Ieri si astazi, am revazut mai multe comentarii de pe blog. Iata si cateva raspunsuri:
Pentru Silviu Popescu din Blaj. Interesantă preocuparea dumneavoastră pentru un partid pe care afirmaţi că nu îl susţineţi. Mulţumesc pentru opinii. Spre ca şi alţii să înţeleagă ce trebuie făcut şi să gândească la fel. Altfel, degeaba ne vom plânge de milă mai târziu.
Maria Barbu consideră că un lider politic trebuie să fie flexibil din punct de vedere intelectual şi consideră că eu mă încadrez în această categorie. Vă mulţumesc, deşi, sincer, nu înţeleg pe deplin la ce vă referiţi. Eu aş prefera să spun că este mai bine să fii deschis din punct de vedere intelectual, dar consecvent cu tine însuţi. Sper că la asta v-aţi referit…
LT mi-a cerut un comentariu cu privire la editorialul semnat de Ioan T. Morar în Cotidianul în data de 16 iulie. LT, în întrebarea ta citai un comentariu de pe forumul de la Cotidianul. Cred că sintetizează destul de bine realitatea. Şi oricum, din câte ştiu, despre morţi se vorbeşte numai de bine, ori comentariul d-lui Morar nu prea era de bine. Sau, mă rog. Pentru unii poate era.
Gabriela Creţu. Spune-mi conservator, dar deşi îmi place mult acest blog, nu o să îl transform în cel mai important lucru pentru mine. Rămâne esenţială pentru mine lectura cărţilor.
Klaus Steinberg. Mulţumesc pentru comentarii. Apreciez preocuparea dumneavoastră pentru subiect. Nu vreau să cred că lucrurile sunt aşa extinse cum aţi putea crede. Dar am dreptul să îmi pun nişte întrebări. Încă aştept ca Mircea Geoană să dea nişte răspunsuri. Nu cred că îi face nici lui bine dacă nu lămureşte personal ce a spus la Comitetul Executiv. Bine. Este o atitudine de-a lui, cu care ne-am obişnuit. A, să nu uit: cred că o să mai fac un post special despre relaţia România-Rusia.
Gabi D îmi pune întrebări despre sentimente. Cu siguranţă toţi simţim la un moment aşa, şi nu cred că are neapărat legătură cu vârsta. Sincer. Nici nu am de ce să fiu nostalgic, pentru că şi acum, în multe momente, simt ca atunci când eram în facultate. Îţi urez şi ţie să simţi la fel.
Iceflame face o radiografie destul de fierbinte situaţiei din PSD. Probabil este nevoie de un duş rece care să trezească nişte oameni şi, ca să parafrazez un clasic în viaţă, sper ca acest lucru să se întâmple până trece canicula, căci am auzit că ea se va menţine până pe la sfârşitul lui septembrie.
Valy, să ştii că la Cornu nu este frumos numai pentru că am făcut eu ceva acolo. Oricum, mult mai puţin decât spun legendele şi nu pentru ce spun aceleaşi legende.
Raluca mă roagă să comentez decizia Rusiei privind suspendarea din Tratatul CFE. Este vorba de o repoziţionare a Rusiei, care doreşte să îşi recâştige o parte a influenţei pe care a avut-o pe scena politică internaţională şi europeană. Acesta este un fapt pe care nu ne putem preface că nu îl vedem. Sunt optimist, totuşi. Cred că vor fi negocieri destul de dure, dar care vor duce la un rezultat pozitiv. În ciuda mesajelor oficiale, în contextul ameninţării teroriste nu cred că se va ajunge la soluţii care să pună România într-o situaţie delicată. Totuşi, acest moment este unul care trebuie să ne reamintească de poziţionarea noastră pe hartă.
Mulţumesc pentru mesaj Reinhard. Cred că sunteţi al doilea liberal declarat care îmi transmite vorbe bune. Nu m-am considerat niciodată un populist. Este adevărat, poate nu am fost nici îndeajuns de militant precum ar fi sperat unii. Probabil, un defect profesional. Voi încerca să fiu un militant mai abitir. Dar aştept o atitudine de militanţi şi din partea tinerilor de stânga, care nu sunt puţini. Nu cred că eu sau alţi politicieni suntem eterni. Continuu în acelaşi timp să cred că ideile bune trebuie să reprezinte soluţii, nu oameni. Liderii politici trebuie să fie doar cei care lansează şi implementează politici. Atunci când un om tinde să fie privit ca unică soluţie, nu putem spune că trăim într-un sistem politic şi o societate sănătoase.
Erik, apreciez comentariul, dar nu puteam să îi dau o palmă şi, sincer, nu cred că aş putea face asta nici acum. Îţi dau însă dreptate în ceea ce priveşte timpul. Văd că mulţi îmi reproşaţi acest lucru şi mă gândesc tot mai mult la comentariilor voastre.
Pentru Cristian Greger. Sper că zâmbetul tău este unul cât se poate de sincer.
Ionuţ mă întreabă de cartea Suflet Japonez a lui Gheorghe Băgulescu. Din câte ştiu, a fost reeditată la un moment dat de Editura Monitorul Oficial, dar chiar nu ştiu dacă se mai găseşte pe piaţă. Domnul deputat Ciontu ar putea să-ţi dea mai multe detalii. Era atunci copreşedinte al grupului de prietenie România – Japonia.
Mulţumesc, Sandu. Dumneavoastră puteţi aprecia mai bine decât mine cum m-am descurcat. Ca să vă răspund la un alt comentariu, nu cred că totul vine din PSD. Inca ceva: propunerile de sloganuri pe care le-aţi facut in alt comentariu erau sarcastice sau serioase?
Costin mă critică pentru că în 2004 am optat pentru alegeri preliminare în PSD. Alegerile preliminare sunt un model de selecţie a candidaţilor în viaţa unor partide cu o istorie mult mai lungă decât la noi. Am crezut cu adevărat la acel moment că vom putea produce o schimbare. Din păcate, nu toate socotelile de acasă… Înţelegi tu.. Ce s-a întâmplat după, nu a mai depins niciun moment de mine.
SuKarRIT. Asta este ceea ce vreau şi eu. Am explicat acest lucru în toate ieşirile mele din ultimul timp. Numai că eu vorbesc de idei şi alţii se gândesc la bani şi la funcţii.
Mugur, şi liniştea este uneori un compromis.
Ştefan este un alegător pesimist. Mă bucur că între timp ţi-ai schimbat percepţia despre mine. Demonică a fost imaginea, Ştefan, nu eu. România are şansele sale. Întotdeauna. Numai că trebuie să ştim să le utilizăm. Uite. Am devenit membri UE, dar riscăm din cauza unei gestiuni defectuoase a procesului de integrare să pierdem oportunitatea pe care ne-o oferă noul statut.
Mulţumesc, Ardelean, pentru mesaj. Dacă îngropăm necesitatea dezbaterii de idei în spatele fricii unuia sau altuia, o se ne ducem de râpă. Se discută prea mult de funcţii şi poziţii personale, iar dezbaterea de idei a fost dinamitată.
Pentru Liviu. Exact asta fac acum. Încerc să comunic cu voi pe cât posibil pe acest blog.
Alex îmi scrie despre jocurile de culise de la PSD Bucureşti. Ştiu şi eu, Alex, cam ce se întâmplă şi sunt de acord că acest lucru trebuie să înceteze. Eu am fost de multe ori acuzat că am condus autoritar partidul de aceeaşi oameni pe care nu îi văd acum să îl împingă pe calea democraţiei. S-ar putea să dorească să îl ducă acolo, unde, spuneau ei, că l-am dus eu.
Iuli, era normal sa dau acel telefon. Nu puteam să afirm ceva fără a avea minime certitudini. Mircea Geoană, ca ministru de externe, a fost bun. Restul e istorie.
Roberto Cristescu vede în ieşirile mele un pericol pentru credibilitatea partidului. Roberto, ceea ce spui tu că ar trebui să fac este exact ceea ce şi încerc să fac. Nu ştiu dacă eu sunt cel care trebuie să treacă peste orgolii pentru a construi ceva.
Alex, Robert Cristescu se referă la Congresul din 2005. Treaba cu fiii lui Coposu nu am mai auzit-o până acum. Sincer, cel despre care vorbeşti ar trebui să fie mândru dacă s-a bucurat de aprecierea lui Corneliu Coposu. Nu ştiu, e ca povestea cu scrisoarea trimisă lui Emil Constantinescu.
Adriana. Atunci când vrei să construieşti ceva, nu o poţi face numai ieşind în presă. Dialogul se poartă direct. Eu asta vreau acum. Nu rupturi.
Dan îmi scrie un comentariu dur cu privire la ce crede el despre politicieni, dar, din câte văd, mai ales despre mine. Dan, este dreptul tău să ai această percepţie. Şi al meu este acela de încerca să te conving să ţi-o schimbi.
Adrian consideră că răbdarea politică este mai degrabă o eschivă de la asumarea unei atitudini hotărâte. Adrian, fără răbdare, oricum ai crede, nu poţi să iei deciziile cele mai bune.
Tio crede că prin afirmaţiile mele pot zdruncina încrederea în sistem. Dragă Tio, cui serveşte dacă trăim într-o iluzie? Îmi asum acest risc.
Afellow. Sincer, nici eu nu ştiu de ce nu există disponibilitate spre dialog. Hai să trecem peste problema persoanelor. Cât priveşte rezultatele viitoare ale PSD, nu mă interesează din acest punct de vedere cine mi-a luat locul. Ţin prea mult la acest partid şi sper să nu ai dreptate în aluzia ta.
El Lidero Maximo. Vreau să fiu lăsat să fac ceea ce tu crezi că ar trebui să fac. Asta este problema. Acelaşi răspuns este valabil şi pentru PSD-ist.
Outlaw, să ştii că asta fac de mai mult timp şi nu ţin neapărat să mă întâlnească presa. După cum spune şi Willy însă, graniţa dintre demagogie şi sinceritate este subţire şi nu vreau să o trec.
Dracu (scarry), un singur lucru pot să îţi spun. Terenul a intrat în proprietatea mea când eram în OPOZIŢIE.
Tudor Codrin Onofras crede ca urmatorul pas ar trebui sa fie candidatura la presedintie. Va multumesc pentru incredere. Cum am mai spus, nu exclud o astfel de posibilitate, dar nu asta este, repet, problema esentiala.
Nelutu, sa stii ca scopul meu nu este razbunarea. Nu cred ca este atitudinea corecta atunci cand vrei sa reconstruiesti ceva. Numai ca si altii trebuie sa inteleaga acest lucru.
Multumesc, Alin, pentru mesaj, sper ca TSD sa isi spuna mai mult cuvantul.
Mihai. Nu sunt un altul decat am fost, orice s-ar spune. Nu dau vina pe „prieteni” sau „consilieri” pentru imaginea care a fost creata in jurul meu. Hai sa iesim din aceasta isterie a imaginii.
Roman, uite ca intrebarea ta despre Bechtel s-a publicat. Nu stiu ce ai auzit tu despre aceasta firma. Alegerea de atunci a fost corecta si determinata de nevoile Romaniei. Apropo, sa stii ca si sustinerea din partea SUA este una dintre ele, dar fara nicio legatura cu subiectul Bechtel.
Neagu G, simt ca ingrijorarea ta este reala, dar hai sa nu intram in scenarii. Sper sa nu ai dreptate cu privire la actuala conducere a PSD, desi performantele…Tocmai de aceea avem nevoie de o dezbatere pentru reconstructia increderii in partid.
Mihnea, iti multumesc pentru vorbele bune. Nu stiu daca este nevoie sa imi construiesc vreo revenire. Pana la urma, nu am plecat nicaieri.
Marius, mulţumesc pentru aparare. Asta este viata. Cand mi-am asumat deschiderea acestui blog, stiam ca voi avea parte si de atacuri dure.
Multumesc Familiei Popescu Tamara pentru vorbele bune. Sa stiti ca pentru viitorul PSD-ului este necesar ca vulpea sa invete sa ajunga la struguri.
Ratio. Vorbesc pe stanga de foarte mult timp, iar situatia mea nu mi-a influentat pozitiile. In acelasi timp, nu cred ca mi-a afectat direct dreptul de a vorbi ca membru al PSD.
George Serban, tind să cred că cea mai mare parte din vina imi apartine mie, dar cred ca am fost si ajutat sa nu fiu perceput ca ceea ce sunt de fapt. Nu cred insa ca electoratul poarta vreo vina.
Jakob Dinu imi scrie in esenta ca ar trebui sa iau taurul de coarne. Jakob, exista o confuzie legata de obiectivele mele politice. Vreau doar revenirea PSD la locul cuvenit.
Dr. B ma intreba despre intarirea leului in raport cu dolarul. Este o discutie mai de detaliu, pe care nu pot sa o fac aici, dar promit sa ma gandesc serios la un post special pe aceasta tema.
Lucia. Eu nu cred ca problema mea este ca nu am un grup al meu (poate ca am). Ai dreptate asupra naturii nocive a grupurilor si grupuletelor. PSD trebuie insa inainte de toate sa tinda spre coeziune, nu spre aparitia unor grupuri puternice interne care sa nu se inteleaga, concurându-se.
Domnul Nati Meir mi-a scris o scrisoare lunga, in care ma asigura de sprijinul sau in lupta pentru preluarea conducerii PSD si a presedintiei Romaniei. Păcat că n-am avut acest sprijin în 2004. Vreau să precizez şi pentru dânsul: unu, scopul meu nu este acela de a prelua „Puterea” si sper sa se inteleaga acest lucru; doi, sprijinirea unei idei nu necesita semnaturi si nu va fi recompensata in nici un fel. Aş face trimitere şi la comentariul domnului Klaus Steinberg la postul din 18 iulie.
iulie 23, 2007 la 2:59 pm
Buna ziua d-le Nastase.
O singura chestie vreau sa va intreb : cand aveti timp sa raspundeti la atatea comentarii postate pe blog ?
E de apreciat acest aspect dar ma face sa ma gandesc ca, poate, aveti un interes sa fiti atat de prezent pe blog si sa comunicati cu persoane ce sunt potentiali votanti.
Ar fi fost mult mai apreciat blogul daca era pe perioada cand ocupati functia de prim-ministru.
iulie 23, 2007 la 3:22 pm
@ nimeni : Carcotasule . . .
iulie 23, 2007 la 3:23 pm
Va multumesc ca mi-ati raspuns. In timp o sa va mai pun intrebari si-o sa va mai transmit opinii ale oamenilor pe care ii cunosc. V
iulie 23, 2007 la 3:30 pm
Oricum, chiar e de apreciat ca raspundeti la cat mai multe comentarii.
Personal, chiar cred ca multe din comentarii sunt solutii pentru viitoarele proiecte ale lui Adrian Nastase, fie ele actionale sau declarative sau pentru schimbarea perceptiei romanilor despre AN.
iulie 23, 2007 la 3:33 pm
Va multumesc ca mi-ati raspuns. In timp o sa va mai pun intrebari si-o sa va mai transmit opinii ale oamenilor pe care ii cunosc.
Cred ca Mircea Geoana si-a format o echipa care nu va include. Parerea mea este sa-l lasati in pace pana vin alegerile. Atunci o sa se traga o linie iar daca partidul are scor sub 27 % ar trebui sa-i cereti sa plece. Trebuie din victima sa iesiti invingator si asta se face doar in urma unui Congres.
iulie 23, 2007 la 3:38 pm
@Adrian Nastase
Flexibilitatea intelectuala a unui lider este data de capacitatea acestuia de intelegere a directiilor politice in complexitatea lor si posibilitatea de adaptare a propriilor strategiide leadership la situatii reale diverse, chiar conflictuale sau de criza.
Un lider prea simplu formulat intelectual poate sa distorsioneze realitatea astfel incat sa corespunda schemei sale interioare, adica exact contrariul modelului flexibil.
In nici un caz nu inteleg prin flexibilitate intelectuala versatilitate ori renuntare la principii, asa cum ati fi putut eventual sa suspectati afirmatia mea. Liderul flexibil intelectual este acela care se poate adapta, prin intelegerea resorturilor profunde ale realitatii, la orice situatie, oricat de provocatoare ar fi aceasta.
Sper ca de aceasta data m-am facut inteleasa mai bine!
Este, cred eu, foarte important pentru Romania un asemenea model de lider, pentru ca el poate deschide politica romaneasca spre provocarile actualitatii si le poate face fata, fara complexe, fara convulsii, fara crize.
iulie 23, 2007 la 4:15 pm
Stimate domnule profesor,
sunt si eu un liberal care va urmareste activitatea din 1999. Am 28 de ani si acum ma aflu la Viena unde predau la universitate. Citesc de mult blogul dvs. si de multe ori aveam impresia initiala ca nu scrieti dvs. Apoi, am descoperit accentele personale, constante, placerea pentru carte veche, politica externa, o anume neutralitate ce izvoraste dintr-o pozitionare superioara. Cred ca azi ati scris un lucru extrem de bine articulat. Cei care spun ca nu vor vota PSD-ul va critica strategiile politice. Intr-o emisiune la Realitatea TV ati explicat cum a facut PSD ruperea de trecut la indemnul lui S.Ionita, R. Culcer etc. Dar ei nu vor vota niciodata PSD. Scenariu a fost incercat si la PNL cu PLD-ul lui Stolojan. La fel! Desi sunt liberal si trebe sa recunosc ca in campania din 2004 atat locala (in CLuj) cat si nationala v-am urat linistea pe care o afisati, v-am urat resursele financiare de care dispuneati, v-am urat electoratul, nu v-am urat niciodata pe dumneavoastra ca persoana. PSD -ul de azi are nevoie de vectori social -democrati , iar ideile dvs. politice sunt afiliate acestui curent! Cu toate acestea nu voi vota PSD nicioadata! Deci ma puteti ignora!
Doar vreau sa va multumesc pentru ca ati stiut sa va ridicati de jos, de unde v-au aruncat. Umilirea dvs. este umilirea unui prim-ministru democrat al ROmaniei, deci a tarii!
Keep in touch!
iulie 23, 2007 la 4:30 pm
Eu am stat sa ma gandesc, stiti ca avetzi posibilitatea sa comentatzi direct pe un articol fara sa facetzi un Posting cu Raspunsuri ? Ma gandeam ca poate va este mai usor asa. Apropo, care e faza cu caldura ? Manipulare sau Alerta ?
iulie 23, 2007 la 5:12 pm
Domnule Adrian Nastase,
vreau sa va spun ca imi place din ce in ce mai mult stilul dvs. Este un stil pe care l-am banuit intotdeauna dincolo de acea masca de om politic, care comunica atat de greoi cu omul de rand.
Vad aici o destindere in mesajele dvs, v-ati dat seama de ce este nevoie pentru a discuta cu cei care va scriu pe blog. Daca veti face asa si cu poporul, Marinerul nu va mai avea ce sa spuna si ce sa faca.
Si nu spun sa fiti marlan ca el…doar sa fiti deschis, sa spuneti concret ce ganditi, intr-un limbaj usor de inteles de tot romanul.
Multa bafta!
iulie 23, 2007 la 5:14 pm
Cred ca socialismul poate sa devina mai mult decat o doctrina politica. Cred ca se poate transforma intr-o adevarata atitudine, un mod de viata. Ma refer la o viata in care oamenii vor deschide ochii la problemele din jur , se vor solidariza pentru solutionarea neajunsurilor, vor intelege rolul educatiei si isi vor respecta semenii.
De ce cred ca socialismul poate face toate acestea? Pentru ca e nevoie de o ideologie, de un ghid care sa ne indrume si sa ne arate unde trebuie sa ajungem. Socialismul, care marturisesc ca mi-e drag in special pentru latura sa umanista, poate oferi cadrul de organizare , ne poate unifica in lupta impotriva materialismului si a non-valorilor.
Unde sunt valorile socialiste? De ce nu mai vorbeste nimeni despre ele? Ce fac liderii nostrii? Imi declar nemultumirea fata de modul in care inteleg liderii PSD sa faca politica. Si eu sunt membra a acestui partid deci particul acesta e si al meu. Si mai sunt multi ca mine care vad in revenirea d-voastra singura solutie pentru reorganizarea partidului. Puteti sa contati pe sprijinul si pe combativitatea noastra.
iulie 23, 2007 la 5:15 pm
Domnule Nastase
Mi-ati pus o intrebare cu privire la niste lozinci propuse de mine. Daca am vorbit serios ori am fost sarcastic. Raspunsul este simplu. Serios pentru dv. si sarcastic pentru adresantii acestor lozinci. Dv. stiti foarte bine ca a comunica cu multimile este o stiinta. Si ,pentru Dumnezeu, de ce n-o invatati. Sunt si carti pentru asta. Nu este nevoie sa va schimbati vocea (o aveti destul de placuta) , nu e nevoie sa fiti altcineva, trebuie sa invatati numai cateva lucruri. Mai intai cititi cartea lui Gustave le Bon, “Psychologie des foules”. Apoi, Serghei Ceahotin “Violul multimilor prin propaganda politica” . Oricum “Psihologia multimilor” este abecedarul. De ce sunt atat de sigur ca nu le-ati citit ? Vazand discursul dv. In cazul in care nu sunteti capabil sa va modificati stilul sunteti condamnat sa mergeti pe linia loviturilor de palat. Nu mai invocati (fata de dv. insiva) cele cinci milioane de voturi.
Sunteti deputat ?
Sunt alegator?
Am dreptul sa va propun public o initiativa legislativa:
Cei care savarsesc a treia oara o fapta penala , voluntar, sa primeasca automat peste cinsprezece ani de inchisoare. Aceasta prevedeare a functionat in nu stiu ce stat al SUA. A fost introdusa de un guvernator si a fost numta daca nu ma insel Legea celor trei lovituri. Nu prea inteleg de ce. Termenul este luat de la baschet, mi se pare.
Implicatiile unei asemenea prevederi le puteti evalua si singur. Este antieuropeana? Cu atat mai rau pentru Europa ! Asta-i grija dv. acum ?
iulie 23, 2007 la 5:17 pm
Domnule Nastase,
Care sunt criteriile in baza carora alegeti persoanele pe care le “cinstiti” cu cate un raspuns pe blog??
iulie 23, 2007 la 5:21 pm
PS. Luati exemplu de la Titulescu. Cauza “optantilor unguri” a fost intretinuta artificial sase sau sapte ani. Gasiti si dv. o cauza ca sa stea vulgul cu gura cascata.
iulie 23, 2007 la 5:50 pm
@ Bianca
Concepeti un socialism foare bizar din moment ce sperati sa lupte impotriva materialismului.
iulie 23, 2007 la 5:56 pm
Ideea alegerilor preliminarii in PSD a fost foarte apreciata,la acea vreme(2004)de catre membrii de partid!Dar,din pacate,”una s-a votat si alta s-a ales”!Desi ni s-a spus ca,votand”electronic”,nu exista pericolul masluirii votului!Am fost dezamagiti…Acum totul e TRECUT.M-a mirat sa citesc ca,dupa 3 ani aproape,cineva mai ridica aceasta problema.Oare ce s-ar intampla daca fiecare dintre membrii acestui mare partid ar vota direct pentru alegerea presedintelui,a vicepresedintilor,etc?Va spun drept ca nimic nu ma enerveaza mai tare decat faptul ca “cineva” voteaza,la congres,in locul meu,in numele unui asa-zis”mandat”de reprezentare(sper ca m-am exprimat corect).Sunt convinsa ca majoritatea colegilor mei de partid au aceeasi frustrare.Multi dintre cei care acum ne”conduc” ,cu pasi siguri spre…,nu s-ar mai bucura de nicio functie,caci de respect oricum nu se mai bucura demult!Ma opresc aici.Aceste probleme,desi generale(valabile pentru fiecare partid),nu ar trebui discutate pe blog.Va doresc numai bine!Timisoara.
iulie 23, 2007 la 5:58 pm
Asa cum am promis, revin cu un comentariu sub o forma noua, in speranta ca voi descuraja clonarea.
Doctoratul pe care l-am sustinut in domeniul leadership-ului ma obliga sa imi formulez propria mea teorie de leadership si sa elaborez, in scopul de a propune politicii romanesti, noi modele de lideri.
Faptul ca il consider pe Adrian Nastase un om politic care merita luat in consideratie ca reprezentand un nou model de lider politic pt care realitatea romaneasca merita pregatita se vadeste mai ales din faptul ca, in calitate de prim-ministru, Adrian Nastase a avut o prestatie f performanta.
Atunci insa cand a trecut prin alegeri, un asemenea model a splitat practic electoratul. Sigur ca modelul Traian Basescu, mai populist si mai manipulativ, a avut castig de cauza, dar la o f mica diferenta. De aceea si cred ca revenirea pe scena politicii de top a lui Adrian Nastase se impune cu necesitate, tocmai pentru a echilibra actuala “greutate” a unui model care, ramas fara contracandidat, poate fi extrem de daunator.
Fac aceste afirmatii ca specialist, fara vreo participare subiectiva, ci avand in vedere doar analiza obiectiva a realitatii politice actuale din Romania.
iulie 23, 2007 la 6:14 pm
L’intellectuel, selon la définition la plus couramment admise, est une personne dont la profession comporte essentiellement une activité de l’esprit ou qui a un goût affirmé pour les activités de l’esprit. Cette définition doit cependant être relativisée.
Dans une perspective gramciste[1], les intellectuels doivent être considérés en fonction de l’ensemble du système des rapports sociaux dans lesquels les activités intellectuelles et les groupes qui les personnifient sont situés. Les intellectuels doivent être étudiés en fonction des rapports de domination fondamentaux et des forces productives. Dans la société coloniale et post-coloniale un des rapports de domination axiale, pour ne pas dire le rapport de domination axiale, est celui qui permet la domination du colonisateur sur le colonisé et du post-colonisateur sur le post-colonisé; et au-delà la domination de la civilisation occidentale sur les autres civilisations.
iulie 23, 2007 la 7:13 pm
@ SANDU
Materialismul vizat nu face referire la procesul de productie a bunurilor , deci nu m-am referit la materialismul istoric ca baza a dezvoltarii sociale ci la sensul depreciativ al cuvantului , acela de interes exagerat fata de latura materiala . Acesta e materialismul nociv care ne indeparteaza de spiritual.
iulie 23, 2007 la 7:14 pm
Pentru Distinsul Domn,
Adrian NASTASE
“Un intellectuel est un type qui est rassuré quand il n’est pas compris.”
Valentina
iulie 23, 2007 la 7:27 pm
@maria barbu
felicitari pentru doctoratul sustinut. sper ca referirea la el nu a fost facuta pentru a incerca, in mod artificial, sa dati mai multa “greutate” opiniilor dvs.
).
referitor la continut, sunt de acord cu ce ziceti, for the sake of the discussion, dar nu prea inteleg cine a splitat ce. AN a splitat electoratul, sau TB? si daca AN l-a splitat, de ce? daca TB, la fel, de ce?
Cat despre revenire, sper ca AN a inteles-o si sper ca si restul lumii o sa o inteleaga, ea nu poate fi impusa, nici cu necesitate si nici fara, ci trebuie castigata! AN isi doreste asa ceva, ramane de vazut daca si poate, ca, orice s-ar zice, orice ar face un politician, bataile electorale sunt cele care arata dimensiunea acceptarii si a performantei unui politician. despre performanta guvernarii AN se poate discuta la nesfarsit, fiecare vede doar partea care ii convine.
pe final, un singur sfat. uitati alegerile din 2004 si diferenta care, matematic, e mica, dar in conditiile in care a avut loc infruntarea, a fost colosala!! daca, asa cum mai sugera cineva in comentariile de mai sus, AN realizeaza acest lucru, s-ar putea sa mai aiba o sansa in viata publica.
afirmatiile facute de mine sunt din partea unui nespecialist (ma rog, nu stii niciodata, poate am si eu un doctorat, poate nu, oricum e irelevant
iulie 23, 2007 la 7:47 pm
Si dece nu si …
Rien n’est jamais acquis une fois pour toutes avec les êtres, ni en politique, ni en amour, ni en amitié.
Iuliana / ZAMBACIAN
iulie 23, 2007 la 7:49 pm
In completare pentru Distinsul Adrian NASTASE,
En politique comme en amour, on pense toujours que la prochaine fois sera enfin la bonne.
Stefan / Bruxelles
iulie 23, 2007 la 7:52 pm
Fara suparare, viata isi spune cuvântul, grabiti-va in bunul sens.
On est toujours plus vieux que sur la photo.
Merci,
Jeffrey
iulie 23, 2007 la 8:00 pm
O buna guvernare, nu inseamna neaparat si efect electoral pe masura.
Am sa dau doua exemple:
1. Cornul si laptele. A fost fara indoiala o masura buna, social-democrata, umana si ce mai vreti dv. Spre marea mea uimire a iscat atea glume si chiar impotriviri incat te intrebai daca lumea este sanatoasa la cap. Mircea Mihaies , pe care deobicei il citesc cu placere, a scris in “Romania Literara” ca masura ii aminteste de zilele triste ale copilariei, cand urla”Nu beau laaapteee. nu beau laaapteee!” Oameni care pe cand au fost scolari nici n-au avut pachete cu mancare la scoala, il ridiculizau pe Nastase, numai pentruca erau de la alt partid. Dar, ceeace e mai grav, o faceau cu sinceritate.
3. Rezolvarea problemei ostatecilor. Pana la urma idiotii aia de ziaristi au fost salvati. Ca a rezolvat Basescu, ca a rezolvat nu stiu ce arabi a fost bine ca au fost salvati acesti zevzeci, care erau totusi romani. Dupa aceea s-au gasit fel de fel de facatori de scenarii pe care le stiti foarte bine. Ce le mai sarea saliva din gura, pe dinauntrul televizorului acreditand ideea ca i-a rapit SRI (!?) Faceti comparatie cu presa din Franta in cazul Aubenas.
Vreau sa spun ca in fata multimilor degeaba vine d-l Nastse cu buna sa guvernare. O lozica bine aleasa, o tinta care sa atraga, o atitudine memorabila, fac mai mult decat orice act de guvernamant de succes.
iulie 23, 2007 la 8:05 pm
Domnule Adrian NASTASE,
Grabiti-va
Si on laisse courir des mensonges sans les démentir, ils risquent de s’accréditer.
este deja cazul
Alex
iulie 23, 2007 la 8:09 pm
@
Sandu
Avec le talent, on fait ce qu’on veut.
Avec le génie, on fait ce qu’on peut.
Nu stiu cum se considera Adian NASTASE.
IAN
iulie 23, 2007 la 8:13 pm
Vorba proverbului, cunoasteti similitudini.
Nul ne veut le bien public que quand il s’accorde avec le sien
Viorel BARBU
iulie 23, 2007 la 8:23 pm
Atat Adrian Nastase cat si Traian Basescu apartin unor modele distincte de lideri. Adrian Nastase tine de modelul liderului echilibrat, al carui demers este de factura coerent-organizatorica si a carui evolutie personala s-a facut in ritm egal si continuu ascendent.
Traian Basescu tine mai mult de modelul de lider care se alimenteaza cu dezechilibre si cu crize pe care le gestioneaza profitabil, a carui evolutie personala pare sa se fi produs mai degraba in salturi.
Si unul si celalat reprezinta lideri in care electoratul se regaseste masiv.
Este chiar f posibil ca in alegerile urmatoare, modelul reprezentat de Adrian Nastase sa prinda foarte mult la un electorat uzat de excesele demersurilor lui Traian Basescu. Oricum, merita sa ne obiectivam, si sa vedem in posibilii candidati, acele modele viabile pentru politica romaneasca nu doar in pezent ci, mai ales, in perspectiva.
iulie 23, 2007 la 8:23 pm
@
Maria BARBU
Daca va referiti ca Domnul Adrian NASTASE a fost un leadership va inselati.
A face comparatie cu Winston Churchill ar fi o mare eroare, numitul nostru ex prim ministru a ajuns printr-o confuzie de situatii.
Stabilimentul fsn – pdsr – psd avea nevoie dupa roman sau vacaroiu de un sânge nou, asa a ajuns Domnul Nastase via MAE la conducerea guvernului.
Stabilimentul avea nevoie de o marioneta de un adevarat premier, de altfel si situatia unde s-a ajuns, sedus si abandonat .
“Le leadership (de leader et du suffixe : — ship) désigne la qualité, la capacité, l’art à conquérir, exercer et conserver cette fonction de leader.
Winston Churchill, leader du parti conservateur, est le meilleur exemple que l’on puisse en trouver, d’autant qu’il a exercé son leadership dans d’autres domaines que la politique intérieure.
Va multumesc de interventie,
Viorel / Ex IFA
iulie 23, 2007 la 8:35 pm
@
Maria BARBU
Va rog sa-mi permiteti a relua pasajul,
Este, cred eu, foarte important pentru Romania un asemenea model de lider, pentru ca el poate deschide politica romaneasca spre provocarile actualitatii si le poate face fata, fara complexe, fara convulsii, fara crize.
in contextul ce urmeaza,
“une personne qui a une fonction ou un emploi associé à une expertise, compétence, ou expérience, comme un leader d’équipe, un capitaine de bateau, un ingénieur en chef, ou un parent”,
iata Romania dispune de persoana potrivita la locul potrivit, Domnul Traian BASESCU, Presedintele ROMANIEI MODERNE
Va multumesc si sunt dispus a comunica pe acest subiect.
Costin
iulie 23, 2007 la 8:45 pm
@Valentina
Nous alons assister a la mort de l’intellectuel de gauche, qui va sombrer en meme temp que la gauce tout entiere, avant de renatre de ses cendres comme le phenix. Cette renaissance ne peut se faire que selon la partage:ou radicalisme politique de type nouveau, ou ralliement reactionaire. Pas de milieu.
14.07 2007 Alain Badiou
iulie 23, 2007 la 8:54 pm
Daca erati prim ministru, domnule Nastase, in perioada acestor ani (respectiv 2005-2007) cand mai intai v-ati fi confruntat cu inundatii devastatoare, apoi cu aceasta seceta inspaimantatoare si pe deasupra cu un presedinte care-si doreste cu orice pret sa nu mai fii prim ministru, cum ati fi procedat ?
Mi se pare o perioada extrem de grea pentru actualul premier.
2. Ce credeti despre Basescu – chiar este el impotriva Rusiei ? Daca ar fi fost cu adevarat asa, atunci cum sta rezolutia favorabila ALRO in detrimentul romanilor ? Cum sta binecuvantarea cu Rafo – ambele cu patroni (sau cum ii place d-lui sa spuna “oligarhi”) rusi ?
3. Nu credeti ca DNA-ul s-a pus de a sechestra ceva pe la finul lui Basescu cand acesta urma sa fie nas, ca noi “boborul” sa spunem uite D-ne ce corecti sunt daca tocmai acum cand este nas… m-nealui, ii pusera sechestru finului…Adica manipulareapoporului de “dioncolo de Chitila” – vorba d-lui Cristoiu. Si evident manipulare aprofundata de corul basescian – a se vedea unul Ionita de care tare mi -e …
3. Din cate cunosc Secretarul General al Guvernului poate sa destituie un primar – fie el si al Capitalei – pentru incompetenta. Ce competenta are Videanu cand si la inundatii si la arsita , dumnealui este la departari fata de Romania. Cum ati fi procedat ?
4. Daca Satul francez a devenit proprietatea Primariei – si banii de pe chirii oricum nu ajuta cu nimic pe cetateanul bucurestean, adica nu ii micsoreaza cu nimic impozitele, atunci de ce nu ati dat – cand erati prim ministru – o hotararea de Guvern si sa-l preluati ? Ce se intampla cu atatia bani care vin la Primarie ? Uite ceva surse pentru pensii!
5. Daca cetateanul roman – si cu deosebire cel bucurestean – plateste taxe si impozite cu duiumul, platim taxa de drum in pretul benzinei , platim taxa de drum prin impozit direct , atunci de ce sunt obligat sa platesc parcare DALI? Ce a facut Cocos pentru drumurile incercuite cu creta sau vopsea ca sa imi mai ia banii inca o data ?
Daca veti merge in parcarea de la Tatrul National – luata tot de Cocos – toti care intram cu masina platim la iesire taxa de parcare, dar – de exemplu – unde eu am parcat nu era incercuit spatiul ca fiind pentru parcare (undeva pe trotuiarul in fata teatrului national, dar dincolo de bariere, evident ) Pana cand li se mai permite sa ne fure pe fata ? Ce poate sa faca Guvernul Tariceanu ca Primaria – prin firma Dali – sa nu-si mai bata joc de noi bucurestenii care trebuie musai sa imbogatim familia Cocos platind inca o data pentru ceea ce am mai platit?
iulie 23, 2007 la 9:10 pm
@
Pentru tine
FAUR MARIANA Says:
July 23rd, 2007 at 7:20 pm
Ma numesc Faur Marinela Radiana,recent am implinit frumoasa varsta de 18 ani si as dori sa ma inscriu intr-un partid politic care sa ma reprezinte;pot oferi tineretea mea,pe cat imi va permite scoala chiar voluntariat(sunt eleva olimpica la disciplina biologie si am terminat anul scolar cu media 9,84,fara nici un fel de meditatii).In acest scop am citit mai multe brosuri cu platforma program a mai multor partide,am studiat viata si activitatea catorva politicieni si recent am ramas foarte frumos impresionata de acest BLOG pentru care tin sa va felicit din suflet.Asadar,as dori o parere sincera din partea unui mare politician ca dumneavoastra,pentru o tanara la inceput de drum.Cred cu tarie in experienta dumneavoastra cu toate greselile inerente care sunt produse in absolut toate tinerele democratii.Intr-un fel si dumneavoastra sunteti tot la un inceput de drum,ACELA SPRE COTROCENI si de aceea tin sa va arunc o provocare:infiintati o bursa pentru merite deosebite care sa va poarte numele si donati-o unui student cu resurse financiare mici;nu-i asa ca este un inceput exceptional pentru orice personalitate?(as fi foarte dezamagita daca nu mi-ati raspunde).
Cu toata stima si consideratia Marinela Radiana Faur
Bloggul este in relache, viteza de aparitie a mesajelor depaseste cu mult tendinta de acceptare a navigantilor.
Draga Mariana,
Suntem de aceiasi vârsta, mama imi spunea ce iti aduce dragostea nu poate sa ti ofere politica.
Imi repeta toujours,
On fait les cadeaux avant les élections et on décide les impôts tout de suite après.
Amitiés,
Cezar
Astept adresa de e mail, cred ca voi gândi si eu la un partid, mais pas ceva de drapta nici de stânga
iulie 23, 2007 la 9:30 pm
Hello,
Domnul DARIUS a trecut la treaba a declasat blogul.
Seara placuta,
Remus
iulie 23, 2007 la 9:55 pm
@Maria Barbu
Interesanta abordarea, dar, ce nu inteleg, cum adica TB a evoluat in salturi, cand, daca tin eu bine minte, a inceput de la director in minister si a ajuns presedinte, trecand printr-un nr de functii publice, la unele fiind ales direct.
Pe de alta parte, fara sa fiu un bun cunoscator al CV-ului AN, il copii de pe site-ul camerei deputatilor:
# Preşedinte al Camerei Deputaţilor (decembrie 2004 – martie 2006);
# Prim-ministru al României (2000-2004);
# Vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor (1996-2000);
# Preşedinte al Camerei Deputaţilor (1992-1996);
# Ministru al Afacerilor Externe (1990-1992);
Nu prea vad de unde AN evolueaza in ritm egal si continuu ascendent, pe cand TB e in salturi. Serios acum, chiar nu inteleg!! As fi recunoscator daca m-ati lumina.
iulie 23, 2007 la 10:48 pm
Domnule Adrian Nastase,
va multumesc ca ati gasit timp sa-mi raspundeti ! Venind in intampinarea intentziei dumneavoastra de a scrie despre relatia Romania-Rusia, as vrea sa fac urmatoarea observatie:
In Romania de azi, democrata se zice, un cetatean de rand are ZERO sanse sa fie informat corect despre actiunile Rusiei. Cand spund cetateand de rand ma gandesc la romanul care nu cunoaste nici o limba straina si nu poate intzelege nimic din informatii, chiar daca are acces la Internet si la posturi TV straine. Acest cetatean este obligat sa-si culeaga informatia din media autohtona care prezinta SUA drept campioana democratiei , care nu se indigneaza de folosirea bombelor cu uraniu saracit la granitzele Romaniei ( razboiul din Yugoslavia ) , care nu a auzit pe Patriot Act , care nu stie ce este aia suveranitate , care, care, care, …. dar care face spume la gura de isterie atunci cand Rusia isi reafirma dreptul de a-si apara teritoriul. Suntem tzara care platim cel mai scump o ura neproductiva. De ce oare ??? Germania si Rusia au fost cei mai mari dusmani dar azi aproape 3 milioane de rusi traiesc in Germania si 4.000 de firme germane au investitii in Rusia. Mai mult, pe 28 si 29 Iulie Merkel se va afla la Soci pentru a perfecta implicarea firmelor germane in constructia centrului olimpic. De ce la ei se poate si la noi nu ???
Oare este Romania precum capra raioasa ???
iulie 23, 2007 la 11:06 pm
@Nikos
Din datele prezentate de dv. se confirma ceea ce spuneam despre Adrian Nastase, evolutia ritmica, madatele duse la termen, ascensiune fara “crize”.
Eu am preluat de pe site-ul presedintiei urmatoarele date:
– 1989-1990 Director General al Inspectoratului de Stat al Navigatiei Civile din Ministerul Transporturilor
– 1990-1991 Subsecretar de Stat – Seful Departamentului Transporturi Navale din Ministerul Transporturilor
– 1991-1992 Ministru, Ministerul Transporturilor
Acestea sunt date din biografia oficiala a dlui presedinte Traian Basescu. Nu judec, ci constat, scurtimea unor mandate, de cate un an, dupa care, printr-un salt, dl. Basescu a ajuns intr-o alta functie, in urma unei schimbari bruste, sau, in urma unei crize, deci oarecum discontinuu.
As vrea sa intelegeti ca eu doar contemplu aceste modele, nu fac pasiuni pentru nici unul.
Cu dl. Traian Basescu de altfel am avut doar intalniri fermecatoare!
iulie 23, 2007 la 11:28 pm
Domnule Nastase,scurta mea privire aruncata asupra PSD,nu a fost deloc “fierbinte”.Dupa opinia mea,a fost mai curand”rezonabila” si cu o nota de tristete.Nu-i asa ca e trist sa vezi un fost campion(PSD),pus pe chituci inaintea marilor confruntari din cauza unui antrenor incompetent ?Unde e PSD-ul care lua”cupa si campionatul”?Pai unde sa fie,e (deocamdata) pe la mijlocul clasamentului,insa cu problemele de vestiar pe care le are,si cu actuala conducere tehnica,la anul joaca sigur la matineu…P.S. Sa dea Dumnezeu sa nu am dreptate…Dar daca am???
iulie 24, 2007 la 1:24 am
Domnule Nastase, dumneavoastra de ce nu avetzi un Porsche decapotabil?
iulie 24, 2007 la 2:09 am
Domnule Nastase, sunt un tanar membru PSD care va vede ca singura iesire din impasul in care se afla partidul. Noi, membrii de rand, mai ales cei din provincie, ne-am saturat de cearta si incoerenta celor de la centru. Eu, personal, va vad pe dumneavoastra ca unica speranta de redresare a partidului. Ca sa fiu sincer, m-am inscris in PSD datorita dumneavoastra, v-am avut mereu ca model si mi-a parut extrem de rau ca ati pierdut la limita alegerile din 2004 (am si o poveste hazlie, poate alta data).
Astept, cu toata diplomatia si buna-cresterea, sa se dea odata de pamant cu domnul Vanghelie. Inteleg ca domnul Hrebenciuc este “inamovabil” deocamdata, dar asocierea PSD cu domnul Vanghelie este extrem de nociva in viziunea mea si a multora din tinerii partidului. Eu cred ca e de preferat pierderea unei primarii (sector 5), decat pierderea a cateva procente la nivel national pe baza influentei nefaste a acestui individ, care are tupeul sa se masoare cu oameni de o valoare infinit mai mare: Vasile Dancu, Victor Ponta, Sorin Oprescu.
Imi pare rau pentru incidentul cu domnul Geoana. L-am cunoscut la o scoala de iarna PSD, am stat la aceeasi masa, si mi-a facut o impresie foarte buna. Bineinteles, daca ar fi sa aleg, dumneavoastra imi sunteti mai simpatic, desi nu v-am cunoscut niciodata.
In cadrul unei actiuni (independente de partid) de anul trecut, am fost intrebat de un reporter care este deputatul pe care il simpatizez. Am spus ca dumneavoastra, iar reporterul m-a intrebat uimit daca nu stiu ca sunteti acuzat in mai multe dosare. I-am replicat ca pana nu vad dovada si condamnarea pentru mine sunteti nevinovat. Bineinteles ca acea parte nu a fost data pe post.
Veti avea mereu votul meu, in cazul in care decideti sa reveniti.
Un tanar PSD-ist.
iulie 24, 2007 la 2:11 am
Vă felicit în primul rând pentru iniţiativa de a comunica print-un blogg. Membrii PSD resimt lipsa d-vostră în rândul lor, şi consider că este un cadru reuşit pentru a le fi mai aproape. Sper să vă gândiţi cât mai repede la o revenire ca vârf de lance al partidului, că la cum ne dau sondajele nu mai vedem lunina de la capătul tunelului. Şi dacă tot mai sesizaţi din când în când unele inepţii din cadrul PSD, poate reuşiţi d-voastră să aflaţi de ce nu se mai publică pe site-ul oficial al PSD comunicatele şi declaraţiile date de către organizaţiile din teritoriu? Oare activitatea din teritoriu o umbreşte pe cea centrală? De ce nu se înceracă promovarea celor din teritoriu? Suntem prea provinciali?
iulie 24, 2007 la 4:41 am
In locul dumneavoastra, domnule Nastase, as fi trist.
Comentariile distinsilor dumneavoastra cititori incep sa semene tot mai cu cele din Tricolorul…trec numai cele de bine, pentruca vorba aia…despre morti (politic vorbind)…numai de bine.
iulie 24, 2007 la 8:35 am
@ korbalb…Asta cu mesajele de bine,e o preconceptie a dumneavoastra sau o simpla supozitie.Cine va aude v-ar putea crede insa si nu e deloc asa.Dovada este chiar postarea dumneavoastra.Mai mult decat atat;eu de exemplu,am postat de toate pe acest blog si a intrat.Atata timp cat nu faceti uz de injuraturi sau de cuvinte obscene,materialul intra cu siguranta.Va spun asta,ca unul care face parte din categoria celor care cred ca echidistanta,onestitatea si obiectivitatea opiniilor sunt calitati necesare unei persoane,atunci cand doreste sa marcheze intr-un fel sau altul un spatiu public.Dumneavoastra nu credeti la fel?
iulie 24, 2007 la 8:49 am
@Maria Barbu
In nici un caz nu e vorba de pasiuni aici. Fiecare dintre cei doi, AN si TB, dupa parerea mea, au atat calitati cat si defecte. Cine are cele mai multe calitati sau/si cele mai multe defecte, nu cred ca e prea relevant (ma rog, o sa fie destui care o sa protesteze aici, dar, e problema lor).
Daca prin ritm intelegeti ducerea pana la capat a mandatului, de acord cu dvs. Nu prea reusesc sa vad, din cele prezentate de dvs, unde ar fi “criza” care ar duce la avansare (ca e vb de niste avansari, de la director la secretar de stat si ulterior la ministru). Chiar nu reiese nicaieri ca ar fi “bruste” si, in special, nici un CV nu poate arata daca a fost vb de o criza sau nu! De aici si opinia mea ca nu prea contemplati aceste modele ci le si “judecati”. In rest, cu riscul de a va “supara”, ar tb sa observati ca AN vine de “nicaieri”, in sens strict profesional, si este numit ministru de externe, dupa care, bineinteles, ramane la nivelul cel mai intalt, cel al functiilor in care este numit, nu ales, alt amanunt, dupa parerea mea important in definerea unui leadership. Inca nu mi-ati raspuns la problema alegerilor din 2004 (singurele, de pana acum, la care AN a participat in mod direct, ca persoana politica, si nu pe vreo lista). De asemenea, daca ajungem la aceasta analiza, poate ar fi util sa vedem si un alt aspect interesant, TB cel acuzat (de multe ori nu pe nedrept) de populism, a fost sustinut masiv de electoratul urban, considerat educat si informat (la fel unii vor protesta, dar tot la fel e problema lor), cel care, teoretic cel putin, este in stare sa sesizeze populismul si sa il respinga.
iulie 24, 2007 la 9:05 am
@ Maria Barbu & @ Nikos…Evolutia continua sau in salturi a cuiva,depinde in cea mai mare masura de conjunctura,de momentul politic si istoric,ca si de o multime de alti factori.Bineinteles ca si persoanele vizate,in speta presedintele Basescu si Adrian Nastase au rolul lor.A face insa din evolutia continua,ascendenta,a unuia o mare calitate,iar din “salturile celuilalt un defect,mi se pare nedrept.Nu vi s-a intamplat niciodata sa va doriti ceva foarte-foarte mult si sa nu va fi iesit?Cateodata,lucrurile nu vor sa se lege si cu asta basta.Alteori,fara eforturi prea mari,ne trezim in locuri de neimaginat.Stim cu totii cum,si pe ce criterii s-au facut si se fac inca promovarile in Romania.Asa ca,eu cred ca altele ar trebui sa fie criteriile in baza carora cei doi ar putea fi evaluati…
iulie 24, 2007 la 9:06 am
Nu am vazut pana acum pe forum nici un avocat al lui Geoana. Poate vreo doua apeluri la concilere intre Nastase si Geoana.
Acum s-o luam sistematic.
Intre Nastase si Geoana s-au spus lucruri care fac imposibila o conlucrare. Sigur, in politica ,totul e posibil. Vorba lui Basescu (daca mi-e permis):”N-am crezut sa-i vad pe Vadim si pe Marko Bela pupandu-se pe gura”. Poate ca pana la urma cele doua persoane ar accepta sa colaboreze (interesele patriei si ale partidului,desigur)
Dar nu cred ca pesedistii pot accepta sa fie condusi simultan de doi rivali. Ori imi pare mie, ori chiar asa este, dar nu este de conceput o conducere si cu Geoana si cu Nastase. Aducerea lui Nastase la conducere prin coptare pare imposibila pentruca nu pentruca n-ar fi democratica, ci pentruca Nastase n-are destui sustinatori. Sau poate are ? Oricum revenirea sa inseamna caderea lui Geoana, chiar daca s-ar face juraminte de cumintenie.
Grupul bucurestean nu pare prea entuziasmat . Stie ca revenitul o sa popeasca pe multi. Ramane speranta in baronii locali. Aici , numai Dumnezeu si Nastase stiu care e situatia. Nu intamplator, acum presedintele in exercitiu face turneul capitalelor de judet.
iulie 24, 2007 la 10:54 am
Domnule Nastase,
Este ultima data cand ma adresez Dvs. folosind acest mijloc de comunicare, deoarece nu doresc sa intru in polemica pe blog cu nimeni, cu atat mai mult cu Dvs.
Raspunsul Dvs. din data de 23 Iulie 2007, postat la articolul “Reactii la comentarii” la “scrisoarea deschisa” pe care v-am adresat-o, ma determina sa dau cateva explicatii, pentru o mai buna intelegere.
Am afirmat atunci ca doresc sa va ofer intreg sprijinul meu pentru a ajunge la conducerea PSD, sprijin pe care vi-l ofer in continuare. Am facut afirmatia respectiva gandindu-ma la doi lideri politici din Israel care au avut aceeasi soarta ca Dvs.
Unul dintre acestia este Ehud Barak care a fost prim-ministru al Israelului si Presedinte al Partidului Muncii timp de un an si jumatate, Guvernul acestuia a cazut, a revenit in forta dupa sapte ani cand nimeni nu mai credea ca are vreo sansa si in prezent, este Ministrul Apararii Nationale si Presedinte al Partidului Muncii.
Al doilea exemplu se refera la Beniamin Netanyahu care a fost prim-ministru, a pierdut aceasta functie si a revenit in politica, ocupand functia de Presedinte al Partidului Lihud si Seful Opozitiei din Israel.
Domnule Nastase, cei doi mari oameni politici pe care i-am dat ca exemplu, au avut o activitate intensa in politica timp de un an si jumatate pentru a reveni la conducerea unor partide politice si pentru a ocupa functii importante in stat, nu au stat acasa la aer conditionat si au comunicat cu electoratul pe blog.
Daca doriti sa reveniti lider al PSD si sa redeveniti omul politic care ati fost, suflecati-va manecile si apucati-va de treaba!
Acesta este un sfat de la un consilier care a lucrat cu Eyal Arad care cunoaste destul de multe din politica romaneasca.
Referitor la afirmatia Dvs. ca nu dati nicio recompensa pentru idei, fac urmatoarele precizari:
1. Pentru a ajunge unde sunt astazi pe scena politica din Romania, am luptat singur, nu am primit niciun sprijin de la nimeni.
2. Nu am cerut nimic de la PD, dimpotriva, am fost contactat de Dl. Videanu si Dl. Radulescu care mi-au spus ca din informatiile lor am un bun electorat in Tulcea si am toate sansele sa fiu reales deputat la urmatoarele alegeri si de ce sa nu candidez pe listele PD-ului. Aceasta este realitatea si nu ce s-a scris in presa.
Astazi, nu am nevoie de Emil Boc, Mircea Geoana sau Adrian Nastase pentru a fi reales deputat. Fac aceasta afirmatie pentru ca stiu ca-mi va fi rasplatita inplicarea mea in rezolvarea multor probleme ale romanilor, chiar si a celor aparute in vacanta parlamentara. Ma refer la vizita de vineri, 27 iulie 2007 la Penitenciarul Poarta Alba, unde voi incerca sa ajut la aplanarea unui conflict intre detinuti si conducerea penitenciarului.
Inca o data va spun ca va stau la dispozitie, dezinteresat, nu am nevoie de NIMIC de la Dvs., nici material si nici politic si va provoc la un pariu, atat pe Dvs. cat si pe oricine din presa, ca voi ramane in Parlamentul Romanei si in legislatura viitoare.
Deputat
Nati Meir
iulie 24, 2007 la 11:01 am
Nu va doare sufletul cand vedeti ce se intampla in PSD? M-am gandit adesea ca trebuie sa suferiti, matern, pentru ce a reusit sa faca Geoana in partid…si mai e si mandru. desi l-am acuzat mult timp pe Iliescu pentru caracterizarea facuta, am inceput sa-i dau mare dreptate si sa cred ca defapt nu a facut decat o perfecta radiografie…sunt doua lucruri omniprezente…oxigenul si prostii… Sau poate unii aleg prostia ca e eterna in timp ce frumusetea e trecatoare..??!!!….
Pacat… Din marele partid cu greu mai pot alege cateva nume pe care le-as vota…nu-mi vin in cap decat Diaconescu (asta daca scapa sagetilor otravite ale lui Geoana)…poate Ponta (daca scapa de suficienta)…hmmm….nu mai pot alege ca nu am de unde… Diferenta fata de perioada in care Dvs erati lider e colosala!!! Poate mai puteti face ceva…
iulie 24, 2007 la 12:14 pm
Domnule Nastase, vreau sa va cer o parere, in ceea ce priveste votul in sistem uninominal. De ce suntem fortati sa acceptam asa ceva, atata timp cat este posibil (si exista o probabilitate foarte mare) ca in Parlament sa intre tot felul de indivizi care nu vor mai urma niciodata linia doctrinara a partidului pe care il reprezinta? Exista riscul ca acei oameni sa urmareasca, inca de la inceputul mandatului, sa “isi scoata banii de campanie”. Doi la mana exista riscul si de a face jocurile anumitor grupuri de interese, la fel ca in sistemul american, unii stau in umbra si altii le fac jocurile. Imi aduc aminte de faptul ca stateam impreuna cu vecinii de la PNL de vorba si la un moment dat imi spuneau ca, in momentul in care s-a discutat prima oara despre alegeri anticipate, ca unii deputati se vaitau ca nici banii de campanie nu i-au recuperat. Pai daca in sistemul actual le sta gandul la asa ceva, nu va ganditi ce ar putea insemna uninominalul?
AAAAAAAA….si mai am o problema, pe care as vrea sa o lamuriti: de ce s-a decis, dupa parerea dvs., ca lista pentru PE sa fie alcatuita din oameni de la PSD care ar fi foarte utili in tara? Cel putin mare parte din ei!
iulie 24, 2007 la 12:15 pm
@iceflame
de acord. personal nu sunt de acord cu evauarea, in acest sens, al evolutiei persoanelor, oricare ar fi ele. in virtutea discutiei, am acceptat aces mod de evaluare, dar incercam sa vad cum s-a ajuns la caracterizarea “evolutie facuta in ritm egal, continuu ascedenta” si respectiv, “in salturi”. Fiecare a avut (are) traseul lui si fiecare evolueaza functie de capactitatile personale si, bineinteles, de conjuctura.
@sandu
e greu sa gasesti un avocat pentru Geoana, in orice moment si in orice conditii. fara sa vrea sa super pe cineva, putini au fost oamenii politici care au reusit sa se compromita asa de mult, in asa de putin timp. si zic asta fiind de parere ca nu Geoana e raul cel mai mare din PSD. el este doar trecator (sper). sunt alte probleme, la fel, dupa parerea mea, mult mai serioase si mai profunde in PSD. tot ce a reusit Geoana a fost sa bulverseze si, in cel mai bun caz, sa opreasca evolutia PSD-ului, in oricare directie ar fi fost ea. dar, atentie, eliminarea lui Geoana nu v-a elimina si problemele de fond, zic eu, cu care se confrunta partidul. din pacate (sau din fericire, dupa altii), cred ca celebra alternanta la putere (in sensul odata PSD, odata restul) incepe sa aiba din ce in ce mai putin sanse sa se intample in 2008. si nici revenirea lui Nastase nu v-a schimba lucrurile. cu riscul de a irita destule lume pe aici, editorialul lui Ioan T Morar, de saptamana trecuta, contine un sambure de adevar (in sensul intrarii in subcosntientul public al matusii Tamara)…
iulie 24, 2007 la 12:26 pm
@Nati Meir
Domnule Meir in mod normal,eu n-ar trebui sa vorbesc intrucat v-ati adresat d-lui Nastase. Dar, in loc sa va faceti propunerile rusinoase prin telefon.de exemplu, ati preferat s-o faceti in public. In acest caz ,pot sa intru si eu in vorba, fara sa consider ca sunt mitocan.
Nu sunt un simpatizant al al pliticianului Nastase . Dar pe dv. va consider un politician demn de dispret. Colaborarea dv. cu Vadim este atat de insolita incat nu va ramane decat sa mai participati la o comemorare a lui Codreanu. Ca ati vrut sa-l convertiti, nu va poate crede nimeni cum nu-i crede nimeni pe securisii care pretind ca au vrut sa amelioreze sistemul pe dinauntru. In perioada idilica a relatiei dv. cu Vadim l-ati incurajat sa faca statuie lui Rabin. Stiti foarte bine ca un evreu autentic nu vrea statuie (din motive religioase) Ceeace ar fi trebuit sa fie un omagiu a fost de fapt o blasfemie. Puteati sa-i spuneti prietenului dv., filosemit peste noapte, ca e deajuns o placa comemorativa.
Ce evreu cu mintea intreaga va aduce vreun omagu la bustul lui Rabin, inaugurat de Vadim?
Hemor Şemkha
iulie 24, 2007 la 7:28 pm
este posibil ca un rezultat al votului uninominal sa fie un nou mandat.o noua vizita in tulcea si cateva genti cu bani care se vor distribui viitorilor participanti la procesul electoral,avand televiziunile alaturi ne va ferici cu un parlamentar( nu vine si leonida lari dupa ce contacteza astrele?)
iulie 24, 2007 la 9:12 pm
Bloggul lui Nastase accepta numai mesajele favorabile imaginii guruului.
Nu mai pierdeti timpul, STimati Compatrioti, avem alte interventii mult mai interesate.
Indiferent de ce orientare suntem, a.nastase este ramolit, la vârsta lui incearca sa concureze vârfurile politice din ROMANIA ingnorând tineretul mult mai capabil ca el
Bombonel,
La Revedere, mergi cu iliescu, vacaroiu si alti de teapa ta.
Ti-am mai spus-o tin sa-ti spun si acum esti un pedestru care ne sufoci cu prezenta ta.
Via si sa nu mai auzim de tine.
Iorgovan
iulie 26, 2007 la 6:34 pm
@IORGOVAN
daca nu suporti alte pareri,de ce nu folosesti telecomenda?
iulie 28, 2007 la 12:32 am
Stimate domnule profesor,
as avea cateva intrebari, daca nu va suparati si daca aveti timp sa raspundeti: in ce mod credeti ca se va decide reprezentantul psd-ului la alegerile prezidentiale din 2009? Cum v-ati format ca politician, citind sau invatand in mod direct de la oamenii cu experienta? Cum ati elaborat strategia de guvernare, ati avut de-a lungul timpului idei pe care le-ati adunat intr-un adevarat program de guvernare sau l-ati elaborat impreuna cu o echipa?
Cred ca daca nu sunteti prea obosit si credeti ca mai aveti un cuvant de spus pe scena politica romaneasca ar trebui sa participati, din nou, la lupta pentru prezidentiale, chiar daca afirmati acum ca nu reprezinta o prioritate pentru dumneavoastra. Iar daca partidul nu va sustine, ar trebui sa o faceti oricum, din postura de independent.