-e imposibil sa-mi dau seama daca “Ariel” este nume de familie, respectiv prenume de barbat sau femeie. In onomastica romaneasca, el este, practic, inexistent. In cel mai bun caz as putea lua sensul lui vechi ori literar.
Observatiile dvs. sunt juste atunci cand “fronturile” nu se conjuga cu numele “Adrian Nastase”. Iata un exemplu la indemana:
Domnul Adrian Nastase vine cu o propunere, expusa in cuprinsul textului postat in capul paginii de fata. In conexiune cu ce front este ea?
La prima vedere, propunerea a fost supusa dezbaterii publice. Vom avea ocazia sa vedem pe blog opinii venite, teoretic, de peste tot. Eu, de pilda, in textul pe care l-am transmis acum cateva ceasuri, m-am declarat impotriva, explicand si de ce.
Dar propunerea, venind de la dl. Adrian Nastase, n-are cum sa nu aiba un iz electoral. Apoi, ea va fi venit, in mod normal, in urma unei analize in colectiv – teza dlui Adrian Nastase din ultimele zile -, la care vor fi participat si consilierii domniei sale. In continuare: iesirea in public a gazdei noastre cu o asemenea propunere poate sa fie privita cu ochi rai – sau buni – de diversi lideri PSD, respectiv ai altor partide. Ea poate sa fie citata – sau nu – de mass-media. Chiar daca va fi ajuns, inainte de a o supune dezbaterii publice, la concluzia ca propunerea este criticabila, putem presupune ca dl. Adrian Nastase s-a hotarat sa riste, in virtutea unei strategii ori, de ce nu, manat chiar de orgoliul de a fi zi de zi in atentia generala. Ori de a-i lua caimacul Presedintelui Romaniei. Inca: propunerea vine pe linia unei gandiri “politice” care in trecut a produs “cornul si laptele”; in plus, atat va fi putut dl. Adrian Nastase sa produca pe moment la capitolul initiative “politice”.
Cu cate din fronturile enumerate de mine are asadar legatura propunerea? Este cazul sa merg mai departe?
In cazul unui cetatean fara insarcinari publice, fronturile nu se leaga, nu se intrepatrund intr-o asemenea masura ca in cazul dlui Adrian Nastase. In ceea ce il priveste, un succes pe un front poate sa aduca un succes pe alt front, chiar fara sa fi fost prezent pe al doilea. Si in mod similar: un insucces poate sa genereze un alt insucces, fara sa-l fi declansat deliberat pe al doilea.
Domnul Adrian Nastase a depus, inainte de a intrat in mandatul de deputat, un juramant; el se incheie astfel:”Asa sa-mi ajute Dumnezeu!”. Acum ati inteles la ce ma refer in mod special?
Iata cateva argumente care, cred, va vor convinge de conluzia ca in cazul dlui Adrian Nastase supravegherea tuturor fronturilor trebuie sa fie continua.
In alta ordine de idei, nu ma ascund in spatele nici unui nume de scena; pe blog sunt postate mentiuni de data recenta privind bio-bibliografia mea. “Ariel” este, in schimb, trebuie sa recunoasteti, nume de scena …
Am mentionat numele dlui Mircea Goana in imprejurarea in care, intr-un text recent de pe blog, dl. Adrian Nastase mi s-a adresat direct, in cadrul unei paranteze. De ce am facut-o?! Simplu: astazi, ca si in trecut, partidul este in toate s.a.
Dar ironia dvs. m-a facut curios: am dat comanda pe Google sa afiseze de cate ori apare in paginile romanesti numele “Mircea Geoana”. Rezultatul: 2.200.000 citari. Cum, cred, stati pe scaun cand cititi aceste randuri, va comunic direct, fara ocolisuri, rezultatele privindu-i pe cei mai mari filozofi greci din Antichitate: Platon – 306.000 citari; Aristotel – 234.000 citari. Mi-e si rusine sa va comunic rezultatele pentru Democrit sau Anaximandru..
Faptul ca dl. Mircea Geoana cumuleaza mai multe citari decat toti filozofii greci antici la un loc spune mult despre societatea romaneasca de azi.
Dar s-ar putea ca bomba sa vina de la alt nume: “Adrian Nastase”! Va propun sa verificam.
Al dvs., Valeriu Mangu
septembrie 16, 2007 la 9:49 pm
Nu sunt de acord cu tratarea discriminatorie. Chiar când discriminarea este pozitivă, tot este înjositoare. Nu cred că acei elevi au nevoie de tichete de masă. Nevoile familiilor sărace sunt lunar spre zece milioane în plus faţă de ce au deja atunci când au un copil de vârsta pubertăţii. Tichetele acelea de masă sunt mai mult un efort bugetar decât un beneficiu pentru ei. Cel mai bine ar fi să existe un climat propice pentru a face bani… O Românie care va avea un PIB sănătos, va putea asista social pe toţi cei care au nevoie de bani. Dacă salariul minim ar fi de 2000 de euro… nu s-ar mulţumi multă lume cu 500 de euro ca asistat social şi ar munci.
Domnule Năstase, dacă vă doriţi să ajutaţi învăţământul oferiţi posibilitatea ca elevul să aibă acces la cultura esenţială. Sunt doua tipuri de elevi, cei care vor să se cultive, aşa numiţii tocilari, şi cei care doresc să termine mai repede cu şcoala ca să facă “banu’ gros”. Dumneavoastră vă gândiţi să băgaţi bani în cei care nu prea se omoară cu şcoala. Ce ar fi să bateţi la cap în fiecare zi pe cei care fac biblioteca virtuală anunţată cu atâta tam-tam… se spunea acolo “Pentru început…”. Domnule Adrian Năstase, exact aşa a rămas, ca la început. Biblioteca virtuală a Academiei, altă intenţie lăudabilă, conţine, ce credeţi?, doua chestii mari şi nu foarte late… un pic de Eminescu şi ceva despre Aurel Vlaicu sau Traian Vuia, nu mai ştiu exact. http://www.bar.acad.ro/ Veştile bune circula repede. O biblioteca virtuală obţinută prin copiere tip scanare/fotocopie şi transpunere în PDF, nu costa mult deloc. Şi iar o veste bună, nu trebuie să fi la putere ca să-i baţi la cap pe cei care se ocupă cu aceste cărţi virtuale. Iată o ţintă pentru domnia voastră. Dacă vreţi să ajutaţi învăţământul, insistaţi să pornească o dată aceste virtualizari ale informaţiei. Şi mai am o nedumerire. De ce manualele gratuite nu sunt publicate şi pe net. Ele sunt cumpărate de guvern, aparţin guvernului, hârtie şi conţinut. Hârtia să se ducă la elevi dar să fie şi pe internet în format pdf şi gratuit la download. Dacă vreau să caut ceva în manualul de istorie, o informaţie, trebuie sa iau întreg manualul, de fapt toate manualele? Şi ar mai fi ceva, special pentru domnia voastră care sunteţi iubitor de cultură… să se înregistreze toate piesele de teatru şi să se dea acces gratuit la cele care ies din stagiunea teatrală. Se conservă astfel talentul actorilor, publicul larg are acces la o piesă, chiar dacă este din alt oraş şi, cel mai important, s-ar face o imensă reclamă la a merge la sălile de teatru. Toată lumea îl plânge pe Florian Pittiş… Sunt însă lacrimi prefăcute. Cât a fost în viaţă nu a primit nici un fel de ajutor. Aş întreba eu pe cei care se dau acum drept fani Pittiş şi au lucrat prin televiziuni sau ca oameni de cultură, câte dintre spectacolele lui de teatru au fost înregistrate. Când a fost să-i aducă la TV un omagiu au găsit în arhivă spectacole de pe vremea lui Bocăneţ. Majoritatea înregistrărilor cu Pittiş sunt făcute de amatori cu camere ascunse pe sub haină. Aceia da, cinste lor… riscă orice pentru a păstra cultura. Şi iar e ruşinos. Şi iar cred că trăim într-o ţară în care lumea a uitat ce este aceea ruşinea.
septembrie 16, 2007 la 10:19 pm
@ ARIEL
Doamna Ariel,
Vazand mai sus textul postat de dumneavoastra, fac, respectuos, cuvenita rectificare: “Doamna Ariel”. Desigur, textul care urmeaza imediat se adapteaza in mod corespunzator.
Al dvs., Valeriu Mangu
septembrie 17, 2007 la 12:08 am
Sunt perfect de acord cu formula “tu”, inclusiv Dumnezeu este un “tu” pentru orisicine, deci nici eu nu am pretentii mai mari.
Ar trebui sa fim in stare sa dovedim respect pentru “tu” si sa ne facem simtit respectul ca celui caruia ne adresam sa nu simta nevoia sa se ascunda dupa “dumneavoastra”. Si mai ales, sa invatam sa nu folosim “tu” ca un shortcut spre nerespect si obraznicie.
septembrie 17, 2007 la 12:46 am
@casandra
Eu nu sunt dat pe spate de realizarile altora. Să nu uitam că sinuciderile sunt mai dese printre oamenii “fericiţi” de acolo. Ei sunt fericiţi din punctul nostru de vedere, pentru că noi suntem în groapă. De aia vezi oameni care au deja 10 mil. de euro că emigrează în America ca să se angajeze debarasori. Din punctul lor de vedere, al cetăţenilor occidentali, trăiesc nesfârşite drame existenţiale. Aşa ca nu le dau prea mare atenţie. Puţin îmi pasă de cum e la ei. Îmi pasă în schimb de cum ar fi putut fi la noi dacă unul şi altul nu s-ar fi apucat de nesfârşite campanii electorale şi s-ar fi gândit şi la munca gospodărească. Pentru că nu trebuie să mă uit la un vecin bogat ca să învăţ că trebuieşte măturată curtea şi văruiţi copacii primăvara. Noi ducem lipsa de aleşi muncitori. Aş vrea să văd şi eu un prim ministru care-şi pune burlane de conţopist la mâini şi le dă jos după 4 ani. Dacă nu premier, măcar ministru, măcar director, măcar un funcţionar… dar toţi sunt aduşi politic şi nu au habar de nimic. până se prind cum stă treaba, se schimba guvernul şi trebuie să se schimbe. Comandă la alţii direcţia politică, singurul atribut. Până una-alta, guvernele de tehnocraţi au mers cel mai bine în România. Poate aceasta este soluţia. Să fie guvernul cu aceiaşi miniştrii şi să se schimbe doar premierul din când în când.
septembrie 17, 2007 la 1:46 am
Deviez de la subiect dar e tot legat de scoala. Cu stupoare vad la Televizor ca ministrul educatiei face greseli gramaticale, articulatie si mai era unu ce nu stia cate stele sunt pe steagul uniunii! Unde ii gasiti? Chiar nu se gasesc persoane competente? Rusine, se repartizeaza bani pentru renovari si nu mai sunt bani? Ca parinte as fi revoltat si as merge pana in panzele albe ca sa ii ofer copilului educatia necesara incat ca peste 20 de ani sa nu ne miram ca tinerii scuipa, fura si nu citesc o carte. Faceti careva ceva ca e nebunie! Ah de as mai avea 10 minute de trait ce as face in parlament, pacat ca se duc astia si vin altii, tot nebuni dupa avere cum zicea Moromete!
septembrie 17, 2007 la 4:20 am
Mai intai de toate, scoala de meserii sau nu, ministrii astia ai invatamantului ar trebui sa se hotarasca odata pentru… macar pentru urmatorii zece ani. Copii astia de la an la an au alta programa, au alte teste sau nu mai au teste. Deja sunt zapaciti. Mai intai aici ar trebui umblat. Si, bineinteles si la scolile de meserii, pentru ca asa cum a spus Maria Barbu, ele nu sunt de arta. Arta e arta, meseria e meserie.
septembrie 17, 2007 la 9:30 am
Felicitari pentru initiativa domnule prim-ministru!
In sfarsit se mai gandeste cineva si la cei amarati. Caracterisitica marilor spirite este aplecarea spre nevoile celor multi. Ati demonstrat inca o data ca sunteti un om de stanga, in ciuda acuzatiilor nedemne de coruptie si “aroganta”. Mult succesc in continuare!
septembrie 17, 2007 la 10:39 am
In continuarea celor ce le-am inserat aseara, cand propuneam incurajarea copiilor din scolile de arte si meserii prin burse scolare corespunzatoare, dar intr-un mod nediscriminatoriu fata de copiii din sistemul teoretic de invatamant, mi-ar place sa completez azi ideea stimularii copiilor pentru a absolvi,cu solutii ce tin de masuri active, participative din partea statului si a patronatelor. Astfel, mi se pare o masura europeana aceea a participarii cu fonduri de catre patronii interesati de forta de munca calificata, prin patronarea unor scoli post liceale sau licee vocationale, inclusiv prin acordarea de burse scolare celor mai saltati dintre copii.(cu adevarat stimulativ!) .Ajutorul din partea statului poate interveni prin deducerile fiscale facute asupra bazei de impozitare a salariului acelor salariati care au cheltuieli cu educatia copiilor. Exemplul relativ actual al Germaniei de adaugare la cheltuielile personale deductibile si a cheltuielilor cu modernizarea locuintei , asigurarea locuintei si cu educatia copiilor, au demonstrat ca societatea germana se apropie de un model social european, renuntand la ajutoarele pasive de tip asistential. Cred ca spre o asemenea conduita trebuie sa se indrepte si social democratia romaneasca!
septembrie 17, 2007 la 11:56 am
Plec de la o scurta observatie facuta intr-o deplasare in Australia: salariul unui constructor ( fie el de case, fie de drumuri etc ) era de 2-2.5 ori mai mare decat cel al unui contabil sau informatician. Sunt convins ca situatia e la fel si in alte tari. De ce oare ?
Indraznesc o posibila explicatie:
1. Rolul si bransa constructorilor sunt foarte bine definite – adica nu se intampla ca pe la noi ca cineva care “nu a reusit” sa aiba alta meserie, fie pentru ca nu a absolvit un anume tip de liceu, fie pentru ca a muncit o perioada intr-un domeniu ce a fost “restructurat”, se apucat de pus gresie si faianta sau de turnat ciment la vile s.a.m.d.. Nu cred ca cea din urma situatie difera prea mult ca si motivatie personala referitor la cei care lucreaza la multele autostrazi ale tarii.
2. Ne-am format o idee fixa cum ca cine nu termina Politehnica sau Dreptul, Matematica-Informatica sau Medicina la Stomatologie sunt… ma rog… “looseri”. Acest lucru nu este valabil dincolo. Ba mai mult, copilul este incurajat sa faca ceea ce ii place mai mult, in virtutea atributelor sale personale. Poate unii au inclinatie spre mecanica auto cat au si altii spre teoria numerelor aleatorii. Nu exista un conflict valoric: mecanic / dl. inginer.
3. Atat posibilitatea perfectionarii profesionale conform atributelor personale ale individului, in contextul unei lipse de ierarhizare artificiala ( la noi prezenta si bazata pe cei 17 ani de “reusite” ale unora sau a altora ), cat si plata acestor meserii conform unor reguli de piata, sunt in primul rand dictate de initiativele de dezvoltare ( regionala ) ale statului, prin programe specifice.
Personal nu as fi avantajat de situatia din Australia – dar trebuie sa admit ca ei se considera si actioneaza ca o tara aflata “in dezvoltare”, pe cand noi… ne multumim sa-i consideram deja “dezvoltati”, si cam atat.
septembrie 17, 2007 la 12:15 pm
@
Adrian Nastase
Cred ca ar trebui facuta o ampla documentare, legat de Scolile de Arte si Meserii, in arhivele interbelice.
Am aflat un exemplu concret.
In acea perioada a functionat, cu ingrijirea unui fost ministru al Agriculturii – Cornateanu- o Scoala de Arte si Meserii, dublata de o ferma experimentala, la Studina. Ferma experimentala ii apartinea.
Elevii aveau, pe de o parte, instructie specific gimaziala (cu accent, totusi, pe disciplinele cu “vocatie practica”) si, pe de alta parte, erau instruiti temeinic pe anumite directii (iau la intamplare- de la mecanica agricola la cultura plantelor). Cand termiau acea scoala, erau niste mici experti in domeniile lor. Ministrul Cornateau a tinut, o perioada, un fel de evidenta a celor care au trecut prin scoala respectiva- multi au ajuns absolventi de facultate.
In perioada vacantelor, aveau posibilitatea sa ramana si sa munceasca- platiti fiind- la ferma (tot pe domeniile in care se specializau).
Aveau acces la biblioteca fermei (unde venea ministrul foarte des). Discret dar eficient, erau instruiti (arta bunei purtari). Mancau la masa cu familia ministrului, discutau cu el (si cu cei din familia lui).
Altfel spus, era vorba despre formarea unei comunitati extrem de interesante.
Un model, as spune.
Ar putea fi preluat, in esenta.
Oricum, ideea dezvoltarii scolilor de arte si meserii foarte buna.
Cu atat mai mult cu cat avem traditie in acest sens.
Repet si nuantez: o scoala de arte si meserii (cel putin pe formula descrisa- cea de la Studina) inseamna cu totul altceva si mult mai mult decat o scoala profesionala.
septembrie 17, 2007 la 12:42 pm
In tarile dezvoltate, majoritatea salariilor sunt “aglomerate” in preajma salariului median.
Deducerile fiscale au sens acolo unde parintii au un venit impozabil destul de mare, iar din impozitul lor pe venit pot fi deduse diferite cheltuieli, inclusiv cele cu educatia copiilor.
Dar la noi, copii din familiile sarace au parinti cu salarii atat de mici incat nu mai ramane mare lucru de impozitat. In familiile in care lucreaza un singur adult si exista mai multi copii, parintele chiar nu mai plateste impozit.
Asa ca solutia cu deducerile fiscale este neoperabila in situatia familiilor cu adevarat sarace. Veniturile lor abia ajung pentru mancare (de slaba calitate!) si pentru consum de utilitati la limita supravietuirii. Mai ales in mediul rural, banii sunt prea putini pentru a lua in calcul politica deducerilor fiscale, ca politica generala. Si in Germania, inainte de a fi posibila aceasta politica, a fost aplicata politica beneficiilor sociale directe, banesti sau in echivalent.
Pentru cei din clasa mijlocie, este posibil! Dar copiii din familiile clasei medii nu prea urmeaza cursurile scolilor profesionale, nu!?
septembrie 17, 2007 la 3:03 pm
@casandra
)
Să nu le dai o idee de mărime a impozitelor pe venit numai ca să aibă de unde face deducerile fiscale
septembrie 17, 2007 la 5:10 pm
Credite pentru şcolari ( cu garanţia părinţilor sau cu un fel de ipotecă pe viitoarele joburi…)
Abonamente gratuite pentru biblioteci
Locuri gratuite la cămin ( sau subvenţionate)
Un proiect naţional care să prognozeze domeniile de interes, cele care ar trebui finanţate cu prioritate peste, să spunem, 10 ani… (deci o strategie integrată-prognoze economice, demografice, tendinţe pe piaţa internaţională)
Adoptarea anului sabatic pentru cadrele didactice…
Educaţia să se recentreze pe câteva domenii ( adică să nu mai suprasaturăm copiii cu tot soiul de materii inepte, fără relevanţă) Nu văd de ce ar învăţa copilul meu Coşbuc, şi nu Shakespeare sau Corneille…
Scuturarea programelor de balast… Probabil că ar fi necesare doar 10 la sută din materiile care se predau acum. Şi, cantitativ, din cele 10 la sută, doar 10 procente pot fi asimilate cu folos…
De altefl, ca o observaţie de natură mai generală, lipseşte aproape cu desăvârşire intenţia de a educa elevii în spirit ecumenic ( în sens etimologic)
Însă toate acestea s-ar putea întâmpla doar când miniştrii educaţiei vor renunţa la anualele reforme şi vor dori să creeze, în fine, ceva durabil. De pildă, o şcoală…
Mai vorbim…
septembrie 17, 2007 la 7:01 pm
@ Valeriu Mangu
Numele e chiar de “scena”… Pentru o femeie (special nu am spus “doamna” pentru a nu ma critica iarasi pentru lipsa de modestie), cred ca un nume de scena este o cochetarie… nu o fantezie exagerata… Cat despre provenienta… Disney… desene animate… “The Little Mermaid”… asa e cand esti mama a trei fete… lumea lor se interfera adesea cu a ta si te influenteaza … “De gustibus non est disputandum”…
Cat despre citarile de pe Google… helas… aveti dreptate… dar eu nu am banuit niciodata marea masa a poporului de un exces de cultura… tocmai de aceea aveam pretentii de la un om ca dvs…
septembrie 17, 2007 la 7:15 pm
@
Casandra
Este vorba despre Scoli de Arte si Meserii, nicidecum despre scoli profesionale. Diferenta este notabila. Si din acest motiv am propus sa fie realizata o ampla documentare in arhivele interbelice. Romania are traditie in privita Scolilor de Arte si Meserii (mai ales in Transilvania; pe de alta parte, nici exemplul sudului tarii nu este de neglijat- a se vedea ceea ce eu am numit “modelul” de la Studina).
Nu in ultimul rand, prin Scolile de ASrte si Meserii (asa cum au fost ele, in mod traditional) se realizeaza educarea si socializarea elevilor.
Ideea tichetelor imi pare foarte buna.
De ce?
Pentru ca, fiind date “directionat” (strict!) nu ar mai putea fi folosite, de parinti iresposabili, pentru cumpararea “produselor euforizante” (presa, televiziunile abunda de astfel de exemple nefaste).
Pe de alta parte, nici acei copii (pentru ca asta sunt!) nu ar putea folosi, in mod impropriu, suma alocata, dand frau tentatiei de a se eterniza in salile de jocuri, de exemplu (cum ar putea face daca ar primi bani).
septembrie 17, 2007 la 11:10 pm
@ filologul
Absolut respectabile propunerile domniei voastre… eu sunt obsedat însă de o întrebare… cum anume?
Creditul şcolar este inventat deja de occident. Vorbim însă de mii de euro care trebuiesc returnaţi în timp. Un tânar din România de astăzi nu prea are de unde să plătească împrumuturi şcolare la angajarea sa, abia dacă poate supravieţui. Abonamentele gratuite pentru biblioteci cred ca sunt deja. Dacă la biblioteca ţi se cer bani, este vorba de o suma modică, nesemnificativă. Cred însă că nici dacă s-ar da bani la biblioteci nu ar face un tânar să dea pe acolo.
Locurile gratuite la cămin (subvenţionate sunt deja). Mai întâi ar trebui să se fac îndeajuns de multe locuri la cămin încât să aibă aces toţi studenţii şi elevii. Eu aş lărgi, cel puţin la studenţi, pentru toţi studenţii şi nu numai pentru cei din provincie. Se ştie că un campus studenţesc oferă posibilitatea unei socializari speciale, foarte benefică studentului. De aceea aş muta universităţile în locaţii speciale, în afara oraşului pentru a fi un fel de mic oraşel, aşa cum este şi în occident.
Proiectul de prognoză este o urgenţă de foarte mult timp. Din păcate România, guvernul, nu poate face o prognoză pe mai mult de 30 de zile, şi aceasta în ceea ce priveşte starea vremii.
Nu prea ştiu ce înseamnă acest an sabatic. Parcă anul nou israelit tocmai a trecut, dar nu cred că are legătură cu asta…
Educaţia de nişe este o dezbatere veche. Întrebarea mea relativă la lipsa inepţiei… cine hotăreşte ce anume se pune în locul lui Coşbuc? Eu aş spune să se face de toate şi cel care studiază să-şi aleagă domeniul de interes.
Nu am înţeles spiritul ecumenic şi nu-l voi comenta.
De aceea vă rog să daţi şi soluţii la probleme… cum anume se pot face cele spuse de domnia voastră, trecând peste latura financiară. Să spunem că se vor aloca fonduri şi există bunăvoinţă… cum anume vedeţi rezolvarea?
septembrie 18, 2007 la 6:00 pm
Vai, domnu’ Nastase…da’ nu ati remarcat ca guvernu’ lu’ Tari scoate complet bonurile de masa de la bugetari? Nu de alta, da’ noi astia amarati, profesorii bugetari, indiferent daca suntem de la SAM sau de la liceu, papam numa’ din leafa!
septembrie 18, 2007 la 6:55 pm
(şi)pentru bibliotecaru
Aveţi dreptate, câteva dintre soluţii erau doar nişte uşi deschise… Altele erau inutile… Aveţi însă şi câteva propuneri concrete în textul meu de mai-sus… Revin, dară, cu explicaţii… Pentru o investiţie în viitor ar trebui să se găsească oricând şi oriunde un 0.1 la sută din ceva (ţigări, alcool, fotbal, jocuri de noroc, amenzi de circulaţie, vânzările făcute de AVAS, creanţele recuperate de SIE sau alţii/ANAF/, mărfurile de contrabandă confiscate şi vândute prin magazinele speciale ale poliţiei de frontieră…)
Ipotecarea succesului este binecunoscută în Occident, aşa că nu am inventa nimic. Băncile ar trebui să înveţe să investească/să crediteze viitorul succes al elevilor/studenţilor… Doar că, poate pe bună-dreptate, nici bancherii nu vor să investească în viitorul şi temeinicia educaţiei… Dacă aparenta solidaritate intelectuală care se manifestă pe fiecare tribună (a)politică ar avea consistenţă şi nu ar fi doar aburi lansaţi pentru ameţirea electoratului, nu ar fi nicio problemă adoptarea unor strategii concrete. Numai ideile de pe această pagină puse cap la cap şi cioplite puţin de o minte politică, ar putea pune pe masă câteva soluţii valabile… Poate că ar trebui să ne drenăm buna-credinţă de miştoul dâmboviţean.
O zi bună
septembrie 19, 2007 la 11:12 am
Scolile de arte si meserii sunt niste locuri unde noi,cadrele didactice tinem tinerii ca sa nu le dam drumul pe strada.. ce sa faca la 16 ani?.. noi in timpul orelor facem mai multa politie cu acesti elevi… sincer orele la SAM sunt cu mult mai grele decat cele de la liceu…
unii elevi nu pot invata, altii nu vor altii…
inchipuiti/va ca sparg seminte in ora iar cadrele didacticenu au instrument de convingere..
Parerea mea e ca ar trebuii sa se implice Politia comunitara , sa amendeze parintii …
Trebuie gasite metode coercitive..
Ideea buna este ca daca trebuie sa tinem in scoala elevii 12 clase atunci sa avem instrumentele educative…
numai bine
septembrie 19, 2007 la 12:09 pm
@filologu
Aţi luat răspunsul meu ca pe o critică. Nu trebuia.
Eu am o soluţie mai simplă, mai banală… Creşterea nievlului de trai. Nu este necesar să se găsească bani de undeva, nu trebuie să impozităm fumătorii sau beţivii. Nici ei nu sunt în majoritatea lor prea bogaţi, cred că din contră, majoritatea fumătorilor şi beţivilor “profesionişti” sunt bătrâni, bolnavi şi vai de ei. Şi iar majoritatea dintre ei au casa plină de copii.
Învăţământului îi lipseşte seriozitatea. De ce? Pentru că sistemul nu se mai încadrează în normele în care elevului, studentului, i se predă, în care se comunică cu el. Sistemul nu prevede nici o normă prin care să se cuantifice ceea ce înţelege invăţăcelul ci doar ceea ce reuşeste să reţină. De ce nu-i place unui copil şcoala?, pentru că o vede ca pe o corvoadă, o obligaţie contractuală, bani contra învăţare. De ce o vede ca pe o corvoadă? Pentru că este grea. De ce este grea? Pentru că este în sens unic, de la profesor la elev. Şcoala ar trebui clădită pe informare, pe discuţii… aşa cum discutăm noi aici, aşa cum se discuta la începuturile filosofiei (vezi Dialogurile lui Platon). Bruma de lucruri pe care o ştiu eu acum nu este desprinsă din orele de curs, ci din studiu individual. Ori nu e normal să fie aşa, nu e normal să fi făcut mai mult de 18 ani de şcoală de pomană, 18 ani pierduţi din viaţa mea.
Nu cred că se poate pune un egal între şcolile profesionale şi oamenii fără bani. Cei care nu au bani se opresc la 8 clase, nu se gândesc mai departe. Merg pe stradă să facă un bişniţ, se apuca de un vândut de “linii” şi “bobiţe”, de micul trafic cu jefuirea celor mai tineri şi mai slabi din cartier. Aş invita pe politicieni să meargă prin cartiere neînsoţiţi, asta dacă vor să vadă de aproape pe unde sunt tinerii fără bani. Să aibă şi un ceas ostentativ la mână, ca să aiba micuţii ce mânca doua zile.
La şcolile profesionale ajung cei care nu au capacitatea să ajungă la o formă de învătământ mai cumsecade şi care nu au, e drept, fonduri şi pile ca să întoarcă un pic faţa zeiţei Fortuna.
Sunt un om care trăiesc poate foarte aproape de pragul sărăciei, pentru că nu-mi pasă de bani. Poate că aşa am o legitimitate de a spune… nu de ajutoare are nevoia ţara asta ci de stabilitate şi prosperitate. Investiţi banii scăpaţi din buzunarele adânci ale potenţaţilor, în scopuri nobile, de exemplu pentru a finanţa cercetarea, cultura şi toate acele mici lucruri care vor da peste 5 sau 10 ani mai multe locuri de muncă, care vor duce la salarii mai mari. Priveam la ştirile despre cărţile acelea despre micul vrăjitor Potter, nu era bine să fie scrise de un român acele cărţi? Deja salariile din IT, programare sunt cam la fel ca în occident. Se poate deci. Nu daţi omului un peste, construiţi un iaz din care cel sărac să pescuiască… peştele se înmulţeşte, se îngraşe şi singur.
Previziunea însă este absolut necesară. Statul trebuie să coordoneze cumva necesarul de forţă de muncă, chiar dacă nu intervine în sectorul privat. O bună previziune înseamnă, de regulă, mai puţini şomeri. Poate că peste 5 ani este nevoie de fierar betonişti, dar un fierar betonist va trebui să-şi câştige traiul din această meserie pentru 30, 40 de ani. Este necesară previziune pe termen lung.
Pentru final… eu sunt absolut convins ca nu banii lipsesc ci lipsa de coordonare a lor. Fiecare lucrează după ureche: o ureche la interesul personal si o ureche la interesul personal al clientelei politice. Nu pot decât să urez politicienilor să-şi ciulească urechile la interesul poporului. MĂ AUDE CINEVA? Nimeni. Absolut nimeni. Eu am încercat…
septembrie 19, 2007 la 10:56 pm
pentru bibliotecaru
Da, am luat-o prea în serios-cu pompe de adrenalină şi cu parapon. Poate şi pentru că mă supără faptul că un domeniu atât de sensibil se joacă la loteria politică. Cred că primul lucru care ar trebui să dea de gândit dascălilor este acela că prea multă vreme învăţământul a fost dominat nu de competiţie, aşadar de competenţe, ci de propagandă. Profesorii şi elevii au fost siluiţi, deopotrivă, de necesităţile istorice, de comandamentele epocii, de poncife demagogice şi de incompetenţa şefilor. Educaţia nu mai are prestigiu pentru că de prea multă vreme sursa de autoritate din şcoală ( mai învăţatul, cum îi spunea Mihai Şora) era politrucul. E clar că, nici măcar în propriii ochi, profesorii nu se bucură de prea multă preţuire. Să ne uităm doar pe cine şi-au ales ca lideri ( nişte revoluţionari de profesie…) Aţi văzut cum arată gazetele cadrelor didactice. La fel de plicticoase ca programa lor şcolară… (Trebuie găsit ceva care să le crească respectul de sine.)
Educaţia (proastă şi provizorie cum e la ora aceasta) face parte dintre relele lumii care nu pot fi evitate. Cum era, până nu demult, armata. Chiar dacă nu e clar la ce foloseşte… Ştim că e un lucru de bine şi atunci îi dedicăm imne incomprehensibile… Repet, aş prefera ca un an de zile copiii mei să înveţe roluri din piese lui Shakespeare pentru că sunt convins că morţii au mai multe a ne spune în astfel de vremi decât viii… decât să stea şi să fie violat zi de zi cu o programă şcolară inutilă şi irelevantă în lumea de azi.
Ajungem acum la cercurile pe care le mângâiem zilnic prin discursuri până devin vicioase. Unul dintre ele ar fi că şcoala trebuie să ne facă oameni ( aşa cum armata ne făcea bărbaţi, chiar dacă ne drena ce aveam mai bun prin lobii cerebrali)… Profesorii se foloseau de bruma de autoritate pe care le-o dădea catedra, reuşind să omoare şi puţinul interes al materiei lor. Iar enervarea, plictiseala, sictirul cu care ieşeau copiii de la ore s-au numit, în vreme, maturizare, rutinare…
Starea de fapt a fost încurajată de lipsa de criterii ( profesionale). Oamenii erau numiţi, sprijiniţi, promovaţi în funcţie de şefu’, indiferent cine era acesta… Cum spuneam, nu unde nu e competiţie, nu e competenţă. Există facultăţi în Politehnică, de pildă, care nu au corespondent pe piaţa educaţională internaţională. Nu au existat niciodată sau nu mai există. Cunosc, de asemenea, studenţi eminenţi care, la finalul facultăţii, după licenţă, s-au înscris la altă facultate pentru că nu li s-a oferit nimic şi pentru că, între timp, şi-au dat seama că au pierdut cinci ani din viaţă mergând pe un drum care se înfundă.
Mare parte din învăţământ se bazează pe cârdăşii păcătoase în paradisul didactic, între inspectori şi diverşi fini, verişorici, surori şi cumetri. Organigrama facultăţilor este, în mare proporţie, îngreunată tocmai de seminariile, cursurile şi opţionalele profesorilor pe care, nu-i aşa, e păcat să-i dăm afară, pentru că au experienţă… Iar dacă nu au suficient de mulţi studenţi, nu mai pot fi ţinuţi pe post etc.etc.etc.
Sunt unul dintre naivii care, în zilele de după Revoluţie, a mers cu un pachet de cărţi în spate pentru a le dona Bibliotecii Universitare… care luase foc, ştie toată lumea… Acum bibliotecile primesc sume infime pentru completarea colecţiilor. Birocraţia te omoară dacă vrei să faci vreo donaţie de carte. De asemenea, am fost unul dintre cei care au crezut că a trecut epoca memorizărilor, compunerilor festiviste şi vizitelor de lucru ale oficialilor prin şcoli…Ei bine, m-am înşelat…
Aşa că e de înţeles filosofia autoritară pe care aş aplica-o, dacă ar fi să caut soluţii pentru criza educaţiei. De înţeles de ce cred că sunt probleme care se rezolvă pe care administrativă. Una e să încerci să schimbi sistemul ( adică să rupi inerţiile instituţionale) şi alta e să refaci încrederea oamenilor în ei înşişi şi în ceilalţi. Probabil că e mai bine să pui oala sub presiune pentru a fierbe legumele. Cred că trebuie scuturat sistemul cu un pumn de fier pentru că o mănuşă mătăsoasă nu face decât să încurajeze cercul să devină vicios…
septembrie 20, 2007 la 6:56 pm
@filologu
Le spui excelent, gândim la fel… dar de ce nu spui cum ai vrea tu să fie.
Observaţia mea, trista mea observaţie, este că astăzi şcoala este contrară succesului. Parcă nu mai poţi avea succes dacă ai şcoală. Sunt şi câteva excepţii prin IT, dar de obicei succesul şi banul este pe la nesimţiţi. Este evident că în scurt timp abandonul şcolar va deveni 99%, dacă societatea evoluează aşa. Sunt două mari probleme:
1. Cum ocroteşte statul acel 1% care vrea să înveţe. Sau cum ar trebui să ocrotească statul acel procent.
2. Ce se gândeste statul, ce ar trebui să facă statul, ca să mai tragă de procentele celor care se dezvoltă cât de cât intelectual, fie şi autodidact.
Aici e buba. Şi această politică ar trebui făcută pentru 50 de ani şi nu 50 de zile.
Dacă relaxezi învăţământul, nu mai sunt capacităţi. Dacă strângi şurubul, prea mare abandonul şcolar.
Din păcate nu prea mai este timp de gândire, soluţia trebuia adoptată de 10, 15 ani… deja acum se vede o groapă de absolvenţi dezastru. Şi nu e vorba numai de faptul că nu au noţini… sunt şi indolenţi şi desprinşi de valorile umane, spirituale, sunt şi agresivi… Desigur, mai este un procent important de “normalitate” pentru că încă mai sunt părinţi care i-au ţinut în frâu. Generaţia pe care o vedem acum că termină liceul va fi însă peste 10 ani născătoare de elevi. Peste 10 ani vor merge cu copii de mână la şcoală… atunci să vedem ce va fi.
septembrie 20, 2007 la 7:03 pm
@filologul
Acum există şansa bibliotecilor virtuale. De ce biblioteca metropolitană continua sa aibă 7 autori, cat avea şi la lansare anul trecut sau când atunci când s-a lansat, nu mai ştiu exact. Nu mai vorbesc de Biblioteca Virtuala a Academiei Române. De ce? Aici nu mai este vorba de bani. Scanarea unei cărţi se poate face de un om într-o zi. Cu tot cu trecerea sa in format PDF. Nu s-a facut nimic de un an. Tot acum un an domnul Videanu tăia panglica şi la un centru informatizat, şi ăla mort… chiar nimic nu se face în ţara asta? Să nu le dai un bombeu acolo unde se sprijină ei de fotoliul primitor de piele? Să nu zboare ei peste lună precum văcuţa care a sărit peste lună? Să nu-i laşi în centrul oraşului dezbrăcaţi la piele, să simtă umilinţa? Neah, eu sunt creştin, întorc şi buzunarul celălalt… luaţi dragilor, luaţi… goliţi tot.
septembrie 20, 2007 la 11:50 pm
pentru bibliotecaru
Citeam un raport UNICEF referitor la educaţia în ţările Europei, raport clădit, în principal, pe fostele cărămizi ale blocului sovietic. Ei bine, în cei 18 ani din 1989 până azi, am pierdut zeci de procente la capitolul şcolarizare rurală versus şcoală urbană. Nu sunt nostalgic după un învăţământ (consider eu) dăunător, făcut prosteşte, cu bena de camion şi polonicul de turpitudini. Nu vreau decât să constat că procentul de alfabetizare rămâne încă extrem de mare pentru câţi analfabeţi ne taie calea în fiecare zi. Vreau să spun că este imposibil ca, după cum arată şcolile rurale, unde învaţă vreo 40 la sută dintre copii cu vârste până la 14-15 ani, deci gata de examenul de capacitate, după cum arată liceele de periferie, pline de săbii ninja, ştrasuri, creste roz sau verzi, violenţă şi sexualitate deviată, să se găsească atât de mulţi ştiutori de carte… Cred că suntem în continuare complezenţi cu propria noastră ignoranţă pe care nu vrem s-o spălăm în public. Nici măcar pe statistici nu te poţi baza, deci să nu le invocăm decât pentru a le contesta valabilitate. Nu cred că avem încă imaginea clară a golurilor de educaţie pe care se sprijină frumoasele discursuri despre performanţele şcolii româneşti. Abia de ne mai scot din rutina autoaprecierii rezultatele la examenele de titularizare, unde o parte importantă din profesorimea şcolită, nu-i aşa?! în învăţământul nostru emerit, ia note sub şapte ba chiar unii ( mulţi ) nici nu iau note de trecere.
Există anticariate în Bucureşti ( vreau să cred că şi în provincie) unde cu un leu-doi poţi cumpăra un clasic al literaturii universale. Mai există încă vreo câteva biblioteci publice ( că acelea de cartier au început să se transforme în buticuri) de unde se pot împrumuta cărţi…
Însă, revin şi spun că investiţiile în carte sunt infime. Biblioteca pentru toţi, relansată cu tam-tam acum câţiva ani, este invizibilă. Probabil că nici nu mai există. Se acordă, am înţeles, nişte bani pentru achiziţia de carte. O sută de euro, adică vreo 10-15 cărţi… Nici măcar nu e rău, întrucât bănuiesc, nu fără motive, că multe cadre didactice citesc mai puţin de atât…
Adevărul e că dragoste cu de-a sila nu se poate, că e viol. Or, după cum vedem, în educaţie, ca şi pe etajera cu figurine de ceară a înaltelor feţe intelectuale, nu se mai pune problema reluării şi aprofundării studiilor. Rolurile s-au distribuit în mica scenetă culturală a României. Avem o groază de intelectuali de nişă, aşa cum avem şi ONG-işti/comentatori/gânditori/analişti/etc. de nişă. Problema nu e doar a cadrelor didactice. Este, în primul rând al intelectualităţii. Lipsa de prestigiu a intelectualilor de nişă are efecte devastatoare în rândul studioşilor. Nu cred că ne trebuie idoli, ci etaloane. Or tocmai acelea au dispărut. Azimutul ni-l dau tot soiul de mediocri ultraexpuşi la radiaţiile tuburilor catodice… De aceea revin şi spun : fără o solidaritate intelectuală care să se fi pus de acord în legătură cu principiile educaţiei, nu vom şti nicicând ce merită să învăţăm.
Şi, iertată-mi fie platitudinea, a învăţa este un angajament de viaţă. De aceea trebuie mereu să ne întrebăm-ne place viaţa pe care-o ducem? Ne-ar plăcea s-o ducă şi copiii noştri? Universităţile americane au sute de biblioteci virtuale absolut gratuite. Tot ce se numeşte public domain este prezentat în ediţii excelente din punct de vedere filologic. Poţi citi, de pildă, Platon pe un exemplar în greacă veche, făcând traducere printr-un click-dreapta pe fiecare cuvânt. Am (văzut) zeci de CD-uri educaţionale cuprinzând istoria primului sau al doilea război mondial, istoria viorii, a orchestrei, a poeziei etc.etc.etc. Destul de pipărate ( totuşi nu exagerat)…Am văzut şi două CD-uri româneşti, unul cu literatură română de programă ( nu s-au schimbat prea multe de când făceam eu şcoala generală) şi altul cuprinzând Istoria lui Călinescu. Sunt făcute fără ştiinţă computeristică, haotic, fără instrumente de căutare etc. Nu sunt deloc atrăgătoare, nu au acel spirit de risipă intelectuală pe care-l au CD-urile făcute în State sau în UK. Sunt făcute cu economie şi, cum altfel? fără prea multă ştiinţă de carte…(că despre asta vorbim) Să nu mai vorbim despre tururile virtuale ale marilor muzee (British Museum poate fi vizitat pe Internet…) Şi pentru că pomeneam, National Gallery, National Portrait Gallery, British Museum şi alte câteva din Londra au intrarea gratuită! Asta e o generozitate pe care mi-aş dori s-o aibă muzeele româneşti, şi nu o noapte pe an…
septembrie 21, 2007 la 12:02 am
STIREA DE MAI JOS A APARUT IN ADEVARUL DE ASTAZI. ESTE ADEVARATA ACEASTA STIRE DOMNULE NASTASE
“Adrian Năstase negociază cu Dan Voiculescu intrarea în PC
(1113 afisari, 2007-09-20) Preşedintele Partidului Conservator, Dan Voiculescu, a declarat, joi, pentru Rompres, că, în perioada următoare, va discuta cu fostul prim-ministru Adrian Năstase o eventuală intrare a acestuia în rândul conservatorilor.
Liderul conservator a precizat că a avut deja o discuţie în acest sens cu Năstase, înainte ca acesta să plece în Israel.
Potrivit lui Voiculescu, discuţiile urmează să fie reluate la întoarcerea acestuia în ţară pentru a vorbi despre perspectivele politice ale lui Adrian Năstase în PC.”
septembrie 21, 2007 la 11:52 pm
@filologu
Ai dreptate dar parcă esti un pic radical. De ce este bună biblioteca asta virtuală? Pentru că poţi găsi orice carte atunci când ai nevoie de ea. Dacă eu vreau acum să citesc o carte care este apărută prin 1964, de exemplu o carte apărută în hulita colecţie Cartea Rusă, ar trebui să ies din casă, să colind anticariatele… Virtual o găseşti în 2 minute, o descarci în 30 de secunde. O iei şi o citeşti. Cartea o cumperi când te duci în anticariatul acela cu carţi de 1 leu bucata şi găseşti ceva interesant. O iei pentru plăcerea de a citi hârtie, nu pentru informaţia conţinută acolo. Ce te faci însă dacă ai nevoie să vezi un tablou? Poţi să mai dai fuga să iei un catalog de pictură cu 1 leu? Ce faci dacă chiar nu găseşti o anumită informaţie. Peste tot în America sunt proiecte de prezervare a culturii americane, locuri unde nu ai acces decât dacă eşti în America, cu IP de America. Nu inventez eu roata.
Eu militez pentru accesul liber la cultură, tocmai pentru că sunt puţini care se interesează în ziua de azi de cultură. Cât timp există un om care vorbeşte “eclatant”, există cineva care se simte inferior atunci când nu înţelege 10% din cuvinte. Mulţi din aceştia se vor uita în dicţionar, vor citi o carte care intră în discuţie, vor încerca să nu se simtă ruşinaţi. Eu m-am simţit de multe ori ruşinat în astfel de discuţii de la terminarea liceului, şi această ruşine mi-a ajutat. Atunci când cei tineri vor simţi că la putere nu mai sunt cei care fac milioane de euro pe mica bişniţă… vor alege să fie alături de conducătorii culţi şi cu bun simţ. Eu cel puţin aşa sper. Iată de ce militez şi pentru alt tip de lider, un lider elegant, un lider cu bun simţ, un lider care nu va înjura niciodată.
septembrie 22, 2007 la 5:31 am
[...] lipsa de ocupatie (si atragere de popularitate) observ ca domnul Nastase a inceput sa-si publice pe blog niste “masuri concrete punctuale”, dar cum zice el, vroia sa afle parerea cat mai [...]
septembrie 22, 2007 la 7:29 pm
Să mă simt flatat că vorbiţi. referindu-mă la mine, despre radicalism? Asta mă face să mă simt cu câţiva ani mai tânăr decât merit. Nu ştiu unde e radicalismul… chiar mi-e teamă că sunt prea îngăduitor. Cred, însă, că ar trebui să trag o linie să spun că nu putem miza doar pe interesul public. Acesta este mereu deturnat către alte mici şi multe probleme- de pildă, cum să ridicăm statuie nu ştiu cărui politician. Ar trebui un consens intelectual, o deschidere a porţilor instituţionale ( dacă nu prin bună-voie, atunci prin lege)… Ar trebui un sistem de burse acordat pe bune, cu ajutorul experţilor internaţionali, dacă altfel nu se poate…
Şi eu am fost un elev şi student sărac. Am băut cafea de cinci lei ca să uit de foamea de o sută. Asta nu mi-a desfigurat firea şi nu m-a făcut doctrinar sau manipulabil. Nu sunt demagog şi nici cu capul în nori… Am muncit ( de multe ori prosteşte, inuman, rupându-mi carnea din spinare pentru un câştig oarecare), îmi câştig banii de cărţi şi muzică fără să omor, să stâlcesc sau să mint pe cineva, ( cărţi şi muzică, pentru că asta am vrut)… În rest, îi compătimesc pe toţi ceilalţi care ar vrea şi ei cărţi, picturi, muzică… Caut soluţii, fac donaţii, sunt îngăduitor şi îi ajut pe tineri, cât pot. Dacă trebuie să pun orbazul pentru cineva care merită, o fac fără să clipesc… Însă puţinul pe care-l dau ar trebui adunat alături de ce dau alţii… armonizat cu ce dau alţii.
Dumneavoastră amestecaţi puţin planurile, vorbiţi uneori de voinţa şi vocaţia instituţiilor de a deschide accesul către cultură şi educaţie cu voinţa individului de a se implica în educaţie. Or, de mai bine de 15 ani ne izmenim care cum ştie când se aduce vorba (des!) despre Basarabia. Ce n-ar face politicienii noştri când vorbesc despre Basarabia ( de fapt, politically correct este Republica Moldova). Nu am auzit ca 50 de intelectuali să se fi dus în Basarabia pentru a le vorbi oamenilor… despre orice… Nu am auzit ca politicienii să fi mers, în vilegiatură, îăn Basarabia… Şi, mai grav decât atât, nu am auzit să se fi făcut, pe plan naţional, o colectă de cărţi şi muzică pentru basarabeni… Ne-a trădat realitatea… Cine nu a fost acolo nu ştie despre ce vorbesc… Eu nu fac aici campanie unionistă, vreau doar să spun că nici măcar acest proiect cultural nu ne-a putut solidariza…
Legea ar trebui să rânduiască acolo unde buna-voinţă a oamenilor nu face faţă. Să se stabilească odată ce şi cum vrem de la educaţie, încotro mergem.. Aşadar-fundamentale, schema iniţială, regula jocului… Cred că lucrul ăsta e deja făcut, de pe vremea marilor (şi mai micilor ) clasici, cu toţii fascinaţi de Occident, aşadar nu trebuie să inventăm noi roata… Apoi să înaintăm fără zăbavă în direcţia aleasă…
Mă gândesc, uneori, cu tristeţe, ce răni profunde a lăsat în educaţia românului perioada realismului socialist… când propaganda săpa şanţuri pe creierele noastre. Nu regret o perioadă pe care, de altminteri, nici nu am prins-o, dar spun că ar trebui folosită o politică de miere şi fiere pentru a-i educa pe copiii noştri. Nu trebuie să-i îndoctrinăm, dar le putem insufla voiinţa de a merge în acea direcţie… Şi apoi, putem să stabilim prin lege că elevii noştri vor învăţa religia în şcoală dar nu putem să spunem de la copiii noştri vrem asta şi asta, pentru a ajunge în zona aceasta…
În educaţia franceză a exista o perioadă de mare încercare când s-a pus problema renunţării la învăţarea limbilor clasice. Nu s-a ajuns la niciun rezultat. Însă nu există intelectual de marcă să nu ştie cel puţin latină… Câţi intelectuali adevăraţi din România se descurcă măcar cu un dicţionar în faţa unui text din Seneca? 0.01 la sută, vă spun eu… Capii puterii, că e simbolică, aşa cum e cultura, sau concrete, cum e politica, nu ştiu de unde ni se trag cuvinte, nu le ştiu rădăcinile, etimologia… cum ar putea vorbi concis, exact, corect? Cred, în continuare, cum au crezut unii mai deştepţi şi mai fericiţi ca mine, că adevărata origine a tragediei este incultura noastră semantică… De aici neînţelegerea, intoleranţa, analfabetismul social, moral, politic…
Or, pentru a ne vindeca de aşa ceva e nevoie de ceva mai mult decât biblioteci virtuale etc.etc. altminteri bine chitite şi frumos gândite… Trebuie o deparazitare generală a creierului, ca să citez din clasici. Şi am ajuns aşa, a rebours, la chestiunea principală- vrea cineva în România să treacă în etapa superioară a jocului intelectual? Sau rămânem, ca în economie, la remorca investitorilor…?
septembrie 22, 2007 la 7:35 pm
a, si am uitat… mă îndoiesc că Editura Cartea Rusa mai exista în 1964…
septembrie 23, 2007 la 12:38 pm
@ filologu
Nu pot fi decât de acord cu cele spuse de domnia voastră mai sus. De altfel nu v-am contrazis nici un moment. Ceea ce spuneam eu era că biblioteca virtuală este de un real folos, nu că este singura cale sau unica posibilitate. Nu pot să cer însă unui om politic ca într-o săptâmână sau doi ani să deparaziteze general creierele cetăţenilor români, nici nu ştiu dacă este treaba unui om politic să facă asta. România, statul român prin reprezentaţii şi legile lui, garantează dreptul la alegere, chiar dacă această alegere reprezintă prostie şi ignoranţă. Pot cere însă unui om politic să introducă printre proiectele sale conservarea electronică a moştenirii culturale umanei, şi româneşti în particular.
Sincer, nu cunosc când a dispărut Cartea Rusă, se prea poate să fi “durat” cărţi până în 1960. Eu dădeam un exemplu, foloseam anul 1964 pentru a desemna ceva vechi şi nu neapărat legat de editura mentionată şi de anul în sine. Dacă înseamnă aşa mult pentru domnia voastră, pot rectifica cu 1954, un an bogat pentru Editura mai sus menţionată, nu e nici o problemă, dar nu vorbeam aici de date istorice.
octombrie 23, 2008 la 5:40 pm
Ce sa faca elevii dia SAM-uri cu tichetele de masa ? Sa-si cumpere tigari si bautura ? Mai bine ar fi oferite profesorilor care au un salariu mizerabil. Asa ar putea sa rada mai mult de noi, profesorii, care oricum suntem in ochii lor nista gunoaie…..
octombrie 23, 2008 la 7:33 pm
Iti dau o veste proasta: nu se dau tigari si bautura pe tichetele de masa.
Mai bine ar folosi o parte din cei 6% mult-laudati pentru marirea salariilor profesorilor, nu i-ar vari in gauri negre, investitii de 7 miliarde una bucata WC. Hai sa fim seriosi, baietii destepti fac in tara asta multi bani pe spinarea a milioane de fraieri.