Politica externa si Mircea Ciobanu

Mi-am impartit ziua de astazi intre manuscrisul cartii mele “Romania dupa Malta” (volumele 3 si 4) si lectura cartii lui Mircea Ciobanu.

Cele doua noi volume din “Romania..” vor avea aproximativ 800 de pagini si vor cuprinde relatari, comentarii, transcrieri, documente de politica externa romaneasca din perioada ianuarie-iunie 1991, perioada in care eram ministru de externe. O perioada complicata - in care Romania era destul de izolata in relatiile sale externe. Sunt consemnate discutii importante cu lideri politici occidentali, cu lideri sovietici. Sunt explicate momente semnificative ale politicii intra-europene de dupa caderea zidului Berlinului. Volumele vor fi gata in octombrie.

Daca m-ar intreba cineva ce m-a pasionat cel mai mult in zona politicii, ce mi-a placut cel mai mult dintre functiile publice pe care le-am avut in ultimii 17 ani, as spune, fara ezitare, activitatea de la ministerul de externe. Si acum urmaresc, cu interes, in masura timpului disponibil, ce se intampla in politica mondiala. Oricum, in mai putin de doua decenii, s-au produs schimbari enorme de paradigma in plan global si regional, s-au modificat actorii semnificativi si actiunile lor in plan transnational.

Mi-am adus aminte,insa, si de un vechi coleg si prieten - un tip extravagant, pictor, filozof, poet - Mircea Ciobanu. Am fost colegi la Sf. Sava. Nascut tot in 1950. Eram multi cei care-l admiram atunci, dar nu pentru talentul lui la desen, ci pentru ca avea o prietena - colega cu noi - cu cele mai frumoase picioare din scoala.  Dupa liceu s-a apucat de pictura. A fost elevul lui Corneliu Baba, iar in 1980 - cred - a plecat in Elvetia, unde a avut, o vreme, un succes teribil. Vindea tablouri cu preturi de sute de mii de dolari. A expus la Paris, la Katia Granoff,  si-a deschis un important atelier de pictura la Lausanne, organiza expozitii la Sao Paolo..

Katia Granoff il considera un expresionist latin, tragandu-si  seva din pictura lui Goya sau El Greco. La 35 de ani, era unul din cei mai la moda artisti din Elvetia. Imi povestea un prieten comun ca avea un telefon cu repondeur, pe care avea inregistrat pe atunci un raspuns pentru cei care il cautau si care repeta, imperturbabil , “maestrul se odihneste, maestrul nu poate fi deranjat”. La magazine, cumpara cate un raft de costume si trimitea apoi cate un tabou, sau picta fresce in restaurantele in care avea datorii. A avut o viata complicata, cu multe deziluzii. A fost furat de comerciantii de arta, a fost tradat de prieteni, a ramas aproape singur si a murit la mai putin de 50 de ani.

In urma cu mai multi ani, impreuna cu sotia lui, am organizat la Bucuresti, la Sala de expozitii a Parlamentului, o mare retrospectiva cu lucrarile sale. Extraordinare. Conform regulii pe care o stabilisem in 1996, fiecare artist care organiza expozitii la Parlament trebuia sa doneze Parlamentului una sau doua lucrari, in schimbul inchirierii salii. Asa s-au adunat cateva zeci de tablouri care s-au adaugat colectiei de arta a Camerei deputatilor. Am ales dintre lucrarile lui Ciobanu o panza superba, “Intrarea in paradis”, lucrare pe care am pastrat-o de atunci in biroul meu de la Parlament .

Tot atunci am primit o carte de interviuri realizata de Patrick Ferla, in 1985, cu Mircea Ciobanu si intitulata “Ciobanu dit”.

Nu am avut vreme pana astazi sa o citesc, dar vorbind zilele trecute cu un fost coleg de scoala, ne-am adus aminte de discutiile noastre de cenaclu despre existentialism, despre Camus .. Si ne-am adus aminte si de Ciobanu, de extravagantele lui. Si am citit astazi cartea lui de interviuri, in care l-am regasit, cu paradoxurile lui si cu dorinta de a soca, daca nu cu suferinta unui drum care se inchidea.     

Cartea ar fi putut  sa fie un blog.  Ea este, de fapt, un jurnal personal cu raspunsuri la intrebarile pe care si le punea.

Voi incerca sa va transmit cateva din gandurile lui: “Poezia este cheia tuturor lucrurilor, ea este cheia templului dar si cuvantul magic ce-ti permite sa-l parasesti”. “Personajul meu favorit, ca nume, este Da Vinci. Ca tipologie, Savonarola”.

“-Care este eroina ta favorita? Nu inteleg intrebarea.Daca ea se refera insa  la viata reala, atunci pot sa-ti raspund : femeia aceea blonda, de la bar”.

“S-ar putea afirma ca fictiunea este distanta care exista intre mana care tine penelul si panza…”

“-Care este pictorul favorit? Eu.” “Prima mea panza reprezenta niste jucatori de carti adunati in jurul unei mese. Si o femeie doar conturata. Exprima o mare tristete”.

“”Omul nu creeaza nimic; el nu poate decat sa interpreteze. Omul este martorul etern…”

“A fi umil (nu spun modest,pentru ca modestia este forma deghizata a orgoliului)  inseamna sa-ti recunosti locul in univers. A fi umil, inseamna a fi normal”.

“Fericirea suntem noi insine. Inseamna sa deschizi ochii dimineata. Fericirea e o chestiune de axa a privirii. Este o problema de echilibru. Intre pleoapele deschise si pleoapele inchise.”

“-Cum mi-ar place sa mor? Nu ma amestec in afacerile lui Dumnezeu.Tot ce pot sa spun, este ca avem, fiecare, moartea pe care o meritam”.

Ma opresc aici cu citatele din Ciobanu si-mi dau seama ca si in mine, la fel ca si in el,  rezoneaza lecturile de la 20 de ani.

“Il faut nous immaginer Syssiphe heureux!”, ar fi spus profesorul nostru de franceza.