Blogatu vrea sa stie daca sunt interesat sa imi deschid un cont in Second Life. Apreciez remarcile tale cu privire la deschiderea mea spre noi mijloace de comunicare. Destul de curand am aflat si eu lucruri despre Second Life. Nu stiu daca ar fi cea mai buna optiune pentru mine. Incerc sa fac politica reala, nu experimente, dar cine stie… “Niciodata nu spune niciodata”. Sunt absolut de acord insa cu ideea ta cu link-ul si apreciez ajutorul.
Cristina si Sky Hunter ma intreaba daca in Romania se mai face ceva in domeniul ecologiei. Sky Hunter se arata chiar indignat de situatia mediului din Capitala. Din pacate, amandoi aveti dreptate. Unii fac blocuri pe spatii verzi, altii fac scandal pentru asta. Strategii pentru protectia mediului inca nu avem. Ma refer la strategii serioase. Trebuie sa intelegem insa ca sunt multe lucruri de discutat dincolo de un caz precum Bordei. Poate ar trebui sa ne gandim si la culoare pentru biciclete, la schimbari legislative etc. Daca ne raportam doar din cand in cand si numai la situatii particulare, nu vom ajunge nicaieri. Sper ca intelegeti ce vreau sa spun.
Marius ma intreaba daca nu ar trebui sa lansez o alta initiativa politica, de promovare a tinerilor. Marius, da-mi voie sa nu fiu de acord in totalitate cu perspectiva ta. Am promovat multi tineri cand am fost premier si presedinte al PSD. Cred in continuare insa ca varsta nu poate fi singurul criteriu pentru promovarea unor oameni. Te vad insa ca esti determinat. Poate si oameni ca tine ar trebui sa isi “forteze” intrarea in politica. Militantismul si dorinta de a oferi solutii la problemele oamenilor sunt primele lucruri care te pot face un bun politician.
Dr. C imi scrie o lunga scrisoare in limba engleza nemultumit de reactia mea fata de evenimentul Life Earth. Dati-mi voie sa va raspund in limba romana. Stiu ca sunt roman. Va multumesc pentru multele postari. Cred ca avem puncte de asemanare. In ceea ce priveste Life Earth imi sustin opinia, dar raman dispus la dezbatere. Daca vrem sa facem ceva trebuie sa o facem toti. Nu unii sa organizeze concerte pentru ca altii sa nu aprinda lumina. Credeti-ma, Dr. C. Orice ati crede sunt un social-democrat si inteleg problemele saracilor. In rest, va doresc bine dumneavostra si fiicei dumneavoastra.
Crenguta Stolnici ma roaga sa spun ce cred ca inseamna adevaratul patriotism. NU cred ca trebuie sa dam definitii. Ca politician, a fi patriot cred ca insemna sa incerci sa ajuti cetatenii tarii tale sa traiasca bine, nu doar sa vorbesti despre asta, sa stai cu steagul Romaniei in spate si sa iti umfli muschii la unii si la altii. Am mai scris ceva despre patriotism ieri – sunt si eu de acord cu cei care cred ca trebuie sa dovedesti ca esti patriot nu sa vorbesti despre asta.
Rambo ma intreba daca Serge Moscovici si Strauss-Kahn stiu ca pe blogul meu sunt link-uri catre blogurile lor. Sincer nu stiu, desi probabil au aflat. Crezi insa ca asta este o problema? Daca da, poate imi explici de ce.
PCH ma intreba ce pot face acum mai mult decat inainte. Ce idei am. PCH cred ca ai dreptate. Vremea discursurilor populiste a trecut.
Bodgan imi pune mai multe intrebari. Prima dintre ele se refera la contributia Romaniei la UE. Mai exact, de ce Romania isi plateste intreaga contributie la bugetul european comparativ cu alte state. Bogdan ma intreba daca vad in campania de demitere a presedintelui o greseala si daca vad posibila o colaborare PSD-PRM. Draga Bogdan, Romania a aderat in aceleasi conditii ca si ultimele zece state. Toate aceste state isi platesc intergral contributia la UE. Cat priveste campania de demitere a lui Basescu, depinde de motivele pentru care initiezi un astfel de demers. Pot fi chiar un pic cinic. Te mai gandesti si la partidul tau. O colaborare PSD-PRM? Colaborare punctuala, da.
Perciunatu imi descrise niste cazuri in care au fost implicate forumurile ziarelor. Da. Cel in care a fost implicata doamna Dragotescu e real. Il stie toata lumea. Chiar crezi ca doamna Dragotescu a trecut impasibila peste acel moment? Ma indoiesc. Despre celelalte cazuri. Blogul este un bun mediu de comunicare, dar poate fi si de manipulare.
Bogdan L. imi pune, ca sa il citez, o serie de intrebari incomode. O sa incerc sa iti raspund pe rand, draga Bogdan. In cazul in care as candida, la orice functie pana la urma, electoratul va decide daca am raspuns sau nu la intrebarile legate de situatia mea. Tu, probabil vei considera ca nu am raspuns bine. Este dreptul tau. Nu cred ca este nevoie de curaj pentru a reforma PSD, este nevoie doar de un pic de vointa, orice ar „stii colegii” despre tine. Cred ca pot convinge ca nu sunt ceea ce se spune uneori. Daca nu as crede, as fi renuntat de mult.
Ion pare foarte dezamagit de situatia stangii romanesti si, de ce sa ascund, si de mine. Ion, poti sa citesti o postare mai veche a mea despre situatia stangii din Franta. E cam ca la noi, sa stii. Nu exagerez. Dar este nevoie de propuneri noi in ambele zone.
Lucian ma intreaba daca alianta cu PUR nu a daunat imaginii mele si a PSD. Sincer, nu stiu. Conditiile de atunci erau altele. PC a devenit solutie “imorala” cand a fost atras de Basescu la guvernare si nu pentru ca facut alianta cu PSD. Este imoral si ca PUR si-a tradat partenerul si ca Basescu l-a facut sa tradeze.
CPQ este curios sa stie care ar fi motivele pentru care un tanar cu inclinatii social-democrate ar trebui sa se implice in politica si cum. CPQ, tu decizi daca ai o motivatie. Cum? Poate si strigatul este in cele din urma o solutie (nu o lua ca o ironie, sincer).
VON ar vrea sa afle ce sistem constitutional cred ca este cel mai potrivit pentru Romania. VON, am opiniile mele pe acest subiect si le-am mai exprimat. Ceea ce ma ingrijoreaza la acest moment este faptul ca nu putem initia o dezbatere „fara factorul subiectiv si fara party-pris-uri”, in urma careia sa identificam solutia cu adevarat oportuna pentru Romania.
Multumesc, Clara D, pentru aprecierile despre blog. Cred ca acest guvern atat de diversificat, care nu este neaparat rezultatul unei discriminari pozitive, este menit sa arate ca Sarkozy stie ca trebuie sa fie mai nuantat in actiune decat in discurs. Pana la urma, el poate sa ramana acelasi radical, iar Guvernul sa ii faca o opozitie de fatada. Sunt multe care se pot intampla.
Excelsior crede ca actualul sistem constitutioanal impiedica polarizarea puterii. Lucrurile pot sta asa, dar o minima intelegere intre Presedinte si Premier este obligatorie pentru a nu se ajunge la blocaj. Intelegerea intre factorii de decizie este esentiala in orice regim constitutional pentru a nu se produce rupturi iremediabile.
Perseverent imi cere sa comentez ascensiunea dreptei relevata de ultimul sondaj BCS. Sincer, nu am despre ce sa vorbesc. Daca ai vazut, si la stanga era o federatie de partide despre care nu am idee cum a fost construita. Oricum, nu vorbim de o dreapta unitara.
Perseverent ma mai intreaba daca intentionez sa candidez le Presedintie si ce as face daca nu m-ar mai sustine PSD. In primul rand, nu spun niciodata niciodata in ceea ce priveste aceasta problema. Cat priveste cine pe cine sustine, este mult prea devreme sa vorbim despre aceasta problema.
Jean Valjean se exprima impotriva unei independente a provinciei Kosovo si pentru o autonomie, inteleg, destul de restransa. Dupa cum vezi, situatia provinciei ramane complicata. Se vedem cum vor decurge in continuare negocierile, dupa autosuspendarea Rusiei din CFE. JV, o sa ma gandesc asupra oportunitatii propunerii tale.
Sector imi pune o serie de intrebari carora voi incerca sa le raspund punctual.
1. nu cred ca cenzura este buna in vreun fel. Nu pot comenta ce au facut altii. Fiecare raspunde pentru pacatele sale.
2. as vrea sa cred ca nu PE este baza a ceea ce tu consideri “revenirea” mea. Sunt oarecum dezamagit de perceptia asta asupra revenirii. Nu cred totusi ca am plecat.
3. Constiinta banului public este o necesitate. Apreciez un lucru pe care l-a spus doamna Saftoiu. Daca ar conduce un ziar, cheltuirea banilor publici ar fi subiect principal.
4. Perfect de acord. Da, chiar daca este vorba si de o perceptie.
5. De ce m-ai crede de data asta? As putea sa spun acum vorbe mari. PR, cum zici. Dar, sincer, sper sa te pot face sa ma crezi prin ceea ce sunt, nu prin ceea ce cred altii ca ar trebui sa fiu.
m este profund dezamagit, din cate inteleg, de PSD, de liderii sai, de politica sa. Nu pot fi de acord, in totalitate, cu tine. Sunt insa aspecte importante pe care le remarci si care trebuie intr-adevar schimbate.
Barbu ma roaga sa explic o exprimare de pe un post mai vechi de pe blog referitor la China. Cred ca am explicat destul de clar in acea postare.
Kwan ma ataca dur pentru faptul ca as fi intretinut relatii socialiste in anul 2004 si imi pune o intrebare la care refuz sa ii raspund. Kwan, poate nu stii ca PSD face parte din Internationala Socialista ca si alte partide de stanga din Europa.
Z ma critica pentru candidatura lui Mircea Geoana la Primaria Capitalei, pe care o vede ca o incercare a mea de a elimina concurenta din PSD. Te inseli, Z. Eu am fost impotriva acestei candidaturi. Din pacate, DIP l-a convins si pe Mircea Geoana de modelul Chirac si pe domnul Iliescu ca Mircea Geoana sa candideze la primaria Bucurestiului.
La sfarsit, vreau sa va multumesc tuturor celor care imi scrieti. Imi face o mare placere sa va raspund si ca stam, intr-un fel, de vorba.
iulie 19, 2007 la 3:14 pm
Desi fara nici o legatura aparenta cu ce e aici, ma bucur ca (mai) exista (inca) dovezi de respect din partea bloggerilor fata de cititori si ca exista raspunsuri la intrebari. Multi au uitat sa acorde importanta detaliilor.
Poate ca ar fi mai usor sa existe o categorie separata gen ‘Raspunsuri saptamanale’ la cate intrebari/acuzatii sunt pe aici
iulie 19, 2007 la 3:41 pm
De ce frecventez blogul d-lui Nastase
Heinrich Heine scria undeva ca, daca bunul Dumnezeu ar vrea sa-i faca un bine, i-ar darui o casuta pe malul unui rau, nu departe de padure si cu o frumoasa livada in fata casei. Iar daca Dumnezeu ar vrea cumva sa-l faca fericit, i-ar plasa in ficare pom din livada cate un dusman spanzurat. El, Heine ii va iubi pe toti. Trebuie sa ne iubim dusmanii, dar numai spanzurati, conchide poetul.
Ei bine eu antipesedist , pe blogul dlui Nastase am ajuns la fericirea dorita de Heine.
Lasand gluma , cum si-o fac singuri pesedeii, nici dracul nu-i mai descurca.
-De ce nu te duci naibii pe blogul lui Geoana ? Ar putea sa ma intrebe cineva.
Raspuns : Geoana nu e un interlocutor veritabil. Inform ca o molusca, caracter lunecos ,gandire in sabloane, lipsit de verticalitate, nu simti nici o satisfactie nici daca l-ai ridiculiza, nici dacal-ai invinge.
A-propos: Diaconescu in emisiune la Turcescu l-a dezrmat si strapuns pe Cioroianu din trei vorbe in chestiunea dreptulilor colective (Kosovo) Toata admiratia! Nasc si la PSD oameni.
iulie 19, 2007 la 3:43 pm
Multumim pentru raspunsuri.
iulie 19, 2007 la 3:53 pm
A inceput campania? Nu am fost prea atent la scena politica in aceste zile, dar ieri am vazut o reprezentatie a dlui Dan Nica la emisiunea dlui Robert Turcescu. Sau nu vorbea in numele partidului?
iulie 19, 2007 la 4:00 pm
la tine pe blog e ca la Rolling stones: ne-a spus mick niste chestii in romana si ne-a cucerit pe toti, chiar daca stiam ca sunt dictate sau citite. tu – la fel. ne dai cite un raspuns fiecaruia, ca noi sa ne entuziasmam, sa na intrecem cu prietenii de cite ori ne-a raspuns AN:
-mie de 2 ori
-mie de 3 ori, ha, te-am batut
dar raspunsurile sunt cam goale de continut. mie, de ex, imi dai dreptate. ok. sunt aproape flatat. dar raspunsul? unde sunt ideile? ce ai de gind sa faci? cum vezi rezolvarile la probleme? asta nu mi-ai zis. o sa ma topesc de curiozitate inca ceva timp, pina cind o sa recunosti: n-am rezolvari, doar cuvinte.
sau ai?
iulie 19, 2007 la 4:18 pm
Multa vreme am facut haz pe seama urechilor lui Geoana. Acum am inteles ca ele sunt doar atributul speciei. Si nu vorbesc despre iepuri. Altfel, despre politica si politicieni, ia poftiti aici:
http://danieloctavian.weblog.ro/2007-07-19/171227/Ce-cauta-pisica-n-aeroport-sau-Despre-ritul-de-imperechere-la-ornitorincii-melomani-sau-Calatorie-in-tara-soarelui-se-fura.html
iulie 19, 2007 la 5:18 pm
@PCH
Nu-mi prea vine la indemana, dar trebuie sa iti dau dreptate intr-o anume privinta. (Ok, cu siguranta nu atunci cand crezi ca doar pentru ca ai o tastatura poti tutui in doi peri pe oricine. Dar la fel fac si eu, amical)
Unde iti dau dreptate? De ceva vreme ma misc pe blog-urile politicienilor. Vreau sa cred ca sunt reflexul unei nevoi reale de comunicare. Asta vreau, dar nu prea e asa. Sunt de fapt niste birouri virtuale in care ne primesc dumnealor, superiori, in audienta. Si cand si daca o chef catadicsesc sa si raspunda. Ce au chef.
E evident ca ei nu apartin in mod autentic acestui spatiu, blogosferei. Blog-ul e pentru dansii un alt instrument de marketing politic. Pentru ca, o data in plus, intre noi si dansii e haul adanc al gropii cu voturi. Nu ii vad ratacind si ei pe alte blog-uri. Reactionand acolo, comentand, fiind deci vii. Nu. Ar insemna o prea mare pierdere de altitudine. Raman in biroul lor steril, sigur, de pe net, unde primesc in audienta. Ceea ce e ok. Ei atat pricep, las’ca pricepem si noi ce e de priceput.
Blog-ul lui AN e ceva mai viu. parca mai frecventabil si mai uman. Are framantari, nelinisti. Spuneam ca blogul sau e ceva mai credibil, dar, in ciuda simpatiei ce i-o port, parca uneori am gust de mucava in gura. De ce ma incearca uneori senzatia ca nu cu noi vrea domnia sa sa vorbeasca. Ci ( tot mai des) cu Geoana, ori cu vechii “prieteni” de prin campingul politichiei. Si o face prin noi. Naiba stie. Mi-ar placea sa cred ca nu e asa. Oricum, nu raspunsurile sale, aici pe blog, le astept. Ci gesturile. Gesturi care sa imi arate ca mi-am investit corect increderea si nu gesturi care sa imi sugereze ca pipaie orbeste in cautarea capatului de sfoara pe care sa se poata din nou catara catre varf.
iulie 19, 2007 la 5:54 pm
Dragul meu,
Incercati sa o faceti pe STRENGARUL, sunteti la o vârsta unde maturitatea de gêndire trebuie sa primeze.
Raspunsul Dvs. imi inspira teama daca veti mai reveni in sfera politica.
In 1989 avem 18 ani, am inghitit câteva galuste cu cei care si-au schimbat vesta si care au uitat sa-si schimbe si camasa rosie.
Va multumesc, ati confirmat ceea ce gândeam, nu va mai puteti schimba si gândi altfel.
Va felicit pentru conservatorismul practicat.
Crenguta
“Crenguta Stolnici ma roaga sa spun ce cred ca inseamna adevaratul patriotism. NU cred ca trebuie sa dam definitii. Ca politician, a fi patriot cred ca insemna sa incerci sa ajuti cetatenii tarii tale sa traiasca bine, nu doar sa vorbesti despre asta, sa stai cu steagul Romaniei in spate si sa iti umfli muschii la unii si la altii. Am mai scris ceva despre patriotism ieri – sunt si eu de acord cu cei care cred ca trebuie sa dovedesti ca esti patriot nu sa vorbesti despre asta.”
iulie 19, 2007 la 6:45 pm
Nastase, ar fii mai bine si pt tine dar mai ales pt noi sa sati acasa si sa scrii DOAR pe blog si sa lasi politica impace asa cum ai facut pana acum!!!! Ce zici?
iulie 19, 2007 la 7:20 pm
@danieloctavian
daca tutuiesc pe cineva nu inseamna lipsa de respect. e doar un mod de adresare care imi pare potrivit blogului. cu siguranta altfel m-as adresa face-to-face, insa pe blog suntem toti mai putin protocolari decit pe strada. defapt, AN a si lamurit chestia asta mai de mult, nu-l deranjeaza. asa ca…
pe mine ma deranjeaza mai mult un raspuns incomplet sau mincinos sau aiurisitic decit lipsa acestuia. as prefera sa nu mi se raspunda decit sa fiu adresantul unuia care ma crede indeajuns de idiot incit sa-mi serveasca un asemenea raspuns.
domnul AN are obisnuinta de a vorbi vorbe fara sa spuna lucruri. daca o facea doar la tv – n-aveam ce face. dar o face pe blog, asa ca imi dau si eu cu parerea pt ca am voie.
ca blogul este un instrument de marketing – ok, nu ma deranjeaza. insa AN are un trafic si o prezenta remarcabila – ceea ce nu se intimpla la altii. de ce? pt ca, eu (de ex) am oarece pretentii de la AN si ca urmare am motive de dialog, in schimb nu am nici o pretentie de la geoana. apreciez ca AN isi pierde timpul cu noi, chiar daca o face poate doar in speranta unei stampile. as aprecia mai mult daca s-ar si discuta chestiuni adevarate, pe bune, fara prefacatorii sau texte prefabricate. pina acum, insa, aici s-a scris doar beletristica, un fel de cerc literar despre chestii care ar putea fi interesante. ar fi fost ok daca la aparat era Paolo Coelho, insa cind este AN, fost PM si altele, parca nu-mi vine sa discut despre “Lecturi de sfarsit de saptamana”.
altii insa vor – e ok.
iulie 19, 2007 la 8:10 pm
Multumesc pentru raspuns si incredere.
De ce a castigat Base in 2004? pentru ca a promovat schimbarea, romanii au muscat momeala, si … oricum fusesem prea putin la circ in copilarie, nu? Nemultumirea continua ar putea propulsa o miscare de ‘tineri’ sub 40. Cei trecuti de 50 nu se mai schimba. Bineinteles sunt si exceptii, dar rare, chiar foarte rare. Si nu e vina lor. Cunosc germani si francezi in varsta si pot sa spun ca mentalitatile sunt foarte diferite. Dar nu spun ceva nou, nu?
Schimbarea generatiilor inevitabila, ce vreau eu sa pun in evidenta e ca pentru Romania in perioada aceasta cu cat se va petrece mai repede cu atat o sa fie mai bine. Promovarea tinerilor… e ca si uninominalul: toti spun da, dar nimeni nu vrea de fapt asta, nici macar unul dintre cei de sus nu vrea sa plece, sa lase locul. Si iar spun, cu cateva exceptii, care intaresc regula. Daca nu o sa fie ajutati de “acele cateva exceptii”, o sa ne balacim zeci de ani in Dambovita secata pe jumatate, crezand ca facem dus ca o sa iesim curati dupa.
Tinerii din PSD? … TSD… unde sunt? Ponta pare sa fie singurul ajuns sus si am senzatia ca se lupta cu morile de vant. Nu e luat in seama, nu e sustinut. Deci … cum era treaba cu uninominalul?
Mi-a placut abordarea oarecum subtila catre mine, dar acum nu se poate. Incercati mai mult, impingeti-i de la spate pe cei care au cea mai mica tentativa, convingeti-i pe cei fara, si nu o sa regretati. O sa castigati si o sa castigam mult mai mult decat daca ati fi la cotroceni.
iulie 19, 2007 la 8:22 pm
@PCH
Uiti ideea de baza a unui blog. Adica de promovare a omului, a calitatilor lui ca un intreg. Propune tu un forum unde sa-si dea lumea cu parerea, lasa blogul sa fie ce vrea sa fie.
Si in plus atitudine ta nu pare sa fie cea mai buna, desi e de roman, de ce sa nu recunosc… in momentul cand nu iti mai convine ceva incepi sa arunci… vorbe urate.
Incearca sa te pui in locul lui si sa dai raspunsurile corecte din punctul tau de vedere. Sa vedem ce iese. Sa vedem daca reusesti sa intelegi un om.
iulie 19, 2007 la 8:36 pm
marius
ideea unui blog este dialogul la care e invitat oricine. poti alege sa ignori pe unii si sa conversezi cu altii. iar dialogul nu poate fi altceva decit datul cu parerea.
eu spun ce vreau eu. nu-ti impun nici tie, nici altora dorinta mea, insa daca am net inseamna ca pot accesa blogul si sa spun lucruri, fie placute, fie nu.
vorbe urite n-am spus.
imi este f bine in locul meu. de ce sa ma pun in locul lui? nu eu sunt cel care vrea sa fie prezident – deci nu sunt cel care trebuie sa raspunda intrebarilor. daca lui AN nu-i plac intrebarile mele – fain. insa daca le accepta, macar sa dea un raspuns pertinent. unde e greseala? si care ar fi atitudinea buna pe care eu nu o am?
iulie 19, 2007 la 10:55 pm
@PCH
Cred ca daca scriai “Adriane, te rog sa imi raspunzi mai detaliat si mai ales in privinta… xx..yy” reuseai mai mult.
Un om de genu lui rar (a se citi NU) o sa dea raspunsuri directe, pentru ca asta e diplomatia. Poate ca personal ti-ar vorbi altfel, nu stiu, nu l-am intalnit, dar in public nu cred.
Iti accepta intrebarile ca sa para impartial si deschis la comunicare. Mai demult era cineva suparat ca nu i-a raspuns, acum tu te superi ca ti-a raspuns da nu bine. Inca ma mai mira ca are rabdare sa citeasca, sa raspunda. Sincer nu credeam ca mie o sa imi raspunda. Mai incearca, probabil ca o sa ajungi cu discutia si unde vrei tu.
Eu asociez vorbele urate cu critica de dragul criticii. In toate randurile scrise de tine mai sus nu spui mai mult decat el.
iulie 20, 2007 la 1:07 am
Sincer, nu cred ca stanga franceza si MILITANTII ei au ceva de a face cu militantii psd. Evident, putem compara cearta interna actuala din psd si din ps in franta (si asta pt ca amandoua au pierdut alegeri, deci oarecum e logic). Dar am fi insuficienti, vorbim doar despre forma, de oameni si interese, si nu despre fond.
Despre fond. Fondul francez exista, este matur, stabil, se stie exact ce valori sunt aparate, care este modelul general pt societate, ce inseamna EGALITATE, JUSTITIE, EDUCATIE, CONTRACT SOCIAL (vs. individualism), ce inseamna redistributie si cum se face etc etc. care este coexistenta cu o economie de piata etc.
In ro? Nimic din toate astea, se vorbeste despre pensionari, despre mineri, despre muncitori, despre unii si altii in functie de sondaje si de interese. Ne conducem dupa miros, dupa carne, busola nu merge. Exemplu : legia pensiilor. Si cam atat! Pacat…
iulie 20, 2007 la 3:06 am
Adrian (da-mi voie sa-ti spun asa … sunt printre cei care cred ca respectul nu vine din formula de adresare cu dumneavoastra) ma bucur ca mi-ai citit si raspuns la mesajul pe care ti l-am trimis. Ai dreptate, ai promovat multi oameni tineri in partid. Incearca sa mai aduci si altii, nu tineri dupa varsta ci neimplicati in scandaluri. Dar ai grija … fereste-te de o revenire cu ajutorul lui Mitrea si Hrebenciuc. Incearca sa aduni puncte singur … sa dai oamenilor din partid senzatia ca poti sa-i aduci din nou la putere, abia atunci vei putea sa conduci din nou partidul. Vanghelie a fost impotriva ta … dar daca Vanghelie va avea convingerea ca tu vei aduce psd-ul la putere, acolo, cand va intra singur in cabina de vot va pune stampila pe tine.
noapte buna !
iulie 20, 2007 la 12:17 pm
Multmesc pentru ca v-ati facut timp si ne-atzi raspuns … Ma bucur ca mi-ati atras atentia aspura perspectivei generale a situatiei din Capitala, fiindca uneori, se intampla, sa ma pierd in detalii si sa neglijez “Big Picture”-ul
… Bucurestiul nu are nevoie numai de spatzii verzi si oxigen, ci la fel de bine are nevoie de decongestionarea arterelor principale de circulatzie, locuri de parcare, culoare pentru biciclete, curatzirea si pastarea curatzeniei, mai multa seriozitatea si profesinalism in stangerea gunoiului, Reconditzionarea Monumentelor, Caselor, si alor edificii – un sistem foarte bine pus la punct al circulatziei si mai ales , al sensurilor strazilor – fiindca si asta conteaza – si multe alte lucruri care imi vin in cap acum si pe care le-as enumera aici daca ar fi fost “blogul meu” – insa chiar consider ca Cel mai important Oras dintr-un stat ar trebui sa fie Capitala – si Capitala Bucuresti ar trebui sa fie o oglinda a Statului Respectiv – din pacate Bucuresti-ul chiar arata ca Scena Politica Romaneasca – Mult Potentzial si din ce in ce mai putzine sanse ca oamenii cu initziativa sa fie lasatzi sa-si demonstreze acest potentzial.
Cu obedientza – Sky!
iulie 20, 2007 la 12:20 pm
@PCH
mi-a placut ultimul “tau” post…
iulie 20, 2007 la 2:52 pm
Bun gasit domnule Nastase si bun venit pe Internet (nu ca as fi eu gazda
dar vreau sa va transmit astfel aprecierea mea pt. folosirea acestui canal de comunicare).
Scriu in legatura cu primul dvs. raspuns (cel pt. Blogatu in legatura cu lumea virtuala).
Va stau la dispozitie pentru orice fel de informatii privind acest nou mediu (mod) de comunicare si interactiune si va incurajez sa va aplecati atentia asupra lui. Nu este vorba nici pe departe de un alt univers sau o alta viata… (folclor creat de presa).
Este pur si simplu vorba despre o noua modalitate de comunicare si interactiune pe care multe personalitati politice (din Franta, America, Spania, Italia, Suedia, Japonia etc) o folosesc deja in scopul comunicarii politice.
Nu vreau sa va rapesc mai mult timp decat este cazul.
Asa cum spuneam, va stau la dispozitie pentru orice detalii in legatura cu acest mediu de comunicare.
Exemple de initiative intr-un oras virtual romanesc (deja realizate): galerie de pictura, coltul poeziei, conferinte, invatamant la distanta, grupuri de discutii, chiar si o locatie dedicata referendumului de suspendare a presedintelui.
Astfel, am sa reformulez invitatia facuta de Blogatu.
In momentul in care doriti noi suntem gata sa va oferim (dpdv organizatoric) posibilitatea de a avea o intalnire “live” cu romanii o data pe saptamana.
As incheia cu doua citate dintr-un mesaj anterior al dvs. referitor la bloguri dar care se potriveste perfect oricarui nou canal de comunicare:
“Va marturisesc ca am avut multe retineri in ceea ce priveste modul in care oamenii vor reactiona pe acest blog.”
“Si blogul mai demonstreaza ca in Romania exista inca o “foame” teribila de dialog.”
Cu stima,
Clement
iulie 21, 2007 la 12:35 am
[...] se mai gandeste daca sa faca primul pas in second [...]
iulie 21, 2007 la 3:24 am
[...] Politică and România. Tags: Adrian Năstase, Politică, România. Adrian Năstase mi-a răspuns într-un final întrebării puse cât mai ales răspunsului pe care mi l-am dat singur: Z mă [...]
iulie 21, 2007 la 3:33 am
[...] Politics and Romania. Tags: Adrian Năstase, Politică, România. Adrian Năstase finally answered my question but most of all the answer I gave myself (reply translated by yours truly): Z criticez [...]
iulie 21, 2007 la 10:56 am
Stimatae Dl Adrian Nastase
Va rog frumos,daca se poate un raspuns,ca nimeni pe lumea asta nu raspunde;ce este miscarea asta portocalie,odata dl. Vadim Tudor a inceput sa spuna ceva,dar nu a mai continuat,intre timp am vazut si fetitele Dansului inbracate in jachete portocalii. Cu stima.
EU
iulie 21, 2007 la 2:59 pm
Citind acest post, parca seamana cu “Un ascultator intreaba. Radio Erevan raspunde:..”. Parca va detasati cu prea multa nonsalanta de verbul “a face”, de “a intreprinde”, de a patrunde in meandrele realitatii pentru a schimba ceva. Si nu e cazul sa v-o mai spun, un politician va ramine in istorie doar pentru faptele sale, nu pentru crezuri mai putin sau mai mult idealiste. Cind epicul va domina liricul in atitudinea dvs, multe lucruri pot sa se schimbe. Chiar in mentalitatea oamenilor.
iulie 23, 2007 la 8:45 am
Va multumesc pentru raspunsuri, d-le Adrian Nastase.
iulie 23, 2007 la 10:29 am
Multumesc pentru raspuns d-le Nastase. Cine stie poate ma veti convinge si pe mine. Toate bune!
iulie 24, 2007 la 12:00 pm
@ MARIUS : De ce a castigat B in 2004 ? Pentru ca frauda despre care striga din toti rarunchii , era in tabara lor . Speriati de acuzatie , PSD – istii nu au avut curajul de a cere repetarea alegerilor . Altul ar fi fost rezultatul ? Nu se stie , cert e ca in tot raul e un bine . S – a evitat ” sindromul Ucraina ” , si le – a dovedit ( inca o data ) credulilor ca , lupul ( de mare ) si – a schimbat doar locatia , nu si naravu’ . . .
iulie 25, 2007 la 11:26 am
Vreau să vă ajut din tot sufletul în tot ceea ce veţi face pe plan politic.
Cred că prin atitudinea dumneavoastră şi modul popular(pe înţelesul tuturor) de a expune public problematicile actuale, m-aţi convins în a-mi completa adeziunea la acest partid de centru stânga-PSD.
Din ceea ce ştiu şi pot relata situaţia exactă în mediul oamenilor simpli ai sectorului 5 (locuiesc în 13 Septembrie, fiind preşedinte de asociaţie de proprietari), vă bucuraţi de o mare simpatie şi foarte mulţi oameni v-ar susţine necondiţionat în a prelua conducerea acestei ţări.
Doamne, am trăit s-o vedem şi pe-asta: Băsescu să-şi dea nota 10!…., ne râd dracului şi curcile, cât au mai rămas ele după gripa aviară de anul trecut, rămasă fără o singură probă ce ar indica acest virus.
Oare la ce şi-a dat 10, la felul cum a ştiut să-şi ascundă dosarul de securitate, la modul cum a reuşit să-şi mintă colegii de partid(Petre Roman, Alex Sassu, Adrian Severin sau Duvăz )sau la felul cum a păcălit procurorii în dosarul “Flota”?
Ce părere aveţi domnule Năstase despre decarul acordat cu atâta lărgheţe de căpitanul de cursă ? mai există bun simţ la români?
octombrie 4, 2007 la 1:04 pm
Stimate domnule Nastase,
(v-)am citit Codul Zambaccian si sunt de acord cu majoritatea opiniilor si punctelor dvs. de vedere. Va rog sa-mi spuneti punctul dumneavoastra de vedere (atata cat va puteti permite) in legatura cu ceea ce s-a intamplat ieri, 3 octombrie, respectiv cu motiunea din Parlament. Se pare ca dl. Hrebenciuc se pricepe la pronosticuri … Oricum, sunt de parere (si nu numai eu) ca anumite persoane nu au ce cauta la varful PSD-ului (stiti dumneavoastra care sunt acelea …).
Va doresc numai bine dumneavoastra si intregii familii.
Sorin P.
Timisoara