Cateva concluzii la o excursie

Imi cer scuze ca nu am mai scris in ultimile zile. M-am enervat destul de rau cu internetul lor nordic. Am mai si pierdut si cateva texte pe care nu le-am salvat la timp.

Oricum, dupa o calatorie destul de lunga dar foarte instructiva am ajuns inapoi la Bucuresti, in “centrul” lumii - cum ni se pare noua. Imi pare rau ca nu am putut participa la dezbaterile despre glaciatiuni si despre securitate, despre motiuni si misiuni, despre biserica mea sau a ta sau a mamei tale si despre averile lor, despre cine nu vrea la guvernare si despre cine vrea neaparat.

Ce mi-a ramas in minte dupa calatoria din nord?

In primul rand, obiceiul scandinavilor de a pune in fereastra si de a aprinde noaptea o mica lampa sau lumanare pentru ca nici un calator sa nu se simta singur. Sentimentul de comunitate, de solidaritate mi s-a parut extraordinar in lumea lor. Apoi, straturile de civilizatie diferite. Tarile baltice - cu eforturile lor de modernizare din ultimii 15 ani - nereusind sa ajunga din urma Suedia sau Danemarca. Investitiile teribile in trecutul imperial, la St. Petersburg. Trecerea rapida de la zidurile cenusii din Helsinki la viata colorata a unei adevarate metropole. Peste tot punerea in valoare a trecutului - si in scopuri comerciale, dar si din mandrie identitara (am devenit cam pretios!).

Mi-am adus aminte de lectiile de matematica si, in special, de calculul vectorial. In tarile pe care le-am vizitat parea ca tinta este fixata prin consens iar fortele din societate se insumau pe directia respectiva. Am avut impresia, adeseori, la noi, ca fortele  noastre in loc sa se adune, se anuleaza reciproc. De aici, sentimentul si chiar realitatea unei stagnari in secolul 20, nefiind sigur, eu, ca am reusit sa trecem pragul secolului 21. Mi-am adus aminte de anecdota trista a discutiei imaginare din familia Ceausescu referitoare la catastrofele care urmau sa aiba loc in anul 2000 si la felul in care diversi sefi de stat se pregateau pentru eveniment. Observatia atribuita Elenei Ceausescu mi s-a parut, intotdeauna, fabuloasa. “Nicule, ai uitat ca noi suntem cu 500 de ani in urma?! De ce te ingrijorezi?”

Schimbarile din tarile despre care v-am vorbit s-au facut printr-o schimbare accelerata de mentalite si de atitudine. Si de vointa. Si de concertare. Si de ierarhizare a proiectelor. Si de leadership intelept.

Nici una din tarile nordice nu si-a propus sa inventeze roata. Dar au stiut sa o utilizeze in toate modalitatile. De la bicicletele pe care le poti inchiria oriunde, la zecile de ”mori” de vant care te primesc la intrarea in portul Copenhaga, producand in liniste, ieftin si curat, energie.

Petru cel Mare trimitea soli in Occident, pentru a aduce acasa inventiile secolului sau. Mi-e teama ca noi ramanem parohiali in preocupari si obiceiuri, crezand ca vom merge, la infinit, in siajul marilor puteri europene. Un, tanar care a stat langa noi in avion, venea acasa sa se insoare, in doua zile, si apoi sa plece inapoi in Anglia, la munca campului. Dupa doi ani, nu stia inca cum se spune apa in engleza. Apare o forma mai noua de serbie la nivel global iar noi, dupa ce am bagat resursele de sub saltele in aspiratoarele de bani din occident pentru masini second hand, dupa ce am amanetat veniturile viitoare pentru un alt aspirator de bani pentru obiectele de lung consum, dupa ce magazinele de retail scutura zilnic buzunarele romanilor, descoperim  ca nu stim inca sa “facem” bani in economia romaneasca pentru a acoperi consumul si ca depindem de sumele, tot mai mici, pe care le trimit acasa cei plecati la munca in strainatate.

Este nevoie sa vina seful statului sa-ti spuna ca nu trebuie sa arunci gunoiul pe marginea drumului? Nu, fara indoiala. Dar autoritatile au datoria de a construi gropi de gunoi ecologice. La Paris, 70% din transportul public se face cu autobuze pe biogaz. Proiectele se leaga intre ele. Venind de la aeroport, am observat un nou proiect edilitar. Intre Casa presei libere si Arcul de triumf se pun borduri de beton. Veti spune, poate, e normal. Ei bine, bordurile nu se pun dinspre trotuar spre drum. Acolo s-au pus. Ei bine, acum ele se vor aseza si intre trotuar si peluza, astfel incat, atunci cand ploua, apa sa nu mai aiba unde se scurge. Dar, probabil, exista o cota zilnica de borduri ce trebuie consumate de bucuresteni, asa ca nu ma amestec. Cum nu ma amestec nici in legatura cu cele doua blocuri gemene de la Opereta ce trebuiau sa fie gata de trei ani pentru a muta in ele pe cei din blocurile ce trebuiau consolidate dupa cutremure. Probabil a fost o alta idee stupida a mea, sa expropriem cele doua cladiri care stateau de ani de zile ca niste rani uriase in mijlocul orasului, pentru a rezolva o uriasa problema din capitala…

Revenind, croazierele fac parte din industria turistica moderna si inseamna  o afacere foarte profitabila.Vaporul pe care am fost avea 290 m. lungime, 11 etaje, 2400 de pasageri, 1000 si ceva personal. Cei mai multi pasageri erau americani mai in varsta, care isi plateau calatoria in rate lunare - de fapt doar o parte, pentru ca cea mai mare parte era platita de casele  de pensii.

Oare, la noi, la Marea Neagra nu s-ar putea organiza astfel de croaziere? Evident ca nu intre Neptun si Eforie. Dar implicand si alte asociatii de turism, din porturile Marii Negre, poate cu prelungiri in Mediterana. De ce nu? Imi aduc aminte de o croaziera de prin 1985-86, cand am fost cu Dana, pana la Tibilisi, intr-o calatorie deosebit de frumoasa.

Sunt atatea lucruri de facut sau, in cel mai rau caz, de vazut,  incat mi se pare ridicol sa ne ocupam ore intregi de numarat bilele de la loto.

Nu am citit prea mult in ultimile zile. Ultimile volume SAS, Le defecteur de Pyongyang - 2 volume -, banuiti tema si Imperium de Robert Harris, o carte despre Cicero, scrisa - vorba vine - de Tiro, secretarul personal al lui Cicero.

Politica la sfarsit. Ieri si astazi am avut o multime de intalniri. Incerc sa inteleg ce se intampla in viata politica romaneasca. Dar nu mi-este usor. Asa ca voi pleca maine, la un brain storming pe probleme globale, la Crans Montana, cu mai multe personalitati internationale, fosti si actuali ministri si prim ministri. Este si aniversarea zilei de nastere a lui Jean-Paul Carteron, la care ne-a invitat, alaturi de alti prieteni ai sai.

Am uitat sa va spun, cel mai spectaculos lucru din croaziera s-a petrecut pe uscat, in parcul Tivoli. Am ajuns cu Dana, Andrei si Mihnea in fata unui turn cu scaune legate in lanturi, care se ridica la vreo 50 de metri si apoi se invart. Avusesem cateva experiente limitate, de acest gen, e adevarat,  prin niste targuri de tara, cu multi ani in urma. A trebuit sa ma urc in ele, ca sa nu ma fac de ras in fata baietilor. Credeti-ma, daca puteti sa faceti un test de inima, in alt fel, treceti cat mai departe de povestea asta.

Pe curand.