Jules Pascin – printul din Montmartre

Pe o strada din Paris, saptamana trecuta, un afis zdrentuit de ploile din ultimile zile, anunta o expozitie Jules Pascin, la muzeul Maillol. Din pacate, expozitia deschisa pana in 14 iunie, se inchisese la momentul cand eu citeam anuntul respectiv. Afisul mi-a adus insa aminte de controversele legate de cel care fusese denumit, in primele decenii ale secolului trecut, “printul din Montmartre”.

Cine a fost, de fapt, Jules Pascin?

Nascut in 1885, pe malurile Dunarii, la Vidin, din parinti evrei, Pascin  (pe numele adevarat Julius Mordecai Pincas) este prezentat, de obicei , ca un pictor de origine bulgara. Lucrurile sunt insa mai complicate. Tatal sau – angrosist de cereale – avea magazine si la Vidin si la Ruse. De altfel, in 1892, parintii lui se muta la Bucuresti, unde el isi petrece o parte din copilarie,  pana in 1896, cand porneste o lunga calatorie in Europa si America. Dupa o perioada de studii si experiente diverse la Budapesta, Viena si  Munchen,ajunge, in 1905,  la Paris. In anul inceperii Marelui razboi, pleaca in America, unde ramane pana in 1920 – cand se intoarce la Paris. Mai calatoreste in Tunisia, Spania, Portugalia. Nu voi povesti viata lui de boema, in Franta sau America. Mai bine decat mine o face, sigur, Paul Morand, prieten cu Pascin si care a scris si o frumoasa prefata la o  carte despre artistul cosmopolit, prefata scrisa la Bucuresti, in aprilie 1931. Cartea aparea la nici un an de la ziua in care Pascin hotarase sa se sinucida, la nici 45 de ani. Scria Morand in cartea lui , “viata lui Pascin a fost istoria unui oriental aventuros care a crezut ca se va putea realiza in occident…”

Eclectic in stil, influentat de Klimt, Klee, Schiele, Modigliani, dar mai ales de George Grosz, Pascin l-a avut, totusi, ca model, pe Toulouse-Lautrec si  a desenat, ca nimeni altul, atmosfera boema a Parisului. Intr-o carte a lui, Hemingway povesteste cum a petrecut o noapte cu Pascin, la “Cafe du Dome”, in 1923.

In ziua inmormantarii, la 7 iunie 1930, galeriile de arta din Paris au ramas inchise iar cortegiul funerar a fost urmat, intre altii, de Braque, Chagall, Foujita, Zadkine.

Lucrarile lui se gasesc in marile muzee ale lumii, la Paris, New York, Washington,  San Francisco, Boston, Philadelhia, Sydney, Ierusalim  (unde exista o sala  speciala,’Pascin’, cu peste o suta de piese).

De ce am scris despre Pascin? Eu cred ca nu stim sa punem in valoare, in lumea artei, ceea ce este legat de  noi. Sigur ca Pascin era un “deznationalizat”. Intrebat despre locul de unde vine, el a raspuns “nu eu am ales sa ma nasc la Vidin in Bulgaria”. De altfel, cu ocazia achizitionarii, in 1960, a lucrarii lui Pascin “nud cu palarie verde”, ( ce apartinuse actorului de origine romana Edward G. Robinson si, ulterior, armatorului Niarchos), Muzeul de arta din Cincinnati il prezenta pe Pascin ca “artist romano-franco-american “! As mai adauga faptul ca singura vizita pe care Pascin a mai facut-o in “orient” a fost in Romania, in 1913, pentru a participa la inmormantarea mamei lui, ceea ce arata ca familia lui ramasese in Bucuresti. De altfel, se spune ca si fratele lui, Joseph, era casatorit cu o printesa din Romania.

Iata, deci, cate puncte de legatura intre un artist celebru al expresionismului european si Romania. Nu ar trebui sa punem in valoare aceste fundamente culturale europene ale noastre? Mai mi-am adus aminte ca in catalogul Pinacotecii Bucurestilor, instalata in casa donata de familia amiral Urseanu in Bucuresti, pe strada Lascar Catargiu, figurau doua lucrari de Pascin. Probabil ca mai sunt si altele in tara.  Nu ar trebui organizata o expozitie Pascin si in Romania?

Umbland astazi in biblioteca, am dat si peste catalogul licitatiei publice de la Paris, de la Hotel Drouot, din 4 martie 1989 (!), pentru punerea in vanzare a cartilor, editiilor originale, manuscriselor si scrisorilor autografe apartinand lui Tristan Tzara. In total 476 de piese. Nu ar fi fost normal ca statul, prin muzeele sale, sa participe la o astfel de licitatie, pentru a recupera piesele cele mai importante? Probabil insa, atunci, statul avea alte prioritati, mai importante.

In perioada cat eram ministru de externe, aflasem ca, la Londra, la casa de licitatii Sotheby, erau scoase la vanzare doua sabii ale lui Cuza. MAE  a participat la licitatie – printr-un intermediar- si le-a castigat. Una din sabii este acum  la Muzeul Cotroceni, alta la Muzeul MAE. Asa cred eu ca trebuie procedat! Gresesc?