Am fost astazi la o discutie despre Kosovo. Discutie organizata de Fundatia Ebert si de Institutul “Ovidiu Sincai”. Lume buna, profesori, experti in relatii internationale. Cel care a prezentat tema in dezbatere, Harald Berwanger, este principalul specialist al Partidului social democrat german in chestiunile Balcanilor.
Subiectele au fost numeroase. S-a vorbit despre Iugoslavia, ca poligon de incercare pentru marile puteri dupa caderea comunismului in Europa. S-a discutat despre interventia militara occidentala in 1999 impotriva Iugoslaviei, avand ca obiectiv stoparea violentelor interetnice si, in subsidiar, rasturnarea regimului Milosevici, despre legitimitatea interventiilor militare pentru apararea drepturilor omului acolo unde sunt masiv si grav violate in lume (teoria interventiei umanitare). S-a pus intrebarea in ce masura kosovarii sunt un popor (ar fi si transnitrenii, gagauzii popoare?). Daca ei – intr-o astfel de ipostaza – isi pot exercita un drept la autodeterminare. Care ar fi criteriile pe care se poate constitui un stat, are limite dreptul la autodeterminare al popoarelor? Ce insemna un “conflict inghetat”, ce asemanari ar exista intre Kosovo si Transnistria?
S-a discutat si despre planul Ahtisaari, despre pozitia SUA, a UE, a Rusiei, despre dezbaterile de la Consiliul de securitate, in conditiile in care Dan Fried – asistent al secretarului de stat american si bun cunoscator al zonei (pot sa depun marturie, l-am intalnit de multe ori) – a anuntat, in urma cu doua zile, in cadrul unei vizite la Belgrad, ca SUA sunt de acord cu reluarea negocierilor dintre Belgrad si Pristina,intr-un interval de timp prestabilit, care ar avea, totusi, ca rezultat final o independenta supervizata a provinciei.
Intrbarile majore au vizat viabilitatea unei astfel de entitati “statale” (Kosovo), in conditiile lipsei unei economii proprii, a contrabandei de droguri, masini, tigari etc extinse, in conditiile unor modificari democrafice si religioase care nu au fost evaluate.
In urma cu cativa ani, imi aduc aminte, Zoran Dzindzic, fostul premier sarb, imi spunea, la o cafea, in timpul unei discutii la Capsa, ca cea mai buna solutie ar fi o impartire a teritoriului provinciei, urmata de un schimb de populatii. Adauga el, insa, la Belgrad niciun om politic nu ar avea curaj sa faca o astfel de propunere. Intre timp, raporturile democrafice s-au schimbat si mai mult, sarbii reprezentand acum doar aproximativ 5% din populatia din Kosovo.
Nu au existat concluzii la aceasta discutie, pe care am moderat-o (nu in sensul in care credeti voi, blogerrii!), dar ne-m propus sa incercam sa organizam o noua dezbatere la Bucuresti, cu reprezentanti ai unor think tankuri din tari implicate in luarea deciziilor referitoare la Kosovo. Se pare ca ne indreptam spre o formula noua de tutela pentru Kosovo, sub palaria UE, care considera ca o pozitie unica pe aceasta tema va fi si un test de solidaritate al statelor membre, inclusiv din partea celor mai nou venite in club.
Cine se grabeste pentru a impune o solutie rapida in Kosovo? Care este pozitia Romaniei sau care ar trebui sa fie in circumstantele date, pentru a-si apara interesele, pentru a menaja relatia cu Serbia, pentru a nu se certa cu americanii sau cu UE.
Iata teme foarte dificile. M-ar interesa sa aflu si parerile voastre.
iulie 13, 2007 la 6:48 pm
“Dan Fried [...] (pot sa depun marturie, l-am intalnit de multe ori)[...]”
Cu alte cuvinte, “eu, care sunt un adevarat cunoscator, pot depune marturie ca Dan este un foarte bun cunoscator al zonei. Probabil ca si dl. Dan Fried, la rindul sau, poate depune o astfel de marturie pentru persoana mea”.
Domnu’ Nastase, dar in afara Curtii Constitutionale (CC) cine mai depune marturie pentru Dvs. in fata legilor si a bunului simt?
Revin: pe mine nu ma duceti, domnu’ Nastase!
iulie 13, 2007 la 7:12 pm
Oh Doamne!Kosovo! aceasta rana purulenta in trupul Europei!
Foarte simplu , cu graba, americanii!
Pozitia Romaniei: Ochii mari si gura mica!cred ca nu gresesc!
Avem si noi ranile noastre, care tind in tacere, fara bombardamente , sa devina purulente.Deci, atentie maxima!
De ce gura mica?!Pentru ca deocamdata, pentru Kosovo, exista cine sa puna frana! Rusia!Nu ca le-ar pasa lor de noi sau de alte precedente periculoase, dar deocamdata, stam bine!
Dificila problema, trebuie luate in considerare ABSOLUT toate scenariile, si facute variante de scapare.
Vazand si facand, cam asa vad eu situatia!:))
Maxi!:)
iulie 13, 2007 la 7:51 pm
Chestunea Kosovo este in mainile americanilor si rusilor. Spun asta chiar daca nu pricep bine chestiunea. Un slefuitor de diamante filozof zicea ca “fiecare are atata dreptate, cata putere are.”
Rusii spun ca, ce se poate in Transnistria nu se poate in Kosovo, americanii spun ca, ce vor in Kosovo nu vor in Transnistria. Dumnezeu sa-i inteleaga.
iulie 13, 2007 la 8:22 pm
Oare se va termina vreodata povestea “Kosovo”? Oamenii de acolo nu au liniste de ani de zile… De acord cu Sandu la partea cu Kosovo in mainile americanilor. Ati vazut California Dreaming, in regia lui Cristi Nemescu? Poate si ei ii asteapta pe americani
Cat despre Romania, cred ca va sta cuminte sa vada de partea cui e bine sa stea…
iulie 13, 2007 la 8:23 pm
Eu văd o poziţie simplă din partea noastră, motivată de propriile noastre probleme etnice: NU independenţei albanezilor din Kosovo! Dar lucrurile nu sunt deloc simple.
Obiectiv vorbind, o regiune cu 90% majoritate poate să-şi determine singură viitorul. Cum ziceam, se exclud “cei de faţă”, adică ungurii noştri.
România trebuie ori să rămînă un stat unitar. Să aşteptăm să-şi facă UE treaba, nu să ne grăbim noi acordînd autonomie ungurilor. Dar să trecem peste ideile mele fixe!
Aştept cu interes comentariile dvs. asupra altor teme din aceeaşi categorie! Poate ne spuneţi 2-3 cuvinte despre cele 2 regiuni ale Belgiei, despre Scoţia, despre Basarabia, despre Nordul şi Sudul Italiei, despre Ţara Bascilor, despre Cipru. Şi astea doar din Europa…
Cu stimă,
Tudor Iliescu
iulie 13, 2007 la 8:58 pm
Ca sa poti gasi o rezolvare la un conflict ethnic ar trebui sa afli intai si intai, inainte de toate, care este cauza conflictului.Cel mai bine se afla la fata locului, si dureaza ceva timp,parerea mea.Definitiile date de unii sau de altii , eu unul, parerea mea, nu le-am luat niciodata de bune , pina nu m-am convins ca sunt adevarate si reflecta adevarul.In al doilea rand in fiecare conflict de acest gen exista si acel”ceva” care alimenteaza conflictul, sau care sta ascuns in spatele lui.Trebuie aflat “cine este autorul moral”.Poate parea aiurea ce spun insa , logic gandind, odata ce stii cu ce ai de a face si cine il provoaca poti trece la actiune.Acum vine partea cea mai grea.
Niciodata nu poti face bine cu forta( exista destule exemple in acest sens, iar USA sper ca invata incet cu incet asta).
Cred cu tarie ca singurul mod in care poate fi rezolvat conflictul este sa stai la masa tratativelor cu reprezentantii partilor beligerante si sa-i faci sa ajunga la un compromis de care fug si unii si altii.Partea interesanta este ca acest compromis trebuie atit de bine definit incat sa poata dainui, sa nu se naruie si sa ajungi de unde ai plecat.
Este un proces indelungat care necesita maturitate de partea tuturor partilor implicate , si care trebuie ajutate sa devina mature si responsabile in adevaratul sens al cuvantului.Foarte greu, insa nu irealizabil, atita timp cat exista determinare din partea celor care au puterea si caderea sa faca acest lucru.Poate ar fi buna ideea ca EU sa se implice in acest proces, insa nu-mi dau seama cum ar putea face asta,sau poate implicand vecinii kosovarilor care cred ca ar avea numai de castigat din asta, facind precizarea ca orice conflict de genul Kosovo poate inflama toata zona , daca nu este potolit.
iulie 13, 2007 la 9:13 pm
Cred ca d-l Tudor Iliescu are deja o idee despre chestiunea pe care o pune in discutie, In procsul de integrare europeana o parte din atributiile guvernelor vor fi preluata de Bruxelles. Politica externa este cel mai bun exemplu, Apararea,energia transporturile, telecomunicatiile vor cunoaste un proces de integrare. Pe de alta parte se face mare caz de principiul subsidiaritatii : se decide la nivel superior numai ce nu se poate decide la nivel inferior. Tot atata caz se face si de autonomia locala.
Local inseamna deobicei localitate sau regiune. Circula ideea ca Europa post-Maastricht va fi Europa regiunilor si nu Europa statelor. Practic guvernele isi vor transmite o parte dintre prerogative catre Bruxelles iar o alta parte catre regiuni. Deaceea si rezstenta guvernantilor la autonomia locala.Acestia, guvernantii isi pierd din atributii si importanta,
Domnul Iliescu, nu intampltor a adus vorba regiunile care intr-un fel sau altul vor sa aiba cat mai multa autonomie, Cu cativa ani in urma, am nimerit din Botosani la Viena(pe banii mei) la o intrunire pe problema regiunilor. Am nimerit din intamplare pe post de gura-casca. N-aveam nici o atributie si nici vreo functie care sa indreptateasca prezenta mea acolo. Ei bine ,obisnuit cu poeziile patriotice de la noi m-am ingrozit cum vorbeau reprezentantii unor regiuni : Catalonia, Pas de Calais, Lombardia, etc Am remarcat absenta nemtilor.
Vad ca si la noi politicienii ii trag cu dezvoltarea regionala .De fapt multi dintre ei nici nu stiu cu ce se mananca, Fac regiuni numai si numai pentruca exista fonduri europene de dezvoltare regionala. Sunt niste zevzeci.
iulie 13, 2007 la 9:36 pm
dupa al 2-lea R.M. s-au stabilit granitele in europa , pe care nu putem sa le schimbam(este adevarat ceea ce spun?);nu putem sa uitam ca totul pleaca de la evenimentele din europa de est incepand cu 1998 ; aceste evenimente au produs efecte similare cu ale unui R.M. :disparitia imperiului ROSU in balanta cu unificarea celor doua Germanii, disparitia Iugoslaviei ca stat membru ONU; de ce ne intrebam daca Transnistria sau Kosovo pot fi state? oare nu este prea tarziu? daca procesul nu a fost dirijat ci a aparut ca o necesitate obiectiva atunci nu mai putem face mare lucru pentru ca nu ne putem opune fortelor oarbe ale evolutiei poparelor;daca procesul a fost dirijat atunci aflati cine este autorul si invitati-l la simpozioane;Romania nu poate avea legitimitatea unor solutii, nu ca nu le-am avea dar nu ne respecta cei Mari;ati fost cumva ministru de externe cand noi nu am fost admisi printre statele care sa monitorizeze Transnistria? sunt multe de spus…
iulie 13, 2007 la 9:38 pm
poate ar trebui sa luam in discutie si problemele etnice de la noi, pina sa-i rezolvam pe sirbi.
adica: cum scapam de oltenia? eu as da-o bulgariei la schimb cu cadrilaterul, dar numai daca ONU nu mi-ar permite inainte s-o democratizez printr-un bombardament nuclear strategic. oltenia este marsarierul romaniei, la fel cum romania este marsarierul europei, asa ca disparitia olteniei ar urmari si interesul european.
AN, tu ce parere ai?
partea mai proasta pt tine e ca nu ti-ai mai putea planta catralioanele de ha de acolo decit dupa jde mii de ani, cit e perioada de injumatatire a uraniului.
iulie 13, 2007 la 9:46 pm
in postarea de sus in loc de ‘1998′ cititi ‘1989′
iulie 13, 2007 la 9:47 pm
a, si inca ceva
din greseala ti-am vizitat saitul. poza cu tine in vizita la croitorie este…
….
….
….
…. geniala. intr-adevar ala esti tu – aproape de popor.
am cautat si o poza cu tine la vinatoare. n-am gasit. poate mai uploadezi si tu ceva nou. hai pa.
iulie 13, 2007 la 10:11 pm
Valeriu Says: Your comment is awaiting moderation.
Stimate Domnule Administrator al Boggului,
Va rog sa – mi scuzati expresia, Your comment is awaiting moderation, daca considerati ca deranjeaza persoana Adrian NASTASE imi asum intreaga raspundere.
Apreciez evolutia pozitiva de care dati dovada in acceptarea dreptului la opinie a navigantilor pe site.
Sper ca din aceste schimburi de idei sa apreciati ce inseamna adevarata democratie a cuvântului.
Cu stima,
Valeriu
iulie 13, 2007 la 10:25 pm
Eu sunt de parere ca ajutor trebuie acordat oricarui stat, indiferent de statutul lor sau de pozitia lor globala.
Daca nu reusim sa ajutam oameni, pana la urma urmei, sunt si ei oameni si nu animale, atunci degeaba spunem ca avem libertate / dreptate in lume.
Ideile trebuie exprimate astfel incat sa fie ambele parti de acord, iar Bucurestiul il vad eu ca un loc ideal unde ar trebui sa se intample evenimentul.
Indiferenta nu duce decat la mai mult rau, zic eu.
O intamplare destul de socanta, unde zic eu ca ar trebui sa tragem concluzii sa vedem ce fel de popor suntem. Ieri trec cu masina pe langa o intersectie ( destul de tarziu ) si vad o rroma ( ca sa nu zic tiganca ) care batea o maicuta. O intersectie destul de aglomerata si seara, si nimeni nu a oprit sau sa intervina. Noroc ca am oprit eu si cu un alt cetatean. Chemat politia si salvarea deoarece o batuse cu o piatra!
Asta e tara in care traim, unde la toti le plac spectacolul cat timp ei nu sunt implicati.
Eu as ruga partea luminata a cetatenilor romani sa se trezeasca!
Ok, nimeni nu a facut nimic pentru noi ar spune unii, despre parlamentari despre guvernanti etc. Dar eu va pun intrebarea: voi ce ati facut ? Nimeni nu isi da seama ce inseamna sa fii implicat intr-un cadru oficial, unde orice greseala nu iti aduce doar tie prejudicii, ci intregii tari !
Rusine sa le fie celor care comenteaza aiurea, cat timp nu au incercat sa se implice cu ceva la dezvoltarea acestei tari, societati.
O zi trista pentru mine personal si pentru Romania in general!
Cu stima,
Marius Visan ( acelas tanar revolutionar )
iulie 13, 2007 la 10:33 pm
Pare doar un rezumat al unei intamplari, dar unul fara idei principale (s-a discutat despre, dar nu si ce s-a discutat), si prin urmare fara continut. Si observ ca nu e singurul post de acest gen. Analize precum ‘China si …’ m-ar face sa ma reintorc pe acest site, expuneri oarecum automagulitoare mai putin. Ciao.
iulie 13, 2007 la 10:54 pm
Uite un lucru serios in care se implica si fundatia asta a SPD-ului german pe numele ei “Friedrich Ebert Stiftung”. Astia sunt din aia care finanteaza doctorate nu pe criterii de excelenta ci pentru studentii care dau dovada si de un anumit angajament social. Adica din aia care lipesc afise in campanie electorala….
iulie 13, 2007 la 11:03 pm
Domnule Nastase,
Pana unde are “dreptul” statul roman, prin institutiile sale, sa renunte la “elemente de suveranitate”?
Pana unde se poate modifica constitutia sau pana unde se poate obtine, prin referendum, acceptul popular pentru trasformarea statului “national, independent si suveran” intr-o provincie a statului federal european ale carui baze au fost deja puse?
Se poate desfiinta statul roman prin vointa liber (ma rog) exprimata a cetatenilor sai?
Daca raspunsul este “da”, atunci anunt de pe acum ca cer autodeterminarea personala si voi considera ca am acelasi statut international ca oricare stat suveran, voi pretinde cota parte din teritoriu, resurse, bunuri, active financiare (aici cred ca ma aleg cu datorii) etc.
Daca rspunsul este “nu”, atunci cum pot opri procesul de erodare permanenta a structurii reprezentate de statul roman, singurul pe care il recunosc, ale carui legi incerc sa le respect, dar care stat ma transforma, impotriva vointei mele, in cetatean al unei structuri (UE) pe care o resping si fata de care nu recunosc a avea vreo obligatie directa.
Pot sa accept ca statul roman, prin vointa majoritatii, semneaza tratate care creaza anumite obligatii pentru statul roman care au repercusiuni si asupra mea ca individ, dar nu pot sa accept sa fiu “transferat” in subordinea unui organism supra-statal. Mai concret, nu accept sa platesc taxe Uniunii Europene, sa servesc intr-o armata europeana, sa respect legi sau reglementari straine pe teritoriul tarii mele. Nu recunosc simbolurile UE si nu recunosc vreo obligatie de a le respecta in tara mea. Nu sunt de acord cu participarea unor cetateni straini in alegerile locale sau nationale (aici deja avem un conflict real, nu doar posibil). Adevarul este ca, practic, ca individ ma aflu lipsit de aparare in fata agresiunii dizolvante a Europei federaliste, iar statul roman, care ar trebui sa ma apere, nu o face.
Cred ca un inceput de raspuns ar statua “dreptul de reversibilitate” ca drept inalienabil al unui stat. Adica, orice obligatie pe care si-o asuma un stat in raport cu o structura supra-statala sa poate fi anulata, unilateral de catre statul respectiv. Indiferent de gradul de integrare, trebuie sa existe o “cale de intoarcere” la starea anterioara aderarii. O cale si mai ales un drept absolut de a o face.
Despre Kosovo, nu am multe de spus. E o porcarie fara margini care li se face sarbilor, iar germanii si americanii sunt ultimii care ar avea dreptul sa-si dea cu parerea.
Propunerea cu schimbarea formei de tutela cu una directa a UE este otravita, pentru ca sa-i lege pe romani si slovaci, poate si pe altii, de diktatul hotarit demult.
Kosovo a fost “purificata etnic”, adica sarbii au fost practic alungati, dar, bineinteles, astfel de purificari sunt valabile, invers nu e bine.
Kosovo este bogata in resurse minerale care sunt si vor fi exploatate de catre straini. Exista destule informatii pe net despre asta.
Din punct de vedere moral vom fi partasi la ciuntirea unui stat suveran, iar cand ne va veni si noua randul poate ne vom aduce aminte si o sa ne para rau. (E posibil sa nu ne vina randul la hacuit pentru ca ne oferim integral, pe tava, dar nu se stie niciodata).
iulie 13, 2007 la 11:59 pm
Domnule Adrian Nastase,
traiesc in occident dinnainte de 2000 ,am avut contacte cu diverse personalitati ale tarii in care locuiesc pana la rang de ministru, am cunoscut politicieni, jurnalisti ,etc., dar pasivitate dumneavoastra ma lasa fara cuvinte. Citesc azi in Gandul ca domnul Mircea Geoana a afirmat ca ” dosarele grele ” pe care el, Geoana , stie ca le aveti ( asa rezulta din exprimarea sa ) nici nu au aparut. Mai scrie autorul ca NICIUNUL din sefii de filiale nu au intrebat despre ce dosare este vorba, semn ca au intzeles directiva trasata de “sef “.In aceste conditzii , cand Geoana conlucreaza la fabricarea “dosarelor grele” , va intreb la modul cel mai serios:
1. De ce luatzi o pozitie clara, in public, adica sa spuneti clar daca stiti de ceva dosare aflate in lucru ??? De ce nu faceti cunoscut ce stiti ???
2. De ce mai ramanetzi membru al unui partid in care presedintele acestuia va terfeleste ca om ?? Sa nu imi spuneti despre dragostea fata de socialdemocratie ca nu va cred ! Dati-va domnule Nastase demisiia!
3. De ce dumneavoastra , sau avocatul dumneavoastra , nu protestati contra pozitiei publice a minitrului justitiei , Chiuariu , care da indicatii cum sa fie aplicata decizia CC?
Cred ca aceasta pasivitate a dumneavoastra e contraproductiva .
Cu stima,
Klaus Steinberg.
iulie 14, 2007 la 12:14 am
Kosovo, avanpost american
Discutia despre Kosovo mi se pare a fi timp pierdut daca o privim prin prisma dreptului international. Nu are absolut nimic de a face cu asta. Kosovo reprezinta avanpostul american necesar viitoarelor razboaie zonale si noului WW3 , care va venii indiferent daca alegerile or sa fie castigate de republicani sau democrati. In Kosovo , la Bondsteel , exista cea mai mare baza militara americana din afara SUA. teritoriul ocupat este de 1800b ha, numarul trupelor trece de 12.000 , numarul membrilor de familie este si el in jur de 16.000 , asa ca acolo avem o locatie 100 % americana cu circa 30.000 de persoane. Credeti ca dupa ce s-au investit sute de milioane de dolari in amenajare vor fi americanii de acord ca acest Kosovo sa ramana Serbiei ????. Baza de la Bondsteel este prea importanta pentru hegemonia SUA , astfel ca integritatea Serbiei sau Dreptul natiunilor nu valoreaza nici cat o ceapa degerata. Si Transilvaniei i s-a rezervat acelasi viitor , diferentiat este doar ritmul de punere in practica.
K.S.
iulie 14, 2007 la 12:46 am
Cand e vorba de idei adevarate, nu prea stim ce sa facem se pare. Bine ca ne apara si ne reprezinta altii, ne-au scapat de o povara!
Interventia umanitara, renegocieri intre sarbi si kosovo pe o durata limitata – ideii franceze recente (Sarkozy). Nu prea agreate de americani dar inghitite totusi, nu se stie cat.
Rusia vrea ceva in schimbul Kosovo. Acel ceva inca nu a fost gasit caci nimeni nu e gata sa faca mari sacrificii pt kosovo. Va trebui sa urmarim nu neaparat ce vor face cu kosovo ci ce va obtine rusia.
Instinctual, un stat kosovar, nu are ce bine sa aduca ro. Pana cand vom faramita Balcanii?
Viitor stat poate mafiot, nu are ce bine sa aduca zonei (”cunoscutii” albanezi din italia..). Ue nu e suficient constienta cred (Franta incepe sa ezite) si ar trebui jucat pe aceasta carte a securitatii. a reusit misiunea de politie ue de acolo sa faca ordine ? NU. Prin independenta va fi mai bine? Sau mai degraba prin democratizarea concomitenta a serbiei in care ue sa se implice mai mult?
iulie 14, 2007 la 1:26 am
Despre Kosovo,ar fi multe de spus.Asta insa este o problema care ma,si ne depaseste cred.Mult mai aproape de mine,de inima mea,este situatia din,si a,Republicii Moldova.Ma doare sufletul cand vad frati de-ai mei,romani moldoveni,arestati de catre Politia de Frontiera Romana.Kosovo e departe.Chisinaul e aici,la o aruncatura de bat.O fi el Basescu cum o fi,sau cum vor unii sa-l faca sa para,insa in problema Moldovei,politica lui este fara cusur.E primul presedinte al Romaniei care se adreseaza tuturor membrilor poporului roman,indiferent de granite.Discursul lui BASESCU nu trece pe la MOSCOVA ca sa ajunga la nea ION din ORHEI.Nici nu se cramponeaza de grimasele pline de semnificatii ale domnului Voronin.Basescu face abstractie de Moscova si de Voronin cand vorbeste cu romanii.Si de aceea oamenii il apreciaza.Eu unul,o spun aici cu mana pe inima ca il apreciez pe Basescu pentru asta.Pe dumneavoastra domnule Nastase,va apreciez pentru calitatile dumneavoastra indiscutabile,pentru inteligenta,cultura,abilitatea politica,pentru charmul personal si pentru umorul extrem de taios.Trebuie insa sa va marturisesc,sincer si cinstit,ca, in materie de Moldova,de Chisinau,de romanii de pretutindeni,il apreciez mai mult pe actualul presedinte.Nu sunt de acord cu pozitia lui prea batoasa in relatiile cu Rusia.E batos si mult prea indraznet domnul Basescu in acea directie.De aceea,va rog sa aveti bunavointa de privi un pic spre Chisinau,si sa expuneti pe blog,cate ceva din viziunea dvs.asupra acestei probleme.Nu de alta,dar sa nu ne trezim ca,pana sa rezolvam noi problemele din Kosovo,ne mananca Voronin o parte din Moldova Musatina.
iulie 14, 2007 la 2:08 am
Conu’Mishu!
Esti tare Coane’ ! ce sa zic, ma gandesc la ce zici, se ridica, cum spui, in euforia generala, multe si rele semne de intrebare.cred ca totusi nu aveam alternativa!
Iar cu Kosovo, iti dau dreptate, as putea sa adaug insa ca aici este aplicarea in practica , de catre americani, a zicalei romanesti: ara drace, ca eu seman!
Nu vor disparea totusi structurile statale….nu prea vad posibila chestia asta…e prea sumbru…:)si cred lipsit de sens si eficacitate.Ohm trai si Ohm vedea?!::::
Maxi!:)
iulie 14, 2007 la 9:00 am
Mi-aduc aminte ca in ultimele luni ale mandatului sau Bill Clinton ii ameninta voalat – si nu prea – pe sarbi ca, daca nu accepta solutia impusa – asta insemna de fapt “negociata” – pentru Bosnia, s-ar putea ca Serbia sa ajunga mult mai mica decat isi poate imagina.Ceea ce s-a si intamplat.Statele mari nu cunosc – si nici nu sunt interesate sa o faca – situatia concreta din zonele unde croiesc ele harti. De “negociat”, negociaza intre ele dupa criterii care nu au nimic comun cu interesele zonei respective, ci cu ale lor proprii, lumea fiind pentru ele un tort, din care isi taie felia cea mai mare si mai convenabila.Salbaticirea zonei fostei Yugoslavii – fiindca asta s-a intamplat de fapt – este rezultatul unor asemenea tranzactii ai caror principali artizani au fost Germania si Austria. Numai cine nu vrea nu recunoaste in activismul extern de dupa 89(si includ aici si anul 89) nu vede cum s-a conturat ideea refacerii “democratice” a defunctului imperiu austro-ungar. Toata gargara cu “drepturile minoritatilor” n-a avut alt suport. In spatele mai ascuns al acestui proiect, planul lui Hitler pentru o Europa germana. Franta – ca si Rusia, de altfel – i-a tradat pe sarbi. Ca SUA a mers pe mana nemtilor, nicio mirare, doar in UE ei sunt aliatii adevarati.Ce se intampla acum in zonele total salbaticite din fosta Yugoslavie intrece orice imaginatie, si bineinteles ca nimeni nu vrea sa stie nimic cu adevarat. Trupele straine s-au acomodat iute cu situatia si sunt un debuseu insemnat pentru retelele de traficanti de tot felul.E bine ca aceasta situatie face obiectul unor dezbateri, macar se mai arunca o pietricica cu oarecare zgomot, cat de vag, in plictisul celor care au provocat dezastrul si acum mai trimit cate un finlandez sa “negocieze” cica “o solutie durabila”! Momentan “solutia durabila” este eutanasierea sarbilor. E de altfel in curs. UE cu muieroiul numit Carla Ponti procedeaza la strivirea sirii spinarii a natiei sarbesti. Am constatat ca pe acest blogg cei mai multi isi exprima ingrijorarea fireasca. Si nu putini au remarcat ca proiectul “Europa regiunilor” e un mar otravit vag poleit cu fonduri cica de “dezvoltare” ale UE.
Sunt intre cei care s-au bucurat de esecul constitutiei UE. Intrarea Romaniei in acest organism a fost in fond o alegere intre doua rele, o alegere a raului celui mai mic.
Adaug doar doua intrebari: oare de ce “gigantii neptunieni” – nucleu al GDS au fost intre cei mai activi propagandisti ai “drepturilor minoritatilor” prin anii 90? Trecerea la lupta anticoruptie e ceva de data recenta.
Cum se explica lipsa de interes si totala nepregatire a oficialitatilor romanesti in dezbaterile recente despre ‘tratatul constitutional” sau cum s-o fi numind.
iulie 14, 2007 la 9:05 am
Independenta Kosovo ar fi o eroare. Nu mai suntem in vremurile in care se dictau granitele in Europa. Sarbii ar ramane cu resentimente o lunga perioada de acum incolo. Asa cum si ungurii au ramas dupa Trianon.
Autonomia e altceva, si nici nu trebuie sa fie prea larga. Oricum ‘de facto’ albanezii se impun in zona, prin limba, traditii, obiceiuri. Asa cum e si la noi in Hargita si Covasna, daca nu stii maghiara te descurci foarte greu.
PS. Adriane, roaga baietii cu blogul sa faca o zona cu Subiecte Propuse de noi, cititorii. Uite as vrea sa te intreb ce parere ai de scandalul stampilelor de la Ministerul Educatie si despre schimbarea numelui. E culmea ridicolului.
iulie 14, 2007 la 9:39 am
Este clar ca americanii vor acorda independenta provinciei Kosovo. Asta nu din marea grija pentru drepturile omului ci pentru a crea o forta puternica musulmana in jurul Turciei. Americani doresc intarirea influientei Turciei ca o contrapondere in zona a Rusiei. Este curios cum expansiunea turceasca este trecuta cu vedera Voi da cateva exemple;
1. Influienta Turciei in zonele musulane in balcani :Albania, Kosovo
2. Sustinerea partii turce a Ciprului. Perpetuare divizarii Ciprului
3.Sustinerea autonomiei gagauze in Republica Moldova. Tineri gagauzi studenti la Academia Militara din Ankara
4. Infiltrarea Turciei in fostele republici sovietice musulmane
5. Interesele Turciei in Kurdistanul irakian
6.Santajul apei fata de tarile vecine (Tigrul si Eufratul izvorasc din Turcia)
7. Cele cateva milioane de turci in Europa Occidentala
Forta sa militara, importanta sa in NATO, fac din Turcia o piesa importanta pe esichierul politicii mondiale. Kosovo e una dintre miscarile americane pe care va trebui sa le acceptam
iulie 14, 2007 la 12:31 pm
offtopic: nimic despre “dosarele grele” si “regiile filialelor” aruncate ieri de Mircea Geoana?
ontopic: Kosovo este leaganul de nastere al natiei sarbe, cel putin asa sustin toti sarbii si par a avea argumente istorice solide cand afirma asta. in 2005 cand am fost la Belgrad daca parerile despre Milosevici erau impartite, parerile despre Kosovo sunt cat se poate de clare, sarbii nu vor accepta (nu stiu daca e bine sa spun “niciodata”) independenta acestei provincii –> nu stiu daca gresesc insa am impresia ca nici o formatiune politica din Serbia nu sustine aceasta idee si nu cred ca o va sustine pt ca ar insemna sinucidere politica.
Nu cred ca e ok sa comparam Kosovo cu Ardealul, noi am fost majoritari in Ardeal dintotdeauna, albanezii au devenit majoritari in Kosovo abia dupa al doilea razboi mondial iar in ultimii ani epurarea etnica a sarbilor din provincie a accentuat procentul majoritar al albanezilor (se vorbeste de peste 1000 de biserici si manastiri ortodoxe distruse in ultimii ani).
tinand cont de interesele SUA in regiune, de baza Bondstel, probabil ca pana la urma Kosovo va deveni independent, de urmarit insa reactia Rusiei care nu va ceda usor … iar sarbii, well, daca ar fi fost alt popor poate ca ar fi acceptat situatia insa sarbii sunt printre cele mai orgolioase si mandre popoare din toata Europa Centrala si de Est.
iulie 14, 2007 la 12:41 pm
Criticos
Foarte interesant ca pomeniti de “planurie lui Hitler pentru o Europa germana”
As avea de facut cateva observatii
1. Anschlussul este prezentat de istorici ca o “agresiune” a Germaniei asupra Austriei. Nimic mai fals. A fost intr-adevar dorinta celor doua popoare de a se uni. “Evenimentul de pe data de 12 martie 1938, a insemnat culminarea unei dorinte de veacuri , aceea de a uni populatiile germane si austriece intr-o singura natiune.” (Wikipedia). Dealtfel Germania si Austria au vrut sa creeze o piata comuna dupa Primul Razboi Mondial. S-a opus Franta. Mi se pare ca a fost si un proces la Haga.
Acum Anschlussul se realizeaza de facto in cadul UE.
2. Hitler a crezut mereu ca Cehoslovacia nu este un stat viabil . Titulescu si-a bazat politica externa pe ipoteza contrarie. Viitorul se pare ca i-a dat dreptate lui Hitler.
3, Hitler a urmarit dezmembrarea Jugoslaviei. Asistam acum la fenomenele pe care le cunoasteti. Sa nu fi fost Hitler chiar nebun?
4. Acelasi Hitler a vrut desfiintarea Uniunii Sovietice. Gorbaciov i-a realizat visul.
5. Polonia intre cele doua razboaie era copilul teribil al europei : aroganta nemasurata fata de Germania, provocatoare fata de sovietici. Vi se pare cunoscut?
Eminescu avea dreptate cand spunea ca varsta popoarelor nu se masoara cu anii, ci cu veacurile
iulie 14, 2007 la 1:03 pm
repetitio mater studiorum, nu? k47.
iulie 14, 2007 la 1:33 pm
Acest subiect nici nu ar trebui sa se puna in discutie . Sa va spun o poveste adevarata . Un om cu familie cat de cat mare ( sotie + 3 copii ) ofera fratelui sau gazduire pana ce acesta isi va face un rost . Fratele isi ia nevasta , fac la randul lor copii , dar o casa a lor nici gand . Provoaca insa zi de zi niste scandaluri de pomina in asa fel incat fratele mai mare un are incotro si pentru a – si apara familia , cedeaza casa pe care singur a cladit – o si pleaca prin straini . Evident , in scurt timp si – a ridicat o alta casa mai incapatoare , mai aratoasa . . . Cine credeti ca a venit dupa un timp la usa lui sa ceara gazduire ? Fratele , dat afara la randul lui din casa de amantul sotiei . Evident , omul nostru isi invatase lectia asa ca l – a trimis la plimbare . . . Povestea este reala , eu fiind unul dintre cei trei copii . . . Cam asa stau lucrurile si cu Kosovo . . . Apropo , stiu o regiune in Italia unde populatia este 99% albaneza . Ce vor face marile puteri cand si acestia vor pretinde independenta ?
iulie 14, 2007 la 1:45 pm
Dle. Profesor, circula un zvon prin targ, confirmat de unii ziaristi pe care i-ati plimbat prin toata lumea cu avionul cand erati premier, presedinte si tot ce vroiati dvs, cum ca textele pe care le produceti sunt scrise de altcineva, un baiat destept pe care il plateste o firma de consultanta care a reusit sa piarada toate campaniile electorale ale PSD si pe care, cu siguranta, daca ati mai putea, ati mai angaja-o inca o data, sa conduca o campanie. Cum comentati?
iulie 14, 2007 la 2:21 pm
Foarte interesantă concepţia domnului Sandu despre ideile lui Hitler. Dar e ca în matematică: necesar, dar nu suficient pentru ca imaginea lui Hitler să fie şi 1% reabilitată.
Dar haideţi să nu facem din acest blog un forum. Plus că-l obosim pe domnul A. Năstase făcîndu-l să ne citească nouă răspunsurile offtopic.
Eu, unul, aştept cu interes următorul articol al Domniei Sale.
iulie 14, 2007 la 2:28 pm
Mediatorul ONU pentru Kosovo, finlandezul Martti Ahtisaari are o sarcină dificilă: să concilieze dorinţa de independenţă a albanezilor din Kosovo cu voinţa Serbiei de a-şi păstra integritatea teritorială.
Planul său, nu menţionează cuvintele „independenţă“ pentru Kosovo, sau „suveranitate“ pentru Serbia!!!. Dar, în practică, acordă provinciei Kosovo toate atributele unui stat: aceasta ar avea propria sa constituţie, propriul drapel şi dreptul de a putea fi membră a organizaţiilor internaţionale. În planul Ahtisaari, UE ar trebui să preia de la ONU responsabilitatea pentru Kosovo. Planul a fost respins de sarbi.
Propunerea lui Ahtisaari este în principal un document menit să facă din Kosovo o societate multietnică, comunităţile non-albaneze primind astfel puteri substanţiale. Deşi populaţia kosovară este formată din albanezi în proporţie de peste 90%, minorităţile sârbă, rromă, aşkali, gorani, egipteană, turcă şi bosniacă vor beneficia de o influenţă majoră în toate sectoarele. Pe scurt, Ahtisaari a proiectat un stat asimetric.
Se poate observa foarte uşor că în noul Kosovo minorităţile vor putea juca un rol important atât în formarea guvernelor, cât şi în politica acestora. Trebuie menţionat de asemenea că propunerile lui Ahtisaari pentru drepturile comunităţilor nu au apărut din neant. Acestea existau deja în pachetul de negociere al părţii albaneze din Kosovo pentru discuţiile directe de la Viena.
Ca prim pas, Kosovo va trebui să adopte o constituţie care să includă multe aspecte ale proiectului Ahtisaari. Va trebui formată o comisie constituţională de 21 de membri, 3 din aceştia urmând să provină din comunitatea sârbă şi 3 din celelalte comunităţi minoritare. După aprobarea constituţiei de către actuala Adunare din Kosovo, vor trebui organizate noi alegeri în maximum 9 luni.
Noul sistem electoral a preluat multe elemente existente deja, însă s-au făcut şi câteva schimbări importante. Încă mai există 120 de locuri bazate pe reprezentarea proporţională. Cea mai mare diferenţă aici este că listele partidului vor fi deschise – până acum erau închise, spre marea nemulţumire a cetăţenilor. Douăzeci de locuri au fost rezervate pentru comunităţile non-albaneze, zece pentru comunitatea sârbă şi zece pentru celelalte minorităţi. Pentru primele două mandate electorale, acesta este numărul minimum impus. Orice locuri câştigate în alegeri se vor adăuga locurilor deja rezervate.
Regulamentul noii adunări include de asemenea diferite reguli privitoare la votul majoritar calificat. Anumite schimbări legale vor presupune nu numai o majoritate în adunare, ci şi o majoritate de deputaţi reprezentanţi ai comunităţilor minoritare. În esenţă, orice schimbări majore se vor face doar cu acordul tuturor deputaţilor. Noul cabinet trebuie să includă un ministru sârb şi un ministru dintr-o altă comunitate minoritară. Aceeaşi regulă se aplică şi în cazul miniştrilor adjuncţi. În cazul în care cabinetul are mai mult de 12 membri, atunci comunităţile minoritare vor primi încă un ministru şi un ministru adjunct.
Orice amendare ulterioară a constituţiei necesită aprobarea a două treimi din membrii adunării, precum şi a două treimi din deputaţii reprezentanţi ai comunităţilor minoritare. Aceleaşi reguli se aplică şi în sistemul judiciar. Cel puţin 15% din judecătorii Curţii Supreme din Kosovo trebuie să provină din comunităţile minoritare.
În afara instituţiilor de la nivel naţional, minorităţilor li se acordă puteri largi şi la nivel local. Acestea au acces deplin la şcolarizarea în orice limbă oficială din Kosovo (albaneză şi sârbă) şi le este garantată libera utilizare a simbolurilor, alfabetului şi limbii naţionale. Acolo unde comunităţile minoritare formează cel puţin 10% din populaţie, postul de vicepreşedinte al Adunării Municipale îi revine unui reprezentant al respectivei comunităţi. Ca şi în cazul Acordului Cadru de la Ohrid, serviciul public din Kosovo trebuie să reflecte natura multietnică a societăţii kosovare.
Cea mai crucială problemă este descentralizarea. Acesta este cel mai mare obstacol pentru majoritatea albaneză, dat fiind că proiectul Ahtisaari creează un stat destul de descentralizat, cu un anumit număr de municipalităţi proiectate pentru da curs cererilor sârbilor. Spre exemplu, Mitrovica de Nord primeşte controlul în domeniile învăţământului superior şi sănătăţii. Acelaşi lucru este valabil şi pentru alte municipalităţi dominate de sârbi. Şcolile cu predare în limba sârbă sunt libere să folosească manuale create de ministerele de resort din Serbia.
Planul prevede o puternică prezenţă a comunităţii internaţională, însă multe aspecte ale acestei prevederi trebuie puse la punct. Ca şi în Bosnia şi Herzegovina, planul garantează puteri ample pentru Reprezentantul Civil Internaţional (RCI), care este de asemenea şi reprezentantul special al UE. Puterile RCI sunt uşor de interpretat: el/ea deţine autoritatea finală în privinţa implementării pachetului. RCI va face diferenţa dintre independenţă şi independenţa supravegheată.
Propunerea lui Ahtisaari prevede mai mult decât un Kosovo cvasi-independent. Acesta oferă un cadru pentru o altă etapă din evoluţia provinciei Kosovo. Se pare că această etapă se va întinde pe o perioadă mai lungă, în speranţa că, în momentul în care va sosi adevărata independenţă, situaţia din regiune va face ca acest tip de soluţie să fie mai uşor de agreat.
Sub o supraveghere reînnoită şi mai strictă, comunităţile din Kosovo trebuie să dovedească acum că pot susţine un stat multietnic. Multe depind de dorinţa politică a majorităţii albaneze şi de entuziasmul de a rămâne fideli viziunii lui Ahtisaari. Comunităţile non-albaneze trebuie de asemenea să profite la maximum de puterile acordate. În caz contrar, albanezii nu vor putea fi consideraţi vinovaţi.
Reacţiile de până acum la acest plan sugerează că ambele părţi vor trebui să consume mai multă energie pentru a observa aceste particularităţi – după cum spune o zicală, diavolul se ascunde în detalii. Presa din Kosovo şi-a îndreptat acum atenţia spre final şi spre confruntarea diplomatică cu Serbia şi Rusia, discutându-se prea puţin despre cum vor evolua lucrurile ulterior. În acelaşi timp, comunitatea sârbă din Kosovo are şansa de a cântări cum să folosească propunerea lui Ahtisaari în propriul avantaj. Oricine sugerează că Kosovo va deveni un nou stat albanez, nu cunoaşte detaliile.
O campanie publică de stabilire a dialogului, şi în special una lansată de autorităţile albaneze din Kosovo, ar ajuta publicul să înţeleagă la ce să se aştepte în faza de implementare. Prin acceptarea proiectului, majoritatea albaneză şi-a asumat nişte obligaţii care vor fi costisitoare, provocatoare şi nu întru totul agreabile. Dorinţa politică şi populaţia informată vor fi cruciale pentru progresul provinciei Kosovo.
iulie 14, 2007 la 2:43 pm
Kosovo, itinerar istoric
Pe timpul Imperiului Roman, Kosovo facea parte din provincia Dardania (pe vremuri, regat al ilirilor). Dupa invazia slava din sec. VII e.n., Kosovo a devenit parte din statele sirbesti Zeta si Raska. Dupa infringerea sirbilor din Kosovo Polje in anul 1398, Kosovo, ca de altfel toata Serbia a intrat sub stapinirea Imperiului Otoman, pentru urmatorii 500 de ani, facind parte din teritoriul administrat de turci sub denumirea de Nobi Pazar Sanjak.
In 1912, Serbia a recapatat provincia Kosovo, ca urmare a inlaturarii dominatiei otomane din Balcani, doar pentru scurt timp, deoarece, in acelasi an, Kosovo a fost inclusa in Noua Albanie independenta, iar anul urmator marile puteri (Austria, Ungaria, Franta, Germania, Marea Britanie, Italia si Rusia) au fortat Albania sa cedeze Serbiei aceasta regiune. In 1918, Kosovo a fost incorporata nou infiintatului Regat al Sirbilor, Croatilor si Slovenilor, mai tirziu devenit Iugoslavia. In timpul celui de-al doilea razboi mondial, Kosovo a fost atasata Albaniei, iar in 1946 i-a fost oferit statut autonom in cadrul Serbiei.
In timpul presedintiei lui Iosip Broz Tito, Kosovo a avut un rol important in structura federala. Initial a fost o regiune autonoma (Constitutia din 1946), apoi provincie autonoma in cadrul Serbiei (Constitutia din 1963) si in cele din urma, provincie autonoma legata doar formal de Serbia (amendamentele constitutionale din 1968-1971 si Constitutia din 1974), cu competente care erau diferite de cele ale republicilor.
Dupa moartea lui Iosip Broz Tito, Federatia Iugoslava a inceput sa se destrame si, in 1989, presedintele Milosevic a schimbat Constitutia, creind autonomie pentru Kosovo. Etnicii albanezi din Kosovo cerusera autonomie inca din 1981, lucru pe care Serbia l-a refuzat ferm. La sfirsitul anilor 1990, relatiile dintre etnicii sirbi (9, 92%) si cei albanezi (81, 59%), s-au deteriorat dramatic. Drenica si Pristina au fost locurile in care s-au desfasurat cele mai violente confruntari intre politia sirba si armata de eliberare din Kosovo.
Statele Unite, Marea Britanie, Franta, Italia si Rusia au format grupul de contact privind Kosovo si au incercat sa aduca situatia spre o rezolvare pasnica.
In ianuarie 1999 situatia a inceput sa degenereze prin masacrele etnicilor albanezi din regiune. Eforturile diplomatice de a gasi o solutie au fost intensificate, iar la Rambouillet, in Franta, a avut loc o intilnire scopul de a aduce pacea in regiune. Delegatia Albaniei a fost de acord cu termenii stabiliti acolo.
Presedintele Milosevic a refuzat sa ia vreo masura in aceasta problema, in timp ce N.A.T.O. a prevenit Serbia ca ar putea intreprinde atacuri aeriene impotriva tintelor sirbesti din Kosovo daca Serbia nu se supune.
Pe 24 martie 1999, N.A.T.O. declanseaza atacul aerian impotriva Iugoslaviei cerind retragerea completa din Kosovo a tuturor fortelor militare, paramilitare si a unitatilor speciale de politie iugoslave pentru a permite repatrierea libera si voluntara a refugiatilor si a celor dislocati. Dupa un sustinut efort diplomatic, pe 8 iunie 1999, G-8 au cazut de acord la Kologne asupra proiectului de rezolutie a Consiliului de Securitate pentru Kosovo.
Reprezentantii N.A.T.O. si generalii iugoslavi reuniti la Kumnovo au semnat o intelegere cu privire la retragerea trupelor sirbesti. Pe 10 iunie 1999, Consiliul de Securitate a adoptat Rezolutia nr. 1244 autorizind angajarea componentelor civile si a fortelor militare din Kosovo. Conform rezolutiei amintite, N.A.T.O. a suspendat bombardamentele si trupele sirbesti au inceput retragerea din Kosovo.
In ceea ce priveste asezarea, Kosovo este o regiune muntoasa invecinata cu fostele provincii iugoslave Serbia si Muntenegru, dar si Macedonia si Albania. Se intinde pe o suprafata de 10.887 km2.
iulie 14, 2007 la 2:56 pm
Moldova si Cipru – probleme si solutii
Problema comună este una – separatismul. Diferenţa constă în primul rînd în vechimea ei, pentru Cipru ea fiind de 30 de ani, iar pentru Republica Moldova – «doar» de 13 ani. Mai sînt şi altele, însă la ele, precum şi la soluţiile posibile, ne vom referi pe parcurs.
continuarea pe link….
http://md.altermedia.info/geopolitica/moldova-si-cipru-probleme-si-solutii_21.html
iulie 14, 2007 la 3:25 pm
Tudor Iliescu
Nici nu-mi trece prin minte sa aduc vreun omagiu lui Hitler. Mi-am permis consideratiile de mai sus mizand pe inteligenta interlocutorilor.
M-am intrebat daca, ceeace ne face noua impresia ca se rezolva prin forta opiniei oublice, prin simpozioane ale unor fundatii, de fapt se desfasoara conform unui plan prestabilit. Parca prea se repeta istoria.
iulie 14, 2007 la 3:40 pm
Cred ca ne indreptam spre o nou confruntare globala. Urmare a amplasarii de catre americani a sistemelor de rachete in Polonia si Cehia , precum si a bazelor americane din Romania si Bulgaria , Putin a emis ieri, 14 iulie 2007, Decretul de suspendare Tratatului privind fortele conventionale in Europa , inclusiv partea referitoare la armament si efective. Iata mai jos textul decretului :
Le Président de la Fédération de Russie,
Vu les circonstances exceptionnelles relatives au contenu du Traité sur les forces conventionnelles en Europe du 19 novembre 1990 qui mettent en péril la sécurité de la Fédération de Russie et exigent des mesures urgentes,
Décrète:
1. En conformité avec l’article 37-4 de la Loi fédérale du 15 juillet 1995, n°101-FZ, portant accords internationaux de la Fédération de Russie, l’application du Traité sur les forces conventionnelles en Europe, signé à Paris le 19 novembre 1990, ainsi celle de l’Accord sur les quantités maximales d’armements et d’équipements conventionnels de la République populaire de Bulgarie, de la République de Hongrie, de la République de Pologne, de la Roumanie, de l’Union des républiques soviétiques socialistes et de la République fédérale tchèque et slovaque en rapport avec le Traité sur les forces conventionnelles en Europe, signé à Budapest le 3 novembre 1990, et celle du Document ayant fait l’objet d’un accord entre les Etats parties au Traité sur les forces conventionnelles en Europe en date du 19 novembre 1990, annexe au Document final de la première conférence chargée d’examiner le fonctionnement du Traité sur les forces armées conventionnelles en Europe et de l’Acte de clôture de la négociation sur les effectifs (Vienne, 15-31 mai 1996), seront suspendues dans les 150 jours suivant le jour de la réception des préavis mentionnés dans le paragraphe 2 du présent Décret.
2. Le ministère des Affaires étrangères de la Fédération de Russie sera chargé d’envoyer aux Etats dépositaires des accords internationaux mentionnés dans le paragraphe 1 du présent Décret et aux Etats parties des préavis annonçant la suspension de l’application desdits accords.
3. Le présent Décret prend effet le jour de sa signature.
In aceste conditii ,a crede ca rusii se vor retrage din Transnistria inseamna a-i crede handicapati iar a crede ca provincia Kosovo nu-si va declara independenta si ca nu va fi recunoscuta a doua zi de catre SUA este o naivitate enorma. Pericolul cel mai mare este , cum zicea mai ieri Henry Kissinger, declansarea unui conflict nuclear. Prin Kosovo tranziteaza cam 60 % din drogurile care provin din Asia, mai precis din Afganistan unde piata si productia sunt controlate de americani, Kosovo este pepiniera infractionalitatii si prostitutiei , Kosovo este pisica aratata europenilor.
P.S. Imi place ca se poate discuta si civilizat pe acest blog.Mai sunt si exceptii , vezi postarea PCH-ului.
iulie 14, 2007 la 3:57 pm
“In urma cu cativa ani, imi aduc aminte, Zoran Dzindzic, fostul premier sarb, imi spunea, la o cafea, in timpul unei discutii la Capsa, ca cea mai buna solutie ar fi o impartire a teritoriului provinciei, urmata de un schimb de populatii ”
Solutia sugerata de Dzindzic imi aminteste cumva de “Rezolutia Lahore” din 1940. La vremea respectiva, Muhammad Ali Jinnah, propunea o solutie asemanatoare pentru Pakistan: separarea urmata de un schimb de populatii. Cum a functionat puteam vedea si azi privind spre Kashmir.
Ideea constituirii unei entitatti statale a albanezilor in Kosovo mi se pare extrem de nefericita. Imi pare evident ca o astfel de solutie nu face altceva decat sa cronicizeze problema si nicidecum sa o rezolve.
Totodata ideea ca mafia albaneza ( cu tot ce inseamna ea: crima, contrabanda, trafic de persoane, trafic de stupefiante etc.) va cunoaste o noua etapa in dezvoltarea ei: aceea a edificarii ca stat, mi se pare cel putin cretina.
Evident, din perspectiva americana stiuatia are si certe avantaje. Mentinerea unei zone de instabilitate, a unui perimetru cu potential de risc de securitate ii poate ingrijora pe europeni, dar nu pe americani. Insecuritate? Instabilitate? Ce justificare mai buna pentru prezenta militara in zona a celui care se crede unic furnizor mondial de stabilitate si securitate. Evident, nota ridicata de plata va fi remisa europenilor spre achitare.
Solutii? Nu cred ca sunt in masura sa avansez solutii. De fapt, in toata vanturarea de vorbe creata in jurul problemei Kosovo, se ciocnesc aceleasi doua argumente: argumentul istoric si argumentul demografic.
Daca vom accepta ca argumentul demografic sa primeze in detrimentul celui istoric atunci, probabil, nicio granita nu va mai fi in siguranta. Simpla modificare a structurii demografice va putea deveni temei al redesenarii frontierelor si /sau constructiei de noi entitati statale. Vechile tratate, vechile frontiere nu vor mai pretui nimic. Ne vom putea usor gandi atunci la mici statulete romanesti prin centrul Spaniei, la un stat secuiesc in HarCov si la cine mai stie ce.
Cert este ca problema Kosovo intereseaza Romania. O Romanie cu Cioroianu la externe. Si Basescu la Cotroceni. La fel de cert este ca o solutionare rapida a situatiei inseamna o solutionare pripita.
Admitand scenariul sugerat: acela al edificarii unui stat albanez kosovar. Urmeaza o etapa ulterioara: aceea a recunoasterii noului stat. Pot inca de pe acum intui pozitia Rusiei, a unei bune parti din fostele republici iugoslave si probabil a altor state. Cea a Romaniei … cu siguranta va fi dictata de peste mari… Ma tem ca pasul trei va fi, din nou, scoaterea din teaca a sabiilor. Iar la vremea respectiva, probabil, multe din statele europene satule de criminalitatea albanezilor kosovari de pe teritoriul lor, satule de minunatiile ce curg dinspre kosovo, vor fi mult mai retinute in a…
Om trai si-om vedea.
iulie 14, 2007 la 4:05 pm
Am sa aduc aici in traducere aproximativa, cateva citate din: War in Time of Peace (cap 31, pg 352), by David Halberstam . Acest autor este unul din castigatorii premiului Pulitzer, fiind de asemenea si unul dintre cei mai distinsi journalisti si istorici americani contemporani. Recomend aceasta carte celor care sunt interesati in chestiuni de culise privind administratiile Bush/Clinton, sau de relatiile lor cu armata americana (the generals). Citatele pe care le-am selectionat se refera la Dick Holbrooke, mediatorul actiunilor americane, de la finalul razboiului desfasurat pe teritoriul fostei Yugoslavii. Deci:
-Nimeni de la H. Kissinger si J Baker nu a fost atat de dedicat si intruit ca Dick Holbrooke, pentru o asemenea situatie politica si militara complicata, precum cea din Balkani.
-Dupa intalnirea de la Dayton (Ohio) desi majoritatea oficialilor americanilor nu-l placeau pe Holbrooke pt duritatea lui, el a reusit sa convinga ca, poate aduce “pacea”.
- Chirac catre Clinton:”Cum de s–a descurcat omul tau (Holbrooke) atat de bine la intalnirea de la Dayton, precum si in calmarea razboiului din Bakani?” Raspuns: “Pentru ca are acelasi caracter ca si Milosevic, de acea i s-a dat pe mana aceast proiect dificil”
-Holbrooke cunostea ceea ce americanii numesc: “The Byzantine ways of the Balkans”; el este o persoana care poate lovi ca un ciocan, atata sarbii sau bosniacii cat si pe americanii amatori de violenta, daca ar mai declansa o noua Viet-Malia (Vietman & Somalia). Cariera lui era diplomatia, dar nu era nici pe departe un diplomat, ci o mana de fier, anti-violenta.
-In timp ce a purta negocieri cu Milosevic privind stoparea actelor de violenta, a bombardat cu mare precizie posturile de radio (Zagreb, Belgrade si Sarajevo), care raspandeau ura intre neamurile fostei Yugoslavii si incitau la violenta. Dupa acest bombardament l-a inviat pe Milosevic sa vada cum arata o Tomahawk missile.Mirat Milosevic, s-a speriat de reactia lui Holbrooke dar si de acest nou tip de instrument militar.
- Holbrooke knew when to listen and when to tune out. El stia bine ca sarbii, croatii si bosniacii musulmani erau vulnerabili intre ei dar in fata marilor puteri. Scuipau prea multa ura, si paranoie. Misiunea lui Holbrooke a fost sa stopeze violenta Pavloviana din Balkani, printr-o forta echivalenta cu aceea pe care si-o aplicau unul altuia locuitorii acestor teritorii.
-Milosevic nu a recunoscut decat tarziu ca era responsabil de actiunile paramilitare ale JNA ori Arkan & Tigers. A ramas blocat, fara cuvinte, cand CIA/NATO i-au pus in fata dovezile, implicarii sale directe in actele barbare, de cruzime maxima, efectuate de catre aceste organizatii para-militare.
~”~
Cu toate acestea, Clinton se intreaba in cartea sa “My Life”: Did we really bring peace in Bosnia or only the absence of war?”
Iar eu spun: “Fericiti facatorii de pace”; “Woe be onto him who puts his hand upon the plow and turns back”; Ura si violenta caracterizeaza omul primitiv.
iulie 14, 2007 la 4:09 pm
Domnule Nastase,
cu riscul de a devenii agasant si de a fi ” banat ” pe acest blog, revin si va rog insistent sa clarificati problemele legate de declaratia atribuita lui M.Geaoana , referitoare la ” dosarele grele ” care nu au fost scoase si a celor legate de declaratia lui Chiuariu precum ca Decizia CC sa nu se aplice in cazul Nastase . Credeti-ma , este impetuos necesar sa faceti lumina in aceste manarii, acum nu peste o saptamana.
iulie 14, 2007 la 4:57 pm
@Klaus Steinberg
Domnul Nastase nu va poate raspunde nimic.
In situatia asta trebuie intai sa verifice daca este adevarat ce se vorbeste. In cazul in care e adevarat ,practic ar trebui sa-si redefineasca relatiile cu propriul partid. Orice declaratie poate declansa un proces ireversibil .
Momentul in care declanseaza clarificare/despartirea/apropierea trebuie sa-l aleaga d-sa in functie de mai multi factori.
Or, dumneata dintr’un ambit vrei sa provoci evenimente care tin de persoana d-lui Nastase.
Inca odata: ar gresi daca v-ar raspunde
iulie 14, 2007 la 5:37 pm
Klaus Steinberg: “Si Transilvaniei i s-a rezervat acelasi viitor , diferentiat este doar ritmul de punere in practica.”
Cred, domnule Steinberg. Cred ca i s-a “rezervat” acelasi viitor. Dar nu de catre americani si nu pentru ca nu mai pot ei de grija pe care ar reprezenta-o o viitoare UE “rivala” de temut pentru SUA. Conflictul SUA-UE este o gogorita. Dar sa nu ne risipim, acesta ar fi un subiect vast.
Revin. Sunt convins ca acesta este viitorul “rezervat” Transilvaniei. Dar, stiti ceva, nu vom raspunde invitatiei si nu ne vom prezenta la raport. Daca pentru a pastra Transilvania va trebui sa aruncam UE in aer, sa stiti ca o vom face. Nu va amagiti ca toti romanii si mai ales generatia tinara sunt cu creierul spalat si cu constiinta apartenentei extirpata. Si sa nu credeti ca vom mai repeta toate greselile din trecut. Eu sunt convins de ostilitatea Germaniei fata de Romania, dar stiu ca, la un moment dat, va trebui sa recunoasteti ca suntem o nuca si prea tare si prea lunecoasa si veti ajunge sa colaborati cu noi mult mai de la egal la egal. Ca va place sau ca nu ne place. Insa aceasta colaborare se va face tinind cont de interesele noastre fundamentale. (Ungaria in toata aceasta afacere nici nu prea conteaza, asa ca nu contati prea mult pe rolul ei, pentru ca nervul pe care il atingeti si pericolul in fata caruia suntem expusi depaseste cu mult vechea disputa romano-maghiara). Nemtilor le-as atrage atentia ca nici ei nici noi nu mai suntem in secolul al 12-lea si ca epoca lor de colonizare civilizatorie s-a incheiat. Poate ar fi mai bine sa se preocupe de decolonizarea fata de americani inainte de visa la, parafrazez, “sfantul imperiu UEist de natiune germana”.
Americanii investesc masiv si in ambasada-bunker-baza de la Bagdad. Si ce daca? Nu e nevoie sa faca din Bagdad un stat independent. O Serbie care si-ar pastra Kosovo ar fi perfect dispusa sa gazduiasca toate bazele americane din lume daca prin asta i s-ar garanta integritatea teritoriala.
Eu as asemui Kosovo cu Bucovina (intreaga) romaneasca pentru densitatea de spiritualitate si traditie religioasa, la care as adauga fervoarea cu care romanii iubesc Ardealul ca leagan imemorial al natiei.
iulie 14, 2007 la 5:44 pm
Maximmouse,
Multumesc pentru vorbele de incurajare, sper sa nu dezamagesc.
Cu toate ca uneori ma apuca lehamitea, nici eu nu disper. Istoria se scrie si dupa legi care ne scapa si am speranta ca o constructie artificiala nu poate dura. Insa acest optimism fundamental nu ne scuteste de suferinte cand ne ajung efectele diverselor actiuni ostile sau prostesti. Inclusiv cele pe care le generam noi, din neglijenta, lene, prostie sau rautate sau cand asteptam rezolvari de la altii fara ca noi sa ne punem mintea la contributie si osul la treaba.
iulie 14, 2007 la 6:20 pm
@ dl Sandu
Asa cum planurile lui Petru I au stat si stau la baza politicii externe a Rusiei – indiferent de regim – planurile lui Hitler intemeiaza actiunile germane. Este oare surprinzator ca Germania conduce de departe in topul afacerilor din Rusia. Nu s-au inteles nemtii cu rusii asupra unor cai de livrare a combustibilului, fara nicio referire la ceilalti membri UE? Toate povestile, unele citite si aici, despre marea vinovatie a sarbilor, nu fac nicio ceapa degerata. Ca si in al doilea razboi, nemtii au sprijinit pe croati impotriva sarbilor si le-au aratat ei sarbilor ca Belgradul e la dispozitia lor, cum vor. Cine crede ca Germania s-a schimbat traieste intr-o iluzie. Si-a schimbat metodele, dar daca te uiti la ceea ce se intampla acum constati ca in fapt Germania a castigat cel de-al doilea razboi mondial. Dle Sandu, am citit aici, postat de Mike un elogiu al pacifismului american si am ras cu lacrimi!
iulie 15, 2007 la 2:06 am
@Uploadezul PCH
Fara Oltenia,Romania n-ar mai fi Romania! Tot tragand in marsarier, cum zici tu, oltenii nu v-au lasat pe voi,astia mai snobi, sa demarati in cele patru zari ale imperiilor vecine!
Daca bombardezi Oltenia, tot nu faci mare scofala,naivule!OLTENII sunt raspanditi in toate regiunile, mai ales in Ardeal, de unde,probabil,prorocesti.
Ma surprinde ca, timp de doua zile, nu s-a mai gasit nimeni sa-l plesnesca pe acest maimutoi cu ifose fascistoide!
Sa vedem cand mai greseste sa treaca pe acest site!
iulie 15, 2007 la 8:46 am
@Mike
Cer scuze pentru gresita dumneavoastra identificare cu cel care aducea elogii “pacifistului” american R.Holbrooke – nu stiu daca i-am scris corect numele.
Si mai adaug doar atat: intradevar bombardarea statiilor radio, e adevarat ca eu stiu numai despre cea de la Belgrad, a avut un efect extraordinar. La Zagreb cel putin e foarte evident si acum: cineva care a calatorit prin zona acum un an imi spunea ca indicatorii de pe soseaua Zagreb – Belgrad mentioneaza doar ultima mica localitate croata de langa granita. Si numele “Belgrad” este tabu in Croatia! Dovada mai limpede a spiritului de buna intelegere intre croati si sarbi realizat prin bombardamente nici ca se poate.
As mai avea o intrebare pentru cel care se extaziaza de miracolele pacificatoare ale SUA: oare de ce cam peste tot unde a ajuns pacifismul american – dotat cu arme la ultimul racnet – cel mai popular slogan este “Go home”?!
iulie 15, 2007 la 1:11 pm
@ RADOI : Te – am vazut ingrijorat ca nu ia nimeni atitudine in legatura cu cele postate de PCH . Nu trebuie sa fii ! Iti dai seama ca nu merita sa pui la inima parerile unei persoane care considera ca oltenii sunt o etnie in interiorul Romaniei . . . Te – ar apuca rasu’ daca nu ar fi atat de trist . . . Poate eventual sa – i explice cineva care e treaba cu ” etnia ” . . . Dar nu cred ca ar citi , inutil deci . . .
iulie 15, 2007 la 4:27 pm
radoi si sukarit
comentariul meu despre oltenia a fost o ironie la cele scrise de AN despre kosovo. evident ca nu consider oltenii drept o etnie, iar despre chestia cu bombardamentul democratizant – a fost o gluma, poate exagerata. daca postul meu a ofensat pe cineva, imi cer scuze. recunosc ca cele scrise de mine au depasit limitele unui comentariu civilizat.
iulie 15, 2007 la 6:05 pm
MUltumesc Suka! Nu de alta dar, se mai spune ca si tacerea este un raspuns! Daca fascistoidul intelege ca lumea il aproba? Si face ceva de se trezeste intepat de mintea ascutita a oltenilor!
iulie 16, 2007 la 1:11 am
Propunerea domnului Dzindzic pare cea mai simpla pe hârtie dar in practica este invers .Ar fi interesant un referendum in zona .Cred ca o solutie ar fi invitarea liderilor la o masa rotunda unde sa fie permise si injuraturile (doar asa poti afla ce este in capul altora ) .Lasând la o parte gluma ,situatia este dificila si cred ca problema se poate discuta eficient si cu efecte doar in cadrul Grupului Bilderberg unde de obicei problemele de acest calibru se discuta (si nu numai ).
iulie 16, 2007 la 10:06 am
@ PCH : Uf ! ! ! Atunci e O . k . ! Iti imaginezi , cand e vorba de despre o problema atat de delicata , daca nu vedem ghilimelele de rigoare , dam naibii in damblageala si sarim la gatu’ cui ne – a ofticat . E bine ca am lamurit problema . Sa ne ” citim ” cu prietenie .
iulie 16, 2007 la 10:12 am
@ RADOI : Se pare ca a fost vorba doar despre o regretabila neintelegere . Nu numai ca dracu’ nu e chiar atat de negru , dar dupa cum putem vedea , nici macar nu e drac . . . E de – al nostru . . .
iulie 16, 2007 la 10:39 am
O buna solutie ar fi ca sarbii sa puna pe masa fiecarui ” stat destept ” cate un dosar care sa cuprinda toate zonele in care populatia este , majoritar , de alta limba decat cea statala . Apoi sa ceara explicit ca , odata cu Kosovo , sa li se asigure si acelora independenta . Cred ca atunci se vor gandi mai bine . . . Vor vedea lucrurile dintr – o alta perspectiva , identica cu a sarbilor . Fiecare stat are cate o ” gaura neagra ” . . .
iulie 16, 2007 la 10:54 am
Independentza Kosovo ar reprezenta un precedent extrem de periculos pentru Europa in general si pentru Romania in particular.
Poate ca nu ar strica ca si la noi sa se vorbeasca mai mult si despre rolul liu Bin Laden in dezmembrarea Yugoslaviei. Vezi aici: http://www.truthinmedia.org/truthinmedia/Bulletins2007/Bush_Putin_2007.html
Nu de alta, dar daca ajunge la putere madam Clinton, poate unele agende mai vechi vor reveni in actualitate…
septembrie 15, 2007 la 1:22 pm
sa fie adevarat ca cine stapineste balcanii, stapineste europa ? ar putea lumea islamica si u.e sa cada la o intelegere in sensul ca: cetatenilor din kosovo sa li-se garanteze drepturile ca cetateni ai serbiei (romania ar putea fi un model) ? ar avea sanse – “mica antanta ” la negocierea conflictului ?