Dupa multi ani, astazi m-am decis sa merg din nou la bazin. Am plecat, de dimineata cu Mihnea (Andrei avea de invatat), am lasat acasa telefonul si am inotat pana am obosit. Uitasem de politica, de scandaluri. Stand apoi sa-mi trag respiratia, la soare, vorbind cu Mihnea despre examene si despre viata, ma gandeam cum ar fi fost viata mea daca in 1990 as fi decis altfel?
iulie 7, 2007 la 8:34 pm
Bonjour Sefule,
Incepi sa devii pamântean, asa imi place, sa vezi si tu viata din pisicinele Bucurestene, (b).
Sper ca ai discutat si cu vecini de vestiar, fara gorile, si scamatorii care te fac de rusine, devii un om normal.
Pâna acum ai fost artificial.
Cu stima,
Stefan
Astept un raspuns personalizat, incepi sa vii in lumea buna
iulie 7, 2007 la 8:41 pm
…mmmm…oare daca ati fi ales atunci altfel si s-ar mai fi “intamplat” sedinta de inot, ar mai fi existat intrebarea?…si, la o adica, ce optiuni ati fi avut?
iulie 7, 2007 la 8:42 pm
Salut Stefan
AI sesizat ce este mai important, acest lunatic, Adrian NASTASE trebuie adus pe pamânt si sa realizeze ca prin eforturile sale poate deveni un exemplu pentru Mihnae si natiune.
Ma intreb, ce zic colegi lui Mihnea la scoala ?
Razvan
iulie 7, 2007 la 8:48 pm
Bucuriile simple ale vietii…parca asa se numesc “micile momente” care ne uimesc!
iulie 7, 2007 la 8:57 pm
Multumesc pentru incurajari, Stefan.
iulie 7, 2007 la 9:13 pm
Pai da…Acum puteti merge linistit la bazin sau in oricare alta parte.Altele sunt in aceste timpuri tintele cohortelor de lingai,de oportunisti,de specialistii in imagine care va asaltau pe vremuri…Eu unul,ma bucur ca este asa…Si sa stiti ca lumea chiar este curioasa sa-l cunoasca pe adevaratul Adrian Nastase,asa,pur si simplu,fara nici un fel de interfata media…Un rest de week-end placut!
iulie 7, 2007 la 9:20 pm
Bine ati facut ca v-ti dus la bazin, d-le Nastase , am descoperit omul Nastase, nu stiu daca ati gresit in 1990, dar erati tinta lui Basescu si Monica Macovei…
iulie 7, 2007 la 10:07 pm
In fond, ceea ce ne defineste sunt optiunile noastre. Eu voi ramane intotdeauna poeta, dv. veti fi intotdeauna om politic. La acea rascruce a existentei, ati ales politica, cu potentiala glorie dar si cu inevitabilele riscuri. Pariul meu ca artist este cu posteritatea, al dv. este cu actualitatea, asa incat aceste scurte momente de contemplare, care va scot pt o clipa din concret si va proiecteaza in ipotetic, sunt doar reconfirmari ale optiunii.
Intr-un fel sau altul, destinul semnificativ il construim numai cu sacrificiul existentei obisnuite, nu se poate altfel.
Din pacate insa, daca in vechime exista pericolul falsilor profeti, in actualitate exista pericolul falselor personalitati, si as identifica printre falsele personalitati pe acei insi care sunt mult prea populari pentru a fi si autentici.
Istoria lumii a dovedit ca marile personalitati au fost de regula antipatizate de vulg, in timp ce tiranii, criminalii, mascaricii, ori alte tipuri de personalitati pe care poporul le-a adulat la un moment sau altul, nu au adus decat nenorociri.
Eh, paradoxurile istoriei, din care oamenii nu vor sa invete, uitand ca fara aceste lectii risca sa tot repete greselile trecutului!
iulie 7, 2007 la 10:13 pm
Surprinzator stilul domnule Nastase;imi apare acum un alt AN diferit fata de ce credeam ca e AN chiar cand l-am votat. Daca e autentic … si ma voi convinge probabil in timp citind printre randuri… voi vota mai apasat data viitoare.
iulie 7, 2007 la 10:54 pm
nu vreau sa fiu rau dar stilul lui Razvan si Stefan sunt mult prea asemanatoare..
numai bine!
iulie 7, 2007 la 10:54 pm
Maria Baciu
Nimic mai prozaic decat sa admiri un prim-ministru in dizgratie. Fior poetic gasesti la doamna Buruiana Aprodu care s-a oplosit pe langa un poet. Si apoi dragostea pentru un criminal s-ar putea sa fie mai productiva decat una pentru un ins dulceag. Stiti ca versurile bautorior de apa si vegetarienior nu traiesc. Cum ar putea fi interesant un Nastase fericit ? Mie=mi pare curios altceva. Niciodata domnul Nastase n-a pomenid de Dumnezeu. Desigur este un om decent si invocarea Domnului aiurea n-ar face-o. Dar n-a facut niciodata vreo aluzie , n-a folosit nici o metafora din care sa reiasa ca macar a citit Biblia. N-am prea urmarit vizita ziaristilor in casa lui si nu stiu daca are icoana. S-ar putea sa aiba din motive estetice.
Desigur nu ma astept la gesturi grotesti precum Vadim sau Becali. Dar trebuie sa recunoastem ca Basescu a gasit si aici tonul potrivit.
iulie 7, 2007 la 11:17 pm
nu vreau sa fiu rau dar stilul lui Razvan si Stefan sunt mult prea asemanatoare..
numai bine!
iulie 7, 2007 la 11:31 pm
Ha-ha-ha! Bravo, dle Nastase. Nimic mai placut decat atuni cand ne ajuta copiii sa intinerim, sau… ma rog… sa ne mentinem in forma. Eu am 43 de ani, iar fiica mea, 20 (studenta la medicina). Ne ducem impreuna la gym, organizam impreuna activitati ca boating, golfing etc…dar face haz cand varsta nu ma mai ajuta sa fac atata efort fizic, cat ea. In orice caz eu o inving la capitolul strategii pt charity events, destinate domeniului Bio-Medical, in ciuda experientei pe care o are ea ca editor la ziarul Universitatii din care amandoi facem parte. Grozav sa ai copii mari, inteligenti si frumosi. Un mare dar de la Dumnezeu.
Dle Nastase, imi permit un sfat: iesiti mai des in lumea noastra mica, cu baietii si sotia. Lumea trebuie sa va cunoasca mai bine. Numai asa veti reusi sa demonstrati ca etichetele pe care vi le-au pus opozantii-PSD sunt false. Toata lumea stie ca sunteti un intelectual de mare valoare, dar prea putin stiu ce fel de om sunteti in particular, sau cat de mult va puteti apropria de mid-class pt a o intelege.
Noi va salutam din Canada, unde ne-am mutat acum 15 ani. Speram ca in timpul acordat blogului, sa ne spuneti si ceea ce credeti dvs despre Romanii aflati in diaspora. Aici in Canada, unii dintre noi am devenit conservatori, altii membri NDP in partida lui Layton…unii dintre noi am invatat mult, am devenit profesionisti de talie internationala in diverse domenii. Poate, candva, vom putea da o mana de ajutor in Romania, daca va fi nevoie.
Weekend placut.
iulie 7, 2007 la 11:42 pm
cel mai fain ar fi fost ca pesedeul cu nastase in frunte sa nu acopere si mai ales sa nu incurajeze coruptia; nu-i asa?!
iulie 7, 2007 la 11:43 pm
Daca in 1990 ati fi decis altfel … va duceati mai des la bazin !
iulie 7, 2007 la 11:47 pm
ah mai am o adaugire, mai exact o intrebare:
moscovici si strauss-khan stiu ca legaturi la blogurile lor sunt pe blogul lui adrian nastase?
iulie 8, 2007 la 12:26 am
Apoi, mai întâi a zis salut Ştefan şi apoi a comentat pe baza la ce a spus Ştefan. Ce era să facă… să scrie altceva, dacă Ştefan aşa a scris? Omul era de acord…
Doar nu vrei să zici că i-a plătit…
)
iulie 8, 2007 la 1:17 am
Ar fi interesant sa faceti un exercetiu de imaginatie sa vedeti unde ati fi fost acum daca nu ati fi ales in 1990 aceasta cale.
iulie 8, 2007 la 11:17 am
domnu’ AN
daca tot zici ca vrei sa fii din nou no.1, zi-mi si mie, te rog, de ce? ce poti face azi mai bine sau mai mult decit ieri? (bine’nteles, inafara de averi si interese personale – nu ma intereseaza)
as vrea sa stiu 10 (daca nu 10, 6 sau 4 sau 2) idei de schimbare in mai bine a starii natiunii. cum nu mai suntem in ‘90, as prefera ca discursul sa nu fie:
“vom mari salariile la toata lumea, vom asfalta toate strazile din tzara” etc – ci sa fie un discurs argumentat cu:
de ce cred eu, AN, ca e mai bine asa, cum se poate face, cu ce resurse, care ar fi riscurile, samd.
poate ar fi bine ca discursul sa nu fie f scortos, sa inteleg si eu despre ce e vorba.
cam atit pt azi. distractie placuta la bazin.
iulie 8, 2007 la 11:19 am
Apoi, mai întâi a zis salut Ştefan şi apoi a comentat pe baza la ce a spus Ştefan. Ce era să facă… să scrie altceva, dacă Ştefan aşa a scris? Omul era de acord…
Doar nu vrei să zici că i-a plătit…
)
NU SUNT PLATIT.
DORESC SA- L PROVOC acest ANA pentru o comunicare directa pamânteana.
Stefan
Comentati si provocati acest canibal politic
iulie 8, 2007 la 11:54 am
Ma bucur ca a fost placut la bazin.Ar trebui sa o faceti mai des, ajuta la silueta.iata din acest punct de vedere geoana este perfect, dvs,desi aveti mai multa carte, v-ati cam lasat pe tanjala. de asemenea, nici coafura nu va avantajeaza pentru ca ati scurtat prea mult parul…asta cred ca este de la consiliera de imagine?multi politicieni, le sta bine , sau nu, adopta tunsoarea de after pediculoza…..mai ganditi-va, la o fata mare o tunsoare mica , ce face ?face un efect nashpa…
In fine, nu mi-ati raspuns in legatura cu ce v-am intrebat…ok!
Maxi!
iulie 8, 2007 la 12:23 pm
Ieri a fost 07.07.07. Se spune ca a fost o zi norocoasa. Poate chiar cea mai norocoasa. Dupa modul in care ati petrecut-o dumneavoastra am inteles ca sunteti un om norocos. Si fericit.
Familia este cea mai importanta. Restul problemelor, politice sau de alta natura, trec. Familia ramane si iti este mereu alaturi. Si eu consider familia ca fiind cea mai importanta.
Cu stima si mult succes in continuare,
Nicuvar.
iulie 8, 2007 la 4:33 pm
Darius este absent
Puteti posta ce doriti, constructiv si a provoca ANA a comunica
Era
iulie 9, 2007 la 11:47 am
adrian nastase e intr-o situatie de tip Al Gore. E un tip inteligent,educat,dar cam rigid(cel putin ca perceptie publica)in relatia cu omu simplu. Amandoi au stat in spatele unor personaje cu priza la popor si au avut sansa sa continue la putere. Amandoi au pierdut alegerile in fata cate unuia care aparent nu avea calitati,educatie rafinata,alte alea..dar care a fost simplatizat de popor.
Fiecare incearca o revenire,si isi gaseste greu alte ocupatii,cand ani la randu au jucat in top.
ma intreb daca AN ar putea fi util societatii si fara sa fie ales? Pana la urma de ce sa nu accepte ca mai sunt si altele de facut. La fel de importante.Daca unii nu te vor,poti sa ii lasi si sa-ti vezi de treaba.
Cred ca e f greu sa o faci.sa-ti schimbi ocupatia dupa aproape 20 de ani.
Al Gore incearca sa caute recunoastere in alta zona,dar probabil niciodata nu se va impaca cu ideea ca nu a ajuns presedinte.
In ambele cazuri, e greu sa de adaptezi , mai ales cand vii dintrun mediu privilegiat.
Daca are entuziasm si idei , AN poate lupta pentru ceva si fara sa fie politician..daca a fost dragoste adevarata….
Daca 80% cred ca el un Hotz de ce sa isi mai bata capu cu politica,sa le faca bine unora care-l cam urasc?(Am asumat ca AN e corect in tot ce a facut)
iulie 9, 2007 la 11:50 am
N-am inteles ce ati vrut sa spuneti “ma gandeam cum ar fi fost viata mea daca in 1990 as fi decis altfel?” ? Daca ati fi ales alta tabara politica? daca la asta se refera eu cred ca ati ales-o pe cea buna!
iulie 9, 2007 la 10:19 pm
OK, ai avut ragaz sa-ti pui si intebari de genul pe care o pomeneai…dar raspunsul/ raspunsurile? nici macar nu vreau sa stiu care sunt ci au venit?
iulie 10, 2007 la 8:50 pm
Uneori si eu ma intreb, domnule Nastase, ce ar fi fost viata MEA daca ati fi ales altfel in 90.
La Dvs, acum, ca a venit vremea iesitului cu copii la bazin, nu va mai ramane decat sa va bucurati de o retragere linistita.
Dar eu?
iulie 10, 2007 la 10:12 pm
daca a-ti fi ales altfel in 90, poate ca tara noastra era mult mai sus acum.
A-ti dovedit o flexibilitate morala destul de larga de-a lungul timpului. Tunurile date de dumneavoastra sunt de notorietate.
Nu va condamn, intr-o situatia similara probabil fiecare din noi ar fi facut la fel.
Clasa politica din romania imi induce o stare de scarba, de care cu greu ma pot lepada.
Ma inclin in fata lui brucan, mare dreptate avea, din pacate probabil vor trebui sa treaca 20 de ani de la moartea lui ca sa ne revenim
iulie 11, 2007 la 10:35 am
Domnule Nastase,
E bine ca mai iesiti prin lume. Cei ce au scris comments inaintea mea spun ca ar trebui sa iesiti mai des. Poate. Dar aveti grija sa nu dati in extrema cealalta… sa iesiti prea mult, cum fac unii… si ce e cel mai important, in masura in care se poate sa evitati presa cand iesiti, si daca nu o puteti evita sa nu fiti grosolan asa cum fac unii(din punctu asta de vedere nu imi fac griji, caci sunteti un om destul de elegant)
In rest… numai de bine!
iulie 11, 2007 la 1:29 pm
treaba asta cu “daca” la trecut e foarte periculoasa si pana la urma inutila.
cu totii avem momente de decizii care la un moment dat par “reanalizabile” si cu totii avem certitudini ca “celalta varianta” ducea in alt loc.
Cat timp mai e loc de “daca” in prezent cu influente pe “viata viitoare” mi se pare pierdere de vreme sa te gandesti la “daca” pe care nu le poti influenta (personale din trecut sau … cum vad in comentarii… “daca” ale celorlalti).
Cat despre apa, soare, oboseala si copii … modul in care ne raportam la ele este intotdeauna personal si din fericire … usor schimbabil.
iulie 11, 2007 la 4:55 pm
probabil mai simpla, dar nu cred ca un om ce avea atata experenta in drept sa-si fi refuzat tentatia de a intra in politica
iulie 12, 2007 la 12:10 am
Raspuns: mai simpla.
iulie 12, 2007 la 8:52 am
Nu stiu cum ar fi fost viata dvs. “daca in 1990…”.Pot sa va spun ca, mai mult decat sigur, a noastra ar fi fost cu totul altfel, mai ales daca, intr-o eventuala alta alegere, i-ati fi cooptat si pe “domnii” Iliescu, Hrebenciuc, Roman, Basescu, Marko, Vadim, etc., etc., fiecare cu gasca sin spatele sau !
iulie 12, 2007 la 12:18 pm
La ce piscina ati fost domnule Nastase? Mergeti si la Tineretului sa vedeti cum “beietii destepti” jefuiesc strandul. Doriti sa faceti bine pentru copii din Bucuresti? Aveti ocazia acum.
Dovediti ca vreti binele tarii si nu binele familiei dv. Numai facand bine tarii si poporului roman veti putea ramane in istorie. Altfel tot ce spuneti sau scrieti sunt vorbe goale.
iulie 12, 2007 la 5:06 pm
Va salut Dl. Nastase
Cu ce va mai ocupati ca de ceva timp nu se mai aude nimic despre dvs. pe la tv.
Cum va simtiti acum dupa acel monstruos scandal si acum cand stai relativ departe de politica ?