Buna dimineata. Dupa incercari numeroase, am reusit sa realizez conexiunea internet. Suntem pe mare, departe de tarm, pe un vas cu cateva sute de pasageri. Calatoria a fost obositoare. La Londra cu avionul, apoi cu masina pana la Dover. Pe vapor, surpriza, multi romani. Unii sunt angajati ai companiei. Trebuie sa fii atent cand vorbesti romaneste ca nu stii cine te aude. Astazi vom calatori, toata ziua, pe mare, indreptandu-ne spre Scandinavia.
Am citit toate comentariile pe care le-ati postat. Am si eu unele comentarii la ce mi-ati scris. Voi incerca sa le adaug mai tarziu.
Ca sa fiu sincer, pentru ca am calatorit mult in ultimii ani, as fi preferat sa stau undeva (la munte sau la Cornu), cu o carte in mana, intins pe pat, cu fereastra deschisa, ascultand si ascultandu-ma. In toti acesti ani, mi-am neglijat, intr-o anumita masura familia si am un sentiment de vinovatie ca nu am stat mai mult impreuna.
Prima activitate pe vapor – un exercitiu de salvare, obligatoriu pentru toti pasagerii
Alaturi de cei dragi, dupa plecarea vaporului


august 5, 2007 la 12:22 pm
Concediu placut in continuare domnule Nastase…
Cat despre partea cu neglijatul familiei, cred ca meseria dumneavoastra nu v-a permis petrecerea unui timp mai indelungat alaturi de cei dragi
august 5, 2007 la 12:27 pm
Continuare: Mai ales cand activitatea dumneavoastra atingea cote paroxistice (vezi alegeri, proiecte, etc.)
Si ca sa ,,o dam pe aia dreapta”, sunteti un om dedicat carierei d-voastra, lucru pentru care va respect foarte mult.
Multumesc!
august 5, 2007 la 12:56 pm
Un ocol cam mare pentru Baltica. Inteleg ca va fi o croaziera, de fapt, prin marile nordice. Originala idee de vacanta!
Va rog mult nu ma uitati cu provocarea pe care v-am lansat-o la “Aroganta doctrinei liberale”. V-am admirat intotdeauna inteligenta si sunt aproape gelos ca nu apartineti dreptei.
Dar de gelozii nu duceti lipsa : repetati, pare-mi-se, in PSD, avatarurile lui Patrascanu in PCR. Cat si-ar fi dorit unii dintre colegii dumneavoastra un Tribunal al Poporului.
Cu aceeasi stima.
august 5, 2007 la 1:11 pm
Respectul pentru familie este semnul unei autentice moralitati. Nu vreau sa acuz, dar oameni ca Basescu, care a recunoscut public ca si-a inselat sotia fac de rusine functiile pe care le detin. Nu sunt cel care arunca primul cu piatra. Ispita este mare, mai ales in voiajele lungi pe mare pe care le facea. Totusi, un presedinte imoral se descalifica, din punctul meu de vedere. Iar moralitatea, dincolo de hartuirea politica a justitiei, se vede cel mai bine in relatiile de familie.
Concediu placut domnule Prim Ministru, alaturi de cei dragi!
august 5, 2007 la 1:26 pm
Vant in pupa ! de cand ati plecat din tara prea multe nu s-au intamplat;DINAMO A PIERDUT ACASA CU VASLUI 0-2! pana la confruntarea cu Lazio isi vor reveni;de vina este Borcea !atceva ce sa va mai spun :colegiul medicilor il ia la intrebari pe dr. Sinescu;pe unde a fost vineri Basescu , a doua zi s-au plantat flori;nu s-au mai plantat flori parca de cand s-a asanat piata U de huligani .
Este bine ca pe timpul acestui exil ati luat leptopul;Vacanta agreabila pentru toata familia!
august 5, 2007 la 1:27 pm
Va urez o vacanta placuta si linistita, din toate punctele de vedere!
Va cautam blogul de ceva timp. Azi am avut acest noroc.
Gandurile mele bune!
august 5, 2007 la 2:17 pm
Mda… şi acum când aţi mai “scăpat” de politică v-aţi apucat de blog
Mă întreb ce zice soţia de noua pasiune a dumneavoastră
august 5, 2007 la 2:28 pm
pentru administrator: (sau manuela, sau cine e…)
acuma ca l-au ingropat pe teoctist si ca s-a terminat brabureala, pot sa-mi postez parerea ca a fost un lingau, un lash si un ipocrit fara sa-i intinez memoria “neprihanita”? altfel, a fost un sfint, fara indoiala…
august 5, 2007 la 2:40 pm
Buna ziua domnule Nastase! Ma simt onorat sa am posibilitatea sa va pot transmite cateva cuvinte prin intermediul acestui site. Avand speranta ca veti citi acest mesaj, spun acest lucru datorita faptului ca in perioada campaniei electorale din anul 2004 v-am mai trimis un mail prin care va doream succes in alegeri, punandu-va si urmatoarea intrebare la care nu ati dorit sau nu ati avut timp sa-mi raspundeti: in anii 1964-1966 ati urmat un curs de pictura paralel cu activitatea şcolara curenta, desfasurat la Liceul N. Tonitza, clasa profesorului Bratulescu? Daca intrebarea mea nu este datorata unei anumite confuzii, as fi foarte fericit sa primesc un raspuns din partea dumneavoastra. Concediul placut si vant din pupa! Daca n-am facut o confuzie, … un fost coleg de curs care va insotea pe drumul spre casa.
august 5, 2007 la 3:43 pm
Se pare ca sejurul dv. in Sankt Petersburg va fi scurt. Ermitaj, cateva palate si poate o fuga la Tarskoe Selo. Sigur nu veti merge sa vedeti hotel Astoria (l’Angleterre). Care Astoria ? Acolo unde s-a sinucis Esenin. E adevarat ca nu-i mare lucru de vazut, dar e cu totul alltfel cand esti mahmur, dupa o noapte cu vodca si amici care-i stiu versurile. Dupa cum stiti, intr-o camera de aici poetul si-a taiat venele si cu sange si-a scris ultimele versuri : “Do svidania, drug moi, do svidania..” si se termina cu “V etoi jizni, umirati ne novo
No i jiti, canecino, no novei ”
Traduse de Lesnea:
“Nu e nou sa traiesti in lumea asta
Dar nici sa mori nu-i lucru nou”
S-a spanzurat apoi de un burlan.
Imi marturisesc ignoranta: nu stiu carui prieten i-a dedicat Esenin ultimele ganduri. Poetul spune “drug”=”prieten”, la singular.
Dv., familist si conformist, cred ca Esenin va pare cam morbid. Totusi s-au vazut si privilegiati atrasi de boema.
O simpatica doamna, Mihaela Ceausescu, profesoara de rusa, si-a intitulat cartea de memorii cu un vers de Esenin: “Nu regret, nu ma jelesc, nu strig”
Daca place unei Ceausescu, de ce n-ar fi agreat si de Nastase?
“Nu regret, nu ma jelesc nu strig,
Toate trec ca floarea spulberata
Vestejit de-al toamnei mele frig,
Nu voi mai fi tanar niciodata”
Dar sunt atatea cantece pe versuri de Esenin, incat eu nu pot spune decat banalitati.
Nu stiu daca parcurgeti orasul dv. pe jos dar acum cativa ani in Piata Universitatii pe cladire era scrs cu litere mari, negre “Eli, Eli, lama sabachtani” (Dumnezeule, Dumnezeule, de ce m-ai parasit). Sunt cuvintele lui Isus Cristos pe cruce.Nici acum nu stiu daca cel ce le-a scris, le-a luat direct din Evanghelie sau dintr-o poezie de Esenin:
“Pentru vecie, bratele si anii
Si-a desfacut stelarul tau Pillat.
O, Eli, Eli, Lama Sabachtani
Spre asfintit coboara-ma treptat”
Ar fi interesant de stiut ce s-a ales din insul care a scris aceste cuvinte pe zidul Universitatii. L-or fi batut minerii si l-or fi vindecat de toate, a fugit in strainatate sa faca bani, sau face politica de dreapta ?
Dar , dv sunteti intr-o excursie de relaxare. Ar fi tot atat de dificil, ca in Piter, sa mergeti pe urmele lui Akaki Akakievici sau a Kareninei, ori sa-l cautati pe Esenin ca si a explora Bucurestii crailor de Curte Veche.
august 5, 2007 la 3:45 pm
Erata: “ale Kareninei”
august 5, 2007 la 4:28 pm
“Trebuie sa fii atent cand vorbesti romaneste ca nu stii cine te aude.” – ahahaha, absolut bestial, aveti aceleasi trairi ca orice turist roman; totusi, care-s lucrurile astea ce le vorbiti pe acolo, de nu-i bine sa va auda? Ca alea ma mir ca va incearca, precum pe oricine altcineva.
Sa nu cheltuiti prea mult! Sa mai dati un post, sa nu ne ingrijoram. Ce-mi mai zicea maica-mea? Ah, da: sa aveti grija cu valurile cand intrati in apa, ca-s inselatoare. Distractie!
august 5, 2007 la 4:49 pm
Domnule Nastase, va doresc o vacanta placuta si cred ca, desi nu sunteti intr-o zona montana sau la Cornu, va veti simti bine fiind alaturi de cei dragi.
Ce n-as da sa fiu si eu pe vapor cu Dvs. si cu restul familiei Nastase?!
Sper sa aveti parte de zile frumoase.
Numai bine!
P.S.: Salutarile mele catre Mihnea, tizul meu!
august 5, 2007 la 4:54 pm
In privinta neglijarii familiei:
Cat timp scopurile sunt nobile si puteti ajuta o tara intreaga, credeti si depuneti mult efort in munca pt care ati optat, personal vad familia ca elementul care va da puterea sa continuati! Stiti ca luptati si pentru ei si acest lucru oarecum ar trebui sa mai calmeze sentimentul de vinovatie! ( parerea mea
)
august 5, 2007 la 5:51 pm
Concediu placut si sa va intoarceti altfel.
august 5, 2007 la 5:54 pm
Off topic
Ar putea cineva sa-mi spuna de ce Frunzaverde il sprijina pe Daniel? Credeam ca alegerea naturala pt. PD este Anania, fara atatea doctorate, vag legionar, moralist, ingust, sunt un pic derutat de pozitionarea lui Frunzaverde. Mai putin daca nu a vorbit in numele PD ci in numele altor grupuri… Daca aveti detalii…
august 5, 2007 la 6:26 pm
Domnule Nastase, a murit Florian Pittis.
Imi vine sa plang.
august 5, 2007 la 6:29 pm
@ Radu
Frunzaverde n-a facut altceva decat sa mentioneze o cutuma potrivit careia mitropolitul Moldovei, un fel de primul intre egali, succede defunctului patriarh.Tocmai de aceea IPS Corneanu i-a purtat sambetele defunctului patriarh pentru numirea lui Daniel in scaunul mitropolitan iesean, la care ravnea. Stiu ca IPS Corneanu se bucura de o presa “civica” buna. In opinia mea, mitropolitul Banatului este ros de invidie si se tine tafnos deoparte. Ar fi multe de spus despre acest inalt prelat – si nu bune.
august 5, 2007 la 6:32 pm
A plecat in vesnicie Motu!
A plecat asa cum s-a cam intamplat, in ultima vreme, cu mai toti cei cunoscuti de toata lumea. Mai exact: ciudat, din greseli medicale, in spatele unor usi tinute inchise cu mult prea multa indarjire. Precum Ralu Filip, Pintea, Parintele Patriarh (sigur voi fi omis pe cineva- dar mi-e prea multa jale in suflet).
Dumnezeu sa-l odihneasca pe Motu!
E adevarat: nu conteaza cat de lung ai parul pentru a fi iubit!
P.S. “Sunt tanar, doamna..” mi-ar raspunde, cu mare drag, Motu Pittis!
august 5, 2007 la 6:35 pm
Vacanta placuta! In zilele care urmeaza va iesi pe piata ultimul numar al revistei oficiale a clubului Dinam, unde veti gasi interviul cu dumneavoastra. Concediu placut, si asteptam si cateva poze din vacanta!
august 5, 2007 la 6:40 pm
@
Sandu
Oscilez intre a te percepe ca pe un Pasadia sau ca pe un Pantazi.
Mi-ar placea sa fii Pasadia.
Sau, ca el.
Imi place mult Pasadia.
Dar, de ce nu crezi ca pot fi si altii?
Mutatis mutandis (sa nu-mi spui ca nu intelegi de unde propun sa se faca schimbarea si ce sa fie schimbat!) de ce crezi ca doar tu si numai tu il poti iubi pe Esenin? Ca il poti intelege? Ca ii poti merge pe urme? Ce-ar fi daca ai afla ca exact cei pr care nu-i crezi capabili ti-au luat-o inainte (nu neaparat pentru ca au ajuns primii in acel loc)?
P.S. Pentru Dumnezeu: te joci sau chiar zarile-au uitat sa te mai doara?
august 5, 2007 la 7:03 pm
Concediu placut! Sper ca aveti un comandant de vas mai bun decat cel esuat (temporar) la Cotroceni. Nu stiu cata marinarie cunoaste Baselu’, da’ pe uscat da des cu oistea’n gard!
Cat despre Dinamo… se mai intampla…
asa e in sport, asa e in viata: mergi inainte orice ar fi. In politica e la fel, ca si aia face parte din viata, nu?
august 5, 2007 la 7:19 pm
S-aveţi odihnă şi spor la scris.
Vacanţă faină.
august 5, 2007 la 7:22 pm
Ce coincidenta, impreuna cu familia mea, fiica ginerele cei doi nepotei unulde 6 ani celalant de trei ani ne-am deplasat ha hotelul nostru privat din Nordul Italiei la Bobbio.
Desigur am avut palcerea sa avem cu noi si verisorul sotiei a carei sotie se ocupa de acesti doi bravi nepoti.
Desigur revenirea a fost pregatirea hotelului, cele 6 appartamente legate intre ele si care prin deplasarea unor parois devii independent.
Nu va mai spun, retsurantele linistite cu terasele pline de localnici si de italienii veniti in vacanta.
Gastronomia regionala este situata intre Toscana si reg PIEMONTE.
Vinurile BARROLO formidabile.
Ma gândeam ce gresala ati facut voi cei din zona politica pierzand 17 ani
Voiajul nu a fost obositor, temperaturile ridicate 32 grade in rest in hotelul nostru privat ( resedinta privata de vacanta din Italia).
Amanunte de vacanta noastra in curând.
Jeffrey
NB
Ma gândesc sincer, Domnule NASTASE ce mai cautati in ROMANIA.
Nici copii Dvs nu vor mai avea timpul sa vada autostrazile si o civilizatie normala in ROMANIA
august 5, 2007 la 7:48 pm
Stimabile radu,
Romania este condusa de masonerie , inclusiv Biserica ortodoxa. Daniel corespunde criteriilor masonice si e normal sa fie NUMIT patriarh.Daniel s-a angajat sa aduca Biserica Romana sub ascultarea Papei , deci oricare alt prelat care ar trage spre romani este de neacceptat pentru noua ordine. Simplu.
august 5, 2007 la 8:06 pm
Domnule Nastase,va rog sa raspundeti la 2 intrebari:
1.Sunteti mason? Care e parerea dvs. despre masonerie?
2.Care credeti ca e miza adevarata pentru “interesul “marit si bataia pentru functia vacanta de patriarh? Mai are vreo relevanta cine conduce biserica romana, in contextul anului 2007, cand biserica isi pierde din ce in ce mai mult autoritatea si influenta?…Ca sincer, eu nu inteleg….
Va multumesc!
august 5, 2007 la 8:24 pm
acum e bine ?
august 5, 2007 la 8:40 pm
@Criticos
Multumesc.
@nemmo
Foarte distractiv mesaj…
@Jeffrey
Intrebare pe care mi-am pus-o si eu, dar fara ca raspunsul sa-mi para la fel de evident. Pe de o parte satisfactiile materiale sunt plictisitoare pt. personalitatile care vor actiune (ma gandesc la Benard-Henri Levy care avand o avere de 200 milioane euro a petrecut 6 luni in zone absolut extravagante, ofering un confort rudimentar, jungla amazoniana, Burundi, Angola, pt. a scrie o carte despre razboiele uitate, apoi a mai petrecut un timp in Pakistan, asumandu-si mari riscuri, pt. o alta carte despre Daniel Pearl, ma gandesc si la Sarkozy a carui avere i-ar fi putut permite sa stea linistit la piscina de la Ritz si sa scoata in oras manechinele Dior in loc sa petreaca 5 ani in care sa-l impiedice pe Chirac sa-i blocheze accesul la presedentie), pe de alta parte e drept ca atunci cand te lupti cu Realitatea TV, cu profesorul de istoria artei care debiteaza cretinisme la TV despre raportul inuman cu arta, cand te lupti cu consortul Elenei Udrea, cand mai citesti in ziare si ca un roman din 20 o gasesc pe Elena Udrea cel mai frumos politican (lui Cioran i-a trebuit mai putin de atat ca sa se vindece de nationalism!), tentatia Ritzului ar fi, pt. mine cel putin, destul de mare…
august 5, 2007 la 8:42 pm
@Klaus Steinberg
Multumesc. (Nu vad cum trage Anania spre romani insa… Mie mi se pare mai degraba ca trage spre exact ce-mi displace in spatiul public…)
august 5, 2007 la 8:49 pm
Domnule Jeffrey,
Suntem, evident, bucurosi ca ne impartasiti impresiile dumneavoastra din vacanta.
Domnul Nastase face, e adevarat, acelasi lucru, dar pe blogul personal. Din cate observ, destule persoane sunt interesate de impresiile de vacanta ale domniei-sale.
Nu va mai ramane, stimate domnule Jeffrey, decat sa va faceti si dumneavoastra un blog, sa postati articole cu impresiile din vacanta si sa asteptati interesul bloggerilor.
Daca scopul a fost sa va promovati hotelul privat din Bobbio, ati reusit.
Daca a fost sa promovati gastronomia si vinurile din Piemont, ati reusit si asta.
Daca a fost doar sa ne ponegriti tara ( in care nu stiti ce mai cauta domnul Nastase), ei bine, ati reusit, evident, si asta.
august 5, 2007 la 8:49 pm
@Aya
Domnul Nastase insusi ar fi de acord ca este cel putin straniu sa vezi o Ceausescu recitand din Esenin. Dar cred ca ai dreptate. Domnul Nastase insusi pare interesat de rusi. Probabil am batut la o poarta deschisa.
@adyn
Desi nu mi te-ai adresat iti spun ca:
Marele Maestru Nicu Filip credea a-l fi investit pe d-l Nastase ca mason, fara a-l fi initiat intr-o loja regulara. Poate ca lucrurile s-au schimbat intre timp.
Se exagereaza rolul masoneriei.
august 5, 2007 la 9:00 pm
@Klaus Steinberg
Draga Klaus,
esti sigur ca nu esti evreu? Steinberg era un nume evreiesc raspandit in Imperiul Austro-Ungar. Nu nici o problema daca esti, eu ii iubesc si ii respect pe evrei.
Dar ar fi ciudat daca ai fii evreu si ai condamna “complotul iudeo-masonic”.
Shalom!
august 5, 2007 la 9:03 pm
Domnule Adrian Nastase,
1.Cu ingaduinta domniei-voastre adaug la scrisoarea anterioara rugamintea de a ne transmite, precum ne-ati promis, imagini de pe unde va aflati similare cu cele vazute la noi de la Popesti-Leordeni. Daca exista, bineinteles.
Rugamintea este legitima – asta pentru a putea sa comparam si noi prestatiile “guvernantilor” nostri cu ai altora.
Privitor la imaginile pe care ni le-ati promis n-ar fi, cred, rau sa va transformati ad-hoc in reporter si sa-i intrebati pe contationalii nostri, pe care ii intalniti, cum o duc pe-acolo si ce anume i-a determinat sa paraseasca, fie si temporar, tara.
2. Va dau dreptate – nimic, inclusiv o calatorie de placere, nu se compara cu sentimentul ca esti acasa, in cazul domniei-voastre oriunde in muntii nostri sau la Cornu. V-ati gandit vreodata de ce majoritatea dintre noi viseaza totusi vacante in strainatate?
La noi, in tara, gasesti: salmonela (la Navodari), peturi si zdrente (pe toata Valea Prahovei), lipsa apei menajere (la Bran, unde un personaj loco deturneaza apa in crescatoria proprie de pesti), mirosul greu de shaorma (peste tot prin capitalele de judet) s.a.
3. Asa-i cand vrei sa le faci pe toate – ori sa fii in toate – si nu reusesti sa duci la capat mai nimic; familia ajunge pe ultimul plan. In acest sens va intreb ce va trebuie sa functionati la trei universitati? Va intreb fiindca acum doi ani, cand am vrut sa discut cu dvs. cateva proiecte despre “Sf. Sava”, intr-o intrevedere pe care ati acceptat-o cu ocazia sedintei fundatiei cu acelasi nume, v-am cautat si la biroul parlamentar de pe str. Brezoianu, in ziua de audienta (cred, joia), si la catedra de Drept public de la Facultatea de Drept de stat, tot in ziua de audienta, si, bineinteles, nu v-am gasit – n-am gasit nici macar un suplinitor ori un substitut (de pilda, pe dl. Bogdan Aureanu sau pe dl. Sorin Ionescu).
4. Peste tot in Europa s-a ajuns sa se vorbeasca romaneste si sa se vorbeasca despre romani; ghiciti de ce?
Al dvs., Valeriu Mangu
august 5, 2007 la 9:05 pm
Vacanta frumoasa!
august 5, 2007 la 9:25 pm
Domnule Adrian Nastase,
Intr-un reportaj difuzat de Antena 3 in aceasta seara, in jurnalul de la ora 21, se aude Presedintele Romaniei adresandu-se reprezentantilor firmelor care au participat la igienizare, invitandu-i la Cotroceni sa stabileasca felul in care vor incepe lucrul SAMBATA dimineata. Iata deci ca Presedintele nu a programat inceperea actiunii in ziua funerariilor Patriarhului.
Iata ce inseamna informatia incompleta, ce usor iei plasa…
Al dvs., Valeriu Mangu
august 5, 2007 la 9:38 pm
Misto vacanta. Ati vandut termopanele?? Haha, glumeam. Sigur o sa va intrebe unii. Nu sunt chiar asa paranoic.
Vacanta placuta.
Totusi…pe mobil, in vacanta, pe blog…Domnuel Nastase, chiar asa tare doriti sa aveti din nou suportul romanilor?
august 5, 2007 la 10:06 pm
Pentru voi toti,
In special RADU & AdiM
Dragii mei va apreciez si va iubesc.
Nu doresc sa fac publicitate nici la produsele de tiroir si nici la regiunile Iataliei pe care le cunosc ca buzunarul meu de ceas.
Este o placere sa va impartasesc ceva din lumea buna, nu am intentia a veni sa fac politica in ROMANIA si nici sa ma lupt cu morile de vânt.
Am realizat prin munca sincera si concurenta dura tot ce isi doreste un tata de familie unita care a abandonat un sistem care i-a rapit tatal la canal si i-a injosit familia timp de zeci de ani.
Tatal meu a refuzat sa creada in Dr Petru GROZA si a avut mai multa incredere in MANIU.
Nu a suportat COMUNISMUL si a preferat ADEVARUL.
Cu Adrian am copilarit, tatal lui a fraternizat cu Plebea Comunista, tatal meu a murit cu eroii ROMANIEI la canal in 1953.
Amicul Adrian NASTASE a intrat intr-o masina din care nu mai poate iesi sau daca va iesi el stie mai bine ca mine pe unde.
Singura mea onoare este de a va respecta Stimati navigatori.
Pot sa-mi fac câte blogguri doriti, placerea mea este sa va spun ADEVARUL si sa va feresc de greseli majore.
Il invit pe ADRIAN cu familia la mine, o surpriza spre sfârsitul luni voi avea invitat Bernard TAPIE cu familia sa.
va rog sa nu ma percepeti ca un arivist sunt sincer si demn de o singura misiune sa nu fiti victima unor iluzii care se ascunde si apare ce ceva miraculos.
Cu stima,
Al vostru Jeffrey
NB
In octombrie voi fi à DJERBA
Va rog sa-mi exprimati orice intrebare, vacanta aceasta voi fi mai mult la dispozitia Dvs.
Caldurile mari ma obliga o buna parte din zi sa comunic cu Dvs.
august 5, 2007 la 10:54 pm
Stimate domnule Vasile Mangu,
V-as putea ajuta eu, desi nu am fotografiile necesare. Intrarea de pe autostrada in Roma era, cel putin in dimineata ploioasa de 3 iunie a.c.,intr-o duminica, dezolanta. O insiruire de santiere extrem de familiare mie (si noua),cu aceeasi neglijenta fata de estetica peisajului pe care ati mai vazut-o ,cu micile rebuturi ale activitatilor domestice strajuind soseaua pe ambele parti, etc.
Socant a fost insa pentru mine nu atat ca toate monumentele din centrul Romei (de la Termele lui Caracalla la monumentul lui Vittorio Emanuele al doilea, ma refer aici la succesiunea lor spatiala) erau niste imense santiere(desi eram deja intrati binisor in sezonul turistic), cat mizeria pe care am vazut-o in micul pasaj acoperit care duce catre piateta in care se afla biserica San Pietro in Vincoli. Va rog sa ma credeti ca eram in centrul Cetatii Eterne si langa groapa Glina, simultan.
O plimbare pe Via Appia Antica catre biserica “Domine, quo vadis?” si grotele Sfantului Calixt n-a fost mai incurajatoare sub acest aspect.
Sigur, trebuie sa fii carcotas sa vezi in Roma gunoaiele si nu monumentele ei, dar, daca tot ati intrebat…
N-am imagini, repet, dar stau marturie. Prietenii care m-au insotit, la fel.
Sper ca nimeni sa nu se simta jignit, nu fac decat sa subliniez ca si italienii sunt egalii nostri (daca cineva considera asta ponegrire, sa fie sanatos).
PS Locuind la un hotel de pe Largo Corrado Ricci ( 100 de metri de Colloseum si tot atat de Columna lui Traian), am avut ocazia sa vad inceputul activitatilor edilitare de dimineata. Din nou, un spectacol familiar : o mica cafea la bistro, apoi inca una la cel alaturat (sa nu se supere nimeni), discutiile colegiale (noroc ca se terminase campionatul italian, deci nu mai era cine stie ce de comentat) si … toate cele. Sigur ca in cele din urma, pe la orele pranzului situatia arata bine. In centru!
PPS Nu foarte atenti cu strainii: indicatoarele rutiere, inclusiv mesajele de avertizare de pe autostrada, doar in italiana. Pentru noi a fost usor, a avut grija badica Traian, dar ma intreb cum o fi fost pentru altii mai putin norocosi?
In schimb, legat de asta, o surpriza placuta : un ghid turistic al Romei in limba romana. Bravo!
august 5, 2007 la 11:15 pm
Vacanta placuta va ureaza cineva care si-a dorit toata viata sa calatoreasca in strainatate si care pe timpurile celelalte n-a reusit sa ajunga decat o zi in Bulgaria iar acum d-zeu a avut grija sa nu mai poata calatori nici fizic nici material.Deci urarea mea e sincer din suflet si asept ilustratiile din calatoria d-voastra Urari de bine doamnei Dana ,am fost cu sufletul alaturi de dansa cand va haituiau //alesii neamului// doream atunci sa -i scriu dansei o scrisoare de sustinere de la o anonima care sufera aproape alaturi de dansa. dar nu stiam adresa , ca televiziunile prezentau urland decat strada Zamba….. nu si numarul.Ma bucur ca pot sa o fac acum pe blogul d-voastra.
august 5, 2007 la 11:45 pm
@ Sandu
Ok, lucrurile incep sa se lege. De cand cu citatele din Esenin inteleg mai bine de ce intrebarile mele legate de o decalare intre agenda portocalie si o normalitate occidentala nu primeau nici un raspuns la obiect.
Cu riscul de a parea iconoclast: Esenin, poet cel putin dubios, mai intai scrie poezie proletara, apoi ceva de avant-garda dar vulgar, pleaca in Statele Unite de unde se intoarce mare partizan al Revolutiei din octombrie. In viata de zi cu zi, desi asta nu il face un artist mai slab, alcoolic si lipsit de maniere. Acum inteleg de unde si sensibilitatea pt. latura umana a lui Basescu si de ce latura asta “norodnicista” a matelotului iti starneste o admiratie iesita din comun.
Concluzie: Patriciu avea perfecta dreptate; chiar atunci cand aparentele par a arata altceva, agenda portocalie este un maoism mai mult sau mai putin travestit.
august 6, 2007 la 12:07 am
Draga ” Tinere de stanga “,
Spui ca “poate sunt evreu”.Poate,da.Poate,nu. Uite, Markus Wolf , evreu si el,(acum decedat), a fost seful spionajului est-german pana la caderea ” zidului ” . Dupa asta americanii i-au oferit bani si putere sa vina sa lucreze pentru ei. A refuzat. A fost un exemplu de inteligenta, patriotism si onestitate. Daca cunosti o limba straina ( germana ) cauta cu Google ” Markus Wolf si ai sa afli mai mult.
Cat despre Daniel , treaba e mai complicata. Daniel e soldat credincios al masoneriei , partea care are tzinta TOTALA subordonare fata de Roma. Nu intamplator a fost trimis la Bucuresti cardinalul Kasper. Basescu a fost numit presedinte de CIA+Masonerie care prin SRI au modificat rezultatul alegerilor. Domnul Nastase nu-si va permite sa vorbeasca despre asta,dar eu, eu pot vorbi.
august 6, 2007 la 12:18 am
@Klaus Steinberg
Esti un caz interesant Klaus. Imi aduci aminte de titlul unei carti a lui Jakob Wassermann, Mein Weg als Deutsch und Jude.
Ai informatii interesante, poate greu de verificat pentru mine, un om de rand. Nu stiu ce sa spun. Prozelitismul catolic este o certitudine. Catedralele catolice construite in puncte cheie din Bucuresti stau marturie: Piata Muncii, Baneasa, Aviatorilor, Militari spre Crangasi, Drumul Taberei.
Dar eu stiam ca masoneria este indreptata impotriva Romei. Parca un credincios catolic nu avea voie sa fie membru al masoneriei. Si atunci, cum poate sa lucreze Daniel si pentru masonerie si pentru Roma?
Basescu mason? Posibil.
august 6, 2007 la 12:36 am
Deci, mergeti in aceasta croaziera pentru a fi impreuna cu familia? Imi este putin neclara legatura pe care o faceti intre dorinta dumneavoastra de a va fi petrecut aceasta vacanta la Cornu sau la munte, realitatea existenta, ca sunteti intr-o croaziera si faptul ca in ultimii ani v-ati neglijat oarecum familia. Daca erati impreuna cu familia la munte sau la Cornu nu era acelasi lucru din punct de vedere al timpului pe care doriti sa vi-l petreceti impreuna? Sau timpul petrecut pe Marea Baltica se pune dublu si asa mai compensati din ce ati pierdut in trecut?
august 6, 2007 la 12:45 am
Draga ” Tinere de stanga “,
Catolicismul este o parte a noii ordini mondiale. Pe felia lui. Dar felia asta a lui nu inseamna numai doctrina inseamna si ( 70%) interese economice. Averea Vaticanului este cam de 15 ori PIB-ul SUA. Masoneria este parte a Catolicismului. Organizatia Opus Dei ce este de fapt ?? O sa gasesti informatii pe NET destule , trebuie numai sa cauti ! Ecumenismul lui Daniel suna cam asa: suntem egali dar…. eu sunt seful ! ( ma refer la Papa). Nu ai vazut ca “locotenentul ” Daniel nu a fost onorat de nici un Patriarh sau un ierarh de rang doi ( in afara lui Bartolomeu care a venit la insistente si sa salveze situatia ) ???!!! Nu sunt sigur (100 %) ca Basescu e mason , dar sunt sigur ca masoneria si CIA l-au plantat .
august 6, 2007 la 2:59 am
[...] Prima zi de vacanta Buna dimineata. Dupa incercari numeroase, am reusit sa realizez conexiunea internet. Suntem pe mare, departe de tarm, […] [...]
august 6, 2007 la 3:07 am
Chiar cred ca aveti forta sa reveniti la conducerea PSD-ului (avand in vedere ca se trage din FSN.)
Orice partid ar fi PSD-ul dar Romania are nevoie de forte politice puternice ca sa il dea jos pe Basescu si PD din varful sondajelor.
Faceti ceva oameni buni ca deja ma satur sa aud ca Basescu si PD-ul sunt singura forta politica adevarata si sincera din tara asta.
M,am saturat sa aud ca Basescu e luceafarul Romaniei.
M,am saturat sa aud ca el e bun si cei 332 sunt o forta demonica.
M,am saturat sa aud ca altu mai bun nu este.
august 6, 2007 la 7:54 am
@Klaus Steinberg
Nu am – si nici nu pot avea – informatii in legatura cu felul in care se plaseaza IPS Daniel in raport cu Roma; personal am mari retineri fata de catolicism in general si fata de papalitate in special. Alegerea unui papa neamt – in conditiile in care o buna parte ( cea mai mare, cred) a germanilor e protestanta – mi s-a parut mai mult decat ciudata, asta ( ca aspect dubios, tinand de politica si nu de religie, cum s-ar cuveni) numai in ultima vreme. Pe IPS Daniel l-am auzit odata facand o subtila si profunda observatie despre diferenta intre catolicism si ortodoxie pe baza selectarii celei mai mari sarbatori crestine:in vreme ce pentru catolici aceasta este Craciunul, eveniment ce marcheaza implicarea Dumnezeirii in mundan, in istorie, pentru ortodocsi aceasta este Pastele, adica evenimentul retragerii ei din “lume”. Gratie acestei observatii – cu ecou mare in reflectiile mele despre ortodoxie/catolicism – am ramas un admirator al IPS Daniel.Si mie mi se pare ciudata uneori urechea surda pe care o fac la toate observatiile negative cu privire la mitropolitul Moldovei. Dar asta e!
august 6, 2007 la 9:00 am
Domnule Adrian Nastase,
Va rog sa-mi permiteti sa-i multumesc respectos pe aceasta cale dlui AdiM pentru informatiile postate mai sus. Se vede ca, intr-adevar, nu suntem nici unici, nici protocronisti in materie de gunoaie. Dar macar in Italia, cu exceptia ultimilor ani, componenta Guvernului s-a schimbat la cateva luni, de la Al Doilea Razboi Mondial incoace.
Ma grabesc insa sa va atrag atentia asupra unui articol din editia de azi a cotidianului “Adevarul”, anuntat chiar in capul ziarului: “Foamete ca-n ‘46 in Vaslui”.
Citez din articol, ca baza de discutie: “Seceta din aceasta vara i-a adus in pragul subzistentei pe locuitorii satelor si oraselor vasluiene, multi dintre ei avand drept unica sursa de venit munca pamantului. Disperarea oamenilor a determinat autoritatile locale sa intocmeasca =liste ale foamei=, cerand ajutor la Crucea Rosie(…). Astfel, aproape trei sferturi din populatia orasului Murgeni, cu 27.000 de locuitori, sunt trecuti pe listele foamei”.
Vreau sa va spun domnule Adrian Nastase ca partidul al carui presedinte ati fost s-a laudat ani de-a randul ca fieful sau electoral este Moldova. Moldova care astazi cere ajutorul Crucii Rosii pentru a se salva de la exterminare. Iata ca articolul din “Adevarul”, pe care nu cred ca-l banuiti a fi pro Presedinte, vine sa confirme sintagma pe care am folosit-o intr-una din scrisorile precedente, cum ca Romania a devenit un lagar de exterminare. Inchipuiti-va acolo, pe vasul de croaziera, cozi interminabile la Primarie formate din oameni care v-au votat ieri sa ajungeti Presedintele Romaniei si care azi se inscriu pe listele foamei: barbati in puterea varstei care n-au de lucru, femei cu prunci in brate, copii cu certificatele de nastere in maini, batrani care nu vad salvarea decat in moarte. “N-am mai intalnit o situatie similara pana acum. Imi vin oamenii la usa Primariei si-mi cer de mancare. Le mai aduc de acasa” declara pentru “Adevarul” primarul Vasile Vinatoru.
Cred, domnule Adrian Nastase, ca un film cu ceea ce se intampla azi in Moldova – si nu numai – ar lua toate ” palmele de aur”. Ar bate si toate “listele” cinematografice. Ati inteles, desigur, apropoul – ati da cu adevarat o lovitura daca v-ati intoarce si ati realiza un astfel de film, in locul filmului pe care ni l-ati promis. de pe-acolo pe unde va aflati. Un fost prim-ministru filmandu-si proprii sustinatori si, de ce nu, propria opera guvernamentala.
Al dvs., Valeriu Mangu
august 6, 2007 la 9:38 am
@Radu
Dupa opinia d-tale Patriciu are dreptate pentruca mie-mi place Esenin. Portocalii (cine or fi astia?) sunt imorali pentruca Esenin a avut cinci neveste.
Ceeace mi se pare mie amuzanta, este atmosfera de stanga-caviar de pe blog. Farmecul discret, mai curand burghez al social-democratilor, viata netulburata de vulgaritatea gunoaielor, savoarea textelor din “almanahe” vechi, incita la nonconformism.
Te rog sa nu crezi ca este cineva de pe acest blog, atat de lipsit de bun gust, incat sa-si etaleze credintele profunde si angoasele existentiale. Nimeni nu e atat de prost crescut. Blogul este un joc de societate in care d-l Nastase se face ca ne iubeste iar noi ne facem ca-l admiram. Din cand in cand, pentru buna sa siesta, ii oferim cate o disputa ideologica. Insa duioasa.Doar nu suntem gladiatori, ce Dumnizeu!. Se mai rataceste pe aici cate un vanator de antisemiti-legionari, cate un vanator de comunisti, dar noi nu na lasam prinsi. Suntem dialecticieni si ortodocsi, ce dracu!
august 6, 2007 la 9:45 am
Criticos !
de ce incerci sa privesti Pastele nu ca ” o retragere ” ci , asa cum de fapt si este, ca o renastere, in sensul ca toti am fost nascuti candva puri, am cazut in pacat si acum , de Paste , ni se ofera sansa de a renaste curatati de aceste pacate. Eu, sa spun drept , nu sunt un adept nici al Catlocismului nici al Ortodoxismului ( de rit vechi sau nou ) Eu sunt adept al Ortodoxismului de sorginte Ariana ( ma refer la Arie ) si un admirator al Lutheranismului. In ce priveste situatia actuala cred ca alegerea a fost deja ” facuta “. Transmisia TV a inmormantarii a fost o manipulare ordinara. Totzi mitropolitii au fost aratati in prim plan numai Teofan, contracandidatul lui Daniel , nu. Asta nu a fost intamplare , asta a fost regie care nu se putea pune in practica fara implicarea mai multora.
august 6, 2007 la 10:15 am
Mare balamuc si cu concediile astea ! Atata oboseala si bataie de cap pentru o idee de odihna . . . Da’ or trece si zilele astea , si – apoi veniti acasa , si va odihniti ca tot omu ‘ . . . Astept detalii , daca a trecut o furtuna , un vant mai puternic , o ploaie mai nervoasa ( ceva ! ) peste barcuta . . . Romanii aia . . . mai stiu romaneste ? Ori , asa cum le sta unora in obicei , o mai vorbesc , dar cu . . . fudul accent . . . ?
august 6, 2007 la 10:31 am
@Valeriu Mangu
Cred ca exagerezi invinovatindu-l pe d-l Nastase, pentru saracia din Vaslui. Oamenii mai trebuie sa traiasca si prin ei insisi si nu sa astepte de la guvernanti pomana. n conditiile economice actuale, singurele scuze pentru saracie sunt boala si batranetea. In rest, la munca! Acum sunt locuri de munca peste tot.
Avem inca peste 30% din forta de munca in agricultura. Trebuie sa ajungem in jurul a 10% (daca nu ma insel) La ce naiba mai stau calicii astia din Vaslui sa supravetuiasca pe langa vreo doa ha. de pamant? Sa-si schimbe maseria si sa se faca doctori.
august 6, 2007 la 10:38 am
Domnule Mangu,
Mai fac o completare off-topic, probabil, dar sugestiva.
In urma cu cativa ani, o verisoara vroia sa plece din Roma catre Stuttgart cu trenul. Ora plecarii trenului se apropia si crainicul de la gara nu parea sa-l anunte. Auzise, e adevarat, de cateva ori, cuvantul “Stoccarda” la megafon, dar nu si-a imaginat ca o priveste. Alarmata, a iesit pe peron sa vada ce se intampla. A prins trenul in ultimul moment.
Intr-un oras turistic, retineti! O fi neglijenta sau putina infatuare?
Daca vom continua sa le ridicam altora piedestale de marmura si sa ne aruncam singuri la ghena umanitatii ( fara sansa de-a mai iesi vreodata de acolo!) vom putea sa ne consumam in continuare, linistiti, frustrarile.
Cam atat despre subiect!
august 6, 2007 la 10:43 am
@
AdiM
Domnule/doamna AdiM,
In scrisoarea de mai sus adresata dlui Adrian Nastase v-am transmis multumirile mele respectuoase pentru informatiile furnizate. O fac din nou aici.
Intre timp mi-am adus aminte de un amanunt de ordin istoric, relevant in context: pe cat de geniali au fost in urbanism – in Roma antica se construiau blocuri de locuinte de 4-5 etaje -, pe atat de lipsiti de simt practic erau romanii: n-au reusit sa inventeze grupul sanitar in interiorul apartamentului. Asa se face ca cele firesti erau colectate in niste hardaie, pentru ca mai apoi sa fie aruncate pe fereastra, direct in strada.
Unele apucaturi se transmit – Deh! – din generatie in generatie, iar daca noi avem unele nesanatoase, se datoreaza probabil si filiatiei etnice – daca nu cumva, dupa teoria dlui dr. Napoleon Savescu, nu noi suntem urmasii Romei, ci invers.
Poate ca, intr-o buna zi, cautatorii de comori din Muntii Orastiei, pusi de Parchet in conexiune cu dl. Adrian Nastase – iata ca domnia-sa a reusit sa fie in toate cele ce sunt! -, ne vor da raspuns la aceasta dilema.
Al dvs., Valeriu Mangu
august 6, 2007 la 11:00 am
Buna Dimineata Jeffrey,
Cred ca ati petrecut un bun sfârsit de saptamâna la BOBBIO.
Adrian a plecat in croisiera politica in largurile Balticii, noi am preferat satul cum spunea Arghezi la terre.
Jeffrey,
Fara nostalgie de Romania ultimilor 17 ani, ma intrebam zilele trecute cu un amic din Paris, socialist convins, cum este mintita natiunea noastra cu ticalosia social democrata a lui Nastase, pardon a lui Adrian.
El putea reprezenta liberalismul si ar fi fost bine plasat cu averea sa dobândita dupa dec.89, altfel nu poate avea crezare si fie vorba intre noi nici nu are sânge de socialist.
Am asistat recent la un comentariu despre Daniel, ce rusine, din nou BOR subiectde discutie, un arivist sa devina Patriarh.
Perioada lui daniel din ELVETIA se pare ca este cea mai murdara, corespundea cu marele exil a Românilor in tara cantoanelor.
In aceasta perioada un tânar preot român a fost lichidat, acest Daniel fiind la curent cu asa zisa sinucidere.
Daca si data aceasta natiunea este prostita, isi merita pe deplin pedeapsa, minciuna se afla si la Patriarhie.
In alta ordine de idei ce parere ai de acest blog ?
Citind comentariile din blogg, constat ca multi mai sunt inca naivi, aceasta in care aceste comentarii nu sunt fabricate de una si aceiasi persoana.
Multi mai cred ca Adrian colegul nostru mai poate reveni in politica, eu sincer îi doresc dar nu stiu daca mai poate fi acceptat.
Incercarile disperate la care asistam din partea lui il plaseaza in pozitia unui om grabit pentru a scapa de o pedeapsa judiciara.
Ce crezi hartueala aceasta judiciara a fost un joc sau va deveni relitate cu continuarea proceselor in joc ?
Iti urez bun sejur la BOBBIO, am fost anul trecut am ramas impresionat de produsele agro alimentare de la regiune, jambonul de doi la 7 ani, pastele de casa si de bucataria aleasa.
Preturile in orice caz erau mai mici ca la Bucuresti sau Iasi.
Astep un prim semnal si prtobabil sa avem ocazia sa ne vedem la Stefan la Geneva, sotia lui este formidabila in primirea invitatilor.
Salutari la intreaga familie.
Nicolas
august 6, 2007 la 11:41 am
In loc de titlu: “BORN TO BE WILDE” (Steppenwolf)
Plang cum n-am mai plas demult.
Plang interior- obrajii imi raman uscati. De parca, din grija, lacrimile nu ar vrea sa-i brazdeze.
Grija de carne? Dar grija de suflet? Pe el si in el, lacrimile nerevarsate in afara lasa brazde adanci.
Sunt prinsa intr-un fel de ciudata tristete.
O tristete care ma retine sa mai pot fi altfel decat trista.
Care imi ia forta de a face- sau de a nu face.
Tristetea care ma opreste sa pot decide.
Tristetea care scrie cu degetele mele.
Tristetea opririi simbolurilor intr-o vesnica incremenire.
Tristetea opririi asteptarilor de la devenirea pe care ar fi dat-o existenta pamanteana a unui simbol.
Un barbat s-a stins ca o torta. Intruchipa un simbol mult iubit de mine: power flower- “Born to be wilde!”, cum ar spune Steppenwolf intr-o melodie-simbol (trista imbinare a simbolurilor, acum!).
Simbolul simbolului, da!
Motu s-a dus.
Nici nu stiu daca, acum, simt pe fata umbra unui zambet al tristetii. Caci: “Sunt tanar, doamna…” mi-ar raspunde daca ar afla ce am scris. Drum bun spre Lumina, Motule!
august 6, 2007 la 12:01 pm
@
Klaus Steinberg
Cand Patriarhul a trecut la cele vesnice, degetele mele au scris, aproape singure, in finalul postarii, rugandu-ma la Dumnezeu:
“Si, lasa Binele sa invinga, aici!”.
M-am rugat si ma rog la Dumnezeu ca Urmasul sa fie dupa voia Patriarhului Teoctist. Ma rog ca voia lui sa nu fie incalcata asa cum s-a intamplat cu voia Sfatului Parinte- Papa Ioan Paul al II-lea.
Ma rog ca, aici, sa nu fie “ales” cineva pe care l-as putea numi “echivalentul lui Ratzinger”.
Sinistrul Opus Dei a pus, din pacate, dupa plecarea Papei Ioan Paul al II-lea, una dintre “grelele-i cizme” la Vatican.
Dar, pentru a invinge total (Doamne fereste!), ar trebui sa puna “cealalta cizma”, aici!
Or, pentru asta ar trebui sa fie incalcata voia Patriarhului (asa cum a fost incalcata a Sfatului Parinte) in alegerea Urmasului!
Stii- sau nu stii: locul acesta este, intr-o anumita ordine a lucrurilor, la fel de important (sau, cine stie, poate mai important?) ca Vaticanul.
(Nu degeaba se vorbeste despre “Gradina Maicii Domului”!).
Masoneria (sau, cum vrei, in context, “zone” ale ei) reprezinta doar interfata in infruntarea dintre Forte.
In care, Opus Dei este cea negativa!
august 6, 2007 la 12:22 pm
Adevarul ca familia este singura, cu adevarat, alaturi de noi la bine si la greu. Cu sufletul in mana sa ni-l ofere in dar.
Uneori pe aceeasi lungime de unda, uneori nu…
Mi-a ramas in minte o fraza a lui T. “…ca exista in viata mai multe inceputuri…”
Niciodata nu este prea tarziu sa le oferim celor dragi, la randul nostru, cel mai pretios dintre cadouri: timpul petrecut impreuna cu ei.
Chiar daca femeia-partener este puternica si intelegatoare, iar pruncii bine crescuti, sunt convinsa ca inima fiecaruia asteapta mereu acest timp impreuna.
Indiferent de varsta.
De ce sa regretati?
Bucurati-va de un sejur placut si de mangaierea brizei.
Ce poate fi mai frumos? Ah, da…si un pahar de vin rosu.
august 6, 2007 la 12:36 pm
Jupanul e la Baltica, strajerii susotesc despre masonerie scrutand apatic zarile, dusmanul nu s-arata nici el, ca-i vreme de vacanta… Doar cate un pupincurist intarziat se repede, in rastimpuri, si lasa vorba mieroasa, ca-n vremurile bune de odinioara:
“cred ca meseria dumneavoastra nu v-a permis petrecerea unui timp mai indelungat alaturi de cei dragi. Mai ales cand activitatea dumneavoastra atingea cote paroxistice (vezi alegeri, proiecte, etc.) Si ca sa ,,o dam pe aia dreapta”, sunteti un om dedicat carierei d-voastra, lucru pentru care va respect foarte mult. Multumesc!”
Gretos, bre! Iar asta cu multumitul de final a fost cireasa zaharisita din varf: multumesc pt ce? ca-mi dadurati poala la pupat? ca aveti puterea de-a va cocota pe cote paroxistice? sau, poate, cel mai bine, mai onest si mai precis spus: ca existati?
Adrian Nastase e unul din politicienii mei preferati, e cel mai inteligent si mai cultivat lider al ultimilor ani si cred in capacitatea lui de a reveni in prim-planul scenei, dupa cum am mai si spus-o:
http://blidaru.wordpress.com/2007/06/21/nastase-se-intoarce
http://blidaru.wordpress.com/2007/07/27/iliescu-si-nastase-ies-la-atac
Cu o conditie: sa invete din propriile greseli, daca din ale altora n-a reusit la vremea potrivita. Decat laudele desarte ale celor ce-si cauta cutitul in vreme ce pupa mana, mai bine o vorba aspra din partea barbatului dintr-o bucata, ce-ti sta alaturi si la greu.
De ce spun toate astea? Pentru ca pe masura ce se ridica, iar, steaua lui Nastase, se aduna in jurul sau laudatorii de ocazie… Deznodamantul il stim in cazul asta… Parca am vrea, unii, o alta desfasurare a faptelor…
august 6, 2007 la 1:13 pm
Nu stiu de ce, dar imi place sa va “citesc”. Poate ar trebui sa ramaneti doar un “scriitor” – politica compromite.
Puteti schimba lucrurile si din ‘condei’ – totul depinde doar de dumneavoastra.
august 6, 2007 la 1:18 pm
@
adyn
Referitor la Adrian Nastase iti pot da o informatie cu adevarat lamuritoare (am in vedere preocuparea pe care o manifesti in legatura cu un anumit tip de apartenente).
Adrian Nastase este Cavaler de Malta.
Nu a facut un secret din acest lucru- de altfel, informatia se regaseste, din cate stiu, in CV-ul sau, care este public.
Incerc sa ma exprim cat mai “comun” tocmai pentru a fi total inteleasa, chiar de catre cei mai putin cunoscatori.
In calitate de ministru de Externe, Adrian Nastase a reluat legaturile diplomatice cu Vaticanul. Atunci, s-a redeschis Nuntiatura Apostolica la Bucuresti.
In aceeasi perioada- pe cand era seful diplomatiei romane- Adrian Nastase a relansat relatiile cu Ordinul de Malta.
Reamintesc ca, in acel moment, pe Scaunul Pontifical se afla Papa Ioan Paul al II-lea. Cu care, Adrian Nastase s-a aflat, permanent, intr-o relatie cu totul speciala (stiu bine ce spun si nu exagerez deloc!).
O relatie speciala a avut Adrian Nastase si cu Patriarhul Teoctist.
Patriarhul Teoctist, la randu-i, s-a aflat in relatii aparte (pozitive!) cu Papa Ioan Paul al II-lea (subliniez, cu Papa Ioan Paul al II-lea!).
Afirmand toate acestea, am spus totul (a bon entendeur, salut!).
Legat de Ordinul de Malta (si conex mentiunilor anterioare): trebuie subliniat ca, in afara de Adrian Nastase, mai cuprinde si alti ortodocsi.
Am facut aceasta precizare- chiar insistenta- intrucat s-a incercat, in mod subtil, lansarea unei FALSE IDEI, prin perversa metoda a translatiei (cu precadere dupa plecarea dintre noi a Papei Ioan Paul al II-lea si ocuparea Scaunului Pontifical de catre Ratzinger!).
Mai exact, prin precizarea VOIT REDUCTIONISTA ca Ordinul de Malta este apropiat Vaticanului, s-a incercat inducerea translativa a falsei idei conform careia ar fi un Ordin EXCLUSIV catolic (ceea ce nu are ici un fel de suport in realitate). Or, asta are ca viza lezarea unor sensibilitati specifice spatiului ortodoxiei (ma refer la perceptia publica, nu a celor cunoscatori) legat de anumite personaje.
Privitor la anumite legaturi speciale si foarte sensibile- dar de o mare forta, pe Planurile Superioare:
Dupa trecerea in vesicie a Patriarhului Teoctist am lansat, intr-un text postat pe blog, o intrebare continuta. Anume cum de nimeni nu s-a intrebat de ce, la inceputul anului 1990, Patriarhul Teoctist s-a retras pentru peste 100 de zile, EXACT la Manastirea Sinaia.
Desigur, Manastirea Sinaia este ortodoxa. Dar altul este “mesajul”.
Cei care stiu sa “citeasca” (in)semn(ele) unei cladiri de vis-a-vis, inteleg.
Totul se leaga cu totul!
Ca si in aceasta postare- care, in ansamblu, se leaga de replica pe care i-am dat-o lui Klaus Steinberg (si, astfel, am dat, intr-un fel, raspuns la a doua intrebare a ta: da, este deosebit de important!).
august 6, 2007 la 1:25 pm
Vacanta placuta. V-as recomanda sa faceti ceea ce face orice om obisnuit in concediu. Rupeti orice legatura cu problemele din tara, faceti o pauza pe blog. La cat stress ati fost supus, impreuna cu familia, meritati si dvs. un pic de liniste, departe de “mizeria” din tara. Va asteptam sa va intoarceti cu gandurile limpezite, cu mai mult tupeu ( desi nu va sta in fire)
si cu armele ascutite. Multa sanatate si pace sufleteasca
august 6, 2007 la 1:28 pm
@Klaus Steinberg
Sugeratzi interese comune intre CIA, masonerie si Biserica Catolica in cadrul noii ordini mondiale.
In acest context, avetzi cumva informatzii sau presupuneri legate de alegerea cardinalului Wojtyla ca Papa in perioada sindicatului Solidaritatea?
Cu scuzele de rigoare pentru domnul Nastase, care stiu ca dezaproba astfel de teorii ale conspiratiei (ceea ce nu exclude insa existentza unor conspiratzii).
august 6, 2007 la 2:14 pm
Herr Steinberg,
v-ati marturisit simpatia pentru Martin Luther. Excesele polemice ale Reformatorului de Wittenberg au avut doua tinte predilecte: catolicii si evreii. Pentru el, papa era “Antihristul”, iar Biserica Romano-Catolica era “Marea Prostituata”. Cat despre antisemitismul lui Luther, (re)cititi Despre evrei si minciunile lor. Von dem Juden und Ihre Lügen era un adevarat program al nazismului, pus in practica de Kristallnacht, 10 noiembrie 1938, aniversarea zilei de nastere a lui Luther.
august 6, 2007 la 2:21 pm
@
Sandu
Afirmi, in replica data mie (citez): “Domnul Nastase insusi ar fi de acord ca este cel putin straniu sa vezi o Ceausescu recitand din Esenin. Dar cred ca ai dreptate. Domnul Nastase insusi pare interesat de rusi. Probabil am batut la o poarta deschisa.”
Nu am informatii legate de opinia lui Adrian Nastase in legatura cu straneitatea recitarii poeziilor lui Esenin de catre cineva anume si marturisesc ca nici nu pot formula ipoteze in acest sens.
Legat de faptul ca ai batut la o poarta deschisa: nu ar fi prima oara cand o faci (esti chiar “maestru” al genului, o spun fara urma de rautate).
Numai ca, poarta deschisa la care ai batut, acum, nu e cea “cu rusii”.
Ai batut la o poarta deschisa (deschisa- in sensul de neferecata): doar ca, alta decat cea pe care ti-ai imaginat-o a avea UN ANUME CEVA in spatele ei.
M-ai incitat prin replica data lui Radu (cu opiniile caruia nu sunt de acord: nici cand te ataca “la baioneta”- nici cand se pronunta asupra lui Esenin).
Citez din mentionata ta replica: “Te rog sa nu crezi ca este cineva de pe acest blog, atat de lipsit de bun gust, incat sa-si etaleze credintele profunde si angoasele existentiale. Nimeni nu e atat de prost crescut. Blogul este un joc de societate in care d-l Nastase se face ca ne iubeste iar noi ne facem ca-l admiram. Din cand in cand, pentru buna sa siesta, ii oferim cate o disputa ideologica. Insa duioasa.Doar nu suntem gladiatori, ce Dumnezeu!. Se mai rataceste pe aici cate un vanator de antisemiti-legionari, cate un vanator de comunisti, dar noi nu ne lasam prinsi. Suntem dialecticieni si ortodocsi, ce dracu!”.
(Voi face abstractie de ultima propozitie. Nu din pudibonderie.)
Nu cred ca etalarea “credintelor profunde” (fara sensul continut ironic pe care l-ai indus tu formularii) dovedeste, in sine, lipsa de bun gust sau/si proasta crestere. Precizare :”etalarea” sa fie facuta in limitele civilitatii (oricum, sublinierile tale sunt revelante si suficiente in acest sens).
Iti dau exemplul meu.
Cred profund in valorile iubirii si in cele ale spiritului.
Cred profund in forta cuvantului- pe care l-am servit, totdeauna, cu umilitate iar el, re-cunoscandu-ma, poate, mi-a venit, mereu, in intampinare.
Cred profund in victoria Binelui, in puterea gandului bun si a rugaciunii.
Cred profund ca sta in puterea fiecaruia dintre noi sa mentina echilibrul universal.
Cred profund in Frumos.
Dumnezeu este Bine, Frumos, Iubire.
Cred profund in puterea noastra de a ne bucura- bucurandu-i, astfel, fie si prin “contaminare benefica”, pe ceilalti.
Pentru mine, Armonia Universala este slujita de armonia sunetelor.
Pe scurt, de muzica. Insemnand si muzica specifica a cuvantului.
Cred profund in oamenii care au “muzica in ei”. In ceilalti, am o funciara neincredere (desi cred profund ca nu exista rau iremediabil).
Dar, cel mai bine spune, asta, Will in “Negutatorul din Venetia”.
Asculta:
“Omul care nu are muzica in el si care nu-i miscat de armonia sunetelor placute, este capabil de tradari, de stratageme sau talharii. Miscarile sufletului sau sunt sumbre ca noaptea, iar sentimentele sale intunecate ca Erebus. Sa nu acordam incredere unui asemnea om.
SA INCEAPA MUZICA (s.A.)!”
Crezi ca toate acestea sunt, in cazul meu,- sau ca pot fi, in cazul oricui- dovezi de prost gust sau de proasta crestere?
Blogul- joc de societate?
Poate, doar in masura in care dorinta de comunicare si deschiderea in acest sens intra in categoria acestui tip de jocuri.
Sandu:
Dar, de ce nu “homo ludens”?
Uneori (deseori? rareori?) faci dovada unui scepticism socant!
Si daca ti se adevereste ca ai gresit afirmand ca AN (citez) “se face ca ne iubeste”? Si daca acesta este adevarul despre el?
A propos de scepticismul tau (cel putin, asa dai impresia; daca nu esti, “masca” este pusa foarte bine!):
Cam ciudat pentru un personaj profund marcat de Esenin (recunosc, si eu sunt!), de noptile albe si de chefurile care li se potrivesc atat de bine (atat poetului cat si luminii aceleia albe-pacloase, care dezvaluie- altfel decat sub soare- fermecatoarea, inegalabila splendoare a ‘Venetiei nordului”!).
august 6, 2007 la 2:21 pm
Buna ziua,
Avand in vedere ca in momentul de fata calatoriti ar fi foarte interesant cum se vede Scandinavia prin ochi unui intelectual.
Cu stima.
august 6, 2007 la 2:31 pm
Domnule Adrian Nastase,
Va felicit pentru faptul ca ati plecat cu familia in vacanta, ca aveti timp de familie. Intr-adevar, e tare greu sa acorzi timpul cuvenit familiei, cand ai asa multe pe cap. Un om trebuie sa-si pastreze, totusi, un anumit echilibrul in viata, familie, cariera, prieteni…
La urma urmei, familia este mereu aproape, familia te cunoaste, familia te intelege. Colegii, prietenii fug atunci cand se simt in pericol sau nu mai au nici un profit stand langa dvs. Cred ca intelegeti ce spun, si nu numai dvs.
Va felicit ca aveti o asa familie, in fond e averea sufleteasca ce nu cunoaste faliment.
O vacanta frumoasa va doresc!
august 6, 2007 la 2:32 pm
@
Klaus Steinberg
Mare pacat ca incerci sa vulgarizezi alegerea benefica a Sfantului Parinte (Papa Ioan Paul al II-lea) prin trimiterea explicita la sindicate!
Desi am inteles subtextul, semnalez ca “amprenta” lasata de intrebare este alta decat dorita ta sugestie!
Nu mi-ai parut a fi un personaj lipsit de informatie sau incapabil sa faca legaturi atipice!
Ca atare, nu pot intelege (gandind pozitiv!): de ce!
august 6, 2007 la 2:36 pm
@
Klaus Steinberg
MA VEI IERTA!
Postarea referitoare la :”vulgarizarea prin referirea explicita la sindicate” ii era adresata lui Draghi Puterity.
REIAU:
@
Draghi Puterity
Mare pacat ca incerci sa vulgarizezi alegerea benefica a Sfantului Parinte (Papa Ioan Paul al II-lea) prin trimiterea explicita la sindicate!
Desi am inteles subtextul, semnalez ca “amprenta” lasata de intrebare este alta decat dorita ta sugestie!
Nu pot intelege (gandind pozitiv!): de ce faci asta?
august 6, 2007 la 2:38 pm
aya,
Parca ar vorbi H. Trismegistos prin tine…
august 6, 2007 la 2:53 pm
@Aya
Daca as fi Dumnezeu, la plansul tau frumos, l-as invia pe Florin Pitis.
august 6, 2007 la 3:03 pm
@Aya
Mi-a jucat feste graba si am gresit numele lui Pitis.Iertare.
Se vede ca nu-i mare lucru de capul masoneriei asteia din moment ce este atat de usor demascata pe blogul d-lui Nastase.
august 6, 2007 la 3:16 pm
A.N. este mason.Stiu c-o sa-mi sara in cap toti exaltatii de prin zona asta,dar asta este adevarul.De altfel,in Guvernul Nastase,marea majoritate a ministrilor au fost masoni,in frunte cu seful lor,E.O.Chirovici.Mai mult decat atat,in aceeasi perioada Marea Loja Nationala a Romaniei a capatat statut de asociatie de interes public.Super tare,nu?O organizatie care se declara ‘discreta’ sa fie de interes public…In Romania,orice lucru este pervertit.
august 6, 2007 la 3:20 pm
Salut! Ma bucur ca sunteti in vacanta caci aveti nevoie sa va incarcati bateriile! Deoarece am fost plecat nu am putut sa va mai adresez intrebari.
Vacanta placuta!
august 6, 2007 la 3:25 pm
@ Sandu:
Potoleste-te, domnule! Tii neaparat sa fii ironic, iar unii dintre noi, mai slabi de inger, rad la ironiile reusite.
Ce-nseamna, asta, “masoneria, atat de usor demascata pe blog”?
Dupa atatea dezvaluiri incendiare trebuia sa vina unul ca dumneata care sa ne tulbure din toate legaturile pe care incepuseram sa le facem intre oameni si evenimente (aparent, indepedente unul de celalalt), legaturi la care nu ne-am fi putut gandi in nici un fel.
Cine esti dumneata? Ce urmaresti?
august 6, 2007 la 3:47 pm
Draga Aya,
nu stiu daca me vei ierta ori ba. Oricum ar fi , Pterity zice adevarul. Alegerea lui Woytila ca si Papa s-a facut dupa doua zile de presiuni imense din partea celor interesati. Woytila nu a avut dupa primul tur de scrutin decat 8 (opt) voturi din peste 100. A castigat in final ( se zice ) cu peste 95 de voturi. Nimeni insa nu le-a vazut in afara celor din comisie. Vrei sa stii ce a facut dupa . Iata un fragment din activitatea acestuia :
Dr. Michael Schmidt-Salomon, Trier
Am 16. Oktober
1978 wurde er als Nachfolger des nach 33 Tagen Amtszeit verstorbenen Johannes Paul I.4 zum Papst der katholischen Kirche gewählt – ein Ereignis mit welthistorischer Bedeutung, wie sich bald herausstellte.
Der polnische Papst und der Zusammenbruch des Ostblocks
General Kiszczak, der damalige Chef des polnischen Geheimdienstes, meinte später, die Papstwahl sei der entscheidende Moment gewesen, der den Niedergang des kommunistischen Regimes besiegelte: „Das war der Anfang vom Ende. Ich hatte eine denkwürdige Begegnung, 1978, am Tag, als der sogenannte 33-Tage-Papst plötzlich in Rom gestorben war. Nur wenige Stunden später traf ich in Warschau zweiMitglieder des polnischen Episkopats und fragte sie so nebenbei: Wer wird denn der
nächste? Ich dachte mir nichts dabei, es war so eine Art Spielerei. Die beiden, ich weiß es wie heute, schauten mich erstaunt an und erwiderten: Wie, das wissen Sie nicht? Nein, sagte ich, wie sollte ich? Und dann sagten sie mit großem Ernst und absoluter Sicherheit: Das wird unser Wojtyla aus Krakau. Ich lachte sie aus und ließ sie stehen. Wenn ich ihre Aussage auch nur einen Moment lang ernst genommen hätte, hätten wir mit unseren Mitteln noch gegensteuern können. Schließlich kannten
wir ja unseren Wojtyla.“5
Ob die CIA wirklich die Wahl Wojtylas gefördert hatte, wie Kiszczak vermutete, sei einmal dahingestellt, da es für einen solchen Vorgang keine stichhaltigen Belege gibt. Dass seine Wahl von den Verantwortlichen in den USA jedoch enthusiastisch begrüßt wurde, ist ohne Zweifel. Der ehemalige CIA-Vizedirektor Vernon Walters kommentierte die Papstwahl folgendermaßen: „Da hatten die Sowjets eine Schlacht verloren. Ein Mann des Ostens – aus dem größten katholischen Land – kennt das System besser als jeder von uns aus dem Westen. Und so sahen es wohl auch seine polnischen Bischöfe: Statt einer Gratulation zur Papstwahl schickten sie Wojtyla das Gedicht eines berühmten Polen aus dem Jahr 1839: ‘In Zeiten großer Verwirrung in der Welt und Zerrissenheit in der Kirche wird Gott einen Mann schicken, der der Wahrheit Gottes zu ihrem Recht verhilft‘. [...] Und da war er gekommen: der slawische Papst. Schon diese Tatsache hat die Dinge verändert.“6
Im Juni 1979 besuchte Wojtyla das erste Mal als Papst sein Heimatland Polen. Kurze Zeit später (1980) wurde dort die Gewerkschaft Solidarnosc gegründet, an dessen Spitze der glühende Papstverehrer Lech Walesa stand. Ab Frühjahr 1981 entwickelte sich ein enger Informationsaustausch zwischen dem Vatikan und Washington. CIADirektor
William Casey und Vernon Walters besuchten in meist geheimen Missionen
den Papst, um mit ihm vor allem über die Entwicklungen in Polen zu konferieren. Am 7. Juni 1982 kam es zu einem Treffen zwischen US-Präsident Ronald Reagan unddem Papst im Vatikan, der vorläufige Höhepunkt der sog. „Heiligen Allianz“ zwischen den USA und dem Vatikan. Einen Tag später hielt Reagan in London einen Vortrag über die Grundzüge westlicher Politik. Dabei stand Polen im Mittelpunkt der Rede.
Reagan sprach von einer „großen revolutionären Krise“ in Osteuropa, einem „Kreuzzug der Freiheit“, sagte „explosionsartige Unruhen“ voraus und kündigte das Ende des Sowjetregimes an.7
Wie wir mittlerweile wissen, unterstützte Johannes Paul II. den Umbruch in seinem Heimatland nicht nur mit Worten, sondern auch mit harter Währung. Die verdeckteFinanzierung von Solidarnosc musste damals natürlich unter größter Geheimhaltung erfolgen, heute, nach dem Zusammenbruch des Realsozialismus, ist die Operation
allerdings kein Staatsgeheimnis mehr. Prälat Henryk Jankowsky, Beichtvater Walesas und wichtigster Kampfgefährte des Papstes in Polen schilderte das vatikanische Engagement folgendermaßen: „In der Situation, in der sich Polen damals befand, wäre es kaum vorstellbar gewesen, dass der Papst seine eigenen Nächsten, seine armen, gequälten Landsleute, die im Gefängnis saßen und internier wurden, im Stich gelassen hätte. Er hat alles unterstützt, was auch der Expansion
der Kirche diente. [...] Wenn man Kriege führen will, muss man Geld dafür haben.
2
Wenn man sie fortsetzen will, braucht man ebenfalls Geld. Und wenn man einen
Krieg gewinnen will, braucht man noch mehr Geld.“8
Der Vatikan heiligt die Mittel
Fragt man nach den Quellen des Geldes, das der Vatikan so generös unter die
polnischen Aktivisten brachte, stößt man fast unweigerlich auf einen Finanz- und
Politik-Skandal, der die italienischen Gerichte über Jahrzehnte hin beschäftigte, die
Affäre um Roberto Calvi und die Banco Ambrosiano. Am 18. Juni 1982, zu dem
Zeitpunkt, als die vatikanische Polenhilfe ihren ersten Höhepunkt erreichte, fand man
unter der Londoner Blackfrias Bridge (höchst symbolträchtig: die „Brücke der
schwarzen Brüder/Mönche“!) die Leiche des einst mächtigen Bankiers Roberto Calvi.
Die englischen Ermittler kamen nach der ersten Autopsie zu dem Ergebnis, es habe
sich um Selbstmord gehandelt. Die Motive schienen auf der Hand zu liegen: Calvi
hatte als Chef der katholischen Banco Ambrosiano den größten Bankcrash der
europäischen Geschichte zu verantworten. In der Kasse seiner Bank klaffte ein Loch
von 1,3 Milliarden Dollar. Der einstige „Bankier Gottes“ war wenige Tage vor seinem
Tod aus Italien geflohen, um sich – wie es schien – der drohenden Verhaftung zu
entziehen. Vergeblich habe er versucht, sich und die Bank noch zu retten. Als er
einsah, dass es keinerlei Ausblick auf Rettung gab, soll er sich das Leben
genommen haben.
Im Laufe der Jahre häuften sich allerdings die Hinweise, die diese Selbstmordthese
arg in Frage stellten. Dabei war ein mehr oder weniger zufälliger Fahndungserfolg
von besonderer Bedeutung: Bei einer routinemäßigen Hausdurchsuchung eines
bekannten Mafioso fanden sich zur Überraschung der Ermittler zahlreiche Briefe,
Schecks und Tonbandaufzeichnungen, die belegten, dass der Vatikan einige
Milliarden Lire für den Erwerb jener mysteriösen Dokumente zahlte, die Roberto Calvi
vor seinem Tod in seiner Aktentasche verstaut hatte.9 (Bischof Hnilica, der den Deal
mit den Mafialeuten einfädelte, wurde später wegen Hehlerei verurteilt.) Der Inhalt
der Dokumente aus Calvis Aktentasche, die – so sie nicht vernichtet wurden – heute
irgendwo in den Geheimarchiven des Vatikans lagern, müssen höchst explosiv
gewesen sein. Calvi, der sie wie seinen Augapfel hütete, sah in ihnen die beste
Lebensversicherung. Gegenüber seiner Frau erklärte er kurz vor seinem Tod: „Wenn
sie mich umbringen, wird der Papst abdanken müssen.“10
Was Calvi damit gemeint haben könnte, ahnten die Ermittler, als sie auf der Suche
nach dem Verbleib der verschwundenen Banco Ambrosiano-Gelder einem Netz von
vatikanischen Briefkastenfirmen auf die Spur kamen. 1987 erließ die italienische
Staatsanwaltschaft Haftbefehle gegen die Verantwortlichen der Vatikanbank Luigi
Mennini und Erzbischof Paul Marcinkus wegen „betrügerischen Bankrotts.“ Allerdings
kam es nicht zur Verhaftung. Dank der Intervention des „großen Paten der
italienischen Politik“, Giulio Andreotti, wurden sie als „Leiter einer ausländischen
Bank“ in Italien für straffrei erklärt.11
3
Die italienischen Staatsanwälte ließen aber nicht locker. Angesichts der neuen
Indizien war im Mai 1991 der Weg frei, ein neues Untersuchungsverfahren zum
„Mord an Roberto Calvi“ zu eröffnen. Im Dezember 1998 – also 16 Jahre nach dem
grausigen Fund unter der Londoner Blackfrias Bridge – wurde die Leiche von Roberto
Calvi abermals exhumiert und einer Autopsie unterzogen. Das Ergebnis war diesmal
eindeutig: Roberto Calvi war das Opfer eines Gewaltverbrechens.12
Wer aber hatte Interesse an der Ermordung des Bankiers Gottes? Sobald man dieser
Frage nachgeht, wird aus dem Mordfall Calvi eine Affäre mit weltpolitischen
Dimensionen. Calvi hatte zusammen mit dem Leiter der Vatikanbank Erzbischof Paul
Marcinkus ein hochkomplexes Netzwerk an Scheinfirmen aufgebaut. Diese von
höchsten Vatikankreisen abgesegneten und auch vom immer mächtiger werdenden
Opus Dei unterstützten Unternehmungen dienten vor allem einem Ziel – dem
„heiligen Kreuzzug“ gegen den „gottlosen Kommunismus“, der damals noch
weitgehend unangefochtenen Staatsideologie des Ostblocks.
Folgt man den Nachforschungen der investigativen Journalisten Robert Hutchison
und vor allem Heribert Blondiau und Udo Gümpel, die die letzten Tage Calvis mit
bewundernswerter Akribie rekonstruiert haben, beging der Bankier Gottes kurz vor
seinem Tod einige verhängnisvolle Fehler: So war für den 31. Mai 1982 ein Treffen
mit einer Gruppe hochrangiger Kardinäle vereinbart worden, auf dem Calvi dem
Vatikan klarmachen wollte, dass dieser sich am Abtragen der enormen
Schuldenberge der Banco Ambrosiano beteiligen müsse. Doch der Versuch schlug
fehl. Calvi tauchte vor dem Treffen mit der Kardinalskommission in der Vatikanbank
IOR auf und geriet in Streit mit Luigi Mennini. Er drohte, einen Riesenskandal zu
produzieren, falls das IOR seine Schulden nicht bezahlen würde. Mennini ließ Calvi
hinauswerfen, das Versöhnungstreffen am Nachmittag wurde abgesagt.13
Am 5. Juni 1982 schrieb Calvi einen Brief an Johannes Paul II., in dem er diesen
bzw. den Vatikan unter Druck setzte. Calvi beklagte sich beim Pontifex bitterlich: „Auf
das ausdrückliche Ersuchen Eurer verfügungsberechtigten Vertreter hin habe ich
Finanzierungen für viele Länder und politisch-religiöse Gruppierungen im Osten wie
im Westen zur Verfügung gestellt. Ich war es, der auf Wunsch der vatikanischen
Behörden in ganz Süd- und Mittelamerika die Schaffung zahlreicher
Bankunternehmen koordinierte – mit dem Ziel, neben allem anderen das Vordringen
und die Ausweitung marxistischer Ideologien einzudämmen. Nach all dem bin ich
nun derjenige, der hintergangen und fallengelassen worden ist von eben jenen
Instanzen, denen ich stets den größten Respekt und Gehorsam erwies.“14
Im Vatikan stieg die Befürchtung, dass Calvi über die unsauberen Geschäfte der
Vatikanbank sowie insbesondere die Finanzierung von Solidarnosc auspacken
würde. Der Bankier selbst tat sein Möglichstes, um diesen Eindruck noch zu
verstärken. So erklärte er gegenüber dem zwischen Vatikan und Mafia vermittelnden
„Geschäftsmann“ Carboni: „Wenn der Vatikan nicht zahlt, dann nach mir die
Sintflut.“15 Keine zwei Wochen später fand man seine Leiche unter der Londoner
Brücke.
Ein Zufall? Wohl kaum. Man muss bedenken, was damals auf dem Spiel stand: Der
Papst enttarnt als konspirativer Partner von CIA und Solidarnosc – finanziell und
logistisch unterstützt von der Mafia, Opus Dei und der faschistischen Geheimloge P2,
der u.a. Calvi angehörte – wäre diese Konstellation Anfang der 80er Jahre bekannt
geworden, hätte sich hieraus ein bedrohlicher weltpolitischer Konflikt entwickeln
können. Gegen die Zufallsthese spricht zudem, dass nur wenige Jahre nach der
Ermordung Calvis ein zweiter wichtiger Berater der Vatikanbank, Michele Sindona,
ebenfalls unter mysteriösen Umständen ums Leben kam. Als dieser 1986 in
Hoffnung auf Strafmilderung auspacken wollte – Sindona hatte die Geschäfte
zwischen Vatikan und Mafia eingefädelt – wurde ihm im Gefängnis eine Tasse
4
Zyankali-Kaffee serviert.16 Auf diese Weise nahm auch Sindona seine Geheimnisse
mit ins Grab.
Wie detailliert Johannes Paul II. in die Machenschaften seiner Untergebenen
eingeweiht war, lässt sich im Nachhinein schwerlich ermitteln. Klar ist jedoch erstens,
dass er es war, der die grobe Zielrichtung der vatikanischen Politik „absegnete“,
sowie zweitens, dass die über illegale Kanäle erwirtschafteten und weitergeleiteten
finanziellen Spritzen für Solidarnosc ihr Ziel nicht verfehlt haben. Wenn Experten wie
der ehemalige US-Außenminister Alexander Haig heute in Wojtyla (bzw. dem
Vatikan) den entscheidenden Faktor für den Zusammenbruch des
Ostblocksozialismus sehen17, so ist dies wahrscheinlich nicht einmal arg übertrieben.
Allerdings muss man einschränkend hinzufügen, dass sämtliche vatikanischen
Bemühungen wohl wirkungslos verpufft wären, wenn sich damals der Ostblock im
Allgemeinen und die polnische Wirtschaft im Besonderen nicht in einer schweren
Krise befunden hätten.
Dies wusste auch Wojtyla – und so antwortete er auf die Frage, inwieweit er
persönlich den Untergang des Kommunismus beeinflusst habe, mit einem treffenden
Bild: „Der Baum war schon in seinem Inneren verfault. Ich habe ihn nur noch
ordentlich geschüttelt, und dabei sind die verfaulten Äpfel heruntergefallen.“18 Nach
allem, was heute bekannt ist, gehörte auch der ehemalige Schüttelgehilfe Roberto
Calvi zu den „verfaulten Äpfeln“, die die vatikanische Ernteaktion nicht heil
überstanden haben.
Die wundersame Welt des Karol Wojtyla
Im Zuge der Nachforschungen über die verdeckte Unterstützung politisch-religiöser
Gruppen im Osten wurde immer wieder gemutmaßt, dass das Opus Dei die damalige
prekäre finanzielle Situation der Kirche ausgenutzt habe, um seine Position innerhalb
der katholischen Hierarchie aufzuwerten.19 In der Tat hat das „Werk Gottes“ unter
Johannes Paul II. eine Aufwertung sondergleichen erfahren. Nicht nur, dass Wojtyla
den fundamentalistischen Ordensgründer Escriva im Eilverfahren erst selig und dann
heilig sprach, er schuf für die Organisation zudem einen neuen, exklusiven
Rechtsstatus („Personalprälatur“) und bemühte sich, freiwerdende hohe Posten
vornehmlich mit Opus Dei-Kandidaten zu besetzen.20
Es darf allerdings stark bezweifelt werden, dass der Papst mit diesen Aktivitäten bloß
einem vorab verabredeten Tauschgeschäft nachkam, Escrivas Jünger also nur dafür
belohnte, dass sie der Kirche enorme Geldquellen zur Verfügung gestellt hatten. Von
mindestens ebenso großer Bedeutung dürfte der Umstand gewesen sein, dass das
Weltbild Wojtylas nahezu deckungsgleich war mit dem der Opus-Dei-Hardliner.
Auch in Wojtylas von Engeln und Dämonen bewohnten Kosmos kam das „Gute“
stets „von oben“, niemals „von unten“, weshalb er in dem naiv-basisdemokratischen
„Kirchenvolksbegehren“ einen fundamentalen Anschlag auf die katholische
Denktradition erkennen musste.21 Sein Verständnis von Autorität, Gehorsam und
Heiligkeit stand in völligem Einklang mit der Doktrin des von ihm heilig
gesprochenen, zuvor bereits vom spanischen Diktator Franco geförderten Kleriko-
Faschisten Josemaria Escriva: „Gehorchen … sicherer Weg. Den Vorgesetzten mit
rückhaltlosem Vertrauen gehorchen…, Weg der Heiligkeit. Gehorchen in deinem
5
Apostolat…, der einzige Weg; denn in einem Werk Gottes muss dies der Weg sein:
dass man gehorcht oder geht.“22
Wie für Escriva war für Wojtyla der „Teufel“, das „an sich Böse“, keine bloße
Metapher, sondern ein unbezweifelbarer Bestandteil der Realität.23 Deshalb nahm
der polnische Papst nicht nur selbst Teufelsaustreibungen vor, er sorgte auch dafür,
dass das Regelwerk für den Exorzismus 1999 – erstmalig seit 1614! – aktualisiert
wurde.24 Ebenso zentral wie Wojtylas Glaube an die reale Existenz des „bösen
Feinds“ war seine ekstatische Marienfrömmigkeit – vielleicht die wichtigste Parallele
zu Escrivas Heilslehre25. Insbesondere die vermeintlichen Marienerscheinungen in
Fatima hatten Wojtylas Denken geprägt und es ist sicherlich nicht übertrieben, zu
behaupten, dass das sog. „Wunder von Fatima“ das zentrale Ereignis war, aus dem
der polnische Papst seine besondere „Mission“ ableitete. Wer das Handeln Johannes
Paul II. wirklich verstehen will, tut daher gut daran, sich eingehender mit dieser nach
Einschätzung katholischer Theologen „wichtigsten Privatoffenbarung des 20.
Jahrhunderts“ zu beschäftigen. 26
In Fatima soll sich – so berichtet uns die kirchenamtlich beglaubigte Legende – im
Jahre 1917 Erstaunliches zugetragen haben. Während Zehntausende die Sonne
tanzen sahen (was, wenn es wirklich geschehen wäre, freilich zu einer globalen
geologischen Katastrophe geführt hätte!), waren die kleinen Hirtenkinder Lucia,
Francisco und Jacinta dos Santos dazu erkoren, der Gottesmutter Maria (Tarnname:
„Unsere Liebe Frau von Fatima“) sechsmal hintereinander zu begegnen. Die
Jungfrau ließ die 7-10jährigen Kinder (von Jugendschutzparagraphen hielt die
Gottesmutter offenbar nichts!) wissen, dass die sündige Welt eine furchtbare Strafe
Gottes zu erwarten habe, und verriet ihnen ein dreiteiliges Geheimnis, das so
schrecklich war, dass selbst gestandenen Kirchenleuten Tränen in den Augen
standen.
Der erste Teil des Geheimnisses bestand in einer schrecklichen Vision der Hölle, in
der die sündigen Menschen auf ewig gebraten werden – salopp formuliert, eine Art
„jenseitiges Auschwitz“ mit Engeln als „Selektionären an der himmlischen Rampe“.27
Im Prinzip war dieses Geheimnis eigentlich gar keines, denn der synoptische Jesus
hatte die Existenz der Hölle ja schon längst „verraten“, so zum Beispiel durch seine
Ankündigung, dass seine Engel die Guten von den Bösen trennen und die Bösen, „in
den Ofen werfen“ werden.28
Der zweite Teil des Geheimnisses war da schon geheimnisvoller, schien auf
mysteriöse Weise den zweiten Weltkrieg und die Machtübernahme der ungläubigen
Kommunisten in Russland anzukündigen – eine Todsünde vor dem Herrn, die nur
durch die bußvolle Umkehr Russlands und dessen Weihe an das „Unbefleckte Herz
Mariens“ gesühnt werden könne. Hier der offizielle Wortlaut der „Prophezeiung“: „Der
Krieg [gemeint ist der 1. Weltkrieg, MSS] wird ein Ende nehmen. Wenn man aber
nicht aufhört, Gott zu beleidigen, wird unter dem Pontifikat von Papst Pius XII. ein
anderer, schlimmerer beginnen. Wenn ihr eine Nacht von einem unbekannten Licht
erhellt seht, dann wißt, daß dies das große Zeichen ist, daß Gott euch gibt, daß Er
die Welt für ihre Missetaten durch Krieg, Hungersnot, Verfolgungen der Kirche und
des Heiligen Vaters bestrafen wird. Um das zu verhüten, werde ich kommen, um die
Weihe Rußlands an mein unbeflecktes Herz und die Sühnekommunion an den ersten
Samstagen des Monats zu verlangen. Wenn man auf meine Wünsche hört, wird
Rußland sich bekehren und es wird Friede sein. Wenn nicht, wird es seine Irrlehren
6
über die Welt verbreiten, wird Kriege und Kirchenverfolgungen heraufbeschwören.
Die Guten werden gemartert werden, der Heilige Vater wird viel zu leiden haben,
verschiedene Nationen werden vernichtet werden, am Ende aber wird mein
Unbeflecktes Herz triumphieren. Der Heilige Vater wird mir Rußland weihen, das sich
bekehren wird, und der Welt wird eine Zeit des Friedens geschenkt werden.“29
Was merkwürdigerweise bei der Berichterstattung zum fabelhaften Fatimageheimnis,
die anlässlich des Todes der letzten „Seherin“ Lucia dos Santos im Februar 2005
noch einmal aufblühte, völlig ignoriert wurde, ist, dass diese angebliche
Prophezeiung aus dem Jahr 1917 nach offiziellen vatikanischen Angaben30 erst am
31. August 1941 niedergeschrieben wurde, also zu einem Zeitpunkt, an dem die
vermeintlich prophezeiten Ereignisse längst schon eingetroffen waren! Dieses
offenkundige „prophetische Missgeschick“ änderte jedoch nichts daran, dass man
Lucias Visionen Glauben schenkte. Schon ein Jahr später, 1942, weihte Papst Pius
XII. die Welt dem „Unbefleckten Herz Mariens“, genauso wie es die Jungfrau
angeblich gewünscht hatte, zwei Jahre später ordnete er das „Fest des Unbefleckten
Herzens Mariä“ am 22. August an.
Knapp vierzig Jahre später nahm Johannes Paul II. die fantastischen Schilderungen
Lucias nicht nur ebenfalls für bare Münze, er war felsenfest davon überzeugt, dass
er, der „slawische Papst“, derjenige sei, den „Gott“ dazu erkoren habe, die Umkehr
Russlands einzuleiten und das Christentum vereint ins nächste Jahrtausend zu
führen. Aus diesem Glauben leitete sich sein enormes Engagement für den Umsturz
im Osten, aber auch für die Eliminierung der marxistisch geprägten (= vom „bösen
Feind“ infiltrierten) Befreiungstheologie in Lateinamerika ab. Die fixe Idee Wojtylas,
von Gott zu dieser besonderen Mission berufen zu sein und dabei unter dem
„besonderen Schutz der heiligen Jungfrau“ zu stehen, wurde zusätzlich gefestigt, als
er am 13. Mai 1981 von dem Türken Mehmet Ali Agca auf dem Petersplatz in Rom
niedergeschossen wurde und „wie durch ein Wunder“ (das freilich ausgeblieben
wäre, wenn die Ärzte der Gemelli-Klinik gebetet hätten, statt ihn zu behandeln)
überlebte.
Kaum genesen, ließ sich Wojtyla den versiegelten Umschlag bringen, der den Bericht
über das bis dahin unveröffentlichte dritte Geheimnis von Fatima enthielt, den Lucia
dos Santos am 3. Januar 1944 niedergeschrieben hatte.31 Sie berichtete darin, von
einem „in Weiß gekleideten Bischof“ und verschiedenen anderen Bischöfen,
Priestern, Ordensmännern und Ordensfrauen, die einen steilen Berg hinaufsteigen.
Wörtlich fährt sie fort: „Bevor er dort ankam, ging der Heilige Vater durch eine große
Stadt, die halb zerstört war und halb zitternd mit wankendem Schritt, von Schmerz
und Sorge gedrückt, betete er für die Seelen der Leichen, denen er auf seinem Weg
begegnete. Am Berg angekommen, kniete er zu Füßen des großen Kreuzes nieder.
Da wurde er von einer Gruppe von Soldaten getötet, die mit Feuerwaffen und Pfeilen
auf ihn schossen. Genauso starben nach und nach die Bischöfe, Priester,
Ordensleute und verschiedene weltliche Personen, Männer und Frauen
unterschiedlicher Klassen und Positionen. Unter den beiden Armen des Kreuzes
waren zwei Engel, ein jeder hatte eine Gießkanne aus Kristall in der Hand. Darin
sammelten sie das Blut der Märtyrer auf und tränkten damit die Seelen, die sich Gott
näherten.“32
Obgleich Rom im Mai 1981 nun keineswegs „halb zerstört“ war oder gar von
Leichenbergen strotzte und obwohl die Fernsehbilder vom Attentat weder „Soldaten“
7
zeigten, die Heerscharen von Menschen erschossen, noch „Engel“, die mit
blutgefüllten Kristallgießkannen hantierten, waren Wojtyla und seine Vertrauten (incl.
der „Seherin“ Lucia dos Santos) überzeugt, dass sich die vermeintlichen
Prophezeiungen von 1917 nun erfüllt hätten.33 Der „in Weiß gekleidete Bischof“ war
natürlich niemand anderes als er selbst, der slawische Papst, der vom Himmel
geschickt worden war, um siegreich gegen die „verheerenden Irrtümer Russlands“
anzutreten.
Die päpstliche Errettung, die der ursprünglichen Prophezeiung ebenfalls widersprach,
wurde auf das direkte Einwirken der Jungfrau Maria zurückgeführt. Wojtyla erklärte
das an ihm praktizierte „Wunder“ gegenüber italienischen Bischöfen
folgendermaßen: „Es war eine mütterliche Hand, die die Flugbahn der Kugel leitete
und der Papst, der mit dem Tode rang, blieb auf der Schwelle des Todes stehen”.34
Angesichts solch schützender Gottesmutterliebe verstand es sich von selbst, dass
Johannes Paul II. nicht lange zögerte, die Welt, alle Völker und Nationen, feierlich
dem „Unbefleckten Herz Mariens“ zu weihen.
Wie stark Wojtyla sein eigenes Schicksal innerhalb des Deutungsrahmens der
„Fatimaoffenbarungen“ verortete, zeigt der Umstand, dass die Kugel, die seinen
Magen getroffen hatte, später in die Krone der Statue der Madonna von Fatima
eingefasst wurde. Einen schöneren Beleg für die Richtigkeit des Deschnerschen
Satzes „Dass Glaube etwas ganz andres sei als Aberglaube, ist unter allem
Aberglauben der größte“35, lässt sich wohl kaum finden.36
Das öffentliche Sterben des Papstes und der kollektive Hirntod der
Kommentatoren
Wie sein geistliches Vorbild Escriva war auch Karol Wojtyla ein entschiedener
Verfechter der sog. „Kreuzestheologie“. Diese ganz besondere Spielart der
theologischen Jammertals-Rhetorik zeichnet sich dadurch aus, dass sie „alle
möglichen Lebensvollzüge unter dem Stichwort ‚Opfer’ subsumiert und den Schmerz
– schon des Schmerzes wegen – als Nachahmung des Kreuzes Christi begreift“37.
Bei Escriva, von dessen „göttliche Eingebungen“ Johannes Paul II. zutiefst überzeugt
war38, gipfelte die Aufforderung, dem gekreuzigten Heiland zu folgen, in eine
(außerhalb von sadomasochistischen Kreisen) wohl unerreichte Glorifizierung des
Schmerzes: „Gesegnet sei der Schmerz. – Geliebt sei der Schmerz. – Geheiligt sei
der Schmerz… Verherrlicht sei der Schmerz.“39
Erst vor diesem theologischen Hintergrund wird verständlich, warum Wojtyla so
großen Wert darauf legte, gerade als kranker und sterbender Papst öffentlich präsent
zu sein. Es ging ihm dabei keineswegs darum, mediale Aufmerksamkeit für die Not
der Alten und Kranken zu erzeugen (wie Heerscharen von Journalisten bar allen
Wissens vor sich hin spekulierten), er verstand sein öffentliches Leiden vielmehr als
notwendigen Beitrag zur Verwirklichung eines obskuren „göttlichen Heilsplans“.
Anders lässt sich jene kryptische Botschaft nicht interpretieren, die Wojtyla wenige
Tage vor seinem Tod während der traditionellen Karfreitagsandacht am Kolosseum
durch Kardinalvikar Ruini übermitteln ließ: „Auch ich opfere mein Leiden auf, damit
sich der Plan Gottes erfülle und sein Wort zu den Völkern gehe“.40
8
Als die französische Zeitung Le Monde das öffentliche Leiden des Papstes kritisierte,
brachte Kardinal Roberto Tucci den kreuzestheologischen Standpunkt Wojtylas
folgendermaßen auf den Punkt: „Der Papst macht sich das Pauluswort zu eigen, das
er immer wieder gepredigt hat: ‚Ich freue mich der Leiden, die ich für euch erdulde,
und ich ergänze dadurch, was an den Leiden Christi noch fehlt.’ Ich bin sicher: Der
Papst denkt ständig daran. Vielleicht kann der leidende Papst der Kirche sogar sehr
viel mehr geben als vorher, als es ihm noch gut ging.”41
Zumindest in einer Hinsicht ist man versucht, Kardinal Tucci Recht zu geben, denn
ganz offensichtlich hat das langsame öffentliche Sterben des Papstes der Kirche
insofern genutzt, als dass es zu einem kollektiven Hirntod bei Hunderttausenden von
Journalisten geführt hat. Die Medien überschlugen sich derart darin, unkritische
Lobpreisungen auf Johannes Paul II abzusondern42, dass man den Eindruck
gewinnen konnte, mit. Karol Wojtyla sei der „geliebte Führer“ einer Diktatur im Stile
von Orwells 1984 gestorben.43
Wenn überhaupt kritische Aspekte am Rande erwähnt wurden, so bezogen sie sich
meist nur auf Wojtylas doktrinäre Positionen auf dem Gebiet der Sexualethik
(Verdammung „künstlicher“ Verhütungsmittel, Zölibat, Ablehnung von Frauen im
Priesteramt etc.). Doch Karol Wojtyla war keineswegs der nette fromme Onkel von
nebenan mit der leider allzu rigiden Sexualmoral, als der er vom
Boulevardjournalismus verkauft wurde („Das mit den Kondomen war ja schon
ziemlich blöd, aber schaut mal, wie schön der Papst früher lächeln konnte!“). Ebenso
wenig war er der „löwenhafte Kämpfer für Freiheit und soziale Gerechtigkeit“, den die
vermeintlich seriöse Presse erkannt zu haben glaubte. Karol Wojtyla war vielmehr ein
beinharter katholischer Fundamentalist, der, gleich, was er tat, keinen Deut von der
dogmatisch vorgegebenen Tradition der katholischen Kirche abgewichen ist.44
Was den polnischen Papst bei allem Traditionalismus modern erscheinen ließ, war,
dass er es meisterhaft verstand, die aus der wissenschaftlich-technischen Evolution
erwachsenen Instrumente der Massenkommunikation zu nutzen, um sich weltweit als
absoluten Herrscher mit charismatischen Zügen vermarkten zu können.45 Zweifellos
lieferte das einstige Schauspieltalent Wojtyla zur Untermauerung seiner Botschaft
starke Bilder (erinnert sei beispielsweise an seine Besuche in Moschee und
Synagoge). Ihn deshalb aber gleich als Vorreiter der Modernität zu verstehen, würde
bedeuten, das Medium mit der Botschaft zu verwechseln.
Wer sich von der oberflächlichen Welt der Bilder nicht täuschen ließ, für den war klar:
Wenn Wojtyla den Dialog mit Vertretern anderer Religionen oder Konfessionen
suchte, so nicht, weil er von der Relativität der eigenen Glaubenssetzungen
überzeugt war (das genaue Gegenteil war der Fall!), sondern weil er auf diese Weise
Verbündete im Kampf gegen die „Gottlosigkeit“ gewinnen bzw. die Idee der Einheit
der Christenheit (selbstverständlich unter vatikanischer Führung!) vorantreiben
wollte. Wenn er sich für Veränderungen im Osten stark machte, so tat er dies nicht,
weil er ein großer Freund der „offenen Gesellschaft“ war, sondern weil er (gerade vor
dem Hintergrund der Fatimaoffenbarungen!) glaubte, dies sei ein wesentlicher Schritt
hin zur vollständigen Christianisierung aller Völker und Nationen. Wenn er den
Kapitalismus geißelte, so hatte er dabei keinesfalls an erster Stelle das Problem der
Verelendung im Blick (ein Aspekt, der nach Oswald von Nell-Breunings
Beschäftigung mit Marx46 zwar in den Fundus der katholischen Soziallehre einging47,
aber kaum Einfluss auf die Politik und das Finanzgebaren des Vatikans48 hatte), ihn
beschäftigte vielmehr der unter kapitalistischen Vorzeichen angeblich
voranschreitende „Verfall der Sitten“. Wojtyla wünschte sich selbst, die Kirche und
9
die Welt angesichts der Allgegenwart von Pop & Porno sowie der Dominanz des
kalten Tauschwertprinzips zurück in die „guten alten Zeiten“ (die freilich nur für die
wenigsten „gut“ gewesen waren). Genau genommen beanstandete er in seiner
Kapitalismuskritik vor allem jenen Rationalisierungsprozess, den Marx und Engels
einst als historischen Fortschritt des Kapitalismus gegenüber dem Feudalismus
gefeiert hatten: „Die Bourgeoisie […] hat die heiligen Schauer der frommen
Schwärmerei, der ritterlichen Begeisterung, der spießbürgerlichen Wehmut in dem
eiskalten Wasser egoistischer Berechnung ertränkt. Sie hat die persönliche Würde in
den Tauschwert aufgelöst und an die Stelle der zahllosen, verbrieften und
wohlerworbenen Freiheiten die eine gewissenlose Handelsfreiheit gesetzt. Sie hat,
mit einem Wort, an die Stelle der mit religiösen und politischen Illusionen verhüllten
Ausbeutung die offene, unverschämte, direkte, dürre Ausbeutung gesetzt.”49
Doch kommen wir zurück zu den offenkundigen Fehlinterpretationen der Medien:
Diese waren und sind darauf zurückzuführen, dass die meisten Kommentatoren
schlichtweg keine Ahnung von den theologischen Hintergründen hatten, die Wojtylas
Denken und Handeln bestimmten. Deshalb zimmerten sie sich – aus der Not
geboren – ein menschlich-allzumenschliches Papstbild zurecht, das mit dem Original
nur sehr wenig zu tun hatte. Wojtyla selbst wird man dies allerdings kaum ankreiden
können, denn er hat in seinen vielen Reden und Schriften eigentlich recht deutlich
gemacht, um was es ihm ging.
Ohnehin wird man dem bis zum Ende unverzagt kämpfenden Papst in einem streng
moralischen Sinne wenig vorwerfen können. Denn unterstellt man für einen Moment
spaßeshalber, dass Wojtylas Grundannahmen richtig gewesen wären, nämlich a)
dass die Welt trotz Hitler, Hunger, Haarausfall tatsächlich von einem allwissenden,
allmächtigen, allgütigen Gott geschaffen wurde, b) dass dieser Gott seine Liebe zur
Menschheit ausgerechnet dadurch bezeugte, dass er einen Teil seiner selbst
(Gottessohn) von einer antiken Besatzungsmacht hinrichten ließ, c) dass sich in der
Tradition der katholischen Kirche exklusiv der Heilsplan dieses Gottes widerspiegelt
und d) dass jede Abkehr von diesem heiligen Weg mit ewigen Höllenqualen bestraft
wird – so müsste man vielleicht tatsächlich zu dem Schluss kommen, dass der
polnische Pontifex in seinem Leben alles bestens gemacht habe!50 Vor diesem
Hintergrund hätte er sich seinen Heiligenstatus, der ihm gewiss bald schon
zugesprochen wird, in der Tat redlich verdient.
Der Haken an der Sache ist natürlich, dass man selbst bei größter
Willensanstrengung keinerlei vernünftige Argumente finden wird, die für die
Richtigkeit der päpstlichen Grundannahmen sprechen würden. Im Gegenteil: Legt
man die wissenschaftlichen Wahrheitskriterien „Logik“ und „Empirie“ an51, müssen
Wojtylas Grundannahmen heute als ähnlich absurd erscheinen wie die einst von
religiöser Seite so hartnäckig verteidigte Vorstellung, die Erde sei eine Scheibe.52
Insofern darf man es vielleicht als eine „Gnade der Natur“ werten, dass Johannes
Paul II., als er am Abend des 2. April die Schwelle zum Tod übertrat, nicht mehr
registrieren konnte, dass sein lebenslanges Kämpfen und Ringen für die
vermeintliche „Sache des Herrn“, umgangssprachlich formuliert, „für die Katz“
gewesen ist. Wir dürfen annehmen, dass er im Tod von eben jener Tatsache
profitierte, die er zeitlebens mit größtem Nachdruck leugnete, jene Tatsache nämlich,
für die schon Epikur (rund 300 Jahre vor der Geburt des vermeintlichen „Erlösers“!)
10
11
eine treffende Formulierung gefunden hatte: „Wenn wir da sind, ist der Tod nicht da,
aber wenn der Tod da ist, sind wir nicht mehr“.53
Soll man es bedauern, dass Wojtyla die empirische Falsifikation seines Glaubens
nicht mehr wahrnehmen konnte bzw. musste? Ich meine: Nein. So scharf die Kritik
am intellektuell wie politisch verheerenden Spuk des Christentums im Allgemeinen
und der wundersamen Welt des Karol Wojtyla im Besonderen auch immer ausfallen
muss – als Humanisten sollten wir auf Rachegefühle gegenüber anders denkenden,
anders fühlenden und handelnden Personen verzichten können (schließlich ist jeder
von uns notwendigerweise in seiner eigenen Erlebniswelt gefangen54). Deshalb sei
es dem frommen Karol Wojtyla von Herzen gegönnt, dass er die Gewissheit des
Todes anstelle der „ewigen, himmlischen Freude“ nicht hat „erleben“ müssen. Eine
derartig katastrophale Enttäuschung aller Hoffnungen am Ende des Lebens hat
niemand verdient – nicht einmal der abergläubische alte Mann aus Wadowice…
Anmerkungen
1 Zu den biographischen Angaben siehe u.a. Wojtyla, Karol (1981): Erziehung zur Liebe. Stuttgart;
oder Bernstein, Carl/Politi, Marco (1998): Seine Heiligkeit Johannes Paul II. Macht und Menschlichkeit
des Papstes. München.
2 siehe etwa Mynarek, Hubertus (2005): Das Vermächtnis des Papstes? In: Aufklärung und Kritik
1/2005.
3 Zu den Gemeinsamkeiten zwischen Reagan und Wojtyla siehe Bernstein/Politi, S. 425-434
4 Der Umstand, dass der Vatikan die Obduktion des Leichnams untersagte, nährte Gerüchte,
Johannes Paul I. sei nicht eines natürlichen Todes gestorben (siehe beispielsweise: Yallop, David
(1988): Im Namen Gottes? Der mysteriöse Tod des 33-Tage-Papstes Johannes Paul I. München).
Kritisch äußerte sich dazu der Pathologe Hans Bankl in seinem Buch: „Viele Wege führten in die
Ewigkeit. Schicksal und Ende außergewöhnlicher Persönlichkeiten“ (Wien 1992).
5 Zitiert nach Blondiau, Heribert/Gümpel, Udo (1999): Der Vatikan heiligt die Mittel. Mord am Bankier
Gottes. Düsseldorf, S.165
6 a.a.O., S.150
7 siehe Blondiau/Gümpel, S.145f., vgl. auch Bernstein/Politi S. 380-393, 425-434
8 Blondiau/Gümpel, S.167f.
9 a.a.O., S.82ff.
10 Zeugenaussage Clara Calvis im Oktober 1982, zitiert nach: Hutchison, Robert (1996): Die heilige
Mafia des Papstes. Der wachsende Einfluss des Opus Dei. München, S.315
11 vgl. Blondiau/Gümpel, S.225
12 a.a.O, S.23.
13 vgl. Blondiau/Gümpel, S.25f.
14 Hutchison, S. 314
15 Blondiau/Gümpel, S.26.
16 a.a.O., S.234
17 siehe das Interview mit Haig in Blondiau/Gümpel, S.154
18 Bernstein/Politi, S.426
19 vgl. etwa Hutchison 1995
20 siehe hierzu u.a. Hertel, Peter (1991): „Ich verspreche euch den Himmel“. Geistlicher Anspruch,
gesellschaftliche Ziele und kirchliche Bedeutung des Opus Dei. Düsseldorf; Hertel, Peter (1995):
Geheimnisse des Opus Dei. Geheimdokumente – Hintergründe – Strategien. Freiburg; Mettner,
Matthias (1995): Die katholische Mafia. Kirchliche Geheimbünde greifen nach der Macht. München.
21 Wer noch leise Zweifel am autoritären Führungsstil Wojtylas und seines Mannes für die unfeinen
Angelegenheiten, Kardinal Ratzinger, gehabt haben sollte, wurde spätestens durch die „Instruktion
über die kirchliche Berufung des Theologen“ (Donum Veritatis vom 24. Mai 1990) eines Besseren
belehrt. Die kritische Kommentierung dieser zutiefst undemokratischen und wissenschaftsfeindlichen
Schrift durch Johannes und Ursula Neumann (Neumann, Ursula/Neumann, Johannes (1990):
Theologie als Glaubensgehorsam. Schriftenreihe der Humanistischen Union, München) ist auch heute
12
noch, 15 Jahre später, höchst lesenswert. Vor allem macht sie deutlich, warum Theologie an
Universitäten nichts zu suchen hat.
22 Escriva, Josemaria (1982): Der Weg. Köln, Spruch Nr. 941
23 Dies fand auch seinen Ausdruck in dem 1992 erschienenen, für alle katholischen Gläubigen
verbindlichen „Katechismus der katholischen Kirche“.
24 vgl. MIZ 2/99, S.44f.
25 Zur politischen Bedeutung der marianischen Strömungen siehe u.a. Deschner, Karlheinz (1987):
Morden mit Maria. In: Deschner, Karlheinz: Opus Diaboli. Reinbek, S. 231-240
26 Nachfolgende Darlegungen und Zitate beruhen auf dem offiziellen Dokument des Vatikans vom 26.
Juni 2000, das der „Heilige Stuhl“ auf seinen Internetseiten in sechs Sprachen zur Verfügung stellt:
Kongregation für die Glaubenslehre (2000) (Hrsg.): Die Botschaft von Fatima. Vatikan.
Internetadresse der deutschen Fassung:
http://www.vatican.va/roman_curia/congregations/cfaith/documents/rc_con_cfaith_doc_20000626_me
ssage-fatima_ge.html.
27 vgl. Schmidt-Salomon, Michael (1999): Erkenntnis aus Engagement. Grundlegungen zu einer
Theorie der Neomoderne. Aschaffenburg, S.226f.
28 Im Matthäusevangelium, Verse 13,41-43, heißt es wörtlich: „Der Menschensohn wird seine Engel
aussenden, und sie werden aus seinem Reich alle zusammenholen, die andere verführt und Gottes
Gesetz übertreten haben, und werden sie in den Ofen werfen, in dem das Feuer brennt. Dort werden
sie heulen und mit den Zähnen knirschen.“
29 Zitiert nach Kongregation für die Glaubenslehre 2000
30 ebenda
31 Das dritte Geheimnis von Fatima wurde erst im sog. „Heiligen Jahr“ in dem entsprechenden
Dokument der Kongregation für die Glaubenslehre weltweit veröffentlicht, siehe Kongregation für die
Glaubenslehre (2000)
32 ebenda
33 ebenda
34 ebenda
35 Deschner, Karlheinz (1994): Ärgernisse. Aphorismen. Reinbek, S.73
36 Wie wundersam-abergläubisch die Welt des Karol Wojtyla war, verrät allein die Zahl seiner 1820
Selig- und Heiligsprechungen. Rund zweitausend Mal müssen hierfür supranaturalistische Ereignisse,
also „Wunder“, stattgefunden haben, was umso beachtlicher ist, wenn man bedenkt, dass die James
Randi Educational Foundation seit Jahren vergeblich darauf wartet, das Preisgeld von einer Million
Dollar für den Beweis eines einzigen, wissenschaftlich dokumentierten, paranormalen Ereignisses
auszugeben…
37 Niewiadomski, Jozef (1991): „Wohl tobet um die Mauern…“ Fundamentalistische katholische
Gruppierungen. In: Kochanek, Hermann (Hrsg.): Die verdrängte Freiheit. Fundamentalismus in den
Kirchen. Freiburg, S.168
38 In der päpstlichen Bulle „Mit sehr großer Hoffnung“ heißt es wörtlich „Mit sehr großer Hoffnung
richtet die Kirche ihre Aufmerksamkeit und mütterliche Fürsorge auf das Opus Dei, das der Diener
Gottes Josemaria Escriva de Balaguer am 2. Oktober 1928 – durch göttliche Eingebung – in Madrid
gründete…“ (zitiert nach: Hutchison, S.333)
39 Escriva, Spruch Nr. 208
40 zitiert nach dem Newsletter von Radio Vatikan vom 29.3.2005
41 Newsletter von Radio Vatikan vom 31.3.2005
42 Selbst bei den Kommentatoren vermeintlich kritisch-distanzierter Zeitungen und Magazine fielen in
Folge des päpstlichen Siechtums anscheinend zentrale Hirnregionen aus. So veröffentlichte Matthias
Matussek im Spiegel (vor allem Spiegel-online) eine dümmliche Papst-Kantate nach der anderen. Den
Höhepunkt aber bildete jener taz-Kommentar von Robin Alexander, in dem Karol Wojtyla als
unverstandener Modernist verkauft und die Aufklärung für Auschwitz verantwortlich gemacht wurde
(siehe hierzu den „Offenen Brief der Giordano Bruno Stiftung an die taz-Redaktion“ vom 3.5.2005,
http://giordano-bruno-stiftung.de/Archiv/taz.pdf).
43 Vielen Dank an Max Kruse, der diesen treffenden Vergleich in einer Mail an den Verfasser
heranzog, um die mediale Berichterstattung zum Papsttod zu charakterisieren.
44 Mit welchem Recht hätte er auch fundamentale Dogmen der Kirche in Frage stellen können? Wer
derartiges von irgendeinem Papst fordert, beweist damit nur, dass er die fundamentalen Prinzipien
des katholischen Glaubens offenkundig nicht verstanden hat.
45 Insofern ist es durchaus symptomatisch, dass sich sein letztes apostolisches Schreiben „Die
schnelle Entwicklung“ vom Januar 2005 an die „Verantwortlichen der sozialen Kommunikationsmittel“
wendete.
13
46 Siehe beispielsweise Nell-Breuning, Oswald von (1990): Unbequeme Grenzziehungen.
Streitschriften von Oswald von Nell-Breuning. Köln.
47 Von besonderer Bedeutung ist hier die von Nell-Breuning verfasste, als Enzyklika Pius’ XI.
erschienene Schrift „Quadragesimo anno“ von 1931.
48 siehe hierzu die bereits zitierten Bücher von Hutchison, Blondiau/Gümpel, sowie Raith, Werner
(1993): Eiszeit im Vatikan. München; bzw. Roth, Jürgen/Ender, Berndt (1995): Geschäfte und
Verbrechen der Politmafia. Aschaffenburg.
49 Marx, Karl/Engels, Friedrich (1848/1974): Manifest der Kommunistischen Partei. In: Marx/Engels
Werke (MEW). Berlin, Bd. 4, S.464f.
50 Freilich: Aus dem unterstellten Wissen um die tatsächliche Existenz Gottes und seines
menschenfresserischen „Heilsplans“ ließe sich auch das genaue Gegenteil ableiten, nämlich die
Notwendigkeit einer radikalen Revolte gegen einen solchen Tyrannengott. Allerdings ist eine derartig
prometheische Haltung wohl allein Romanhelden wie Jan Stollberg („Stollbergs Inferno“) vorbehalten.
51 vgl. Schmidt-Salomon, Michael (2003): Was ist Wahrheit? Das Wahrheitskonzept der Aufklärung im
weltanschaulichen Widerstreit. In: Aufklärung und Kritik 2/2003.
52 Auch wenn Gläubige solche Erkenntnisse gerne ausblenden: Die wissenschaftliche Kosmologie hat
uns ein Bild des Universums geliefert, das mit der Annahme eines allmächtigen, allwissenden und
allgütigen Schöpfergottes nicht mehr in Einklang zu bringen ist. Zudem wurden im Zuge der
historischen Forschung der Jesusmythos radikal entzaubert, die kirchliche Heilsgeschichte als
Kriminalgeschichte entlarvt und der biblische Höllenglaube auf historische Vorläufermodelle
zurückgeführt. Der christliche Glaube kann in jeglicher Hinsicht als theoretisch widerlegt betrachtet
werden. Allerdings wäre es ein verhängnisvoller rationalistischer Fehlschluss, würde man annehmen,
dass er damit auch praktisch erledigt sei
53 Epikur (ca. 300 v.u.Z./1988): Philosophie der Freude. Briefe, Hauptlehrsätze, Spruchsammlung,
Fragmente. Frankfurt/M., S.55
54 vgl. u.a. Schmidt-Salomon 1999, S.290-308
April 2005, Vorabveröffentlichung im Internet: http://www.schmidt-salomon.de, http://www.miz-online.de,
http://www.denkladen.de, Printveröffentlichung in Materialien und Informationen zur Zeit (MIZ) 2/05
august 6, 2007 la 3:50 pm
Cred ca acest articol lamureste multe
Dr. Michael Schmidt-Salomon, Trier
Die wundersame Welt des Karol Wojtyla
Nachruf auf einen Mann von vorgestern, der die Welt von heute geprägt hat
Zumindest eines kann man dem verstorbenen Karol Wojtyla wohl nicht
vorwerfen: dass er ein Heuchler gewesen sei. Anders als viele seiner
Untergebenen glaubte der polnische Papst tatsächlich an den Spuk, den er
verkündete. Für ihn waren Himmel und Hölle, Gott und Teufel, Engel und
Dämonen keinesfalls antiquierte Begriffe, die man bloß symbolisch zu deuten
habe, nein, er sah darin unbestreitbare Realitäten. Paradoxerweise war es
gerade diese Fähigkeit zum ungefiltert vormodernen Denken, die Johannes
Paul II. in die Lage versetzte, der modernen Welt seinen Stempel aufzudrücken.
Geboren wurde Karol Wojtyła am 18. Mai 1920 in der polnischen Kleinstadt
Wadowice.1 1938 zog er mit seinem Vater (die Mutter war schon 1929 verstorben)
nach Krakau, wo er sich im selben Jahr zum Studium der Philosophie und Literatur
einschrieb. Während der deutschen Okkupation wurde Wojtyla für schwere Arbeit in
einem Steinbruch sowie einer Chemiefabrik zwangsverpflichtet. In seiner Jugend
schrieb er nicht nur Gedichte und Theaterstücke, er war offensichtlich auch ein
durchaus fähiger Schauspieler. Dass ihm dieses Talent später in seiner Lebensrolle
als Pontifex Maximus der katholischen Kirche nutzte, ist kaum zu bezweifeln,
allerdings geht die von manchen Kritikern geäußerte Vermutung2, er habe auch im
Papstamt vornehmlich „geschauspielert“, sicherlich an der Realität vorbei. Wie sein
langjähriger Kooperationspartner aus dem Weißen Haus, US-Schauspieler-Präsident
Ronald Reagan, übernahm Wojtyla nicht bloß die Rolle des von Gott gesandten
„Weltmissionars wider das Reich des Bösen“, beide glaubten tatsächlich, von
„höheren Mächten“ für diese „heilige Mission“ auserwählt worden zu sein. 3
Den Entschluss, Priester zu werden, traf Wojtyla 1942. Er trat dem
Untergrundseminar der Erzdiözese Krakau bei und wurde 1946 zum Priester
geweiht. 1949 promovierte er in Krakau mit einer Arbeit zum „Humanismus des
heiligen Johannes vom Kreuz“. Danach ließ sich Wojtyla vom Seelsorgedienst
beurlauben, um sich habilitieren zu können. Die Idee einer universitären Karriere gab
er jedoch spätestens 1958 wieder auf, als er überraschend zum Weihbischof von
Krakau ernannt wurde. Von da an war sein Aufstieg innerhalb der Ständehierarchie
der katholischen Kirche schier unaufhaltsam. 1964 erfolgte die Ernennung zum
Erzbischof, schon 1967 wurde er in den Kardinals-Rang erhoben. Am 16. Oktober
1978 wurde er als Nachfolger des nach 33 Tagen Amtszeit verstorbenen Johannes
Paul I.4 zum Papst der katholischen Kirche gewählt – ein Ereignis mit welthistorischer
Bedeutung, wie sich bald herausstellte.
Der polnische Papst und der Zusammenbruch des Ostblocks
Dass mit Karel Wojtyla der erste nichtitalienische Papst seit dem Niederländer
Hadrian VI. (gestorben 1523) das Amt antrat, verblüffte die Öffentlichkeit, war aber
zweifellos eine strategisch kluge Entscheidung der Kardinalsversammlung. Die
kommunistischen Machthaber im Osten erkannten die Zeichen der Zeit sofort.
General Kiszczak, der damalige Chef des polnischen Geheimdienstes, meinte
1
später, die Papstwahl sei der entscheidende Moment gewesen, der den Niedergang
des kommunistischen Regimes besiegelte: „Das war der Anfang vom Ende. Ich hatte
eine denkwürdige Begegnung, 1978, am Tag, als der sogenannte 33-Tage-Papst
plötzlich in Rom gestorben war. Nur wenige Stunden später traf ich in Warschau zwei
Mitglieder des polnischen Episkopats und fragte sie so nebenbei: Wer wird denn der
nächste? Ich dachte mir nichts dabei, es war so eine Art Spielerei. Die beiden, ich
weiß es wie heute, schauten mich erstaunt an und erwiderten: Wie, das wissen Sie
nicht? Nein, sagte ich, wie sollte ich? Und dann sagten sie mit großem Ernst und
absoluter Sicherheit: Das wird unser Wojtyla aus Krakau. Ich lachte sie aus und ließ
sie stehen. Wenn ich ihre Aussage auch nur einen Moment lang ernst genommen
hätte, hätten wir mit unseren Mitteln noch gegensteuern können. Schließlich kannten
wir ja unseren Wojtyla.“5
Ob die CIA wirklich die Wahl Wojtylas gefördert hatte, wie Kiszczak vermutete, sei
einmal dahingestellt, da es für einen solchen Vorgang keine stichhaltigen Belege
gibt. Dass seine Wahl von den Verantwortlichen in den USA jedoch enthusiastisch
begrüßt wurde, ist ohne Zweifel. Der ehemalige CIA-Vizedirektor Vernon Walters
kommentierte die Papstwahl folgendermaßen: „Da hatten die Sowjets eine Schlacht
verloren. Ein Mann des Ostens – aus dem größten katholischen Land – kennt das
System besser als jeder von uns aus dem Westen. Und so sahen es wohl auch seine
polnischen Bischöfe: Statt einer Gratulation zur Papstwahl schickten sie Wojtyla das
Gedicht eines berühmten Polen aus dem Jahr 1839: ‘In Zeiten großer Verwirrung in
der Welt und Zerrissenheit in der Kirche wird Gott einen Mann schicken, der der
Wahrheit Gottes zu ihrem Recht verhilft‘. [...] Und da war er gekommen: der
slawische Papst. Schon diese Tatsache hat die Dinge verändert.“6
Im Juni 1979 besuchte Wojtyla das erste Mal als Papst sein Heimatland Polen. Kurze
Zeit später (1980) wurde dort die Gewerkschaft Solidarnosc gegründet, an dessen
Spitze der glühende Papstverehrer Lech Walesa stand. Ab Frühjahr 1981 entwickelte
sich ein enger Informationsaustausch zwischen dem Vatikan und Washington. CIADirektor
William Casey und Vernon Walters besuchten in meist geheimen Missionen
den Papst, um mit ihm vor allem über die Entwicklungen in Polen zu konferieren. Am
7. Juni 1982 kam es zu einem Treffen zwischen US-Präsident Ronald Reagan und
dem Papst im Vatikan, der vorläufige Höhepunkt der sog. „Heiligen Allianz“ zwischen
den USA und dem Vatikan. Einen Tag später hielt Reagan in London einen Vortrag
über die Grundzüge westlicher Politik. Dabei stand Polen im Mittelpunkt der Rede.
Reagan sprach von einer „großen revolutionären Krise“ in Osteuropa, einem
„Kreuzzug der Freiheit“, sagte „explosionsartige Unruhen“ voraus und kündigte das
Ende des Sowjetregimes an.7
Wie wir mittlerweile wissen, unterstützte Johannes Paul II. den Umbruch in seinem
Heimatland nicht nur mit Worten, sondern auch mit harter Währung. Die verdeckte
Finanzierung von Solidarnosc musste damals natürlich unter größter Geheimhaltung
erfolgen, heute, nach dem Zusammenbruch des Realsozialismus, ist die Operation
allerdings kein Staatsgeheimnis mehr. Prälat Henryk Jankowsky, Beichtvater
Walesas und wichtigster Kampfgefährte des Papstes in Polen schilderte das
vatikanische Engagement folgendermaßen: „In der Situation, in der sich Polen
damals befand, wäre es kaum vorstellbar gewesen, dass der Papst seine eigenen
Nächsten, seine armen, gequälten Landsleute, die im Gefängnis saßen und interniert
wurden, im Stich gelassen hätte. Er hat alles unterstützt, was auch der Expansion
der Kirche diente. [...] Wenn man Kriege führen will, muss man Geld dafür haben.
2
Wenn man sie fortsetzen will, braucht man ebenfalls Geld. Und wenn man einen
Krieg gewinnen will, braucht man noch mehr Geld.“8
Der Vatikan heiligt die Mittel
Fragt man nach den Quellen des Geldes, das der Vatikan so generös unter die
polnischen Aktivisten brachte, stößt man fast unweigerlich auf einen Finanz- und
Politik-Skandal, der die italienischen Gerichte über Jahrzehnte hin beschäftigte, die
Affäre um Roberto Calvi und die Banco Ambrosiano. Am 18. Juni 1982, zu dem
Zeitpunkt, als die vatikanische Polenhilfe ihren ersten Höhepunkt erreichte, fand man
unter der Londoner Blackfrias Bridge (höchst symbolträchtig: die „Brücke der
schwarzen Brüder/Mönche“!) die Leiche des einst mächtigen Bankiers Roberto Calvi.
Die englischen Ermittler kamen nach der ersten Autopsie zu dem Ergebnis, es habe
sich um Selbstmord gehandelt. Die Motive schienen auf der Hand zu liegen: Calvi
hatte als Chef der katholischen Banco Ambrosiano den größten Bankcrash der
europäischen Geschichte zu verantworten. In der Kasse seiner Bank klaffte ein Loch
von 1,3 Milliarden Dollar. Der einstige „Bankier Gottes“ war wenige Tage vor seinem
Tod aus Italien geflohen, um sich – wie es schien – der drohenden Verhaftung zu
entziehen. Vergeblich habe er versucht, sich und die Bank noch zu retten. Als er
einsah, dass es keinerlei Ausblick auf Rettung gab, soll er sich das Leben
genommen haben.
Im Laufe der Jahre häuften sich allerdings die Hinweise, die diese Selbstmordthese
arg in Frage stellten. Dabei war ein mehr oder weniger zufälliger Fahndungserfolg
von besonderer Bedeutung: Bei einer routinemäßigen Hausdurchsuchung eines
bekannten Mafioso fanden sich zur Überraschung der Ermittler zahlreiche Briefe,
Schecks und Tonbandaufzeichnungen, die belegten, dass der Vatikan einige
Milliarden Lire für den Erwerb jener mysteriösen Dokumente zahlte, die Roberto Calvi
vor seinem Tod in seiner Aktentasche verstaut hatte.9 (Bischof Hnilica, der den Deal
mit den Mafialeuten einfädelte, wurde später wegen Hehlerei verurteilt.) Der Inhalt
der Dokumente aus Calvis Aktentasche, die – so sie nicht vernichtet wurden – heute
irgendwo in den Geheimarchiven des Vatikans lagern, müssen höchst explosiv
gewesen sein. Calvi, der sie wie seinen Augapfel hütete, sah in ihnen die beste
Lebensversicherung. Gegenüber seiner Frau erklärte er kurz vor seinem Tod: „Wenn
sie mich umbringen, wird der Papst abdanken müssen.“10
Was Calvi damit gemeint haben könnte, ahnten die Ermittler, als sie auf der Suche
nach dem Verbleib der verschwundenen Banco Ambrosiano-Gelder einem Netz von
vatikanischen Briefkastenfirmen auf die Spur kamen. 1987 erließ die italienische
Staatsanwaltschaft Haftbefehle gegen die Verantwortlichen der Vatikanbank Luigi
Mennini und Erzbischof Paul Marcinkus wegen „betrügerischen Bankrotts.“ Allerdings
kam es nicht zur Verhaftung. Dank der Intervention des „großen Paten der
italienischen Politik“, Giulio Andreotti, wurden sie als „Leiter einer ausländischen
Bank“ in Italien für straffrei erklärt.11
3
Die italienischen Staatsanwälte ließen aber nicht locker. Angesichts der neuen
Indizien war im Mai 1991 der Weg frei, ein neues Untersuchungsverfahren zum
„Mord an Roberto Calvi“ zu eröffnen. Im Dezember 1998 – also 16 Jahre nach dem
grausigen Fund unter der Londoner Blackfrias Bridge – wurde die Leiche von Roberto
Calvi abermals exhumiert und einer Autopsie unterzogen. Das Ergebnis war diesmal
eindeutig: Roberto Calvi war das Opfer eines Gewaltverbrechens.12
Wer aber hatte Interesse an der Ermordung des Bankiers Gottes? Sobald man dieser
Frage nachgeht, wird aus dem Mordfall Calvi eine Affäre mit weltpolitischen
Dimensionen. Calvi hatte zusammen mit dem Leiter der Vatikanbank Erzbischof Paul
Marcinkus ein hochkomplexes Netzwerk an Scheinfirmen aufgebaut. Diese von
höchsten Vatikankreisen abgesegneten und auch vom immer mächtiger werdenden
Opus Dei unterstützten Unternehmungen dienten vor allem einem Ziel – dem
„heiligen Kreuzzug“ gegen den „gottlosen Kommunismus“, der damals noch
weitgehend unangefochtenen Staatsideologie des Ostblocks.
Folgt man den Nachforschungen der investigativen Journalisten Robert Hutchison
und vor allem Heribert Blondiau und Udo Gümpel, die die letzten Tage Calvis mit
bewundernswerter Akribie rekonstruiert haben, beging der Bankier Gottes kurz vor
seinem Tod einige verhängnisvolle Fehler: So war für den 31. Mai 1982 ein Treffen
mit einer Gruppe hochrangiger Kardinäle vereinbart worden, auf dem Calvi dem
Vatikan klarmachen wollte, dass dieser sich am Abtragen der enormen
Schuldenberge der Banco Ambrosiano beteiligen müsse. Doch der Versuch schlug
fehl. Calvi tauchte vor dem Treffen mit der Kardinalskommission in der Vatikanbank
IOR auf und geriet in Streit mit Luigi Mennini. Er drohte, einen Riesenskandal zu
produzieren, falls das IOR seine Schulden nicht bezahlen würde. Mennini ließ Calvi
hinauswerfen, das Versöhnungstreffen am Nachmittag wurde abgesagt.13
Am 5. Juni 1982 schrieb Calvi einen Brief an Johannes Paul II., in dem er diesen
bzw. den Vatikan unter Druck setzte. Calvi beklagte sich beim Pontifex bitterlich: „Auf
das ausdrückliche Ersuchen Eurer verfügungsberechtigten Vertreter hin habe ich
Finanzierungen für viele Länder und politisch-religiöse Gruppierungen im Osten wie
im Westen zur Verfügung gestellt. Ich war es, der auf Wunsch der vatikanischen
Behörden in ganz Süd- und Mittelamerika die Schaffung zahlreicher
Bankunternehmen koordinierte – mit dem Ziel, neben allem anderen das Vordringen
und die Ausweitung marxistischer Ideologien einzudämmen. Nach all dem bin ich
nun derjenige, der hintergangen und fallengelassen worden ist von eben jenen
Instanzen, denen ich stets den größten Respekt und Gehorsam erwies.“14
Im Vatikan stieg die Befürchtung, dass Calvi über die unsauberen Geschäfte der
Vatikanbank sowie insbesondere die Finanzierung von Solidarnosc auspacken
würde. Der Bankier selbst tat sein Möglichstes, um diesen Eindruck noch zu
verstärken. So erklärte er gegenüber dem zwischen Vatikan und Mafia vermittelnden
„Geschäftsmann“ Carboni: „Wenn der Vatikan nicht zahlt, dann nach mir die
Sintflut.“15 Keine zwei Wochen später fand man seine Leiche unter der Londoner
Brücke.
Ein Zufall? Wohl kaum. Man muss bedenken, was damals auf dem Spiel stand: Der
Papst enttarnt als konspirativer Partner von CIA und Solidarnosc – finanziell und
logistisch unterstützt von der Mafia, Opus Dei und der faschistischen Geheimloge P2,
der u.a. Calvi angehörte – wäre diese Konstellation Anfang der 80er Jahre bekannt
geworden, hätte sich hieraus ein bedrohlicher weltpolitischer Konflikt entwickeln
können. Gegen die Zufallsthese spricht zudem, dass nur wenige Jahre nach der
Ermordung Calvis ein zweiter wichtiger Berater der Vatikanbank, Michele Sindona,
ebenfalls unter mysteriösen Umständen ums Leben kam. Als dieser 1986 in
Hoffnung auf Strafmilderung auspacken wollte – Sindona hatte die Geschäfte
zwischen Vatikan und Mafia eingefädelt – wurde ihm im Gefängnis eine Tasse
4
Zyankali-Kaffee serviert.16 Auf diese Weise nahm auch Sindona seine Geheimnisse
mit ins Grab.
Wie detailliert Johannes Paul II. in die Machenschaften seiner Untergebenen
eingeweiht war, lässt sich im Nachhinein schwerlich ermitteln. Klar ist jedoch erstens,
dass er es war, der die grobe Zielrichtung der vatikanischen Politik „absegnete“,
sowie zweitens, dass die über illegale Kanäle erwirtschafteten und weitergeleiteten
finanziellen Spritzen für Solidarnosc ihr Ziel nicht verfehlt haben. Wenn Experten wie
der ehemalige US-Außenminister Alexander Haig heute in Wojtyla (bzw. dem
Vatikan) den entscheidenden Faktor für den Zusammenbruch des
Ostblocksozialismus sehen17, so ist dies wahrscheinlich nicht einmal arg übertrieben.
Allerdings muss man einschränkend hinzufügen, dass sämtliche vatikanischen
Bemühungen wohl wirkungslos verpufft wären, wenn sich damals der Ostblock im
Allgemeinen und die polnische Wirtschaft im Besonderen nicht in einer schweren
Krise befunden hätten.
Dies wusste auch Wojtyla – und so antwortete er auf die Frage, inwieweit er
persönlich den Untergang des Kommunismus beeinflusst habe, mit einem treffenden
Bild: „Der Baum war schon in seinem Inneren verfault. Ich habe ihn nur noch
ordentlich geschüttelt, und dabei sind die verfaulten Äpfel heruntergefallen.“18 Nach
allem, was heute bekannt ist, gehörte auch der ehemalige Schüttelgehilfe Roberto
Calvi zu den „verfaulten Äpfeln“, die die vatikanische Ernteaktion nicht heil
überstanden haben.
Die wundersame Welt des Karol Wojtyla
Im Zuge der Nachforschungen über die verdeckte Unterstützung politisch-religiöser
Gruppen im Osten wurde immer wieder gemutmaßt, dass das Opus Dei die damalige
prekäre finanzielle Situation der Kirche ausgenutzt habe, um seine Position innerhalb
der katholischen Hierarchie aufzuwerten.19 In der Tat hat das „Werk Gottes“ unter
Johannes Paul II. eine Aufwertung sondergleichen erfahren. Nicht nur, dass Wojtyla
den fundamentalistischen Ordensgründer Escriva im Eilverfahren erst selig und dann
heilig sprach, er schuf für die Organisation zudem einen neuen, exklusiven
Rechtsstatus („Personalprälatur“) und bemühte sich, freiwerdende hohe Posten
vornehmlich mit Opus Dei-Kandidaten zu besetzen.20
Es darf allerdings stark bezweifelt werden, dass der Papst mit diesen Aktivitäten bloß
einem vorab verabredeten Tauschgeschäft nachkam, Escrivas Jünger also nur dafür
belohnte, dass sie der Kirche enorme Geldquellen zur Verfügung gestellt hatten. Von
mindestens ebenso großer Bedeutung dürfte der Umstand gewesen sein, dass das
Weltbild Wojtylas nahezu deckungsgleich war mit dem der Opus-Dei-Hardliner.
Auch in Wojtylas von Engeln und Dämonen bewohnten Kosmos kam das „Gute“
stets „von oben“, niemals „von unten“, weshalb er in dem naiv-basisdemokratischen
„Kirchenvolksbegehren“ einen fundamentalen Anschlag auf die katholische
Denktradition erkennen musste.21 Sein Verständnis von Autorität, Gehorsam und
Heiligkeit stand in völligem Einklang mit der Doktrin des von ihm heilig
gesprochenen, zuvor bereits vom spanischen Diktator Franco geförderten Kleriko-
Faschisten Josemaria Escriva: „Gehorchen … sicherer Weg. Den Vorgesetzten mit
rückhaltlosem Vertrauen gehorchen…, Weg der Heiligkeit. Gehorchen in deinem
5
Apostolat…, der einzige Weg; denn in einem Werk Gottes muss dies der Weg sein:
dass man gehorcht oder geht.“22
Wie für Escriva war für Wojtyla der „Teufel“, das „an sich Böse“, keine bloße
Metapher, sondern ein unbezweifelbarer Bestandteil der Realität.23 Deshalb nahm
der polnische Papst nicht nur selbst Teufelsaustreibungen vor, er sorgte auch dafür,
dass das Regelwerk für den Exorzismus 1999 – erstmalig seit 1614! – aktualisiert
wurde.24 Ebenso zentral wie Wojtylas Glaube an die reale Existenz des „bösen
Feinds“ war seine ekstatische Marienfrömmigkeit – vielleicht die wichtigste Parallele
zu Escrivas Heilslehre25. Insbesondere die vermeintlichen Marienerscheinungen in
Fatima hatten Wojtylas Denken geprägt und es ist sicherlich nicht übertrieben, zu
behaupten, dass das sog. „Wunder von Fatima“ das zentrale Ereignis war, aus dem
der polnische Papst seine besondere „Mission“ ableitete. Wer das Handeln Johannes
Paul II. wirklich verstehen will, tut daher gut daran, sich eingehender mit dieser nach
Einschätzung katholischer Theologen „wichtigsten Privatoffenbarung des 20.
Jahrhunderts“ zu beschäftigen. 26
In Fatima soll sich – so berichtet uns die kirchenamtlich beglaubigte Legende – im
Jahre 1917 Erstaunliches zugetragen haben. Während Zehntausende die Sonne
tanzen sahen (was, wenn es wirklich geschehen wäre, freilich zu einer globalen
geologischen Katastrophe geführt hätte!), waren die kleinen Hirtenkinder Lucia,
Francisco und Jacinta dos Santos dazu erkoren, der Gottesmutter Maria (Tarnname:
„Unsere Liebe Frau von Fatima“) sechsmal hintereinander zu begegnen. Die
Jungfrau ließ die 7-10jährigen Kinder (von Jugendschutzparagraphen hielt die
Gottesmutter offenbar nichts!) wissen, dass die sündige Welt eine furchtbare Strafe
Gottes zu erwarten habe, und verriet ihnen ein dreiteiliges Geheimnis, das so
schrecklich war, dass selbst gestandenen Kirchenleuten Tränen in den Augen
standen.
Der erste Teil des Geheimnisses bestand in einer schrecklichen Vision der Hölle, in
der die sündigen Menschen auf ewig gebraten werden – salopp formuliert, eine Art
„jenseitiges Auschwitz“ mit Engeln als „Selektionären an der himmlischen Rampe“.27
Im Prinzip war dieses Geheimnis eigentlich gar keines, denn der synoptische Jesus
hatte die Existenz der Hölle ja schon längst „verraten“, so zum Beispiel durch seine
Ankündigung, dass seine Engel die Guten von den Bösen trennen und die Bösen, „in
den Ofen werfen“ werden.28
Der zweite Teil des Geheimnisses war da schon geheimnisvoller, schien auf
mysteriöse Weise den zweiten Weltkrieg und die Machtübernahme der ungläubigen
Kommunisten in Russland anzukündigen – eine Todsünde vor dem Herrn, die nur
durch die bußvolle Umkehr Russlands und dessen Weihe an das „Unbefleckte Herz
Mariens“ gesühnt werden könne. Hier der offizielle Wortlaut der „Prophezeiung“: „Der
Krieg [gemeint ist der 1. Weltkrieg, MSS] wird ein Ende nehmen. Wenn man aber
nicht aufhört, Gott zu beleidigen, wird unter dem Pontifikat von Papst Pius XII. ein
anderer, schlimmerer beginnen. Wenn ihr eine Nacht von einem unbekannten Licht
erhellt seht, dann wißt, daß dies das große Zeichen ist, daß Gott euch gibt, daß Er
die Welt für ihre Missetaten durch Krieg, Hungersnot, Verfolgungen der Kirche und
des Heiligen Vaters bestrafen wird. Um das zu verhüten, werde ich kommen, um die
Weihe Rußlands an mein unbeflecktes Herz und die Sühnekommunion an den ersten
Samstagen des Monats zu verlangen. Wenn man auf meine Wünsche hört, wird
Rußland sich bekehren und es wird Friede sein. Wenn nicht, wird es seine Irrlehren
6
über die Welt verbreiten, wird Kriege und Kirchenverfolgungen heraufbeschwören.
Die Guten werden gemartert werden, der Heilige Vater wird viel zu leiden haben,
verschiedene Nationen werden vernichtet werden, am Ende aber wird mein
Unbeflecktes Herz triumphieren. Der Heilige Vater wird mir Rußland weihen, das sich
bekehren wird, und der Welt wird eine Zeit des Friedens geschenkt werden.“29
Was merkwürdigerweise bei der Berichterstattung zum fabelhaften Fatimageheimnis,
die anlässlich des Todes der letzten „Seherin“ Lucia dos Santos im Februar 2005
noch einmal aufblühte, völlig ignoriert wurde, ist, dass diese angebliche
Prophezeiung aus dem Jahr 1917 nach offiziellen vatikanischen Angaben30 erst am
31. August 1941 niedergeschrieben wurde, also zu einem Zeitpunkt, an dem die
vermeintlich prophezeiten Ereignisse längst schon eingetroffen waren! Dieses
offenkundige „prophetische Missgeschick“ änderte jedoch nichts daran, dass man
Lucias Visionen Glauben schenkte. Schon ein Jahr später, 1942, weihte Papst Pius
XII. die Welt dem „Unbefleckten Herz Mariens“, genauso wie es die Jungfrau
angeblich gewünscht hatte, zwei Jahre später ordnete er das „Fest des Unbefleckten
Herzens Mariä“ am 22. August an.
Knapp vierzig Jahre später nahm Johannes Paul II. die fantastischen Schilderungen
Lucias nicht nur ebenfalls für bare Münze, er war felsenfest davon überzeugt, dass
er, der „slawische Papst“, derjenige sei, den „Gott“ dazu erkoren habe, die Umkehr
Russlands einzuleiten und das Christentum vereint ins nächste Jahrtausend zu
führen. Aus diesem Glauben leitete sich sein enormes Engagement für den Umsturz
im Osten, aber auch für die Eliminierung der marxistisch geprägten (= vom „bösen
Feind“ infiltrierten) Befreiungstheologie in Lateinamerika ab. Die fixe Idee Wojtylas,
von Gott zu dieser besonderen Mission berufen zu sein und dabei unter dem
„besonderen Schutz der heiligen Jungfrau“ zu stehen, wurde zusätzlich gefestigt, als
er am 13. Mai 1981 von dem Türken Mehmet Ali Agca auf dem Petersplatz in Rom
niedergeschossen wurde und „wie durch ein Wunder“ (das freilich ausgeblieben
wäre, wenn die Ärzte der Gemelli-Klinik gebetet hätten, statt ihn zu behandeln)
überlebte.
Kaum genesen, ließ sich Wojtyla den versiegelten Umschlag bringen, der den Bericht
über das bis dahin unveröffentlichte dritte Geheimnis von Fatima enthielt, den Lucia
dos Santos am 3. Januar 1944 niedergeschrieben hatte.31 Sie berichtete darin, von
einem „in Weiß gekleideten Bischof“ und verschiedenen anderen Bischöfen,
Priestern, Ordensmännern und Ordensfrauen, die einen steilen Berg hinaufsteigen.
Wörtlich fährt sie fort: „Bevor er dort ankam, ging der Heilige Vater durch eine große
Stadt, die halb zerstört war und halb zitternd mit wankendem Schritt, von Schmerz
und Sorge gedrückt, betete er für die Seelen der Leichen, denen er auf seinem Weg
begegnete. Am Berg angekommen, kniete er zu Füßen des großen Kreuzes nieder.
Da wurde er von einer Gruppe von Soldaten getötet, die mit Feuerwaffen und Pfeilen
auf ihn schossen. Genauso starben nach und nach die Bischöfe, Priester,
Ordensleute und verschiedene weltliche Personen, Männer und Frauen
unterschiedlicher Klassen und Positionen. Unter den beiden Armen des Kreuzes
waren zwei Engel, ein jeder hatte eine Gießkanne aus Kristall in der Hand. Darin
sammelten sie das Blut der Märtyrer auf und tränkten damit die Seelen, die sich Gott
näherten.“32
Obgleich Rom im Mai 1981 nun keineswegs „halb zerstört“ war oder gar von
Leichenbergen strotzte und obwohl die Fernsehbilder vom Attentat weder „Soldaten“
7
zeigten, die Heerscharen von Menschen erschossen, noch „Engel“, die mit
blutgefüllten Kristallgießkannen hantierten, waren Wojtyla und seine Vertrauten (incl.
der „Seherin“ Lucia dos Santos) überzeugt, dass sich die vermeintlichen
Prophezeiungen von 1917 nun erfüllt hätten.33 Der „in Weiß gekleidete Bischof“ war
natürlich niemand anderes als er selbst, der slawische Papst, der vom Himmel
geschickt worden war, um siegreich gegen die „verheerenden Irrtümer Russlands“
anzutreten.
Die päpstliche Errettung, die der ursprünglichen Prophezeiung ebenfalls widersprach,
wurde auf das direkte Einwirken der Jungfrau Maria zurückgeführt. Wojtyla erklärte
das an ihm praktizierte „Wunder“ gegenüber italienischen Bischöfen
folgendermaßen: „Es war eine mütterliche Hand, die die Flugbahn der Kugel leitete
und der Papst, der mit dem Tode rang, blieb auf der Schwelle des Todes stehen”.34
Angesichts solch schützender Gottesmutterliebe verstand es sich von selbst, dass
Johannes Paul II. nicht lange zögerte, die Welt, alle Völker und Nationen, feierlich
dem „Unbefleckten Herz Mariens“ zu weihen.
Wie stark Wojtyla sein eigenes Schicksal innerhalb des Deutungsrahmens der
„Fatimaoffenbarungen“ verortete, zeigt der Umstand, dass die Kugel, die seinen
Magen getroffen hatte, später in die Krone der Statue der Madonna von Fatima
eingefasst wurde. Einen schöneren Beleg für die Richtigkeit des Deschnerschen
Satzes „Dass Glaube etwas ganz andres sei als Aberglaube, ist unter allem
Aberglauben der größte“35, lässt sich wohl kaum finden.36
Das öffentliche Sterben des Papstes und der kollektive Hirntod der
Kommentatoren
Wie sein geistliches Vorbild Escriva war auch Karol Wojtyla ein entschiedener
Verfechter der sog. „Kreuzestheologie“. Diese ganz besondere Spielart der
theologischen Jammertals-Rhetorik zeichnet sich dadurch aus, dass sie „alle
möglichen Lebensvollzüge unter dem Stichwort ‚Opfer’ subsumiert und den Schmerz
– schon des Schmerzes wegen – als Nachahmung des Kreuzes Christi begreift“37.
Bei Escriva, von dessen „göttliche Eingebungen“ Johannes Paul II. zutiefst überzeugt
war38, gipfelte die Aufforderung, dem gekreuzigten Heiland zu folgen, in eine
(außerhalb von sadomasochistischen Kreisen) wohl unerreichte Glorifizierung des
Schmerzes: „Gesegnet sei der Schmerz. – Geliebt sei der Schmerz. – Geheiligt sei
der Schmerz… Verherrlicht sei der Schmerz.“39
Erst vor diesem theologischen Hintergrund wird verständlich, warum Wojtyla so
großen Wert darauf legte, gerade als kranker und sterbender Papst öffentlich präsent
zu sein. Es ging ihm dabei keineswegs darum, mediale Aufmerksamkeit für die Not
der Alten und Kranken zu erzeugen (wie Heerscharen von Journalisten bar allen
Wissens vor sich hin spekulierten), er verstand sein öffentliches Leiden vielmehr als
notwendigen Beitrag zur Verwirklichung eines obskuren „göttlichen Heilsplans“.
Anders lässt sich jene kryptische Botschaft nicht interpretieren, die Wojtyla wenige
Tage vor seinem Tod während der traditionellen Karfreitagsandacht am Kolosseum
durch Kardinalvikar Ruini übermitteln ließ: „Auch ich opfere mein Leiden auf, damit
sich der Plan Gottes erfülle und sein Wort zu den Völkern gehe“.40
8
Als die französische Zeitung Le Monde das öffentliche Leiden des Papstes kritisierte,
brachte Kardinal Roberto Tucci den kreuzestheologischen Standpunkt Wojtylas
folgendermaßen auf den Punkt: „Der Papst macht sich das Pauluswort zu eigen, das
er immer wieder gepredigt hat: ‚Ich freue mich der Leiden, die ich für euch erdulde,
und ich ergänze dadurch, was an den Leiden Christi noch fehlt.’ Ich bin sicher: Der
Papst denkt ständig daran. Vielleicht kann der leidende Papst der Kirche sogar sehr
viel mehr geben als vorher, als es ihm noch gut ging.”41
Zumindest in einer Hinsicht ist man versucht, Kardinal Tucci Recht zu geben, denn
ganz offensichtlich hat das langsame öffentliche Sterben des Papstes der Kirche
insofern genutzt, als dass es zu einem kollektiven Hirntod bei Hunderttausenden von
Journalisten geführt hat. Die Medien überschlugen sich derart darin, unkritische
Lobpreisungen auf Johannes Paul II abzusondern42, dass man den Eindruck
gewinnen konnte, mit. Karol Wojtyla sei der „geliebte Führer“ einer Diktatur im Stile
von Orwells 1984 gestorben.43
Wenn überhaupt kritische Aspekte am Rande erwähnt wurden, so bezogen sie sich
meist nur auf Wojtylas doktrinäre Positionen auf dem Gebiet der Sexualethik
(Verdammung „künstlicher“ Verhütungsmittel, Zölibat, Ablehnung von Frauen im
Priesteramt etc.). Doch Karol Wojtyla war keineswegs der nette fromme Onkel von
nebenan mit der leider allzu rigiden Sexualmoral, als der er vom
Boulevardjournalismus verkauft wurde („Das mit den Kondomen war ja schon
ziemlich blöd, aber schaut mal, wie schön der Papst früher lächeln konnte!“). Ebenso
wenig war er der „löwenhafte Kämpfer für Freiheit und soziale Gerechtigkeit“, den die
vermeintlich seriöse Presse erkannt zu haben glaubte. Karol Wojtyla war vielmehr ein
beinharter katholischer Fundamentalist, der, gleich, was er tat, keinen Deut von der
dogmatisch vorgegebenen Tradition der katholischen Kirche abgewichen ist.44
Was den polnischen Papst bei allem Traditionalismus modern erscheinen ließ, war,
dass er es meisterhaft verstand, die aus der wissenschaftlich-technischen Evolution
erwachsenen Instrumente der Massenkommunikation zu nutzen, um sich weltweit als
absoluten Herrscher mit charismatischen Zügen vermarkten zu können.45 Zweifellos
lieferte das einstige Schauspieltalent Wojtyla zur Untermauerung seiner Botschaft
starke Bilder (erinnert sei beispielsweise an seine Besuche in Moschee und
Synagoge). Ihn deshalb aber gleich als Vorreiter der Modernität zu verstehen, würde
bedeuten, das Medium mit der Botschaft zu verwechseln.
Wer sich von der oberflächlichen Welt der Bilder nicht täuschen ließ, für den war klar:
Wenn Wojtyla den Dialog mit Vertretern anderer Religionen oder Konfessionen
suchte, so nicht, weil er von der Relativität der eigenen Glaubenssetzungen
überzeugt war (das genaue Gegenteil war der Fall!), sondern weil er auf diese Weise
Verbündete im Kampf gegen die „Gottlosigkeit“ gewinnen bzw. die Idee der Einheit
der Christenheit (selbstverständlich unter vatikanischer Führung!) vorantreiben
wollte. Wenn er sich für Veränderungen im Osten stark machte, so tat er dies nicht,
weil er ein großer Freund der „offenen Gesellschaft“ war, sondern weil er (gerade vor
dem Hintergrund der Fatimaoffenbarungen!) glaubte, dies sei ein wesentlicher Schritt
hin zur vollständigen Christianisierung aller Völker und Nationen. Wenn er den
Kapitalismus geißelte, so hatte er dabei keinesfalls an erster Stelle das Problem der
Verelendung im Blick (ein Aspekt, der nach Oswald von Nell-Breunings
Beschäftigung mit Marx46 zwar in den Fundus der katholischen Soziallehre einging47,
aber kaum Einfluss auf die Politik und das Finanzgebaren des Vatikans48 hatte), ihn
beschäftigte vielmehr der unter kapitalistischen Vorzeichen angeblich
voranschreitende „Verfall der Sitten“. Wojtyla wünschte sich selbst, die Kirche und
9
die Welt angesichts der Allgegenwart von Pop & Porno sowie der Dominanz des
kalten Tauschwertprinzips zurück in die „guten alten Zeiten“ (die freilich nur für die
wenigsten „gut“ gewesen waren). Genau genommen beanstandete er in seiner
Kapitalismuskritik vor allem jenen Rationalisierungsprozess, den Marx und Engels
einst als historischen Fortschritt des Kapitalismus gegenüber dem Feudalismus
gefeiert hatten: „Die Bourgeoisie […] hat die heiligen Schauer der frommen
Schwärmerei, der ritterlichen Begeisterung, der spießbürgerlichen Wehmut in dem
eiskalten Wasser egoistischer Berechnung ertränkt. Sie hat die persönliche Würde in
den Tauschwert aufgelöst und an die Stelle der zahllosen, verbrieften und
wohlerworbenen Freiheiten die eine gewissenlose Handelsfreiheit gesetzt. Sie hat,
mit einem Wort, an die Stelle der mit religiösen und politischen Illusionen verhüllten
Ausbeutung die offene, unverschämte, direkte, dürre Ausbeutung gesetzt.”49
Doch kommen wir zurück zu den offenkundigen Fehlinterpretationen der Medien:
Diese waren und sind darauf zurückzuführen, dass die meisten Kommentatoren
schlichtweg keine Ahnung von den theologischen Hintergründen hatten, die Wojtylas
Denken und Handeln bestimmten. Deshalb zimmerten sie sich – aus der Not
geboren – ein menschlich-allzumenschliches Papstbild zurecht, das mit dem Original
nur sehr wenig zu tun hatte. Wojtyla selbst wird man dies allerdings kaum ankreiden
können, denn er hat in seinen vielen Reden und Schriften eigentlich recht deutlich
gemacht, um was es ihm ging.
Ohnehin wird man dem bis zum Ende unverzagt kämpfenden Papst in einem streng
moralischen Sinne wenig vorwerfen können. Denn unterstellt man für einen Moment
spaßeshalber, dass Wojtylas Grundannahmen richtig gewesen wären, nämlich a)
dass die Welt trotz Hitler, Hunger, Haarausfall tatsächlich von einem allwissenden,
allmächtigen, allgütigen Gott geschaffen wurde, b) dass dieser Gott seine Liebe zur
Menschheit ausgerechnet dadurch bezeugte, dass er einen Teil seiner selbst
(Gottessohn) von einer antiken Besatzungsmacht hinrichten ließ, c) dass sich in der
Tradition der katholischen Kirche exklusiv der Heilsplan dieses Gottes widerspiegelt
und d) dass jede Abkehr von diesem heiligen Weg mit ewigen Höllenqualen bestraft
wird – so müsste man vielleicht tatsächlich zu dem Schluss kommen, dass der
polnische Pontifex in seinem Leben alles bestens gemacht habe!50 Vor diesem
Hintergrund hätte er sich seinen Heiligenstatus, der ihm gewiss bald schon
zugesprochen wird, in der Tat redlich verdient.
Der Haken an der Sache ist natürlich, dass man selbst bei größter
Willensanstrengung keinerlei vernünftige Argumente finden wird, die für die
Richtigkeit der päpstlichen Grundannahmen sprechen würden. Im Gegenteil: Legt
man die wissenschaftlichen Wahrheitskriterien „Logik“ und „Empirie“ an51, müssen
Wojtylas Grundannahmen heute als ähnlich absurd erscheinen wie die einst von
religiöser Seite so hartnäckig verteidigte Vorstellung, die Erde sei eine Scheibe.52
Insofern darf man es vielleicht als eine „Gnade der Natur“ werten, dass Johannes
Paul II., als er am Abend des 2. April die Schwelle zum Tod übertrat, nicht mehr
registrieren konnte, dass sein lebenslanges Kämpfen und Ringen für die
vermeintliche „Sache des Herrn“, umgangssprachlich formuliert, „für die Katz“
gewesen ist. Wir dürfen annehmen, dass er im Tod von eben jener Tatsache
profitierte, die er zeitlebens mit größtem Nachdruck leugnete, jene Tatsache nämlich,
für die schon Epikur (rund 300 Jahre vor der Geburt des vermeintlichen „Erlösers“!)
10
11
eine treffende Formulierung gefunden hatte: „Wenn wir da sind, ist der Tod nicht da,
aber wenn der Tod da ist, sind wir nicht mehr“.53
Soll man es bedauern, dass Wojtyla die empirische Falsifikation seines Glaubens
nicht mehr wahrnehmen konnte bzw. musste? Ich meine: Nein. So scharf die Kritik
am intellektuell wie politisch verheerenden Spuk des Christentums im Allgemeinen
und der wundersamen Welt des Karol Wojtyla im Besonderen auch immer ausfallen
muss – als Humanisten sollten wir auf Rachegefühle gegenüber anders denkenden,
anders fühlenden und handelnden Personen verzichten können (schließlich ist jeder
von uns notwendigerweise in seiner eigenen Erlebniswelt gefangen54). Deshalb sei
es dem frommen Karol Wojtyla von Herzen gegönnt, dass er die Gewissheit des
Todes anstelle der „ewigen, himmlischen Freude“ nicht hat „erleben“ müssen. Eine
derartig katastrophale Enttäuschung aller Hoffnungen am Ende des Lebens hat
niemand verdient – nicht einmal der abergläubische alte Mann aus Wadowice…
Anmerkungen
1 Zu den biographischen Angaben siehe u.a. Wojtyla, Karol (1981): Erziehung zur Liebe. Stuttgart;
oder Bernstein, Carl/Politi, Marco (1998): Seine Heiligkeit Johannes Paul II. Macht und Menschlichkeit
des Papstes. München.
2 siehe etwa Mynarek, Hubertus (2005): Das Vermächtnis des Papstes? In: Aufklärung und Kritik
1/2005.
3 Zu den Gemeinsamkeiten zwischen Reagan und Wojtyla siehe Bernstein/Politi, S. 425-434
4 Der Umstand, dass der Vatikan die Obduktion des Leichnams untersagte, nährte Gerüchte,
Johannes Paul I. sei nicht eines natürlichen Todes gestorben (siehe beispielsweise: Yallop, David
(1988): Im Namen Gottes? Der mysteriöse Tod des 33-Tage-Papstes Johannes Paul I. München).
Kritisch äußerte sich dazu der Pathologe Hans Bankl in seinem Buch: „Viele Wege führten in die
Ewigkeit. Schicksal und Ende außergewöhnlicher Persönlichkeiten“ (Wien 1992).
5 Zitiert nach Blondiau, Heribert/Gümpel, Udo (1999): Der Vatikan heiligt die Mittel. Mord am Bankier
Gottes. Düsseldorf, S.165
6 a.a.O., S.150
7 siehe Blondiau/Gümpel, S.145f., vgl. auch Bernstein/Politi S. 380-393, 425-434
8 Blondiau/Gümpel, S.167f.
9 a.a.O., S.82ff.
10 Zeugenaussage Clara Calvis im Oktober 1982, zitiert nach: Hutchison, Robert (1996): Die heilige
Mafia des Papstes. Der wachsende Einfluss des Opus Dei. München, S.315
11 vgl. Blondiau/Gümpel, S.225
12 a.a.O, S.23.
13 vgl. Blondiau/Gümpel, S.25f.
14 Hutchison, S. 314
15 Blondiau/Gümpel, S.26.
16 a.a.O., S.234
17 siehe das Interview mit Haig in Blondiau/Gümpel, S.154
18 Bernstein/Politi, S.426
19 vgl. etwa Hutchison 1995
20 siehe hierzu u.a. Hertel, Peter (1991): „Ich verspreche euch den Himmel“. Geistlicher Anspruch,
gesellschaftliche Ziele und kirchliche Bedeutung des Opus Dei. Düsseldorf; Hertel, Peter (1995):
Geheimnisse des Opus Dei. Geheimdokumente – Hintergründe – Strategien. Freiburg; Mettner,
Matthias (1995): Die katholische Mafia. Kirchliche Geheimbünde greifen nach der Macht. München.
21 Wer noch leise Zweifel am autoritären Führungsstil Wojtylas und seines Mannes für die unfeinen
Angelegenheiten, Kardinal Ratzinger, gehabt haben sollte, wurde spätestens durch die „Instruktion
über die kirchliche Berufung des Theologen“ (Donum Veritatis vom 24. Mai 1990) eines Besseren
belehrt. Die kritische Kommentierung dieser zutiefst undemokratischen und wissenschaftsfeindlichen
Schrift durch Johannes und Ursula Neumann (Neumann, Ursula/Neumann, Johannes (1990):
Theologie als Glaubensgehorsam. Schriftenreihe der Humanistischen Union, München) ist auch heute
12
noch, 15 Jahre später, höchst lesenswert. Vor allem macht sie deutlich, warum Theologie an
Universitäten nichts zu suchen hat.
22 Escriva, Josemaria (1982): Der Weg. Köln, Spruch Nr. 941
23 Dies fand auch seinen Ausdruck in dem 1992 erschienenen, für alle katholischen Gläubigen
verbindlichen „Katechismus der katholischen Kirche“.
24 vgl. MIZ 2/99, S.44f.
25 Zur politischen Bedeutung der marianischen Strömungen siehe u.a. Deschner, Karlheinz (1987):
Morden mit Maria. In: Deschner, Karlheinz: Opus Diaboli. Reinbek, S. 231-240
26 Nachfolgende Darlegungen und Zitate beruhen auf dem offiziellen Dokument des Vatikans vom 26.
Juni 2000, das der „Heilige Stuhl“ auf seinen Internetseiten in sechs Sprachen zur Verfügung stellt:
Kongregation für die Glaubenslehre (2000) (Hrsg.): Die Botschaft von Fatima. Vatikan.
Internetadresse der deutschen Fassung:
http://www.vatican.va/roman_curia/congregations/cfaith/documents/rc_con_cfaith_doc_20000626_me
ssage-fatima_ge.html.
27 vgl. Schmidt-Salomon, Michael (1999): Erkenntnis aus Engagement. Grundlegungen zu einer
Theorie der Neomoderne. Aschaffenburg, S.226f.
28 Im Matthäusevangelium, Verse 13,41-43, heißt es wörtlich: „Der Menschensohn wird seine Engel
aussenden, und sie werden aus seinem Reich alle zusammenholen, die andere verführt und Gottes
Gesetz übertreten haben, und werden sie in den Ofen werfen, in dem das Feuer brennt. Dort werden
sie heulen und mit den Zähnen knirschen.“
29 Zitiert nach Kongregation für die Glaubenslehre 2000
30 ebenda
31 Das dritte Geheimnis von Fatima wurde erst im sog. „Heiligen Jahr“ in dem entsprechenden
Dokument der Kongregation für die Glaubenslehre weltweit veröffentlicht, siehe Kongregation für die
Glaubenslehre (2000)
32 ebenda
33 ebenda
34 ebenda
35 Deschner, Karlheinz (1994): Ärgernisse. Aphorismen. Reinbek, S.73
36 Wie wundersam-abergläubisch die Welt des Karol Wojtyla war, verrät allein die Zahl seiner 1820
Selig- und Heiligsprechungen. Rund zweitausend Mal müssen hierfür supranaturalistische Ereignisse,
also „Wunder“, stattgefunden haben, was umso beachtlicher ist, wenn man bedenkt, dass die James
Randi Educational Foundation seit Jahren vergeblich darauf wartet, das Preisgeld von einer Million
Dollar für den Beweis eines einzigen, wissenschaftlich dokumentierten, paranormalen Ereignisses
auszugeben…
37 Niewiadomski, Jozef (1991): „Wohl tobet um die Mauern…“ Fundamentalistische katholische
Gruppierungen. In: Kochanek, Hermann (Hrsg.): Die verdrängte Freiheit. Fundamentalismus in den
Kirchen. Freiburg, S.168
38 In der päpstlichen Bulle „Mit sehr großer Hoffnung“ heißt es wörtlich „Mit sehr großer Hoffnung
richtet die Kirche ihre Aufmerksamkeit und mütterliche Fürsorge auf das Opus Dei, das der Diener
Gottes Josemaria Escriva de Balaguer am 2. Oktober 1928 – durch göttliche Eingebung – in Madrid
gründete…“ (zitiert nach: Hutchison, S.333)
39 Escriva, Spruch Nr. 208
40 zitiert nach dem Newsletter von Radio Vatikan vom 29.3.2005
41 Newsletter von Radio Vatikan vom 31.3.2005
42 Selbst bei den Kommentatoren vermeintlich kritisch-distanzierter Zeitungen und Magazine fielen in
Folge des päpstlichen Siechtums anscheinend zentrale Hirnregionen aus. So veröffentlichte Matthias
Matussek im Spiegel (vor allem Spiegel-online) eine dümmliche Papst-Kantate nach der anderen. Den
Höhepunkt aber bildete jener taz-Kommentar von Robin Alexander, in dem Karol Wojtyla als
unverstandener Modernist verkauft und die Aufklärung für Auschwitz verantwortlich gemacht wurde
(siehe hierzu den „Offenen Brief der Giordano Bruno Stiftung an die taz-Redaktion“ vom 3.5.2005,
http://giordano-bruno-stiftung.de/Archiv/taz.pdf).
43 Vielen Dank an Max Kruse, der diesen treffenden Vergleich in einer Mail an den Verfasser
heranzog, um die mediale Berichterstattung zum Papsttod zu charakterisieren.
44 Mit welchem Recht hätte er auch fundamentale Dogmen der Kirche in Frage stellen können? Wer
derartiges von irgendeinem Papst fordert, beweist damit nur, dass er die fundamentalen Prinzipien
des katholischen Glaubens offenkundig nicht verstanden hat.
45 Insofern ist es durchaus symptomatisch, dass sich sein letztes apostolisches Schreiben „Die
schnelle Entwicklung“ vom Januar 2005 an die „Verantwortlichen der sozialen Kommunikationsmittel“
wendete.
13
46 Siehe beispielsweise Nell-Breuning, Oswald von (1990): Unbequeme Grenzziehungen.
Streitschriften von Oswald von Nell-Breuning. Köln.
47 Von besonderer Bedeutung ist hier die von Nell-Breuning verfasste, als Enzyklika Pius’ XI.
erschienene Schrift „Quadragesimo anno“ von 1931.
48 siehe hierzu die bereits zitierten Bücher von Hutchison, Blondiau/Gümpel, sowie Raith, Werner
(1993): Eiszeit im Vatikan. München; bzw. Roth, Jürgen/Ender, Berndt (1995): Geschäfte und
Verbrechen der Politmafia. Aschaffenburg.
49 Marx, Karl/Engels, Friedrich (1848/1974): Manifest der Kommunistischen Partei. In: Marx/Engels
Werke (MEW). Berlin, Bd. 4, S.464f.
50 Freilich: Aus dem unterstellten Wissen um die tatsächliche Existenz Gottes und seines
menschenfresserischen „Heilsplans“ ließe sich auch das genaue Gegenteil ableiten, nämlich die
Notwendigkeit einer radikalen Revolte gegen einen solchen Tyrannengott. Allerdings ist eine derartig
prometheische Haltung wohl allein Romanhelden wie Jan Stollberg („Stollbergs Inferno“) vorbehalten.
51 vgl. Schmidt-Salomon, Michael (2003): Was ist Wahrheit? Das Wahrheitskonzept der Aufklärung im
weltanschaulichen Widerstreit. In: Aufklärung und Kritik 2/2003.
52 Auch wenn Gläubige solche Erkenntnisse gerne ausblenden: Die wissenschaftliche Kosmologie hat
uns ein Bild des Universums geliefert, das mit der Annahme eines allmächtigen, allwissenden und
allgütigen Schöpfergottes nicht mehr in Einklang zu bringen ist. Zudem wurden im Zuge der
historischen Forschung der Jesusmythos radikal entzaubert, die kirchliche Heilsgeschichte als
Kriminalgeschichte entlarvt und der biblische Höllenglaube auf historische Vorläufermodelle
zurückgeführt. Der christliche Glaube kann in jeglicher Hinsicht als theoretisch widerlegt betrachtet
werden. Allerdings wäre es ein verhängnisvoller rationalistischer Fehlschluss, würde man annehmen,
dass er damit auch praktisch erledigt sei
53 Epikur (ca. 300 v.u.Z./1988): Philosophie der Freude. Briefe, Hauptlehrsätze, Spruchsammlung,
Fragmente. Frankfurt/M., S.55
54 vgl. u.a. Schmidt-Salomon 1999, S.290-308
April 2005, Vorabveröffentlichung im Internet: http://www.schmidt-salomon.de, http://www.miz-online.de,
http://www.denkladen.de, Printveröffentlichung in Materialien und Informationen zur Zeit (MIZ) 2/05
august 6, 2007 la 3:55 pm
Aya,
am incercat sa fac copy paste la un articol edificator ( despre Woytila ) dar nu merge. Poate reusesc cu acest fragment. Daca da , e mai jos:
The renewed hope came with Polish priest Karol Woytila, ordained by
Pope Pius XII in 1958 a bishop, the youngest bishop in memory of Catholic Church, and installed as Archbishop of Krakow in 1964, to be created a cardinal by Pope Paul VI, on June 28, 1967. After the assassination by poison in the Vatican of John Paul I, alias Albino Luciani, popularly known as “Smiling Pope”, on September 28, 1978, after only 33 days as a Pope, but hell bent on reforming the Church and cleaning the deeply rooted corruption in its high ranks, Cardinal Woytila became the new Pope, John Paul II. He was elected by the College of Cardinals on October 16, 1978
after a two day of intrigue and aggressive lobbying by the Western cardinals to install Cardinal Woytila into the Pope throne. Starting with only eight cardinal votes in the first round, Woytila defeated the Italian born opponent, Cardinal Benelli in the last, eighth round with 97 vz. 13 votes
and became the first non-Italian Pope in history. Why the Polish Pope was picked by the cardinals if not for helping expose the Iron Curtain gates to a battering ram, aimed at them from the Polish soil, the Western invaders of Russia traditionally used.
A mers apoi in Chile unde l-a binecuvantat pe Pinochet ,etc.
Sunt multe, f multe surse despre CIA+ catolicism+ masonerie. Numai ca romanul este invatat cu porunca : crede si nu cerceta !
august 6, 2007 la 4:00 pm
Nea Sandu, nu te supara, nu cumva esti si mata mason? Ca prea le stii pe toate.
august 6, 2007 la 4:04 pm
@Sandu 3:32
De ce crezi ca ar trebui sa fiu platit pentru postarile mele ? Domnul Nastase are suficient de multi opozanti pentru nu fi nevoie sa se recriteze altii cu bani.
Te asigur, n-am ajuns atat de iubitor de politicieni incat sa le fac servicii. In general. politica mea e sa nu ma duc la vot. Crezi sau nu crezi, odata am fost si eu pe niste liste locale si n-am fost la vot. Culmea este ca am reusit. Am demisionat dupa cateva luni.
Sa nu faci greseala de a pune prea mult suflet in cauza unor politicieni. Dar impotriva unora trebuie sa ne angajam. Pe scurt: nu sunt pentru nici un politician dar sunt impotriva unora.
Poate gasesti alt procedeu literar in locul substituirii de persoana.
Regret mult ca nu-ti place humorul meu. Pe viitor voi pune un asterisc inaintea mesajelor care nu ti se adreseaza.
august 6, 2007 la 4:08 pm
@
Sandu
Fiecare dintre noi poarta, in sine, farama de dumnezeire.
L-ai inviat, stergand lacrimile (ce daca vor mai veni altele!).
I-am luat in suflet crampeiul de frumusete pe care mi l-ai daruit.
Iar:
“Cel ce ravneste si nu vrea sa ia cand i se ofera ceea ce doreste, nu se va mai intalni niciodata cu acest prilej”. (Will, desigur- Antoniu si Cleopatra).
Masoneria?
Tu chiar crezi ca se “patrunde” ce se scrie de catre cei care scriu?
Nu-ti pare foarte ciudata situatia asta: brusc, dupa plecarea Patriarhului, diversi, pe ACEST blog, au inceput sa se preocupe de masonerie? Sa se intrebe, unii pe altii, cine este mason si de prin ce coclauri? In aceste conditii, ai mare dreptate sa afirmi (citez):” nu-i mare lucru de capul masoneriei asteia din moment ce este atat de usor demascata”.
Intamplarea face ca, in pofida temperamentului (cam la fel de aprins!) amandoi- tu si eu- sa stim (destul de) binisor ce spunem si sa spunem ce stim (nu ce ni se pare).
Nu este ciudat ca toti cei care isi dau cu parerea, fac “urechea surda” la informatia EXACTA ca Adrian Nastase este Cavaler de Malta (aspect esential pe un anumit plan- interesand, in mod egal, din perspectiva unui anumit tip specific, profund, de relationare, atat cu ortodoxia cat si cu catolicismul, ca principiu) si- vorba lui Gore Pirgu- “o tin ca gaia matu” cu masonii, masoneria si altele fel de fel, de fel de fel (dar, la fel!)?
Nu este ciudat ca respectivii “fac urechea surda” la informatia privind relatia speciala pe care a avut-o Adrian Nastase (Cavaler de Malta, repet) atat cu Sfantul Parinte- Papa Ioan Paul al II-lea- cat si cu Patriarhul Teoctist (aceasta in contextul in care am reamintit SI relatiile speciale intre Patriarh si Suveranul Pontif invocat)?
Chiar toti “specialistii” astia nu inteleg? Daca nu inteleg, de ce isi dau cu presupusul? (intreb ca sa ma prefac si eu ca nu inteleg!).
Nu este ciudat ca, pe de o parte, se insinueaza, brusc, aici, pe blog, ca masonii sunt vinovati de toate relele- implicit de intentia de a “alege” Patriarhul urmator- si, pe de alta parte, Nastase este intrebat daca este mason sau, mai direct, rugat sa “povesteasca” lucruri despre orgaizatia cu pricina?
Tentativa de perversa translatie este atat de transparenta incat ma jenez sa o reliefez.
Repet, asta in conditiile EXPLICITARII CLARE, de catre mine (si a trimiterii la CV) ca Adrian Nastase este Cavaler de Malta.
Sau, in mintea acestor personaje “agoriene pe blog” (o licenta “jucausa”, Agora- te rog sa o admiti!) Ordinul de Malta o fi vreun fel de masonerie?
Sa ne lumineze si pe noi!
P.S. Lecturand postarile-raspuns alte subiecte, am observat insistenta abordarii “temei masonice”! De exemplu, la “Zi de doliu national”!
Nu-i nimic, reiau postarea despre AN, Ordinul de Malta, etc si acolo.
P.S.2 Aseara, am reluat Sonetele lui Shakespeare.
Erau ca un balsam, dupa ce, putin dupa ora 15,00, aflasem ca s-a dus Motu (nu am aflat de la buletinele de stiri; intamplarea a fost sa fiu in vizita la niste prieteni din Radio Romania Actualitati, care au primit stirea imediat, de la reporterul aflat la spital; erau prieteni buni cu Motu; eram la un gratar, cu un pahar in mana; unul a spus, dupa ce am varsat cate o picatura “mai bine ca ne-a prins asa- i-ar fi placut si lui Motu”; sigur, avea dreptate!).
M-am oprit indelung asupra Sonetului 66 (“Satul de toate, chem odihna mortii”- traducerea lui T.B.) dar si a Sonetului 56 (la amandoua ai facut referire).
Cea mai buna traducere a Sonetului 66 imi pare a lui Tomozei.
Ma refer la mesajul implicit, cu precadere existent in final- nu la referirile “carnale”, la cel drag, asa cum, fara talmacire “subtire”, au facut altii (asta nu inseamna ca traducerile nu sunt frumoase).
“Scarbit de tot, m-as stinge fara glas
Dar dragostea, murind, cui sa o las?”
Si a lui T.B. este buna:
“Satul de toate, mi-as dori pieirea.
Doar ca, de mor, pustie-mi las iubirea”
dar a lui Tomozei- prima citata- imi pare absoluta!
august 6, 2007 la 4:10 pm
@ Un tanar de stanga:
Ne intalnim din nou, indiferent de tema, din cate vad.
Revin cu rugamintea de a interpreta faptele istoriei nu prin ochii prezentului.
Luther traia intr-o epoca in care papa Rodrigo Borgia si-a consumat un pontificat scandalos, iar cele 95 de teze de la Wittenberg au aparut in epoca papei Iuliu, al carui merit unic pentru posteritate(sa mi se scuze ignoranta, daca nu e asa) ar fi mecenatul pe care i l-a oferit lui Michelangelo (celebra statuie Moise il reprezinta, de fapt, pe acest papa). Nu era foarte greu, la inceputul secolului XVI, sa interpretezi comportamentul unor astfel de papi ca demn de “Antichrist”.
Un papa onorabil, precum Adriaan Florensz (Adrian al VI-lea), au fost niste “rara avis” in epoca.
Despre problema evreilor, va reamintesc, din nou, contextul : Inchizitia se afla la apogeul activitatii de “indreptare spre dreapta credinta” a tot ce misca,prin puterea purificatoare a focului (sic!), inclusiv a reformatorilor Bisericii (care au fost chiar precursori in acest sens, vezi Jan Hus). E adevarat ca ,ulterior, nici acei “conversos” evrei care au imbratisat, de voie, de nevoie, religia crestina, nu au fost prea siguri pentru securitatea personala (asta ca sa folosesc un eufemism), dar astea erau vremurile. Puteti sa ma acuzati de cinism, daca doriti, dar si mie mi se pare ca judecati totul dintr-o perspectiva unilaterala.
M-a surprins si pe mine aderenta pe care domnul Steinberg si-a exprimat-o pentru ceea ce biserica numeste “erezia ariana”, despre care stiam ca a disparut de mult (din nou imi cer iertare daca sunt ignorant). De aceea, daca nu este o forma de teribilism, aderenta aceasta face, intr-adevar, din domnul Steinberg “un caz interesant”.
august 6, 2007 la 4:24 pm
@
john doe
ADRIAN NASTASE ESTE CAVALER DE MALTA !
Acesta este adevarul!
Terminati- tu si altii- cu “urechismele” si nu mai afirmati bazaconii)
Cum le stii tu pe toate ca un om mare!
Abia ma abtin sa nu-ti dau chiar replicile din “Conu Leonida…”.
Adrian Nastase este Cavaler de Malta.
Cauta in CV-ul lui (este public).
In rest, sunt aberatii (ca sa raman in registrul exprimarii elegante).
Am detaliat, in replica pentru “adyn”, acest lucru.
Mai citeste, mai informeaza-te!
Altfel, ai sa ajungi precum Marean-care-este, sa zici “almanahe” (sau, conform mai noii expresii a eruditiei sale, “asfalte’).
august 6, 2007 la 4:27 pm
@ Sandu
Ai dreptate, un ton prea inflacarat este deplasat. Ma predau deci…
Nu si pe fond… Blogul este un joc social, si aici sunt de acord, asta nu inseamna ca jocul consta in a raspunde mereu pe langa.
Nu, Patriciu avea dreptate pt. ca identifica in portocalii fie o nostalgie in raport cu perioada comunista (nu ma refer neaparat la modul de “organizare a productiei”; ma refer la egalitarism, la paternalismul conducatorilor, la ipocrizia ambianta, la modestia afisata a cadrelor, la un usor nationalism, la obsesia de a fi low profile in tot si in toate) fie o rezistenta la globalizare. Mai avea dreptate si cand spunea ca asa ceva nu poate duce nicaieri.
Cine sunt portocalii? Eu cred ca toata lumea care, in Romania, propune un tip de societate alternativa este pe undeva portocalie. PSD-ul, a propus, in 2004, un contract social de tip occidental; poate nu a fost in interesul cadrelor PSD o occidentalizare rapida la inceputul anilor 90. In schimb, ei erau gata pt. asta in 2004. Reactia dreptei, care mereu a reclamat exact un astfel de contract social, a fost de o ipocrizie incredibila. De atunci se vorbeste numai despre non-subiecte (ca Basescu e simpatic, ca Nastase nu e direct, ca PD-istii sunt gospodari, ca masele vor de la lideri sinceritate si nu mai stiu ce) pt. a nu se arata ca regele e gol. Cred ca portocalii sunt cei care cred ca Elena Udrea e cel mai frumos politican, cei care vorbesc la nesfarsit despre spontaneitatea lui Basescu, cei pt. care exista mereu un bun motiv pt. care nu se vorbeste pe fond.
Stanga caviar? Probabil ai dreptate. Dar prefer stanga caviar decat stanga/dreapta-sampanie-direct-din-sticla
. (Scriu “stanga/dreapta” pt. ca in timpul acelui Revelion Basescu era in plin proces de framantari ideologice care-l faceau sa treaca de la stanga la dreapta. Desigur, numai idiotii nu se razgandesc, nu e nevoie sa o spui…) Ca sa nu mai vorbesc de dreapta-lu’-pasarica.
Esenin. Nu, nu faceam caz de viata privata, imoralism, etc. Fiecare cu lecturile lui pana la urma. Atata doar, mi se parea ca lucrurile se leaga (adica lecturile si voturile) de unde pana atunci avusesem impresia unui decalaj care ma surprindea.
august 6, 2007 la 4:35 pm
@Ion Adrian
Aya
“Sur l’oreiller du mal c’est Satan Trismegiste
Qui berce longuement notre esprit enchante,
Et le riche metal de notre volonte
Est tout vaporise par ce savant chemiste”
august 6, 2007 la 5:00 pm
@Aya
Nu toate aspectele vietii unui om politic se fac publice,cu atat mai mult cu cat masoneria nu-si indeamna membrii sa-si declare public apartenenta,ba,din contra…
Restul informatiilor mele sunt extrem de corecte,asa ca tu ar trebui sa mai lecturezi una-alta.De exemplu componenta Guvernului Nastase,pe care vad ca n-o stii si diverse acte normative emise de acesta.
Asa ca,aberatii si ‘urechisme’ sustii tu,lucru cu care m-am obisnuit deja.Daca ai fi fost ceva mai atenta si nu exaltata,asa cum esti de obicei,ai fi vazut ca nu l-am atacat pe Nastase si nici masoneria.Am prezentat niste realitati si atata tot.N-am spus niciodata ca ar fi rau sau bine daca ar fi mason.
Cat priveste replicile tale,gen ‘Conu’ Leonida’,ti-am mai spus si alta data sa nu te mai folosesti de ce au scris altii.Incearca si tu sa fii originala si sa vezi ca dupa cateva incercari s-ar putea sa reusesti.
august 6, 2007 la 5:17 pm
@Klaus Steinberg
Michael Schmidt-Salomon este ateu. Cu texte partizane se poate demonstra orice oricand.
august 6, 2007 la 5:29 pm
Mai, bloggerilor,
Sunteti atit de inteligenti si culti incit….. Stiti limbi straine…
De ce nu va exprimati pe gura, simplu si la obiect?
august 6, 2007 la 5:32 pm
Vacanta placuta si reconfortanta!Am sa va urmaresc cu interes impresiile de calatorie si eventualele comentarii politice.Nu am sa va retin atentia cu gandurile mele decat in situatii deosebite. Oricum, de abia astept sa ne reintalnim cu ocazia CONGRESULUI PSD(obligatoriu EXTRAORDINAR) unde noua conducere si noul(FOSTUL)PRESEDINTE sa imprime o alta orien-tare partidului. CU BINE!
august 6, 2007 la 5:40 pm
@
AdiM
(SANDU, te rog sa fii foarte atent la ce-i dezvalui lui AdiM! Sa nu spui ca nu stii ca am spus!)
Cu ironie muscatoare, Sandu are mare dreptate legat de masonerie (nu mai reiau comentariile mele- daca vrei sa le afli, citeste replica pe care i-am dat-o lui Sandu).
In rest, vreau sa-ti fac o confesiune.
Sigur ca masoneria este demascata pe acest blog.
Iata de ce.
Eu si Sandu ne-am gandit si am infiintat o Loja masonica (ca sa se termine odata cu discriminarea sexuala practicata de marile loje regulare!).
“LOJA GASTRONOMICA”.
De capatai, vor fi panseurile si scrierile lui Pastorel (stii care!).
Dar, asta va fi curata initiere.
Ia priveste si ia aminte ce grade sunt acolo si cu ce se mananca ele (si cum am urcat, treapta cu treapta):
Gradul 1- Paine cu unt (asa stiu pana si eu sa gatesc!);
Gradul 2- Paine cu unt si cu marmelada (si la gradul asta ma descurc);
Gradul 3- Paine cu unt, cu salam si branza (si aici pot “urca’);
Gradul 4- Mamaliga cu branza (cam greut- dar, parca, merge);
Gradul 5- Mamaliga cu branza si smantana (merge si asta- ma refer la capacitatile mele “masono-gastronomice);
Gradul 6- Biscuiti (cumparati din comert) cu ceai (hait! sa vedem cine face ceaiul; ma rog, daca e la pliculet, stiu si eu; deci, urc in grad, pana aici);
Gradul 7- Cafea (stiu sa fac cafea, ca beau cel putin 10 pe zi; iata-ma-s masoanca de grad 7!);
Gradul 8- Cafea cu lapte (nu beau asa ceva; dar, cafea stiu sa fac- lapte banuiesc ca pot sa pun; tare usor se urca in gradele masonice!);
Gradul 9- Cacao (m-am uitat o data pe o cutie de cacao si are instructiunile acolo; pot sa fac; sa mai zica vreunul ca masoneria nu e usor de “patruns”- sau, a zis, de demascat?);
Gradul 10- Cacao cu lapte (fac cacao- pun lapte; am urcat la gradul 10!);
Gradul 11- Salata verde (stiu si asta- cat o fi de manjabila, e o alta problema; cu bunavointa examinatorului, iau nota de trecere si pentru gradul 11!);
Gradul 12- Salata de rosii cu ceapa si branza rasa deasupra (ma descurc, urc in grad si aici- mai ranindu-ma la deget, mai plangand cand umblu cu ceapa, mai “agantandu-mi” unghiile in razatoare cand umblu cu branza);
Gradul 13- Oua cu maioneza (fierb ouale- aveam pe undeva o clepsidra de bucatarie, era a bunicii- arata cat trebuie fierte ouale pentru a fi tari; le tai in doua si le pun maioneza cumparata din comert, pe deasupra; ce usor se urca in masonerie!);
Gradul 14- Omleta simpla (si asta merge- cate stiu!);
Gradul 15- Omleta cu sunca si cascaval (problema e cu taiatul si cu datul prin razatoare- in rest, cu tigaia ma descurc, iar, de dragul urcarii in grad, suport usturimea stropiturilor de la uleiul incins);
Gradul 16- Friptura la gratar (am un gratar care se pune pe aragaz- asez carnea acolo si gata; mare lucru!; ce usor ajung masoanca importanta!);
Gradul 17- Friptura cu cartofi prajiti (friptura o fac la gratar- cartofii ii bag la microunde, ca m-am saturat de cat m-am fript cu ulei incins cand m-am ridicat la “gradul 15- omleta cu sunca si cascaval”);
Gradul 18- Friptura cu cartofi prajiti si cascaval ras deasupra (tot ca la precedentul grad- doar ca rad cascaval peste; iar imi agat unghiile- dar ce nu fac pentru ridicarea in grad masonic!);
Gradul 19- Peste din conserva cu lamaie stoarsa deasupra (hai ca merge- mai greu e sa ma feresc sa nu-mi sara stropi de lamaie in ochi; dar, masoneria cere sacrificii cand e sa urci in grad!);
Gradul 20- Carne de vita din conserva cu sos picant, cumparat din comert (mai greu e cu deschisul conservei, feliatul continutului e simplu; stiu sa “imprastii artistic” sosul picant; am vocatie de masoanca, asta e!);
Gradul 21- Carne de porc din conserva cu sos picant si sos de usturoi (procedez ca mai sus- usor se mai urca in gradele masonice!);
Gradul 22- Cremvursti cu mustar (stiu ca se fierb in apa, mustarul se pune alaturi pe farfurie- cu cat gradul masonic e mai inalt, cu atat urc mai usor!);
Gradul 23- Fasole boabe cu carnaciori (cumpar o conserva de felul asta, o desfac, incalzesc continutul si gata; masoanca de meserie, asta sunt!);
Gradul 24- Pulpe de pui la gratar (lasa ca le cumpar de la rotiserie si le arat examinatorului; am rezolvat-o!);
Gradul 25- Pulpe de pui la gratar cu cartofi prajiti (bag cartofii la microunde ca sa “iau ochii” examinatorului- puiul, tot la la rotiserie il aduc);
Gradul 26- Ficatei de pui cu puree de cartofi (cumpar ficateii gata facuti- stiu un loc bun- iar puree-ul in fac din fulgi, pe aragaz, asa cum scrie pe cutie; uf, am trercut si hopul asta!);
Gradul 26- Pana de somn cu lamaie ( stiu un restaurant unde se prepara asa ceva; cumpar, aduc, prezint artistic; si, urc in grad);
Gradul 27- Creveti cu maioneza (cumpar crevetii, cumpar maioneza- apoi, e simplu de tot; mare masoanca mai sunt!);
Gradul 28- Icre (cumpar- parca poate sti cineva cine le-a facut? si daca le-am facut eu?; le prezint artistic, cu masline; sunt cea mai tare masoanca!);
Gradul 29- Salau a la bonne femme (il faceau foarte bine la “Capsa”, candva; sigur ca spun ca eu am preparat- si imi dau un sfert din salariu ca sa fac o comanda ca lumea; dar, ca sa fiu mare masoanca, merita!);
Gradul 30- Zacusca (vai de mine, asta e greu de facut si de la magazin nu are gust!; trebuie sa imi “anturez” vecina, care e buna gospodina; arat zacusca ei- dar eu urc in rang!; pe ea o iau “calfa”!);
Gradul 31- Musaca de cartofi (ce sa mai vorbim- devine greu de tot; noroc cu vecina- sigur urc in rang);
Gradul 32- Musaca de vinete (speranta sta tot la vecina- rezolv);
Gradul 33- Somon fume cu vodka ruseasca (aha- e chiar bine; asta-i pentru “connaisseurs”; vor sa ma premieze cand ma urca in cel mai inalt grad masonic).
Dezvalui ca eu si Sandu avem deja “gradul 33″ in Loja respectiva.
Asteptam doritori in ale gatitului.
Si, dezvaluiri.
Plus conexiuni cu diverse persoane.
august 6, 2007 la 5:45 pm
@Aya
Desi nu sunt catolic, l-am privit cu multa simpatie pe Papa Ioan Paul al doilea. Am retinut in special credintza sa intr-un ecumenism autentic si dorintza sa sincera de a rezolva disputele istorice ale Bisericii Catolice, iar cuvintele rostite de el la vizita in Romania mi-au ajuns mai repede la suflet decat cele ale Patriarhului Teoctist. La fel ca si apelul ca NATO sa opreasca bombardamentele “legitime si necesare” ale Serbiei macar in ziua de Pasti.
Faptul ca a fost un om de o valoare deosebita nu face insa imposibila presupunerea mea. Contrar parerii tale, e o doar presupunere pe care mi-o doresc confirmata sau infirmata. Sunt unele elemente care o sustin, inclusiv o afirmatie a Papei, nu o mai retin exact, ceva de genul “nici nu isi dau seama pe cine au ei pus Papa”. Probabil cei la care se referea Papa sunt aceasi “ei” la care ma refer eu.
Mi se pare evident ca sindicatul Solidaritatea a fost folosit de CIA pentru a lovi in Blocul Rasaritean. Catolicismul fervent al polonezilor ti-e probabil cunoscut. Inainte de Woytila toti papii erau italieni. Si in perioada premergatoare alegerii lui Woytila, mureau cam repede. Poate asta e doar o coincidentza. Poate nu. Insa m-ar mira ca intelligence comunity-ul vestic sa nu fi luat in considerare o astfel de posibilitate (vorbim de perioada Reagan in caz ca nu e clar contextul politico-istoric).
august 6, 2007 la 5:51 pm
@
John Doe
(Anunt important)
Eu si Sandu te asteptam sa devii mason in
LOJA GASTRONOMICA,
pe care am infiintat-o.
Avem nevoie de indivizi (ucenici si calfe) la bucatarie.
Pentru detalii, vezi replica pe care i-am dat-o lui AdiM.
Orice dezvaluire este permisa!
Chiar binevenita!
Pe bloguri, pe garduri, oriunde!
P.S. AN nu este membru al lojei.
Am verificat- tot Cavaler de Malta a ramas!
august 6, 2007 la 6:01 pm
@ Un tanar de stanga
Macar pentru un dezacord si tot trebuia sa-mi reneg textul:
“Un papa onorabil[...] ERA o “rara avis”.
Probabil am cazut si eu in pacatul de a scrie mai mult decat a citi.
Glumeam in prima fraza. Las in rest lucrurile asa cum sunt.
august 6, 2007 la 6:11 pm
@
Klaus Steinberg
Subscriu opiniei lui Sandu.
P.S. Sunt ortodoxa. Dar, pentru mine, Papa Ioan Paul al II-lea este un reper. Va ramane, mereu, Sfantul Parinte.
P.S.2 Esti, cumva de acord cu Ratzinger?
Mai exact, cu Opus Dei (nu-mi spune ca nu stii ca Ratzinger ii reprezinta!)?
Asta ar explica pe deplin “rezervele” tale (pentru a ma exprima “prin invaluire”) fata de Papa Ioan Paul al II-lea. Care, era de cealalta parte a baricadei (stii bine care este- si in nici un caz nu este vorba despre masonerie!) dupa cum lesne poate observa orice “privitor atent” si informat minimal.
Daca raspunsul la intrebare (cele doua inseamna, de fapt, una singura) este afirmativ, inseamna ca eu si tu suntem de parti diferite ale baricadei!
august 6, 2007 la 6:17 pm
@AdiM
Comentariul fiului meu, nascut si crescut in Germania, la prima sa vizita in Roma: “Aici e exact ca in Romania, dar cu mai multe antichitatzi”.
august 6, 2007 la 6:34 pm
Pt. Arian-ului Klaus Steinberg (Averea Bisericii ortodoxe )
Moartea PF Teoctist, patriarhul Romaniei, a iscat o lupta apriga pentru ocuparea jiltului din fruntea Bisericii Ortodoxe.
Au inceput jocurile de culise, fiindca cel care va fi ales patriarh nu va fi doar lider spiritual pentru 20 milioane de credinciosi, ci va ajunge printre cei mai influenti oameni ai tarii si va avea la dispozitie imensa avere a Bisericii, de cateva miliarde de euro.
IMOBILE SI TERENURI
Biserica obtine bani fie din donatiile enoriasilor, fie din afacerile proprii, insa “grosul” care ajunge in vistierie provine din concesionarea padurilor sau inchirierea imobilelor retrocedate. Si, cum Patriarhia detine mii de imobile si sute de mii de hectare de paduri si terenuri agricole, banii obtinuti de pe urma inchirierii acestora se ridica la sume fabuloase. Potrivit publicatiei “Saptamana Financiara”, Biserica se afla printre “campionii retrocedarilor”, numai la Arhiepiscopia Sucevei si Radautilor fiind in curs de retrocedare paduri in suprafata de peste 100.000 de hectare, cu o valoare de piata de peste doua miliarde de euro. Potrivit publicatiei amintite, Arhiepiscopia se afla de mai multi ani in litigiu cu statul roman, pentru retrocedarea a 192.000 de hectare de teren cu vegetatie forestiera.
FIRME PROFITABILE
Biserica face afaceri si cu energie electrica. Arhiepiscopia Craiovei, de exemplu, detine o parte dintr-o firma care tranzactioneaza energie electrica. Constantin Stoica, purtator de cuvant al Bisericii Ortodoxe Romane, a declarat ca afacerea este complet legala, pentru ca banii pe care ii face “Praxis” SRL sunt folositi pentru sponsorizarea pelerinajelor si a unui post de radio religios din Craiova. Pe de alta parte, Arhiepiscopia Alba Iulia figureaza ca actionar la firma VES SA Sighisoara, iar profitul pe 2006 a fost de aproximativ 1,2 milioane lei, potrivit Bursei de Valori Bucuresti.
MONOPOL SCUTIT DE IMPOZITE
Potrivit legii, bisericile au dreptul de a detine monopol pe piata lumanarilor si, dupa cum a punctat “Saptamana Financiara”, aparitia concurentei pe acest segment de piata este motiv de scandal intre cultele religioase si firmele neagreate de acestea. Secretariatul de Stat pentru Culte din cadrul Ministerului Culturii si Cultelor precizeaza ca Patriarhia coordoneaza activitatea tipografiei Institutului Biblic si a tipografiilor bisericesti de la Neamt, Sibiu, Timisoara, Iasi, Cluj, Rm. Valcea, Oradea, Alba Iulia, Beius si manastirea Sihastria. In aceste tipografii au fost tiparite, in zeci de mii de exemplare, Sfanta Scriptura, Noul Testament, Psaltirea, Mica Biblie, carti de rugaciune si alte lucrari teologice. Toti banii au intrat in vistieria Bisericii, fiindca aceste activitati economice sunt scutite de taxe si impozite.
POSTURI RADIO
Biserica s-a infipt tare si pe piata audiovizualului. “La CNA se inregistreaza nu mai putin de 11 licente apartinand organizatiilor religioase, fie ca sunt culte sau asociatii ale cultelor. Potrivit Consiliului National al Audiovizualului, la Radio Trinitas detinatoarea licentelor audiovizuale este Mitropolia Moldovei si Bucovinei. La Radio Logos, licenta s-a acordat pentru societatea Praxis SRL, ai carei actionari sunt Arhiepiscopia Craiovei (95%) si Protoeria Craiova Sud (5%). Radio Renasterea apartine Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului si Clujului. Nici Arhiepiscopia Alba Iulia nu s-a lasat mai prejos si a obtinut licenta pentru Radio Reintregirea. Radio Dobrogea apartine Arhiepiscopiei Tomisului, iar Radio Lumina firmei Didahia, al carei asociat unic este Episcopia Severinului si Strehaiei”, precizeaza “Saptamana Financiara”.
IN TOPUL CELOR MAI PUTERNICI ROMANI
Secretariatul de Stat pentru Culte precizeaza ca “Recensamantul populatiei din anul 2002 a evidentiat existenta a circa 18,8 milioane de credinciosi ortodocsi (86,7 %) din populatia tarii, ceea ce situeaza Biserica Ortodoxa Romana, din punct de vedere numeric, pe locul doi intre bisericile ortodoxe, dupa Biserica Rusa, care are circa 50 milioane de credinciosi”. La zestrea credinciosilor se mai adauga si cei aproximativ cinci milioane de romani aflati peste granite si care tin de bisericile romanesti din diaspora.
Tocmai pentru ca in spatele Bisericii se afla un popor intreg, patriarhul este considerat unul dintre cei mai influenti oameni ai tarii, fiind pus pe aceeasi treapta cu presedintele, seful Armatei si sefii serviciilor secrete.
Sursa : Ziarul
august 6, 2007 la 6:39 pm
@ Sandu
(Legat de Hermes Trismegistos)
Un prim posibil raspuns.
“Un repros adus pe nedrept (…) trezeste in cel caruia i se face aceasta nedreptate pofte si ganduri rele la care, mai inainte, nu s-ar fi gandit niciodata”
(Textul apare in Corpus Hermeticum, vol. IV, cap. XXVII, p.98, cu titlul “Din Hermes. Extras din invataturile lui Isis catre Horus ; cf. Excerptum XXVII, Stobaeus, 3.13.65, vol III, p.467, Hense);
P.S. Sa nu cumva sa intelegi ca, prin textul ales, ti-as fi transmis mesajul ca, hic et nunc, mi-ai fi adus nedrepte reprosuri!
Mai departe, sigur nu ai nevoie de detalieri.
Un al doilea posibil raspuns.
“Thales, cand a fost intrebat care este cea mai veche dintre toate existentele, a raspuns: “Dumnezeu, caci este nenascut”.
Socrate, intrebat fiind ce este Dumnezeu, a zis: “Nemuritorul si Vesnicul”.
Hermes, intrebat fiind ce este Dumnezeu, a spus: “Creatorul Universului, Inteligenta cu intelepciune desavarsita si vesnica”.
(Textul apare in Corpus Hermeticum, vol. IV, cap. XXVIII, p.99, fara titlu; cf. Excerptum XXVIII, Stobaeus I. I. 29 a, vol. I, p. 34, Wachsmunth).
P.S. Citatele (si trimiterile/ precizarile bibliografice) provin din volumul “Textele sacre ale lui Hermes Trismegistos sau Cantarea Hermetica”- Ed. Univers Enciclopedic; Bucuresti, 2003; pp 386-387.
Era unicul volum “in materie” pe care il aveam la indemana (trebuia sa raspund in timp util).
P.S.2 Am ales special citate in limba romana pentru a-l “multumi” si pe “cetateanul turmentat” prezent, aici, pe forum. Cel care se “uita pe gaura cheii”- sa spunem ca acesta este un “sport universal”- dar, culmea, isi adanceste indiscretia cerand sa se vorbeasca, musai, ca sa inteleaga el.
august 6, 2007 la 6:46 pm
@ AdiM
Nu este Borgia cel care l-a excomunicat, aceasta placere i-a revenit lui Leon al X-lea. Unul dintre cei mai cultivati papi ai Renasterii, florentin, un Medici, mecena, a trebuit sa fuga din Florenta cand la putere a ajuns Basenarola (glumean, Savonarola).
Despre Luther, Nietzsche a spus ce era de spus asupra subiectului…
Nu te-as bate la cap cu asta daca nu as fi fost surprins de ce scrii despre Adrian al VI-lea: motivul pt. care timp de 400 de ani nu au fost papi ne-italieni a fost aceasta experienta ratata cu un papa olandez. Principala tema a acestui pontificat ciudat: lupta anti-coruptie. Ca prin minune, aceasta se facea intr-o totala ostilitate in raport cu arta… (Suna din ce in ce mai familiar as zice…) Roma a rasuflat usurata cand acest papa a murit.
Nu cred insa ca urmatorul presedinte croit pe calapodul lui Basescu va fi ales abia in 400 de ani…
august 6, 2007 la 6:51 pm
Neica Sandu,
voiam numai sa arat ca aparentele inseala . Daca dumneata crezi ca cineva strain are interes in edificarea unei Romanii puternice, te inseli amarnic. Uite, fiindca ” cettateanu turmentat ” e necajit ca folosim ” limbi straine ” am sa va dau un exemplu clar de manipulare masonica , vizibila de la Paris ( era sa zic de la Moscova sau Potomac ). Romania spune ca ar vrea unirea Basarabiei cu Romania. Ideea e corecta in sine , dar ce te faci ca Romania se baga si in problema Transnistriei , Transnistrie ca NU A FOST niciodata pamant romanesc in afara ocupatiei. Nu ar fi fost normal sa ne concentram pe Basarabia ( intre Prut si Nistru ) si lasam in pace Transnistria ? Asa ce am realizat ?? Nu avem nici Transnistria nici Basarabia , fara Transnistria. Cei care-i indeamna pe Romania in a se lega de Transnistria sunt masonii care stiu ca nu vom avea niciodata Transnistria iar noi, cerindu-le la pachet, nu o sa avem nici Basarabia. Punct ochit ,punct lovit ! Tot masonii il critica pe Basescu ca nu se raliaza pozitiei UE in problema Kosovo , adica ca e de acord cu independentza provinciei. Ei stiu ca daca Basescu ar zice DA , maine poimaine , cand pe tapet va fi Transilvania , orice protest romanesc o sa fie sortit esecului, fiindca ni se va spune : da, dar cu independentza Kosovo ati fost de acord, acum de ce protestati ?? Daniel Ciubotea este si el o unealta a masoneriei. Odata Biserica adusa sub ascultarea Vaticanului o sa fie mult mai usor sa se treaca si ” rezolvarea ” problemei teritoriale. Cazurile Croatia, Slovenia, Cehia , Slovacia sunt, sper, edificatoare.
august 6, 2007 la 7:16 pm
@ Radu:
Adrian al VI-lea a incercat, intr-un pontificat scurt, sa gaseasca raspunsul potrivit la Reforma,ocupandu-se cele mai vizibile rele atacate de Luther : coruptia, venalitatea si simonia Bisericii. Prin asta l-am gasit onorabil(o caracterizare, trebuie sa recunosti, nici prea-prea, nici foarte-foarte).
Poate parea meschina, evident, chiverniseala oricui in dauna unor proiecte culturale, dar stii probabil ca pe statele de plata ale Curiei Papale se aflau in epoca, la loc de cinste, artistii. Astfel a inteles Adrian al VI-lea contrareforma. Poate fi chiar ridicol, daca vrei.
Ridicol a fost si Friedrich Wilhelm, un zgarcit notoriu. Umbla vorba ca regina si printesele erau nevoite sa-si faca singure curatenie in incaperi, pentru ca nu aveau suficienti servitori. Dar fiul sau, Frederic (ramas cel Mare, in comparatie cu meschinul sau tata si nu numai, evident) a preluat o armata care i-a adus primatul in Europa. Prima mare victorie, contra habsburgilor, incheiata cu ocuparea Sileziei (rezultat absolut urias), a obtinut-o in anul urcarii pe tron, 1740. Imposibil ca predecesorul sau sa nu fi jucat nici un rol in formarea acelei armate formidabile.
Asta e cu acesti oameni! Meschini, zgarciti, ridicoli. Uneori, insa, necesari.
august 6, 2007 la 7:17 pm
@Klaus
Se pare, stimate domn ca citesti numai propriile postari. Am mai spos ca actuala Transnistrie a inclus si teritorii din dreapta Nistrului (Tighina, de exemplu) Nu am comentat chestiuni care ma depasesc. Spun numai ca Michael Schmidt-Salomon este anticlerical si antireligios. Este dreptul sau dar. a umple blogul cu textele sale nu demonstreaza nimic.
august 6, 2007 la 7:22 pm
@Aya
Fusesi comparata cu Hermes Trismegistos s i atunci am scris versurile lui Baudelaire.
Esti o sadica. Bautura numai la gradul 33.
august 6, 2007 la 7:22 pm
1)concediu placut
2)sper sa fii in zona sa ascultam in direct raportul trimestrial in fata natiunii,promis pe 19 mai.vom afla cum se manifesta democratia directa in europa secolului XXI.poate vom fi informati despre initierea unui referendum care sa desfiinteze parlamentul(exista posibilitatea ca un nou grup deviationist,322,sa fie ales.mai bine reinfiintam marea adunare nationala ai carei candidati erau propusi de f.d.u.s.,cu acceptul…..
august 6, 2007 la 7:37 pm
@Klaus Steinberg
Ce inseamna “nu o SA AVEM Basarabia” ? De ce nu vorbim de unirea cu Basarabia? Optica lui “a avea Basarabia” i-a facut pe basarabeni sa se simta neglijati in perioada in care chiar “am avut-o”. In 22 de ani nu am prea reusit sa realizam unirea efectiva cu acest tinut romanesc , multumiti ca “il avem”. Poate si de asta desprinderea ulterioara a fost atat de simpla.Si poate tocmai de aceea numarul partizanilor unirii nu este atat de mare in Basarabia pe cat ne-am dori(chiar daca a mai crescut de la 1 ianuarie).
Cat priveste Kosovo, e unul dintre putinele subiecte in care sunt de acord cu Presedintele. Macar pentru faptul ca ideea status-quo-ului (zdruncinata serios in ultimii ani) n-ar trebui abandonata.
De ce credeti ca trebuie sa se puna problema Transilvaniei (fapt cert in textul dumneavoastra)? Nici macar logica nu ma lasa sa cred ca s-ar dori, de catre o persoana responsabila, alipirea Transilvaniei la Ungaria. Daca UDMR, cu 7%, este indispensabil oricarei guvernari de vreo 11 ani incoace, ce ar face un partid al minoritatii romane din Ungaria, avand in spate o treime din populatie? Nu mai suntem in anii Memorandumului. Si nici macar atunci problema minoritatilor regatului maghiar (Transleitaniei), n-a vizat minoritatea romana, in primul rand ( problemele acesteia pareau rezolvabile), cat minoritatile slave,pentru apararea carora Rusia nu astepta decat un semn. Semn care a venit ceva mai tarziu in spatiul iugoslav, dealtfel.
Poate judec totul simplist, apeland la cifre si procente, dar gasesc procedeul suficient de obiectiv pentru a-mi legitima afirmatiile.(cat pot fi ele legitimate).
august 6, 2007 la 7:47 pm
@
Klaus Steinberg
Pentru Dumnezeu, incearca sa nu mai ai obsesii masonice!
Este vorba despre Opus Dei, nicidecum despre masonerie!
Maleficul Opus Dei, de care este “intim legat” Ratzinger!
Si, care l-a avut de cealalta parte a baricadei, pe Papa Ioan Paul al II-lea!
Cand Sfantul Parinte a rostit acele cuvinte “nu stiu pe cine au pus…”, nu s-a referit la masonerie, ci la “opusul” lui Opus Dei!
Intr-adevar, era greu de crezut ca un papa altfel decat italian (cu atat mai mult, polonez!) putea avea acele “convingeri” (“opusul” lui Opus Dei)!
Din cauza faptului ca se afla ce cealalta parte a baricadei (fata de Opus Dei) era gata sa fie “trimis intre cei drepti”, foarte repede, in acel celebru atentat. Restul (despre motivatia atentatului), inseamna povesti.
P.S. Undeva, insa, ai dreptate. Daca, Doamne fereste, in Romania va ajunge Patriarh “echivaletul” lui Ratzinger (ma refer la “intimitatea” relatiilor cu Opus Dei) atunci problematica pastrarii integritatii teritoriale va deveni grava. Jocurile se fac in alte parti, iar Echilibrul este dat de factori “invizibili”! La vedere, se afla doar politica “scandaloasa”!
Sa incercam sa vedem dincolo de ceea ce ni se “ofera”!
NU observi ca ni se dau mult prea multe amanunte despre masonerie?
Nu seamana toata aceasta dementa cu “distragerea atentiei” prin “zgmotul spargerii unui geam”?
august 6, 2007 la 7:49 pm
@
Sandu
Domnule Sandu,
Mesajul pe care mi-l adresati debuteza cu un principiu fundamental de care trebuie sa fie constienti toti cetatenii. Asa este, oamenii trebuie sa traiasca prin ei insisi.
Cu respectul pe care vi-l datorez am onoarea sa va reamintesc rostul fundamental al statului, asa cum este el definit in art. 1 din Constitutie: de a creea conditiile ca fiecare cetatean sa-si poata realiza vointa in ceea ce priveste libera dezvoltare a propriei personalitati.
Cand domnia voastra, de pilda, va asociati cu un cunoscut si creati impreuna o firma, de principiu o faceti pentru a lua la sfarsitul anului dividende, cu care, mai departe, sa va realizati anumite vointe, dorinte s.a. La fel si asociatul dvs. Evident, vointa din contractul de societate va apartine; ea este o vointa rezultata din autolimitatea vointei dvs. totale, ca sa spun asa – de exemplu, a doua zi dupa constituirea firmei nu veti putea sa retrageti banii depusi in calitate de capital social pentru a va cumpara, sa zicem, carti. Sau, la limita, o puteti face, dar atunci nu mai aveti dreptul la dividende.
Asa si cu statul. El este expresia juridica a contractului pe care il incheiem intre noi sub forma Constitutiei. Statul este astfel investit – si obligat – sa ne ofere, sa produca s.a. dividende sub forma unor bunuri, servicii s.a., denumite “comune”, pe care fiecare dintre noi sa le folosim, fara privilegii si fara discriminari, fara abuz, pentru a transpune in fapte vointa noastra in ceea ce priveste libera dezvoltare a propriei personalitati. Pe un exemplu la indemana, impreuna cream o universitate; dvs. alegeti Dreptul, eu Matematica, dna Aya, careia ii multumesc pe aceasta cale pentru aprecieri, sa zicem, Filologia.
Alta ratiune fundamentala nu are statul – vorbesc despre statul legitim in raport cu fiecare cetatean.
Dar vointa fundamentala continuta in – ori exprimata de – Constitutie, care este, pana la urma, vointa autolimitata a fiecaruia dintre noi, trebuie pusa in opera. Pentru a se intampla asa ceva este necesar sa angajam oameni, asa cum dvs. angajati la fima oameni pentru a da viata prevederilor Statutului. Acesti oameni au asadar sarcina sa execute vointa fundamentala din Constitutie, intai dezvoltand-o sub forma legii, iar mai apoi executand-o. Un astfel de angajat a fost – sau a trebuit sa fie – dl. Adrian Nastase, in calitatea sa de prim-ministru.
Sarcina principala Guvernului al carui prim-ministru a fost domnia sa ar fi trebuit sa fie urmatoarea (v. textul Constitutiei): sa asigure realizarea vointei exprimate de Programul de guvernare 2001-2004, acceptat de Parlament ca se poate executa si, respectiv, impune. Pe un exemplu, degeaba primesc prin retrocedare “calicii” din Vaslui doua ha. de pamant, daca n-au cu ce sa-l munceasca, daca n-au posibilitatea sa fructifice roadele lui. Guvernul ar fi trebuit in acest caz sa le asigure si posibilitatile de exploatare, de vanzare etc. Asa ca, neavand cum sa munceasca pamantul, neavand, cel putin in primii ani de dupa ‘89, locuri de munca la oras, care s-au tot imputinat in urma “privatizarilor” si din alte cauze, stransi cu usa de nevoile zilnice, oamenii au vandut loturile primite prin retrocedare, asa cum isi vand azi vacile, oile, caii, pe preturi de nimic.
S-a achitat dl. Adrian Nastase, in calitatea sa de prim-ministru, de obligatia constitutionala sus-citata? Pentru a putea raspunde va rog sa revedeti textul din Programul de guvernare pe 2001-2004, pe care l-am reprodus, sa va aduceti aminte de inundatiile din 2005, respectiv de uneltele si agregatele care s-au putut gasi la acea vreme pentru a le putea face fata – daca va mai aduceti aminte, a fost necesar sa vina o echipa din Ungaria cu niste pompe, ca pe la noi nu s-au putut gasi astfel de scule. Unde erau sculele noastre?! Pai, pe la “privatizati”, care le-au achizitionat pe preturi de nimic de la fostele unitati de stat, care au fost lichidate.
Din textul la care fac trimitere se vorbeste doar de proiecte si de monitorizare informatizata; cu proiecte scrise pe hartie si, respectiv, cu calculatoare nu se stopeaza dezastrele produse de inundatii.
Dl. Adrian Nastase ar fi trebuit sa asigure realizarea Programului de guvernare; las asadar la aprecierea domniei voastre daca a facut-o sau nu. Si in acest sens va invit sa cititi tot Programul, care este publicat in Monitorul Oficial, partea I, nr. 700/2000, si sa comparati dispozitiile sale cu realizarile.
Va dau dreptate: oamenii nu trebuie sa primeasca pomana de la stat. Dar cand statul devine nelegitim – ori este confiscat ori se transforma in baron -, el trebuie rasturnat. Statul legitim este – sau trebuie sa fie – al fiecaruia dintre noi, sa lucreze pentru fiecare dintre noi, in sensul de mai sus; cand acest lucru este realizat, el n-are cum sa ne dea de pomana – este ca si cum ne-am da noua insine de pomana. Dar aduceti-va, va rog, aminte de gesturile fostului Primar al Bacaului, care impartea pomana sub forma de bani chiar in biroul sau de Primar. Cum trebuie interpretat un astfel de gest?
“Conditiile economice actuale” sunt rezultatul activitatii de 17 ani – la care se adauga cei, multi, de dinainte – a celor care ar fi trebuit sa execute pentru noi; dl. Adrian Nastase este unul dintre acestia.
In alta ordine de idei desigur ca munca de medic este mai atractiva; dar uitati-va, va rog, in statistici si veti vedea cati copii din mediul rural ajung la facultate – cca. 2 la suta. De ce oare doar atati?
Intr-un stat, toate sectoarele de activitate se leaga intre ele. Guvernul are misiunea sa asigure functionarea intregului sistem de putere, iar Presedintele Romaniei are obligatia sa vegheze ca sistemul sa functioneze bine. In aceste zone trebuie cautati responsabilii pentru starea de lucruri existenta azi in Romania, stare care, intre altele, a impins cateva sute de oameni, dupa cum s-a aratat astazi la Antena 3, sa devina sclavi in Cehia – oamenii s-au dus sa-si caute acolo de lucru si s-au trezit fara contracte de munca si fara acte.
Daca la firma dvs. ipotetica lucrurile s-ar intampla cum se intampla azi in Romania – chestiunea gunoaielor este un exemplu -, cum ati reactiona?
Aici este smecheria: de vreme ce statul este – sau trebuie sa fie – al tuturor, el este perceput ca fiind al nimanui; dar inchipiuiti-va, va rog, lipsa statului: ati mai putea infiinta firma?
Un om care se aventureaza sa capete o functie sau o demnitate publica trebuie sa stie din capul locului ca este – sau trebuie sa fie – un executant, nu un stapan. Cand executa bine, lucrurile merg bine si poporul il poate chiar rasplati; cand nu, se nasc situatii precum cele din orasul vasluian Murgeni, in care cvasitotalitatea cetatenilor formeaza lista foamei. Chiar de-ar fi un caz izolat, este grav.
Eu nu il invinovatesc pe dl. Adrian Nastase, ci il fac responsabil de o serie de stari de lucruri existente in Romania de azi. Si este firesc sa fie asa, de vreme ce domnia sa a indeplinit functia de prim-ministru. Si am speranta ca va gasi resursele sa se confrunte pe acest blog barbateste, aratandu-ne unde – si de ce – suntem nedrepti cu domnia sa, care sunt lucrurile bune pe care le-a facut.
In sfarsit, domnule Sandu, va marturisesc deschis ca imi displace modul in care intelegeti sa folositi gramatica limbii noastre; daca ea da posibilitatea de a putea folosi formule de politete in conversatie, nu va sfiiti sa le folositi.
Al dvs., Valeriu Mangu
august 6, 2007 la 7:55 pm
@Klaus Steinberg:
De ce nu-ti iei si tu, Klaus, un job ca lumea? Pe bune acum… Tu ai nevoie de munca, mai, baiatule…
august 6, 2007 la 8:14 pm
@AdiM
Excesele de imoralitate ale papilor din perioada Renasterii nu scuza vehementa invectivelor lui Luther, “cel mai proeminent reprezentant al grobianismului din timpul sau”. Hans Kung, Iudaismul. Situatia religioasa a timpului (Bucuresti: Hasefer, 2005)
Luther a fost un dezechilibrat psihic cu probleme inca din copilarie. Vezi excelentul studiu al lui Erick Ericson, Young Man Luther.
@Herr Steinberg
Arianismul tagaduia divinitatea lui Hristos. Cum se impaca aceasta cu adeziunea dvs. la lutheranism, de vreme ce Luther avea, ca principiu de baza al Reformei sale, pe langa “Sola Scriptura, Sola Gratia, Sola Fide” si “Solus Christus”?
august 6, 2007 la 8:24 pm
Vacanta placuta!
august 6, 2007 la 8:31 pm
Mai lasati-o moarta cu masoneria asta, probleme reale ale romanilor sunt altele. Eu unul nu sufer de mania conspiratiilor.
august 6, 2007 la 8:54 pm
Herr Steinberg,
esti pentru o Romanie puternica? Cand a fost Romania “puternica”? Ce Dumnezeu, vorbim prostii… I-a intrebat cineva pe fratii de peste Prut daca vor unirea cu tara-muma? Ei se considera “moldoveni”. Pentru ei romani sunt “miticii” din Bucuresti si imprejurimi. Pana sa ne distruga odioasa masonerie, care este o mare comedie, ne distrugem noi insine.
august 6, 2007 la 9:19 pm
PS Chiar daca va este greu, de ce nu lasati celularele deoparte, mesajele de pe blog, de asemenea? Sunt sigura ca se va intelege aceasta nevoie de respiro. Deconectati-va, sunteti in vacanta doar.
Acordati timp real si in integrum.
Nu regrete, nu vorbe. Fapte. Pozitive. Si numai pentru ai Dvs.
Cred ca cea mai buna ascultare de sine este in varianta sa de comunicare reciproca, iar 4 este singura cifra corecta.
august 6, 2007 la 9:26 pm
Raspunsuri la (unele) comentarii si intrebari.
O sa incep cu persoana de-si spune ” tanar de stanga”.
Stimate Nik,
vad ca nu intelegeti cum de se impaca Arie cu Luther, fiindca , ziceti, dvs., Arie constesta divinitatea lui Hristos. Cred ca teza dumneavoastra este falsa prin premize: Arie nu contesta divinitatea lui Hristos, Arie contesta faptul Isus este egalul lui Dumnezeu. Niciunde in Evanghelii nu vetzi gasi o referinta in care Isus sa fie zis: Eu sunt Dumnezeu ! O singura data, dar metaforic, El Spune : caci eu si tatal aceasi voie o reprezebtam.Peste tot el spune ca nu face voia lui ci a Tatalui care l-a trimis. Asta zice scriptura. Luther este cel ce a restabilit legatura directa dintre Dumnezeu si OM, scurcicuitand armata de calugari si popi de atunci. Luther a spus ” Solo Scriptura ” pentru a se lepada de ” Traditia ” adaugata de fiece Papa sau imparat dupa cum visa fiecare. Daca ai fi fost mai curios ai fi aflat ca la inceputuri ( sec IV ) locuitorii de atunci ai Daciei erau Arieni ( de religie) la Sinodul de la Niceea participand si episcopul Ulfilla al locuitorilor de la nord de Dunare. La Niceea,Constantin ( un depost care ucis pana si membrii familiei lui ) a dictat ce e ” canonic ” si ce nu. Peste 40 de Evanghelii au fost aruncate la cos. Asta e insa o discutie mai lunga .
Pentru Aya:
In vizita facuta in Chile , unde i-a adus laude Pinochet a avut ca mana drepta pe seful Opus Dei. Fara intentia de a va jigni, va rog totusi, sa cautati mai mult despre legatura stransa dintre Woytila si Opus Dei.
Pentru Red Angel
Ce munca imi recomandati ?
)
Fratilor, nu confundati credinta cu biserica ! Biserica este o institutie ce se foloseste de credinta . Eu unul cred ca exista doar un singur Dumnezeu, recunoscut atat de crestini cat si musulmani , numai ca ei ii spun Alah.( in traducere inseamna Dumnezeu) asa cum nemtii zic Got,francezii Dieu,englezii Lord, etc.
august 6, 2007 la 9:38 pm
respectele mele si vacanta frumoasa! as fi venit la cotroceni dupa cravata,dar…
poate peste doi ani!
august 6, 2007 la 9:52 pm
AN
pai matale ai fost la catafalc? ca nu te-am vazut… pai daca n-ai fost – ai pierdut!
august 6, 2007 la 10:37 pm
Klaus Steinberg
ideea ta cu un dumnezeu=allah doar pt ca e acelasi cuvint in limbi diferite este cel putin puerila. daca vei citi coranul iti dai seama ca allah nu prea e acelasi cu jehova.
august 6, 2007 la 10:49 pm
Tinere de stanga…Romania a fost puternica!Intre cele doua razboaie mondiale.Daca nu intervenea sceleratul de Hitler si cu javra de Stalin,cu siguranta ca acum alta ar fi fost soarta acestei tari.Tari ca Italia,Grecia,Portugalia,Spania,ar fi fost cu mult in spatele Romaniei.Nu a fost sa fie!Asta nu inseamna insa ca viitorul nu e si al nostru.In legatura cu Basarabia;a fost,si trebuie sa redevina pamant romanesc.Moldova lui Stefan cel Mare,se intindea pana la Nistru.Si sa stii ca romanii de peste Prut chiar vor unirea cu Romania.Numai ca nu prea i-a intrebat nimeni din conducatorii lor de pana acum,de frica unui raspuns sincer.Lui Voronin nu-i surade deloc perspectiva,si nici celor care s-au invatat sa fie tratati ca niste demnitari de rangul intai,cu bodyguarzi si girofaruri…Daca Basarabia revine la la starea ei normala,naturala,care e o parte a Romaniei,cu judete,comune si sate,atunci toate privilegiile acestor sugaci se vor duce pe apa sambetei.
august 6, 2007 la 11:22 pm
Cam multi prosti graviteaza acum aici. La inteligenta mea, n-am alta alternativa decat sa ma retrag. Astept vesti din Nord, domnule Nastase…
august 6, 2007 la 11:39 pm
Dragul meu PCH,
recunosc, eu nu am citit Coranul decat 15-20 % , dar daca mata ai fi tacut si te-ai fi informat inainte sa postezi , filozof ramaneai ! Uite, am sa postez explicatia in franceza , fiindca e mai accesibila:
La Sainte Trinité
……
Il y avait un seul Dieu, que les musulmans appelaient Allah, les juifs Yaveh et les chrétiens Dieu le Père. C’était une seule et même personne ,aujourd’hui c’est chose admise “…
In traducere suna : Exista un singur Dumnezeu, pe care musulmanii il numesc Allah , evreii Yaveh si crestinii Dumnezeu tatal. Este o singura si aceeasi persoana , astazi acest lucru fiind acceptat..( de toti , se subintzelege )
august 6, 2007 la 11:42 pm
De multe ori se intampla domnule Nastase ca vacantele si calatoriile sa fie mai obositoare decat o zi de lucru.
Si eu imi doresc sa recitesc “Fratii Karamazov” dar timpul si activitatile cotidiene nu ma lasa. Mi-a ramas doar obiceiul cititului in cada
Cu stima Alexius
august 7, 2007 la 1:26 am
Romania deci?
Asa careva sa zica?!
august 7, 2007 la 2:06 am
Un articol din Rom lib imi confirma banuielile ca PD nu putea face o alegere aproape nenaturala pt. ei, si anume a sprijini un candidat cu 4 doctorate… (Ce fel de semnal ar fi fost asta pt. cadrele partidului? Ce-ar fi inteles din asta senatorul Marinescu? Dar tovarasul de drum Flutur?)
Iata un pasaj:
“Sustinatorii” lui Daniel, considera sursele noastre, mai au un motiv de trecut pe raboj: cultul personalitatii intretinut prin postul de radio Trinitas si de cotidianul Lumina, detinute de Mitropolia Moldovei si Bucovinei, care nu fac altceva decat “propaganda”. In plus, exista nenumarate nemultumiri in randul preotimii. De cele mai multe ori aceste conflicte locale, afirma sursele noastre, “sunt alimentate de spiritul autoritar care-l caracterizeaza pe Daniel”.
Totusi, indiferent de motivele pe care le au, sustinatorii Mitropolitului Daniel ii depasesc pe cei ai lui Teofan: “Daniel a stiut sa isi faca multi prieteni, mai ales din cei care nu ii sunt subordonati. Majoritatea ierarhilor romani din strainatate ii este fidela lui Daniel, avand si aceeasi viziune ecumenica”.
Nu in ultimul rand, si politica isi baga coada. “Daniel este favoritul PNL, pe cand Teofan este sprijinit de PD”, mai sustin sursele noastre.
Spiritul autoritar al lui Daniel… Suna cunoscut acest refren. Multi prieteni printre cei care nu ii sunt subordonati; aceasta fraza este suficienta pt. a-l oripila pe Traian Basescu. Aia-s prieteni? Sa fim seriosi… Nu au vorbit inca despre aroganta lui Daniel; probabil se va intampla in curand.
Totusi, impresia mea este ca in Biserica apele sunt impartite intr-un mod mult mai corect decat apele laicilor; ar trebui si laicii sa se imparta in ecumenici (mare parte din cei 322 + Patriciu + partea din societatea civila care i-a intors spatele lui Basselini) si traditionalisti (aici biodiversitatea este remarcabila: Ioan Rus, Emil Poc, Mona Musca care in 2004 si-a reluat bunele obiceiuri de delatoare pe care le-a dobandit in studentie, distinsul domn Talpes, domnul Flutur, primarul Stefan, unul si unul…)
august 7, 2007 la 7:37 am
Herr Steinberg,
Dar acum cine mai are respect pentru aceste institutii invechite? Ce relevanta mai au galcevile confesionale cand lumea munceste de dimineata pana seara pentru o bucata de paine azvarlita de exploatatori.
Pentru un simpatizant lutheran, nu prea cunosti Biblia. Reformatorul avea ca principiu Sola Scriptura. Nu vreau sa ma obosesc sa iti dau zecile de citate din Evanghelii si din epistolele pauline, care sustin teologie Sfintei Treimi, “o substanta in trei ipostasuri”, cum marturisesc Sinoadele Ecumenice. Mai citeste…
Prea vezi conspiratii peste tot. E adevarat ca bisericile nu au fost “usa de biserica”
Lasa-l pe Constantin. A fost un politician care a consfintit mariajul Stat-Biserica.
Nu confund credinta cu Biserica, Doamne fereste. Credinta este subiectiva, Biserica este o institutie colectiva, relativ obiectiva prin canoane, marturisiri de credinta etc. Traim in era subiectivismului, bisericile nu au nici un viitor in forma clasica. Comunitatile traditionale, izolate, sunt maturate de tavalugul mondializarii.
De aceea si nationalismul tau mi se pare desuet. Mai ales ca nu pari etnic roman, daca numele tau este autentic. Eu am un nume pur romanesc, dar nici nu ma consider roman, sau nu ma preocupa romanitatea mea. Eu sunt un cetatean al lumii.
august 7, 2007 la 7:45 am
@Red Angel
la austrieci si la nemtii, fratii lui de sange.
Ai dreptate cu jobul lui Klaus. Herr Steinberg ar face cariera intr-o multinationala. Presupun ca stie foarte bine engleza si germana, cel putin. Cu aceste calitati si cu spiritul analitic de care da dovada, il vad intr-o “senior position” intr-o companie de succes. Mai ales ca “am vandut tara”
august 7, 2007 la 8:01 am
@iceflame
Mai lasa, iceflame, propaganda asta de tip taranist, ca nu o mai cred nici copiii. Ce, mai suntem in perioada 1990-1995, cand laudam virtutile Romaniei interbelice? Ne extaziam la gandul unei Romanii puternice? Si aceasta este o desertaciune…
Intreaba-l pe domnul prim ministru, ca e si sociolog, ce date statistice avem in legatura cu Romania interbelica. Citez din memorie, ca nu sunt de meserie: 80 % din romanasii nostri traiau la tara in conditii infecte. Mancau mamaliga cu ceapa, si, poate, cine stie, cand le dadea voie taica popa, o data pe an, cand nu era post, ceva carne de pui. Analfabetismul era in floare. Familiile faceau cate zece copiii, cum ii sade bine unei natiuni din lumea a treia.
La oras, era ceva mai bine. Lasand la o parte conditiile mizere in care traia clasa muncitoare
(aici o sa ma acuzi ca sunt de stanga), sa spunem, ca prin munca asidua, se formase o oarecare “patura” mijlocie, de mici mestesugari, afaceristi, comercianti.
Acum, da-mi voie sa te intreb. Care era componenta etnica a acestei paturi relativ afluente? Mostly Jewish, Greek, German, Hungarian (in Transylvania). Aici in sud existau comunitati puternice de aromani, turci, armeni, greci, tatari, lipoveni.
Printr-o politica legionara, nationalista tampita, continuata de Cizmarul din Scornicesti, minoritatile etnice au fost vandute. Rezultatele se vad.
In concluzie, Romania interbelica prospera este o iluzie mic-burgheza, iar prosperitatea, cata a fost, nici nu se datoreaza etnicilor romani indopati cu mamaliga.
august 7, 2007 la 9:59 am
Uitandu-ma pe comentariile de mai sus, incep sa cred ca nu ne-am imbecalizat cu toti. Imi place cum scrieti, sunteti oameni inteligenti, cultivati si ma bucur sa aflu lucruri nestiute de mine. Consider, categoric, ca sunteti superiori “neptunistilor” de serviciu. Iar scrierile domnului A.Nastase sunt niste note de calatorie foarte placute la citit.Bravo domnilor!Romania are nevoie de capetele voastre luminate. Lia
august 7, 2007 la 10:40 am
Lia, sunt de acord cu tine.
Asta e paradoxul “stangii” in Romania, ca este asociata cu cei needucati. Dar cel care lucreaza cel mai bine in interesul nostru este chiar Traian Basescu, care, desi se pretinde de dreapta, vine cu un model populist, de atragere a maselor needucate. Deci, intelectualii, cu exceptia “neptunistilor de serviciu”, ca sa te citez, se vad in mod natural impinsi spre partea stanga a esichierului politic.
august 7, 2007 la 11:47 am
Lia,
Bloggerii pe care-i lauzi ( si intre care ma numar, cu onoare) ar putea fi superiori “neptunistilor de serviciu” daca am conveni ca ideile pe care le sustine fiecare ierarhizeaza oamenii si, de asemenea, ca ideile taberei “anti-Basescu ” ar fi “superioare” celor “pro-Basescu”.
Altfel, daca ne referim la inteligenta si cultura, asa cum mi se pare mie ca faci in comentariu, e mult mai greu sa stabilim ierarhiile pe care le stabilesti tu.
Daca vrei, poti acuza pe cei despre care vorbesti de oportunism, imoralitate(sau amoralitate, macar), orice altceva. Va trebui s-o faci, insa, singura, eu nu te voi sustine (n-am nici o dovada). Nu-i acuza, insa, de lipsa de inteligenta sau de cultura. Esti mult prea departe de realitate.
Poate nici nu trebuia sa scriu acest comentariu, dar simteam nevoia sa pun lucrurile la punct.
august 7, 2007 la 12:26 pm
@Un tanar de stanga
“Excesele de imoralitate ale papilor din perioada Renasterii nu scuza vehementa invectivelor lui Luther”,spui. Nu, pentru nici un om normal al zilelor noastre.
Pentru cei din secolul XVI(intre care si Luther), carora prezenta Antichristului le parea ubicua, ele nu erau decat in sensul in care si Mantuitorul a adresat invective negustorilor din Templu.
Gandeste-te ca crestinatatea se simtea in acei ani mai amenintata ca oricand : turcii intrasera deja in Europa si se apropiau de apogeul puterii lor ( epoca lui Soliman Magnificul), cei mai mari printi crestini (Carol Quintul si Francisc I) isi disputau intaietatea fara a realiza unirea necesara in fata pericolului (regele francez se arata dispus sa faca orice alianta pentru a-l invinge pe imparat, inclusiv cu turcii!), regii catolici (Isabela si Ferdinand) mureau si nimeni nu le continua opera,regele Angliei(Henric al VIII-lea) renunta la dreapta-credinta doar pentru a-si satisface poftele carnale, iar conclavul cardinalilor parea sa aleaga papii sub inspiratia necuratului, nu a Duhului Sfant. Ce putea fi mai inspaimantator? Parea evident ca Antichristul castigase lupta.
Asta a fost epoca.
Iar dezechilibrul psihic al lui Luther, “inca din copilarie”, nu-si are locul aici. Nu era foarte greu in epoca ca un copil sa aiba probleme psihice. Ei erau considerati atunci (inclusiv juridic!) niste adulti mai mici, astfel incat aveau aceleasi responsabilitati si obligatii (drepturi, cate-or fi fost) cu adultii. Nu trebuie sa fi fost neaparat cazul lui Luther, dar nici nu cred ca e relevant pentru subiect.
august 7, 2007 la 12:37 pm
@AdiM
Ai drepatate, nici nu stiu cum am ajuns la Luther. A, discutam cu Klaus. Da, hai sa o lasam moarta cu Luther. It’s ancient history, nu mai intereseaza pe nimeni.
august 7, 2007 la 12:57 pm
@ iceflame
Iluzii,iluzii,iluzii…
Romania interbelica, “puternica” cum spui, s-a prabusit cand sistemul de aliante prin care se punea sub protectia Angliei si Frantei n-a mai functionat.S-a prabusit fara a se apara macar.
Putem sa ne iluzionam si c-am fi fost inaintea tarilor pe care le enumeri, daca soarta cruda…
Inaintea Italiei, zici? Hm, mi-e greu sa cred. Nici macar la fotbal, fir-ar sa fie.
august 7, 2007 la 1:17 pm
FOREVER IN BLUEJEANS!
Ploaie si furtuna cum m-am mai trait demult.
In Bucuresti, totul a inceput ieri seara. Fulgere teribile, asa cum se vad doar de pe tarm, departe, cand e furtuna in largul marii. Tunete naprasnice.
Nu pentru ca nu-mi e teama de furtuna nu m-am temut (tautologie doar aparenta! ): in sufletul meu de indragostita de acel “preot” al power flower- l-am numit pe Motu- stiam ca era un recviem pentru el.
De undeva, parea a i se auzi si glasul:
“Si-avantul nou Puterea schioapa-l frange,
Si glasul Artei, Legile-l sugruma,
Si-i dascal Mintii doctorul Prostie,
Si numele-Adevarului e gluma,
Si rau-i sus iar Binele-n robie”.
Nimeni nu a stiut- si, probabil, nu va mai sti- sa recite, ca Motu, versurile acestea din Sonetul 66 (Shakespeare).
Ca o sumbra concluzie, ultimele versuri ale aceluiasi sonet vestesc locul gol lasat de Motu Pittis:
“Satul de toate, mi-as dori pieirea,
Dar daca mor, pustie-mi las iubirea”.
Pustie si pustiita iubirea de frumos, de libertate a spiritului. De POWER FLOWER- al carei spirit, Motu l-a pastrat viu; de la acest spirit imi iau si eu seva.
In dimineata asta- furtuna in Bucuresti.
O iau in piept (umbrela mea se revolta permanent, dandu-se peste cap).
Ma duc sa-l vad. O ultima oara, in forma sa material-terestra.
Teatrul Bulandra.
Ii strag usor bratul stang.
Odihneste (oare?) imbracat in negru, cu manusi albe.
Inteleg.
Dar, pentru mine va ramane acelasi: forever in bluejeans!
Peste mai putin de o jumatate de ora, va ajunge sub cripta.
Drum fara obstacole, spre Lumina, Motu !
Iubit rebel, promit sa-i invat pe toti: nu conteaza cat de lung ai parul!
Dumnezeu sa te odihneasca in pace, Florian!
august 7, 2007 la 1:42 pm
@
Sandu
Mi-am dat seama imediat ca era vorba despre “mon semblable, mon frere”.
Cat despre comparatie: cel care o va fi facut, va fi stiut ce face?
Sadica? Hmmm!
Era vorba doar de proba initiatica- evident un demers serios.
La gradele precedente, obligatoriu se mai ia cate un vin (altfel “aspirantul” chiar se “otraveste”, in unele cazuri- le poisson sans boisson est un poison, stii doar!). Se mai ia si cate o tzuica, in anumite “grade”.
Dar, astea nu-s cine stie ce incercari problematice.
Proba serioasa se da cu vodka ruseasca.
Din aceasta cauza, la “33″ e “marea incercare” !
august 7, 2007 la 1:44 pm
@ Aya
Regret ca n-am sanse sa ma alatur Lojei Gastronomice. Gusturile mele culinare nu bat cu cele ale venerabililor sai membri. ( Prefer bucataria mediteraneana, cu fructe de mare si peste – somon proaspat, bine gatit, insa, nu fume!).
Asta e, mi-ar ramane ordinul Cavalerilor de Balta.
august 7, 2007 la 1:54 pm
@john doe…si altii
daca va spui ca si marean “asfalte – almanahe” e mason…ce mai ziceti?
mai postati kilometri de mesaje superdocumentate..superinteligente..etc…despre masonerie.si alte plante medicinale?
ia!
august 7, 2007 la 2:08 pm
Klaus Steinberg
nu toate religiile monoteiste adora acelasi zeu. nu este o problema de nume ci una de credinta. zeul adorat este definit de credinta prin care este adorat. dumnezeul evreilor nu are cum sa fie dumnezeu crestinilor pt ca unul dintre ei a avut un fiu, celalalt nu. iar allah este diferit de ceilalti prin invataturile si tipul de credinta promovat.
august 7, 2007 la 2:20 pm
@ PCH,
Asa e, cum ii raspunzi domnului Steinberg. Altfel, din credinta ar mai ramane o insiruire de evenimente ( Isus a fost evreu, deci a avut acelasi Dumnezeu cu acestia), Profetul a fost inspirat de Arhanghelul Gabriel (deci si de Dumnezeul pe care-l reprezenta acesta), s.a.m.d.
E mai mult de atat!
august 7, 2007 la 2:40 pm
@Aya
Vise Aya, vise
N-am ajuns decat pe acolo unde unghiile ti-s in pericol.
august 7, 2007 la 3:05 pm
Aya
Pentru gradul 32 in Loja Gastronomica in loc de Musaca de vinete propun un delicios ghiveci calugaresc in care pui toate legumele pe care le ai prin casa vinete, dovlegei, cartofi, morcovi, fasole verde, ardel gras, mazare, rosii, ceapa, cativa catei de usturoi la care adaugi dupa gust sare si piper iar dupa ce toate au fiert mai presari niste patrunjel verde pe deasupra.
Ei ce zici sar direct la gradul 32? La gradul 33 nu aspir ca nu sunt Hristos sa inmultesc pestele…
august 7, 2007 la 4:44 pm
Am ezitat mult inainte de a mai face un comentariu, legat de un post anterior care m-a enervat (temperament coleric, asta e!) si caruia i-am raspuns deja. Desi subiectul e, sper, depasit, mai adaug ceva:
Constat si eu cu stupoare, domnule Nastase, ca nu sunteti singurul care-si petrece concediul in aceasta perioada. Ca sa vezi, “coincidenta”, mai sunt si altii. In august, va dati seama?
august 7, 2007 la 5:41 pm
@PCH
You are right. Lasa-l pe Steinberg, ca nu il poti convinge. Vede conspiratori peste tot. Precis crede ca suntem masoni.
august 7, 2007 la 7:37 pm
@
Sandu
Dragul meu, sa stii ca am memorie buna!
Imi amintesc de ce scriai: noptile albe, Sankt Petersbug-ul vazut dupa chefurile cu prietenii, vodka ruseasca.
La ce “initiere” (“intarcat”) mai mult poate aspira cineva?
Recunoaste, in loja asta, “33″-ul e atragator.
P.S. Modestia e calitatea celui care nu are o alta. Dupa cum se poate vedea chiar si cu ochiul liber, tu ai din belsug.
august 7, 2007 la 7:43 pm
@
nordclarisa
Ba bine ca nu!
Bun venit in loja gastronomica!
august 7, 2007 la 7:49 pm
@
Ina
Punct ochit- punct lovit! “Asfalte” i-a dat gata pe toti!
Te invit in loja gastronomica!
august 7, 2007 la 7:58 pm
@
AdiM
Precedentul a fost deja creat cu Nordclarisa careia i-a fost acceptata varianta alternativa: musaca- ghiveci calugaresc.
Propunerea ta se admite (propune, te rog, si “gradul” pentru alternativa).
Loja noastra e spatioasa!
Bun venit!
august 7, 2007 la 8:12 pm
Caracatita la gratar cu sos tzatziki si lamaie – asta ar fi gradul pe care l-as trece oricand cu ochii inchisi.
Scoici fierte in sos de usturoi – oricand, iar, cu uneltele necesare(pentru desfacerea scoicilor).
Salata de fructe de mare – o-ho!, asta nici macar nu e o incercare.
Paella – daca adaugi si asta la gradele Lojei, ma tem ca postul de Maestru Venerabil devine disputat.
Pune la toate salata greceasca (stii tu, cu feta) si ti-am uzurpat deja pozitia.
Mai bine lasa-ma la Cavalerii aia de Balta…
august 7, 2007 la 9:07 pm
@Aya
Ah, nu am probleme cu accesul la ritualul de initiere, Vorbeam de confirmarea gradului.
august 7, 2007 la 9:52 pm
@Aya
mersik…vin cu placere…
ce ziceti de niste piept de pui…uns cu diverse: ulei de masline….putin otet balsamic (putin..asa de kiki)….infasurat in rosii, ardei, ceapa, felii de portocala….strugure, caise, patrunjel, (si ce va mai incanta….e libera proba..)…si impachetat in staniol….totul facut la gratar!
yumm – yumm
august 7, 2007 la 10:30 pm
Concediu placut ! Am calatorit in nord acum 25 de ani si a ramas pentru mine o foarte frumoasa amintire. Mi s-a parut o alta lume din foarte multe puncte de vedere… Dar poate intre timp va ganditi si la INTOARCERE si la modul cum s-ar putea face cunoscut marelui public rolul foarte important al Parlamentului bicameral intr-un stat democratic : sau aveti alta parere?
august 8, 2007 la 8:52 am
@Aya
o completare: la puiul ala…merg si cateva smokine….asa..taiate in feliute mici
august 8, 2007 la 9:59 am
Buna ziua.P.S. la P.S.Cred ca nu va asumati modificarile in grila de programe a postului ROMANTICA TV.Vacanta placuta
august 8, 2007 la 11:05 am
Apropo de romanii care lucreaza pe vapor. Poate ii intrebatzi domnule Nastase ce studii au. S-ar putea sa fitzi surprins.
Am multe cunostintze in cercul meu de prieteni, tineri, medici stomatologi, economisti, ingineri care lucreaza ca stewarzi sau vanzatori pe astfel vpoare sau la linii aeriene straine. OK, nu strica sa cunosti lumea la prima mana la o varsta timpurie, te ajuta sa iti calibrezi sistemul de valori, insa nu e totusi pacat ca nu sunt folositzi de societate in meseria in care s-au pregatit, de multe ori cu mari eforturi financiare?
august 8, 2007 la 11:18 am
@
AdiM
La “gastronomici” pozitiile sunt interactive.
Sigur ca exista, totusi, un supervizor al interactivitatii.
Mda, din regie mi se spune ca ti s-a confirmat admiterea.
P.S. Lasa-i incolo pe ceilalti! Sunt furnizorii nostri!
august 8, 2007 la 11:22 am
@
Sandu
Noi am infiintat, noi supervizam (confirmam, ca sa folosesc verbul propus de tine).
Re-confirm!
P.S. Ti-am mai spus ca modestia e calitatea celui care nu are o alta- iar tu ai din belsug!
august 8, 2007 la 11:33 am
@
Ina
Pentru Dumnezeu, tin cura de slabire (nu pentru ca as fi vreo grasa, dar, ca orice muiere, vreau sa fiu superba la mare)!
Oricat mi-as “intoarce rotita” ca sa cred cand imi spun ca nu-mi trebuie sa pap una sau alta (nu-mi e usor- sunt une gourmee, cum spun francezii!), ce crezi ca se intampla cand vad propuneri ca ale tale?
Sigur ca se admite! Dar sa nu fie numai o singura bucata la portie!
P.S. Bag sama ca va trebui sa infiintam si grade “hors concours”.
Pentru unii ca tine si AdiM.
Sunteti doi sadici! Si, uite-asa devin masochista!
august 8, 2007 la 9:28 pm
@Aya
Nu ingrasa…..parol!!!
e piept de pui la gratar….e facut in nenorocirile alea de arome “inocente”…nu ai nevoie de garnitura…servesti legumele@fructele alaturi…
apa minerala / spritz usor…
poti sa inlocuiesti puiul cu peste alb…si iese o alta nebunie gustoasa!
a….si ceva mai consistent, dar bun:
carne vitel@ce mai preferi (eu pun vitel@pui@porc slab) – tocata….cu ceapa, un pic de usturoi…sare, piper…asa de gust…asezata in forma de colacel intr-o cratitza….unsa cu ulei de masline, in mijloc si pe margini pui rosii (multe de tot), ardei (de toate culorile), suc de rosii (condimentat cu ce vrei tu….), un piculetz de vin rosu (un pic…un pic)
si la cuptor….cam o ora
din cand in cand “colacelul” de carne trebuie “mangaiat” cu sosul de rosii
iese teribil de gustoasa!
o felioara din carnitza asa preparata…cu o salata (rosii, ardei, ceapa, leustean, castraveti…otet, zahar, sare)….
yummmmmmmmmmm
august 9, 2007 la 12:53 pm
@
Ina
Daca mai aveai nevoie sa convingi ca pentru tine trebuie infiintata, la “gastronomici”, pozitia de Mare Maestru al Virtutilor Papilelor Gustative, cu aceasta reteta, ai reusit!
Si, ai devenit!
Stii ceva: si daca nu e buna bunatatea aia la cura de slabire, ce?
P.S. Fara spritz, te rog! Vin, pur si simplu (la propriu si la figurat!)!
Eu beau sec. Numai sec.
Am fost invatata inca de pe vremea cand vedeam paharele cu bautura doar in mana altora (mai sorbeam si eu, pe furis, ca orice copil) ca vinul nu trebuie stricat cu apa!
august 9, 2007 la 3:02 pm
@Aya
Ina
Cred ca mai este restaurantul chinezesc de la hotel Minerva. Un platou cu mai multe, predominand rata a la Beijing. Gustul de orez al Mao Tai-ului este suportabil dar se poate lua si vodca.
Cel mai bun biftec tartar La restaurantul de pe o insula in Cismigiu. La ore cand nu e aglomerat. Orchestra canta si discret la ureche.
La Capsa supa te testoasa. Neasortat miel cu fasole. Am invitat niste straini la Capsa si varza de la sarmale avea gust de petrol. N-am mai intrat pe acolo.
Daca voiai bucatarie romaneasca era un restaurant pe Maria Rosetti “Nicoresti” Zacusca cu ceapa natur si palinca. iorba de poec. Ciolan cu fasole si ardei copti. Clatite cu dulceata.
Cel mai bun sos Stroganoff la restaurantul hotelului Parc. Aveau si conopida murata.Am stat si pe la Flora, iar la Turist cand stateam mai prost cu banii.
In pasajul Victoria eray doua restaurante. Mercur acum este sala de jocuri. La etaj avea o sala mai aeresita. Mancaruri romanesti. In fata era un restaurant care avea afara scaune de nuele. Gustarile calde erau bune (ciuperci umplute).
La Restaurantul Spaniol costite de vita. Cu staniol la capat se mancau cu mana. Au urmat transformari si au expus o caracarita uriasa in vitrina. Apropo caracatita am mancat la Restaurantul Oamenilor de Afaceri printre lacuri.
Foarte prost se mananca la restaurantul hotelului Bucuresti si la Hilton pe colt. Inauntru la Hilton si la Inter am fost o singura data cu turma. La Intercontinental n-am intrat pentruca ma intimideaza.
La Pescarus se manca bine,dar era aglomerat. Am auzit ca privilegiatii aveau sus o sala dar, normal, n-am avut acces.
Am fost odata si la “restaurantul” Parlamentului. Impinge tava, mancarea in oale uriase ca la porci.
august 10, 2007 la 10:21 am
@Aya
sunt copleshita de asemenea onoruri…sa zicem ca raman un membru discret al Marii Loje Gastronomice.
@sandu
cel mai bun kebab? – pe Linzergasse – Salzburg
cel mai bun falafel? – langa primarie – Amsterdam
cea mai buna pizza? – pe vremuri (inainte de 89..deh, eram in liceu) – la nicoresti
cel mai bun tort -glacee? – evbident…tot in acea perioada…la bucuresti
o tempora!
august 10, 2007 la 1:47 pm
btw, cred ca Domnul Nastase isi face cruce:”io-te dom’le ce a devenit bloggu’ meu!!!”
sau poate nu…..mustaceste si pregateste niste retete…..
lupta e acerba!
august 10, 2007 la 2:52 pm
@
Sandu
La “elita restaurantelor”.
In anii ‘80, la Athenee Palace (chiar si la Braserie) se manca foarte bine. De la omleta cu ciuperci la caprioara. Aveau un vin colosal, de colectie. Imi amintesc, de exemplu, de Murfatlarul 1967 si 1968. Era bun si cel din 1969, cand s-au terminat celelalte (sau, erau pastrate sticlele ramase pentru “speciali”).
La “Capsa” era fara egal (preferam sa stau in Braserie, catre Calea Victoriei). Salau a la bonne femme (boeuf Stroganoff nu era chiar specialitatea casei, de aceea l-am evitat totdeauna), supa de ceapa (nu mananc supe si ciorbe defel- dar aceasta era o delicatesa), melci…inghit in sec (iar imi amintesc, iar se duce de rapa cura mea de slabire!).
La COS (cu numele schimbat in Parcul Trandafirilor) se manca un tartar de l-ai fi inghitit cu farfurie cu tot. Si se bea o vodka de parca o comandau special pentru locul acela.
La “Casa scriitorilor”, pe Calea Victoriei, s-a mancat agreabil pana cand Dinescu a facut mizeria cu “cedatul” cladirii (in pofida testamentului lui Sadoveau) unor indivizi care au “inventat” Restaurantul Il gattopardo (scump, dar, in schimb, prost). Acolo, cea mai importanta era atmosfera. iar bautura era chiar buna (si ieftina- ca si mancarea, de altfel).
La Nicoresti- da, se manca foarte bine. N-am mai fost pe acolo de destul de multa vreme. Chiar daca am trecut prin zona, nu am observat daca mai exista sau nu mai exista carciumica.
La Sarpele rosu era- cel putin la inceput- o atmosfera usor deliranta. Tipi care cantau, la tzambal, Bach, Paganini… Mergeam cu amicii la inceputul anilor ‘90 si ne uita Dumnezeu. Mancare multa si foarte bine gatita, bautura cat cuprinde. Atmosfera te indemna sa golesti, mereu, farfuria si paharul. Inca din acea perioada (eram in presa) am ramas in urma cu somnul! (N-am recuperat nici acum- onest, nici nu-mi place sa dorm, dar, din pacate, nu ma pot sustrage in permanenta).
Mercur! Da! Ce vremuri bune! Cea mai buna tuslama!
Intercontinental- n-ai pierdut nimic daca n-ai fost. La restaurante, scump si prost! Eu mai mergeam la subsol, la self, pentru a ma “restaura” pe fuga. Imi aminttesc, acolo, de salata berlineza si de “salata bucatarului” (foarte consistenta, cu jambon, sunca, telina, totul legat cu o maioneza cum n-am mai intalnit, desi sunt mancatoare de maioneza si nu o evit- mai avea tot felul de bunatati pe care nu le-am identificat)- amandoua foarte bine facute. In rest- ouale umplute sau salata de boeuf aveau gust de peste (evident, le evitam; aveam sa aflu ca incepusera sa hraneasca gainile cu faina din peste- de unde si respingatorul gust amestecat). Buna si patiseria (aveau laborator propriu, desigur).
Cele neconsiderate “de elita”, dar unde totul era cum nu se poate mai bine:
“La Pestera”, in Piata Rosetti!
Acum au distrus totul facand un fel de loc in care se iau baghete cu nu-stiu-ce si altele de gen.
Sus, era asa-zisa braserie, cu cateva mese. Aveau rom cubanez nebotezat si vodka ruseasca.
Chelneri- putini. Ne cunosteau, deja. Stiau ce sa aduca fara sa li se ceara- doar facand un semn discret care se traducea prin “la fel?”.
La subsol- restaurantul. Gateau lucruri simple, obisnuite vreau sa spun- dar aveau un gust dumnezeiesc! Si faceau (nu puteau fi din comert!) niste castraveciori murati (si in otet si in saramura) cum jur ca n-am mai mancat decat la bunica mea.
Veneau actorii de la “National”.
Mi-l amintesc pe Dinica cum mai bea cate un pahar in plus (ce blanda sunt) si declama, amestecand replicile din mai multe roluri, cu voce atat de puternica incat noi ceilalti nu ne mai auzeam vorbind.
Singurul care stia sa-l faca sa taca era un chelner batran. Venea cu un carton gros, dreptunghiular, cam cat un A3 si cu o bucata de stinghie de lemn. Sprijinea cartonul, cu latura mare, pe lemn, il ridica, apoi il lovea puternic de stinghie si striga:” Motor! Scena 3″ . Dinica tacea, brusc, facand ochii mari si rotunzi ca de motan. Dupa vreo jumatate de ora o lua de la capat- la fel si chelnerul.
Mi-l amintesc pe Adrian Pintea- Dumnezeu sa-l odihneasca.
Pe Radu Amzulescu.
Dar, sa nu-i mai numesc. Risc sa ratez pe cineva- si as fi nedreapta.
Cele mai dragi amintiri din epoca ma leaga (direct sau indirect, prin oamenii care veneau sau cu care veneam acolo) de Pestera!
“Dealu Mare”- pe Calea Floreasca. O carciumica aparent de cartier, dar extraordinar de bine tinuta. S-a pastrat pana acum cateva luni (cand patronul- fostul sef in perioada antedecembista care intamplator, se numeste Sandu!- a cedat spatiul unor libanezi sau iordaieni, nu stiu exact; nu stiu ce se va alege de ea). La Dealu Mare, mancarea avea preturi foarte rezonabile- iar sortimentele erau neinchipuit de bogate. Un bucatar de nota 10! Bautura- buna si nebotezata. Vodka ruseasca (sau poloneza, uneori) inca inainte de decembrie ‘89. Ce sa mai spun, dupa!
Cel mai bun snitzel parizian (nu-mi place cel vienez), cele mai bune ciuperci umplute, cele mai bune salate de tzelina cu maioneza- si, dupa caz, cu piept de pui, cu ciuperci sau cu altceva, cele mai bune chftelute, chiar cei mai buni cartofi- gatiti in fel si chip- acolo i-am mancat.
“Stropit” totul, desigur.
A, sa nu uit! Punea nea Sandu iste gogonele (el se ocupa,. personal, de asta) fara egal. Ceream doar zeama. Era limpede, gustoasa si rece. Mergea cu crochete de cascaval.
Sandu, ai uitat “Caru cu bere”!
Ai uitat buletele de cascaval de acolo!
Acum, s-a redeschis.
Din pacate, la parter nu se fumeaza. Cei care se aseaza acolo sunt, in general, personaje cu chipuri nesuferite. Stau toti “intepati”.
In schimb, la subsol, pare ca iese duhul petrecerii din ziduri!
Mese mari, “haiducesti”, solide, cu banci din lemn. Lautari discreti si cunoscatori ai artei arcusului si tzambalului. Lume buna, din boema. Vin bun, vodka asisderea (bere, nu beau- nu ma pot pronunta). Si niste mici care ar putea concura pentru primul loc la papa bun (mai sunt si imensi- chiar ca, in cazul lor, denumirea “mici” este generica).
august 10, 2007 la 3:23 pm
@
Ina
Poti ramane in aceeasi discretie cu rangul dobandit pe merit!
In cazul tau, s-a adjudecat!
Cel mai bun falafel: in “Marais”, la Paris, la “Le roi du falafel”.
Cel mai bun kebab: la Instanbul, pe Laleli.
Cele mai bune coquilles Saint-Jaques: in Sceau, langa Paris.
Cei mai buni melci si cei mai buni creveti: la Flexenville (L’Oeuf a la coque, se numeste carciumioara!) relativ aproape de Versailles; sa nu uit, acolo am mancat ceva care nu are egal ca gust (vorba patronului, care si gatea- cu care am discutat indelung:”asa ceva ar trebui interzis, pentru ca e prea bun”)- supa de creveti (spune asta NEmancatoarea de supa, care sunt!).
Cel mai bun fel din carne de vita (cu sos picant exact cat trebuie, totul pus intr-un fel de cilindru din coca, o minune)- “Nicholson’s dish”: la Londra, intr-un pub- “Wellington”- pe Strend, aproape de Charing Cross (si de Covent Garden).
Cea mai buna pizza- ei, da, ai dreptate, la Nicoresti (ce-ar fi sa verific cum si daca mai e, dupa ce termin cu pardalnica asta de cura de slabire?);
Cel mai bun profiterol (tort glacee- desigur, la Bucuresti!)- la Capsa.
P.S. Ba eu cred ca daca AN citeste mesajele pe care le schimbam intre noi se duce si papa tot ce gaseste bun pe vaporul ala. (Judec dupa mine: am recitit mesajele si mi s-a facut o foame… si o pofta…)
Cred ca se gandeste si la retete.
Poate stii: e vanator, si inca unul pasionat.
Toti vanatorii sunt buni bucatari.
Tin minte ca, odata, intr-un interviu mai putin conformist, a spus ca prietenii abia asteapta sa gateasca el pastrav (este si pescar).
Sa vedem daca ne provoaca!
august 10, 2007 la 3:27 pm
@Aya
Sandu
Ina
“Arta culinara” capata in sfarsit pentru mine valente noi, citindu-va. Ignorant, credeam ca e mestesugul bucatarilor de a gati(impropriu numit arta ).
Recunosc, nici acum nu ma extaziez. Am mai zis ca lirismul ma cuprinde cu totul exceptional.
Dar macar inteleg mai bine.
august 10, 2007 la 3:50 pm
@Aya
La Adhenee Palace ma enerva faptul ca dimineata deschidea si inchidea. La Intercontinental, la atoservire, am fost de cateva ori dar… nu se pune. Ai uitat “Marul de aur” . La “Carul cu bere” am fost de cateva ori cu niste amici pictori. Aveau atelierele pe Doamnei aproape de politia Capitalei, la o mansarda. La un chef la unul dintre ei am gasit niste catuse. Stii tu pentru ce. Le-am pus in gluma la mainile unui prieten din Sibiu si n-am mai gasit cheile. Noroc ca era politia aproape.
Toate petrecerile mi le stricau pana la urma niste amici, cheflii grozavi, dar scriitori mediocri, care-mi citeau produsele. Asta pentruca la bautura devin bun la suflet si le laud arta.
Daca nici acum nu ne taie de pe blog inseamna ca domnul Nastase are vocatie de martir.
august 10, 2007 la 4:09 pm
@Aya
WOW
august 10, 2007 la 4:22 pm
@sandu
WOW
august 10, 2007 la 4:31 pm
@AdiM
gatitul (suna cam ciudat…dar hai…) poate deveni o pasiune pur si simplu.
poti face oameni fericiti si veseli (de tine..nu mai spun!)…poti petrece niste ore adorabile..fara sa blestemi miros, fum…colesterol….si altele
eu sunt intr-o pauza (deh….pregatesc numai piureuri de fruce si supite pentru baietelul meu de 1 an si 2 luni… – da’ ce piureuri….wow – 8 fructe si o combinatie ametitoare de biscuiti aromati……la supite insa mai am de lucrat…deocamdata lucrez cu ce este indicat doctori!)…si mi-e taaaaaaaaare dor sa gatesc pentru niste prieteni (adulti, evident)….mancaciosi in cel mai frumos mod cu putinta.
poti sa incepi cu o omleta (simpla…..gustoasa….cu oua batute bine de tot cu mixeru’, cu branzica, marar, rosii, ceapa, ardei, praz, masline, piper, sare)
toate cele bune
august 10, 2007 la 5:05 pm
@AdiM
am uitat….daca te pune ala negru si glumetz sa papi omleta aia pe inserat..negresit un colebil o sa iti salveze viatza:))
august 10, 2007 la 5:20 pm
@Ina
Vezi-ti de treaba, strici orzul pe gaste. Daca nu-mi aseaza nimeni farfuria in fata (atentie, nu daca-mi gateste cineva!) mor de foame.
Omleta? Da, am incercat. La 12 ani. Am pus ouale in tigaie, am dat drumul la aragaz si m-am asezat pe un scaun in fata aragazului cu o carte in mana(mi-a zis mama, care ma cunostea, nu cumva sa plec de langa aragaz in biblioteca, asa ca am ascultat-o). M-a gasit sora mea dupa vreo ora, invaluit intr-un fum sa-l tai cu cutitul, citind impasibil.
Asa a fost cu omleta. Despre ciorba, in episodul urmator.
august 10, 2007 la 5:44 pm
@AdiM
pakat…
august 11, 2007 la 10:55 pm
Buna seara!
Citind de cateva zile ceea ce postati pe blog si admirand pozele postate la randul lor pe blog, constat ca sunteti o familie minunata si deosebita, care merita tot ceea ce este mai frumos pe lume.
august 12, 2007 la 2:28 pm
nu sunt un admirator al politicii facute si promovate de dumneavoastra dar, recunosc, realismul si onestitatea promovate prin acest blog sunt o surpriza placuta!
desi nu m-ati castigat ca alegator in mod sigur cred ca aveati mai mult succes ca scriitor!bravo!
august 12, 2007 la 9:58 pm
1. Ca expert in drept international, puteti va rog sa clarificati daca Romania incalca spiritul si litera ‘Conventiei de la Haga privind drepturile copiilor si coperarea in domeniul adoptiilor internationale’ semnata in 23 May 1993? Conventia a fost ratificata de Romania la 28 Decembrie 1994 si a intrat in vigoare la 1 Mai 1995.
Totusi, Art. 39 din Legea 274 din 2004 intrata in vigoare la 1 Ianuarie 2005 prevede ca doar bunicii copilului cu rezidenta in strainatate au dreptul sa adopte nepotii din Romania. In ciuda recomandarilor Comisiei Juridice a Parlamentului de la acea vreme cind legea era in dezbatere, si care considera stipularile de la Art 39 ca fiind prea restrictive, Legea a fost adoptata in aceasta forma.
2. Din 2005 nu s-a mai facut nici o adoptie internationala din Romania, reflectind si numarul inexistent al bunicilor eligibili pentru adoptia internationala a romanilor. Legea interzice si romanilor cu rezidenta in strainatate sa adopte international, discrimindu-i pe acestia fata de romanii din Romania, ce pot adopta prin procedura de adoptie interna.
Cunoscind istoria acestui subiect, fiind chiar dvs. expus unor presiuni si acuzatii din partea unor forte politice europene (pe nedrept cred eu), cind credeti ca vor exista premisele crearii unei schimbari in politica Romaniei a adoptiilor internationale, chiar si in sensul limitat al crearii unui program restrins de adoptie internationala pentru romanii cu rezidenta in strainatate, similar cu programe derulate de alte state, precum India sau China de exemplu?
Multumiri pentru un eventual raspuns, si sa aveti parte de timpuri mai bune.
aprilie 1, 2008 la 7:23 pm
nu inteleg ce ziceti fiindca este prea mult de citit
aprilie 1, 2008 la 7:26 pm
mama e suparata da ce are frate eu o intreb mama ce ai nu te simti bine mama raspunde da gaby nu ma simpt bine ! acum cecredeti ca este acesta! hahaha este pacaleala de 1 aprilie
iulie 3, 2008 la 3:47 pm
interesant